MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU DUMINICĂ 19 APRILIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE (A. Evenimente; Nașteri); PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

Evenimente

1770: Maria Antoaneta se căsătorește la vârsta de 14 ani prin procură cu Delfinul Franței.
1904: Orașul Toronto este afectat în mod semnificativ de un incendiu. 104 clădiri au fost distruse, prejudiciul total fiind de 10 milioane de dolari canadieni, însă nici o persoană nu-și pierde viața.
1919: A apărut, la București, revista literară „Sburătorul", condusă de Eugen Lovinescu.
1927: Din cauza "obscenității" din piesa Sex, actița Mae West este condamnată la 10 zile de închisoare în New York. După opt zile, va fi eliberată pentru bună purtare.
1956: Actrița americană Grace Kelly se căsătorește cu Rainier al III-lea de Monaco.
1961: Victoria de la Playa Giron a revoluționarilor cubanezi.
1971: Sierra Leone devine republică și Siaka Stevens președintele ei.
1971: Se lansează prima stație spațială, Salyut 1.
1995: Clădirea federală Murrah din orașul Oklahoma a fost ținta unui atac terorist. În urma exploziilor au murit 168 oameni, printre care opt ofițeri federali.
2000: Un Boeing 737-200 al Philippine Airlines s-a prăbușit în timpul aterizării pe insula Samal. Toate cele 131 de persoane aflate la bord au murit.
2005: Cardinalii întruniți în conclavul din 2005 l-au ales pe Joseph Ratzinger în funcția de episcop al Romei și papă al Bisericii Catolice (papa Benedict al XVI-lea)
2011: Fidel Castro demisionează din funcția de Prim secetar al CC al Partidul Comunist din Cuba, după 45 de ani de deținere a titlului.
2017: În perioada 19-23 aprilie se desfășoară Campionatul european de gimnastică individuală Cluj 2017, ediția a VII-a. Este cea de-a doua ediție găzduită de România după cea din 1957. România a obținut un total de 4 medalii: 2 de aur, una de argint și una de bronz.

Nașteri

1688: Ernest Augustus I, Duce de Saxa-Weimar (19 aprilie 1688 – 19 ianuarie 1748), a fost Duce de Saxa-Weimar și, din 1741, de Saxa-Weimar-Eisenach. Ernest Augustu a fost al doilea fiu însă fiul cel mare care a supraviețuit al Ducelui Johann Ernst al III-lea de Saxa-Weimar și a primei lui soții, Sophie Auguste de Anhalt-Zerbst. Când tatăl său a murit în 1707, Ernst August a devenit co-domnitor (Mitherr) de Saxa-Weimar, împreună cu unchiul său Wilhelm Ernst. În timp ce titlul său era doar oficial, Wilhelm Ernst era cel care deținea puterea în ducat. Numai după decesul lui Wilhelm Ernst în 1728, Ernst August în vârstă de 40 de ani, a început să exercite o adevărată autoritate în Saxa-Weimar.

Ernest Augustus I, Duce de Saxa-Weimar

Ernst August a fost un conducător care iubea luxul iar extravaganțele sale au contribuit la ruinarea financiară a ducatul. Având nevoie disperată de fonduri, el a recurs la practica arestării supușilor bogați fără motiv, și îi elibera numai după ce renunțau la averile lor în favoarea ducelui sau după ce plăteau răscumpărări exorbitante. Unele dintre victime care au considerat că acest comportament este ilegal au făcut plângere la Curtea Imperială de la Viena sau la Curtea de Apel a Camerei Imperiale de la Wetzlar. Ernst August a pierdut toate procedurile legale îndreptate împotriva lui. Procesul a durat timp de mai mulți ani și în cele din urmă a condus la falimentul ducatul.

Ducele a menținut o armată permanentă care era disproporționat de mare pentru populația sau pentru resursele financiare ale ducatului. Unii dintre soldați au fost închiriați Principatului Saxoniei sau împăratului Sfântului Imperiu Roman. Mania lui Ernst August pentru construcții a dus la construirea la Kleinode a micului palat Belvedere și a palatului rococo din Dornburg, reședința luxoasă a ducelui. Pasiunea lui pentru vânătoarea a fost, de asemenea, extravagantă; când a murit, Ernst August a lăsat 1.100 de câini și 373 de cai. Ducele a menținut un "harem", în care două nobile "doamne de onoare" (Ehrenfräulein) și trei "doamne de cabinet" (Kammerfrauen) foarte tinere se îngrijeau de dorințele sale. La 24 ianuarie 1716, la Nienburg, Ernst August s-a căsătorit cu Eleonore Wilhelmine de Anhalt-Köthen, fiica lui Eleonore Wilhelmine de Anhalt-Köthen. Ei au avut opt copii:

Wilhelm Ernest (n. 4 iulie 1717, Weimar - d. 8 iunie 1719, Halle), Prinț Ereditar de Saxa-Weimar.
Wilhelmine Auguste (n. 4 iulie 1717, Weimar - d. 9 decembrie 1752, Weimar), sora geamănă a lui Wilhelm Ernst.
Johann Wilhelm (n. 10 ianuarie 1719, Weimar - d. Weimar, 6 decembrie 1732), Prinț Ereditar de Saxa-Weimar.
Charlotte Agnes Leopoldina (n. 4 decembrie, Weimar 1720 - d. 15 octombrie 1724, Weimar).
Johanna Eleonore Henriette (n. 2 decembrie 1721, Weimar - d. 17 iunie 1722, Weimar).
Ernestine Albertine (n. 28 decembrie 1722, Weimar - d. 25 noiembrie 1769, Alverdissen), căsătorită la 6 mai 1756 cu Filip al II-lea, Conte de Schaumburg-Lippe.
Bernhardina Christina Sophia (n. 5 mai 1724, Weimar - d. 5 iunie 1757, Rudolstadt), căsătorită la 19 noiembrie 1744 cu Johann Frederic, Prinț de Schwarzburg-Rudolstadt.
Emmanuel Frederick William Bernard (n. 19 decembrie 1725, Weimar - d. Weimar, 11 iunie 1729).

După decesul primei soții în 1726, ducele a decis să nu se mai căsătorească, alegând să trăiască liniștit cu "doamnele de onoare" și "doamnele de cabinet". Însă în 1732 situația s-a schimbat pe neașteptate: singurul său fiu în viață, prințul ereditar (Erbprinz) Johann Wilhelm a murit. A fost necesar să-și caute o nouă soție cu care să aibă moștenitori pentru a-și perpetua dinastia.

La 7 aprilie 1734, la Bayreuth, Ernst August în vârstă de 46 de ani, s-a recăsătorit cu Sophie Charlotte de Brandenburg-Bayreuth, fiica lui Georg Frederic de Brandenburg-Bayreuth. Ei au avut patru copii:

Karl Augustus Eugen (n. 1 ianuarie 1735, Weimar - d. 13 September 1736, Weimar), Prinț Erditar de Saxa-Weimar.
Ernest Augustus al II-lea, Duce de Saxa-Weimar-Eisenach (n. 2 iunie 1737, Weimar - d. 28 mai 1758, Weimar).
Ernestine Auguste Sophie (n. 4 ianuarie 1740 - d. Hildburghausen, 10 iunie 1786), căsătorită la 1 iulie 1758 cu Ernst Frederic al III-lea Karl, Duce de Saxa-Hildburghausen.
Ernest Adolph Felix

Ducele a avut și un fiu nelegitim cu Friederike von Marschall:

Ernest Frederick (n. 1731 - d. 1810), creat Freiherr von Brenn; s-a căsătorit cu Beate Helene Bormann, linia lui s-a stins în 1849. În 1741 ramura Saxe-Eisenach-Jena s-a stins odată cu moartea lui Wilhelm Heinrich, Duce de Saxa-Eisenach. Ernst August a moștenit teritoriile sale. Uniunea dintre Saxa-Weimar și Saxa-Eisenach-Jena a devenit permanent. Una dintre puținele decizii înțelepte ale ducelui a fost instituirea "primogeniturii" în Saxa-Weimar (confirmată în 1724 de împăratul Carol al VI-lea); acest lucru a stopat divizarea țării în viitor. Din 1741 noul său ducat a luat numele de Saxa-Weimar-Eisenach (Jena s-a unit cu Eisenach). Însă noul stat era alcătuit din două zone mari dezvoltate în jurul celor două reședințe în Weimar și Eisenach, care nu erau conectate.

Anexarea Saxa-Eisenach a fost favorabilă ducelui care era iubitor de vânătoare; el poseda o brazdă mare de păduri în regiunea Eisenach, care părea potrivită pentru vânătoare. Și-a lăsat fiul, prințul moștenitor în Weimar la Schloss Belvedere, sub tutela mareșalului curții și s-a mutat definitiv la Eisenach. Și-a văzut fiul rareori și trimitea instrucțiunile cele mai iraționale de la Eisenach la Weimar, în scopul de a supraveghea educația fiului său. Prințul Moștenitor și-a văzut tatăl pentru ultima oară în 1743.

Ernst August a încercat să conducă în mod absolutist în Saxe-Weimar după model franțuzesc. Ratskollegium - un organ consultativ format din nobili - a fost dizolvat. În 1746 cetățenii din Eisenach au prezentat ducelui un memorandum care detalia prerogativele naționale, în care el a fost denunțat pentru infracțiuni contra drepturilor constante tradiționale. Gestul a demonstrat că cetățenii ducatului au fost rezistenți la introducerea absolutismului, prin urmare, anumite politici pe care Ernst August le-a planificat nu au putut fi complet realizate. Moartea ducelui a împiedicat o controversă teribilă între nobili și cetățenii din Eisenach. După moartea sa, Ernst August a lăsat ducatul ruinat, și a fost succedat de fiul său Ernest Augustus al II-lea, care era minor.

Date personale
Ernest Augustus I

Născut	19 aprilie 1688 Weimar
Decedat	19 ianuarie 1748 (59 de ani) Eisenach
Înmormântat	Weimarer Fürstengruft[*]
Părinți	Johann Ernst al III-lea, Duce de Saxa-Weimar Sophie Auguste of Anhalt-Zerbst[*]
Frați și surori	Prince Johann Ernst of Saxe-Weimar[*]
Căsătorit cu	Eleonore Wilhelmine de Anhalt-Köthen Sophie Charlotte de Brandenburg-Bayreuth
Copii	Wilhelm Ernst, Prinț Ereditar de Saxa-Weimar Prințesa Wilhelmine Auguste Johann Wilhelm, Prinț Ereditar de Saxa-Weimar Prințesa Charlotte Agnes Leopoldina Prințesa Johanna Eleonore Henriette Ernestine Albertine, Contesă de Schaumburg-Lippe Bernhardina, Prințesă de Schwarzburg-Rudolstadt Prințul Emmanuel Frederick Karl August Eugen, Prinț Ereditar de Saxa-Weimar Ernest Augustus al II-lea, Duce de Saxa-Weimar-Eisenach Prințesa Eleonore Christiane Prințesa Johanna Auguste Ernestine, Ducesă de Saxa-Hildburghausen Prințul Ernst Adolf
Cetățenie	Germania
Religie	luteranism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duke of Saxe-Weimar[] () duke of Saxe-Eisenach[] ()
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Weimar-Eisenach
Duce de Saxa-Weimar
Domnie	1707–1748
Predecesor	Wilhelm Ernst cu John Ernst III
Succesor	Ernest Augustus II
Regent	Wilhelm Ernst
Duce de Saxa-Eisenach
Domnie	1741–1748
Predecesor	Wilhelm Heinrich
Succesor	Ernest Augustus II

1793: Ferdinand I al Austriei (d. 1875)
1795: Christian Gottfried Ehrenberg, biolog și zoolog german
1801: Gustav Theodor Fechner, fizician și filozof german
1832: José Echegaray, scriitor și inginer spaniol, laureat al Premiului Nobel (d. 1916)
1847: Calistrat Hogaș, scriitor român (d. 1917)
1854: Anghel I. Saligny (n. 19 aprilie 1854, Șerbănești, județul Galați - d. 17 iunie 1925, București), academician, inginer constructor, ministru și pedagog român, este considerat unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea și construcția podurilor și silozurilor cu structură metalică, respectiv de beton armat, unul dintre întemeietorii ingineriei românești.

Inginerului Anghel Saligny, 1957, Oscar Han, Constanța

Anghel Saligny s-a născut în data de 19 aprilie 1854, în comuna Șerbănești, județul interbelic, Tecuci (actualmente, județul Galați). Tatăl său, Alfred Rudolf de Saligny, descindea dintr-o familie franceză hughenotă iar mama sa era poloneză.^[1] A avut un frate cu un an mai mare, Alfons Oscar I. Saligny (1853 - 1903), care a devenit un chimist cunoscut, membru corespondent al Academiei Române, și o soră, Sofia Saligny, împreună cu care a făcut clasele superioare de liceu la Potsdam.

A urmat primele clase de școală la pensionul de copii din Focșani, înființat de tatăl său, Alfred Saligny, pedagog de origine franceză din Alsacia, stabilit în România, apoi a urmat studiile secundare, la gimnaziul din Focșani, Colegiul Național Unirea, din aceeași localitate, și ulterior, liceul în Germania, la Potsdam. Fiind inițial atras de astronomie, a frecventat cursurile Universității din Berlin, avându-l ca profesor și pe celebrul fizician Hermann von Helmholtz (1821 - 1894). În perioada 1870-1874 a urmat studiile inginerești la Școala Tehnică Superioară Charlottenburg (Technischen Hochschule Charlottenburg), unde erau profesori inginerii Johann Wilhelm Schwedler și Otto Franzius.

A lucrat sub conducerea profesorului Georg Christoph Mehrtens, la construcția căii ferate Cottbus-Frankfurt (Oder) și, sub conducerea lui Gheorghe Duca (în perioada 1877-1879), la construcția căii ferate Ploiești-Predeal. Anghel Saligny a fost un remarcabil inginer constructor, premergător mondial al științei construcțiilor metalice și de beton armat, realizator de multiple invenții și soluții unice în proiectarea și construirea podurilor și a construcțiilor industriale, pentru fundația cheiurilor portuare și a docurilor, precum și a silozurilor de grâu prin folosirea prefabricatelor de beton, toate în premieră mondială. A proiectat liniile ferate Adjud - Târgu Ocna, realizând primele poduri combinate - șosea și cale ferată din țara noastră (1881 - 1882). A proiectat și construit numeroase poduri metalice, înlocuindu-le pe cele necorespunzătoare, executate de firme străine, așa cum ar fi podul peste Siret, la Cosmești, de 430 m lungime (1888). Sprijinindu-se pe invenții proprii, construiește, pentru prima oară în lume, silozuri din beton armat la Brăila și Galați.

Silozurile Anghel Saligny din portul Constanța

Între 1884 - 1889 a lucrat la construcția docurilor și antrepozitelor de la Galați și Brăila, dând soluții total originale, printre care: construcția fundațiilor pe straturi de fascine și piloți pentru cheiuri, a bazinelor de legătură cu Dunărea pentru silozuri și folosirea, pentru prima oară în lume, a betonului armat în construcția silozurilor. Pe baza unor invenții proprii, Anghel Saligny a construit, în premiera mondială, silozurile din beton armat, de la Brăila (1888) și Galați (1889), la numai două decenii după ce francezul Joseph Monier (1823 - 1906) obținuse, în 1867, primul brevet pentru elemente de construcții (grinzi, plăci, stâlpi) din beton armat, acest material puțin studiat în acele timpuri. Silozurile proiectate și executate, sub directa îndrumare a lui Anghel Saligny, puteau cuprinde peste 25.000 tone cereale (aveau 30 m x 120 m la bază și peste 18 m înălțime). Pereții celulelor hexagonale ale silozurilor au fost realizați, tot în premieră mondială, din piese fabricate la sol, sub formă de plăci. Prefabricarea plăcilor la sol, colțurile de rigidizare și de joncțiune, sudura barelor metalice și mecanizarea la montaj constituie alte priorități pe plan mondial. În perioada 1884 - 1901, ca șef al Serviciului docuri, și din 1877, ca Șef al Serviciului lucrărilor noi din Direcția Generală a Căilor Ferate Române, soluționează problema înlocuirii podurilor de lemn cu poduri metalice, cu console fără culee, pe linia ferată Filiași - Târgu Jiu (1886). Lucrarea sa cea mai importantă este proiectarea în 1888 și construcția între 1890 - 1895 a podului peste Dunăre de la Cernavodă, care era, la acea vreme, cel mai lung din Europa și printre cele mai importante poduri metalice cu deschidere mare din lume. Proiectul elaborat de Saligny aducea două mari inovații în construcția de poduri: sistemul nou de grinzi cu console pentru suprastructura podului și folosirea oțelului moale în locul fierului pudlat ca material de construcție pentru tabliere de poduri. Între anii 1889 și 1909 a condus lucrările de amenajare ale portului Constanța, introducând pentru prima oară în România piloții și radierele din beton armat în construcțiile portuare și proiectând silozurile de cereale și stația de petrol. Printre celelalte lucrări ale sale se numără linia de cale ferată Târgu Jiu - Filiași, tunelul de cale ferată din Valea Mostiștei, portul Ramadan (Giurgiu), etc.

Podul lui Saligny de la Cernavodă

În anul 1885, ca de obicei când era vorba de mari lucrări inginerești publice, guvernul român a organizat un concurs internațional pentru proiectul unui pod de cale ferată peste Dunăre, la Cernavodă. Nemulțumită de ofertele prezentate de firme străine, atât Comisia de adjudecare a ofertelor, alcătuită din specialiști români și străini, cât și Direcția generală a Căilor Ferate Române iau decizia de a încredința dificila lucrare inginerului român Anghel Saligny și colaboratorilor săi.

Astfel, la 21 octombrie 1890, în prezența regelui Carol I, era marcată începerea lucrărilor pentru noul pod. La numai cinci ani de la începerea lucrărilor, în ziua de 14 septembrie 1895, în prezența regelui și a unei numeroase și entuziaste asistențe, era inaugurat sistemul de poduri de cale ferată ce traversează Dunărea între Fetești și Cernavodă, proiectat și construit sub coordonarea lui Anghel Saligny și purtând numele regelui Carol I.

Așa cum o dovedește însăși împlinirea unui secol (1895 - 1995) de funcționare neîntreruptă, sistemul de poduri de la Cernavodă este o adevărată operă de artă inginerească, cea mai grandioasă de acest fel din Europa continentală la ora construirii sale și încă multă vreme după aceea.

Sistemul cuprinde două poduri principale, cu deschideri între 140 și 190 metri și cu o înălțime liberă de 30 de metri, precum și o serie de alte lucrări. Dintre numeroasele soluții absolut originale care au fost aplicate cu succes la realizarea podului de la Cernavodă, vom aminti aici numai una: folosirea, în premieră mondială la astfel de lucrări, a oțelului moale – fapt ce a contribuit la durabilitatea acestei lucrări, dovedită timp de 100 de ani.

Complexul original de poduri de la Cernavodă se compunea dintr-un pod peste brațul Borcea (unul dintre brațele Dunării), unul peste Dunăre și un viaduct peste balta Iezerului, desființat în 1969, în urma desecării acestei bălți, și înlocuit cu un terasament de rambleu. Podul de la Cernavodă a fost, la acea vreme, cel mai lung pod din Europa și unul dintre principalele poduri metalice cu deschidere mare din lume având o deschidere de 4.088 m între malul stâng și cel drept al văii Dunării.

Podul de la Cernavodă, dublat astăzi de un sistem de poduri combinate, construit tot de ingineri români, rămâne cel mai important simbol al ingineriei românești din perioada de început, examenul său de maturitate, trecut cu strălucirea dată de împlinirea secolului de existență și funcționare neîntreruptă.

Construcții și structuri[modificare | modificare sursă]
- „Gara Mare” din Târgu Ocna (1884)^[2]
- „Teledinamicului de la Târgu Ocna” (1885) - primul funicular de pe teritoriul actual al României.^[2]
- Antrepozitele de la Brăila și Galați (1885-1891)^[3]
- Silozurile Anghel Saligny, Constanța (1909-1915) - primele silozuri de beton din lume.
Căi ferate și poduri[modificare | modificare sursă]
- Calea ferată Ploiești–Predeal (1877-1879)^[3]
- Calea ferată Adjud-Târgu Ocna (1881-1884)^[4]
- „Podul Alb”, podul metalic de peste râul Trotuș din Onești (1881) - primul pod combinat (cale ferată și șosea) din România.^[4]
- Calea ferată Bârlad - Vaslui - Iași^[3]
- Podurile Regele Carol I, Fetești - Cernavodă (1890-1895) - cele mai mari din Europa la acea vreme.
A murit pe 17 iunie 1925, în București.

Anghel Saligny

Date personale

Născut

19 aprilie 1854

Galaţi, România

Decedat

17 iunie 1925 (71 de ani)

București, România

Cetățenie

România

Ocupație

inginer constructor[*]
inginer
profesor universitar[*]

Activitate

Note
Președinte al Academiei Române

Membru titular al Academiei Române

1858: Leopold Engel, actor si ocultist german

1876: Ducele Heinrich de Mecklenburg-Schwerin (Heinrich Wladimir Albrecht Ernst; 19 aprilie 1876 – 3 iulie 1934), mai târziu Prințul Hendrik al Țărilor de Jos, a fost prințul consort al Țărilor de Jos ca soț al Wilhelmina a Țărilor de Jos. În Țările de Jos, numele său Heinrich a fost transformat în Hendrik.

Date personale
Hendrik de Mecklenburg-Schwerin
Prințul Hendrik al Țărilor de Jos în 1912
Nume la naștere	Heinrich Wladimir Albrecht Ernst
Născut	19 aprilie 1876 Schwerin, Mecklenburg-Schwerin
Decedat	3 iulie 1934 (58 de ani) Haga, Țările de Jos^[1]
Înmormântat	Nieuwe Kerk
Cauza decesului	insuficiență cardiacă
Părinți	Frederic Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg Prințesa Marie de Schwarzburg-Rudolstadt
Frați și surori	Maria de Mecklenburg-Schwerin Ducesa Elisabeta Alexandrine de Mecklenburg-Schwerin Frederic Francisc al III-lea, Mare Duce de Mecklenburg Ducele Johann Albert de Mecklenburg Ducele Adolf Friedrich de Mecklenburg Ducele Paul Frederic de Mecklenburg Friedrich Wilhelm zu Mecklenburg[*]
Căsătorit cu	Wilhelmina a Țărilor de Jos
Copii	Juliana a Țărilor de Jos
Cetățenie	Regatul Țărilor de Jos
Religie	Dutch Reformed Church[*]
Ocupație	prinț
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Mecklenburg-Schwerin
Prinț Consort al Țărilor de Jos
Domnie	7 februarie 1901 – 3 iulie 1934

1886: Manuel Bandeira, poet brazilian* 1876: Prințul Hendrik al Țărilor de Jos, Prinț Consort al Țărilor de Jos (d. 1934)
1883: Elena Alexandrina Bednarik, pictoriță română (d. 1939)
1882: Getúlio Vargas, politician brazilian (d. 1954)

1890: Vintilă M. Mihăilescu (n. 19 aprilie 1890, București - d. 27 mai 1978, București) a fost un antropolog cultural și geograf român, membru titular (din 1974) al Academiei Române.^[1]

A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 6 iunie 1939. A fost tatăl cardiologului Vintilă V. Mihăilescu, respectiv bunicul sociologului Vintilă Mihăilescu și al matematicianului Preda Mihăilescu.

Cărți, lucrări publicate[modificare | modificare sursă]

Bucureștii din punct de vedere antropogeografic și etnografic, în „Anuarul geografic de antropologie”, 1915;
Românii și rutenii din nordul țării noastre, în „Junimii Moldovii”, Botoșani, 1919
Orașul Călărași, 1922;
Contribuții la studiul așezărilor omenești din Câmpia românească între 1853-1899, 1923;
Vlăsia și Mostiștea, 1925;
Marea Neagră. Câteva date noi în confirmarea altora vechi prin recentele explorări oceano-grafice ruse, 1926;
O nouă ipoteză asupra marilor linii de relief ale globului, 1927;
Regiunea Techirghiolului, în „Analele dobrogene”, Cernăuți, 1926;
Asupra reliefurilor periciclice, 1928;
Modul de grupare al populației în Dobrogea, 1928;
Diviziunile geografiei umane, 1929
Depresiunea Botoșani-Hârlău și zona ei de contact cu podișul înalt dinspre Siret, 1928-1929;
Geografia României, curs litografiat, București, 1931;
Marile regiuni morfologice ale României, 1931;
Diviziunile Carpaților Răsăriteni, 1932;
Platforma someșană, 1934;
România - geografia fizică, București, 1936;
Asupra morfologiei Dobrogei, 1936;
Terasele fluviale, 1937;
Unitatea pământului și poporului românesc, 1942;
Piemontul Getic, 1945;
Masivul Bucegi, 1945;
Țara Oltului - caracterizare geografică, 1947;
Privire geografică asupra Deltei Dunării, 1958;
Viața și opera lui George Vâlsan, București, 1964;
Atlas geografic, 1965;

Lecturi geografice, 1974

Vintilă M. Mihăilescu

Geograful Vintilă M. Mihăilescu

Date personale

Născut

19 aprilie 1890
București, România

Decedat

27 mai 1978, (88 de ani)
București, Republica Socialistă România

Copii

Vintilă V. Mihăilescu (cardiolog)
nepoții Vintilă Mihăilescu (antropolog) și
Preda Mihăilescu (matematician)

Naționalitate

România

Cetățenie

România

Ocupație

geograf

Activitate

Membru titular al Academiei Române

Membru al Academiei de Științe din România

1892: Georgi Adamovici, poet rus (d. 1972)
1912: Glenn T. Seaborg, chimist american (d. 1999)
1917: Sven Hassel, scriitor danez (d. 2012)

1921: Adrian Rogoz (n. 19 aprilie 1921^[1]^[2] – d. 28 iulie 1996^[1]^[2]) a fost un scriitor român, prozator, poet, traducător. Adrian Rogoz a fost prezent la 25 iulie 1969 la „Tehnic-Club” (Calea Șerban Vodă nr.213, sector 5, București), când studentul Daniel Cocoru a înființat primul cenaclu SF de amatori din România. Inițial, acesta a fost numit „cenaclul S.F. de pe lângă clubul MM” (adică „2000” în cifre romane), apoi „cenaclul SF” iar în 1973 Adrian Rogoz i-a dat numele de „Solaris”.

Operă literară[modificare | modificare sursă]

1934 - prima sa povestire științifico-fantastică, Astrul principal
1955 - nuvela Inimă de ciută în colaborare cu Cristian Ghenea
1956 - romanul Uraniu (neterminat)
1959 - nuvela Planeta Mrina în alarmă
1964 - nuvela Oriana, ei și Gemi 1, 2, 3
1965 - Fugă în spațiu-timp
1965 - romanul Omul și Năluca
1965 - volumul de proză scurtă Lumi stranii
1969 - Cursă în vid (cu Gheorghe Săsărman), în CPSF #354-355
1972 - nuvelele Alambai sau arcanele artei și Altarul zeilor stohastici
1974 - colecția de povestiri Prețul secant al genunii
1974 - Mai mult ca perfectul crimei
1981 - volumul de versuri Inimă rezistentă
1981 - Mesaj
1982 - Supraviețuitorul

Piese de teatru[modificare | modificare sursă]

1953 - Martin Roger descoperă America împreună cu C. Constantin
1984 - Privire din pom asupra realității

Traduceri[modificare | modificare sursă]

Nebuloasa din Andromeda de Ivan Efremov

Solaris de Stanislav Lem

Date personale
Adrian Rogoz

Născut	19 aprilie 1921^[1]^[2]
Decedat	28 iulie 1996 (75 de ani)^[1]^[2]
Căsătorit cu	Georgina Viorica Rogoz
Ocupație	scriitor de literatură științifico-fantastică[

1922: Kuno Klötzer, antrenor de fotbal american (d. 2011)
1931: Constantin Dinulescu (n. 19 aprilie 1931, d. 1 februarie 2017) a fost un fotbalist român, care a jucat la Echipa națională de fotbal a României.^[1] A mai jucat pentru AFC Progresul București.
1932: Fernando Botero, pictor și sculptor columbian
1933: Jayne Mansfield, actriță americană (d. 1967)
1935: Dudley Moore, actor englez (d. 2002)
1939: Basil van Rooyen, pilot sud-african
1942: Vasile Șoo (n. 19 aprilie 1942) este un fost fotbalist român care a jucat pe postul de atacant. În finala Cupei României 1966-1967 a marcat o dublă.
1944: James Heckman, economist american
1944: Ioan Gliga, poet român
1946: Tim Curry, actor american
1947: Murray Perahia, pianist

1947: Nicolae (Nicu) Covaci (n. 19 aprilie 1947, Timișoara) este un compozitor, cântăreț, chitarist, pictor și grafician român, cunoscut ca fondator și lider al formației Phoenix. Singurul copil al unei croitorese (Tamara) originară din Basarabia și al unui tată bănățean de lângă granița cu Serbia, Covaci a crescut fără tată până la vârsta de cca. 11 ani, deoarece acesta a fost deținut politic la primul Canal Dunăre-Marea Neagră timp de aproximativ 10 ani.

A început de mic copil să ia lecții particulare de pian, acordeon și limbă franceză, germană și engleză. Mai târziu, după ce a învățat singur să cânte la muzicuță, a luat și lecții de chitară.

A urmat secția germană a școlii primare, secția română a școlii generale, liceul de arte plastice și Institutul de Arte Plastice din Timișoara.

Nicu Covaci a părăsit România în 26 octombrie 1976,^[1], stabilindu-se mai întâi în Olanda, apoi în Germania și în final în Spania.

În 2012, Covaci locuia în Moraira, Spania.^[2]

Covaci este și un iubitor al motocicletelor și al sportului, practicând, printre altele, atletismul, canotajul, karate, boxul, înotul și scufundatul sportiv.^[3]

Pe 23 noiembrie 2019 este lansată cartea „Nicolae Covaci – Pictorul”. Aceasta prezintă în premieră peste 100 de fotografii cu lucrări de pictură și sculptură realizate de-a lungul timpului de liderul Phoenix. Albumul este structurat în zece secțiuni și are 116 pagini. Pe lângă comentariile scrise ale lui Covaci, cartea include și 12 coduri QR, care conectează paginile volumului tipărit cu mediul online, fiind astfel prima carte hibridă (smart-book) din domeniul artelor plastice, publicată în România și, probabil, în lume.

Date personale
Nicu Covaci
Nicu Covaci în concert
Născut	19 aprilie 1947 (72 de ani) Timișoara, România
Cetățenie	România
Ocupație	compozitor cântăreț
Activitate
Studii	Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”
Gen muzical	hard rock
Instrument(e)	chitară voce[*]

1949: Maria-Ana Tupan (n. 1949) este un profesor universitar, istoric și critic literar român. Bursieră Fulbright pentru științe umaniste (1994-5). A fost profesor doctor la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București, unde a ținut cursuri de literatură britanică de la începuturi până în prezent și teorie literară (1991-2014). Din 2015 a devenit afiliată la Școala Doctorală a Universității "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia^[1]. Membră a Uniunii Scriitorilor, Secția de Critică și Istorie Literară. Premii ale Uniunii Scriitorilor (1996) și ale unor reviste literare: "Convorbiri Literare"(2000) și "Viața Romanească" (2006). Maria-Ana Tupan s-a născut pe data de 19 aprilie 1949 în comuna Sărulești, județul Buzău. Între 1967-1972, urmează cursurile Facultății de limbi germanice (secția engleză-germană) a Universității din București, absolvită ca șefă de promoție cu Diplomă de Merit. În 1972, după absolvirea facultății începe să lucreze, prin repartiție guvernamentală, în cadrul redacției revistei „Cărți românești”, o revistă de reclamă a cărții românești pentru străinătate, publicată în patru limbi de circulație de către Centrala Editorială. Publică studii, eseuri, cronici literare, recenzii și traduceri în România literară, Steaua, Convorbiri literare, Vatra, Luceafărul, Viața Românească, Astra, ș.a. În 1980 debutează editorial cu o antologia Proză fantastică americană la Editura Albatros. Urmează alte traduceri din literatura americană, însoțite de studii introductive și aparat critic, fiind aleasă ca membră a Uniunii Scriitorilor în 1986. În toamna anului 1989 publică volumul intitulat „Scenarii și limbaje poetice”, care inaugurează seria studiilor comparatiste și de analiză a discursului apărute după 1990. În 1990 este angajată publicist comentator în redacția revistei „Viața Românească”. Este admisă la doctorat, la specialitatea „literatură engleză renascentistă”, cu media 10. Susține examenele, la care obține aceeași notă. În urma decesului conducătorului de doctorat, Prof. Dr. Leon Levițchi, solicită continuarea programului doctoral sub îndrumarea Directorului Institutului de Studii Sud-Este Europene al Academiei, cercetător principal Dr. Alexandru Duțu, specialist în perioada renascentistă și shakespearolog. Titlul de doctor în filologie este conferit în 1992 (6 noiembrie), diploma fiind eliberată în mai 1993. În referatul său asupra disertației, Prof. Dr. Dan Grigorescu remarcă faptul că doctoranda oferea interpretări originale ale operei shakespeariene chiar și după patru secole de exegeză. În 1991 ocupă, prin concurs, un post de asistent universitar la Catedra de Engleză a Facultății de limbi străine a Universității din București. Promovează succesiv până la gradul de profesor (2002). În 1993 obține o bursă Fulbright, petrecând perioada decembrie 1994 – mai 1995 ca profesor și cercetător la Penn State University. Participă cu comunicări la conferințele organizate în campus precum și la New York, la Centrul Cultural de pe lângă Consulatul General al României. În 1996 i se decernează Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traduceri și literatură universală. Primește premiul revistei „Convorbiri literare” pentru anglistică în anul jubiliar Eminescu (2000) și premiul revistei „Viața Românească” pentru critică literară cu ocazia centenarului (2006). Participă cu referate și comunicări la reuniuni științifice internaționale (Atena – 2004, Manchester și Madrid – 2007, Dresda – 2008). Participă între 2006 și 2007 la un grant C.N.C.S.I.S. (Director de proiect: Monica Chesnoiu), intitulat „Shakespeare in the Romanian Cultural Memory: a Model of European Cultural Integration”, publicând studii în cele două volume apărute în 2006 (Shakespeare in Nineteenth-Century Romania) și 2007 (Shakespeare in Romania. 1900-1950) la Editura Humanitas: “Shakespeare and the Revolution” și, respectiv, “Shakespeare: the Modernist Hypotext”. Contribuții la proiecte de cercetare desfășurate la Universitățile Salzburg și Zürich sunt publicate în volume:“Postmodernist Energetics: Peter Ackroyd's Museum Space” (The Museal Turn. Edited by Sabine Coelsch-Foisner. Winter Verlag. Heidelberg University Press, 2012) și ”The Zone: Ontological or Epistemological Operator?” (Eds. Christine Lötscher, Petra Schrackmann, Ingrid Tomkowiak, Aleta-Amirée von Holzen, Transitions and Dissolving Boundaries in the Fantastic. Reihe: Fantastikforschung / Research in the Fantastic. Berlin-Munster-Wien-Zurich-London: LIT Verlag, 2014), “Early Essays: the Harmonics of the Discourse of Authority” in The Essays: Forms and Transformations. Ed. Dorothea Flothow , Markus Oppolzer , Sabine Coelsch-Foisner. Heidelberg: Universitatsverlag Winter, 2017. A editat, împreună cu cercetători de la Centrul Speculum, Alba Iulia, numărul ”Desire and Deceit. India in the Europeans’ Gaze” al revistei The Rupkatha Journal on Interdisciplinary Studies in Humanities. Volume VII, Number 2, August 2015.^[2]^[3] Editează numărul tematic "Revising Modernism" al revistei Spring Magazine on English Literature, Volume III, Number 1, 2017. Eseuri interdisciplinare în reviste internaționale ("Man-Clone Proxemics: Changing Perspectives from Mary Shelley (Frankenstein) to Kate Wilhelm (Where Late the Sweet Birds Sang") ^[9] Între 2007 și 2008 este cooptată în asociații profesionale internaționale: ISTW (International Societry for Travel Writing), participând, în 2007, la conferința organizată la Universitatea Complutense din Madrid: INTERNATIONAL CONFERENCE ON TRAVEL LITERATURE: „On the Trail”. Sept. 19 – 21, 2007 și The Charles Brockden Brown Society, Universitatea din Florida, participând cu comunicare la conferința „Empire, Revolution, and New Identities: Geoculture and Geopolitics in Brown and his Contemporaries” Universitatea Tehnică din Dresda, 7-9 octombrie 2008. În 2009 este cooptată în EFACIS și participă cu o comunicare la Conferința „Ireland In/And Europe: Cross-Currents and Exchanges, The Seventh Conference of EFACIS”, University of Vienna, Austria, 3-6.09.2009. În 2010 publică un capitol intitulat „Malcolm Bradbury: The Quest of the Perilous East”, în Katherine Starck (ed.), „When the World Turned Upside Down”, Cambridge University Press (Seria “Cambridge Scholars Publishing” În 2011 devine membră a Asociației pentru studierea fantasticului (Gesellschaft fur Fantastikforschung, o prestigioasă organizație academică, Universitatea Hmburg, Germania). A fost invitată la mai multe emisiuni de radio și televiziune. A publicat zeci de articole în numeroase reviste, a fost titular al unor rubrici (la „Viața Românească” și „Contemporanul”).

Participă cu referate și comunicări la reuniuni științifice internaționale (Atena – 2004, Manchester și Madrid – 2007, Dresda – 2008, Graz – 2011, Salzburg – 2012, Roma – 2013, Kὅln – 2013, Madrid – 2015, Prato și Roma – 2016, Salzburg și Viena 2017).

Lucrări[modificare | modificare sursă]

Scenarii și limbaje poetice (Bucharest: Minerva, 1989)
Marin Sorescu si deconstructivismul (Craiova: "Scrisul românesc", 1995)
A Survey Course in English Literature București: Editura Universității din București, 1997^[4]
Scriitori români in paradigme universale (București: Editura Fundației Culturale Române, 1998)
A Discourse Analyst's Charles Dickens, (București: Editura Semne '94, 1999)
Discursul modernist (București: Editura Cartea Românească, 2000)
Discursul postmodern (București: Editura Cartea Românească, 2002)
Sensul sincronismului (București: Editura Cartea Românească, 2004)
British Literature. An Overview (București: Editura Universității din București, 2005)
The New Literary History (București: Editura Universității din București, 2006)
Romanian-English Conversation Guide-Book, Meteora Press, 2001
English-Romanian Conversation Guide-Book (including a concise Romanian-English contrastive grammar), Meteor Press, 2007
Genre and Postmodernism (Bucuresti: Editura Universitatii din Bucuresti, 2008)
Modernismul si psihologia. Încercare de epistemologie literara. Modernism and Psychology. An Inquiry into the Epistemology of Literary Modernism (Bucuresti: Editura Academiei Române, 2009)
Literary Discourses of the New Physics. With an Introduction by Marin Cilea (Bucuresti: Editura Universitatii din București, 2010)
Teoria si practica literaturii la inceput de mileniu. (Bucuresti: Editura Contemporanul, 2011)
Relativism/ Relativity: An Interdisciplinary Perspective on a Modern Concept (Cambridge Scholars Publishing, 2013)
Realismul magic. Încercare genealogică. București (Editura Academiei, 2013)
The Kantian Legacy. Essays in Epistemology and Aesthetics. Cambridge Scholars Publishing, 2016[1]
The Key to Change. Interdisciplinary Essays in Cultural History, Lambert Academic Publishing (2017)
Cezar Baltag, O sută și una de poezii (antologie, prefață și repere critice), Editura Academiei (2018)
Studii, eseuri și cronici în periodice literare din România și din străinătate ;

Traduceri în volum din literatura americană.

Date personale
Maria-Ana Tupan

Născută	19 aprilie 1949 (70 de ani) Comuna Sărulești, Buzău, România
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	critic și istoric literar, profesor universitar.
Activitatea literară
Activă ca scriitoare	1990 - prezent Universitatea București; Universitatea Alba Iulia
Subiecte	Istoria literaturii britanice; Teorie literară

1949: Paloma Picasso, designer spaniol, fiica lui Pablo Picasso
1951: Ioan Condruc (n. 19 aprilie 1951, Vișeu de Sus, România) este un fost fotbalist și actual antrenor român, cel mai cunoscut drept căpitan al echipei FC Baia Mare în perioada sa de glorie, denumită generația Mateianu, după fotbalistul Viorel Mateianu. A jucat pe postul de fundaș, dovedind o deosebită clarviziune și viteză de reacție, fiind un jucător elegant, tehnic, lipsit de durități.^[1]
A început să joace fotbal la 16 ani, la Bradul Vișeu de Sus. În 1970 s-a transferat la FC Baia Mare, unde antrenori erau Noje și Bartha,^[2] fiind căpitanul echipei între 1977 și 1981.

A trecut apoi la UT Arad, campioana de atunci a României, iar în toamna lui 1970 a făcut parte din lotul care s-a deplasat în Olanda, UTA reușind atunci performanța de a elimina campioana europei, Feyenoord Rotterdam, în Cupa Campionilor Europeni.

A făcut parte din echipele cluburilor U Cluj-Napoca și Olimpia Satu Mare, fiind convocat de mai multe ori la echipa națională de tineret și la cea olimpică a României.

Ca antrenor, a activat la Minerul Cavnic, Unirea Seini, FC Baia Mare.

A fost căpitan al echipei FC Baia Mare care a învins naționala României cu scorul de 3-1 într-un meci amical la Constanța.

1951: Mona de Freitas este o celebră infractoare din România.

Conform certificatului folosit la prima sa căsătorie, Mona de Freitas s-a născut la data de 19 aprilie 1951^[1]. Numele de pe certificatul de naștere era Sotek, prenumele Monica-Georgeta, iar prenumele părinților - Nicu și Elena^[1]. În 1967 a emigrat, împreună cu familia, în SUA^[1].

În 1972 a venit în România având ca scop afacerile^[1]. Cu acea ocazie a achiziționat cu valută, din Hotel Continental, mărfuri de circa 9.000 de dolari, achitându-le cu cecuri false, după care a părăsit țara^[1]. Cazul a fost preluat de organele de miliție, fiind dați în urmărire prin intermediul Biroului Național Interpol^[1]. După numai un an, Mona a revenit în România, unde s-a căsătorit cu cetățeanul Ernest Moizesch la data de 25 decembrie 1973^[1]. A scăpat de urmărirea penală probabil datorită colaborării cu Securitatea^[1].

Ulterior, Mona Moizesch a comis o serie de infracțiuni grave pe teritoriul mai multor state occidentale - în special falsuri bancare^[1]. A fost dată în urmărire internațională prin Interpol^[1]. Într-un raport pentru uz intern al autorităților din România, în aprilie 1987, se consemna că Monica Moizesch era urmărită de autoritățile austriece, pentru deturnare auto și escrocherie cu cărți de credit false, urmărită de Poliția din SUA în vederea arestării pentru o fraudă de circa 1.000.000 dolari în dauna unei firme din Los Angeles și urmărită de Poliția din RFG în vederea arestării pentru o fraudă de circa 200.000 mărci, comisă în dauna firmelor Deutsche Bank din Frankfurt, Diners Club Germany și Eurocard Germany^[1]. Fraudele au fost comise în 1983 cu ajutorul unor cărți de credit false^[1]. A fost condamnată de tribunalul din Los Angeles (California), SUA, la 5 ani închisoare pentru fraudă poștală, spionaj și transport de bunuri furate^[1]. În aceeași cauză erau implicați și părinții săi, Nicu și Elena Sotek, sora sa, Dragan Gabriela Dumitra, și cumnatul său, Dragan Constantin, toți stabiliți în SUA^[1].

În mai 1987, Mona Moizesch s-a căsătorit cu Georgy - Paul de Freitas, din Locking, Marea Britanie^[1]. Pentru această nouă căsatorie, certificatul de naștere al Monei a suferit niște modificări^[1]. Astfel, numele de Sotek a fost transformat în Socec, Bacău a devenit Buzău, luna aprilie a rămas neschimbată, ziua de 19 a devenit 9, iar anul 1951 s-a transformat în 1954^[1]. Numele tatălui Monei a rămas neschimbat, dar numele mamei a fost modificat din Elena in Nutzy^[1].

După decembrie 1989, Mona s-a reîntors în România pentru afaceri^[1]. S-a asociat la 10 firme cu Gabriel Bivolaru - înregimentat, până în ianuarie 1990, ca sportiv la Clubul Steaua^[1]. Numai la Banca Română pentru Dezvoltare (BRD) pagubele actualizate, produse de Mona și Gabriel Bivolaru, s-au ridicat la peste 300 de miliarde de lei vechi^[1]. Au fost ajutați în ingineriile lor financiare de către Monica Plazzotta, funcționară BRD, care a dispărut în mod misterios^[1].

În cursul anului 1992, Mona de Freitas a semnat mai multe file cec fără acoperire în calitate de administrator la SC "BELONA" SRL și SC "UNION" SRL, prejudiciind Banca Română pentru Dezvoltare cu peste 40 de milioane de lei^[2].

În anul 1997, cuplul Gabriel Bivolaru - Mona Freitas a devalizat o fabrică din orașul Țăndărei^[3]. Cei doi au vândut, ilegal, pe bucăți, Secția Drojdie de Panificație din cadrul societății AGFD SA Țăndărei, prejudiciind statul cu peste 10 miliarde de lei vechi^[3]. Activele societății au fost vândute cetățeanului britanic John Szepietowski, iar terenul acestei societăți a fost vândut soților Mihaela Ene (sora lui Bivolaru) și Cornel Ene^[3].

Începând cu mijlocul anilor 1990, Mona de Freitas s-a folosit pe rând de numele: Mona Bradley, Mona de Freitas, Mona Alton, Mona Otford și Mona Otley^[3]. Lângă acestea, a adăugat, de multe ori, și titlul de baroneasă^[3]. În perioada comunistă, în anii 1980, Mona de Freitas poseda nu mai puțin de 5 pașapoarte, între care unul israelian și unul românesc, dar și acte de apatrid^[3].

În ianuarie 1997, Parchetul General a emis mandat de arestare pentru Mona^[1]. După câteva luni, mandatul a fost retras de către instanța supremă, pe baza unor certificate medicale emise de Bath Road Hospital din Anglia, în care se preciza că Mona de Freitas era pacienta acestui spital, unde se afla internată din 26 martie 1997, fără întrerupere, din cauza unui risc de avort^[1]. În iulie 1998, mandatul emis pe numele Monei de Freitas a fost anulat de Curtea de Apel București^[4].

În iunie 2004, magistrații Judecătoriei Sinaia și ai Tribunalului Prahova au decis că faptele pentru care de Mona de Freitas a fost anchetată și trimisă în judecată - înșelăciune în formă continuată și cu circumstanțe agravante - s-au prescris

Date personale
Mona de Freitas
Născută	19 aprilie 1951 (68 de ani)
Părinți	Nicu Sotek și Elena
Frați și surori	Gabriela Dumitra (c. Drăgan)
Partener(i)	Gabriel Bivolaru Monica Plazzotta Mihaela Bivolaru (c. Ene)
Căsătorită cu	Ernest Moizesch Georgy - Paul de Freitas
Naționalitate	România
Cetățenie	Statele Unite ale Americii
Ocupație	infractor
Activitate
Alte nume	Mona Bradley, Mona de Freitas, Mona Alton, Mona Otford, Mona Otley
Acuzație penală	1. USA, RFG - fraudă poștală, spionaj și transport de bunuri furate 2. România - înșelăciune în formă continuată și cu circumstanțe agravante
Pedeapsă penală	1. USA - 5 ani de închisoare - neexec. 2. România - prescrisă
Partener(ă)	Gabriel Bivolaru Monica Plazzotta Mihaela Bivolaru (c. Ene)

1953: Gheorghe Seculici (n. 19 aprilie 1953, Rod, Județul Sibiu) este un om politic român. A fost vice prim-ministru, însărcinat cu coordonarea activităților din domeniul economic, în perioada 20 martie 2005 - 22 august 2005, în cadrul Guvernului Tăriceanu.

Date personale
Gheorghe Seculici

Născut	19 aprilie 1953 (66 de ani) Rod, județul Sibiu
Naționalitate	Român
Religie	Ortodox
Ocupație	politician
Vice Prim-ministru
În funcție 20 martie 2005 – 22 august 2005
Președinte	Traian Băsescu
Prim-ministru	Călin Popescu-Tăriceanu
Președinte PD-L Arad
În funcție 18 aprilie 1998 – 1 iunie 2013
Președinte	Traian Băsescu
Succedat de	Gheorghe Falcă

Partid politic	PD-L
Alma mater	Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu Universitatea Națională de Apărare „Carol I”
Profesie	Arhitect

1954: Radu G. Țeposu (n. 19 aprilie 1954, Șirnea, județul Brașov– d. 5 noiembrie 1999, Botoșani) a fost un critic literar, eseist și cronicar literar român, reprezentant al generației optzeciste. Radu G. Țeposu s-a născut în localitatea brăneană Șirnea, la 19 aprilie 1954.

Pleacă din satul natal la Brașov, unde absolvă Liceul „Andrei Șaguna”. Între 1974–1978 urmează cursurile Facultății de Filologie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, secția română-spaniolă. După absolvire ocupă funcția de secretar general de redacție al reviste literare Echinox.

Cu repartiție de profesor de limba și literatura română, a lucrat în satul Mârșa, din județul Giurgiu, în perioada 1978–1983, iar apoi, remarcat într-un mediu revuistic favorabil, a lucrat la revistele Flacăra, Viața studențească și Amfiteatru.

După 1989, a devenit directorul revistei Cuvântul, conducând în aceeași perioadă și alte publicații din București și Baia Mare.

Reprezentant de marcă al grupării clujene de la Echinox, figură proeminentă a generației literare a anilor '80-'90, membru fondator al ASPRO, membru - de asemenea - al Uniunii Scriitorilor din România, Radu G. Țeposu a fost unul dintre cei mai valoroși critici și eseiști ai literaturii române a sfârșitului mileniului trecut. A făcut și gazetărie, deopotrivă culturală și politică, lucrând în redacțiile mai multor periodice. Radu G. Țeposu a murit într-un accident de mașină la vârsta de doar 45 de ani, la 5 noiembrie 1999. Țeposu se autodefinea drept un critic matur; a publicat peste 2.500 de articole literare, culturale, sociale, precum și trei volume de autor:

Viața și opiniile personajelor (1983)
Istoria tragică și grotescă a întunecatului deceniu literar nouă (1993)^[1]^[2]

Suferințele tânărului Blecher (1996)

Date personale
Radu G. Țeposu
Născut	19 aprilie 1954 Șirnea, județul Brașov
Decedat	5 noiembrie 1999, la 45 de ani Botoșani
Cauza decesului	accident rutier[*]
Naționalitate	român
Ocupație	profesor de limba română; critic literar, eseist și cronicar literar
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1974 - 1999
Specie literară	critică literară, eseu, cronicar literar

1954: Ion Bălan (n. 19 aprilie 1954) este un politician român, deputat în Camera Deputaților ales în circumscripția electorală nr.38 TULCEA, colegiul uninominal nr.4 în legislatura 2012-prezent din partea Partidului Social Democrat.
1956: Florea Voinea (n. 19 aprilie 1956) este un politician român. Florea Voinea a fost deputat în sesiunile 2000-2004 și 2004-2008 și senator în sesiunea 2012-2016.
În legislatura 2000-2004, Florea Voinea a fost ales deputat în circumscripția Dolj pe listele Partidului Umanist din România dar din septembrie 2003 a devenit deputat neafiliat. În cadrul activității sale parlamentare în legislatura 2000-2004, Florea Voinea fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Venezuela și Japonia. Florea Voinea a inițiat 11 propuneri legislative din care 3 au fost promulgate legi.

În legislatura 2004-2008, Florea Voinea a fost ales deputat în circumscripția Vaslui pe listele Partidului Umanist din România iar din mai 2005 a devenit membru al Partidului Social Democrat. În cadrul activității sale parlamentare în legislatura 2000-2004, Florea Voinea fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Arabă Siriană, Republica Estonia și Australia. Florea Voinea a inițiat 11 propuneri legislative din care 3 au fost promulgate legi.

În legislatura 2012-2016, Florea Voinea a fost ales senator în circumscripția Dolj pe listele Partidului Social Democrat. În cadrul activității sale parlamentare în legislatura 2000-2004, Florea Voinea fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Arabă Siriană și Republica Letonia. Senatorul Florea Voinea a inițiat 50 propuneri legislative din care 15 au fost promulgate legi.
1957: Mukesh Ambani, om de afaceri indian
1957: Lilli Gruber, jurnalist și om politic german

1958: Viorel Cibotaru (n. 19 aprilie 1958, Chișinău) este un politician, fost jurnalist și analist politic din Republica Moldova, care din 18 februarie 2015 până la 30 iulie 2015 a îndeplinit funcția de Ministru al Apărării al Republicii Moldova. Începând cu data de 18 iunie 2016, este președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova.

Date personale
Viorel Cibotaru

Născut	19 aprilie 1958 (61 de ani) Chișinău, RSS Moldovenească, URSS
Cetățenie	Moldova
Ocupație	Politician, analist politic
Ministru al Apărării al Republicii Moldova
În funcție 18 februarie 2015 – 30 iulie 2015
Președinte	Nicolae Timofti
Prim-ministru	Chiril Gaburici Natalia Gherman (interimar)
Precedat de	Valeriu Troenco
Succedat de	Anatol Șalaru

Partid politic	Partidul Liberal Democrat din Moldova
Alma mater	Universitatea de Stat din Moldova
Profesie	Jurnalist, filolog, politician

1959: Dorin Achim (n. 19 aprilie, 1959, Făgăraș, județul Brașov, România) este un muzician poli-instrumentist. Este trainer profesionist autorizat ANC - dezvoltare personală și spirituală prin muzică și președintele Asociației Resonance^[2]. Compune muzică ezoterică pentru meditații și pentru tratarea unor afecțiuni (gen muzical cunoscut și sub denumnirea de muzică ambientală). Folosește instrumente cu vibrații naturale (ca de exemplu chitara clasică, vioara, pianul, muzicuța, blockflute, fluierele, mandolina, tobele, bateria, cinelele, gongurile), alte accesorii (ca de exemplu bolurile și clopotele tibetane, diapazoane, monocordul), cât și vocea umană. Integrează în muzica sa sunete înregistrate din natură, ca de exemplu ciripitul păsărilor, vânt, clipocitul apei, valurile mării. De asemenea, utilizează instrumente electronice, ca de exemplu chitara electrică, orga electronică, sintetizatorul electronic, programe speciale de calculator care generează sunete speciale pentru sonoterapie, vocaloterapie, meloterapie, muzicoterapie. A creat primul curs de muzicoterapie^[3]^[4]^[5] bazat pe fenomenul de rezonanță. Mai este cunoscut ca scriitor în domeniul muzicii. A început activitatea muzicală în 1969 în corul Școlii Generale nr.2 din orașul Făgăraș (actuala Școală Gimnazială Ovid Densușianu).

În 1970 este prezent în ansamblul de muzicuțe. În 1974, odată cu începerea Liceului Industrial din Făgăraș (actualul Liceu Tehnic Aurel Vijoli), începe studiul chitarei clasice. Acum începe seria cumpozițiilor (mai întâi studii de chitară clasică).

Susține o activitate muzicală intensă prin spectacole. Cântă la chitară clasică și muzică folk. În plus, formează un grup vocal - instrumental (folk-rock) cântând la chitară bas^[6], la spectacole gen „Cântarea României” până la terminarea liceului^[7].

În 1978-1980 participă la toate activitățile muzicale organizate de U.M. 01041, fiind militar în termen, obținând diferite premii.

După satisfacerea stagiului militar (1980) susține mini-concerte prezentându-și compozițiile la chitară clasică în Cenaclul Excelsior al Casei de Cultură Făgăraș^[8].

În 1983 primește diploma de participare la primul Festival de chitară clasică de la Sinaia (26 - 29 Mai), România^[9].

În 1984 înființează formația vocal instrumental Trafic și susține numeroase concerte, în special la Casa de Cultură Făgăraș, pe care a reprezentat-o și în alte localități, în cadrul Cenaclului Excelsior.

In 1992 înființează grupul vocal instrumental Hazard ^[10]. Din acest grup se reface formația Trafic^[11]^[12]. Participă împreună cu formația Trafic la concerte și concursuri de muzică rock, prezentând compozițiile grupului^[13]^[14]^[15]^[16]. Au loc primele înregistrări ale formației la Radiodifuziunea Română. Mai multe compoziții muzicale intră în topuri de frunte, fiind difuzate la posturile de radio din România^[17]. A participat la aranjamentul orchestral, la câteva din piesele primului LP al formației, apărut la Vivo Prodcom S.R.L. din București, în anul 1993^[18]. A participat, ca invitat, la aniversarea a 20 de ani Trafic^[19]. In 2017 a participat la interviul "Trafic - o legendă a Făgărașului"^[20].

Din 1994 începe cariera solistică^[21]^[22]^[23]^[24]^[25]^[26]^[27].

În perioada 1995 - 2007 începe un proiect de mare anvergură, care continuă și în prezent: Curs de Muzicoterapie. În cadrul cursului, la partea pratică se studiază metode și tehnici naturale, fără efecte secundare de tratament și vindecare spirituală prin sonoterapie (sunete), meloterapie (melodii), vocaloterapie (vocale), muzicoterapie (suma lor).

Începânad cu anul 2008 deschide Cursuri practice de Muzicoterapie în țară și străinătate.

Date personale
Dorin Achim

Născut	19 aprilie 1959, Romania
Cetățenie	, România
Ocupație	Muzician
Activitate
Gen muzical	Ambient, World music, Electronică
Ani de activitate	1969–prezent
Colaborare cu	Formația Trafic

1962: Dorian Yates, bodybuilder britanic

1968: Mswati al III-lea (născut Makhosetive Dlamini, n. 19 aprilie 1968^[1]) este rege al Swazilandului și șeful familiei regale swazi. În 1986, el i-a succedat tatălui său Sobhuza al II-lea ca lider al regatului sud african, după o perioadă de patru ani de regență. În general este considerat a fi unul dintre ultimii monarhi absoluți ai lumii, el având autoritatea de a numi primul ministru, membrii cabinetului și ai justiției.^[2] Cu toate acestea, el este legat de o anunită tradiție swazi și nu are autoritatea de a-și alege moștenitorul. Este unul dintre numeroşii fii ai regelui Sobhuza al II-lea (care a avut 70 de soții, 210 copii și în momentul decesului peste 1000 de nepoți) și singurul copil al mamei sale, Ntombi Tfwala. S-a născut la spitalul Raleigh Fitkin Memorial cu patru luni înainte ca Swaziland să-și câștige independența față de Marea Britanie. Numele său de botez este Makhosetive (Regele Națiunilor).

Când tatăl său a murit de pneumonie în 1982, Marele Consiliu al Statului (Liqoqo) l-a ales pe tânărul prinț Makhosetive, care avea 14 ani, să devină viitorul rege.^[3] În următorii patru ani, două dintre soțiile lui Sobhuza au exercitat funcția de regent: regina Dzeliwe Shonwe (1982-1983), apoi Ntombi Thwala (1983-1986), în timp ce prințul și-a continuat educația în Anglia urmând școala Sherborne.

Date personale
Mswati al III-lea

Născut	19 aprilie 1968 (51 de ani) Spitalul Raleigh Fitkin Memorial, Swaziland
Părinți	Sobhuza II[] Ntombi of Swaziland[]
Căsătorit cu	13 soții
Copii	23 de copii
Cetățenie	ESwatini
Religie	creștinism
Ocupație	suveran[*] politician
Apartenență nobiliară
Titluri	rege[*]
Familie nobiliară	Casa de Dlamini
Rege al Swazilandului
Domnie	25 aprilie 1986 – prezent (33 ani, 358 zile)
Încoronare	25 aprilie 1986
Predecesor	Sobhuza al II-lea al Swazilandului

1965: Melita Rühn, gimnastă olimpică română
1971: Luminița Liliana Dobrescu (n. 19 aprilie 1971, Reșița) este o fostă înotătoare română, specializată în stilul liber, care a câștigat patru medalii la Campionatele europene de natație din anii 1987, 1991 și 1993 Luminița Liliana Dobrescu a absolvit Facultatea de educație fizică și sport a Universității din Timișoara. După ce s-a retras din activitatea competițională, în 1997, a lucrat ca antrenor de înot.
În septembrie 2008, a primit titlul de cetățean de onoare al localității natale, municipiul Reșița.
1972: Rivaldo, fotbalist brazilian
1975: Marius Constantin Măldărășanu (n. 19 aprilie 1975,^[1] Ploiești, România) este un fotbalist român retras din activitate, actual antrenor la FC Metaloglobus București. A debutat în Divizia A la echipa FC Petrolul Ploiești în 1996, transferându-se la Rapid București în 1998. Măldărășanu a evoluat la echipa turcă Beșiktaș Istanbul în sezonul 2002 (ca împrumut), reîntorcându-se la Rapid în 2003.
În martie 2006 a primit Medalia „Meritul Sportiv” clasa a II-a cu o baretă din partea președintelui României de atunci, Traian Băsescu, deoarece a făcut parte din echipa Rapidului care a obținut calificarea în sferturile Cupei UEFA 2005-2006.
1977: Constantin Sandu (n. 9 aprilie 1977) este un scrimer român specializat pe sabie. A fost laureat cu argint pe echipe la Campionatul European din 1999 de la Bolzano, cu bronz pe echipe la cel din 2005 de la Zalaegerszeg, și cu aur pe echipe la cel din 2006 de la Izmir.^[1] După ce s-a retras din competiție a devenit arbitru internațional și antrenor la clubul lui, CS Dinamo. În anul 2008 a înființat primul club de scrimă privat din România, CS Riposta.
1978: Gabriel Heinze, fotbalist argentinian
1978: James Franco, actor, regizor, scenarist, producător american
1979: Kate Hudson, actriță americană
1981: Hayden Christensen, actor canadian
1985: Valon Behrami, fotbalist elvețian
1987: Maria Șarapova, jucătoare rusă de tenis de câmp
1987: Joe Hart, fotbalist englez
1988: Radmila Petrović, handbalistă din Muntenegru
1989: Marko Arnautović, fotbalist austriac

1990: Ciprian Ioan Pascal (n. 19 aprilie 1990, Piatra Neamț, România) este un muzician român, cunoscut pentru activitatea sa în trupa Bosquito.

Născut în Piatra Neamț, a fost atras de muzică de mic, inspirat fiind de succesul vărului său mai mare, Radu Almășan. Descoperă pasiunea pentru chitară dimpreună cu prietenul și viitorul coleg, Dorin Țapu, și își începe studiile muzicale la Liceul de Artă „Victor Brauner” din oraș. După absolvirea liceului, se înscrie la cursurile Academiei de muzică „Gheorghe Dima” din Piatra Neamț, la secția chitară clasică.

În anul 2010, își abandonează studiile, mutându-se în București și devenind chitarist în trupa Bosquito, alături de care lansează albumele „Babylon” (2014) și „Sus” (2019). Se naște în Piatra Neamț, România, pe 19 aprilie 1990. Este văr primar cu Radu Almășan, tatăl lui Ciprian și mama lui Radu fiind frați.

În anul 2001, rămâne profund impresionat după ce participă, în calitate de spectator, la concertul trupei lui Radu, Bosquito, de la Casa de Cultură din Piatra Neamț. Acest eveniment îi declanșează interesul pentru muzică.

Descoperă chitara alături de prietenul, Dorin Țapu, și încep să studieze împreună. Acest duo va fi și axul central al primului lor grup: Ride.^[1]

În 2010, după ce aude de reîntoarcerea în țară a lui Radu și de disponibilitatea acestuia de a relua Bosquito într-o nouă formulă, îl convinge pe Dorin să meargă împreună la București unde să susțină probe pentru chitarist, respectiv basist.

În octombrie 2010, concertează pentru prima dată în calitate de chitarist Bosquito, exact în locul unde și-a descoperit pasiunea: la Casa de Cultură din Piatra Neamț.^[2]

Între 2010-2019 susține sute de concerte și de apariții media alături de Bosquito.^[3] De asemenea, are o contribuție importantă la cele două albume de studio lansate în această perioadă („Babylon”- 2014 și „Sus” - 2019) atât în calitate de chitarist, cât și în calitate de co-compozitor (piesele „București” (Babylon) și „Din greșeală”

Date personale
Ciprian Ioan Pascal
Ciprian Pascal în concert la Gura Humorului în 2017
Născut	19 aprilie 1990 (29 de ani) Piatra Neamț, România
Cetățenie	România
Ocupație	chitarist, vocalist de acompaniament, compozitor
Activitate
Gen muzical	Pop rock, Latin rock, Alternative Rock
Instrument(e)	chitară acustică, chitară electrică. mandolină, pian, synth, charango, lap steel guitar, backing vocals
Ani de activitate	2010–prezent
Colaborare cu	Bosquito, Ride

1990: Lucia Dumitrescu (n. 29 aprilie 1990, la Buzău) este o cântăreață română de muzică pop.

A absolvit: Facultea de Psihologie și Științele Educației, Masterul de „Evaluarea, consilierea si psihoterapia copilului, cuplului, familiei” din cadrul Universității din București, Facultatea de Muzica, Colegiul Național „Iulia Hașdeu” din București, și a câștigat numeroase premii la diverse competiții muzicale naționale și internaționale.

Are numeroase apariții radio/TV și în diferite publicații muzicale.

A prezentat numeroase emisiuni de copii la Radio România Cultural în colaborare cu Daniel Horhocea.

A făcut parte din orchestra emisiunii „O la la” de la Pro TV.

Lucia Dumitrescu a făcut parte din echipa care s-a deplasat la Moscova pentru a reprezenta România în 2009 la concursul Eurovision. Ea a fost selectată pentru a face backing vocals la piesa The Balkan Girls interpretată de Elena Gheorghe.

În anul 2010 s-a calificat în finala Selecției Naționale cu piesa See You in Heaven, Michael.

Din anul 2010 prezintă emisiunea Top Românesc, difuzată la Radio România Actualități, alături de Titus Andrei

Este solista trupelor Blue Motors, Cardinal Show Orchestra, Trupa Arena.

Date personale
Lucia Dumitrescu
Nume la naștere	Lucia Dumitrescu
Născută	29 aprilie 1990 (29 de ani) Buzău, România
Cetățenie	România
Ocupație	Cântăreață
Activitate
Gen muzical	Pop
Instrument(e)	Voce
Ani de activitate	1997 - prezent

* 1992: Cristina Vasiu (n. 19 aprilie 1992, Hunedoara) este o cântăreață română care a devenit cunoscută în urma participării la emisiunea-concurs Vocea României. Cristina Vasiu s-a născut în Deva, judetul Hunedoara pe data de 19 aprilie 1992. Talentul pentru muzică i-a fost descoperit în copilărie de educatoarea de la grădiniță, care i-a recomandat mamei sa exploateze „firicelul” de ureche muzicală, ce s-a dezvoltat încă din primii ani de viață. La vârsta de 7 ani a început să studieze canto și teorie muzicală, simultan cu lecțiile de vioară și pian. Primul contact cu scena l-a avut la grădiniță, când a participat la emisiunea-concurs „Tip Top MiniTop”. În adolescență, lucrurile au luat amploare și a început să participe la festivalurile naționale și internaționale de muzică, fiind considerată de specialiști drept una dintre cele mai bune voci din tânăra generație. Vasiu a luat contact cu industria muzicală prin colaborările cu trupa Provincialii (2010 – albumul „Ochi de catifea”) și cu DJ Sava (2010 – single-ul „2.2 Story”). În 2011, Vasiu a participat la prima ediție a show-ului Vocea României, unde a făcut parte din echipa lui Horia Brenciu, unde a ajuns până în semifinale.^[1] După această experiență, a susținut patru seri de concert, la Sala Palatului, în spectacolul “Horia Brenciu – Fac ce-mi spune inima”.

Din 2012, Vasiu a început să colaboreze cu mai mulți compozitori din România. Artista a lansat doua single-uri: „Love me” – compus și produs de Groove Box, „Fell Ya” – o colaborare cu J Yolo, single produs de Full Boss Production și DJ Sava.^[2]

Primul ei videoclip este „Nu pot uita”, iar pentru producția muzicală, artista a colaborat cu Mihai Ristea, Alex Cotoi și Mika Moupondo, cel din urmă având și partea de rap din piesă.^[3] După feat-ul cu Mika Moupondo, pentru single-ul „Nu pot uita”, Vasiu schimbă stilul muzical, cucerind publiul cu o piesa “Vara se poartă single”, cu beat-uri reggae.^[4] Piesa a fost compusă de către artistă, alături de Adrian Verzila, Deaconu Dan Andrei și Costache Daniel. La începutul anului 2015, Vasiu a participat în cadrul Selecției Naționale Eurovision, cu piesa „Nowhere”.^[6]^[7]^[8]^[9]

În vara anului 2015, Vasiu a colaborat cu DiezZ pentru single-ul și videoclipul „Scurtmetraj”, o poveste cinematografică, ambele inspirate din lipsa iubirii și din dorința unui nou început, în care cei doi artiști joacă rolurile principale.^[10]

La sfarsitul anului 2016, Cristina Vasiu lanseaza piesa cu tot cu clip ``Hot de inimi``alaturi de Whats Up, o poveste emotionanta de iubire cu un clip pe masura.

In ianuarie 2017 Cristina Vasiu isi anunta intoarcerea in Selectia Nationala Eurovision cu o compozitie suedeza. Piesa ``Set The Skies On Fire`` este o compozitie creata de producatorul suedez Jonas Thander.

Date personale
Cristina Vasiu
Nume la naștere	Cristina Florentina Vasiu
Născută	19 aprilie 1992 (27 de ani) Hunedoara
Ocupație	Cântăreață
Activitate
Origine	Romana
Instrument(e)	Vioară și pian
Ani de activitate	2010-prezent
Case de discuri	Cat Music, Full Boss Production
Colaborare cu	DJ Sava, Mihai Ristea, J Yolo, Alex Cotoi, DiezZ, Provincialii și Mika Moupondo, Whats Up

VA URMA

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

vineri, 17 aprilie 2020

Evenimente

Nașteri

Construcții și structuri[modificare | modificare sursă]

Căi ferate și poduri[modificare | modificare sursă]

Cărți, lucrări publicate[modificare | modificare sursă]

Operă literară[modificare | modificare sursă]

Piese de teatru[modificare | modificare sursă]

Traduceri[modificare | modificare sursă]

Lucrări[modificare | modificare sursă]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Raportați un abuz