luni, 6 aprilie 2020

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 7 APRILIE 2020

 PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE (A. Evenimente, Nașteri); PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

Evenimente

1945: Nava japoneză Yamato, aflată într-o misiune kamikaze în Okinawa (Operațiunea Ten-Go), este scufundată de submarinele americane. Yamoto a fost cea mai mare navă de război construită vreodată
1964: IBM prezintă primul model din seria 360
1994: Genocidul din Rwanda

Nașteri

  • 1930: Yves Rocher (7 aprilie 1930 – 26 decembrie 2009) a fost un om de afaceri francez care a înființat compania de cosmetice vegetale care-i poartă numele. Yves Rocher s-a născut în 7 aprilie 1930 în La Gacilly, Morbihan, un orășel din Bretania, în vestul Franței. După moartea tatălui, a ajutat-o pe mama sa în derularea unei afaceri de textile. Între 1962 și 2008, Yves Rocher a fost primarul orașului său natal. A fondat marca de cosmetice care îi poartă numele, în 1959. El și-a bazat afacerea, pe de o parte, pe alegerea extractelor din plante refuzând orice produs sintetic, iar pe de altă parte promovând vânzările la distanță. Produsele naturale și vânzarea prin corespondență au fost pilonii companiei de cosmetice fondată de Yves Rocher în 1958. Primele produse create de Yves Rocher au fost făcute în laboratorul pe care îl avea în podul casei sale, din plantele din gradina sa. Scopul acesteia era de a facilita accesul la produsele de frumusețe. Compania s-a dezvoltat rapid, iar trei ani mai târziu a deschis primul magazin. Yves Rocher s-a retras din companie în 1992, în favoarea fiului său Didier. A revenit la conducerea companiei după moartea acestuia în 1994. Bris, nepotul său, a fost numit vicepreședinte în 2007 preluând compania în totalitate după moartea lui Yves Rocher în 2009[1]. Valoarea estimată a companiei a fost de două miliarde de euro în 2007 cu 15.000 de angajați. Yves Rocher a fost la fel activ și în sfera civică din sudul regiunii Bretania. El a fost primarul din La Gacilly între anii 1962-2008, iar în 1982 este ales în Consiliul General din Morbihan. În 1992 devine membru al Consiliului Regional din Bretania. Compania sa a avut un rol esențial în dezvoltarea economică a zonei din jurul La Gacilly, cu fabrici, laboratoare de dezvoltare și o grădină botanică.[3][4] Rocher a fost criticat uneori de unii concitadini și oameni din zonă. I se reproșa că este în același timp atât principalul său angajator cât și propriul său reprezentant politic. Yves Rocher a murit în spitalul "Lariboisière" din Paris la 26 decembrie 2009, după ce a suferit un accident vascular cerebral[7]. El a fost înmormântat în La Gacilly la 30 decembrie 2009, în prezența a 5000 de oameni. 
    Yves Rocher
    Yves Rocher.jpg
    Yves Rocher
    Date personale
    Născut7 aprilie 1930
    La Gacilly, Franța
    Decedat (79 de ani)
    Paris, Republica Franceză[2] Modificați la Wikidata
    ÎnmormântatMorbihan Modificați la Wikidata
    Cauza decesuluicauze naturale[*] (leucemie) Modificați la Wikidata
    CopiiDidier Rocher
    Naționalitatefrancez
    CetățenieFlag of France.svg Franța Modificați la Wikidata
    Ocupațieantreprenor
    politician Modificați la Wikidata
    Activitate
    Cauza decesuluileucemie  Modificați la Wikidata
    Cunoscut pentruProducător cosmetice vegetale
    PremiiLégion d'honneur (ofițer, 1992; comandant, 2007), Order of the Ermine
  • 1931: Amza Pellea (n. 7 aprilie 1931, Băilești, Dolj - d. 12 decembrie 1983, București) a fost un actor român de film, radio, teatru, televiziune și voce. Printre alte roluri memorabile, Amza Pellea fost creatorul și interpretul personajului Nea Mărin, care i-a relevat atât de bine disponibilitățile sale pentru comedie. Totodată, a interpretat unele dintre cele mai strălucite figuri ale istoriei românilor, precum Decebal sau Mihai Viteazul. Amza Pellea s-a născut la Băilești, într-o familie cu cinci copii, iar tatăl său s-a numit tot Amza Pellea și a fost directorul cooperativei "Munca Noastră" din Băilești în anul 1933. A absolvit cursurile Colegiului Național Carol I din Craiova, și Școala tehnică de electrotehnică din Craiova.
    Un reprezentant al Promoției de aur a teatrului românesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul Național din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie și Teatrul Național din București, unde s–a impus ca unul dintre actorii cei mai dotați ai scenei românești. A fost profesor la IATC. Pe scena craioveană realizează, în perioada stagiaturii de trei ani (1957-1959), nu mai puțin de 14 roluri, între care Jack Worthing (Ce înseamnă să fii onest de Oscar Wilde), Vedernikov (Ani de pribegie de Aleksei Arbuzov), Vladică Ilarion (Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu), Comandantul vasului (Tragedia optimistă de Vsevolod Visnevski), Bepe (Galcevile din Chioggia de Carlo Goldoni), Horatio (Hamlet de Shakespeare), Colonelul Dobre (Ecaterina Teodoroiu de Nicolae Tăutu), Otto Katz (Soldatul Svejk de Jaroslav Hašek), Esteban (Fântâna turmelor de Lope de Vega).
    Pe scena Teatrului de Comedie creează alte personaje, printre care Brettschneider (Svejk în al doilea război mondial de Brecht- 1962), Pietro (Umbra de E. Svart- 1963), Manole (Somnoroasa aventură de Teodor Mazilu- 1964), Subcomisarul (Capul de rățoi de G. Ciprian- 1966), Platonov(Un Hamlet de provincie de Cehov- 1967), Voievodul Basarab (Croitorii cei mari din Valahia de Al. T. Popescu- 1969), Noah (Arca bunei speranțe de I.D. Sîrbu- 1970), Hrisanide (Interesul general de Aurel Baranga- 1972), Hickok (Buffalo Bill și indienii de A. Kopit- 1973),"inginerul" din Nic Nic.
    Pe scena Teatrului Național din București dă viață lui Petre Dinoiu (Comoara din deal de Corneliu Marcu- 1977) și lui Vlad Țepeș (A treia țeapă de Marin Sorescu - 1979).
    Ultimul rol creat la teatru îl readuce pe scena Teatrului de Comedie, realizând - în regia lui Gheorghe Harag - personajul bătrânului moșier Muromski în Procesul de Suhovo-Kobilin - 1983. Amza Pellea a interpretat atât personaje istorice (Vladica Hariton din Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu, Voievodul Basarab din Croitorii cei mari din Valahia de Al. Popescu, rolurile din Tudor, Răscoala, Haiducii, Dacii, Columna, Mihai Viteazul), cât și personaje contemporane (Ailincii din Secunda 58 de Dorel Dorian, Manole din Somnoroasa aventură de T.Mazilu), dar și personaje din repertoriul clasic universal (Esteban din Fântâna turmelor de Calderon, Horațiu din Hamlet, Platonov din Un Hamlet de provincie de Cehov).
    Rămas probabil în conștiința publicului prin rolul domnitorului din Mihai Viteazul și prin Nea Mărin, reușește în Atunci i-am condamnat pe toți la moarte să atingă ambele personaje. Umilul, și câteodată veselul Ipu recapătă, în finalul filmului, figura dârză și tragică a soldatului țăran din primul război.
    Mormântul actorului Amza Pellea din Cimitirul Bellu ortodox
    A câștigat în 1977 premiul de interpretare masculină, cel mai bun actor, la Festivalul Internațional de Film de la Moscova, pentru rolul său excepțional (Manolache Preda) din filmul Osânda, unde a jucat alături de Gheorghe Dinică și Ernest Maftei, într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu după "Velerim și Veler Doamne" de Victor Ion Popa.
    Între 22 martie 1973 și 24 septembrie 1974 a fost director al Teatrului Național Craiova. A fost căsătorit timp de 25 de ani din 1958 până la moartea sa în 1983 cu Domnica Mihaela din familia Policrat din Craiova. Este tatăl actriței Oana Pellea.
    A decedat în data de 12 decembrie 1983 la București în vârstă de 52 de ani. Este înmormântat la cimitirul Bellu.
    Fundația Enciclopedică „Amza Pellea” a realizat un film documentar numit „Douăzeci de ani fără Amza”. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.  
    Amza Pellea
    Amza Pellea.jpg
    Actorul Amza Pellea în rolul Nea Mărin
    Date personale
    Născut7 aprilie 1931
    Băilești, Dolj
    Decedat (52 de ani)
    București
    ÎnmormântatCimitirul Bellu Modificați la Wikidata
    Cauza decesuluicauze naturale[*] (cancer) Modificați la Wikidata
    Căsătorit cuDomnica Mihaela Policrat
    CopiiOana Pellea Modificați la Wikidata
    CetățenieFlag of Romania (1965-1989).svg România Modificați la Wikidata
    Ocupațieactor de teatru[*]
    actor de film Modificați la Wikidata
    Activitate
    Alma materColegiul Național Carol I din Craiova
    Roluri importanteDecebal, Mihai Viteazul, Ipu, Manolache Preda, Nea Mărin, Pârvu

    Filmografie

  • 1933: Nestor Rateș, jurnalist român
  • 1933: William Wayne McMillan Rogers III. cunoscut mai ales ca Wayne Rogers [6] (n. 7 aprilie 1933 - d. 31 decembrie 2015) a fost un actor american de film și televiziune, cel mai bine cunoscut pentru că a jucat rolul lui, Trapper John' McIntyre, în serialul american, M*A*S*H.
    Devenit ulterior un investitor și manager american de fonduri de mare succes, Wayne Rogers a apărut frecvent la emisiunea "Your World w/ Neil Cavuto" a canalului Fox Business Network și respectiv la Cashin' In a canalului Fox News Channel. Născut în Birmingham, statul Alabama, a absolvit un liceu local (Ramsay High School din Birmingham) pentru a absolvi liceul Webb School din Bell Buckle, statul Tennessee. În 1954, a absolvit Princeton University cu un majorat în istorie. Înainte de a deveni actor, Rogers a servit în United States Navy. Rogers a apărut la televiziune în seriale dramatice, dar și în sitcom-uri (SitCom = Situation Comic, comic de situație), așa cum sunt The Invaders, The F.B.I., Gunsmoke, Gomer Pyle, U.S.M.C., The Fugitive, respectiv într-un rol minor în filmul Cool Hand Luke, din 1967. 
    • Jump to navigationJump to search
    Wayne Rogers
    Wayne Rogers Trapper John MASH 1972.JPG
    Wayne Rogers în M*A*S*H (1972).
    Date personale
    Nume la naștereWilliam Wayne McMillan Rogers Modificați la Wikidata
    Născut7 aprilie 1933
    Birmingham, Alabama, SUA
    Decedat (82 de ani)[1][2][3][4][5] Modificați la Wikidata
    Los Angeles, SUA Modificați la Wikidata
    ÎnmormântatWestwood Village Memorial Park Cemetery[*] Modificați la Wikidata
    Cauza decesuluicauze naturale[*] (pneumonie) Modificați la Wikidata
    Căsătorit cuMitzi McWhorter (1960–1983)
    Amy Hirsh (1988–2015)
    Număr de copii2 Modificați la Wikidata
    CetățenieFlag of the United States.svg SUA Modificați la Wikidata
    OcupațieActor, regizor, scenarist, investitor
    Activitate
    Cauza decesuluipneumonie  Modificați la Wikidata
    DomiciliuBirmingham  Modificați la Wikidata
    Alma materUniversitatea Princeton
    Neighborhood Playhouse School of the Theatre[*]  Modificați la Wikidata
    Ani de activitate1959–2014
    Număr de copii2 
  • 1936: Nicolae Costin (n. 7 aprilie 1936, Peciște, județul Orhei, Regatul României, astăzi în raionul Rezina, Republica Moldova – d. 16 februarie 1995, Chișinău, Republica Moldova) a fost un om politic moldovean și unul din fruntașii mișcării de emancipare națională din RSS Moldovenească. A fost profesor universitar, președinte executiv al Frontului Popular din Moldova, deputat în primul Parlament ales (1990-1994) al Republicii Moldova, co-autorul Declarației de Independență a Republicii Moldova (27 august 1991), președinte al Consiliului municipal și Primar general al municipiului Chișinău (1990-1994). 
    Nicolae Costin
    NicolaeCostin.jpg
    Date personale
    Născut7 aprilie 1936
    Peciște, județul Orhei, Regatul României
    Decedat (58 de ani)
    Chișinău, Republica Moldova
    ÎnmormântatChișinău Modificați la Wikidata
    Căsătorit cuIuliana Gorea-Costin Modificați la Wikidata
    CetățenieFlag of Moldova.svg Moldova Modificați la Wikidata
    ReligieOrtodox
    OcupațiePolitician
    Deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    În funcție
    martie 1990 – 1990
    Primar de Chișinău
    În funcție
    1990 – 9 august 1994
    Precedat deMihai Severovan
    Succedat deSerafim Urechean
    PremiiOrdinul Republicii
    Partid politicFrontul Popular din Moldova
    Alma materUniversitatea de Stat din Moldova
    ProfesieProfesor și istoric
  • 1938: Jerry Brown, politician american
  • 1939: Francis Ford Coppola (n. ,[1][2][3][4][5][6][7] Detroit, Michigan, SUA[8]) este unul dintre cei mai cunoscuți și influenți regizori și producători de filme american. Fimele sale au fost de numeroase ori premiate, în special seria Nașul. 

    Filmografie[modificare | modificare sursă]

  • 1943: Mircea Ștefan Daneliuc[1] (n. 7 aprilie 1943, orașul Hotin, județul interbelic Hotin, azi în Ucraina) este un actor, dramaturg, prozator și cineast total român. Mircea Daneliuc, se naște la 7 aprilie 1943, dintr-o mamǎ catolicǎ și un tatǎ creștin ortodox, la Hotin, în Basarabia. Familia se refugiazǎ în interiorul țǎrii. Rudele rǎmase în ținutul cedat rușilor, sunt deportate și exterminate în lagǎrele din Siberia, pentru vina posesiei de cetǎțenie românǎ. Mai târziu, autorul se va ocupa de aceste destine în romanul "Strigoi fǎrǎ Țarǎ". Câmpulung-Moldovenesc. Naturǎ somptuoasǎ, va rǎmâne îndrǎgostit de ea toatǎ viața. Școala primarǎ și începutul celei medii. Pǎrinții îl îndrumǎ spre muzicǎ, începe sǎ studieze vioara fǎrǎ entuziasm. 1957, Iași. Cu mare regret pentru munți, se mutǎ cu familia din Câmpulung Moldovenesc. E înscris la Liceul Național, de unde e exmatriculat pentru cǎ rǎspunde cu pumnii, înjurǎturii unui copil. Întâmplǎtor, fiul Primului Secretar de Partid al Județului. Cadrele didactice sunt furibunde, îi prezic un viitor negru, de pușcǎriaș. Mama, speriatǎ, îl transferǎ la Liceul "Costache Negruzzi", unde absolvǎ.
    La majorat, declarǎ cǎ renunțǎ la studiul viorii, nemulțumit de propriile performanțe muzicale. Renunțǎ și la secția cu profil Real a liceului, având greutǎți cu matematica, deși, dintr-o familie de ingineri, are acasǎ tot sprijinul. Se transferǎ la cea Umanisticǎ. Începe din liceu studiul anatomiei, pregǎtindu-se pentru o carierǎ medicalǎ. Pentru copiii de intelectuali admiterea la facultate era foarte dificilǎ; un fiu de muncitor cu origine sǎnǎtoasǎ poate intra cu 5, lui îi trebuie cel puțin 9. Între timp, se îndrǎgostește de teatru și anunțǎ pǎrinților stupefiați noua veste. Medicina e abandonatǎ. Se pregǎtește pentru Actorie. E respins de la primul examen, dându-și seama cǎ e nepregǎtit a intra într-o lume în care funcționeazǎ ceva nou: relații, recomandǎri, susțineri. Din pǎcate, nu cunoaște pe nimeni în domeniu.
    Se reîntoarce la Iași, devastat, unde îl așteaptǎ și ordinul de încorporare în armatǎ. Nu se simte nici îndemnat și nici pregǎtit pentru altǎ carierǎ și, pentru a se salva de militǎria venitǎ prea devreme, trage la sorți între Juridicǎ si Filologie. Intrǎ, nesperat, la secția de Limbǎ Francezǎ a Universitǎții din localitate. În anul III, se retrage pentru a susține un nou examen la Teatru, cu același rezultat. Revine la Filologie, citește mult, joacǎ în piese de amatori, absolvǎ dupǎ cinci ani, dar renunțǎ la cariera de profesor, pentru a mai tenta încǎ o datǎ ușa atât de râvnitǎ. Închisǎ, și de data aceasta. Încearcǎ și la Regie de Film, la fel. Rupe și arde tot ce apucase sǎ scrie în timpul studenției, nemulțumit de calitatea literară a acestora. Ca sǎ mai poatǎ trece un an pânǎ la noul examen, se angajeazǎ ca profesor suplinitor la douǎ licee. Nimic nu-l exasperează mai mult.
    Altǎ varǎ, alt eșec. În toamna aceluiași an, 1965, este în sfârșit admis la Secția de Regie Film, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" (I.A.T.C.) din București, pe care o va absolvi în 1969. Cinci examene, cinci ani de studii...; toatǎ aceastǎ aventurǎ o va descrie în "Pisica ruptǎ". Cinci ani de studii, timp în care se întreține cum poate, din meditatii, articole, sprijin familial. Debuteazǎ greu ("Cursa", 1975), cu un scenariu strǎin, nu cu ce își dorește. Propunerile personale îi sunt respinse. Începe o luptǎ riscantǎ cu cenzura comunistǎ, dar de la film la film acumulează autoritate. Le scoate anevoios, dar au calitatea de a nu pǎrea atacate de politrucii vremii, ambiționând spre o imagine nefalsificatǎ a realitǎții și plǎtind pentru asta cu dușmănia de stat, perioade din ce în ce mai lungi de nelucru, precaritate materialǎ, greutǎți în aprobarea altor scenarii, etc. Nu numai debutul, dar filme ca "Vânǎtoarea de Vulpi", "Croaziera", "Iacob", înseamnǎ rǎzboaie istovitoare cu satrapii ideologiei. Nu are decât perspectiva șomajului și a îndepǎrtǎrii de platouri, intrǎ exasperat în disidențǎ fǎțișǎ, aruncându-le carnetul de partid atunci când "Glissando" era pe punctul de a fi distrus, crezând cǎ exemplul îi va fi urmat, dar nu se alege decât un vid colegial rece în jur și cu retorsiunea autoritǎților.
    Dupǎ 1990, în capitalismul autohton, realizeazǎ un numǎr mai mare de filme decât sub comuniști, dar rǎmân aproape necunoscute, nu ajung la public, sunt închise prin dulapuri și magazii, contemporanii breslei nedorindu-și deranjul unei ștachete. Figura de veteran pare mai convenabilǎ. Se afirmǎ cǎ cei care i-au urmat în film provin din "Proba de Microfon", precum alții din "Mantaua" lui Nicolai Gogol. Nu recunoaște, spune cǎ n-a avut emuli, ci numai epigoni și detractori amǎrâți. Șomeazǎ mai mult decât înainte, e scos din activitate opt ani, și, din disperare, începe sǎ scrie. Devine, în mod paralel, o voce originalǎ și importantǎ în literaturǎ. Afirmǎ cǎ, în arta lui, țara nu i-a cerut și nu i-a dat niciodatǎ nimic. Nu l-a vrut. 

    Literatură

  • 1946: Robert Metcalfe (n. 7 aprilie 1946, New York, SUA) este un inginer electronist american, cunoscut drept coinventator al Ethernetului, fondator al 3Com și autor al Legii lui Metcalfe. Pentru inventarea Ethernet, a primit în 1996 Medalia de Onoare IEEE. 
    Robert Metcalfe
    Robert Metcalfe National Medal of Technology.jpg
    Metcalfe decorat cu Medalia Națională Americană pentru Tehnologie
    Date personale
    Născut (73 de ani)
    New York, SUA
    Naționalitateamerican
    CetățenieFlag of the United States.svg SUA Modificați la Wikidata
    Ocupațieinformatician
    inventator
    inginer
    om de afaceri Modificați la Wikidata
    Activitate
    RezidențăStatele Unite ale Americii Statele Unite ale Americii
    DomeniuRețele de calculatoare
    InstituțieXerox PARC
    MIT
    3Com
    Alma MaterMIT Sloan School of Management[*]
    Universitatea Harvard
    Massachusetts Institute of Technology  Modificați la Wikidata
    OrganizațiiAcademia Americană de Arte și Științe[*]
    National Academy of Engineering[*]  Modificați la Wikidata
    Cunoscut pentruEthernet
    PremiiMedalia de onoare IEEE
    Medalia Națională Americană pentru Tehnologie
  • 1947: Ecaterina Andronescu, politician român
  • 1947: Florian Schneider-Esleben (n. 7 aprilie 1947) a fost unul dintre membrii fondatori ai trupei de muzică electronică Kraftwerk. El a fondat Kraftwerk împreună cu Ralf Hutter în 1970. A părăsit grupul în 2008.
    Instrumentul său de bază a fost flautul electronic. De asemenea, a cântat și la vioară (modificată de el însuși) și s-a implicat și în folosirea sintetizatoarelor.
    Într-un interviu din 1991, Schneider a spus: "Am studiat serios până la un nivel sigur, apoi m-am plictisit. Voiam lucruri noi, am descoperit că flautul era prea limitat. Pe urmă am cumpărat un microfon, apoi boxe, apoi sintetizatoare. Așa că am renunțat de tot la flaut. A fost un fel de proces...".
    Inclinația lui Schneider pare să fie spre design-ul sunetului și vocea robotizată.
    Este cunoscut ca fiind serios, foarte tăcut față de colegul său Ralf Hutter, aparent parcă nici nu-i plac turneele trupei. În interviuri (foarte rar adresate lui) răspunde scurt și sarcastic la întrebările ce îi sunt adresate.
    În prezent, Schneider locuiește în Meerbusch-Buderich, lângă Düsseldorf, și are o fiică pe nume Lisa. El este fiul arhitectului Paul Schneider-Esleben.
    Pe 21 noiembrie 2008, Florian părăsește trupa Kraftwerk, deși niciun zvon nu era clar în privința asta. Pe data de 5 ianuarie 2009 site-ul oficial al fanilor Kraftwerk, Techno Pop, a confirmat oficial plecarea lui Schneider de la trupă. 
    • Jump to navigationJump to search
    Florian Schneider
    Florian Schneider.JPG
    Florian Schneider în 2004
    Date personale
    Nume la naștereFlorian Schneider-Esleben
    Născut (72 de ani)
    Düsseldorf, Germania
    Düsseldorf, Germania Modificați la Wikidata
    PărințiPaul Schneider-Esleben[*] Modificați la Wikidata
    CetățenieFlag of Germany.svg Germania Modificați la Wikidata
    Ocupațiemuzician, vocalist
    Activitate
    OrigineDusseldorf, Germania
    StudiiRobert Schumann Hochschule[*]  Modificați la Wikidata
    Gen muzicalKrautrock
    Muzică electronică
    Instrument(e)flaut, clape, chitară, percuții, vioară, vocoder
    Ani de activitate1968 - 2008





























  • 1949: Radu Timofte, politician român (d. 2009)
  • 1950: Flor Pomponiu (n. 7 aprilie 1950) este un inginer și politician român, fost primar al sectorului 1 în perioada februarie 1992 - iunie 1996 din partea PNL. A fost primul primar al sectorului 1 ales prin alegeri locale libere după 1989.
  • 1951: Ana Bantoș (n. , Chișinău, URSS) este un critic și istoric literar din Republica Moldova.
    A studiat la Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Chișinău, pe care a absolvit-o în 1973 și a obținut în 1998 un doctorat în filologie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, sub coordonarea academicianului Constantin Ciopraga. Este căsătorită cu editorul Alexandru Bantoș.
    Ana Bantoș
    Date personale
    Născută (68 de ani) Modificați la Wikidata
    Chișinău, URSS Modificați la Wikidata
    Căsătorită cuAlexandru Bantoș Modificați la Wikidata
    CetățenieFlag of Moldova.svg Moldova Modificați la Wikidata
    Ocupațiecritic literar[*]
    istoric literar[*] Modificați la Wikidata
    Activitate
    Alma materUniversitatea de Stat din Moldova
    Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași 














  • 1952: Nichita Danilov (n. 7 aprilie 1952, satul Climăuți, comuna Mușenița, Suceava) este un poet, scriitor, publicist și politician de etnie rus-lipovean din România. Nichita Danilov s-a născut la data de 7 aprilie 1952 în satul Climăuți din comuna Mușenița (Suceava), într-o familie de etnie ruso-lipoveană. A absolvit cursurile Facultății de Științe Economice și pe cele ale Școlii Postliceale de Arhitectură, ambele din Iași.[1]
    A lucrat ca economist, corector, profesor, muzeograf, editor, redactor ("Convorbiri literare"), redactor șef ("Kitej-Grad"), șef departament cultură ("Monitorul de Iași"), director (Teatrul de copii și tineret "Luceafărul" din Iași), secretar literar (Teatrul Național din Iași), director (Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iași).
    Debutul său literar a avut loc în anul 1979 în paginile revistei "Dialog". Este prezent în texte literare în aproape toate antologiile din țară și străinătate, poeziile sale au fost traduse și publicate în diverse reviste de gen din S.U.A., Anglia, Cehia, Slovacia, Franța, Spania, Letonia, Ungaria, Estonia, etc. sub semnătura unor traducători de prestigiu ca Adam J. Sorkin, Sean Cotter, Brenda Walker, Leons Briedis, Lidia Nasinova, Maria Dinescu, Emanoil Marcu etc.
    Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și al PEN Club European[2]. A desfășurat o intensă activitate publicistică în cotidianul "Monitorul" (pagina culturală) și "Obiectiv" din Iași. De asemenea, a publicat texte literare în aproape toate revistele din România. În perioada 1998-2000 a funcționat ca atașat diplomatic pe probleme de presă la Ambasada României din Republica Moldova, pe parcursul unui an fiind ambasador ad-interim al acestei misiuni diplomatice. A fost membru al Cenaclului de Luni, condus de Nicolae Manolescu. 

    Cărți publicate

    • Fântâni carteziene (Ed. Junimea, 1980) - poeme, volum distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor;
    • Câmp negru (Ed. Cartea Româneasca, 1982) - poeme;
    • Arlechini la marginea câmpului (Ed. Cartea Româneasca, 1985) - Premiul Asociației Scriitorilor din Iași;
    • Poezii (Ed. Junimea, 1987) - Premiul Asociației Scriitorilor din Iași;
    • Deasupra lucrurilor, neantul (Ed. Cartea Româneasca, 1990) - poeme, Premiul Asociației Scriitorilor din Iași; Premiul revistei Cronica, Premiul revistei Poesis;
    • Urechea de cârpă (Ed. Boema, 1992) - pamflete;
    • Apocalipsa de carton (Ed. Institutul European, 1995) - eseuri;
    • Mirele orb (1995) - poeme, Premiul Fundației Soros, Premiul Asociației Scriitorilor din Iași, Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova;
    • Nevasta lui Hans (Ed. Moldova, 1996) - proză;
    • Deasupra lucrurilor neantul / Au deussus des choses, le neant (Ed. Axa, 1997, ediție bilingvă în traducerea lui Emanoil Marcu);
    • Nouă variațiuni pentru orgă (Ed. Polirom, 1999) - Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova;
    • Peisaj cu ziduri și uși (Ed. Augusta, 2000, ediție bilingvă română - engleză (în traducerea prof. Sean Cotter, Universitatea din Michigan, SUA) - poeme;
    • Suflete la second-hand (Ed. Vinea, 2000) - poeme;
    • În deșert și pe ape (Ed. Prut Internațional, 2000) - poeme;
    • Umbră de aur, melancolia (Ed. Axa, 2000) - poeme, Premiul Național de poezie de la Neamț din 2002;
    • SECOL (Ed. Junimea, 2003);
    • Second Hand Souls (Twin Spoon Press, Praga, traducere în limba engleză de Sean Cotter, SUA);
    • Nouă variațiuni pentru orgă/ Nine Variations for Organ (antologie în limba engleză, ediție bibliofilă, Olanda);
    • Îngerul negru (traducere în limba rusă de Elena Loghinovski, Editura Kitej-grad, Iași) - poezii;
    • Tălpi (Ed. Polirom, 2004) - roman, Premiul Uniunii Scriitorilor din Iași pentru proză;
    • Ferapont (Ed. Paralela 45, 2005) - antologie de poezie;
    • Mașa și Extraterestrul (Ed. Polirom, 2005) - roman;
    • Capete de rând (Ed. Paralela 45, 2006) - eseuri și portrete literare;
    • Centura de castitate (Ed. Cartea Românească, 2007) - versuri (conține CD audio cu poezii recitate de scriitor).[3]
    Este prezent în:
  • 1953: Daniel Corbu (n. 7 aprilie 1953, Târgu Neamț, județul Neamț) este un poet și eseist român. Din 1990 este membru al Uniunii Scriitorilor din România - USR, în filiala Iași.[1] Este considerat de academicianul Mihai Cimpoi ca fiind liderul generației de poeți optzeciști,[2] dar criticul literar Gheorghe Grigurcu consideră că poetul cultivă un lirism particularizat, neîncadrabil în șabloanele „generaționiste”.[3] Criticul literar Theodor Codreanu îl consideră pe Daniel Corbu unul dintre „bacovienii” generației ’80, iar poetul George Vulturescu afirmă că poetul nemțean este cel mai orfic dintre poeții optzeciști. Studiile le-a făcut la Facultatea de Limba și Literatura română a Universității București, anume la secția română-franceză.
    A debutat în 1979, în revista România literară. Tot în această perioadă a publicat poeme în revistele literare Tribuna, Amfiteatru, Cronica, Luceafărul și Ateneu.
    Începînd cu 1984, inițiază și organizează prin Casa de cultură din Tîrgu Neamț, unde este instructor de teatru și poezie, Colocviile Naționale de Poezie de la Târgu Neamț.
    După 1990, este inspector cultural (Inspectoratul pentru Cultură Neamț), fondator al Casei de Editură "Panteon" și al revistei literare "Panteon". Este inițiator și organizator al Serilor de Poezie de la Vânători-Neamț, din care s-au desfășurat zece ediții. Din 1998  s-a stabilit la Iași, ca muzeograf  literar, apoi director adjunct și director al Muzeului Literaturii Române Iași.
    Din 2004 este directorul fondator al revistei de experiment literar Feed Back și organizează, începând cu 2006, Festivalul Internațional de Neoavangardă, iar din 2009, Festivalul Internațional de Poezie ”Grigore Vieru” (9 ediții). Ca editor a inițiat opt colecții de importanță națională în cadrul editurii PRINCEPS MULTIMEDIA Iași, între care ”Biblioteca Ion Creangă”, ”Galaxii lirice”, ”Ediții critice”, ”Scriitori în amintirile contemporanilor”, ”Cărțile avangardei”.
    În prezent[Când?] este senior editor al revistei de experiment literar Feed Back.
    A tradus pentru reviste literare, precum  și în volume, din prestigioși scriitori ai lumii: E.M. Cioran, Roland Barthes, Alphonse Daudet, Prospere Mérimée, Paul Valéry, Edmond Jabès, Henri Michaux, Odysseas Elytis, Jorge Luis Borges, Jacques Le Goff ș.a. 
    Prezent în diverse antologii de poezie din țară și străinătate, precum și în reviste literare din Franța, Belgia, Italia, Iugoslavia, Germania, Slovacia, Republica Yemen, Rusia, Ungaria, Canada, China, U.S. A.
    Daniel Corbu este membru în Asociația Scriitorilor de Limbă Română din Québec și membru al Asociației Culturale Internaționale „Francois Mauriac” (Paris). 
    • Cărți de poezie
    • Intrarea în scenă, Ed.Albatros, 1984
    • Plimbarea prin flăcări, Ed.Cartea Romanească, 1988
    • Preludii pentru trompetă și patru pereți, Ed.Panteon, 1992
    • Documentele Haosului, Ed.Panteon, 1993
    • Spre Fericitul Nicăieri, Ed.Panteon, 1995
    • Cîntece de amăgit întunericul, Ed.Helicon, 1996
    • Manualul Bunului Singuratic, Ed.Panteon, 1997
    • Duminica fără sfârșit, Ed.Axa, 1998
    • Cartea urmelor, Ed. Junimea, 2001
    • Evanghelia după Corbu și alte poeme, Ed. Princeps Edit, 2006
    • Refugii postmoderne (Convorbiri literare, 2007)
    • Eonul Marelui Desant, antologie, ediție critică (Princeps Edit, 2009)
    • Viața de fiecare zi la Iași pe vremea lui Daniel Corbu povestită de el însuși (Ed. Feed Back, colecția Spiritul loci, 2013)
    • Refugii postmoderne (Editura Feed Back, 2012)
    • Noi vești despre pasărea oarbă Dali (Editura Junimea, 2012
    • Documentele Haosului, antologie de autor, Colecția ”Ediții critice” (Ed. Princeps Multimedia,2013)
    • Scrisori către cei singuri (Editura Princeps Multimedia, 2013)
    • Ferestrele oarbe (Editura Princeps Multimedia, 2016)
    Cărți în traduceri
    • Les Documents du Chaos, trad. Mira Iosif-Fishmann, Miron Kiropol (L*Ancrier Edition, Strassbourg, France, 2002)
    • –El Manual del Buen Solitario, poeme/ poemas, ediție bilingvă româno-spaniolă, trad. Gustavo-Adolfo Loria-Rivel (Costa Rica), Ed. Princeps Edit, 2005, Iași;
    • Cains Neue Jammer/ Noile lamentații ale lui Cain,dihtungen, trad. Johann Lippett, 2009
    • Il vangelo secondo Corbu, trad. în italiană Geo Vasile, 2011
    • Manualul Bunului Singuratic, ediție poliglotă - română, spaniolă, engleză, franceză, germană, italiană/ El Manual del Buen Solitario, The Lonesome Way's Manual/ Le Manuel du Bon Solitaire/ Das Lehrbuch des Guten Einzelgängers/ Il Manuale del  Buono Solitario, Editura Princeps Multimedia, Iași, 2013
    • The Machine for inventing ideals, împreună cu poetul american Stanley H.Barkan, trad. Olimpia Iacob & Jim Kacian, Editura Princeps Multimedia, Iași, 2015
    • Entre un cri et un autre / Între un strigăt și altul, trad. Cornelia Bălan Pop, Editura Feed Back, 2016
    • The daily apocalypse(poems), Cross-Cultural Comunication, New York, trad.  Olimpia Iacob & William Wolak, 2017
    Prezent
    • Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119
    • Confluenze Litterarie Italo-Romene, a cura di Geo Vasile (Sommario: Cesare Pavese, Marino Piazzolla, George Bacovia, Ion Vinea, Mario Luzi, Eugenio Montale, Nichita Stănescu, Virgil Mazilescu, Paolo Ruffilli, Daniel Corbu, Mircea Cărtărescu, Francesco Trisoglio), Edizioni del Poggio, Italia, 2009
    • Siete Poetas de Iasi-Rumania, prologo, seleccion y traduccion de Maria Castro Navarrete, Ed. Feed Back, 2011
    • „Profili literari italo- romeni”, antologie de Geo Vasile (Edizioni Bompiani, Italia), 2012
    • Bridging the waters- Poetry Anthologie of Stanley H. Barkan, Cross-Cultural Comunication, New York, 2016
    Cărți de eseuri
    • Generația poetică '80 în cincisprezece portrete critice, Ed.Junimea, 2000
    • Postmodernismul pe înțelesul tuturor, Ed. Princeps Edit, 2004
    • Generația poetică 80 și rostirea postmodernă, Ed. Princeps Edit, 2006
    • Postmodernism și postmodernitate în România de azi, Ed. Princeps Edit, Colecția Eseuri, 2007, (Ediția a II-a 2012)
    • Neoavangarda românească Editura Princeps Edit, Colectia Istoria și critică literară, 2008.
    • Rostirea postmodernă. Generația poetică 80 în literatura română, Editura Princeps Multimedia, 2014.
    Cărți de proză
    • Douăzeci și una de fantasmagorii în ritm de blue-jazz, Ed. Cronica, 2001.
    • Urmele lui Dumnezeu și alte povestiri, Editura Princeps Edit, Iași, 2008.
    • Piatra de Eol și alte povestiri, Editura Princeps Multimedia, 2015.
    • JANUVIA - Romanul ascezei, Editura Princeps Multimedia, 2017.  
      Daniel Corbu
  • 1954: Ion Aldea-Teodorovici (n. 7 aprilie 1954, Leova - d. 30 octombrie 1992, Coșereni, România) a fost compozitor și cântăreț din Republica Moldova. Ion Aldea-Teodorovici s-a născut la 7 aprilie 1954, de Buna Vestire, în orașul Leova, RSS Moldovenească. Tatăl său, Cristofor Teodorovici, a fost preot, dar, în perioada de ocupație sovietică a fost nevoit să se retragă din biserică.[1] Mama sa, Maria Aldea, a fost moașă. Ion a fost cel mai mic dintre cei trei copii din familie, ceilalți doi frați fiind Adrian (care era de la o altă mamă) și Petre.[2] Câțiva ani, tatăl său a fost solist în Capela corală „Doina”, apoi, căsătorindu-se cu Maria Aldea, se întoarce acasă, în Leova, unde lucrează ca profesor de muzică și conduce corul Școlii moldovenești nr. 2 din localitate. De la tatăl său, Ion a moștenit dragostea față de muzica sacră, care l-a inspirat în piesele pe care avea să le scrie mai târziu. Și tot la îndemnul tatălui, la vârsta de cinci ani, a început să studieze vioara și pianul. Fratele său, Petre Teodorovici, devenit și el compozitor, a crescut mai mult în casa bunicilor, iar Ion a fost mai mult „băiatul tatei”. Dar, ca și fiul său Cristi, la numai zece ani, Ion a rămas fără tată.
    În 1961 mama sa îl aduce la Chișinău, la Școala de Muzică „Eugeniu Coca” (astăzi Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu”), unde Ion studiază clarinetul, până în 1969, când se înscrie la "Școala medie de muzică" din Tiraspol, unde studiază saxofonul și pe care o absolvește în 1973. Este înrolat în armata sovietică în orașul Zaporojie, RSS Ucraineană; aici, tânărul artist devine artilerist. L-a salvat de manevrele militare un general ucrainean, mare amator de jazz-band care, într-o zi, a ascultat întâmplător, la radio, în cadrul emisiunii pentru ostași, cântecul „Crede-mă, iubire”, intepretat de Sofia Rotaru și semnat de tânărul compozitor Ion Aldea-Teodorovici.
    Din 1975 și până în 1981, când devine student la Facultatea de compoziție și pedagogie a Conservatorului "G. Musicescu" din Chișinău, activează în cadrul formației de muzică ușoară „Contemporanul” condusă de compozitorul Mihai Dolgan. Aici se produce în calitate de instrumentist, compozitor și solist. Tot în acești ani, lansează piesa „Seară albastră”, a cărei paternitate a fost disputată un timp între el și fratele său Petre Teodorovici, cu care semnase anterior câteva piese comune, începând cu această piesă, compozitorul a cunoscut dulceața și amarul succesului.

    În 1981 Ion se căsătorește cu Doina Marin. La 5 august 1982 se naște fiul lor, Cristofor Aldea-Teodorovici. Tot pe atunci, duetul Doina și Ion este lansat la o seară de creație a poetului Grigore Vieru. Din 1981 până în 1988 Ion este student la Conservatorul „Gavtiil Musicescu” din Chișinău, Facultatea Compoziție.
    În anul 1985 participă, ca parte a programului cultural, la școala pentru tinerii savanți, care a avut loc la Vadul lui Vodă alături de poetul Grigore Vieru[3] În perioada 1982-1992 își desfășoară activitatea interpretativă și creatoare în duet cu soția sa. Fiind respins la Radio și Televiziune, Ion ia chitara în brațe și pornește împreună cu Doina să cutreiere satele Moldovei. În anul 1986 înființează formația „Telefon”, apoi „DIATE”. În 1987 activează la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. În 1989 i se conferă titlul onorific Artist Emerit din Moldova. A scris muzică simfonică, de cameră, cântece pentru copii, pentru filme, pentru spectacole dramatice. Când era mai trist, scria muzică sacră.
    Împreună cu soția sa a militat pentru re-unirea Basarabiei cu România. A optat pentru revenirea la limba română și grafia latină. Soții Ion și Doina Aldea-Teodorovici sunt primii care în anii 90' au cântat despre limba română, Eminescu  
    Locul de la intrarea în Coșereni (jud. Ialomița) unde a avut loc tragicul accident
    În noaptea de 29/30 octombrie 1992, la orele 2.30, mașina în care se deplasau Ion și Doina Aldea-Teodorovici spre Chișinău a intrat într-un copac în apropierea localității Coșereni, la 49 de kilometri de București, România. În mașină se aflau patru persoane, șoferul și însoțitorul au scăpat fără nici o zgârietură în timp ce Ion și Doina, aflați pe bancheta din spate, au fost striviți între greutatea mașinii și copacii de pe marginea drumului. Moartea celor doi a fost percepută la data respectivă ca o tragedie națională. 
    Pe ultimul drum...
    Înmormântarea lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici a avut loc la 3 noiembrie 1992 la Cimitirul Central din Chișinău. O asemenea mulțime n-a mai fost adunată de la proclamarea independenței. Ziarul "Moldova Suverană", 5 noiembrie 1992: "Marți, 3 noiembrie, întreaga Republică Moldova și-a luat rămas bun de la Doina și Ion Aldea-Teodorovici care, în scurta lor viață pământească, au devenit un simbol al cântecului de libertate și a celor mai sacre aspirații ale românilor din stânga Prutului. La ora 10.30. Spre Opera Națională din Chișinău, în a cărei incintă au fost aștezate sicriile, se revarsă mulțime de lume pentru ultima întâlnire cu renumiții și îndrăgiții artiști. La 12.30 sicriile sunt scoase și purtate prin marea de oameni. Înregistrarea pe banda magnetică, răsună vocea Doinei și a lui Ion Aldea-Teodorovici. în nenumărate acorduri ale cântecului "Suveranitate", interpretat de ei acum doi ani în chiar această Piață sunt purtate pe umeri spre Cimitirul Central de pe strada Armenească din Chișinău. Cei doi neîntrecuți cântăreți, Doina și Ion, nedespărțiți în moarte ca și în viață, au rămas să-și doarmă somnul de veci alături, lângă biserica vechiului cimitir al Chișinăului. Ion Aldea-Teodorovici a scris peste 300 de cântece patriotice, lirice, și pentru copii. 

    Muzică pentru filme[modificare | modificare sursă]

    • "Iona"
    • "Disidentul"
    • "Ce te legeni, codrule"

    Piese de teatru[modificare | modificare sursă]

    • ”Aventurile celor 4 gemeni” - regia lui Victor Ignat la Teatrul ”Luceafărul” din Chisinau
    • "Fântână Anghelinei" - dram. A. Burac, Teatrul găgăuz din Ciadâr-Lunga
    • "Dragă, consăteanule" - dram. Gh. Malarciuc
    • "Abecedarul" - dram. D. Matcovschi, în regia lui Veniamin Apostol, Teatrul Național ”A.S. Puskin”
    • "Tata" - dram. D. Matcovschi, în regia lui Veniamin Apostol, Teatrul Național ”A.S. Puskin”
    • "Pomul vietii" - dram. D. Matcovschi, în regia lui Veniamin Apostol, Teatrul Național ”A.S. Puskin”
    • ”Casa Nebunului” de Tudor Popescu, în regia lui Victor Ignat, Teatrul ”B.P. Hasdeu” din Cahul
    A scris muzică instrumentală, "Rapsodie"; variații pentru pian, cvintet pentru coarde.  
    Ion Aldea-Teodorovici
    Stamps of Moldova, 005-12.jpg
    Timbru din Republica Moldova cu Doina și Ion Aldea-Teodorovici
    Date personale
    Născut7 aprilie 1954
    Leova, RSS Moldovenească
    Decedat (38 de ani)
    Coșereni, România
    ÎnmormântatCimitirul Central din Chișinău Modificați la Wikidata
    Cauza decesuluiAccident rutier
    PărințiCristofor Teodorovici
    Maria Aldea
    Frați și suroriPetre Teodorovici Modificați la Wikidata
    Căsătorit cuDoina Aldea-Teodorovici
    CopiiCristofor Aldea-Teodorovici
    CetățenieFlag of the Soviet Union.svg URSS Modificați la Wikidata
    Etnieromâni Modificați la Wikidata
    ReligieCreștin ortodox
    OcupațieCompozitor, Cântăreț
    Activitate
    Cauza decesuluiAccident rutier
    Descoperirea cadavruluiora 2:30, UTC+2
    Alma materAcademia de Muzică, Teatru și Arte Plastice
    Ani de activitate1975-1992
    Lucrări remarcabileMaluri de Prut, Suveranitate, Eminescu, Trei Culori
    Cunoscut pentruMișcarea de eliberare națională
    Mișcarea de reunificare a României cu Republica Moldova
    PremiiArtist Emerit al Republicii Moldova
    Ordinul Republicii - decorat Post Mortem, 1993
  • 1954: Jackie Chan, MBE[2] (n. Chan Kong-sang, 陳港生; 7 aprilie 1954)[3] este un actor, coregraf de lupte, comediant, regizor, producător, expert al artelor marțiale, scenarist, antreprenor, cântăreț și cascador originar din Hong Kong.[4] În filmele sale, este cunoscut pentru stilul acrobatic de luptă, sincronizarea sa comică, folosirea armelor improvizate și cascadoriile sale inovative. Jackie Chan este actor din anii 1960 și a apărut în peste 100 de filme.
    Chan a obținut stele pe Hong Kong Avenue of Stars și pe Hollywood Walk of Fame. În 2016 a primit Premiul Onorific Oscar.[5] Fiind un simbol cultural, Chan a fost pomenit în diverse cântece pop, desene animate și jocuri video. Un solist de operă, Chan este de asemenea și un cântăreț de Cantopop și Mandopop, lansând mai multe albume și cântând o mare parte din piesele de generic ale filmelor în care a jucat. Chan s-a născut pe 7 aprilie 1954, în Hong Kong, China, sub numele de Chan Kong-sang, fiind fiul lui Charles și Lee-Lee Chan, refugiați din Războiul Civil Chinez. A fost poreclit Paopao (în chineză: 炮炮, având sensul de „ghiulea”), pentru că nu stătea niciodată locului.[6] Din moment ce părinții săi lucrau pentru consulul francez din Hong Kong, Chan și-a petrecut anii de formare în apropierea reședinței consulului, în districtul Victoria Peak.[7]
    Chan a urmat Școala Primară Nah-Hwa din insula Hong Kong, unde a ratat primul an, tatăl său retrăgându-l de la școală. În 1960, tatăl său a emigrat în Canberra, Australia, pentru a lucra pe postul de bucătar-șef în ambasada americană, în timp ce Chan a fost trimis la Academia de Arte Teatrale Chineze, o școală de operă condusă de directorul Yu Jim-yuen.[7][8] Chan s-a antrenat în mod riguros în următorii zece ani, excelând în arte marțiale și acrobatică.[9] A devenit unul din membrii Seven Little Fortunes (în română: „Cele șapte mici comori”), un grup alcătuit din cei mai buni elevi ai școlii, primind de la maestrul său numele de Yuen Lo . Chan a devenit bun prieten cu colegii săi de grup Sammo Hung și Yuen Biao, cei trei având să poarte ulterior numele de Three Brothers („Cei trei frați”) sau Three Dragons („Cei trei dragoni”).[10]
    La 8 ani, a apărut alături de o parte din Little Fortunes, în filmul Big and Little Wong Tin Bar (1962), cu Li Li Hua în rolul mamei sale. Chan a jucat încă odată cu Li în următorul an, în The Love Eterne (1963) și a avut un rol minor în filmul din 1966 Rândunica de aur, regizat de King Hu.[11] În 1971, după o apariție specială într-un alt film Kong Fu, A Touch of Zen, Chan și-a început cariera de adult în industria cinematografică, semnând inițial cu Great Earth Film Company a lui Chu Mu.[12] La vârsta de 17 ani, a fost cascador în filmele cu Bruce Lee, Fist of Fury și Enter the Dragon, sub numele de scenă Chan Yuen Lung (în chineză: 陳元龍).[13] În același an, a obținut primul său rol principal, în Little Tiger of Canton, ce a avut o lansare limitată în Hong Kong în 1973.[14] Din cauza eșecurilor comerciale din filmele în care a jucat și problemelor în a se angaja pe postul de cascador, Chan a primit rolul principal în comedia pentru adulți din 1975, All in the Family, care conținea prima și probabil unica scenă de sex din cariera actorului. De asemenea, este singurul film până în momentul de față care nu conține nicio scenă de luptă sau vreo cascadorie.[15]
    Chan și-a urmat părinții în Canberra în 1976, unde a urmat Dickinson College și a lucrat pe postul de muncitor în construcții.[16] Un coleg de echipă pe nume Jack l-a luat pe Chan sub aripa sa, poreclindu-l „Micul Jack”, prescurtat mai apoi ca Jackie; din acel moment, folosește numele de Jackie Chan.[17] În plus, la finalul anilor ’90, Chan și-a schimbat numele chinezesc în Fong Si-lung (în chineză: 房仕龍), numele de familie adevărat al tatălui său fiind Fong. 
    • Jackie Chan și-a început cariera în domeniul filmului pe postul de cascador în filmele Fist of Fury (1972) și Intrarea dragonului (1973, în imagine).
    În 1976, Jackie Chan a primit o telegramă de la Willie Chan, un producător de filme al industriei din Hong Kong, care era impresionat de munca de cascador a lui Jackie. Willie Chan i-a oferit acestuia un rol într-un film regizat de Lo Wei. Lo observase performanțele lui Chan în filmul Hand of Death (1976), regizat de John Hoo, și dorea să îl modeleze pe acesta asemenea lui Bruce Lee, în filmul New Fist of Fury.[12] Numele lui de scenă s-a schimbat în Sing Lung (în chineză: 成龍, de asemenea scris și ca Cheng Long,[18] având sensul de „cel ce devine dragonul”) pentru a sublinia similaritatea sa cu Bruce Lee, al cărui nume de scenă era Lei Siu-lung (în chineză: 李小龍, cu sensul de „Micul Dragon”). Filmul nu a avut succes, deoarece Chan nu era obișnuit cu stilul de arte marțiale al lui Lee. În ciuda acestui eșec, Lo Wei a continuat să producă filme pe teme similare, rezultatul fiind câștigurile mici la box office.[19]
    Prima apariție majoră a lui Chan a fost în filmul Snake in the Eagle’s Shadow din 1978, filmat în timp ce acesta era împrumutat la Seasonal Film Corporation.[20] În regia lui Yuen Woo-ping, Chan a obținut libertate totală pentru cascadoriile sale. Filmul a inițiat genul de comedie kung fu, dovedindu-se a fi o împrospătare adusă audienței din Hong Kong.[21] Chan a jucat apoi în Maestrul bețiv, care l-a propulsat pe actor către succesul mondial.[22]
    Odată cu întoarcerea lui Chan la studioul lui Lo Wei, Lo a încercat să creeze un film de comedie asemenea Maestrului bețiv, producând astfel Half a Loaf of Kung Fu și Spiritual Kung Fu.[17] De asemenea, i-a dat lui Chan oportunitatea de a regiza The Fearless Hyena alături de Kenneth Tsang. Când Willie Chan a părăsit compania, acesta l-a sfătuit pe Jackie să se decidă dacă vrea sau nu să rămână cu Lo Wei. În timpul filmărilor pentru Fearless Hyena Part II, Chan și-a încheiat contractul și s-a alăturat companiei Golden Harvest, determinându-l pe Lo să îl șantajeze pe Chan cu triade, acuzându-l pe Willie pentru îndepărtarea vedetei lui. Disputa a fost rezolvată cu ajutorul actorului și regizorului Jimmy Wang Yu, care i-a permis lui Chan să rămână la Golden Harvest. 
    Acțiunea filmului Police Story, numit și „Glass Story” (în română: „Poveste de sticlă”) pentru cascadoriile sale, este fixată într-o perioadă modernă.
    Willie Chan a devenit managerul personal și bun prieten cu Jackie, rămânând astfel timp de peste 30 de ani. Acesta a ajutat la lansarea lui Chan pe plan internațional, începând cu primele filme ale actorului în industria americană, în ani 1980. Primul său film la Hollywood a fost Battle Creek Brawl din 1980. Chan a avut apoi un rol minor în filmul Cursa Ghiulea din 1981, cu un venit de 100 de milioane de dolari la nivel mondial. Cu toate că a fost în mare parte ignorat în favoarea actorilor americani precum Burt Reynolds, Chan a fost impresionat de secvențele eliminate din film și arătate în genericul de final, fiind inspirat să folosească acest procedeu pentru filmele sale viitoare.
    După eșecul comercial al filmului The Protector din 1985, Chan și-a abandonat pentru o perioadă încercările de a pătrunde în industria americană, concentrându-se din nou pe filmele din Hong Kong.[19]
    Odată cu întoarcerea în Hong Kong, filmele lui Chan au început să obțină audienței mai mari în Asia de Est, cu succese timpurii în industria japoneză, precum The Young Master (1980) și Dragon Lord (1982). The Young Master a doborât recordul de box office deținut de Bruce Lee, iar Chan a devenit cel mai mare star de film din Hong Kong. Odată cu Dragon Lord, a început să experimenteze cascadorii elaborate,[24] printre care o scenă de luptă la piramide care deține recordul pentru cele mai multe duble trase pentru o singură scenă și anume 2900,[25] și scena finală de luptă unde acesta execută diverse cascadorii, inclusiv una în care face o rostogolire pe spate dintr-un pod, aterizând pe sol.[26]
    Chan a produs un câteva filme de acțiune comedie alături de prietenii săi de la școala de operă, Sammo Hung și Yuen Biao. Cei trei au jucat împreună pentru prima data în 1983 în Project A, care a introdus un stil de arte marțiale cu cascadorii periculoase, câștigând premiul pentru „Cel mai bun design de acțiune” la a treia ediție a Hong Kong Film Awards.[27] În anii ce au urmat, „cei trei frați” au apărut în Wheels on Meals și în trilogia originală Lucky Stars.[28][29] În 1985, Chan a produs primul film Police Story, o acțiune comedie cu influențe americane în care Chan execută un număr de cascadorii periculoase. A fost numit „Cel mai bun film” la ediția din 1986 a Hong Kong Film Awards.[30] În 1987, Chan a jucat rolul „șoimului asiatic”, un personaj inspirat de Indiana Jones, în filmul Armura Divină. Filmul a reprezentat cel mai mare box office al lui Chan în interiorul țării, cu un venit de 35 de milioane de dolari de Hong Kong. 
    Chan în filmul hollywoodian Bubuială în Bronx.
    În 1988, Chan a jucat alături de Sammo Hung și Yuen Biao pentru ultima dată, în filmul Dragons Forever. Hung a co-regizat filmul împreună cu Corey Yuen, iar personajul negativ a fost jucat de Yuen Wah, amândoi fiind prieteni absolvenți ai Academiei de Arte Teatrale Chineze.
    La finele anilor 1980 și începutul anilor ’90, Chan a avut roluri în mai multe continuări ale filmelor în care a jucat anterior, începând cu Police Story 2, care a câștigat premiul pentru „Cea mai bună coregrafie de acțiune” la ediția din 1989 a Hong Kong Film Awards. Acesta a fost urmat de Armura Divina II: Operațiunea Condorul și Police Story 3: Super Cop, pentru care Chan a câștigat premiul pentru „Cel mai bun actor” la Golden Horse Film Festival în 1993. În 1994, Chan și-a reluat rolul lui Wong Fei-hung în Maestrul bețiv 2, care a figurat în clasamentul celor mai bune filme din toate timpurile al revistei Time.[32] O altă continuare, Police Story 4: First Strike, i-a adus lui Chan mai multe premii și succese la box office în interiorul țării, însă nu a prins la fel de bine în străinătate.[33] Jackie Chan și refăcut ambițiile de a juca la Hollywood în anii 1990, dar a refuzat ofertele inițiale de a juca roluri de personaje negative pentru a evita să nu fie identificat în viitor cu un asemenea personaj. De exemplu, Sylvester Stallone i-a oferit rolul lui Simon Pheonix, un criminal în filmul futurist Demolition Man. Chan a refuzat rolul, iar acesta a fot luat de Wesley Snipes.[34]
    Steaua lui Jackie Chan pe Hollywood Walk of Fame
    Chan a reușit într-un final să ajungă în industria de film nord-americană în 1995 cu Bubuială în Bronx, în urma căruia s-a creat un sediu de fani în Statele Unite, lucru rar pentru o vedetă din Hong Kong.[35] Succesul filmului Bubuială în Bronx a dus și la lansarea în Statele Unite a Police Story 3: Super Cop, sub numele de Supercop, obținând un venit total de 16,270,600 de dolari americani. Primul success mondial al lui Jackie a venit atunci când a jucat alături de Chris Tucker în filmul de acțiune comedie Rush Hour,[36] din 1998, cu un venit de 130 de milioane de dolari americani numai în Statele Unite.[23] Filmul l-a transformat pe Jackie Chan într-o vedetă hollywoodiană. Fiind și un cascador publicitar, Jackie și-a scris autobiografia I Am Jackie Chan în colaborare cu Jeff Yang. 
    Jackie Chan joacă pentru prima dată rolul unui personaj negativ în filmul Rob-B-Hood: un hoț dependent de jocurile de noroc.
    În 1998, Chan a lansat ultimul său film alături de Golden Harvest, Who Am I? După ce a părăsit compania în 1999, acesta a produs și a jucat alături de Shu Qi în comedia romantică Gorgeous, concentrată pe relații personale și cu puține secvențe implicând artele marțiale.[37] Chan a ajutat apoi la crearea jocului pentru PlayStation din 2000 Jackie Chan Stuntmaster, pentru care și-a împrumutat vocea și a executat scenele de motion capture.[38] Succesul său la Hollywood a continuat, jucând alături de Owen Wilson în filmul de acțiune comedie western Shanghai Noon, care a fost de asemenea un succes de box office și a avut o continuare, Shanghai Knights (2003). S-a reunit cu Chris Tucker pentru Rush Hour 2 (2001), care a fost o reușită chiar mai mare decât primul film, și a experimentat efecte speciale în filme precum The Tuxedo (2002) și The Medallion (2003). În ciuda acestor succese, Chan a devenit frustrat de sfera limitată de roluri și de lipsa de control asupra procesului de producție.[39] În 2003, ca răspuns la retragerea companiei Golden Harvest din industria cinematografică, Chan și-a creat propria companie de film, JCE Movies Limited (Jackie Chan Emperor Movies Limited), în colaborare cu Emperor Multimedia Group (EMG). Din acel moment, filmele sale au început să conțină un număr ridicat de scene dramatice, având totuși succese de box office; printre acestea se numără New Police Story (2004), The Myth (2005) și Rob-B-Hood (2006).[40][41][42]
    Următorul rol al lui Chan a fost în cea de-al treilea film din seria Rush Hour: Rush Hour 3, lansat în august 2007. Acesta a avut un venit de 255 de milioane de dolari americani.[43] Cu toate acestea, a fost o dezamăgire pentru audiențele din Hong Kong, având un venit de doar 3,5 milioane de dolari de Hong Kong în timpul weekendului de lansare. 
    Jackie Chan
    成龍
    Jackie Chan July 2016.jpg
    Date personale
    Nume la naștereChan Kong-sang
    陳港生 (tradițională)
    陈港生 (simplificată)
    Chén Gǎngshēng (mandarină)
    Can4 Gong2 Sang1 (cantoneză)
    Născut (65 de ani)
    Victoria Peak, Hong Kong
    PărințiCharles și Lee-Lee Chan
    Căsătorit cuLin Feng-jiao (1982–prezent)
    CopiiJaycee Chan[*]
    Etta Ng[*] Modificați la Wikidata
    CetățenieFlag of the United States.svg SUA
    Flag of the People's Republic of China.svg Republica Populară Chineză
    Flag of Hong Kong (1959–1997).svg Hong Kongul britanic
    Flag of Hong Kong.svg Hong Kong Modificați la Wikidata
    ReligieBudism Modificați la Wikidata
    OcupațieActor, expert în arte marțiale, regizor, producător, scenarist, coregraf de lupte, cântăreț, regizor de cascadorii, cascador
    Avere395.000.000 dolar american[1] Modificați la Wikidata
    Alma materDickson College[*]
    Alte nume房仕龍 (Fong Si-lung)
    元樓 (Yuen Lou)
    大哥 (Big Brother)
    Premii Oscar
    Întreaga carieră (2016) Modificați la Wikidata
    Alte premii
    Silver Bauhinia Star[*]
    Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor[*]
    Membru al Ordinului Imperiului Britanic[*]
    Golden Horse Award for Best Leading Actor[*] (1992) pentru Police Story 3: Super Cop[*]
    Golden Horse Award for Best Leading Actor[*] (1983) pentru Crime Story[*] 
  • 1955: Val Butnaru ( n. 17 aprilie, 1955, Chișinău) este un analist politic, dramaturg, publicist și scriitor basarabean, fondatorul trustului media "Jurnal Trust Media". S-a impus și ca un dramaturg original, piesele sale fiind montate pe scenele teatrelor Luceafărul , Eugene Ionesco , Teatrul Poetic de la Chișinău, Teatrul Național Vasile Alecsandri din Bălți, Teatrul Dramatic B.P. Hașdeu din Cahul, Teatrul Național Mihai Eminescu din Botoșani, precum și la Teatrul TV Chișinău și la cel de la Radio Moldova.
    A debutat cu piesa Procedeul de ju-jitsu (1986). Au urmat :
    • Ne place să jucăm teatru (1987)
    • La Veneția e cu totul altfel (1989)
    • Simfonie în bi bemol major (1992)
    • Iosif și amanta sa (1993)
    • Țin minte că va ninge și vom fi fericiți (1993)
    • Mâine sau poate poimâine (1994)
    • Saxofonul cu frunze roșii (1997)
    • Cum Ecleziastul discuta cu Proverbele (1999, montată în 2002)
    • Șase autori în căutarea unui personaj (2001)
    • Apusul de soare se amână (scrisă într-o primă variantă în 1982, revăzută și publicată în 2003)
    • Avant de mourir (2008).
    Este autorul a două dramatizări după scrieri în proză de maeștri străini ai literaturii contemporane:
    Scrierile dramatice ale lui Val Butnaru, spectacolele montate (uneori cu asistența regizorală a autorului) au fost menționate cu numeroase premii și diplome de laureat, beneficiind de cronici, recenzii și prezentări favorabile în presa culturală, la radio și TV, la Chișinău, Bălți, Iași, București și în alte orașe din România. Astfel i s-a acordat Premiul Ministerului Culturii al Republicii Moldova pentruCea mai bună piesă a anului (1989 - "La Veneția e cu totul altfel", în 1999 pentru "Cum Ecleziastul discuta cu Proverbele"), Premiul Ion Luca Caragiale al Academiei Române (1993, pentru piesa "Iosif și amanta sa"), Premiul revistei Convorbiri literare din Iași Pentru reușita deschiderii europene a teatrului la est de Prut (2004).
    În 2010 editura Prut Internațional publică primul roman a lui Val Butnaru, Cartea nomazilor din B., care a fost imediat apreciat de către poetul Vasile Gârneț  Val Butnaru este căsătorit cu Valentina Butnaru, publicistă, președinte a Societății Limba Noastră Cea Română și au împreună trei copii.
    Val Butnaru este nașul de cununie al politicianului Iurie Roșca. 
    Val Butnaru
    Date personale
    Născut (64 de ani)
    Chișinău, Republica Moldova (URSS)
    Căsătorit cuValentina Butnaru[*] Modificați la Wikidata
    Număr de copii3 Modificați la Wikidata
    Naționalitate Republica Moldova
    CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
    Etnieromâni Modificați la Wikidata
    OcupațieJurnalist, dramaturg, publicist, analist politic și scriitor
    Activitate
    DomiciliuChișinău
    Număr de copii3
  • 1956: Marina Livițchi, cunoscută și ca Maricica Livițchi (n. , Cahul, URSS), este o juristă și politiciană din Republica Moldova, doctor habilitat în științe juridice. A fost deputată în Parlamentul Republicii Moldova în Legislatura 1994–1998. A candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova la alegerile din 1996.
  • 1956: Nicu Niță (n. 7 aprilie 1956) este un deputat român, ales în 2016.
  • 1958: Liviu Georgescu (n. 7 aprilie 1958, București) este un scriitor român. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Facultatea de Medicină Generală din București (1984). Medic în România până în 1989. Din 1990, azilat politic în Statele Unite ale Americii, urmându-și soția care se refugiase politic din 1987. Publică poezie, proză, articole de medicină în România, Suedia , Noua Zeeland și Statele Unite. Face rezidența în medicină internă la Montefiore Medical Center-Albert Einstein College of Medicine din New York și specializarea în reumatologie la Hospital for Special Surgery, New York Hospital-Cornell University Medical Center din New York. Din 1997 practică medicina internă în cabinetul său din New York. Scriitor optzecist, membru al Cenaclului de Luni condus de Nicolae Manolescu, al "New York Academy of Poets", [1] , "Poetry Society of America" , [2], "Modern Poetry Association", [3] , "International Library of Poets" și ”Flushing art league”. [4] și membru al American College of Rheumatology. Arthritis Foundation  
    • Volume în limba română
    • Călăuza, Axa, Botoșani, 2000, (prefață de Nicolae Manolescu);
    • Solaris, Universalia Publishing House, New York, 2002, (prefață de Nicolae Manolescu);
    • Ochiul Miriapod, Cartea Românească, 2003;
    • Orologiul cu Statui, Dionisos, Botoșani, 2004;
    • Piatră și Lumină, Paralela 45, 2005 (postfață Gheorghe Grigurcu);
    • Transatlantice, Paralela 45, 2007 (postfață Daniel Cristea-Enache);
    • Nu am voie, Paralela 45, 2008, (postfață de Al. Cistelecan)[1]
    • Domnul deputat se prăbușește, nouă nuvele politice inedite, volumul colectiv, Tritonic Grup Editorial, 2009;
    • El, Paralela 45, 2010;
    • Smulgerea zalei, Paralela 45, 2010;
    • Sau dincoace de Stix, Paralela 45, 2011;
    • Katanamorfoze, Brumar, 2012 (postfață de Al. Cistelecan);
    • Ziua de dinainte, poezie, Paralela 45, 2012 (postfață de Mircea Martin).
    Volume în limba engleză
    • Hidden death, hidden escape, editura Spuyten Duyvil din New York, 2003;
    • Recovered Confessions, editura Watermark Press, Maryland, 2004 (volum publicat în urma unui concurs și selecții a International Library of Poetry);
    Volum bilingv
    • Zbor în Cursa de Cristal/Flight inside a Crystal Trap, editura Institutului Cultural Român, 2004, (prefață de Nicolae Manolescu);
    Pezent cu poeme în antologii în limba engleză din Statele Unite și Anglia
    • The Best Poems and Poets la Watermark Press, Maryland, USA în anii: 2001, 2002, 2003;
    • "Friends I've never met", Watermark Press, Maryland, USA, 2001;
    • ”Mythology of the heart”, Watermark Press, Maryland, USA, 2002;
    • ”The Colors of Life”, Watermark Press, Maryland, USA, 2003;
    • ”The International Who’s Who in Poetry”, Watermark Press, Maryland, 2004;
    • ”Theatre of the Mind”, Noble House Publishers, Londra, Anglia, 2003
    • ”International Notebooks of Poetry” (Georgia), 2001-2003,
    • ”Songs of Honour”, Noble House Publishers,, New York, 2006;
    • ”Born in Utopia”, An Anthology of Modern & Contemporary Poetry, Talisman House Publishers, Jersey City, New Jersey, USA, 2006.
    În reviste
    • În România: România Literară, Vatra, Viața Românească, Luceafărul, Convorbiri Literare, Poesis, Euphorion, Familia, Contemporanul, Ramuri, Poezia, Steaua, Tribuna, Dacia, Hyperion, Cronica, Curierul românesc.
    • În Statele Unite: Exquisite Corpse, New Orleans, Louisiana, Ur-Vox, Denver, Colorado, Gracious Light, New York, Interpoezia, New York, Roots, Georgia, Respiro, New York.
    • În Germania: Galateea, Königsbrunn, Apoziția, München.
    Traduceri
    • Din engleză în română în volumul ”Locul nimănui”, Antologie de poezie americană contemporană, Cartea Românească, 2005.
    • Din română în engleză în volumul ”Born in Utopia, An Anthology of Modern & Contemporary Poetry”, Talisman House Publishers, Jersey City, New Jersey, USA, 2006.
  • 1959: Florinel Butnaru (n. 7 aprilie 1959) este un senator român, ales în legislatura 2012-2016.
  • 1961: Mihail Vladimirovici Krug (în rusă Михаил Владимирович Круг),[1] cu numele adevărat Vorobiov (în rusă Воробьёв; n. 7 aprilie 1961, Tver, RSFS Rusă - d. 1 iulie 2002, Tver, Rusia), a fost un cântăreț rus de chanson rusesc[2][3] despre lumea interlopă și viața în pușcărie, mai ales despre închisoarea din Vladimir.[4] A fost supranumit „regele chansonului rusesc” Mihail Vorobiov s-a născut pe 7 aprilie 1961, în Morozovski Gorodok, o suburbie a orașului Tver. În 1987 Krug a participat la un concurs de cântece, ocupând primul loc. Datorită acestui lucru, el a luat în serios cariera muzicală. Până în 1994, a înregistrat trei albume, care n-au fost lansate oficial, dar au fost distribuite prin sute de copii piratate. Cele mai multe dintre melodiile sale au apărut pe albumele din ultima parte a vieții. Primul său album distribuit oficial a fost Jigan-limon (în rusă Жиган-лимон). Albumul conține unul dintre cele mai mari hit-uri ale sale, cântecul Kolișcik (în rusă Кольщик). I-a luat trei ani până când a ales versiunea finală. O parte semnificativă din melodiile lui Mihail Krug se referă la codurile secrete din închisorile din Rusia și la simbolismul tatuajelor prizonierilor. Cântecele sale descriu vidul emoțional și disperarea deținuților care sunt separați de familiile lor și de cei dragi. El a scris, de asemenea, multe piese de dragoste și cântece despre orașul Tver. Lui Krug i-a placut asocierea cu diverse elemente criminale, ceea ce l-a inspirat în muzica sa. Inelul lui cu diamant a fost un cadou de la un infractor de notorietate în Rusia, Khobot. În timpul compunerii cântecelor sale, Krug a folosit un dicționar din 1924 cu argouri folosite de lumea interlopă, dicționar realizat de către NKVD. În noaptea de 30 iunie spre 1 iulie 2002, Mihail Krug a fost rănit mortal în casa lui din satul Mamulino, Tver de către indivizi necunoscuți. În casă se mai aflau încă 4 persoane, soția sa, soacra și copiii. Doi atacatori neidentificați au intrat la al treilea etaj al casei între 23:00 și 00:15[7] unde au dat peste soacra sa și i-au provocat mai multe leziuni.[8] La auzul strigătelor femeii, Mihail Krug și soția sa, Irina, au încercat să fugă după ajutor, dar criminalii au deschis focul. Soția sa a reușit să se ascundă prin vecini, dar Mihail a fost împușcat grav de două ori și pentru un timp și-a pierdut conștiința.[9] Criminalii au fugit de la locul faptei, iar Mihail Krug a murit la spital câteva ore mai târziu. 
    Mihail Krug
    Krug26.jpg
    Date personale
    Nume la naștereMihail Vladimirovici Vorobiov
    Născut7 aprilie 1962
    Tver, Rusia Modificați la Wikidata
    Decedat (40 de ani)
    Tver, Rusia
    Cauza decesuluiomor Modificați la Wikidata
    Căsătorit cuIrina Krug[*] Modificați la Wikidata
    CetățenieFlag of the Soviet Union.svg URSS
    Flag of Russia.svg Rusia Modificați la Wikidata
    OcupațieCântăreț
    Activitate
    Alte numeКруг  Modificați la Wikidata
    Gen muzicalChanson rusesc
    Tipul de voceBariton  Modificați la Wikidata
    Instrument(e)Vocal, chitară
    Ani de activitate1989 - 2002
  • 1963:  Dumitru Chiriță (n. , Tărtășești, Dâmbovița, România) este un politician român, ales în legislatura 2000-2004, în județul Argeș pe listele Partidului Social Democrat (PSD), și în legislaturile 2008-2012, 2012-2016 și 2016-2020 în București din partea aceluiași partid. În prima legislatură, Dumitru Chiriță a demisionat din funcția de deputat la 1 noiembrie 2004, când a fost înlocuit de deputatul Constantin Tămagă și a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Coasta de Fildeș, Republica Africa de Sud și Republica Coreea. În legislatura 2008-2012, Dumitru Chiriță a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Australia, Bosnia și Herțegovina și Republica Chile; în legislatura 2012-2016 el a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Kazahstan, Republica Libaneză și Republica Franceză-Adunarea Națională iar în legislatura 2016-2020, el este membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Federativă a Braziliei, Republica Kazahstan și Republica Franceză-Adunarea Națională.
    În 2017, a demisionat din nou din Parlament, pentru a deveni președinte al Autorității Naționale de Reglementare în Energie[1] și a fost înlocuit în Camera Deputaților de Gabriela Podașcă. 
    Dumitru Chiriță
    Date personale
    Născut (56 de ani) Modificați la Wikidata
    Tărtășești, Dâmbovița, România Modificați la Wikidata
    CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
    Ocupațiepolitician Modificați la Wikidata
    Președinte în Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei Modificați la Wikidata
    Deținător actual
    Funcție asumată
    noiembrie 2017
    Membru al Camerei Deputaților a României Modificați la Wikidata
    În funcție
     – 
    Succedat deGabriela-Maria Podașcă
    CircumscripțiaBucurești
    În funcție
     – 
    În funcție
     – 
    CircumscripțiaBucurești
    În funcție
    decembrie 2000 – 
    CircumscripțiaArgeș
    Partid politicPSD
  • 1963: Mihaela Tatu (n. 7 aprilie 1963, Mediaș, Jud. Sibiu) este o realizatoare și moderatoare de emisiuni de televiziune din România. Mihaela Tatu a fost căsătorită timp de 16 ani, dar la 38 de ani când a venit în București ca să facă televiziune a divorțat.[2]În 2011 vedeta a fost diagnosticată cu fibrom uterin, și, după o operație și o perioadă de refacere, Mihaela Tatu a hotărât să renunțe la televiziune și să-și regăsească liniștea.[3]
    Printre multele colaborări, a avut ocazia să îl intervieveze pe unul dintre cei mai celebri cântăreți spanioli, David Bisbal. Emisiuni prezentate:[5]
  • 1964: Russell Ira Crowe (n. ,[1][2][3][4][5][6] Wellington, Noua Zeelandă) este un actor neozeelandezo - australian. Cariera sa actoricească a debutat la începutul anilor 1990 cu roluri în seriale australiene de televiziune, așa cum a fost Police Rescue, și filme precum Romper Stomper. Spre sfârșitul anilor '90, Crowe a apărut în filme realizate în Statele Unite ale Americii, precum L.A. Confidential. În anii 2000, Russell Crowe a fost nominalizat de trei ori pentru titlul de cel mai bun actor, iar în anul 2001 a câștigat Premiul Oscar pentru Cel mai bun actor în rol principal, pentru rolul său din filmul Gladiatorul. 
    Russell Crowe
    Russell Crowe.jpg
    Russell Crowe în 2013
    Date personale
    Nume la naștereRussell Ira Crowe
    Născut (55 de ani)
    Wellington, New Zealand
    Căsătorit cuDanielle Spencer (2003-)
    CetățenieFlag of New Zealand.svg Noua Zeelandă Modificați la Wikidata
    Ocupațieactor
    producător de film
    cântăreț
    muzician
    actor de personaj[*]
    scenarist
    actor de film
    actor de televiziune[*] Modificați la Wikidata
    Alma materAuckland Grammar School
    Sydney Boys High School
    Vaucluse Public School[*]
    Mount Roskill Grammar School[*]
    Premii Oscar
    Cel mai bun actor (2001) pentru Gladiatorul Modificați la Wikidata
    Premii Globul de Aur
    Cel mai bun actor - Dramă
    2002 A Beautiful Mind
    Premii BAFTA
    Cel mai bun actor
    2001 A Beautiful Mind
    Premii AFI
    Premiul AFI pentru cel mai bun actor în rol principal
    1992 Romper Stomper
    Premiul AFI pentru cel mai bun actor în rol secundar
    1991 Proof
    Alte premii
    Medalia Centenary[*] (2001)
    Australian National Living Treasure[*]
  • 1965: Veaceslav Stavilă (n. 7 aprilie 1965, sat Trifeștii Noi, raionul Cahul, Republica Moldova) este un istoric din Republica Moldova, doctor în științe istorice, specializat în cercetări privind istoria familiilor cu strămoși din România și Republica Moldova. Este autorul a 15 monografii dedicate istoriei localităților rurale din Republica Moldova; are peste 20 de ani de experiență de cercetare în arhivele României și Republicii Moldova. Elaborează Arborele Genealogic din ultimii 300 de ani.
    În cadrul Comisiei pentru studierea regimului totalitar comunist din Republica Moldova a stabilit (în baza documentelor de arhivă) că:
    1. După ocuparea Moldovei de est, în acest ținut Uniunea Sovietică a efectuat mai multe acțiuni prin care a omorât peste 230 mii persoane și a deportat în Siberia peste 73.000 persoane,
    2. Valoarea minimă a despăgubirii urmașilor celor omorâți și deportați de regimul sovietic de ocupație este de 92.490 dolari SUA pentru 1 persoană adică în total 27,8 miliarde dolari SUA.  
      Veaceslav Stăvilă
      Date personale
      Născut (54 de ani)
      CetățenieFlag of Moldova.svg Moldova Modificați la Wikidata
      ReligieOrtodox
      Ocupațieistoric
      politician Modificați la Wikidata
      Membru al comisiei parlamentare pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova
      Deținător actual
      Funcție asumată
      14 ianuarie 2010
      Alma materUniversitatea de Stat din Moldova
      ProfesieIstoric
  • 1966: Zviad Endeladze Vitalovich (n. 7 aprilie 1966 în Adigeni) este un fost jucător de fotbal georgian.
  • 1966: Christian Fuchs (n. 7 aprilie 1986, Neunkirchen, Austria) este un fotbalist austriac, care în prezent joacă la Leicester City FC în Premier League pe postul de fundaș stânga.
  • 1966: Ștefan-Liviu Tomoiagă (n. 7 aprilie 1966) este un senator român, ales în 2012.
  • 1967: Alexandru Rădulescu (n. ) este un deputat român, ales în 2016.
  • 1967: Alex Christensen (n. 7 aprilie 1967), cunoscut mai mult după numele de scenă Jasper Forks și Alex C., este un compozitor, producător și DJ german de muzică dance, cunoscut de asemenea și ca lider și membru fondator U96. Începând cu 2002 el colaborează cu Yasmin K., cunoscută și ca Y-ass, alături de care în 2007 a lansat hitul care i-a făcut cunoscuți în lume "Du hast den schönsten Arsch der Welt", lansat și în versiunea engleză "You have the sweetest ass in the world".
    În 2009 Christensen a representat Germania la Concursul Muzical Eurovision 2009, la Moscova, împreună cu Oscar Loya, interpretând piesa "Miss Kiss Kiss Bang", și clasându-se în finală pe locul 20. 
    Alex Christensen
    Alex Swings Oscar Sings1.jpg
    Alex Christensen (în dreapta)
    Date personale
    Născut (52 de ani)
    Hamburg, RFG Modificați la Wikidata
    CetățenieFlag of Germany.svg Germania Modificați la Wikidata
    OcupațieCântăreț, producător muzical
    Activitate
    OrigineWilhelmsburg, Hamburg, Germania
    Gen muzicalTechno, eurodance
  • 1968: Serghei Afanasenco (în rusă Сергей Афанасенко; n. 7 aprilie 1968) este un politician și fost sportiv paralimpic din Republica Moldova, care din 18 februarie 2015 până la 30 iulie 2015 a îndeplinit funcția de Ministru al Tineretului și Sportului al Republicii Moldova. El este și președintele Comitetului Paralimpic din Republica Moldova,[1] iar din 2009 până în 2015 a fost antrenor al echipei naționale paraolimpice a Republicii Moldova.[2]
    În 2009, timp de câteva luni, Afanasenco a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe listele partidului comuniștilor, după care legislativul a fost dizolvat.[3] La alegeri parlamentare din Republica Moldova din aprilie 2009 el a candidat la funcția de deputat de pe poziția 57 în lista PCRM, la cele din iulie 2009 pe poziția 58 pe lista PCRM, iar alegerile următoare, din 2010 – pe poziția 59.[4][5] La alegerile parlamentare din 2014 Afanasenco a candidat pe lista partidului „Patria”, condus de Renato Usatîi,[5] fiind pe poziția a 26-a în listă.[6][7]
    Serghei Afanasenco a fost membru PCRM până la 11 aprilie 2014, când a părăsit formațiunea din propria dorință.[8]
    Serghei Afanasenco este de etnie ucraineană și vorbitor exclusiv de limbă rusă.[9] El a devenit prima persoană cu dizabilități din istoria Republicii Moldova care a ajuns în funcția de ministru. De meserie este strungar. În perioada 2006-2013, a studiat la Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport, devenind la vârsta de 38 de ani licențiat în cultură fizică și sport.[10] Din 1999 este președinte al Asociației persoanelor cu dizabilități „Invasport”. El a reprezentat Republica Moldova la mai multe competiții internaționale pentru persoane cu dizabilități. Din anul 2008, Serghei Afanasenco a activat la Centrul pentru Copii și Tineret „Artico” din Chișinău, în calitate de specialist principal și antrenor.
  • 1971: Guillaume Depardieu (n. 7 aprilie, 1971 – d. 13 octombrie, 2008) a fost un actor francez, fiul lui Gérard Depardieu.
    În 1995, Guillaume a suferit un accident de motocicletă, în urma căruia medicii au fost nevoiți să îi amputeze piciorul drept.
    El a filmat în România pentru lungmetrajul Copilăria lui Icar (coproducție a Mobra Film), în regia lui Alexandru Iordăchescu, scenariul Alexandru Iordăchescu și Marcel Beaulieu. În această perioadă s-a îmbolnăvit din cauza unui virus. 

    Filmografie


  • 1975: John Landrum Cooper (n. 7 aprilie 1975), credited profesional ca John L. Cooper, este un muzician american; vocalist, basist și membru co-fondator al formației de rock creștin nominalizată la Grammy[1] Skillet, începând cu anul 1996. 
    John Cooper
    JohnAliveFestival.jpg
    John Cooper la Alive Festival 2013
    Date personale
    Nume la naștereJohn Landrum Cooper
    Născut (44 de ani)
    Memphis, Tennessee, SUA
    CetățenieFlag of the United States.svg SUA Modificați la Wikidata
    OcupațieMuzician
    Activitate
    Gen muzicalChristian rock, Christian metal, alternative metal, hard rock, post-grunge, industrial metal
    Tipul de voceBariton  Modificați la Wikidata
    Instrument(e)Vocal, chitară bas
    Ani de activitate1996–prezent
  • 1977: Romanița Ionescu (n. 7 aprilie 1977, Constanța) este o actriță română de teatru și film. Romanița Ionescu a studiat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale, secția Actorie, clasa profesorului Florin Zamfirescu (promoția 2000). Romanița Ionescu este angajată a Teatrului Național din Craiova (începând din anul 2000). 

    Roluri în teatru[modificare | modificare sursă]

    Roluri în filme[modificare | modificare sursă]

    Roluri în filme de Televiziune[modificare | modificare sursă]

    • Luminița, în serialul „Inimă de țigan“, regia Iura Luncașu - postul Acasă Tv (anul 2007)  
      Romanița Ionescu
      Romanita Ionescu.png
      Romanița Ionescu
      Date personale
      Născută (42 de ani)
      Constanța
      CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
      Ocupațieactriță
  • 1978: Marius Tincu (n. 7 aprilie 1978, Vânători, Iași) este un fost jucător român de rugby în XV care joacă pe postul de taloner (hooker). Acum este antrenorul înaintașilor echipei naționale a României. Este considerat drept unul dintre cei mai buni taloneri din rugby-ul românesc
  • 1983: Franck Ribéry (n. 7 aprilie 1983, Boulogne-sur-Mer) este un fotbalist francez, care evoluează pentru clubul italian Fiorentina . A fost membru component al echipei naționale de fotbal a Franței din 2006 până în 2014, reprezentând Franța la două Campionate Mondiale și la două Campionate Europene de Fotbal.
    Datorită ghetelor sale de culoare roz, pe care le-a folosit foarte des în meciurile jucate, porecla lui a devenit „Pantera roz”.
    Franck Ribéry a mai jucat la cluburile US Boulogne-sur-Mer (2001–2002), Olympique Alès (2002), Stade Brestois (2003–2004), FC Metz (2004), Galatasaray Istanbul (2005), Olympique Marseille (2005–2007).
  • 1986: Elton (n.7 aprilie 1986) este un mijlocaș brazilian care a jucat la Steaua București. În prezent activează la Al-Qadisiyah, echipă din Arabia Saudită.
    A jucat 8 meciuri la FC Steaua București marcând un singur gol. Este un jucător tehnic și rapid, dar înălțimea acestuia îl dezavantajează în duelurile cu adversarii.
  • 1987: José Martín Cáceres Silva (pronunție în spaniolă: /maɾˈtin ˈkaseɾes/; n. 7 aprilie 1987) este un fotbalist uruguayan care joacă pe postul de fundaș central, dar poate juca și pe benzi. Este cunoscut pentru abilitățile sale fizice, precum forța, intrările dure și un joc de cap bun.[4] Consistența în joc, marcajul bun la adversar, tenacitatea și stilul agresiv de joc au făcut ca el să fie comparat cu fostul fundaș uruguayan Paolo Montero, care a jucat și el la Juventus.
  • 1988: João Paulo de Souza Dantas (n. 7 aprilie 1988, São Paulo), cunoscut ca João Paulo, este un fotbalist brazilian, care evoluează pe postul de fundaș central la clubul din Liga I, CSMS Iași.
  • 1990: Sorana Cîrstea, jucătoare română de tenis
  • 1990: Adrian Popa (n. 7 aprilie 1990, București, România) este un fotbalist român, momentan liber de contract.
  • 2002: Laura Bretan (n. , Chicago, SUA) este o cântăreață de operă româno-americană.[1] A început să cânte când avea doar 4 ani. Laura a învățat să cânte de la mama ei, Rahela Bretan care este originara din Hațeg, județul Hunedoara.
    Artista s-a remarcat pe plan național și internațional datorită vocii sale. Laura a urcat pe scene din Statele Unite, Germania, Italia, Emiratele Arabe, iar în România pe scenele Sălii Palatului, Ateneului Român și a Operei din Cluj.
    Prestațiile sale au devenit virale, fiind urmărite de zeci de milioane de oameni de pe tot globul. Tânăra artistă a devenit un adevărat fenomen în Statele Unite unde fost invitată și intervievată la posturi importante de televiziune cum sunt: NBC, CBS, CNN, Windy City Live, WGN, WCIU, Today's Show, Country Living, Chicago Tribune, NBC online, etc. De asemenea a fost prezentată în articole scrise de revista People.
    Laura a interpretat imnul național american pentru echipele de fotbal american White Sox și baschet Chicago Bulls, de mai multe ori și a fost invitată peste tot în Uniune ca să cânte imnul.
    Laura a cântat de mai multe ori cu David Foster. După ce au cântat împreună în Beverly Hills pentru Gala FDIF, Foster a spus: "Nu am mai auzit niciodată o voce atât de puternică de la cineva atât de tânăr. Toată lumea va cunoaște numele tău!"
    Laura a cântat alături de Il Volo, Andre Rieu, Ethan Bortnick, cu fiul lui Andrea Bocelli, Matteo Bocelli, cu Victor Micallef, membru al celebrului grup "The Tenors", și alături de Jay Leno și Trisha Yearwood, dar și de Toto Cutugno și Ricchi e Poveri precum și Michael Bolton.
    Laura a apărut în filmul "Aria pentru Albrights" unde a jucat rolul principal al Annei. Filmul a avut premiera la Festivalul de Film de la Louisiana. Laura fost selectată din peste 100.000 de participanți la seriile de preselecție. A participat la vârsta de doar 13 ani la sezonul 11 al AGT, în 2016, atunci când l-a surprins pe Simon Cowell, interpretând Nessun Dorma, de la care a primit doar cuvinte de laudă, pe care nu le primise niciodată vreun participant la acest concurs. Iată ce a spus Simon Cowell, creatorul emisiunilor American Idol, Marea Britanie Got Talent, America's Got Talent și X-Factor despre ea, după audiția ei: "N-am auzit niciodată așa ceva în toți anii în care am facut acest spectacol! De aceea am facut acest spectacol, să găsim oameni ca tine!"
    A fost finalistă pe 30 august 2016 la prestigiosul concurs american unde a primit Golden Buzzer de la Mel B. A dedicat participarea ei la sezonul 6 din acest concurs bunicului ei care murise în luna ianuarie a aceluiasi an. Tânara artistă a câștigat concursul dupa ce a uimit România cu vocea ei. Pe data de 10 februarie a devenit finalistă la Selecția Națională pentru a reprezenta România cu Dear Father, muzica realizată de Mihai Alexandru cu versurile Alexei Niculae.[2] Rezultatele finale au pus-o pe mezina concursului, la doar 16 ani, pe poziția a doua, având cel mai mare punctaj primit din partea românilor la televot (de 10 ori mai multe voturi decât câștigatoarea finalei). Pe lângă muzică, Laura își dedică o parte din timp activităților de binefacere, fiind ambasador al Star of Hope International, organizație de ajutorare a copiilor săraci, orfani sau cu dizabilități. În prezent, fundația ajută peste 44.000 de copii din întreaga lume. Câteva din premiile primite de Laura Bretan includ:
    • "Vocea unui inger", acordat de Fundația Safe Haven
    • Premiul "Excellence Award" la Roma, de la organizația Pro Patria.
    • Premiul "Noi susținem excelența!" de la organizația Occidentul Românesc din Spania.
    • Cetățean de onoare al comunei Vama din Satu Mare, 2019. 
      Laura Bretan
      Laura Bretan.jpg
      Laura Bretan
      Date personale
      Născută (17 ani) Modificați la Wikidata
      Chicago, SUA Modificați la Wikidata
      CetățenieFlag of the United States.svg SUA
      Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
      Ocupațiesoprană Modificați la Wikidata
      Activitate
      Origineromână
      Gen muzicaloperă
      Pop opera
      Crossover  Modificați la Wikidata
      Tipul de vocesoprană  Modificați la Wikidata
      Instrument(e)voce[*] 

VA URMA
la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...

  • (niciun titlu)
      7. /14 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT MARIA TRIPON Maria Tripon Date personale Născută 14 iulie 1962  (58 de ani)  orașul  Negreș...
  • (niciun titlu)
    INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie Dorin Teodorescu Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu! Câteva cuvinte de...
  • (niciun titlu)
    MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 15 IULIE 2020   PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR...