MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 7 MAI 2020

PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR; SFATURI UTILE

ARTE 7 Mai

INVITAȚIE LA OPERĂ 7 Mai

The Magic Flute (Paris Opera, 2001)

MUZICĂ 7 Mai

BOLEROS INSTRUMENTALES EN GUITARRA PARA EL ALMA

Weber: Complete Piano Sonatas

TOP 11 SAXOPHONE COVERS - Saxophone Cover Popular Song 2020 - Best Saxophone Love Songs Of All Time

POEZIE 7 Mai

Rabindranath Tagore

Biografie

Rabindranath Tagore , numele europeinizat al lui Rabindranâth Thâkur (n. 7 mai 1861, Jorosanko, Calcuta — d. 7 august 1941) a fost un scriitor și filosof indian din provincia Bengal, supranumit Sufletul Bengalului și Profetul Indiei moderne, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1913.

Fiu al lui Debendranâth Thâkur, unul din fondatorii mișcării „Brahmo Samaj“, Tagore a crescut într-o famile de artiști și reformatori sociali și religioși, opuși sistemului castelor și favorabili unei ameliorări a condiției femeii indiene. Tagore și-a făcut studiile la Calcutta și în Anglia, unde a studiat dreptul. În 1906, după divizarea Bengalului, aderă la mișcarea naționalistă indiană. Tagore este cunoscut atât ca poet, cât și ca filosof, însă aceste două calități sunt greu de separat în cultura indiană, în mod implicit filosofia este permanent prezentă în poezia sa. S-a interesat de problemele educației și, în 1921, reorganizează Universitatea „Vishba-Bharati“ din Shantiniketan, unde însușirea culturii indiene este accesibilă atât studenților indieni, cât și celor străini. În 1951 a fost recunoscută ca Universitate internațională de stat. A început să scrie poezii încă de la vârsta de 17 ani. Operele sale au fost scrise în dialectul bengalez, pe care Tagore le traducea el însuși în limba engleză. A fost cel mai important scriitor indian din epoca colonială. Tagore a scris poezii, povestiri, romane, drame și eseuri filosofico-pedagogice. Opera sa literară cea mai faimoasă este culegerea de poezii „Grădinarul“ sau „Ofranda lirică“ (1913). Alte opere mai cunoscute sunt romanul „Căminul și lumea“ (1910), drama „Oficiul poștal“ (1912). Scrierile sunt pătrunse de o adâncă religiozitate și reflectă admirația pentru natură și pentru patria sa, India. Începând cu anul 1929 a început să se ocupe cu pictura, a fost și compozitor al mai multor cântece cu caracter popular. Imnurile naționale ale Indiei și Bangladeshului sunt compuse pe cuvintele unor poeme ale lui Rabindranath Tagore. A fost primul scriitor din Asia care a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1913).

Tagore a fost un scriitor bilingv, exprimându-se atât în limba bengali cât și în limba engleză, în care și-a tradus unele opere concepute în bengali. Opere apărute în limba engleză:

Poeme în proză

· Gitanjali (1912)

· The Gardener (1913)

· Fruit-Gathering (1916)

· The Fugitive (1921)

Teatru

Chitra (1913)

· The King of the Dark Chamber (1914)

Povestiri

· HungryStones and Other Stories (1916)

· Mashi and Other Stories (1918)

· Broken Ties (1925)

Romane

· The Home and the World (1919)

· The Wreck (1921)

· Gora (1924)

Eseuri

· Sadhana (1914)

· The Religion of Man (1931)

George Topârceanu

Note Bibliografice

Născut
	21 martie 1886
	Bucuresti

Decedat
	7 mai 1937
	Iasi

Tabel cronologic
	1886 21 martie S-a născut la Bucuresti George, cel de-al doilea copil al sotilor Ion si Paraschiva Topârceanu.
	1893 Începe să invete la o scoală mărginasă din Bucuresti.
	1895-1898 Face ultimele clase ale scolii primare la Suici-Arges si primele incercări literare.
	1898 Este inscris la liceul "Matei Basarab" din Bucuresti.
	1901 Este transferat la liceul "Sf. Sava".
	1904 Topârceanu debutează la revista umoristică "Belgia Orientului".
	1905-1907 Publică versuri sentimental-epigonice in revistele "Duminica", "Revista noastră", "Revista ilustrată" etc.
	1906 Îsi incheie studiile liceale. Se inscrie la Facultatea de drept, fără să-si termine studiile.
	1907 Colaborează la "Viata literară si artistică", revistă condusă de G. Cosbuc.
	1909 Se înscrie la Facultatea de litere. Publică în "Viata românească" si in alte reviste.
	1910 Publică poeziile Noapte de mai, Balada chiriasului grăbit, Balada popii din Rădeni.
	1911 Se stabileste la Iasi, devenind secretar de redactie la revista "Viata românească". Publică poezii, proză, cronici teatrale etc.
	1912 Se căsătoreste cu Victoria luga, in acelasi an născându-i-se fiul Gheorghe.
	1912-1913 Redactează revista "Teatrul" impreună cu M. Sevastos.
	1913 Ia parte la războiul balcanic.
	1916 Apar primele volume ale lui G. Topârceanu: Balade vesele si Parodii originale.
	1918 Colaborează la ziarul "Lumina" al lui Constantin Stere (Bucuresti). Publică Balada mortii si note memorialistice.
	1919 Se intoarce la Iasi si redactează, impreună cu M. Sadoveanu, revista "Însemnări literare". Publică Balada muntilor, Rapsodii de toamnă.
	1920 Apare volumul Balade vesele si triste.
	1921 Apare editia a II-a a Parodiilor originale.
	1926 G. Topârceanu devine laureat al Premiului national de poezie. La 7 mai este numit director al Teatrului National din Chisinău.
	1927 Apare editia a III-a a Parodiilor originale.
	1928 Apar volumele Migdale amare (editia l-a) si Balade vesele si triste (editia a III-a).
	1930 Este numit inspector general teatral pentru Moldova.
	1931 Baladele vesele si triste apar in editia a IV-a.
	1932 Apar Parodiile originale (editia a IV-a).
	1933 Rosteste la Bucuresti conferinta Cum am devenit moldovan?
	1935 Tine conferinta Cum am devenit iesean?
	1936 Este ales membru corespondent al Academiei Române. Îi apare volumul Pirin-Planina.
	1937 7 mai Moare la Iasi, de cancer la ficat.

Rapsodii de primăvară

Sus prin crângul adormit,

A trecut în taină mare,

De cu noapte, risipind

Şiruri de mărgăritare

Din panere de argint,

Stol bălai

De îngeraşi,

Cu alai

De toporaşi.

Primăvară, cui le dai?

Primăvară, cui le laşi?

Se-nalţă abur moale din grădină.

Pe jos, pornesc furnicile la drum.

Acoperişuri veştede-n lumină

Întind spre cer ogeacuri fără fum.

Pe lângă garduri s-a zvântat pământul

Şi ies gândacii-Domnului pe zid.

Ferestre amorţite se deschid,

Să intre-n casă soarele şi vântul.

De prin balcoane

Şi coridoare

Albe tulpane

Fâlfâie-n soare.

Ies gospodinele

Iuţi ca albinele,

Părul le flutură,

Toate dau zor.

Unele mătură,

Altele scutură

Colbul din pătură

Şi din covor.

Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,

Şi-a răsfirat crenguţele ca spinii

De frică să nu-i cadă la picioare,

Din creştet, vălul subţirel de floare.

Că s-a trezit aşa de dimineaţă

Cu ramuri albe – şi se poate spune

Că-i pentru-ntâia oară în viaţă

Când i se-ntâmplă-asemenea minune.

Un nor sihastru

Şi-adună-n poală

Argintul tot.

Cerul e-albastru

Ca o petală

De miozot.

III

Soare crud în liliac,

Zbor subţire de gândac,

Glasuri mici

De rândunici,

Viorele şi urzici…

Primăvară, din ce rai

Nevisat de pământeni

Vii cu mândrul tău alai

Peste crânguri şi poieni?

Pogorâtă pe pământ

În mătăsuri lungi de vânt,

Laşi în urmă, pe câmpii,

Galbeni vii

De păpădii,

Bălţi albastre şi-nsorite

De omăt topit abia,

Şi pe dealuri mucezite

Arături de catifea.

Şi porneşti departe-n sus

După iarna ce s-a dus,

După trena-i de ninsori

Aşternută pe colini…

Drumuri nalte de cocori,

Călăuzii cei străini,

Îţi îndreaptă an cu an

Pasul tainic şi te mint

Spre ţinutul diafan

Al câmpiilor de-argint.

Iar acolo te opreşti

Şi doar pasul tău uşor,

În omăt strălucitor,

Lasă urme viorii

De conduri împărăteşti

Peste albele stihii…

Primăvară, unde eşti?

Acceleratul

Peste fagi cu varfuri sure
A cazut amurgul rece.
Inserarea muta trece
Furisata prin padure.
Spre apus abia s-arata
Printre crengi, intunecata,
O vapaie de rubin...
Din frunzisurile grele
De-nnoptate tot mai vin
Glasuri mici de pasarele...

Reci si palide-n senin
Se ivesc deasupra stele.

*
Si deodata, dintre dealuri
Se desprinde larg un zvon
Departat si monoton,
Ca un murmur lung de ape
Revarsate peste maluri...
Creste-n lunca, mai aproape,
Umple vaile vecine
De rasunet mare...
Vine!...

Fulger negru... trasnet lung
Dus pe aripi de furtuna,
Zguduind pamantultuna,
Zarile de-abia-i ajung...
Parca zboara,
Parca-noata, -
Scuipa foc, inghite drum,
Si-ntr-un valvartej de fum
Taie-n lung padurea toata...

A trecut...
Dinspre campie,
Vuiet greu de fierarie
Se destrama in tacere...
Scade-n departare...
Piere...

*
Iar in urma-i, din tufisuri,
De prin tainice-ascunzisuri,
Se ivesc pe jumatate,
Pasarele ciufulite,
Alarmate
Si-ngrozite:
-Cine-i?...Ce-i?...Ce-a fost pe-aici?...
Ciripesc cu glasuri mici
Cinteze si pitulici.
Doar un pui de pitigoi,
Int-un varf de fag pitic
Sta cu penele vulvoi
Si, facand pe suparatul:
-Ce sa fie? Nu-i nimic.
A trecut Acceleratul...

Balada călătorului

O, e-atât de bine când pe drumuri ninse
Întâlneşti o casă cu lumini aprinse,
Un ogeac din care se ridică fum,
Când te prinde noaptea călător la drum!

Sania coboară clinul de pădure.
Fug în urma noastră luminişuri sure
Şi-n singurătatea care ne petrece,
Peste vârf de arbori, asfinţitul rece
Străbătând podoaba crengilor subţiri
Luminează-n aer bolţi de trandafiri.

Dar amurgul palid a-nceput să scadă.
Noaptea, ca un abur, creşte din zăpadă.
Se ivesc departe măguri de hotar,
Într-un loc se face drum pustiu de car,
Şi-o fântână strâmbă pe lumina zării
Pare că sporeşte liniştea-nserării...

Drum de vis! E clipa mutei agonii
Când alaiul Nopţii zboară pe câmpii,
Când singurătatea umbrele-şi arată
Şi departe-n şesuri Ziua alungată
Lângă reci fruntarii alergarea-şi curmă,
Cu ochi mari de spaimă să privească-n urmă,
Să-şi adune-n locul unde-a-ncremenit
Peste sâni de gheaţă părul despletit.

Ca-ntr-o presimţire sufletul ţi-e-nchis.
Unde eşti? Îţi pare că trăieşti un vis...
Treci lăsând în urmă, la răspântii mute,
Umbre solitare şi necunoscute,
Treci ducând o parte din tristeţea lor,
Un suspin, o rugă, un zadarnic dor.
Iar târziu, când taina dimprejur te cheamă
Şi-ţi strecoară-n suflet un fior de teamă,
Singur cu povara cugetului tău
Te cuprind deodată lungi păreri de rău
După-o fericire care întârzie,
După câte n-au fost, dar puteau să fie,
După cele duse pentru totdeauna...

Astfel, cu mirare, te trezeşti când luna
Luminează somnul unei lumi din basme,
Iar omătul umple noaptea de fantasme.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
O, e-atât de bine când pe drumuri ninse
Întâlneşti o casă cu lumini aprinse,
Un ogeac din care se ridică fum,
Când te prinde noaptea călător la drum!

Octavian Goga

Biografie

Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881 în satul Rășinari, de pe versantul nordic al Carpaților, în casa de pe Ulița Popilor nr. 778, fiul preotului ortodox Iosif Goga și al Aureliei, învățătoare (și colaboratoare în tinerețe la ziarul Telegraful Român și la revista Familia). Între anii 1886-1890 Goga a urmat școala primară din satul natal, avându-l învățător pe Moise Frățilă, intelectual patriot, personajul posibil din poezia Dascălul, așa cum sora sa, Victoria, stinsă din viață de timpuriu, a fost personajul din Dăscălița. Cea mai mare parte a vacanțelor, așa cum povestește autorul în diverse texte autobiografice, le-a petrecut în satul natal al tatălui său, Crăciunelu de Sus, jud. Alba. Satul se află pe Târnava Mică, astăzi fiind parte a comunei Cetatea de Baltă; circa 20 % din familiile din sat poartă numele de Goga. Poetul spunea: "Viața țăranilor de pe delnițele Crăciunelului mi-au fost sursă de inspirație pentru Plugarii și Clăcașii"^[1]. În 1890 poetul s-a înscris la liceul de stat din Sibiu (astăzi Liceul Gheorghe Lazăr), ale cărui cursuri le-a urmat până în 1899, când s-a transferat la liceul românesc din Brașov. La absolvirea liceului, în 1900, s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta, continuându-și apoi studiile la Berlin și încheindu-le în 1904.

Pe 14 octombrie 1906 se căsătorește cu Hortensia Cozma, fiica cea mică a politicianului și bancherului Partenie Cosma, directorul Băncii „Albina” din Sibiu, unul dintre cei mai înstăriți români din Transilvania^[2]. Ceremonia are loc la Catedrala mitropolitană din Sibiu, nași fiind Alexandrina și Alexandru Vlahuță ^[3]. Această căsnicie s-a destrămat după 14 ani, când Goga s-a îndrăgostit de cântăreața Veturia Triteanu, născută Mureșan^A, cu care s-a căsătorit în ianuarie 1921.

Retras singur la Castelul de la Ciucea - soția sa, Veturia Goga a preferat să rămână la București - Goga a suferit la 5 mai 1938, în parcul conacului, un accident vascular cerebral cu hemiplegie și a intrat în comă. A decedat după două zile, pe 7 mai 1938 la ora 14,15, la vârsta de 57 de ani. Regele Carol al II-lea a dispus să i se facă funeralii naționale care, datorită sărbătorii de 10 Mai, urmau să înceapă la 11 mai. Cale de două zile, duminică 8 mai și luni 9 mai prin fața catafalcului din Ciucea a continuat pelerinajul oamenilor care l-au iubit și i-au prețuit opera. Marți, 10 mai, trenul mortuar a pornit spre București. Sicriul a fost așezat miercuri, 11 mai, în rotonda Ateneului, unde a stat până sămbătă 14 mai, când s-au desfășurat funeraliile naționale. Conform dorinței sale menționate în testament nu s-au rostit cuvântări iar pe corpul neînsuflețit a fost depusă o zvastică nazistă^[6].

Goga a fost înmormântat la București, la cimitirul Bellu. Ulterior trupul poetului a fost reînhumat la conacul său de la Ciucea, conform dorinței acestuia^[7].

Cronologie

· 1881 - La 1 aprilie se naște Octavian Goga, în Rășinari, județul Sibiu.

· 1892 - Este înscris la Liceul unguresc din Sibiu.

· 1897 - Debutează în Tribuna din Sibiu cu poezia Atunci și acum.

· 1899 - Se mută la Liceul românesc din Brașov.

· 1900 - Își trece bacalaureatul la Brașov și se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta.

· 1904 - Moare sora sa, Victoria.

· 1905 - Apare Poezii, primul volum de versuri, la Budapesta.

24 decembrie - Moare tatăl poetului, Iosif Goga.

· 1906 - Pe 14 octombrie se căsătorește cu Hortensia Cosma, fiica cea mică a lui Partenie Cosma, directorul Băncii „Albina” din Sibiu, influent om politic ardelean, considerat unul dintre cei mai înstăriți români din Transilvania.^[2] Ceremonia are loc la Catedrala mitropolitană din Sibiu, nași fiind Alexandrina și Alexandru Vlahuță.^[22]

· 1907 - Apare la Sibiu, apoi la Cluj, revista lui Goga, Țara noastră.

· 1909 - Apare Ne cheamă pământul, al doilea volum de versuri, editura Minerva, București.

· 1911 - Apare la Arad culegerea de articole Însemnările unui trecător. Crâmpeie din zbuciumările de la noi.

· 1913 - Apare Din umbra zidurilor , al treilea volum de versuri, editura Minerva, București.

· 1914 - Apare în volum piesa Domnul notar. Dramă în trei acte din viața Ardealului și se joacă la Teatrul Național din București.

· 1915 - Apare la București culegerea de articole Strigăte în pustiu.

· 1916 - Apare volumul de versuri Cântece fără țară, editura C. Sfetea, București, cu un cuvânt înainte al autorului. În același an ia parte la primul război mondial și scrie ciclul de versuri Război.

· 1918, 1 decembrie - Realizarea unității de stat. Poetul face parte din diferitele guverne care s-au succedat la cârma țării. A fost ministru al Instrucțiunii și Cultelor, ministru al Cultelor și Artelor, ministru de stat, ministru de interne și prim-ministru.

· 1919 - Văduva poetului maghiar Ady Endre îi oferă, printr-o scrisoare, spre vânzare proprietatea de la Ciucea. Prima călătorie la Ciucea cu Alexandru Hodoș și alți prieteni, apoi, toamna, a doua vizită la Ciucea, cu Veturia Goga.

· 1919 - 1923 - Refacerea castelului de la Ciucea.

· 1920 - Pe 30 mai este ales membru al Academiei Române. Discursul de recepție (1923) este dedicat lui George Coșbuc.

· 1921 - Se căsătorește cu Veturia Triteanu (născută Mureșan), cântăreață de operă.

· 1924 - Apare volumul Poezii, la editura Cultura Națională, București. Primește Premiul Național pentru poezie.

· 1927 - Apare la București culegerea de articole Mustul care fierbe.

· 1928 - Apare piesa Meșterul Manole.

· 1930 - Apare la București culegerea de articole Precursori.

· 1931 - Sărbătorirea a 50 de ani de la naștere. Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj îi acordă titlul de doctor honoris causa. Pe diplomă, la locul rezervat pentru indicarea profesiunii, s-au înscris cuvintele: Priceps Poetarum Pro Unitate Totius Daco-Romanicae Nationis Eluctatius.

· 1934 - Prima ediție a poemului Tragedia omului de la Madách, tradus de Goga.

· 1935 - La 14 iulie se formează la Iași Partidul Național Creștin rezultat din fuziunea Ligii Apărării Național Creștine (A.C. Cuza) și Partidului Național Agrar (Goga).

· 1937 – 1938 - Între 28 decembrie 1937 – 10 februarie 1938 prim-ministrul Goga conduce guvernul Goga-Cuza. A fost demis după 44 de zile.

· 1938 - La 7 mai Octavian Goga moare la Ciucea. Este transportat la București și depus la Ateneu, apoi este înmormântat la Cimitirul Bellu.

· 1939 - Corpul poetului este reînhumat la Ciucea.

Poezii (1905)

· Rugăciune

· Plugarii

· Noi

· Oltul

· Casa noastră

· Apostolul

· Dascălul

· Dăscălița

· Bătrâni

· Inserare

· Reîntors

· Departe

· În codru

· Dimineața

· Pe înserate

· De la noi

· Cântăreților de la oraș

· Sara

· Lăutarul

· La groapa lui Laie

· Pribeag

· Pace

· Ruga mamei

· Toamnă

· Copiilor

· Părăsit

· Despărțire

· Învins

· Solus ero

· Noapte

· Clăcașii

· Așteptare

· Dorința

· Singurătate

Ne cheamă pământul (1909)

· Fecunditas

· Cântecele mele

· Cosașul

· De demult

· Colindă

· Un om

· Graiul pâinii

· Cain

· În munți

· Cantorul cimpoi

· Străinul

· Scrisoare

· Lăcaș străbun

· Asfințit

· Carmen

· O rază

· Sufletul

· Răsună toaca

· Cântece

· Sonet

· E sărbătoare

· Poezie

Din umbra zidurilor (1913)

· Revedere

· Oaspe vechi

· Agonie

· Paris (I)

· Ziua (II)

· Notre dame (III)

· Felinarul (IV)

· În muzeu

· Cinquecento

· Mama

· Măsuța mea

· La mal

· Aeternitas

· De profundis

· Lacul

· Eu stau la mal...

· Scrisoarea ta...

· Gândește-te...

· Scirocco

· Poet

· Doina

· Voi veniți cu mine...

· Inima

· Strămoșii...

· Carmen laboris

· Scrisoare

· Moș Crăciun

· Eu știu un basm

· Trage-ți oblonul...

· Un trandafir se stinge

· Taina

· Toamnă nouă

· Mă-ntorc din nou

· Amurg

· O lacrimă

· Moștenire

· O clipă

Cântece fără țară (1916)

· Fără țară

· Așteptare

· Pajurei cu două capete

· Sângele

· În pacea mută

· Portretul

· Apostolul

· În mormânt la Argeș

· Pribeag străin

· Lupul

· Bobotează

· Trecea convoiul mortuar

· Poveste

· Sufletul

Din larg (1939) - poeme postume

· Din larg

· Profetul

· Ceahlăul

· O ramură întârziată

· Trecutul

· Apus

· Mare aeterna

· În mine câtodată

Iubirea mea

In munti cu crestetele sure, din alba inima de stanca,
S-a plamadit in taina lacul, si din prapastia adanca
A biruit in drum pamantul. Pe veci in matca nastatornic,
El creste azi si creste maine, de cer si de lumina dornic.

Caci are dragoste cu cerul de-a pururi miscatoarea apa
Si-n framantarea ei pagana ea coasta zgheaburilor sapa,
Cu pumnii sfarma-n jur taramul si urla de amar ce-o doare.
Spre ceriuri bratele-si intinde sa-i vie dragul mire: Soare!
Cand razele nepotolite saruta fata undei clare,
Infiorata, spuma alba prelung si patimas tresare,
Atatea curcubeie tremur in valvartejul ei de picuri,
Cand adanc se prind in hora stralucitoarele nisipuri…
Asa-i iubirea mea, asemeni acestei largi cetati de unde,
Adancul ei se pierde-n taina nemarginirilor profunde,
Cu vifore si curcubeie, ca valuri lung clocotitoare,
Cu picuri ce se infioara de chipul unui vesnic soare!

Pe înserate

Mireasa cerului albastru
Îşi împânzeşte-n ape chipul,
De vraja ei tresare unda
Şi-nfiorează-se nisipul.

S-aştern bobiţele de rouă
Pe-ntinsul luncii patrafir:
Din mâna cerului, părinte,
Se cerne preacuratul mir...

În mulcom zvon se-mbrăţişează
Cu apa trestia bolnavă -
Doi licurici şi-aprind sfiala
În adăpostul de otavă.

S-aude toaca cum, grăbită,
În fag o bate-o gheunoaie -
Se odihnesc pe iarbă mieii,
Şi zurgălăii de cioaie.

Domol purcede glas de schijă
De la clopotniţa din deal,
Să povestească lumii jalea
Înstrăinatului Ardeal.

Sara

Bolta şi-a cernit năframa
Ca o mamă întristată,
Floarea-soarelui pe câmpuri
Pleacă fruntea-ngândurată.

Zarea-şi picură argintul
Pe ovezele de aur,
Ostenit, din aripi bate,
Ca un vis pribeag, un graur.

Codrul cântăreţii-şi culcă,
Doarme trestia bolnavă,
Dorm doi pui de nevăstuică
Sub o brazdă de otavă.

S-a oprit trudita-moară,
Doarme apa la irugă,
Răzimat pe coate-adoarme
Un cioban întins pe glugă.

Doarme cerul şi pământul
Într-o dulce-mbrăţişare...
Doar izvorul mai tresaltă
Ca un sân de fată mare.

TEATRU/ FILM 7 Mai

Cu Silvia Popovici

Biografie

Silvia Popovici (n. 7 mai 1933, Fundata, Brașov – d. 16 septembrie 1993, București) a fost o actriță română.

A debutat în 1954 ca actriță în filmul „La mere”, realizat de studenți. În 1961, actrița devine celebră datorită rolului titular din pelicula de succes Darclee în regia lui Mihai Iacob, unde Silvia Popovici conturează o excepțională imagine a celebrei soprane de origine română Haricleea Darclee, ajutată fiind în ariile interpretate în film de vocea Artei Florescu. Au urmat roluri în Omul de lângă tine (1961) și O dragoste lungă de-o seară (1963), ambele în regia lui Horea Popescu, precum și în Pădurea Spânzuraților (1967, r. Liviu Ciulei).

Consacrarea definitivă în cinematograful românesc a venit o dată cu debutul regizoarei Malvina Urșianu, care în 1967 o alege să interpreteze rolul titular din filmul Gioconda fără surâs (1967). Silvia Popovici va rămâne multă vreme fidelă regizoarei, cu care va realiza și Serata (1971), Trecătoarele iubiri (1974), Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1979).

O popularitate deosebită în rândul românilor a obținut cu rolul Oana din serialul TV Mușatinii, în regia Soranei Coroamă-Stanca (13 episoade).

Silvia Popovici s-a dedicat, însă, în principal teatrului, ea făcând parte din "Promoția de Aur" a teatrului românesc (1956), interpretând pe scenele Naționalelor din Craiova (1959-1963), Cluj (1963-1966) și București (1967-1993) nenumărate roluri, de o mare complexitate și valoare.

„Ea reprezenta cel mai bine eșalonul de absolvenți ai IATC care în 1956 au plecat cu profesorul lor Vlad Mugur la Craiova. De altfel însuși Vlad a declarat că fără Silvia n-ar fi făcut "această nebunie". Silvia era înzestrată cu toate darurile: frumoasă, inteligentă, fermecătoare, serioasă, talentată, autentică și spontană, sensibilă, dramatică, impecabilă în tot ce realiza. Toate realizările ei scenice și filmice au avut o cotă valorică ridicată pentru că era ea însăși un puternic caracter dramatic. Au rămas de neiutat Ofelia cu straniul ei cântec, Gwendolin de-un farmec inedit, Magda prin intransigența dovedită, Hilde prin dezinvoltura creată, Julietta prin acuratețea sentimentului, apoi Ana Petrovna, Andromaca, Euxinia, Anca, Margareta, Casandra, Drusilla și altele. (...)

Silvia a fost și un model de seriozitate și corectitudine profesională pentru toată lumea din teatru și colegii ei au iubit-o ca pe o ființă dragă plină de grație și energie. Delicată și rasată, Silvia a reprezentat pe scena românească tipul femeii moderne, senină și echilibrată, capabilă de orice victorie, o femeie tipic luptătoare. Luciditatea ei scenică a ajutat-o mult în realizarea marilor sale creații, de mare vibrație și încărcătură emoțională." ”

—Alexandru Lazăr - "Promotia 1965 - 50 de ani de teatru"

Viață personală

A fost căsătorită cu demnitarul comunist Maxim Berghianu.^[1] În mod eronat, după Revoluție, s-a indus ideea că era prietenă cu Elena Ceaușescu. De fapt, Elena Ceaușescu nu o suporta, după cum declara și Emilia Marinela Macovescu, soția lui George Macovescu, ministru de Externe al României între 1972-1977

Distincții

A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.^[2]

Filmografie

· Enigmele se explică în zori (1987)

· Ancheta (1980)

· Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1980) - Doamna Ruxandra

· Drumuri în cumpănă (1978)

· Rătăcire (1978)

· Trepte spre cer (1977) - Valeria Sădeanu

· Im Staub der Sterne (1976) - Illyk

· Trecătoarele iubiri (1974) - Lena

· Mușatinii (1971)