MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 13 MAI 2020

PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR; SFATURI UTILE

ARTE 13 Mai

INVITAȚIE LA OPERĂ 13 Mai

Daniel Auber

Daniel-François-Esprit Auber - Gustave III, ou Le bal masqué:

Raymonda - Glazunov

Cu Ludovic Spiess

Puccini: Turandot 1970 with Maria Slătinaru & Ludovic Spiess: https://youtu.be/q4AwhnAhioY.

Mussorgsky: “Boris Godunov” (Nicolai Ghiaurov & Karajan, 1970): https://youtu.be/yCXBhI_ni6Y.

Bedřich Smetana - DALIBOR - RAI Milano, 18.01.1973: https://youtu.be/Obd5MGnpHwA.

Ludovic Spiess - Melodii din Operetele lui Francis Lopez: https://youtu.be/0V2mYCce4zs.

MUZICĂ 13 Mai

Piano Solo Baroque Masterpieces

Best Elegant Love Songs Melodies By Guitar - Aranjuez Collection

Best Of Spanish Romantic Guitar Music, Relaxation Sensual Latin Music Hits

Top Song This Week - New Popular Songs 2020 - Billboard top 50 this week 2020

POEZIE 13 Mai

Ce te legeni de Mihai Eminescu Cărţi Audio recită Eugen Moţăţeanu regia artistica Mihai Nae

Mircea Ciobanu, poet și prozator român

Mircea CIOBANU - biografie

n. 13 mai 1940, Bucuresti - m. 23 apr. 1996, Bucuresti.

Poet si prozator.

Fiul lui Gheorghe Sandu, constructor si al Mariei (n. Raportaru).

Absolvent al Liceului "D. Cantemir", apoi al Facultatii de Filologie a Univ. din Iasi si Bucuresti (1959-1964). Debut in Tribuna (1959), cu poemul La portile luminii. Debut editorial cu voi. de versuri Imnuri pentru nesomnul cuvintelor (1966). Redactor la Editura Pentru Literatura (1967-1969), la "Cartea Romaneasca", de la infiintarea acesteia (1970) si la Editura Eminescu (dupa 1989). Colab. la Romania literara. Tribuna, Ramuri. CIOBANU n-a putut accepta limitele genului literar cu care a debutat si care 1-a impus ca poet important al generatiei sale (Imnuri pentru nesomnul cuvintelor, 1966; Patimile, 1968; Etica, 1971; Cele ce sunt, 1974; Versuri, 1982; Vantul Alwb, 1984; Viata lumii, 1989). Nevoia de a-si comunica meditatiile asupra conditiei umane a facut din CIOBANU un autor de naratiuni parabolice (Martorii, 1968; 1973; Taietorul de lemne, 1974), epopei biblic-arhetipale (Cartea fiilor, 1970) si epistole eseistic poematice (Epistole, 1969; Armura lui Thomas si alte epistole, 1971). Romanul ciclic Istorii, I-V (1977-1986), incorporeaza experienta de pana aici, autorul ramanand fidel sistemului sau de simboluri. Premiul Uniunii Scriitorilor (1977; 1981; 1991; 1993).

Poezia lui CIOBANU , selectata in editia de autor Patimile (1979), a fost unanim considerata "ermetica" (N. Manolescu), "sibilinica" (Marian Popa), "abstracta" (D. Cristea). Justificand "obscuritatea necesara" a poemului, poetul insusi il numea "corp translucid" prin misterul transfigurator continut. (Elementele stilistice argheziene si barbiene, evidente in poezia de inceput si insistent evidentiate - M. Iorgulescu - raman, in lumina evolutiei poetului, secundare.) Poet al teluricului aspru, arid, mineral (varul, sarea) si al adancurilor, adaposturi calde ale stingerii, CIOBANU este un expresionist pentru care trecerea implica ofensiva imperceptibila a acestui element asupra transparentei (eul spiritual), fiind "acea patrime de pamant hulit / Ce a crescut in limpedea mea carne". Aceasta va fi drama sugerata de titlu si comunicata alteori prin simbolul "armurariilor" (N. Manolescu), tot ipostaze chtonice. In adancuri pamantul figureaza spatiile materne ale repao-sului: "grota", "cripta", "rapa", "gropile vaii", "prapastia calda". Aici eul este absolvit de patimi, realizandu-si transfigurarea ca spirit, acelasi sens avandu-1 eliberarea de "umbra" sau "armura". Dar antum, "bolnav de ispita veciei", eul biologiei damnate se integreaza in "boala" universala care la CIOBANU degradeaza si mineralul si acvaticul in mal, trupul in sare si pamant, apropiindu-se ca viziune, si nu ca topica, de Bacovia, Blaga, Arghezi, dar si de Trakl, Perse, Eliot. Efecte ce insotesc dezagregarea organica ataca insusi principiul vital, lumina devine "umbra", caldura se face "frig", fertilul ajunge steril (exceptionalul poem Stearpa), ideea fiind necesitatea mereu biruitoare si tragica a vietii. Dupa orchestratii ri-guros-incantatorii din volume anterioare, desfasurarea libera a acestui sistem simbolic se afla in ultimele poeme din Patimile (Hoitarii; Numai o vreme, cat o bataie de pleoapa). "Dulcea putreziciune", "hrana bogata si calda" a foetusilor nascuti prin metamorfoza pietrelor-Cybele fertilizate de soare, alcatuieste materia simbolica pentru ideea devorarii viului de catre Cronos. In celalalt poem, serpii "dornici de moarte", simbol (chtonian) frecvent si in poemele anterioare ale lui CIOBANU (semn al maleficului teluric la Lautreamont), alcatuiesc scena halucinanta a alunecarilor, "pamantul tarandu-se insusi spre mine". Simbolul bivalent prin alaturarea esentelor ontice, veninul decantarii care incheaga "piatra cu nume taios, uci-gasa" asaza in mana poetului oglinda lui Narcis. Alte emanatii telurice, sobolii, caii de mare, lupii sunt senine thanatice. Apele transparente, simbol al increatului, sufera invazia aceluiasi Cronos chtonian, nascand malul, clisa, "un val de lut lichid"; numai adancurile cheama poetul, el fiind "cel osandit sa lunec". Sus, apa devine opaca, precum la Coleridge si Poe, intrucat "sub uleiuri aduna-ntuneric". Nemaiputand "oglindi", apa adaposteste "nunta-nsangerata" a rechinilor, plutirea vlaguita a melcilor si crabilor, a inorogilor cuprinsi "de somn de moarte calda in artere". Pana si odaia poetului se cufunda in fata valului "lovind podeaua cu berbeci fluizi". Metalele, chintesente primejdioase ale teluricului, semnifica in poezia lui CIOBANU agresiunea etica fata de veghea vizionara (Oaspetele cu spada, Varsatorul de plumb). Conditia transfigurarii rezida in vazul si auzul hipertrofie, preambul al Logosului sacru, pentru ca CIOBANU are incredere in forta lirismului. Menirea si testamentul poetului se enunta dramatic printr-o veghere halucinanta, in care idealul ramane "sa nu se-aplece / uimitul ochi al meu, deschis enorm, / eu trebuie s-alerg, sa nu adorm / sub zidul asternut cu bruma rece". Este veghea solitara si solidara a celui ce descopera adevarul Operei, in care "actul scrisului" devine "o sansa de comunicare, singura, cu semenii tai" (Interviul din Obscuritatea necesara). Volumele Versuri (1982), Vantul Ahab (1984), Viata lumii (1989) continua tonul grav, incantatoriu, angoasele si temele esentiale care au configurat si pana acum profilul poetului. Proza lui C, intampinata comprehensiv de cronicarii anilor 1968-1971, si-a vadit de la bun inceput datele modernitatii. Iminenta thanatica, lupta cu lucrurile (titlul manuscrisului pierdut din Martorii, 1968), asumarea vinei involuntare si prin urmare tragice, alienarea, dedublarea continua propensiunea prozei interbelice spre eul dilematic (H. Papadat-Bengescu, A. Holban, Camil Petrescu). Orizonturile livresti ale prozatorului ne trimit spre arhetipurile Bibliei, spre Dostoiev-ski, iar de aici, spre tragismul asumat camusian si aglomerarile arbitrariului kafkian, marcate prin adeziuni existentiale si nu confectionari mimetice. Familia naratorilor romani, de care CIOBANU ne apare apropiat, contine nume ca I. Neculce, cronicari munteni (cu detalii ale unui balcanism halucinant),I. Ghica, I. L. Caragiale (nuvelele), Al. Macedonski, V. Voiculescu, desigur, Mateiu I. Caragiale (lumea fastuos-agonica a acestuia), pana la contemporani. Tesatura parabolic arhetipala a prozei lui CIOBANU (S. Damian, Marian Popa, Elena Tacciu, P. Dugneanu) potenteaza personaje sau secvente, conferindu-le sensuri transcendente, misterios-transfiguratul tanar al carui cadavru testeaza cunostintele, fiul nimanui, este Mel-chisedec si Iisus, batranul cersetor poate fi Dumnezeu, iar "administratorul" Canta, spiritul raului (Cartea fiilor, 1970); fratricidul fara voie dar si N., anchetatorul, impartasesc damnarea lui Cain (Taietorul de lemne, 1974), Logofeteasa este o muma telurica a destinului uman, dupa cum "Marele" Palada si infrantul Iancu Dudescu poarta datele fundamentale ale Mesterului mitic, intre elan creator si cadere. Un personaj nastrati-nesc prin nevoia peregrinarii si a rostirii adevarului nemijlocit este Dine Marchetanu. Agonia lui Iancu, pagina antologica a prozei noastre (P. Georgescu), sfarsitul materiei, dar si al coerentei Logosului, ramane exponentiala pentru momentele esentiale ale conditiei umane (Istorii, III). Privite astfel, Istorii, I, reprezinta confruntarea cu nasterea, Istorii, II, cu Erosul, iar Istorii, III (convergent cu obsesia majora a lui CIOBANU ca poet si eseist), cu moartea. Volumele IV si V raman in sfera simbolurilor thanatice, carora li se asociaza singuratatea, frica, lasitatea - nu fara o adresa contemporana. Umbra sfarsitului tuteleaza si structura ternara a fiecarui volum in parte, care fixeaza aceleasi straturi narative in alta temporalitate: Palada intre somn - ca ipostaza a mortii -si Eros, eposul si agonia Dudestilor, pierderea "puterii" si a zidirilor constructorului Palada: Risipirea caselor secondeaza degradarea personajelor: case se construiesc in volumul I, sunt parasite sau premonitoriu daramate (cula lui Palada) in volumul II, cotropite de "materia lutoasa" prin "dospirea" subteranelor si prabusite in voi. III. Aceasta trecere de la forma spre in-formal (inclusiv bazarul strangatorului de nimicuri) se inscrie in ideea obsedanta pentru CIOBANU a tranzientei biologice si istorice. Daca ne adresam stratului istoric, - stralucirea si decaderea Dudestilor in spatiul bucurestean dintre 1916-1950 - vom afla in Istorii (I-V) "un context romanesc" polemic chiar in fata romanului traditional-obiectiv de tipul "anatomiei", spre a opta pentru "romanul-romant" (N. Frye). Disputa estetica cu "Istoricul arhivar" se afla in Istorii, III, cel mai complex prin forta concentrica dintre volumele ciclului. Strategia moderna a naratorului consta in povestea unei degradari a romanului (ca L. Goldmann, G. Lukacs) ancorate in bivalenta unui timp sacru si profan (D. Culcer, CIOBANU Ungureanu), convertind insinuant epicul in simbolic si socialul in universal (mesele orgiastice si privelistea repulsiva a resturilor, futilitatea imbuibarii si a erosului grotesc, agonia "baco-viana" - P Dugneanu - a Bucurestiului sub ocupatia germana). Eroii-martori, ce dadusera chiar titlul celui dintai roman, "functii relationale intre realitate si fictiune" (D. Culcer), leaga istoria de istorii, implicand naratorul si obiectivandu-1 prin discurs. In Istorii, profesia "martorilor" le confera rolul de liant (moase, codosi, ciocli, "mijlocitori ai putreziciunii", marchetani - Logofeteasa, Chiva, Sache, Bulfa, tanara adapostita de Sisa, chiar si Maria Dine, Miron Rosescu, Leon Pascal).

Oricand acestia sunt convertibili in eroi dinamizatori, asa cum a si procedat CIOBANU in cele cinci volume si, posibil, in acela ce urmeaza. Marirea detaliului de obicei biologic, carnalul urmarit de la geneza la decrepitudine accede la substanta ca ipostaza artistica a expresiei intelectului bantuit la CIOBANU de marile teme existentiale. Secvente precum masa de revelion, seceta, moartea savant prelungita a lui Iancu Dudescu, invazia teluricului care transforma irisul adormitului Palada in "apa amestecata cu mal" consolideaza mitologia personala a scriitorului intr-un "roman al degradarii existentei burgheze" (D. Culcer). Elogiul artei si al transfigurarii rezida in parabola pictorului, cel ce asaza "valul" necesar in fata esentelor. Miscand aproape insesizabil planurile orizontale si verticale ale semnificatiilor prin mijlocirea cuvantului ritualic si vechi, autorul a rascumparat infrangerea "marelui" Palada prin izbanda constructorului-narator. Istoriile sunt frecvent considerate un edificiu romanesc exemplar in peisajul prozei contemporane (P. Georgescu, D. Cristea, D. Culcer, Ov. S. Crohmalniceanu, L. Ulici). Fromula adoptata de CIOBANU in Istorii este mai apropiata de aceea a romanului clasic, chiar daca introduce in planul temporalitatii modificari, interveniri, rupturi. Izbanzile autorului trebuiesc cautate mai cu seama in directia "zugravirii obiective a moravurilor si in epica de caracter" (N. Manolescu). De alta parte, ultimele doua volume (IV, V, din 1983, 1986) vadesc o modificare nu numai la nivelul compozitional, dar si la acela stilistic. Daca in cele dintai domina o arta "flamanda" a detaliului, volumele urmatoare inclina spre dezbaterea morala (oarecum disparenta inainte), iar aceasta da prozei lui CIOBANU o turnura speculativa: "stilul e mai abstract in fastul lui discursiv-intelectual, de o eleganta distanta, neocolind sugestia solemnitatii si un anume farmec livresc, de carte «veche»" (N. Manolescu).

OPERA

Imnuri pentru nesomnul cuvintelor, Bucuresti, 1966; Patimile, Bucuresti, 1968 (ed. revizuita, 1973); Epistole, Bucuresti, 1969; Cartea fiilor, Bucuresti, 1970; Etica, Bucuresti, 1971; Armura lui Thomas si alte epistole, Bucuresti, 1971; Cele ce sunt, Bucuresti, 1974; Taietorul de lemne, Bucuresti, 1974; Istorii, I, Bucuresti, 1977; Istorii, II, Bucuresti, 1978; Patimile, Bucuresti, 1979; Istorii, III, Bucuresti, 1981; Versuri, Bucuresti, 1982; Istorii, IV, Bucuresti, 1983; Vantul Ahab, versuri, Bucuresti, 1984; Marele scrib, pref. deMagdalenaPopescu, Bucuresti, 1985; Istorii, V, Bucuresti, 1986; Martorii. Epistole. Taietorii de lemne, pref. de CIOBANU Ungureanu, nota bibliografica de E. Lungu, Bucuresti, 1988; Viata lumii. Bucuresti, 1989; Patimile, versuri, Bucuresti, 1991; Nimic fara Dumnezeu. Noi convorbiri cu Mihai I al Romaniei, Bucuresti, 1992; Tanarul bogat. Istorii, Bucuresti, 1993; In fata neamului meu. Convorbiri cu Mihai I al Romaniei, Iasi, 1995; Con-.orbiri cu Mihai I al Romaniei, Bucuresti, 1997; La capa-r.d puterilor. insemnari pe cartea lui Iov, Bucuresti, 1997.

REFERINTE CRITICE

St. Aug. Doinas, Lampa lui Dio-gene, 1970; S. Damian, Intrarea in castel, 1970; D. Cristea, Un an de poezie, 1974; L. Raicu, Critica, forma de viata, 1976; D. Culcer, Citind sau traind literatura, 1976; idem, Serii si grupuri, 1981; Al. Dobrescu, in Convorbiri literare, nr. 9, 1981; Elena Tacciu, in Steaua, nr. 10, 1981; I. Vlad, in Tribuna, nr. 4, 1982; E. Negriei, in Tribuna, nr. 38, 1982;
D. Flamand, in Amfiteatru, nr. 10, 1982; P. Georgescu, in Romania literara, nr. 2; 39, 1982; Gh. Grigurcu, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1982; L. Ulici, in Contemporanul, nr. 7, 1982; CIOBANU Ungureanu, in Orizont, nr. 38, 1982; Irina Mavrodin, in Cahiers roumains detudes litteraires, nr. 4, 1982; CIOBANU Livescu, Scene din viata imaginara, 1982; A. I. Brumam, in Astra, nr. 4, 1983; Gr. Smeu, in Romania literara, nr. 19, 1983; E. Simion, in Romania literara, nr. 28, 1983; L. Ulici, in Contemporanul, nr. 29, 1983; CIOBANU Tuchila, Cetatile poeziei, 1983; L. Ulici, Confort Procust, 1983; I. Vlad, Lectura romanului, 1983; Val Condurache, Portret;
E. Simion, Scriitori, III; V. Felea, in Tribuna, nr. 14, 1985; E. Negriei, Introducere; M. Mihaies, in Romania literara, nr. 21, 1985; A. Sasu-Mariana Vartic, Romanul romanesc, I; Gh. Grigurcu, Existenta poeziei, 1986; D. Micu, Limbaje moderne; Al. Cistelecan, Poezie si livresc, 1987; I. Holban, Profiluri epice contemporane, 1987; Olimpia Radu, Pagini de critica literara, 1988; Ion Pecie, Romancierul in fata oglinzii; M. Papahagi, in Tribuna, nr. 37, 1989; St. Aug. Doinas, in Romania literara, nr. 17, 1996; E. Negriei, ibidem, nr. 50, 1997; CIOBANU Braga, in Steaua, nr. 9, 1998.

SCRIB ÎN AMURG

«Fiara bătrână, cum am numit-o cândva,

într-un ungher de poem,

fiara bătrână, viţa-de-vie, crescuse pe ziduri urlând,

împânzise oraşul.

Urlând se trezea dimineaţa,

urlând adormea, măruntaiele ei se-mbuibau

cu sudoarea de noapte a negrelor, asprelor varuri.

Leii, în largile cuşti,

leii din parc, ascultând-o, gemeau,

pielea spinărilor lor se-ncreţea ca o apă

suflată de vânt.

Nimeni, niciun cuvânt n-a rostit împotriva

creşterii ei.»

Astfel dictai

scribului tău – pe când viţa-de-vie lucra

chiar la ferestrele tale.

Lesne i-a fost să pătrundă sub solzii de plumb

ai înaltelor turnuri,

ardezii şi ţigle să-nlăture,

lesne i-a fost să se caţere până la streaşina caselor tale.

Iată, s-a-nfipt în canaturi şi-n timp ce coboară

face grilaje şi trainice noduri –

fereastra odăii de scris

stă sub umbra mai deasă acum decât

norul de-aseară.

Scribul cu mâna-mpietrită deasupra

paginii albe aşteaptă. Tu l-ai chemat

pentru Cronica zisă Dictată – şi-acum

a rămas pe-ntuneric. Ai rafturi destule

uitate-n paragină; ştii multe, prin casă,

locuri necercetate demult;

adu-ţi aminte de grinda din pod, învelită-n răşină –

ai pretutindeni

lămpi cu uleiu-mpietrit înlăuntru.

Fă puţină lumină, măcar pentru scrib. El n-aude

urletul fiarei,

trosnetul fălcilor ei; el aude

numai cuvintele tale. Ia-o de unde-ai rămas

şi dictează: «Afară, lumina

încă se cheamă lumină. Amiaza

numele nu şi-a pierdut.»

DE PE PĂMÂNT

– Din rarişti, din tufe, din crânguri,

din margini de drum, din păduri,

din bălţi, din nisipuri – ce spuneţi,

voi câini, şi voi vulpi, şi voi lupi?

– Noi spunem: bine-a fost aici pe pământ,

mai bine de-atât n-am crezut c-o să fie.

Lumina nu ne-a orbit,

chiar şi-n amiază a fost blândă cu noi,

ploaia, câtă din cer ni s-a dat, ne-a ascuns în iarba ei

cea mai deasă,

noaptea a venit la timp peste noi, a plecat la timp de la noi,

când ne-au astupat moinele mari n-am cârtit,

când zăpada ne-a închis drumurile n-am plâns,

s-a desprimăvărat şi-am plutit la vale pe sloiuri,

a căzut frunza şi inima noastră a suspinat ascultând-o,

dacă ne-au izgonit cu tobe şi muget de corn,

n-am întrebat la ce bun?,

dacă ne-au jupuit şi-au plecat în târguri cu pieile noastre,

n-am ridicat glasul.

Bine-a fost aici, pe pământ,

mai bine de-atât nici cu gândul n-am gândit să ne fie.

Acum coboară-ntunericul, dar nu cel de ieri,

acum bate un vânt cum n-a mai bătut de când lumea,

văzduhul s-a urnit deasupra spinărilor noastre

ca printr-o mirişte, toamna,

o roată se rostogoleşte din munte şi ne prinde sub ea –

răspundeţi, înţelepţilor, ne vom mai întoarce vreodată la voi?

Pe pământ a fost bine – o spunem

noi câinii, noi vulpile, noi lupii –,

mai bine de-atât nu ştim să le fi fost şi altora, poate

acolo unde nu plouă, nu ninge,

rouă nu creşte,

vânt nu răscoală zadarnic nisip,

om vizuină nu sapă.

ANNO DOMINI

Oaspeţii tăi au plecat – le auzi

paşii bătrâni cum adulmecă scara.

Câte putrede trepte mai au până jos?

Scazi în gând, cu urechea lipită de uşă,

câte putrede trepte mai au până jos

la grilajele curţii. Eşti singur.

Nici nu-ndrăzneşti să răsufli, dar iată – eşti singur.

Acum ar fi timpul, nu mâine – încet, cu migală

necruţător să te speli

pe mâini şi pe faţă; acum ar fi timpul

să ieşi la fereastră

şi, rar, cumpănit, să trădezi tot ce ştii despre beznă,

tot ce ştii despre legile ei,

despre-nvăţul cu mersul prin pâcle. Tu, care

marele teasc l-ai văzut cum striveşte pe arii

movile de lut,

acum ar fi timpul să strigi tot ce ştii

despre curgerea nopţii în jgheaburi:

negre uleiuri şi sloiuri de fum ai văzut

risipindu-se-n câmp, astupând din aproape-n aproape,

lungi, îndelungi, galeriile cârtiţei,

căile ei şi-ale pruncilor ei.

Retor ai fost cândva – ci vorbeşte

măcar despre-necul

cârtiţei oarbe şi-al pruncilor ei.

Stephan Roll, (Gheorghe Dinu) poet și prozator român

Biografie Stephan Roll
Stephan Roll (pseudonimul literar al lui Gheorghe Dinu) (n. 5 iunie 1903, Florina/Macedonia - d. 13 mai 1974, Bucureşti) a fost un poet şi prozator român, reprezentant al literaturii româneşti de avangardă.

Stephan Roll a intrat de timpuriu în mişcarea de avangardă. Împreună cu Ilarie Voronca este redactorul şi directorul unicului număr din revista 75 HP (1924), apoi face parte din colectivul redacţional de la Punct (1924-1925) şi Integral (1928). După apariţia revistei unu (1928), devine unul din principalii ei colaboratori. Paralel desfăşoară şi o activitate publicistică susţinută. Este mai cunoscut ca publicist sub numele său real, Gheorghe Dinu, şi ca poet sub pseudonimul Stephan Roll.

Poezia pe care o scrie, fără să dovedească o virtuozitate metaforică egală cu aceea a lui Ilarie Voronca, îi particularizează scrisul, care parcurge toate etapele avangardismului românesc, de la textul cu trimiteri spre zona dadaismului, prin faza constructivistă, până la cultivarea unui imagism exultant. Mai mult decât oricare alt membru al grupului de la Integral, St. Roll a arătat o disponibilitate specială pentru joc, pentru jocul de-a literatura. Pe acest fundal, Stephan Roll îşi conturează un spaţiu "naturist", tratat în manieră ludică şi ironică, scriind despre "poeţii sportsmeni şi poezia agilă din universul electricităţii şi al vitezei". Prezenţa parodiei cu adresare la poezia tradiţionalistă şi romantică împrumută uneori accente urmuziene. Este cu atât mai interesantă activitatea complementară de gazetar. Colaborează la Cuvântul liber, Adevărul, Dimineaţa etc. După 1930 se distanţează tot mai mult şi ireversibil de avangardism, pe măsură ce se contura tot mai precis angajamentul său social şi politic de stânga. Această activitate a sfârşit prin a o înlocui pe aceea de poet, depărtându-l de destinul de scriitor.

Opera literară

* Poeme în aer liber, Imprimerie Union, Colecţia Integral, Paris, 1929 (cu 4 desene de Victor Brauner; tiraj de 150 de exemplare)
* Moartea vie a Eleonorei, editura unu, Bucureşti, 1930 (cu 2 desene de Victor Brauner)
* Ospăţul de aur, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1968 (prefaţă de Alexandru Philippide; reeditată în 1986 sub îngrijirea lui Ion Pop)
* Baricada din călimară, 1979 (postum)* Statuile de fum. Versuri şi proză, Cartea Românească, Bucureşti, 1984 (prezentare de George Macovescu)

Abisele

Dacă între oameni e întotdeauna o punte,
e, fiindcă, sub ei, se cască abisele
cu ochii închişi. Zilele-s strivite
de caii negri ai nopţilor crunte.
Zilele! Ferestrele voastre le acoperă visele.

Erotică în tavernă

lui Fox, regele reporterilor

Tremură de frică spanchiul D-zeu...
crepusculul se stinge
în pipa-mi cu cenuşe;
ochiul tău e o daltă
sprâncena o cătuşe,
aşteaptă-mă invoaltă
cu un poliţist sub uşe
pentru pumnalul meu

Îţi voi prinde leii
ca agrafe
pe un gât de căprioară;
leii-paraleii
hiene şi girafe
îţi voi aduce în vis
pentru întâia oară
ca pe saltimbancii mei

Sânge de argint
ţâşneşte dintr-o stea:
dă-mi gura ta, dă-mi şoldul şi plosca de absint;
dă-mi poşeta ta şi ceasul ascunse sub saltea
şi vino să te pup cu un dinte mai canin,
vino că te-aştept în frig şi mort în drum
sânge de parfum
gâlgâie dintr-un crin...

Un pas rotund spre inimă

Ridică-ţi ca pe o crizantemă de jos pleaopele
estetic vântul desface parcurile album
voila plopii dându-şi afişe ca-n Londra un groom
identic bancnotelor noi tac zebrat apele.

Prinde-mi glasul de rever cât o panglică cu un ac de siguranţă
îţi dăruiesc acele stele la fel unui serviciu japonez de ceai
pasul tău călătoreşte reflector în pupilă sau paraguay.
Apasă-mi cu mâna inima cum c-o piuneză o circumstanţă.
Seara va clădi printre tine corturile de stele şi eter
din turle liliecii vor trage tăcerea de capătul sforii
ascultă-ţi deci sângele ca greieri lângă urechea morii
şi vezi luciul arterelor asemeni şinelor de fier.

La un profesor de desemn la catedră luna a sosit
conform frunzele au căzut la examenul de chimie aurifer
trecând prin parc nucii toţi din cap i-au mulţumit
şi sălciile morfinomane se sinucid cu fiole de ger.

Flutură-ţi acum inutil nervii verzi ca o batistă
gentleman seara se aşează elastic prin fotolii
ascultă cum în lânuri convorbesc gri molii
şi cum pe platforma lunii oboseşte toamna baletistă.

TEATRU/FILM 13 Mai

Cu Elvira Godeanu

Biografie

Elvira Godeanu (n. 13 mai 1904 București - d. 3 septembrie 1991) a fost o cunoscută actriță română de film, radio, teatru și voce formată la generația de aur a marilor artiști interbelici. A interpretat roluri extrem de variate, atât din literatura universală, cât și din cea română. Elvira Godeanu rămâne una din marile interprete ale rolului Zoe Trahanache din comedia lui Ion Luca Caragiale. A fost căsătorită cu Emil Prager, un cunoscut inginer constructor și arhitect din perioada interbelică.

De o frumuseţe aparte, a fost angajată la Naţionalul bucureştean în 1929 de Liviu Rebreanu. A jucat în piese de referinţă ale dramaturgiei, Moartea unui artist, de Horia Lovinescu, Vizita bătrânei doamne, de Friedrich Dürrenmatt, O scrisoare pierdută, de Ion Luca Caragiale, Apus de soare, de Barbu Ştefănescu-Delavrancea sau în filmele Maiorul Mura (1928), Povara (1928), Ciuleandra (1930), O scrisoare pierdută (1953). Personajele create de ea au fost alese cu grijă din operele lui I. L. Caragiale, Lucian Blaga, George Mihail Zamfirescu, Mihail Sorbul, Bogdan Petriceicu-Hasdeu etc. – „Zoe” (O scrisoare pierdută), „Prinţesa Maria” (Apus de soare), „Artista geloasă” (Moartea unui artist) ş.a.

A jucat alături de mari actori, Alexandru Giugaru, Radu Beligan, Grigore Vasiliu-Birlic, Aura Buzescu, Cella Dima, Marioara Voiculescu, Sonia Cluceru, Silvia Dumitrescu Timică ş.a. „Plină de viaţă şi capabilă să observe, să recreeze, să stilizeze viaţa, sensibilă, inteligentă, dotată nu numai cu talent, ci şi cu intuiţie scenică, cu o mare putere de muncă, Elvira Godeanu nu a trebuit să deprindă niciodată virtuozitatea trucajelor şi alchimia iluziei… Aceasta e aura care a întovărăşit-o pe Elvira Godeanu de la prima sa apariţie scenică până azi când, la 86 de ani confraţii de breaslă i-au omagiat – sub egida UNITER – activitatea” (Natalia Stancu). Pe 13 mai 2002 a fost constituită Fundaţia care-i poartă numele, aceasta propunându-şi să organizeze gale literare şi artistice anuale, spectacole de teatru pentru adulţi şi copii, producţii de filme şi decernarea unor premii „Elvira Godeanu”.

A fost distinsă cu Ordinul Muncii clasa II (1952) „pentru munca depusă cu ocazia «Centenarului Caragiale»”^[1] și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”

Filmografie

· Maiorul Mura (1928)

· Povara (1928)

· Ciuleandra(1930)

· O scrisoare pierdută (1953)

Constantin Vaeni, regizor, scenarist și actor român: Zidul (1974), Buzduganul cu trei peceți (1978), Vacanța tragică (1979), Ancheta (1980), Intrusul (1983), Imposibila iubire (1983), Acasă (1985), Drumeț în calea lupilor (1988)

Biografie

Constantin Vaeni (n. 13 mai 1942) este un regizor, scenarist și actor român. Prima sa legătură cu filmul a avut loc în Dincolo de brazi (1958), regizat de Mircea Drăgan și Mihai Iacob, despre un grup de ostași români ce au împiedicat în toamna anului 1944, împreună cu locuitorii unui sat de munte, retragerea unei unități germane. Adolescentul Constantin Vaeni a apărut ca actor în acel film.^[2]^{:p. 186}Ulterior, el a absolvit în anul 1969 cursurile de regie de film de la IATC.

Constantin Vaeni a debutat ca regizor secund al filmului Printre colinele verzi (aprilie 1971), regizat de prozatorul Nicolae Breban.^[2]^{:p. 234} A lucrat apoi câțiva ani ca regizor de filme documentare, realizând scurtmetrajele Apoi s-a născut orașul (1972), ce prezenta ultimele clipe ale vechii Orșove, ce a fost mutată din calea apelor Dunării,^[2]^{:p. 272} Suflet din sufletul neamului său (despre personalitatea lui Nicolae Bălcescu), Play-Cupa Davis (despre finala de Cupă Davis în care au jucat Ilie Năstase și Ion Țiriac), Începuturi (despre repartizarea unor proaspăt absolvenți de facultate pe plaiuri tulcene, bihorene, brăilene și vrâncene, pe fundalul muzical al unei balade cântate de Tudor Gheorghe) și Lungul drum al pâinii către casă, un film de montaj despre asanarea Insulei Mari a Brăilei și transformarea bălții în teren arabil).^[2]^{:p. 273}

El a trecut apoi în februarie 1975 la lungmetrajul de ficțiune, realizând filmul Zidul, ce prezenta „un adevărat ritual al claustrării, cu consecințe - psihice, moral-volitive, fizice” al unui tânăr (Gabriel Oseciuc) care a tipărit singur, izolat timp de câteva luni într-o încăpere zidită, ziarul clandestin România liberă.^[2]^{:p. 257} Au urmat filmele Buzduganul cu trei peceți (1977), o versiune politizată a evenimentelor ce au condus în 1600 la unirea celor trei țări române, cu Victor Rebengiuc în rolul lui Mihai Viteazul,^[2]^{:p. 257} Vacanța tragică (1979), inspirat din romanul Nada Florilor de Mihail Sadoveanu, despre un conflict cu final tragic între luptătorii socialiști și forțele de poliție în timpul revoltei țărănești din 1888,^[2]^{:p. 257} și Ancheta (1980), un film de actualitate.^[2]^{:p. 258}

Filmul Imposibila iubire (1984) a adaptat romanul Intrusul al lui Marin Preda, păstrând spiritul operei literare.^[2]^{:p. 319} În filmografia regizorului au urmat Acasă (1985),^[2]^{:p. 309} despre un tânăr muncitor constructor (Șerban Ionescu) care este frământat de dorința întoarcerii în satul natal,^[2]^{:p. 363} și Drumeț în calea lupilor (1988),^[2]^{:p. 310} ce prezintă ultimele ore din viața istoricului patriot Nicolae Iorga (interpretat de Valentin Teodosiu).^[2]^{:p. 396}

A mai realizat periodic și alte filme documentare: Teatrul cel Mare (1979), ce i-a omagiat pe marii actori ai teatrului românesc,^[2]^{:p. 296} Campionii (1981), un film de montaj despre marii sportivi români din ultimele trei decenii,^[2]^{:p. 342} și După 20 de ani, Orșova (1989).^[2]^{:p. 372} A apărut, de asemenea, ca actor în filmul Ultimele zile ale verii (1976) al lui Savel Stiopul.^[2]^{:p. 286}

După Revoluția din decembrie 1989, Constantin Vaeni a fost director al Studioului de Creație „Gamma” (1990-1993) și membru al Consiliului Național al Audiovizualului (1993).

Filmografie (regizor)

· Zidul (1975)

· Buzduganul cu trei peceți (1977)

· Vacanța tragică (1979)

· Ancheta (1980)

· Imposibila iubire (1984)

· Acasă (1984)^[3]

· Drumeț în calea lupilor (1988)

Julieta Szönyi, actriță română de teatru și film

Biografie

Julieta Szönyi (actualmente Julieta Szönyi Ghiga) (n. 13 mai 1949, Timișoara) este o actriță română de teatru și film.

Rolurile sale cele mai cunoscute sunt cel al Otiliei din filmul Felix și Otilia^[1] (1972) și cel al Adnanei din filmul serial Toate pînzele sus (1976).

Este fiica pictorului Ștefan Szönyi^, prorectorul Facultatii de Arte Plastice din acea vreme si a unei celebre crainice de la radio, de mica, dupa cum declara, a fost rebela dar ii placea teatrul radiofonic si avea o imaginatie bogata.

A debutat ca actrita de teatru, jucand numeroase piese in cadrul teatrului din Pitesti. A jucat în vreo 17 filme, în cel puţin tot atâtea roluri la televiziune, nu mai spun de recitaluri de poezii de dragoste... în multe teatre din ţară dar, in film cele mai cunoscute roluri ale sale sunt cele ale Adnanei din "Toate panzele sus" (1976) si Otilia - "Felix si Otilia" (1971).

Despre experienta filmarii alaturi de actorul francez Belmondo in filmul "Mirii anului 2", debutul ei in film, pe vremea cand era studenta in anul intai, Julieta Szonyi a dezvaluit:"Belmondo era o persoana foarte placuta, desi toate zvonurile erau ca era groaznic. La filmari am fost foarte timida incat el ma ruga sa am curajul sa dau cu pumnii si picioarele in el".

A primit rolul Adnana după câteva probe la Buftea. "Pe vremea aceea numai aşa puteai să joci. Se făceau probe. Ţin minte că au dat foarte multe persoane probe şi până la urmă m-au ales pe mine", îşi aminteşte Julieta Szonyi Ghiga. "Am început foarte repede filmările, erau deja gata costumele şi decorurile. Am fost foarte fericită, dar nu am crezut sincer că va ieşi un lucru de o calitate atât de bună. M-am gândit că este doar un film pentru copii... Dar a ieşit un film pe care îl poate vedea oricine şi astăzi. Un film de aventuri. A fost o bucurie, iar pentru mine chiar o aventură"

Cat despre filmul "Felix si Otilia", actrita a dezvaluit ca vocea personajului feminin nu ii apartinea:"In <> nu am vorbit eu, asa ca nu mi s-a schimbat vocea. Era o prejudecata tampita zic eu....ca as avea accent unguresc. Nu stiu daca era adevarat sau daca dauna...cam asta a fost."
Era studenta in anul trei cand a primit rolul la Buftea dupa un casting la care au participat aproape 600 de fete. Apoi a urmat "Ecaterina Teodoroiu "..." Alo, aterizeaza strabunica ", drame, comedii , a fost interzisa vreo 5 ani pe marele ecran...dar in timp, actrita a devenit una dintre cele mai frumoase si aristocrate actrite.

Din 1990 evolueaza pe scena Teatrului Mic din Bucuresti.

Din păcate, după '89, o dată cu prăbuşirea cinematografiei româneşti, Julieta a dispărut din atenţia publicului. În prezent, actriţa de 62 de ani se află într-un proces de retrocedare şi ar putea să-şi piarda casa.

Despre fiul sau Alexandru, manager la mare firma, (25-26 de ani acum) actrita a relatat:"Am avut o singura pasiune comuna: pescuitul. Mergeam cu el la pescuit de pe la 6-7 ani. Acum merge la campionate interne si internationale de pescuit, a luat si premii."

Din anul 1990 evoluează pe scena Teatrului Mic din București.

Filmografie

· Felix și Otilia (1972)

· Toate pînzele sus (serial TV, 1977) - ep. 1, 4-6, 8-12

· Ecaterina Teodoroiu (1978)

· Alo, aterizează străbunica!... (1981)

· Cei care plătesc cu viața (1989)

Dinu Manolache, actor român de teatru și film

Biografie

Dinu Manolache (n. 13 mai 1955, Rogova, județul Mehedinți — d. 3 septembrie 1998, București) a fost un actor român de teatru și film. Dinu Manolache s-a născut în Rogova, județul Mehedinți. A absolvit IATC-ul în 1980, în clasa profesorului Octavian Cotescu. Ulterior, a lucrat cu mari regizori români precum Mircea Veroiu, Alexa Visarion, Cătălina Buzoianu, Silviu Purcărete etc. A fost asistent la clasa profesorului Mircea Albulescu, regie, cu piesele Pădurea de William Shakespeare și Bechet. Ultimul teatru în care a regizat a fost Teatrul Mic cu piesele Trei nopți cu Madox și Desculț în parc. A scris și poezii păstrate încă în manuscris.

A murit după o lungă suferință ( cancer ) și a fost îngropat la Cimitirul Bellu ortodox, pe Aleea Artiștilor ^[1].

A fost căsătorit cu actrița Rodica Negrea cu care are o fiică, actrița Ilinca Manolache.

Roluri în teatru

· Azazelo – Maestrul și margareta

· Petru cel Scurt – Niște țărani

· Marian – Ca frunza dudului

· Jean – Mitică Popescu

· Spiridon Biserică – Mielul Turbat

· Filip – Amurgul burghez

· Ligurio – Mătrăguna

· Fabritzio – "Hangita"

Roluri în film

· 1979: Cine mă strigă? (regia Letiția Popa)

· 1980: Fata Morgana (regia Elefterie Voiculescu) - Alexiu Virgil

· 1981: Ana și hoțul (regia Virgil Calotescu)

· 1982: Mult mai de preț e iubirea (regia Dan Marcoci)

· 1982: Rămân cu tine (regia George Cornea)

· 1983: Amurgul fîntînilor (regia Virgil Calotescu)

· 1983: Căruța cu mere (regia George Cornea)

· 1986: Domnișoara Aurica (regia Șerban Marinescu)

· 1988: Idolul și Ion Anapoda(teatru TV) (regia Constantin Dicu) - Ion Anapoda

· 1988: Desene pe asfalt (regia Elisabeta Bostan)

· 1989: Campioana (regia Elisabeta Bostan)

· Telefonul (1992)

· 1999: Fii cu ochii pe fericire (regia Alexandru Maftei)

Oana Sârbu, cântăreață și actriță română de film

Biografie

Oana Sârbu (n. 13 mai 1968, București) este o cântăreață de muzică ușoară și actriță română.

Este fiica lui Romulus Sârbu, unul din membrii celebrului cuplu comic-fantezist Anton și Romică de la teatrul „Constantin Tănase”.

În 1985 câștigă trofeul „Steaua fără nume”, iar în 1986, „Premiul Tinereții” la Festivalul „Mamaia '86”. Și-a început cariera de actriță cu rolul din filmul Liceenii. A creat o adevărată modă; ani la rând, fetele de liceu s-au tuns precum personajul pe care l-a interpretat în acest film, Dana.

Unul din momentele de răscruce ale vieții ei este anul 1997, când scapă cu viață dintr-un accident de mașină.

Realizează o emisiune TV de peste trei ore la postul TVRM. Susține turnee în Statele Unite ale Americii, Germania și Israel. Actualmente activează la teatrul „Constantin Tănase”.

Discografie

Albume

· Te Iubeam, 1991, Vinil, ST-CS 0292, MAR Music Production

· Lumea basmelor, 2000, Casetă, 0095, Mediapro Music

· Sărbători acasă

· Te așteptăm să vii, Moș Crăciun!, 2006, CD, EDC 748, Electrecord (împreună cu Robert Turcescu, Ștefan Bănica jr., Adrian Enache, Marcel Pavel, Luminița Anghel și Narcisa Suciu)

· Un altfel de portret, 2011, CD, Radio România

Compilații

· Îmi Vei Lipsi..., 1995, Casetă, VR O33, Vivo

· Best Of, 1995, CD, OVO 201, OVO Music

Filmografie

· Liceenii (1986)

· Vulcanul stins (1987)

· Extemporal la dirigenție (1988)

· Liceenii Rock'n'Roll (1991)

· Liceenii în alertă (1992)

· Secretul Mariei (2006)

Colea Răutu, actor român de film. A jucat in filmele “Moara cu noroc”, “Răscoala”, “Neamul Şoimăreştilor”, “Mihai Viteazul”, “Cel mai iubit dintre pământeni”

Biografie

Colea Răutu (n. Nikolai Rutkovski, 28 noiembrie 1912, Limbenii Noi, județul Bălți, astăzi în Republica Moldova - d. 13 mai 2008, București) a fost un actor român de teatru și film. A fost cel mai mare fiu din cei patru copii ai familiei Rutkovski, alături de Larisa, Natalia și Valentin. A fost elev la Colegiul „Regele Ferdinand” din Chișinău. Nu i-a plăcut niciodată cartea, așa cum singur recunoștea, în schimb îi plăcea foarte mult fotbalul, jucând câtva timp în echipa Uzinelor „Mociornița” din București. A urmat apoi Conservatorul de Artă Dramatică din București. A fost mai întâi corist la Opera din Cluj. A debutat la Teatrul de Revistă „Cărăbuș” condus de Constantin Tănase, unde a interpretat mai ales cuplete social-satirice. Tot acolo a interpretat pentru prima oară faimosul șlagăr „Ți-a ieșit coșaru-n drum”, de Gherase Dendrino, pe versuri de Puiu Maximilian.

La inițiativa lui Sică Alexandrescu a jucat la Teatrul Național din București. A fost distins cu titlul de Artist Emerit (anterior anului 1965).

Între anii 1952-1968 a jucat la Teatrul Giulești. A jucat pentru scurt timp și la Teatrul din Pitești. A interpretat roluri în peste 70 de filme de lung metraj, atât românești cât și străine și în seriale de televiziune.^[2] Rolul sau de debut (Ilie Barbu) a rămas reperul întregii sale filmografii. A debutat în film interpretând rolul protagonistului din „Desfășurarea”, regia Paul Călinescu, prima ecranizare după Marin Preda.^[3] A interpretat roluri memorabile în „Moara cu noroc”, „Mihai Viteazul”, „Frații Jderi”, „Nemuritorii”, „Pintea” etc.

Actorul a primit premiul ACIN în 1988, pentru întreaga activitate, și s-a numărat printre laureații Galei „Vârsta de Aur” din 2001, ai Premiilor Naționale în Domeniul Teatrului și Galei Premiilor în Cinematografie.

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.^[4]

Actorul Colea Răutu Rutkovski a fost decorat la 30 mai 2002 cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”

Filmografie

· Desfășurarea (1954)

· La moara cu noroc (1955) - Pintea

· Dincolo de brazi (1957)

· Bijuterii de familie (1957)

· Soldați fără uniformă (1960)

· Setea (1961)

· Vară romantică (1961)

· Lupeni 29 (1962)

· Pisica de mare (1963)

· Lumina de iulie (1963)

· Castelanii (1964)