joi, 16 aprilie 2020

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU VINERI 17 APRILIE 2020 - VINEREA MARE

 PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE (A. Evenimente, Nașteri); PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

Evenimente

1970: Echipajul de pe Apollo 13 s-a întors pe Terra în siguranță.
1975: Cranii de khmeri, victime ale Khmerilor Roșii

Nașteri

  • 1278: Mihail al IX-lea Paleologul, co-împărat al Imperiului Roman de Apus (d. 1320)
  • 1573: Maximilian I (n. 17 aprilie 1573, München - d. 27 septembrie 1651, Ingolstadt) a fost din 1597 principe al Bavariei și din 1623 totodată unul din cei șapte principi electori ai Sfântului Imperiu Roman (în locul lui Frederic al V-lea, principe al Palatinatului, care fusese ales rege al Boemiei în ciuda împotrivirii împăratului Rudolf al II-lea și a fost înfrânt în Bătălia de la Muntele Alb).
    În anul 1609 a pus bazele Ligii Catolice.  
  • 1598: Giovanni Riccioli, astronom italian (d. 1671)
  • 1735: Johann Seivert, lexicograf transilvănean (d. 1785)
  • 1815: Prințesa Therese Wilhelmine Friederike Isabelle Charlotte de Nassau-Weilburg,[1][2] (n. 17 aprilie 1815 - 8 decembrie 1871) a fost membră a Casei de Nassau-Weilburg și Prințesă de Nassau-Weilburg prin naștere. Prin căsătoria cu Ducele Peter de Oldenburg a devenit membră a Casei de Holstein-Gottorp și Ducesă de Oldenburg. Therese a fost al doilea copil al Ducelui Wilhelm de Nassau și a primei lui soții, Prințesa Louise de Saxa-Hildburghausen.[1][2] Orfană de mamă la zece ani, a fost crescută de tatăl ei și mama vitregă, Prințesa Pauline de Württemberg, care era cu doar cinci ani mai mare decât ea. A primit o bună educație și a studiat pictura și sculptura.
    Fratele ei mai mic, Alfred, a devenit Mare Duce de Luxemburg, iar sora ei Maria a fost mama Elisabetei, viitoare regină a României. Una dintre surorile ei vitrege a fost Sofia de Nassau, care a devenit regină a Suediei.
    La 23 aprilie 1837, la Biebrich, s-a căsătorit cu Ducele Peter de Oldenburg, al doilea fiu al Ducelui Georg de Oldenburg și al Marii Ducese Ecaterina Pavlovna a Rusiei.[1][2] Therese și Peter au avut opt copii:[1]
    Prințesa Therese de Nassau-Weilburg
    În Rusia, ea a creat o școală pentru fetele sărace (Institutul Prințesa Therese de Oldenbourg) și a finanțat adăposturi pentru săraci. În 1843 ea a vizitat în Varșovia un spital de copii unde s-a întâlnit cu "Surorile Milei", care o impresionează. Revenită în Rusia, a fondat la 9 martie 1844 "Comunitatea Surorile Milei", care a jucat un rol important în a-i ajuta pe cei nevoiași.
    Therese Wilhelmina a murit la 8 decembrie 1871, la Praga, la vârsta de 56 de ani.  
    Prințesa Therese de Nassau-Weilburg
    Ducesa Therese de Oldenburg
    NassauTeresia.jpg
    Ducesa Therese de Oldenburg
    Date personale
    Nume la naștereTherese Wilhelmine Friederike Isabelle Charlotte
    Născută17 aprilie 1815
    Weilburg, Principatul de Nassau-Weilburg
    Decedată (56 de ani)
    Praga, Regatul Boemiei, Austro–Ungaria
    PărințiWilhelm, Duce de Nassau
    Prințesa Louise de Saxa-Hildburghausen Modificați la Wikidata
    Frați și suroriPrințesa Elena de Nassau
    Sofia de Nassau
    Prințesa Maria de Nassau
    Nikolaus Wilhelm de Nassau
    Adolf, Mare Duce de Luxemburg
    Prince Moritz Wilhelm of Nassau-Weilburg[*] Modificați la Wikidata
    Căsătorită cuDucele Peter de Oldenburg
    CopiiMarea Ducesă Alexandra Petrovna a Rusiei
    Ducele Nicolae
    Ducesa Cecile
    Ducele Alexandru Petrovici
    Ducesa Katherine
    Ducele George
    Ducele Constantin
    Therese, Prințesă George de Leuchtenberg
    CetățenieFlag of the German Empire.svg Germania Modificați la Wikidata
    Apartenență nobiliară
    TitluriPrințesă
    Familie nobiliarăCasa de Nassau-Weilburg
    Casa de Holstein-Gottorp
  • 1823: Infantele Enrique, Duce de Sevilla (spaniolă Infante Enrique María Fernando Carlos Francisco Luis de Borbón y Borbón-Dos Sicilias, Duque de Sevilla; 17 aprilie 1823–12 martie 1870) a fost membru al Casei de Bourbon, infante al Spaniei și Duce de Sevilla, nepot al regelui Carol al IV-lea al Spaniei. Este cunoscut pentru ideile sale revoluționare, progresive în timpul domniei verișoarei și cumnatei sale, Isabela a II-a a Spaniei. Infantele Enrique s-a născut la Sevillia, Spania, ca al patrulea copil și al doilea fiu al Infantelui Francisco de Paula al Spaniei (1794–1865), (fiu al regelui Carol al IV-lea al Spaniei și a Prințesei Maria Luisa de Parma) și a soției acestuia, Prințesa Luisa Carlotta a celor Două Sicilii (1804–1844), (fiica regelui Francisc I al celor Două Sicilii și a Infantei María Isabella a Spaniei).
    Unchiul său, regele Ferdinand al VII-lea, i-a acordat titlul de Duce de Sevillia iar în 1820 a conferit titlul de Duce de Cádiz fratelui său mai mare, Francisc. Enrique a fost botezat Enrique María Fernando Carlos Francisco Luís și nașii săi au fost: mătușa maternă Prințesa Caroline Ferdinande, Ducesă de Berry și fiul ei, Ducele de Bordeaux, de la care a primit numele.
    În 1833, decesul unchiului său Ferdinand al VII-lea, a divizat curtea între susținătorii Prințesei de Asturia, mai târziu regina Isabela a II-a, și unchiul lor, Don Carlos. Mătușa maternă a lui Enrique, regina Maria Christina, văduva lui Ferdinand al VII-lea, va deveni regentă a Spaniei din 1833 până în 1840.
    A doua căsătorie a reginei regente cu Agustín Fernando Muñoz y Sánchez în 1833 a provocat un dezacord între ea și sora ei, Infanta Luisa Carlotta, rezultând în izgonirea Luisei Carlota și a familiei ei la Paris, unde regina consort era mătușa lor.
    Enrique și frații lui au fost educați în capitala Franței. La Lycée și-a întâlnit vărul, Antoine, Duce de Montpensier, cu care va dezvolta mai târziu o intensă rivalitate care în cele din urmă va duce la o tragedie. Enrique și-a petrect vremea și în Belgia, unde verișoara sa Louise era regină consort a lui Leopold I. Acolo a aflat de expulzarea din Spania în 1840 a reginei regent și a soțului acesteia.
    În cele din urmă întors în Spania, Enrique și-a început cariera militară la Ferrol, Galicia, unde a fost lăudat pentru comportamentul său. În 1843 a fost promovat la rangul de locotenent și a primit comanda navei Manzanares. În 1845 era căpitan al unei fregate.
    Deși a existat posibilitatea unei căsătorii între Enrique și Isabela a II-a, ea s-a măritat cu fratele lui Enrique, Francisc, Duce de Cádiz. În același timp, sora mai mică a lui Enrique, Infanta Luisa, s-a căsătorit cu Ducele de Montpensier la inițiativa Franței.
    Acuzat că a luat parte la o revoltă împotriva monarhiei în Galicia, Enrique a fost expulzat din Spania în martie 1846, cu puțin timp înainte de fratelui său cu regina. Don Enrique s-a refugiat în Belgia, unde se stabilise sora lui Isabel Fernandina. La acea vreme el a fost considerat un candidat pentru tronul din Mexic, deși există puține dovezi că Enrique a urmărit perspectiva cu entuziasm. La scurt timp după aceea, lui Enrique i s-a permis să se întoarcă în Spania, unde s-a întâlnit cu Elena María de Castellvi y Shelly (1821-1863), fiica lui Antonio de Padua de Castellvi y Fernández de Córdoba, conte de Castellá și a soției acestuia, Margareta Shelly. Regina nu a susținut mezalianța, astfel încât cuplul a fugit la Roma la 6 mai 1847. La întoarcerea lor în Spania, cuplul a fost alungat la Bayonne, mai târziu, stabilindu-se la Toulouse.
    Enrique și Elena María au avut patru fii și o fiică:
  • 1838: Prințesa Antoinette de Saxa-Altenburg (17 aprilie 1838 – 13 octombrie 1908) a fost al doilea copil al Prințului Eduard de Saxa-Altenburg și a Prințesei Amalie de Hohenzollern-Sigmaringen. La 22 aprilie 1854, la Altenburg, s-a căsătorit cu Frederic, fiul cel mare și moștenitorul Ducelui Leopold al IV-lea de Anhalt. Cuplul a avut șase copii:[1]
  • 1885: Karen Blixen, romancieră daneză (d. 1962)
  • 1895: Ion Vinea (n. ,[1][2][3] Giurgiu, România – d. ,[1][2][3] București, Republica Populară Română) este pseudonimul literar al lui Ion Eugen Iovanachi [4], care a fost un poet român simbolist și suprarealist, aflat mereu în vecinătatea mișcării literare de avangardă. După absolvirea liceului Sfântul Sava din București, frecventează cursurile Facultății de Drept, mai întâi la București, apoi la Iași, unde își ia diploma de licență. Nu a profesat niciodată avocatura. Încă din anii liceului, publică împreună cu Tristan Tzara și Marcel Iancu revista Simbolul (octombrie 1912)[5], cu atitudine netă împotriva semănătorismului. Revista a apărut în numai 4 numere, finanțate și ilustrate de Marcel Iancu.[6] În anii 1914 - 1916 publică versuri apreciate în mod pozitiv de critică. De la început Vinea a fost socotit un poet modern. A fi modern la acea dată însemna a fi simbolist. Dacă poeziile de ucenicie sunt într-adevăr simboliste, producțiile următoare au o nuanță mai tonică, Vinea fiind refractar oricărei înregimentări. Ion Vinea și-a înjghebat propria echipă în jurul revistei Contimporanul, pe care o conduce în anii 1922-1932, revistă care devine principală rampă de lansare a scriitorilor moderniști și avangardiști. Contimporanul a mobilizat revolta iconoclastă a tinerimii, lovind în tabu-urile burgheze, în platitudinea distins-academică și în modelele "frumosului" mistificator, încărcat de prejudecăți naționaliste și de un ruralism agresiv. Alături de colaborarea scriitorilor români, printre care se pot menționa Barbu Fundoianu, Ilarie Voronca și Ion Barbu, editorul Vinea a mai găzduit texte ale autorilor de pe diverse meridiane (Paul Éluard, Philippe Souppault, Robert Musil, Joyce Trake, Kassak Lajos și alții), întreținând o vastă corespondență cu membrii „comunității” avangardiste europene, fapt care îi permite să păstreze revista mereu în actualitate. Registrul liric al lui Ion Vinea a fost foarte amplu, de la poezia simbolistă elegantă și decorativă sau ironic-patetică, până la modernismul învecinat cu extremismul avangardiștilor, pe care totuși s-a ferit să-l adopte în practica literară. Capacitatea lui de a trece de la o formulă poetică la alta a fost singulară în literatura română, versurile lui putând aminti de Lucian Blaga dar și de Tudor Arghezi sau Adrian Maniu.
    Ca și Ilarie Voronca, Ion Vinea este un mare creator de imagini, fără a slăbi însă niciodată controlul inteligenței artistice asupra fluxului imagistic. Față de creația sa poetică a dovedit nepăsare, risipindu-și versurile în paginile diverselor publicații la care colabora, fără preocuparea de a și le aduna într-un volum. O va face totuși în anul 1964, când la 26 iunie se dă "bun de tipar" volumului Ora fântânilor de către Editura pentru Literatură. Ion Vinea, în vârstă de 69 de ani, nu își va vedea însă cartea în vitrinele librăriilor. Se stinge din viață câteva zile mai târziu, în ziua de 6 iulie. Poezii, poeme în proză
    • Descântecul și Flori de lampă, Biblioteca Dimineața, 1925
    • Paradisul suspinelor, Editura Cultura Națională, București, 1930 (cu 5 gravuri, printre care un portret de Marcel Iancu)
    • Ora fântânilor, Editura pentru Literatură, București, 1963
    • Poeme, Editura Tineretului, București, 1969 (postum)
    • Ornic nesupus: versuri. (Poezii de duminică), Editura Eus, Chișinău, 1993 (antologie postumă îngrijită de Leo Butnaru)
    Proză, publicistică
    • Lunatecii, roman, Editura pentru Literatură, București, 1965 (postum)
    • Venin de mai, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1971 (postum; roman neterminat)
    • Publicistică literară, Editura Minerva, București, 1977 (postum)
    • Săgeata și arabescul. Articole și pamflete, Editura Minerva, București, 1984 (postum)
    Opere traduse în alte limbi
  • 1897: Thornton Wilder, scriitor american, laureat al premiului Pulitzer pe anul 1926 (d. 1975)
  • 1900: Willy Burkhardt, compozitor elvețian (d. 1955)
  • 1911: Hervé Bazin, scriitor francez (d. 1996)
  • 1916: Magda Isanos (n. 17 aprilie 1916, Iași - d. 17 noiembrie 1944, București) a fost o avocată, poetă, prozatoare și publicistă română.
    S-a născut la Iași, ca fiică a lui Mihai Isanos și a Elisabetei (n. Bălan), doctori în medicină. A urmat școala primară la Costiujeni, spital unde lucrau părinții ei, în apropiere de Chișinău, iar liceul la Școala eparhială de fete din Chișinău. A studiat la Iași (1934-1938) dreptul și filozofia; licențiată în drept, a profesat scurt timp avocatura la Iași.
    Debutează în 1932, cu versuri în revista „Licurici” a Liceului de băieți „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Chișinău.
    A fost soția lui Eusebiu Camilar, iar medicul Elena Alistar i-a fost mătușă. 

    Biografie[modificare | modificare sursă]

    • 1915 - Din actul de căsătorie datat 14 iulie 1915 al Oficiului de stare civilă de pe lângă Municipiul Iași, rezultă că domnul Mihail Isanos de profesie medic, domiciliat în Iași, str. I. C. Brătianu, fiu al d-lui Iosef Isanos, de profesie mecanic și ai d-nei Peița, născută Papadopol, de profesie casnică, se căsătorește cu Elisabeta Bălan, în vârstă de 26 de ani, de profesie doctorandă, domiciliată în Iași, str. Sărăriei.
    Și-au început cariera ca medici psihiatri Ia Spitalul Socola, lucrând cu profesorul C. I. Parhon.
    • 1916 - 17 aprilie se naște fiica lor Magda (conform cu Actul de naștere nr. 767 din anul 1916, luna aprilie, ziua 20. Registrul de stare civilă pentru născuți, 1—2/1918, oraș Iași).
    • 1917 - La vârsta de un an și șase luni s-a îmbolnăvit de poliomielită, a fost salvată numai datorită grijii deosebite a mamei sale, despre care poeta spunea mai târziu : Mama m-a născut a doua oară. Sechelele bolii au fost reduse la minimum, a rămas numai cu o sănătate delicată și cu o vizibilă dificultate la mers.
    • 1920 - Soții Isanos ocupă posturile de medici la spitalul din Coștiugeni, părăsind astfel Iașiul și spitalul Socola.
    De mic copil, fiica lor avea o adevărată pasiune pentru lectură, citea zi și noapte din biblioteca părinților și din biblioteca școlii. A urmat liceul la Chișinău, pasionând-o chiar de la început limba română și istoria, iar mai târziu filosofia. Acum se afirmă și pasiunea sa pentru literatură.
    • 1932 - Elevă a Liceului Eparhial din Chișinău (în clasa a VI-a) publică în revista liceului de băieți, Licurici, an. 1, nr. 2 clin 28 mai 1982 poeziile Aș vrea un basm și Primăvara.
    • 1933 - În revista Licurici, an. II, nr. 2 din 1 aprilie apare poezia Gelozie. în același an ia ființă pe lângă Liceul Eparhial de fete din Chișinău Societatea culturală „Iulia Hașdeu", la înființarea căreia aportul Magdei Isanos a fost determinant. Poeta participă, împreună cu alte colege, la concursul organizat anual de Societatea „Tinerimea română", la București. Obține premiul II la tema privind drepturile femeilor. La ceremonia de înmânare a premiilor, președintele Societății, profesorul Nae Dumitrescu, declară : De dumneata sunt convins că am să mai aud ! Ai mari posibilități.
    • 1934 - Publică în „Viața Basarabiei”, anul III, nr. 3, martie, poezia Ploaie; în „Crai nou”, an. I, nr. 3 din 31 martie poezia Toporași. Contribuie la apariția revistei Ghiocei, organul Societății culturale a școlii, având ca redactor pe eleva Magda Isanos, clasa a Vll-a. În același an publică în aceeași revistă (Ghiocei, an. I, nr. 2, aprilie) schița Creionări, recenzii asupra revistei Crai nou, iar în nr. 2 (mai 1934) poezia Macii și schița Inseparabilele. Ține o conferință cu tema Femeia în literatura noastră. În luna mai elevele din clasa a Vll-a, care lucrau la revistă, predau ștafeta seriei următoare.
    În toamna aceluiași an își începe la Iași studiile universitare. Inițial, se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie, urmând paralel cursurile Facultății de Drept. în cele din urmă, renunță la Litere, hotărându-se să urmeze Dreptul.
    • 1935 - Locuia la familia avocatului M. Călinescu, lângă grădina Copou, într-un cartier liniștit și foarte aproape de Universitate.
    La 18 septembrie se căsătorește la Chișinău cu Lev Panteleev, (Acesta își făcuse studiile la Iași, urmând limbile clasice. Avea calități intelectuale remarcabile, scria poezii și era și el un cititor pasionat). Poeta publică în „Viața Basarabiei”, an IV, nr. 11—12 nov.-dec. poezia Rochia.
    • 1936 - La 31 ianuarie căsătoria ei s-a desfăcut prin consens.
    Continuă să publice în Viața Basarabiei, devine colaboratoare a revistei „Însemnări ieșene”, (unde publică cu regularitate până la sfârșitul anului când revista va fi suprimată). Paralel publică în „Cuget moldovenesc” și „Pagini basarabene” poezii ca Dorința, Grădinărie, Atavism, Toamnă, Caisul, Cuvântul Evei, Jucărie, și altele.
    Locuiește împreună cu sora sa Silvia, studentă la medicină, într-o vilă pe Aleea Greuceanu, azi strada Pinului, ulterior într-un apartament pe strada Sărăriei, colț cu Ralet, în apropierea casei care a fost ultima locuință a lui George Topîrceanu. În această perioadă se apropie de studenții cu concepții democratice, integrându-se în Frontul Democrat Studențesc. În vara anului 1938 Magda Isanos participă la conferințe și la strângerea de fonduri pentru ajutorarea poporului spaniol.
    • 1937 - Publică în Însemnări ieșene, aproape număr de număr, poezii ca Învrăjbiri, La marginea cimitirului, Blestem, Lacul, Calul de la birja de noapte, Ultimul sărut, După scriptură, Logodnă de primăvară, Risipire, Greșeala de tipar, Vis vegetal, Capricii, Murim, Romanță, iar în Lumea (23 decembrie) poezia Cîntarea păstoriței.
    În același an, ziarul Lumea (din 13 decembrie) va fi prima publicație în care se remarcă talentul poetei: „descoperire prețioasă a Însemnărilor ieșene”. La 26 decembrie, același ziar anunța „un nou talent în plină ascensiune, acel al d-rei M. I. (Magda Isanos), poetă a preocupărilor transcedentale, minunat redate în versuri, versuri de o temeritate care depășește feminismul”.
    • 1938 - Magda Isanos are o activitate intensă. Colaborând la mai multe reviste, publică poezii ca Rugăciune în pădurea de brad, Bunicul, Regret, în „Însemnări Ieșene”. Apoi, Întoarcerea gospodarului, Fragment, Zori, Moartea bunicului, Leagănul, Interior, Insulă, Poem, Pomii cei tineri, în ziarul Iașul și, în același ziar, recenzii despre Enigma Otiliei de George Călinescu și Tâmple în flăcări, poeme de Victor Măgură.
    La 31 martie se căsătorește cu Eusebiu Camilar (martori: George Lesnea și avocatul M. Călinescu, la care locuise Magda în primii ani de studenție). În vara anului 1938, Camilar o duce pe Magda la Udești, unde-i cunoaște familia, prietenii și locurile copilăriei.
    Participă la ședințele Societății Noua Junime, înființată din inițiativa lui G. Călinescu, citind din poeziile ei. Toamna își ia licența în Drept. Prietena sa Veronica Zosin consideră că a fost „cea mai veselă și fericită perioadă din viața Magdei”.
    • 1939 - Se înscrie în Baroul de Iași ca avocat stagiar, la 13 ianuarie. Colaborează la Jurnalul literar, an. I, nr. 1 din 1 ianuarie, cu recenzia la Moldovenii de Georgeta Mircea Cancicov, în nr. 2 din 8 ianuarie, cu recenzia la Vulpea de Mary Webb și poezia Dimineața, reprodusă în Viața Basarabiei, an VIII,nr. 2—3 (februarie-martie). în Jurnalul literar, nr. 17 din 12 februarie, publică recenzia la Cartea cu amintiri de Marcu Beza. Ulterior, în aceeași revistă, semnează versuri intitulate Poem (Florile și fiecare sens luminos al lumii), Rugăciune, Ziua mea netrăită, Noapte, În cimitir și Amurg.
    În același an are un succes răsunător în avocatură.
    • 1940 - Magda Isanos publică în „Însemnări ieșene” (an V, nr. 4 din 1 aprilie) poezia Flori adevărate. În Iașul poeziile Săracii și Flori (aceasta din urmă, reprodusă în Revista Fundațiilor din 1 iulie același an) și în 15 iulie Elegie (datată 2 iulie 1940) inspirată din actualitatea istorică.
    În septembrie se aprobă apariția la Iași a ziarului Avântul, unde, alături de George Ivașcu, Alexandru Pini, Eusebiu Camilar, Magda Isanos face parte din personalul redacțional. Suspectată de cenzură, gazeta nu mai apare.
    În octombrie, soții Camilar se mută pe strada Săulescu, unde au locuit până în primăvara anului 1944, când vor pleca în refugiu.
    • 1941 - Prefectura județului Iași aprobă, începând cu luna aprilie, apariția ziarului de informații „Voința”, redactor responsabil Eusebiu Camilar, care — convocat sub arme — lasă toată munca redacției în grija poetei. „Ziarul a fost opera Magdei”, scrie amica sa, Veronica Zosin (căsătorită Gorgos). Primul, număr apare la 2 aprilie 1941. Din lipsă de fonduri, ziarul își încetează însă apariția în a doua jumătate a lunii mai.
    Se naște Elisabeta, fiica poetei.
    În același an, boala Magdei se agravează. În luna decembrie 30, Baroul Iași înregistrează cererea sa din 28 XI 1941, prin care Magda Isanos Camilar, avocat stagiar, domiciliată în București, strada Popa Nan nr. 49, înaintează un certificat medical, dând delegație pentru amânarea proceselor sale d-rei Veronica Zosin, deoarece din motive independente de voința mea sunt ținută să nu activez. În primele certificate medicale aflate la dosarul Baroului se invocă o „indurație” la baza unuia din plămâni. Boala de inimă, ca o consecință a unui reumatism, apare în ultimul certificat.
    • 1942 - Vizitează familia poetului Mihai Codreanu, care - așa cum declară mai târziu E. Camilar a călăuzit cu grijă de părinte primii pași în arta poetică a Magdei Isanos.
    Publică în „Vremea” și „Cetatea Moldovei” poeziile Pădurea și Ion.
    • 1943 - Publică în „Cetatea Moldovei”, „Vremea”, „Revista Fundaților”, „Cuget moldovenesc” poezii ca Spital, Auz, Poemul femeii care iubea primăvara, Când cel iubit..., Păsările, Solii cerului, Zeii, Fata bătrână, Bărbatul, Mai sunt câteva veri, și altele.
    În același an, apare la Iași, în editura „Bravo”, primul volum: Poezii al Magdei, sub îngrijirea lui Eusebiu Camilar. La 2 martie, Baroul Iași înregistrează cererea prin care Magda Isanos Camilar, avocat stagiar, domiciliată în Iași, strada Săulescu 19, înaintează „alăturatul certificat medical, din care se vede că sufăr de o boală de inimă ce m-a împiedicat un timp nedeterminat să depun vreo activitate profesională”.
    • 1944 - „Vremea”, „Revista Fundațiilor”, „Victoria”, „Orizont” și „Tribuna poporului” publică sub semnătura Magdei Isanos poezii ca Bunavestire, Oglinzi, Oamenii, Toamnă, Duhurile pământului, Am văzut și eu oameni plecând, Aștept anul unu, Doamne, n-am ajuns pînă la tine, Munții lumii pe inima mea, Ospăț, Aceste mini ș.a.
    La sfârșitul lui martie, soții Camilar pleacă în refugiu. In noaptea de 5 spre 6 iunie un bombardament de aviație distruge toate manuscrisele Magdei și ale lui Camilar din locuința lor din Iași. A rămas doar un caiet, cu patru povestiri inedite, păstrat de d-na Gorgos, prietena Magdei, care l-a descoperit în grădina casei.
    În 17 noiembrie poeta se stinge la București, în locuința părinților săi din strada Popa Nan - Nr. 49.
  • 1920: Stere Popescu, coreograf român (d. 1968)
  • 1923: Gianni Raimondi, tenor italian (d. 2008)
  • 1932: Sabin Bălașa (n. 17 iunie 1932, Dobriceni județul interbelic Olt - d. 1 aprilie 2008, București) a fost un pictor, autor și regizor de filme de pictură animată, dar și scriitor român. Bălașa a absolvit în 1955 Institutul de Artă Nicolae Grigorescu din București.
    Obsesia declarată a vieții și a artei lui Sabin Bălașa a fost să inițieze o mare renaștere artistică și culturală. Alegerea sa a fost să fie renascentist, înțelegând că Renașterea nu se consumă istoric într-o perioadă anume de reconsiderare a valorilor, ci însoțește, ca stare de spirit, demersul creatorului de cultură. Dincolo de valoarea intrinsecă a picturii sale, apreciată în întreaga lume cu atribute acordate doar capodoperelor, opera amplă a lui Sabin Bălașa, care cuprinde, deopotrivă și creația cinematografică (i s-au acordat prestigioase premii internaționale pentru filmele de animație[necesită citare]), literară și publicistică, își pune amprenta inconfundabilă asupra epocii.
    Deși arta sa nu e nici pe departe facilă, ea se dezvăluie cu generozitate și, pe insesizabile trepte de inițiere, spune cu adevărat ceva oricărui privitor. Pe Sabin Bălașa nu trebuie să-l explici ca să-l simți, și abia după ce-l simți începi să-ți explici lumea în care ai simțit. O hermeneutică hipnotică unică și tipică artei lui Sabin Bălașa dezvăluie cu discreție ceea ce autorul știa dintotdeauna - Renașterea pe care își propunea s-o inițieze înflorise deja din clipa în care măiastra sa mână apucase penelul. S-a născut în Oltenia, la Dobriceni, la 17 iunie 1932. Tatăl său, preot, și mama sa, învățătoare, își transformaseră casa în muzeu arheologic și etnografic, cu peste 3000 de piese. A fost școlit la Craiova și apoi la București. A fost legat spiritual de Italia pe care a vizitat-o de mai multe ori, pentru a primi diferite premii[necesită citare], dar și pentru a picta, în special de Florența. Aceeași legătură a simțit-o față de Iași, unde a realizat în intervalul 1968-1978 celebrele murale care înnobilează Sala Pașilor Pierduți a Universității Al. I. Cuza, și unde s-a simțit permanent acasă, motiv pentru care declara, cu umor, că este "moldovean de origine oltean"[necesită citare]. Celebritatea pe care i-au adus-o muralele de la Iași și pentru care era considerat clasic înainte de a împlini 40 de ani, a determinat o adevărată vânătoare de Sabin Bălașa.
    Marii colecționari din România, dar și din Europa și SUA, i-au dorit lucrările, crescând cotația acestora la valori amețitoare pentru artiști cu mai puțin noroc sau talent, puternicii epocii i-au comandat și i-au plătit două lucrări dedicate cuplului Ceaușescu (de altminteri, remarcabile ca valoare artistică; în schimb, Bălașa n-a pictat niciodată tractoare, ciocane și seceri și opera sa nu s-a încadrat în rigorile ideologice ale comunismului). Succesele sale au atras și contestări vehemente, alimentate, cel mai adesea, de faptul că picturile sale se vindeau cu prețuri mult mai mari decât ale clasicilor români și absolut nesperate de contemporani.
    Totuși, în special în ultimul deceniu, tocmai aceste prețuri au acționat ca un adevărat accelerator de performanță pentru piața de artă românească, ceea ce cu onestitate recunoștea un valoros pictor ieșean[necesită citare] atunci când a început să vândă cu câteva mii de euro o lucrare, față de câteva sute cât primea de obicei, după ce aceeași Sală a Pașilor Pierduți găzduise expoziția Sabin Bălașa organizată de Galeriile de artă Top Business în cadrul căreia cea mai ieftină lucrare costă câteva zeci de mii de euro. Cum expoziția a fost vizitată, în trei săptămâni, de peste 60.000 de oameni[necesită citare], unii sosiți de departe, chiar din străinătate pentru a se întâlni cu opera lui Sabin Bălașa reunită într-un simbolic transfer de semnificație între muralele realizate în anii 70 și lucrări recente ale maestrului care împlinea 70 de ani, se mai poate vorbi și de un al treilea și cel mai important gen de "vânătoare de Sabin Bălașa" - uriașul succes de public.
    Mormântul lui Sabin Bălașa de la Cimitirul Eternitatea din Iași.
    Studii:
    • 1955, Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, București, România
    • 1965, cursuri Academia de Limbă și Cultură Italiană Siena
    • 1966, cursuri Academia de Pictură din Perugia
    Sabin Bălașa s-a stins din viață în data de 1 aprilie 2008, la Spitalul Sfânta Maria din București în urma unui cancer pulmonar.[1]
    A fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași în data de 5 aprilie 2008.  

    Opera[modificare | modificare sursă]

    Filme de pictură animată[modificare | modificare sursă]

    Autor și regizor a 12 filme de pictură animată:
    • „Picătura" (1966)
    • „Orașul" (1967)
    • „Valul" (1968)
    • „Pasărea Phoenix" (1968)
    • „Fascinație" (1969)
    • „Întoarcere în viitor" (1971)
    • „Galaxia" (1973)
    • „Odă" (1975)
    • „Exodul spre lumină" (1979)

    Picturi murale[modificare | modificare sursă]

    19 picturi murale (aproximativ 270 m2),Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași
    • "Aspirație" 380/546 cm
    • "Omagiu întemeietorilor" 372/471 cm
    • "Amfiteatru" 452/400 cm
    • "Generații" 452/379 cm
    • "Triumful vieții" 420/249 cm
    • "Dezastrul atomic" 420/249 cm
    • "Icar" 422/248 cm
    • "Prometeu" 417/247 cm
    • "Exodul spre lumină" 416/247 cm
    • "Ștefan cel Mare" 419/250 cm
    • "Moldova" 430/265 cm
    • "Luceafărul" - triptic (429/267 cm, 430/267 cm, 431/269 cm)
    • "Legenda Meșterului Manole" 432/268 cm
    • "Nunta Cosmică" 431/268 cm
    • "Legenda Dochiei" 429/268 cm
    • "Străbunii" 433/268 cm
    • "Galaxia Iubirii" 1080/466 cm
    Două picturi murale, Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați:
    • "Războinicii" - (inițial aflată la Muzeul Militar Central, București, pusă la dispoziția artistului la demolarea muzeului, lucrarea a fost mutată și apoi restaurată pe noul amplasament de către artist)
    • "Hora"
    "Nunta Cosmică (Miorița)" la Hotel București
    Două picturi murale la Academia de Studii Economice, București
    • "Geneza"
    • "Feerie"
    Două picturi murale la Agricola Internațional, Bacău
    Sala rondă din Hotel Intercotinental, București.
    Alte picturi murale în reședințe particulare.
    Expoziții personale:
    • 1978, Roma
    • 1980, Roma
    • 1982, Stockholm
    • 1982, București, Muzeul național de Artă,
    • 1985, Kerkera (Grecia)
    • 1988, Moscova, Tbilisi și alte capitale ale statelor fostei URSS
    • 1992, București
    • 1994, Israel
    • 2000, București, World Trade Center
    • 2002, Iași, Univ. Al. I. Cuza
    • 2005, București.

    Opera scrisă[modificare | modificare sursă]

    Romane[modificare | modificare sursă]

    • "Deșertul Albastru", roman, 1996
    • "Exodul spre Lumină", roman, 2002
    • "Democrație în Oglinzi", roman, 2006

    Articole și eseuri în presa scrisă[modificare | modificare sursă]

    Autor al unui număr larg de articole și eseuri în presa scrisă între anii 1956-2007, printre care:
    • Picasso, marginalii la o expoziție, Steagul roșu, 19 noiembrie 1968
    • Ideea filmelor mele, Tribuna, 5 martie 1970
    • Tradiție și inovație în filmul de animație, România Liberă, 29 august 1970
    • Urâtul în peisajul orașului, România literară, noiembrie 1970
    • Izvorul, Albina, G. V. 1971
    • Memoria faptelor eroice, Contemporanul, 20 august 1971
    • Ceea ce uimește, România literară, 11 noiembrie 1971
    • Arta - un mod de a trăi, Viața studențească, 25 octombrie 1972
    • Spațiul iubirii - umanismul, Scînteia tineretului, 3 ianuarie 1972
    • Sabin Bălașa și Radu Negru Dialog despre pictura monumentală, 29 septembrie 1972
    • A fi onest, a fi liber, a fi artist, Contemporanul, 3 noiembrie 1972
    • Arta, un mod de a trăi. Fidias și omul posibil, Viața studențească, 16 mai 1973
    • Nemurirea lui Picasso, Flacăra, 21 aprilie 1973
    • Dacă ar fi să recomand, Contemporanul, 18 ianuarie 1974
    • Drăgășanii mei, România pitorească, nr. 3, 1974
    • Arta, un mod de a trăi, Viața studențească, 24 ian. 1974
    • Arta și-a ales ca simbol femeia, Femeia, Almanah 1974
    • Aportul concret al artistului la înnobilarea vieții din cetate, Informația Bucureștiului, 9 noiembrie 1974
    • Semnul maturității, România libera, 30 iunie 1975
    • Viața, un poem pictat, Contemporanul, 31 dec. 1976
    • Munca artistului, Contemporanul, 2 iulie 1976
    • Corneliu Baba și culorile permanenței, Albina, ian. 1977
    • Conștiința nemuririi, Contemporanul, 18 martie 1977
    • Retrospectivă Vasile Blendea, Contemporanul, 12 august 1977
    • Îndatoriri comune, România literară, 18 august 1977
    • Ritmul fără popas, Luceafărul, 10 decembrie 1977
    • Iubesc creația și detest distrugerea, Săptămâna, 1 dec. 1978
    • Artă de for public, Scînteia tineretului, 20 iulie 1978
    • Prestigiul artei, Tribuna, 23 martie 1978
    • Leacuri la inimă nu-s, Scînteia tineretului, 28 noiembrie 1982
    • Armele, războiul, incompatibile cu arta și cultura, România libera, 29 iunie 1982
    • Răspunderea omului de artă, Flacăra, 18 iunie 1982
    • Despre mine... <Catalogul Muzeului de Artă, București, octombrie-noiembrie 1982
    • Eu și eternitatea, Diplomat club nr. 7-8 1998
    • Viitorul este o consecință, Cronica Română, 3 martie 1999
    • Banii pentru viață, sau viața pentru bani?, Cronica română, 10 martie 1999
    • Alt chip de drac, Cronica Română, 24 martie 1999
    • Bătrânețe fără tinerețe, Cronica română, 29 martie 1999
    • Generații de sacrificiu în secolul patimilor, Cronica română, 5 aprilie 1999
    • Raiul visat, Cronica română, 15 apr. 1999
    • Planeta fără locuri de muncă, Cronica română, 22 aprilie 1999
    • Politica este o curvă?, Cronica română, 29 aprilie 1999
    • Iluzii și speranțe, Cronica română, 7 mai 1999
    • Criza de suflet, Cronica română, 13 mai 1999
    • Opțiunea, sau cum îți așterni, așa dormi!, Cronica română, 21 mai 1999
    • Dresajul uman, Cronica română, 28 mai 1999
    • Prostia este o capacitate negativă, Cronica română, 3 iunie 1999
    • Magia și arta, Cronica română, 11 iunie 1999
    • Făcutul de râs, Cronica română, 24 iunie 1999
    • Invidia la români, Cronica română, 1 iulie 1999
    • Între interese și nevoi, Cronica română, 9 iulie 1999
    • La mâna a doua, Cronica română, 15 iulie 1999
    • Conducător la români, Cronica română, 22 iulie 1999
    • Mimetismul, Cronica română, 29 iulie 1999
    • Dorul de comunism, Cronica română, 5 august 1999
    • Omul ambalaj, Cronica română, 12 august 1999
    • Lipsa de armonie, Cronica română, 19 august 1999
    • Votul uninominal, domnilor!, Cronica română, 26 august 1999
    • Visul unei renașteri, Cronica română, 2 septembrie 1999
    • Despre neputință, Cronica română, 9 septembrie 1999
    • Restitutio în integrum, Cronica română, 16 septembrie 1999
    • Cine ce zice, cine ce face, Cronica română, 23 septembrie 1999
    • Evoluția planetei între spaime și idealuri, Cronica română, 30 septembrie 1999

    Citate[modificare | modificare sursă]

  • 1955: Val Butnaru ( n. 17 aprilie, 1955, Chișinău) este un analist politic, dramaturg, publicist și scriitor basarabean, fondatorul trustului media "Jurnal Trust Media". După absolvirea școlii medii de cultură generală nr. 32 (actualmente Liceul român Iulia Hașdeu din Chișinău, în 1975, dă admiterea la Facultatea de ziaristică a Universității de Stat din Moldova, al cărei licențiat devine în 1980. În 1987 urmează Cursurile superioare de regie de pe lângă Institutul de artă cinematografică (în limba rusă:Всероссийский государственный университет кинематографии имени С. А. Герасимова) din Moscova, în clasa maestrului Emil Loteanu. Stagieri în domeniul jurnalismului: la Radio Europa Liberă (Munchen, 1993) și la redacția ziarului Orlando Sentinel (Orlando-SUA, 1994). Din penutlimul an de studenție (1979) se angajează ca reporter la ziarul Tinerimea Moldovei, unde lucrează până în 1983, inițial semnând Valeriu Butnaru. Concomitent colaboreză cu publicațiile Învățământul Public și Literatura și Arta. Între 1985 și 1991 este angajat al revistei literar-artistice pentru tineret Orizontul (ulterior - Columna), perioadă în care, ca publicist, se încadrează plenar în Mișcarea de renaștere și eliberare națională a basarabenilor. Activează ca redactor-șef adjunct (redactor - deputatul Nicolaie Misail) la organul de presă al Parlamentului Republicii Moldova, Sfatul Țării (1991-1992). Activitatea la Sfatul Țării (împreună cu Vasile Botnaru, Alexandru Canțâr, Valeriu Reniță) a fost un moment de răscruce - apare "perestroica" - se formează Agenția de presă (independentă-nestatală) Basa Press.
    Din 1992 până în 1994, Val Butnaru a fost director artistic al Teatrului Eugene Ionesco. Activează, în paralel, în calitate de corespondent pentru Basarabia la Radio Europa Liberă, redacția emisiunilor în limba română (1992-1996). În 1995 fondează Grupul de presă Flux (GPF), al cărui director devine. Odată cu întemeierea GPF, în Republica Moldova apare o prestigioasă agenție independentă de știri (AP Flux), iar publicul cititor beneficiază de unul dintre cele mai credibile și mai captivante ziare de limba română - Flux, care ulterior s-a devizat în două ediții: Flux - Cotidian Național (cu 5-6 apariții în săptămână) și Flux - Ediția de vineri (săptămânal).
    În noiembrie 1999, fondează un nou hebdomadar - Jurnal de Chișinău , care de asemena captează repede simpatia și încrederea cititorilor, fiind recunoscut de către forurile mass-media din Republica Moldova drept cel mai reușit debut în presa periodică din Republica Moldova. Ca redactor-șef, Val Butnaru a adunat în jurul Jurnalului de Chișinău o echipă de gazetari de înaltă calificare și numeroși colaboratori dintre personalitățile vieții politice și culturale basarabene. Însuși Val Butnaru publică număr de număr (inițial - săptămânal, iar din 2003, de două ori pe săptămână), sub genericul E la nave va... (preluat de la titlul celebrului film al lui F. Fellini), editoriale incitante, axate pe evenimente și probleme de primă stringență. "
    Alte colaborări în calitate de analist politic : la Televiziunea Națională (în 2000-2001, până la instaurarea cenzurii comuniste), la posturile Euro TV, Radio Europa Liberă, Radio Antena C. Ține un curs de măiestrie jurnalistică studenților de la Departamentul respectiv al Universității Libere Internaționale (ULIM) din Chișinău. S-a impus și ca un dramaturg original, piesele sale fiind montate pe scenele teatrelor Luceafărul , Eugene Ionesco , Teatrul Poetic de la Chișinău, Teatrul Național Vasile Alecsandri din Bălți, Teatrul Dramatic B.P. Hașdeu din Cahul, Teatrul Național Mihai Eminescu din Botoșani, precum și la Teatrul TV Chișinău și la cel de la Radio Moldova.
    A debutat cu piesa Procedeul de ju-jitsu (1986). Au urmat :
    • Ne place să jucăm teatru (1987)
    • La Veneția e cu totul altfel (1989)
    • Simfonie în bi bemol major (1992)
    • Iosif și amanta sa (1993)
    • Țin minte că va ninge și vom fi fericiți (1993)
    • Mâine sau poate poimâine (1994)
    • Saxofonul cu frunze roșii (1997)
    • Cum Ecleziastul discuta cu Proverbele (1999, montată în 2002)
    • Șase autori în căutarea unui personaj (2001)
    • Apusul de soare se amână (scrisă într-o primă variantă în 1982, revăzută și publicată în 2003)
    • Avant de mourir (2008).
    Este autorul a două dramatizări după scrieri în proză de maeștri străini ai literaturii contemporane:
    Scrierile dramatice ale lui Val Butnaru, spectacolele montate (uneori cu asistența regizorală a autorului) au fost menționate cu numeroase premii și diplome de laureat, beneficiind de cronici, recenzii și prezentări favorabile în presa culturală, la radio și TV, la Chișinău, Bălți, Iași, București și în alte orașe din România. Astfel i s-a acordat Premiul Ministerului Culturii al Republicii Moldova pentruCea mai bună piesă a anului (1989 - "La Veneția e cu totul altfel", în 1999 pentru "Cum Ecleziastul discuta cu Proverbele"), Premiul Ion Luca Caragiale al Academiei Române (1993, pentru piesa "Iosif și amanta sa"), Premiul revistei Convorbiri literare din Iași Pentru reușita deschiderii europene a teatrului la est de Prut (2004).
    În 2010 editura Prut Internațional publică primul roman a lui Val Butnaru, Cartea nomazilor din B., care a fost imediat apreciat de către poetul Vasile Gârneț 
  • 1960: Adrian Păduraru (n. 17 aprilie 1960 în Iași), este un actor de origine română. A jucat în numeroase producții cinematografice cum sunt: Declarație de dragoste” și “Extemporal la dirigenție”, regia Nicolae Corjos (1987) și Chirița în Iași, regia Mircea Drăgan (1988). A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa profesoarei Sanda Manu, în anul 1984. Colegii săi de promoție au fost Carmen Trocan, Mioara Ifrim, Luminița Stoianovici, Răzvan Popa, Cristian Rotaru, Oana Pellea și Claudiu Istodor. Din clasa doamnei Olga Tudorache colegii săi au fost Carmen Tănase, Bogdan Gheorghiu, Carmen Ciorcilă, Marina Procopie, Radu Duda, Mihai Verbițchi, Patricia Grigoriu și Dan Bădărău.
    A debutat cu rolul Un soldat în piesa „Diavolul și bunul Dumnezeu” de J. P. Sartre, regia Silviu Purcărete, la Teatrul Mic, București. Pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași, secția Suceava, debutează cu rolul Domnul Gabor din „Deșteptarea primăverii” de Frank Wedekind. Adrian Păduraru are un copil pe care nu l-a recunoscut cu profesoara de muzică și soprana Silvia Lungeanu.[1] Aceasta a mers în instanță pentru a încerca să demonstreze că tatăl copilului este Adrian Păduraru iar judecătorii i-au dat câștig de cauză. 

    Piese de teatru[modificare | modificare sursă]

    Filmografie[modificare | modificare sursă]

  • 1964: György Györfi-Deák (n. 17 aprilie 1964, Timișoara) este un prozator SF, eseist și traducător maghiar din România. Este, de asemenea, un grafician, realizator de ilustrații și coperte, artist origami. György Györfi-Deák s-a născut la data de 17 aprilie 1964 în municipiul Timișoara. A absolvit cursurile Facultății de Fizică a Universității din Timișoara în 1988. Doi ani, a lucrat ca profesor de fizică în satul Drighiu, comuna Halmășd, județul Sălaj, de unde s-a transferat la Biblioteca Județeană "Ioniță Scipione Bădescu" din Zalău. În prezent, este bibliotecar la Biblioteca Orășenească Jibou. Între anii 1998-1999 a fost inspector de specialitate la Inspectoratul pentru Cultură Sălaj.
    Este căsătorit cu poeta Simone Györfi și au doi copii: Géza György (1995) și Gergely (1997).
    Semnează și cu pseudonimul Franciscus Georgius. Debut în revista școlară "Aurul negru" (Liceul Industrial Petrol Pitești, 1981). În studenție, a fost redactor la revista "Forum studențesc" (1985-1988) și președinte al cenaclului de literatură science-fiction "H. G. Wells" din Timișoara. Redactor la ziarul "Tineretul" (1990-1991), apoi la revistele culturale "Limes" (1998-2001) și "Caiete Silvane" (2005-2012) din Zalău.
    În perioada 1995-2004 a tehnoredactat "Fițuica", foaia elevilor de la Școala generală nr.1 din Jibou (azi Liceul tehnologic "Octavian Goga") și a editat suplimentele literare trimestriale ale Bibliotecii Orășenești Jibou, "Bilet de voie" și "Bilețel de voie" (1996-1999, transformat ulterior în sit).
    În anii școlari 2011-2012 și 2012-2013 a moderat activitățile Cercului literar al cadrelor didactice de la Casa Corpului Didactic din Zalău.
    Este prezent în mai multe antologii de SF. Povestirea sa „Părul auriu” a apărut în Întoarcere pe Planeta Albastră: avertisment ecologic (1989). Povestirea „Preț de o clipă, nemuritori...” a apărut în antologia La orizont, această constelație... (1990).
    Împreună cu Robert Lazu (coordonator) și Mihaela Cernăuți-Gorodețchi, este co-autor al primei lucrări românești de referință dedicate Pământului de Mijloc, Enciclopedia lumii lui J.R.R. Tolkien (Ed. Galaxia Gutenberg, 2007). Volumul de eseuri „Tolkien cel veșnic verde” a fost distins cu Premiul Colin 2014 pentru non-ficțiune.
    A publicat proză, traduceri și cronici de carte în mai multe periodice, tipărite sau on-line: Antarg (Pitești), Amfiteatru (București), ASTRA Dejeană (Dej), Autograf MJM (Craiova), CPSF Anticipația (București), Fantasya (Brăila), Helion (Timișoara), Jurnalul SF (București, Newsletter SF (București), Literra (Timișoara), Paradox (Timișoara), Pasager (Craiova), Prăvălia culturală (Craiova), Pro-Scris (Ploiești)), Sigma (Piatra Neamț), Telegraf (Piatra Neamț). De asemenea, este o prezență activă la diferite expoziții de grafică, pictură, colaj, origami etc. 

    Volume proprii (tipărite)[modificare | modificare sursă]

    • Enciclopedia lumii lui J. R. R. Tolkien (coordonator Robert Lazu), Editura Galaxia Gutenberg, 2007 (co-autor)
    • Curiozități sălăjene (publicistică), Editura Caiete Silvane, Zalău, 2010.
    • Techergheli sălăjene (publicistică), Editura Caiete Silvane, Zalău, 2013.
    • Trilogia franciscană (eseuri), Editura Caiete Silvane, Zalău, 2014.
    • Însemnări sălăjene (caiet de lectură), Editura Caiete Silvane, Zalău, 2015.

    Volume traduse[modificare | modificare sursă]

    • Camelia Burghele - Șapte zile în Țara Silvaniei/ Hét nap a Szilágyságban/ Seven days in the Land of Sylvania (în colaborare cu Simone Györfi), Editura Caiete Silvane, Zalău, 2011. Ediția a II-a, 2015.
    • Haugh Béla - Isprăvile eroice ale Viteazului Háry János, ediție în format electronic, Jibou, 2015; ediția a doua, tipărită, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2018.

    Colaborări cu artiști BD[modificare | modificare sursă]

    Cărți on-line[modificare | modificare sursă]

  • 1969: Liliana Ciobanu (n. 17 aprilie 1969) este un deputat român, ales în 2012 din partea grupului parlamentar Democrat și Popular.
    În timpului mandatului a trecut la deputați neafiliați.
  • 1974: Victoria Beckham, cântăreață britanică
  • 1979: Igor Negrescu (n. 17 aprilie 1979, Chișinău) este un fost fotbalist și actual antrenor de fotbal din Republica Moldova. Întreaga sa carieră de fotbalist Igor Negrescu a petrecut-o la FC Dacia Chișinău, jucând pe postul de fundaș.
    Din septembrie 2014 el este antrenor principal al clubului Dinamo-Auto Tiraspol.
    Deține Licență PRO UEFA de antrenor.
  • 1985: Jo-Wilfried Tsonga, jucător francez de tenis de câmp
  • 1986: Romain Grosjean, pilot francez de Formula 1
  • 1991: Alexandra Oana Andrei (n. Gogoriță, pe 17 aprilie 1991, în Corabia) este o handbalistă din România care joacă pe postul de intermediar stânga pentru clubul CSM Slatina.
  • 1996: Andrei Zapșa (n. 17 aprilie 1996, în Chișinău, Republica Moldova) este un profesor, scriitor și muzician din Republica Moldova. Andrei Zapșa s-a născut la 17 aprilie 1996, în Chișinău într-o familie de intelectuali. În anul 2012 absolvește ciclul gimnazial al Liceului Teoretic „Ion Creangă” din Chișinău la profil muzical-coral, după care urmează până în 2016 Colegiul Financiar-Bancar din Chișinău. În 2018 absolvește Universitatea de Stat din Moldova obținând titlul de licențiat în științe politice. Activează în calitate de profesor de discipline economice la Colegiul Financiar-Bancar din Chișinău/Centrul de Excelență în Economie și Finanțe (2016-2019) și la Colegiul Național de Comerț al Academiei de Studii Economice din Moldova (2020-prezent). Debutează în 2015 cu Trilogia „Marea Bătălie”,[2][3] pe care o lansează în anul 2016 cu un concert de muzică simfonică, unde are loc și premiera suitei orchestrale semnate de Andrei Zapșa.[4][5]
    Lansarea Trilogiei „Marea Bătălie” 2016
    În anul 2017 publică nuvela „Calea spre Indonezia” (or. „Way to Indonesia”) pe care o lansează în orașul Surabaya, Republica Indonezia.[6] În același timp, pe lîngă orchestra din Republica Moldova, fondează și dirijează o orchestră de muzică academică în orașul Makassar, aceasta fiind unica formație de acest gen de pe insula Sulawesi.[7][8]
    „Nomadul. Chemarea lui Vodă” (2018)
    În anul 2018 publică romanul „Nomadul. Chemarea lui Vodă”,[9] care se clasează în finala „Open Eurasia”, organizat în cadrul Open Eurasian Literature Festival 2019, Bruxel, Ediția a VIII-a.[10]
    Are o bogată activitate concertistică și de creație.[11]
    La 8 februarie 2019 este decorat de Președintele Republicii Moldova cu Medalia „Mihai Eminescu”, pentru merite deosebite în activitatea de creație.  
    Andrei Zapșa
    Portret-Andrei-Zapsa.jpg
    Date personale
    Născut17 aprilie 1996
    Chișinău, Republica Moldova
    Naționalitate Republica Moldova
    Cetățenie Republica Moldova
     România
    OcupațieScriitor, Muzician
    Activitate
    PremiiMedalia „Mihai Eminescu”
  • 1998: Andra Gogan (nume la naștere Alexandra Gabriela Valentina Gogan; n. , Buzău, România) este o actriță, cântăreață, vlogger[1] și voice-over română. Andra a intrat în Cartea Recordurilor împreună cu fratele său, Răzvan Gogan, pentru "Cel mai lung concert live susținut de un copil" (3 ore și 20 minute - 55 melodii) și „Cele mai multe CD-uri lansate de un copil (16 albume). Recordul a fost confirmat pe 15 septembrie 2009. Andra Gogan cântă de la vârsta de 3 ani, iar numele său este scris de două ori în Cartea Recordurilor.[4]
    Printre proiectele la care a luat parte se numără producția Disney „Doctorița Plușica” și „Sofia Întâi” la care a dublat în limba română.[5] În 2016 Andra a participat la emisiunea Românii au talent[6][7] și a prezentat pe Neptun TV, emisiunea E vara ta![8]
    Andra a fost asistentă la emisiunea „Acces Direct”, pentru o scurtă perioadă de timp.[9] În 2016 a lansat mini serialul „How to become popular at high school” pe canalul său de YouTube.  
    Andra Gogan
    Date personale
    Nume la naștereAlexandra Gabriela Valentina Gogan
    Născută17 aprilie 1998 (21 de ani)
    Buzău, România
    PărințiDana Gogan, Florin Gogan
    Frați și suroriRăzvan Gogan
    Cetățenie România
    OcupațieCântăreața, voice-over, actrița, vlogger
    Activitate
    Instrument(e)chitară
    * 1999: Andrea Miklos (n. , Cluj-Napoca, România) este o alergătoare română specializată pe proba de 400 metri.
  • 1999: Mihaela Minciună (n. 17 aprilie 1999, în Corjova)[1] este o handbalistă originară din Republica Moldova care joacă pentru clubul Juventude Amizade Convívio din Alcanena pe postul de intermediar dreapta. După naturalizarea în Portugalia, Minciună a fost convocată la echipa națională U19 a acestei țări și a participat la Campionatul European din 2017, desfășurat în Slovenia.


VA URMA
la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

PERIOADA ROMANTICĂ 8. louis spohr

 PERIOADA ROMANTICĂ 8. Louis Spohr

  • (niciun titlu)
    MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 15 IULIE 2020   PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR...
  • (niciun titlu)
      7. /14 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT MARIA TRIPON Maria Tripon Date personale Născută 14 iulie 1962  (58 de ani)  orașul  Negreș...
  • (niciun titlu)
    INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie Dorin Teodorescu Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu! Câteva cuvinte de...