MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 8 APRILIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE (A. Evenimente, Nașteri); PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

Evenimente

1820: Este descoperită celebra statuie grecească Venus din Milo în Insula Milos din Marea Egee.

• 217: Împăratul roman Caracalla este asasinat (și succedat) de prefectul Gărzii Pretoriene, Marcus Opellius Macrinus.
• 1139: Roger al II-lea al Siciliei este excomunicat.
• 1149: Papa Eugen al III-lea se refugiază în castelul lui Ptolemeu al II-lea de Tusculum.
• 1195: Împăratul bizantin Isaac al II-lea Angelos este orbit și detronat de propriul său frate, care devine împărat ca Alexios al III-lea Angelos.
• 1271: În Siria, sultanul Baibars cucerește Crac des Chevaliers.
• 1378: Bartolomeo Prignano, arhiepiscopul de Bari este ales ca Papa Urban al VI-lea. Este ultimul papă care nu a fost membru al Colegiului Cardinalilor la momentul alegerii sale. Câteva săptămâni mai târziu devine cauza schismei occidentale
• 1730: La New York este ridicată prima sinagogă de pe teritoriul Americii de Nord: Shearit Israel.
• 1783: Țarina Ecaterina cea Mare a declarat anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia, „de acum și pentru toate timpurile”, ca teritoriu rusesc.
• 1820: Este descoperită celebra statuie grecească Venus din Milo în Insula Milos din Marea Egee.
• 1829: A apărut, la București, primul periodic din Țara Românească: „Curierul Românesc", editat de Ion Heliade Rădulescu.
• 1866: Italia și Prusia se aliază împotriva Imperiului Austriac.
• 1880: A avut loc, la Teatrul Național din București, premiera piesei lui I.L. Caragiale, „D-ale Carnavalului".
• 1904: Franța și Marea Britanie semnează Antanta cordială.
• 1909: Regele României, Carol I, adresează o scrisoare prințului Ferdinand de Saxa Coburg, prin care recunoaște independența și proclamarea regatului bulgar.
• 1911: Fizicianul olandez Heike Kamerlingh Onnes descoperă supraconductibilitatea.

1911: Fizicianul olandez Heike Kamerlingh Onnes descoperă supraconductibilitatea.

• 1924: Lee de Forest obține în SUA patentul pentru pick-up.
• 1943: Elise și Otto Hermann Hampel, luptători de rezistență împotriva regimului nazist german, sunt executați la Berlin.
• 1967: Se constituie Automobil Clubul Român (ACR), care preia atribuțiile Asociației Automobiliștilor din România.
• 1985: Mihail Gorbaciov anunță că URSS va suspenda instalarea rachetelor cu rază medie de acțiune (SS-20) în Europa și a cerut Statelor Unite să facă același lucru.
• 1999: Mii de persoane formează scuturi umane pe trei poduri din Belgrad și Novi Sad pentru a le proteja împotriva raidurilor NATO.
• 2003: Regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei și Regina Silvia au început o vizită de 3 zile în România.
• 2005: Peste patru milioane de oameni participă la funerariile papei Ioan Paul al II-lea.

Nașteri

Gheorghe Magheru, general și om politic, conducător al armatei revoluționare române din Țara Românească (1848)

Edmund Husserl, filosof austriac

Emil Cioran, scriitor și filosof român

Jump to navigationJump to search

• 1320: Regele Petru I al Portugaliei (d. 1367)
• 1336: Timur Lenk, întemeietorul imperiului turco–mongol al Timurizilor (d. 1405)
• 1587: Victor Amadeus I (italiană Vittorio Amedeo I di Savoia) (8 mai 1587 – 7 octombrie 1637) a fost Duce de Savoia din 1630 până în 1637. De asemenea a fost rege al Ciprului și rege al Ierusalimului. 

  Victor Amadeus I
  Duce de Savoia
  Date personale
  Născut	8 aprilie 1587 Torino, Piemont
  Decedat	7 octombrie 1637 (50 de ani) Torino, Italia
  Înmormântat	Basilica of Superga[*]
  Cauza decesului	boală
  Părinți	Carol Emanuel I de Savoia Catalina Micaela de Austria
  Frați și surori	Isabela de Savoia Margareta de Savoia Emanuel Filibert of Savoy[*] Prince Maurice of Savoy[*] Thomas Francis, Prinț de Carignano Maria Apollonia of Savoy[*] Philip Emmanuel of Savoy[*] Francesca Caterina of Savoy[*]
  Căsătorit cu	Christine Marie a Franței
  Copii	Louise Christine de Savoia Francis Hyacinth de Savoia Charles Emmanuel al II-lea, Duce de Savoia Margaret Yolande de Savoia Henrietta Adelaide Marie de Savoia Catherine Beatrice de Savoia
  Religie	Biserica Catolică
  Ocupație	aristocrat[*]
  Apartenență nobiliară
  Titluri	duce rege[*]
  Familie nobiliară	Casa de Savoia
  Duce de Savoia
  Domnie	1630 – 1637
  Predecesor	Charles Emmanuel I de Savoia
  Succesor	Charles Emmanuel al II-lea de Savoia
  Regent	Christine Marie a Franței (până în 1663)

• 1605: Filip al IV-lea al Spaniei (d. 1665)
• 1655: Ludwig Wilhelm, Margraf de Baden (n. 8 aprilie 1655,^[1] Paris, Regatul Franței^[2][3] – d. 4 ianuarie 1707,^[1] Rastatt, Germania^[5]) a fost conducător de Baden în Germania și comandantul șef al armatei imperiale. Este cunoscut, de asemenea, drept Ludwig Turcul (Türkenlouis) pentru multele victorii împotriva armatei turce. După decesul său în 1707, soția sa, Sibylla de Saxa-Lauenburg, a acționat ca regentă de Baden-Baden. Ludwig Wilhelm s-a născut în Hôtel de Soissons, în Paris, la 8 aprilie 1655. Numele său a fost ales după bunicul său, Margraf Wilhelm (1593–1677), și nașul său, Ludovic al XIV-lea, care era regele Franței. Ludwig a fost fiul lui Ferdinand Maximilian de Baden-Baden (1625–1669) și a soției lui, franțuzoaica, Prințesa Louise de Savoia (1627–1689). Tatăl său era fiul cel mare al lui Wilhelm, Margraf de Baden-Baden și decesul prematur al lui, l-a lăsat pe Ludwig Wilhelm, moștenitor de Baden și șef al ramurii catolice al Casei de Zähringen.
  Fratele mamei sale era Contele de Soissons, tatăl renumitului general Prințul Eugene de Savoia, în a cărui umbră militară Ludwig va trăi și va lupta iar verii vor fi aliați în serviciul împăratului Sfântului Imperiu Roman împotriva francezilor. Părinții lui separându-se, el a fost răpit copil fiind din casa mamei lui din Paris și repatriat în Germania, unde a fost crescut de bunica paternă vitregă. 
  Ludwig Wilhelm, Margraf de Baden.
  Ludwig Wilhelm a servit prima dată sub Raimondo Montecuccoli împotriva vicontelui Turenne, și apoi sub ducele de Lorena. În Asediul de la Viena de către turci în 1683, el și-a aruncat forțele asupra orașului și printr-o escapadă strălucită a efectuat joncțiunea cu regele Sobieski și cu ducele de Lorena. În 1689 el i-a învins pe turci la Niš.^[6]
  Ludwig a început să fie numit Türkenlouis. Turcii îl numeau regele roșu datorită jachetei uniformei lui foarte vizibilă pe câmpul de luptă. A fost cunoscut ca un apărător al Europei împotriva turcilor, așa cum a fost Eugeni de Savoia. În calitate de comandant militar în slujba Sfântului Imperiu Roman, în 1689 a fost comandant șef al armatei imperiale din Ungaria, unde a marcat o victorie răsunătoare împotriva turcilor la Slankamen în 1691.
  Ludwig a văzut Osijek ca o locație de importanță strategică excepțională în războiul împotriva turcilor.^[7] El a cerut repararea zidurilor orașului și a propus construirea unui nou fort numit Tvrđa, în conformitate cu principiile ingineriei militare ale lui Vauban.^[7][8] La scurt timp după aceea, el a fost trimis în fruntea armatei în Războiul Marii Alianțe.
  În 1701, el a construit Linia Bühl-Stollhofen, o linie de apărare concepută pentru a proteja nordul statului Baden de atacul francez. Mai târziu, el a condus armata imperială în Războiul de succesiune spaniol, unde a încheiat cu succes asediului Landau în septembrie 1702, dar în curând a trebuit să se retragă peste Rin și a fost învins de francezi sub ducele de Villars la Friedlingen. În 1704 a participat cu succes în campania germană a lui Marlborough și a prințului Eugen de Savoia. S-a distins în Bătălia de la Schellenberg și a asediat și cucerit Ingolstadt și Landau.
  A murit la castelul său neterminat, Schloss Rastatt, în 1707. Soția lui a preluat regența pentru fiul lor, Louis George; el a preluat puterea în mâinile sale în octombrie 1727. Pe 27 martie 1690, Margraful s-a căsătorit cu Prințesa Sibylle de Saxa-Lauenburg, aceasta fiind cu 20 de ani mai tânără. Ei au avut următorii copii:
  • avort (d. între 1690 și 1695)
  • Leopold Wilhelm (28 noiembrie 1695, Günzburg - 19 mai 1696), Prinț Ereditar de Baden-Baden
  • Charlotte (7 august August 1696, Günzburg - 16 ianuarie 1700)
  • Charles Joseph (30 septembrie 1697, Augsburg - 9 martie 1703, Schlackenwerth), Prinț Ereditar de Baden-Baden;
  • Wilhelmine (14 august 1700, Nürnberg - 16 mai 1702, Schlackenwerth)
  • Luise (n. 8 mai 1701, Nürnberg - d. 23 septembrie 1707)
  • Louis George Simpert (7 iunie 1702 – 22 octombrie 1761), Margraf de Baden-Baden
  • Wilhelm Georg Simpert (5 septembrie 1703, Aschaffenburg - 16 februarie 1709, Baden-Baden)
  • Auguste Marie Johanna (10 noiembrie 1704 – 8 august 1726), căsătorită cu Louis, Duce de Orléans (1703–1752)
  • August Georg Simpert (14 ianuarie 1706 – 21 octombrie 1771), Margraf de Baden-Baden, căsătorit cu Marie Victoire d'Arenberg (1714 - 1793)
  Ironic pentru un prinț-militar care a luptat împotriva Franței cea mai mare parte a carierei sale, la 17 ani după decesul său, singura fiică care a supraviețuit copilăriei, Prințesa Auguste, s-a căsătorit cu Louis d'Orléans, fiul regentului Franței și, la momentul nunții, primul în linia de succesiune la tronul Franței. Descendentul său din această uniune a devenit regele Louis Philippe al Franței în 1830.
  După decesul lui Ludwig, văduva lui a construit Schloss Favorite, ca reședință de vară în memoria soțului ei. A fost înmormântat la Stiftskirche în Baden-Baden.  

  Ludwig Wilhelm
  Margraf de Baden-Baden
  Căsătorit(ă)	Sibylle de Saxa-Lauenburg
  Urmași Ludwig Georg, Margraf de Baden-Baden Auguste, Ducesă de Orléans Augustus Georg, Margraf de Baden-Baden
  Familie nobilă	Casa de Zähringen
  Tată	Ferdinand Maximilian de Baden-Baden
  Mamă	Louise de Savoia
  Naștere	8 aprilie 1655 Hôtel de Soissons, Paris, Franța
  Deces	4 ianuarie 1707 (51 de ani) Schloss Rastatt, Germania
  Înmormântare	Stiftskirche, Baden-Baden
  Religie	Romano-catolică Portertul lui Ludwig în 1691 pe un medalion care celebrează victoria împotriva Imperiului otoman.

• 1692: Giuseppe Tartini, compozitor italian (d. 1770)
• 1793: Karl Ludwig Hencke (n. 8 aprilie 1793, Driesen, Brandenburg, astăzi Drezdenko, Polonia - d. 21 septembrie 1866, Marienwerder, Prusia, astăzi Kwidzyn, Polonia) a fost un astronom amator german, de profesie diriginte de poștă.
  A descoperit 2 asteroizi (vezi tabelul din dreapta) pe baza cercetărilor din observatorul său privat de la nr. 9, Kietz (astăzi nr. 43, Kietzerstraße), Driesen. 
  Karl Ludwig Hencke
• 1801: Maria Carolina Ferdinanda de Austria (8 aprilie 1801 – 22 mai 1832) a fost Arhiducesă de Austria prin naștere și Prințesă Moștenitoare a Saxoniei prin căsătorie. Maria Carolina fost fiica împăratului Francisc al II-lea și a celei de-a doua soții, Maria Teresa a celor Două Sicilii. A fost numită după o soră mai mare care a murit la scurt timp după naștere. Maria Carolina a aparținut Casei de Habsburg-Lorena. Maria Carolina a fost, de asemenea, de două ori strănepoată a Mariei Terezia a Austriei și de două ori nepoată a Mariei Antoinette, fiind nepoată pe linie paternă a lui Leopold al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman (fiul Mariei Tereza și fratele Mariei Antoaneta) și nepoată pe linie maternă a Maria Carolina a Austriei (fiica Mariei Tereza, sora Mariei Antoaneta).
  Sora ei mai mare, Maria Luisa, a devenit împărăteasă a Franței prin căsătoria cu Napoleon Bonaparte. A doua soră, Maria Leopoldina, a devenit împărăteasă a Braziliei prin căsătoria cu Pedro I al Braziliei. Fratele ei mai mare va deveni viitorul împărat Ferdinand I al Austriei.
  La 7 octombrie 1819 s-a căsătorit la Dresda, Germania cu Prințul Frederic Augustus de Saxonia, fiul Prințului Maximilian de Saxonia și a Prințesei Caroline de Parma. Mariajul a fost fără urmași și nefericit. Maria Carolina suferea de epilepsie și crizele ei erau atât de frecvente încât abia își putea îndeplini îndatoririle ei de Prințesă Moștenitoare. A murit, după o lungă suferință, la 22 mai 1832, la Palatul Pillnitz, lângă Dresda. 

  Arhiducesa Maria Carolina de Austria
  Prințesă Moștenitoare a Saxoniei
  Date personale
  Nume la naștere	germană Maria Carolina Ferdinanda
  Născută	8 aprilie 1801 Viena, Austria
  Decedată	22 mai 1832 (31 de ani) Pillnitz, Germania
  Înmormântată	Katholische Hofkirche
  Cauza decesului	Epilepsie
  Părinți	Francisc I al Austriei Maria Teresa a celor Două Sicilii
  Frați și surori	Archduchess Maria Anna of Austria[*] Arhiducesa Maria Leopoldina a Austriei Arhiducesa Clementina, Prințesă de Salerno Marie Louise, ducesă de Parma Arhiducele Francisc Carol al Austriei Ferdinand I al Austriei Arhiducele Johann Nepomuk de Austria Archduke Joseph Franz of Austria[*] Archduchess Marie Caroline of Austria[*] Archduchess Amalie Theresa of Austria[*] Archduchess Caroline Ludovika of Austria[*] Archduchess Ludovika Elisabeth of Austria[*]
  Căsătorită cu	Frederic Augustus al II-lea al Saxoniei
  Cetățenie	Austria
  Ocupație	aristocrat[*]
  Apartenență nobiliară
  Familie nobiliară	Casa de Habsburg-Lorena

• 1802: Gheorghe Magheru (n. 8 aprilie 1802, Bârzeiu de Gilort, județul Gorj - d. 23 martie 1880, București) a fost un comandant militar în oastea lui Tudor Vladimirescu (1821), apoi comandant în războiul ruso-turc din 1828-1829, vătaf al județului Romanați (din 1831), ministru de finanțe în cabinetul revoluționar din Țara Românească în anul 1848, apoi, temporar, comandant general al trupelor revoluționare din Țara Românească. La 10 octombrie/28 octombrie 1848, Magheru s-a refugiat în Transilvania, iar de acolo la Triest și în cele din urmă la Viena. În 1857 s-a reîntors în Țara Românească, unde a redevenit activ politic. Gheorghe Magheru era descendent unei familii transilvane stabilite în Oltenia. Haiduc celebru din zona Băileștiului, pandur în armata lui Tudor Vladimirescu, unul dintre conducătorii revoluției de la 1848 din Țara Românească, membru în guvernul provizoriu revoluționar pașoptist, generalul armatei din principat, luptător pentru Unirea Principatelor Române. Era văr cu Tudor Vladimirescu, prieten apropiat cu Nicolae Bălcescu și sprijinitor al lui Avram Iancu.
  La o vârstă foarte fragedă a fost obligat, împreună cu familia, să ia calea pribegiei, când, în august 1806, un corp expediționar turc sub comanda lui aga Bechir, nepotul pașei Regep a prădat Oltenia, incendiind și satul Bârzeiu de Gilort. Însă turcii au fost capturați și omorâți de haiduci în apropierea satului Obârșia, Gorj. Printre acei haiducii se aflau tatăl și fratele său mai mare.
  Devine vestit de foarte tânăr, la doar 16 ani, când se face remarcat pentru vitejia sa luptând cu ceata de haiduci din care făcea parte împreună cu fratele său, împotriva turcilor. La 14 septembrie 1828, la Băilești a avut loc o importantă luptă între turci (25.000), care ocupaseră satul, și ruși (28.000), alături de care luptă și un detașament de1.200 de panduri. După bătălie, turcii au fost izgoniți. Pentru faptele sale de vitejie din timpul războiului ruso-turc, Magheru a primit rangul de căpitan de panduri și a fost decorat de țarul Rusiei cu ordinul Sf. Ana în gradul de cavaler.
  În 1821 i s-a alăturat cu grupul său de panduri lui Tudor Vladimirescu. După plecarea lui Tudor Vladimirescu împreună cu grosul armatei pandurilor la Craiova, Gheorghe Magheru a fost lăsat la mânăstirea întărită de la Tismana pentru asigurarea ariergărzii, împreună cu fratele și cu vărul său, Papa Vladimirescu, fratele lui Tudor Vladimirescu. Împreună cu alți panduri din subordine, s-au ținut de răzbunări împotriva boierilor și slujbașilor domnești. Aflând de faptele lor, Tudor Vladimirescu a decis să-i aducă lângă el.
  După moartea lui Tudor Vladimirescu, Gheorghe Magheru a mai haiducit câțiva ani, apoi a fost înrolat în armată, unde a fost avansat rapid în grad datorită calităților sale. 
A fost membru al Societății secrete masone Frăția, 1840, alături de Nicolae Bălceascu, Ion Ghica, Christian Tell, care conspira împotriva prințului Bibescu.

A format la Craiova guvernul provizoriu revoluționar alături de Nicolae Bălcescu, și Costache Romanescu.
Odată cu detronarea prințului Bibescu și instalarea guvernului revoluționar la București, a făcut parte din guvernul provizoriu revoluționar național, apoi a devenit generalul armatei române.
După ce armata otomană a înlăturat guvernul revoluționar, Magheru a refuzat să accepte înfrângerea revoluției și s-a retras cu trupele revoluționare în Oltenia, unde a organizat tabăra militară de la Râureni, pe câmpul lui Traian, lângă Râmnicu Vâlcea.
Declarația lui Gheorghe Magheru: Eu, fraților, sunt român și, ca român, mă simt ferice de a muri pentru țara mea. Pe aleea ce duce spre Complexul muzeal Gheorghe Magheru a fost montată o placă de marmură cu istoricul locului: Pe acest loc, în toamna anului 1848, generalul Gheorghe Magheru și-a instalat tabăra militară revoluționară de panduri și voluntari. În memoria acestui eveniment, în anul 1973, cu prilejul aniversării a 125 de ani de la Revoluția din 1848, s-a ridicat un obelisc și a fost inaugurat muzeul de la Râureni.
Nevoit să se exileze la Viena, a continuat să susțină cauza revoluționară și unirea principatelor Moldova și Țara Românească.
A revenit în Țara Românească în august 1857, iar în decembrie 1857 a fost ales deputat de Gorj în adunarea ad-hoc de la București. A fost unul dintre fondatorii Partidei Naționale, mișcare care a promovat unirea principatelor române și a sprijinit democratizarea și modernizarea lor. 

Gheorghe Magheru
Gheorghe Magheru
Date personale
Născut	8 aprilie 1802  Berlești, Gorj, România
Decedat	23 mai 1880 (78 de ani)  București, România
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Copii	Alexandrina Magheru
Cetățenie	România
Ocupație	soldat politician

• 1818: Christian al IX-lea al Danemarcei (8 aprilie 1818 – 29 ianuarie 1906) a fost rege al Danemarcei din 16 noiembrie 1863 până în 29 ianuarie 1906. Christian s-a născut la Castelul Gottorp ca al patrulea fiu al lui Friedrich Wilhelm, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg și al soției sale, Louise Caroline, Prințesă de Hessen. A fost numit după Prințul Christian al Danemarcei (mai târziu regele Christian al VIII-lea), care a fost și nașul său.
  Prin mama sa, Christian era strănepotul regelui Frederic al V-lea al Danemarcei, stră-stră-strănepotul regelui George al II-lea al Marii Britanii și descendent al altor monarhi. Prin tatăl său, Christian era membru al unei ramuri a Casei de Oldenburg și prinț de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg, familie care a condus Danemarca timp de secole (era descendent direct pe line masculină al regelui Christian al III-lea al Danemarcei) și descendent al Contesei de Oldenburg, mama regelui Christian I al Danemarcei. Tatăl său a fost șeful Casei de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Beck, o ramură mai mică a Casei de Oldenburg.
  La 6 iunie 1825, Ducele Friedrich Wilhelm a fost numit Duce de Glücksburg de către cumnatul său Frederic al VI-lea al Danemarcei; și-a schimbat titlul în Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg și a fondat lina Glücksburg. A crescut în Danemarca și a fost educat la Academia Militară din Copenhaga. Ca tânăr, el a încercat fără succes să obțină mâna verișoarei sale de gradul trei, Victoria a Regatului Unit. La Palatul Amalienborg din Copenhaga, la 26 mai 1842, s-a căsătorit cu Louise de Hessen-Kassel (sau Hessen-Cassel), nepoata regelui Christian al VIII-lea al Danemarcei. În 1847, cu binecuvântarea marilor puteri ale Europei, a fost ales ca moștenitor prezumtiv la tronul regatului danez, după dispariția, din cauze naturale, a unei mari părți a dinastiei iar Frederic al VII-lea părea a nu putea avea copii. O justificare a acestei alegeri a reprezentat-o soția lui Christian (ca nepoată a regelui Christian al VII-lea ea era mai aproape de moștenirea tronului decât soțul ei).
  În timp ce Danemarca a adoptat Legea Salică, acest lucru a afectat pe urmașii lui Frederic al III-lea al Danemarcei, care a fost primul monarh ereditar al Danemarcei (înainte de el, regatul a fost oficial electiv).
  După decesul lui Frederic al VII-lea, Christian îi succede la 15 noiembrie 1863. Danemarca a intrat imediat într-o criză legată de posesia și statutul a două provincii din sudul Danemarcei, Schleswig și Holstein.
  În noiembrie 1863 Frederic de Augustenburg a pretins ducatele gemene ca succesiune după regele Frederic. Sub presiune, Christian a semnat Constituția din noiembrie, un tratat prin care Schleswig făcea parte din Danemarca. Acest lucru a dus la al doilea război Schleswig între Danemarca și o alianță prusacă-austriacă în 1864. Rezultatul războiului a fost nefavorabilă Danemarcei și a condus la încorporarea Schleswig în Prusia în 1865. Holstein a fost, de asemenea, încorporat în Prusia în 1865, ca urmare a conflictului care a continuat între Austria și Prusia. Christian și Louise au avut șase copii:

  Portret	Nume	Naștere	Deces	Soț	Copii
  	Frederic al VIII-lea al Danemarcei	3 iunie 1843	14 mai 1912	Prințesa Lovisa a Suediei	Christian al X-lea al Danemarcei Haakon al VII-lea al Norvegiei Prințesa Louise Prințul Harald Prințesa Ingeborg Prințesa Thyra Prințul Gustav Prințesa Dagmar a Danemarcei
  	Alexandra a Danemarcei	1 decembrie 1844	20 noiembrie 1925	Eduard al VII-lea al Regatului Unit	Prințul Albert Victor, Duce de Clarence și Avondale George al V-lea al Regatului Unit Louise, Prințesă Regală și Ducesă de Fife Prințesa Victoria a Regatului Unit Maud, regină a Norveegiei Prințul Alexander John de Wales
  	George I al Greciei	24 decembrie 1845	18 martie 1913	Marea Ducesă Olga Constantinovna a Rusiei	Constantin I al Greciei Prințul George al Greciei și Danemarcei Marea Ducesă Alexandra Georgievna a Rusiei Prințul Nicolae al Greciei și Danemarcei Marea Ducesă Maria Georgievna a Rusiei Prințesa Olga a Greciei și Danemarcei Prințul Andrei al Greciei și Danemarcei Prințul Christopher al Greciei și Danemarcei
  	Dagmar a Danemarcei	26 noiembrie 1847	13 octombrie 1928	Țarul Alexandru al III-lea al Rusiei	Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei Marele Duce Alexandru Alexandrovici al Rusiei Marele Duce George Alexandrovici al Rusiei Marea Ducesă Xenia Alexandrovna a Rusiei Marele Duce Mihail Alexandrovici al Rusiei Marea Ducesă Olga Alexandrovna a Rusiei
  	Thyra a Danemarcei	29 septembrie 1853	26 februarie 1933	Ernst August de Hanovra, Duce de Cumberland	Marie Louise, Prințesă Maximilian de Baden Prințul George William de Hanovra și Cumberland Alexandra, Mare Ducesă de Mecklenberg-Scherwin Prințesa Olga de Hanovra și Cumberland Prințul Christian de Hanovra și Cumberland Ernest Augustus, Duce de Brunswick
  	Prințul Valdemar al Danemarcei	27 octombrie 1858	14 ianuarie 1939	Prințesa Marie de Orléans	Aage, Conte de Rosenborg Prințul Axel al Danemarcei Erik, Conte de Rosenborg Viggo, Conte de Rosenborg Margaret, Prințesă René de Bourbon-Parma

  Christian IX
  Date personale
  Născut	8 aprilie 1818 Gottorp, Schleswig
  Decedat	29 ianuarie 1906 (87 de ani) Amalienborg
  Înmormântat	Catedrala Roskilde
  Părinți	Friedrich Wilhelm, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg Prințesa Louise Caroline de Hesse-Cassel
  Frați și surori	Princess Marie of Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg[*] Friederike de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg Karl Friedrich, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg Prince Wilhelm of Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg[*] Princess Louise of Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg[*] Julius de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg Johann von Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg[*] Prins Nicholas of Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg[*]
  Căsătorit cu	Louise de Hesse-Kassel
  Copii	Frederic al VIII-lea al Danemarcei Alexandra, regină a Regatului Unit George I al Greciei Dagmar, împărăteasă a Rusiei Thyra, prințesă de Hanovra Prințul Valdemar
  Cetățenie	Danemarca
  Religie	Church of Denmark[*]
  Ocupație	monarh ofițer
  Apartenență nobiliară
  Titluri	rege[*] duce prinț
  Familie nobiliară	Casa de Glücksburg
  Rege al Danemarcei
  Domnie	15 noiembrie 1863 ­– 29 ianuarie 1906
  Predecesor	Frederic al VII-lea al Danemarcei
  Succesor	Frederic al VIII-lea al Danemarcei

• 1824: Prințesa Sofia a Țărilor de Jos (Wilhelmine Marie Sophie Louise; 8 aprilie 1824 – 23 martie 1897) a fost al cincilea copil și singura fiică a regelui Willem al II-lea al Țărilor de Jos și a soției acestuia, Marea Ducesă Anna Pavlovna a Rusiei. A fost moștenitoarea prezumptivă a nepoatei ei, regina Wilhelmina a Țărilor de Jos, timp de șapte ani, de la decesul fratelui ei până la moartea ei în 1897. 

  Sofia a Țărilor de Jos
  Date personale
  Nume la naștere	Wilhelmina Mary Sophie Louise
  Născută	8 aprilie 1824 Haga
  Decedată	23 martie 1897 (72 de ani) Weimar
  Înmormântată	Weimarer Fürstengruft[*]
  Părinți	Willem al II-lea al Țărilor de Jos Marea Ducesă Anna Pavlovna a Rusiei
  Frați și surori	Willem al III-lea al Țărilor de Jos Prințul Alexandru al Țărilor de Jos Prince Ernest Casimir of the Netherlands[*] Prințul Henric al Țărilor de Jos
  Căsătorită cu	Karl Alexander, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach
  Copii	Karl Augustus, Mare Duce Ereditar de Saxa-Weimar-Eisenach Maria, Prințesă Heinrich VII Reuss Prințesa Anna Sofia Elisabeta, Ducesă Johann Albrecht de Mecklenburg
  Cetățenie	Regatul Țărilor de Jos
  Religie	Calvinism[*]
  Ocupație	aristocrat[*]
  Apartenență nobiliară
  Titluri	duce Prințesă
  Familie nobiliară	Casa de Saxa-Weimar-Eisenach Casa de Orania-Nassau
  Mare Ducesă de Saxa-Weimar-Eisenach
  Domnie	8 iulie 1853 – 23 martie 1897

• 1859: Edmund Husserl, filosof austriac (d. 1938)
• 1866: Prințesa Louise Sophie de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg (germană Feodora Luise Sophie Adelheid Henriette Amalie; 8 aprilie 1866 - 28 aprilie 1952) a fost fiica lui Frederic al VIII-lea, Duce de Schleswig-Holstein și a Prințesei Adelheid de Hohenlohe-Langenburg. Louise a fost al șaselea copil și a treia fiică a lui Frederic al VIII-lea, Duce de Schleswig-Holstein și a soției acestuia, Adelheid de Hohenlohe-Langenburg. A fost sora mai mică a împărătesei Augusta Viktoria a Germaniei și a lui Ernst Gunther, Duce de Schleswig-Holstein.
  Bunicii paterni ai Louisei au fost Christian, Duce de Augustenburg și Louise Sophie, Contesă Danneskiold-Samsøe. Bunicii materni au fost Ernst I, Prinț de Hohenlohe-Langenburg și Prințesa Feodora de Leiningen. Feodora a fost sora vitregă a reginei Victoria a Regatului Unit. La 24 iunie 1889, Louise s-a căsătorit cu Prințul Friedrich Leopold al Prusiei.^[1] El era copilul cel mic și singurul fiu al Prințului Friedrich Karl al Prusiei și a Prințesei Maria Anna de Anhalt-Dessau; era nepotul regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei.
  Nunta a avut loc la Palatul Charlottenburg din Berlin. Au participat multe figuri regale important, printre care cumnatul Louisei, împăratul Wilhelm și regele George I al Greciei. Louise și Friedrich au avut patru copii:

  Name	Birth	Death	Notes
  Prințesa Victoria Margaret a Prusiei	1890	1923	căsătorită cu Heinrich al XXXIII-lea de Reuss-Köstritz; a avut copii
  Prințul Friedrich Sigismund al Prusiei	1891	1927	căsătorit cu Prințesa Marie Louise de Schaumburg-Lippe, o fiică a Prințesei Louise a Danemarcei; a avut copii
  Prințul Friedrich Karl al Prusiei	1893	1917	a murit în Primul Război Mondial
  Prințul Friedrich Leopold al Prusiei	1895[2]	1959

  Adesea Louise a reprezentat-o pe sora ei împărăteasa la evenimente sociale și la vizite în spital. A făcut față mai multor tragedii personale: trei dintre copii ei au murit devreme; Friedrich Karl a murit rănit în Primul Război Mondial în 1917, Viktoria a murit de gripă în 1923 și Friederich Sigismund a murit după ce a căzut de pe cal în 1927.
  Louise a murit la 28 aprilie 1952, la vârsta de 86 de ani, la Bad Nauheim, Germania. 

  Louise Sophie de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg
  Prințesă Friedrich Leopold a Prusiei
  Date personale
  Nume la naștere	Feodora Luise Sophie Adelaide Henrietta Amelia
  Născută	8 aprilie 1866 Kiel, Schleswig-Holstein
  Decedată	28 aprilie 1952 (86 de ani) Bad Nauheim, Hesse, Germania
  Părinți	Frederic al VIII-lea, Duce de Schleswig-Holstein Prințesa Adelheid de Hohenlohe-Langenburg
  Frați și surori	Ernst Gunther, Duce de Schleswig-Holstein Augusta Viktoria de Schleswig-Holstein Princess Feodora Adelheid of Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg[*] Prințesa Carolina Matilda de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg
  Căsătorită cu	Prințul Friedrich Leopold al Prusiei
  Copii	Prințesa Victoria Margareta Prințul Friedrich Sigismund Prințul Friedrich Karl Prințul Friedrich Leopold
  Cetățenie	Germania
  Etnie	germană
  Apartenență nobiliară
  Titluri	Prințesă
  Familie nobiliară	Casa de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg Casa de Hohenzollern

• 1874: Manuel Dionysios Díaz Martínez (n. 8 aprilie 1874, Havana – d. 20 februarie 1929, Rochester, New York) a fost un scrimer cubanez specializat pe sabie, laureat cu aur la sabie individual și la floretă pe echipe la Jocurile Olimpice de vară din 1904.
  Doar unsprezece trăgători din trei țări (Cuba, Germania și SUA) s-au prezentat la probele de scrimă din cadrul Jocurilor din 1904, care ele însene au avut parte de o participare foarte slabă. În timpul respectiv era Díaz un student la Universitatea Harvard. Proba de sabie individual s-a tras la sistemul grupelor cu meciuri în 7 tușe. Díaz a câștigat cele trei meciuri și s-a clasat pe locul întâi din cinci scrimeri, cucerind medalia de aur. Proba de floretă pe echipe, singura probă disputată pe echipe, a atras doar două loturi: Statele Unite și o echipă mixtă, care includea cubanezii Manuel Díaz și Ramón Fonst, și americanul Albertson Van Zo Post. Aceasta a trecut de Statele Unite, cucerind medalia de aur.
• 1875: Albert I (8 aprilie 1875 – 17 februarie 1934) a fost rege al Belgiei din 1909 până în 1934. Născut Albert Léopold Clément Marie Meinrad (germană Albrecht Leopold Clemens Marie Meinrad) la Bruxelles, a fost al cincilea copil și al doilea fiu al Prințului Filip, Conte de Flandra și a soției lui Prințesa Marie de Hohenzollern-Sigmaringen. Tatăl său era al treilea fiu al regelui Leopold I al Belgiei, care a fost primul rege al belgienilor și fratele mai mic al regelui Leopold al II-lea. Mama sa era rudă a kaiserului Wilhelm al II-lea al Germaniei și membră a familiei Hohenzollern (era sora regelui Carol I al României). La naștere, Albert era al patrulea în linia de succesiune la tronul din Belgia.
  Când singurul fiu legitim al unchiului său Leopold al II-lea a murit în copilărie și fratele mai mare al lui Albert, Prințul Baudouin al Belgiei, care fusese instruit pentru a deveni rege, a murit în tinerețe, Albert, la vârsta de 16 ani a devenit în mod neașteptat moștenitor (după tatăl său) al coroanei belgiene. Retras și studios, Albert s-a pregătit singur pentru sarcina regală. În adolescență, Albert era concentrat pe situația clasei muncitoare a Belgiei și a călătorit incognito în mai multe districte ale clasei muncitoare pentru a observa condițiile de trai ale oamenilor.
  La scurt timp după ascensiunea sa la tron în 1909, Albert a efectuat un tur extins al Congo belgian care fusese anexat Belgiei în 1906 găsind zona în mare sărăcie. La întoarcerea în Belgia a recomandat reforme pentru protejarea populației autohtone și a continuat progresul tehnologic în colonie. 
  Albert și soția sa, Elisabeta
  Albert s-a căsătorit la München la 2 octombrie 1900 cu ducesa Elisabeta Gabrielle Valérie Marie de Bavaria, o prințesă Wittelsbach pe care o întâlnise la o înmormântare. Elisabeta, fiica ducelui Karl-Theodor și a infantei Maria Josepha a Portugaliei, s-a născut la Castelul Possenhofen din Bavaria, Germania la 25 iulie 1876. Judecând după scrisorile pe care și le-au trimis în timpul logodnei și a căsătoriei, cei doi erau îndrăgostiți unul de celălalt. Împreună au cultivat prietenia cu proeminenți oameni de știință , artiști, matematicieni, muzicieni și filosofi transformând curtea de la Laeken într-un salon cultural.
  Albert și Elisabeta au avut trei copii:
  • Léopold Philippe Charles Albert Meinrad Hubertus Marie Miguel, Duce de Brabant, Prinț al Belgiei, care mai târziu a devenit al patrulea rege al belgienilor sub numele Leopold al III-lea (n. 3 noiembrie 1901, d. 25 septembrie 1983).
  • Charles-Théodore Henri Antoine Meinrad, Conte de Flandra, Prinț al Belgiei, Regent al Belgiei (n. 10 octombrie 1903, d. 1 iunie 1983).
  • Marie-José Charlotte Sophie Amélie Henriette Gabrielle, Prințesă a Belgiei (n. 4 august 1906, d. 27 ianuarie 2001). S-a căsătorit la Roma la 8 ianuarie 1930 cu Prințul Umberto Nicola Tommaso Giovanni Maria, Prinț de Piemont care a devenit regele Umberto al II-lea al Italiei.  
    Regele Albert (stânga) și regele Victor Emmanuel al III-lea al Italiei (dreapta).
    După decesul unchiului său, Leopold al II-lea, Albert îi succede la tron în decembrie 1909. Regii anterior depuseseră jurământul numai în limba franceză; Albert a depus jurământul și în olandeză. El și soția lui, regina Elisabeta, erau populari în Belgia datorită stilului lor simplu de viață, modest și a familiei armonioase, care se afla în contrast cu modul autocratic și viața privată tulbure a lui Leopold al II-lea.
    În primii ani de domnie, Albert s-a cantonat strict în rolul său constituțional.^[1]. S-a înconjurat cu personalități liberale ca Jules Ingenbleek, secretarul său, și Harry Jungbluth, șeful casei sale militare ^[2]. De asemenea, a încearcat să apropie monarhia de popor, inclusiv prin eliminarea escortei armate care îl despărțea de mulțime și a permis jurnaliștilor să-l însoțească în călătoriile sale.^[3].
    La 8 noiembrie 1910, regele reînvie tradiția discursul tronului, abandonat de Leopold al II-lea. Cu această ocazie, regele călare și familia regală au trecut prin Bruxelles, în aplauzele mulțimii. În drumul său, socialiștii au distribuit pliante în sprijinul votului universal. Discursul regelui s-a axat pe încurajarea artelor, dezvoltarea învățământului, pensii pentru mineri și pentru limită de vârstă, reforme contractului de muncă.^[4].
    În preajma Primului Război Mondial, atunci când tensiunea a crescut, țările au început să formeze alianțe. În 1913, regele Albert s-a dus în Franța (în aprilie) și în Germania (noiembrie) pentru a sublinia neutralitatea Belgiei și pentru a avertiza că, în cazul încălcării teritoriul belgian, țara se va apăra. "Eu sunt Saxa-Coburg", a spus regele împăratului german; "Eu sunt, de asemenea, Orléans dar nu pot uita că sunt belgian!"
    La începutul Primului Război Mondial, Albert a rezistat cererii germane pentru a muta trupele prin Belgia neutră, în scopul de a ataca Franța. Refuzul de a permite trecerea trupelor a fost bazat pe respectul pentru legile internaționale și preocuparea pentru balanța puterii în Europa, care, la momentul respectiv, cerea ca Belgia să fie o zonă tampon între Germania, Franța și Marea Britanie. De asemenea, regele Albert a protejat interesele belgienilor deoarece o națiune mică ar fi putut cădea pradă cu ușurință unei mari puteri. Când Germania a invadat Belgia (4 august ora 8 dimineața), regele Albert, conform constituției Belgiei, a preluat comanda armatei și i-a ținut pe germani suficient cât Marea Britanie și Franța să pregătească Prima bătălie de pe Marna (6–9 septembrie 1914). 

    Albert I
    Rege al Belgiei
    Date personale
    Născut	8 aprilie 1875 Bruxelles, Belgia
    Decedat	17 februarie 1934 (58 de ani) Marche-les-Dames, Belgia
    Înmormântat	Church of Our Lady of Laeken[*]
    Cauza decesului	accident (climbing accident[*])
    Părinți	Prințul Filip, Conte de Flandra Prințesa Marie de Hohenzollern-Sigmaringen
    Frați și surori	Baudouin al Belgiei Princess Joséphine Marie of Belgium[*] Prințesa Joséphine Caroline a Belgiei Prințesa Henriette a Belgiei
    Căsătorit cu	Elisabeta de Bavaria
    Copii	Leopold al III-lea al Belgiei Prințul Carol, Conte de Flandra Marie-José, regină a Italiei
    Cetățenie	Belgia
    Religie	Biserica Catolică
    Ocupație	entomolog[*] alpinist[*] personal militar[*] politician
    Apartenență nobiliară
    Familie nobiliară	Casa de Saxa-Coburg și Gotha
    Domnie
    Domnie	23 decembrie 1909 – 17 februarie 1934
    Predecesor	Leopold II
    Succesor	Leopold III

• 1886: Jan Rutkowski (n. 8 aprilie 1886, Varșovia - d. 21 mai 1949, Poznań) a fost un om de știință, profesor polonez de istorie. Și-a făcut studiile la Liov unde a obținut titlul de doctor. 

  Jan Rutkowski
  Jan Rutkowski
  Date personale
  Născut	8 aprilie 1886[1]  Varșovia, Imperiul Rus
  Decedat	21 mai 1949 (63 de ani)[1]  Poznań, Polonia
  Cetățenie	Polonia
  Ocupație	istoric
  Activitate
  Alma mater	Universitatea Națională „Ivan Franko” din Liov[*]

• 1889: Sir Adrian Boult, dirijor britanic (d. 1983)
• 1893: Paul Alexiu (n. 8 aprilie 1893, București – d. 30 septembrie 1963; București) a fost un general român, care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial alături de forțele germane și a fost decorat cu medalia Vulturul German în 1943. A absolvit Școala de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină (1911-1913), Școala Superioară de Război (1920-1922). 

  Funcții militare

  • 1941 – 10 ianuarie 1942 - Comandantul Regimentului 3 Artilerie.
  • 10 ianuarie 1942 – 31 mai 1943 - Comandantul Diviziei 10 Artilerie.
  • 1 iunie 1943 – 1 decembrie 1944 - în rezervă.
  • 1 decembrie 1944 – 16 aprilie 1945 - Comandantul artileriei Armatei 1-a.
  • 17 aprilie 1945 – 16 august 1946 - Comandantul Diviziei 18.
  • 16 august 1946 – 27 decembrie 1947 - Inspector de Artilerie.
  • 27 decembrie 1947 – 8 aprilie 1949 - Comandantul Regiunii a 2-a Militară.
  • 8 aprilie 1949 – 20 martie 1950 - Comandantul Apărării Antiaeriene.  

    Promovat

    • General de Brigadă - 1943.
    • General de Divizie - 1945.
    S-a remarcat, în cel de-al Doilea Război Mondial, în timpul încercărilor sovietice de debarcare de la Durande și Eltigen (iulie 1942), în luptele de la est de Vah-Slovacia (aprilie 1945).
    A fost trecut definitiv în rezervă la 20 martie 1950.
    A fost arestat în perioada 21 ianuarie 1954-21 septembrie 1955, fiind acuzat, pe nedrept, de măsuri luate împotriva populației civile din zona Odessa în octombrie 1941.  

    General Paul Alexiu
    Date personale
    Născut	8 aprilie 1893
    Decedat	30 septembrie 1963 (70 de ani)
    Cetățenie	România
    Ocupație	personal militar[*]
    Activitate
    Gradul	general-maior
    Bătălii / Războaie	Al Doilea Război Mondial

• 1898: Alexandru Claudian, poet și sociolog al literaturii (d. 1962)
• 1904: Yves Marie-Joseph Congar (n. 8 aprilie 1904 Sedan, Ardennes, Franța - d. 22 iunie 1995, Paris, Franța) a fost un călugăr dominican, unul dintre cei mai influenți teologi catolici din secolul al XX-lea. Este cunoscut îndeosebi pentru lucrările sale de ecleziologie și de ecumenism. Mai întâi expus bănuielilor, apoi sancțiunilor autorităților bisericești, după aceea a fost reabilitat, numit expert la Conciliul Vatican II (1962-1965) și ridicat la cardinalat de către papa Ioan Paul al II-lea, în 1994. Născut la 8 aprilie 1904, la Sedan, în departamentul Ardennes, a trăit Primul Război Mondial, umplând cinci caiete cu notițe și desene care oferă o trecere în revistă unică a istoriei războiului din punctul de vedere a unui copil (acest jurnal de război a fost publicat în 2001 ^[5]). A intrat la seminarul mic din Reims apoi, în 1921 la Séminaire des Carmes la Institutul Catolic din Paris, unde a întâlnit filosofia tomistă mulțumită operelor lui Jacques Maritain și ale lui Réginald Garrigou-Lagrange.  

  Yves Congar
  Yves Congar
  Date personale
  Născut	8 aprilie 1904  Sedan, Franța
  Decedat	22 iunie 1995 (91 de ani)[1][2][3][4]  Paris, Franța
  Înmormântat	Cimitirul Montparnasse
  Cetățenie	Franța
  Religie	Biserica Catolică
  Ocupație	teolog[*] scriitor diarist[*] preot catolic[*] catholic deacon[*]
  Activitate
  Alma mater	Institut Catholique de Paris[*]
  Premii	premiul Broquette-Gonin[*] Montyon Prize - Literary[*] (1982)

• 1908: Gheorghe Vrabie (8 aprilie 1908, Voinești, județul Vaslui - 19 iulie 1991, București) a fost un autor, editor, folclorist și istoric literar român. Teza de doctorat, distinsă cu Summa cum laude (1943), va fi tipărită în țară într-o versiune întregită, cu titlul Folklorul. Obiect. Principii. Metodă (1947). 

  Cărți de non-ficțiune[modificare | modificare sursă]

  • Mesianism ardelean, București, 1937;
  • Bârladul cultural, prefață de Nicolae Petrașcu, București, 1938;
  • Gândirismul. Istoric, doctrină, realizări, București, 1940;
  • Emil Gârleanu, Craiova, 1941;
  • Folklorul. Obiect. Principii. Metodă, București, 1947;
  • Balada populară română, București, 1966;
  • Folcloristica română. Evoluție, curente, metode, București, 1968;
  • Folcloristica, București, 1975;
  • Structura poetică a basmului, București, 1975;
  • Gruia lui Novac. Repovestire în proză, cu gravuri de Mircea Dumitrescu, București, 1977;
  • Retorica folclorului. Poezia, București, 1978;
  • Eposul popular românesc. Teme, motive, structuri poematice, București, 1983;
  • Poetica „Mioriței”, București, 1984;
  • Proza populară românească, București, 1986;
  • Zur Volkskunde der Rumanen. Volksdichtung und Brauchtum im europaischen Kontext, traducere de Albrecht Zweier, București, 1989;
  • Din estetica poeziei populare române. Analize stilistice și literare, București, 1990;
  • De civitate rustica. Studii și cercetări de etnologie și literatură populară, București, 1999;
  • Introducere în etnografie. Obiect, principii, metode, prefață de Nicolae Constantinescu, București, 2001;
  • Ritualurile agrare la români, București, 2002.

  Culegeri de folclor[modificare | modificare sursă]

  • Basmul cu Soarele și fata de împărat. Povești, snoave și legende argeșene, București, 1974;
  • Folklor românesc. Studii și texte, Craiova.

  Ediții îngrijite[modificare | modificare sursă]

  • Emil Gârleanu, Bucăți alese comentate, Craiova, 1941;
  • Vasile Alecsandri, Poezii populare ale românilor, I-II, prefața editorului, București, 1965;
  • Gruia lui Novac, cu ilustrații de Done Stan, București, 1965.  

    Gheorghe Vrabie
    Date personale
    Născut	8 aprilie 1908[1]  Voinești, Voinești, Vaslui, România
    Decedat	19 iulie 1991 (83 de ani)[1]  București, România
    Cetățenie	România
    Ocupație	folclorist[*] istoric literar[*]
    Activitate
    Premii	Premiul Herder (1987)

• 1911: Emil Cioran, scriitor și filosof român, stabilit în Franța (1995)
• 1912: Sonja Henie, patinatoare americană de origine norvegiană, campioană mondială la patinaj între anii 1927 și 1936 (d. 1969)
• 1917: Florentin Delmar, compozitor, pianist și dirijor român (d. 1983)
• 1921: Franco Corelli, tenor italian (d. 2003)
• 1927: George Grigoriu, compozitor român (d. 1999)
• 1928: Eric Richard Porter (n. 8 aprilie 1928 - d. 15 mai 1995) a fost un actor englez de teatru, film și televiziune. Porter s-a născut la Shepherd's Bush, Londra, în familia lui Richard John Porter și Phoebe Elizabeth Spall. El a fost educat la Wimbledon College înainte de a-și face debutul pe scenă la Cambridge în 1945, la vârsta de 17 ani. În 1955, el a jucat rolul titular din piesa Volpone (regizată de Ben Jonson) la Bristol Old Vic. În 1960 a intrat în colectivul Royal Shakespeare Company; în acel an, l-a jucat pe Ferdinand în piesa The Duchess of Malfi (regizată de John Webster). În 1962, l-a interpretat pe Iachimo în Cymbeline. Alte roluri includ Ulise, Macbeth, Leontes, Malvolio, Shylock, Regele Lear și Henric al IV-lea, precum și Baraba în Jew of Malta a lui Marlowe.
  Porter l-a interpretat pe Soames Forsyte în filmul The Forsyte Saga (1967), realizat de BBC. Pentru acest rol a câștigat Premiul BAFTA pentru cel mai bun actor.
  El a jucat alte roluri în filme de televiziune ca The Jewel in the Crown; a interpretat rolurile Fagin în versiunea Oliver Twist (realizată de BBC în 1985) și profesorul Moriarty (în opoziție cu Jeremy Brett care-l interpreta pe Sherlock Holmes) în episoadele Liga roșcaților și Ultima problemă (ambele din 1985) ale serialului (both 1985) Aventurile lui Sherlock Holmes realizat de Granada Television. De asemenea, l-a jucat pe Polonius în piesa de teatru TV Hamlet (1980), care făcea parte din seria BBC Shakespeare, și pe Derek Jacobi în piesa omonimă.
  Porter a continuat să joace pe scenă, câștigând Premiul de teatru London Evening Standard pentru cel mai bun actor în 1988 pentru rolul său din Pisica pe acoperișul fierbinte. Porter a murit de cancer de colon la Londra în 1995, la vârsta de 67 ani.  

  Filmografie

  • Căderea Imperiului Roman (1964)
  • The Pumpkin Eater (1964)
  • Eroii de la Telemark (1965)
  • Kaleidoscope (1966)
  • The Lost Continent (1968)
  • Hands of the Ripper (1971)
  • Nicholas and Alexandra (1971)
  • The Belstone Fox (1972)
  • Antony and Cleopatra (1972)
  • Hitler: The Last Ten Days (1973)
  • The Day of the Jackal (1973)
  • Callan (1974)
  • Anna Karenina (1977)
  • The Thirty Nine Steps (1978)
  • Little Lord Fauntleroy (1980)
  • The Jewel in the Crown (1984)
  • Aventurile lui Sherlock Holmes: "Ultima problemă" (1985)  

    Eric Porter
    Date personale
    Nume la naștere	Eric Richard Porter
    Născut	8 aprilie 1928 Shepherd's Bush, Londra, Anglia, Marea Britanie
    Decedat	15 mai 1995 Londra, Anglia, Marea Britanie
    Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer de colon)
    Cetățenie	Regatul Unit
    Ocupație	actor actor de teatru[*] actor de film actor de televiziune[*]
    Alte premii
    American Book Awards[*] (2003)

• 1929: Jacques Brel, născut Jacques Romain Georges Brel (n. 8 aprilie 1929, Schaerbeek (Belgia) - d. 9 octombrie 1978, Bobigny (Franța) a fost un cantautor, actor și realizator de film belgian de expresie predominant franceză. Datorită calităților literare ale versurilor sale a fost considerat de asemenea poet. Într-un sondaj din 2005 a fost desemnat de publicul francofon din țara natală drept cel mai mare belgian din toate timpurile. 
  Avionul lui Jacques Brel expus la Atuona.
  Brel s-a născut în Schaarbeek, Belgia, un cartier din Bruxelles, dar a trăit o bună parte a vieții sale la Paris. A murit la Bobigny, o suburbie a Parisului și este înmormântat în Insulele Marchize, alături de Paul Gauguin.
  Născut dintr-o familie de industriași flamanzi (catolici), ca cel mai tânăr dintre doi frați (celălalt, Pierre, cu 5 ani mai în vârstă, nu i-a împărtășit atracția pentru muzică), nu a arătat interes pentru afacerile familiei ci mai degrabă un apetit pentru cultură. După absolvirea școlii primare, în 1941 este înscris la colegiul Saint Louis, aflat în apropierea Grădinii Botanice din Bruxelles. Acolo nu se arată a fi un elev strălucit, dar participă la crearea trupei dramatice a școlii, scrie poezii și nuvele și face primele improvizații la pian pentru poemele compuse de el. Ulterior s-a alăturat organizației catolice de tineret Franche Cordée, unde s-a remarcat cântând, dar și ca actor în piese de teatru.
  Pe data de 1 iunie 1950 s-a căsătorit la Laeken (Bruxelles) cu Thérèse Michielsen (« Miche »), pe care o întâlnise cu trei ani înainte la Franche Cordée. Pe 6 decembrie 1951 s-a născut Chantal, prima sa fiică. Au urmat France (12 iulie 1953) și Isabelle (august 1958), pentru aceasta din urmă Brel compunând cântecul omonim.
  Începând cu anul 1952 începe să compună și să interpreteze propriile cântece în cadru restrâns, obținând succese minore. În 1953 înregistrează primul său disc la casa de discuri Philips, conținând două cântece (La Foire și Il y a) și vândut în 200 de exemplare. Cucerit de această interpretare, Jacques Canetti, descoperitor de talente, director al celebrului cabaret parizian « Les Trois Baudets » și director artistic la Philips, îl invită la Paris. În iulie același an îl întâlnește pe Georges Brassens. În primăvara anului 1954 se mută definitiv la Paris, fiind urmat în 1955 de soția și fiicele lui, care totuși vor reveni la Bruxelles câțiva ani mai târziu. Cântă la cabaretele « Les Trois Baudets » și « Chez Patachou ». În octombrie participă la un turneu în Africa de Nord, fiind numărul trei pe un afiș dominat de Sidney Bechett.
  În februarie 1955 îl întâlnește pe Georges Pasquier, poreclit Jojo, de care îl va lega toată viața o strânsă prietenie.
  Încet-încet, Brel va ajunge să fie înțeles și gustat de public, obținând succese după succese și realizând numeroase spectacole. Astfel, în 1956 susține turnee în Africa de Nord, mai apoi la Amsterdam, Lausanne și în toată Belgia. În cursul unui turneu la Grenoble îl întâlnește pe pianistul François Rauber, care va deveni un apropiat colaborator. În iunie 1957 este unul dintre laureații Marelui Premiu al Discului decernat de Academia Charles Cros. În mai 1958 efectuează un turneu în Canada unde îl întâlnește pe Félix Leclerc iar în luna decembrie a aceluiași an pianistul Gérard Jouannest se alătură lui Brel și lui Rauber. Pe 14 septembrie 1959 înregistrează la Philips, alături de Rauber și de orchestra acestuia, La valse à mille temps și Les flamandes. În 1960 va da un spectacol la hotelul « Shepheard's » din Cairo, iar la începutul anului 1961 concertează în Canada. Între 12-29 octombrie același an este cap de afiș la Olympia și tot în această perioadă compune hiturile Le Moribond și Les Bourgeois.
  Pe 7 martie 1962 semnează un contract pe cinci ani cu casa de discuri Barclay, contract ce va fi prelungit în 1967 pentru o perioadă de șase ani și reînnoit pe data de 3 martie 1971 pentru 33 de ani. În 1964 își pierde ambii părinți: tatăl (Romain) moare la 8 ianuarie, urmat de mama sa (Elisabeth, poreclită Mouky) pe 7 martie. Dar 1964 este și anul unor compoziții renumite, printre care Jef, Amsterdam, Mathilde și Le Dernier Repas. La sfârștul anului următor susține recitaluri la Moscova (21-26 octombrie) și la Carnegie Hall din New York (4 decembrie), urmate de alte turnee efectuate în aprilie 1966 (Djibouti, Madagascar etc)
  La apogeul carierei, în 1966, decide brusc să renunțe la viața muzicală și își încheie activitatea pe scenă prin celebrele concerte de adio de la sala Olympia din Paris (6 octombrie – 1 noiembrie). Își ia adio de la publicul din Bruxelles printr-un concert susținut la Palais des Beaux-Arts pe 15 noiembrie. Între 25 martie și 25 aprilie 1967 va realiza un ultim turneu în Québec, iar pe 16 mai va apărea pe scenă pentru ultima dată, la Roubaix. După renunțarea la scenă, Jacques Brel s-a dedicat cu precădere cinematografiei, fără însă a abandona preocupările muzicale. S-a remarcat atât ca actor (L’Aventure c’est l’aventure, 1972 și L'Emmerdeur, 1973, în ambele alături de Lino Ventura), cât și ca regizor. Continuă să compună și să înregistreze cântece, iar în martie 1969 este menționat pentru prima dată în dicționarul Larousse. 

Mormântul lui Jacques Brel la Atuona.
În 1974 decide să-și cumpere propriul yacht (Askoy II), un velier de 19 metri și 42 de tone, cu care plănuiește o călătorie în jurul lumii, timp de trei ani. Pleacă din portul Anvers pe 24 iulie, dar nu își va putea respecta planurile. În septembrie moare vechiul său prieten Georges Pasquier (Jojo) iar în octombrie Brel însuși, un fumător înrăit, este diagnosticat cu cancer la plămâni, boală care avea să-i aducă sfârșitul. Își reia totuși periplul la sfârșitul anului, ajungând în noiembrie 1975 în golful Atuona din insula Hiva Oa, în Polinezia Franceză, loc în care va închiria o casă în iunie 1976. Având brevet de pilot încă din anul 1965, își cumpără propriul avion și își petrece timpul făcând curse comerciale de pasageri între insula Hiva Oa și Tahiti.
În 1977, în ciuda bolii care avansează, revine la Paris pentru a înregistra ultimul său album, apărut pe 17 noiembrie. Se reîntoarce în insulele Marchize, dar boala care se agravează îl determină să revină în vara lui 1978 în Franța metropolitană, unde moare, la 9 octombrie 1978, ora 4:10 dimineața, la spitalul Avicenne din Bobigny.
Trupul său neînsuflețit a fost readus în insulele Marchize și înmormântat în cimitirul din Atuona, pe insula Hiva Oa, alături de Paul Gauguin.
Într-un sondaj din 2005 al Radioteleviziunii belgiene de limbă franceză (RTBF) a fost proclamat cel mai mare belgian din toate timpurile, înaintea regelui Baudouin  
Jump to navigationJump to search

Jacques Brel
Jacques Brel
Date personale
Nume la naștere	Jacques Romain Georges Brel
Născut	8 aprilie 1929[1][2][3][4][5][6][7][8][9][10]  Schaerbeek, Regiunea Capitalei Bruxelles, Belgia
Decedat	9 octombrie 1978 (49 de ani)[2][4][5][6][7][8][9]  Bobigny, Franța
Înmormântat	Calvary Cemetery[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer pulmonar)
Frați și surori	Pierre Brel[*]
Cetățenie	Belgia
Ocupație	actor de film[*] regizor de film actor cântăreț poet cantautor compozitor scriitor scenarist muzician chitarist
Activitate
Gen muzical	chanson[*]
Instrument(e)	chitară voce[*]
Case de discuri	Barclay[*] Philips Records[*] Universal Records[*]

• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 1932: Jean-Paul Rappeneau, regizor și scenarist francez
• 1933: Florin Constantiniu (n. 8 aprilie 1933, București – d. 13 aprilie 2012, București) a fost un istoric român, membru corespondent (din 1999) al Academiei Române.^[2] În anul 2006 a fost ales membru titular al Academiei Române.^[3]
  A fost cercetător științific principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”.
  A fost distins cu premiul Nicolae Bălcescu al Academiei Române în 1972.^[4]
  A publicat studii despre diferite perioade ale istoriei și a abordat diverse direcții de cercetare. Este cunoscut, în special, ca autor al cărții „O istorie sinceră a poporului român,” în care afirmă, În atâtea cazuri, păcatele de azi sunt păcatele de ieri, repetate, agravate, tocmai pentru că au fost ascunse, iar istoricii, de teamă că li se va reproșa lipsa de patriotism, au preferat să tacă, spunea însuși autorul despre această lucrare de sinteză.^[5]
  A murit la 14 aprilie 2012, la București. 

  Membru titular al Academiei Române

  Florin Constantiniu
  Date personale
  Născut	8 aprilie 1933[1]
  Decedat	14 aprilie 2012 (79 de ani)
  Cetățenie	România
  Ocupație	istoric
  Activitate
  Alma mater	Universitatea din București

• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 1935: Ioan Ciosescu (n. 8 aprilie 1935-2014) este un fotbalist român retras din activitate. A fost golgeter în sezoanele de Divizia A 1955 cu 18 de goluri și Divizia A 1957-1958 cu 21 de goluri pentru echipa Știința Timișoara.
• 1936: Eugenia Mateianu (nume de fată Eugenia Țărăngoiu; n. 8 aprilie 1936, Chișinău) este o fostă scrimeră română specializată pe floretă.
  A activat la Clubul Sportiv Universitatea Cluj, unde l-a întâlnit pe viitorul soț, fotbalistul Viorel Mateianu.^[1] A participat la proba pe echipe la Jocurile Olimpice de vară din 1960, România fiind eliminată în al doilea tur de grupe
• 1937: Anthony Edward Barton (8 aprilie 1937 - 20 august, 1993) a fost fotbalist și antrenor englez. S-a născut în Sutton și a antrenat pe Aston Villa cu succes în finala Cupei Campionilor din 1982. 
• 1938: Kofi Annan, diplomat ghanez, secretar general al ONU
• 1947: Michael Albert (n. 8 aprilie 1947) este un autor nord-american care a făcut parte din mișcarea politică anarhistă, promotor al cooperativei. Michael Albert trăiește în Boston, considerându-se el însuși ca un vizionar al noii ordini economice mondiale, militând pentru abolirea economiei de piață și propunând ca alternativă o planificare economică cu participare democratică. 

  Opere

  • Thought Dreams, Arbeiter Ring Press
  • Thinking Forward, Arbeiter Ring Press
  • Looking Forward: Participatory Economics in the 21st Century (mit Robin Hahnel), South End Press, Boston 1991
  • Political Economy of Participatory Economics (mit Robin Hahnel) Princeton University Press, 1991
  • Moving Forward: Program for a Participatory Economy, AK Press, 1997
  • Parecon: Life After Capitalism, Verso Books, London 2004, ISBN 184467505X
  • Parecon - Leben nach dem Kapitalismus, Trotzdem Verlag, Frankfurt/M. 2005, ISBN 3931786331
  • Realizing hope: life beyond capitalism Zed Books, Fernwood Publishing, London-New York 2006
  • Remembering tomorrow: from SDS to life after capitalism Seven Stories Press, New York 2006  

    Michael Albert
    Michael Albert
    Date personale
    Născut	8 aprilie 1947 (72 de ani)[1]  Statele Unite ale Americii
    Cetățenie	SUA
    Ocupație	economist activist[*] scriitor politic[*] memorialist[*] redactor[*] jurnalist scriitor fizician activist antirăzboi[*]
    Activitate
    Alma mater	Massachusetts Institute of Technology

• 1952: Gabriel Andreescu (n. 8 aprilie 1952, Buzău, România) este un activist român pentru drepturile omului și specialist în domeniul științelor politice, disident anticomunist român, care s-a opus deschis lui Ceaușescu și regimului său autoritar.
  Astăzi, este profesor la Facultatea de Științe Politice a Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA) din București și este membru activ al mai multor organizații de drepturile omului. A avut o lungă activitate în presă, a scris și predat în domenii precum multiculturalismul, minoritățile naționale, libertatea de religie și secularism, etica și politica memoriei ș.a. Este directorul trimestrialului Noua Revistă de Drepturile Omului, continuatoarea Revistei Române de Drepturile Omului. Andreescu a urmat liceul B.P. Hasdeu în orașul natal, apoi a absolvit Facultatea de Fizică a Universității din București. Între 1976–1980 a fost profesor de Fizică la liceu, iar ulterior a devenit cercetător la Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie (1980–1989). În această perioadă a publicat studii în revistele academice din domeniul de specialitate, dar și în chestiuni de lingvistică, logică și poetică matematică.^[1]
  După revoluția anticomunistă din decembrie 1989, Andreescu a abandonat cariera de fizician pentru a-și continua eforturile în apărarea drepturilor omului, democrației și statului de drept. Activitatea sa de activist al drepturilor omului, analist politic, ziarist și scriitor s-a asociat din ce în ce mai mult cu cercetarea și predarea academică. Lucrarea sa de doctorat, distinsă cu summa cum laude, a avut ca subiect sistemul european de protecție a minorităților naționale. Între 1983 și 1987, Gabriel Andreescu a transmis clandestin în străinătate, între altele postului de radio Europa Liberă, informații privitoare la violarea drepturilor omului în România. A scris și trimis de asemenea texte anti-comuniste și studii, dintre care unele au fost ulterior publicate în Occident. Primele anchete de Securitate au început în anul 1979. A fost arestat pentru activitatea sa anticomunistă în decembrie 1987 și acuzat de trădare (dar cercetat în libertate, începând cu luna ianuarie 1988, în urma protestelor internaționale determinate de arestarea sa). A continuat totuși să scrie și să transmită în Lumea liberă scrisori de protest până la căderea regimului. Unele dintre acestea (e.g., Lettre à la Conférence de Cracovie (1988) și Le devoir d’ingérence (1989)) au fost publicate în presa occidentală (L’Autre Europe and Libération). În timpul întrunirii CSCE de la Paris, din luna iunie 1989, a declarat greva foamei ca protest față de continua încălcare a drepturilor omului în România. A fost mutat din București și trimis în domiciliu forțat la Buzău, apoi din nou arestat, dar eliberat odată cu victoria revoluției din decembrie 1989. După victoria revoluției anticomuniste, Andreescu a devenit membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale, prima structură cu funcții legislative și executive de după revoluția din 1989 (din care a demisionat ca protest al folosirii CFSN împotriva protestelor de stradă). A inițiat și a condus apoi o lungă perioadă Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), unde ulterior a lucrat ca expert pe domeniul protecției minorităților naționale și a libertății de conștiință și religie. A fost co-fondator și o perioadă președinte al Grupului de Dialog Social (GDS), de asemenea inițiator și vice-președinte al Alianței Civice (AC).^[3]
  Gabriel Andreescu a fondat și condus și alte organizații menite să promoveze expertiză și proiecte în favoarea drepturilor omului și a democrației, între acestea Ombudspersons for National Minorities, Centrul de Studii Internaționale, Centrul pentru Conștiința Critică (afiliat la Center for Inquiry) și Solidaritatea pentru Libertatea de Conștiință. A fost membru al board-ului unor organizații precum Hungarian Europe Society, Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, Parteneriat pentru Egalitate, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, membru al unor echipe de experți (Fundația pentru o Societate Deschisă), membru al unor consilii științifice (Institutul Național pentru Memoria Exilului Românesc).
  Gabriel Andreescu a participat la programe internaționale și activități de cercetare. A colaborat ca ziarist și analist politic la mai multe ziare și reviste românești (Ziua, Timpul, Observator cultural, Revista 22, Opinia, Altera, Cotidianul etc.); între 1994-2004 a fost editorialist la Radio Europa Liberă. În ultimii ani, a publicat scrieri privind interpretarea documentelor din arhivele Securității care s-au bucurat de interes.  

  Cărți

  • Existența prin cultură. Represiune, colaboraționism și rezistență intelectuală sub regimul comunist, Polirom, Iași, 2015
  • MISA. Radiografia unei represiuni, Polirom, Iași, 2013
  • Cărturari, opozanți și documente. Manipularea Arhivei Securității, Polirom, Iași, 2013 ^[6][7]
  • L-am urât pe Ceaușescu. Ani, oameni, disidență, Polirom, Iași, 2009 ^[8]
  • Reprimarea mișcării yoga în anii ‘80, Polirom, Iași, 2008
  • Schimbări ale hărții etnice a României, Centrul pentru Diversitate Etnoculturală, Cluj, 2005
  • Națiuni și minorități, Polirom, Iași, 2004
  • Extremismul de dreapta în România / Right-Wing Extremism in Romania, Centrul pentru Diversitate Etnoculturală, Cluj 2003 [Romanian and English]
  • Pages from the Romanian-Hungarian Reconciliation: 1989-1999. The Role of Civic Organizations, Institute of International Education, Washington, 2001
  • Polemici neortodoxe, Noesis, Bucharest, 2001
  • Ruleta. Români și maghiari, 1990–2000, Polirom, Iași, 2001
  • Locurile unde se construiește Europa. Adrian Severin în Dialog cu Gabriel Andreescu, Polirom, Iași, 2000
  • Solidaritatea alergătorilor de cursã lungã, Polirom, Iași, 1998
  • Patru ani de Revoluție, Litera, Bucureșți, 1994
  • Cel mai iubit dintre ambasadori. Coen Stork în dialog cu Gabriel Andreescu, All, București, 1993
  • Spre o filozofie a dissidenței, Litera, București, 1992
  • Sistemele axiomatice ale logicii limbajului natural. Funcții și operaționalizare, All, București, 1992

  Co-autor de volume

  • Comentarii la Constituția României, Polirom, Iași, 2010
  • Accesul la informație în România / Access to Information in Romania, Centrul pentru Drepturile Omului, Bucharest, 1996 [română și engleză]
  • Evoluția concepției U.D.M.R. privind drepturile minoritãții maghiare, Centrul pentru Drepturile Omului / Evolutions in the D.AH.R. Conception on Hungarian Minority Rights, Bucharest, 1995 [română și engleză]
  • Concepția U.D.M.R. privind drepturile minoritãților naționale / Study on the Conception of D.A.H.R. on the Rights of National Minorities, Centrul pentru Drepturile Omului, Bucharest, 1994 [română și engleză]  
• Jump to navigationJump to search

  Gabriel Andreescu
  Gabriel Andreescu
  Date personale
  Născut	9 aprilie 1952 (67 de ani)  Buzău, România
  Cetățenie	România
  Ocupație	jurnalist activist pentru drepturile omului[*]
  Activitate
  Alma mater	Universitatea din București

• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 1956: Adela Crăciunoiu, regizoare de film de animație și graficiană română
• 1958: Ioan Viorel Teodorescu (n. 8 aprilie 1958) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Național Liberal.
  Pe 2 iulie 2014 a trecut în deputați neafiliați, apoi s-a mutat în grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (pe data de 23 iulie 2014).
• 1962: Paddy Lowe (n. 8 aprilie 1962) este un inginer britanic , director tehnic al echipei de Formula 1 Mercedes AMG Petronas.
• 1966: Robin Wright, actriță americană
• 1968: Patricia Arquette (n. 8 aprilie 1968, Chicago) este o actriță americană. Este soră cu Rosanna Arquette și David Arquette, actori la rândul lor.
  La 15 ani a plecat de acasă, iar la 18 ani deja primise un rol într-un film, Pretty Smart. Succesul a venit în 1987, odată cu apariția sa în „A Nightmare on Elm Street 3: Dream Warriors”, considerat de fanii seriei cel mai bun dintre episoade.^{[necesită citare]}
  Cariera sa a cunoscut apogeul la începutul anilor 1990, cu filme ca „True Romance”, „Beyond Rangoon” sau „Lost Highway”. În 2005 a primit rolul principal în serialul de succes „Medium”, pentru care a primit mai multe nominalizări, printre care și la Emmy și Globul de Aur.
  A fost căsătorită cu Nicholas Cage, dar au divorțat după cinci ani. 

  Patricia Arquette
  Date personale
  Născută	8 aprilie 1968 (51 de ani)[1][2][3][4][5][6]  Chicago, Illinois, SUA[7]
  Părinți	Lewis Arquette[*]
  Frați și surori	Rosanna Arquette Alexis Arquette[*] David Arquette Richmond Arquette[*]
  Căsătorită cu	Nicolas Cage (1995–2000) Thomas Jane (25 iunie 2006–1 iulie 2011)
  Număr de copii	2
  Copii	Enzo Rossi[*] Harlow Jane[*]
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	actriță actriță de televiziune[*] actriță de film[*] compozitoare actriță de voce[*]
  Premii Oscar
  Cea mai bună actriță în rol secundar (2015) pentru Boyhood[*]
  Premii Emmy
  Primetime Emmy Award for Outstanding Supporting Actress in a Miniseries or a Movie[*] (2019) pentru The Act[*]
  Alte premii
  Premiul Globul de Aur (2015) British Academy of Film and Television Arts Premiul Emmy (2006) Screen Actors Guild Award (2015) Independent Spirit Awards[*] (2015)

• 1969: Cosima Arabella-Asereba Kiesbauer (n. 8 aprilie 1969,^[2][3] Viena, Austria^[4]), mai cunoscută ca Arabella Kiesbauer, este o prezentatoare de televiziune austro-germană care a prezentat Concursul Muzical Eurovision 2015 alături de Mirjam Weichselbraun și Alice Tumler. 

  Arabella Kiesbauer
  Arabella Kiesbauer, octombrie 2007
  Date personale
  Nume la naștere	Cosima Arabella-Asereba Kiesbauer
  Născută	8 aprilie 1969 (50 de ani) Viena, Austria
  Căsătorită cu	Florens Eblinger (c. 2004)
  Număr de copii	2
  Copii	2
  Cetățenie	Germania
  Ocupație	prezentatoare TV, scriitoare, actrita
  Activitate
  Ani de activitate	1989–prezent
  Organizație	ORF
  Cunoscută pentru	A găzduit "Arabella", "Eurovision 2015", "Starmania" și "Vienna Opera Ball"
  Număr de copii	2
  Premii	Romy[*] Bavarian TV Awards[*] (1994)[

• 1969: Dulce Pontes, cântăreață portugheză
• 1972: Piotr Jarosław Świerczewski (n. 8 aprilie 1972, Nowy Sącz)^[1] este un fost fotbalist polonez.
• 1972: Paul Dedrick Gray (8 aprilie 1972 – 24 mai 2010), cunoscut și ca The Pig sau #2, a fost un muzician american, cunoscut mai ales ca basist și membru fondator al formației metal premiată cu Grammy, Slipknot. El a început să cânte la chitară la niște formații locale de Death Metal, apoi a făcut tranziția la bass, el împreună cu Joey Jordison și Shawn Crahan au înființat trupa Slipknot,el a primit porecla "The Pig" datorită măștii sale care semăna cu față unui porc (purtată între anii 1996-2000) a schimbat această mască deoarece basistul trupei Mushroomhead deoarece el avea o mască asemănătoare, el mai era cunoscut și pentru țipătul său (pentru mulți fiind superior față de cel al lui Corey Taylor, Chris Fehn sau Shawn Crahan).
  24   În 2008 s-a căsătorit cu Brenna Gray. 

  Filmografie

  • 1999: Welcome to Our Neighborhood
  • 2002: Disasterpieces
  • 2002: Rollerball
  • 2006: Voliminal: Inside the Nine
  • 2008: Nine: The Making of "All Hope Is Gone"
  • 2008: Behind The Player: Paul Gray
  • 2009: Of the (sic): Your Nightmares, Our Dreams
  • 2010: (sic)nesses (postmortem)
  • 2011: Goat (Iowa DVD) (postmortem)  

    Paul Gray
    Paul Gray cu Slipknot în 2008
    Date personale
    Nume la naștere	Paul Dedrick Gray
    Născut	8 aprilie 1972 Los Angeles, California, SUA
    Decedat	24 mai 2010 (38 de ani) Johnston, Iowa, SUA
    Cauza decesului	Supradoză
    Cetățenie	SUA
    Religie	ateism
    Ocupație	Muzician, compozitor
    Activitate
    Alte nume	#2, The Pig
    Origine	Des Moines, Iowa, SUA
    Gen muzical	Alternative metal, nu metal, heavy metal
    Instrument(e)	Chitară bas, chitară, vocal
    Ani de activitate	1994–2010
    Case de discuri	Roadrunner Records, Nuclear Blast, Pale One
    Colaborare cu	Slipknot, Anal Blast, Vexx, Body Pit, Inveigh Catharsis, Unida, Reggie and the Full Effect, Painface

• 1974: Christopher Scott "Chris" Kyle (n. 8 aprilie 1974 − d. 2 februarie 2013) a fost un militar american, lunetist, subofițer al marinei americane „SEAL”. El este cel mai eficient lunetist din istoria militară a Statelor Unite, cu 255 de inamici uciși în timpul Războiului din Irak, dintre care 160 au fost confirmați oficial de Pentagon.
  În 2009 el a scris bestsellerul autobiografic, American Sniper, care a fost publicat în ianuarie 2012. Ulterior, în baza cărții a fost realizată o adaptare ecranizată în regia lui Clint Eastwood, care a fost lansată în decembrie 2014.
  Chris Kyle a murit pe 2 februarie 2013, împușcat la un poligon de antrenamente împreună cu prietenul său, Chad Littlefield, de către Eddie Ray Routh, un veteran al războiului din Irak care suferea de stres post-traumatic^⁠. 

  Chris Kyle
  Chris Kyle în ianuarie 2012
  Date personale
  Nume la naștere	Christopher Scott Kyle[3]
  Născut	8 aprilie 1974 Odessa[*], SUA
  Decedat	2 februarie 2013 (38 de ani) Comitatul Erath, Texas, SUA
  Înmormântat	Texas State Cemetery[*]
  Cauza decesului	omor (plagă împușcată[*])
  Părinți	Wayne Kyle[*] Deby Kyle[*]
  Frați și surori	Jeff Kyle[*]
  Căsătorit cu	Taya Kyle (c. 2002–13) (decesul lui)[4]
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	ofițer autobiograf[*] lunetist om de afaceri
  Porecla	„Legend”, „Devil of Ramadi”
  Activitate
  A luptat pentru	Statele Unite ale Americii
  Ramura	United States Navy
  Ani de serviciu	1999–2009
  Gradul	Chief Petty Officer[1]
  Unitatea	United States Navy SEALs Sniper, plutonul "Charlie", SEAL Team 3
  Bătălii / Războaie	Războiul din Irak
  Ocupații ulterioare	American Sniper (2012) American Gun (2013)
  Decorații și distincții
  Decorații	Silver Star Medal (2)  Bronze Star Medal (Valor; 5)  Navy and Marine Corps Commendation Medal (1)  Navy and Marine Corps Achievement Medal

• 1975: Anouk Stotijn-Teeuwe (n. 8 aprilie, 1975) este o cântăreață de origine olandeză. Ea și-a început cariera în anul 1997. De atunci ea a lansat șapte albume. Materialele sale discografice s-au comercializat în peste un milion de exemplare numai în țara sa natală. Anouk Stotijn-Teeuwe s-a născut la data de 8 aprilie, 1975 în Haga. Ea a crescut într-o familie cu tradiție în muzică, mama sa fiind cântăreață într-o formație locală de blues. Datorită comportamentului său, ea a fost înscrisă într-o centru de plasament.
  După absolvirea liceului, la vârsta de optsprezece ani, Anouk s-a alăturat unui grup muzical de R&B, alături de care a cântat pentru foarte puțin timp, din cauza faptului că și-a dorit să îți continue studiile. La vârsta de nouăsprezece ani, interpreta a început să frecventeze Academia de muzică din Rotterdam, dar după doi ani de studii a renunțat.
  În anul 1995, Anouk a fondat propria sa formație, numită Shotgun Wedding, alături de care a cântat în cadrul unor petreceri și nunți locale. Interpreta a avut norocul să cânte alături de Barry Hay, solist al trupei Golden Earring. Hay a fost impresionat de calitățile vocale ale lui Anouk și s-a oferit să producă câteva melodii pentru aceasta. Un alt membru al trupei Golden Earring, George Kooymans, a ajutat și el la producerea pieselor. Single-ul Mood Indigo a fost lansat în Olanda în anul 1996, sub reprezentarea casei de înregistrări Dino Records, dar a eșuat în încercarea de a promova în clasamentele de specialitate. 
Jump to navigationJump to search

Anouk
Anouk la conferința de presă de la Eurovision 2013.
Date personale
Nume la naștere	Anouk Stotijn-Teeuwe
Născută	8 aprilie 1975 Haga, Olanda Haga, Țările de Jos[1]
Căsătorită cu	Edwin Jansen[*] Remon Stotijn[*]
Număr de copii	1
Cetățenie	Regatul Țărilor de Jos
Ocupație	muzician
Activitate
Studii	Rotterdams Conservatorium[*]
Gen muzical	Pop, Rock
Instrument(e)	voce[*]
Ani de activitate	1997-prezent
Case de discuri	EMI
Premii	Schaal van Rigter[*] 3FM Awards[*] Golden Harp[*] Edison Award[*] Popprijs[*] Anouk la Dauwpop în 2006 Anouk la Eurovision 2013

• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 1978: Daniel Onoriu (n. 8 aprilie 1978, București) este un pilot român de raliuri.
  Daniel Onoriu este nepotul celebrei Gabi Luncă și a marelui acordeonist Ion Onoriu. Nu cântă la fel ca bunicii săi, dar este pasionat de mașini încă de la o vârstă fragedă.Este cunoscut în lumea sportului auto sub porecla de "Ono". De la 12 ani a fost "infestat"cu microbul vitezei. A câștigat pe rând diferite concursuri de karting, dar și de motociclism. După un accident de motocicletă devastator, petrecut în aprilie 2006,accident în urma căruia a stat 9 zile in comă,a fost nevoit să renunțe la motociclism. Urmează cursurile școlii de pilotaj ale lui Titi Aur și dobândește o pasiune pentru raliuri. Debuteaza în anul 2006 la Raliul Hunedoarei.În scurt timp se face remarcat datorită talentului nativ și al ambiției enorme. Daniel Onoriu are un palmares impresionant:..
• 1979: Alexi Laiho, muzician finlandez
• 1980: Gigel Bucur (n. Gheorghe Bucur, 8 aprilie 1980, București, România) este un jucător român de fotbal retras din activitate.^[1] A jucat pe postul de atacant în prima ligă românească la Sportul Studențesc și FC Timișoara și în prima ligă rusă la FC Kuban Krasnodar.
  Este un jucător mic de statură, dar are avantajul vitezei. Și-a început cariera la Sportul Studențesc pentru care a jucat 169 de meciuri și a marcat 76 de goluri, ajungând și golgheter al Ligii I. În sezonul 2004-2005 a terminat la egalitate cu Claudiu Niculescu în cursa pentru titlul de golgheter al Ligii 1, iar în sezonul 2008-2009 a ieșit din nou golgheter al Ligii 1, de această dată în tricoul lui FC Timișoara.
• 1980: Katee Sackhoff, actor american
• 1980: João Paulo Pinto Ribeiro (n. 8 aprilie 1980, Porto), cunoscut ca João Paulo, este un fotbalist portughez care evoluează la echipa Tirsense. Între 2008 și 2010 a jucat la Rapid București în prima ligă a României.
• 1982: Iulia Vasilica Curea (n. Pușcașu, pe 8 aprilie 1982, în Bacău) este o jucătoare de handbal din România. În prezent evoluează la clubul CSM București.
• 1982: Gennady Gennadyevich Golovkin (n. 8 aprilie 1982) cunoscut sub numele de "GGG" sau "Triple G", este un boxer profesionist din Kazahstan, care deține în prezent titlurile unificate WBA (Super), WBC, IBF și IBO la mijlocie. Începând din septembrie 2017, este clasat ca cel mai bun boxior mijlociu la nivel mondial de către BoxRec și Transnational Boxing Rankings Board (TBRB), iar al doilea de revista The Ring. De asemenea, este clasat ca cel mai bun boxer din lume, pound for pound de către The Ring, al doilea de TBRB, și al treilea de BoxRec.
  Golovkin a câștigat primul său campionat mondial, titlul intermediar WBA la mijlocie, învingându-l pe Milton Núñez în 2010. A fost ridicat la campion WBA (Regular) în același an, iar în 2011 va câștiga titlul IBO vacant, învingându-l pe Lajuan Simon. În 2014, Golovkin a fost ridicat la statutul său actual de campion WBA (Super) și a apărat cu succes ambele titluri împotriva lui Daniel Geale. Mai târziu, în acel an l-a învins pe Marco Antonio Rubio să adauge titlul intermediar WBC la colecția sa și la învins pe David Lemieux în 2015 pentru a câștiga titlul IBF middleweight. După ce Canelo Álvarez și-a eliberat titlul WBC în 2016, Golovkin a fost ridicat la campionat și acum deține titluri mondiale de către trei din cele patru corpuri majore de sancționare a boxului.
• 1983: Edson Braafheid (n. 8 aprilie 1983) este un fotbalist olandez ce evoluează pe postul de fundaș la echipa din Eredivisie, Utrecht.
• 1986: Igor Vladimirovici Akinfeev (rusă Игорь Владимирович Акинфеев; n. 8 aprilie 1986 în Vidnoe) fotbalist internațional rus, portar el echipei ȚSKA Moscova, master onorific în sport (2005). El este membru al echipei naționale a Rusiei din 2004, este cvadruplu campion al Rusiei cu ȚSKA Moscova (2003, 2005, 2006, 2012/2013), cvintuplu câștigător al Cupei Rusiei (2005, 2006, 2008, 2009, 2011), câștigător al UEFA Europa League (2005), medaliat cu bronz la UEFA Euro 2008.
• 1986: Erika Sawajiri este o actriță, un fotomodel și o cântăreață pop japoneză. Ea a jucat în filme precum Pacchigi și seriale precum 1 Litre no Namida. A fost căsătorită cu Tsuyoshi Takashiro, dar au divorțat în 2013. 

  Filmografie

  Seriale TV

  • Ooku
  • 1 Litre no Namida
  • Taiyou no Uta
  • Mumei

  Filme

  • Pacchigi!
  • Closed Note
  • Helter Skelter
  • Tegami
• 1987: Royston Ricky Drenthe (n. 8 aprilie 1987, Rotterdam) este un fotbalist olandez retras din activitate.
  Pentru transferul său, Real Madrid a plătit echipei Feyenoord Rotterdam suma de 13,5 milioane de euro. Are 2 fete, una născută în 2008 și una în 2009.
• 1989: Deivydas Matulevičius (n. 8 aprilie 1989 în Alytus) este un fotbalist lituanian care evoluează in Romania la, Rapid București.
• 1990: Isabel Evelize Wangimba Guialo (n. 8 aprilie 1990, în Luanda)^[2] este o handbalistă angoleză ce joacă pentru clubul 1º de Agosto din Luanda și echipa națională a Angolei.
• 1990: Gábor Alfréd Fehérvári (n. 8 aprilie 1990) cunoscut după numele de scenă Freddie, este un cântăreț maghiar. S-a remarcat prin câștigarea locului 4 la versiunea maghiară a concursului Rising Star și câștigarea festivalului A Dal 2016 în urma căruia a reprezentat Ungaria la Concursul Muzical Eurovision 2016. 

  Freddie
  Freddie la A Dal 2016
  Date personale
  Nume la naștere	Gábor Alfréd Fehérvári
  Născut	8 aprilie 1990 (29 de ani) Győr, Ungaria
  Cetățenie	Ungaria
  Ocupație	Cântăreț
  Activitate
  Gen muzical	Pop pop rock R&B
  Instrument(e)	Voce
  Ani de activitate	2010–prezent
  Case de discuri	Freddie la A Dal 2015

* 1996: George Alexandru Pușcaș (n. 8 aprilie 1996,^[2] Marghita, România) este un fotbalist român care evoluează pe postul de atacant la Reading F.C..

A început fotbalul la Liberty Oradea, apoi a fost remarcat de Internazionale Milano, care l-a adus întâi sub formă de împrumut, apoi transferat direct. După un sezon reușit la echipa de juniori a lui Inter, a fost promovat pentru câteva meciuri și la echipa mare, apoi a fost împrumutat în Serie B întâi la AS Bari, cu care a jucat în play-offul de promovare, și apoi la Benevento, cu care a reușit promovarea și a și jucat în Serie A.

Între timp, Pușcaș a devenit un obișnuit al convocărilor la echipele naționale de juniori ale României, și titular de drept al postului de atacant la fiecare națională din grupa sa de vârstă. A fost convocat și la naționala de seniori, pentru care a jucat meciul de debut în mai 2018 cu Chile.

VA URMA