luni, 11 mai 2020

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 12 MAI 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE (B. Decese, Sărbători); PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI


Decese

·         304: Impăratul roman Dioclețian ordona decapitarea Sfantuluilui Pancratiu. Pancrațiu este un sfânt martir creștin,era de origine nobilă, si se crede că s-a născut în Frigia (în Turcia de azi) si . S-a botezat la vârsta de 14 ani la Roma, unde a murit martir, în timpul persecuției lui Dioclețian. Mormântul lui se păstrează pe via Aurelia in Roma, iar deasupra lui, Papa Symmachus a construit, în jurul anului 500, o biserică. Este invocat împotriva sperjurului, a mărturiei mincinoase
·         403: A murit Epifanie de Salamina, scriitor creștin și episcop bizantin, la origine evreu palestinian convertit. A fost un aprig luptător împotriva origenismului Astfel, în anul 393, luând cuvântul la Ierusalim, cu ocazia sărbătoririi sfințirii Bisericii Învierii, el l-a proclamat pe Origen ca părinte al arianismului si a tuturor ereziilor declanșand o mare dispută în sânul Bisericii creștine de la acea epocă. Principala victimă a acestei dispute a fost Sfântul Ioan Gură de Aur, patriarhul de Constantinopol, care a fost depus și exilat în 403, și a murit în exil în 407. Sfântul Epifanie a murit pe corabia cu care se întorcea de la Constantinopol, unde avusese o întâlnire furtunoasă cu Sfântul Ioan Gură de Aur. Cultul sfântului Epifanie s-a raspândit cu repeziciune, iar mormântul său a ramas până azi unul din locurile de pelerinaj cele mai importante din insula Ciprului, al carei patron este, împreună cu Sfântul Barnaba apostolul.
·         1003: A murit Papa Silvestru al II-lea (pe numele sau de mirean Gerbert d’Aurillac), nascut in Auvergne( Franta de azi) in jurul anului 938 . A fost Papa intre anii 999 si 1003. Filosof si matematician, a fost unul dintre spiritele cele mai luminate ale timpului sau, el fiind acela care a introdus cifrele arabe in Occident.
·         1012: A murit Papa Sergiu al IV-lea; (n.cca 970).A fost papa al Romei (din 31 iulie 1009 până la decesul său). Numele său înseamnă: servitorul din casa sergiilor (lat.). Se spune că Sergiu ar fi fost primul papă al Romei care ar fi chemat creștinătatea la izgonirea musulmanilor din Țara Sfântă (cu prilejul distrugerii Bisericii Sfântului Mormânt de la Ierusalim de către califul al-Hakim în oct. 1009). După moartea lui a fost înmormântat la Roma.
* 1090: Liutold de Eppenstein (n.  – d. [1]) a fost duce de Carintia și markgraf de Verona de la 1077 până la moarte.
Liutold era cel de al doilea fiul al contelui Markwart de Eppenstein cu soția sa Liutbirga de Plain. Ca urmare, era nepotul de tată al fostului duce de Carintia, Adalbero de Eppenstein, care fusese depus de către împăratul Conrad al II-leaîn 1035.
El a succedat ca duce de Carintia lui Berthold al II-lea din casa de Zähringen, recuperând astfel titlul ducal pentru familia de Eppenstein, originară din Stiria, în condițiile în care predecesorul său Berthold îl susținuse pe anti-regele Rudolf de Rheinfelden pe parcursul Luptei pentru învestitură și fusese depus de către regele Henric al IV-lea în 1077. Întorcându-se de la Canossa, regele Henric l-a numit ca duce pe Liutold, care i-a acordat libera trecere prin posesiunile sale carintiene, pentru a reveni în Germania. Domeniile familiei Eppenstein era însă extrem de înguste, dat fiind că Henric acordase regiunea Friuli patriarhului de Aquileia, iar Marca de Stiria rămânea sub conducerea familiei Otakar.
Cu toate că a fost căsătorit în două rânduri, Liutold a murit fără a avea urmași. Ca urmare, el a fost succedat de către fratele său mai tânăr, Henric al V-lea. Liutold este înmormântat la abația Sfântului Lambrecht, din Stiria.
·         1382: Regina Ioana I de Napoli (n. 1327)
·         1399: Demetrius I Starshiy (ucis în luptă) (n. 1327)
·          1465: A murit Toma Palaeologul (n. 1409), despot al Despotatului de Moreea si ultimul fiu al imparatului bizantin Manuel al II-lea si al Elenei Dragases. A continuat dinastia Paleologilor dupa moartea fratelui sau Constantin al XI-lea,ultimul imparat bizantin,mort in timpul cuceririi Constantinopolului de catre turci. A fost despotul Moreei din 1430 pana in 1460,data la care sultanul turc Mehmed al II-lea a terminat cucerirea Peloponezului in Grecia.
·         1634: A decedat scriitorul englez George Chapman.
·         1641: Thomas Wentworth, Iarl de Strafford, om de stat englez (n. 1593)
·         1684: Edme Mariotte, fizician și preot francez
·         1699: A decedat pictorul flamand Lucas Achtschellinck (n. 1626).
·         1700: John Dryden (n. 9 august 1631 - d. 12 mai 1700) a fost un poet, dramaturgși critic literar englez, reprezentant al clasicismului, considerat părintele criticii literare engleze. Walter Scott l-a numit „Glorious John” („Gloriosul John”)
·         1708: Adolf Frederick al II-lea (19 octombrie 1658 – 12 mai 1708), Duce de Mecklenburg, a fost primul Duce de Mecklenburg-Strelitz și a domnit din 1701 până la moartea sa. Mecklenburg-Strelitz a fost parte a Sfântului Imperiu Roman.
Adolf Frederick al II-lea a fost fiul cel mic al lui Adolf Frederick I, Duce de Mecklenburg-Schwerin și a celei de-a doua soții, Maria Katharina de Brunswick-Dannenberg. A văzut lumina zilei la opt luni după moartea tatălui său.
În 1695, ramura Mecklenburg-Güstrow a Casei de Mecklenburg s-a stins și nepotul lui Adolf Frederick, Friedrich Wilhelm, Duce de Mecklenburg-Schwerin, a pretins moștenirea, o mișcare la care Adolf Frederick s-a opus.
Disputa a luat sfârșit în 1701, când Adolf Frederick a ajuns la o înțelegere cu nepotul său iar Ducele Friedrich Wilhelm a moștenit principatul Ratzeburg și Ducatul de Mecklenburg-Strelitz
În urma decesul său, Adolf Frederick a fost succedat ca Duce de fiul său, Adolf Frederick al III-lea.
În 1684 Adolf Frederick al II-lea s-a căsătorit cu Prințesa Maria de Mecklenburg-Güstrow (19 iulie 1659 - 16 ianuarie 1701). Ei au avut cinci copii:[1]
La un an și jumătate după decesul primei soții, la 20 iunie 1702, Adolf Frederick al II-lea s-a recăsătorit cu Prințesa Johanna de Saxa-Gotha (1 octombrie 1680 – 9 iulie 1704), o fiică a lui Frederick I, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg și a Magdalena Sybille de Saxa-Weissenfels. Cuplul nu a avut copii[1] și Prințesa Johanna a murit la trei ani după nuntă.
La 10 iunie 1705, la Neustrelitz, Adolf Frederick al II-lea s-a căsătorit pentru a treia oară cu Prințesa Christiane Emilie de Schwarzburg-Sondershausen (13 martie 1681 - 1 noiembrie 1751), o fiică a lui Christian Wilhelm I, Prinț de Schwarzburg-Sondershausen și a contesei Antonie Sybille de Barby-Mühlingen (1641–1684). Cuplul a avut doi copii:[1]
Prin nepoata sa Charlotte, Adolf Frederick este strămoșul tuturor monarhilor britanici începând cu George al IV-lea, care a accedat la tronul Regatului Unit în 1820.
* 1738: Karl al III-lea Wilhelm (27 ianuarie 1679[1] – 12 mai 1738) a fost Margraf de Baden-Durlach între 1709 și 1738. El a fost fiul Margrafului Friedrich Magnus de Baden-Durlach și al Augustei Maria de Schleswig-Holstein-Gottorf.
În 1715, el s-a stabilit la Karlsruhe (traducere: locul de odihnă al lui Karl) unde și-a construit reședința. Karlsruhe s-a dezvoltat devenind un oraș mare. Odată cu consolidarea finanțelor publice și crearea unei administrații de încredere, el a pus bazele pentru politicile de reformă ale nepotul său, Karl Friedrich.
Karl Wilhelm s-a născut la Durlach ca al doilea fiu al Margrafului Friedrich Magnus de Baden-Durlach și al Augustei Maria de Schleswig-Holstein-Gottorf.
Fratele său mai mare a murit în 1672 la vârsta de o lună, astfel că în momentul nașterii Karl Wilhelm a devenit prinț ereditar. El a avut opt surori și un frate, Christopher, care era cu cinci ani mai mic decât el și a murit în 1723.
Educația sa a fost una obișnuită pentru copiii unui Prinț, călătorii în Franța (1664-1666 și 67/68), Italia (1668), Olanda și Anglia (1669). În afară de competențe lingvistice (limba latină, italiană, franceză) deținea și cunoștințe de matematică și arhitectură și avea o "antipatie totală de război".
După studii în Utrecht, Geneva și Lausanne, el a călătorit în Anglia, Suedia și Italia. A intrat apoi în serviciul militar. El a fost angajat de unchiul său Margraful Ludwig Wilhelm și a ajuns la gradul de colonel; a participat la mai multe războaie. Ulterior, el a devenit Margraf de Baden-Durlach în 1709.

Castelul Karlsruhe, 1900
Eroul de război Karl Wilhelm a arătat o față complet nouă drept colecționar de flori. În grădina castelului Karlsburg din Durlach a crescut o colecție considerabilă de flori. Un catalog din 1713 arată 2121 varietăți de flori; lalele dominau cu 1163 de varietăți. El și-a obținut florile din Olanda. Margraful a făcut călătorii în Olanda în 1711, 1723 și 1729.
Pe lângă flori, Karl Wilhelm a plantat mulți pomi exotici. S-au numărat aproape 7000 de portocali în grădina castelului. De asemenea, în 1733 s-au înregistrat aproape 5000 de lalele. Cele mai multe specii erau reprezentate de numai 10-100 bulbi, totuși alte specii s-au bucurat de o creștere explozivă de 10.000 - 84.000 bucăți.
Grădinile au împovărat finanțele micii țări în mod considerabil - bulbii de lalele rare costau cu ușurință jumătate din salariul anual al unui servitor. Uneori Karl Wilhelm însuși lucra la grădinile sale. A murit în 1738 când a suferit un atac cerebral în timp ce planta și s-a prăbușit pe patul său de lalele.
Margraful a ordonat de asemenea o varietate de plante pentru "Grădina Botanică" documentată de pictori realiști. El a lăsat cel puțin 6.000 de acuarele le plantelor sale. Cele mai cunoscute acuarele au fost cele grupate în așa-numitele cărți de lalele (probabil, aproximativ 5300). Doar două volume au supraviețuit unui incendiu la Biblioteca de Stat din Baden în septembrie 1942 cauzate de bombe cu fosfor ale unui raid aerian din Al Doilea Război Mondial; cea mai mare parte a colecției științifice a fost distrusă.[2] Dreptul de proprietate asupra celor două cărți de lalele rămase a fost rezolvat în 2009, printr-un acord între statul Baden-Württemberg și Casa de Baden: statul a cumpărat cele două cărți.
După ce Baden a fost împărțit în 1535, capitala părții de nord (deținută de linia ernestină) a fost inițial la Pforzheim. În 1565, Margraful Karl al II-lea a mutat capitala la Durlach din motive necunoscute; teritoriul său a fost numit Baden-Durlach. El a extins medievalul castel Karlsburg într-un palat. Palatul a fost ars de trupele franceze în 1689, în timpul Războiului de Nouă Ani și jefuirea a fost repetată în 1691. La întoarcerea sa din exil la Basel în 1698, Margraful Friedrich al VII-lea Magnus a început să reconstruiască palatul. Cum economia Baden-Durlach a suferit de pe urma războiului el nu a putut să-și susțină mărețul său plan.
În 1703, construcția a fost suspendată după terminarea celor două aripi ale castelului. Karl Wilhelm a decis construiască un castel nou în pădurea Hardtwald situată în câmpiile din vestul Durlach. Motivele alegerii terenului sunt învăluite de legendă. În afară de certurile sale cu cetățenii din Durlach[3]poate a vrut să scape de compania soției sale pe care nu o iubea. La 17 iunie 1715 el a pus piatra de temelie pentru noul Palat Karlsruhe. Clădirea centrală a palatului și orașul întreg au fost așa-numitul Turnul de Plumb.[4]
De la acest turn central radiază 32 de bulevarde în tote direcțiile. Construcția castelului și a orașul au fost rapide și deja la 5 iulie anul 1717 a avut loc prima audiență în noul palat. Prin 1718, s-a mutat Curtea și în 1719 Karl Wilhelm a ordonat tuturor oficialilor curții să se mute la Karlsruhe, spre regretul și mânia cetățenilor din Durlach. Pentru a promova afluxul de oameni, Karl Wilhelm a acordat cetățenilor săi privilegii juridice, religioase și financiare prîntr-un decret datat la 24 septembrie 1715.[5]În 1719 Karlsruhe avea deja 2000 de locuitori. Implementare rapidă și lipsa de bani a făcut ca toate clădirile (cu excepția acoperișului turnului) să fie făcute din lemn. Lemnul caselor a fost vopsit în roșu și din această cauză Karlsruhe mai este numit "Orașul Roșu". Constructiile din lemn au crescut riscul de incendiu. În mod inevitabil, în 1747, a ars orașul și palatul.
La 27 iunie 1697, Karl al III-lea Wilhelm s-a căsătorit cu Magdalena Wilhelmine de Württemberg (7 noiembrie 1677 – 30 octombrie 1742), fiica lui Wilhelm Ludwig, Duce de Württemberg. Cuplul a avut următorii copii:
  • Karl Magnus (21 ianuarie 1701 – 12 ianuarie 1712), Prinț Ereditar de Baden-Durlach
  • Frederic (7 octombrie 1703 – 26 martie 1732), Prinț Ereditar de Baden-Durlach
  • Auguste Magdalene (13 noiembrie 1706 – 25 august 1709)
Karl Wilhelm a fost cunoscut pentru viața sa extravagantă și pentru numărul de metrese. Soția sa Wilhelmine a ales să rămână la castelul Karlsburg din Durlach și nu s-a mutat niciodată în noul oraș Karlsruhe. La începutul anului 1696, stilul său de viață l-a costat șansa de a obține tronul Suediei. El a fost în vizită la Stockholm, curtea suedeză considerându-l potrivit pentru o căsătorie cu Hedvig Sophia, fiica regelui Carol al XI-lea al Suediei.
Pentru că fiul său Frederic de Baden-Durlach murise în timp ce Karl Wilhelm era încă în viață, nepotul său Karl Frederic i-a succedat. Pentru că nepotul său avea numai 10 ani, s-a stabilit o regență condusă de Karl August de Baden-Durlach.
·         1759: Lambert-Sigisbert Adam, sculptor francez (n. 1700)
·         1845: August Wilhelm Schlegel, scriitor și critic literar german (n. 1767)
·         1845: A murit poetul maghiar János Bacsanyi; (n. 1763).
·         1856: Jacques Philippe Marie Binet, matematician francez (n. 1786)
·         1859: Sergei Aksakov, scriitor rus (n. 1791)
·         1860: Charles Barry, arhitect englez (n. 1795)
·         1867: Friedrich William Eduard Gerhard, arheolog german (n. 1795)
·         1870 - A murit Eftimie Murgu, filolog, filosof, lingvist, fruntaş al Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească (n.28.12.1805).
·         1871: Daniel-François-Esprit Auber, compozitor francez (n. 1782)
·         1876: A murit ucis de otomani revolutionarul bulgar Gheorghi Benkovski, luptator pentru independenta Bulgariei; (n. 1843).
·         1884: Bedřich Smetana, compozitor și dirijor ceh (n. 1824)
·         1889: John Cadbury, întreprinzător englez în domeniul ciocolatei (n. 1801)
·         1893: George Victor (14 ianuarie 1831 - 12 mai 1893) a fost al treilea Prinț suveran al statului german Waldeck și Pyrmont.
S-a născut la Arolsen ca fiul lui George al II-lea, Prinț de Waldeck și Pyrmont și a soției lui, Prințesa Emma de Anhalt-Bernburg-Schaumburg.[1]După decesul tatălui său, i-a succedat la tron sub tutela mamei sale la 15 mai 1845.[2]
A murit de pneumonie la Mariánské Lázně, Boemia și a fost succedat de fiul său cel mare, Friedrich.
Prințul George s-a căsătorit la 26 septembrie 1853 la Wiesbaden cu Prințesa Elena de Nassau.[1]
Au avut șapte copii:
A doua căsătorie a avut loc la Luisenlund la 29 aprilie 1891 cu Prințesa Louise de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg. Din această căsătorie a rezultat un singur copil, un fiu care a fost ucis în misiune la scurt timp după izbucnirea Primului Război Mondial.
  • Prințul Wolrad (1892-1914)
·         1906: Prințesa Maria Anna de Anhalt-Dessau (14 septembrie 1837, Dessau –12 mai 1906, Friedrichroda) a fost prințesă din Casa de Ascania. A fost al treilea copil al Ducelui de Anhalt, Leopold al IV-lea și a soției acestuia, Prințesa Frederica Wilhelmina a Prusiei.
Bunicii paterni ai Mariei Anna au fost Frederic, Prinț Ereditar de Anhalt-Dessau și Amalie de Hesse-Homburg. Bunicii materni au fost Prințul Louis Carol al Prusiei (fratele regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei) și Frederica de Mecklenburg-Strelitz. Maria Anna a fost sora mai mică a lui Frederic I, Duce de Anhalt și a Agnes, Ducesă de Saxa-Altenburg.

Prințesa Maria Anna de Anhalt-Dessau
La 29 noiembrie 1854 ea s-a căsătorit cu vărul ei de-al doilea, Prințul Friedrich Karl al Prusiei. El era nepot al regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei prin tatăl său, Prințul Carol al Prusiei. Maria Anna și Friedrich Karl au avut cinci copii:
Mariajul lor nu a fost unul fericit. După nașterea celei de-a patra fiice, s-a spus că Prințul Friedrich Karl și-a bătut soția pentru că nu i-a dăruit un fiu. Potrivit unei surse, separarea nu a avut loc datorită rugăminții împăratului Wilhelm I.[1]
Maria Anna a fost considerată de contemporani a fi una dintre cele mai frumoase femei ale generației ei.[2] A posedat un talent remarcabil pentru muzică și pictură. În conformitate cu prietena ei, prințesa Catherine Radziwill, Maria Anna era aproape complet surdă "ceea ce o determina să fie extrem de timidă ori de câte ori avea companie".[3]
Soțul ei a murit la 15 iunie 1885. După decesul lui, Maria Anna a părăsit Berlinul pentru Italia, unde a stat în principal la Neapole, Roma și Florența.[4] Curând au apărut zvonuri conform cărora Maria Anna a făcut o căsătorie morganatică cu căpitanul von Wagenheim.[1]
În 1889, singurul lor fiu, Prințul Frederic, s-a căsătorit cu Prințesa Louise Sophie de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg, sora împărătesei Augusta Viktoria. Maria Anna a murit la 12 mai 1906 la Friedrichroda, la vârsta de 68 de ani.
·         1907: Joris-Karl Huysmans, autor francez (n. 1848)
·         1925: Amy Lowell, poetă americană (n. 1874)
* 1925: Charles Emmanuel Marie Mangin (n. 6 iulie 1866 - d. 12 mai 1925) a fost un general francez din timpul Primului Război Mondial.
·         1931: Eugène Ysaye, violonist, dirijor și compozitor belgian (n. 1858)
·         1933: Jean Bart este pseudonimul literar al scriitorului Eugeniu P. Botez (n. 28 noiembrie 1874, Burdujeni, județul istoric Botoșani - d. 12 mai 1933, București), împrumutat de la un faimos corsar flamand al secolului al XVII-lea. A fost membru corespondent (din 1922) al Academiei Române.
ugeniu P. Botez s-a născut la Burdujeni, în județul interbelic Botoșani și a fost fiul lui Panait Botez, căpitan de grăniceri, și al Smarandei Botez. 1877-1878, tatăl este mobilizat în Războiul de Independență, unde este înaintat la gradul de maior. În 1878 familia se stabilește la Iasi, în Fundacul 40 de Sfinți nr. 40 din Dealul Copoului.[2] La școala primară, „Școala de băieți nr. 2” (azi, Școala Gimnazială „Ion Creangă”) din Păcurari, Iași, l-a avut ca dascăl pe Ion Creangă. Între 1889-1894, urmează Liceul Militar din Iași. A absolvit în 1896 Școala de ofițeri din București, cu gradul de sublocotenent, fiind instruit și la bordul bricului „Mircea” (călătorie descrisă în Jurnal de bord) și a îndeplinit diferite funcții în administrația navală și portuară din epocă, fiind membru fondator al Revistei Maritime și întemeind Liga Navală Română.
Jean Bart rămâne un nume important pentru proza română, un scriitor autentic și original, care a cultivat pentru prima dată în literatura română jurnalul de bord și schița marină - acestea fiind pentru totdeauna legate de numele lui - iar prin Europolis, care i-a încoronat opera, ne-a dăruit primul și cel mai realizat roman al unui port românesc. Aducând în proza română „candida navă cu pânzele desfăcute”, o dată cu terminologia marinărească, utilizată pentru prima dată într-o operă literară, Jean Bart a încetățenit la noi literatura vieții maritime și fluviale, a portului și a largului marin. Criticul literar Nicolae Manolescu evocă[3] romanul Europolis la capitolul insolit „literatura pentru copii și adolescenți”: „Pe degetele de la o mână se numără romanele de aventuri demne de a fi remarcate: Europolis, Toate pânzele sus!, Cireșarii, Seri albastre.”
Eugeniu Botez a avut trei copii: Călin-Adam (n. 1909) și Stroe-Botez (n. 1912) din căsătoria cu Mărioara Dumitrescu și Ada (n. 1918) din căsătoria cu Mania Goldman
Opera: 
  • Jurnal de bord, Schițe de bord și marine, 1901 (ed. II, 1916; ed III, 1921, pref. și note de V. Ene 1965, altă ed., 2002).
  • Datorii uitate, Documente omenești. Nuvele, București 1916, (ed. II, Iași, 1921; ed. III, București, 1928).
  • În cușca leului, memorii de război, București, 1916.
  • Prințesa Bibița, roman, București, 1923.
  • În Deltă..., București, 1925.
  • Peste Ocean, Note dintr-o călătorie în America de Nord, București, 1926.
  • Însemnări și amintiri, București, 1928.
  • O corabie românească. Nava-școală bricul Mircea, București, 1931.
  • Pe drumuri de apă, București, 1931.
  • Europolis, roman, București, 1933 (ed. II, pref. de G. Călinescu, 1933; ed. III, pref. G. Călinescu, 1939; pref. de G. Ivașcu, ed. îngrijită de C. Mohanu, 1962; pref. de O. Botez, ed. note si tabel cronologic de C. Mohanu, 1971; pref. și note de V. Ene, 1982; postfață și bibliografie de F. Băileșteanum 1985; pref. de A. Goci, 1993; pref. de Paul Cernat, 2010).
·         1935: Józef Klemens Piłsudski[a] (pronunție poloneză: /ˈjuzɛf ˈklɛmɛns pʲiwˈsutski/; n. ,[1][2][3][4][4] Zalavas[*], gubernia Vilna[*], Imperiul Rus[5] – d. ,[1][6][2][3][4][4] Varșovia, A Doua Republică Poloneză[7][6]) a fost un om politic și comandant militar polonez. A fost șef de stat între 1918–22 și conducător de facto (1926–35) al celei de a Doua Republici Polone. Pe linie militară a fost primul mareșal al Poloniei⁠(d) (din 1920) și ministru al apărării⁠(d). De la jumătatea Primului Război Mondial, a avut o influență majoră în politica Poloniei, fiind, totodată, și o figură importantă a scenei politice europene.[8] A fost persoana cu cele mai mari merite în crearea celei de A Doua Republici Polone în 1918, la 123 de ani după ce fusese împărțită și anexată de Rusia, Austria și Prusia.[9][10][11][12]
Autocaracterizându-se drept un descendent al culturii și tradițiilor polono-lituaniane,[13] Piłsudski a crezut într-o Polonie multiculturală - o casă a națiunilor, recunoscând numeroasele grupuri etnice și religioase care se aflau într-o puternică alianță istorică cu statele independente Lituania și Ucraina.[13] Principalul său adversar, Roman Dmowski⁠(d), cerea un stat independent al Poloniei redus la pământurile istorice ale Coroanei⁠(d) și fondat în principal pe un demos etnic polonez și pe identitatea romano-catolică.
La începutul carierei sale politice, Piłsudski a devenit lider al Partidului Socialist Polonez⁠(d). Ajungând la concluzia că independența Poloniei va trebui câștigată prin forța armelor, el a creat Legiunile Poloneze⁠(d). În 1914, el a anticipat izbucnirea unui război european, înfrângerea Imperiului Rusde către Puterile Centrale, și înfrângerea Puterilor Centrale de către puterile occidentale.[14] Când a izbucnit Primul Război Mondial, el și Legiunile sale au luptat sub controlul armatei austriece împotriva Rusiei. În 1917, când Rusia începuse să sufere în război, și-a retras sprijinul acordat Puterilor Centrale și a fost arestat de germani.
Din noiembrie 1918, când Polonia și-a redobândit independența, până în 1922, Piłsudski a fost șef de stat al Poloniei. În 1919-21, a comandat forțele polone în șase războaie de frontieră care au modelat națiunea polonă. Forțele lui păreau aproape învinse în Războiul Polono-Sovietic când s-a dat bătălia pentru Varșovia în august 1920. În „miracolul de pe Vistula”, ele au distrus cinci armate rusești și au salvat Polonia. În 1923 s-a retras din politica activă, pentru că guvernul era dominat de adversarii săi, în special de Național-Democrați⁠(d). Trei ani mai târziu, el a revenit la putere după lovitura de stat din mai 1926, și a devenit omul forte⁠(d) (în practică un dictator militar) al Poloniei. De atunci și până la moartea sa în 1935, s-a preocupat în primul rând de chestiunile militare și afacerile externe.
Piłsudski a urmărit, cu diferite grade de intensitate, două strategii complementare, menite să consolideze securitatea Poloniei: „prometeismul”, care viza dezmembrarea, succesiv, a Rusiei Imperiale și ulterior a Uniunii Sovietice în națiunile constituente; și crearea unei federații „Intermarium”, cuprinzând Polonia și alte state independente situate în spațiul geografic dintre Marea Baltică și Marea Neagră, plasată geopolitic între Germania și Rusia. Obiectivul principal al federației Intermarium ar fi fost acela de a garanta un echilibru de putere durabil în Europa Centrală, precum și asigurarea existenței națiunilor din această regiune, împotriva presiunilor imperialiste, atât din vest cât și din est.[13]
Între 1945 și 1989, subiectele legate de persoana și viața lui Piłsudski au fost unele din multele teme interzise de regimul comunist polonez. Wandycz⁠(d) îl caracterizează ca „un înflăcărat patriot polonez, care uneori îi mustra pe compatrioți pentru prostia, lașitatea, sau slugărnicia lor. El se autodefinea ca lituanian polonez⁠(d), și era încăpățânat și rezervat, reținut în a-și arăta emoțiile.”[15] Astăzi, deși unele aspecte ale dominației sale politice rămân controversate, memoria lui Piłsudski este ținută la mare cinste în Polonia. Împreună cu adversarul său, Roman Dmowski⁠(d), el este privit ca un părinte al națiunii poloneze moderne.
·         1944: Max Brand, autor american (n. 1892)
·         1945: Arhiducesa Carolina Maria de Austria (germană Carolina Maria Immakulata Josepha Ferdinanda Therese Leopoldine Antoinette Franziska Isabella Luise Januaria Christine Benedikta Laurencia Justiniana, Erzherzogin von Österreich, Prinzessin von Toskana) (5 septembrie1869 - 12 mai 1945) a fost prin naștere membră a Casei de Habsburg-Lorena și Arhiducesă de Austria, Prințesă a Ungariei, Boemiei și Toscanei. Prin căsătoria cu Prințul August Leopold de Saxa-Coburg-Kohary, Carolina a devenit membră a ramurei Koháry a Casei de Saxa-Coburg și Gotha.
Carolina a fost al patrulea copil și a doua fiică a Arhiducelui Karl Salvator, Prinț de Toscana și a soției lui, Prințesa Maria Immaculata de Bourbon-Două Sicilii.
·         1956: Louis Calhern (născut ca Carl Henry Vogt, la 19 februarie 1895, Brooklyn, New York - d. 12 mai 1956, Tokio, Japonia) a fost un actor american.
·         1957: A decedat Erich von Stroheim, regizor și actor american de origine austriacă (n. 1885).
·         1967: La Chișinău, R.S.S.Moldovenească, se stinge din viață poetul de limba româna Liviu Deleanu (Lipa Cligman). S-a nascut la 8 februarie 1911, Iaşi, România) si este un poet liric, stilist remarcabil şi mînuitor iscusit al cuvîntului. Talentul liric al scriitorului s-a manifestat în chip strălucit în poeziile de dragoste, întemeiate pe sentimente sincere, exprimate cu o maiestrie aleasă. Măiestria literară a lui Deleanu constă nu numai în abordarea ingenioasă, amplă şi profundă a unor subiecte, teme, probleme de mare interes şi importanţă, ci şi în evocarea subtilă a unor sentimente gingaşe, în recrearea unei atmosfere favorabile dezvăluirii acestor sentimente. Un domeniu specific de manifestare a maiestriei lui Liviu De leanu îl constituie sonetul.
·         1970: Nelly Sachs (născută Leonie Sachs, 10 decembrie 1891, Berlin – d. 12 mai 1970, Stockholm) a fost o scriitoare germană evreică, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 1966.
Născută în Berlin, la 10 decembrie 1891, Nelly Sachs primește de timpuriu o complexă educație artistică, trăind într-o sferă cultivată, interiorizată, citind mai cu seamă legende, operele romancierilor germani, înțelepciunile Orientului. Primele poeme văd lumina tiparului la îndemnul Selmei Lagerlöf, cu care se afla în corespondență. Până la război trăiește retrasă, aproape necunoscută publicului. După venirea la putere a nazismului, aflându-se printre cei condamnați la exterminare, reușește să părăsească Germania împreună cu mama ei, datorită ajutorului Selmei Lagerlöf și a autorităților suedeze. Toți ceilalți membri ai familiei sunt uciși în lagărele de concentrare. A trăit restul vieții la Stockholm și a fost profund influențată de actele naziștilor de exterminare în masă. Pentru Nelly Sachs începe acea "fugă fără sfârșit", fuga de imaginile, visurile groazei.
După război, publică nu prea numeroase dar apreciate culegeri de poeme, dintre care unele în traducere suedeză. În versurile ei, sunt simboluri ale transformării (fluturele) sau morții (praf, fum, nisip). În ciuda amărăciunii, poemele Nelliei Sachs nu lasă să transpară ura, și în aceasta constă măreția lor
Opere: 
  • Legenden und Erzãhlungen (Legende și povestiri) (1921)
  • Von Welle und Granit (Din val și granit), antologie a liricii suedeze a secolului XX (1946)
  • In den Wohnungen des Todes (În sălașurile morții) (1947)
  • Sternverdunkelung (Întunecare de stele) (1949)
  • Und niemand weiss weiter (Nimeni nu știe mai departe(1957)
  • Eli: Ein Mysterienspiel vom Leiden Israels (1950);
  • Flucht und Verwandlung (Fugă și transformare) (1959)
  • Fahrt ins Staublose (Călătorie în Spațiul-fără-de-praf) (1961)
  • Noch feiert Tod das Leben (Moartea încă mai sărbătorește viața) (1961)
  • Zeichen im Sand (1962),
  • Verzauberung (1970)
  • Suche nach Lebenden (În căutarea celor vii) (1971).
* 1970: Władysław Albert Anders (n. 11 august 1892, Błonie - d. 12 mai 1970, Londra) a fost un politician, general polonez.
·         1976: Rudolf Kempe, dirijor german (n. 1910)
·         1985 - A murit pictorul şi sculptorul francez Jean Dubuffet, un precursor al curentului Art brut (n.31.07.1901).
·         1994: A decedat chimistul Roy J. Plunkett, (n.26 iunie 1910). A descoperit accidental in 1938 teflonul, un material anticoroziv si care impiedica aderenta , extrem de folosit in prezent in confectionarea unor obiecte cu destinatia de vase de bucatarie.
* 1994. Erik Erikson (n. 15 iunie 1902 – d. 12 mai 1994) a fost un psiholog și psihanalist danez-german-american cunoscut ca autor al teoriei dezvoltării sociale a ființelor umane. Este faimos ca creator al sintagmei criză de identitate.
* 1995: Ștefan Kovács, cunoscut ca Piști Kovács, (n. 2 octombrie 1920, Timișoara- d. 12 mai 1995, Cluj) a fost un fotbalist și antrenor român de fotbal. A fost fratele fotbalistului Miklós (Nicolae) Kovács.
După încheierea carierei de fotbalist, din anii 1950 până la începutul anilor 1960 Ștefan Kovács a antrenat echipa U Cluj. În anii 1967-1971 a fost antrenorul echipei Steaua București, cu care a câștigat campionatul în 1968și două cupe ale României.
Ulterior Kovács l-a succedat pe Rinus Michels ca antrenor la Ajax Amsterdam în 1971, unde a continuat stilul de "fotbal total" introdus de predecesorul său. Cu Ajax Kovács în două sezoane a cucerit 2 Cupe Europene consecutive, în 1972 și 1973, de asemenea 2 campionate ale Olandei consecutive în 1972 și 1973, Cupa Olandei, Supercupa Europei și Cupa Intercontinentală, realizând astfel tripla intercontinentală.
După ce a plecat de la Ajax în 1973, a fost chemat de Federația Franceză de Fotbal să preia conducerea selecționatei Franței.[1] Succesul din Olandanu s-a repetat, echipa nereușind să obțină rezultate remarcabile. Totuși, Kovács rămâne în istoria fotbalului francez ca unul din cei 2 selecționeri străini care au ajuns la conducerea echipei.
·         1995: A murit interpreta italiana Mia Martini; (n. 1947).
·         1999: Saul Steinberg, caricaturist româno-american (n. 1914)
·         1999: A murit Abd-al-Aziz ibn Abd-Allah ibn Baaz, mare Muftiu al Arabiei Saudite în perioada 1993-1999 (n. 1910).
·         2001: A murit cântărețul american Perry Como; (n. 1912).
·         2001: A murit Alexei Tupolev, celebru proiectant rus de avioane; (n. 1925).
* 2001. Valdir Pereira (8 octombrie 1928 – 12 mai 2001), poreclit Didi (pronounție în portugheză: /dʒiˈdʒi/), a fost un fotbalist și antrenor de fotbal brazilian. Ca fotbalist, Valdir Pereira activa pe poziția de mijlocaș. El a jucat la 3 Campionate Mondiale: 1954, 1958, și 1962, câștigându-le pe ultimele două și devenind cel mai bun jucător al turneului din 1958. El este considerat unul din cei mai buni mijlocași din istoria fotbalului renumit pentru pasele sale lungi, rezistența și tehnica ireproșabilă. El a devenit celebru pentru inventarea tehnicii "folha seca".
·         2003: A decedat Prințul Sadruddin Aga Khan, Înalt Comisar francez pentru refugiați din partea Națiunilor Unite (n. 1933)
·         2008: Robert Milton Ernest Rauschenberg (n. 22 octombrie 1925 în Port Arthur, statul Texas - d. 12 mai 2008) a fost un artist american, important lider al artei americane contemporane.
·         2014: Jacinto Convit, medic venezuelan și om de știință (n. 1913)


Sărbători
  • În calendarul ortodox: +) Sf Mc Ioan Valahul; Sf Ier Epifanie, arhiepiscopul Ciprului și Gherman, patriarhul Constantinopolului
  • Ziua Internațională a Asistentelor Medicale
  • Israel: Ziua Independenței
  • Sărbătoarea Wesak, cea mai importantă a calendarului budist
  • Sărbătoarea naţională a Republicii cecene Icikeria (ziua semnării Acordului de pace cu Federaţia Rusă, 1998).

VA URMA

la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...

  • (niciun titlu)
      7. /14 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT MARIA TRIPON Maria Tripon Date personale Născută 14 iulie 1962  (58 de ani)  orașul  Negreș...
  • (niciun titlu)
    INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie Dorin Teodorescu Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu! Câteva cuvinte de...
  • (niciun titlu)
    MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 15 IULIE 2020   PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR...