MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 21 MAI 2020

LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE ȘI BUCURII PENTRU PURTĂTORII NUMELOR SFINȚILOR CONSTANTIN ȘI ELENA, PRINTRE CARE SE AFLĂ ȘI SOȚIA MEA SANDA – ELENA!

PARTEA A TREIA - ARTE; GĂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR; SFATURI UTILE

ARTE 21 Mai

MUZICĂ 21 Mai

The Best Of Chopin | Romantic Classical Music FULL ALBUM

Instrumentales De Oro Del Recuerdo - Música Para Relajarse - Musica Instrumental

LA MUSICA MAS ROMANTICA INSTRUMENTAL, MAS DE 30 BELLAS MELODIAS, PIANO ROMANTICO

2 Hour of Top Classical Baroque Music - Baroque Music Collection

POEZIE 21 Mai

Barbu Paris Mumuleanu, poet român

Biografie

1794 — Se naste la Slatina Barbu Paris Mumuleanu.
Tatal sau era un negustor de maruntisuri, numit pe atunci "mamular", originar din satul Bircii, aproape de Scornicesti.
Numele lui adevarat se pare ca era Mamuleanu, de la mamulean.

1800-1804 — Invata la Scoala "Ionascu" din Slatina.

Se muta la Bucuresti si este logofat in casa boierului Dinu Constantin Filipescu. Aici isi va forma o vasta cultura. Este supraveghetor al copiilor boierului si se pare ca a fost plecat cu acestia la Paris o perioada.

1812 — Dinu Filipescu este exilat la mosia de la Bucov, Prahova si Mumuleanu il urmeaza.

1817 — Dupa moartea lui Dinu Filipescu, Mumuleanu se intoarce la Bucuresti. Aici va ramane pana la sfarsitul vietii.

A colaborat la "Curierul romanesc".

1820 — Apare volumul de poezii Rost de poezie, adeca stihuri.

1825 — Apare volumul de poezii Caracterurile barbatilor si muerilor in versuri.
Poema Plangerea si tanguirea Valahiei asupra nemultemirii streinilor ce au derapanat-o, a aparut la Buda, fara semnatura. Este o elegie exprimand durerea si mania tarii in haosul provocat de Eterie.

1836 — La 21 mai moare la Bucuresti Barbu Paris Mumuleanu.

Alt chip

Vremea-nalţă şi râdică,
Vremea face, vremea strică,
Vremea suie şi coboară,
Vremea surpă şi doboară,
Vremea schimbă şi preface,
Şi războaiele şi pace,
Vremea toate răzvrăteşte,
Schimbă şi schimonoseşte,
Vremea pe vericine-nvaţă,
Vremea dascăl şi povaţă,
Vremea din linişte bună,
Face vânturi şi furtună,
Vremea iar după furtună,
Face şi linişte bună,
Vremea bucură,-ntristează,
Suie-n tron şi destronează,
Vremea-nalţă, vremea creşte,
Vremea iarăşi micşoreşte,
Toate sunt de vreme-aduse,
Toate la vreme supuse.

Cei mari

O, ce ciudă, cât mă mir,
D-al celor mari caractir!
Ce schimbate la ei firi,
Ce gusturi, ce diferiri!
Precum ceriul de pământ,
Aşa ei de cei mici sunt.
Toţi trândavi, toţi lenevoşi,
Nestatornici, furtunoşi,
N-au ei fapte bărbăteşti,
Toţi au minţi copilăreşti
Toţi de mititei iubesc
Lucruri care nu-i cinstesc.
Toţi, de când sunt băieţei,
Înclinează lângă ei
Oameni care-i linguşesc,
Care-i laud' şi-i slăvesc.
Totdeauna cei mari vor
Să aibă-n casele lor
Prefăcuţi ce le vorbesc
Tot cele ce ei voiesc.
Vor de mulţi fi-ncungiuraţi,
Să stea-ntre ei îngâmfaţi,
Să le dea închinăciuni,
Să le spuie la minciuni.
Ei adevăr nu voiesc,
Nu le place, nici iubesc,
Socotesc că câte fac
Şi la alţi oameni le plac,
Şi d-ar greşi cât de mult,
Ei îndreptări nu ascult.
Ei în sine socotesc
Că la nimic nu greşesc.
Nu le place-a fi-ndreptaţi,
Vor a fi tot lăudaţ.
Fac mese mari, cheltuiesc,
Chem oaspeţi ce-i linguşesc,
Să-i laude că-s galanţi,
Sunt nobili, sunt figuranţi;
Şi cu mesele ce dau,
Şi mai mari defăimări au,
Că satură şi hrăiesc
Pe corbii ce-i păgubesc;
Iar nu dau la cei lipsiţi,
La cei săraci şi smeriţi,
Ci la bârfaşi ce le spun
Basne la ei când s-adun.
Toate cei mari câte fac
Pentru fală că le plac,
Nu fac pentru ajutor,
Sau gândind la viitor,
Fac s-auză că-i slăvesc
Băsnaşii ce-i linguşesc.
La curte când plec şi vin,
Vor să vază cum să-nchin
Oameni mulţi care-i aştept
Cu mâinile strânşi la piept.
Ei gândesc că nu-s născuţi,
Ci din cer de sus căzuţi,
De a fi poruncitori,
Celor mici stăpânitori,
Iar cei mici sunt născuţi,
Numai pentru ei făcuţi.
Pe cei mici îi socotesc
Viermi, nu oameni ce trăiesc.
Zic cum că le sunt datori
A le fi lor slujitori,
Cu nume că-s de neam bun,
Cum vor pe cei mici supun.
Fie cât de nenvăţaţi,
Cât neghiobi, cât desfrânaţi,
L-e destul că-s neam mărit
Dintr-un sânge strălucit,
D-un marchez, graf lăudat,
Din vrun prinţip luminat,
Şi n-alerg, nu ostenesc,
Cei mici pentru ei muncesc
Nici după ştiinţi alerg,
Nici la şcoală-ndestul merg,
Zic că n-au ce osteni,
Lor l-e-ndestul a ceti,
N-au atâtea trebuinţi
Ca cei mici de multe ştiinţi,
Au venituri, pot trăi
Fără d-a mai osteni,
Ş-într-aceste fumuri fac
Cu cei mici orice le plac.
Dau cu caleşcile lor
Peste cei mici de-i omor.
Zioa umblă la plimbări,
Noaptea şed la desfătări
Şed la cărţi, dau, păgubesc,
Pierd avutul părintesc.
Vin la zioă, desperaţi,
Par că-s lei înverşunaţi.
Să culcă degrab' gemând,
Spume, foc pe nas lăsând.
Apoi dorm până la prânz,
Zic, nu-s negustor să vânz,
Nici nu-s oameni lucrători,
A să scula până-n zori.
Şi cei ce-a-i întâlni vor,
Aştept pân săli, pân pridvor,
La toate oricum voiesc
Pe cei mici îi învârtesc.
D-au cu cei mici socoteli,
Fie cât de bagateli,
Îi port sărmanii de nas,
Până de urât le las.
Toţi acei mari şi bogaţi
Sunt foarte neruşinaţi.
Toţi mint, jur, făgăduiesc,
La nevoi când îi găsesc.
De loc virtute nu au,
Pe minciuni jurământ dau.
Când au trebi, sunt în nevoi,
Supun p-ăi mici ca pe boi;
Li se jur, făgăduiesc
Lucruri ce pă ei hrănesc.
Le dau nădejdi pân' la cer,
Ori la câte ei le cer.
Le dau loc, îi pun de şed,
Şi cei mici sârmanii cred,
Alerg, să primejduiesc,
La câte-i îndatoresc.
Cred ţirmoniile lor,
Şi-i supun la câte vor.
Apoi dacă-şi săvârşesc
Acea treabă ce-o voiesc,
Nu că cu ei nu mai şăd,
Dar trece şi nici nu-l văd.
Trec repede ş-îngâmfaţi,
S-arăt că sunt supăraţi,
Sau de şed, iar nu şed mult,
Zic n-am vreme să te-ascult.
Cu azi, cu mâine-i prelungesc,
Până deznădăjduiesc.
Fug sărmanii necăjiţi,
Le pare rău, ş-îs căiţi,
Îş împut de ce-au făcut
Şi de vremea ce-au pierdut.
Nu ştiu că sunt mincinoşi,
Şireţi, diplomaticoşi,
Şi că cunoştinţa lor
Este scurtă pă picior.
Nici prieteşug păzesc,
Nici rudenia cinstesc.
Şi cei mici de mii de ori
De le-ar sluji cu sudori,
Odată d-au schiopotat,
Toate alte s-au uitat.
La ei nu e adevăr
Nici măcar cât vârf de păr,
Socotind că sunt mai mari,
Cu putere şi mai tari,
Nu poate fi defăimaţi,
De cei mai mici judecaţi.
Iar cei mici orice greşesc,
Ei degrab-îi osândesc,
Şi supunerea ce-o dau,
Zic că datorie au,
Şi că meritarisesc,
Acei mici de le slujesc.
Toţi se socotesc pă ei
Că sunt fii de dumnezei.
Ei nu sunt cunoscători
Faptei, buni răsplătitori.
Uită că e-ndatorat
Şi cu jurământ legat.
Ei caracter nu cinstesc,
Nici om din om osibesc.
La ei este cunoscut,
Ajutat, cinstit, văzut,
Cine este verigaş,
Linguşitor şi băsnaş.
Iar alţii cu alte datorii,
De le-ar face măcar mii,
Surda umblă, ostenesc,
Că ei nu le răsplătesc;
În zadar fac voia lor,
Că nu pot fi la favor.
Ce oaie lup a putut,
Ca să-l aibă cunoscut?
Că ea vrând prieteşug,
El hrăneşte vicleşug.

Amor de muiare bătrână

Ce mai umbli să iubești?
Nu vezi ce zbârcită ești?
Vreamea de tot țe-au trecut,
Măselele țe-au căzut.
Te vezi întâi pe obraz,
Te face bărbații haz?
Ia oglinda și te vezi,
Ce-n zadar odihna-ți pierzi!
Alegi tineri frumușăi,
Dar întreabă-i te vor ei?
Ești zbârcită, nu le placi,
În zadar silă le faci.
Părul mai tot țe-au albit,
Ce te mai ții de iubit?
În zadar te rumenești,
Că mai rău te feștelești.
Buzele ți s-au lăsat,
Ochii-n cap ți s-a-nfundat.
Caută să te spăsești,
Să te-nchini și să cetești.
Ce umbli după iubit?
Nu vezi c-ai îmbătrânit? […]

Tudor Arghezi

Biografie

Data nasterii: 21 mai 1880
Bucuresti

Data decesului: 14 iulie 1967
Bucuresti

Profesiune: poet, nuvelist, autor de povestiri scurte, jurnalist, eseist

Nationalitate: român

Perioada activa
ca scriitor: 1896-1967

Genuri: poezie lirica, fictiune, satira, literatura pentru copii

Miscare literara: Simbolism
Poporanism

Influente: Charles Baudelaire, Alexandru Macedonski, Anton Pann

A influentat pe: Eugen Barbu, Benjamin Fondane, Gala Galaction, Tudor Vianu

Tudor Arghezi (n. 21 mai 1880, Bucuresti - d. 14 iulie 1967) a fost un scriitor român cunoscut pentru contributia sa la dezvoltarea poeziei si aliteraturii pentru copii. Numele sau adevarat este Ion N. Theodorescu, iar pseudonimul sau, Arghezi, provine, explica însusi poetul, din Argesis - vechiul nume al Argesului. Ovid S. Crohmalniceanu propunea în studiul consacrat operei poetului din Istoria literaturii române între cele doua razboaie mondialeo alta explicatie, pseudonimul ar proveni din unirea numelor a doi celebri eretici, Arie si Geza.

Primii ani

A debutat în anul 1896, publicând versuri în revista Liga Ortodoxa, condusa de Alexandru Macedonski cu pseudonimul Ion Theo. La scurt timp de la debut, Macedonski afirma despre tânarul poet:

"Acest tânar, la o vârsta când eu gângaveam versul, rupe cu o cutezanta fara margini, dar pâna astazi coronata de cel mai stralucit succes, cu toata tehnica versificarii, cu toate banalitatile de imagini si idei, ce multa vreme au fost socotite, la noi si in strainatate, ca o culme a poeticii si a artei."^[1]

A început sa fie un admirator al simbolismului si a altor curente apartinatoare (cum ar fi Secesiunea vieneza) polemizând în articolele vremii cu George Panu de la Junimea' asupra atitudinii critice a celui din urma privind Literatura modernista.^[2]La 19 ani a intrat la manastirea Cernica unde a stat patru ani, pâna în anul 1904. În 1904, a publicat împreuna cu Vasile Demetrius o revista proprie, Linia Dreapta, care a încetat sa mai apara dupa doar cinci numere.^[3] Arghezi, Gala Galaction, si Demetrius au fost legati printr-o strânsa prietenie, din marturisirea fiicei lui Demetrius, artista si nuvelista Lucia Demetrius.^[4]

În romanele sale poetul a marturisit ca nu era foarte atras de cariera de calugar, caci autorul ciclului Psalmilor era un eretic si nu un spirit mistic. A recurs la acest refugiu mai mult din comoditate, unul din unchii sai fiind un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. În romanul Cimitirul Buna Vestire a parodiat cu sarcasm lumea monahala.

În 1905 a început un sir de calatorii în strainatate, deoarece la 30 ianuarie 1905 Constanta Zissu a dat nastere lui Eli Lotar, primul copil al lui Tudor Arghezi. Mama copilului, profesoara, a fost nevoita sa-si ascunda maternitatea si sa-si lase fiul la Paris, în grija unei doici. Îngrijorat, Arghezi s-a hotarât sa plece la Paris unde a stat putin timp, apoi s-a mutat la Fribourg unde a scris poezii si a participat la cursurile universitatii din localitate, dar nu a fost multumit de puternicul accent catolic al acesteia. S-a mutat la Geneva, unde a scris poezii, a asistat la cursurile Universitatii si, ca sa-si câstige existenta, a lucrat într-un atelier al unui bijutier.^[5]

În acel timp, datorita criticismului sau referitor la represiunea miscarii taranesti, a fost tinut sub supraveghere de autoritatile elvetiene.

În 1909 a vizitat Italia.

Perioada anilor 1910

S-a reîntors în România în 1910, si a publicat lucrari în Viata Româneasca, Teatru, Rampa, si în revistele lui N. D. Cocea Facla si Viata Sociala, dar si în revista Cronica în colaborare cu Gala Galaction; s-a aflat într-o perioada în care a avut o activitate literara prolifica, scriind versuri, pamflete politice si articole polemice cu care si-a câstigat notorietatea în cercurile teatrale, politice si literare ale vremii.^[6] Cocea a contribuit la succesul lui Arghezi, publicând unul din primele poeme ale poetului, Ruga de seara.^[7]

În aceasta perioada, Arghezi a devenit un critic de arta valoros si a luat apararea pictorului stefan Luchian care suferea de scleroza multipla si era acuzat de frauda (din cauza suspiciunii ca nu ar mai putea picta, dar ar permite ca lucrarile altora sa fie semnate cu numele sau)^[8]

Era prezent cu regularitate la Kübler Café din Bucuresti unde s-a format un cerc de artisti si intelectuali boemi care îi includea pe scriitorii Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, Eugen Lovinescu, Victor Eftimiu, Mihail Sorbul si Corneliu Moldovanu, dar si pe pictorii Iosif Iser, Alexandru Satmari, Jean Alexandru Steriadi, compozitorul Alfons Castaldi, si pe colectionarul de arta Krikor Zambaccian.^[9] Conform lui Zambaccian, Arghezi a putut fi vazut mai rar la celalalt loc de întâlnire, Casa Capsa.^[10] În acea perioada era si un asociat al omului politic si colectionarului de artaAlexandru Bogdan-Pitesti, si lua parte în mod regulat, împreuna cu Galaction, Cocea, Minulescu, Adrian Maniu si alti artisti plastici, la cercul creat de Maniu de la stirbei-Voda, lânga Parcul Cismigiu.^[11] A scris si un poem dedicat lui Bogdan-Pitesti.^[12]

Interbelicul

Dupa izbucnirea primului razboi mondial, Arghezi a scris articole împotriva taberei politice conduse de partidul national liberal si de grupul de sustinatori ai lui Take Ionescu, care doreau ca România sa intre în razboi alaturi de puterile Antantei (ca o încercare de a cuceri Transilvania de la Austro-Ungaria); a fost un sustinator al unirii Basarabiei cu Vechiul Regat si detesta alianta implicita cu Rusia Imperiala.^[13]

În timpul realizarii României Mari mai exact în perioada 1918 - 1919 e închis doi ani, împreuna cu 11 ziaristi si scriitori (între care si Ioan Slavici), la penitenciarul Vacaresti, acuzat de tradare, pentru ca colaborase cu autoritatile germane de ocupatie. In 1927 apare cu mare întârziere prima sa carte de poezii "Cuvinte potrivite", iar un an mai târziu tot sub directia sa, apare ziarul "Bilete de papagal". În anul 1927 îi apare volumul de versuri - cu titlu semnificativ - Cuvinte potrivite. Dupa aceasta data, Tudor Arghezi va publica mai multe volume de versuri, romane, nenumarate articole. Va impune în literatura româna ca specie literara tableta. În 1929 publica prima sa carte de proza, "Icoane de lemn". În 1931 va publica placheta de versuri "Flori de mucigai" legata, ca si "Poarta neagra", de anii de detentie. Tot acum, pentru copii, publica volumul în proza "Cartea cu jucarii", inaugurând o directie secundara în creatia scriitorului, ce va continua, mai apoi, cu poemele stiute de scolari: "Cântec de adormit Mitzura", "Buruieni", "Martisoare", "Prisaca", "Zdreanta" s.a. Manualele scolare cuprind multe creatii ale sale destinate copiilor. În 1934 publica romanul "Ochii Maicii Domnului" , tema principala fiind dragostea materna si devotamentul filial. Continua sa scrie poeme si în 1935 publica volumul "Versuri de seara". În 1936 apare "Cimitirul Buna-Vestire", roman, dar care poarta subtitlul "poem". În 1942 vede lumina tiparului romanul "Lina", de fapt un lung poem în proza. În 1943, sub genericul "Bilete de papagal" (ziarul "Informatia zilei") publica îndeosebi pamflete usturatoare, pentru care e cercetat de politie. La 30 septembrie, apare pamfletul "Baroane", în care îl ataca pe ambasadorul german von Kilinger. Ziarul e imediat confiscat, scriitorul e închis la Bucuresti si în lagarul de la Tg. Jiu. Va fi eliberat un an mai târziu.

Interdictii si reabilitari

În 1948 apare în ziarul PCR Scânteia, în patru episoade consecutive, celebrul articol al lui Sorin Toma, fiul poetului proletcultist A. Toma, intitulat "Poezia putrefactiei sau putrefactia poeziei", în care, printre altele, acuzînd pestilentialul poetic al lui Tudor Arghezi, autorul sanctioneazã un "urât mirositor vocabular". Articolul se încheie cu o veritabila amenintare cu moartea. Scriitorul va fi interzis imediat dupa publicarea acestuia si se retrage din viata publica în casuta lui de la Martisor unde supravietuieste din vânzarea cireselor!

În perioada 1952 - 1967 poetul va fi "reabilitat" treptat, la sugestia lui Gheorghe Gheorghiu Dej, este distins cu premii si titluri, ales membru al Academiei Române, sarbatorit ca poet national la 80 si 85 de ani. S-a bucurat de mari avantaje în regimul comunist, ca si Mihail Sadoveanu, colaborând cu autoritatile si scriind poezii sociale pe placul acestora. Publica poemul "1907 - peizaje", "Cântare omului", "Stihuri pestrite", "Poeme noi", "Cu bastonul prin Bucuresti". În 1967, poetul moare, fiind înmormântat, alaturi de Paraschiva, sotia sa, în gradina casei din Str. Martisor. Funeralii nationale. Casa a ramas pâna astazi muzeu, fiind mentinut de fiica sa, Mitzura Arghezi.

Publicistul

La vârsta de 16 ani debuteaza în "Liga ortodoxa" a lui Alexandru Macedonski, sub semanatura Ion Theo. Pâna în 1910 -când a început sa conduca sau sa editeze el însusi reviste si ziare cum sunt: "Cronica", "Cuget romanesc", "Natiunea", "Bilete de papagal"- publica la mai multe periodice ale vremii: "Revista moderna", "Viata noua", "Facla", "Viata romaneasca", etc..

Premii si distinctii

Pentru activitatea sa remarcabila în literatura primeste prima oara în 1936, ex aequo cu George Bacovia si a doua oara în anul 1946, Premiul National de poezie. În anul 1955 este ales membru al Academiei Române, e distins cu numeroase titluri si premii, în anul 1965 primeste Premiul InternationalJohann Gottfried von Herder (a se vedea premiul Herder); este sarbatorit cu prilejul zilelor de nastere la 80 si, respectiv, 85 de ani ca poet national

Opere antume alese

 Cuvinte potrivite, poezii, 1927

 Icoane de lemn, tablete, 1929

 Poarta neagra, tablete, 1930

 Cartea cu jucarii, poeme pentru copii

 Tablete din Ţara de Kuty, povestiri swiftiene, 1933

 Ochii Maicii Domnului, 1934

 Carticica de seara, poezii, 1935

 Cimitirul Buna-Vestire, roman parabolic, 1934

 Versuri, 1936

 Ce-ai cu mine vântule?, 1937

 Lina, roman, 1942

 Eminescu, studiu critic, 1943

 Versuri alese, 1946

 Bilete de papagal, 1946

 Prisaca, 1948, poeme pentru copii

 1907-Peizaje, 1955

 Pagini din trecut, publicistica, 1955

 Cântare omului, 1955

 Frunze, 1961

 Poeme noi, 1963

 Cadente, 1964

 Silabe, 1965

 Razlete, 1965

 Versuri lungi, 1965

 Ritmuri, 1966

 Litanii, 1967

 Noaptea, 1967.

Tudor Arghezi - Flori De Mucigai: http://youtu.be/Lutr74DV-QA;

Tudor Arghezi – Testament: http://youtu.be/-7Pv1Lsa0Nw;

Tudor Arghezi O furnica: http://youtu.be/69EOdYpx6xo;

Tudor Arghezi - Intre doua nopti: http://youtu.be/ibgN5gFau9I;

Tudor Arghezi Talharul pedepsit: http://youtu.be/H9hnTbkaxhs;

Tudor Arghezi Cuiul: http://youtu.be/ydkpP1m1QBg;

Mi-e dor de tine ¸ •¨✰¸ •¨ Tudor Arghezi: http://youtu.be/__XG7xCYM2g;

TUDOR ARGHEZI=DRAGOSTE TARZIE: http://youtu.be/S8IMhzmx-v0.

Tudor Vianu, poet, estetician şi filosof român

Biografie Tudor Vianu
Tudor Vianu (n. 27 decembrie 1897/8 ianuarie 1898, Giurgiu - d. 21 mai 1964, București) a fost un estetician, critic și istoric literar, poet, eseist, filosof și traducător român. Fratele mai mare al publicistului Alexandru Vianu. Căsătorit cu Elena Vianu (1911 - 1965). Fiul său, Ion Vianu, este un cunoscut medic psihiatru și scriitor. Fiica sa, Maria Alexandrescu Vianu, este un istoric al artei antice și arheolog.
În anul 1915 devine student la Facultatea de Filosofie și Drept din București. Obține titlul de doctor în filosofie al Universității din Tübingen. În perioada de doctorat a purtat o corespondență susținută, punctată de întâlniri amicale, cu prietenul său din liceu, poetul Ion Barbu, care studia matematica la Göttingen. Creația lui a acoperit exact patru decenii: de la apariția în 1924, în germană, a volumului de debut, totodată și primul său studiu de estetică, valorificare a tezei sale de doctorat susținută la Facultatea de Filozofie Eberhard Karl a Universității din Tübingen, (în noiembrie 1923), Das Wertungsproblem in Schillers Poetik. Über naive und sentimentalische Dichtung (Problema valorizării în poetica lui Schiller) și până la volumul apărut postum Arghezi, poet al omului, purtând subtitlul „Cântare Omului” (explorând un domeniu al literaturii comparate), ultimul său studiu antum, intrat la tipar chiar în ziua dispariției autorului și apărut după puțin timp, la începutul verii anului 1964. Teza de doctorat a fost lăudată de Lucian Blaga, cu care Vianu era coleg în paginile revistei Gândirea, mai ales pentru trimiterile permanente le Expresionismul german, de care Blaga însuși era puternic influențat în epocă.
Revine în țară în anul 1924 și devine suplinitor la Universitate. Teza de doctorat îi apare în limba germană sub titlul Das Wertungsproblem in Schillers Poetik. Teza a fost tradusă și publicată în volumul al șaptelea din seria de Opere. În anul 1925 a publicat două volume, Dualismul artei și Fragmente moderne. În anul 1927 devine docent în estetică. Apare în formă litografiată cursul de Estetică generală. Abia în anul 1930 devine conferențiar definitiv la Facultatea de Litere a Universității din București. Tot în acest an publică studiul Poezia lui Eminescu. Sunt evidențiate în special izvoarele antice și cele germane, cu accent special pe influența filosofiei lui Arthur Schopenhauer.
În anul 1931 apare volumul Arta și frumosul. Din problemele constituției și relației lor. În anul 1932 publică volumul Arta actorului în Editura revistei Vremea. În 1933 publică în volum un mic studiu care va deveni unul de referință în bibliografia studiilor despre Hegel, intitulat Influența lui Hegel în cultura română. Anul 1934 este deosebit de fast pentru cariera sa academică, îi apar două volume, primul volum din Estetica sa, în care sunt incluse capitolele Problemele preliminare ale esteticii, Valoarea estetică și atitudinea estetică și Opera de artă, iar în 1936 va apărea volumul al doilea, care includea alte două părți, Structura și creația artistică și Receptarea operei de artă. În 1934 publică și Istoria esteticii de la Kant până astăzi la Institutul de arte grafice Bucovina. În 1937 își adună articolele de estetică publicate până atunci în antologia Filosofie și poezie, cu precizarea că, în ediția a doua din 1943, studiile vor fi complet diferite deși titlul se păstrează același. În 1941 tipărește Arta prozatorilor români, poate cea mai cunoscută și mai comentată dintre cărțile sale, un exemplu de analiză stilistică în care este anticipată acribia formalismului sau a structuralismului. În 1942 publică la Editura Cugetarea volumul Introducere în teoria valorilor, întemeiată pe observația conștiinței.
După reforma învățământului din 1947 este scos de la catedra sa de Estetică și preia cursul de istorie a literaturii universale, devenind un precursor al comparatismului literar de la Facultatea de Litere a Universității din București. Între 1945 și 1946 a fost ambasador al României la Belgrad și a fost criticat pentru unele concesii pe care le-ar fi făcut noului regim. Anul 1952 îl surprinde în afara Facultății, devine simplu cercetător la Institutul de Lingvistică, lucrând la Dicționarul limbii române moderne și la Dicționarul limbii poetice a lui Mihai Eminescu.
După 1955 este reintegrat în mediul academic universitar și se dedică redactării unor studii, micro-monografii despre Cervantes, Shakespeare, Camoens, Voltaire, Goethe, F.M.Dostoievski, Stendhal, Odobescu. Toate aceste studii vor fi ulterior în volumul Studii de literatură universală și comparată. Studiile de stilistică sunt reunite în alte două antologii Probleme de stil și artă literară și Problemele metaforei și alte studii de stilistică. În anii 1961 și respectiv 1963 apar Jurnalul, un pseudo jurnal de fapt conținând texte cu caracter publicistic, și Idei trăite, volume în care Tudor Vianu își creionează personalitatea de umanist și filolog complet, de om al Renașterii. În 1964 moare la București pe data de 21 mai, din cauza unui infarct miocardic, exact în ziua când intra la tipar volumul Arghezi, poet al omului.
Este fondatorul școlii de stilistică a Facultății de Litere din București și inițiator al catedrei de literatură universală, căreia i-a fost multă vreme șef. Tudor Vianu a fost profesor titular de estetică, director al Teatrului Național (1945).

Selecție din scrierile publicate (1925-1945)

Dualismul artei (1925)
Poezia lui Eminescu (1930)
Arta și frumosul (1931)
Arta prozatorilor români (1932)
Idealul clasic al omului (1934)
Estetica, 2 volume (1934-1936)
Filosofie și poezie (1937)
Introducere în teoria valorilor (1942)
Istoria literaturii române moderne - în colaborare cu Șerban Cioculescu și Vladimir Streinu (1944)
Filosofia culturii (1945)

Cărți scrise după 1947

Probleme de stil și artă literară (1955)
Cervantes (1955)
Racine (1955)
Voltaire (1955)
Literatură universală și literatură națională (1956)
Problemele metaforei și alte studii de stilistică (1957)
F.M. Dostoievski (1957)
Versuri (1957)
Ideile lui Stendhal (1959)
Alexandru Odobescu, monografie (1960)
Studii de literatură universală și comparată (1960)
Schiller (1961)
Jurnal (1961), ed. a II-a (1970)
Dicționar de maxime comentat (1962)
Arghezi, poet al omului (1964)
Despre stil și artă literară (1965)
Studii de literatură română (1965)
Postume (1966)
Studii de stilistică (1968)
Scriitori români, vol. I-III (1970-1971)
Scriitori români din secolul XX (1979)

Zefir

Albastră urcă seara. Cerul lin
Adie răcoros şi cristalin.
Doar pânzele-aninate de catarg
Ne dau de ştirea vântului din larg.

Când tremură în unduiri mărunte
Şi când se-ndoaie bolta peste punte,
Suflate-n buciume din zori
De îngeri şi zefiri buccinători.

Îi văd tăind cu aripa pe sus
Drum lung din răsărit către apus,
Vâslind prin cerul curăţat de nori
Cu ţipete şi zarvă de cocori.

Le flutură vestmântul lor de in
Şi-n cerul miruit şi mai senin
Piciorul dezgolit pătează seara:
Un trandafir ca zorii şi ca para.

Călătorim sub blândul lor îndemn,
Ne poartă lin corabia de lemn,
Şi zborul lor se-nalţă-n tremurate
Roţi mari în pacea nopţii legănate.

1932

Norii

Făşii cernite de văzduh, o, Nori,
Necontenit călătoriţi în zare,
În schimbătoarea voastră-nfiripare
Voi rămâneţi aceiaşi călători.

În tot vă regăsesc, năluci fugare,
Şi peste noi tronaţi biruitori,
Voi sunteţi suflete de luptători
Şi-a dorului eternă întrupare.

...Şi de cădeţi cu rodul unei ploi
Sau cu-a zăpezii albă risipire,
Sunteţi avântul către forme noi.

Spre voi se-nalţă-ntreaga-ne iubire,
Căci în a voastră fugă şi-nnoire
O, Norilor, ne recunoaştem noi.

1916

În vie

Eu vine la tine-n vie: te rog să mă primeşti,

Îţi voi culege via şi-ţi voi propti butucii,

Nu-ţi cer nici pat, nici masă; ci ca să găzduieşti,

Mă lasă-n miezul zilei sub umbra ce-aştern nucii.

Mă lasă-n miezul să dorm culcat în fân

Şi să presimt cum vraja lactee-ncet mă ninge;

Mă voi hrăni cu ierburi, cu fructe şi parfum

Şi voi simţi cum pacea înaintând mă-nvinge.

Vezi tu? Eu vin în vie ca-ntr-un refugiu bun

Şi dacă nu-ţi cer masă, nci pat şi nici simbrie

Am fost până la tine mânat de-un dor străbun,

Ce-n fiecare toamnă mă-ndeamnă către-o vie.

Se vede că ne tragem din neam de podgoreni.

- O, nimeni nu mi-a spus-o, deşi o ştiu prea bine, -

Şi că acum, când bruma se prinde pe poieni,

Bunicii din podgorii făcut-au cramă-n mine.

Făcut-au cramă-n mine bunicii din podgorii

Şi simt cum fierbe mustul dorinţelor uitate,

Iar viţa mă primeşte cu gestul cald al sorii,

Înfăşurându-mi trupul cu braţe delicate.

Da, viţa mă primeşte; mă recunoaşte viţa:

Arac i-aş sta, să urce, un trunchi pletos mă facă

Şi ploaia să mă ude, usuce-mă arşiţa,

Voi prinde rădăcină în ţarina uscată.

Voi prinde rădăcină şi mă voi bucura

- Ah, bucuria vieţii în larguri răspândită –

Dar toamna când cu pete de sânge s-o lăsa

Voi sângera-mpreună cu viţa însorită.

M-or apropia atuncea flăcăi înalţi şi bruni,

Şi desprinzând ciorchinii bogaţi şi aurii,

Pe care-i pârguisem cu dorul din străbuni,

Vor duce în panere profunde nostalgii.

Ah! vor simţi băieţii că sub călcâiul lor

Va plânge-ntreg un suflet un suflet în crudă remuşcare,

Că viaţa i se scurse aşa, neştiutor,

Prin săli orgolioase şi umede hambare?

Şi vinul când va plânge în căzile de lemn

- Helitre transparente când le-o-ncreţi întinsul, -

Afla-vor în aceste cei dimprejur un semn

Că sufletu-i de floare îşi plânge-atunci învinsul!

Afla-vor toate-acestea şi le vor presimţi

Flăcăii, podgorenii şi oaspeţii din vie

Când cănile cu smalţuri şi flori le vor ciocni

Şi vor ura: „Mulţi anii şi multă bogăţie!”

Pătrunde-voi în vine întreg, cu dorul meu

Sau poate voi rămâne ospeţelor strein?

Oricum, aici, sub ziduri, îmi simt pământul greu.

O, lasă-mă în via ta să vin...

1920

Călin Vlasie

Biografie

VLASIE CALIN.
Poet.
De asemenea, eseist, publicist, editor.

S-a nascut la 21 mai 1953 in Buzau.

Este fiul lui Hristache Vlasie, subofiter de jandarmerie, ulterior functionar, si al Profirei Vlasie (n. Mihai), tehnician laborant. Dupa studiile liceale terminate la Liceul "I.C. Bratianu" din Pitesti (1972), a absolvit in 1978 Facultatea de Filosofie - Istorie, sectia Pedagogie -Limba franceza, a Universitatii din Bucuresti.

Ca elev de liceu, frecventeaza cenacluri din Pitesti.

Ca student in Bucuresti, se alatura mai intii cenaclului revistei "Amfiteatru", apoi participa la fondarea in 1977 a "Cenaclului de Luni" condus de criticul si profesorul Nicolae Manolescu. in paralel, este membru si presedinte al Cenaclului "Charmides" al Facultatii de Filosofie din Universitatea Bucuresti.

Dupa absolvirea facultatii si pina in 1990 lucreaza ca psiholog-logoped la Spitalul de boli nervoase si la o policlinica din Pitesti. Dupa 1990 este redactor si redactor-sef la revistele "Arges" si "Calende", precum si in presa cotidiana locala, colaboreaza cu edituri din Pitesti si va infiinta mai intii Editura Vlasie, apoi Editura Paralela 45.

Debuteaza publicistic in 1971 cu un grupaj de poeme aparute in revista "Arges", condusa de Gheorghe Tomozei.

Debutul editorial se produce in 1981 cu placheta de versuri Neuronia, aparut in "Biblioteca Arges", nr. 2 (supliment al revistei omonime), reluata ulterior in Caietul debutantilor, 1980-l981 (Ed. Albatros, 1983).

Colaboreaza cu poezie, eseuri, articole diverse la revistele: "Arges", "Luceafarul", "Romania literara", "Opinia studenteasca", "Dialog", "Convingeri comuniste", "Universitatea comunista", "Amfiteatru", "Contrapunct", "Calende", "Vatra", "Interval", "Orizont", Familia", "Ateneu", "Paralela 45" s.a. Dupa debut publica volumele de versuri: Laborator spatial (titlul original. Laboratorul, fiind respins de cenzura) (Ed. Albatros, 1984); intoarcerea in viitor (Ed. Litera, 1990); Un timp de vis (Ed. Calende, 1993); Actiunea interioara (antologie de autor, Ed. Paralela 45, 1999).

Este prezent cu poezie in Antologia poeziei generatiei '80 alcatuita de Alexandru Musina (Ed. Vlasie, 1993), Antologia poeziei romane de la origini pina azi alcatuita de Dumitru Chioaru si loan Radu Vacarescu (Ed. Paralela 45, 1998) si in sectiunea antologica a volumului Experimentul literar romanesc postbelic (Ed. Paralela 45, 1998).

In culegerea Competitia continua. Generatia '80 in texte teoretice alcatuita de Gheorghe Craciun (Ed. Vlasie, 1994; editia a Ii-a, Ed. Paralela 45, 1998) este inclus cu eseul Poezie si psihic. Este prezent cu grupaje de poeme traduse in antologiile Drehpunkt (1992), Streiflicht. Eine Auswahl zeitgenossischer Rumanischer Lyrik (Dyonisos Verlag, Kastel-laun, Germania, 1994; traduceri de Christian W. Schenk si Simone R. Schenk) si Gefahrliche Serpentinen. Rumaoische Lyrik der Gegenwart (Druckhaus, Berlin, Germania, 1997; traducere de Dieter Schlesak).

Este detinatorul premiului de debut in poezie al revistei "Arges" (1985).
A calatorit in Franta, Olanda, Germania, Austria, Italia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova.

Lucreaza ca si proprietar si presedinte-director general al Editurii Paralela 45 si redactor-sef al revistei "Calende" din Pitesti.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, precum si membru fondator si vicepresedinte (din 1998) al Asociatiei Scriitorilor Profesionisti din Romania - ASPRO.

Asupra poeziei autorului au formulat opinii critice: Nicolae Manolescu ("Arges", nr. 3/1981); Gabriel Rusu ("Tomis", nr. 5/1983); Laurentiu Ulici ("Romania literara", nr. 23/1983); Nicolae Oprea - Laborator spatial ("Arges", nr. 1/1985); Liviu Antonesei - Inventatorul de nume ("Amfiteatru", mai 1985); Mircea Mihaies - Turneul candidatilor ("Orizont", nr. 37/1985); Tania Radu - Atitudini de orfevru ("Flacara", nr. 44/1985); Cristian Moraru - Laserul si metafora ("Romania literara", nr. 50/1986); Traian T. Cosovei ("Scinteia tineretului", nr. 10/1987; "Contemporanul", nr. 16/1993); Bogdan Ghiu ("Contrapunct", 6 apr. 1990); Eugen Simion - O, nebunie a combinarilor ("Romania literara", nr. 14/1990); Gheorghe Grigurcu - intre tipuri ("Dreptatea, 5 aug. 1990) si Existenta intrece visul ("Romania literara", nr. 18/1993); Andrei Bodiu - Marea singuratate ("Interval", nr. 4-5/1990); Lucian Alexiu - Mostenirea modernilor ("Orizont", nr. 32/1990); Aurel Pantea - Ultrafabulatia ("Vatra", ian. 1991); Ion Bogdan Lefter ("Calende", nr. 1/1991); Ioan Milea - Singuratatea cosmica ("Apostrof, nr. 5-6-7/1991); Romulus Bucur - Vis, cosmar, realitate ("Arca", nr. 7-8-9/1993); Ioan Moldovan ("Familia", apr. 1993); Dan-Silviu Boerescu - Poemul pur ca homeostazie, belea si complot (in volum La noapte, pe strada Toamnei, Ed. Phoenix, 1993); Radu G. Teposu (in volum Istoria tragica & grotesca a intunecatului deceniu literar noua, Ed. Eminescu, 1993); Gheorghe Perian (in volum Scriitori romani postmoderni, Ed. Didactica si Pedagogica, 1996); Liviu Petrescu (in volum Poetica postmodernismului, Ed. Paralela 45, 1998); C. Rogozanu - Un poet obosit ("Romania literara", nr. 39/1999); Gheorghe Craciun (postfata volum Actiunea interioara, Ed. Paralela 45, 1999).

Referinte critice:

"Si Poezia? iti vine sa intrebi dupa ce citesti ecolaliile rare, subtile ale lui Calin Viasie. Poezia, ne spune chiar el, este un mod naiv «de a opune realitatea». Nu-i numai atit. Este si (sau este in primul rind) o frumoasa nebunie a combinarilor, un joc (indelung lucrat) cu sunetele, un amestec ingenios de parodie si gravitate intr-un discurs care cu un ochi comunica, iar cu altul se supravegheaza si se comenteaza
Calin Viasie, poet indiscutabil autentic, remarcabil mai ales atunci cind inventeaza o tara lirica imaginara, continua sa fie obsedat de fantasmele textului intr-un moment in care poetii din generatia sa descopera vocea umanului si au deja nostalgia unui nou clasicism. Dar, poate ca in asta consta si originalitatea sa."
(Eugen Simion, "Romania literara", nr. 14/1990)

"Cercetata indeaproape, poezia lui Calin Viasie releva intii de toate o combinatie destul de rara de rigoare si fantezism - stiinta de a aduna in polinomul frazei spiritul fabulatoriu si concizia apoftegmei, eruditia toposurilor consacrate si o despletire imagistica libera de prezumtii si prejudecati
Desigur. Calin Viasie nu este, deocamdata cel putin, zelatorul vreunui limbaj exclusivist al poeziei, si nici nu-si propune sa faca o atare figura. E, in schimb, un spirit foarte viu si un intelectual solid structurat care se joaca gratios cu lucruri grave, mimind a-si lua adio de la poezie dar raminind mereu gata a si-o asuma cu o rece frenezie si nu o singura data cu stiinta dobindita in intimitatea citorva poeti de referinta ai veacului."
(Lucian Alexiu, "Orizont", nr. 32/1990)

"avem de-a face cu o neobisnuita «developare» a realitatii, supuse unui decupaj insolit, cu o aparenta de gravitate «orfica», insa (auto)ironic pe dedesubt. () Calin Viasie vede realitatea ca pe o structura psihica vasta, ca pe o retea deasa de «neuroni», in care vietile noastre, gindurile, sentimentele, obsesiile si visele noastre stau prinse ca insectele intr-o plasa de paianjen."
(Ion Bogdan Lefter, "Calende", nr. 1/1991)

"Stranii, cu infatisare eterogena, pulsind de analogii fara o logica artistica prea limpede sint poemele lui Calin Viasie din Laborator spatial (1984). Recuzita stiintifica trimite la elemente de science fiction, terminologia pretioasa, recrutata din sfera tehnologiei, sint, desigur, elemente mai degraba parabolice, sugerind, sub imaginea delirului abstract, o convulsie launtrica si, in sens mai larg, un cotidian traumatizat."
(Radu G. Teposu, in voi. Istoria tragica & grotesca a intunecatului deceniu literar noua, Ed. Eminescu, 1993)

"Poezia lui Calin Viasie () ar putea fi definita ca o conspiratie a science fiction-ului si a umorului postmodem impotriva / in ajutorul poeziei pure, ca o posibila forma de intoarcere in viitorul imediat al preacomplexatei noastre lirici contemporane. La o prima lectura, in textele sale socheaza inventia lexicala, mai ales sub forma numelor exotice, ce par transplantate dintr-o epopee mayasa intr-una a lui Spielberg. Ceea ce conteaza aici nu este, poate, nimic altceva decit cautarea unor eufonii rare la care se vor fi dedat si un Ion Barbu in Uvcdenrode si in celelalte, iar, mai inspre timpurile noastre. Daniel Turcea. Si totusi, in acest «nimic altceva» se ascund o multime de «detalii» esentiale, care dau culoare-savoarc poemelor sale."
(Dan-Silviu Boerescu, in voi. La noapte, pe strada Toamnei,
Ed. Phoenix, 1993)

"Poezia Iui Calin Vlasie e un discurs dramatic, daca nu sincer, in orice caz inteligent construit, despre ratarea obiectului ontologic ai cunoasterii si despre imposibilitatea actiunii intr-o lume sfisiata intre distopiile psihicului si lipsa de utopie a vietii concrete. () Faptul ca poetul isi intituleaza acest volum antologic Actiunea interioara e semnificativ. Poezia sa e rezultatul unui program de actiune psihica, dublat - nu se putea altfel - de o actiune in plan lingvistic, de o strategie retorica. Chiar daca e desfasurat intr-un laborator, acest program refuza simularea si e aplicat pe viu, cel care scrie fiind singur in masura sa-i aprecieze consecintele, limitele. in ultima instanta. Calin Vlasie e un poet experimental urmarind nu sa distruga poezia, ci sa o salveze."
(Gheorghe Craciun, postfata voi. Actiunea interioara,
Ed. Paralela 45, 1999)

Vânzătorul de lecitină

Închid cartea: adeseori văd

idoli cum ard în cădere.

În stradă văd lucruri cuprinse

de visiuni.

Un rector omenos vine direct

la mine.

Din ochii lui sar plăcuțe de

aluminiu pe care scrie:

„ apropie-te! căci este

timpul tău”.

Luna improprie.

Cer în eres.

Intersecția vântului sângerând.

Creierul meu e animat,

inima mea încreierată.

Vânzătorul de lecitină (el

este de fapt) vine cu un

minuscul dispozitiv și

mi-l vâră în vârful limbii

cenușiu.

Ah emotivă milionime de secundă!

(Unde ești tu Mnemocunta

zeul cămărilor de var

cu ale tale trufașe simțiri și reci silogisme?

Creierul se umple,

fruntea mi se umflă,

alunec pe o falie

hidrocefală.

înroșind ca râma

vibratil spondeu

luna sună-n râul

străzilor spontan

sunt mai singur astăzi

ca singurătatea

astrul mă aspiră

veșnic lăcrimând. )

Dar dacă într-o zi vine un personaj real

(fie K. W.) și-ți vorbește în două limbi

cum ar fi ziua și noaptea?

Ziua: „desfoliază veacul pentru a cunoaște

clipa.”

Noaptea: „inventează lumina unui veac

când visiunea coboară din lucruri.”

Cumpăr un dicționar cu 200 000 de hili.

E un moment agreabil când ții în mâini

un saurian.

E ca și cum te-ai plimba cu două sute

de mii de câini pe Strada Mare,

admițând desigur că me-

canismul tău ar fi imobil.

Toți doresc o minune,

descoperirea secretă

ca un viciu.

E o lume de mame născând

Rămâne timpul colorat.

Explozia unei rampe

lasă urme murdare.

Index hibirid.

Aprinde versul reversibil!

Încet încet literele devin

uriașe-etcetera.

TEATRU/FILM 21 Mai

Cu Ștefan Tapalagă

Biografie Ștefan Tapalagă

Ștefan Tapalagă s-a născut la 4 aprilie 1933 la Dorohoi, oraș moldovenesc unde a făcut școala primară și apoi liceul. A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" din București. Absolvește Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în anul 1961 la clasa profesorului Finteșteanu - Sanda Manu, Dem Radulescu și Alex Lungu.

În perioada următoare este elev la Paris pentru a studia pantomima cu Jacque Lecqoc. Este coleg de clasă cu Traian Stănescu, Candid Stoica, Ioana Manolescu, Violeta Andrei, Dorina Lazăr, Ioana Măgură Bernard, Ion Arcudeanu, regretații Jorj Voicu și Marian Hudac, Nicolae Scarlat, Alexandru Lazăr, Melania Ursu, Mitică Popescu până în anul 3 (când a fost arestat), Constantin Drăgănescu.

A jucat pe scena Teatrului din Pitești și a Teatrului de Comedie din Capitală. De la primele apariții scenice s-a afirmat ca o prezență interpretativă dotată cu reale calități comice și dramatice. De-a lungul anilor, a dat viață unui număr impresionant de personaje, în sute de spectacole, dintre care menționăm: Zăpăcitul de Molière, Rinocerii de Eugen Ionescu, Fizicienii de Dürrenmatt, Livada cu vișini de Cehov, Casa inimilor sfărâmate de G.B. Shaw, Troilus și Cressida de Shakespeare, Mătrăguna de Machiavelli și altele. A debutat pe marele ecran în filmul Alo? Ați greșit numărul (1958).

Consacrarea în cinematografie i-au adus-o Nu vreau sa mă însor (1960) și Pași spre Lună (1963). Din șirul realizărilor pe marele ecran, mai cităm: Brigada diverse în alertă (1971), Dimitrie Cantemir (1974), Cercul magic (1975) etc. Ștefan Tapalagă a fost o prezență de prestigiu la radio și televiziune, în special în spectacolele de comedie și divertisment.

Scurt timp, a îndrumat o serie de tineri învățăcei în tainele artei scenice. A participat împreună cu Sorin Poenaru și Iosif Silahy în 1954 pentru prima dată la concursurile internaționale de floretă. A fost maestru al sportului activând în domeniul scrimei și fiind campion al acestei frumoase arme. A fost căsătorit cu fosta sa profesoară de actorie d-na Sanda Manu; împreună au realizat o singură piesă de teatru, Frumoasa duminică de septembrie. A fost fratele actriței Rodica Tapalagă.

Cunoscutul actor Ștefan Tapalagă a plecat dintre noi la 21 mai 1994, în București, așa cum a fost tot timpul vieții: cu zâmbetul pe buze, sclipiri jucăușe în ochi și sufletul cald și generos.

Filme cu Ștefan Tapalagă

· Atac in biblioteca (1992)

· Chirița la Iași (1987)

· Clipa de răgaz (1986)

· Cucoana Chirița (1986) Trailer

· Am o idee (1981)

· Grăbește-te încet (1981)

· Cîntec pentru fiul meu (1980)

· Aurel Vlaicu (1977) - Traian Vuia

· Razboiul Independentei (Serial TV) / Razboiul Independentei (1977) - ziarist

· Roșcovanul (1976) - Chiriac

· Cercul magic (1975)