MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
MIERCURI 12 FEBRUARIE 2020
PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; SFATURI UTILE
Bună dimineața, prieteni!
Clic pe imagine pentru a se deschide, apoi puteți lectura articolele!
ARTE 12 Februarie
INVITAȚIE LA BALET 12 Februarie
Cu Anna Pavlovna Pavlova
MUZICĂ 12 Februarie
The 1950's Most Romantic Songs! Ultra-Romantic H.D. Music Video Album! #ProfHowdy
The Best Relaxing Guitar Music Ever – Soothing Guitar Music for Stress Relief, Meditation, Study
Schubert: Piano Music
Beautiful Piano, Vol.1 ~ Peaceful Relaxing Music for Stress Relief, Meditation, Sleep, Study Music
Grande Valse Brillante! Plus Other Classical Music Greats In H.D. Video Album! #ProfHowdy
SWEET MEMORIES, BEAUTIFUL LOVE SONGS - OLD SONGS 70's 80's 90's
POEZIE 12 Februarie
Poeta şi scriitoarea Otilia Cazimir
Biografie Otilia Cazimir
Otilia Cazimir (n. 12 februarie 1894, Cotu Vameş, judeţul Neamţ - d. 8 iunie 1967, Iaşi) este pseudonimul literar al poetei Alexandra Gavrilescu, cunoscută şi ca autoarea unor versuri pentru copii. Acest pseudonim i-a fost ales de către scriitorul Mihail Sadoveanu şi de criticul literar Garabet Ibrăileanu. Scriitoarei nu i-a plăcut noul nume după cum spune: "Daţi-mi voie să vă mărturisesc, după atâta amar de ani că numele acesta, pe care totuşi l-am purtat cu cinste, nu mi-a plăcut niciodată. N-am nimic în comun cu eroinele legendelor germane, iar cea dintâi pe care am întâlnit-o în viaţă - fetiţa cu care am stat în bancă în clasa primară - era proastă, grasă şi buboasă...".
Era cel de-al cincilea copil al învăţătorului Gheorghe Gavrilescu. Şi-a petrecut copilăria în satul natal şi a început să scrie poezii de când era mică. A urmat cursurile liceale şi universitare la Iaşi, oraş în care şi-a petrecut întreaga viaţă. A debutat în anul 1912 în revistă "Viaţa românească", în care îşi va tipări majoritatea scrierilor. Între anii 1937-1947 a îndeplinit funcţia de inspector al teatrelor din Moldova. Părinţii îi spuneau în copilărie Luchi. Din proza sa autobiografică "A murit Luchi" aflăm că numele de Luchi dispare odată cu intrarea în şcoală, când fetiţa a crescut şi a devenit elevă. Atunci când este strigată de învăţătoare pe numele ei adevărat, fetiţa nu răspunde, pentru că pe ea toată lumea o strigă Luchi. O colegă îi explică învăţătoarei că acasă i se spune "Luchi, ca la caţei!". Mica poetă se simte ruşinată şi îşi spune în sinea ei: "Mi-e ruşine de numele meu, mi-e ruşine de mine, mi-e ruşine de tot!"
În copilărie a simţit lipsa prietenilor de joacă, după cum ea însăşi mărturiseşte: "Am fost o fetiţă tare cuminte. Toţi erau mai mari decât mine. Mă jucam singură. Mă sfiam de toţi. Uneori cântam. Alteori priveam gâzele, păsările, când se topeau zăpezile".
Otilia Cazimir iubea copiii şi a început să realizeze creaţii literare pentru ei: "Gingăşia copiilor m-a cucerit dintotdeauna. M-am apropiat de ei văzând, scriindu-le poezii vesele cu o nuanţă uşoară de ironie"... "Am început prin a spune copiilor poveşti şi, abia mai târziu, am început să scriu pentru ei. Totul se datorează pasiunii mele precoce pentru astronomie. Când eram o abia ieşită din şcoala primară, le povesteam nepoţilor mei, de care nu mă despărţeau decât câţiva ani, despre stele". La revista "Viaţa românească" l-a cunoscut pe George Topârceanu. Între ei s-a legat o strânsă prietenie şi o adevărată poveste de dragoste.
Volume de versuri
A publicat aproape 60 de volume de poezii. Din creaţia sa se detaşează câteva titluri:
Jucării,
Baba iarna intră-n sat,
Lumini şi umbre,
Fluturi de noapte,
Cântec de comoară,
Poezii,
Versuri
Proza autobiografică
Grădină cu amintiri,
Prietenii mei, scriitorii,
A murit Luchi
"Cumatra vulpe"
Biografie Otilia Cazimir
Otilia Cazimir (n. 12 februarie 1894, Cotu Vameş, judeţul Neamţ - d. 8 iunie 1967, Iaşi) este pseudonimul literar al poetei Alexandra Gavrilescu, cunoscută şi ca autoarea unor versuri pentru copii. Acest pseudonim i-a fost ales de către scriitorul Mihail Sadoveanu şi de criticul literar Garabet Ibrăileanu. Scriitoarei nu i-a plăcut noul nume după cum spune: "Daţi-mi voie să vă mărturisesc, după atâta amar de ani că numele acesta, pe care totuşi l-am purtat cu cinste, nu mi-a plăcut niciodată. N-am nimic în comun cu eroinele legendelor germane, iar cea dintâi pe care am întâlnit-o în viaţă - fetiţa cu care am stat în bancă în clasa primară - era proastă, grasă şi buboasă...".
Era cel de-al cincilea copil al învăţătorului Gheorghe Gavrilescu. Şi-a petrecut copilăria în satul natal şi a început să scrie poezii de când era mică. A urmat cursurile liceale şi universitare la Iaşi, oraş în care şi-a petrecut întreaga viaţă. A debutat în anul 1912 în revistă "Viaţa românească", în care îşi va tipări majoritatea scrierilor. Între anii 1937-1947 a îndeplinit funcţia de inspector al teatrelor din Moldova. Părinţii îi spuneau în copilărie Luchi. Din proza sa autobiografică "A murit Luchi" aflăm că numele de Luchi dispare odată cu intrarea în şcoală, când fetiţa a crescut şi a devenit elevă. Atunci când este strigată de învăţătoare pe numele ei adevărat, fetiţa nu răspunde, pentru că pe ea toată lumea o strigă Luchi. O colegă îi explică învăţătoarei că acasă i se spune "Luchi, ca la caţei!". Mica poetă se simte ruşinată şi îşi spune în sinea ei: "Mi-e ruşine de numele meu, mi-e ruşine de mine, mi-e ruşine de tot!"
În copilărie a simţit lipsa prietenilor de joacă, după cum ea însăşi mărturiseşte: "Am fost o fetiţă tare cuminte. Toţi erau mai mari decât mine. Mă jucam singură. Mă sfiam de toţi. Uneori cântam. Alteori priveam gâzele, păsările, când se topeau zăpezile".
Otilia Cazimir iubea copiii şi a început să realizeze creaţii literare pentru ei: "Gingăşia copiilor m-a cucerit dintotdeauna. M-am apropiat de ei văzând, scriindu-le poezii vesele cu o nuanţă uşoară de ironie"... "Am început prin a spune copiilor poveşti şi, abia mai târziu, am început să scriu pentru ei. Totul se datorează pasiunii mele precoce pentru astronomie. Când eram o abia ieşită din şcoala primară, le povesteam nepoţilor mei, de care nu mă despărţeau decât câţiva ani, despre stele". La revista "Viaţa românească" l-a cunoscut pe George Topârceanu. Între ei s-a legat o strânsă prietenie şi o adevărată poveste de dragoste.
Volume de versuri
A publicat aproape 60 de volume de poezii. Din creaţia sa se detaşează câteva titluri:
Jucării,
Baba iarna intră-n sat,
Lumini şi umbre,
Fluturi de noapte,
Cântec de comoară,
Poezii,
Versuri
Proza autobiografică
Grădină cu amintiri,
Prietenii mei, scriitorii,
A murit Luchi
"Cumatra vulpe"
Confesiune
Eu stiu ca arta e arida...
Dar, oricum, asta nu-i o scuza
Sa-mi sperii astfel biata muza
Timida
Am stat la foc s-am chibzuit:
Ce pot sa fac daca ma las
De ascapadele-n Parnas?
Sa ma marit?
Dar incotro ma-ntorc pribeaga,
Eu ma lovesc de-acelasi prag:
Cui ii sint draga nu mi-e drag,
Si cui mi-e drag eu nu-i sint draga...
Intreaba-te si dumneata,
Pastrand masura:
Ce perspective-mi poate da
Literatura?
Desi-i atat de pesimista
Amenintarea dumitale,
Eu pot, urmand aceasta cale,
S-ajung... redactor de revista!
Sa fac si critica-as putea,
Sa stamb din nas
La orice vers,
Sa nu-mi mai placa-n univers
Decat ce scriu cu mana mea...
Pe urma, - cate ipoteze!
Cand mi-oi sfarsi ucenicia,
Se poate sa me premieze
Academia
(Ca anul asta-mbelsugat
Parc-ar fi fost un semn al vremii:
In loc de ploaie , a plouat
Cu premii...)
Degeaba dar imi stai in cale,
Posac,
Jongland cu ironia dumitale,
Ca Cyrano de Bergerac.
Eu si pe viitor voi scrie -
Imi risc norocu-ntr-un noroc.
Atata am, atata joc:
Ce-o fi sa fie!
Dar, oricum, asta nu-i o scuza
Sa-mi sperii astfel biata muza
Timida
Am stat la foc s-am chibzuit:
Ce pot sa fac daca ma las
De ascapadele-n Parnas?
Sa ma marit?
Dar incotro ma-ntorc pribeaga,
Eu ma lovesc de-acelasi prag:
Cui ii sint draga nu mi-e drag,
Si cui mi-e drag eu nu-i sint draga...
Intreaba-te si dumneata,
Pastrand masura:
Ce perspective-mi poate da
Literatura?
Desi-i atat de pesimista
Amenintarea dumitale,
Eu pot, urmand aceasta cale,
S-ajung... redactor de revista!
Sa fac si critica-as putea,
Sa stamb din nas
La orice vers,
Sa nu-mi mai placa-n univers
Decat ce scriu cu mana mea...
Pe urma, - cate ipoteze!
Cand mi-oi sfarsi ucenicia,
Se poate sa me premieze
Academia
(Ca anul asta-mbelsugat
Parc-ar fi fost un semn al vremii:
In loc de ploaie , a plouat
Cu premii...)
Degeaba dar imi stai in cale,
Posac,
Jongland cu ironia dumitale,
Ca Cyrano de Bergerac.
Eu si pe viitor voi scrie -
Imi risc norocu-ntr-un noroc.
Atata am, atata joc:
Ce-o fi sa fie!
Pentru tine, primăvară
Şiruri negre de cocoare,
Ploi călduţe şi uşoare,
Fir de ghiocel plăpând,
Cântec îngânat în gând,
Sătbătoare…
Zumzet viu prin zarzări. Oare
Cântă florile la soare?
Că pe crengi de floare pline
Nu ştii: flori sunt, ori albine?
Pentru cine?...
Pentru tine, primăvară,
Care-aduci belşug în ţară,
Care vii,
Peste câmpii,
Cu bănuţi de păpădii
Şi cu cântec de copii!
Ploi călduţe şi uşoare,
Fir de ghiocel plăpând,
Cântec îngânat în gând,
Sătbătoare…
Zumzet viu prin zarzări. Oare
Cântă florile la soare?
Că pe crengi de floare pline
Nu ştii: flori sunt, ori albine?
Pentru cine?...
Pentru tine, primăvară,
Care-aduci belşug în ţară,
Care vii,
Peste câmpii,
Cu bănuţi de păpădii
Şi cu cântec de copii!
Sub iarba câmpului
Am pus să moară-n umbră, într-o carte
Pe care-o ştiu cuvânt după cuvânt,
Petale vii şi tinere de flori, -
Să-mi mai aduc aminte uneori
De cei plecaţi departe,
De cei ce nu mai sunt.
Şi răsfoind cu mâini şovăitoare,
Într-un târziu, de dorul nimănui,
Din cartea veche-mi cade-o floare :
Suntem mereu tot mai puţini sub soare,
Şi tot mai mulţi sub iarba câmpului...
Pe care-o ştiu cuvânt după cuvânt,
Petale vii şi tinere de flori, -
Să-mi mai aduc aminte uneori
De cei plecaţi departe,
De cei ce nu mai sunt.
Şi răsfoind cu mâini şovăitoare,
Într-un târziu, de dorul nimănui,
Din cartea veche-mi cade-o floare :
Suntem mereu tot mai puţini sub soare,
Şi tot mai mulţi sub iarba câmpului...
Petru Jaleş, poet, traducător, prozator
Petru Jaleş - biografie
Petru Jaleş (pseudonimul literar al lui Boris Musteaţă; 12 februarie 1942, Nihoreni, judeţul Bălţi, Regatul României) este un poet, prozator şi traducător. Este fiul Nadejdei (născută Vasilovski), desenatoare, şi al lui Vladimir Musteaţă, contabil. După absolvirea, în 1957, a Liceului „Aurel Vlaicu" din Bucureşti, frecventează Şcoala de Cinematografie (1958-1960), devine ulterior student la Facultatea de Fizică Nucleară a Institutului Politehnic din Bucureşti (1960-1965), urmând apoi Facultatea de Limba şi Literatura Română (1968-1972) şi Facultatea de Filosofie (1972-1976) din cadrul Universităţii bucureştene. Lucrează ca redactor la Animafilm (1972-1974) şi la Studioul Cinematografic „Alexandru Sahia" (1974-1979). În 1979 se stabileşte în Statele Unite. Debutează cu versuri la revista „Luceafărul" în anul 1958, colaborând ulterior la „Viaţa studenţească", „Gazeta literară" etc. Editorial, debutează cu volumul de versuri Menuet, apărut în 1968.
Dintru început, în poezia lui Jaleş domină atmosfera agonică şi semnele extincţiei, aduse în pagină cu deplina asumare a căii sinuoase pe care i-o oferă cuvântul, poezia. În ciclul Convenţionalele, primul din volumul Menuet, rezonanţe şi ecouri dintre cele mai variate par tentative de aflare a tonului, imagisticii, atmosferei lirice proprii, prin utilizarea dezinvoltă a unor structuri şi a unor construcţii validate. Dacă în Menuet poemele poartă amprenta simbolismului bacovian, culegerile Poema(1971) şi Poemele mării (1975), chiar dacă adună versuri scrise în aceeaşi perioadă, vădesc reflexe ale suprarealismului. Poetul vizează o sinteză personală, cultivând „modernisme" felurite în tipare devenite „clasice", pe care le subordonează dicţiunii sale elegiac-sceptice, definită printr-un sentimentalism blând-ironic.
S-a observat că asociaţia fortuită, ambiguităţile semantice, mimarea automatismului, imagismul deliberat incongruent sunt „matriţe" în care poetul construieşte adeseori litanii de o frumuseţe clară şi sigură: „Nu putem trece fără ca să privim / gânditori / la acest trunchi negru / care reaminteşte discret / ce departe de noi este bucuria abandonată. / Toţi îngerii se leagănă / cu scări legate de un stâlp. / în parcul cu maci scuturaţi pentru totdeauna, / cu râsetele / şi gesticulaţia mâinilor mici de rouă / în linişte. // în adormirea melancolică a oraşului / o muzică de curte abstractă / se aude, / în spate, / ziua privirea o ţine pierdută / însoţind curtenitor / disperarea amurgului peste lumea / care imploră scena aceea fără public / şi fără actori" (Rememorare).
În cărţile următoare (Poema dacică, 1977, Cântul etern, 1977, Luminile de dimineaţă, 1978), Jaleş trece la o poezie de inspiraţie patriotică, în tonul epocii. Imagismul devine sărbătoresc, versul se articulează deseori ca invocaţie. RomanulVânzătorul de memorii (1972), un colaj de jurnale intime şi scrisori comentate, tratează tema vieţii ca mistificare cu mijloacele de relativizare descoperite de proza şi teatrul modern. Formula narativă aminteşte de tehnica decupajului cinematografic. Jaleş a făcut şi traduceri din poezia rusă.
Opera literară
• Menuet, Bucureşti, 1968;
• Poema, Bucureşti, 1971;
• Vânzătorul de memorii, Bucureşti, 1972;
• Poemele mării, Bucureşti, 1975;
• Poema dacică, Bucureşti, 1977;
• Cântul etern, Bucureşti, 1977;
• Luminile de dimineaţă, Bucureşti, 1978;
• Temple of the Origin or Fables of Feasts, New York, 1991.
Traduceri
• Bella Ahmadulina, Rimma Kazakova, Fazil Iskander, Bulat Okudjava, Robert Rojdestvenski, Poeme, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1977.
Dumitru Nanu
Biografie
Poetul și traducătorul Dumitru Nanu s-a născut la 26 octombrie 1873, în ziua de Sfântul Dumitru, de unde numele, fiind unul dintre cei cinci copii ai lui Gheorghe Nanu și ai Zoiei Hristudos. După învățătura primară la Câmpulung-Muscel, a urmat liceul Matei Basarab și liceul Sf. Sava din București. Licențiat al Facultății de Drept din București, urmează cursurile școlii veterinare. În 1891 debutează în literatură cu volumul de poezii „Nocturne“. Începuturile lui literare se anunță promițătoare, revista „Foaie interesantă“, la conducerea căreia ajunge, începând cu numărul 21, și George Coșbuc, îl publică în două rânduri, la un interval relativ mic, în numerele 31 și 37 din 1897. Răsfoind paginile revistei „Carmen“, tribună a cenaclului macedonskian, Mihail Sadoveanu va mărturisi într-o epistolă din 1898, către Enric Furtună, că revista îi produse „o impresie bună.“ Dintre colaboratori, alături de Gheorghe Silvan și Panait Cerna, îl remarcă și pe Dumitru Nanu, de care vorbește și în 1901 al săptămânalului literar „Revista Modernă“ : „Este o poezie de D. Nanu, bună.“ Între 1903 și 1906 poetul va funcționa ca profesor suplinitor de limba franceză în Bacău și Bârlad. Mai târziu, el va funcționa la revista „Făt-Frumos“, avându-i ca fondatori pe Gheorghe Tutoveanu, Emil Gârleanu, D. Nanu, C. Moldoveanu, Ioan Adam și Alexandru Mândru. Revista își propune să promoveze o literatură cu înalte virtuți educative, bucurându-se, prin exclusivismul inspirației, de întreaga aprobare a lui Nicolae Iorga. Aici, Dumitru Nanu publică, chiar din primul număr al revistei, unele din poeziile sale, de acum cuprizând „acorduri memorabile“, după aprecierea lui George Călinescu. În viață va îndeplini funcții diverse, unele fără legătură cu literatura. În 1904 avea o însărcinare la Galați,inspecta băncile sătești din Județul Covurlui și împărțea în gara Ghibărțeni hrana pentru trei luni la țăranii sinistrați de secetă și inundații. În primăvara lui 1905 era secretarul lui Hurmuzescu în Ministerul Instrucțiunii. În iulie lăsase postul și era secretarul fratelui său, celebrul doctor Ion Nanu-Muscel. Împreună cu Păstorel Teodoreanu,Mihail Dragomirescu și Otilia Cazimir primesc în 1937 Premiul național de literatură. Fără să fie un scriitor prea disputat, D. Nanu s-a bucurat însă de o oarecare apreciere din partea multor oameni de litere ai vremii, fiind prețuit pentru modestia și sinceritatea relațiilor cu aceștia. Poetul a trăit discret și modest, lasând contemporanilor de care s-a despărțit la vârsta de 70 ani.
Cârtița
...Iar când în scânteierea întâiei dimineți,
Porunca lui Iehova trezi vârtej de vieți,
Puzderia de gâze și păsări, mii de neamuri,
Se legănau la soare - pe ierburi și pe ramuri.
Pășeau, profunzi pe gânduri, măreț, monarhii lei,
Cu liniștea ce forța o lasă'n preajma ei.
Iar leoparzi, urși, tigri, jaguari și căprioare,
O curte'mpărătească păreau - în sărbătoare.
Din firul crud și până sub scoarța de stejar,
Urcau biruitoare fluiduri de nectar:
Fântânele de sevă, sbucnind în fierberi mute,
Stârneau unduiri de lanuri și dau sclipiri tăcute
Și stelei din văzduhuri și ochilor sub gene,
Dospind misterioase puteri ascunse'n lene.
Ci'n freamătul acela de zumzet, ciripiri,
Nici o ființă încă n'aflase nicăiri
Ce fel se făurește un cuib, un stup-unealta,
Inelul care leagă, în șir, o viață de-alta.
Căci cei dintâi pe lume, născând fără părinți,
Au tresărit de-odată de tinere dorinți
Obscure, nențelese, de-o aprigă beție,
Dar făr'o licărire de grija ce-o să vie.
Și-a zis divinul Tată: "de-acum voesc să dărui
Alegerea de a-și face culcușul, fiecărui
Așa cum s'o pricepe, dureze-și pe pământ
Un leagăn ce odraslei va fi coperământ".
Și spasmul desmierdărei sfârșit - pe'ntinsul firei,
Trecu întâiul fulger: cutremurul gândirei,
O vagă dibuire de calcul - sfânt îndemn -
Ce puse cugetărei în mugur, primul semn
Subtil al întrebărei! Inelele ființei
Mișcau de începutul greoi al stăruinței
Și'ntr'un elan: șerpi, păsări și fiare - tot ce-i viu
Simțiră-al cercetărei ne-astâmpăr către "știu".
Și fie în mătasea de puf, în chrisalidă,
- Adesea lângă moartea ce surâdea
În piatra biciuită de vânt, în mușchi de stânci
În ramuri clătinate pe văile adânci,
În buturugi cu scorbori, în ape, pe nisipuri,
Durau culcuș vieței în mii și mii de chipuri,
Svârlind, peste prăpăstii de ani, o punte'n arc,
Pe care să pășească amorul lor - monarc.
Doar cârtița rămase 'napoi cu iscusința.
Îi lâncezia în locuri sălbatice șiința.
Când iată că aude un viers, pe-un ram în flori:
Părea, topiri de stele ce picură'n ninsori,
Lumini de rai resfrânse pe pajiște largi de nouri,
Cântări de harpe sfinte, filtrate prin ecouri.
Era privighetoarea, ce cuibul isprăvind
Cântă slăvirea muncei, odihna ei slăvind...
Ca insul ce se simte bogat, fără hotare,
Doar numai când împarte și altora ce are,
Tot astfel din prisosul nemărginirei ei
Făcea din aer cântec, să-l tot respiri, să-l bei
Cu ghiara'nfiptă'n țărnă și cârtița ascultă.
De ce numai pe dânsa părea că o insultă?
Atâta armonie în aer risipită,
Pe inima ei numai pica venin! - jicnită
În furia sa stearpă orbi-și prin noroi,
Scurmând să se ascundă, sapă... un mușuroi!
Din prima zi, luminei jurând război himeric,
Locașu-i de-apărare e'n șanțuri de'ntuneric...
Și-astfel, pe când în aer, în leagănul de ape,
Profundul cânt al vieței, vibra din mii de clape,
Ei, după chip și suflet, așa i-a fost ursit:
Culcuș să-i fie groapa ce ura i-a zidit.
Acolo, în subsolu-i strâmt, umed, se frământă...
Pe când privighetoarea cârtită - veșnic cântă!
"Viața Nouă" 1914.
Spre pace
Te uită seara cum își lasă
Pe nuditatea-i purpurie
Să cadă vălu-i de mătasă
Și-adoarme-n apa-i viorie
E câmpul năpădit de greieri:
Un lung suspin, un țârâit,
Să crezi că toamna-și trage duhul
Și-acum în somn a ațipit...
Amurgul fumegă miresme:
Polog de nouri și-a lăsat,
Sub uriașele lui falduri
Să moară Soarele-mpărat.
Deodată-n vârf de brazi, un freamăt,
Un frig pe culmi... vin repezi unde,
În hăul morții firea-ntreagă
Alunecă să se scufunde...
Oprește-ți, inimă speriată,
Nestăpânitele bătăi:
Privește răsăritul lunii
Ce pașnic umple deal și văi!
Un sul de fum se tot deșiră
Spre cer, dintr-un cămin de stuh:
Năframa-i albă și-o resfiră
Și piere-n limpede văzduh...
Ca tot ce vine în tăcere
Și suie-n liniște, discret,
S-o risipi și-a ta durere
Încet, încet...
Biografie
Poetul și traducătorul Dumitru Nanu s-a născut la 26 octombrie 1873, în ziua de Sfântul Dumitru, de unde numele, fiind unul dintre cei cinci copii ai lui Gheorghe Nanu și ai Zoiei Hristudos. După învățătura primară la Câmpulung-Muscel, a urmat liceul Matei Basarab și liceul Sf. Sava din București. Licențiat al Facultății de Drept din București, urmează cursurile școlii veterinare. În 1891 debutează în literatură cu volumul de poezii „Nocturne“. Începuturile lui literare se anunță promițătoare, revista „Foaie interesantă“, la conducerea căreia ajunge, începând cu numărul 21, și George Coșbuc, îl publică în două rânduri, la un interval relativ mic, în numerele 31 și 37 din 1897. Răsfoind paginile revistei „Carmen“, tribună a cenaclului macedonskian, Mihail Sadoveanu va mărturisi într-o epistolă din 1898, către Enric Furtună, că revista îi produse „o impresie bună.“ Dintre colaboratori, alături de Gheorghe Silvan și Panait Cerna, îl remarcă și pe Dumitru Nanu, de care vorbește și în 1901 al săptămânalului literar „Revista Modernă“ : „Este o poezie de D. Nanu, bună.“ Între 1903 și 1906 poetul va funcționa ca profesor suplinitor de limba franceză în Bacău și Bârlad. Mai târziu, el va funcționa la revista „Făt-Frumos“, avându-i ca fondatori pe Gheorghe Tutoveanu, Emil Gârleanu, D. Nanu, C. Moldoveanu, Ioan Adam și Alexandru Mândru. Revista își propune să promoveze o literatură cu înalte virtuți educative, bucurându-se, prin exclusivismul inspirației, de întreaga aprobare a lui Nicolae Iorga. Aici, Dumitru Nanu publică, chiar din primul număr al revistei, unele din poeziile sale, de acum cuprizând „acorduri memorabile“, după aprecierea lui George Călinescu. În viață va îndeplini funcții diverse, unele fără legătură cu literatura. În 1904 avea o însărcinare la Galați,inspecta băncile sătești din Județul Covurlui și împărțea în gara Ghibărțeni hrana pentru trei luni la țăranii sinistrați de secetă și inundații. În primăvara lui 1905 era secretarul lui Hurmuzescu în Ministerul Instrucțiunii. În iulie lăsase postul și era secretarul fratelui său, celebrul doctor Ion Nanu-Muscel. Împreună cu Păstorel Teodoreanu,Mihail Dragomirescu și Otilia Cazimir primesc în 1937 Premiul național de literatură. Fără să fie un scriitor prea disputat, D. Nanu s-a bucurat însă de o oarecare apreciere din partea multor oameni de litere ai vremii, fiind prețuit pentru modestia și sinceritatea relațiilor cu aceștia. Poetul a trăit discret și modest, lasând contemporanilor de care s-a despărțit la vârsta de 70 ani.
Cârtița
...Iar când în scânteierea întâiei dimineți,
Porunca lui Iehova trezi vârtej de vieți,
Puzderia de gâze și păsări, mii de neamuri,
Se legănau la soare - pe ierburi și pe ramuri.
Pășeau, profunzi pe gânduri, măreț, monarhii lei,
Cu liniștea ce forța o lasă'n preajma ei.
Iar leoparzi, urși, tigri, jaguari și căprioare,
O curte'mpărătească păreau - în sărbătoare.
Din firul crud și până sub scoarța de stejar,
Urcau biruitoare fluiduri de nectar:
Fântânele de sevă, sbucnind în fierberi mute,
Stârneau unduiri de lanuri și dau sclipiri tăcute
Și stelei din văzduhuri și ochilor sub gene,
Dospind misterioase puteri ascunse'n lene.
Ci'n freamătul acela de zumzet, ciripiri,
Nici o ființă încă n'aflase nicăiri
Ce fel se făurește un cuib, un stup-unealta,
Inelul care leagă, în șir, o viață de-alta.
Căci cei dintâi pe lume, născând fără părinți,
Au tresărit de-odată de tinere dorinți
Obscure, nențelese, de-o aprigă beție,
Dar făr'o licărire de grija ce-o să vie.
Și-a zis divinul Tată: "de-acum voesc să dărui
Alegerea de a-și face culcușul, fiecărui
Așa cum s'o pricepe, dureze-și pe pământ
Un leagăn ce odraslei va fi coperământ".
Și spasmul desmierdărei sfârșit - pe'ntinsul firei,
Trecu întâiul fulger: cutremurul gândirei,
O vagă dibuire de calcul - sfânt îndemn -
Ce puse cugetărei în mugur, primul semn
Subtil al întrebărei! Inelele ființei
Mișcau de începutul greoi al stăruinței
Și'ntr'un elan: șerpi, păsări și fiare - tot ce-i viu
Simțiră-al cercetărei ne-astâmpăr către "știu".
Și fie în mătasea de puf, în chrisalidă,
- Adesea lângă moartea ce surâdea
În piatra biciuită de vânt, în mușchi de stânci
În ramuri clătinate pe văile adânci,
În buturugi cu scorbori, în ape, pe nisipuri,
Durau culcuș vieței în mii și mii de chipuri,
Svârlind, peste prăpăstii de ani, o punte'n arc,
Pe care să pășească amorul lor - monarc.
Doar cârtița rămase 'napoi cu iscusința.
Îi lâncezia în locuri sălbatice șiința.
Când iată că aude un viers, pe-un ram în flori:
Părea, topiri de stele ce picură'n ninsori,
Lumini de rai resfrânse pe pajiște largi de nouri,
Cântări de harpe sfinte, filtrate prin ecouri.
Era privighetoarea, ce cuibul isprăvind
Cântă slăvirea muncei, odihna ei slăvind...
Ca insul ce se simte bogat, fără hotare,
Doar numai când împarte și altora ce are,
Tot astfel din prisosul nemărginirei ei
Făcea din aer cântec, să-l tot respiri, să-l bei
Cu ghiara'nfiptă'n țărnă și cârtița ascultă.
De ce numai pe dânsa părea că o insultă?
Atâta armonie în aer risipită,
Pe inima ei numai pica venin! - jicnită
În furia sa stearpă orbi-și prin noroi,
Scurmând să se ascundă, sapă... un mușuroi!
Din prima zi, luminei jurând război himeric,
Locașu-i de-apărare e'n șanțuri de'ntuneric...
Și-astfel, pe când în aer, în leagănul de ape,
Profundul cânt al vieței, vibra din mii de clape,
Ei, după chip și suflet, așa i-a fost ursit:
Culcuș să-i fie groapa ce ura i-a zidit.
Acolo, în subsolu-i strâmt, umed, se frământă...
Pe când privighetoarea cârtită - veșnic cântă!
"Viața Nouă" 1914.
Spre pace
Te uită seara cum își lasă
Pe nuditatea-i purpurie
Să cadă vălu-i de mătasă
Și-adoarme-n apa-i viorie
E câmpul năpădit de greieri:
Un lung suspin, un țârâit,
Să crezi că toamna-și trage duhul
Și-acum în somn a ațipit...
Amurgul fumegă miresme:
Polog de nouri și-a lăsat,
Sub uriașele lui falduri
Să moară Soarele-mpărat.
Deodată-n vârf de brazi, un freamăt,
Un frig pe culmi... vin repezi unde,
În hăul morții firea-ntreagă
Alunecă să se scufunde...
Oprește-ți, inimă speriată,
Nestăpânitele bătăi:
Privește răsăritul lunii
Ce pașnic umple deal și văi!
Un sul de fum se tot deșiră
Spre cer, dintr-un cămin de stuh:
Năframa-i albă și-o resfiră
Și piere-n limpede văzduh...
Ca tot ce vine în tăcere
Și suie-n liniște, discret,
S-o risipi și-a ta durere
Încet, încet...
TEATRU/FILM 12 Februarie
Cu Jean Georgescu, regizor și actor român
Biografie
Cu Jean Georgescu, regizor și actor român
Biografie
Actorul, scenaristul și regizorul român Jean Georgescu și-a manifestat pasiunea pentru cinematografie în anii în care această artă începea să evolueze și în țara noastră, rămânând cel mai bine cunoscut pentru regia filmului „O noapte furtunoasă“ (1942), film produs de Ion C.
Cantacuzino, cu Radu Beligan în rolul lui Rică Venturiano. Jean (Ion) Georgescu s-a născut în februarie 1901, în București. După absolvirea studiilor la Conservatorul Regal de Artă Dramatică, a debutat ca actor în anii '20, jucând în diferite companii teatrale alături de actori de renume ai momentului, printre care și Elvira Popescu. În cinematografie și-a început cariera tot ca actor, în filmul „Țigăncușa de la iatac" (1923), unde interpreta rolul unui „bonjurist". Atras din ce în ce mai mult de cinematografie, a început să scrie scenarii de film.
Dintre acestea - „Milionar pentru o zi" (1924, pe care l-a și regizat), „Maiorul Mura" (1928, regia Ion Timuș) și „Așa e viața" (1928, regia Marin Iorda). La începutul anilor '30, cineastul s-a îndreptat spre Paris, unde a rămas până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Și acolo, a realizat filme în calitate de regizor-scenarist, printre care mediumetrajele „La miniature" (1933) și „Ça colle" (1933), în care rolul principal era interpretat de Fernandel, aceasta fiind una dintre aparițiile pe ecran ce l-au consacrat pe celebrul actor francez de comedie.
Reîntors în România în 1939, Jean Georgescu și-a îndreptat atenția către Caragiale, adaptând piese de teatru și povestiri scurte scrise de acesta. „O noapte furtunoasă" rămâne și astăzi un reper al istoriei cinematografiei românești. I-au urmat „Vizită" (1952), „Lanțul slăbiciunilor" (1952), „Mofturi" (1965). În filmul „Directorul nostru", realizat în 1955, Grigore Vasiliu Birlic realiza un rol de comedie memorabil. În perioada comunistă, Jean Georgescu a fost marginalizat ca regizor, în viața personală fiind silit să divorțeze de soția sa franțuzoaică. A murit în 1994, în București.
- Nu filmam sa ne amuzam (1975) - regizorul de film
- Televiziune (1931) - postas
- Poveste de iubire / (1929)
- Asa e viata (1928) - Gioni
- Maiorul Mura (1928) - Lt. Paul Azureanu
- Nabadaile Cleopatrei (1925) - George Azureanu / Marc Antoniu
- Milionar pentru o zi (1924) - pictorul Bob
- Tigancusa de la iatac (1923) - tanar boier "bonjurist"
- Pantoful Cenușăresei (1969)
- Mofturi 1900 (1964)
- Lanterna cu amintiri (1962)
- Directorul nostru (1955)
- Arendasul roman (1952)
- Lanțul slăbiciunilor (1952)
- Vizita (1952)
- In sat la noi (1951)
- Padurile (1950)
- Petrolul (1949) - regizor
- Visul unei nopti de iarna (1946)
- O noapte furtunoasă (1943)
- Neintelegerea / (1942)
- Ziua cumpatarii (1942)
- Strangeti bani albi pentru zile negre (1941) - regizor
- L'Heureuse aventure (1935)
- Poveste de iubire / (1929)
- Razboi fara arme / (1929)
- Milionar pentru o zi (1924)
Filmografie - scenarist
- Pantoful Cenușăresei (1969)
- Visul unei nopti de iarna (1946)
- Furtul de la Arizona (1945) - scenarist
- O noapte furtunoasă (1943)
- Asa e viata (1928) - scenarist
- Maiorul Mura (1928) - scenarist
- Nabadaile Cleopatrei (1925) - scenarist
- Milionar pentru o zi (1924)
Filmografie - adaptarea cinematografica
- Directorul nostru (1955) - adaptarea cinematografica
Filmografie - montaj
- Petrolul (1949) - montaj
- Nabadaile Cleopatrei (1925) - montaj
Biografie
Dan Puric s--a nascut la 12 februarie 1959, la Buzau.
In 1978 a absolvit Liceul de arte "Nicolae Tonitza" din Bucuresti. Este absolvent al Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica din orasul natal si a activat la Teatrul din Botosani (1983 - 1988), pentru ca apoi sa fie angajat al Teatrului National din Bucuresti.
De-a lungul timpului a interpretat roluri prime in piese de Aristofan, Shakespeare, Goldoni, Chase, Harwood, Marivaux, Gogol, Caragiale, Blaga, Urmuz, Eftimiu, C. Th. Popescu, in regia semnata de Laurian Oniga, Andrei Serban, Niky Wolcz, Catalina Buzoianu, Tudor Marascu, Radu Beligan, Traian Ailenei, Horea Popescu, Mihai Manolescu, Alexandru Tocilescu, Vlad Mugur, Grigore Gonta, Felix Alexa, Serghei Cerkaski.
Totodata, a regizat filme si secvente publicitare pentru televiziune la Lausanne - Elvetia, atractia sa catre pantomima concretizandu-se in spectacole prezentate in regie proprie pe scenele teatrelor din Botosani si Bucuresti, dar si la Centrul Cultural European, fiind aplaudat deopotriva la Viena, Novi Sad, Venetia, Budapesta, Sofia, Lisabona, Phenian, New York, Chicago, Toronto, Montreal. De asemenea, a sustinut rolul principal intr-un film co-productie romano - sarba in regia Mariei Marek.
Din 2001 este societar al Teatrului National Bucuresti, activitatea sa fiind incununata cu Premiul I la Festivalul de Film - Costinesti (1987) "pentru one-man-show de pantomima", Premiul Golden Arena la Festivalul International de film de la Pola, Premiul special la Festivalul Pantomimei - St. Croix, Premiul pe 1996 la Chicago Artists International Program, Premiul "Constantin Tanase" la Festivalul Umorului, Premiul "pentru Teatru si Pantomima" acordat de Asociatia Internationala a Criticilor de Teatru - Fundatia Teatru XXI (1997), Premiul UNITER conferit de Asociatia Internationala a Criticilor de Teatru (1999) si Premiul "pentru performanta in teatrul non - verbal", Marele Premiu al Fundatiei Anastasia (2002), Premiul National Roman UNESCO pentru Dezvoltarea Culturii (2003).
In 1978 a absolvit Liceul de arte "Nicolae Tonitza" din Bucuresti. Este absolvent al Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica din orasul natal si a activat la Teatrul din Botosani (1983 - 1988), pentru ca apoi sa fie angajat al Teatrului National din Bucuresti.
De-a lungul timpului a interpretat roluri prime in piese de Aristofan, Shakespeare, Goldoni, Chase, Harwood, Marivaux, Gogol, Caragiale, Blaga, Urmuz, Eftimiu, C. Th. Popescu, in regia semnata de Laurian Oniga, Andrei Serban, Niky Wolcz, Catalina Buzoianu, Tudor Marascu, Radu Beligan, Traian Ailenei, Horea Popescu, Mihai Manolescu, Alexandru Tocilescu, Vlad Mugur, Grigore Gonta, Felix Alexa, Serghei Cerkaski.
Totodata, a regizat filme si secvente publicitare pentru televiziune la Lausanne - Elvetia, atractia sa catre pantomima concretizandu-se in spectacole prezentate in regie proprie pe scenele teatrelor din Botosani si Bucuresti, dar si la Centrul Cultural European, fiind aplaudat deopotriva la Viena, Novi Sad, Venetia, Budapesta, Sofia, Lisabona, Phenian, New York, Chicago, Toronto, Montreal. De asemenea, a sustinut rolul principal intr-un film co-productie romano - sarba in regia Mariei Marek.
Din 2001 este societar al Teatrului National Bucuresti, activitatea sa fiind incununata cu Premiul I la Festivalul de Film - Costinesti (1987) "pentru one-man-show de pantomima", Premiul Golden Arena la Festivalul International de film de la Pola, Premiul special la Festivalul Pantomimei - St. Croix, Premiul pe 1996 la Chicago Artists International Program, Premiul "Constantin Tanase" la Festivalul Umorului, Premiul "pentru Teatru si Pantomima" acordat de Asociatia Internationala a Criticilor de Teatru - Fundatia Teatru XXI (1997), Premiul UNITER conferit de Asociatia Internationala a Criticilor de Teatru (1999) si Premiul "pentru performanta in teatrul non - verbal", Marele Premiu al Fundatiei Anastasia (2002), Premiul National Roman UNESCO pentru Dezvoltarea Culturii (2003).
Cu actorul și regizorul Emanuel Pârvu
Biografie
Emanuel Parvu s-a nascut pe 12 februarie 1979, in Bucuresti. E actor si regizor, cunoscut in ultimii ani datorita rolului Margica, prietenul lui Bendeac de la “In puii mei”, cu care face echipa din 2009. Tatal sau a fost fotograf, Emanuel Parvu senior – unul dintre primii fotografi romani care au semnat un contract cu o agentie internationala dupa 1989 (Reuters) si cu lucrari prezente in cel mai mare si mai important muzeu al fotografiei, Muzeul Elysee din Laussane – juniorul a crescut printre imagini.
Cei sase ani petrecuti alaturi de tatal sau in camera obscura l-au invatat pe Emanuel ca imaginea trebuie sa spuna ceva intr-o secunda si decizia de a urma sectia imagine la UNATC a venit natural. In anul trei insa a renuntat. A intrat la Hyperion si-a inceput joace in filme inca din primul an. Dupa un an a dat examen de transfer la UNATC; a fost printre cei trei alesi, dar singurul pe care Gelu Colceag l-a creditat cu aprobare de transfer in acelasi an universitar. Ca mentor si indrumator, tot Gelu Colceag l-a sustinut si incurajat, cand, in doar cateva luni, a inceput sa lucreze cu Liviu Ciulei, ca urmare a unui concurs pe care l-a castigat la Teatrul Bulandra.
In februarie 2006 era nominalizat la premiile UNITER pentru Debut cu piesa pe care o scrisese si o regizase, cateva luni mai tirziu monta aceeasi piesa la Teatrul Sica Alexandrescu din Brasov, apoi a fost invitat sa monteze la Teatru Foarte Mic si iata-l dramaturg -actor-regizor. Apoi a inceput sa lucreze cu Mihai Bendeac – care-i fusese coleg – ca scenarist la “Mondenii”, iar cind Bendeac a plecat de la Prima Tv, din prietenie si solidaritate, Parvu a mers cu el mai departe. A fost pentru un sezon scenarist la “In puii mei” si din sezonul 2 a facut si regia. A continuat insa sa faca teatru, sa scrie si sa regizeze piese si s-a mutat usor si catre cinematografia noastra, nu doar cea in care Van Damme sau Steven Segall erau eroi. A jucat intr-unul din episoadele omnibusului lui Cristian Mungiu, Amintiri din Epoca de aur, l-ati putut vedea in Portretul luptatorului la tinerete (regia Constantin Popescu), in Eminescu vs Eminem si Fix alert (regia Florin Piersic jr.) sau in serialul de la TVR – La urgenta.
A absolvit U.N.A.T.C, Facultatea de Teatru, sectia actorie, promotia 2005, la clasa profesorului dr. univ. Gelu Colceag, iar in prezent este masterand la UNATC, la Arta Actorului.
Experienta sa teatrala numara roluri precum: Anthony Neilson in The Night before Xmas, regizat de Patrick Hoell, la Teatrul din Soho, Londra, Billy in American Buffalo, in regia lui Patrick Hoell, la Teatrul din Soho, Londra, Georges in Ingerul sau cele doua orfeline, regizat de Valeria Sitaru, la Theatre Moliere din Paris.
A fost Jupan Dumitrache, in O noapte furtunoasa, in regia lui Gelu Colceag, a jucat in Sase personaje in cautarea unui autor, regizat de Liviu Ciulei, in Henric al IV-lea, regizat de Liviu Ciulei, in Sectorul S. Pentru Sectorul S a realizat regia, iar spectacolul a fost nominalizat la Premiile UNITER 2006 si a castigat FestCo 2006. Emanuel Parvu a regizat si Si noi si ea, pentru Teatrul Foarte Mic.
Cei sase ani petrecuti alaturi de tatal sau in camera obscura l-au invatat pe Emanuel ca imaginea trebuie sa spuna ceva intr-o secunda si decizia de a urma sectia imagine la UNATC a venit natural. In anul trei insa a renuntat. A intrat la Hyperion si-a inceput joace in filme inca din primul an. Dupa un an a dat examen de transfer la UNATC; a fost printre cei trei alesi, dar singurul pe care Gelu Colceag l-a creditat cu aprobare de transfer in acelasi an universitar. Ca mentor si indrumator, tot Gelu Colceag l-a sustinut si incurajat, cand, in doar cateva luni, a inceput sa lucreze cu Liviu Ciulei, ca urmare a unui concurs pe care l-a castigat la Teatrul Bulandra.
In februarie 2006 era nominalizat la premiile UNITER pentru Debut cu piesa pe care o scrisese si o regizase, cateva luni mai tirziu monta aceeasi piesa la Teatrul Sica Alexandrescu din Brasov, apoi a fost invitat sa monteze la Teatru Foarte Mic si iata-l dramaturg -actor-regizor. Apoi a inceput sa lucreze cu Mihai Bendeac – care-i fusese coleg – ca scenarist la “Mondenii”, iar cind Bendeac a plecat de la Prima Tv, din prietenie si solidaritate, Parvu a mers cu el mai departe. A fost pentru un sezon scenarist la “In puii mei” si din sezonul 2 a facut si regia. A continuat insa sa faca teatru, sa scrie si sa regizeze piese si s-a mutat usor si catre cinematografia noastra, nu doar cea in care Van Damme sau Steven Segall erau eroi. A jucat intr-unul din episoadele omnibusului lui Cristian Mungiu, Amintiri din Epoca de aur, l-ati putut vedea in Portretul luptatorului la tinerete (regia Constantin Popescu), in Eminescu vs Eminem si Fix alert (regia Florin Piersic jr.) sau in serialul de la TVR – La urgenta.
A absolvit U.N.A.T.C, Facultatea de Teatru, sectia actorie, promotia 2005, la clasa profesorului dr. univ. Gelu Colceag, iar in prezent este masterand la UNATC, la Arta Actorului.
Experienta sa teatrala numara roluri precum: Anthony Neilson in The Night before Xmas, regizat de Patrick Hoell, la Teatrul din Soho, Londra, Billy in American Buffalo, in regia lui Patrick Hoell, la Teatrul din Soho, Londra, Georges in Ingerul sau cele doua orfeline, regizat de Valeria Sitaru, la Theatre Moliere din Paris.
A fost Jupan Dumitrache, in O noapte furtunoasa, in regia lui Gelu Colceag, a jucat in Sase personaje in cautarea unui autor, regizat de Liviu Ciulei, in Henric al IV-lea, regizat de Liviu Ciulei, in Sectorul S. Pentru Sectorul S a realizat regia, iar spectacolul a fost nominalizat la Premiile UNITER 2006 si a castigat FestCo 2006. Emanuel Parvu a regizat si Si noi si ea, pentru Teatrul Foarte Mic.
Filmografie - scenarist
Filmografie - imagine
Lungul drum al zilei către noapte - Eugene O`Neill
SFATURI UTILE 12 Februarie
CEA MAI SIMPLĂ REȚETĂ PENTRU SLĂBIT
Pentru prepararea ei avem nevoie de 50 de grame de prune uscate, fară sâmburi și 500 de ml de apă.
Preparare
Punem prunele într-un recipient şi turnăm apa peste ele. Lasăm apoi recipientul la frigider, timp de 2 zile. La final, scoatem vasul din frigider și amestecăm la blender 2-3 minute până vom obține un amestec omogen.
Cum se consumă:
Se consumă o ceșcuță din acest amestec dimineaţa, pe stomacul gol. Repetam procedeul o dată la doua zile.
Preparatul se păstrează la frigider până la epuizare.
Pe lângă efectele laxative, iată ce beneficii mai are:
1. Fiind bogat în antioxidanţi, ne va ține departe de radicalii liberi;
2. Ne va scăpa de retenţia de apă, una din marile probleme ale femeilor;
3. Ne va reduce nivelul colesterolului rău;
4. Va îmbunătăți nivelul energetic;
5. Consumat regulat, va elimina în totalitate constipaţia.
Sunatoarea - Cel mai Puternic Antidepresiv Natural (Agenda Ta de Sanatate)
GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 12 Februarie
COSTUMUL POPULAR ROMÂNESC - TRADIȚII ȘI MODERNISM 12 Februarie
ZONA IALOMIȚA
GÂNDURI PESTE TIMP 12 Februarie
Dan Puric - Citate:
Dan Puric - Citate:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu