MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
JOI 20 FEBRUARIE 2020
PARTEA A TREIA - ARTE; GLUME; GÂNDURI PESTE TIMP; SFATURI UTILE

Bună dimineața!
Clic pe imagine și se va deschide să puteți citi tot articolul!

ARTE 20 Februarie

INVITAȚIE LA OPERĂ 20 Februarie

Bărbierul din Sevilla

Il Barbiere Di Siviglia - G.Rossini

Norma

Vincenzo Bellini, Norma

MUZICĂ 20 Februarie

Carl Czerny, muzician, pedagog şi pianist austriac

Rumba - Mambo - Cha Cha Cha 2020 | Top 100 Romantic Spanish Guitar Instrumental Music

ЛУЧШИЕ РОМАНТИЧЕСКИЕ МЕЛОДИИ САКСОФОНА для души

Musica Romantica Canciones De Amor ♥️♥️♥️ Mejores Exitos Baladas Romanticas en Espanol

Moonlight & Roses! Romantic 3-Hr. H.D. Music Video Album! #ProfHowdy

Top Hits 2020 - Top Songs This Week - Best English Songs Playlist 2020

POEZIE 20 Februarie

Poeta Claudia Millian, soţia poetului Ion Minulescu

Biografie

Nastere: 21 februarie 1887, Ploiesti
Deces: 21 septembrie 1961

Nascuta la 21 februarie 1887, in Ploiesti. Afara de activitatea poetica si dramatica, sub pseudonimul D. Serban, d-na Claudia Millian a publicat numeroase cronici dramatice in Viitorul si Adevarul literar si artistic.

Poeti cu „a viziune decorativa a lumii", s-a nascut la 21 februarie 1887, la Bucuresti, fiica inginerului Ion Millian, de origine greaca, si a Mariei Poenaru. Urmeaza scoala primara si liceul la Bucuresti si Ploiesti, unde si debuteaza, in 1906, in revista Lumina. Studenta la Scoala de belle-Arte si la Conservatorul de arta dramatica din Bucuresti, Claudia Millian se marita cu publicistul Cristu Cridim, de care divorteaza, si la 11 aprilie 1914 se recasatoreste cu poetul Ion Minulescu. In timpul razboiului (1916—1918) se refugiaza la lasi, unde casa sotilor Minulescu este deschisa scriitorilor si artistilor, continuind astfel, in conditii schimbate, traditia terasei „Oteteleseanu".

Dupa primul razboi mondial, este numita profesoara de desen decorativ si de istoria artelor la Liceul industrial sericicol, unde va functiona, ca directoare, pina in 1940. Intre 1923—1925 sta la Paris, impreuna cu fiica sa Mioara Minulescu, unde stabileste relatii apropiate cu Elena Vaca-rescu, Pierre de Nolhac, Colette, Cecile Sorel, Elvira Popescu, Nina si Benjamin Fundoianu, Armand Pascal etc, consolidind legaturile de prietenie franco-romane, activitate recompensata prin decoratia franceza "Palmes academiques".
Reintoarsa in tari, Claudia Millian se consacra activitatii profesionale, literare, publicistice (cronici dramatice) si sociale, luptind pentru drepturile femeii, democratie si pace. Va scrie si teatru (Masca, Rozina, Vreau si craiesc. Dupa paravan, Sapte giste potcovite), sub pseudonimul D. Serban.

Dupa 1930 are fi preocupari de arta plastica (mozaic, sculptura). Participa ca delegata la congresele Pen-clubului, faclnd dese calatorii in strainatate. Membra a Societatii Scriitorilor Romani, a Societatii autorilor dramatici si a Pen-clubului, Claudia Millian-Minulescu moare la 21 septembrie 1961.

OPERE (poezii) :

Garoafe rofii. Buc, Ed. Flacara, 1914 ;
Cintari pentru pasarea albastra, Buc, Ed. de arta „Vlaici", 1922 ;
Intregire, Buc, Ed. Cartea romaneasca, 1936.
(A lasat in manuscris si opere inedite.)

De consultat:
C. Sp. Hasnas: Garoafe rosii, «Flacara», IV, 22 (p. 200), 1915. - [Ovid Densusianu]: Cantari pentru pasarea albastra, «Viata noua», XVIII, 10-11, 1923. -Scarlat Struteanu: Cantari pentru pasarea albastra, «Flacara», VIII, 19 ianuarie, 1923. - Vladimir Streinu: Cantari pentru pasarea albastra, «Cugetul romanesc», I, 8-9, 1922. - E. Isac: Cantari pentru pasarea albastra, «Adevarul literar», 4 februarie, 1923. - Pompiliu Paltanea: Chants pour l'oiseau bleu, «Mercure de France», I-IV, 1925. — E. Lovinescu: Poezia modernista: Claudia Millian, Istoria literaturii romane contemporane, III, Evolutia poeziei lirice, «Ancora-Benvenisti», 1927. -Al. Badauta: Cantari pentru pasarea albastra, «Buletinul institutului de literatura pe 1923», pag. 29, (1927).

Poeziile sint reproduse dupa cum urmeaza : Garoafe rofii, Voluptate, Pisicile, Simfonii de toamna (Garoafe rotii, 1914) ; Himera, Nevroza, Vazele de flori. Primavara, Toamna (Cintari pentru pasarea albastra, 1922).

Primăvară

Mi-e sufletul un cuib săpat în stâncă,

Şi-n cuibul meu au poposit pe rând

Şi porumbelul alb, şi vulturul flămând,

Şi soarele, şi vântul, şi tăcerea-adâncă.

Vrea sufletu-mi să-i scutur praful şi tăcerea,

Că-i prăfuit de vânturi şi de griji mărunte…

Pe cine-aşteaptă cuibul meu din munte,

De-mi cere iar să-i curăţ încăperea?

Covor de frunze netede şi moi

Aştern în cuib şi-l primenesc cu cer,

Apoi cobor perdele de mister

Pe farmecul enigmei celei noi.

Şi-aşa, adăpostit de vânt şi soare,

Căminul sufletului meu deschis

Aşteaptă solul ultimului vis,

Cu-ntoarcerea de păsări călătoare.

Toamnă

Te uiţi cum muşcă toamna din verdele pădurii,

Cum fiecare frunză e-o inimă bolnavă –

Cu leziuni de unghii şi picături de sânge?

Şi-n mine bate-o frunză, ciudată şi firavă,

Ce sub capriciul vremei se leagănă şi plânge…

Simt trupul meu cum soarbe miresmele de moarte

Şi cum îşi distilează parfumul diafan,

Pe mobile şi statui, pe stofe şi covoare,

Şi-ntrezăresc pădurea culcată pe divan,

Alăturea de mine, cum tremură şi moare…

Respiră încăperea arome vegetale:

De paltin, de mesteacăn, de brad şi de arţar…

Iau eu, cu mâini pătate de toamna-nsângerată,

Beau sufletul pădurii şi-aud bătând mai rar,

În peisagiul vieţii, o frunză-ntârziată.

Garoafe roşii

Garoafe roşii, crenelate -

Amfore cu parfum de mosc,

Pecetii de rubin şi sânge -

Eu vă iubesc şi vă cunosc,

Prin voi, garoafelor bizare,

În funduri roşii de corolă,

Mi-a-ntins iubirea-ntâia oară

Otrăvitoarea ei fiolă...

Eu vă iubesc şi vă cunosc

De mult tulburătorul mosc...

În roşu-apusului de soare

Voi puneţi pete de culoare,

Voi înfloriţi în fundul mării

În lungi ciorchine de mărgean

Şi pe obrajii de ftizie

Muriţi în fiecare an...

Vă poartă-actriţele pe gură

Şi hetairele pe sâni,

Vă leagănă pe coif cocoşii,

Şi-n răni v-au încrustat strămoşii,

Iar eu vă port pe veci în minte,

Vă port în păr şi pe vestminte,

Pe perne de atlaz brodate...

Garoafe roşii, crenelate!

Eu vă iubesc şi vă cunosc

De mult tulburătorul mosc!

Prin voi, garoafelor bizare,

În funduri roşii de corolă,

Mi-a-ntins iubirea-ntâia oară

Otrăvitoarea ei fiolă...

Prin voi am plâns întâia dată -

Obsesie însângerată!

Eugen Barbu, scriitor, scenarist, publicist

Biografie Eugen Barbu
Eugen Barbu (n. 20 februarie 1924, Bucureşti - d. 7 septembrie 1993, Bucureşti) a fost un membru corespondent al Academiei Române, director de reviste, jurnalist, pamfletar, polemist, publicist, romancier, scenarist român, laureat al premiului Herder.

Important prozator român, pamfletar, jurnalist, scenarist, publicist, membru corespondent al Academiei Române.
A fondat şi condus revistele Săptămâna şi România Mare.
A înfiinţat, alături de Corneliu Vadim Tudor, partidul cu doctrină naţionalistă România Mare.
A debutat cu un volum de nuvele. A scris apoi romanele Groapa, Șoseaua Nordului, Săptămâna nebunilor, Principele (volum ce a fost însoţit de mai multe volume intitulate Caietele principelui, un soi de şantier al creaţiei), Ianus (publicat postum).
A fost laureat al premiului Herder.
A lăsat şi un interesant Jurnal.
A fost căsătorit cu actriţa Marga Barbu pentru care a creat, în calitate de scenarist, seria filmelor cu haiducii lui Mărgelatu, în care aceasta juca alături de Florin Piersic.

Opere publicate

Nuvele şi povestiri:

* Gloaba, 1955;
* Tripleta de aur, 1956;
* Oaie şi ai săi, 1958;
* Patru condamnaţi la moarte, 1959;
* Tereza, 1961;
* Prânzul de duminică, 1962;
* Vânzarea de frate, 1968;
* Martiriul Sfântului Sebastian, 1969;
* Miresele, 1975;

Romane:

* Balonul e rotund, 1956;
* Unsprezece, 1956;
* Groapa, 1957;
* Şoseaua Nordului, 1959;
* Facerea lumii, 1964;
* Princepele, 1969;
* Incognito I-IV, 1975 -1980;
* Săptămâna nebunilor, 1981;

Reportaje:

* Pe-un picior de plai, 1957;
* Cât în 7 zile, 1960;
* Cu o torţă alergând în faţa nopţii, 1972;

Memorialistică, eseuri, critică, proiecte literare:

* Jurnal, 1966;
* Măştile lui Goethe, 1967;
* Foamea de spaţiu, 1969;
* Jurnal în China, 1970;
* Caietele Princepelui I-VI, (1972-1981);
* O istorie polemică şi antologică a literaturii române, 1976;

Teatru:

* Să nu-ţi faci prăvălie cu scară, 1959;
* Labyrintul, 1967 etc.

Piesele sunt adunate în vol. Teatru;

Versuri:

* Osânda soarelui, 1968;

Traduceri din Faulkner, Th. Mann etc; Readuce in literatura romana opera lui Panait Istrati; Scenarii de film: seria Haiducilor.

Avril

Ros de nevroze
Alerg prin oraş
Avril, cu nervi!
Umblă nebunul şi
salută fetele:
Omagiile mele!
Ele, lunare,
Lasă harfe blonde în văzduhul pur.
Pe un aeroport londonez
Au fost furate briliante
De către un gangster.
A mai căzut un avion
Pe o rută şi vine încă
Un uragan în Bangladesh...
Lovituri de stat,
Morţi şi răniţi pe şosele,
O bătrână vorbeşte singură
Şi strânge la piept o pâine,
Ambuscadă la stop,
Elevele rău
Şi-au mai scurtat fustele...
Într-un demodat Rolls
Trece ambasadorul englez...

Suflet pierdut

Scazuta zarii blînda e tara minerala.
- Inel si munte, iarba de abur înzeuat.
A ofilirii, numai aceasta foarte pala
Faclie, pe ghicirea Albastrului ouat.

Mintiri, lumini! Scapata, doar sfînta, ca o maica,
- Ars doliul ei; cu fruntea calcata de potcap;
Scaldînd la dublul soare, apos, de la Dragaica,
Rotundul, scund în palma, duh simplu-în chip de nap.

Margini de seara

Pendulul apei calme, generale,
Sub sticla sta, în T;arile-de-Jos.
Luceferii marini, amari în vale;
Salciu muia si racul fosforos.

Un gînd adus, de raze si curbura
(Fii aurul irecuzabil greu!)
Extremele camarilor de bura
Mirat le începea, în Dumnezeu.

Poeta Doina Ciurea

Doina Ciurea - Biografie

Doina Ciurea (20 februarie 1938, Constanţa - 1999, Bucureşti) este o prozatoare şi eseistă. Este fiica Mariei (născută Ostroveanu), profesoară, şi a lui Ioan Ciurea, ofiţer de aviaţie. În primii ani de viaţă locuieşte succesiv în mai multe localităţi, în funcţie de perindarea tatălui prin diferite garnizoane. Face studii universitare la Bucureşti, luându-şi licenţa în filologie în 1957. Debutează (nesemnificativ, ulterior repudiindu-şi acest debut) ca poetă în „Viaţa românească" (1952). Urmează, în 1952-1954, în paralel cu liceul şi, respectiv, facultatea, Şcoala de Literatură „M. Eminescu". A fost căsătorită cu Nichita Stănescu între 1962 şi 1981.

Publică la îndemnul lui Geo Bogza, care îi remarcase primele încercări, debutând editorial în 1969, cu volumul de proze scurte Dialog despre eroare. Colaborează, cu proză, eseuri, critică literară, cronici literare şi muzicale la „Tânărul scriitor", „Gazeta literară", „România literară", „Contemporanul", „Luceafărul", „Caiete critice" etc. Desfăşoară activităţi culturale legate de evocarea personalităţii poetului latin Ovidiu, şi din anii '80, de difuzare a valorilor culturale japoneze şi de dialogul cultural româno-nipon. Îngrijeşte volumul postum de versuri de tinereţe Argotice ale lui Nichita Stănescu (1992).

Dialog despre eroare şi Schiţe bucureştene (1975) grupează proze scurte, investigând universul vieţii cotidiene contemporane, din diverse medii. Incomunicabilitatea, nostalgia, în singurarea, neliniştile difuze, povara existenţei zilnice definesc crâmpeie de biografii comune sau „scene de gen" construite în perspectiva psihologiei comportamentiste. Naraţiunea este adesea diluată de un descriptivism amintind de „şcoala privirii" şi de Noul Roman, de notaţii introspective sau de inserturi eseistice. E o proză rafinată, cu un scrupul stilistic ce lasă impresia de „răceală elegantă" (Nicolae Manolescu).

Contemplarea amuzat-ironică şi compătimitor-omenească a unor situaţii aparent absurde e în consens cu orizontul de aşteptare al epocii, ostil determinismului simplist al prozei teziste din anii '50, instituind totodată un accent polemic, un dramatism nepatetic, dar „sincer" faţă cu prozaismul frustrant al vieţii cotidiene.

Cam aceleaşi însuşiri definesc şi Neliniştitul iunie (1979), pseudojurnal al unui sejur estival al personajului auctorial la un canton pierdut în Bărăgan, microroman al unei mici lumi izolate şi anonime. Modalitatea contemplării naturii, antropomorfizarea peisajului, învestit cu corespondenţe culturale şi o sugestivitate motivată subiectiv, mărturisesc afinităţi cu viziunea unui Geo Bogza.

Romanul O lacrimă de privit (1970) şi culegerea de schiţe Tu care treci pe-aici... (1973) evocă surghiunul tomitan al poetului latin Ovidiu; interesul prozatoarei vizează nu reconstituirea istorică în sine, ci o problematică perenă - situaţia artistului faţă de societate -, asociată unui demers şi unei recuzite în fond comune cu cele ale prozelor sale de inspiraţie contemporană. Eseuri pe teme diverse, mai ales culturale, cărora li se pot remarca subtilitatea, ingeniozitatea asocierilor, elevaţia şi echilibrul expresiei, dar şi caracterul potolit, meditativ, nepolemic, au fost adunate în volumul Descifrări (1977).

Romanul Ion Ion (1991) e o încercare de investigare literară a crizei de adaptare a populaţiei rurale aduse Ia oraş de industrializarea din anii '60-'80, studiată Ia nivelul vieţii de familie, cu intuirea psihologiilor, dar marcată de o oarecare monotonie a expresiei şi de previzibilitatea invenţiei epice. Ciurea a mai semnat, împreună cu Elena Suzuki, o traducere din literatura japoneză (Natsume Soseki, Zbuciumul inimii, 1985).

Opera

• Dialog despre eroare, Bucureşti, 1969;

• O lacrimă de privit, Bucureşti, 1970;

• Tu care treci pe-aici..., Bucureşti, 1973;

• Schiţe bucureştene, Bucureşti, 1975;

• Descifrări, Bucureşti, 1977;

• Neliniştitul iunie, Bucureşti, 1979;

• Ion Ion, Bucureşti, 1991.

Ediţii

• Nichita Stănescu, Argotice. Cântece la drumul mare, prefaţa editorului, Bucureşti, 1992.

Traduceri

• Natsume Soseki, Zbuciumul inimii, Bucureşti, 1985 (în colaborare cu Elena Suzuki).

Scriitoarea Doina Ciurea (1938-1999) a fost mai întâi iubita lui Labiş, pentru ca pe 6 iunie 1962 să devină a doua soţie a lui Nichita Stănescu.

Femeie cu o capacitate fenomenală de a ieşi în evidenţă, Doina Ciurea l-a cunoscut pe Nicolae Labiş la Şcoala de Literatură şi Critică Literară “Mihai Eminescu”, din Bucureşti, unde poetul intrase la începutul anului 1952. Deşi îi despărţeau trei ani ca vârstă, Doina – doar o adolescentă – l-a plăcut de la bun început pe efervescentul Nicolae, deja o figură marcantă printre tinerii şcolii.

«Adolescentă cu hormonii răvăşiţi»

Remarcabilul prozator Marin Ioniţă (82 de ani), coleg de clasă şi cu Labiş, şi cu Doina Ciurea, povesteşte în volumul “Kisseleff 10. Fabrica de scriitori” momentele de neuitat ale unei idile cu personaje celebre. “Când am cunoscut- o eu pe Doina, era o adolescentă de-abia dezghiocată din copilărie, dar tipul urban, emancipat şi distins, cochetă şi elegantă. Brunetăarămie, părul creţ de la natură şi nevopsit. Ochii mari, poate prea prțminenţi, cu gene lungi şi curbate în sus, sprâncene stufoase. Buzele uşor congestionate, ca la adolescentele cu hormonii răvăşiţi. Bănuiam şi sânii la fel, sub bluza apretată. (…) Îi spun «vrăjitoarea neagră » şi nu se supără. Cu Labiş a început să cocheteze tot mai stăruitor, dar el nu se prindea. Fata avea deja o oarecare experienţă, printre altele zăbovea cam mult în cabinetul directorului Iosif. (…) Până la urmă, s-a întâmplat, căci Labiş avea nevoie uneori de un refugiu, de protecţie şi de afecţiune”, aminteşte Marin Ioniţă primele faze ale relaţiei lui Labiş cu Doina.
Iniţial, în dorinţa de a-l cuceri repede pe Nicolae, Doina i-a înscenat acestuia chiar şi o tentativă de viol, cu acte în regulă, poetul fiind scos în faţa Uniunii Tineretului Muncitoresc şi dat afară! Acuzatorii au susţinut teoria falsă a violului, bazându- se pe un semn de pe gâtul Doinei, rezultat ca urmare a unui sărut al lui Nicolae, la o petrecere.
Ulterior, Labiş a trecut peste acest incident şi a locuit cu Doina, în centrul Bucureştiului, dar relaţia s-a terminat lamentabil, poetul nesuportând să fie ţinut din scurt de iubita lui.

Relaţia n-a durat decât doi ani

Cu Nichita Stănescu, Doina Ciurea s-a căsătorit pe 6 iunie 1962, la exact zece ani de când se cunoscuseră. Căsnicia n-a durat decât doi ani, Nichita fugind de acasă, conform mărturiilor prietenului Ştefan Agopian, dar în acte ea s-a păstrat până în 1981. Marele poet a susţinut întotdeauna că volumul “O viziune a sentimentelor” (1964) a fost inspirat de legătura cu Doina. La un moment dat, Nichita a povestit apropiaţilor cum, aflându-se la o plimbare în parc cu Doina, aceasta a ţinut special să-i spună că primul bărbat din viaţa ei a fost Nicolae Labiş.

Nu vă pot oferi poezii ale autoarei întrucât acestea sunt pe bani!

TEATRU/FILM 20 Februarie

Bogdan Petriceicu Hasdeu

Bogdan Petriceicu Hasdeu [Tadeu Hasdeu] (n. 16 februarie 1836 [26 februarie 1838], Cristeşti, Hotin, Republica Moldova - d. 25 august 1907, Câmpina, judeţul Prahova), scriitor, filolog, lingvist, folclorist, gazetar, filosof, istoric, jurist şi om politic.

Biografie

Fiu al boierului Alexandru Hâjdău şi al Elisabetei Dauksza, familie de învăţaţi; tatăl şi bunicul erau cărturari poligloţi, care au scris despre folclorul şi istoria românilor, ceea ce are o mare influenţă asupra viitorului savant.

Se căsătoreşte în anul 1865 cu o româncă ardeleancă, Iulia Faliciu, care-i dăruieşte peste patru ani un copil, pe Iulia.

Copilul s-a dovedit curând a fi un geniu. Ştia să scrie şi să citească de la vârsta de trei ani, la opt ani vorbea deja mai multe limbi: franceza, germana, engleza. La 11 ani îşi susţine examenele la liceul „Sf. Sava”, iar în 1886, la numai 17 ani, îşi ia bacalaureatul la Sorbona. Nu-şi mai poate continua studiile pentru că s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi s-a stins din viaţă înainte de a împlini 19 ani (1888). Impactul asupra lui Bogdan Petriceicu Hasdeu a fost imens, toată perioada ce a urmat acestui trist eveniment a fost influenţată negativ, ducându-l spre un continuu declin ştiinţific, moral, comportamental, psihic.

Studiile

Face primele clase în Polonia, la Viniţa, Rovo şi Cameniţa, liceul la Chişinău, dreptul la Universitatea din Harkov, Polonia (1852-1856), unde îşi aprofundează cunoştinţele de istorie şi filologie. Cunoaşte mai multe limbi: rusa, poloneza, germana, engleza, franceza.

Activitatea

După o scurtă perioadă petrecută în armata rusă, în 1857 dezertează şi trece în Moldova, unde este numit judecător la Cahul (1858); după ce este destituit revine în Iaşi, devenind profesor de istorie, geografie şi statistică la Şcoala Reală, precum şi custodele Bibliotecii Universităţii din Iaşi (1859-1862).

Activitatea sa publicistică, constă în colaborarea cu numeroase publicaţii, multe dintre el constituite şi conduse de către el: „România” (1858-1859), „Foaia de storiă română” (1859), „Foiţa de istorie şi literatură” (1860), „Lumina” (1862-1863), în Iaşi, unde predomină lucrările cu profil istoric şi filologic. La Bucureşti editează revistele satirice: „Aghiuţă” (1863), „Satyrul” (1866), istorico-literare: „Traian” (1869-1870), „Columna lui Traian” (1870-1877, 1882-1883), „Revista nouă” (1887), conduce „Foaia societăţii "Românismul"” (1870-1871), „Revista literară şi ştiinţifică” (1876) şi colaborează la „Buciumul”, „Familia”, „Sentinela Română”, „Românul”, „Perseverenţa”, „Ghimpele” ş. a.

Cea mai mare parte a activităţii sale a consacrat-o istoriei şi filologiei. Ca istoric se remarcă, mai ales, prin: Istoria critică a românilor (1873-1875), rămasă însă neterminată, bine primită, mai ales că demontează afirmaţiile contestatarilor autohtoniei românilor la nord de Dunăre, pentru care este premiat. Alte lucrări sunt monografia Ioan Vodă cel Cumplit (1865), Arhiva istorică română (1865-1867), în trei tomuri, ce cuprinde documente istorice, filologice şi din literatura naţională şi străină, multe dintre ele inedite. Lucrările filologice mai importante sunt Cuvente den Bătrâni (1878-1881) unde „pătrunderea şi erudiţia lui Hasdeu se pun în evidenţă aici în modul cel mai splendid” (filologul german Schuchard) şi Etymologicum Magnum Romaniae (1886-1898), proiect grandios, nefinalizat însă din cauza morţii sale.

În dramaturgie, operele sale cele mai importante sunt drama Răzvan şi Vidra (pusă în scenă pe 10 februarie 1867 la Teatrul Naţional din Bucureşti) şi comedia Trei crai de la Răsărit; în literatură se remarcă prin nuvela Duduca Mamuca (1863) asupra căreia va interveni după scandalul generat, schimbându-i conţinutul şi titlul, care devine Micuţa (1863).

Director al Arhivelor Statului (1876-1901), publică masiv documente referitoare la istoria naţională. Recunoscându-i meritele, Academia Română îl primeşte în rândurile sale în anul 1877.

În politică a cochetat cu Partidul Naţional Liberal, pe listele cărora a fost ales deputat (1867). Sprijină înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza şi aducerea prinţului străin, apoi, pentru o perioadă, este antidinastic, revenind însă, după un timp, la sentimente monarhiste.

Prin lucrările sale ştiinţifice, Bogdan Petriceicu Hasdeu creează un stil erudit, enciclopedist şi, mai ales, deschide gustul pentru sinteze culturale, generând o tradiţie în cultura românească, continuata de Nicolae Iorga, George Călinescu, Mircea Eliade. Rămâne deschizător de drumuri în filologie, folcloristică, istorie, aşezând cercetarea acestor domenii într-un cadru care nu se va schimba multa vreme.

Corado Negreanu

Biografie

Corado Negreanu (n. 20 februarie 1925, Oltenița, județul Ilfov, România– d. 17 iulie 1993, București) a fost un actor român de teatru și film. În cei 49 de ani de carieră, Corado Negreanu a jucat în nenumărate piese de teatru, teatru radiofonic, teatru TV și film.

Actorul Corado Negreanu se naște la 20 februarie 1925, în orașul Oltenița, într-o familie cu 2 copii, formată din părinții Olga și Niculae și fratele său Marin. Corado Negreanu urmează ciclul gimnazial la liceele Gheorghe Șincai și Constantin Brâncoveanu din București. În vara anului 1946, termină liceul și obține Diploma de Bacalaureat, apoi urmează Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică „Lira” din București.

Își începe activitatea artistică încă din anul 1944, în cadrul Trupei Traian Florescu. Joacă în peste 90 de piese de teatru pe scenele a 7 teatre, dintre care Teatrul Sindicatelor, Teatrul Savoy, Teatrul Armatei, Teatrele de Stat Reșița și Pitești, Teatrul Muncitoresc CFR Giulești, Teatrul Odeon.

În cei 49 de ani de carieră, Corado Negreanu joacă în nenumărate piese de teatru radiofonic, teatru TV și film.

Pentru activitatea sa artistică este distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa V în anul 1967, iar în anul 1976, primește premiul ATM pentru interpretarea din „Regele Ioan” de Friedrich Durrenmatt.

Cronicarii de teatru care, de-a lungul timpului, au apreciat creațiile actoricești ale lui Corado Negreanu, au fost: Radu Popescu, Ion Cocora, Alexandru Cornescu, Margareta Bărbuță, Valentin Silvestru, Natalia Stancu, Aurel Bădescu, Traian Șelmaru, Nelu Ionescu, Radu Anton Roman, Ileana Berlogea, Victor Parhon, Valeriu Râpeanu, Virgil Brădățeanu.

Printre alte activități artistice scrie și 4 cărți dintre care 2 povestiri despre pescuit, „Artiști și alții cu undița” ed. Albatros 1970, „Pe malurile Bâtlanului” ed. Eminescu 1974, un manuscris al unui roman biografic „Mangusta și eu” și manuscrisul „Dincolo de orizont”.

„Copil fiind, am auzit vorbindu-se de zeul celor ce știu să glumească și să rîdă; cine îl întîlnește va fi fericit tot restul vieții. Se cuvine să-l cauți vesel, bucurîndu-te de fiecare clipă ce o trăiești; cei cu fruntea încruntată nu-l vor vedea nicicînd” – Corado Negreanu „Pe malurile Bâtlanului”.

„De multe ori mă întreb: ce va rămâne din munca mea în urma mea? Arta noastră, cea mai puțin perenă între toate celelalte arte, aduce succesul imediat – dacă îl aduce – dar te acoperă cu uitare înainte ca aplauzele ce te-au răsplătit să se stingă. Și asta este firesc. Vin alții mai tineri, nerăbdători să arate lumii ce pot. E bine așa; ăsta ne e rostul; așa cum noi am luat de la înaintași, cei care ne vor urma au datoria să meargă mai departe, ducând și puținul strâns de noi într-o viață, pe drumul ce se numește tradiție. Marea, bogata tradiție a teatrului românesc. Este acesta, cred, unul dintre rosturile noastre trainice.” – Corado Negreanu, Telerecital Televiziunea Română.

Corado Negreanu a fost căsătorit, până la moartea sa, în 1993, cu Magdalena Costin Ionescu, profesoară de educație fizică.

Corado Negreanu este înmormântat în cimitirul "Sfânta Vineri" din București.

În cei 49 de ani de carieră, Corado Negreanu a jucat în numeroase piese de teatru, teatru radiofonic, teatru TV și filme. Cele mai importante creații actoricești au fost:

Wurm - „Intrigă și iubire” de Friedrich Schiller, Teatrul Muncitoresc CFR Giulești, 1955
Florian Papadopol -„Oameni și umbre” de Ștefan Berciu, Teatrul Muncitoresc CFR Giulești, 1962
Giuseppe Givola - „Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită” de Bertolt Brecht, Teatrul Muncitoresc CFR Giulești, 1963
Prohor - „Vassa Jeleznova” de Maxim Gorki, Teatrul Giulești, 1972
Bunicul - „Casa care a fugit pe ușa” de Petru Vintilă, Teatrul Giulești, 1972
Regele Ioan - „Regele Ioan” de Friedrich Durrenmatt, Teatrul Giulești,1976
Miron Costin - „Descăpățânarea” de Alexandru Sever, Teatrul Giulești, 1977
Vasile Mirea - „A cincea lebădă” de Paul Everac, Teatrul Giulești, 1979
Regele Lear - „Regele Lear” de William Shakespeare, Teatrul Giulești, 1988
Nicolai Mihailovici Ciumutim - „Retro” de Aleksandr Galin, Teatrul Giulești, 1989

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 20 Februarie

Mr Bean Goes SWIMMING | Mr Bean Funny Clip | Classic Mr Bean

SFATURI UTILE 20 Februarie

SLĂBEȘTE 5 KG ÎN 7 ZILE

Cea mai simpla si eficienta reteta de slabit:

Adauga o lingurita de scortisoara pudra in 250 de ml de apa fiarta. Lasa apoi apa sa se raceasca si adauga 2 lingurite de miere.

Bea acest amestec in fiecare zi pe stomacul gol cu scopul de a pierde in greutate…

Vei vedea cum rezultatele te vor uimi in scurt timp!

Atenție!!! Nu utilizați mai mult de o săptămână această rețetă pentru că vă va provoca problem renale! Eu am avut o microhematurie care s-a vindecat după două săptămâni de la întreruperea tratamentului de slăbit!