MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU DUMINICĂ 19 APRILIE 2020

PARTEA A DOUA - RELIGIE ORTODOXĂ


(+) Învierea Domnului (Sfintele Paști) Toate ale praznicului

Ce sărbătorim de Paști?

Sarbatoarea Sfintelor Pasti este cea mai importanta sarbatoare a crestinatatii, cand praznuim invierea Domnului nostru Iisus Hristos din morti. Este cea mai importanta sarbatoare pentru ca "daca Hristos nu ar fi inviat, zadarnica ar fi fost nadejdea noastra, zadarnica si credinta noastra", asa cum ne spune Sfantul Apostol Pavel.

Multi credinciosi vin la Taina Spovedaniei inainte de Pasti, avand ideea gresita ca trebuie sa te spovedesti numai in post. Si o greseala si mai mare e credinta ca daca nu ai postit, nu te poti spovedi. Aceste mari greseli le intalnim in mentalitatea romaneasca foarte des. Conform invataturii crestine insa, ne putem spovedi oricand simtim sufletul incarcat de pacate, nu numai in post, sau nu numai daca am postit. Oricand sa avem indrazneala de a suna pe parintele duhovnic pentru a stabili o intalnire pentru spovedanie. Conditia? Atunci cand ne simtim constiinta incarcata de pacat. E singurul criteriu. 

In noaptea de Sfintele Past multi crestini vin "sa ia lumina " si "paste", iar dupa ce se canta "Hristos a Inviat", crestinii nostri nici nu mai intra in Biserica, ci pleaca repede acasa la mielul fript sau la discoteca. Oare acesti crestini au inteles ceva din sarbatoarea Invierii? Se vede ca nu. Pentru ca in noaptea Pastilor nu venim la Biserica doar "sa luam lumina" si " sa luam paste", ci venim ca sa primim pe Hristos in Sfanta Impartasanie, participand la Sfanta Liturghie si bucurandu-ne cu toata obstea de credinciosi. E ziua in care toti crestinii ortodocsi de pretutindeni se impartasesc cu Hristos. Deci a lua "lumina" nu ajuta, lumina fiind doar un simbol, si anume simbolul Invierii. Altii vin sa ia si "paste", crezand ca Pastele inseamna acea bucatica de paina stropita cu vin care se da in cosulete. Acela nu este Paste, ci este o simpla paine stropita cu vin care se numeste anafora sau andidoro si care se da intotdeauna dupa ce credinciosii s-au impartasit cu adevaratele Pasti, care sunt Trupul si Sangele lui Hristos din Sfantul Potir, ce se dau numai in cadrul Sfintei Liturghii Pascale, la cuvintele preotului "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati!" Cine merge la Inviere numai sa ia "pasti" si sa ia "lumina" si apoi merge sa se distreze, fara a participa la Sfanta Liturghie, nu face decat sa implineasca un ritual sec, fara putere. In schimb, credinciosii care raman pana la sfarsitul Sfintei Liturghii si se impartasesc cu Pastile cele Mari si Adevarate, cu Trupul si Sangele lui Hristos, aceia traiesc cu adevarat Invierea lui Hristos!

Preot protoprezbiter Matei Vulcănescu

Învierea Domnului

Învierea lui Iisus Hristos (Învierea Domnului) este un fundament doctrinar și ritual pentru credința creștină - ortodoxă, catolică și protestantă. Este practic temelia bisericii pe care o cunoaștem astăzi. Acest eveniment este relatat de scrierile vremii și de apostolii lui Hristos. La început, învierea ca doctrină nu a fost acceptată în Imperiul Roman cu excepția primilor creștini.

„Iar a doua zi, care este după vineri, s-au adunat arhiereii și fariseii la Pilat, zicând: Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul Acela a spus, fiind încă în viață: După trei zile Mă voi scula. Deci, poruncește ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină și să-L fure și să spună poporului: S-a sculat din morți. Și va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi. Pilat le-a zis: Aveți strajă; mergeți și întăriți cum știți. Iar ei, ducându-se, au întărit mormântul cu strajă, pecetluind piatra.”

—Evanghelia după Matei 27:62-66^[1]

Învierea lui Iisus Hristos (Paștele) este cea mai mare sărbătoare ^[2][3][4] a mai multor biserici printre care și Biserica Ortodoxă, Biserica Romano-Catolică, Biserica Greco-Catolică sau Biserica Reformată. Este sărbătorită în prima duminică de după prima Lună plină de după echinocțiul de primăvară și diferă de la un cult la altul datorită calendarului adoptat de o Biserică sau alta (calendarul gregorian sau calendarul iulian)   

Mărturii biblice[modificare | modificare sursă]

„Și plecand ele, iata unii din strajă, venind în cetate, au vestit arhiereilor toate cele întâmplate. Și adunându-se ei împreuna cu bătrânii și ținând sfat au dat bani mulți ostașilor zicând : Spuneți ca ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam”

—Evanghelia după Matei 28:11-13^[1]

„Și de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îndupleca și pe voi fără grijă vă vom face. Iar ei luând arginții au făcut precum au fost invățați. Și s-a răspândit cuvântul acesta între iudei până astăzi”

—Evanghelia după Matei 28:14-15^[1]

Conform lui Juan Garcés, curator la British Library, care a studiat Codex Sinaiticus, anumite paragrafe din învierea lui Iisus nu erau incluse în manuscrisele originale ale Bibliei.^[6] Garcés se referă la consensul științific în studiul Bibliei (textologia), afirmând că textele Bibliei s-au modificat de multe ori de când au fost scrise.^[7] Anume, în Codex Sinaiticus lipsesc versetele Marcu 16:9-20,^[8] prin urmare Evanghelia după Marcu nu conține decât relatarea unui tânăr conform căruia Iisus ar fi înviat, dar nu-I descrie nici învierea, nici pe Hristos înviat. Numai versiunea neconformă cu originalul (inautentică) a Evangheliei după Marcu Îl descrie pe Hristos înviat, această descriere fiind rodul fanteziei copiștilor.^[9] Prin urmare, versetele Marcu 16:9-20 sunt versete apocrife.  

Învierea Domnului (pictură pe lemn, zugrav anonim, icoană aflată în colecția Arhiepiscopiei Clujului)

Mărturii independente de Biblie

Flavius Josephus (cca. 37–cca. 100), un evreu și în același timp cetățean roman care a lucrat sub dinastia Flavienilor a scris Antichitatea Evreilor, cca. 93, care conține un pasaj intitulat Isus și Pilat, în care se descrie moartea și învierea lui Isus Hristos, fragment care conține pasajul următor: „Când Pilat (...) L-a condamnat pe Isus la moarte prin crucificare, cei ce L-au iubit pe El, nu au cedat [să Îl urmeze], căci El, li s-a arătat a treia zi după moarte, viu, exact cum au proorocit prorocii Vechiului Testament.”^[11] Fragmentul citat pare a fi însă un adaus (o interpolare în textul original^[12]), deoarece e puțin credibil că un evreu declarat fariseu și despre care Origen scrie că "nu credea că Iisus este Mesia" (Hristos)^[13][14], așa cum e cazul cu istoricul Flavius Josephus, ar fi putut crede că pretinsa înviere a lui Iisus confirmă pasaje din Vechiul Testament (pasaje care numai creștinii, nu și evreii, le interpretau a fi în legătură cu Iisus); dealtminteri e recunoscut faptul că scrierile lui Flavius Josephus au fost subiectul și altor intervenții creștine pe text.^[15] Ca atare rămâne discutabil dacă un izvor istoric independent de Biblie și a cărui autenticitate este azi admisă, chiar confirmă ideea că Isus ar fi înviat. Din punct de vedere psihologic, unii argumentează că relatarea învierii se bazează pe halucinațiile Apostolilor produse de intensa lor tristețe datorată pierderii lui Iisus.^[16]

Istoricii de după Epoca Luminilor lucrează cu naturalism metodologic,^[17] de aceea ei nu pot niciodată confirma miracolele drept evenimente istorice reale (Flew 1966: 146; cf. Bradley 1874/1935; Ehrman 2003: 229).  

Arătările lui Iisus după Înviere

• Arătarea către Maria Magdalena (Ioan 20:11-18; Marcu 16:12-13)
• Arătarea către femeile mironosițe (Matei 28:9-10; Luca 24:10-11)

„..Atunci Iisus le-a zis (minorosiţelor): Nu vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei ca să meargă în Galileea şi acolo Mă vor vedea!”

„Iar ele erau: Maria Magdalena, și Ioana și Maria lui Iacov și celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea. Și cuvintele acestea au părut înaintea lor ca o aiurare și nu le-au crezut.”„Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucurați-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui și I s-au închinat. Atunci Iisus le-a zis: Nu vă temeți. Duceți-vă și vestiți fraților Mei, ca să meargă în Galileea, și acolo Mă vor vedea.”

—Matei 28:9-10^[1]

—Luca 24:10-11^[1]

• Către apostolul Său, Simon Petru (Luca 24:34; Cf. Corinteni 25:5)
• La doi ucenici in drum Său spre Emaus (Luca 24:13-35; Marcu 16:12-13)
• Apostolilor și unor ucenici la Ierusalim, în seara Învierii (Ioan 20:19-23; Luca 24:36-43)
• Apostolilor după opt zile, împreună cu Toma, la Ierusalim

„Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci au zis lui ceilalți ucenici : Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis : Dacă nu voi vedea, în mainile Lui, semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede! (...) a răspuns Toma și a zis: Domnul Meu și Dumnezeul meu. Iisus i-a zis : Pentru că M-ai vazut, ai crezut! Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut”

—Ioan 20:26-29^[1]

• La șapte Apostoli, în Provincia Galileea, lângă Marea Tiberiadei

„Dupa acestea, Iisus s-a arătat iarași ucenicilor la marea Tiberiadei și s-a arătat așa : Erau împreună Simon Petru și Toma, cel numit Geamănul și Natanael cel din Cana Galileii și fiii lui Zevedeu, și alți doi din ucenicii Lui. Simon-Petru le-a zis: mă duc să pescuiesc. Și ei i-au zis: Mergem și noi cu tine. Și au ieșit și s-au suit în corabie și în noaptea aceea n-au prins nimic. Iar făcîndu-se dimineață, Iisus a stat la țărm; dar ucenicii n-au știut că este Iisus. Deci a zis Iisus: Fiilor, nu cumva aveți ceva de mâncare? Ei au răspuns: Nu. Iar El le-a zis : Aruncați mreaja în partea dreaptă a corabiei și veți afla. Deci au aruncat-o și nu mai puteau s-o tragă de mulțimea peștilor. Și au zis lui Petru ucenicul pe care-l iubea Iisus : Domnul este. Deci Simon Petru auzind că este Domnul și-a luat haina, căci era dezbrăcat și s-a aruncat în apă. Și ceilalți ucenici au venit cu corabia, căci nu erau departe de țărm, ci ca la doua sute de cotii, trăgând mreaja cu pești (...) Deci a venit Iisus și le-a luat pâinea și le-a dat-o lor și de asemenea și peștele. Aceasta este acum a treia oară când Iisus S-a arătat ucenicilor, după ce S-a sculat din morți”

—Ioan 21:1-14^[1]

• Tuturor Apostolilor pe un munte din Galileea

„Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise Iisus. Și vazându-L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră. Și apropiindu-Se Iisus le-a vorbit lor, zicând : Da-tu-Mi-s-a toată puterea în Cer și pe Pământ. Drept aceea, mergând învătați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!”

—Matei 28:16-20^[1]

• Arătarea la mai mult de cincisute de ucenici (I Cor 15.6) și Arătarea către Apostolul Iacov (I Cor 15.7)
• Apostolilor, în ziua înălțării Domnului în Ceruri (Luca 24:44-53; Marcu 16:15-20)

„Și i-a dus afară până spre Betania și ridicându-Și mâinile i-a binecuvantat. Și pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și S-a înălțat la cer.”

—Luca 24:44^[

Tradiții și obiceiuri în prima zi de Paște. Potrivit tradiţiei, la miezul nopţii între zilele de sâmbătă şi duminică, oamenii se trezesc din somn în bătaia clopotelor. Se spală cu apă curată, îşi pun straie noi, iau câte o lumânare şi pornesc către biserică unde preotul, cu Sfânta Evanghelie şi crucea în mână, urmat de alaiul de credincioşi, iese cu lumânarea aprinsă şi înconjoară biserica de trei ori. Când preotul rostește „Christos a înviat!” toţi cei prezenţi la acest serviciu religios spun: „Adevărat a înviat!”, răspunsul fiind recunoaşterea tainei Învierii. Acum nu vom mai respecta tradiția ci Ordonanțele Militare și îndemnul Președintelui, răstit către toți: STAȚI ACASĂ!

Tradiţia spune că de Paște trebuie să îți înnoiești garderoba. Purtarea unor haine noi în duminica Învierii semnifică purificarea corpului şi a sufletului. Fetele şi flăcăii obişnuiesc în dimineaţa primei zile de Paşte, înainte de răsăritul soarelui şi fără să fie văzuţi de nimeni, să se scalde într-o apă curgătoare, pentru a fi iuţi, sprinteni, sănătoşi, harnici şi iubiţi. Duminică dimineaţa, există tradiţia ca toţi membrii familiei să se spele pe faţă cu apă neîncepută, luată dintr-un izvor, în sensul în care curge, în care se pune un ou roşu şi un ban de argint. Se spală cu apa pentru a fi sănătoşi şi cu faţa frumoasă, argintul simbolizând, de asemenea, şi noroc la bani. Conform tradiției, în anumite zone ale țării, la miezul nopții dintre zilele de sâmbătă și duminică, oamenii se trezesc din somn atunci când bat clopotele, se spală cu apă curată, își pun haine noi, iau o lumânare și merg spre biserică.
Cine moare în ziua de Paşte sau în Săptămâna Mare, se spune că merge direct în Rai, fiindcă în această zi uşile Raiului sunt deschise, iar ale iadului închise. Cel ce se naşte în această zi va avea noroc toată viaţa. Un alt obicei, în prima zi de Paşte, este ca, după ce s-au întors de la Înviere şi iau anafura, toţi ai casei trebuie să mănânce un ou roşu şi pască: să fie curaţi ca pasca şi sănătoşi ca oul. În ziua de Paşte nu este bine să dormi, pentru că în restul anului vei fi somnoros, vei avea ghinion, viermii vor mânca semănăturile, recolta va fi distrusă şi te va prinde ploaia ori de cîte ori vei vrea să lucrezi cîmpul.
În ziua de Paşte nu se mănâncă oul cu sare, întrucât se spune că vei transpira tot anul. În zona Maramureșului, încă se păstrează una dintre cele mai frumoase tradiții de Paște. În dimineața primei zile de Pași, copiii cu vârsta până în 9 ani, merg la casele vecinilor și rudelor pentru a-i anunța de Învierea Domnului. Fiecare copil primește de la gazdă câte un ou roșu.
Dacă prima persoană care îţi intră în casă de Paşte este bărbat, vei avea noroc tot anul. Acum nu mai intră nimeni!!! În Banat, oamenii obișnuiesc ca în prima zi de Paște să ia o linguriță de Paști, vin cu pâine sfințite, dimineața, înainte de micul dejun.

În unele părţi din Transilvania, în ziua de Paşte, fetele se spală cu apă de la moară, de pe roata morii, să fie frumoase. Tot prin aceste locuri feciorii ţin toaca pe un deal şi o păzesc zi şi noapte. Alţii se străduiesc să o fure. Dacă o fură, feciorii trebuie să dea bani grei pentru răscumpărare. Toaca se păzeşte de joi până luni, la ieşirea din biserică iar, în timpul acesta, flăcăii sunt cinstiţi cu mâncare şi băutură. Apoi se face joc şi toţi coboară în centrul satului. Înainte mâncau pe câmp, în zilele noastre se duc la casele rudelor. Petrecerea ţine până marţi, când toţi se întorc la casele lor.
Flăcăii din sat se pot duce în ziua de Paști cu flori la casa unde locuiește fata cea dragă, iar dacă sentimentul este reciproc, atunci fata, pentru a-și arăta consimțământul, trebuie să îi ofere băiatului un ou roșu. În dimineața Paștelui, se spune să este bine să privești într-un vas cu apă neîncepută, dintr-o cană nouă, și așa vei avea vedere bună pentru tot restul anului. În ziua de Paști se așază o bucată mică de fier sub prag, drept protecție pentru casă.

Pastorala Patriarhului României de Sfintele Paşti 2020 (text integral)

† DANIEL

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOPUL BUCUREŞTILOR, MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,

LOCŢIITORUL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI

ŞI

PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER

ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR

HAR, BUCURIE ŞI PACE DE LA DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS,

IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI

Hristos a înviat!

Preacuvioși şi Preacucernici Părinți,

Iubiți credincioși şi credincioase,

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este biruința iu­birii Lui smerite asupra păcatului neascultării oamenilor față de Dumnezeu, asupra iadului ca existenţă însingurată şi asupra morţii ca despărţire a sufletului de trup.

Răstignirea şi Moartea pe Cruce a Domnului Iisus Hristos au fost cauzate de invidia şi ura unor cărturari şi farisei, de trădarea ucenicului Său Iuda Iscarioteanul, dar şi de nedreptatea lui Ponţiu Pilat, care L-a condamnat la moarte pe Iisus, deşi recunoscuse că El este nevinovat (cf. Luca 23, 4 și 14-15; Ioan 18, 38). Însă, la ură şi violenţă, Iisus a răspuns cu răbdarea suferinţelor, cu rugăciune către Dumnezeu-Tatăl pentru a ierta păcatul celor care L-au răstignit: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34), precum şi cu desăvârşită ascultare şi dăruire a Sa faţă de Dumnezeu-Tatăl: „Părinte, în mâinile Tale încredințez duhul Meu” (Luca 23, 46; vezi şi Filipeni 2, 8). Dar în această iubire smerită şi milostivă a lui Hristos Cel răstignit, se afla tainic prezentă puterea Învierii Sale.

Hristos Cel înviat a biruit păcatul, iadul şi moartea, pregătind astfel învierea tuturor oamenilor la sfârșitul veacurilor: „Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi” (1 Corinteni 15, 20). Taina sfântă a iubirii smerite şi milostive a lui Hristos, cuprinsă în Crucea şi Învierea Sa, a fost anticipată şi instituită de Iisus Hristos ca lucrare sfântă şi mântuitoare înainte de Pătimirile, Moartea şi Învierea Sa, la Cina cea de Taină, dăruind ucenicilor Săi, şi prin ei Bisericii Sale, Sfânta Euharistie care se săvârșește în Biserica Sa spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci (cf. Matei 26, 26-28; Marcu 14, 22-24 şi Luca 22, 19-20) De aceea, Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că Domnul Iisus Hristos „iubind pe ai Săi, cei din lume, până la sfârșit i-a iubit” (Ioan 13, 1). Aşadar, Sfânta Euharistie arată în mod tainic legătura dintre Crucea şi Învierea lui Hristos şi dăruieşte celor ce se împărtăşesc din ea iertarea păcatelor şi arvuna învierii de obşte şi a vieţii veşnice (cf. Ioan 6, 54).

Taina Învierii lui Hristos ca biruință asupra morţii şi iadului a fost profețită cu sute de ani înainte, de către psalmistul şi prorocul David, în Psalmul 15, unde se spune: „Nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel cuvios al Tău să vadă stricăciunea” (Psalmul 15, 10).

Sfântul Apostol Petru, în predica sa din ziua Pogorârii Sfântului Duh şi a întemeierii Bisericii, în Ierusalim, mărturiseşte adevărul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos şi aminteşte că taina aceasta a fost prezisă sau „mai înainte văzută” de către prorocul David, zicând: „Bărbați fraţi, cuvine-se a vorbi cu îndrăznire către voi despre strămoşul David, că a murit şi s-a îngropat, iar mormântul lui este la noi, până în ziua aceasta.

Deci el, fiind proroc şi ştiind că Dumnezeu i S-a jurat cu jurământ să aşeze pe tronu-i din rodul coapselor lui, mai înainte văzând, a vorbit despre învierea lui Hristos: că n-a fost lăsat în iad sufletul Lui şi nici trupul Lui n-a văzut putreziciunea. Dumnezeu a înviat pe acest Iisus, Căruia noi toţi suntem martori” (Faptele Apostolilor 2, 29-32). Acelaşi adevăr al Învierii lui Hristos îl arată şi Sfântul Apostol Pavel (cf. Faptele Apostolilor 13, 34-37).

Despre rostul coborârii lui Hristos la iad cu sufletul, Sfântul Apostol Petru, în prima sa epistolă, spune: „Hristos a suferit o dată moartea pentru păcatele noastre, El Cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, cu care S-a coborât şi a propovăduit şi duhurilor ținute în închisoare […]” (1 Petru 3, 18-19; vezi şi Apocalipsa 1, 18).

Urmând învățăturii Sfinţilor Apostoli, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au mărturisit adevărul Învierii lui Hristos ca biruință asupra morţii şi asupra iadului, au meditat asupra acestei taine a iubirii smerite şi milostive a lui Dumnezeu pentru oameni, au binevestit-o în cuvântări teologice, în cântări liturgice şi în icoane sfinte.

De aceea, Biserica Ortodoxă are cea mai bogată şi frumoasă mărturisire liturgică a adevărului Învierii lui Hristos – Biruitorul păcatului, al morţii şi al iadului.

Pogorârea la iad a Mântuitorului Hristos este menționată în slujbele din sărbătorile perioadei Penticostarului (de la Paşti până la Rusalii) de peste două sute de ori, iar în slujbele din duminicile întregului an liturgic, de peste o sută cincizeci de ori.

Biruința lui Hristos asupra iadului este în mod deosebit amintită în cântările din Sfânta şi Marea Sâmbătă, în cântările din noaptea de Paşti şi în cântările din Săptămâna Luminată.

În Cuvântul de învățătură al Sfântului Ioan Gură de Aur care se citește în noaptea Sfintelor Paşti este descrisă în cuvinte de rară frumusețe biruința lui Hristos asupra morţii şi asupra iadului: „Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ținut de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. […] A primit un trup şi de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ şi s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ți este, moarte, boldul? Unde-ți este, iadule, biruința? Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpânește”.

De asemenea, icoana ortodoxă a Învierii Domnului ne prezintă pe Mântuitorul Hristos coborând la iad cu sufletul Său îndumnezeit, sfărâmând porțile iadului, adică biruind întunericul însingurării prin lumina iubirii Sale, ridicând apoi din iad şi din moarte firea omenească reprezentată de strămoșii neamului omenesc, Adam şi Eva, dăruind totodată bucurie sufletelor drepților din Vechiul Testament, care așteptau mântuirea ca biruință a lui Hristos asupra păcatului, asupra iadului şi asupra morţii. Pe scurt, „pe Adam din stricăciune ridicând şi moartea pierzând”, cum se spune în Luminânda Sfintelor Paşti.

Sfânta Scriptură ne arată că rostul Pogorârii la iad a Mântuitorului Hristos, adică la starea de robie şi singurătate a sufletelor celor morţi, a fost „ca să surpe (să învingă) prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ținea în robie toată viaţa” (Evrei 2, 14-15).

Astfel, Hristos Cel înviat este Domn sau Stăpân şi peste cei vii şi peste cei morţi, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani: „căci pentru aceasta a murit şi a înviat Hristos, ca să stăpânească şi peste morţi şi peste vii” (Romani 14, 9; vezi şi Efeseni 4, 8-10; Filipeni 2, 7-11).

Acest adevăr îl mărturiseşte şi cartea Apocalipsei unde Hristos-Domnul spune: „Eu sunt Cel ce sunt viu. Am fost mort, şi, iată, sunt viu, în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi ale iadului” (Apocalipsa 1, 18).

De asemenea, Sfânta Scriptură ne spune că prin moartea şi Învierea lui Hristos se dezleagă blestemul care lega întreg neamul omenesc ca urmare a păcatului lui Adam şi al Evei (cf. Facerea 2, 17), astfel încât după cum toţi oamenii mor în Adam, aşa toţi vor învia în Hristos (cf. Ioan 5, 28-29; 1 Corinteni 15, 52).

Întrucât este biruitor al păcatului, al iadului şi al morţii, precum şi dătător al vieţii veșnice, Domnul Iisus Hristos a făgăduit tuturor celor care cred în El viaţa veşnică: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25). De aceea, în slujbele Bisericii Ortodoxe, mai ales în Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, El este numit „Apărătorul Cel mai mare” şi „Biruitorul iadului”.

Iubiți frați şi surori,

Învierea Domnului Iisus Hristos este temelia învierii de obşte sau universale a tuturor oamenilor care au trăit pe pământ de la începutul lumii şi până la sfârșitul ei (cf. 1 Corinteni 15, 52). Însă, învierea de obşte sau universală nu este un fenomen natural, ci ea este o minune, o lucrare mai presus de fire, este darul exclusiv al iubirii lui Dumnezeu pentru toţi oamenii din toate popoarele, din toate timpurile şi din toate locurile (cf. Ioan 5, 28-29 şi 1 Corinteni 15, 52).

Deşi toţi oamenii vor învia la sfârşitul veacurilor, totuşi, existența fericită sau nefericită a fiecărui om după învierea universală depinde de libertatea omului de-a săvârși fapte bune sau fapte rele, de răspunsul pozitiv sau negativ al fiecărui om faţă de iubirea lui Dumnezeu: „pentru că noi toţi – spune Sfântul Apostol Pavel – trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău” (2 Corinteni 5, 10).

Lumina Învierii lui Hristos ne arată, aşadar, cât de mare este valoarea vieţii pământești a fiecărui om, tocmai pentru că viaţa omului pe pământ este anticamera învierii de obşte şi a vieţii cereşti veşnice, a pregătirii omului pentru a intra în Împărăţia iubirii şi slavei Preasfintei Treimi.

În acest sens, lumina Învierii lui Hristos susţine lupta sau strădania creștinului pentru vieţuire sfântă şi pentru fapte bune în timpul vieţii pământești. Pacea, bucuria şi darul iertării păcatelor (cf. Ioan 20, 22-23) sunt darurile sfinte pe care Hristos Cel înviat le-a oferit Sfinţilor Săi ucenici şi le oferă neîncetat Bisericii Sale, prin Sfintele Taine, culminând cu Sfânta Euharistie ca arvună a vieţii veşnice din Împărăţia Preasfintei Treimi.

Totodată, lumina Învierii dă sens sau înțeles sfânt întregului univers, întregii existențe create. De aceea, la slujba ortodoxă din noaptea de Paşti, slujbă care este o icoană profetică a învierii universale, se cântă: „Acum toate s-au umplut de lumină, cerul şi pământul şi cele de sub pământ!”. Adică, acum toate s-au umplut de sens şi de speranţă, toate sunt îndreptate către un cer nou şi un pământ nou (cf. Apocalipsa 21, 1), către Ierusalimul ceresc, în care moarte şi noapte nu vor mai fi, pentru că Însuşi Dumnezeu va lumina cetatea (cf. Apocalipsa 21, 4 şi 25).

Fără învierea universală şi fără speranța transfigurării universului actual într-un cer nou şi pământ nou, istoria omenirii se consumă într-o luptă dramatică pentru existență şi o nesfârșită alergare după fericiri limitate şi trecătoare, iar întreg universul actual pare o necropolă imensă în expansiune fascinantă şi dezintegrare lentă. Fără proclamarea Evangheliei Învierii Lui Hristos şi fără mărturisirea din Crezul ortodox: Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie, Biserica însăşi riscă să fie redusă la o morală socială şi să devină o instituție seculară ca oricare alta din lumea aceasta (cf. 1 Corinteni 15, 14).

Aşadar, credinţa în Înviere ne ajută să nu ne pierdem nădejdea în faţa greutăților vieţii, ci să cerem mai stăruitor ajutorul lui Hristos Cel răstignit şi înviat, Care, tainic, dar real, cunoaşte viaţa noastră cu toate încercările ei şi ne spune: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20).

Dreptmăritori creștini,

Credinţa în biruința lui Hristos asupra păcatului şi asupra morţii ne cheamă astăzi să ajutăm mai mult pe toţi oamenii care au nevoie de ajutor spiritual şi material.

De aceea, Biserica Ortodoxă Română a proclamat anul 2020 ca An al pastorației părinților și copiilor, precum şi An al filantropilor români, pentru a promova atât demnitatea familiei şi valorile autentice ale pedagogiei creştine, cât şi cultura dărniciei sau a generozității în viaţa poporului român.

De-a lungul istoriei, Biserica Ortodoxă Română a desfăşurat o bogată lucrare de asistență socială sau filantropică, ctitorind multe instituţii sociale, medicale și educaționale, cămine pentru copii, cămine pentru bătrâni, cantine şi adăposturi pentru săraci ş.a..

Şi în prezent, Biserica Ortodoxă Română contribuie în mod responsabil și substanțial la alinarea suferințelor oamenilor, atât prin lucrarea liturgică, duhovnicească și pastorală, cât și prin lucrarea de asistență socială și filantropică.

Astăzi, în contextul pandemiei cu noul coronavirus (COVID 19), când vedem în jurul nostru atât de multe semne ale bolii şi ale morţii fizice, toţi trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu pentru toate persoanele bolnave, dar şi pentru toţi medicii şi personalul sanitar, pentru toţi voluntarii care ajută pe cei bolnavi şi pe cei izolați, precum şi pentru toţi cei ce lucrează cu devotament pentru sănătatea şi binele poporului român.

Să ne rugăm pentru toate familiile şi copiii, tinerii şi bătrânii neajutorați, pentru toţi cei nevoiți să rămână acasă, în izolare, respectând măsurile de siguranță sanitară.

Apreciem şi binecuvântăm pe toţi clericii: ierarhii, preoţii şi diaconii, pe toţi monahii şi monahiile şi pe toţi credincioșii mireni care se roagă mult şi ajută spiritual şi material pe cei aflaţi în nevoi.

Cuvânt părintesc de binecuvântare şi de întărire duhovnicească adresăm tuturor românilor din afara graniţelor României, în special românilor din Italia şi Spania, precum şi din alte părţi ale lumii.

De asemenea, adresăm cuvinte de consolare şi compasiune familiilor celor decedaţi ca urmare a pandemiei actuale. Iubirea izvorâtă din rugăciunea pentru cei adormiţi în Domnul este mai tare decât moartea! Pomenirea în rugăciune a celor adormiţi în Domnul este un act de credinţă, de speranţă şi de iubire, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care îndeamnă pe creștinii ce plâng pe cei morţi să nu se întristeze peste măsură, ca oamenii fără de nădejde, ci să se mângâie, având credinţa că Hristos Domnul, Cel ce a biruit moartea, va învia pe cei adormiţi (cf. Corinteni 15, 22), iar cei care au crezut în El vor fi pururea împreună cu Domnul în Împărăţia Sa (cf. 1 Tesaloniceni 4, 13-18).

Dorim ca Sfintele Sărbători de Paşti să aducă tuturor românilor multă sănătate şi pace, bucurie şi speranţă! Cu dragoste părintească, vă adresăm tuturor salutul pascal: Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Al vostru către Hristos Domnul împreună rugător şi de tot binele doritor,

† D A N I E L

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”.

Prieteni, este primul Post după care nu m-am spovedit și împărtășit! Să mă ierte Dumnezeu, dar astea sunt măsurile legale!!!