MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU LUNI 27 APRILIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE (A. Evenimente, Nașteri); PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

Evenimente

1521: Are loc Bătălia de la Mactan în care exploratorul Ferdinand Magellan este ucis de băștinașii din Filipine conduși de Lapu-Lapu. În imagine statuia lui Lapu-Lapu de pe insula Mactan.

2005: Cel mai mare avion construit vreodată, Airbus A380, a efectuat primul său zbor de pe aeroportul din Toulouse, Franța.

• 395: Împăratul Arcadius s-a căsătorit cu Aelia Eudoxia, fiica generalului Flavius Bauto. Ea a devenit una dintre cele mai puternice împărătese romane ale Antichității târzii.
• 1521: Bătălia de la Mactan: Exploratorul Ferdinand Magellan este ucis de băștinașii din Filipine conduși de Lapu-Lapu.
• 1578: În ciuda interdicțiilor, are loc duelul Mignonilor, unul dintre cele mai faimoase dueluri din istoria Franței, între doi favoriți ai regelui Henric al III-lea al Franței și doi favoriți ai lui Henric I, Duce de Guise.
• 1667: Poetul John Milton, sărac și orb, este nevoit să vândă drepturile de autor pentru poemul Paradisul pierdut. Suma primită: 10£.
• 1865: În SUA, nava cu aburi Sultana, purtând 2.300 de pasageri a explodat și s-a scufundat în Mississippi omorând 1.700 de oameni.
• 1883: Papa Leon al XIII-lea înființează Arhidieceza de București.
• 1906: Duma de stat a Impriului rus se reunește prntru prima dată.
• 1908: La Londra, are loc ceremonia de deschidere a ediției a IV-a a Jocurilor Olimpice.
• 1909: Sultanul otoman Abdul-Hamid al II-lea este înlăturat de mișcarea "Junilor Turci" și este succedat de fratele său, Mehmed al V-lea.
• 1922: În Valea Jiului are loc o explozie provocată în mina de cărbune Aurelia, care a dus la decesul a 82 de mineri și rănirea altor 14.
• 1931: George Enescu a terminat orchestrația operei „Oedip”, creație pe care a dedicat–o Mariei Rosetti–Tescanu.
• 1941: Al Doilea Război Mondial: Trupele germane intră în Atena.
• 1944: Palatul de la Mogoșoaia este închiriat Ambasadei Elveției la București.
• 1945: Al Doilea Război Mondial: Benito Mussolini este arestat de partizanii italieni la Dongo, în timp ce încerca să scape deghizat ca un soldat german.
• 1948: Lucrețiu Pătrășcanu a fost arestat sub acuzație falsă de complot, împreună cu Lena Constante, Elena Pătrășcanu, Bellu Zilber, Harry Brauner.
• 1992: Este proclamată Republica Federală Iugoslavia, care cuprinde Serbia și Muntenegru.
• 1994: Au avut loc primele alegeri multirasiale din Africa de Sud.
• 2002: Echipa masculină de seniori a României a devenit campioană europeană la gimnastică, cu ocazia desfășurării celui de–al 25–lea Campionat European.
• 2002: Filosoful Andrei Pleșu, fondator și rector al Institutului de studii avansate New Europe College din București, a primit premiul „Joseph–Bech" pe anul 2001.
• 2005: Cel mai mare avion construit vreodată, Airbus A380, a efectuat primul său zbor de pe aeroportul din Toulouse, Franța.
• 2014: Ziua celor patru Papi - Papii Ioan al XXIII-lea și Ioan Paul al II-lea sunt declarați sfinți de Papa Francisc în prima canonizare papală din 1954. La ceremonie a participat și Papa Benedict al XVI-lea.

Nașteri

Mary Wollstonecraft, scriitoare britanică, filosoafă și feministă

• 1650: Charlotte Amalie de Hesse-Kassel (d. 1714)
• 1701: Carol Emanuel al III-lea (27 aprilie 1701 – 20 februarie 1773) a fost Duce de Savoia și rege al Sardiniei din 1730 până la moartea sa. 
  Familia regală de Savoia; (de la stânga la dreapta) Carol Emanuel III, Victor Amadeus II, Prințesa Polixena și Anne Marie d'Orléans
  S-a născut la Torino ca Prinț de Savoia, fiul lui Victor Amadeus al II-lea de Savoia și a primei soții a acestuia, Anne Marie d'Orléans. Bunicii materni au fost Prințul Filip al Franței și Prințesa Henrietta Anne, fiica mai mică a regelui Carol I al Angliei și a reginei Henrietta Maria a Franței.
  Carol Emanuel a fost fratele mai mic al Prințesei Maria Adelaide de Savoia - mama regelui Ludovic al XV-lea al Franței; de asemenea, a fost fratele mai mic al Mariei Louisa de Savoia, regină a Spaniei ca soție a regelui Filip al V-lea al Spaniei. De la naștere a fost numit Duce de Aosta.
  În momentul nașterii, Carol Emanuel nu era moștenitorul Ducatului de Savoia; fratele lui mai mare, Prințul Victor Amadeus, era moștenitorul aparent. Fratele său a murit însă în 1715 de variolă iar Carol Emanuel, la vârsta de 14 ani, a devenit moștenitorul ducatului.
  Ca urmare a ajutorului său în Războiul spaniol de succesiune, Victor Amadeus al II-lea a fost făcut rege al Siciliei în 1713 în conformitate cu Tratatul de la Utrecht, care a pus capăt războiului. Victor Amadeus a fost nevoit să schimbe Sicilia pentru regatul mai puțin important din Sardinia în 1720, după obiecții în alianța celor patru națiuni, inclusiv mai mulți dintre foștii săi aliați. Cu toate acestea, el a păstrat noul titlul de rege. Regula era să nu mai existe regi în cadrul Imperiului, dar în cazul în care un conducător poseda, de asemenea, un teritoriu mare din afara imperiului, el putea pretinde acest titlu așa cum a făcut Electorul de Brandenburg, numindu-se rege în Prusia bazat pe suveranitatea lui asupra Ducatului Prusiei.
  În ultimii ani ai vieții, Victor Amadeus era dominat de timiditate și tristețe. La 3 septembrie 1730 el a abdicat în favoarea fiului său Carol Emanuel.
  După ce a petrecut o perioadă la reședința sa de la Chambéry, Victor Amadeus a început să intervină în guvernarea fiului său deși acest lucru nu l-a împiedicat pe Carol să reintroducă petrecerile și în general atmosfera gay care fusese eliminată din Torino în anii anteriori. În vara anului 1731, după ce s-a recuperat dintr-o boală potențial fatală, Victor Amadeus s-a întors pe tron. Și-a acuzat fiul de incompetență și s-a stabilit la Moncalieri; totuși, Victor Amadeus a fost arestat de către Consiliul de Coroană pentru a preveni un atac asupra Milanului. Vechiul rege a fost limitat la castelul Rivoli unde mai târziu a și murit. 
  Portret al regelui Carol Emanuel al Sardiniei
  În Războiul polonez de succesiune Carol Emanuel s-a situat de partea francezilor - alături de regele Stanislaw I.
  După ce tratatul de alianță s-a semnat la Torino, la 28 octombrie 1733 el a pornit spre Milano și a ocupat Lombardia, fără pierderi semnificative. Cu toate acestea, atunci când Franța a încercat să-l convingă pe Filip al V-lea al Spaniei să adere la coaliție, Filip a cerut să primească Milano și Mantua în schimb. Acest lucru nu era acceptabil pentru Carol Emanuel, deoarece ar fi creat o dominația spaniolă în Italia, așa cum a fost în secolele anterioare. În timp ce negocierile au continuat cu privire la această chestiune, trupele savoiarde-franceze-spaniole au atacat Mantua sub comanda supremă a lui Carol Emanuel însuși.
  Sigur că, în final Mantua va fi atribuită Spaniei. Armata franco-piemonteză a fost victorioasă în cele două bătălii de la Crocetta și Guastalla. În final, când Austria și Franța au semnat o pace, Carol a fost nevoit să părăsească Lombardia. În schimb, el a primit unele teritorii, inclusiv Langhe, Tortona și Novara. Carol Emanuel s-a implicat în Războiul austriac de succesiune în care s-a situat de partea Mariei Tereza de Austria cu sprijin financiar și naval din partea Angliei. După succese notabile, deși neconcludente inițial, el a trebuit să facă față invaziei franco-spaniolă din Savoia. Atunci când armata inamică a invadat Piemont, în 1744, el a apărat personal Cuneo împotriva asediatorilor spaniolo-francezi.
  În anul următor, cu aproximativ 20.000 de oameni, el s-a confruntat cu invazia a două armate, cu un total de aproximativ 60.000 de trupe. Cele mai importante cetăți din Alessandria, Asti și Casale au căzut. În 1746, după ce a primit întăriri din Austria, el a putut să recupereze Alessandria și Asti. În 1747 a obținut o victorie zdrobitoare asupra francezilor în bătălia de la Assietta, și teritoriile sale au fost salvate atunci când câmpul de luptă s-a mutat spre nord, în Țările de Jos.
  În Tratatul de la Aix-la-Chapelle el și-a arătat calitățile de negociator, obținând provinciile pierdute Nisa și Savoia și în plus Vigevano precum și alte terenuri în Pianura Padana. Legătura cu Spania a fost restabilită prin căsătoria fiului său Victor Amadeus, Duce de Savoia cu infanta Maria Antonia a Spaniei în 1750.
  A refuzat să participe în Războiul de Șapte Ani (1756–63), preferând să se concentreze pe reformele administrative pentru a menține o disciplină a armatei și pentru a-și consolida cetățile. În încercarea de a restabili starea proastă a Sardiniei nou achiziționată, el a restaurat universitățile din Sassari și Cagliari.
  Carol Emanuel a murit la Torino în 1773 la vârsta de 71 de ani. A fost înmormântat la biserica Superga. S-a căsătorit de trei ori însă toate cele trei soții au murit înainte să împlinească 30 de ani. Au existat planuri pentru o căsătorie între el și Charlotte Aglaé d'Orléans însă mama lui a refuzat oferta. Amalia d'Este, de asemenea, a fost o candidată, fiica lui Rinaldo d'Este, Duce de Modena.
  Prima soție a fost Contesa Palatină Anne Christine de Sulzbach (1704–1723), fiica lui Theodore Eustace, Conte Palatin de Sulzbach și a Mariei Eleonore de Hesse-Rotenburg. Ea a murit câteva zile mai târziu după ce a dat naștere unui fiu:
  1. Prințul Vittorio Amedeo Theodore de Savoia (1723–1725) care a murit în copilărie.
  
  

  Viitorul Victor Amadeus al III-lea și trei dintre surorile sale: Eleonora, Maria Felicita și Maria Luisa Gabriella, 1730)
  A doua soție a fost Polixena de Hesse-Rotenburg (1706–1735), fiica lui Ernest Leopold, Landgraf de Hesse-Rotenburg și a Mariei Anna de Löwenstein-Wertheim-Rochefort. Polixena a fost mătușa faimoasei prințese de Lamballe. Cuplul s-a căsătorit la 20 august 1724 la Thorn. Polixena și Carol Emanuel au avut șase copii:
  1. Victor Amadeus al III-lea al Sardiniei (1726–1796); căsătorit cu infanta Maria Antonietta a Spaniei și au avut copii. Ei au fost strămoșii lui Henri, Conte de Chambord;
  2. Prințesa Eleonora Maria Teresa de Savoia (1728–1781), necăsătorită.
  3. Prințesa Maria Luisa Gabriella de Savoia (1729-d.1767), călugăriță.
  4. Prințesa Maria Felicita de Savoia (1730–1801), necăsătorită.
  5. Prințul Emanuele Filiberto de Savoia, Duce de Aosta (1731–1735) a murit în copilărie;
  6. Prințul Carlo Francesco Romualdo de Savoia, Duce de Chablais (1733-1733) a murit în copilărie;
  A treia soție a fost Prințesa Elisabeta Therese de Lorena (1711–1741) fiica lui Élisabeth Charlotte d'Orléans (nepoata regelui Ludovic al XIV-lea al Franței) și Leopold, Duce de Lorena. Cuplul s-a căsătorit în 1737. Elisabeta Therese a fost sora mai mică a lui Francisc I, Împărat Roman. Elisabeta Therese și Carol Emanuel au avut trei copii:
1. Prințul Carlo Francesco Maria Augusto de Savoia, Duce de Aosta (1738–1745) a murit în copilărie;
2. Prințesa Maria Vittoria Margherita de Savoia (1740–1742) a murit în copilărie;
3. Prințul Benedetto Maria Maurizio de Savoia (1741–1808), Duce de Chablais (-1796) și marchiz de Ivrea (1796–1808). S-a căsătorit cu nepoata lui Maria Anna, Prințesă de Savoia (1757–1824), fiica fratelui său vitreg mai mare Victor Amadeus al III-lea; nu au avut copii.

Carol Emanuel al III-lea
Date personale
Nume la naștere	Carlo Emanuele di Savoia
Născut	27 aprilie 1701 Torino, Italia
Decedat	20 martie 1773 (71 de ani) Torino, Italia
Înmormântat	Basilica of Superga[*]
Părinți	Victor Amadeus al II-lea al Sardiniei Anne Marie de Orléans
Frați și surori	Victor Amadeus, Prince of Piedmont[*] Maria Louisa de Savoia Marie-Adélaïde de Savoia Maria Vittoria Francesca de Savoia
Căsătorit cu	Ana Cristina de Sulzbach Polixena de Hesse-Rotenburg Elisabeta Tereza de Lorena
Copii	Victor Amadeus al III-lea de Savoia Prințesa Eleonora Maria Teresa Prințesa Maria Luisa Gabriella Prințesa Maria Felicita Benedetto, Duce de Chablais
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Margraf Duke of Aosta[*]
Familie nobiliară	Casa de Savoia
Rege al Sardiniei
Domnie	3 septembrie 1730 – 20 februarie 1773
Predecesor	Victor Amadeus al II-lea
Succesor	Victor Amadeus al III-lea

• 1759: Mary Wollstonecraft (se pronunță /ˈwʊlstənkrɑːft/;n. 27 aprilie 1759 – 10 septembrie 1797) a fost o scriitoare britanică, filosof și feministă.
  Mary Wollstonecraft a scris nuvele, tratate, o istorie a Revoluției Franceze, o carte de conduită și o carte pentru copii. Wollstonecraft este cunoscută mai ales pentru cartea A Vindication of the Rights of Woman (1792), în care argumentează că femeile nu sunt inferioare bărbatului, doar par a fi din cauza educației slabe. Ea a sugerat ca atât femeile cât și bărbații să fie tratați ca ființe raționale și își imagina o ordine socială bazată pe rațiune.
  Mary Wollstonecraft, feministă britanică, este socotită prima teoreticiană a feminismului iluminist, sub influența radicalismului democratic a lui Rousseau și a întregii mișcări teoretice pentru drepturile universale ale omului și cetățeanului. Este socotită drept o veritabilă pionieră a feminismului modern, în plan intelectual. Lucrarea sa de mare notorietate și influență este A Vindication of the Rights of Woman (O revendicare a drepturilor femeii), 1792. Această lucrarea apărut cu 50 de ani înainte de mișcarea femeilor pentru sufragiu universal. Ideile cuprinse în A Vindication se înscriu în tradiția liberală inaugurată de John Locke, accentuând pe egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbații în: educație, în fața legii, în politică. Femeile trebuie tratate ca ființe pe deplin umane și educate ca viitoare cetățene. Toată opera lui Wollstonecraft are accente amar-polemice împotriva modului în care, teoreticienii „luminați” ai iluminismului continuă să contribuie la încarcerarea femeilor în funcțiile lor sexual-reproductive, eliminându-le ca subiecți politici. Mintea femeilor este, în astfel de perspective sexiste, subordonată corpului. Spiritului femeiesc îi este refuzată libertatea.
  Tratată ca o radicală periculoasă (subminarea tradiției sănătoase), Mary Wollstonecraft a fost atacată în repetate rânduri de către conservatorii britanici. Din cauza proastei reputații creată de către aceștia, lucrările ei au fost ignorate (ocolite) o lungă vreme chiar de către mișcarea feministă britanică (până în jurul lui 1880). Mary Wollstonecraft a fost căsătorită cu filosoful pre-anarhist William Godwin și a fost mama lui Mary Shelley, autoarea lui Frankenstein. Mary Wollstonecraft a murit, la 10 septembrie 1797, în urma unei febre puerperale, la 10 zile după nașterea fiicei sale, Mary Wollstonecraft Godwin, viitoarea scriitoare engleză Mary Shelley.  
  Mary Wollstonecraft, tablou de John Opie
• 1779: Marele Duce Constantin Pavlovici Romanov (rusă Константи́н Па́влович Рома́нов; n. 27 aprilie 1779 – d. 27 iunie 1831) a fost al doilea fiu al Țarului Pavel I al Rusiei și al împărătesei Maria Feodorovna. A fost pregătit de bunica sa, Ecaterina a II-a, să devină împărat a Imperiului Bizantin.
  Deși nu a fost niciodată încoronat, uneori este considerat drept împărat al Rusiei Constantin I. Este cunoscut în special pentru abdicarea din 1825, care a condus un an mai târziu la rebeliunea decembristă. Constantin a evitat eticheta curții ruse și deseori s-a situat pe poziție adversă dorințelor fratelui său Alexandru I. Ca vicerege al Poloniei a fost un conducător nemilos. Constantin s-a născut la Țarskoe Selo la 27 aprilie 1779, ca al doilea fiu al Țareviciului Pavel Petrovici și a soției sale, Maria Feodorovna, fiica lui Friedrich al II-lea Eugen, Duce de Württemberg. Din toți copii lui Pavel, Constantin a semănat cel mai mult cu tatăl său atât fizic cât și psihic.
  A fost crescut de bunica sa, împărăteasa Ecaterina a II-a. Ca și în cazul nepotului cel mare, viitorul împărat Alexandru I, țarina a organizat un program detaliat pentru educația sa fizică și mentală. Contele Nicolai Ivanovici Saltikov era tutorele lui Constantin însă acesta a transferat sarcina altcuiva intervenind numai în ocazii speciale și neexercitând nici o influență asupra caracterului pasionant, agitat și încăpățânat al băiatului. Singura persoană influentă asupra lui Constantin a fost Cesar La Harpe, tutore șef din 1783 până în mai 1795.
  Ecaterina a aranjat căsătoria dintre Constantine și Juliane de Saxa-Coburg-Saalfeld. Ea avea 14 ani iar Constantin 16 când s-au căsătorit la 26 februarie 1796. Juliane a fost nefericită în mariaj și s-a separat de Constantin în 1799; s-a întors la casa ei din Germania în 1801. Încercarea din anul 1814 de a se împăca cu soțul ei a eșuat în fața refuzului lui ferm. În timpul căsătoriei, a avut loc prima campanie a lui Constantin sub conducerea lui Suvorov. Bătălia de la Bassignano a fost pierdută din cauza lui Constantin însă la Novi s-a distins prin vitejie astfel încât împăratul Pavel i-a acordat titlul de țarevici care potrivit constituției aparținea moștenitorului tronului. Deși nu se poate dovedi că această acțiune a țarului denotă un plan de anvergură, arată însă că Pavel nu avea încredere în Marele Duce Alexandru.
  După decesul tatălui său în 1801, Constantin a dus o viață dezorganizată de burlac. S-a abținut de la politică însă a rămas credincios înclinațiilor militare. Fiind la comanda gărzii imperiale în timpul campaniei din 1805, el are o paret din responsabilitate pentru înfrângerea Rusiei în bătălia de la Austerlitz.
  După pacea de la Tilsit, Constantin a devenit un admirator fervent al lui Napoleon și un susținător al alianței ruso-franceze.  

  Marele Duce Constantin Pavlovici
  Date personale
  Născut	27 aprilie 1779 Tsarskoye Selo
  Decedat	27 iunie 1831 (52 de ani) Vitebsk
  Înmormântat	Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Sankt Petersburg[1]
  Cauza decesului	cauze naturale[*] (holeră[2])
  Părinți	Pavel I al Rusiei[1] Sophie Dorothea de Württemberg[1]
  Frați și surori	Marea Ducesă Anna Pavlovna a Rusiei Marea Ducesă Maria Pavlovna a Rusiei Marea Ducesă Alexandra Pavlovna a Rusiei Marea Ducesă Ecaterina Pavlovna a Rusiei Marea Ducesă Elena Pavlovna a Rusiei Grand Duchess Olga Pavlovna of Russia[*] Alexandru I al Rusiei Marele Duce Mihail Pavlovici al Rusiei Nicolae I al Rusiei
  Căsătorit cu	Anna Feodorovna de Saxa-Coburg-Saalfeld Ioanna Grudzińska
  Copii	Konstantin Konstantinov[*] Pavel Alexandrov[*][3]
  Cetățenie	Imperiul Rus
  Ocupație	soldat personal militar[*] politician
  Activitate
  Apartenență nobiliară
  Titluri	Tsesarevich[*]
  Familie nobiliară	Casa Holstein-Gottorp-Romanov
  Împărat și autocrat al întregii Rusii[*

• 1789: Pierre Boitard (n. 27 aprilie 1789,^[1] Mâcon, Franța – d. 25 august 1859,^[2] Montrouge, Franța) a fost un botanist și geolog francez. Pe lângă faptul că descrie și clasifică diavolul tasmanian, el se remarcă pentru istoria sa fictivă naturală Paris avant les hommes, publicată postum în 1861, care descria un strămoș preistoric uman asemănător regiunii din Paris. El a mai scris: Curiosités d'histoire naturelle et astronomie amusante, Réalités fantastiques, Voyages dans les planètes, Manuel du naturaliste préparateur ou l’art d’empailler les animaux et de conserver les végétaux et les minéraux, Manuel d'entomologie etc.
• 1791: Samuel Morse, inventatorul codului Morse (d. 1872)
• 1796: Prințesa Maria Ferdinanda de Saxonia (27 aprilie 1796 – 3 ianuarie 1865) a fost fiica Prințului Maximilian de Saxonia și a primei soții a acestuia, Prințesa Caroline de Parma. Prin căsătorie a devenit Mare Ducesă de Toscana din 1821 până în 1824. Maria Ferdinanda s-a născut la Dresda la 27 aprilie 1796 și a fost a doua fiică a Prințului Maximilian de Saxonia și a primei soții a acestuia, Prințesa Caroline de Parma. Mama ei a murit în 1804; tatăl s-a recăsătorit 21 de ani mai târziu însă din această căsătorie nu au rezultat copii. Prințul Maximilian a renunțat la drepturile sale asupra succesiunii tronului în favoarea fiului său cel mare, Frederic Augustus și a murit în 1838.
  Maria Ferdinanda a avut șase frați, cei mai mulți dintre ei au făcut căsătorii bune. Sora ei mai mare a fost Prințesa Amalie, o compozitoare notabilă. Fratele ei mai mic a devenit în 1836 regele Frederic Augustus al II-lea al Saxoniei. Următorul frate a fost Prințul Klemens care a murit la vârsta de 24 de ani. Următorii trei frați (Maria Anna, Ioan și Maria Josepha) au devenit prin naștere sau prin căsătorie Mare Ducesă de Toscana, rege al Saxoniei și regină a Spaniei.
  În 1817, Maria Ferdinanda și-a însoțit sora mai mică, Prințesa Maria Anna, la Florența, unde trebuia să se căsătorească cu viitorul Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana.^[1] Cele două surori erau foarte apropiate așa încât Maria Anna era speriată să meargă fără compania Mariei Ferdinanda.^[1] Cuplul s-a căsătorit în mod corespunzător însă ceva neașteptat a avut loc; Maria Ferdinanda a pus ochii pe tatăl mirelui, Ferdinand al III-lea, Mare Duce de Toscana. La 6 mai 1821, în ziua în care soțul ei împlinea 52 de ani, Maria Ferdinanda în vârstă de 25 de ani s-a căsătorit cu Ferdinand al III-lea, Mare Duce de Toscana la Florența.^[1] Ea a fost a doua soție a Marelui Duce și era verișoară primară cu prima soție a Ducelui, Prințesa Luisa a celor Două Sicilii. Prin căsătorie, Maria Ferdinanda a devenit soacra surorii sale.
  Soțul ei a murit trei ani mai târziu; astfel, Leopold și Maria Anna au devenit Mare Duce și Mare Ducesă de Toscana. În 1859, familia regală din Toscana au pierdut tronul în urma unificării Italiei. Familia regală a părăsit Palazzo Pitti din Florența pentru curtea austriacă a împăratului Franz Joseph al Austriei de la Viena. Maria Ferdinanda a trăit în special la Schlackenwerth însă adesea era invitata fratelui ei, regele Ioan al Saxoniei, la Dresda. A avut în special o relație apropiată cu sora ei Amalie.
  Maria Ferdinanda a rămas văduvă timp de 41 de ani; a murit la 3 ianuarie 1865 și a fost înmormântată la Cripta Imperială din Viena.  

  Maria Ferdinanda de Saxonia
  Mare Ducesă de Toscana
  Portret al Mariei Ferdinanda, de Friedrich Kaulbach (1851)
  Date personale
  Nume la naștere	Maria Ferdinanda Amalia Xaveria Theresia Josepha Anna Nepomucena Aloysia Johanna Vincentia Ignatia Dominica Franziska de Paula Franziska de Chantal
  Născută	27 aprilie 1796 Dresda
  Decedată	3 ianuarie 1865 (68 de ani) Brandýs nad Labem-Stará Boleslav
  Înmormântată	Cripta Imperială, Viena
  Părinți	Prințul Maximilian de Saxonia Prințesa Caroline de Parma
  Frați și surori	Princess Amalie of Saxony[*] Maria Josepha de Saxonia Prințesa Maria Anna de Saxonia Frederic Augustus al II-lea al Saxoniei Ioan al Saxoniei
  Căsătorită cu	Ferdinand al III-lea, Mare Duce de Toscana
  Ocupație	politiciană
  Apartenență nobiliară
  Titluri	prințesă
  Familie nobiliară	Casa de Wettin

• 1806: Maria Christina a celor Două Sicilii, regină a Spaniei (d. 1878)
• 1820: Herbert Spencer, filosof englez (d. 1903)
• 1822: Ulysses S. Grant (născut Hiram Ulysses Grant în 27 aprilie 1822 - d. 23 iulie 1885) a fost cel de-al optsprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii (1869 - 1877). Grant a devenit un erou național în timpul Războiului Civil American, în timpul căruia a comandat forțele combinate ale Armatei Uniunii ca unul dintre generalii acesteia și, mai târziu, în calitate de comandant general al întregului front de război (1864 - 1865). 

  Ulysses S. Grant
  Date personale
  Nume la naștere	Hiram Ulysses Grant
  Născut	27 aprilie 1822 Point Pleasant, Ohio
  Decedat	23 iulie 1885 (63 de ani) Mount McGregor, New York
  Înmormântat	Grant's Tomb[*]
  Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer de laringe[*][1])
  Părinți	Jesse Root Grant I[*] Hannah Simpson Grant[*]
  Căsătorit cu	Julia Dent Grant
  Număr de copii	4
  Copii	Frederick Dent Grant[*] Ulysses S. Grant, Jr.[*] Nellie Grant[*] Jesse Root Grant II[*]
  Naționalitate	american
  Cetățenie	SUA
  Religie	prezbiterianism Metodism
  Ocupație	conducător militar[*] politician om de stat
  Al 18-lea președinte al Statelor Unite
  Vicepreședinte	Schuyler Colfax (1869–1873); Henry Wilson (1873–1875)
  Precedat de	Andrew Johnson
  Succedat de	Rutherford B. Hayes
  Premii	Medalia de Aur a Congresului[*]
  Partid politic	Republican
  Alma mater	United States Military Academy
  Cariera militară
  Studii	United States Military Academy
  Activitate
  A luptat pentru	Statele Unite ale Americii
  Ramura	Armata SUA
  Ani de serviciu	1839–54 1861–69
  Gradul	General de armată⁠(en)
  A comandat	Compania F, Reg. 4 Inf.⁠(en) Reg. 21 Infanterie Illinois⁠(en) Districtul Sud-Est Missouri Districtul Cairo Armata Râului Tennessee⁠(en) Divizia Mississippi⁠(en) United States Army
  Bătălii / Războaie	Războiul Mexicano–American Războiul Civil American

• 1848: Otto (germană Otto Wilhelm Luitpold Adalbert Waldemar von Wittelsbach; 27 aprilie 1848 – 11 octombrie 1916), a fost rege al Bavariei din 1886 până în 1913. A fost al doilea fiu al lui Maximilian al II-lea și al soției lui, Maria a Prusiei, și fratele mai mic al regelui Ludwig al II-lea. Otto al Bavariei nu trebuie confundat cu Otto al Greciei, care a fost unchiul și nașul său.  

  Otto
  Rege al Bavariei
  Date personale
  Nume la naștere	Otto Wilhelm Luitpold Adalbert Waldemar
  Născut	27 aprilie 1848 Residenz, Munchen
  Decedat	11 octombrie 1916 (68 ani, 167 zile) Schloss Fürstenried
  Înmormântat	St. Michael's Church, Munich[*]
  Părinți	Maximilian al II-lea al Bavariei Maria a Prusiei
  Frați și surori	Ludovic al II-lea al Bavariei
  Cetățenie	Regatul Bavariei  Imperiul German
  Religie	Biserica Catolică
  Ocupație	politician
  Apartenență nobiliară
  Titluri	duce
  Familie nobiliară	Casa de Wittelsbach
  Rege al Bavariei
  Domnie	13 iunie 1886 - 5 noiembrie 1913
  Predecesor	Ludwig II
  Succesor	Ludwig III

• 1853: Jules Lemaître, critic și dramaturg francez (d. 1914)
• 1856: Împăratul erei Tongzhi (Wade-Giles: Tung-chih împăratul; 27 aprilie 1856 – 12 ianuarie 1875), născut Zaichun (Wade-Giles: Tsai-chun), membru al clanului manciurian Aisin Gioro, a fost al zecelea împărat al Dinastiei Qing, și al optulea împărat Qing ce a domnit peste China propriu-zisă. Domnia lui dintre 1861-1875, care a durat în mod efectiv în timpul adolescenței sale, a fost în mare parte umbrită de Regența mamei sale Împărăteasa văduvă Cixi. Deși a avut o influență redusă asupra afacerilor de stat, evenimentele din timpul domniei lui au dat naștere la ceea ce istoricii numesc "Restaurarea Tongzhi", o încercare nereușită de a stabiliza și moderniza China.  

  Tongzhi
  Împărat Qing
  Date personale
  Nume la naștere	ᡯᠠᡳ ᡧᡠᠨ
  Născut	27 aprilie 1856 Orașul Interzis, Beijing, China
  Decedat	12 ianuarie 1875 (18 ani) Orașul Interzis, Beijing, China
  Înmormântat	Mormintele Qing de Est, Zunhua, China
  Cauza decesului	cauze naturale[*] (variolă)
  Părinți	Împăratul Xianfeng Împărăteasa văduvă Cixi[1]
  Frați și surori	Prince Min of the Second Rank[*] Kurun Princess Rong'an[*]
  Căsătorit cu	Împărăteasa Xiaozheyi
  Cetățenie	Dinastia Qing
  Etnie	Manchu[*]
  Apartenență nobiliară
  Familie nobiliară	House of Aisin Gioro[*]
  Al-X-lea Împărat Qing
  Domnie	11 noiembrie 1861 – 12 ianuarie 1875
  Predecesor	Împăratul Xianfeng
  Succesor	Împăratul Guangxu
  Regent	Sushun, Zaiyuan, Duanhua (1861) Împărăteasa văduvă Ci'an, Împărăteasa văduvă Cixi (1861–1875)

• 1882: Nicolae Bălan (n. 27 aprilie 1882, Blăjenii de Sus, Bistrița-Năsăud - d. 6 august 1955, Sibiu) a fost mitropolit al Ardealului (1920-1955) și membru de onoare al Academiei Române din 1920. După ce a condus timp de 35 de ani Mitropolia Ortodoxă a Ardealului, Nicolae Bălan a decedat la 6 august 1955, în reședința mitropolitană de la Sibiu, la vârsta de 73 de ani, în urma unei boli de inimă. În testamentul său, întocmit în urmă cu zece ani, mitropolitul Ardealului își mărturisea dorința de a fi înmormântat la Mănăstirea Brâncoveanu, din Sâmbătă de Sus, ctitorie a sa. Slujba de înmormântare a fost săvârșită în ziua de 9 august 1955, de un sobor de ierarhi și preoți în frunte cu patriarhul Iustinian, locul de înmormântare al lui Nicolae Bălan aflând-se în partea dreaptă a pronaosului bisericii mănăstirii, loc dinainte rânduit.  

  Nicolae Bălan
  Nicolae Bălan
  Date personale
  Născut	27 aprilie 1882  Blăjenii de Sus, Șintereag, Bistrița-Năsăud, România
  Decedat	6 august 1955 Sibiu, România
  Cetățenie	România
  Religie	creștinism ortodox[*]
  Ocupație	prezbiter[*] politician
  Funcția episcopală
  Predecesor	Vasile Mangra
  Succesor	Iustin Moisescu
  Membru de onoare al Academiei Române

• 1906: Mark Alexander Abrams, sociolog britanic (d. 1994)
• 1910: Chiang Ching-kuo, președinte al Republicii Chineze (d. 1988)
• 1914: Prințesa Greta Sturdza, președinte de onoare al International Dendrological Society
• 1918: Vasile Zăpârțan (n. 27 aprilie 1918, Benediug, azi Mănăstirea, județul Cluj - d. 5 august 1976, Manching, Pfaffenhofen, Bavaria) a fost rectorul misiunii Române Unite cu Roma din München începând cu 1957 și până la asasinarea sa de către Securitate în 1976. La slujba sa de înmormântare, săvârșită pe 11 august 1976 de episcopul Vasile Cristea, au participat mii de români sosiți din întreaga Germanie Occidentală.
  A fost corespondent pentru România al publicației Kirche in Not, editată de fundația Kirche in Not, înființată pentru sprijinul bisericilor creștine din lagărul socialist. În materialele sale a denunțat nu numai persecuția Bisericii Catolice din România, ci și „subjugarea și înjosirea Bisericii Ortodoxe Române de către regimul comunist.”^[1]
  În anul 1976 a obținut de la preotul Emil Riti înregistrarea audio în care cardinalul Iuliu Hossu, aflat în domiciliu forțat, recitise rezoluțiunea de la Alba Iulia din 1918. Zăpârțan a predat înregistrarea la postul de radio Europa Liberă, care a transmis-o pe post.^[2]
  Conform generalului Ion Mihai Pacepa execuția părintelui Zăpârțan a fost ordonată personal de Nicolae Ceaușescu.

  „Ceaușescu poate fi teribil de violent când are pică pe cineva. Curând după venirea sa la putere a simțit pentru prima dată gustul usturător al criticii publice, venită din partea unui lider emigrant român și reacția sa imediată a fost: "Omoară-l fără milă!". Omul care l-a criticat a fost Vasile Zăpârțan, un preot emigrant (greco-catolic) care trăia în Germania de Vest și care a denunțat cultul personalității lui Ceaușescu, atât în discursuri publice, cât și în slujbe bisericești.”

  —Ion Mihai Pacepa, Orizonturi Roșii, New York 1988, pag. 131.

  Începând cu anul 1978 funcția de rector al misiunii române unite din München a fost preluată de Octavian Bârlea.
• 1924: Vasile Aciobăniței (n. 27 aprilie 1924, Valea Grecului, județul Vaslui) este un sculptor român. În 1948, la 24 de ani, s-a înscris la Institutul de Arte Plastice din Iași, unde a intrat cu nota maximă. Aici a urmat primii doi ani de facultate, sub îndrumarea maestrului Ion Irimescu. În 1950, institutul s-a desființat.^[1]
  S-a mutat apoi la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, unde i-a avut profesori pe sculptorii Cornel Medrea și Constantin Baraschi.^[1]
  În 1951, când era student în anul IV, fusese propus pentru a face studii la Leningrad. Primise avizul de la decanat și UASR și urma să-l primească și de la organizația de partid. Atunci a fost denunțat de un coleg, Gabriel Covanski, care l-a învinuit că este legionar. La acest denunț s-a adăugat și acuzația că făcea parte dintr-o organizație subversivă din Iași, care se numea "2 plus 1"^[1]. În noaptea de 15-16 octombrie 1951 a fost arestat de Securitatea din București, împreună cu încă doi colegi: Bostan și Bujoreanu. A fost anchetat la Bârlad, Galați și Iași, și inițial a fost condamnat la moarte pentru „uneltire contra ordinii sociale“, pedeapsă care a fost comutată în temniță grea, din care a ispășit doi ani, până în 20 septembrie 1953, când i s-a fixat domiciliu obligatoriu.^[2] Adevărul este că, la 16 ani, fusese entuziamat, ca și alți tineri, de discursurile lui Corneliu Zelea Codreanu, dar nu fusese niciodată membru activ sau cotizant al Mișcării.^[1]
  După eliberarea din penitenciar, pentru a se întreține, a lucrat doi ani, la Teatrul Național din București, ca butafor. Și-a continuat studiile după patru ani de suferință și muncă asiduă, reușind să termine facultatea în 1958.^[1]
  Cu toate că i-au fost puse piedici în afirmarea ca sculptor, Vasile Aciobăniței a participat, încă de la absolvirea facultății, la toate expozițiile organizate în București.^[1]
  După 1989, s-a constatat că o rețea de falsificatori, organizată de Radu Lucian Stanciu, ar fi pus pe piață piese atribuite lui Constantin Brâncuși, care în realitate ar fi falsuri grosolane. La un moment dat, bănuielile au mers și către Vasile Aciobăniței, un epigon brâncușian din anturajul lui Stanciu, dar este greu de imaginat că un sculptor profesionist poate face un obiect atât de prost din punctul de vedere al meșteșugului pur și simplu. Vasile Aciobăniței debutează sub semnul realismului socialist, după care se specializează în crearea de busturi monumentale a căror amplasament ideal este spațiul public. Începând cu anii 1970 stilul său se deplasează în zona figurativului, prelucrând tipologii brâncușiene de tipul "Sărutul", "Alegorie", adoptând un primitivism similar. Lumea populară a reprezentat o tematică semnificativă, lume pe care o va simboliza cu mijloace alegorice. 

  Sculpturi

  • Bustul lui Alexandru Ioan Cuza din Huși în piatră albă. Se găsește în parcul din fața Liceului “Cuza Vodă” și este creația sculptorului hușean Vasile Aciobăniței. A fost dezvelit în anul 1959, fiind realizat în manieră clasică și așezat pe un piedestal monumental din beton. ^[5]
  • Bustul lui Mihail Kogălniceanu din Huși în piatră albă. Se află amplasat în fața Colegiului agricol “Dimitrie Cantemir”, pe strada Mihail Kogălniceanu și este opera sculptorului hușean Vasile Aciobăniței. A fost dezvelit în anul 1959 și este realizat în manieră clasică. Având o înălțime de 1,40 m este așezat pe un piedestal din beton pe al cărui frontispiciu este scris: “Mihail Kogălniceanu, 1817-1891”.^[5]
  • Fântâna păcii, Piatra Neamț, 1962
  • Bustul lui Calistrat Hogaș, Piatra Neamț, 1963;
  • Bustul lui Ion Creangă, Bacău, Slănic-Moldova, 1964;
  • Mihai Eminescu, Slănic-Moldova, 1965;
  • Bustul lui George Enescu, Bacău, 1967;
  • Cântecul Popular, București, 1968;
  • Bustul lui Dr. Petru Groza, Băcia (Hunedoara), 1973.
  • Păstorul (piatră), tabăra de sculptură de la Măgura, Ediția VII-a 1976  

    Vasile Aciobăniței
    Date personale
    Născut	27 aprilie 1924 (95 de ani) Valea Grecului, România
    Naționalitate	România
    Ocupație	sculptor[*]
    Activitate
    Domeniu artistic	sculptură
    Studii	Institutul de Arte Plastice din Iași, Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București
    Pregătire	Ion Irimescu, Cornel Medrea, Constantin Baraschi
    Opere importante	Bustul lui Alexandru Ioan Cuza din Huși
    Influențat de	Constantin Brâncuși

• 1927: Mihail Neagu (n. 27 aprilie 1927) este un fost senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Teleorman pe listele partidului FSN. În cadrul activității sale parlamentare, Mihail Neagu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Australia, Republica Elenă și Republica Italiană.
• 1927: Evgheni Alexandrovici Morgunov (în rusă Евге́ний Алекса́ндрович Моргуно́в; n. 27 aprilie 1927 – d. 25 iunie 1999) a fost un actor, regizor și scenarist sovietic și rus, Artist emerit al RSFS Ruse (1978).^[1]
  Alături de Iuri Nikulin și Gheorghi Vițin a format o tripletă comică legendară în cinematografia sovietică,^[2][3] printre cele mai cunoscute filme în care au apărut ei fiind Operațiunea Πși Răpire în stil caucazian sau Noile aventuri ale lui Șuric, de Leonid Gaidai. Personajul lui Morgunov, numit Experimentatul (Bîvalîi) a reprezentat liderul agresiv al tripletei. 

  Filmografie selectivă

  • La ora șase seara, după război (В 6 часов вечера после войны) (1944)
  • S-a întâmplat în Donbas (Это было в Донбассе) (1945)
  • Garda tânără (Молодая гвардия) (1948)
  • Oameni curajoși (Смелые люди) (1950)
  • Vifore dușmănoase (Вихри враждебные) (1953)
  • Mexicanul (Мексиканец) (1955)
  • Othello (Отелло) (1955)
  • Soarta omului (Судьба человека) (1959)
  • Învierea (Воскресение) (1960)
  • Vele stacojii (Алые паруса) (1961)
  • Câinele Barbos și ineditul cros (Пёс Барбос и необычный кросс) (1961)
  • Contrabandiștii/Țuicarii (Самогонщики) (1961)
  • Dați-mi cartea de reclamații (Дайте жалобную книгу) (1965)
  • Operațiunea Π(1965)
  • Răpire în stil caucazian sau Noile aventuri ale lui Șuric (1967)
  • Mergeau cu tramvaiul Ilf și Petrov (Ехали в трамвае Ильф и Петров) (1972)
  • Riscul este o chestie demnă (Риск — благородное дело) (1977)
  • Porțile Pokrovski (Покровские ворота) (1982)
  • Eralaș (1984)  

    Evgheni Morgunov
    Date personale
    Nume la naștere	Evgheni Alexandrovici Morgunov
    Născut	27 aprilie 1927 Moscova, URSS
    Decedat	25 iunie 1999 (72 de ani) Moscova, Rusia
    Înmormântat	cimitirul Kunțevo[*]
    Cauza decesului	cauze naturale[*] (Accident vascular cerebral)
    Cetățenie	URSS  Rusia
    Ocupație	Actor, regizor, scenarist
    Activitate
    Cauza decesului	Accident vascular cerebral
    Alma mater	Institutul de Cinematografie Gherasimov[*]
    Ani de activitate	1948-1998
    Premii	Artist emerit al RSFS Ruse (1978)

• 1928: Avisalon (Visalon) Șușman (n. 27 aprilie 1928 – d. 2 februarie 1958, Tranișu, Poieni, Cluj, România^[1]) a făcut parte din grupul condus de Teodor Șușman senior (tatăl său), unul dintre cele mai importante grupuri de partizani anticomuniști care a activat în zona Munților Vlădeasa în perioada 1948–1958. Avisalon, al treilea copil al familiei Șușman, una dintre cele mai înstărite familii din zona Huedinului, s-a născut la la 27 aprilie 1928. Avea părul castaniu și era bine dezvoltat din punct de vedere fizic.^[3] Despre el, Lucreția Jurj, membră a grupului, își amintește: „Era un picuț mai blând, mai liniștit. Era altfel decât Todor (Teodor Șușman junior, fratele lui - n.n.). El n-o făcut armata că era mai tânăr. O fugit de acasă și n-o mai apucat să facă armata. Ce școală avea mi-e greu să spun, da’cred că o facut liceu’ la Huedin. Amândoi frații erau diferiți de tatăl lor. Nu aveau porniri așa dure împotriva comuniștilor. Erau altă fire, da’ nu i-am auzit niciodată să regrete că l-o urmat pă taică-său pă munte. Nu știu dacă erau credincioși că nu prea i-am auzit discutând despre religie. Io nu prea am vorbit cu ei, că nu aveam ce și nici când, că aproape tot timpu’ erau plecați. Aproape în fiecare sară plecau amândoi. Să duceau la Răchițele și vineau dimineața. Erau tineri și ei, ce să facă. Să duceau pă la fete, că aveau prietene în sat. [...] Avisalon nu știu la cine să ducea, că el era mai cuce un pic. El era mai moale, mai așezat. Cauzele care au dus la constituirea grupului condus de Teodor Șușman senior sunt similare celor care au determinat și apariția altor grupări de partizani și au fost reprezentate de procesul de stalinizare în care a fost angajată societatea românească după al doilea război mondial.
  După război Teodor Șușman sn. a refuzat să se alăture comuniștilor și s a manifestat ca opozant al noului regim, făcând, în paralel, propagandă electorală pentru PNȚ.^[5] A devenit în acest fel un „dușman de clasă” care trebuia neutralizat. În 1945 a fost înlăturat din funcția de primar, iar peste 2 ani i-a fost închis magazinul, i-a fost apoi sechestrat depozitului de cherestea.
  Prestigiul lui Teodor Șușman îl făcea periculos pentru regim, motiv pentru care s-a încercat înlăturarea sa din viața socială prin metoda încarcerării. La 18 august 1948 o echipă de jandarmi s-a prezentat la domiciliul său pentru a l aresta, dar a scăpat pentru că nu era acasă. Raziile desfășurate la Răchițele în 18 august 1948, care i au vizat și pe apropiații lui Șușman, nu au fost lipsite total de rezultate. Astfel, fiind găsit acasă, Avisalon a fost arestat împreună cu încă o persoană care se găsea în gospodărie, dar a cărei identitate nu se cunoaște. El a fost ulterior transportat la Postul de Jandarmerie din Călățele, dar în aceeași zi, datorită unei neglijențe de pază a reușit să evadeze și să ajungă în Valea Firii, unde s-a întâlnit cu tatăl său și i s-a alăturat. ^[7] Pentru a stopa curentul de solidaritate cu partizanii, în 1950 Tribunalul Militar din Cluj i-a judecat și condamnat în contumacie pe fugari, iar Avisalon Șușman a primit 12 ani muncă silnică.^[8]
  În vara anului 1950, împreună cu alți membri ai grupului, Avisalon a rămas în apropierea satului Răchițele, în locul numit Picioragul Porcului, unde și-au construit o colibă.^[9] În perioada următoare a participat împreună cu alți membri ai grupului la diverse acțiuni îndreptate împotriva domeniului public, de stat, sau a reprezentanților acestuia, ca o ripostă indirectă terorii declanșate de autorități. Spre exemplu, în prima parte a lui octombrie 1950, au plănuită o acțiune împotriva casierilor de la societatea de exploatare a lemnului IPEIL Beliș. Astfel, în 5 octombrie Avisalon, Teodor jr. și Ioan Popa s au deplasat pe Valea Someșului Cald și i au așteptat pe casierii de la IPEIL. La locul stabilit nu au sosit casierii, ci o delegație. Partizanii i-au oprit, au efectuat o percheziție asupra lor și au reținut o haină de piele, o raniță, o pătură și o sumă mică de bani. Dându și seama de confuzie, le au atras atenția să nu divulge nimic din cele întâmplate, au fost puși să depună un jurământ cu mâna pe un pistol. ^[10] Întâlnirea a fost lipsită de orice accente de violență, înainte de a li se permite să și continue drumul, Ioan Popa cerându și iertare pentru situația creată și restituind o parte din obiectele și banii ridicați inițial.^[11]
  În iarna acelui an nu au fost probleme pentru grup, Avisalon adăpostindu-se la diferite familii din Răchițele , însă a fost văzut și în comuna Scărișoara, în apropiere de Câmpeni.^[12] În primăvara anului 1951 grupul s-a reunit în zona Răchițele, dar există indicii că Avisalon, alături de tatăl și fratele său, Teodor, ar fi lucrat la o unitate IPEIL din Radna, județul Arad. ^[13].
  În 15 decembrie 1951 Teodor Șușman senior s-a sinucis, ceea ce a afectat ulterior și structura grupului.
  În acea iarnă frații Șușman au stat în Frăsinet, la un bătrân, Ioan Abrudan (a Gavriloachi, ucis ulterior de securiști în Răchițele), unde aveau alimente pentru 4 luni, însă li s a „dat de urmă” și au fost nevoiți să fugă.^[14] Grupul s-a reunit în 1952 și îi regăsim împreună în dimineața de 6 iulie, când, în punctul Feirea, s-au întâlnit cu un o companie de soldați care îi căutau. S a deschis focul și partizanul Ioan Popa (Ciota) a fost împușcat mortal.
  După această ambuscada grupul a luat decizia să se despartă și timp de peste o lună autoritățile nu au mai avut informații despre ei, cu toată că Miliția și Securitata^[15] folosea, la un moment dat, pentru prinderea lor, un număr de 200 de informatori în Regiunea Cluj și 90 în Regiunea Oradea.^[16] Frații Șușman s au deplasat în zona Brăișor, Morlaca, Traniș, Hodiș (în apropiere de Huedin).^[17]
  În vara anului 1954, Roman Oneț și soții Jurj (Mihai și Lucreția) au fost arestați, ceea ce a făcut ca, începând cu acel an, grupul să mai supraviețuiască doar prin cei doi frați Șușman. Pentru ei au urmat câțiva ani mai liniștiți, în condițiile în care și activitatea Securității a fost una mult diminuată față de perioada anterioară. Utilizând acte de identitate contrafăcute și nume false, au putut rămâne mai mult în sate, dar s-au și deplasat cu mai multă ușurință dintr un punct în altul.^[18] Pe lângă gazdele din Traniș, ei au fost sprijiniți de mai multe persoane din Brăișor, din Morlaca și din Hodiș. 


Corpurile carbonizate ale lui Şuşman Avisalon şi Teodor jr
Ca o consecință a revoluției din Ungaria, în 1957-1958 s-au accentuat acțiunile de prindere a ultimilor partizani. În acest context a fost arestat și Iosif Capotă. El a recunoscut în anchetă că în 1957 a luat legătura cu frații Șușman, prin intermediul lui Dumitru Tarău, pentru a le vinde un aparat de radio portabil. Tarău a fost arestat și folosit ca informator. Pe baza datelor furnizate de informatori, obținute în anchetă de la susținătorii lor sau prin utilizarea de TO (tehnică operativă), Securitatea a aflat, în cele din urmă, că cei doi sunt ascunși în satul Traniș, comuna Valea Drăganului.^[20] În dimineața de 2 februarie, efective ale Ministerului de Interne și trupe de Securitate au descins în Traniș. Casa, grajdul și șura lui Romul Florea (unde se bănuia că sunt cei doi) au fost percheziționate de două ori fără rezultate. În acest timp Romul Florea și soția sa, Floarea, au fost anchetați fără a divulga locul unde erau ascunși partizanii. Dar, „în jurul orei 8,30, Florea Floarea, fiind dusă în grajd și anchetată din nou, a început să strige că nu se sperie de amenințări”. La strigătele „anormale” ale femeii, s a dat ordin ca o trupă să pătrundă din nou în pod și să dea tot fânul jos. În momentul când echipa a ajuns la gura podului a fost primită cu foc. Schimbul de focuri a durat aproape două ore, timp în care frații Șușman, care se aflau în pod, au fost somați să se predea. Au existat și câteva încercări de pătrundere în forță din partea unei echipe de șoc, dar fără succes. Pentru a-i „intimida” s-a dat foc la o căpiță de fân ce se afla în spatele grajdului și au fost din nou somați să se predea, „în caz contrar... se va da foc și grajdului... S-a dat apoi foc la un colț al grajdului. După incendierea grajdului, echipa de șoc a mai încercat să pătrundă de două ori în interior, însă de fiecare dată au fost întâmpinați cu foc de armă. La a treia încercare, nu s a mai putut pătrunde din cauză că grajdul a luat complet foc. În acest fel bandiții au ars...”^[21] A doua zi s a efectuat identificarea cadavrelor de către gazde, iar „în urma autopsiei s a stabilit că bandiții au ars de vii”^[22], versiune susținută și de mărturii.^[23]
Odată cu moartea lui Avisalon și Teodor jr., grupul „Șușman” nu mai exista, însă zeci de persoane au fost arestate și condamnate pentru că i-au susținut pe partizani.  

Avisalon Șușman
Avisalon Șușman
Date personale
Născut	27 aprilie 1928
Decedat	2 februarie 1958 (29 de ani)  Tranișu, Poieni, Cluj, România[1]
Cetățenie	România

• 1932: Anouk Aimée (pseudonimul artistic al lui Françoise Sorya Dreyfus; n. 27 aprilie 1932, Paris, Franța^[9]) este o actriță franceză. Aimée este fiica cuplului de artiști Geneviève Sorya, de origine franceză catolică, și Henri Dreyfus, de origine evreu. Anouk debutează în film la vârsta de 13 ani. Ea a devenit cunoscută prin rolul principal jucat în filmul „Îndrăgostiții din Verona”, unde apare alături de actori consacrați ca Serge Reggiani și Pierre Brasseur.  

  Anouk Aimée
  Anouk Aimée la Festivalul de Film de la Cannes în 2007
  Date personale
  Nume la naștere	Françoise Sorya Dreyfus
  Născută	27 aprilie 1932 (87 de ani) Paris, Franța
  Părinți	Geneviève Sorya[*]
  Căsătorită cu	Edouard Zimmermann (1949-1950) Nikos Papatakis (1951-1954) Pierre Barouh (1966-1969) Albert Finney (1970-1978)
  Cetățenie	Franța
  Etnie	Francezi
  Ocupație	actriță actriță de film
  Alma mater	St Leonards-Mayfield School[*]
  Premii Globul de Aur
  Cea mai bună actriță (1966) pentru Un homme et une femme[*]
  Alte premii
  Cannes Film Festival Award for Best Actress[*] (1980) pentru Salto nel vuoto[*] Honorary César[*] (2002)

• 1933: Bob Bondurant (n. 27 aprilie 1933, Evanston, Illinois) este un fost pilot de curse auto american care a evoluat în Campionatul Mondial de Formula 1 între anii 1965 și 1966.
• 1935: Theodoros Angelopoulos, regizor și scenarist grec (d. 2012)
• 1940: Nicolae Mătcaș (n. 27 aprilie 1940, Crihana Veche, raionul Cahul, Moldova) este un lingvist, cercetător științific, publicist și poet, care în în perioada 1990-1994 a fost Ministru al Educației al Republicii Moldova. Timp de peste 30 de ani a lucrat în învățământul universitar, fiind profesor universitar la Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău. Este doctor în filologie (Sankt-Petersburg, 1967). S-a născut în comuna Crihana Veche, județul Cahul, Basarabia, Regatul României. A făcut studii primare, gimnaziale și medii în satul natal. Licențiat al Universității de Stat din Chișinău, Facultatea de Istorie și Filologie, specializarea Limba și literatura moldovenească (1962). Studii postuniversitare de doctorat la Leningrad, specializarea „Lingvistica matematică, structurală și aplicată” (1964-1967).
  A fost participant activ la mișcarea de eliberare națională a românilor basarabeni din 1985-1989. Secretar al Comisiei Interdepartamentale pentru problemele limbii materne de pe lângă fostul Prezidiu al Sovietului Suprem al RSSM (1997-1999), supranumită „Comisie de salvare a limbii”; membru al grupurilor de lucru din parlament pentru elaborarea proiectelor de legi privind funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul RSSM, oficializarea limbii române (numită oficial, pe timpul URSS, limba moldovenească) în Republica Moldova și revenirea la grafia latină (1989); expert la Sesiunea a XIII-a a Parlamentului RSSM (august 1989), în cadrul căreia, încă pe timpul URSS-ului, a fost recunoscută unitatea de limbă moldo-română și au fost votate legile privind oficializarea limbii moldovenești ca limbă de stat pe teritoriul RSSM și revenirea ei la alfabetul latin. Zecile de articole din periodice din acea perioadă au fost incluse în cartea Coloana infinită a graiului matern (în colab., Chișinău, 1990), iar lupta din presa timpului contra moldoveniștilor este reflectată în cartea Român mi-e neamul, românesc mi-e graiul (Chișinău, 1998). Pentru facilitarea însușirii grafiei latine, începând cu octombrie 1989 și până la finele anului 1990, a susținut la TVM, seară de seară, împreună cu colegul de breaslă Ion Dumeniuc, ciclul „Învățăm a citi și a scrie cu caractere latine”. În 1990 a editat (în colaborare) mai multe lucrări pentru familiarizarea publicului cu normele scrierii în grafie latină (Normele ortografice, ortoepice și de punctuație ale limbii române, Îndreptar de ortografie, Elemente de ortografie și ortoepie a limbii române, Ortografia și ortoepia limbii române în tabele și blocuri schematice etc.). A susținut, în presa de limbă rusă (revista „Kodrî”, ziarele „Narodnoe obrazovanie”, „Sovietskaia Moldavia”), în colaborare cu Ion Dumeniuc, seria de articole „Învățăm limba moldovenească”; în același scop au editat ghidul Învățăm limba moldovenească fără profesor (Chișinău, 1990).
  În perioada 1990-1994, a fost ministru al științei și învățământului în Guvernul Republicii Moldova (în trei guverne consecutive). A întreprins o serie de măsuri în vederea reformării învățământului, revenirii la învățământul în limba națională, ralierii la cel european prin integrarea în învățământul românesc modern: unificarea programelor și a planurilor de studii cu cele din România; introducerea manualelor românești (în perspectiva creării de colective de autori din România și din Republica Molodva); studierea obligatorie în școlile de stat a limbii române, a istoriei românilor și a cursului integral de literatură română; folosirea în învățământ a glotonimului „limba română” pentru limba oficială a statului și a etnonimului „popor român” pentru denumirea populației majoritare din republică; revenirea la sistemul clasic de structurare a învățământului preuniversitar (primar, gimnazial, liceal, special și profesional) și de apreciere a cunoștințelor elevilor și studenților pe bază de 10 puncte; deschiderea, pentru prima dată după 1944, a liceelor, cu studierea avansată a unor limbi străine, la care elevii moldoveni nu aveau acces; derusificarea învățământului național, atribuirea limbii ruse din școlile neruse de pe teritoriul republicii a statutului de limbă străină, care poate fi studiată opțional; atestarea periodică a cadrelor și conferirea de grade didactice; trimiterea masivă a tineretului la studii de toate gradele în România pe burse oferite de statul român etc. Agrarienii l-au acuzat de românizarea învățământului din Republica Moldova. În 1994, când au venit la putere, l-au demis, forțându-l să se exileze în România. Timp de 13 ani, până la pensionare (2007), a activat ca expert la Direcția Relații Internaționale din cadrul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului din București.  

  Nicolae Mătcaș
  Date personale
  Născut	27 aprilie 1940 (79 de ani) Crihana Veche, județul Cahul, Basarabia, Regatul României
  Cetățenie	România  Moldova
  Ocupație	jurnalist politician
  Ministru al Educației al Republicii Moldova
  În funcție 1990 – 1994
  Președinte	Mircea Snegur
  Prim-ministru	Mircea Druc
  Premii	Ordinul Republicii (26 aprilie 2010) Ordinul Gloria Muncii (29 august 1996)
  Partid politic	Frontul Popular din Moldova
  Alma mater	Universitatea de Stat din Moldova

• 1941: Fethullah Gülen (n. 27 aprilie 1941, Erzurum, Turcia) este un învățat islamic, gânditor, poet și scriitor prolific, predicator și autor turc, auto-exilat în Pennsylvania (SUA).^[2][3]
  Născut în Erzurum, estul Turciei, în anul 1941, Fethullah Gülen a devenit un învățat islamic și gânditor, precum și un scriitor și poet prolific. El a învățat științele religioase de la câțiva învățați musulmani și maeștri spirituali foarte cunoscuți. Gülen a studiat de asemenea și principiile și teoriile științelor moderne sociale și fizice. Datorită abilităților sale excepționale în ale învățatului, la puțin timp el și-a întrecut colegii. În 1958, după ce a obținut rezultate deosebite la examene, a fost premiat cu licența de predicator al statului, și la scurt timp i s-a oferit un loc de muncă în Izmir, a treia provincie ca mărime a Turciei. În acest oraș s-a cristalizat tot ceea ce el a studiat și a reprezentat baza muncii lui. În predicile pe care le ținea, acesta sublinia problemele sociale apăsătoare ale acelor timpuri: țelul lui principal era să atragă atenția tinerei generații asupra iluminării intelectuale prin activism și spiritualitate.^[4]
  El este privit ca inițiatorul și omul care a inspirat mișcarea socială mondială cunoscută sub numele de Mișcarea Gulen, care a devenit un fenomen semnificativ în Turcia și pe plan internațional. Comunitatea inspirată de către predicatorul islamic Fethullah Gulen cuprinde în prezent câteva milioane de adepți. Aceștia s-au implicat în sute de proiecte concentrate pe societatea civilă și au deschis mai mult de 800 de școli pe tot globul. De asemenea, au fost puse bazele a numeroase organizații de voluntariat non-profit, fundații și asociații în Turcia și peste hotare care sprijină acordarea de burse școlare. În iulie 2008, el s-a aflat în topul celor o sută de intelectuali publici, în revista Foreign Policy. Fethullah Gulen trăiește din 1999 în auto-exil, în Pennsylvania, Statele Unite. Acesta relevă o versiune hanefită a islamului, fiind inspirat de ideile și cugetările lui Said Nursi. De asemenea, este un promotor al dialogului interconfesional (a inițiat dialogul cu Vaticanul și cu unele organizații evreiești), al educației, al păcii, al toleranței, democrației și inovației. Învățăturile lui sunt derivate din islamul sunnit și sunt modernizate. De asemenea, Fethullah Gulen este implicat activ în dezbateri sociale privind viitorul statului turc și islamismul în lumea modernă. Acesta susține numeroase cursuri, seminarii și conferințe pe diverse teme printre care: moralitatea, iubirea de Allah, importanța rugăciunii, viața metafizică, Coranul, zakat-ul. 

  Fethullah Gülen
  Fethullah Gulen
  Date personale
  Nume la naștere	Muhammed Fethullah Gülen
  Născut	27 aprilie1941 Pasinler,Erzurum,Turcia
  Naționalitate	turc
  Cetățenie	Turcia
  Etnie	Turci
  Religie	islam Islamul sunit Școala hanafită
  Ocupație	predicator, autor
  Pseudonim	Fethullah Gülen
  Limbi	limba turcă[1]
  Activitatea literară
  Mișcare/curent literar	Mișcarea Gülen

• 1942: James Lee "Jim" Keltner (n. 27 aprilie 1942) este un muzician american din Tulsa, Oklahoma, baterist de sesiune în studio, care a conlucrat cu mulți artiști cunoscuți. Biograful lui Bob Dylan, Howard Sounes, l-a caracterizat ca "cel mai bun baterist de sesiune din America" 

  Jim Keltner
  Date personale
  Nume la naștere	James Lee Keltner
  Născut	27 aprilie 1942 (77 de ani) Tulsa, Oklahoma, SUA
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	Baterist
  Activitate
  Alte nume	Buster Sidebury
  Gen muzical	Rock, R&B, jazz
  Instrument(e)	Baterie, percuție, ukulele
  Ani de activitate	1971–prezent
  Colaborare cu	Bob Dylan, Elvis Presley, Delaney & Bonnie and Friends, Delaney Bramlett, John Lennon, Plastic Ono Band, George Harrison, Traveling Wilburys, Ringo Starr & His All-Starr Band, The Manhattan Transfer, Steve Miller Band, Gary Lewis & the Playboys, Neil Young, Sheryl Crow, Crosby, Stills, Nash & Young, Harry Chapin, Joe Cocker, J J Cale

• 1949: Hiroji Imamura (n. 27 aprilie 1949) este un fost fotbalist japonez.
• 1951: Viviane Reding (n. 27 aprilie 1951,^[1][2][3] Esch-sur-Alzette, Luxemburg^[4]) este o politiciană luxemburgheză, membră a Partidului Popular Creștin-Social de orientare centru-dreapta. Din anul 2010 până în 2014 a fost comisar european pentru justiție în Comisia Barroso și totodată vicepreședintă a Comisiei Europene. 

  Viviane Reding
  Viviane Reding
  Date personale
  Născută	27 aprilie 1951 (68 de ani)[1][2][3]  Esch-sur-Alzette, Luxemburg[4]
  Cetățenie	Luxemburg
  Ocupație	politiciană jurnalistă
  Deputy
  Deținător actual
  Funcție asumată 30 octombrie 2018
  Circumscripția	Centre[*]
  Europarlamentar
  În funcție 1 iulie 2014 – 1 septembrie 2018
  Succedat de	Christophe Hansen[*]
  Circumscripția	Luxembourg constituency of the European Parliament[*]
  European Commissioner for Justice, Fundamental Rights and Citizenship
  În funcție 2010 – 2014
  Europarlamentar
  În funcție 7 august 1999 – 15 septembrie 1999
  Circumscripția	Luxembourg constituency of the European Parliament[*]
  În funcție 19 iulie 1994 – 19 iulie 1999
  Circumscripția	Luxembourg constituency of the European Parliament[*]
  În funcție 25 iulie 1989 – 18 iulie 1994
  Circumscripția	Luxembourg constituency of the European Parliament[*]
  Board member în Bertelsmann Stiftung[*]
  European Commissioner for Education, Culture, Multilingualism and Youth
  Municipal councillor
  Premii	Medalia Gloria artis[*] Medalia Robert Schuman[*] (2004) Creu de Sant Jordi[*] (1992) Q29914421[*] (2016)
  Partid politic	CSV[*]
  Alma mater	Universitatea din Paris

• 1955: Katsuyuki Kawachi (n. 27 aprilie 1955) este un fost fotbalist japonez.
• 1957: Adrian Francis Utley (născut pe 27 aprilie 1957) este un muzician englez și membru al trupei Portishead.
  Născut în Northampton, Utley a învățat singur să cânte la chitară, bas și claviaturi fiind profesionist de la vârsta de 18 ani când a început să cânte în diverse cluburi cu artiști de muzică soul.  

  Adrian Utley
  Date personale
  Născut	27 aprilie 1957 (62 de ani) Northampton
  Cetățenie	Regatul Unit
  Ocupație	chitarist producător muzical compozitor
  Activitate
  Gen muzical	Muzică trip hop
  Instrument(e)	Chitară, claviatură

• 1959: Cezar Preda, politician român
• 1961: Andrew Schlafly (n. 27 aprilie 1961, Alton[*], SUA) este un avocat și activist creștin-conservator american^[1]. Este cunoscut ca fiind întemeietorul enciclopediei Conservapedia. 

  Andrew Schlafly
  Andrew Schlafly
  Date personale
  Născut	27 aprilie 1961 (58 de ani)  Alton[*], SUA
  Părinți	Phyllis Schlafly[*]
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	avocat inginer profesor
  Activitate
  Alma mater	Universitatea Princeton Facultatea de Drept Harvard[*]
  Organizație	Seton Hall University School of Law[*]
  Partid politic	Partidul Republican

• 1967: Roman Pîlîpciuk (în ucraineană Роман Михайлович Пилипчук; n. 27 aprilie 1967) este un antrenor de fotbal și fost fotbalist ucrainean, care în prezent antrenează clubul FK Spartaks Jūrmala din Virslīga.
  Ca jucător, și-a făcut debutul în Prima Ligă Sovietică în anul 1990, la clubul FC Dinamo Moscova
• 1967: Willem-Alexander (Willem-Alexander Claus George Ferdinand; n. 27 aprilie 1967,^[2][3][4][5] Utrecht, Țările de Jos^[6]) este, începând cu 30 aprilie 2013, actualul rege al Regatului Țărilor de Jos^[7], care cuprinde: Țările de Jos, Curaçao, Aruba și Sint Maarten. El este Șeful Casei de Amsberg și fiul cel mare al reginei Beatrix. A servit în marina regală olandeză și a studiat istoria la Universitatea Leiden. Regele Willem-Alexander este interesat în probleme internaționale de management al apei și de sport. S-a căsătorit în 2002 cu Máxima Zorreguieta Cerruti și au împreună trei fiice: Prințesa Catharina-Amalia (n. 2003), Prințesa Alexia (n. 2005) și Prințesa Ariane (n. 2007).
  Prin urcarea sa pe tron, a devenit primul rege al Țărilor de Jos de la moartea stră-străbunicului său, Willem al III-lea, în 1890. Prințul Willem-Alexander Claus George Ferdinand s-a născut la 27 aprilie 1967 la Centrul Medical Universitar din Utrecht, Țările de Jos. El este primul copil al reginei Beatrix a Țărilor de Jos și a Prințului Claus al Țărilor de Jos,^[9] și primul nepot al reginei Juliana a Țărilor de Jos și al Prințului Bernhard de Lippe-Biesterfeld. De la naștere Willem-Alexander a primit titlul de Prinț al Țărilor de Jos (neerlandeză Prins der Nederlanden), Prinț de Orania-Nassau (neerlandeză Prins van Oranje-Nassau) și Jonkheer^[10] de Amsberg (neerlandeză Jonkheer van Amsberg).^[9] A fost botezat ca membru al Bisericii Reformate Olandeze^[11] la 2 septembrie 1967^[12] la biserica Sf. Jacob din Haga.^[13] Nașii lui sunt Prințul Bernhard de Lippe-Biesterfeld, Prințul Ferdinand von Bismarck, primul ministru Jelle Zijlstra și regina Margareta a II-a a Danemarcei.^[12]
  Are doi frați mai mici: Prințul Friso de Orania-Nassau (n. 1968) și Prințul Constantijn (n. 1969). A locuit împreună cu familia sa la castelul Drakesteijn de la naștere până în 1981, când s-au mutat într-un palat mai mare, Huis ten Bosch din Haga. Mama lui a devenit regină a Țărilor de Jos în 1980, după ce bunica Juliana a abdicat. Atunci el a primit titlul de Prinț de Orania, ca moștenitor aparent al tronului. Willem-Alexander s-a căsătorit la 2 februarie 2002 cu Máxima Zorreguieta Cerruti, de origine argentiniană (spaniolă și italiană), care înainte de căsătorie a lucrat ca investitor bancar la New York. Căsătoria lor a fost un subiect controversat din cauza tatălui noii prințese, Jorge Zorreguieta, care a fost ministru al agriculturii în Argentina sub dictatura generalului Jorge Rafael Videla. În perioada președinției acestuia mii de oameni au dispărut în Argentina. Absența tatălui Maximei la nuntă a încheiat polemica. Cuplul are trei copii:
  • Prințesa Catharina-Amalia (n. 7 decembrie 2003)
  • Prințesa Alexia (n. 26 iunie 2005)
  • Prințesa Ariane (n. 10 aprilie 2007)  

    Willem-Alexander
    Rege al Țărilor de Jos
    Regele Willem-Alexander în 2015
    Date personale
    Nume la naștere	Willem-Alexander Claus George Ferdinand
    Născut	27 aprilie 1967 (52 de ani) Utrecht, Olanda
    Părinți	Prince Claus of the Netherlands[*][1] Beatrix a Țărilor de Jos[1]
    Frați și surori	Prince Friso of Orange-Nassau[*] Prince Constantijn of the Netherlands[*]
    Căsătorit cu	Prințesa Máxima a Olandei
    Copii	Prințesa Catharina-Amalia Prințesa Alexia Prințesa Ariane
    Cetățenie	Regatul Țărilor de Jos
    Religie	Protestant Church in the Netherlands[*]
    Ocupație	monarh judecător aviator
    Apartenență nobiliară
    Titluri	Principatul Orange[*] (30 aprilie 1980–30 aprilie 2013)
    Familie nobiliară	Casa de Orania-Nassau
    Rege al Țărilor de Jos
    Domnie	30 aprilie 2013 – prezent
    Predecesor	Beatrix

• 1968: Cristian Mungiu (n. 27 aprilie 1968, Iași) este un regizor, producător și scenarist de film român contemporan. S-a născut în orașul Iași în familia medicului Ostin Mungiu, profesor universitar la UMF Iași, și Mariei Mungiu, profesoară de limba și literatura română. Sora lui, Alina Mungiu-Pippidi, medic psihiatru de profesie, a devenit cunoscută ca politolog, activist civic și analist politic. Cristian Mungiu a studiat limba și literatura engleză și americană și a lucrat o perioadă ca profesor, precum și ca ziarist și moderator la radio și la televiziune.
  În anul 1998 a absolvit cursurile Academiei de Teatru și Film din București, contribuind apoi în calitate de regizor secund la filme cunoscute precum Le Capitaine Conan (1996, regia Bertrand Tavernier) și Train de Vie (1998, regia Radu Mihăileanu).
  A regizat câteva scurtmetraje, pentru care a primit mai multe premii, printre care și cel pentru cel mai bun regizor, la Festivalul Dakino, în anul 2000, pentru Zapping. Lungmetrajul Occident (2002) a fost prezentat în cadrul secțiunii Quinzaine des Réalisateurs la Festivalul de la Cannes, obținând Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film Transilvania.
  Filmul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007) l-a făcut celebru pe regizorul Cristian Mungiu, prin selectarea sa de către juriul Festivalului de Film de la Cannes. După ce a primit Premiul acordat de către Federația Internațională a Presei Cinematografice și premiul acordat de administrația educației naționale din Franța, regizorul Cristian Mungiu a câștigat la 27 mai 2007 Marele Premiu al Festivalului Internațional de Film de la Cannes – Palme d'Or. ^[1] Filmul a fost nominalizat și la premiile „Globul de Aur”.
  La data de 28 mai 2007, președintele României, Traian Băsescu, i-a conferit printr-un decret Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler regizorului Cristian Mungiu, „pentru contribuția sa, prin care s-a evidențiat ca exponent al tinerei generații de regizori români, la promovarea la nivel mondial a cinematografiei naționale”. ^[2]
  Următorul proiect a fost filmul Amintiri din epoca de aur, care constă din 6 scurtmetraje produse de Mungiu și regizate de el și de alți regizori tineri, printre care Hanno Hoefer.
  În 2013, Cristian Mungiu a făcut parte din juriul competiției oficiale a celei de-a 66-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes prezidat în acel an de regizorul și producătorul Steven Spielberg. 

  Filmografie[modificare | modificare sursă]

  Regizor[modificare | modificare sursă]

  
  

  Cristian Mungiu în 2007 la Festivalul Internațional de film de la San Sebastián.
  • 1998 - Mariana (scurtmetraj)
  • 1999 - Mîna lui Paulișta (scurtmetraj)
  • 1999 - Nici o întâmplare (scurtmetraj)
  • 2000 - Zapping (scurtmetraj)
  • 2000 - Corul Pompierilor (scurtmetraj)
  • 2002 - Occident (lungmetraj)
  • 2005 - Segmentul Turkey Girl (română Curcanii nu zboară) din Obiecte pierdute (scurtmetraj)
  • 2007 - 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (lungmetraj)
  • 2009 - Amintiri din Epoca de Aur (scurtmetrajele din partea a 2-a)
  • 2012 - După dealuri (lungmetraj)
  • 2016 - Bacalaureat (film) ^[7] [8]

  Scenarist[modificare | modificare sursă]

  • 1998 - Mariana (scurtmetraj)
  • 2000 - Zapping (scurtmetraj)
  • 2002 - Occident (lungmetraj)
  • 2005 - Canton
  • 2005 - Segmentul Turkey Girl (română Curcanii nu zboară) din Obiecte pierdute (scurtmetraj)
  • 2007 - 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (lungmetraj)
  • 2009 - Amintiri din Epoca de Aur (cele 6 scurtmetraje)

  Producător[modificare | modificare sursă]

  • 2005 - Apartament 19
  • 2006 - Offset (lungmetraj)  

    Cristian Mungiu
    Cristian Mungiu la Festivalul de Film de la Cannes, 2012
    Date personale
    Născut	27 aprilie 1968 (51 de ani) Iași, România
    Cetățenie	România
    Ocupație	scenarist regizor de film producător de film prezentator de radio[*] jurnalist
    Alma mater	Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
    Ani de activitate	1998–prezent
    Alte premii
    Palme d'Or 2007 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile Best Film Fest - Cel mai bun regizor 2013 După dealuri
    Premii Gopo
    Cel mai bun regizor 2016 - Bacalaureat

• 1968: Dejan Vukićević (chirilic: Дејан Вукићевић; n. 27 aprilie 1968) este un antrenor muntenegrean de fotbal și fost fotbalist care juca pe poziția de mijlocaș. El este unicul antrenor care a câștigat Prima Ligă Muntenegreană cu două cluburi diferite: FK Zeta și FK Mogren.
• 1969: Stanislav Vladimirovici Mihailov (în rusă Станислав Владимирович Михайлов; n. 27 aprilie 1969, Soci, Rusia), cunoscut mai mult ca Stas Mihailov (în rusă Стас Михайлов) este un cântăreț și compozitor rus,^[1] Artist emerit al Federației Ruse (2010);^[2] laureat al premiului Gramofonul de aur.^[3] Este cunoscut mai ales pentru șlagărele Vseo dlea tebea (Всё для тебя; în trad.: Totul pentru tine) și Nu vot i vseo (Ну вот и всё). Este considerat a fi un sex simbol al showbiz-ului rusesc.^{[4][5][6][7][8][9][10][11]}
  În anii 2011 și 2012, revista Forbes l-a inclus pe primul loc în topul celebrităților din Rusia, el surclasând-o chiar de la prima apariție în top pe tenismana Maria Șarapova - lidera din precedentele 6 ediții.^[12][13][14]
  În 2012 Mihailov s-a clasat pe primul loc în topul căutărilor în motorul de căutare Yandex.  

  Stas Mihailov
  Date personale
  Nume la naștere	Stanislav Vladimirovici Mihailov
  Născut	27 aprilie 1969 (50 de ani) Soci, Uniunea Sovietică
  Cetățenie	Rusia  URSS
  Ocupație	Cântăreț, compozitor, poet
  Activitate
  Gen muzical	Estradă, post-șanson
  Instrument(e)	voce[*]
  Premii	artist emerit al Federației Ruse[*] Gramofonul de Aur[

• 1974: Ion Testemițanu (n. 27 aprilie 1974, Chișinău, RSS Moldovenească) este un antrenor de fotbal și fost fotbalist internațional moldovean. El este unul dintre puținii fotbaliști care au câștigat titlul național în Republica Moldova atât cu Zimbru Chișinău, cât și cu rivala Sheriff Tiraspol. De asemenea, este singurul fotbalist moldovean care a evoluat în campionatul englez și care a devenit campion al Coreei de Sud
• 1976: Sally Cecilia Hawkins (n. 27 aprilie 1976) este o actriță britanică. Prima performanță cinematografică notabilă a fost odată cu rolul Samantha, în 2002, din filmul regizat de Mike Leigh, All or Nothing. Prima ei apariție majoră într-o producție de televiziune a fost în rolul Susan Trinder din drama BBC Hoția, o adaptare după romanul omonim scris de Sarah Waters, în care a jucat și Imelda Staunton, care a făcut parte și din distribuția filmului Vera Drake în 2004 în care Hawkins a jucat în rolul lui Susan Wells.
  Prestația sa în filmul Despre fericire și alte nimicuri, acolo unde a jucat rolul Poppy, în anul 2008, a fost apreciată și a câștigat un premiu Globul de Aur pentru Cea mai bună actriță într-un musical. Alte roluri semnificative includ Susan, din Vera Drake în 2004, Sue Trinder din serialul BBC Fingersmith din 2005, Anne Elliot din Persuasion în 2007 și Rita O'Grady din Made in Dagenham în 2010. Este fiica lui Jacqui și Colin Hawkins, autor și ilustrator de cărți de copii.^[3] A fost crescută în sudul Londrei și a urmat cursurile școlii de fete din Dulwich. Și-a făcut cursurile de artă la Conservatorul de Artă Dramatică în 1998. Aparițiile ei în lungmetraje includ filmele Much Ado About Nothing din 2000, A Midsummer Night's Dream din același an, Misconceptions din 2001, adaptarea după Federico Garcia Lorca, The House of Bernarda Alba din 2005 sau Country Music din 2004.  

  Sally Hawkins
  Sally Hawkins în 2007
  Date personale
  Nume la naștere	Sally Cecilia Hawkins
  Născută	27 aprilie 1976 (43 de ani) Dulwich, Marea Britanie
  Părinți	Jacqui Hawkins[*]
  Cetățenie	Regatul Unit
  Ocupație	actriță scenaristă actriță de teatru[*] actriță de film
  Alma mater	Royal Academy of Dramatic Art[1]
  Ani de activitate	1998 - prezent
  Alte premii
  66th Golden Globe Awards[*] Ursul de Argint (2008)

• 1978: Valeriu Catînsus (n. 27 aprilie 1978, Chișinău) este un fotbalist moldovean retras din activitate, care ultima dată a evoluat la echipa rusă FC Șinnik Iaroslavl, al cărei căpitan a fost.^[2]
  În iulie 2015 și-a încheiat cariera de fotbalist
• 1978: Hans Fredrik Lennart Neij, cunoscut și ca TiAMO, născut în 27 aprilie 1978 în Norrahammar, judetul (län) Jönköping, este una dintre persoanele din spatele sitului Bittorent The Pirate Bay, care a fost fondat in 2003 îimpreuna cu Gottfrid Svartholm. A fost de asemenea coproprietarul companiei PRQ, care a găzduit, printre altele, siteul The Pirate Bay...

  Fredrik Neij
  Date personale
  Născut	27 aprilie 1978 (41 de ani)  Norrahammar, Suedia
  Cetățenie	Suedia
  Ocupație	inginer informatician

• 1979: William James Boyd (n. 27 aprilie, 1979), cunoscut ca Will Boyd, este fostul basist al formației rock Evanescence.^[1] Boyd a devenit membru pe deplin al trupei în iunie 2003, dar a fost co-autor a două piese nelansate ale formației, „October” și „So Close”, înainte de asta. Deasemenea, el a fost membrul trupelor punk din Little Rock The Visitors și Lucky Father Brown, iar la moment este membrul formațiilor Two Spines și American Princes. El a părăsit trupa Evanescence în iunie 2006 deoarece nu mai voia să participe la un turneu mondial al formației. Din acest motiv, el a fost înlocuit de Tim McCord.  

  Will Boyd
  Date personale
  Născut	27 aprilie 1979 (40 de ani) Little Rock, Arkansas, SUA Little Rock, Arkansas, SUA
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	muzician
  Activitate
  Origine	Little Rock,  SUA
  Gen muzical	Metal alternativ
  Instrument(e)	Chitară, Chitară bas Clape Tobe
  Interpretare cu	Two Spines American Princess Evanescence The Visitors Lucky Father Brown

• 1979: Jaime Junior da Silva Aquino (n. 27 aprilie 1979, Brazilia) este un fotbalist brazilian care evoluează în prezent la A.C. Baraúnas. De-a lungul carierei a mai evoluat la Vitória SC, Rio Ave FC, SC Braga, Estrela Amadora, Leixões S.C., Clube do Remo și la CS Otopeni.
• 1980: Anda Angelica Adam (n. 27 aprilie 1980, București, România) este o cântăreață română de muzică pop, dance și R&B. Este căsătorită cu Sorin Andrei Nicolescu.
  Și-a început cariera în 1999, după ce a colaborat cu trupa rap R.A.C.L.A., pentru cântecul Nu mă uita.  

  Anda Adam
  Anda Adam
  Date personale
  Nume la naștere	Anda Angelica Adam
  Născută	27 aprilie 1980 (39 de ani) București, România București, RS România
  Căsătorită cu	Sorin Andrei Nicolescu ( căs. 2015)
  Copii	Evelin Nicolescu
  Cetățenie	România
  Ocupație	Cântăreață
  Activitate
  Gen muzical	R&B, dance, pop
  Instrument(e)	voce[*]
  Ani de activitate	1999–prezent
  Case de discuri	MediaPro Music, Roton (Warner Romania)
  Interpretare cu	Alex Velea, R.A.C.L.A., DJ Sasha Lopez, Bishop

• 1984: Eva Simons (n. 27 aprilie 1984, Amsterdam) este o cântăreață olandeză care devenit cunoscută în 2004, după ce a câștigat reality show-ul ”Popstars” (un concurs pentru tineri interpreți), în componența trupei Raffish. 

  Eva Simons
  Eva Simons
  Date personale
  Nume la naștere	Eva Simons
  Născută	27 aprilie 1984 (35 de ani) Amsterdam, Țările de Jos
  Părinți	Ingrid Simons[*]
  Cetățenie	Regatul Țărilor de Jos
  Ocupație	Cântăreață, dansatoare
  Activitate
  Origine	Amsterdam, Olanda
  Gen muzical	Pop, electronic dance
  Tipul de voce	soprană
  Instrument(e)	Vocal, pian
  Ani de activitate	2004–prezent
  Case de discuri	Interscope Records, Powerhouse Music, Yeni Dünya Müzik
  Colaborare cu	Raffish, will.i.am, LMFAO, Afrojack, Chris Brown

• 1985: Rafael Wellington Pérez (n. 27 aprilie 1985, Córdoba, Spania) sau simplu Rafa/Rafael Wellington este un jucător spaniol de fotbal, care evoluează pe postul de fundaș.
• 1987: Juan Antonio González Fernández, cunoscut ca Juanan (n. 27 aprilie 1987, Palma de Mallorca, Spania), este un fotbalist aflat sub contract cu Real Madrid Castilla.
• 1987: Alexandra Lacrabère (n. 27 aprilie 1987, în Pau)^[2] este o handbalistă franceză ce joacă pentru clubul macedonean ŽRK Vardar și echipa națională a Franței. Lacrabère evoluează pe postul de intermediar dreapta. La echipa națională a debutat pe 12 decembrie 2006, într-un meci împotriva Rusiei de la Campionatul European din Suedia^[3], și poartă pe tricou numărul 64, cel al departamentului Pyrénées-Atlantiques, unde s-a născut. Handbalista a participat la trei ediții ale Jocurilor Olimpice, în 2008^[4], în 2012^[4] și în 2016.
  Alexandra Lacrabère a declarat în mod deschis că este lesbiană
• 1989: Sven Bender (pronunțat în germană /ˈzvɛn ˈbɛndɐ/  ( audio); n. 27 aprilie 1989) este un fotbalist german care joacă pentru Bayer Leverkusen pe postul de mijlocaș defensiv. Este fratele geamăn al lui Lars Bender, care joacă în prezent pentru Bayer Leverkusen.
• 1989: Gu Bon-gil (în coreeană 구본길; n. 27 aprilie 1989, Seul) este un scrimer sud-coreean specializat pe sabie.
• 1989: Lars Bender (Rosenheim, Bavaria, Germania, 27 aprilie din 1989) este un fotbalist german , care joacă ca mijlocaș defensiv sau în bandă la Bayer Leverkusen din Bundesliga din Germania și la Echipa națională de fotbal a Germaniei.
  Este fratele geamăn a lui Sven Bender. Cei doi sunt sponsorizați de Adidas
• 1990: Luís Pedro (n. 27 aprilie 1990, Luanda) este un fotbalist olandez de origini angoleze, care evoluează pe postul de aripă dreapta la clubul din League Two, Carlisle United.
• 1991: Jennifer Braun (n. 27 aprilie 1991) este o cântăreață din Germania. Ea a obținut locul al doilea la concursul Unser Star für Oslo (Steaua noastră pentru Oslo), un program de televiziune creat pentru a selecta intrarea Germaniei la Concursul Muzical Eurovision 2010 din Oslo. Primul ei single de succes a fost „I Care for You”. Jennifer Braun s-a născut pe 28 aprilie 1991 în Rüdesheim am Rhein, Hessa și locuiește în Eltville am Rhein, Germania.^[1] Tatăl ei lucrează în lichidarea activelor industriale, iar mama ei este agent de vânzări  În 2010 Braun a decis să participe la concursul de talente Unser Star für Oslo (Steaua noastră pentru Oslo), un program de televiziune nou creat pentru a selecta intrarea Germaniei la Concursul Muzical Eurovision 2010 din Oslo, Norvegia. Spectacolul a fost organizat de către operatorul public de radio ARD, postul privat de televiziune ProSieben, precum și de producătorul Stefan Raab. Dintre cei aproximativ 4.500 de participanți, Braun a fost aleasă printre cei 20 de concurenți ai emisiunii.  

  Jennifer Braun
  Date personale
  Născută	27 aprilie 1991 (28 de ani) Rüdesheim am Rhein, Germania
  Cetățenie	Germania
  Ocupație	cântăreață
  Activitate
  Origine	Rüdesheim am Rhein, Hessa, Germania
  Gen muzical	Pop
  Instrument(e)	voce[*]
  Case de discuri	USFO, Universal

• 1991: Andrei Marius Gag (n. 27 aprilie 1991, Chișineu-Criș, România^[1]) este un atlet român specializat pe aruncarea greutății.
  În 2010 a cucerit medalia de argint la proba de aruncarea discului la Campionatul Mondial de Juniori de la Moncton, Canada.^[2]
  În 2013 a decis să dea prioritate aruncării greutății. La această probă, a aruncat 20,69 metri la meeting-ul de la Lisabona în iulie 2015, îndeplinind baremul de calificare pentru Jocurile Olimpice din 2016 de la Rio de Janeiro.^[3] În același an, s-a clasat pe locul doi la Universiada de la Gwangju,^[4] apoi a stabilit un nou record național cu 20,96 metri la Balcaniada de la Pitești.^[5]
  În anul 2016 Andrei Gag a cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial în sală de la Portland cu o aruncare de 20,89 m.^[6] În iulie 2016 a stabilit un nou record național cu 21,06 metri,^[7] apoi a fost pe locul 13 la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. La Universiada din 2017 de la Taipei a obținut medalia de bronz.^[8] Apoi a fost numit cel mai bun atlet român al anului de Federația Română de Atletism
• 1991: Isaac Cuenca este un jucător care evoluează în Israel la clubul Hapoel BerSheva . Isaac Cuenca a debutat în meciurile din șaisprezecimile de finală ale competiției Europa League împotriva echipei FC Steaua București.
• 1991: Lara Gut (n. 27 aprilie 1991) este o schioare elvețiană ce participă la Cupa Mondială de Schi Alpin. Ea concurează în toate probele și este specializată în cele de viteză: coborâre și Super-G.
• 1992: Raul Badiu (n. 27 aprilie 1992, Sibiu, România) este un pilot din Campionatul Național de Raliuri al României, care a debutat în anul 2012, după ce a obținut două titluri de Campion Național în Campionatul Național de Slalom Paralel, în sezonul 2010 (clasa 2) și în sezonul 2011 (clasa 4).
• 1992: Allison Iraheta (născută pe 27 aprilie 1992 în Glendale, California) este o cântăreață și muziciană din Statele Unite ale Americii. Supranumită de unele publicații „Prințesa muzicii punk”,^[1][2] Iraheta a debutat în emisiunea televizată Quinceañera: Mama Quiero Ser Artista, pe care a câștigat-o pe parcursul anului 2006.^[3][9] Totuși, Allison Iraheta a devenit cunoscută în S.U.A. în urma participării la emisiunea-concurs American Idol, la finalul căreia s-a clasat pe locul patru.^[10][11] La scurt timp după încheierea competiției Iraheta a semnat un contract de management cu Jive/19 Records^[7], iar primul său album, intitulat Just Like You, a început să fie comercializat în America de Nord la finele anului 2009. 

  Allison Iraheta
  Allison Iraheta în Los Angeles, California (2010);
  Date personale
  Nume la naștere	Allison Iraheta
  Născută	27 aprilie 1992 (27 de ani)  Los Angeles, S.U.A.[8] Glendale, SUA
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	Cântăreață, muziciană
  Activitate
  Alte nume	„Prințesa muzicii punk”[1][2]
  Origine	Glendale, California, S.U.A.[3]
  Gen muzical	Pop, rock, pop-rock, punk[2][4]
  Tipul de voce	Altistă[5][6]
  Instrument(e)	Chitară
  Ani de activitate	2006 — prezent
  Case de discuri	Jive/19 Records[7]
  Interpretare cu	American Idol, Adam Lambert

• 1997: Andreea Taivan (n. 27 aprilie 1997, Galați) este o jucătoare de handbal din România. În prezent ea evoluează la clubul CS Minaur Baia Mare.
  În 2014, ea a fost componentă a echipei de junioare a României care a câștigat medalia de aur la Campionatul Mondial din Macedonia.

VA URMA