MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU SÂMBĂTĂ 18 APRILIE 2020

PARTEA A DOUA - RELIGIE ORTODOXĂ; ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI

PARTEACA TREIA - ARTE; GĂNDURI PESTE TIMP; SFATURI UTILE se suspendă!!!


ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 18 Aprilie

Iubiţi prieteni,

Pentru că  sâmbătă, este indicat să ţinem post negru, vă anunţ  că aceasta este ultima reţetă de post din Postul Mare. Ea este valabilă pentru categoriile de credincioși ce nu pot ține Post Negru cum sunr copiii, bătrânii și bolnavii și care au dezlegare din partea Bisericii Ortodoxe Române pentru zi de post obișnuit!

A. PLĂCINTE, GUSTĂRI

Turte cu nucă

* 500 g făină;

* 250 g miez de nucă;

* 300 g zahăr;

* 30 g coajă rasă de lămâie;

* 1 plic zahăr vanilat;

* sare

Din făină, apă şi puţină sare se prepară o cocă tare din care se întind foi de mărimea unei farfurii, care se aşază separat în tăvi şi se coc în cuptor, fără să se rumenească.

Se prepară un sirop din zahăr, zahăr vanilat, coajă rasă de lămâie şi 1,2 litri apă, care se lasă să fiarbă 15 minute.

Se aşază foile, una câte una, pe o tavă mare, turnând pe fiecare câte o cantitate de sirop şi presărând apoi cu nuci măcinate şi amestecate cu zahăr.

După ce foile s-au aşezat şi s-au înmuiat, se taie turtele în porţii şi se presară restul de miez de nucă şi zahăr pe fiecare porţie.

B. SALATE

Salata băcanilor

* 1,2 kg ciuperci;

* 800 g arpagic;

* 40 g usturoi;

* 150 g ulei;

* 150 g măsline;

* 100 g lămâie;

* 30 ml oţet;

* 3 foi dafin;

* sare

Arpagicul se curăţă şi se căleşte în ulei, se adaugă ciupercile tăiate ştraifuri, sare, piper, foi de dafin şi zeamă de lămâie şi se lasă să fiarbă împreună până ce sosul a scăzut.

Din usturoi se prepară un mujdei, care se diluează cu oţet şi apă şi se toarnă peste ciuperci şi arpagic.

La servit se adaugă măsline şi lămâie la fiecare porţie.

C. SOSURI

Sos vinegret

* 100 g ulei;

* 50 ml oţet;

* 1 legătură pătrunjel verde;

* piper măcinat

Se pun ingredientele, mai puţin pătrunjelul, într-un vas şi se amestecă până se obţine un produs lăptos.

Se adaugă 100 ml apă şi pătrunjelul tocat mărunt şi se amestecă până la omogenizare.

D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Supă de praz cu legume

* 1 kg praz;

* 100 g morcovi;

* 50 g pătrunjel rădăcină;

* 100 g ţelină rădăcină;

* 300 g cartofi;

* 40 g făină;

* 100 g margarină;

* 1 legătură verdeaţă;

* sare

Zarzavatul curăţat şi spălat se dă prin răzătoare şi se pune la fiert în apă cu sare.

După 30 minute se adaugă cartofii tăiaţi cubuleţe.

Prazul se taie mărunt şi se căleşte în margarină sau ulei, se stinge cu apă, se fierbe circa 30 minute şi se pune în supă.

Făina se amestecă într-un vas cu puţină supă fără să facă cocoloaşe şi se adaugă în supă.

Se potriveşte gustul de sare, iar la sfârşit se adaugă verdeaţa tocată.

E. MÂNCĂRURI

Varză acră călită

·       1 varză murată;

·       1 ceapă;

·       1 ceaşcă ulei;

·       Piper;

·       Sare;

·       Mărar

Se scurge bine o varză murată şi se taie fideluţă.

Se pune peste ceapa călită în ulei, se adaugă puţină apă şi se lasă să scadă la foc mic.

Se sărează dacă mai e cazul, se pune piperul preferabil boabe pentru a putea fi înlăturat cu uşurinţă de cei cărora nu le place, apoi mărarul tocat mărunt sau beţe cu lungimea de circa 10 cm care apoi se vor scoate.

Se poate servi cu mămăliguţă.

F. DULCIURI

Cremă de lămâie

·       2 lămâi

·       100 g zahăr

·       1 ceaşcă frişcă vegetală

Din zahăr şi ½ ceaşcă apă se prepară un sirop puţin legat.

          Se adaugă zeama de la amândouă lămâile şi coaja de la una

După ce s-a răcit, se amestecă uşor cu frişca vegetală.

Se ţine la gheaţă şi se consumă rece.

RELIGIE ORTODOXĂ 18 Aprilie

Sfânta și Marea Sâmbătă; Sf Cuv Ioan, ucenicul Sf Grigorie Decapolitul
Sinaxar în Sfânta și Marea zi Sâmbătă

În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viață veșnică.

Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile; iar săptămâna mare este cea mai importantă; şi iarăşi săptă­mâna mare culminează cu Sfânta şi Marea zi de Sâmbătă. Se numeşte săptămâna mare nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că de-a lungul ei s-au săvârşit, şi mai cu seamă azi, minunile mari şi mai presus de fire şi faptele neobişnuite ale Mântuitorului nostru.

Căci, după cum la întâia facere a lumii, Dum­nezeu, săvârşind toate lucrurile, şi în urmă, în ziua a şasea, a creat pe om, făptura cea mai de seamă, iar în ziua a şaptea S-a odih­nit de toate lucrurile Lui şi a sfinţit ziua, numind-o Sâmbătă, care se tâlcuieşte odihnă, tot aşa şi la facerea lumii celei spiri­tuale, săvârşind toate în chipul cel mai bun, în ziua a şasea a creat din nou pe omul stri­cat şi, înnoindu-l iarăşi prin Crucea cea de viaţă purtătoare, S-a odihnit încă o dată cu o odihnă desăvârşită, de toate lucrurile Lui, dătătoare de viaţă şi mântuitoare.

Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul Lui curat şi dumnezeiesc Se pogoară şi în iad. Sufletul a fost despărţit prin moarte de trup şi 1-a dat în mâinile Tatălui.

Tot Tatălui I-a dat şi propriul Său sânge, fără să-I fie cerut; iar sângele Lui a fost preţ de răscumpărare pentru noi. Sufletul Domnului n-a fost ţinut în iad ca sufletele celorlalţi sfinţi. Cum putea, oare, să fie ţinut, o dată ce n-avea asupra Lui, ca ceilalţi drepţi, nimic din păcatul strămoşesc? Dar nici duşmanul nostru, diavolul, n-a luat sângele prin care am fost răscumpăraţi, cu toate că noi eram în stăpânirea lui. Cum putea, oare, să ia sângele Lui din altă parte decât de la Dumnezeu? Dar, oare, tâlharul de diavol putea să-L ia chiar pe Dumnezeu? Domnul nostru Iisus Hristos a locuit trupeşte în mormânt şi cu Dumnezeirea, care era strâns unită cu trupul.

A fost împreună cu tâlharul în rai; a fost şi în iad, după cum s-a spus, împreună cu sufletul Lui îndumnezeit. într-un chip mai presus de fire Hristos Dumnezeu necuprins era cu Tatăl, împărăţind împreună cu Duhul. Era pre­tutindeni; Dumnezeirea n-a suferit nimic în mormânt, după cum n-a suferit nimic pe Cruce. Trupul Domnului a suferit şi stricăciune, adică despărţirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciune în înţelesul unei putreziri a trupului şi o nimicire desă­vârşită a mădularelor. Iar Iosif, coborând de pe Cruce sfântul trup al Domnului, l-a înmormântat într-un mormânt nou, astu­pând cu o piatră intrarea mormântului. în adevăr, iudeii s-au dus Vineri la Pilat şi i-au spus: «...Ne-am adus aminte că înşelătorul acela a spus pe când trăia că după trei zile se va scula.

Ni se pare că este bine ca prin puterea ta să porunceşti să se întărească mormântul cu ostaşi». Dacă este un înşelător, pentru ce, iudeilor, I-aţi ascultat cu râvnă cuvintele Lui pe când trăia? Dar când a spus Hristos: «Mă voi scula»?. Poate că iudeii au scos asta din pilda cu Iona. Negreşit ei sunt fără de judecată când cer să fie întărit mormântul ca să nu se fure cumva trupul. O, cât sunt de lipsiţi de judecată! Nu ştiau că ceea ce făceau în sprijinul lor, o făceau împotriva lor! Pilat a dat poruncă, şi ei împreună cu o ceată de ostaşi au întărit mormântul şi l-au şi pecetluit. Şi s-a făcut asta pentru a nu se pune la îndoială învierea Domnului, o dată ce erau străine şi paza şi pecetea. Dar deodată iadul se strânge şi se cutremură, când simte puterea mai tare a Domnului; şi după puţină vreme S-a sculat Hristos, piatra cea tare şi din capul unghiului, şi a scos pe cei ţinuţi din veac din iad.

Cu pogorârea Ta nespusă, Hristoase Dum­nezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, Amin.

În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viață veșnică.

Prezentând semnificațiile acestei zile din Săptămâna Patimilor, sinaxarul rezumă conținutul Prohodului Domnului și al cântărilor rânduite pentru Vecernia aceleiași zile, săvârșită sâmbătă dimineața împreună cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.

Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile, iar mai mare decât acestea este săptămâna cea mare. Mai mare decât săptămâna mare este această Sfântă și Mare Sâmbătă.

Se numește săptămâna mare nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că în ea s-au săvârșit și mai cu seamă azi, minunile mari și mai presus de fire și faptele neobișnuite ale Mântuitorului nostru.

După cum la întâia facere a lumii, Dumnezeu, săvârșind toate lucrurile, și în urmă în ziua a șasea a creat pe om, făptura cea mai de seamă, iar în ziua a șaptea S-a odihnit de toate lucrurile Lui și a sfințit ziua, numind-o Sâmbătă, care se tâlcuiește odihnă, tot așa și la facerea lumii celei spirituale, săvârșind toate în chipul cel mai bun, în ziua a șasea a creat din nou pe omul și înnoindu-l iarăși prin Crucea cea de viață purtătoare S-a odihnit încă o dată cu o odihnă desăvârșită, de toate lucrurile Lui, dormind un somn dătător de viață și mântuitor.

Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul Lui curat și dumnezeiesc Se pogoară și în iad. Sufletul a fost despărțit prin moarte de trup și l-a dat în mâinile Tatălui. Tot Tatălui i-a dat și propriul Său sânge, fără să-I fie cerut; iar sângele Lui a fost preț de răscumpărare pentru noi.

Sufletul Domnului n-a fost ținut în iad ca sufletele celorlalți sfinți. Cum putea, oare, să fie ținut odată ce n-avea asupra Lui, ca ceilalți drepți, nimic din blestemul strămoșesc? Dar nici dușmanul nostru, diavolul, n-a luat sângele prin care am fost răscumpărați, cu toate că noi eram în stăpânirea lui.

Cum putea, oare, să ia sângele lui din altă parte decât de la Dumnezeu? Dar, oare, tâlharul de diavol putea să-l ia chiar pe Dumnezeu? Domnul nostru Iisus Hristos a locuit trupește în mormânt și cu Dumnezeirea, care era strâns unită cu trupul. A fost împreună cu tâlharul în rai,  a fost și în iad, după cum s-a spus, împreună cu sufletul Lui îndumnezeit.

Într-un chip mai presus de fire ca Dumnezeu necuprins era cu Tatăl, împărățind împreună cu Duhul. Era pretutindeni. Dumnezeirea n-a suferit nimic în mormânt, după cum n-a suferit nimic pe Cruce. Trupul Domnului a suferit și stricăciune, adică despărțirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciune în înțelesul unei putreziri a trupului și o nimicire desăvârșită a mădularelor.

Iosif coborând de pe Cruce sfântul trup al Domnului l-a înmormântat într-un mormânt nou, punând o piatră foarte mare la intrarea mormântului. Într-adevăr, iudeii s-au dus Vineri la Pilat și i-au spus: „Ne-am adus aminte că înșelătorul Acela a spus pe când trăia, că după trei zile Se va scula.

Ni se pare că este bine ca prin puterea ta să poruncești să se întărească mormântul cu ostași”. Dacă este un înșelător, pentru ce, iudeilor, I-ați ascultat cu râvnă cuvintele Lui pe când trăia?

Dar când a spus Hristos: Mă voi scula?. Poate că iudeii au scos asta din pilda cu Iona. Negreșit ei sunt fără de judecată când cer să fie întărit mormântul ca să nu se fure cumva trupul. O, cât sunt de lipsiți de judecată! Nu știau că ceea ce făceau în sprijinul lor o făceau împotriva lor!

Pilat le-a îngăduit, iar ei, împreună cu o ceată de ostași, au întărit mormântul și l-au și pecetluit. Și s-a făcut asta pentru a nu se pune la îndoială Învierea Domnului, o dată ce era străină și paza și pecetea. Dar deodată iadul se cutremură, când simte puterea Domnului, dând după puțină vreme afară, din pricina înghițirii nedrepte a lui Hristos, piatra cea tare și din capul unghiului.

Cu pogorârea Ta nespusă, Hristoase Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi, Amin!

Sf Cuv Ioan, ucenicul Sf Grigorie Decapolitul

Viaţa Sfântului Cuvios Ioan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul

Latura Decapoliei altădată era împărţită în două. Cea aproape de Galileea, în Palestina, care se pomeneşte de Sfântul Evanghelist Matei, zicând: După Dânsul au mers multe popoare din Galileea şi din cele zece cetăţi; iar alta, cea mai de pe urmă, o mică latură în pământul Isauriei, care se numea tot Decapolia. Dintr-acea Deca-polie a Isauriei a fost Cuviosul Grigorie, învăţătorul acestui Cuvios Ioan, a cărui pomenire se face acum.

Acest sfânt Ioan, din tinereţe lăsând lumea şi iubind pe Hristos, a mers la cel mai sus pomenit învăţător Grigorie Decapolitul şi de dânsul a fost tuns în rânduiala monahicească. Şi petrecea cu el, nevoindu-se în toate şi bineplăcând lui Dumnezeu. Şi a ajuns în atât de mare smerenie şi ascultare şi în aşa sârguinţă spre tot lucrul bun, încât singur învăţătorul lui, Sfântul Grigorie, se bucura de el şi slăvea pe Dumnezeu. Iar când răucredinciosul împărat Leon Armeanul, a înnoit eresul luptării de icoane şi a ridicat prigonire asupra Bisericii lui Hristos, în acea vreme acest cuvios Ioan a mers în Bizanţ, pe lângă Sfântul Grigorie învăţătorul său, împreună şi cu Sfântul Iosif, scriitorul de cântări. Şi umblând prin cetate, întărea pe cei dreptcredincioşi ca să stea în dreptcredincioasa mărturisire. După aceea Iosif a fost trimis la Roma, la care n-a ajuns, pentru că a căzut în mâna ereticilor şi a fost ţinut în legături în Creta. Iar Cuviosul Grigorie Decapolitul, după trimiterea lui Iosif s-a mutat către Domnul. Iar Cuviosul Ioan, rămânând în Bizanţ, se nevoia în ostenelile cele obişnuite, îngrijindu-se nu numai pentru a sa mântuire, ci şi pentru a celorlalţi.

După câtăva vreme, liberându-se fericitul Iosif din legături şi întorcându-se în Bizanţ, Cuviosul Ioan s-a dus către Domnul, ca să-şi ia plata pentru ostenelile sale, şi a fost îngropat de mâinile lui Iosif, lângă mormântul Sfântului Grigorie, părintele său. După aceea, s-a mutat în alt loc, despre care în viaţa Sfântului Iosif scriitorul de cântări, se scrie astfel: „Iosif, intrând în cetate, n-a găsit între cei vii pe iubitul său părinte, pe Sfântul Grigorie Decapolitul, căci se dusese către Domnul. A văzut numai pe fericitul Ioan, ucenicul lui, şi a plâns mult după părintele său Grigorie, căci nu s-a învrednicit să-1 vadă iarăşi viu. Şi a petrecut lângă mormântul aceluia, împreună cu părintele Ioan, dar nu după multă vreme s-a dus şi Ioan către Domnul şi 1-a îngropat Iosif aproape de Sfântul Grigorie. După aceea, Cuviosul Iosif s-a mutat în alt loc. Şi era acel loc afară din cetate, deosebit şi liniştit, nu departe de biserica Sfântului Ioan Gură de Aur, unde sălăşluindu-se, a zidit o biserică în numele arhiereului lui Hristos, Nicolae, şi a mutat acolo moaştele amân-duror părinţilor, ale lui Grigorie şi ale lui Ioan".

Cuviosul Ioan este praznuit in fiecare an de Biserica Ortodoxa in a optsprezecea zi a lunii aprilie.

Inca din tinerete Ioan refuza lumea plina de tentatii, pacate si preacurvie si alege calea cea dreapta, aratandu-si iubirea pentru Hristos. Astfel, Ioan ajunge sa devina ucenicul invatatorului Grigorie Decapolitul, fiind tuns insusi de Grigorie in randuiala monahiceasca.

Ioan obisnuia sa petreaca fiecare clipa alaturi de Grigorie, pe care il ajuta cu orisice putea, dar si bineplacand lui Domnu. Grigorie vedea cum pe zi ce trece Ioan devenea din ce in ce mai smerit si sarguincios, fapt care il bucura tare. Totusi, cel mai bucuros se simti cand il vedea pe Ioan cum il slavea pe Dumnezeu.

In acea perioada Leon Armeanul ordona persecutarea credinciosilor, ridicand prigonire asupra Bisericii Mantuitorului. Astfel, Ioan a mers la Bizant impreuna cu Sfantul Grigorie, dar si cu Sfantul Iosif, scriitorul de cantari.

Ajungand acolo, Ioan impreuna cu Grigorie si cu Iosif ii intareau pe credinciosi, ca sa stea in dreptcredincioasa marturisire.

Iar in timpul ereziei iconoclaste, Leon ii supune pe Cuviosul Ioan si pe Sfantul Grigorie la torturi inimaginabile. Mai apoi, Iosif a fost trimis la Roma, unde insa nu ajunge deoarece cade in mana ereticilor care il tin in legaturi in Creta. La scurt timp Cuviosul Grigorie Decapolitul se muta la ceruri, iar Ioan decisese sa ramana in Bizant. Aici, cuviosul se nevoia in ostenelile obisnuite, ingrijindu-se nu doar pentru mantuirea sa, ci si a tuturor crestinilor. Odata cu mutarea lui Grigorie la Domnu, Ioan devine staret al Manastirii Decapole din Constantinopol. Dupa ceva vreme Iosif reusi sa scape din legaturi si cauta sa se intoarca in Bizant.

Ioan si el chemat in Imparatia Domnului in anul 820 si va fi ingropat in loc de cinste de catre Cuviosul Iosif alaturi de Sfantul Grigorie.