PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE (A. Evenimente, Nașteri); PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI
2.
- 1933: Montserrat Caballé (nume întreg Maria de Montserrat Viviana Concepción Caballé i Folch; n. ,[4][5][6][7][8][9][10][11] Barcelona, Spania[12][13][7] – d. ,[14][9][10][11] Barcelona, Spania[14]) a fost o soprană, cântăreață de operă spaniolă de origine catalană, renumită pentru tehnica ei bel canto. Primele lecții de canto le primește la Conservatorio Superior di Liceo (cunoscut în Catalonia sub denumirea alintată de Liceu) din Barcelona sub îndrumarea lui Napoleone Annavazzi, Eugenia Kemmeny și Conchita Badia, pe care îl absolvă în 1954 cu "Medalia de Aur".După studii de perfecționare în Milano, debutează în 1965 în rolul lui Mimi din opera Boema de Puccini pe scena Teatrului de Operă din Basel, Elveția. În anii 1959 - 1962 cântă ca solistă la Opera din Bremen, Germania. În 1962 întreprinde un turneu în Mexic în rolul lui Manon din opera cu același nume de Massenet. În 1965, fără să fi făcut vreo probă, înlocuiește pe soprana Marilyn Horne, indisponibilă din motive medicale, într-un spectacol concertant la Carnegie Hall din New York, interpretând rolul titular din opera Lucrezia Borgia de Gaetano Donizetti. Urmează o carieră strălucită, întinsă pe următoarele patru decenii, în cele mai importante roluri ale repertoriului de operă, începând cu rolul Contesei din Nunta lui Figaro de Mozart și al Mareșalei din Cavalerul Rozelor de Richard Strauss la Festivalul muzical din Glyndebourne (1965). În același an este invitată la Metropolitan Opera din New York, unde debutează în rolul Margaretei din opera Faust de Gounod.
- 1972 Debut la Covent Garden (Londra) în rolul Violettei din opera Traviata de Verdi.
- Începând din 1974, apare pe scenele principalelor teatre de operă:
- 1974 participă la Festivalul muzical din Orange în rolul titular din opera Norma de Bellini.
- 1979 interpretează la Metropolotan Opera (New York) rolul principal din opera Adriana Lecouvreur de Cilèa.
- 1983 apare la festivalul din Perugia, în rolul Hipermestrei din opera Danaidele de Antonio Salieri.
- 1986 participă la Arenele din Verona, interpretând rolul Magdalenei din opera Andrea Chénier de Giordano.
- 1990 cântă la Barcelona în La Fiamma de Respighi.
- 1992 participă la concertele de deschidere ale Expoziției Internaționale din Sevilla și Olimpiadei din Barcelona.
- 1994 concert la Vatican în prezența Papei Ioan Paul al II-lea.
- 1940: Mircea Martin (n. 12 aprilie 1940, Reșița, județul interbelic Caraș) este un critic literar, eseist, director de editură, editor de carte, teoretician literar și profesor universitar român. Din 2014 este membru corespondent al Academiei Române. A absolvit Facultatea de Filologie, secția de critică literară a Universității din București în 1962. Și-a luat doctoratul în litere în anul 1980, cu teza G. Călinescu, critic și istoric literar. Privire teoretică. A beneficiat, în 1973, de o bursă Pro Helvetia la Universitatea din Geneva, lucrând sub îndrumarea lui Marcel Raymond.A fost conducătorul mișcării literare Cenaclul Universitas (1983 - ) unde au activat, printre alții, scriitorii: Horia Gârbea, Cristian Popescu, Simona Popescu, Ion Bogdan Lefter, Alexandru Mușina, Caius Dobrescu, Petruț Pârvescu, Marius Oprea, Daniel Corbu, Andrei Bodiu, Andrei Damian, Adrian Aluigheorghe, Paul Vinicius. A fost director al Editurii Univers (1990-2001) și editor al revistei Cuvântul.Este profesor universitar doctor, șeful catedrei de Teoria literaturii a Facultății de Litere din Universitatea București. A publicat peste 1000 de articole și studii în revistele și ziarele culturale românești: România literară, Contemporanul, Cahiers Roumains d'Etudes Litteraires, Revista "22" etc.
Cărți publicate
- Generație și creație, (1969), eseu despre „noul val” în literatura română contemporană, cu trimitere la generația literară șaizecistă.
- Critică și profunzime, 1974, studii despre critica literară franceză de la Sainte-Beuve la Jean Pierre Richard.
- Identificări, 1977, ed. a II-a, adăugită, Editura Tracus Arte, 2014, eseu despre marii scriitori români moderni.
- Les Actes du Colloque International Beguin-Raymond, Cartigny, 1977, Paris, Editions Jose Corti, coautor alături de Pierre Grotzer, Joseph Hillis Miller, Georges Poulet, Jean Rousset, Jean Starobinski .
- G. Călinescu și complexele literaturii române, 1981, ed. a II-a, Editura Paralela 45, 2002, studiu asupra tradiției literare românești în context european.
- Dicțiunea ideilor, 1981.
- Introducere în opera lui B. Fundoianu, 1984.
- Singura critică, 1986, eseu asupra deontologiei criticii literare.[2][3]
- Mircea Martin, UNIVERSITAS - A fost odată un cenaclu..., coordonator, Ed. M.N.L.R., 2008.
- Radicalitate și nuanță, Editura Tracus Arte, 2015.
Mircea Martin Date personale Născut (79 de ani)
ReșițaNaționalitate român Cetățenie 
România 
Ocupație critic literar, teoretician literar, profesor de literatură, Limbi Limba română Studii Universitatea din București Activitatea literară Operă de debut Generație și creație 
Membru corespondent al Academiei Române
- 1941: Grigore Man (n. 12 aprilie 1941, Târlișua, județul Bistrița-Năsăud – d. 3 februarie 2012, Suciu de Sus, județul Maramureș) a fost un om de cultură și scriitor român, director al Muzeului Județean de Istorie Maramureș (2002-2006).[1]Grigore Man a făcut școala generală în localitatea Zagra după care a urmat cursurile Liceului "George Coșbuc" din Năsăud. Bacalaureatul l-a susținut în Gherla la Liceul „Petru Maior”.În anul 1963 a devenit profesor după absolvirea Facultății de Literatura Română din Cadrul Universității București. Până în anul 1973, Grigore Man a fost directorul Școlii Generale din Tăuții de Sus, după care a ocupat postul de profesor și director educativ la Grupul Școlar Auto din Baia Sprie.Din anul 1990 a fost inspector școlar în cadrul ISJ Maramureș, după care inspector general. În anul 1996, Grigore Man a absolvit specialitatea management educațional la Academia Dillingen din Germania. Din anul 2001, pentru o perioadă de șase ani a fost directorul general al Muzeului Județean de Istorie Maramureș.Pasiunea pentru scris a avut-o încă din adolescență, dar prima carte a publicat-o abia în anul 2005: "Simboluri sacre și profane". Alte cărți publicate de Grigore Man sunt "Biserici de lemn din Maramureș", Proema - 2005, "Săpânța", Proema, anul 2006 și " Litiera cu muze", Eurotip în 2010.Scriitorul Grigore Man s-a stins din viață pe 3 februarie 2012 în urma unei explozii la centrala cu lemne a casei din localitatea maramureșeană Suciu de Sus, județul Maramureș.
Grigore Man Date personale Născut
Târlișua, Târlișua, Bistrița-Năsăud, RomâniaDecedat (70 de ani)
Suciu de Sus, Suciu de Sus, Maramureș, RomâniaCetățenie România Ocupație scriitor - 1941: Robert Frederick Chelsea "Bobby" Moore, OBE (12 aprilie 1941 – 24 februarie 1993) a fost un fotbalist englez. A fost căpitanul celor de la West Ham United pentru mai mult de zece ani și al naționalei Angliei la Campionatul Mondial de Fotbal 1966 când au câștigat trofeul.
- 1943: Miller Anderson (n. 12 aprilie 1945, Houston, Renfrewshire, Scoția) este un chitarist și cântăreț de blues britanic.
Miller Anderson 
Miller AndersonDate personale Născut (74 de ani)[1]
Renfrewshire, Regatul Unit[2]Cetățenie 
Regatul Unit Ocupație muzician
cântăreț
chitaristActivitate Gen muzical blues Instrument(e) chitară
voce[*] - 1944: George Anca, scriitor român (d. 2020)
- 1945: Lee Jong-wook (coreeană 이종욱; Hanja: 李鍾郁) (n. 12 aprilie 1945 – d. 22 mai 2006) a fost un epidemiolog și specialist în sănătate publică de origine sud-coreeană. Lee a fost directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) timp de trei ani, din 2003 până în 2006.Lee s-a alăturat OMS în 1983, implicându-se în proiecte precum Programul Mondial de vaccinare și imunizare. El și-a început mandatul de director general OMS în anul 2003, devenind primul cetățean sud-coreean care a condus o agenție internațională.[1]În 2004, Lee se afla pe lista celor mai influenți 100 de oameni din lume(d), realizată de revista Time. Lee s-a născut la data de 12 aprilie 1945 în Seul, Coreea de Sud. El a fost al treilea fiu al unei familii cu șase copii, având trei frați și două surori.Pe durata studiilor a activat ca voluntar în orașul Anyang(d), Coreea de Sud, îngrijind pacienții cu lepră. În timpul acestui voluntariat s-a întâlnit cu Kaburaki Reiko, o japoneză care a vizitat Coreea de Sud pentru a ajuta bolnavii din orașul Anyang. Ulterior, Kaburaki Reiko a devenit soția acestuia și împreună au avut un fiu, Tadahiro Lee.Lee a murit la 22 mai 2006, la Geneva, în Elveția, după o intervenție chirurgicală pentru înlăturarea unui hematom subdural(d) (un cheag de sânge(d) aflat pe creier). Lee a urmat cursurile liceului Kyungbock din Seul. Acesta și-a continuat studiile la Universitatea Națională din Seul(d) și și-a obținut diploma în domeniul medicinei.Lee a avut grijă de pacienții cu lepră din Anyang(d), Coreea de Sud pe durata studiilor. În acel moment erau înființate puține facilități medicale și Lee lucra în calitate de voluntar.După absolvirea facultății a urmat un program masteral la Universitatea din Hawaii(d) în epidemiologie și sănătate publică. Lee a lucrat la Organizația Mondială a Sănătății timp de 23 de ani. Activitatea sa la OMS a început în anul 1983, când a lucrat cu pacienții cu lepră din Fiji. Mai târziu și-a început activitatea de consilier în problema leprei și a tratat pacienții de tuberculoză. A promovat vaccinarea copiilor împotriva bolilor infecțioase prevenibile.[4]În 1994, Lee s-a mutat la Geneva pentru a lucra la sediul OMS ca șef în prevenirea bolilor infecțioase și vaccinarea împotriva acestora. Între 1994-1998 Lee a fost director al Programului Mondial de vaccinare și imunizare și secretar executiv al Inițiativei de vaccinare a copiilor.În 1995, el a fost poreclit „Țarul Vaccinării” și a devenit candidat oficial pentru funcția de director general al OMS.În anii 1999-2000, Lee a ocupat funcția de reprezentant special al directorului general OMS la acea vreme, Gro Harlem Brundtland, iar în anul 2003 a devenit director general al Organizației Mondiale a Sănătății, ocupând această funcție până la moartea sa survenită în anul 2006. Mandatul său ca director general al OMS a fost marcat de eforturile de controlare a pandemiei de HIV/SIDA și de acțiunile întreprinse de acesta în 60 de țări, printre care Darfur, Sudan, Madagascar și Maurițius, ultimele două fiind afectate de tsunamiul din Oceanul Indian.[5]Guvernul sud-coreean a anunțat oficial înființarea unui premiu în memoria lui Lee în anul 2007. Începând cu anul 2009, premiul a fost acordat cu precădere pentru contribuțiile la managementul sănătății, în special al epidemiilor, la adunarea anuală a OMS, care are loc în luna mai în fiecare an.
Lee Jong-wook 
Date personale Născut 12 aprilie 1945
Seul, CoreeaDecedat (61 de ani)
Spitalul Universitar din Geneva, Geneva, ElvețiaÎnmormântat Geneva Cauza decesului Accident vascular cerebral Naționalitate Coreea de Sud Cetățenie 
Coreea de Sud Ocupație politician
diplomat
medical 6-lea Director-General al Organizației Mondiale a Sănătății În funcție
21 iulie 2003 – 22 mai 2006Precedat de Gro Harlem Brundtland Succedat de Anders Nordström
Premii Ordinul Soarele Perului în grad de mare cruce[*] Alma mater Universitatea din Hawaii[*]
Universitatea Națională din Seul[*] - 1946: Lordul George Robertson, secretar general al NATO din 1999
- 1946: Edward O'Neill, Jr. cunoscut și ca Ed O'Neill (n. 12 aprilie 1946) este un actor american. A fost nominalizat de două ori la Premiul Globul de Aur.[1] El este foarte cunoscut prin interpretarea rolului Al Bundy din serialul Familia Bundy, produs de către FOX. O'Neill s-a nascut într-o familie irlandeză catolică în Youngstown, Ohio.[2][3] Mama sa, Ruth Ann (născută Quinlan), a fost gospodină și lucrătoare socială, tatăl său, Edward Phillip O'Neill, Sr. , a fost muncitor la o fabrică de oțel și șofer de camion.[4] O'Neill a semnat cu echipa de fotbal american Pittsburgh Steelers în 1969, dar a fost exclus de la antrenament.[3] El a fost, înainte de a deveni actor, profesor de studii sociale la Liceul Ursuline O'Neill a fost căsătorit din 1986 cu actrița Catherine Rusoff, care a apărut în două episoade din Familia Bundy. În 1989, cuplul s-a separat, dar s-a împăcat în 1993. Ei au două fiice, Claire născută în 1996 și Sophia născută în 1999.
Ed O'Neill 
Ed O'Neill, în rolul Al Bundy.Date personale Născut (73 de ani)
Youngstown, Ohio, Statele UniteCăsătorit cu Catherine Rusoff (1986–prezent) Număr de copii 2 Cetățenie 
SUA Ocupație actor de televiziune[*]
umorist[*]
profesor
jucător de fotbal american[*]
actor de film
actor de voce[*]Activitate Alma mater Ohio University[*] Roluri importante Al Bundy - 1947: Daniel Joseph „Dan” Lauria (n. 12 aprilie 1947) este un actor american și un star de televizine. S-a născut în Brooklyn, New York, fiul Carmelei, pe numele său de fată Luongo și Joseph J. Lauria.[2] A trăit și în Lindenhurst, New York. Și-a făcut studiile la Liceul Lindenhurst High School, unde a făcut fotbal. Este veteran al războiului din Vietnam și a făcut parte din forțele marine în anii '70, în același punct al vieții sale în care Jack Arnold, personajul său din filmul The Wonder Years a participat la războiul din Coreea. Și-a început cariera când frecventa cursurile Universității Southern Connecticut din New Haven, când obținuse și o bursă școlară. Este foarte bine cunoscut pentru rolul Jack Arnold. A mai jucat rolul James Webb din miniseria From the Earth to the Moon din 1998 și ofițerul din pelicula Ziua Independenței. A mai jucat rolul antrenorului Hamstrung din filmul The Three Stooges N.Y.U.K. din anul 2000. A jucat și un rol mic în Army Wives dar și în The Mentalist. În anul 2009 a apărut în serialul Criminal Minds interpretând rolul generalului Lee Whitworth. A urmat serialul Boy Meets World, cu Ben Savage.
Dan Lauria 
Dan Lauria la WonderCon 2009Date personale Nume la naștere Daniel Joseph Lauria Născut (72 de ani)
Brooklyn, New York, Statele UniteCăsătorit cu Eileen Cregg (1991-1998) Cetățenie SUA Etnie italoamerican Ocupație actor Activitate Ani de activitate 1981-prezent - 1947: David Michael Letterman (n. 12 aprilie 1947) este un actor, comediant, scriitor, producător și prezentator (gazdă) de televiziune american.[5] Începând cu anul 1982 el conduce talk show-ul TV nocturn Late Show with David Letterman, difuzat pe CBS. În 1996, David Letterman a fost clasat pe locul #45 în topul TV Guide „Cele mai mari 50 de staruri TV din toate timpurile”.[6] În 2013, Letterman l-a surclasat pe prietenul și mentorul său Johnny Carson ca cea mai „longevivă” gazdă de talk show nocturn din istoria televiziunii, cu o carieră de 31 de ani.[7] Pe 3 aprilie 2014 Letterman a anunțat că el se va retrage în 2015[8][9] așa cum contractul său curent se termină în august 2015.[10] CBS a anunțat că Stephen Colbert, comediant, scriitor și gazdă a The Colbert Report din 2005, îi va lua locul.
David Letterman 
Letterman în 2011Date personale Nume la naștere David Michael Letterman Născut (72 de ani)
Indianapolis, Indiana, SUACăsătorit cu Michelle Cook (1969–1977; divorțați)
Regina Lasko (2009–prezent,
1 copil)Cetățenie SUA Religie Luteran[1] Ocupație prezentator de televiziune[*]
umorist[*]
weather presenter[*]
scriitor
actor
jurnalistAvere 400.000.000 dolar american[2] Activitate Alte nume Earl Hofert Alma mater Ball State University Influențat de Steve Allen[*], Ernie Kovacs[*], Johnny Carson A influențat pe Stephen Colbert, Jimmy Kimmel, Jim Gaffigan, Jon Stewart, Conan O'Brien, Jimmy Fallon, Seth Meyers, Jô Soares, Danilo Gentili Partener(ă) Merrill Markoe (1978–1988)
Regina Lasko (1988–present)Premii Premiul Primetime Emmy[*]
Daytime Emmy Award[*]
Kennedy Center Honors[*]
Sagamore of the Wabash[*] ()
Mark Twain Prize for American Humor[*] () - 1948: Andrei Popescu, jurist și profesor universitar român, judecător al Tribunalului Uniunii Europene
- 1948: Marcello Lippi (n. 12 aprilie 1948, Viareggio, Lucca, Italia) este un fost fotbalist și actual antrenor de fotbal din Italia, campion mondial ca antrenor al naționalei Italiei la campionatul din 2006. Ca antrenor de echipă de club, a câștigat de cinci ori campionatul Italiei, de patru ori supercupa Italiei și câte o dată Liga Campionilor UEFA, Supercupa Europei și Cupa Intercontinentală. A devenit, astfel, primul antrenor care a câștigat cele mai prestigioase titluri fotbalistice atât la echipe de club, cât și la echipe naționale, fiind egalat de atunci de Vicente del Bosque.
- 1949: Florin Zamfirescu, numele la naștere, Gheorghe Florin Zamfirescu (n. 12 aprilie 1949, Călimănești, Vâlcea) este un actor, pedagog și regizor român. Născut în orașul Călimănești, Vâlcea, Florin Zamfirescu a frecventat și absolvit atât școala generală cât și liceul în localitatea natală. În anul 1967 a intrat pe primul loc la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie Ion Luca Caragiale din București la Facultatea “Arta Actorului”, clasa Profesor Constantin Moruzan, absolvind-o 1971 ca șef de promoție. Fiind repartizat la Teatrul de Stat din Târgu Mureș, s-a mutat după doi ani la București, în noiembrie 1973, la Teatrul Giulești, actualmente Teatrul Odeon. Între anii 1991 și 1994 a funcționat ca director adjunct artistic al acestui teatru. Începând cu 1996 și până în prezent lucrează la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică București (cunoscută și sub acronimul UNATC) ca profesor universitar. A fost rector al UNATC din ianuarie 2000 până în 2008. În paralel cu aceste activități, și-a continuat activitatea de actor de scenă și film, respectiv ulterior de regizor de teatru, din 1974 până în prezent. Debutul său absolut s-a produs la 27 martie 1966, când, în calitate de elev de liceu, a participat la emisiunea-concurs televizată Dialog la distanță în care a recitat cu succes poezia Legenda mănăstirii Argeș. Mai târziu ca student al IATC, a interpretat în cadrul Studioului Cassandra roluri în piese scrise de Costache Facca (personajul Ianache din Comedia Vremii), Constantin Negruzzi (Mitropolitul din Alexandru Lăpușneanu), respectiv personajul Varravin din piesa A murit Tarelkin de Suhovo-Kobalin, ca parte a examenului de diplomă. A fost, de asemenea, parte a echipei de producție a piesei “Divertisement 70”, considerată un simbol al generației sale.
Actor de scenă[modificare | modificare sursă]
- 1971 - 1973 - Teatrul de Stat din Târgu Mureș, a jucat în peste 20 de piese scrise de Paul Anghel-Kesarion, Anton Cehov, Carlo Gozzi, Roger Avermeatte, Ion Luca Caragiale, Mihail Sebastian, Romulus Guga, Pablo Neruda, Dan Tărchilă.
- 1973 - 1996, Teatrul Giulești (rebotezat Teatrul Odeon), a interpretat roluri în piese scrise de Ion Luca Caragiale, Petru Vintilă, Victor Eftimiu, Mihail Sebastian, Roger Avermeatte, Mircea Radu Iacoban, Edmond Rostand, Paul Ioachim, Goldsmith, Monciu Sudinschi, Dan Tărchilă, Georg Büchner, Giuseppe Bertto, Ileana Vulpescu, George Bănică, Victor Hugo, Arbuzov, Cehov, William Shakespeare.
- După 1989, a interpretat roluri în piese scrise de C. Călin, Carlo Goldoni, F. Arrabal, Shakespeare, Paul Ioachim, Anton Cehov, Camil Petrescu, Georg Büchner, P. Weiss (la Teatrul Bulandra), Sofocle și Caragiale (la Teatrul Național din București).
Actor de film[modificare | modificare sursă]
- A jucat în 30 de filme românești regizate de Dan Pița, Mircea Veroiu, Alexa Visarion, Lucian Pintilie, Nicolae Corjos, Mircea Moldovan și Mircea Daneliuc.
Actor de televiziune[modificare | modificare sursă]
- A interpretat un rol în serialul de televiziune Lumini și umbre, regizat de Andrei Blaier și Mihail Constantinescu (24 episoade)
- A interpretat roluri în numeroase scenarii de radio și televiziune, începând cu 1974.
- De asemenea, a jucat rolul lui Gheorghe Someșanu în serialul În derivă (serial HBO produs în România).
Filmografie[modificare | modificare sursă]
- Moromeții 2 (2018) - Țugurlan
- Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor (2017) - Pandele
- Meda (2016)
- 10 Hours (2015)
- Acasă la tata (2015) - Tatal
- Back Home (2015) - Robert's father
- Doar cu buletinul la Paris (2015)
- Kira Kiralina (2014) - Ilie
- Funeralii fericite (2013) - cerșetor
- Poziția copilului (2013) - Aurelian Făgărășanu
- Killing Time (2012) - bătrânul
- Weekend cu mama (2009) - Felix
- Regina (2008)
- Restul e tăcere (2008) - colonelul Guță
- Inimă de țigan (2007) - Gigi Dumbrava
- Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006) - Directorul scolii
- Femeia visurilor (2005) - Cratofil
- Moartea domnului Lăzărescu (2005) - Dr. Ardelean
- Estul salbatic (2004)
- Nepoții lui Adam (2004) - Povestitor
- Orient Express (2004) - Take Criveanu
- Rivoglio i miei figli / Totul pentru copiii mei (2004)
- Sindromul Timisoara - Manipularea (2004)
- Ultimul stinge lumina (2004)
- Dulcea saună a morții (2003) - Mangiurea
- Maria (2003) - Ahmed
- ...Sub clar de lună (2002)
- Al matale, Caragiale (2002)
- Filantropica (2002) - Poetul Garii de Nord
- Detectiv fără voie (2001)
- Netsuke (2001)
- Don Juan sau dragostea pentru pentru geometrie (1997)
- Don Carlos (1996)
- Transfer de personalitate (1996)
- Mincinosul (1995)
- Senatorul melcilor (1995)
- Im Zeichen der Liebe (1994)
- E pericoloso sporgersi (1993) - Service Officer
- Inelul cu briliant (1993)
- Dragoste și apă caldă (1992) - Emil, inginer si taximetrist
- Șobolanii roșii (1991) - Securistul
- Marea sfidare (1989)
- Danga langa / (1988) - autorul poeziei
- De ce are vulpea coadă? (1988)
- Iacob (1988) - Covaci
- Moromeții (1988) - Țugurlan
- Nelu (1988)
- Cale liberă (1986)
- Pădurea de fagi (1986)
- Întunecare (1985)
- Năpasta (1985)
- Mireasma ploilor tarzii (1984)
- Lumini și umbre: Partea II (1982)
- Pădurea nebună (1982) - Darie
- Ramân cu tine (1982) - Machidon
- De ce trag clopotele, Mitică? (1981) - un catindat de la Percepție
- Lumini și umbre: Partea I (1981)
- Un echipaj pentru Singapore (1981) - căpitanul Mărgineanu
- Cumpăna (1979)
- Iarba verde de acasă (1978)
- Înainte de tăcere (1978) - argatul Petre
- Frunze care ard (1977)
- Dincolo de pod (1976) - Trica
- Mere roșii (1976) - Gica
- Tănase Scatiu (1976)
- Actorul și sălbaticii (1975)
- Tatăl risipitor (1974) - ceferistul Zamfir
- Rate cu repetiție (1973) - soldat furier Popescu
- Capcana (1972)
- Așteptarea (1970)
Televiziune[modificare | modificare sursă]
Îndrăzneala de Gheorghe Vlad, În vântul de martie de Tudor Mărăscu, Serialul de televiziune (24 de episoade) Lumini și Umbre regia Andrei Blaier și Mihai Constantinescu, Picnic pe campul de lupta de F. Arrabal, Inelul de briliant ( patru episoade) după Liviu Rebreanu, Steaua fără nume- M. Sebastian, Omul care a văzut moartea – de V.Eftimiu, Uneori imposibilul nu există de Virgil Stoenescu, Alergătorul de cursă lungă de E. Lovinescu, Oglindă - de D. Solomon, Transfer de personalitate de D Solomon, Don Carlos de Schiller, Don Juan și dragostea pt. geometrie de Max Frisch, …Sub clar de lună, de Teodor Mazilu, Serialele TV „Ultimul stinge lumina” si „Adio Europa”, canalul ACASA – Iubire ca-n filme, Inima de tigan(Gigi Dumbravă), Regina ,Aniela(Haralamb Capelin). Greu de stabilit o totalitate a scenariilor de televiziune in care a fost distribuit, începând din 1971…Radio și reviste[modificare | modificare sursă]
Peste o suta de titluri de piese rafiofonice, imposibil de menționat, emisiuni de versuri permanente de-a lungul anilor, emisiuni in direct, interviuri live, interviuri in reviste, ziare etc…Turnee, festivaluri, premii[modificare | modificare sursă]
- Yugoslavia, Italia, URSS, Bulgaria, Grecia, Italia, Ungaria, Austria, Elveția, Germania, Anglia, Portugalia, SUA, Canada, Egipt, Tunisia.
- Medalia de aur - 1965 Bienala I.L. Caragiale recitator
- Marele premiu - 27 martie 1966 - Dialog la Distanță- Legenda Mânăstirii Argeș
- Premiu de interpretare masculină la Festivalul Tineretului de la Piatra Neamț cu “Picolo” din “Speranța nu moare în zori” în regia lui Dan Micu – 1973.
- Premiu de interpretare la Bacău cu “Caractare” în regia lui George Bănică –1975
- Marele Premiu “Leul de aur” la Arezzo – Italia cu Năpasta, regia Alexa Visarion
- Ordinul “Meritul cultural” clasa a III-a 1984
- Premiul Revistei Flacăra (pentru modestie!!!) 1985
- Premiul Criticii “Cel mai bun actor al anului 1997” pentru Glagoliev și Fouquiller Tinville.
- Ordinul National PENTRU MERIT, in grad de cavaler, in 2002
- Diploma de excelență în Cinematografia română 2003
- Premiul revistei VIP – 2006 pentru cartea Catifea
- Premiul revistei Confidential pentru regia spectacolului IUBIRE CONFORT II - 2009
- Din 19 mai 2009, Casa de Cultură din orasul Călimănesti (Vâlcea) poartă numele FLORIN ZAMFIRESCU
Activitate regizorală[modificare | modificare sursă]
- 1988 –„Visul unei nopți de vară” de W. Shakespeare la Studioul Casandra
- 1989 –„La Locandiera”de Goldoni la Teatrul Toma Caragiu Ploiești
- 1990 -„Năpasta” de I. L. Caragiale la Teatrul Mihai Eminescu Chișinău
- 1992 -„Gaițele” de Al Kirițescu la Studioul Casandra și apoi La Teatrul Mic – București
- 1995 -„Există Teatru?” spectacol coupe după Cehov și Giraudoux la Stud. Casandra
- 1995 -„Casa de pe graniță” de Sl. Mrozeck la Teatrul Româno-American- București
- 1996 -„Adunarea femeilor” de Aristofan la Teatrul Mihai Eminescu - Botoșani
- 1996 -„Conu' Leonida față cu Reacțiunea” de Caragiale la Teatrul Mihai Eminescu - Botoșani
- 1997 -„Norii” de Aristofan la Teatrul Sică Alexandrescu - Brașov
- 1999 -„Trei surori “ de AP Cehov la Studioul Casandra
- 2000 -„Visând o limbă în care să ne înțelegem cu toții" de.... Teatrul Radu Stanca, Sibiu.
- 2002 -„Gaițele‘‘ la Teatrul Radu Stanca din Sibiu
- 2002 - „Anonimul venetian‘‘, la Teatrul Radu Stanca din Sibiu
- 2003 - „Norii‘‘ de Aristofan la Teatrul Radu Stanca din Sibiu
- 2004 - „Vulpoiul‘‘ la Teatrul Radu Stanca din Sibiu
- 2007 – „Cum vă place‘‘, “Visul unei nopți de vară”, de W. Shakespeare, Trei surori – de Cehov, spectacole de diploma cu absolventii an IV, jucate la Teatrul Odeon
- 2008 – „Iubire confort II‘‘- trupa teatrului D’Aia
Activitate pedagogică[modificare | modificare sursă]
- Intre 1974-1978 –asistent la Catedra de Arta Actorului IATC IL Caragiale
- Din 1986 până în 1996 angajat cu ora sau în cumul la IATC-ATF-UATC- UNATC București, iar din 1996 transferat la UNATC ca Profesor Universitar.
- Intre 1997-2004 conduce, ca Profesor cu cumul, primele doua clase de Arta Actorului la “Universitatea Lucian Blaga” din Sibiu.
- Publică în 1989, în Almanahul Revistei Teatru un studiu în sprijinul tinerilor care doresc să devină actori.
- În anul 2001 membru în juriul Festivalului internațional de teatru experimental de la Cairo - CIFET.
- Doctor în arte 2002 cu lucrarea Actorie sau magie
- In 2005 publica o carte de povestiri numita Catifea.
- 2008 – coordonator de an IV Arta Actorului la UNATC I.L.Caragiale, si actor la Teatrul Odeon din Bucuresti
- 2008-2009 Membru in comisia de selectie REALATATEA TV numita Bursa Valorilor Romanesti
- 2009 – coordonator al anului I Arta Actorului UNATC I.L.Caragiale, actor la Teatrul Odeon Bucuresti
Florin Zamfirescu Date personale Născut (70 de ani)
Călimănești, VâlceaCetățenie România Ocupație actor
regizor de filmAlte premii Ordinul Național „Pentru Merit”
- 1949: Scott Frederick Turow (n. 12 aprilie 1949) este un avocat american, cunoscut ca scriitor de thriller. El a scris nouă cărți de ficțiune și două non-ficțiune, traduse în peste 40 de limbi și vândute în mai mult de 30 de milioane de volume. De asemenea, au fost realizate unele producții cinematografice bazate pe câteva dintre lucrările lui. Viața și cariera Turow s-a născut în Chicago, Illinois, ca descendent al unei familii de ruși evrei. A urmat New Trier High School și a absolvit în 1970 Amherst College, ca membru al Societății Literare Alpha Delta Phi. A primit distincția Edith Mirrielees Fellowship de la Centrul de Creație literară al Universității din Stanford, pe care l-a frecventat între 1970-1972. În 1971 s-a căsătorit cu Annette Weisberg, o pictoriță, dar au divorțat 35 de ani mai târziu. Cei doi au trei copii, Rachel, Suzanne și Weisberg Turow. După ce a părăsit Baroul american, Turow a devenit romancier, începând să scrie thrillere cu acțiune din domeniul juridic și de Drept, cum ar fi Presumed Innocent, The Burden of Proof, Pleading Guilty și Personal Injuries, acesta din urmă fiind numit de revista Time „cel mai bun roman de ficțiune din 1999“. Toate titlurile menționate au devenit bestselleruri și Turow și-a multuiplicat premiile literare, în special Silver Dagger Award acordat de Asociația Scriitorilor de Crime din Marea Britanie. În 1990, Turow a figurat pe coperta revistei Time din luna iunie, criticii publicației descriindu-l drept un „Bard al Perioadei Litigioase“. În 1995, autorul canadian Derek Lundy a publicat o biografie a lui Turow, intitulată Scott Turow: Meeting the Enemy (Scott Turow: Întâlnirea cu dușmanul) (ECW Press).
Scott Turow 
Scott TurowDate personale Născut (70 de ani)[2][3][4][5]
Chicago, SUA[6]Cetățenie SUA Ocupație avocat
romancier[*]
scriitor
jurist-poet[*]Limbi limba engleză[1] Studii Universitatea Stanford
Facultatea de Drept Harvard[*]
Amherst CollegeNote Premii Heartland Prize[*] - 1950: George Rădeanu, pictor român
- 1954: Nguyễn Thị Kim Ngân (născută 12 aprilie 1954 în Provincia Bến Tre) este un politician vietnamez care este în prezent președinte al Adunării Naționale a Vietnamului.[1] Este membru al celui de-al 12-lea Politburo al Partidului Comunist din Vietnam, în care ea ocupă locul doi, după secretarul general al Partidului Comunist Nguyễn Phú Trọng. Ea a ocupat anterior funcția de vicepreședinte al Adunării Naționale din Vietnam.[2] Ea a devenit președinte al Adunării Naționale a Vietnamului la 31 martie 2016, în locul lui Nguyen Sinh Hung.
Nguyễn Thị Kim Ngân 
Date personale Născută (65 de ani)
Provincia Bến Tre, Statul Vietnam (acum Vietnam)Cetățenie 
Vietnam Ocupație politiciană
învățătoarePreședinta Adunării Naționale a Vietnamului Deținător actual Funcție asumată
31 martie 2016Precedat de Nguyen Sinh Hung Vicepreședintă a Adunarea Națională a Vietnamului În funcție
23 iulie 2007 – 31 martie 2016Membru Politburo Deținător actual Funcție asumată
11 mai 2013Ministrul Muncii, Invalizilor și Afacerilor sociale În funcție
August 2007 – iulie 2011Prim-ministru Nguyễn Tấn Dũng
Partid politic Partidul Comunist Vietnamez - 1955: Maria Teslaru (n. , Buhuși, România – d. , Buhuși, România[1]) a fost o actriță română de film, radio, teatru, televiziune și voce. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, secția actorie, promoția 1977, clasa profesor Octavian Cotescu și Institutul de Teatru din Târgu Mureș, secția actorie, clasa profesor Constantin Codrescu, promoția 1980.[2]Actrița a apărut în seriale de televiziune: a fost Elvira Popeangă în „State de România”, difuzat de Pro TV (2009), America Sprânceană din „Clanu' Sprânceană” (Antena 1, 2007), și Mama Carlei din „La urgență” (TVR 1, 2006).
Filmografie
- Coco (2017) - Abuelita (dublaj română), trailer
- Kira Kiralina (2014) - Veturia, trailer
- Carmen (2013) - Anita Trailer
- Funeralii fericite (2013) - Jana, trailer
- Din dragoste cu cele mai bune intenții (2011) - Geta, trailer
- Tatăl fantomă (2011) - Oana Kopelmann, trailer
- Categoria grea (2010)
- Clanu' Sprânceană (2007) - America Sprânceană
- Doi crai (2007)
- La urgență (2006) - mama Carlei
- Aceeași gară pentru doi (2002)
- Binecuvântată fii, închisoare (2002), trailer
- Detectiv fără voie (2001)
- Natures mortes (2000)
- Roberta (2000)
- Le record (1999)
- Vertiges (1997)
- Spitalul special (1996)
- Crucea de piatră / Crucea de piatră - ultimul bordel (1994)
Maria Teslaru Date personale Născută
Buhuși, RomâniaDecedată (63 de ani)
Buhuși, România[1]Cetățenie România Ocupație actriță Activitate Alma mater Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Universitatea de Arte din Târgu Mureș
- 1956: Andy Garcia, pe numele său întreg Andrés Arturo García Menéndez (n. 12 aprilie 1956) este un actor american de origine cubaneză. A devenit cunoscut la sfârșitul anilor 80 și începutul anilor 90, apărând în mai multe producții de succes, printre care Nașul: Partea a III-a, Incoruptibilii, Ocean's Eleven, Ocean's Twelve, Ocean's Thirteen, The Lost City sau When a Man Loves a Woman. Pentru rolul Vincent Mancini din Nașul: Partea a III-a a fost nominalizat la Oscar pentru categoria Cel mai bun actor în rol secundar. S-a născut la Havana, iar fratele său geamăn a murit la naștere. Mai mult, se pare că umărul fratelui a fost lipit de al lui la naștere și a fost îndepărtat chirurgical mai târziu.[1] Mama sa, Amelie Menéndez a fost profesoară, iar tatăl, René García Núñez, un fermier și avocat, iar mai târziu a avut o afacere cu parfumuri în Statele Unite ale Americii.[2][3] Are chiar un frate mai mare, René. Pe când avea cinci ani, familia sa s-a mutat la Miami. Pentru că afacerea tatălul din industria parfumurilor devenea prosperă, Garcia s-a îmbolnăvit și a putut să îl ajute pentru a-și mări veniturile. Tocmai de aceea s-a hotărât să urmeze cariera de actor. A luat lecții de actorie cu Jay W. Jensen în ultimul an de liceu și a absolvit cursurile Universității Florida.
Andy Garcia 
Andy García în 2009Date personale Nume la naștere Andrés Arturo García Menéndez Născut (63 de ani)
Havana, CubaCăsătorit cu Marivi Lorido García (c. 1982) Număr de copii 4 Copii 4 Cetățenie SUA
Cuba Ocupație Actor Activitate Domiciliu Toluca Lake[*] Alma mater Florida International University Ani de activitate 1978–prezent Partid politic Partidul Republican Număr de copii 4 - 1959: Camelia-Margareta Bogdănici (n. 12 aprilie 1959) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Democrat Liberal.Pe 3 februarie 2014 a trecut în deputați neafiliați, apoi s-a mutat în grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (pe data de 9 februarie 2015).
- 1959: Constantin Miclea (n. 12 aprilie 1959, Bâsca Chiojdului, județul Buzău) este un fost arbitru și observator de fotbal român.[1]A fost viceprimar în orașul Bușteni în perioada 1992-1996. In 2002-2004 a fost Consilier local al orașului Bușteni.Din 1999 este directorul general al Complexului Sportiv Național Piatra Arsă de pe platoul Bucegi (orașul Bușteni). A mai ocupat aceiași funcție, de director general, la Complexul Sportiv Național Poiana Brașov și la Complexul Sportiv Național „Lia Manoliu” (București).În 1980 a devenit arbitru de fotbal, în 1993 promovând în Liga 1. În 2012 a fost introdus în corpul observatorilor din Liga 1.
- 1961: Lisa Gerrard (n. 12 aprilie 1961, Melbourne, Australia) este o muziciană, cântăreață și compozitoare australiană, cunoscută mai ales ca membră fondatoare a formației Dead Can Dance. Este laureată a Globului de Aur și a fost nominalizată și la Premiul Oscar, pentru melodia de pe coloana sonoră a filmului Gladiatorul din 2000, pe care a scris-o în colaborare cu compozitorul Hans Zimmer. Puternica sa voce de contralto dramatic este recunoscută cu ușurință. Din părinți irlandezi emigrați în Australia, Lisa Gerrard s-a născut la 12 aprilie 1961, la Melbourne și a crescut la Prahan, la periferia orașului Melbourne, printre comunitățile grecești, turcești, italiene și arabe, care îi vor influența muzica. Ea cântă în engleză, gaelică, precum și în « hopelandic » - o limbă inventată.Muzica sa inclasabilă a fost calificată rând pe rând drept muzică gotică, new wave sau drept muzica lumii.Performanțele sale vocale oferă melopei incantatoare, uneori eterate alteori tribale de cântece sacre, mistice, ori transe hipnotice. În 1981, formează grupul "Dead Can Dance" cu Brendan Perry. Denumirea formației a fost inspirată de cel al unei măști rituale aborigene australiene.După despărțirea de Dead Can Dance, Lisa Gerrard își urmează cariera solo. Un Golden Globe / Globul de Aur[5] i-a fost decernat pentru muzica filmului Gladiatorul pe care l-a scris în colaborare cu compozitorul Hans Zimmer. Pentru coloana sonoră a aceluiași film, a fost nominalizată la Premiul Oscar.Anul 2005 marchează reformarea formației Dead Can Dance, pentru un turneu european și nord-american, ocazie de a descoperi noi compoziții ca Saffron sau Hymn For The Fallen.În primăvara lui 2007, Lisa Gerrard a efectuat un turneu solo, care a trecut prin Australia, prin Europa și apoi prin America de Nord. În toamna lui 2007, ea a cântat din nou în Europa și apoi în Rusia.În iunie 2008, precursorul muzicii electronice germane, Klaus Schulze, a scos un album întitulat Farscape, cu inconfundabila voce a Lisei Gerrard. Același compozitor german, Klaus Schulze, a scos apoi, Rheingold (2008 - live cu Lisa Gerrard), precum și Dziekuje Bardzo (2009 - live cu Lisa Gerrard).În seara zilei de 28 iulie 2012, Lisa Gerrard a bucurat spectatorii și telespectatorii ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară de la Londra, cu vocea ei inconfundabilă. Din părinți irlandezi emigrați în Australia, Lisa Gerrard s-a născut la 12 aprilie 1961, la Melbourne și a crescut la Prahan, la periferia orașului Melbourne, printre comunitățile grecești, turcești, italiene și arabe, care îi vor influența muzica. Ea cântă în engleză, gaelică, precum și în « hopelandic » - o limbă inventată.Muzica sa inclasabilă a fost calificată rând pe rând drept muzică gotică, new wave sau drept muzica lumii.Performanțele sale vocale oferă melopei incantatoare, uneori eterate alteori tribale de cântece sacre, mistice, ori transe hipnotice. În 1981, formează grupul "Dead Can Dance" cu Brendan Perry. Denumirea formației a fost inspirată de cel al unei măști rituale aborigene australiene.După despărțirea de Dead Can Dance, Lisa Gerrard își urmează cariera solo. Un Golden Globe / Globul de Aur[5] i-a fost decernat pentru muzica filmului Gladiatorul pe care l-a scris în colaborare cu compozitorul Hans Zimmer. Pentru coloana sonoră a aceluiași film, a fost nominalizată la Premiul Oscar.Anul 2005 marchează reformarea formației Dead Can Dance, pentru un turneu european și nord-american, ocazie de a descoperi noi compoziții ca Saffron sau Hymn For The Fallen.În primăvara lui 2007, Lisa Gerrard a efectuat un turneu solo, care a trecut prin Australia, prin Europa și apoi prin America de Nord. În toamna lui 2007, ea a cântat din nou în Europa și apoi în Rusia.În iunie 2008, precursorul muzicii electronice germane, Klaus Schulze, a scos un album întitulat Farscape, cu inconfundabila voce a Lisei Gerrard. Același compozitor german, Klaus Schulze, a scos apoi, Rheingold (2008 - live cu Lisa Gerrard), precum și Dziekuje Bardzo (2009 - live cu Lisa Gerrard).În seara zilei de 28 iulie 2012, Lisa Gerrard a bucurat spectatorii și telespectatorii ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară de la Londra, cu vocea ei inconfundabilă.
Lisa Gerrard 
Lisa Gerrard în 2009Date personale Născută (58 de ani)[1][2][3]
Melbourne, Australia[4]Cetățenie 
Australia Ocupație cântăreață
compozitoare
muziciană
compozitoare de coloană sonoră[*]
vocalist[*]Activitate Gen muzical ethereal wave[*]
World music
dark wave[*]Tipul de voce contralto Instrument(e) acordeon
chitară
voce[*]Case de discuri 4AD[*]
Warner Bros. Records[*]Prezență online site web oficial
facebook
Twitter
Internet Movie Database
Myspace
canal YouTube - 1962: Carlos Sainz Cenamor (n. , Madrid, Spania) este un pilot spaniol de raliuri. El a câștigat Campionatul Mondial de Raliuri, cucerind titlul în campionatul piloților cu un bolid Toyota în 1990 și 1992, și devenind vice-campion de patru ori. Campioni la constructori datorită lui Sainz au devenit Subaru (1995), Toyota (1999) și Citroën (în 2003, 2004 și 2005). A câștigat de trei ori Raliul Dakar (2010, 2018, 2020).
- 1962: Katsuhiro Kusaki (n. 12 aprilie 1962) este un fost fotbalist japonez.
- 1965: Mihai Stoica, fotbalist român
- 1965: Alexei Scala (în ucraineană Алексей Васильович Скала, Aleksei Vasiliovici Skala; n. 12 aprilie 1965, Belgorod-Dnestrovsc) este un fost fotbalist moldovean originar din Ucraina. În anul 1992 el a jucat 7 meciuri pentru echipa națională de fotbal a Moldovei, marcând un gol.[1]Fratele său, Iurie, de asemenea a fost fotbalist, jucând și el pentru naționala Moldovei.
- 1966: Gregor Rosinger (n. 12 aprilie 1966 in Viena) este un expert in finanțe și investor austriac.
- 1967: Shinkichi Kikuchi (n. 12 aprilie 1967) este un fost fotbalist japonez.
- 1972: Cătălin Lucian Matei, politician român
- 1973: Christian Panucci (n. 12 aprilie 1973, Savona, Liguria, Italia) este un fost fotbalist italian care a jucat pentru echipa națională a Italiei. Panucci a fost fundaș și a jucat de obicei pe partea dreaptă, dar putea juca și pe stânga sau în centrul apărării.
- 1975: Ionuț Caragea (n. 12 aprilie 1975, Constanța, România) este un scriitor de limbă română și limbă franceză[1]. Este considerat de mai mulți critici și oameni de litere unul dintre liderii generației de scriitori douămiiști, unii critici considerându-l chiar liderul de necontestat al acestei generații[2][3][4][5][6][7][8][9]. Totodată, este apreciat ca unul dintre cei mai atipici și originali scriitori de care dispune în prezent România[10][11][12][13][14]. Este cunoscut și în Franța, unde i-au fost publicate mai multe cărți traduse sau scrise direct în franceză, devenind astfel membru al Societății Poeților Francezi și membru al Societății Poeților și Artiștilor din Franța[15]. Academicianul Giovanni Dotoli, una dintre personalitățile marcante ale Francofoniei, analizând volumul de poeme “Mon amour abyssal”, consideră că Ionuț Caragea este un poet care onorează România și literatura europeană. [16] Ionuț Caragea a fost premiat de două ori de Societatea Poeților Francezi, cea mai veche și cea mai prestigioasă societate de poezie din Franța. „Mon amour abyssal” a fost distins cu premiul „François‑Victor Hugo”, iar „J'habite la maison aux fenêtres fermées” a obținut premiul „Mompezat”
- Ionuț Caragea își petrece primii 28 de ani din viață la Constanța. Face studiile primare la Școala Generală nr. 38, apoi termină Liceul Industrial Energetic. Urmează cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Ovidius Constanța și obține licența de absolvire în 1998. A practicat jocul de rugby începând de la vârsta de 8 ani, la îndemnul tatălui său, Florin Caragea, fost component al generației de aur a rugbyului românesc[19]. Conform propriilor amintiri, a fost înscris la echipa Clubului Sportiv Școlar nr. 2 din Constanța, fiind antrenat de Peter Ianusevici. În 1994 devine campion național de juniori cu echipa Farul Constanța, iar în același an, după terminarea junioratului, debutează în liga a doua de seniori, fiind legitimat de echipa Callatis Mangalia. În perioada 1996-2002 activează ca jucător profesionist la CFR Constanța și Farul Constanța, echipe din divizia națională de rugby.[20] În 2003 a emigrat în Canada, trăind în Montréal până în 2011. Obține cetățenia canadiană în 2008[2]. În Canada a continuat să joace rugby, fiind triplu campion al provinciei Québec cu echipa Parc Olympique din Montréal[21]. În 2006 a jucat în selecționata provinciei Québec, echipa Caribou, din cadrul Super-ligii canadiene de rugby, fiind singurul român din componență [22]. Pe plan profesional, a practicat meseria de instructor sportiv în clubul „Les Géants de Montréal”, aflat în incinta complexului sportiv „Gadbois”[23].Scrie poezii din adolescență, dar primele postări ale poemelor sale au loc în anul 2002, pe site-ul www.poezie.ro. Adevărata vocație și-a descoperit-o în Canada[24], după ce a debutat ca poet în revista Observatorul din Toronto, pe 6 aprilie 2006, fiind întâmpinat de poetul George Filip[25]. Apoi a fost descoperit de editorul Dumitru Scorțanu și a publicat primele sale 3 volume la editura Stef din Iași.[26] Pe 29 martie 2007, Ionuț Caragea a fost denumit de scriitoarea Maria Prochipiuc „poetul născut pe Google”, într-un articol publicat în revista Observatorul [27]. Pe 16 iulie 2008, Ionuț Caragea a fondat, împreună cu poetul Adrian Erbiceanu, Asociația Scriitorilor de Limbă Română din Québec și Editura ASLRQ[28]. Promovează limba și literatura română în spațiul canadian, fiind coautorul Antologiei Scriitorilor Români din Provincia Québec, ediția din 2009, și coordonator principal al ediției din 2015[29]. Totodată, își desfășoară activitatea de promotor cultural și pe site-ul oficial al ASLRQ, în cadrul revistei[3] și cenaclului aceleiași asociații[4]. Se întoarce în România în februarie 2012 și se stabilește la Oradea[30], oraș în care este întâmpinat literar de Ana Blandiana, printr-un text semnat de poetă pe coperta a 4-a a volumului "Cer fără scări" [31]. După stabilirea la Oradea, Ionuț Caragea și Nicoleta Baciu întemeiază o familie, având o fiică, Ana-Maria, născută în anul 2013.[5]. Ionuț Caragea își desfășoară activitatea de promotor literar și în spațiul bihorean, fiind coordonator al cenaclului „Prietenii poeziei”, filiala din Oradea, cenaclu care a fost lansat pe 12 aprilie 2018, exact în ziua în care scriitorul a împlinit 43 de ani.[32]. Pentru activitatea sa, a fost nominalizat în anii 2018 și 2019 la premiile oferite de Fundația Comunitară Oradea, categoria "Promotor al culturii și artei" și a primit o diplomă de excelență din partea Bibliotecii Gheorghe Șincai[6]Ionuț Caragea se remarcă și prin lupta sa îndreptată împotriva celor care denigrează cultura română și valorile naționale ale poporului român. [7][8]. Totodată, critică aspru lumea literară românească, în special revistele și găștile literare formate în jurul lor[9], de această critică nescăpând nici revista literară Familia. Ionuț Caragea a scris 22 de cărți de poezie în limba română, dintre care două sunt bilingve, "Cer fără scări" și "Festina lente". Printre criticii de întâmpinare care au scris despre cărțile lui Ionuț Caragea, în faza încipientă a carierei sale literare, se pot enumera Marius Chelaru, Angela Furtună[49], Valeriu Cușner [50], Constantin Miu[51], Adrian Botez [52], Daniel Corbu [53], Cezarina Adamescu [16][17] etc. A fost totodată încurajat de cunoscutul scriitor, dramaturg și regizor de film Corneliu Leu, acesta scriind o cronică literară în 2009, în revista Port@Leu, care devine prefața volumului „Poezii de dragoste”, publicat în 2010 la editura Fides. În ceastă cronică, Corneliu Leu anunța că „ne aflăm în fața unui autor care are ceva de spus și, stăpân pe niște mijloace moderne de exprimare ale unor inedite stări poetice, va mai avea încă de spus impunându-și registrul poetic asupra generației sale."[18] În 2014 publică volumele „Cer fără scări” și „Festina lente”, la editura eLiteratura din București. Despre ele au scris criticii literari Maria Ana Tupan[54], Ștefan Borbély[55] , Adrian Dinu Rachieru[56], Ionel Bota[57], Ioan F. Pop[19], Emanuela Ilie[20] și alții. În septembrie 2015, Ionuț Caragea publică la editura eLiteratura din București, antologia "În așteptarea păsării", în care sunt incluse 1000 de citate și aforisme și 319 poezii scrise de autor în intervalul 2006-2015.[21]. Alte volume recente de poeme în limba română sunt "Umbră lucidă" (2016)[22], "Mesaj către ultimul om de pe Pământ" (2017) [23] și "Eu la pătrat" (2017), volume prefațate de Maria Ana Tupan și publicate la editura Fides. Despre volumul “Umbră lucidă” se pronunță și criticul Constantin Dram, acesta considerând că Ionuț Caragea se arată a fi un poet redutabil, glosând aidoma celui care vorbește de la tribună sau de la amvon, având conștiința clară a concentrării mesajului poetic, în așa fel încât textul capătă rezonanța sonurilor sacralizate. Criticul literar Ovidiu Ghidirmic consideră, în schimb, că „Mesaj către ultimul om de pe Pământ” este cel valoros și mai reprezentativ volum al autorului, titlu inspirit și plin de profunde și tulburătoare semnificații, amplu poem socio-gonic și apocaliptic, dar nu de o tonalitate sumbră și deprimantă, dimpotrivă, tonifiantă și plină de speranță, pe tema „ultimului om” sau a „omului postistoric”, ce se înscrie pe linia unei formule consacrate de o întreagă literatură și filosofie. Criticul afirmă că din versurile autorului se desprinde o adevărată religie a salvării prin poezie, Ionuț Caragea având, după opinia sa, toate șansele să rămână în istoria literaturii[24] Despre durerile zbaterii existențiale care pot deveni tămăduitoare scrie și criticul Theodor Codreanu într-o cronică[58] în care analizează volumul în vers clasic "Eu la pătrat". Criticul mai punctează și faptul că Ionuț Caragea ridică narcisismul eului la nivel ontologic pe urmele lui Eminescu, fără să-l citeze, ceea ce atestă consubstanțialitatea eminesciană a scrisului românesc. Criticul subliniază cheia prin care trebuie receptată diferența dintre eu la nicio putere (narcisiac) și Eu la pătrat (hyperionic), iar concluzia finală despre versurile în vers clasic ale autorului este că restricțiile prozodice și de versificație au meritul de a pune la încercare profesionalismul pe care modernii și postmodernii l-au supus volatilizării. Urmează în 2018 două cărți de poezie: "Cenușa din abis" (ed. Fides, prefață de Constantin Cubleșan) și "Despletirea viselor" (ed. Princeps Multimedia, prefață de Daniel Corbu).Cărțile de poezie traduse în alte limbi au fost: "La suprême émotion" (franceză), "Déconnecté" (franceză), "Ciel sans escalier" (franceză), "Festina lente" (spaniolă), "Mon amour abyssal" (franceză), "Une étincelle dans le couloir des ombres" (franceză), "Je suis né sur Google" (franceză). Cărțile traduse în franceză au fost apreciate și în Franța. Criticul literar Jean-Paul Gavard-Perret consideră că Ionuț Caragea restaurează eterul în versuri care au o severitate opalescentă sau, uneori, o duritate precum cea a lui Emil Cioran. Crticul mai precizează că în poezia lui Ionuț Caragea, ființa umană, în aspirația sa spre absolut, este împărțită între două postulări: calea intelectuală și cea senzuală, adică contemplația apolinică și modul de viață dionisiac.[59]. La sfârșitul anului 2018, academicianul Giovanni Dotoli, figură proeminentă a Francofoniei, scrie o cronică elogioasă despre volumul de poeme "Mon amour abyssal", în "Revue européenne de recherches sur la poésie", o revistă de specialitate literară care apare în Paris, Franța. Criticul francez consideră că Ionuț Caragea este un poet care onorează România și literatura europeană, descriind poezia autorului ca fiind una de profunzime, care pătrunde în inima materiei și merge până la limita posibilului, oferind omului adevăratul sens al existenței. [25] În 2019 Ionuț Caragea publică primul său volum de poeme scris direct în limba franceză, volumul intitulându-se " J’habite la maison aux fenêtres fermées" (Editura Stellamaris, Brest, Franța). Acest volum a fost distins cu premiul pentru poezie "Mompezat", oferit de Societatea Poeților Francezi.
Volume publicate[modificare | modificare sursă]
Poezie în limba română[modificare | modificare sursă]
- Delirium Tremens – Ed. Stef, col. Stef Debut, Iași, 2006
- M-am născut pe Google – Ed. Stef, col. Stef Universal, Iași, 2007
- Donator universal – Ed. Stef, col. Stef Universal, Iași, 2007
- Omul din cutia neagră – Ed. Fides, col. Eidos, Iași, 2007
- 33 bis – Ed. Fides, col. Eidos, Iași, 2008
- Analfabetism literar – Ed. Fides, col. Eidos, Iași, 2008
- Negru Sacerdot – Ed. Fides, col. Eidos, Iași, 2008
- Absența a ceea ce sîntem – Ed. Fides, col. Eidos, Iași, 2009
- Guru amnezic – Ed. Fides, col. Eidos, Iași, 2009
- Poezii de dragoste (antologie) – Ed. Fides, col. Eidos, Iași, 2010
- Suflet zilier – Ed. Fides, col. Eidos, Iași, 2011
- Patria la care mă întorc – Ed. Fides, col. Eidos, Iași, 2012
- Antologie de Poeme 2006-2012 – Ed.Fides,col. EIdos, Iași, 2013
- Festina lente (română/spaniolă) – Ed. eLiteratura, București, 2014
- Cer fără scări/Ciel sans escalier (română/franceză) – Ed. eLiteratura, București, 2014
- În așteptarea păsării (antologie de poeme, citate și aforisme 2006-2015) – Ed. eLiteratura, București, 2015
- Umbră lucidă – Ed. Fides, col. Eidos, Iași, 2016
- Mesaj către ultimul om de pe Pământ – Ed. Fides, col. Eidos, Iași, 2017
- Eu la pătrat (poeme în vers clasic și aforisme) – Ed. Fides, col. Eidos, Iași, 2017
- Cenușa din abis (poeme) – Ed. Fides, col. Eidos, Iași, 2018
- Despletirea viselor (poeme și aforisme) – Ed. Princeps Multimedia, Iași, 2018
- Iubirea mea abisală (poeme) – Ed. Fides, col. Eidos, Iași, 2019
Aforisme[modificare | modificare sursă]
- Dicționarul suferinței – Ed. Fides, col. Eidos, Iași, 2008
- Dicționarul suferinței, vol. II – Ed. Fides, col. Eidos, Iași, 2010
- Întreita suferință – Ed. Fides, col. Eidos, Iași, 2011
- Delir cu tremurături de gînduri.Citate și aforisme 2006-2013 – Ed. Fides, col. Eidos, Iași, 2013
- În așteptarea păsării (antologie de poeme, citate și aforisme 2006-2015) – Ed. eLiteratura, București, 2015
- Eu la pătrat (poeme în vers clasic și aforisme) – Ed. Fides, col. Eidos, Iași, 2017
- Din spuma valurilor (antologie de citate și aforisme) – Ed. Fides, col. Eidos, Iași, 2017[46]
- Roua infinitului (antologie de aforisme) – Ed. Digital Unicorn, Constanța, 2019
- Flori din părul veșniciei – Ed. Fides, col. Eidos, Iași, 2019
Science-fiction[modificare | modificare sursă]
- Uezen și alte povestiri – Ed. Fides, col. Phantasia, Iași, 2010
- Conștiința lui Uezen – Ed. Fides, col. Phantasia, Iași, 2010
- Uezen. Echilibrul lumilor – Ed. Fides, col. Phantasia, Iași, 2011
- Discipolii zeilor de altădată – Ed. eLiteratura, București, 2015
Eseuri[modificare | modificare sursă]
- Literatura virtuală și curentul Generației Google – Ed. Fides, col. Litteratus, Iași, 2009
- Esențe lirice. Cronici literare 2007-2011 – Ed. Fides, col. Litteratus, Iași, 2011
Spiritualitate[modificare | modificare sursă]
- Gîndul meu. Cum am devenit Poet – Ed. Fides, col. Spiritus, Iași, 2011
- Ascultă-ți gândul și împlinește-ți visele! – Ed. eLiteratura, București, 2016
Cărți traduse[modificare | modificare sursă]
- La suprême émotion (poezii în limba franceză) – Ed. ASLRQ, Montréal, Canada, 2009
- Déconnecté (poezii în limba franceză) – Ed. Elmis, Iași, România, 2009
- Uezen (roman S.F. în limba engleză) – Ed. Wildside Press, Rockville, Maryland, U.S.A., 2012[47]
- Festina lente (poezii în limba spaniolă) – Ed. eLiteratura, București, România, 2014
- Ciel sans escalier (poezii în limba franceză) – Ed. eLiteratura, București, România, 2014
- Mon amour abyssal (poezii în limba franceză) – Ed. Stellamaris, Brest, Franța, 2018[48]
- Aphorismes jaillis de l’écume des flots (aforisme în limba franceză) – Ed. Stellamaris, Brest, Franța, 2018[49]
- Une étincelle dans le couloir des ombres (poezii în limba franceză) – Ed. Stellamaris, Brest, Franța, 2019[50]
- Je suis né sur Google (poezii în limba franceză) – Ed. Stellamaris, Brest, Franța, 2019[51]
Cărți scrise de autor în franceză[modificare | modificare sursă]
- J’habite la maison aux fenêtres fermées (poezii în limba franceză) – Ed. Stellamaris, Brest, Franța, 2019[52]
Premii și nominalizări[modificare | modificare sursă]
- Premiul pentru poezie "Mompezat", oferit de Societatea Poeților Francezi, cea mai veche și cea mai prestigioasă societate de poezie din Franța, anul 2019[68]
- Premiul pentru poezie "François-Victor Hugo", oferit de Societatea Poeților Francezi, cea mai veche și cea mai prestigioasă societate de poezie din Franța, anul 2018[69]
- Nominalizare în anul 2019 la premiile oferite de Fundația Comunitară Oradea, categoria "Promotor al culturii și artei"
- Nominalizare în anul 2018 la premiile oferite de Fundația Comunitară Oradea, categoria "Promotor al culturii și artei"[53]
- Marele premiu și trofeul "Sapiens Piroboridava" (Ex-Aequo) la a doua ediție a Festivalului Internațional al Aforismului pentru românii de pretutindeni (Tecuci, 4-5 octombrie 2018) [54] [55]
- Premiul special "Mihai Pauliuc" la prima ediție a Festivalului Internațional al Aforismului pentru românii de pretutindeni (Tecuci, 5-7 octombrie 2017) [56]
- Premiul pentru critică literară la prima ediție a festivalului internațional de literatură "eCreator" (Baia Mare, 2017)[57]
- Premiul al II-lea (premiul I nu s-a acordat) la ediția din 2016 a concursului național de proză SF "România peste 100 de ani" organizat în cadrul ROMCON-ului de Asociația Română a Cluburilor și Autorilor de Science-Fiction (ARCASF). Președintele juriului: Cristian Tudor Popescu. [58]
- Premiul al II-lea (premiul I nu s-a acordat) la prima ediție a "Concursului de Proză Umoristică SF" organizat în 2016 de clubul "Helion" din Timișoara, pentru povestirea "Ca la noi la nimenea"
- Romanul științifico-fantastic "Discipolii zeilor de altădată" este nominalizat la premiile din 2015 ale U.S.R., filiala din Dobrogea[70]
- Volumul de poezii "Suflet zilier" este nominalizat la premiile din 2012 ale U.S.R., filiala din Iași [71]
- Premiul de creativitate pentru aforisme la concursul internațional "Naji Naaman" (Liban) din 2012 [72]
- Mențiune (premiul I nu s-a acordat) la concursul de povestiri știițifico-fantastice "Helion" din Timișoara, anul 2009, pentru povestirea "Perechea de rezervă" [59]
- Premiul al II-lea (premiul I nu s-a acordat) la concursul de povestiri știițifico-fantastice "Helion" din Timișoara, anul 2008, pentru povestirea "Biblos" [60]
- Premiul al III-lea la concursul de povestiri știițifico-fantastice "Helion" din Timișoara, anul 2007, pentru schițele "Penitenciarul", "Jesus Cyborg" și "Atempus" [61]
- Mențiune la concursul de poezie "Dor de dor", anul 2008 [62]
- Premiul I la concursul "Visul" din Orăștie, anul 2007, secțiunea "Poezie" [63]
- Premiul I la concursul "Visul" din Orăștie, anul 2007, secțiunea "Proză" [64]
- Premiul al II-lea la concursul de poezie creștină "Nimic fără Dumnezeu", ediția 2006, cu poezia "Vinerea Mare".
* 1978: Cosmin Mihai Pașcovici (n. 12 aprilie 1978, Suceava) este un fotbalist retras român care a evoluat ultima data la echipa de club Farul Constanța. El a mai jucat la UTA Arad și Dinamo București.Ionuț Caragea 
Ionuț Caragea în 2017 la TecuciDate personale Născut (44 de ani)
Constanța, RomâniaNaționalitate 
română și 
canadianăCetățenie România Ocupație poet, prozator, eseist, aforist. Pseudonim Snowdon King Limbi limba franceză Activitatea literară Mișcare/curent literar douămiism, avangardism, neomodernism, transmodernism, paradoxism, neobaroc Operă de debut volumul Delirium tremens, ed. Stef, 2006 Note Premii Premiile "François-Victor Hugo" și "Mompezat" oferite de Societatea Poeților Francezi
- 1979: Mateja Kežman (chirilic: Матеја Кежман; n. 12 aprilie 1979, Belgrad, Iugoslavia, astăzi Serbia) este un fotbalist sârb, care joacă pe post de atacant, pentru clubul South China din Hong-Kong. A jucat pentru echipa națională de fotbal a Serbiei și Muntenegrului.
- 1979: Jennifer Marie Morrison (n. 12 aprilie 1979) este o actriță, fotomodel și producător de film american.
Jennifer Morrison 
Jennifer Morrison în 2014Date personale Nume la naștere Jennifer Marie Morrison Născută (40 de ani)
Chicago, Illinois, SUACetățenie SUA Ocupație Actriță, fotomodel, producător de film Activitate Alma mater Loyola University Chicago[*] Ani de activitate 1994–prezent - 1981: Nicolás Andrés Burdisso (n. 12 aprilie 1981) este un fotbalist argentinian care evoluează pe postul de fundaș dreapta sau central.
- 1982: Deen (născut Fuad Backović 12.04.1982 în Sarajevo) este un cântăreț popular din Bosnia și Herțegovina. Numele lui de scenă este Deen.
Deen 
DeenDate personale Nume la naștere Fuad Backović Născut (37 de ani)
Sarajevo, Bosnia și Herțegovina (atunci Iugoslavia)Cetățenie 
Bosnia și Herțegovina Ocupație cântăreț Activitate Alte nume Deen Gen muzical pop music Ani de activitate 1997-prezent Colaborare cu Seven Up - 1982: Anna Sivkova (rusă Анна Витальевна Сивкова, n. 12 aprilie 1982) este o scrimeră rusă specializată pe spadă. Este campioană olimpică pe echipe la Atena 2004, triplă campioană mondială pe echipe în 2001, 2003 și 2013 și campioană europeană pe echipe în 2012. A fost laureată cu argint la Campionatul Mondial din 2013 de la Budapesta, după ce a fost învinsă în finală de estonianca Julia Beljajeva.
- 1983: Bogdan Panait (n. 12 aprilie 1983, Ploiești, județul Prahova) este un jucător român de fotbal care evoluează la clubul Dunărea Călărași.
- 1983: Ismail Kouha (n. 12 aprilie 1983 în Maroc) este un portar ce evoluează în prezent la Chabab Houara.
- 1985: Simona Gherman (nume de fată Simona Alexandru, n. 12 aprilie 1985, București) este o scrimeră română specializată pe spadă. A fost campioană olimpică pe echipe la Jocurile Olimpice de vară din 2016, de două ori campioană mondială pe echipe (2010 și 2011) și de șapte ori campioană europeană (2008, 2009, 2011, 2012, 2014, 2015 și 2016 individual și pe echipe).
- 1986: Blerim Džemaili (în albaneză Blerim Xhemaili [blɛˈɾim dʒɛˈmaili]; n. 12 aprilie 1986) este un fotbalist elvețian de origine albaneză, care în prezent evoluează la clubul Bologna din Serie A pe postul de mijlocaș.[2]Din 2006 joacă pentru echipa națională de fotbal a Elveției, reprezentând țara la două campionate mondiale, în 2006 și 2014.
- 1987: Brendon Urie (n. 12 aprilie 1987) este un cântăreț american, compozitor, muzician și un multi-instrumentist. Urie este cel mai bine cunoscut pentru ambitusul său vocal de patru octave și ca vocalistul formației Panic! at the Disco, din care actualmente este unicul membru originar.
Brendon Urie 
Date personale Născut (32 de ani)[1]
St. George[*], SUACetățenie SUA Religie ateism Ocupație cântăreț
muzician
multi-instrumentalist[*]
chitarist
pianist
textier[*]
cantautorActivitate Alma mater Palo Verde High School[* 
Urie, 2006
Urie în 2007 - 1988: Cristina Ioana Bujin (n. , Constanța, România) este o atletă română, specializată pe triplu salt.
- 1989: Antonia, pe numele său complet Antonia Clara Iacobescu (n. , București, RS România), este o cântăreață și fotomodel de origine română.[1] De la vârsta de 5 ani a trăit alături de părinții săi în Statele Unite ale Americii. Antonia a trăit și crescut în statul Utah și în orașul Las Vegas din statul Nevada, unde a terminat liceul și a intrat și în lumea modelling-ului. A participat la sute de ședințe foto pentru cataloage și a ajuns să colaboreze cu agenții mari din America, cum ar fi Lenz sau Ford Models.[2] Cântăreața povestește însă că experiența în modelling i-a lăsat un gust amar, din cauza rivalităților dintre manechine, deși înainte să-și dedice viața muzicii, Antonia și-a sporit popularitatea prin lansarea propriei linii de modă în parteneriat cu Ford Models, acțiune care a propulsat-o pe prima pagină a unor publicații din România. Tatăl natural al Antoniei s-a despărțit de Denise, mama vedetei, pe când Antonia era doar un bebeluș.[4] Între timp, mama solistei s-a recăsătorit cu Mihai Iacobescu și, pe când actuala cântăreață avea doar cinci ani, au plecat cu toții în Statele Unite ale Americii. [4] Pe tatăl ei natural nu l-a cunoscut nici până în ziua de azi. [4]Antonia cântă de la vârsta de 10 ani și a făcut școala de muzică în Statele Unite. Faptul că a trăit printre oameni de culoare a influențat-o în muzică. Așa se explică și apropierea de Velea, care între timp a influențat-o și stilistic. Stilurile RnB și Soul le simte cel mai aproape și a fost influențată de acestea în mod decisiv.[necesită citare]După 13 ani petrecuți în SUA (Utah și Nevada, mai exact Las Vegas),[1] Antonia a fost expulzată si s-a întors cu familia în România. Aici, ea l-a întâlnit pe Tom Boxer, prin intermediul unui antrenor de fitness care o auzise cântând, impresionându-i în egală măsură cu vocea și frumusețea ei.[5]Din întâlnirea Antonia și Tom a luat naștere și primul hit „Roses on Fire”,[6][7] care a beneficiat de un videoclip regizat și filmat de Tom Boxer. „Este prima fată top-model care cântă cu adevărat. În studio nu am avut ce să corectez la vocea ei; este pur și simplu talent nativ!”, a declarat Tom Boxer.[1] Roses on Fire a avut un mare succes și peste hotare, fiind difuzat pe posturi de radio și televiziune din țări precum Olanda și Polonia.[necesită citare].În anul 2005 a apărut în calitate de model în videoclipul "Everywhere We Go" al lui X1 featuring Lil Flip.[8]Un alt hit a fost cântecul „Morena”,[9][10][11] creat de Tom Boxer. A fost potrivit barometrelor de măsurare a audiențelor radio tv, "cea mai difuzată piesă românească a momentului" în luna februarie a anului 2010.[12][13] După două luni și jumătate de la prima difuzare, Morena a reușit să urce în clasamentele muzicale. Au urmat cântece precum "Shake it Mamma" și "Hit'em up girl", care au fost un mare succes.[necesită citare]Antonia a rămas însărcinată în luna decembrie a anului 2009. A născut în data de 28 august 2010 o fetiță, pe care a numit-o Maya Rosaria Castellano.[14] Tatăl este Vincenzo Castellano și este nepotul lui Joshua Castellano, proprietarul clubului Bamboo.[15] Câte luni a fost în concediu maternal, Antonia a fost nevoită să stea departe de scenă. Tom Boxer i-a găsit o înlocuitoare pentru concerte, anume Alexandra Mandache din Galați, aleasă în urma concursului "Alege Antonia" din cadrul emisiunii TV "'Neața cu Răzvan și Dani"[16][17]În vara anului 2011, Antonia a revenit pe scenă în noua sa carieră de cântăreață solo. Aceasta a lansat un nou single numit „Marionette” scrisă de producătorul și DJ-ul olandez Afrojack. Piesa a debutat pe poziția 96 în topul celor mai ascultate piese din România.În toamna anului 2011 a lansat, alături de trupa Vunk, piesa „Pleacă”.În vara anului 2012, Antonia a lansat piesele „I got you” și „Jameia”, cea din urmă ajungând pe locul 5 în România.[necesită citare]Pe 27 decembrie 2014 Antonia a mai născut un copil,[18] un băiețel care a fost numit Dominic.[19][20] Tatăl copilului este Alex Velea.[21][22] Aceasta mai are inca un băiețel cu cântărețul Alex Velea, Akim.Pe data de 17.04.2015 Antonia a lansat albumul ei de debut "This is Antonia" prin intermediul casei de discuri Roton. Albumul conține 12 piese și este disponibil în format fizic și digital.
Antonia 
Date personale Nume la naștere Antonia Clara Iacobescu Născută (30 de ani)
București, RS RomâniaCetățenie România Ocupație cântăreață, fotomodel Activitate Alte nume Antonia Gen muzical Dance, RnB, pop, pop-dance, latino, Instrument(e) chitară
voce[*]Ani de activitate 2000–prezent Case de discuri Roton, Global Records, MediaPro Music Interpretare cu Tom Boxer, Pink Room, Vunk, Holograf, Inna, Jay Sean, Dara, Carla's Dreams, Puya - 1989: Sadat Bukari (n. 12 aprilie 1989, Wa), este un fotbalist ghanez, care în prezent este liber de contract.
- 1990: Hiroki Sakai (n. 12 aprilie 1990) este un fotbalist japonez.
- 1991: Ryota Morioka (n. 12 aprilie 1991) este un fotbalist japonez.
- 1994: Dimitriana Surdu (n. , Chișinău, Moldova) este o atletă moldoveancă, specializată în disciplina aruncarea greutății. A participat la Campionatul European de Atletism din 2016. A făcut parte din lotul olimpic al Republicii Moldova la Jocurile Olimpice de vară din 2016
- 1994: Saoirse Una Ronan (pronunție engleză: /sɜrʃə ˈunə ˈroʊnən/; n. ,[2][3][4][5][6] The Bronx, SUA[7]; The Bronx, New York, Statele Unite[8]) este o actriță americană de origine irlandeză. Ea a devenit cunoscută la nivel internațional în 2007, după ce a jucat în filmul Atonement cu James McAvoy și Keira Knightley, astfel devenind una dintre cele mai tinere actrițe care a primit nominalizări pentru premiile Oscar, BAFTA și Globul de Aur.Ronan și-a început cariera actoricească în comedia romantică I Could Never Be Your Woman (2007), apoi City of Ember (2008), Death Defying Acts (2008), drama de război The Way Back (2010) și thriller-ul de acțiune Hanna (2011). Ea a fost distinsă cu Critics Choice Award și un premiu Saturn, de asemenea a primit o a doua nominalizare la premiul BAFTA pentru interpretarea ei din The Lovely Bones (2009), de Peter Jackson.
Saoirse Ronan 
Date personale Nume la naștere Saoirse Una Ronan[1] Născută (25 de ani)[2][3][4][5][6]
The Bronx, SUAPărinți Paul Ronan[*] Cetățenie 
Irlanda Etnie Irlandezi Ocupație actriță de film
actriță de teatru[*]
actriță de televiziune[*]Premii Globul de Aur Cea mai bună actriță (2018) pentru Lady Bird Alte premii Broadcast Film Critics Association Award for Best Young Performer[*] (2010) pentru Din Raiul Meu
Premiul Satellite pentru cea mai bună actriță (2016) pentru Brooklyn
Saturn Award for Best Performance by a Younger Actor[*] (2010) pentru Din Raiul Meu - 1995: Mara Anca Bâtea (n. ,[1] România) este o jucătoare română de fotbal pe postul de mijlocaș. Joacă în prezent pentru Olimpia Cluj și este componentă a echipei naționale a României.
Montserat Caballé s-a remarcat nu numai ca o cântăreață de clasă internațională în muzica de operă, oratorii și lied-uri, ea a fost aclamată și pentru interpretarea așa-zisei U-Music, apărând alături de legendarul Freddie Mercury din grupul britanic "Queen" de muzică rock, cu care a inregistrat un album de discuri în 1988.
Montserrat Caballé a fost căsătorită cu tenorul spaniol Bernabé Martí, fiica lor, Montserrat Martí, de asemenea cântăreață, a apărut în mai multe concerte alături de mama sa.
În calitate de ambasadoare UNESCO, Montserrat Caballé a desfășurat o activitate umanitară neobosită în sprijinul fundațiilor destinate ajutorării copiilor din țările subdezvoltate.
.svg){kind=small}
.jpg)
.jpg)
_(cropped).jpg)
VA URMA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu