luni, 6 aprilie 2020

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 7 APRILIE 2020

PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; SFATURI UTILE
ARTE 7 Aprilie

 INVITAȚIE LA OPERĂ 7 Aprilie

 Laura Bretan
Biografie
  • Laura Bretan (n. , Chicago, SUA) este o cântăreață de operă româno-americană.[1] A început să cânte când avea doar 4 ani. Laura a învățat să cânte de la mama ei, Rahela Bretan care este originara din Hațeg, județul Hunedoara.
    Artista s-a remarcat pe plan național și internațional datorită vocii sale. Laura a urcat pe scene din Statele Unite, Germania, Italia, Emiratele Arabe, iar în România pe scenele Sălii Palatului, Ateneului Român și a Operei din Cluj.
    Prestațiile sale au devenit virale, fiind urmărite de zeci de milioane de oameni de pe tot globul. Tânăra artistă a devenit un adevărat fenomen în Statele Unite unde fost invitată și intervievată la posturi importante de televiziune cum sunt: NBC, CBS, CNN, Windy City Live, WGN, WCIU, Today's Show, Country Living, Chicago Tribune, NBC online, etc. De asemenea a fost prezentată în articole scrise de revista People.
    Laura a interpretat imnul național american pentru echipele de fotbal american White Sox și baschet Chicago Bulls, de mai multe ori și a fost invitată peste tot în Uniune ca să cânte imnul.
    Laura a cântat de mai multe ori cu David Foster. După ce au cântat împreună în Beverly Hills pentru Gala FDIF, Foster a spus: "Nu am mai auzit niciodată o voce atât de puternică de la cineva atât de tânăr. Toată lumea va cunoaște numele tău!"
    Laura a cântat alături de Il Volo, Andre Rieu, Ethan Bortnick, cu fiul lui Andrea Bocelli, Matteo Bocelli, cu Victor Micallef, membru al celebrului grup "The Tenors", și alături de Jay Leno și Trisha Yearwood, dar și de Toto Cutugno și Ricchi e Poveri precum și Michael Bolton.
    Laura a apărut în filmul "Aria pentru Albrights" unde a jucat rolul principal al Annei. Filmul a avut premiera la Festivalul de Film de la Louisiana. Laura fost selectată din peste 100.000 de participanți la seriile de preselecție. A participat la vârsta de doar 13 ani la sezonul 11 al AGT, în 2016, atunci când l-a surprins pe Simon Cowell, interpretând Nessun Dorma, de la care a primit doar cuvinte de laudă, pe care nu le primise niciodată vreun participant la acest concurs. Iată ce a spus Simon Cowell, creatorul emisiunilor American Idol, Marea Britanie Got Talent, America's Got Talent și X-Factor despre ea, după audiția ei: "N-am auzit niciodată așa ceva în toți anii în care am facut acest spectacol! De aceea am facut acest spectacol, să găsim oameni ca tine!"
    A fost finalistă pe 30 august 2016 la prestigiosul concurs american unde a primit Golden Buzzer de la Mel B. A dedicat participarea ei la sezonul 6 din acest concurs bunicului ei care murise în luna ianuarie a aceluiasi an. Tânara artistă a câștigat concursul dupa ce a uimit România cu vocea ei. Pe data de 10 februarie a devenit finalistă la Selecția Națională pentru a reprezenta România cu Dear Father, muzica realizată de Mihai Alexandru cu versurile Alexei Niculae.[2] Rezultatele finale au pus-o pe mezina concursului, la doar 16 ani, pe poziția a doua, având cel mai mare punctaj primit din partea românilor la televot (de 10 ori mai multe voturi decât câștigatoarea finalei). Pe lângă muzică, Laura își dedică o parte din timp activităților de binefacere, fiind ambasador al Star of Hope International, organizație de ajutorare a copiilor săraci, orfani sau cu dizabilități. În prezent, fundația ajută peste 44.000 de copii din întreaga lume. Câteva din premiile primite de Laura Bretan includ:
    • "Vocea unui inger", acordat de Fundația Safe Haven
    • Premiul "Excellence Award" la Roma, de la organizația Pro Patria.
    • Premiul "Noi susținem excelența!" de la organizația Occidentul Românesc din Spania.
    • Cetățean de onoare al comunei Vama din Satu Mare, 2019. 
      Laura Bretan
      Laura Bretan.jpg
      Laura Bretan
      Date personale
      Născută (17 ani) Modificați la Wikidata
      Chicago, SUA Modificați la Wikidata
      CetățenieFlag of the United States.svg SUA
      Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
      Ocupațiesoprană Modificați la Wikidata
      Activitate
      Origineromână
      Gen muzicaloperă
      Pop opera
      Crossover  Modificați la Wikidata
      Tipul de vocesoprană  Modificați la Wikidata
      Instrument(e)voce[*]




MUZICĂ 7 Aprilie

The Mant0vani 0rchestra! Ultra-Romantic Beautiful 2-Hr. Music Video Album! #ProfHowdy


The Best Of Grieg


Las Mejores Amor Canciones En Español - Malagueña Colección


Greatest Classic Country Songs By Alan Jackson, John Denver, George Strait, Kenny Rogers


Album: Golden Music of (1989) Richard Clayderman & Denver Music Orchestra


Best Golden Sweet Memories Love Songs Full Album Vol. 100




POEZIE 7 Aprilie

 Gabriela Mistral, poetă chiliană, laureată a Premiului Nobel 
Biografie
Gabriela Mistral (n. 7 aprilie 1889, Vicuña, Chile - d. 10 ianuarie 1957, New York) este pseudonimul lui Lucila de María del Perpetuo Socorro Godoy Alcayaga, poetă din Chile, premiată cu Premiul Nobel pentru literatură în anul 1945.
Creația sa este profund feminină, meditativă, de înaltă emoție lirică și tonalitate post-romantică și uneori simbolistă, în care transfigurează natura aspră a ținutului natal, valorile naționale, copilăria ca vârstă a fragilității, exuberanța tinereții și iubirii, durerea solitară, meditația asupra morții.

El mă sărută - Gabriela Mistral

El mă sărută, şi iată-mă acum alta, alta prin pulsul
venelor sale, care-l dublase pe-al meu, prin respiraţia altuia
pe care o simt în respiraţia mea. Trupul
mi s-a înnobilat precum inima mea...
Un parfum de flori în respiraţia mea! Totul prin el,
care se odihni pe mine ca
roua pe ierburi.


Roza - Gabriela Mistral

Bogatul miez al rozei sângerii
E bogăţia fiinţei tale vii.
Lasă-ţi, ca roza, inima-nvoltată.
Nu te închide, neînduplecată,

În tine. Înfloreşte-n joc, în cânt
Şi dragostea aşteaptă fremătând.
Să nu fii rozei aspră păzitoare:
Te-ar arde înfocata ei splendoare.


Ruşine - Gabriela Mistral

,Mă fac frumoasă - când te uiţi la mine -
Ca iarbă-nrourată-n dimineaţă ;
Nici stuf înalt , nici rău cu ape line
Nu-mi recunosc strălucitoarea faţă .

De gura mea cea tristă mi-e ruşine ,
De asprii mei genunchi , de vocea spartă ;
Acum când ochii-ţi au privit spre mine ,
Săracă sînt şi despuiata parcă .

Nu vei află nicicând o piatră-n cale ,
Mai goală , într-a zorilor sclipire ,
Decât femeia-al cărei cânt de jale
L-ai auzit şi-ai prins-o în privire .

Eu voi tăcea , spre-a nu da tuturora
Prilej să-mi afle-adânca-nseninare ,
După a frunţii mele auroră
Şi după mâna mea tremurătoare .

E noapte-n rouă iarba e culcată .
Priveşte-mă-ndelung şi cu blândeţe ,
Ca-n zori , la râu , femeia sărutată
De tine , să aducă frumuseţe.

 Grigore Cugler
Biografie
Grigore Cugler (pseudonimul Apunake, n. 7 aprilie 1903 la Roznov, județul Neamț - d. 30 septembrie 1972, Lima, Peru) a fost un compozitor, diplomat, grafician, ilustrator, memorialist, muzician, poet, violonist clasic și scriitor român. S-a născut la Roznov, unde a învățat limbile germană, română, spaniolă, franceză și și-a scris o mare parte din proza sa satirică. A fost fiul Anei Țincu (fiica lui Nicolae Țincu, poet și scriitor) și al medicului Grigore Cugler, fratele Matildei Cugler-Poni, o poetă de la cenaclul Junimea, condus de Titu Maiorescu.[1]
Ștefan Baciu, sub titlul Apunake (autobiografie), în volumul Vi-l prezint pe Țeavă, finanțat de poetul Nicolae Petra și tipărit în 1975 la Madrid, pentru Editura Limite (prețul unui exemplar: 5 dolari), i-a rezumat astfel biografia:
„Toată încurcătura a început în ziua de 7 aprilie 1903 (stil vechi), într-un mic sătuleț numit Roznov, de lângă Piatra Neamț. Atunci și acolo s-a născut fătul Grigore, din tatăl tot Grigore și din mama Ana, fata lui Nicolae Țincu, poet și scriitor, și timp de mulți ani redactor la Universul.
În 1914, tânărul Grigore, având un aspect cu totul diferit decât cel din 1903, a intrat la Liceul Militar Mânăstirea Dealului, fapt care i-a făcut o plăcere ce durează încă până în ziua de azi!
În august 1916, tânărul șoim a plecat să se plimbe, în uniformă, cu chipiu nereglementar, să se plimbe în sus și-n jos pe Valea Jiului (vezi Ecaterina Teodoroiu) timp de vreo două luni, cântând: La Arme, Trăiască Regele, Eroi au fost, Pe-al nostru Steag și altele, și într-o bună zi se trezi în gara Pitești, pe care o apără cu o dârzenie inexplicabilă. În Noembrie același an a explodat o ghiulea foarte aproape de persoana lui, și pentru că nu s-a ferit la timp i-au agățat pe piept niște medalii de metal și de război.
În 1917-1918 a făcut o reușită cură de slăbire în Moldova, după care, întorcându-se la București, își dădu seama că și cei ce rămăseseră acolo făcuseră o reușită cură de slăbire. Coincidență.
Prin 1922-1923 tânărul Grigore începu să-și spună că ar fi poate timpul să vadă puțin de Apunake, care, la acea epocă, nu avea nici cea mai mică idee de existența lui Grigore Cugler.
În 1925 (sau 26, cine își mai aduce aminte!) Apunake ieși la iveală în editura VREMEA (Donescu) și începu să se lege de toată lumea. Trecură anii ca proștii, după cum ar spune el însuși, și în 1946 Apunake ieși din nou la iveală sub un aspect puțin diferit de cel din 1925 (sau 26, cine își mai aduce aminte!), în editura VATRA (Lambru), în timp ce AFARĂ-DE-UNU-SINGUR, discret, elegant, dar fără ceas la mână și suflând în iaurt, își făcea apariția pe străzile Capitalei, în formă de ediție cu tiraj limitat, trasă la linotip Gestaetner, sub îngrijirea unui comitet compus din Domnul Florin Roiu. Pe urmă, atât Apunake cât și AFARĂ-DE-UNU-SINGUR plecară în lumea largă, în concediu ilimitat. În timpul acelui concediu au ieșit ca din pământ o serie de schițe, ce ar putea forma un nou volum. Acestea sunt: "Amintiri din copilărie", "... și la lume iarăși date", "Cine fuse și se duse", "Prin Zăvoi", un basm în stil cotcodăcesc și altele, după cum spui Dumneata, pe vine...
Un aspect îngrijorător al acestei situații este că multe din schițele menționate sunt însoțite de niște desenuri în creion, cam 30 la număr, care provoacă multă neliniște celor ce le văd. În ziua în care se va clasifica materialul pentru publicarea celor trei volume: APUNAKE, AFARĂ-DE-UNU-SINGUR și ultimul - defect natural al hârtiei - desenurile despre care vorbesc vor putea fi strecurate din loc în loc, și sunt convins că faptul că nu au ce căuta în acele volume va justifica pe deplin prezența lor. Aceasta pentru a nu se putea spune că nu am contribuit și eu cu ceva la succesul de librărie al cărților mele.”
Sub raport strict familial, Grigore Cugler a fost vărul criticului de artă Petru Comarnescu și, pe linie paternă, nepotul Matildei Cugler-Poni, afirmată ca poetă în anturajul mai mult decît pretențios al "Junimii" lui Titu Maiorescu. A studiat muzica sub indrumarea lui Alfons Castaldi, George Enescu și Mihail Jora, la Conservatorul din București. În postura muzicianului începător, Grigore Cugler a compus cîteva lieduri și valsuri, a fost distins în 1926 cu un premiu "George Enescu" la un concurs rezervat tinerelor talente. A fost de asemenea diplomat de carieră. Intră în diplomație în 1927, devine în 1941 atașat cultural la legația română din Bratislava, rechemat în același an în țară. Devine violonist la Teatrul Național din București. În 1946 devine consul la Oslo dar în 1947 nu se mai întoarce în țară. Se refugiază în exil stabilindu-se în capitala statului Peru, Lima, unde devine membru al orchestrei simfonice.
În ultimii ani au apărut date noi despre cariera diplomatului Cugler, începută în 1927, după încheierea studiilor de drept la Universitatea din București, și terminată în noiembrie 1947, odată cu instalarea Anei Pauker în fruntea unui nou minister de Externe, controlat în întregime de comuniști. Un detaliu: demisia pe care "neseriosul" Grigore Cugler a redactat-o cu această ocazie ne oferă o probă elocventă a caracterului său serios: Față de noua orientare politică a guvernului român, care se îndepărtează de convingerile și sentimentele mele, vă rog a-mi accepta demisia din cadrele Ministerului Afacerilor Străine.
Ca diplomat (trimis de ministerul regal al Afacerilor străine la Stockholm, Berna, Berlin, Bratislava, Copenhaga și Oslo), Grigore Cugler a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, Ulrica (în actele românești: Ulla Gerda Lizinca Matilda Dyrssen, de naționalitate suedeză, fiica unui fost atașat militar și nepoata amiralului-comandant al Marinei Regale Suedeze), cu care s-a căsătorit în noiembrie 1937 la București. După demisia din diplomație a urmat exilul, consumat peste Ocean, în Peru, unde și-a cîștigat existența ca angajat al unei societăți comerciale (în cursul zilei) și ca prim-violonist al Filarmonicii din Lima (în restul timpului).
A publicat Cartea de bucate o serie de așa-zise rețete de bucătărie în revista Înșir-te mărgărite, o revistă efemeră care a apărut doar timp de un singur an, în 1951 la Buenos Aires, în Argentina. Dintre bucatele oferite cititorilor se pot cita Sâni umpluți, Momițe parizian, Roșcove în foi de viță, Limbă à la princesse, colțunași cu steregoaioe, Curcan cu surdină, Costițe sultanine, Țipar cu mătănii și altele. Aici în Peru, l-au descoperit și vizitat principalii agitatori și suporteri internaționali ai literaturii sale: Ștefan Baciu, "editorul" din Honolulu, Mircea Popescu, secretarul general al Revistei Scriitorilor Români, (tipărită în exil, la Roma) venit din Italia să se convingă că omul există, sau poetul Nicolae Petra, din Mexic, hotărît să-i editeze întreaga operă. Cartea de bucate a fost republicată în Revista Scriitorilor Români.
Amintirile primilor doi, publicate în volumul Praful de pe tobă și în Revista Scriitorilor Români, vorbesc despre ambianța românească (și apunakistă) a locuinței din Lima, despre familie (soția și cele trei fetițe), dar și despre singurătatea scriitorului, rămas cu totul în afara mediilor literare latino-americane și muncit de un irepresibil dor de ducă.
În tot acest răstimp, chiar dacă nu cu totul ignorat (în 1928, Petru Comarnescu i-a "nășit" debutul în Tiparnița literară, cîteva fragmente din "romanul" Apunake au apărut în 1933, în Vremea), pentru românii din România, scriitorul Grigore Cugler a rămas un marginal al literaturii. 

LUCRĂRI PUBLICATE
Despărțire

Eu m-am văzut plecând
cum vezi plecând un prieten
pe lunga despărțire
nedumerit
și singur
la drum necunoscut.
Amar îmi este gândul
că poate niciodată
n-am să mai fiu cu mine
ca-n anii tinereții
în anii mei albaștri...
M-am despărțit de mine
și m-m văzut plecând.
Acuma, sunt eu singur
eu singur,
fără mine...


Lima, 1969


Aniversare

Sirene stau pitite în fundul pălăriei.
Un negru variabil, respingător de mic,
S-a tolănit alene la pieptul Eforiei
Și suge o epavă în formă de ibric.

Un pescăruș plutește pe halba mea de bere.
Eu dau o telegramă lui Nicu și mă mir.
Amurgul născocește noi puncte de vedere,
Lăsând la aprecierea străinilor un fir.


Cântecul lui Ebuzath


Când Ebuzath se prăbuși-n țârănă,
El, treizeci de dușmani târî cu sine,
Treizeci de morți, cu pălăria-n mână.

Pământul, alintat ca o femeie,
Își răsbuna adâncurile calde
Și fiecare mort era o cheie.

Când Ebuzath se prăbuși din viață,
Mărgean topit i se-mpietri în vine.
În ochi îi răsăriră flori de ghiață.



  • Daniel Corbu
  • Biografie
  • Daniel Corbu (n. 7 aprilie 1953, Târgu Neamț, județul Neamț) este un poet și eseist român. Din 1990 este membru al Uniunii Scriitorilor din România - USR, în filiala Iași.[1] Este considerat de academicianul Mihai Cimpoi ca fiind liderul generației de poeți optzeciști,[2] dar criticul literar Gheorghe Grigurcu consideră că poetul cultivă un lirism particularizat, neîncadrabil în șabloanele „generaționiste”.[3] Criticul literar Theodor Codreanu îl consideră pe Daniel Corbu unul dintre „bacovienii” generației ’80, iar poetul George Vulturescu afirmă că poetul nemțean este cel mai orfic dintre poeții optzeciști. Studiile le-a făcut la Facultatea de Limba și Literatura română a Universității București, anume la secția română-franceză.
    A debutat în 1979, în revista România literară. Tot în această perioadă a publicat poeme în revistele literare Tribuna, Amfiteatru, Cronica, Luceafărul și Ateneu.
    Începînd cu 1984, inițiază și organizează prin Casa de cultură din Tîrgu Neamț, unde este instructor de teatru și poezie, Colocviile Naționale de Poezie de la Târgu Neamț.
    După 1990, este inspector cultural (Inspectoratul pentru Cultură Neamț), fondator al Casei de Editură "Panteon" și al revistei literare "Panteon". Este inițiator și organizator al Serilor de Poezie de la Vânători-Neamț, din care s-au desfășurat zece ediții. Din 1998  s-a stabilit la Iași, ca muzeograf  literar, apoi director adjunct și director al Muzeului Literaturii Române Iași.
    Din 2004 este directorul fondator al revistei de experiment literar Feed Back și organizează, începând cu 2006, Festivalul Internațional de Neoavangardă, iar din 2009, Festivalul Internațional de Poezie ”Grigore Vieru” (9 ediții). Ca editor a inițiat opt colecții de importanță națională în cadrul editurii PRINCEPS MULTIMEDIA Iași, între care ”Biblioteca Ion Creangă”, ”Galaxii lirice”, ”Ediții critice”, ”Scriitori în amintirile contemporanilor”, ”Cărțile avangardei”.
    În prezent[Când?] este senior editor al revistei de experiment literar Feed Back.
    A tradus pentru reviste literare, precum  și în volume, din prestigioși scriitori ai lumii: E.M. Cioran, Roland Barthes, Alphonse Daudet, Prospere Mérimée, Paul Valéry, Edmond Jabès, Henri Michaux, Odysseas Elytis, Jorge Luis Borges, Jacques Le Goff ș.a. 
    Prezent în diverse antologii de poezie din țară și străinătate, precum și în reviste literare din Franța, Belgia, Italia, Iugoslavia, Germania, Slovacia, Republica Yemen, Rusia, Ungaria, Canada, China, U.S. A.
    Daniel Corbu este membru în Asociația Scriitorilor de Limbă Română din Québec și membru al Asociației Culturale Internaționale „Francois Mauriac” (Paris). 
    • Cărți de poezie
    • Intrarea în scenă, Ed.Albatros, 1984
    • Plimbarea prin flăcări, Ed.Cartea Romanească, 1988
    • Preludii pentru trompetă și patru pereți, Ed.Panteon, 1992
    • Documentele Haosului, Ed.Panteon, 1993
    • Spre Fericitul Nicăieri, Ed.Panteon, 1995
    • Cîntece de amăgit întunericul, Ed.Helicon, 1996
    • Manualul Bunului Singuratic, Ed.Panteon, 1997
    • Duminica fără sfârșit, Ed.Axa, 1998
    • Cartea urmelor, Ed. Junimea, 2001
    • Evanghelia după Corbu și alte poeme, Ed. Princeps Edit, 2006
    • Refugii postmoderne (Convorbiri literare, 2007)
    • Eonul Marelui Desant, antologie, ediție critică (Princeps Edit, 2009)
    • Viața de fiecare zi la Iași pe vremea lui Daniel Corbu povestită de el însuși (Ed. Feed Back, colecția Spiritul loci, 2013)
    • Refugii postmoderne (Editura Feed Back, 2012)
    • Noi vești despre pasărea oarbă Dali (Editura Junimea, 2012
    • Documentele Haosului, antologie de autor, Colecția ”Ediții critice” (Ed. Princeps Multimedia,2013)
    • Scrisori către cei singuri (Editura Princeps Multimedia, 2013)
    • Ferestrele oarbe (Editura Princeps Multimedia, 2016)
    Cărți în traduceri
    • Les Documents du Chaos, trad. Mira Iosif-Fishmann, Miron Kiropol (L*Ancrier Edition, Strassbourg, France, 2002)
    • –El Manual del Buen Solitario, poeme/ poemas, ediție bilingvă româno-spaniolă, trad. Gustavo-Adolfo Loria-Rivel (Costa Rica), Ed. Princeps Edit, 2005, Iași;
    • Cains Neue Jammer/ Noile lamentații ale lui Cain,dihtungen, trad. Johann Lippett, 2009
    • Il vangelo secondo Corbu, trad. în italiană Geo Vasile, 2011
    • Manualul Bunului Singuratic, ediție poliglotă - română, spaniolă, engleză, franceză, germană, italiană/ El Manual del Buen Solitario, The Lonesome Way's Manual/ Le Manuel du Bon Solitaire/ Das Lehrbuch des Guten Einzelgängers/ Il Manuale del  Buono Solitario, Editura Princeps Multimedia, Iași, 2013
    • The Machine for inventing ideals, împreună cu poetul american Stanley H.Barkan, trad. Olimpia Iacob & Jim Kacian, Editura Princeps Multimedia, Iași, 2015
    • Entre un cri et un autre / Între un strigăt și altul, trad. Cornelia Bălan Pop, Editura Feed Back, 2016
    • The daily apocalypse(poems), Cross-Cultural Comunication, New York, trad.  Olimpia Iacob & William Wolak, 2017
    Prezent
    • Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119
    • Confluenze Litterarie Italo-Romene, a cura di Geo Vasile (Sommario: Cesare Pavese, Marino Piazzolla, George Bacovia, Ion Vinea, Mario Luzi, Eugenio Montale, Nichita Stănescu, Virgil Mazilescu, Paolo Ruffilli, Daniel Corbu, Mircea Cărtărescu, Francesco Trisoglio), Edizioni del Poggio, Italia, 2009
    • Siete Poetas de Iasi-Rumania, prologo, seleccion y traduccion de Maria Castro Navarrete, Ed. Feed Back, 2011
    • „Profili literari italo- romeni”, antologie de Geo Vasile (Edizioni Bompiani, Italia), 2012
    • Bridging the waters- Poetry Anthologie of Stanley H. Barkan, Cross-Cultural Comunication, New York, 2016
    Cărți de eseuri
    • Generația poetică '80 în cincisprezece portrete critice, Ed.Junimea, 2000
    • Postmodernismul pe înțelesul tuturor, Ed. Princeps Edit, 2004
    • Generația poetică 80 și rostirea postmodernă, Ed. Princeps Edit, 2006
    • Postmodernism și postmodernitate în România de azi, Ed. Princeps Edit, Colecția Eseuri, 2007, (Ediția a II-a 2012)
    • Neoavangarda românească Editura Princeps Edit, Colectia Istoria și critică literară, 2008.
    • Rostirea postmodernă. Generația poetică 80 în literatura română, Editura Princeps Multimedia, 2014.
    Cărți de proză
    • Douăzeci și una de fantasmagorii în ritm de blue-jazz, Ed. Cronica, 2001.
    • Urmele lui Dumnezeu și alte povestiri, Editura Princeps Edit, Iași, 2008.
    • Piatra de Eol și alte povestiri, Editura Princeps Multimedia, 2015.
    • JANUVIA - Romanul ascezei, Editura Princeps Multimedia, 2017.  
      Daniel Corbu


Manualul bunului singuratic

Încă te ştie gura mea sărutând lame subţiri
încă te ştiu mâinile mele plânsul fără motiv
vai mie rătăcitor prin oglinzi
firimiturile cerului au amuţit
şi-i atâta linişte
de parcă-aş fi murit în mai multe trupuri deodată.
Cândva stam printre împuşcăturile râsului
sfidam de departe desfrunzitele ore
acum tot mai spăşit înaintez
de teamă să nu trăiesc altcuiva viitorul.
Încă te ştie gura mea sărutând lame subţiri
încă te ştiu mâinile mele plânsul fără motiv
pe străzi amurgite cineva proclamă totemul
iubirii întoarcerea la cărţile care ne-nving
cuvintele trec obosite ca spălătoresele seara
îngerii dorm
prietenii îmbătrânesc în fotografii
Manualul bunului singuratic lâncezeşte-n odăi.


Despre o anume înserare

Iata va ofer aceasta inserare soptii
cand semnele ei tocmai se rostogoleau pe trotuare
e falsa spuse specialistul in inserari
nimic nu rezista
va ofer aceasta minunata inserare
mai spusei
degeaba tot falsa stiu prea bine
se batu in piept specialistul in inserari
IATA VA OFER ACEASTA INSERARE CUM
N-TI MAI VAZUT
falsa falsa falsa striga
specialistul in inserari
intre timp inaintasem prea mult
si pana sa ne mai dezmeticim
in curtea abatorului se lasase intunericul

Sfaturi de amăgit întunericul

Stai cat mai mult in preajma ta si viseaza
imi zice ingerul meu pazitor ridicandu-se dintre oglinzi
inventeaza-te in fiecare clipa
bucura-te ca existenta exista
noaptea nu-i decat femeia ce trece trufasa
prin poemele tale si ce daca
Neantul iti cumpara toate actiunile stai cat mai mult in preajma ta si viseaza imi zice
traiesti printre ingeri canalii si biblioteci zilnic martiri de ocazie (schimbandu-si u-sooor mastile) iti improspateaza memoria cu nesfarsita lor detentie pe cruci
nu mai e nimic de facut imi zice ingerul meu pazitor clatinandu-si aureola de ceata imbraca-ti pustiul cu inchipuiri amageste-ti propria moarte si
VORBESTE VORBESTE CHIAR DACA VORBELE TALE VOR TRECE CA SPUMA MARII PRIN GURA INECATULUI inventeaza-te in fiecare clipa bucura-te ca existenta exista stai cat mai mult in preajma ta si viseaza



 TEATRU/FILM 7 Aprilie

 Amza Pellea
Biografie
Amza Pellea (n. 7 aprilie 1931, Băilești, Dolj - d. 12 decembrie 1983, București) a fost un actor român de film, radio, teatru, televiziune și voce. Printre alte roluri memorabile, Amza Pellea fost creatorul și interpretul personajului Nea Mărin, care i-a relevat atât de bine disponibilitățile sale pentru comedie. Totodată, a interpretat unele dintre cele mai strălucite figuri ale istoriei românilor, precum Decebal sau Mihai Viteazul. Amza Pellea s-a născut la Băilești, într-o familie cu cinci copii, iar tatăl său s-a numit tot Amza Pellea și a fost directorul cooperativei "Munca Noastră" din Băilești în anul 1933. A absolvit cursurile Colegiului Național Carol I din Craiova, și Școala tehnică de electrotehnică din Craiova.
Un reprezentant al Promoției de aur a teatrului românesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul Național din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie și Teatrul Național din București, unde s–a impus ca unul dintre actorii cei mai dotați ai scenei românești. A fost profesor la IATC. Pe scena craioveană realizează, în perioada stagiaturii de trei ani (1957-1959), nu mai puțin de 14 roluri, între care Jack Worthing (Ce înseamnă să fii onest de Oscar Wilde), Vedernikov (Ani de pribegie de Aleksei Arbuzov), Vladică Ilarion (Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu), Comandantul vasului (Tragedia optimistă de Vsevolod Visnevski), Bepe (Galcevile din Chioggia de Carlo Goldoni), Horatio (Hamlet de Shakespeare), Colonelul Dobre (Ecaterina Teodoroiu de Nicolae Tăutu), Otto Katz (Soldatul Svejk de Jaroslav Hašek), Esteban (Fântâna turmelor de Lope de Vega).
Pe scena Teatrului de Comedie creează alte personaje, printre care Brettschneider (Svejk în al doilea război mondial de Brecht- 1962), Pietro (Umbra de E. Svart- 1963), Manole (Somnoroasa aventură de Teodor Mazilu- 1964), Subcomisarul (Capul de rățoi de G. Ciprian- 1966), Platonov(Un Hamlet de provincie de Cehov- 1967), Voievodul Basarab (Croitorii cei mari din Valahia de Al. T. Popescu- 1969), Noah (Arca bunei speranțe de I.D. Sîrbu- 1970), Hrisanide (Interesul general de Aurel Baranga- 1972), Hickok (Buffalo Bill și indienii de A. Kopit- 1973),"inginerul" din Nic Nic.
Pe scena Teatrului Național din București dă viață lui Petre Dinoiu (Comoara din deal de Corneliu Marcu- 1977) și lui Vlad Țepeș (A treia țeapă de Marin Sorescu - 1979).
Ultimul rol creat la teatru îl readuce pe scena Teatrului de Comedie, realizând - în regia lui Gheorghe Harag - personajul bătrânului moșier Muromski în Procesul de Suhovo-Kobilin - 1983. Amza Pellea a interpretat atât personaje istorice (Vladica Hariton din Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu, Voievodul Basarab din Croitorii cei mari din Valahia de Al. Popescu, rolurile din Tudor, Răscoala, Haiducii, Dacii, Columna, Mihai Viteazul), cât și personaje contemporane (Ailincii din Secunda 58 de Dorel Dorian, Manole din Somnoroasa aventură de T.Mazilu), dar și personaje din repertoriul clasic universal (Esteban din Fântâna turmelor de Calderon, Horațiu din Hamlet, Platonov din Un Hamlet de provincie de Cehov).
Rămas probabil în conștiința publicului prin rolul domnitorului din Mihai Viteazul și prin Nea Mărin, reușește în Atunci i-am condamnat pe toți la moarte să atingă ambele personaje. Umilul, și câteodată veselul Ipu recapătă, în finalul filmului, figura dârză și tragică a soldatului țăran din primul război.
Mormântul actorului Amza Pellea din Cimitirul Bellu ortodox
A câștigat în 1977 premiul de interpretare masculină, cel mai bun actor, la Festivalul Internațional de Film de la Moscova, pentru rolul său excepțional (Manolache Preda) din filmul Osânda, unde a jucat alături de Gheorghe Dinică și Ernest Maftei, într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu după "Velerim și Veler Doamne" de Victor Ion Popa.
Între 22 martie 1973 și 24 septembrie 1974 a fost director al Teatrului Național Craiova. A fost căsătorit timp de 25 de ani din 1958 până la moartea sa în 1983 cu Domnica Mihaela din familia Policrat din Craiova. Este tatăl actriței Oana Pellea.
A decedat în data de 12 decembrie 1983 la București în vârstă de 52 de ani. Este înmormântat la cimitirul Bellu.
Fundația Enciclopedică „Amza Pellea” a realizat un film documentar numit „Douăzeci de ani fără Amza”. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.  
Amza Pellea
Amza Pellea.jpg
Actorul Amza Pellea în rolul Nea Mărin
Date personale
Născut7 aprilie 1931
Băilești, Dolj
Decedat (52 de ani)
București
ÎnmormântatCimitirul Bellu Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale[*] (cancer) Modificați la Wikidata
Căsătorit cuDomnica Mihaela Policrat
CopiiOana Pellea Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania (1965-1989).svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieactor de teatru[*]
actor de film Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materColegiul Național Carol I din Craiova
Roluri importanteDecebal, Mihai Viteazul, Ipu, Manolache Preda, Nea Mărin, Pârvu

FILMOGRAFIE


 Mircea Daneliuc
Biografie
Mircea Ștefan Daneliuc[1] (n. 7 aprilie 1943, orașul Hotin, județul interbelic Hotin, azi în Ucraina) este un actor, dramaturg, prozator și cineast total român. Mircea Daneliuc, se naște la 7 aprilie 1943, dintr-o mamǎ catolicǎ și un tatǎ creștin ortodox, la Hotin, în Basarabia. Familia se refugiazǎ în interiorul țǎrii. Rudele rǎmase în ținutul cedat rușilor, sunt deportate și exterminate în lagǎrele din Siberia, pentru vina posesiei de cetǎțenie românǎ. Mai târziu, autorul se va ocupa de aceste destine în romanul "Strigoi fǎrǎ Țarǎ". Câmpulung-Moldovenesc. Naturǎ somptuoasǎ, va rǎmâne îndrǎgostit de ea toatǎ viața. Școala primarǎ și începutul celei medii. Pǎrinții îl îndrumǎ spre muzicǎ, începe sǎ studieze vioara fǎrǎ entuziasm. 1957, Iași. Cu mare regret pentru munți, se mutǎ cu familia din Câmpulung Moldovenesc. E înscris la Liceul Național, de unde e exmatriculat pentru cǎ rǎspunde cu pumnii, înjurǎturii unui copil. Întâmplǎtor, fiul Primului Secretar de Partid al Județului. Cadrele didactice sunt furibunde, îi prezic un viitor negru, de pușcǎriaș. Mama, speriatǎ, îl transferǎ la Liceul "Costache Negruzzi", unde absolvǎ.
La majorat, declarǎ cǎ renunțǎ la studiul viorii, nemulțumit de propriile performanțe muzicale. Renunțǎ și la secția cu profil Real a liceului, având greutǎți cu matematica, deși, dintr-o familie de ingineri, are acasǎ tot sprijinul. Se transferǎ la cea Umanisticǎ. Începe din liceu studiul anatomiei, pregǎtindu-se pentru o carierǎ medicalǎ. Pentru copiii de intelectuali admiterea la facultate era foarte dificilǎ; un fiu de muncitor cu origine sǎnǎtoasǎ poate intra cu 5, lui îi trebuie cel puțin 9. Între timp, se îndrǎgostește de teatru și anunțǎ pǎrinților stupefiați noua veste. Medicina e abandonatǎ. Se pregǎtește pentru Actorie. E respins de la primul examen, dându-și seama cǎ e nepregǎtit a intra într-o lume în care funcționeazǎ ceva nou: relații, recomandǎri, susțineri. Din pǎcate, nu cunoaște pe nimeni în domeniu.
Se reîntoarce la Iași, devastat, unde îl așteaptǎ și ordinul de încorporare în armatǎ. Nu se simte nici îndemnat și nici pregǎtit pentru altǎ carierǎ și, pentru a se salva de militǎria venitǎ prea devreme, trage la sorți între Juridicǎ si Filologie. Intrǎ, nesperat, la secția de Limbǎ Francezǎ a Universitǎții din localitate. În anul III, se retrage pentru a susține un nou examen la Teatru, cu același rezultat. Revine la Filologie, citește mult, joacǎ în piese de amatori, absolvǎ dupǎ cinci ani, dar renunțǎ la cariera de profesor, pentru a mai tenta încǎ o datǎ ușa atât de râvnitǎ. Închisǎ, și de data aceasta. Încearcǎ și la Regie de Film, la fel. Rupe și arde tot ce apucase sǎ scrie în timpul studenției, nemulțumit de calitatea literară a acestora. Ca sǎ mai poatǎ trece un an pânǎ la noul examen, se angajeazǎ ca profesor suplinitor la douǎ licee. Nimic nu-l exasperează mai mult.
Altǎ varǎ, alt eșec. În toamna aceluiași an, 1965, este în sfârșit admis la Secția de Regie Film, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" (I.A.T.C.) din București, pe care o va absolvi în 1969. Cinci examene, cinci ani de studii...; toatǎ aceastǎ aventurǎ o va descrie în "Pisica ruptǎ". Cinci ani de studii, timp în care se întreține cum poate, din meditatii, articole, sprijin familial. Debuteazǎ greu ("Cursa", 1975), cu un scenariu strǎin, nu cu ce își dorește. Propunerile personale îi sunt respinse. Începe o luptǎ riscantǎ cu cenzura comunistǎ, dar de la film la film acumulează autoritate. Le scoate anevoios, dar au calitatea de a nu pǎrea atacate de politrucii vremii, ambiționând spre o imagine nefalsificatǎ a realitǎții și plǎtind pentru asta cu dușmănia de stat, perioade din ce în ce mai lungi de nelucru, precaritate materialǎ, greutǎți în aprobarea altor scenarii, etc. Nu numai debutul, dar filme ca "Vânǎtoarea de Vulpi", "Croaziera", "Iacob", înseamnǎ rǎzboaie istovitoare cu satrapii ideologiei. Nu are decât perspectiva șomajului și a îndepǎrtǎrii de platouri, intrǎ exasperat în disidențǎ fǎțișǎ, aruncându-le carnetul de partid atunci când "Glissando" era pe punctul de a fi distrus, crezând cǎ exemplul îi va fi urmat, dar nu se alege decât un vid colegial rece în jur și cu retorsiunea autoritǎților.
Dupǎ 1990, în capitalismul autohton, realizeazǎ un numǎr mai mare de filme decât sub comuniști, dar rǎmân aproape necunoscute, nu ajung la public, sunt închise prin dulapuri și magazii, contemporanii breslei nedorindu-și deranjul unei ștachete. Figura de veteran pare mai convenabilǎ. Se afirmǎ cǎ cei care i-au urmat în film provin din "Proba de Microfon", precum alții din "Mantaua" lui Nicolai Gogol. Nu recunoaște, spune cǎ n-a avut emuli, ci numai epigoni și detractori amǎrâți. Șomeazǎ mai mult decât înainte, e scos din activitate opt ani, și, din disperare, începe sǎ scrie. Devine, în mod paralel, o voce originalǎ și importantǎ în literaturǎ. Afirmǎ cǎ, în arta lui, țara nu i-a cerut și nu i-a dat niciodatǎ nimic. Nu l-a vrut. 

LITERATURĂ


Romanița Ionescu
Biografie
Romanița Ionescu (n. 7 aprilie 1977, Constanța) este o actriță română de teatru și film. Romanița Ionescu a studiat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale, secția Actorie, clasa profesorului Florin Zamfirescu (promoția 2000). Romanița Ionescu este angajată a Teatrului Național din Craiova (începând din anul 2000). 

Roluri în teatru[modificare | modificare sursă]

Roluri în filme[modificare | modificare sursă]

Roluri în filme de Televiziune[modificare | modificare sursă]

  • Luminița, în serialul „Inimă de țigan“, regia Iura Luncașu - postul Acasă Tv (anul 2007)  
    Romanița Ionescu
    Romanita Ionescu.png
    Romanița Ionescu
    Date personale
    Născută (42 de ani)
    Constanța
    CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
    Ocupațieactriță


GÂNDURI PESTE TIMP 7 Aprilie

 Citate Amza Pellea

 1. Oltenilor le merge mintea mai repede decât se pot exprima verbal.
2. Noi, românii, suntem un popor dăruit de la natură cu mult haz.
3. Lacrima şi râsul rămân cele două mostre ale naturii umane; ele sunt taine cărora numai magia scenei le poate da satisfacţie.
4. Toată lumea mă întreabă despre oltenii mei de la televizor. Glume cu olteni, monoloage, spuneam încă din Institut. De ce prind aceste momente atât de mult azi la public? Cred că datorită faptului că am jucat înainte... Mihai Viteazul.
5. După ce-am jucat în Mihai Viteazul, unii trecători mă arătau cu degetul: "uite-l pe Amza Pellea!". După ce-am apărut la televiziune, alţii, mai mulţi, mă arătau familiar: "uite-l pe Nea Mărin!".
6. Trăim o viaţă şi nu ni se întâmplă să avem nici cinci minute de comunicare atât de puternică, atât de adevărată, ca aceea prilejuită de un spectacol de teatru sau de un film.
7. Nu e nimic în lume mai scump decât sănătatea şi nimic mai frumos ca omul sănătos şi la trup şi la suflet. Că degeaba eşti sănătos ca un taur, dacă umbli toată ziua bosumflat şi nu te bucuri de viaţă, de parcă ai avea bătături pe suflet.
8. Oltenii vorbesc iute fiindcă vor să ajungă din urmă vorbele. Temători să nu fi uitat ceva, repetă unele idei.
9. Jumătate din succes ţine de ceea ce spunem noi, cealaltă jumătate ţine de disponibilitatea spectatorului de a râde.
SFATURI UTILE 7 Aprilie
Stați în case pentru a nu vă întâlni cu diasporezii neascultători și certați cu legea care sunt purtători de COVID 19 și care au venit aici să se vadă cu toate neamurile și să se distreze la paranghelii.
Domnul președinte i-a rugat să nu vină, apoi, pe cei care au venit i-a rugat să se izoleze și în final s-a adresat organelor de forță ale statului spunând că legea trebuie să se impună!
la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...

  • (niciun titlu)
      7. /14 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT MARIA TRIPON Maria Tripon Date personale Născută 14 iulie 1962  (58 de ani)  orașul  Negreș...
  • (niciun titlu)
    INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie Dorin Teodorescu Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu! Câteva cuvinte de...
  • (niciun titlu)
    MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 15 IULIE 2020   PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR...