PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR; SFATURI UTILE
ARTE 26 Aprilie
INVITAȚIE LA OPERĂ 26 Aprilie
IL RITORNO D'ULISSE IN PATRIA Monteverdi – Nationaltheater Mannheim
MUZICĂ 26 Aprilie
Album: Big Artist Collection - Paul Mauriat
Вечер Дождя*GOLD Saxophone*Beautiful music
ШАНСОН 2020 - ХИТЫ И НОВИНКИ
Vicente Aleixandre, poet spaniol
Biografie
Vicente Pío Marcelino Cirilo Aleixandre y Merlo (n. 26 aprilie 1898 - d. 13 decembrie 1984) a fost un poet spaniol, membru al generației '27, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (în anul 1977).
Principalele caracteristici ale poeziilor sale suprarealiste sunt: folosirea metaforei stranii, cultivarea versului liber și subtilitatea tehnicii.
Vicente Aleixandre s-a născut la Sevillia la 26 aprilie 1898. Copilăria și-a petrecut-o însă la Málaga. La vârsta de unsprezece ani se stabilește, împreună cu părinții și cu sora sa, la Madrid, unde are să locuiască aproape tot restul vieții. A urmat o școală comercială și Dreptul, după care a predat timp de doi ani lecții de legislație comercială. S-a angajat ca funcționar la o companie de căi ferate, dar sănătatea sa șubredă l-a obligat, în 1925 la orice activitate, în afară de cea literară, pe care nu o mărturisise nimănui. S-a retras doi ani la țară, unde își cunoaște "colegii de generație", între care Damasco Alonso. Acesta a avut o influență hotărâtoare asupra formației sale poetice [6]. În această perioadă a prins contur prima sa carte de poeme Ambito, publicată în 1928 și a avut loc debutul său literar în "Revista de Occidente".
Opera
- 1928: Incintă („Ámbito”);
- 1932: Spade ca buzele („Espadas como labios”);
- 1935: Distrugerea sau iubirea („La destrucción o el amor”);
- 1944: Umbra paradisului („Sombra del paraíso”);
- 1954: Istoria inimii („Historia del corazón”);
- 1962: Într-un vast domeniu („En un vasto dominio”).
Poezii
Soarele - Vicente Aleixandre
Uşoară, aproape fără povară
Ștefan Augustin Doinaș
Biografie
Ștefan Augustin Doinaș (n. Ștefan Popa, 26 aprilie 1922, Cherechiu, județul Arad - d. 25 mai 2002, București) a fost un poet, eseist, traducător, deținut politic, academician, și politician român, senator în legislatura 1992-1996, ales în municipiul București pe listele partidului Alianța Civică. Senatorul Ștefan Popa l-a înlocuit pe senatorul decedat René-Radu Policrat de la data de 22 februarie 1993. În cadrul activitǎții sale parlamentare, Ștefan Popa a inițiat două propuneri legislative.
Ștefan Augustin Doinaș (pseudonimul literar al lui Ștefan Popa) s-a născut la 26 aprilie 1922 în localitatea Cherechiu, comuna Sântana din județul Arad (interbelic), "într-o casă de oameni înstăriți" (este expresia folosită chiar de poet, într-o convorbire din 1998 cu publicistul Emil Șimăndan).[1]
Împrejurarea, norocoasă în perioada dinainte de război, se va dovedi nefastă după instaurarea comunismului ("Pe vremea represiunii comuniste părinții mei au fost declarați chiaburi. În fond, erau proprietarii a 16 [[Hectar|hctare] de pământ!").[1]
Viitorul poet urmează școala primară în satul natal ("în satul meu se făcea o școală extrem de serioasă..."), iar apoi Liceul Moise Nicoară la Arad (care "avea un extraordinar director, pe Ascaniu Crișan, profesor de matematici").[1]
Profesorul de română care îl cucerește pe tânărul venit de la țară este Alecu Constantinescu (tatăl dramaturgului Paul Everac).
Încă din liceu, Ștefan Augustin Doinaș citește poezie ( Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Mihai Eminescu, Octavian Goga, George Coșbuc, dar și Tudor Arghezi, Ion Barbu, Stephane Mallarmé, Paul Valéry) și critică de poezie ("mențiunile critice ale lui Perpessicius... ... alături de el, adevăratul meu dascăl de poezie a fost Vladimir Streinu").
În toamna anului 1941, absolventul de liceu pleacă la Sibiu - unde se refugiase Universitatea clujeană, după trecerea Ardealului de Nord sub jurisdicție maghiară - și se înscrie la Medicină, dar încă din primul an frecventează și cursurile de la Litere și Filosofie.
În anul 1944 se transferă la această facultate, unde îi are ca profesori pe Lucian Blaga, la istoria culturii, pe Liviu Rusu, la estetică, pe D.D. Roșca, la istoria filosofiei și la filosofia generală. Activează în cadrul Cercului literar de la Sibiu, alături de Ion Negoițescu, Radu Stanca, Ion Dezideriu Sîrbu, Cornel Regman, Eugen Todoran, Ovidiu Cotruș, Radu Enescu ș.a.
În 1948 absolvă facultatea și se întoarce ca profesor în satul său natal; predă apoi româna la Hălmagiu și, în continuare, la Gurahonț, cheltuind în total cu profesoratul șapte ani (în această perioadă scrie o piesă de teatru, Brutus și fiii săi, un ciclu de sonete intitulat Sonetele mâniei etc.).
În 1955 renunță la învățământ și se stabilește la București, unde îi reîntâlnește pe unii dintre "cerchiști". Împreună cu ei își face iluzia că, după moartea lui Stalin și venirea la putere în URSS a lui Hrușciov, se va produce și în România un "dezgheț".
Trăiește din stilizări și reușește să publice și câte ceva din textele proprii, iar la 1 ianuarie 1956 se angajează ca redactor la revista Teatru, datorită intervenției lui Radu Stanca.
Arestat la 3 februarie 1957, este condamnat la un an de închisoare "pentru omisiune de denunț". ("... în redacția revistei Teatru - unde mă aflam cu I. D. Sîrbu - a venit Marcel Petrișor, tot un arădean, un originar de pe meleagurile arădene, care ne-a informat despre revoluția din Ungaria. Ne-a spus că, în cazul în care va fi și la noi manifestație, armata va fi de partea noastră, după care vom cere scoaterea limbii ruse din învățământ și așa mai departe ... După trei zile Marcel Petrișor a fost arestat, iar eu am fost ridicat după trei luni. De ce? Marcel Petrișor a fost bătut cu ranga ca să spună cu cine a mai stat de vorbă în legătură cu revoluția din Ungaria, aflându-se astfel și despre mine! [...] Eu am fost condamnat la un an, cu circumstanțe atenuante, pentru omisiune de denunț.") [necesită citare]
La 5 februarie 1958 este eliberat, iar la 8 aprilie 1958 se căsătorește cu Irinel Liciu, primă balerină la Operă. Până în 1963 i se interzice să reintre în viața literară. Apoi, George Ivașcu îl angajează la revista Lumea.
Din 1969 începe să lucreze în redacția revistei Secolul XX (al cărei redactor-șef va deveni în 1992). A fost, în ultimul deceniu al vieții, directorul revistei Secolul XX, apoi președintele fundației cu același nume, care s-a transformat în Secolul 21. Publică numeroase cărți - de poezie, de critică literară - și traduce din mari scriitori ai lumii, remarcându-se printr-o înaltă ținută intelectuală și printr-o atitudine demnă în raport cu autoritățile. Activitatea sa literară acoperă toate genurile, meritele sale culturale și literare i-au fost recunoscute din plin, poetul devenind academician în anul 1992.
În apropierea vârstei de 80 de ani, în 2000, debutează ca prozator, cu volumul T de la Trezor.
Imediat după moartea sa, soția sa, fostă prim balerină a Operei Române, Irinel Liciu, se sinucide.
A debutat în 1939, cu o poezie, în Jurnalul literar, câștigând apoi, cu volumul Alfabet poetic, în 1947, premiul Eugen Lovinescu. Volumul însă nu a mai apărut, din cauza instaurării comunismului, eveniment tragic ce l-a trimis în spatele gratiilor, pentru convingerile sale, și pe poet.
Ștefan Augustin Doinaș a reușit să debuteze în poezie abia în 1964, cu volumul Cartea mareelor, cuprinzând poeme preluate dintr-un volum mai vechi, rămas nepublicat, Alfabet poetic, dar și versuri de dată recentă, marcate de concesii făcute ideologiei oficiale (care reprezintă însă o excepție în creația sa). Volumul marca tranziția poeziei sale de la baladă la o poezie mai cerebrală.
A teoretizat alături de alți poeți membri ai Cercului literar de la Sibiu (în special, Radu Stanca) estetica baladei în poezie. În timpul studenției clujeano-sibiene din anii războiului, a fost unul dintre membrii de seamă ai Cercului Literar de la Sibiu și a semnat chiar "Manifestul" acestuia, care a apărut în ziarul Viața în 1942.
Alte volume publicate: Omul cu compasul (1966), Seminția lui Laocoon (1967), Papyrus (1974). Abia în 1978 reușește să-și publice volumul Alfabet poetic. Mai publică Hesperia (1979) și Foamea de UNU (1987), înainte de anul de răscruce 1989. Interiorul unui poem și Psalmii sunt câteva dintre semnele poetice pe care ni le-a trimis în anii din urmă.
Ștefan Augustin Doinaș este și autorul unor cărți de eseuri și reflecții pe marginea poeziei românești și a poeziei în general: Lampa lui Aladin (1970), Poezie și moda poetică (1972), Orfeu și tentația realului (1974), Lectura poeziei (1980). Cel mai cunoscut poem al său, unul dintre cele mai[formulare evazivă] frumoase scrise vreodată în limba română, este Mistrețul cu colți de argint. Activitatea sa literară acoperă toate genurile, meritele sale culturale și literare i-au fost recunoscute din plin, poetul devenind academician în anul 1992.
Poezie
- Cartea mareelor, Buc., EPL, 1965
- Omul cu compasul, Buc., EPL, 1966
- Seminția lui Laokoon, Buc., Tin., 1966
- Ipostaze, Buc., Tin., 1967
- Alter ego, Buc., CR, 1970
- Ce mi s-a întâmplat cu două cuvinte, Buc., CR, 1972
- Papirus, Buc., CR, 1974
- Anotimpul discret, Buc., Em., 1975
- Hesperia, Buc., CR, 1979, Poeme, Buc., CR, 1983
- Vânătoare cu șoim, Buc., CR, 1985
- Interiorul unui poem, Buc., CR, 1990
- Arie și ecou, 1991
- Lamentații, 1993
- Aventurile lui Proteu, Buc., Hum., 1995
- Alexandru refuzînd apa
- Poetul si marea
Critică literară și eseistică
- Lampa lui Diogene, BUC., EPL, 1970
- Poezie și modă poetică, Buc., Em., 1972
- Orfeu și tentația realului, Buc., Em., 1974
- Lectura poeziei, Buc., CR, 1980
- Măștile adevărului poetic, Buc., CR, 1992
- Poeți români, Buc., Em., 1999.
Literatură pentru copii
- Povești cum altele nu-s, Buc., IC, 1974
- Povestea celor zece frați, Buc., IC, 1976.
Teatru
- Brutus și fiii săi, tragedie, 1996.
Proză
- T de la Trezor, proze, Buc., Ed. Fundația Culturală "Secolul 21", 2000.
Antologii
- Versuri, Buc., Em., 1972,
- Versuri, Buc., Alb., col. "CMFP", 1973,
- Alfabet poetic, pref. de Aurel Martin, Buc., Min., col. "BPT", 1978,
- Locuiesc într-o inimă, Buc., Mil., 1978,
- Foamea de unu, Buc., Em., 1987,
- Născut în Utopia, pref. de Gheorghe Grigurcu, ilustr. de Geta Brătescu, Buc., FCR, 1992, Poezii, Buc., Ed. Vitruviu, 1996.
A fost tradus în franceză, germană, engleză, italiană, spaniolă, macedoneană, sârbă, slovenă, bulgară, maghiară.
- Geboren in Utopia, ediție bilingvă româno-germană, traducere Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1996, ISBN 398038716X
- Prezent și antologia germană: Streiflicht, Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik, ins Deutsche übertragen von Christian W. Schenk, Dionysos Verlag, Kastellaun, 1994, ISBN 3-9803871-1-9
Traduceri
A tradus din marii poeți ai lumii, începând cu Faust de Goethe și continuând cu poemele lui Hölderlin, Stephane Mallarmé, Gotfried Benn și Paul Valéry.
A mai tradus și din Giovanni Papini, Gerhart Hauptmann, Jorge Guillen, Ruben Dario, Gottfried Benn, Wolf Aichelburg, Martin Buber, Boris Lavreniov ș.a.
Poezii
Amanta - Ştefan Augustin Doinaşa
Cheia - Ştefan Augustin Doinaşa
Vasile Voiculescu
Poezii
Iubire îmbătrânită
(de Vasile Voiculescu)
De vreme ce iubirea, bătrână slăbănoagă,
Își ia de-acum toiagul și pleacă-ncet spre schit,
Cu silă smulge-i floarea ce-n mâna ei se roagă
Și țăndări fă oglinda în care s-a privit;
Sfâșie-i lung hlamida, despoaie-o de inele
Și-i zvârle-n foc condurii cu aur la călcâi.
Ucide-n cuib perechea de sure turturele
Ce v-a-ngânat sărutul în zilele dintâi;
Dar lasă-i amintirea cu miros trist de ceară:
Când va veghea în miezul tăcerii din chilii
La iezere de apă cu negură și seară,
Din sloiul ei să-și toarne urâtului făclii.
Din volumul "Destin", 1933
Noapte de martie
(de Vasile Voiculescu)
Se face moină-n suflet, cu pâcla-mpovărată;
Din sloiul amintirii cad picuri tot mai vii,
Și inima, hrănita, pornește rar să bată,
Cu sânge alb de visuri și de melancolii...
La geamul meu stă noaptea și vrea să intre-n casă,
În carnea ei de neguri ard stele mari de foc;
Cum n-o poate cuprinde cămara ce m-apasă,
Mă scol și suflu-n gânduri și-n noaptea mea-i fac loc.
Ea intră și târăște alaiul tot afară:
Se umflă-n mine ape, trec turme de țigăi
Și aburii lăuntrici iau chip de primăvară,
Cu sâni rotunzi de măguri și coapse moi de văi.
Sosesc, scăpați și teferi din cușcile-ntristării;
Cocorii bucuriei, solia-ntâiei berzi,
Și șesurile minții, miriștile uitării
Le-mprourează iarba cu mii de gânduri verzi.
Pe dealurile vremii iernează neaua încă;
Dar cântă gura dulce a vântului de sud,
Momită, gheața-și crapă pleoapa ei de stâncă,
Surâde și pe gingeni și-a prins sărutul crud.
Când pururi veșnicia vorbește numa-n șoapte,
De unde-atâta foșnet și susure și sfadă?
Mă plec, ascult în mine prin sufleteasca noapte
Și-aud cum se dezbracă pământul de zăpadă.
Din volumul "Poeme cu îngeri", 1927
Strofe pentru o fată
(de Vasile Voiculescu)
Știu de ce ești albă și nepăsătoare...
Carnea ta e suflet înghețat; de ger,
Aburii stau încă țurțuri și ninsoare
Toată dimineața zilei lui prier.
Gerul dimineții și-al copilăriei
Dăinuiește-n tine, dezmorțit puțin...
Sânii duri, doi țurțuri, spun din crețul iei
Prourul vieții rece și senin.
Carnea ți-e de suflet, sufletul de carne,
Unul și același sloi, de ce să-l rup?
N-a-nceput în aburi gheața să se-ntoarne,
Albă, numai suflet, suflet încă trup!...
Dar, încet, sub ochiul soarelui de vară,
Moleșită-n zâmbet, sau în lacrimi noi,
Toată amintirea strânsă-n carnea clară
Aburind, sui-va sufletul înapoi...
Izvorăsc din carne sufletele oare?
Știu atât, că dacă astăzi ești de stei,
Carnea-nduioșată și-atotștiutoare
Îți va face-un suflet din topirea ei.
Din volumul "Poeme cu îngeri", 1927
TEATRU/FILM 26 Aprilie
Cătălina Murgea
Biografie
Cătălina Murgea (n. 26 ianuarie 1941, București — d. 26 aprilie 2009, București)[1] a fost o actriță română de film, radio, scenă, televiziune și voce. Născută în București, Cătălina Murgea a absolvit IATC și a lucrat ca actriță de scenă, radio, film și televiziune. Actrița a fost recompensată cu premiul Gopo pentru cea mai bună actriță în rol secundar la prima ceremonie a Premiilor Gopo din 2015 pentru rolul Doamna Beneș din filmul Legături bolnăvicioase, regia Tudor Giurgiu.
FILMOGRAFIE
- Angela merge mai departe (1981, regia Lucian Bratu), în rolul Angela
- Concurs (1982, scenariul și regia Dan Pița),
- Faleze de nisip (1982, scenariul și regia Dan Pița),
- Noiembrie, ultimul bal (1989, scenariul și regia Dan Pița)
- Tuvalu (1999, regia Veit Helmer), în rolul Martha,
- Legături bolnăvicioase (2006, regia Tudor Giurgiu), în rolul Doamna Beneș,
- Medalia de onoare (2009, regia Călin Peter Netzer), în rolul soția administratorului.
GÂNDURI PESTE TIMP 26 Aprilie
Vasile Voiculescu - citate
1. Tăcerea înaltă cădea iar peste ei, ca o vietate neagră, strivitoare, alături de singurătate, cealaltă spăimântătoare dimensiune a nemărginirii...
2. Dragoste
E ceasul vechi al dragostei, e seara,
Si, dand sa intru, stau infiorat:
Inaltul plop la porti m-asteapta iara,
Dar toamna purpurie l-a schimbat
In galben stalp palpaitor de para,
Ce freamata, de vanturi zbuciumat.
Si, dand sa intru, stau infiorat:
Inaltul plop la porti m-asteapta iara,
Dar toamna purpurie l-a schimbat
In galben stalp palpaitor de para,
Ce freamata, de vanturi zbuciumat.
3. Melancolie
Se face moina-n suflet, cu pacla-mpovarata;
Din sloiul amintirii cad picuri tot mai vii,
Si inima, hranita, porneste rar sa bata,
Cu sange alb de visuri si de melancolii ...
Din sloiul amintirii cad picuri tot mai vii,
Si inima, hranita, porneste rar sa bata,
Cu sange alb de visuri si de melancolii ...
4. Oglinda
Nu-i nimeni in odaia tanjitoare.
Oglinda-n podini si-a holbat privirea.
Perdelele lungi tin calea catre soare ...
Paianjenii si-au intrerupt urzirea.
Oglinda-n podini si-a holbat privirea.
Perdelele lungi tin calea catre soare ...
Paianjenii si-au intrerupt urzirea.
5. Suferinta
Zadarnic firea ma striveste
Mereu sub aspra-mi suferinta,
In mine pururi incolteste,
Mai viu, obsteasca nazuinta.
Mereu sub aspra-mi suferinta,
In mine pururi incolteste,
Mai viu, obsteasca nazuinta.
6. Uitare
Sosesc, scapati si teferi din cuscile-ntristarii;
Cocorii bucuriei, solia-ntaiei berzi,
Si sesurile mintii, miristile uitarii
Le-mproureaza iarba cu mii de ganduri verzi.
Cocorii bucuriei, solia-ntaiei berzi,
Si sesurile mintii, miristile uitarii
Le-mproureaza iarba cu mii de ganduri verzi.
8. Îndemnul îngerului adevărat e întotdeauna lupta. Numai satana e ispita, vrajă de câştig uşor asupra a tot ce cuprinzi cu ochii.
GLUMEȘE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 26 Aprilie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu