MATERIALE SELȘECȚIONATE PENTRU
MIERCURI 1 APRILIE 2020
PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; SFATURI UTILE

ARTE 1 Aprilie


MUZICĂ 1 Aprilie

Ferruccio Busoni, pianist, compozitor italian

Serghei Vasilievici Rahmaninov (n. 1 aprilie 1873, Novgorod, Rusia - d. 28 martie 1943, Beverly Hills, SUA) a fost un compozitor și pianist rus.

Sibelius - Complete Orchestral Works / Finlandia.. + Presentation (Cent. rec. : Sir John Barbirolli)

Paul Mauriat - Volume N°11

Scheherazade & Unfinished Symphony Classical Music Video HD Album! #ProfHowdy

Baladas romanticas en Inglés 2020 - Mejores Canciones En Inglés 2020

POEZIE 1 Aprilie

Octavian Goga, poet

Biografie
Octavian Goga (n. 1 aprilie 1881, Rășinari — d. 7 mai 1938, Ciucea) a fost un poet român, politician de extremă dreaptă, prim-ministrul României de la 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938 și membru al Academiei Române din anul 1920.

Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881 în satul Rășinari, de pe versantul nordic al Carpaților Meridionali, în casa de pe Ulița Popilor nr. 778, fiind fiul preotului ortodox Iosif Goga și al Aureliei, învățătoare (și colaboratoare în tinerețe la ziarul Telegraful Român și la revista Familia). Între anii 1886-1890 Goga a urmat școala primară din satul natal, avându-l învățător pe Moise Frățilă, intelectual patriot, personajul posibil din poezia Dascălul, așa cum sora sa, Victoria, stinsă din viață de timpuriu, a fost personajul din Dăscălița.

Cea mai mare parte a vacanțelor, așa cum povestește Octavian Goga în diverse texte autobiografice, le-a petrecut în satul natal al tatălui său, Crăciunelu de Sus, județul Alba. Satul se află pe Târnava Mică, astăzi fiind parte a comunei Cetatea de Baltă; circa 20 % din familiile din sat poartă numele de Goga. Poetul spunea: „Viața țăranilor de pe delnițele Crăciunelului mi-a fost sursă de inspirație pentru «Plugarii și Clăcașii»”^[1].

În 1890 poetul s-a înscris la liceul de stat din Sibiu (astăzi Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”), ale cărui cursuri le-a urmat până în 1899, când s-a transferat la liceul românesc din Brașov (în prezent Colegiul Național „Andrei Șaguna”). La absolvirea liceului, în 1900, s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta, continuându-și apoi studiile la Berlin și încheindu-le în 1904.

Pe 14 octombrie 1906 se căsătorește cu Hortensia Cosma, fiica cea mică a politicianului și bancherului Partenie Cosma, directorul Băncii „Albina” din Sibiu, unul dintre cei mai înstăriți români din Transilvania^[2]. Ceremonia a avut loc la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, nași fiind Alexandrina și Alexandru Vlahuță^[3]. Această căsnicie s-a destrămat după 14 ani, când Goga s-a îndrăgostit de cântăreața Veturia Triteanu, născută Mureșan^A, cu care s-a căsătorit în ianuarie 1921.

Retras singur la Castelul de la Ciucea - soția sa, Veturia Goga a preferat să rămână la București - Goga a suferit la 5 mai 1938, în parcul conacului, un accident vascular cerebral cu hemiplegie și a intrat în comă. A decedat după două zile, pe 7 mai 1938 la ora 14,15, la vârsta de 57 de ani. Regele Carol al II-lea a dispus să i se facă funeralii naționale care, datorită sărbătorii de 10 Mai, urmau să înceapă la 11 mai. Cale de două zile, duminică 8 mai și luni 9 mai prin fața catafalcului din Ciucea a continuat pelerinajul oamenilor care l-au iubit și i-au prețuit opera. Marți, 10 mai, trenul mortuar a pornit spre București. Sicriul a fost așezat miercuri, 11 mai, în rotonda Ateneului, unde a stat până sâmbătă 14 mai, când s-au desfășurat funeraliile naționale. Conform dorinței sale menționate în testament nu s-au rostit cuvântări iar pe corpul neînsuflețit a fost depusă o zvastică nazistă^[6].

Goga a fost înmormântat la București, la cimitirul Bellu. Ulterior trupul poetului a fost reînhumat la conacul său de la Ciucea, conform dorinței acestuia

Opera poetică[modificare | modificare sursă]

Poezii (1905)[modificare | modificare sursă]

Rugăciune Plugarii Noi Oltul Casa noastră Apostolul Dascălul Dăscălița Bătrâni Inserare Reîntors Departe În codru Dimineața Pe înserate De la noi Cântăreților de la oraș Sara Lăutarul La groapa lui Laie Pribeag Pace Ruga mamei Toamnă Copiilor Părăsit Despărțire Învins Solus ero Noapte Clăcașii Așteptare Dorința Singurătate Ne cheamă pământul (1909)[modificare | modificare sursă] Fecunditas Cântecele mele Cosașul De demult Colindă Un om Graiul pâinii Cain În munți Cantorul cimpoi Străinul Scrisoare Lăcaș străbun Asfințit Carmen O rază Sufletul Răsună toaca Cântece Sonet E sărbătoare Poezie

Din umbra zidurilor (1913)[modificare | modificare sursă] Revedere Oaspe vechi Agonie Paris (I) Ziua (II) Notre dame (III) Felinarul (IV) În muzeu Cinquecento Mama Măsuța mea La mal Aeternitas De profundis Lacul Eu stau la mal... Scrisoarea ta... Gândește-te... Scirocco Poet Doina Voi veniți cu mine... Inima Strămoșii... Carmen laboris Scrisoare Moș Crăciun Eu știu un basm Trage-ți oblonul... Un trandafir se stinge Taina Toamnă nouă Mă-ntorc din nou Amurg O lacrimă Moștenire O clipă Cântece fără țară (1916)[modificare | modificare sursă] Fără țară Așteptare Pajurei cu două capete Sângele În pacea mută Portretul Apostolul În mormânt la Argeș Pribeag străin Lupul Bobotează Trecea convoiul mortuar Poveste Sufletul Din larg (1939) - poeme postume[modificare | modificare sursă] Din larg Profetul Ceahlăul O ramură întârziată Trecutul Apus Mare aeterna În mine câtodată

Poezii

Rugăciune

Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
În faţa strălucirii tale.
În drum mi se desfac prăpăstii,
Şi-n negură se-mbracă zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte,-orânduie-mi cărarea!

În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.
Din valul lumii lor mă smulge
Şi cu povaţa ta-nţeleaptă,
În veci spre cei rămaşi în urmă,
Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.

Dezleagă minţii mele taina
Şi legea farmecelor firii,
Sădeşte-n braţul meu de-a pururi
Tăria urii şi-a iubirii.
Dă-mi cântecul şi dă-mi lumina
Şi zvonul firii-ndrăgostite,
Dă-i raza soarelui de vară
Pleoapei mele ostenite.

Alungă patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge,
Şi de durerea altor inimi
Învaţă-mă pe mine-a plânge.
Nu rostul meu, de-a pururi pradă
Ursitei maştere şi rele,
Ci jalea unei lumi, părinte,
Să plângă-n lacrimile mele.

Dă-mi tot amarul, toată truda
Atâtor doruri fără leacuri,
Dă-mi viforul în care urlă
Şi gem robiile de veacuri.
De mult gem umiliţii-n umbră,
Cu umeri gârbovi de povară...
Durerea lor înfricoşată
În inimă tu mi-o coboară.

În suflet seamănă-mi furtună,
Să-l simt în matca-i cum se zbate,
Cum tot amarul se revarsă
Pe strunele înfiorate;
Şi cum sub bolta lui aprinsă,
În smalţ de fulgere albastre,
Încheagă-şi glasul de aramă:
Cântarea pătimirii noastre.


Graiul pâinii

Poveste-ntunecată-a pâinii,
Nu-i strună să te ştie plânge,
Căci de durerea ta străveche
În suflet cântecul se frânge.
Când de strigarea strunei mele
Aş vrea plânsoarea ta s-o ferec,
Se sfarmă coardele strivite
De-atâta jale şi-ntunerec.

Din umbra nopţii care-ngroapă
Al vostru neam din vremi bătrâne,
Vă desluşiţi în negre rânduri,
Voi, dătătorilor de pâine.
Cinstite mâini, de soare arse
Şi înăsprite de sudoare:
Din truda săptămânii voastre
Trăieşte-a lumii sărbătoare.

Eu vă-ntâlnesc în drumul minţii
Şi-n calea visurilor mele,
Căci nu vor ochii să mă mintă,
Nu vrea urechea să mă-nşele.
Simt câte doruri nenţelese
Şi gemăte nepricepute
Acopere cu voi alături
Cenuşa veacurilor mute.

Aţi împletit atâta jale
În doina voastră care plânge,
Doar holdele cu spice grele
Răsar din lacrămi şi din sânge.
Dureri aţi zăvorât sub glie,
Şi patimi nemblânzite încă,
Eu le-nţeleg şi mă-nfioară
Cum fierb în matca lor adâncă.

Mustrarea mintea mea o sapă
Şi groaza sufletu-mi apasă,
Căci umbra voastră-ndurerată
Pe veci îmi străjuie la masă.
Simt duhul răzvrătirii negre,
Înfricoşata zi de mâine
Cum şi-au dospit amărăciunea
În bucătura mea de pâine.


Revedere

Tu, minunată poezie,
Uitatul meu ostrov de flori,
Îmi mai deschizi azi poarta mie,
Când mă întorc din pribegie,
Străin cu paşi rătăcitori?

Îmi tremură durerea-n gene
Cum calc pe vechiul drum bătut;
Sărmane crânguri şi poiene,
Vă năpădiră buruiene
De când noi nu ne-am mai văzut...

Ca un drumeţ din altă ţară
În cale mă opresc ş-ascult:
Aş vrea-n grădina solitară
Un glas să-mi reînvie iară
Din praznicele de demult.

Dar val de neguri mă-mpresoară,
Furtuni au bântuit pe-aici,
Nu-s stelele de-odinioară,
Pe urma lor abia mai zboară
Un roi plăpând de licurici...

Printre cărări dărăpănate
Cresc spini, iar flori de-mi mai răsar,
Se-nclină toate-nrourate
Cu lacrimile adunate
În drum de bietul grădinar.


Sufletul

                            După Ada Negri

Era puternic. - Dumnezeu din ceruri
A revărsat pe fruntea lui lumină.
Un cântăreţ al dorurilor multe,
Poet supus visării fără nume,
Era frumos, în pacea lui senină,
Şi vieţuia neînţeles de lume.

Lui îi spuneau într-aripate şoapte,
Şi stelele şi lucrurile toate,
Cu glas vrăjit de mută armonie,
Cu-atâta slavă cerul i-a fost darnic;
Dar pentr-un vis din zări îndepărtate
O biruinţă el cerşea zadarnic.

Aşa s-a stins cel mare-n întuneric...
Singurătatea-i străjuie mormântul,
Şi pe movilă soarele-i coboară,
Peste podoaba teilor în floare.
Tremurător, un cântec poartă vântul
Asemeni unei păsări călătoare.

Azi, lutul mort în groapă se desface,
La sânu-i rodnic îl primeşte glia
Şi se-nfrăţeşte cu pământul tată...

. . . . . . . . . . . . . . . . .

Eu te întreb, drumeţ oprit în cale,
Ce-ai ocrotit pe strune poezia:
Ce-a mai rămas din cântecele tale?

*

Tu, numai tu, cel îmbătat de soare
Şi de lumina sfânt-a dimineţii,
Tu, chinuit de nemplinite doruri,
Ce ţi-au zdrobit şi inima şi struna,
Tu,-nsângerat, dar neînvins al vieţii,
Tu, suflete, trăi-vei totdeauna!

Când pacea dulce-mbrăţişează bolta
Şi florile cu roua se sărută,
Şi când extazul dragostei curate
Va tremura în adâncimi de zare,
Se va-mpleti în el, nepricepută,
Viaţa ta şi sfânta ta visare.

Furtunile când zbuciumă văzduhul
Şi vifore-n păgână răzvrătire
Aprind temutul fulgerelor caier,
Când îngenunche pocăita minte,
Tu gemi atunci, cu îngrozita fire,
Cutremurat de-aducerile-aminte.

Când limpede va legăna amurgul
În lumi de stele-un cântec de fecioare,
Un cântec care-şi flutură sfiala,
Şi-aprins, văpaia patimii răsfrânge,
Atunci, topit în ruga-i arzătoare,
Tu, suflete, cu jalea lui vei plânge...

*

Dar, câtă vreme lunci vor fi în floare
Şi-un trandafir va mai trăi în fire,
Cât buzele vor cere sărutare
Şi florile vor cere stropi de rouă,
Şi câtă vreme, tainică iubire,
Scânteia ta vei mai aprinde, nouă;

Când crini nuntesc în razele de soare
Şi mândri ţin alaiul strălucirii,
În vifore şi în adânc de mare,
În stelele ce râd în împrejururi,
Pierzându-te în taina sfânt-a firii,
Vei dăinui tu, suflete, de-a pururi...


Trecutul

S-abat mustrări din altă vreme,
Din vremea când nu ne ştiam,
Şi vin pe nume să mă cheme,
Să-mi strige nopţile la geam,
Ca o pădure de blesteme...

Trecutul tău de-odinioară,
Prăpastie cu multe guri,
Cu întrebări ce mă-nfioară,
Cu şerpuiri şi cotituri...
Trecutul, nesătulă fiară...

Trecutul, umbră vinovată,
Tâlhar scăpat de sub zăvor,
Din cripta lui întunecată,
Se furişează, călător,
Şi lângă patul meu s-arată.

Trecutul, cioclu de morminte,
Sinistru oaspete de-amurg,
Neguţător de jurăminte,
Din haina-i ciuruită curg,
Drept zdrenţe, -aducerile-aminte.

El vine tainic să dezgroape
Tot ce-am închis în ţintirim,
Ne-aduce lacrimi în pleoape...
- Dă-mi mâna ta, să-l gâtuim,
Trecutul, când îl simţi aproape...




TEATRU/FILM 1 Aprilie

Mihai Mereuță, actor român de teatru și film
Biografie
Mihai Mereuta se naste in Botosani la Santa Mare in 29 noiembrie 1924 , intr-o familie de tarani . Termina gimnaziul in localitate si apoi pleaca la liceu in Iasi dupa cum povesteste chiar maestrul cu umorul sau caracteristic : “Eu sunt țăran. Oleacă școlit, dar țăran. Când am venit la liceu la Iași, m-am descălțat de opinci la bariera Iașului, m-am încălțat cu o pereche de bocanci și am dat examen la liceu” . Dupa terminarea liceului se inscrie la Facultatea de Litere și Filozofie din Iași, unde urmeaza cursurile de limbă română și filozofie. In paralel insa urmeaza si cursurile Conservatorului George Enescu din Iași . Prestatiile “studentului Mereuta “ nu erau tocmai mediocre deoarece profesoara lui d-na Gina Sandri care era cumnata d-nei Lucia Sturdza Bulandra ( sora actorului Tony Bulandra ) ii da posibilitatea de a absolve doi ani intr-unul singur !.. Dupa terminarea studiilor atat a Facultatii de Filozofie cat si a Conservatorului , in 1948 este angajat ca actor la Teatrul National din Iasi .

Aici intervine o istorioara amuzanta pe care tot maestrul o povesteste : “….ceea ce l-a determinat pe tata ( angajarea ca actor nr.) să vină să mă scoată de acolo, pentru că el mă voia profesor, nu actor. A urmat o discuție cu directorul teatrului, căruia tata i-a spus: „Dați-l afară, că el nu are ce căuta în meseria asta. El trebuie să fie profesor, că ăsta a fost gândul meu și al mamei lui” și așa mai departe. La care directorul i-a răspuns așa: „Dar știți, el este un băiat talentat, va face meserie frumoasă în teatru”. Iar tata: „Talentat?! Nu e, așa e el de când îl știu, doar eu l-am crescut”. Seara, tata, care nu mai văzuse un spectacol în viața lui, a rămas la teatru. Era o comedie despre Revoluția de la 1848 care a plăcut tatei foarte mult și a spus: „Dacă ăsta e teatrul, e bun. Fă-l în continuare”. Totusi debutul ca artist de teatru il face pe scena Teatrului National din Ploiesti ( astazi Teatrul Toma Caragiu ) jucand rolul “cetateanului turmentat” din piesa “ O scrisoare pierduta “ de IL Caragiale . Aici este coleg de scena cu marele actor Ion Marinescu desfasurand o bogata activitate aici .

În 1957, la solicitarea Luciei Sturdza Bulandra, actorul vine pe scena bucureșteană. Va juca alături de: Ion Caramitru in piesa ”Tineri căsătoriți caută camer” , alaturi de Mariana Mihuț in ”Interviu”, si alaturi de Toma Caragiu și Margareta Pâslaru in ”Opera de trei parale”. Din acest capat al carierei va desfasura o multitudine de roluri .Ultimul rol important în care a putut fi aplaudat a fost cel din piesa Boabe de rouă pe o frunză de lotus în bătaia lunii, jucată pe scena Teatrului Național din București, în regia lui Gelu Colceag.

Activitatea în lumea teatrului a fost completată de sute de piese radiofonice și de peste cincizeci de roluri ca actor de film. Mai semnificativă este implicarea lui Mereuța ca actor în peliculele: “Unde fugi, maestre?” , “Doi haiduci și-o crâșmăriță” (1992), “Liceenii rock 'n' roll” (1992),” Liceenii” (1987), Masca de argint (1984), Misterele Bucureștilor (1983), Trandafirul galben (1982). În ultimii ani de viață, a prezentat la postul de televiziune TVR2 emisiunea Ferma, dedicată agriculturii. In 1967 il gasim la IATC ca profesor la clasa de actorie impreuna cu Constantin Morozan fiind profesorul artistei Corina Chiriac . Intr-un interviu maestrul da o definitie cautariilor umane : “Totdeauna a existat tendința oamenilor de a evada. Depinde cum și în ce situație. Brâncuși, Enescu, nu au evadat? Și mai e acel moldovean, Palade, care dacă rămânea aici, ar fi fost un simplu profesor de biologie la Urziceni, pe când așa, a luat Premiul Nobel. Oamenii au încercat întotdeauna să evadeze din ceea ce este minor, ce nu-i satisface intelectual și spiritual. Au încercat să ajungă într-o altă lume, o altă sferă de înțelegere. Omul simte nevoia să fugă de banal “ . Se stinge in urma unui stop cardiac la 1 aprilie 2003 .
Filmografie:

• Lumina de iulie (1963)
• Serbările galante (1965)
• Mihai Viteazul (1971) - Ieremia Movilă
• Haiducii lui Șaptecai (1971)
• Zestrea domniței Ralu (1971)
• Cu mîinile curate (1972) - Șchiopu
• Păcală (1974) - perceptorul
• Osînda (1976)
• Marele singuratic (1977)
• Ecaterina Teodoroiu (1978)
• Trandafirul galben (1982)
• Misterele Bucureștilor (1983)
• Masca de argint (1985)
• Liceenii (1986) - nea Pandele
• Liceenii Rock'n'Roll (1991) - nea Pandele
• Doi haiduci și o crâșmăriță (1993)
• Sing, Cowboy, Sing (1981)
• Am o idee (1981)
• Iancu Jianu, haiducul (1981)
• Iancu Jianu, zapciul (1980)
• Ora zero (1979)
• Ultima frontieră a morții (1979)
• Vacanța tragică (1979)
• Al patrulea stol (1978)
• Im Staub der Sterne (1976)
• Misterul lui Herodot (1976)
• Serenada pentru etajul XII (1976)
• Pe aici nu se trece (1975)
• Aventurile lui Babușcă (1973)
• Proprietarii (1973)
• Facerea lumii (1971)
• Asediul (1970)
• Petrecerea (1970) (TV)
• Legenda (1968)
• Serbările galante (1965)
• Pădurea spânzuraților (1964)
• Când primăvara e fierbinte (1960)
• Setea (1960)
• Secretul cifrului (1959)
• Erupția (1957)

• Taina jocului de cuburi (1989)

Edmond Rostand, dramaturg francez

Edmond Rostand (n. 1 aprilie 1799,^{[2][3][4][5][6][7][8][9][10][1][11][12][13]} Marsilia, Franța^[14][15] – d. 2 decembrie 1918,^{[2][15][16][17][4][5][6][7][8][9][10][11][12]} Paris, Franța^[18][15]) a fost un dramaturg francez. A fost membru al Academiei Franceze.

Teatrul său reprezintă o reacție la naturalism și simbolism. Prin comediile sale, a satirizat obscurantismul, minciuna, lașitatea.

Descendent al unui primar din Marsilia, Alexis Rostand Joseph (1769-1854), Edmond Rostand s-a născut într-o familie bogată, fiind fiul economistului Eugene Rostand.

În 1880, tatăl își duce familia, pe Edmond și doi veri într-un spa elegant cunoscut sub numele de Bagnères-de-Luchon. Inițial instalat în "cabana Spont", apoi pe "Vila Devalz", família construiește în cele din urmă "Villa Julia", în apropiere de Casino. Edmond Rostand traieste 22 de ani în Luchon, loc care a inspirat operele sale timpurii.

Licențiat în drept, el nu a practicat profesia și de la începutul colegiului, a participat la întâlniri literare, unde a cunoscut marea sa iubire, poeta  Rosemonde Gérard Etiennette.

În 1888, Rostand a scris prima sa lucrare, piesa Le Gant Rouge (Mănușa Roșie) și în 1890 s-a căsătorit cu Rosemonde.

Următoarele sale piese, La Princesse lointaine (Prințesa îndepărtată), La Samaritaine (Samariteanul) și L'Aiglon (Puiul Vulturului) au fost interpretate la momentul respectiv, de Sarah Bernhardt, cea mai mare actriță de teatru din timpul ei.

Piesa “Cyrano de Bergerac” l-a transformat pe Rostand într-un adevărat idol al publicului francez, făcându-l membru al Academiei Franceze în 1904. Victimă a unei pneumonii, se retrage în Cambo-les-Bains, în regiunea bască, unde locuiește timp de nouă ani. Revine pe scenă în 1910, cu “Chantecler”, povestea unui cocoș care crede că propriul cântec dă naștere zilelor.

Rostand a scris o ultimă piesă, La Dernière Nuit de Don Juan (Ultima noapte a lui Don Juan), operă incompletă, dar care ajunge să fie reprezentată pe scenă, în 1921, la trei ani după moartea lui la Paris, în 1918.

Scrieri[modificare | modificare sursă]

• 1888: Mănușa roșie ("Le Gant rouge")
• 1894: Romanțioșii ("Les romanesques")
• 1897: Cyrano de Bergerac
• 1895: Prințesa îndepărtată ("La princesse lointaine")
• 1900: Puiul vulturului ("L'aiglon")
• 1910: Chantecler
• 1911: Ultima noapte a lui Don Juan ("La Dernière Nuit de Don Juan").

Cătălin Naum (n. 1 aprilie 1939, București - d. 9 mai 2013) a fost un regizor român de teatru și unul dintre cei mai cunoscuți pedagogi. Activitatea sa la Teatrul Podul l-a făcut legendar. Activitate artistică: 2007 - Baraca, Teatrul Municipal Focșani

2007 - Drum fără pulbere, Teatrul George Ciprian

Și Freud greșește

Hamlet - adaptare

2005 - Începem

Jocul de-a vacanța, Teatrul George Ciprian

Jocul de-a vacanța, Teatrul Municipal Focșani

Mi-e dor de dorul care m-a durut

Năpasta

O noapte furtunoasă, Teatrul Municipal Focșani

O poveste de iubire

2007 Oedip salvat

2004 - Opt femei, Studioul de teatru "Casandra"

2007 - Plutonul de execuție regizor

Poemele luminii

Schimb de prizonieri

Spectacol de fete cu flori

Ștefan Vodă

Un exercițiu teatral Romeo și Julieta

Valentine, Valentine, azi e Dragobete

ZooStory

6 x4 = 24 sonete shakespeareene

Dragoș Moștenescu (n. 1 aprilie 1967, București) este un actor și scenarist român.^[1] A devenit celebru prin rolul său, Costel, din serialul de comedie La bloc și prin prezența în emisiunea Chestiunea Zilei, prezentate la Pro TV. 

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Actor[modificare | modificare sursă]

• Dincolo de calea ferată (2016)
• La bloc: după 10 ani (2013)
• Nimeni nu-i perfect (2008) - Dan Chivu
• Gașca (2007)
• Maria (2003) - figurant
• Filantropica (2002) - figurant
• La bloc (2002) - Costel Jurcă
• Râdeți cu oameni ca noi (2002) - Frank Sinatra

Scenarist[modificare | modificare sursă]

• Nimeni nu-i perfect (2008)
• La bloc (2002)

Producător[modificare | modificare sursă]  Nimeni nu-i perfect (2008) 

Anamaria Marinca, actriță română. Anamaria Marinca s-a născut la Iași, la 1 aprilie 1978, mama sa fiind violonistă, iar tatăl său profesor de teatru. În aceste condiții, Anamaria Marinca s-a integrat cu ușurință în mediul artistic.

A studiat vioara în copilărie, dar a renunțat la muzică în favoarea actoriei.

Este absolventă a Universității de Artă George Enescu din Iași. La 25 de ani, a fost reperată printr-un casting, pentru interpretarea rolului Elenei Vișinescu, în mini-serialul Sex Traffic. Interpretă a unei femei, victimă a unei rețele de trafic de carne vie care a luptat, cu orice preț, pentru salvarea surorii sale din acest mediu, Anamaria Marinca a emoționat profund mediul televizual. Ea a câștigat titlul de Cea mai bună Actriță în anul 2005, la British Academy Television Awards, pentru rolul său din filmul Sex Traffic, o dramă realizată de CBC/Channel 4^[1]. Filmul acesta a fost o adevărată trambulină pentru o carieră internațională, încât Anamaria Marinca și-a făcut apariția, într-un nou film, Tinerețe fără tinerețe de Francis Ford Coppola, în 2007.

În anul 2007, Anamaria a jucat în filmul, regizat de Cristian Mungiu, 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile^[2], care a obținut Palme d'Or, la Festivalul de la Cannes. 

0:08 / 1:30:45

Alexandr Nicolaevici Ostrovski - Furtuna (1956)

SFATURI UTILE 1 Aprilie

Cum tratăm pietrele la colecist?

GÂNDURI PESTE TIMP 1 Aprilie

Octavian Goga