MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 7 MAI 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE  PE ZILE (B. Decese, Sărbători); PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

Decese

·         399 î.Hr.: Socrate, filosof grec.  În  anul  398, Socrate a fost acuzat de către Meletos, Anytos și Lycon, de crima de a nu recunoaște zeii  cetatii și de a fi  introducs divinități noi si in plus  de coruperea tinerilor, acestia cerand  pedeapsirea sa cu moartea. Judecătorii  îl declară pe Socrate vinovat cu o mica majoritate de voturi. Dupa 30 de zile de la pronuntarea sentintei,  timp in care a fost tinut in lanturi, Socrate isi pune capat zilelor band  otrava .A refuzat propunerea prietenilor sai de a-l ajuta sa  evadeze. Filosofia lui Socrate este centrata pe  cunoasterea de sine –Gnothi se auton, el fiind  primul  mare gânditor care a luat  fiinta umana ca obiect de meditație. Una din cugetarile sale celebre a fost: ”Stiu ca nu stiu nimic si nici macar asta nu stiu”…

·         973: Otto cel Mare, împărat romano-german. Otto I cel Mare (n. 23 noiembrie 912),  a fost fiul regelui  germanilor Henric I  și al Matildei von Ringelheim.A  fost duce al saxonilor, rege al germanilor și primul împărat al Sfântului Imperiu Roman, dupa  Charlemagne ( care a fost încoronat împărat în 800 dar al carui  imperiu a fost împărțit între nepoți, iar dupa  asasinărea  lui Berengario în 924, titlul imperial a rămas vacant pentru aproape 40 de ani.) Otto i-a urmat tatălui său ca rege al germanilor în 936. Ceremonia încoronarii s-a ținut la catedrala din Aachen, fosta capitală a lui Carol cel Mare. Otto a  purtat campanii militare pentru  intarirea  autoritații  sale  in fata marilor feudali , dar  in timpul unei incursiuni in Lotharingia a fost capturat în timp ce ataca orașul Mainz, iar pâna anul următor, rebeliunea s-a extins în tot regatul. Frecventele raiduri maghiare în sudul Germaniei î-a convins pe marii nobili germani  să convoace in anul 954  Dieta la Auerstadt, iar autoritatea lui Otto a fost restabilită. În 955, Otto și-a consolidat autoritatea spulberând forțele maghiare în vestita Bătălie de la Lechfeld. În 972, împăratul bizantin Ioan I Tzimisces  i- a recunoscut titlul de împărat  și a fost de acord cu o căsătorie între fiul și moștenitorul lui Otto, Otto al  II- lea  și nepoata sa Theophano.La moartea sa  în 973, a fost înmormântat lânga prima sa soție Edith de Wessex, în catedrala din Magdeburg.

·         1617: David Fabricius, teolog, cartograf și astronom german (n. 1564)

·         1682: Feodor al III-lea Alexeevici al Rusiei (rusă Фёдор III Алексеевич; 9 iunie 1661 – 7 mai 1682) a fost Țar al Rusiei în perioada 1676 - 1682.

Feodor s-a născut la Moscova și a fost fiul cel mare al Țarului Alexei I al Rusiei și a primei sale soții, Maria Miloslavskaia. În 1676, la vârsta de 15 ani, i-a succedat tatălui său la tron. A fost înzestrat cu un intelect fin și cu o nobilă dispoziție; a primit o educație excelentă de la Simeon Polotski, cel mai învățat călugăr slavon.

A fost credincios și avea aspirații literare; a contribuit la traducerea a doi psalmi dintr-o psaltire publicată în 1679. La început a fost dominat de facțiunea condusă de familia Miloslavski din partea mamei lui. Ei l-au convins să-l exileze pe Matveev, cel mai activ boier al facțiunii Narîșkin, familia celei de-a doua soții a tatălui său.

Cea mai ambițioasă inițiativă cu caracter politic din timpul domniei sale a fost recensământul pământurilor început în 1680.

În 1680 Feodor s-a căsătorit cu Agafia Grușevskaia, fiica unui nobil polonez ortodox. Manierele și îmbrăcămintea poloneză au ajuns să predomnie la curte. Agafia a dat naștere unui fiu, Ilia, în iulie 1681, însă atât ea cât și copilul au murit după câteva zile. Țarul a fost îndemnat de consilieri să se recăsătorească cât mai repede din motive dinastice. S-a recăsătorit în februarie 1682 cu Marfa Apraxina.

Înainte de Paștele din 1682, Feodor s-a îmbolnăvit grav și a murit fără să desemneze nici un moștenitor.

·         1718: Mary de Modena, soția regelui Iacob al II-lea al Angliei (n. 1658)

·         1793: Pietro Nardini, violonist, compozitor și pedagog italian (n. 1722)

·         1800: Nicolo Piccini, compozitor italian (n. 1728)

·         1825: A murit  Antonio Salieri, compozitor şi dirijor italian (n. 18 august 1750). A fost  maestru al Capelei Imperiale din Viena   și îndrumător al lui Beethoven, Schubert și Liszt, unul dintre cei mai importanți muzicieni ai timpului său. Cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt: Europa recunoscută, Danaidele, Falstaff. Se bănuiește și astăzi că ar fi fost implicat în moartea lui Mozart, deși marea majoritate a muzicicologilor specializați în epoca respectivă sunt de părere că suspiciunea este total nefondată.
* 1879: Charles De Coster (n. 20 august 1827, München, Regatul Bavariei – d. 7 mai 1879, Ixelles, Belgia) a fost un poet, romancier și scriitor belgian, autorul cărții „Thyl Ulenspiegel” (în germanăDie Geschichte von Tyll Ulenspiegel und Lamme Goedzak, Istoria lui Tyll Ulenspiegel și Lamme Goedzak), un poem epic renumit, scris în stilul epopeei și al tragediei, a cărei primă ediție a apărut în 1867

Charles-Theodore-Henri De Coster s-a născut în München, la 20 august 1827, ca fiu al lui Augustin De Coster, un belgian nativ al orașului Liège, care fusese un cleric al congregației en:Apostolic Nuncio to Bavaria din Muenchen, dar care s-a reîntors în capitala Bavariei.

Charles a urmat cursurile învățământului superior la Universite Libre de Bruxelles, unde a completat studiile în 1865. A fost unul din fondatorii unui club literar Société des Joyeux, în care au activat scriitori ai timpului.

Este vorba de viața unui bufon inteligent care se pare că a trăit prin anii 1300 în zone din Saxonia Inferioară și Olanda de azi. Numele său se scrie în mai multe feluri, în funcție de sursă. În germana standard actuală (Hochdeutsch) el se scrie Till Eulenspiegel.

Eulenspiegel este un personaj dublu, ca și numele său: Ulen, Uyl, Eule = bufniță, Spiegel = oglindă. Pe românește se întâlnește uneori adaptarea Buhoglindă.

Romanul are dramatism și poezie, un stil unitar, dinamic, ritmat și plin de vervă.

·         1884: A fost asasinat politicianul și omul de stat turc Midhat-Pașa, de către agenții sultanului Abdul-Hamid al II-lea.
* 1897: Ion Ghica (n. 12 august 1816,^[1] București, Țara Românească – d. 7 mai 1897, Ghergani, România) a fost o personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. Economist, matematician, scriitor, pedagog, diplomat și om politic, Ion Ghica a fost prim-ministrude cinci ori: de trei ori al guvernului României (în 1866, în 1866-1867 și în 1870-1871) și de două ori între 1859 și 1860, la Iași și la București, în perioada în care țările române se uniseră într-un stat, însă păstrau încă două guverne separate.^[2]

A fost din 1874 membru titular al Societății Academice Române și președinte al ei, ales la 18 septembrie 1876 până în 1879, când instituția a fost redenumită în Academia Română. A fost președinte al Academiei Române de mai multe ori (1879 - 1882, 1884 - 1887, 1890- 1893 și 1894 - 1895). Cartea Scrisori către Vasile Alecsandri este capodopera sa de scriitor.

·         1920: Constantin Dobrogeanu-Gherea (n. 21 mai 1855, satul Slavianka, Ekaterinoslav, Imperiul Rus, astăzi Ucraina – d. 7 mai 1920, București) a fost un scriitor și fruntaș socialist român de origine evreiască. Numele lui real era Solomon Katz, în limba ucraineană Mihail Nikitici Kass

A fost unul dintre membrii marcanți ai Partidului Social Democrat Român, un critic literar prodigios, cunoscut pentru polemica sa cu Titu Maiorescu. Acesta susținea ideea artei pentru artă, în timp ce Constantin Dobrogeanu-Gherea era adeptul teoriei artei cu tendință.

Lev Troțki îi face un portret special: "Printre miniștrii, diplomații sau prefecții din România, nu puțini sunt cei care au învățat alfabetul politic de la Gherea. Din fericire ei nu sunt singuri. Din 1890, Gherea a condus prima generație de muncitori socialiști români spre învățăturile marxismului. Gherea și Rakovsky au fost primii care au îndreptat Partidele socialiste spre Revoluția din Rusia și au inițiat un nou tip de partid socialist" . Prin lucrarea sa Neoiobăgia, devine unul dintre părinții sociologiei din România. Fiul său, Alexandru Dobrogeanu-Gherea, este unul dintre membrii fondatori ai Partidului Comunist Român.

În cele trei volume de studii critice publicate i se reține meritul de a fi introdus critica de analiză în literatura română, după modele franceze, critica practicată de Titu Maiorescu fiind caracterizată de unii critici actuali drept judecătorească.

A fost influențat de contactul său cu literatura rusă, a comparat spre exemplu proza de analiză a lui Caragiale O făclie de Paște cu romanele lui Fiodor Dostoievski. A fost un adept al narodnicismului și un precursor al sămănătorismului, jucând, totodată, un rol activ în mișcarea poporanistă.

A deținut în proprietate restaurantul gării din Ploiești, fapt ce îi dădea prilejul lui Titu Maiorescu să lanseze ironii la adresa competențelor sale critice, spunând că lui Gherea îi reușesc mai bine sandvișurile decât articolele de critică literară, în timp ce Hasdeu, cu umorul său binecunoscut, spunea că mâncarea de la restaurantul criticului Gherea era "mai presus de orice critică". ^[3]

A fost unul din apropiații lui Ion Luca Caragiale și a scris un articol foarte incitant în care a încercat să stabilească posibilele cauze sociale ale pesimismului lui Mihai Eminescu, acesta fiind unul din primele studii de receptare ale operei marelui poet.

El poate fi considerat un precursor al criticii sociologice. Articolul său fundamental, o veritabilă ars poetica a criticii literare, rămâne Asupra criticii.

·         1933 - A murit Ştefan Dimitrescu, pictor şi desenator. Lucrări: "Morţii de la Caşin"; "Minerii"; "Cina"; "Ţărănci lucrând la război" (n. 18 ianuarie 1886)

·         1937 - A murit poetul George Topârceanu ("Balade vesele şi triste"; "Migdale amare"; "Scrisori fără adresă") (n. 20 martie 1886). S-a nascut la 21 martie 1886 si s-a stins din viata  la varsta de 51 ani. A fost membru corespondent al Academiei Romane din 1936. Printre operelesale amintim:Balade vesele si triste, Bucuresti (1916) ; Parodii originale, Bucuresti (1916); Amintiri din luptele de la Turtucaia, Bucuresti (1918); Strofe alese. Balade vesele si triste, Iasi (1920) ; In ghiara lor… Amintiri din Bulgaria si schite usoare, Iasi (1920) ;Migdale amare, Bucuresti (1928).

·         1938: A decedat Octavian Goga, poet, publicist, traducător (a tradus din Petöfi, Ady, Mádach) şi om politic (rol important în lupta pentru desăvârşirea unităţii naţionale a poporului român; ministru de mai multe ori şi prim-ministru între anii 1937 şi 1938); membru titular al Academiei Române din 1919, vicepreşedinte al acestui for (1929-1932); (n. 1881). Unele surse dau  decesul sau la 6 mai 1938. A fost  prim-ministru al guvernului  României din 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938 si  membru al Academiei Române din anul 1920. La 5 mai 1938, în parcul Castelului de la Ciucea poetul a suferit un atac cerebral și a intrat în comă. În ziua de 7 mai 1938, la ora 14,15, s-a stins din viață la vârsta de 57 de ani. A fost  transportat la București și depus la Ateneu dupa care a fost  înmormântat la Cimitirul Bellu. In 1939 corpul poetului este reînhumat la Ciucea. Din opera sa amintim: Poezii (1905), Ne cheamă pământul (1909),Din umbra zidurilor (1913), Cântece fără țară (1916), Din larg (1939) – poeme postume.

·         1941: A decedat James George Frazer, etnograf englez; (n. 1854). Lucrarea sa cea mai importantă din domeniul combinat al antropologiei culturale, religioase și sociale este Creanga de Aur (în original, The Golden Bough), o lucrare în 12 volume dedicată credințelor și practicilor religioase ale populațiilor primitive.

·         1942: Felix Weingartner, dirijor și compozitor iugoslav (n. 1863)
* 1951: Warner Baxter (n. 29 martie 1889, Ohio, SUA, d. 7 mai 1951, California) a fost un actor american de teatru și film laureat al premiului Oscar

·         1964: Septimiu Bucur, scriitor român (n. 1915)

·         1977: Xavier, Duce de Parma (n. 1889)
* 1990: Prințul Andrei al Iugoslaviei (28 iunie 1929 – 7 mai 1990) a fost al treilea fiu al regelui Alexandru I al Iugoslaviei (1888–1934) și a Prințesei Maria a României (1900–1961). Mama lui a fost a doua fiică a regelui Ferdinand al României (1865–1927) și a reginei Maria de Edinburgh(1875–1938).

După căderea monarhiei în Iugoslavia a plecat în exil la Londra, unde, după ce a absolvit matematica la Clare College, Universitatea Cambridge, a devenit broker de asigurări.

S-a căsătorit la 1 august 1956, la Kronberg im Taunus, Germania, cu Prințesa Cristina Margareta de Hesse (10 ianuarie 1933 - 21 noiembrie 2011), fiica Prințului Christoph de Hesse și a Prințesei Sofia a Greciei și Danemarcei. Din această căsătorie s-au născut Prințesa Maria Tatiana ("Tania") (n. 18 iulie 1957) și Prințul Christopher (4 februarie 1960 - 14 mai 1994), profesor de științe care a murit într-un accident de bicicletă.^[1]Cuplul a divorțat la Londra în 1962.

La 18 septembrie 1963, el s-a căsătorit cu Prințesa Kira de Leiningen (18 iulie 1930 – 24 septembrie 2005), fiica Marii Ducese Maria Kirillovna a Rusiei. Cuplul a avut o fiică și doi fii.

• Lavinia Maria (n. 18 octombrie 1961), născută în timp ce tatăl ei era încă căsătorit cu Cristina de Hesse;
• Prințul Karl Vladimir Cyril Andrej (n. 11 martie 1964);
• Prințul Dimitri Ivan Mihailo (n. 21 aprilie 1965).

Kira și Andrei au divorțat la 10 iulie 1972.^[1]

Andrei s-a căsătorit pentru a treia oară cu Eva Maria Andjelkovich (n. 1926) la 30 martie 1974, la Palm Springs, California, SUA.^[1] Cuplul nu a avut copii.

Prințul Andrei a fost găsit mort în mașina sa, în Irvine, California, Statele Unite ale Americii la 7 mai 1990. Moartea a fost determinată ca fiind sinucidere cu monoxid de carbon.

·         1995: A murit Petru Rezuş, profesor de teologie (autor de lucrări de teologie fundamentală, dogmatică si  istoria Bisericii), prozator şi istoric literar; (n. 1913).

·         2000: Douglas Fairbanks, Jr., actor american (n. 1909)

·         2007: A decedat în urma unui stop cardio-respirator,  Octavian Paler, cunoscut prozator, eseist si un reputat jurnalist şi editorialist român. Octavian Paler s-a nascut la data de 2 iulie 1926, intr-un mic sat numit Lisa, din jud. Brasov. Din 1949 a fost  angajat la Radiodifuziunea Română (corespondent special şi, apoi, redactor-şef adjunct la Redacţia Culturală); între anii 1965 şi 1968, director general al Televiziunii Române, primul organizator al Festivalului „Cerbul de aur”; mutat pe postul de director general adjunct la Radio, a răspuns de emisiunile muzical-culturale (1968-1970); din 1970 a fost redactor-şef la cotidianul „România liberă”, fiind demis în august 1983, din motive politice. A fost si un cunoscut analist politic si cultural roman.
* 2010: Solomon Konstantinovici Apt (în rusă Соломон Константинович Апт, n. 9 septembrie 1921, Harkov, RSS Ucraineană^[1] – d. 7 mai 2010, Moscova, Rusia^[2]) a fost un traducător și filolog rus, considerat drept unul dintre cei mai importanți traducători ruși ai literaturii germane clasice din secolul al XX-lea. Opera sa principală este traducerea tetralogiei Iosif și frații săi a lui Thomas Mann.

În afară de traducerile din Thomas Mann, a mai tradus în limba rusă multe creații literare ale lui Bertolt Brecht, Hermann Hesse, Franz Kafkași Robert Musil, precum și ale lui Elias Canetti, Friedrich Dürrenmatt, Max Frisch, Günter Grass, Adalbert Stifter și basmele lui Wilhelm Hauff.

Apt provenea dintr-o familie evreiască. Înainte de război a locuit la Harkov și a urmat acolo timp de patru ani o școală germană, ai cărei profesori erau germani de pe Volga. După ce școala a fost desființată, el a primit lecții particulare de la un profesor de limbă germană. El și-a început studiile universitare la Facultatea de Filologie a Universității din Harkov.

În 1929, după inițierea primului plan cincinal al Uniunii Sovietice, fabrica de textile a tatălui său a fost confiscată, iar el a fost arestat. Când tatăl a fost eliberat după trei luni, autoritățile politice l-au trimis în colonia corecțională pentru tinerii delicvenți și fără adăpost F. E. Dzerjinski din Harkov, pentru a construi acolo o unitate de producție. Liderul acestei colonii a fost profesorul Anton Makarenko, pe care scriitorul Maxim Gorki l-a făcut faimos. La începutul celui de-al doilea război mondial, colonia a fost mutată în Siberia. În Tomsk, tatăl lui Apt a fost subordonat conducătorului coloniei și răspundea direct în fața autorităților Ministerului de Interne. Probabil din acest motiv și pentru că avea o vedere slabă, Solomon Apt a fost eliberat din serviciul militar și a lucrat într-un laborator de analiză spectrală. În perioada 1941-1944 a trăit în refugiu la Tomsk.

Atunci când Universitatea de Stat din Moscova (MGU) a reînființat în 1944 un departament de filologie clasică, Solomon Apt s-a înscris la studiile de latină și greacă. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din Moscova în 1947, după care, în 1950, a susținut o teză de disertație despre poetul antic roman Iuvenal, în urma căreia a obținut titlul de candidat în filologie. A primit oferta să rămână în cadrul universității, dar originea sa evreiască l-a împiedicat să urmeze o carieră științifică la Moscova, fiindu-i respinse, de asemenea, încercările de a obține un post la universitățile sovietice de la Minskpână la Vladivostok. A tradus din engleză scrierile lui Charles Darwin pentru directorul Grădinii Botanice din Moscova, care i-a mulțumit personal în prefața ediției.

Timp de doi ani a efectuat traduceri ocazionale până când a obținut în sfârșit un post de profesor de limba latină la Colegiul Pedagogic din Orehovo-Suievo de lângă Moscova. Acolo predau numeroși savanți evrei care nu au primit permisiunea de a se muta la Moscova. Solomon Apt a predat limba latină timp de cinci ani până când i s-a permis să se întoarcă la Moscova în 1956, deoarece prietenii lui i-au cerut să îl traducă pe Aristofan. El a devenit cunoscut din 1956 ca traducător de literatură antică în limba rusă și ca un traducător proeminent din limba germană.

Solomon Apt a tradus în limba rusă tragediile lui Eschil, romanul Iosif și frații săi de Thomas Mann, piesele lui Bertolt Brecht, romanul Jocul cu mărgele de sticlă de Herman Hesse, romanul Omul fără însușiri de Robert Musil. El a fost primul traducător al scrierilor lui Franz Kafka în limba rusă. Timp de șapte ani a lucrat la traducerea tetralogiei Iosif și frații săi de Thomas Mann, aceasta fiind considerată cea mai dificilă și mai importantă lucrare de traducere pe care a realizat-o.

Este autorul cărților Thomas Mann (biografie publicată în seria „Viața oamenilor remarcabili”) și Nad stranițami Tomasa Manna (o carte de eseuri).

A fost membru al Uniunii Scriitorilor Sovietici (1959), membru al comitetului redacțional al revistei Inostrannaya literatura(Literatura străină)^[3] și membru în colegiul de redacție al seriei de cărți „Biblioteca de literatură antică”, lansate de editura Hudojestvennaia Literatura (Literatura artistică).

A fost căsătorit cu renumita publicistă și critic literar Ekaterina Vasilievna Starikova, pe care a cunoscut-o în 1944 pe când era student la Moscova. Cei doi au avut un fiu: Aleksandr (n. 1951), doctor în științe biologice și profesor universitar.^[4][5]

Rămășițele sale pământești au fost îngropate în cimitirul Mitinskoe după incinerare.

·         2011: Severiano Ballesteros, jucător de golf spaniol (n. 1957).
* 2011: Willard Sterling Boyle (n. 19 august 1924, Amherst, Nova Scotia, Canada - d. 7 mai 2011) este un fizician american de origine canadiană, cunoscut ca fiind coinventator al laserului cu rubin și al senzorului CCD, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică din 2009, împreună cu George E. Smith, pentru inventarea unui circuit cu semiconductori pentru imagini – senzorul CCD. Cei doi au împărțit jumătate din premiu, cealaltă jumătate fiindu-i acordată lui Charles Kao, inventatorul fibrei optice
* 2014: Marin Cristea (n. 27 iulie 1934, Pietrele, județul Giurgiu - d. 7 mai 2014, București) a fost un deputat român în legislatura 1996-2000, ales în județul Giurgiu pe listele partidului PDSR.

Fost jucător de rugby, a deținut funcția de președinte al Federației Române de Rugby în perioada 1985-1989

* 2015: Cornel Mihulecea (n. 1 aprilie 1925, Crihalma, com. Comăna, jud. Brașov - d. 7 mai 2015) a fost un inginer electrotehnician român, Președinte al Comitetului de Stat pentru Energie Nucleară (1976-1989). Cornel Mihulecea a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunile din perioada 1965 - 1989. Cornel Mihulecea a urmat școala primară (clasele I-V) în comună, după care a plecat la Petroșani unde a urmat cursurile Școlii Profesionale de electricieni. După ce a lucrat timp de 1 an (1950-1951) ca maistru electro la Atelierele Centrale ITBdin București, s-a înscris, la sfaturile mamei, la Institutul Politehnic din Craiova, absolvind în 1956, cu diplomă de licență în inginerie.

* 2016: Patrick Ekeng, jucător de fotbal camerunez (n. 1990)

Sărbători

·         În calendarul ortodox: Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim; Sf Mc Acachie și Codrat

VA URMA