joi, 20 februarie 2020

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
VINERI 21 FEBRUARIE 2020
PARTEA A DOUA - RELIGIE ORTODOXĂ; ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI

Bună dimineața!
Clic pe imagine și se va deschide să puteți citi conținutul!


RELIGIE ORTODOXĂ 21 Februarie

Sf Cuv Timotei; Sf Ier Eustatie, arhiepiscopul Antiohiei


În această lună, ziua a douăzeci şi una, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Timotei, cel din Simboli.
Acest fericit, intrând de mic în viaţa monahală şi stingându-şi cu totul săltările patimilor cu multă înfrânare şi cu neîncetate rugăciuni şi ajungând mai presus de patimi, s-a arătat vas vrednic al Sfântului Duh, rămânând până la sfârşitul vieţii sale în feciorie şi sufleteşte şi trupeşte. El nu a îngăduit niciodată să vină înaintea lui vreo femeie; ci aflându-se în munţi şi locuind în pustietăţi îşi uda sufletul cu roua lacrimilor. Pentru aceasta a luat şi darul tămăduirilor; căci şi demonii din oameni a alungat, şi toate celelalte boli a tămăduit. Astfel vieţuind şi ajungând la bătrâneţi bune, şi-a săvârşit viaţa, mutându-se către Domnul. Sfântul Cuvios Timotei († începutul sec. IX) – Sfântul Cuvios Timotei a intrat de mic în Mănăstirea Simvoli de la baza muntelui Olimp, din Asia Mică. A fost ucenicul cuviosului Teoctist, povăţuitorul lui Platon mărturisitorul şi a altor monahi apărători ai Ortodoxiei. Trăind în munţi şi pustietăţi, se nevoia în post, înfrânare şi rugăciuni, şi a fost înzestrat de Dumnezeu cu darul tămăduirii bolnavilor şi cu putere asupra darurilor necurate. A trăit în sihăstrie până la adânci bătrâneţi.
Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Eustaţiu, patriarhul Antiohiei celei mari.


Acest mărturisitor Eustaţiu a trăit pe vremea lui Constantin cel Mare. Învăţător fiind, prin cuvântul înţelepciunii sale, Eustaţiu a trimis razele dreptei credinţe în toată lumea. A fost de faţă la cel dintâi Sinod Ecumenic de la Niceea fiind unul dintre cei 318 purtători de Dumnezeu părinţi. Astfel, fiind adânc cunoscător al dogmelor dreptei credinţe, a înfruntat pe arienii ce se încercau să despartă firea dumnezeiască zicând că Fiul este doar o făptură şi-L înstrăinau în felul acesta de părintească cinste. Pentru îndrăzneala şi râvna dumnezeiască ce avea pentru ajutorarea dreptei credinţe, a fost pizmuit de Eusebiu al Nicodimei şi de Teognis al Niceei şi de Eusebiu al Cezareii, şi de toţi ceilalţi care erau părtaşi ai hulelor lui Arie, sau mai vârtos zicând ai nedumnezeirii Fiului. Pentru aceasta făcându-se că merg să-l vadă, pe când se găseau în drum spre Ierusalim, au ajuns la Antiohia, unde se găsea sfântul Eustaţiu şi făcând sfat l-au caterisit.Dar pentru ca să se arate că l-au caterisit cu pricină binecuvântată, au cumpărat cu daruri multe pe o femeie desfrânată ca să facă năpastă sfântului.
Aceasta venind cu un copil de curând născut, a mers înaintea adunării lor, mărturisind că a rămas însărcinată de pe urma lui Eustaţiu şi a născut acel copil. Iar ei cercând pe femeie să adeverească vina numai cu jurământul, îndată l-au judecat şi l-au scos pe sfânt din scaun şi au înduplecat şi pe împărat să-l izgonească. Astfel sfântul Eustaţiu a fost trimis în Tracia, în cetatea lui Filip Macedoneanul, unde s-a şi săvârşit din viaţă. Cât priveşte femeia aceea care l-a năpăstuit, căzând în boală grea, a mărturisit tot vicleşugul ce s-a făcut asupra sfântului, şi a spus pe nume pe fiecare dintre cei ce au îndemnat-o să mărturisească împotriva lui, şi că fiind amăgită şi îndemnată a făcut pâra aceea cu cuvinte de către dânşii şi cu bani. Şi a mai spus că dacă a jurat cu vicleşug, nu a spus totuşi nici un fel de minciună; căci pruncul a fost făcut cu adevărat cu un Eustaţiu, care însă era fierar şi care trăise cu dânsa.
După o sută de ani, pe vremea împărăţiei lui Zenon, au fost ridicate sfintele lui moaşte şi au fost trimise la Antiohia. Atunci a ieşit înainte toată mulţimea cetăţii, cale de vreo optsprezece mile, şi l-au primit cu cântări, cu lumină şi cu tămâieri. Pe sfântul Eustaţiu l-a cinstit cu laude şi dumnezeiescul Gură de Aur.
Sfântul Ierarh Eustaţie, Arhiepiscopul Antiohiei († 345) – Sfântul Eustaţiu era originar din Sid (Pamfilia, Asia Mică). El a fost mai întâi episcop în Bereea Siriei (Alep) şi de aici a devenit Arhiepiscop al Antiohiei şi a păstorit între anii 324-330. A fost unul dintre cei mai învăţaţi şi vrednici ierarhi ai Bisericii creştine din veacul său. Miriam, regele Gruziei, a rugat pe împăratul Constantin cel Mare să-i trimită preoţi şi meşteri de zidit Biserici. Acesta l-a trimis pe Eustaţie însoţit de mulţi preoţi şi cu multe daruri. Astfel, în grădina împărătească din Mithet, Eustaţie a zidit o Biserică măreaţă cu hramul „Sfinţii Apostoli”, după asemănarea Bisericii „Sfinţii Apostoli” înălţată de Constantin cel Mare în Constantinopol. Apoi a sfinţit pe preotul Ioan ca episcop al Iviriei, sub ascultarea canonică a Antiohiei.
Eustaţiu s-a arătat unul dintre cei mai aprigi luptători împotriva arianismului. Se spune că el a fost episcopul care a ţinut în faţa împăratului Constantin cel Mare cuvântul de deschidere a Sinodului I Ecumenic şi a prezidat şedinţa. După sinod, Eustaţiu a luat măsuri energice împotriva ereticilor arieni, atât în eparhia sa, cât şi în întreaga Sirie. Se înţelege astfel de ce episcopii arieni Eusebiu de Nicomidia, Teognis de Niceea, Teona din Marmarica şi alţii au început să-i aducă tot felul de acuzaţii. Au mers până acolo încât au plătit o femeie desfrânată să jure că are un copil cu Sfântul Eustaţie. Acea femeie s-a îmbolnăvit grav la scurt timp şi a recunoscut că acel copil pe care îl are nu este al Sfântului Eustaţiu. Pentru această învinuire Sfântul a fost depus din scaun şi exilat la Traianopolis în Tracia şi apoi la Filipi, împreună cu mai mulţi preoţi şi diaconi, unde au şi trecut la Domnul la scurt timp. În anul 487 sfintele sale moaşte au fost aduse în Antiohia de Calandion, patriarhul de atunci al cetăţii.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 21 Februarie

A.   PLĂCINTE, GUSTĂRI
Fasole pe pâine
De preferat o fasole care fierbe repede şi o poţi face ca o pastå.
Schimbaţi mai multe ape la ea şi va fi cu mult mai bine pentru digestie. În urma fierberii înlåturaţi toatå zeama.
Cu ajutorul mixerului, faceţi o pastå în care adåugaţi puţin ulei, zeamå de låmâie, sare şi ceapå roşie tocatå mårunt.
Consumaţi aceastå pastå de fasole pe felii de pâine proaspåtå şi cu câteva rondele de ceapå roşie pe deasupra.

B.   SALATE
Salată de andive cu sfeclă roşie (salată roz)
·       500 g andive
·       1 sfeclă roşie
·       Sos vinegret
Se curăţă, se spală, se taie andivele în bucăţi de 4 – 5 cm şi se pun într-o salatieră.
          Se adaugă sfecla roşie fiartă şi tăiată cubuleţe şi sosul vinegret.
          Se amestecă.
          Se presară tarhon tocat.

C.   SOSURI
Sos vinegret (repostare)
·       3 linguri ulei
·       1 lingură oţet
·       Sare
·       Piper
·       Pătrunjel verde
Se amestecă cu furculiţa sau cu telul până când se emulsionează uleiul, adică devine lăptos.

D.   BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Supă cremă de mazăre uscată
·       1 ½ l apă
·       300 g mazăre uscată boabe
·       1 morcov
·       1 pătrunjel
·       1 ceapă
·       1 lingură ulei
·       Pătrunjel verde tocat
·       Sare
·       Crutoane
Mazărea uscată boabe, aleasă şi spălată din ajun se pune la înmuiat în apă călduţă.
          A doua zi se scurge această apă şi se pune la fiert la foc domol.
          Când este aproape fiartă mazărea se adaugă zarzavaturile întregi, curăţate şi spălate şi se lasă să fiarbă bine, acoperite la foc încet.
          Când mazărea este bine fiartă se scot ceapa şi zarzavatul, se strecoară, iar mazărea se trece prin sită subţiindu-se cu zeama în care a fiert.
          Se pune din nou la fiert şi se adaugă ulei şi sare.
          După ce a dat în clocot se presară pătrunjel tocat.
          Se serveşte cu crutoane.
Notă: reţeta este asemănătoare cu cea de supă cremă de fasole boabe cu deosebirea că nu se schimbă apa la fiert.

E.   MÂNCĂRURI
Prune uscate cu orez
·       250 g prune uscate
·       100 g orez
·       100 g zahăr
·       1 l apă
·       2 – 3 linguriţe de zahăr pentru ars
În ajun se spală prunele şi se pun la înmuiat în apă călduţă.
          Se fierb în apa în care au stat, cu zahăr.
          După ce au fiert pe jumătate se adaugă orezul ales şi spălat, zahărul ars stins cu ½ pahar apă clocotită şi se fierb la foc mic până se înmoaie bine atât orezul cât şi prunele.
          Atenţie: nu se amestecă în timpul fierberii.
          Se servesc reci.

F.   DULCIURI
Turtă dulce
·       250 g făină
·       125 g miere
·       125 g zahăr pudră
·       1 linguriţă bicarbonat dizolvat în esenţă de rom
·       Zahăr vanilat
·       Coajă rasă de lămâie
·       Puţină sare
·       1 pahar apă clocotită
·       Margarină
Se desface mierea în apă clocotită, se ia de pe foc, se adaugă coaja rasă de lămâie, zahărul, făina, bicarbonatul dizolvat în esenţă decrom şi apă, sare.
          Se frământă bine până se obţine o cocă omogenă.
          Se toarnă într-o tavă dreptunghiulară, unsă cu margarină şi tapetată cu hârtie albă unsă şi aceasta.
          Se umple forma aproape ¾ şi se dă la cuptor la foc mic.

          După o oră se răstoarnă tava, se scoate hârtia, se taie pătrate şi se pudrează cu zahăr vanilat.

VA URMA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...