MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
VINERI 6 MARTIE 2020
PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; SFATURI UTILE
VINERI 6 MARTIE 2020
PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; SFATURI UTILE
Bună ziua, tuturor! Iată că Domnul m-a adus cu bine până la vârsta de 74 ani și Îi mulțumesc pentru aceasta din toată ființa mea!
Astăzi, scumpa și draga mea fetiță, PUFULET ar fi împlinit 18 ani, dar a plecat prea repede dintre noi, sper, la mai bine! Dumnezeu să o odihnească în pace și să-mi păstreze și mie un loc, acolo, lângă ea!
ARTE 6 Martie
INVITAȚIE LA OPERĂ 6 Martie
Traviata de Giuseppe Verdi
La Traviata
Cu Dame Kiri Janette Te Kanawa
Dame Kiri Janette Te Kanawa (n. 6 martie 1944, Gisborne) este o cântăreață de operă din Noua Zeelandă de origine maoră.
A debutat în 1971 la Covent Garden în rolul contesei Almaviva din Nunta lui Figaro. În anii următori a cântat la operle din Chicago, Paris, Sydney, Viena, La Scala, San Francisco, München și Köln.
În anii 80 apare vestita înregistrare a piesei musicale West Side Storysub bagheta lui Leonard Bernstein, în care Kiri Te Kanava cîntă rolul Mariei alături de José Carreras. În legătură cu această înregistrare există și un film documentar.
Din 1982 Kiri Te Kanawa poartă titlul de Dame Commander of The Order of the British Empire.
În ultimul timp s-a consacrat popularizări muzicii populare maori, a populației autohtone din Noua Zeelandă.
MUZICĂ 6 Martie
Guitar Classical Music | Baroque Renaissance Instrumental
Henry Mancini The Versatile GMB
Instrumentales del Recuerdo 🎧 Exitos Lo Mejor Las Mejores Guitarras Del Mundo
Caravelli – Une Belle Histoire (1972) GMB
Caravelli – Francis Lai's Greatest Hits
Best Of André Rieu ♫♫ André Rieu Greatest Hits 2020 ♫♫ André Rieu Instrumental Violin
POEZIE 6 Martie
Biografie
POPESCU Ion Apostol, se naste la 6 mart, 1920, sat Scaueni, comuna Berislavesti, judetul Vilcea - moare in 23 ian. 1984, Gherla.
Poet, folclorist si critic literar.
Fiul lui Apostol Popescu si al Mariei (n. Popescu), tarani.
Clasele primare la Robaia si Calimanesti; Scoala Normala „Andrei Saguna" din Sibiu (absolvita in 1940); in paralel, cursurile Liceului „Gheorghe Lazar"; Facultatea de Litere si Filosofie Sibiu-Cluj (1943-l947), obtinind licenta „magna cum laude" la Lucian Blaga cu disertatia Orizonturi mioritice in creatia lui Constantin Brancusi, ulterior, Facultatea de Filologie a Univ. din Cluj.
A functionat ca prof. la Gherla si conf. univ. la Tirgu Mures.
Debuteaza cu poezii, art. literare si despre folclor in Zorile Romanatilor (1935).
Debut editorial cu studiul Literatura ardeleana noua (1945). Primul volum de poezii: Iubiri (1968), urmat de Flaut pentru o frumoasa (1971), De vorba cu Marco Polo (1974), Trec printre oameni (1978).
Colaboreaza la Albina, Revista Fundatiilor Regale, Universul literar. Vremea, Gindirea, Steaua, Tribuna, Familia, Vatra etc.
Poezia lui Ion Apostol Popescu se configureaza in jurul citorva motive traditionale, relieful ei stilistic fiind modelat de inclinarea autorului spre confesiune sau efuziune sentimentala.
In Iubiri (1968) este elogiata iubirea, poetul ornind cu metafore ideea de statornicie si puritate. Fervoarea sentimentala solicita un ton exultant, cu solemnitati stilizate, indragostitul se lasa in voia unei neostenite dorinte de confesiune, dar lirismul e rarefiat, nefiind sustinut de o expresie poetica mai personala. Frumusetea femeii e comunicata in termeni abstracti, de larga generalitate:
Poet, folclorist si critic literar.
Fiul lui Apostol Popescu si al Mariei (n. Popescu), tarani.
Clasele primare la Robaia si Calimanesti; Scoala Normala „Andrei Saguna" din Sibiu (absolvita in 1940); in paralel, cursurile Liceului „Gheorghe Lazar"; Facultatea de Litere si Filosofie Sibiu-Cluj (1943-l947), obtinind licenta „magna cum laude" la Lucian Blaga cu disertatia Orizonturi mioritice in creatia lui Constantin Brancusi, ulterior, Facultatea de Filologie a Univ. din Cluj.
A functionat ca prof. la Gherla si conf. univ. la Tirgu Mures.
Debuteaza cu poezii, art. literare si despre folclor in Zorile Romanatilor (1935).
Debut editorial cu studiul Literatura ardeleana noua (1945). Primul volum de poezii: Iubiri (1968), urmat de Flaut pentru o frumoasa (1971), De vorba cu Marco Polo (1974), Trec printre oameni (1978).
Colaboreaza la Albina, Revista Fundatiilor Regale, Universul literar. Vremea, Gindirea, Steaua, Tribuna, Familia, Vatra etc.
Poezia lui Ion Apostol Popescu se configureaza in jurul citorva motive traditionale, relieful ei stilistic fiind modelat de inclinarea autorului spre confesiune sau efuziune sentimentala.
In Iubiri (1968) este elogiata iubirea, poetul ornind cu metafore ideea de statornicie si puritate. Fervoarea sentimentala solicita un ton exultant, cu solemnitati stilizate, indragostitul se lasa in voia unei neostenite dorinte de confesiune, dar lirismul e rarefiat, nefiind sustinut de o expresie poetica mai personala. Frumusetea femeii e comunicata in termeni abstracti, de larga generalitate:
„Asa-mi este dat: numai tie de-acuma
sa-ti vad frumusetea in veci repetata in lucruri si flori si-n lumina din noi, mereu mai bogata". |
Din ciclul Retrospectiva (1938-l947) cititorul poate extrage principalele insusiri ale lirismului lui Ion Apostol Popescu: sentimentalitate, preponderenta tematicii erotice, ardenta emotionala, descriptivism. Cite o stampa autumnala atinge coarda elegiaca:
„Toamna, cu mina-i in galben patata
Un semn isi facea pe tolba de ceata; In sufletul meu padurea de ceata Murise ciudat de ieri dimineata". |
Flaut pentru o frumoasa (1971) continua tematica erotica, frecventa unor „fecioare", „mirese", „domnite" tradind vointa de fixare a poetului in sfera suavului si gracilului.
Imaginile mai pregnante le aflam (ot in poezia contemplarii anotimpurilor: „Si loamna-si vopsea sandala si merii / Cu miinile pline de galbene vine". „Columnele iubirii", „abstractele mirese", „fluidele frumuseti" populeaza calm poeme de un lirism moderai, uneori expansiv la modul retoric. O suma de Poeme regasite emit pretentii de preocupari metafizice (Mathesis sau invitatie la un ev al frumusetii). Volumul De vorba cu Marco Polo (1974) indica o ora mai reflexiva in poezia lui P, Eroul din titlu este un alter ego al poetului, care are revelatia lipsei de limite a cunoasterii afective:
„El a inteles
ca spatiul necunoscut din noi din fiecare e mai adinc, mai vast decit pamintul pe care-l traversase ani de-a rindul". |
Trec printre oameni (1978) este o culegere de poezii ce pastreaza toate atributele cartilor anterioare: lirism solar, lauda frumusetii fizice si morale, eterna reintoarcere la „izvoarele bucuriei" etc. Cercetarile de folclor Studii de folclor si arta populara (1970) si, in manuscris. Frumos si plenitudine se orienteaza in trei directii: arta populara, folclor literar si influenta literaturii si artei populare asupra creatorilor culti. Studiul despre Arta icoanelor pe sticla de la Nicula (1969) constituie una din primele abordari analitice a iconografiei populare transilvanene. O monografie Ion Pop Reteganul (1965), culegerile de Basme armenesti din Transilvania (1967) si de Oratii de nunta (1979), articolele de folcloristica publicate si in reviste de peste hotare completeaza activitatea lui Ion Apostol Popescu
OPERA:
Literatura ardeleana noua. Bucuresti, 1945; Ion Pop Reteganul: viata si activitatea. Bucuresti, 1965; Basme armenesti din Transilvania, Bucuresti, 1967; Iubiri, poeme, Bucuresti, 1968; Arta icoanelor pe sticla de la Nicula, Bucuresti, 1969; Studii de folclor si arta populara. Bucuresti, 1970; Flaut pentru o frumoasa, poeme, Bucuresti, 1971; De vorba cu Marco Polo, poeme, Bucuresti, 1974; Frumoasa privighetorilor, basme si povestiri armenesti, Cluj-Napoca, 1974; Trec printre oameni, poeme. Bucuresti, 1978; Oratii de nunta. Bucuresti, 1979. |
REFERINTE CRITICE:
VI. Streinu, Pagini, IV; D. Micu, in Gazeta literara, nr. 15, 1968; S. Duicu, in Steaua, nr. 6, 1968; V. Candea, in Secolul 20, nr. 2, 1970; M. Ungheanu, in Romania literara, nr. 43, 1970; VI. Bunea, in Romania literara, nr. 5, 1984; I. Buzasi, in Buletinul Societatii de Stiinte Filologice din R.S.R., 1984; I. Datcu, in Revista de etnografie si folclor, nr. 2, 1984; S. Duicu, in Vatra, nr. 2, 1984; I. Oarcasu, in Tribuna, nr. 5, 1984. |
Biografie
Nastere: 6 martie 1924
Deces: 15 iunie 1981
Benedict Corlaciu a fost un poet, prozator și traducator roman.
Daca in ce-l priveste ce Constant Tonegaru se poate vorbi de o situare cit mai inalta, artistocratica, a boemei (cu aspiratia secreta spre transcendere), prin Tavernalele (1941) lui Ben. Corlaciu putem identifica si cota de jos, imanenta, practica, a acestei "specializari/profesiuni" sordide in ordinea existentiala. Au disparut definitiv din discurs toate marcile suav-euforice prin care se incerca exorcizarea si innobilarea realului si ridicarea transfigurata a acestuia la rangul de fervoare poetica. Ben. Corlaciu nu mai recurge la "boema" pentru o defulare spontana a eului propriu, ulcerat de un indreptatit orgoliu vindicativ, proiectat intr-o aureola genialoida, ci va traversa literalmente un stagiu existential obligat, frecventind spatiul tavemal ca pe un cadru obisnuit/familiar, in care se misca, respira, scrie. El propune un actant noctambulic, ratacitor prin "niste locuri rele" in "circiuma scunda"; tavemalitatea si mahalaua sunt de fapt categoriile fenomenologice cele mai specifice prin care se poate omologa concret o boema autentica, infuzata de o vitalitate maladiva.
Pentru poetul tavernalist, nu exista decit dimensiunea materiala a boemei; Benedict Corlaciu locuieste in spatiul insalubru, "mlastinos", al mahalalei strajuite de o fauna reziduala, cotrobaind prin cotloanele '"azilului de noapte". Sub acest orizont obscurizat, piere orice impuls spiritual, in afara exacerbarii dementiale a creierului dizolvat/innamolit in alcool. De aceea, "dementa" poetica a lui Benedict Corlaciu este aproape o stare "clinica", iar "viziunea" sa se suprapune halucinatoriu sindromelor de perceptie deformatoare ce insotesc vizualmente urmarile betiei: "Rostogoleste-mi ochii, pina-n fund, / si da-i de-a dura, da-i fara popas! / Vreau intuneric, sa-mi inund / cu unda lui, ca-n jocul de compas, / privirea vulpilor ce-mi rontaiesc / alunele din piept. // Vezi balta ceea, dinainte - drept / in furca cerului - si vezi / cum apa viriata tisneste -arte/ian? // in dreapta - uita-te - asa-i / ca stelele s-au adunat ca vitele-n cirezi / si vin incet la strunga zorilor? // Priveste-n stinga, niste dungi galbui: / acolo dorm, sleiti de-atiia drum aerian, serpii zarilor - cu doua capete. // Solzii lor nu stau in vazul orisicui, / numai cei ce stiu sa plinga si sa bea / ii pot zari cind bobii-s in triunghi / (incolo, nu-i gaseste nimenea)." Raportarea la real are un unic punct de referinta ce capata doar o semnificanta "alcoolizata" ("De-atita coniac baut, s-o fi uscat / si fundul sticlelor zvirlite pe podea. // E tirziul ca un pas, pe care nimenea / Du-1 mai vira-n nascatoare sau in altceva. / Ceru-i ca butoiul fara fund, / coniacul asta-i negru si rotund / sau ca steaua-n forma de omleta."), deviind receptarea catre o falsa perspectiva "poietica". Discursul boemei "obiective" integreaza acceptia joasa, antisolemna a existentei, acordind-o la un registru stilistic periferic, corespunzator zonei de mizerie sociala investigata.
Merita sa semnalam si ciclul ftiziei, intitulat "Poemele sanatoriului" din volumul Pelerinul serilor (1942) care apartine unui "areal textualizant prin definitie", explorat mai tirziu, din perspectiva postmoderna, si de catre post-textualistul Vasile Baghiu ce-si consacra astfel un precursor non-"celestial" in Ben. Corlaciu.
Volume publicate:
Tavernale (1941);
Pelerinul serilor (1942),
Arhipelag (1943);
Manifest liric (1945);
Poezii (1969);
Poeme florivore (1972);
Arcul biologic (1974).
Deces: 15 iunie 1981
Benedict Corlaciu a fost un poet, prozator și traducator roman.
Daca in ce-l priveste ce Constant Tonegaru se poate vorbi de o situare cit mai inalta, artistocratica, a boemei (cu aspiratia secreta spre transcendere), prin Tavernalele (1941) lui Ben. Corlaciu putem identifica si cota de jos, imanenta, practica, a acestei "specializari/profesiuni" sordide in ordinea existentiala. Au disparut definitiv din discurs toate marcile suav-euforice prin care se incerca exorcizarea si innobilarea realului si ridicarea transfigurata a acestuia la rangul de fervoare poetica. Ben. Corlaciu nu mai recurge la "boema" pentru o defulare spontana a eului propriu, ulcerat de un indreptatit orgoliu vindicativ, proiectat intr-o aureola genialoida, ci va traversa literalmente un stagiu existential obligat, frecventind spatiul tavemal ca pe un cadru obisnuit/familiar, in care se misca, respira, scrie. El propune un actant noctambulic, ratacitor prin "niste locuri rele" in "circiuma scunda"; tavemalitatea si mahalaua sunt de fapt categoriile fenomenologice cele mai specifice prin care se poate omologa concret o boema autentica, infuzata de o vitalitate maladiva.
Pentru poetul tavernalist, nu exista decit dimensiunea materiala a boemei; Benedict Corlaciu locuieste in spatiul insalubru, "mlastinos", al mahalalei strajuite de o fauna reziduala, cotrobaind prin cotloanele '"azilului de noapte". Sub acest orizont obscurizat, piere orice impuls spiritual, in afara exacerbarii dementiale a creierului dizolvat/innamolit in alcool. De aceea, "dementa" poetica a lui Benedict Corlaciu este aproape o stare "clinica", iar "viziunea" sa se suprapune halucinatoriu sindromelor de perceptie deformatoare ce insotesc vizualmente urmarile betiei: "Rostogoleste-mi ochii, pina-n fund, / si da-i de-a dura, da-i fara popas! / Vreau intuneric, sa-mi inund / cu unda lui, ca-n jocul de compas, / privirea vulpilor ce-mi rontaiesc / alunele din piept. // Vezi balta ceea, dinainte - drept / in furca cerului - si vezi / cum apa viriata tisneste -arte/ian? // in dreapta - uita-te - asa-i / ca stelele s-au adunat ca vitele-n cirezi / si vin incet la strunga zorilor? // Priveste-n stinga, niste dungi galbui: / acolo dorm, sleiti de-atiia drum aerian, serpii zarilor - cu doua capete. // Solzii lor nu stau in vazul orisicui, / numai cei ce stiu sa plinga si sa bea / ii pot zari cind bobii-s in triunghi / (incolo, nu-i gaseste nimenea)." Raportarea la real are un unic punct de referinta ce capata doar o semnificanta "alcoolizata" ("De-atita coniac baut, s-o fi uscat / si fundul sticlelor zvirlite pe podea. // E tirziul ca un pas, pe care nimenea / Du-1 mai vira-n nascatoare sau in altceva. / Ceru-i ca butoiul fara fund, / coniacul asta-i negru si rotund / sau ca steaua-n forma de omleta."), deviind receptarea catre o falsa perspectiva "poietica". Discursul boemei "obiective" integreaza acceptia joasa, antisolemna a existentei, acordind-o la un registru stilistic periferic, corespunzator zonei de mizerie sociala investigata.
Merita sa semnalam si ciclul ftiziei, intitulat "Poemele sanatoriului" din volumul Pelerinul serilor (1942) care apartine unui "areal textualizant prin definitie", explorat mai tirziu, din perspectiva postmoderna, si de catre post-textualistul Vasile Baghiu ce-si consacra astfel un precursor non-"celestial" in Ben. Corlaciu.
Volume publicate:
Tavernale (1941);
Pelerinul serilor (1942),
Arhipelag (1943);
Manifest liric (1945);
Poezii (1969);
Poeme florivore (1972);
Arcul biologic (1974).
Florăreasa
Zimbea tiganca florareasa, zimbea absent, betivilor atrofiati - ce trist zimbea -intr-un decor de fum si dans de
Orient, c-un cosulet pe bratul gol, la masa mea.
Gemeau doi sini, inabusit, si se zbateau sub rochia de pergament catifelat.
Coapsele, la fiecare pas, se arcuiau sfios, ca fetelor de maritat.
Ma-mbia sa-i cumpar flori tiganca florareasa si, feciorelnic, rusinata, imi zimbi.
Pe ea as fi luat-o si-as fi dus-o-acasa,
dar
nici ce bausem nu aveam cu ce plati.
Orient, c-un cosulet pe bratul gol, la masa mea.
Gemeau doi sini, inabusit, si se zbateau sub rochia de pergament catifelat.
Coapsele, la fiecare pas, se arcuiau sfios, ca fetelor de maritat.
Ma-mbia sa-i cumpar flori tiganca florareasa si, feciorelnic, rusinata, imi zimbi.
Pe ea as fi luat-o si-as fi dus-o-acasa,
dar
nici ce bausem nu aveam cu ce plati.
Manifest liric
Oamenii spun ca
Europa e centrul de gravitatie al culturii.
Totusi, eu as pleca spre
Cape-Town sau, in cel mai grav caz, oriunde in afara meridianelor acestui continent.
De altfel oamenii sunt obisnuiti sa se creada - fiecare-n parte ~ buricul
Pamintului.
ca negresit realitatea trebuie sa fie cu totul alta.
O sticla cu vin inca si inca una,
ca venim dintre oameni ilustri si bogati
care ne-au spus ca nu meritam sa fim decit dezbracati
si carora le este totuna
ca dormim pe maidan, linga o casa
cu sapte etaje si-o servitoare timoasa.
Astazi am gasit niste bani
pe strada - sau, daca vreti, i-am furat;
insa n-am sa maninc, fiinca scrie
undeva ca n-am voie, deoarece-s deocheat
si-mi place sa ma joc cu paduchi si tigani.
Mai adu, mai adu. mai adu,
si nu te uita c-am slabit intr-atit;
daca vrei, poti sa ma prinzi si de git
ori sa m-arunci triumfal sub tejghea,
numai adu o sticla si bea,
ca si cum ai putea sa-ntelegi
de unde venim si plecam zile-ntregi.
Sa nu-ti fie frica de moarte,
ca nu te cunoaste si chiar de te-ar sti
nu ti-ar suride si nu te-ar privi,
asa cum doar eu o cunosc si-o dezleg,
nebun, cum ma credeti, si prost,
de mi-e sila de mine, de voi si de ciinele
pe care-l iubesc si care-mi curata miinile.
Vrei sa bei cu mine sau nu vrei?
iti pot arunca vinul din mila unei femei
care sustine ca ea
ma iubeste si nu e catea.
Cum ploua, priveste cum ploua!
Hai, rizi ca si mine si treci de te culca sub masa cea noua, sa nu-i simti tiriiala si bratele reci.
Venim dintre oameni si-i greu sa fii prafuit si descult si plouat; hai, dormi pina miine, caci miine are sa te stearga ciinele meu pe care-l iubesc si il bat.
Europa e centrul de gravitatie al culturii.
Totusi, eu as pleca spre
Cape-Town sau, in cel mai grav caz, oriunde in afara meridianelor acestui continent.
De altfel oamenii sunt obisnuiti sa se creada - fiecare-n parte ~ buricul
Pamintului.
ca negresit realitatea trebuie sa fie cu totul alta.
O sticla cu vin inca si inca una,
ca venim dintre oameni ilustri si bogati
care ne-au spus ca nu meritam sa fim decit dezbracati
si carora le este totuna
ca dormim pe maidan, linga o casa
cu sapte etaje si-o servitoare timoasa.
Astazi am gasit niste bani
pe strada - sau, daca vreti, i-am furat;
insa n-am sa maninc, fiinca scrie
undeva ca n-am voie, deoarece-s deocheat
si-mi place sa ma joc cu paduchi si tigani.
Mai adu, mai adu. mai adu,
si nu te uita c-am slabit intr-atit;
daca vrei, poti sa ma prinzi si de git
ori sa m-arunci triumfal sub tejghea,
numai adu o sticla si bea,
ca si cum ai putea sa-ntelegi
de unde venim si plecam zile-ntregi.
Sa nu-ti fie frica de moarte,
ca nu te cunoaste si chiar de te-ar sti
nu ti-ar suride si nu te-ar privi,
asa cum doar eu o cunosc si-o dezleg,
nebun, cum ma credeti, si prost,
de mi-e sila de mine, de voi si de ciinele
pe care-l iubesc si care-mi curata miinile.
Vrei sa bei cu mine sau nu vrei?
iti pot arunca vinul din mila unei femei
care sustine ca ea
ma iubeste si nu e catea.
Cum ploua, priveste cum ploua!
Hai, rizi ca si mine si treci de te culca sub masa cea noua, sa nu-i simti tiriiala si bratele reci.
Venim dintre oameni si-i greu sa fii prafuit si descult si plouat; hai, dormi pina miine, caci miine are sa te stearga ciinele meu pe care-l iubesc si il bat.
Viziune
Rostogoleste-mi ochii, pina-n fund.
Si da-i de-a dura, da-i tara popas!
Vreau intuneric, sa-mi inund cu unda lui, ca-n jocul de compas, privirea vulpilor ce-mi rontaiesc alunele din piept.
Vezi balta ceea, dinainte - drept
in furca cerului - si vezi
cum apa vinata tisneste-artezian?
In dreapta - uita-te - asa-i
ca stelele s-au adunat ca vitele-n cirezi
si vin incet la strunga zorilor?
Priveste-n stinga, niste dungi galbui: acolo dorm, sleiti de-atita drum aerian, serpii zarilor - cu doua capete.
Solzii lor nu stau in vazul orisicui, numai cei ce stiu sa plinga si sa bea ii pot zari cind bobii-s in triunghi (incolo, nu-i gaseste nimenea).
Si, cind te uiti in foc meridian, desprinzi obrajii mohoriti ai lunei: asa-s de necajiti, de galbeni si de supti, ca parca-s dintr-un somn cu nedormire rupti.
Mai scoate sticla cu coniac din sin, ca sa-i stropim coloare rumena de zi.
A doua noapte nu stiu cind va fi, cum nu stiu jocul bobilor, nici cui i se va stinge para ochiului.
Si da-i de-a dura, da-i tara popas!
Vreau intuneric, sa-mi inund cu unda lui, ca-n jocul de compas, privirea vulpilor ce-mi rontaiesc alunele din piept.
Vezi balta ceea, dinainte - drept
in furca cerului - si vezi
cum apa vinata tisneste-artezian?
In dreapta - uita-te - asa-i
ca stelele s-au adunat ca vitele-n cirezi
si vin incet la strunga zorilor?
Priveste-n stinga, niste dungi galbui: acolo dorm, sleiti de-atita drum aerian, serpii zarilor - cu doua capete.
Solzii lor nu stau in vazul orisicui, numai cei ce stiu sa plinga si sa bea ii pot zari cind bobii-s in triunghi (incolo, nu-i gaseste nimenea).
Si, cind te uiti in foc meridian, desprinzi obrajii mohoriti ai lunei: asa-s de necajiti, de galbeni si de supti, ca parca-s dintr-un somn cu nedormire rupti.
Mai scoate sticla cu coniac din sin, ca sa-i stropim coloare rumena de zi.
A doua noapte nu stiu cind va fi, cum nu stiu jocul bobilor, nici cui i se va stinge para ochiului.
Teodor Dună
Biografie
A debutat în revista "Poesis" (2000) și a publicat în: "Luceafărul", "România literară", "Viața românească", "Steaua", "Ziua literară", "Cultura", "Vatra", "Dilemateca", "Cuvântul", "Wespennest" (trad. de Nora Iuga), "Manuskripte" (trad. de Ernest Wichner), "Balkani", "Alora, la bien cercada", "Langage et créativité" etc.
Este considerat a fi unul dintre vizionarii promoției 2000 (Octavian Soviany http://www.revistatribuna.ro/doc_db_site/tribuna/tribuna158.pdf(generația douămiistă), alături de Dan Coman, Claudiu Komartin, Marin Mălaicu Hondrari, Ruxandra Novac, Florin Partene, ș.a.
A debutat în anul 2002 cu volumul "Trenul de treieșunu februarie" (cu o prefață de Mircea Ivănescu) la editura Vinea, volum care a fost distins cu premiul Mihai Eminescu (Botoșani, 2003).
A publicat în 2005 volumul "Catafazii", apărut la aceeași editură. Teodor Dună a fost redactor al revistei Cuvântul.
A publicat în 2010 volumul "De-a viul", la Editura Cartea Romînească.
A avut peste 30 de lecturi publice, în țară și în străinătate (la Institutul Cultural Român din Viena – 2005; Institutul cultural român din Berlin – 2006 ICR Berlin.
Beneficiază de o bursă pentru literatură acordată de Akademie Schloss Solitude (juror Mircea Cărtărescu) la care va participa începând cu luna aprilie 2010.[1]
Volume publicate
· Trenul de treieșunu februarie (versuri), București, Ed. Vinea, 2002;
· Catafazii (versuri), București, Ed. Vinea, 2005;
· Obiecte umane (versuri), București, Ed. Cartea Românească, 2015
noaptea încă lâncezea
noaptea încă lâncezea. eram trei şi eram în jurul unei mese,
toţi cu degetele desfăcute, cu podul palmei întors spre tavan, neclintiţi,
ca nişte statui oarbe
luminate de-o lună abia răsărită. mâinile pândeau pe lemnul
mesei. nu le priveam pentru că era două şi era noapte
şi ei au zis „am văzut în locul tău o mână fără degete” şi-n loc de ochi,
pumni de sârmă ghimpată li se întindeau sub frunte.
am zis „eu plec”
şi m-am ridicat şi ei nu s-au clintit, doar degetele le-au zvâcnit încet.
pentru că era două şi mai era şi lună pe cer
şi drumul de aici până acasă e la vreo patru kilometri, cât zece ploi.
îmi strâng haina în jurul gâtului.
pornesc. şi ei, din spatele ferestrei, ca nişte statui oarbe, privindu-mă.
cunoşteam bine drumul, doar ceaţa mă-ncurca puţin.
de la iancului spre vatra luminoasă şi de-acolo parcul şi-apoi ajung
în muncii şi de-acolo până în dristor doar zece-cinşpe minute. o nimica toată.
o plimbare prin cele zece ploi, pe sub o sută de vagoane de noapte.
şi vatra lumina ca un far liniştit în ceaţă
şi păsări nu se vedeau deloc şi oameni, nici ţipenie.
am râs în liniştea aia înfundată pentru că era două şi era ceaţă
şi zece ploi deodată mi se scurgeau pe obraz
şi noaptea ca un sac rostogolit de lilieci.
m-am oprit. făcusem, ce-i drept, o sută de paşi.
poate m-am grăbit puţin, îmi zic. nu e un drum scurt, îmi zic.
trebuie să fii mai cu băgare de seamă.
aşa că m-am oprit, dar nu mult,
cât să privesc ploaia, luna şi-apoi am pornit, poate mai încet,
dar tot râzând şi până la intrare în vatră nu m-am oprit de loc.
şi vatra nu mai lumina aşa puternic. e o farsă, un joc, o învăluire, mi-am zis,
dar înainte de toate mă aşez puţin. înainte de vatră
oricum trebuie să te odihneşti.
şi am râs şi noroc că era ceaţă şi ceaţa mi-a înghiţit repede râsul
şi l-a făcut neauzit. de-acum o să râd doar pentru mine, am zis şi mi-am privit
ceasul şi era doar trei şi mai erau zece ploi în jur
şi noaptea ca un sac rostogolit de lilieci.
dar nu m-am grăbit. timp era destul şi drumul nu urca deloc până-n dristor
şi parcă a şi început un vânt, ce-i drept, cam rece,
dar care mă purta din spate. şi am râs din nou
şi râzând am trecut vatra şi aşa am ajuns pe malul celălalt
abia pe la patru,
pentru că am trecut încet şi cu băgare de seamă.
dar de-acum, mi-am zis, de-acum o să merg întins.
însă simţeam nevoia unui pat cald şi m-am aşezat lângă un copac,
mai obosit, de parcă aş fi trecut înot strada.
şi asta m-a liniştit, deşi nici acum nu-mi priveam mâinile
pentru că în jur erau zece ploi
şi trupul se destrăma încet, străpungând aerul
m-am ridicat râzând
de ochii împăienjeniţi, de pleoapele plumbuite.
„nu-i decât o oboseală de noapte, un joc, o farsă, o învăluire”.
şi poate mai încet ca la început,
dar cu o poftă nestăpânită de a merge, am pornit,
simţind carnea proaspătă, întinsă ca o mătase, ca pielea unui copil
înecat mi se lipeau de ochi frunzele şi era noapte, era cinci
şi un vânt prielnic mă-mpingea de la spate.
„marea e încă liniştită,
trupul tău va atinge ţărmul”.
şi de data asta merg fără oprire cincizeci, o sută de paşi prin cele zece ploi,
pe sub o sută de vagoane de noapte,
pe drumul de cărămidă umedă şi miroase a copaci
şi asta înseamnă că parcul e deja pe-aproape.
totuşi e o plimbare pe cinste, îmi zic
numai că de la mersul ăsta necontenit picioarele au obosit, ies ca din moarte,
semn că pielea s-a deschis undeva.
şi râd doar pentru mine şi parcul venea uşor, plutind, cu copacii răsturnaţi,
intraţi unii în alţii. apoi se apropie o femeie,
mirosea a margine
de mare, aştept să zică, tace, o salcie se ridică de la pământ, alunecă încet prin aer.
eu plec repede,
abia târându-mă.
mă grăbesc mai mult şi mai adânc mi se afundă picioarele,
parcă până la capătul morţii.
şi merg mai încet ca niciodată, abia dacă mă clintesc
şi parcul vine în urma mea, respirând greu. lemnele îi trosnesc ca nişte oase,
e strâns ca într-o plasă, se apropie mai mult, rostogolindu-se,
înălţându-se cât zece blocuri, huruind, acoperind noaptea.
„e doar o oboseală de noapte, un joc, o farsă”, îmi zic,
îmi închid ochii, vreau să râd. şi în jur era linişte, era şase
şi dimineaţa ca o bucată de gheaţă îmi ieşea de sub tălpi.
*
iar drumul se face întâi neted, apoi moale, apoi o apă.
îmi ajunge peste umeri, mă trage înspre el, înapoi.
şi eu prea obosit şi el mă poartă ca un înecat iar spre parc
şi vatra ca un ţărm stâncos şi înainte de ea drumul se chirceşte
într-o vâltoare adâncă şi eu merg, plutesc,
„de-acum n-o să mă mai opresc”, alunec pe lângă parc, pe deasupra lui,
şi din parc văd doar vârfurile copacilor,
şi vatra lumina ca un far liniştit în ceaţă.
apa mă trage mai mult în adânc, apoi mă mai ridică puţin,
cât să văd că era opt, că nu mai ploua de mult. „capătul e încă departe,
trupul tău va atinge ţărmul”. şi marea părea să se liniştească.
însă o apă merge spre dristor şi dedesubtul ei o apă care duce spre vatră
şi dedesubt o apă fiartă, şi în stânga o apă nămoloasă,
iar eu prins în ele, liniştit, obosit.
şi liniştea se face întâi oarbă, apoi asurzitoare, mă trage
înspre ea, trupul prea încet porneşte
în toate părţile deodată, nu se mai opreşte.
şi merg-merg şi toate se fac aproape.
ajung lângă mine şi acolo – o vietate, o adunătură de carne şi nămol
se ridică, se umflă, mă acoperă.
şi eu crescut din ea,
cu podul palmei întors spre cer,
liniştit, neclintit,
ca o statuie oarbă luminată de-o lună
abia răsărită.
zgomotul cărnii
acum, când zgomotul ierbii acoperă zgomotul cărnii,
cu trupul învelit în cianuri, tot mai viu
îmi sunt. până la piele de viu îmi sunt.
văd limpede, văd oricum: dimineaţa începe să umble sătulă, oloagă.
lumina ei atârnă de trup, îl arată –
şi nu e îndeajuns.
ca o mie de vietăţi scăpate, carnea se rostogoleşte din mine,
tot mai multă, mai grea, mai înăbuşitoare.
sub tălpi, în mormane se aşază.
o vezi – şi nu e îndeajuns.
şi tot mai mult, zgomotul ierbii acoperă zgomotul cărnii.
atârn de mine, cu marginile vârâte una în alta. doar câteva
au mai rămas. şi abia atunci simt cât granit
emană acest soare de aur şi cât granit în mine.
tot plin mă simt. deşi doar o adunătură de margini,
tot viu îmi sunt, până la piele de viu îmi sunt –
şi nu e îndeajuns.
văd limpede, văd oricum: dimineaţa umblă sătulă, oloagă.
lumina ei atârnă de trup, îl răstoarnă.
şi cât granit emană acest soare de aur
şi cât granit peste tot.
şi când zgomotul ierbii acoperă zgomotul cărnii
şi pe de-a-ntregul îl acoperă, la rămăşiţele mele merg.
mă înfrupt, mă înfrupt, nu mă satur –
şi nu e îndeajuns.
acum, când zgomotul ierbii acoperă zgomotul cărnii,
cu trupul învelit în cianuri, tot mai viu
îmi sunt. până la piele de viu îmi sunt.
văd limpede, văd oricum: dimineaţa începe să umble sătulă, oloagă.
lumina ei atârnă de trup, îl arată –
şi nu e îndeajuns.
ca o mie de vietăţi scăpate, carnea se rostogoleşte din mine,
tot mai multă, mai grea, mai înăbuşitoare.
sub tălpi, în mormane se aşază.
o vezi – şi nu e îndeajuns.
şi tot mai mult, zgomotul ierbii acoperă zgomotul cărnii.
atârn de mine, cu marginile vârâte una în alta. doar câteva
au mai rămas. şi abia atunci simt cât granit
emană acest soare de aur şi cât granit în mine.
tot plin mă simt. deşi doar o adunătură de margini,
tot viu îmi sunt, până la piele de viu îmi sunt –
şi nu e îndeajuns.
văd limpede, văd oricum: dimineaţa umblă sătulă, oloagă.
lumina ei atârnă de trup, îl răstoarnă.
şi cât granit emană acest soare de aur
şi cât granit peste tot.
şi când zgomotul ierbii acoperă zgomotul cărnii
şi pe de-a-ntregul îl acoperă, la rămăşiţele mele merg.
mă înfrupt, mă înfrupt, nu mă satur –
şi nu e îndeajuns.
mori liniştit
mori liniştit zile în şir şi nimeni nu află.
mergi şi strada coboară, coboară tot mai mult.
e o pajişte acolo. cineva împarte binecuvântări
cu gura plină de nisip.
şi cobori, mai jos de râsul tău, mai jos de ape
şi pentru ca totul să fie foarte frumos
cineva aruncă în urma ta un câine. îl priveşti. nu te opreşti
şi ninsele crizanteme nicăieri nu le mai duci şi cu cât înaintezi,
casele se răstoarnă mai mult, s-ar zice că aluneci,
apoi se face mai frig, câinele tot cade în urma ta
şi câteva oarbe se apropie de tine zic o, iată, un cadavru,
apoi fug, dispar şi tu mori liniştit zile în şir şi nimeni nu află
şi mergi mai liniştit, s-ar zice că nu-ţi pasă, câteva case ard,
o fată trece prin faţa ta arzând, nu-ţi pasă
că te-a strigat, doar mergi pe strada care coboară,
duci o vreme o roabă de copii şi nimeni nu află
şi ei îşi deschid ochii, strigă o, iată, un cadavru, se ascund
într-un un pâlc de mesteceni. fiecare copac leagănă pe altcineva.
cu toţii ard. câinele arde şi el, căzând în urma ta,
şi întreaga lume arde,
doar tu continui să mergi şi ninsele crizanteme nicăieri nu le mai duci.
şi drumul se rupe, nu te opreşti, totul arde în jur,
şi tu mergi liniştit, tot cobori, cu un câine, şi nimeni nu află.
mori liniştit zile în şir şi nimeni nu află.
mergi şi strada coboară, coboară tot mai mult.
e o pajişte acolo. cineva împarte binecuvântări
cu gura plină de nisip.
şi cobori, mai jos de râsul tău, mai jos de ape
şi pentru ca totul să fie foarte frumos
cineva aruncă în urma ta un câine. îl priveşti. nu te opreşti
şi ninsele crizanteme nicăieri nu le mai duci şi cu cât înaintezi,
casele se răstoarnă mai mult, s-ar zice că aluneci,
apoi se face mai frig, câinele tot cade în urma ta
şi câteva oarbe se apropie de tine zic o, iată, un cadavru,
apoi fug, dispar şi tu mori liniştit zile în şir şi nimeni nu află
şi mergi mai liniştit, s-ar zice că nu-ţi pasă, câteva case ard,
o fată trece prin faţa ta arzând, nu-ţi pasă
că te-a strigat, doar mergi pe strada care coboară,
duci o vreme o roabă de copii şi nimeni nu află
şi ei îşi deschid ochii, strigă o, iată, un cadavru, se ascund
într-un un pâlc de mesteceni. fiecare copac leagănă pe altcineva.
cu toţii ard. câinele arde şi el, căzând în urma ta,
şi întreaga lume arde,
doar tu continui să mergi şi ninsele crizanteme nicăieri nu le mai duci.
şi drumul se rupe, nu te opreşti, totul arde în jur,
şi tu mergi liniştit, tot cobori, cu un câine, şi nimeni nu află.
TEATRU/FILM 6 Martie
Cyrano de Bergerac
Cyrano de Bergerac - Edmond Rostand:
Cu Ernest Maftei
Cu Margareta Pogonat
Margareta Pogonat (nume complet Margareta Pogonat-Caliopi; n. 6 martie 1933, Iași - d. 11 mai 2014, București)[1] a fost o actriță română de teatru și film.
Tatăl, Alexandru Pogonat, (fiul lui Petru Pogonat), a fost jurist și ofițer, mort în război în prima linie atunci când armata română a trecut Prutul. Mama sa a fost actriță, se numeste Sia Ferichide Botez. Alexandru Pogonat nu a fost căsătorit cu mama Margaretei, însă a recunoscut-o drept copilul său.[2]
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1959.[1] Desfășoară o bogată activitate teatrală (Teatrul de stat din Botoșani, Teatrul Național din Iași, Teatrul de stat din Ploiești, Teatrul Nottara [3]) și cinematografică (debut în 1957 în „Pasărea furtunii”, r.Dinu Negreanu). Primește Premiul ACIN de interpretare în 1972 („Drum în penumbră” , r. Lucian Bratu) și 1973 („Zestrea”, r.Letiția Popa și „Dragostea începe vineri”, r.Virgil Calotescu).
Activitate didactică după 1990 la două facultăți particulare - Spiru Haret și Universitatea Ecologică, la care a predat Actoria
Filmografie:
|
|
Honore de Balzac - Colonelul Chabert
Cu Ilinca Goia
Biografie
Ilinca Goia (n. 6 martie 1969, București) este o actriță română de teatru, televiziune, voce și film.
Între anii 1987–1990 a fost membră a trupei de teatru studențesc Podul, condusă de profesorul Cătălin Naum. A absolvit Academia de Teatru și Film I.L. Caragiale din București în 1992 la clasa profesorului Florin Zamfirescu. A urmat un stagiu de pregătire la Universitatea și Teatrul Old Globe din San Diego (SUA), primind ulterior o bursă de studii la Academia Americană de Music-Hall și Artă Dramatică (AMDA) din New York, unde a absolvit în 1996.
Bogata sa experiență profesională cuprinde spectacole în teatre de repertoriu din San Diego - Civic Light Opera, Repertory Theatre și București: Teatrul "C.I.Nottara", Teatrul Român-American "Eugene O'Neill" și Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”, sub semnătura unor importanți regizori precum: Todd Sallovey, Noel Craig, Andrei Șerban, Mircea Cornișteanu, Ion Cojar, Grigore Gonta, Eliot Swift, Gelu Colceag, Felix Alexa, Alice Barb, Anca Ovanez și Claudiu Goga.[1][2]
De asemenea, biografia profesională a actriței cuprinde o bogată activitate cinematografică și de televiziune, unde a interpretat numeroase roluri principale sub bagheta unor regizori de prestigiu dintre care: Dan Pița, Andrei Blaier, Mircea Veroiu, Sergiu Nicolaescu, Nicolae Oprițescu, Malvina Urșianu, Ted Nicolau, Patrick Lissener, Viorel Sergovici, Valentin Hotea, Dinu Cernescu, Dominic Dembinski, Silviu Jicman.[1]
A participat cu spectacole și recitaluri la diverse manifestări de cultură teatrală precum: „Festivalul Femeii Balcanice” din Salonic, Festivalul de teatru de la Milano, Quartier d'Ete la Paris, Bienala de teatru din São Paolo, Open Stage Festival la Târgu Mureș, Unidram la Potsdam, Alternative Theatre Festival din Rasgrad, „Festivalul Artelor” la București și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.
SFATURI UTILE 6 Martie
DESPRE AMBROZIE
O planta banala ce este frecvent intalnita pe terenurile din Romania, dar care a fost declarata de catre expertii comisiei europene "specie periculoasa pentru sanatate", ar putea fi interzista printr-un proiect de lege ce a fost depus la Senat in luna aprilie. Este vorba de ambrozie. Ea mai este cunoscuta si ca "iarba de paragina". Se pare ca aceasta planta provoaca multe alergii, unele extrem de grave. Netratate la timp, pot provoca astm, anunta stirileprotv.ro. Cei care detin terenuri trebuie sa distruga cel putin o data pe an ambrozia de pe el. In caz contrar, risca amenzi uriase: intre 1.500 si 10.000 de lei - in cazul persoanelor fizice - si intre 10.000 si 50.000 de lei, in cazul celor juridice, conform proiectului de lege depus la Senat in luna aprilie.
DESPRE ALERGIA LA AMBROZIE
A salvat o lupoaică și puii ei, dar peste 4 ani...
GÂNDURI PESTE TIMP 6 Martie
Gabriel Garcia Marquez
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu