MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU VINERI 15 MAI 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE (A. Evenimente, Nașteri); PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

Evenimente

·         1252: Papa Inocenţiu al IV-lea emite bula papală “Ad exstirpanda”, prin care autorizează tortura ereticilor, dar impune limite pentru autoritatile civile in utilizarea tuturor tipurilor de tortura, in urma carora putea surveni moartea sau mutilarea acuzatilor, o precautie neobisnuita pentru epoca sa. A avut reputatia unui om savant si inteligent, dar avar, meschin si razbunator.

·         1567: Maria, regină a Scoției se căsătorește cu James Hepburn, Conte de Bothwell, cel de-al treilea ei soț.

·         1618: Johannes Kepler confirmă descoperirea celei de-a treia legi a mișcării planetelor (el a descoperit-o prima data de 8 martie, dar curând a respins ideea după ce s-au făcut unele calcule inițiale).

·         1648:  Este semnata Pacea Westfalica, tratat ce pune capat Razboiului de 30 de ani in Europa. Urmarile razboiului au fost in principal  acestea: Franța devine cea mai influentă și puternică țară din vestul Europei; Părți mari din Sfântul Imperiu Roman sunt pustiite de război, pierderea de vieți omenești fiind estimată între 3 și 4 milioane, la aceasta au contribuit, în principal, foametea și epidemiile; Statele germane nu aveau ieșire la mare, fiind excluse din comerțul maritim, ceea ce a cauzat, în viitor, lipsa coloniilor germane, și constituia un dezavantaj dezastruos pentru o perioadă de 150 de ani în piața de desfacere, sursă de materii prime, frânând dezvoltarea economică a acestor state, în comparație cu puterile maritime ale acelei epoci ( Olanda, Anglia si Franta).

·         1685: Urcă în scaunul Țării Moldovei domnitorul Constantin Cantemir, tatăl celebrului Dimitrie Cantemir; a deținut tronul până la moarte (15 martie 1693). Constantin Cantemir (n. 8 noiembrie 1612 – d. 15/27 martie 1693) a fost domnul Moldovei între 15 mai sau 25 iunie 1685 – 15/27 martie 1693. A fost tatăl lui Antioh și Dimitrie Cantemir. A ajuns pe tron la bătrânețe, la vârsta de 73 de ani. A fost viteaz, dar incult. A participat la luptele dintre polonezi, austrieci și turci, ducând o politică oportunistă. Era de partea turcilor, dar le comunica regelui polonez Sobieski și austriecilor, planurile acestora. Dușman al partidei poloneze din Moldova, face marea greșeală de a-i ucide pe logofătul Miron Costin și hatmanul Velicico Costin. Fiindu-i în primejdie tronul, din cauza intrigilor lui Constantin Brâncoveanu al Țării Românești, se decide să susțină politica turcească. Se îngrijește să dea o educație bună fiilor săi Antioh Cantemir și Dimitrie Cantemir. Acesta din urmă a scris chiar o carte apologetică în limba latină „Vita Constantini Cantemiri”, de fapt o tentativă de a explica decizia de a-l ucide pe cărturarul Miron Costin. În timpul domniei lui, Moldova a suferit o invazie a tătarilor și polonezilor, dar și biruri grele. Despre el, cronicarul Ioan Neculce scrie astfel: „Carte nu știa și numai iscălitura o învățase a o făcea; mânca bine și bea bine‘”.

·         1701: Incepe Razboiul succesiunii spaniole. În 1700,  Carol al II-lea ultimul monarh spaniol din dinastia Habsburg, a murit fără urmași, lăsându-și averea moștenire lui Filip, nepotul surorii sale și al regelui Ludovic al XIV -lea al Frantei, care a devenit astfel Filip  al V-lea al Spaniei; fiind și cel mai tânăr fiu al delfinului Franței, Filip era în linia de succesiune la tronul Franței. Perspectiva ca imperiul multicontinental spaniol să treacă sub controlul lui Ludovic al XIV-lea  al Frantei, a determinat ca o largă coaliție de puteri să se opună succesiunii lui Filip. Războiul a luat sfârșit prin semnarea tratatelor de la Utrecht (1713) si Rastatt(1714). Ca urmare, Filip al V-lea a rămas rege al Spaniei dar a renunțat la succesiunea la tronul Franței, evitând  unirea celor două regate. Filip al V-lea al Spaniei (n. 19 decembrie 1683 -d. 9 iulie 1746), născut Filip de Franța, a fost rege al Spaniei din 1700 până în 1724   și din 1724 până în 1746,  fiind primul reprezentant al Casei Bourbon  în Spania.

·         1718: A fost patentată prima mitralieră din lume de către James Puckle, un avocat din Londra. James Puckle (1667-1724) a fost un inventator englez, avocat şi scriitor londonez, ramas in istorie pentru invenţia sa cunoscuta  ca arma Puckle, o  arma  considerata  a fi fost prima  mitraliera. Puckle prezentat două versiuni ale armei sale: una, destinata utilizării împotriva duşmanilor creştini, cu gloante rotunde , în timp ce a doua varianta utilizata era  destinata  sa fie folosita impotriva  turcilor musulmani, fiind dotata cu gloanţe pătrate, pe  care le considera a fi mai dăunătoare şi care ar  convinge turcii de …”binefacerile civilizaţiei creştine.

·         1756: Începe războiul de șapte ani când Anglia declară război Franței.

·         1800: George al III-lea al Regatului Unit supraviețuiește tentativei de asasinat a lui James Hadfield de la teatrul regal din Londra; mai târziu Hadfield este achitat pe motiv de nebunie.

·         1811: Paraguay își declară independența față de Spania.

·         1821, la apropierea turcilor de București, Valahia, Tudor Vladimirescu, după îndelungi ezitări, părăsește orașul. În cuvîntarea adresată ostașilor, Tudor anunță hotărîrea sa de a-și uni forțele cu eteriștii.

·         1842: Debutul literar al lui Dimitrie Bolintineanu în „Curierul de ambe sexe" condus de Ion Heliade Rădulescu, cu poezia „O fată tânară pe patul morții". Dimitrie Bolintineanu (n. 14 ianuarie 1819 (sau 1825 după alte surse), Bolintin-Vale — d. 20 august 1872, București) a fost un poet român, om politic, diplomat, participant la Revoluția de la 1848.

·         La 15 mai 1848, stil nou (3 mai 1848, stil vechi) începe Marea adunare naţională de la Blaj, Transilvania, cu participarea a 40.000 oameni, preponderent ţărani. Adunarea a avut loc pe Cîmpia Libertăţii, fiind prezidată de episcopii Ioan Lemeni și Andrei Șaguna. Adunarea a ales un Comitet Național, din care făceau parte Avram Iancu (venit la adunare cu 10 000 de moți), Andrei Mureșanu (1816-1863, autorul poeziei Un răsunet / Deșteaptă-te române, devenită după 1989 imnul de stat al României), Simion Bărnuțiu, Alexandru Papiu Ilarian, August Treboniu Laurian, Timotei Cipariu etc. Marea adunare națională de la Blaj fixează programul social-politic (burghezo-democratic) al revoluţiei din Transilvania. Programul revendică, în cele 16 articole, următoarele:

• dreptul românilor de a fi reprezentaţi în dietă;
• dreptul de a folosi limba română în legislaţie şi administraţie;
• emanciparea bisericii ortodoxe române de sub jurisdicţia mitropoliei sîrbeşti;
• desfiinţarea iobăgiei;
• desfiinţarea breslelor;
• libertatea cuvîntului şi a tiparului;
• asigurarea libertăţii personale şi a întrunirilor;
• înarmarea poporului şi înfiinţarea gărzii naţionale;
• libertatea industriei şi a comerţului;
• învăţămînt de toate gradele în limba română;
• impozit proporţional cu veniturile;
• etc.

Ideea centrală a programului Marii adunări naţionale de la Blaj era "Naţiunea română se declară şi se proclamă ca naţiune de sine stătătoare...". Andrei Șaguna (n. 20 decembrie 1808, Mișcolț, Ungaria — d. 28 iunie 1873, Sibiu) a fost un mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, fondator al Gimnaziului Românesc din Brașov (1851), membru de onoare al Academiei Române. 

·         1858: A fost inauguranta Opera Regala din Londra, Covent Garden.

·         1861: S-a înființat, la București, prima școală românească de medicină veterinară.

·         1863: La inițiativa împăratului Napoleon al III-lea se deschide Salon des Refusés unde se pot vedea Dejunul pe iarba de pictorul Édouard Manet și Fata în alb de James McNeill Whistler, care sunt percepute de public ca fiind scandaloase. Édouard Manet (n. 23 ianuarie 1832, Paris – d. 30 aprilie 1883, Paris) a fost un pictor francez, precursor al impresionismului. Plecând de la izvorul tradițiilor marilor maeștri, Manet a fost în măsură să lege sugestiile vremurilor vechi cu elementele moderne, fapt pentru care i s-a spus „pictor al zilelor noastre” (Charles Beaudelaire). Creațiile sale au stârnit scandal și indignare, cu toate că Manet n-a dorit niciodată să provoace pe nimeni, a dorit numai să schimbe pictura și s-o reînoiască. Manet a fost ultimul pictor clasic și totodată primul pictor modern. Tablourile lui uimesc și astăzi și ne trezesc interesul, reprezentând astfel o parte incontestabilă a picturii universale. James Abbott McNeill Whistler (n. 11 iulie 1834, Lowell, Massachusetts – d. 17 iulie 1903, Londra) a fost un pictor american, naturalizat ulterior în Marea Britanie, cu un stil propriu oscilând între realism, simbolism și impresionism, format la școlile pariziene de pictură. Stilul aparent simplu al artistului, uneori numit tonalism, aduce inovații îndrăznețe în pictură. În vremurile în care realismul, mai apoi impresionismul își bazau procesul de creație pe observarea directă a naturii, Whistler alege alte modalități artistice, mult mai rafinate. Pictura sa relevă orizonturi noi, exotice. Peisajele sale creează impresia că provin dintr-o altă lume, iar portretele lui sondează adâncimile singurătății intime.

·         1864: In urma secularizării averilor mănăstirești din Principatele Unite, de catre guvernul lui Alexandru Ioan Cuza,  țarul Alexandru II aprobă propunerea Consiliului de Miniștri de a încredința administrației Basarabiei vînzarea la licitație a tuturor moșiilor aflate în Basarabia care aparțineau mănăstirilor din dreapta Prutului.

·         1868: Participantii la adunarea comemorativa de la Blaj, organizata cu prilejul aniversarii a doua decenii de la revolutia din 1848-1849, au adoptat un act politic –“Pronunciamentul de la Blaj” – in care protestau fata de dualismul austro-ungar si desfiintarea autonomiei Transilvaniei și cereau repunerea în vigoare a legii prin care limba română a fost declarată limbă oficială în Transilvania, alături de maghiară și germană.

·         1877: A apărut, la București, cotidianul „România liberă", ziar politic și literar, aflat sub conducerea lui Dimitrie August Laurian (până la 14 iunie 1889).

·         1891: Publicarea enciclicei Rerum Novarum a papei Leon al XIII-lea, prima enciclică socială.

·         1928: Mickey Mouse și Minnie Mouse apar pentru prima dată în filmului Plane Crazyde Walt Disney.

·         1935: Prima secțiune a Metroului din Moscova se deschide între stațiile Kultury și Sokolniceskaia. În jur de 500 de companii industriale au fost implicate în construcția metroului.

·         1940: A fost inaugurata linia aeriana Bucuresti-Sofia-Atena.

·         1940: Ciorapii din nylon au fost pentru prima dată puși în vânzare, în SUA.

·         1940: Al Doilea Război Mondial: După lupte grele, trupele olandeze slab pregătite și slab echipate se predau Germaniei, marcând începutul celor cinci ani de ocupație.

·         1943: Stalin a dizolvat Cominternul.A fost un gest împăciuitor față de Puterile Aliate. NKVD-ul din Moscova a trimis un mesaj către toate agenturile sale pe 12 septembrie 1943. Acest mesaj scotea în mod clar la lumină legătura dintre NKDV, pe de-o parte, și Comintern și partidele comuniste, pe de alta. Acest mesaj dădea instrucțiuni detaliate despre folosirea surselor de informații din interiorul partidelor comuniste după desființarea Cominternului. După dispariția Cominternului in 1947, a fost format Biroul Comunist de Informații – Cominform, un înlocuitor al Cominternului. Era o rețea formată din partidele comuniste din Bulgaria, Cehoslovacia, Franța, Italia, Iugoslavia, Polonia, România, Ungaria și Uniunea Sovietică. A fost dizolvat în 1956. Cu toate că partidele comuniste pro-moscovite nu mai aveau o organizație internațională care să le unească, ele continuau să aștepte indicații de la Partidul Comunist al Uniunii Sovietice și se întâlneau periodic la Moscova. Cea mai importantă întâlnire dintre acestea a avut loc în 1962, când Ruptura chino-sovietică a devenit cunoscută pentru prima oară. A existat o coordonare strânsă a acțiunilor sovietice și a partidelor comuniste din Pactul de la Varșovia.

·         1945: Bătălia finală în cel de-Al Doilea Război Mondial în Europa are loc la în Slovenia, la Prevalje.

·         1948: Incepe primul Razboi arabo-israelian. Odata cu incheierea mandatului britanic in Palestina, Egiptul, Transiordania (Iordania), Siria, Libanul, Irakul si Arabia Saudita ataca Israelul. Războiul s-a încheiat cu un armistițiu semnat în 1949 între Egipt,Iordania,Liban,Siria si Israel, care nu a fost urmat de tratate de pace și nu a pus capăt conflictului arabo-israelian.

·         1948: Noaptea dintre 14 și 15 mai a anului 1948 este o pată neagră în istoria României. Părintele Iustin Pârvu spune că a fost "noaptea cea mai odioasă, cea mai criminală pentru istoria politică și socială din România". Au fost arestați, după unele cercetări circa 15.000 de tineri români. Părintele Nicolae Steinhardt, pastorul Richard Wurmbrand, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, părintele greco-catolic Tertulian Langa, politicianul Iuliu Maniu, poetul Radu Gyr și soția sa, scriitorul Mircea Vulcănescu, părintele Iustin Pârvu, Aurelian Bentoiu - politicianul, deputatul și singurul ministru ialomițean, preoți, poeți, teologi precum Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Nechifor Crainic, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Dumitru Bordeianu, precum și zeci de mii de alți români au fost arestați și anchetați începând cu 14 mai 1948. Părintele Gheorghe Calciu, pe atunci student la Medicină, nota în niște însemnări confiscate ulterior de Securitate: "Arestările au început în ziua de 15 mai. Era o acțiune masivă, spectaculoasă, desfășurată pe întreaga țară și după un plan minuțios stabilit. Teohari Georgescu, ministrul de Interne și Ana Pauker și-au calculat lovitura cu sânge rece. Securitatea întocmise vreme de peste trei ani dosarele tuturor grupărilor care proliferau în țară și al tuturor indivizilor periculoși […] Comuniștii, care fuseseră o simplă fracțiune a Internaționalei comuniste, suplineau lipsa totală de popularitate prin forță și violență. Nici nu exista altă cale. Teohari Georgescu și consilierii lui s-au servit de vechea poliție, care deținea și informațiile despre Mișcarea Legionară, dar și unele date compromițătoare despre membrii Partidului Comunist, date care puteau fi folosite la nevoie împotriva oricui". Arestările au continuat luni la rând, zi de zi și noapte de noapte. Erau căutați pe de o parte cei scăpați pe 15 mai, iar pe de altă parte alte mii de români – gazde, sprijinitori, simpatizanți ai celor din rezistență, divulgați în urma inimaginabilelor torturi de la cei deja arestați. O parte dintre aceștia aveau să iasă pe porțile închisorilor îmbătrâniți, cu viețile distruse, abia în anul 1964. O mare parte a rămas însă în gropile din preajma închisorilor și a lagărelor comuniste.

·         1955: Prima ascensiune a vârfului Makalu, al cincilea vârf ca înălțime din lume. Makalu, vârf în partea centrală a munților Himalaya, la granița dintre China și Nepal, este al cincilea vârf din lume ca înălțime și este situat la o distanță de 22 de kilometri de Everest. El are două vârfuri auxiliare : Kangchungtse, cu o înălțime de 7.678 metri, și Chomo Lonzo, care măsoară 7.818 de metri. Cele două vârfuri auxiliare comunică printr-o șa îngustă și sunt situate la nord-vest și respectiv la nord-est de vârful principal. Ascensiunea pe Makalu este considerată una din cele mai periculoase din lume.În ianuarie 2006, cunoscutul alpinist francez Jean-Christophe Lafaille a dispărut pe Makalu în timp ce încerca o ascensiune solitară fără oxigen suplimentar, pe timp de iarnă.

·         1957: Marea Britanie testeaza prima bomba cu hidrogen in insula Malden, din Oceanul Pacific, dispozitivul nu explodeaza asa cum trebuie.

·         1958: URSS lansează Sputnik 3.

·         1960: URSS lansează Sputnik 4, ca un prototip pentru nava spațiale Vostok, prima cu care oamenii vor zbura în spațiu.

·         1963: Gordon Cooper devine primul astronaut american care petrece mai mult de o zi in spatiu.

·         1970: The Beatles lansează albumul Let It Be, în Statele Unite ale Americii. Let It Be este al 12-lea și totodată ultimul album de studio lansat de trupa rock The Beatles pe data de 8 mai 1970. Cele mai multe dintre melodiile de pe albumul Let It Be au fost înregistrate în ianuarie 1969, înainte de înregistrarea și lansarea albumului Abbey Road. Din acest motiv, unii critici și fani, cum ar fi Mark Lewisohn, susțin că Abbey Road ar trebui să fie considerat albumul final al grupului. Odată cu lansarea albumului apare și un film documentar, intitulat de asemenea Let It Be și realizat tot pe baza sesiunilor din ianuarie 1969. Repetițiile și sesiunile de înregistrare pentru album nu s-au desfășurat însă fără probleme. Pe toată durata producției albumului au avut loc discuții în contradictoriu și certuri, tensiunea din cadrul grupului fiind în continuă creștere.

·         1972: Insula Okinawa revine sub administratie japoneza, dupa ce din 1945 s-a aflat sub controlul armatei americane.

·         1972: În localitatea Laurel din statul american Maryland, un atentator pe nume Arthur Bremer trage asupra guvernatorului statului Alabama, George Wallace, în timp ce el se afla in campanie pentru a deveni președinte. Wallace va ramane paralizat.

·         1988: Dupa opt ani de lupte, armata sovietica incepe sa se retraga din Afganistan.

·         1990: Sunt reluate, după 40 de ani de întrerupere, relaţiile diplomatice dintre România şi Sfântul Scaun.
Concordatul cu Vaticanul, prin care se reorganiza cultul catolic în România, în sensul supunerii sale faţă de legile ţării a fost semnat la 10 mai 1927 si a intrat în vigoare la 7 iulie 1929. După a doua conflagraţie mondială, în condiţiile instaurării în ţara noastră a regimului comunist, prin Decretul 151/17 iulie 1948, partea română a denunţat Concordatul cu Sfântul Scaun, si a declansat represiunea împotriva Bisericilor Romano-Catolică şi Greco-Catolică din România.

·         1991: Președintele François Mitterrand a numit-o în funcția de prim-ministru pe Edith Cresson, prima femeie care a deținut această funcție în Franța.

·         2004: Josh Findley a calculat cel mai mare număr prim cunoscut până la această dată, 2^24036583 − 1. Numărul conține șapte milioane de cifre.

·         2010: Tanara australiana Jessica Watson, (născuta la 18 mai 1993), a finalizat la vârsta de 16 ani ocolul solitar al lumii cu o ambarcatiune. Pornind din orasul australian Sydney la 18 octombrie 2009, Watsona traversat Ecuatorul în Oceanul Pacific si a traversat apoi Oceanul Atlantic și Oceanul Indian. Ea a revenit la Sydney, la 15 mai 2010, cu trei zile înainte de ziua ei de nastere. În semn de recunoașterea realizarii sale, a fost numita in 2011 ”Tanara australiana” a anului, iar în anul următor i-a fost atribuita Medalia Ordinului Australian.

Nașteri

·         1531: Arhiducesa Maria de Austria (15 mai 1531 – 11 decembrie 1581) a fost fiica împăratului Ferdinand I și a soției acestuia, Anna Iagello.

La 18 iulie 1546, Arhiducesa Maria s-a căsătorit cu Wilhelm, Duce de Jülich-Cleves-Berg ca a doua soție a acestuia și au avut următorii copii:

1. Maria Eleonora (25 iunie 1550 – 1608) căsătorită cu Albert Frederic, Duce de Prussia
2. Anna (1 martie 1552 – 6 octombrie 1632) căsătorită cu Philip Louis, Conte Palatin de Neuburg.
3. Magdalene (2 noiembrie 1553 – 30 iulie 1633) căsătorită cu Ioan I, Conte Palatin de Zweibrücken, fratele lui Philip Louis, Conte Palatin de Neuburg.
4. Karl Friedrich (1555–75)
5. Elizabeth (1556–61)
6. Sibylle (1557–1627) căsătorită cu Karl II de Habsburg (1560–1618), care era fiu morganatic al lui Ferdinand al II-lea, Arhiduce de Austria
7. Johann Wilhelm (28 mai 1562 – 25 martie 1609), episcop de Münster, Conte de Altena, Duce de Jülich-Cleves-Berg; căsătorit prima dată în 1585 cu Jakobea de Baden (1558–97), fiica lui Philibert, Margraf de Baden-Baden; a doua oară în 1599 cu Antonia de Lorena (1568–1610), fiica lui Carol al III-lea, Duce de Lorena.

Maria de Habsburg și fiica ei Maria Eleonora

·         1567: Claudio Zuan Antonio Monteverdi (botezat pe 15 mai 1567 în Cremona, d. 29 noiembrie 1643 în Veneția) a fost un compozitor, violonist și cântărețitalian.

Claudio Monteverdi este considerat primul reprezentat important al operei moderne. El a ajuns la un grad de popularitate neobișnuit de mare față de contemporanii săi. Operele sale apar pe toate scenele importante din lume, madrigalurile sunt de mult clasice și unele piese sacre sunt de asemenea foarte cunoscute. Mai este cunoscut sub numele de părintele operei.

OPERE MUZICALE

Piese sacre

• Sacrae cantiunculae 3 v., 1582
• Madrigali spirituali 4 v., Brescia 1583
• Vespro della beata vergine da concerto composta sopra canti fermi, 1610
• Selva morale e spirituale 1641
• Messa a 4 v. et salmi a 1-8 v. e parte da cappella & con le litanie della B.V. 1650

Piese vocale

• Canzonette 3 v., 1584
• 6 culegeri Madrigali a 5 v. 1587, 1590, 1592, 1603, 1605 , 1614
• Concerto, culegerea nr.7 Madrigali 1-4 e 6 v. 1619
• Madrigali guerrieri et amorosi ...libro 8° 1-8 v. con B.c., 1638
• Madrigali e canzonette libro 9°, 1651
• 2 culegeri Scherzi musicali 1607 u. 1632
• Lamento d'Arianna, 1623

Piese pentru scenă

• L'Orfeo premieră Mantova 1607^[1]
• L'Arianna idem 1608
• Prolog zu L'idroppica (Guarini) idem 1608 (pierdută)
• Il ballo delle ingrate, idem 1608
• Ballett Tirsi e Clori idem 1616
• Prolog la Maddalena, idem 1617
• Le nozze di Teti e di Peleo, Mantova 1617 (pierdută)
• Andromeda, idem 1617 (pierdută)
• Lamento d'Apollo, cca. 1620 (pierdută)
• Il combattimento di Tancredi e Clorinda, Veneția 1624
• La finta pazza Licori, Mantova 1627 (pierdută)
• Armida 1627 (pierdută)
• Gli amori di Diana e di Endimione, Parma 1628 (pierdută)
• Torneo Mercurio et Marte, idem 1628 (pierdută)
• Proserpina rapita, Veneția 1630 (pierdută)
• Ballo in onore dell'Imperatore Ferdinando III, Viena 1637
• Il ritorno d'Ulisse in patria, Veneția 1640
• Le nozze d'Enea con Lavinia, Veneția 1641 (pierdută)
• Ballett La vittoria d'amore, Piacenza 1641 (pierdută)
• L'Incoronazione di Poppea, Veneția 1642 ( în două variante )

Claudio Monteverdi

* 1720: Maximilian Hell (n. 15 mai 1720 Banská Štiavnica, Imperiul Habsburgic – d. 14 aprilie 1792, Viena, Imperiul Habsburgic) a fost un profesor iezuit, întemeietorul Observatorului Astronomic din Cluj, apoi director al Observatorului Astronomic din Viena (din 1755). Hell a fost un savant apreciat și căutat în lumea științifică a secolului al XVIII-lea. Regele Christian al VI-lea al Danemarcei l-a invitat la Vardø, unde în anul 1769 au urmărit împreună Tranzitul lui Venus.

Pe baza măsurătorilor efectuate între 1761 și 1769 cu privire la Tranzitul lui Venus, Hell a calculat distanța dintre Pământ și Soare, pe care a stabilit-o ca fiind de 152 milioane de kilometri (valoarea exactă este de 149,6 milioane de kilometri). În Vardø există două plăci în memoria lui Hell.

În anul 1771 a devenit membru al Academiei Regale Suedeze de Științe.

Maximilian Hell îmbrăcat în straie sami, cu ocazia șederii sale în Norvegia

·         1773: S-a născut  Metternich, om politic austriac (d.1859). Klemens Wenzel Nepomuk Lothar von Metternich-Winneberg zu Beilstein (n. in orasul  Koblenz— d. 11 iunie 1859, la  Viena) a fost un om de stat austriac și unul dintre cei mai importanți diplomați ai timpului său. Din 1809 a fost   ministru de externe al Imperiului Austriac, iar  in ultimii ani de domnie ai împăratului Francisc I și în perioada domniei împăratului Ferdinand I, a fost de facto conducătorul Imperiului austriac. La Congresul de la Viena, a fost principalul negociator și eminența cenușie a istoricului eveniment. A  fost un apărător al drepturilor monarhice  inalienabile, într-o Europă  în care începea să se afirme democrația, fiind considerat deseori un conservator inflexibil și reacționar. Perioada dintre înfrângerea lui Napoleon la Waterloo în 1815 și Revoluția din 1848  este vazuta de numerosi istorici  ca Epoca lui Metternich.
* 1792: Lajos Aulich, cunoscut și ca Ludwig Aulich, (n. 15 mai 1792, Pressburg, Imperiul Habsburgic – d. 6 octombrie 1849, Arad, Imperiul Austriac) a fost un ofițer revoluționar maghiar, care a deținut funcția de ministru de război al Ungariei (14 iulie - 11 august 1849) în timpul Revoluției Maghiare de la 1848.

Lajos Aulich s-a născut pe 25 august 1792 la Pressburg, într-o familie mixtă maghiaro-germană.

La începutul Revoluției din 1848-1849 în Imperiul Austriac, el era locotenent-colonel în Regimentul austriac de infanterie „Kaiser Alexander”, cu care s-a remarcat în luptele împotriva sârbilor de la Srbobran, iar, în consecință, a fost înaintat la 2 octombrie 1848 la gradul de colonel și numit comandant al regimentului respectiv.

La sfârșitul anului 1848 Lajos Aulich a luptat pe malul stâng al Dunăriiîmpotriva trupelor conduse de Edmund zu Schwarzenberg și de Ivan Simonici.

În timpul Campaniei de Primăvară a condus o armată care a participat la mai multe bătălii. Pe 7 martie 1849, după Bătălia de la Kápolna, ministrul maghiar de război Lázár Mészáros l-a înaintat la gradul de general și i-a încredințat comanda Corpului 2 Armată. Victoriile obținute de Armata Revoluționară Maghiară împotriva oștilor lui Alfred de Windisch-Graetz în martie și aprilie 1849 au fost parțial meritul lui Aulich. A participat la 6 aprilie 1849 la marea bătălie de la Isaszeg, în care Armata Revoluționară Maghiară a obținut o victorie strategică. În timp ce Artúr Görgei a realizat eliberarea orașului Komárom, Aulich a intrat la 24 aprilie 1849 în orașul Pesta, care fusese evacuat de armata imperială austriacă, fiind aclamat și salutat de locuitori ca un erou. De la începutul lunii mai a participat la Asediul Budei, reușind să o elibereze.

Aulich era un partizan al respectării ierarhiei, de aceea a refuzat să respecte ordinul trimis de Lajos Kossuth, cerându-i să-i fie comunicat de ministrul Görgei. În iulie 1849 Аulich a fost trimis, împreună cu László Csányi și Ernő Kiss, la Komárom pentru a-l convinge pe Görgei să treacă sub ascultarea guvernului maghiar, dar această solicitare nu a avut succes. După demisia lui Görgei (7 iulie 1849), Aulich a devenit ministru de război pe 14 iulie 1849, dar a recunoscut imediat dictatura lui Görgei și s-a pronunțat în favoarea predării armelor.

Predat austriecilor de către ruși, Lajos Aulich a fost spânzurat la Arad pe 6 octombrie 1849, la ordinul comandantului militar austriac Julius von Haynau, împreună cu alți doisprezece comandanți militari maghiari

Lajos Aulich

* 1822: Don Juan Carlos María Isidro de Borbón, Conte de Montizón (15 mai1822 – 18 noiembrie 1887) a fost pretendent carlist la tronul din Spania din 1860 până în 1868 și pretendent legitimist la tronul din Franța din 1883 până în 1887.

Juan s-a născut la Palatul Regal din Madrid, ca fiul mai mic al Infantelui Carlos al Spaniei (fratele regelui Ferdinand al VII-lea) și a primei lui soții, Infanta Maria Francisca a Portugaliei.

În martie 1833 Juan s-a mutat cu familia în Portugalia. În septembrie, unchiul lui Juan, Ferdinand al VII-lea a murit iar tatăl lui Juan a pretins tronul Spaniei. Carlos s-a opus la succesiunea nepoatei lui, Isaabela, care avea aproape trei ani și a cărui mamă, Maria Christina, a reușit să preia controlul în numele fiicei sale. În iunie 1834 Juan s-a mutat cu familia sa în Anglia, unde au locuit la Gloucester Lodge, iar mai târziu la Alverstoke Old Rectory, Hampshire. El a rămas în Anglia pe întrega durată a Primului război carlist.

La 6 februarie 1847, Juan s-a căsătorit cu Arhiducesa Maria Beatrix de Austria-Este, fiica Ducelui Francisc al IV-lea de Modena și a Prințesei Maria Beatrice de Savoia. Cuplul a avut doi fii:

• Carlos, Duce de Madrid (1848-1909).
• Alfonso Carlos, Duce de San Jaime (1849-1936).

Juan și Beatrix au trăit la început la Modena, pe care au părăsit-o în timpul revoluției din 1848. După o scurtă perioadă petrecută în Austria, s-au stabilit la Londra unde s-a născut fiul lor mai mic. Juan s-a separat de soția lui care s-a întors la Modena unde și-a crescut copiii.

La 24 august 1883, vărul său îndepărtat și în același timp cumnatul său, Henri, conte de Chambord a murit. Henri fusese pretendentul legitimist la tronul Franței. Văduva lui Henri, Arhiducesa Maria Theresa de Austria-Esteși o minoritate a susținătorilor lui Henri au apreciat că Juan este descendentul pe linie masculină a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței. L-au proclamat Jean al III-lea, rege al Franței și a Navarei.

Juan a murit în casa sa (25 Seafield Road) din Hove în 1887. Funeraliile au avut loc la 24 noiembrie la "Sacred Heart Church" din Hove în prezența celor doi fii ai săi

* 1824: Alexandru Guran (n. 15 mai 1824, Borlovenii Vechi, comitatul Caraș-Severin - d. 18 mai 1888, Viena) a fost un Feldmarschalleutnant român în Armata Comună austro-ungară, comandant al Școlii de Război, apoi șef al Departamentului nr. 5 din Ministerul Austro-Ungar de Război. La sfârșitul carierei a îndeplinit funcția de director al renumitului Institut Geografic al Armatei. A fost de asemenea un pictor apreciat.

Generalul Alexandru Guran, personalitate complexă, nu a fost numai un militar desăvârșit, dar și un pictor apreciat. Ca pictor s-a axat pe peisaje și flori, în redarea lor folosind cu multă dibăcie nuanțele de verde, albastrul, albul și galbenul. Dealurile împădurite și livezile înflorite din picturile sale amintesc de meleagurile copilăriei. Cu mare drag a pictat și portrete, în care înfățișează oamenii din jurul său. Unul dintre tablourile sale care au dobândit notorietate a fost "Femeia cu lumânare aprinsă".^[10]

Fiind un bun cunoscător al sufletului omenesc, realizează portrete de o mare expresivitate, cel mai apreciat fiind tabloul „Femeia cu lumânarea aprinsă”, ce reprezintă o româncă ieșind din casă în toiul nopții cu o lumânare aprinsă, aceasta ferind cu mâna flacăra de vânt. Flacăra proiectează misterios razele asupra pieptului și brațelor, având o umbrire splendidă a feței. Tabloul, împreună cu alte 34 de lucrări, a fost expus la Caransebeș la o expoziție organizată de episcopul Ioan Popasu cu ocazia înființării „Societății Femeilor Ortodoxe din Caransebeș” (1 mai 1891), tablou ce a fost vândut în anul 1925 cu suma de 250.000 lei.^[11]

Alexandru Guran a publicat și nuvele în „Familia“ lui Iosif Vulcan din Oradea, de asemenea zeci de articole de cultură generală în ziarele “Albina” din Viena, “Concordia”„ din Budapesta și “Luminătorul”„ din Timișoara. S-a bucurat de aprecierea regelui Carol I cât și de prietenia Mocioneștilor, a episcopului Ioan Popasu și a lui Vicențiu Babeș.^[11]

Recunoscut pentru simțul său artistic, el a fost delegat al Austriei la expoziția mondială de pictură de la Paris din anul 1878, precum și președinte al comisiei austro-ungare la această expoziție.^[10] A fost ales de trei ori consecutiv președinte de onoare al Expoziției europene de pictura de la Paris.

Alexandru Guran ca general de brigadă, 1873

* 1828: Friedrich Müller (n. 15 mai 1828, Sighișoara — d. 25 aprilie 1915, Sibiu) a fost un istoric și etnolog sas transilvănean. A fost episcop evanghelic de Sibiu.

A studiat în perioada 1846-1848 teologie, filologie și istorie la Leipzig și Berlin. În timpul Revoluției de la 1848 a luptat de partea trupelor imperiale împotriva armatelor revoluționare. A fost profesor și din 1863 rector al Gimnaziului din Sighișoara. A fost pastor evanghelic și episcop (1893 - 1906).

Lucrări:

• Die kirchliche Baukunst des romanischen Styles in Siebenbürgen. Mit 3 lithogr. Tafeln, 23 Holzschnitten und 2 Facsimiles. Wien, 1858. (Apărut în Jahrbücher der k. k. Central Commission zur Erforschung und Erhaltung der Baudenkmale).
• Unsere Pfarrerswahl und der Entwurf des evang. Landeskonsistoriums A. B. vom 6. März 1862.
• Dass unseren Schulen im Turnen ein längst vermisstes Mittel der Jugendbildung geboten sei. (Eine Schulrede. Hermannstadt, 1863.).
• Dass in dem Turnen auch unserm Volke eine kräftige zeitgemässe Erziehung geboten sei. Rede bei der Einweihung, der Schässburger Turnhalle am 14. Nov. 1863. (Hermanstadt. 1863.).
• Deutsche Sprachdenkmäler aus Siebenbürgen. Aus schriftlichen Quellen des XII. bis XVI. Jahrhunderts. Hermannstadt, 1864.
  • Deutsche Sprachdenkmäler aus Siebenbürgen (Monumente lingvistice germane din Transilvania), Editura Kriterion, Bucrești, 1986
• Die römischen Inschriften in Dacien. Gesammelt und bearbeitet von… Wien, 1865. (Österr. Wochenschrift).
• Referat bezüglich des Lehrplans für die Seminarien. 1871

Friedrich Müller

·         1838: Nicolae Grigorescu (n. 15 mai 1838, Pitaru, Potlogi, România – d. 21 iulie 1907, Câmpina, România) este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu și Ștefan Luchian. Nicolae Grigorescu a devenit un simbol pentru tinerele generații de artiști care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice și să aducă la lumină valorile spiritualității românești.

La vârsta de doar zece ani, Nicolae Grigorescu a intrat ca ucenic de iconar în atelierul lui Anton Chladek pentru o perioadă de doi ani. Nicolae s-a inspirat din miniaturile executate de către maestrul său și a păstrat maniera plină de farmec, ușoară și delicată, cu acel colorit proaspăt și suav care poate fi regăsită în icoanele sale din primii ani ca și în cele realizate imediat după terminarea uceniciei de atelier. Aceeași manieră poate să fie văzută și în lucrările de factură târzie în care artistul a ajuns la perfecțiuni ale genului. El a folosit în toate acestea stilul retoric și primitiv al primilor pictori de șevalet, încadrându-se în acest fel în stilul picturii neoclasice care era promovat de noile școli de pictură bisericească care apăruseră în Țara Românească.

Realizările din domeniul picturii religioase sunt: icoanele și prăznicarele de la biserica din Băicoi, icoanele de la Mănăstirea Căldărușani, icoana Sfântului Spiridon de la biserica Alexa din București, picturile murale de la Mănăstirea Zamfira, picturile de la Mănăstirea Agapia și de la biserica din Puchenii Mari. Grigorescu a căutat să găsească o formulă adecvată de aplicare a clasicismului în iconografia tradițională, urmând drumul înaintașilor săi în această direcție. Practic, până la vârsta de douăzeci de ani, el l-a depășit pe Anton Chladek, Gheorghe Tattarescu sau Constantin Lecca, cei care au fost promotorii înnoirii clasiciste din primele decenii ale secolului al XIX-lea în România. Cele mai reprezentative lucrări care au rămas din prima perioadă de creație a artistului sunt icoana de la biserica Alexa, icoana realizată pentru catapeteasma de la Căldărușani intitulată Isus și femeia Samarineană, cele opt icoane împărătești de la Zamfira, Epitaful și praporul de la Zamfira și picturile murale de la Agapia.

Ca urmare a activității sale de la Agapia, Nicolae Grigorescu a fost remarcat de către politicianul Mihail Kogălniceanu. Astfel, a beneficiat de o bursă de studii pentru cinci ani de zile la Paris începând din toamna anului 1861. După analizele controversate ale biografilor săi, s-a înscris la École nationale supérieure des beaux-arts. Într-o epocă de plină efervescență în căutarea unor noi căi de primenire a expresiei, artistul s-a alăturat pictorilor de la Barbizon și a urmat calea realismuluiși mai apoi a impresionismului. Urmându-și vocația de peisagist, el a fost mai atras decât de orice altceva, de Barbizon, satul care era în acele timpuri celebru prin arta înnoitoare a lui Jean-François Millet, Gustave Courbet și a lui Théodore Rousseau, promotori ai realismuluicare s-au stabilit chiar aici. Emblematici pentru această perioadă efervescentă a Barbizonului au mai fost și pictorii precursori ai impresionismului Jean-Baptiste Camille Corot și Charles-François Daubigny ca și mulți alții care au făcut celebră Școala de la Barbizon.

A participat la Războiul de Independență (1877-1878) împreună cu Sava Henția, Carol Popp de Szathmári și G.D. Mirea. A însoțit armata română în calitate de „pictor de front”, realizând la fața locului în luptele de la Grivița și Rahova desene și schițe, care au stat la baza unor mari compoziții.

Din 1879 până în 1890, a lucrat îndeosebi în Franța, fie în Bretania la Vitré, fie în atelierul său din Paris. Revenit în țară, a deschis mai multe expoziții personale la Ateneul Român între anii 1891 și 1904. Din anul 1890, s-a stabilit la Câmpina și s-a dedicat cu preponderență subiectelor rustice, într-o nesfârșită variație a motivului, a pictat portrete de țărănci, care cu boi pe drumuri prăfuite de țară și numeroase peisaje cu specific românesc. În 1899, a devenit membru de onoare al Academiei Române.

Nicolae Grigorescu împreună cu persoanele cele mai apropiate de la care au rămas imagini

Nicolae Grigorescu s-a născut în ziua de 15 mai 1838 în satul Pitaru din Județul Dâmbovița, în familia lui Ion și al Ruxandrei Grigorescu.^[4] El al fost cel de al șaselea copil din cei șapte pe care familia s-a străduit cu greu să-i întrețină.^[4] Dintre cei șapte copii ai lui Ion Grigorescu există date documentare doar pentru patru: Nicolae pictorul, Gheorghe zugravul de biserici, Elena croitoreasă și Maria cea mai vârstnică dintre ei.^[5] Sora pictorului Maria Ghigorț s-a măritat în anul 1844 la doar 13 ani și a murit destul de tânără.^[5] Ea apare într-o fotografie (W.W. Ollenteit, București) din jurul anului 1860 alături de soțul ei. Nicolae Grigorescu a realizat un portret al acesteia care o înfățișează cosând, așezată pe o sofa. Tabloul se află astăzi la Biblioteca Academiei Române,^[5] Direcția de stampe.^[6]

Elena s-ar fi născut în anul 1831 și era mai vârstnică decât Gheorghe, ea fiind menționată documentar pentru prima oară ca garant (chezaș) într-un contract încheiat cu Anton Chladek.^[7] Elena s-a măritat cu Filionescu, un funcționar de primărie, cu care a avut o fată Alexandrina Filionescu. De aceasta s-a ocupat Nicolae oferindu-i educație și accesul la studii la Universitatea de Litere de la Paris. După studiile pe care le-a făcut în capitala Franței, Alexandrina s-a întors la București și a deschis un renumit pension de fete în acele vremuri. Grigorescu i-a pictat, de altfel, și un foarte frumos portret.

Gheorghe era mai tânăr decât Elena, el a murit cu șase ani mai înaintea ei, în data de 31 august 1912.^[8] El s-a născut prin anul 1835 și și-a făcut ucenicia de zugrav de biserici în atelierul lui Anton Chladek.^[9] La vârsta de 16 ani a fost destul de avansat în meșteșugul picturii, drept pentru care a încheiat un contract pentru zugrăvirea unei biserici, dar cu o remunerație destul de modestă. Gheorghe l-a ajutat pe Nicolae la executarea picturilor murale de la Mănăstirea Zamfira^[10] în anul 1856 - 1857 și la Mănăstirea Agapia^[11] în anul 1860.^[12] Mai târziu, Gheorghe a intrat în rutina execuției de icoane.^[12] Sporadic a mai realizat copii după ilustrate și a încercat să facă portrete, dorind să-l urmeze pe Nicolae pe tărâmul picturii.^[12] Pictura lui a rămas la stadiul de diletant și ca un mijloc de a câștiga suplimentar mici sume de bani.^[12]

• 

  Gheorghe
   
• 

  Elena Grigorescu
   
• 

  Maria cu soțul
   
• 

  Maria cosând
   
• 

  Gheorghe Grigorescu

Tatăl lui Nicolae a fost după unii biografi notar în sat și mai apoi îngrijitor al conacului boieresc a lui Filip Lenș^[13] și după alțiiun fel de administrator.^[14] Mama Ruxandra, în opinia lui George Oprescu, s-ar fi îndeletnicit cu croitoria,^[15]

Familia Grigorescu a locuit la conacul moșiei lui Filip Lenș^[14] (cel care a construit Casa Vernescu din București) care se afla în satul Strâmbeanu, pe malul pârâului Șuța ce se varsă în apropiere în râul Răstoaca.^[4] Ion Grigorescu a murit în anul 1843 și ca urmare, soția sa Ruxandra împreună cu copiii s-au mutat la București în grădina lui Filip Lenș din Clopotari, acolo unde astăzi ființează un spital pentru copii.^[13] După un timp familia Grigorescu s-a mutat la o rudă de-a lor, la Popa Volbură din mahalaua Cărămidarilor, unde au dus o viață simplă, mulțumindu-se cu puțin.^[16]

Așa cum Gheorghe (Ghiță) muncea la atelierul pictorului Anton Chladek, așa și Nicolae (Nicu) a intrat ca ucenic la acest atelier de zugrăvit.^[16] Din precizările pe care Virgil Cioflec le-a făcut despre această perioadă de ucenicie, a rezultat că Nicolae a fost pe la mai mulți meșteri zugravi până să ajungă la Chladek, la Gheorghe Puiu din Olari, mai apoi la fratele acestuia Dragomir și mai apoi la Naie Pantelimonescu care era un pictor de biserici renumit.^[16] Cu timpul, Nicolae a rămas singurul susținător al familiei, elocventă în acest sens fiind mărturisirea lui din anul 1856 în care a spus că ... este împovărat de îngrijirea de existență a unei mame văduve și [a unei] sore mai mică decât mine.^[17]

În anul 1848, la vârsta de doar zece ani,^[18] Nicolae Grigorescu a intrat ca ucenic de iconar în atelierul lui Anton Chladek.^[19][16] Anton Chladek era un foarte bun portretist, un bun miniaturist, vorbea mai multe limbi și și-a făcut o clientelă importantă printre familiile boierești, intelectuali sau printre negustorii importanți ai vremii.^[20]

Nicolae Grigorescu, supranumit Nicu zugravul, și cele mai importante biserici unde a pictat: Căldărușani, Zamfira și Agapia

Anton Chladek - autoportret, miniatură pe fildeș

În anul 1856 a executat picturile murale de la biserica din Baloteasca și în anul următor pe cele de la biserica din Budești.^[20] La Baloteasca a pictat împreună cu Gheorghe Grigorescu, fratele său.^[21] Familia Grigorescu locuind în mahalaua Cărămidarilor, era în proximitatea grădinii cu duzi a lui Chladek și renumele iconarului a fost un motiv suficient pentru a se explica atracția pe care Gheorghe și mai apoi Nicolae Grigorescu au avut-o pentru profesia de zugrav.^[22]Nicolae s-a inspirat din miniaturile executate de către maestrul său, el a păstrat maniera plină de farmec, ușoară și delicată, cu acel colorit proaspăt și suav care poate fi regăsită în icoanele sale din primii ani ca și în cele realizate imediat după terminarea uceniciei de atelier.^[22] Aceeași manieră poate să fie văzută și în lucrările de factură târzie în care Nicolae a ajuns la perfecțiuni ale genului, exemplu stând icoanele împărătești de la Mănăstirea Agapia.^[22]

După doi ani de ucenicie, Nicolae Grigorescu a părăsit atelierul lui Anton Chladek și a început să confecționeze acasă iconițe pe care mai apoi le vindea pe la târguri.^[23] După doi ani petrecuți cu meșterul iconar, Nicolae era pregătit pentru a-și susține traiul său și al familiei sale. ^[21] Cum, competiția pe piața vânzărilor de icoane era destul de importantă, începând din anul 1850, Nicolae Grigorescu a avut de luptat cu zugravi în vârstă și cu o lungă experiență, meșteșug și abilități comerciale. ^[21]Așa se poate explica că la o vârstă destul de fragedă, Nicolae a cunoscut și a și legat asociații în vederea realizării de icoane sau chiar de picturi murale. ^[21] Edificatoare în acest sens este activitatea pe care a întreprins-o la biserica din Băicoi, Grigorescu semnând în anul 1853 înaintea ajutorului său Niță Pârâiescu. ^[21] Astfel, icoanele de la biserica din Băicoi care sunt datate ca fiind cele mai vechi lucrări ale lui Nicolae Grigorescu, sunt exemple de opere ce denotă o experiență apreciabilă, chiar uimitoare pentru o asemenea vârstă fragedă a autorului lor. ^[21] Mai târziu, la Mănăstirea Zamfira și mai apoi la Mănăstirea Agapia, numele colaboratorilor cu care a lucrat nici măcar nu apar în contractele întocmite în vederea executării picturilor murale. ^[21]

• Icoanele pictate de Nicolae Grigorescu la biserica din Băicoi (1853)
• 

  Evanghelistul Matei
   
• 

  Bunavestire
   
• 

  Moartea Fecioarei Maria
   
• 

  Sfinții Ilie, Sava și Pantelimon
   
• 

  Sfântul Gheorghe
   
• 

  Sfinții Constantin și Elena

Unii biografi ai lui Grigorescu în analizele pe care le-au făcut asupra vieții acestuia, au aflat despre alți zugravi care l-au ajutat pe artist. ^[21] Ținând cont de diferența mare de vârstă dintre aceștia și Nicolae, biografii au tras concluzia că acești meșteri i-au fost lui Nicolae nu numai șefi de echipă, ci chiar profesori în meșteșugul zugrăvitului religios. ^[21] Istoricul George Oprescua considerat acele analize ca fiind neconforme cu argumenția pe care acesta a adus-o: ei nu „...s-au întrebat în afară de orice considerație ce ar mai fi putut învăța tânărul artist de la meșteri hotărât inferiori lui Chladek”?^[21] Din analiza lui Oprescu asupra puținelor icoane, dintre cele mai vechi care au rămas de la Chladek și anume Christos împărat și Fecioară cu pruncul, rezultă că stilul de execuție a urmat metodologia miniaturilor pe care acesta le-a realizat. ^[24] Modul de a înfățișa îndeosebi în stil catolic, icoanele diferă flagrant de icoanele care au rămas din perioada de început a lui Grigorescu.^[24] Astfel, concluzia lui Oprescu a fost că Chladek miniaturistul și nu zugravul de icoane a avut o influență binefăcătoare asupra lui Nicolae Grigorescu. ^[25]

• Icoanele pictate de Nicolae Grigorescu la Mănăstirea Căldărușani (1854 - 1855)
• 

  Isus învățător
   
• 

  Sfinții Constantin și Elena
   
• 

  Încoronarea Fecioarei Maria
   
• 

  Isus și femeia Samarineană
   
• 

  Sfinții Gheorghe și Dimitrie
 
• 

  Sfântul Ștefan
   
• 

  Isus învățător

O lungă perioadă, Grigorescu a fost preocupat de problemele tehnice necesare desfășurării meșteșugului zugrăvelii.^[25] El a căutat să găsească o formulă adecvată de aplicare a clasicismului în iconografia tradițională, urmând, desigur, drumul înaintașilor săi în această direcție.^[25] A încercat și soluții proprii conforme spiritului său de artist, dar fără a se îndepărta de gustul publicului care era cantonat în percepțiile de natură istorică asupra unor astfel de tematici.^[25] Rezultatul nu a zăbovit să apară, și din melanjul uneori contradictoriu a acestor tendințe pe care le-a abordat, reiese că din anul 1853, el a reușit să depășească tot ce au știut să facă toți zugravii de dinainte-a sa.^[25] Practic, el l-a depășit pe Aton Chladek, Gheorghe Tattarescu sau Constantin Lecca, cei care au fost promotorii înnoirii clasiciste din primele decenii ale secolului al XIX-lea în România.^[25]

Maica Domnului cu pruncul (1860 - 1861) - de la Puchenii Mari

Sfântul Spiridon (1856 - 1857) - foto a/n - la Biserica Alexa din București

Se poate constata într-un mod de o evidență definitorie că operele de natură religioasă executate în perioada de început a celui care a fost supranumit în acea epocă ca fiind „Nicu zugravul”, nu pot fi alăturate lucrărilor realizate în producția iconarilor de rând, contemporanii lui mai tineri sau mai vârstnici.^[25] Niță Pârâiescu de la Băicoi, de exemplu, nu mai este cunoscut cu nicio lucrare pe care ar fi realizat-o.^[25]Colaborator la Băicoi fiind cu Nicolae, nu se poate deduce care ar fi contribuția lui în realizarea icoanei Sfântului Gheorghe, la care prima semnătură aparține lui Grigorescu.^[25] Însă, la alți zugravi cu care a colaborat se pot face comparații edificatoare.^[26]

În momentul în care Nicolae Grigorescu a început să execute gravuri după operele marilor maeștrii din Apusul Europei pentru realizarea compozițiilor sale de natură religioasă, el a înțeles că se impunea cu necesitate să urmeze studii de pictură serioase, așa cum predecesorii săi Iscovescu, Rosenthal sau Negulici le-au făcut prin atelierele din străinătate.^[27] Nu începuse încă să picteze la Mănăstirea Zamfira, dar făcuse deja icoanele de la biserica din Băicoi sau de la Mănăstirea Căldărușani și a terminat prima lui icoană remarcabilă comandată de corporația băcăuanilor în data de 25 februarie 1856, Sfântul Spiridon.^[27] În ziua de 5 ianuarie 1856, Grigorescu s-a adresat domnitorului Barbu Dimitrie Știrbei cu rugămintea de a primi un sprijin pentru a face studii în străinătate.^[27] Petiția sa, așa numita jalbă, a fost însoțită de o pictură, intitulată Mihai scăpând stindardul (vezi Nota H - Mihai scăpând stindardul), cu tematică istorică inspirată din cunoscuta baladă a lui Dimitrie Bolintineanu.^[27] Este de amintit că versurile poetului Bolintineanu au fost o sursă de inspirație în acea epocă pentru mai multe compoziții pe care artiștii români le-au realizat în acele vremuri.^[27] Tabloul trimis de Grigorescu domnitorului este astăzi dispărut și critica de artă a considerat că el nu era cu mult mai diferit în concepție și stil decât operele similare ale altor artiști contemporani lui, cum ar fi de exemplu Constantin Lecca.^[27]

Din petiția pe care a semnat-o nu se înțelege foarte clar ce anume dorea acesta de la domnitor. Acesta din urmă a plecat în decizia pe care a luat-o de la afirmația lui Grigorescu că nu a urmat o școală secundară în domeniu.^[27] Domnitorul a trimis tabloul la Eforia Școalelor și a precizat că petentul trebuie ajutat să învețe o limbă străină și să-și completeze „învățăturile regulate ale picturii” și de abia după aceea să fie trimis la cursuri în străinătate.^[27] Eforia a trimis în data de 24 ianuarie 1856 o adresă la Colegiul Sfântul Sava, profesorilor Antonin Roques,^[28] Constantin Lecca și Limburg prin care cerea acestora să se conformeze dispozițiilor domnitorului și să-l primească pe Nicolae Grigorescu la cursuri: „... având în vighere îngrijitoare asupră-i spre a face progresul cel mai posibil, atât pentru învățătura limbei franceze și germane, cât și în studiul de arta picturii, pentru care se zice a avea predilecție”.^[27] Se pare că artistul ar fi primit pentru tablou suma de 100 de galbeni de la prințul Știrbei.^[29]

• Icoanele împărătești de la Mănăstirea Zamfira (1856 - 1857)
• 

  Sfântul Nicolae
   
• 

  Ioan Botezătorul
   
• 

  Arhanghelul Mihail
   
• 

  Fecioara cu Isus în brațe
   
• 

  Isus ca împărat
   
• 

  Arhanghelul Gavril
   
• 

  Înălțarea
   
• 

  Sfântul Nifon

• Icoanele aflate sub icoanele împărătești de la Mănăstirea Zamfira (1856 - 1857)
• 

  Ajutați wikipedia și găsiți numele picturilor - (?)
   
• 

  ... (?)
   
• 

  ... (?)
   
• 

  Drumul de la Betleem spre Egipt
   
• 

  ... (?)
   
• 

  ... (?)
 
• 

  ... (?)
   
• 

  Radu cel Mare și Sfântul Nifon

Fiind ocupat cu lucrările de la Căldărușani și mai apoi cu cele de la Zamfira, se pare că Grigorescu nu ar fi beneficiat de cursurile de la Sfântul Sava.^[30] În data de 7 septembrie 1856 a înmânat caimacanului Alexandru Dimitrie Ghica, aflat în trecere prin Ploiești, aproape de Zamfira unde artistul zugrăvea biserica mănăstirii, o nouă petiție mult mai clară:^[30]

„Dorința d-a merge în Academia de pictură din Roma spre perfecțiunea artei ce eserses mă făcu să îndrăznesc a mă prezenta înaintea măriei sale fostului domn Barbu Dimitrie Știrbei, cu o mică compoziție intitulată Scăparea stindardului de Mihai Viteazul, arătând totodată și dorința-mi d-a mă perfecționa în arta picturii: însă în loc d-a mă trimite la Roma, m-a încurajat cu o gratificație în bani, lucru ce nu doream, având de scop a lucra nu pentru bani, ci spre a fi trimes pentru perfecționare, ca să poci și eu o dată a lucra cu cele mai vii coloare vreuna din faptile strălucite ale bravilor noștri prinți”.^[30]

Mihai Viteazul la Călugăreni - de Nicolae Grigorescu ~ 1857

În continuare, Nicolae Grigorescu și-a exprimat speranța că poate acum, autoritățile îi vor ... „mijloci trimiterea în Academia Romei pe care de atât timp o visează”.^[31] Rezultatul a fost același, o apostilă adresată Eforiei Școalelor.^[30] Astfel, Grigorescu a continuat să picteze la Zamfira, de unde primea 500 de galbeni, cam dublu față de bursa anuală a unui bursier.^[30] În iulie 1857, pe la sfârșitul lucrărilor de la Zamfira, Eforia Școalelor a organizat un concurs pentru alegerea unui bursier care să urmeze un stagiu de pregătire de trei ani în Italia, la o secție de grafică.^[30] Acesta, la terminarea studiilor urma să revină la București pentru a deveni profesor de desen la gimnaziul capitalei.^[30] Concursul a devenit public în ziua de 7 septembrie 1857 și urma să se desfășoare în perioada 25 - 30 septembrie. Nicolae Grigorescu s-a înscris și a participat la concurs contra lui Constantin I. Stăncescu, care era absolvent al cursurilor secundare și era elevul particular al lui Gheorghe Tattarescu.^[30] Așa cum se întâmpla în uzanțele vremii, postul fusese creat special pentru Stăncescu care ceruse încă din 15 ianuarie 1857 să i se atribuie bursa rămasă liberă la revenirea lui Petre Alexandrescu în țară.^[30]

Condițiile concursului erau special create pentru ca Stăncescu să câștige concursul.^[30] Astfel, se cereau certificate la studiile pe care fiecare candidat le făcuse până în acel moment, precum și o scrisoare de recomandare de la profesorul cu care candidații au studiat pictura.^[32] Cum, una din condiții era ca persoanele candidate să prezinte copii realizate de ei după alți autori, Stăncescu a prezentat în acest sens copii după Constantin Rosenthal^[J] și Tattarescu.^[32] Despre Grigorescu nu se știe cu ce anume s-a prezentat, poate cu Mihai Viteazul după bătălia de la Călugăreni prin simplul fapt că acestă lucrare era de factură patriotică ca și Mihai scăpând stindardul care fusese expusă în aceeași galerie cu opere similare create de Theodor Aman (Ultima noapte a lui Mihai Viteazul) și de Carol Wallenstein de Vella (Bătălia de la Călugăreni) sau marele portret ecvestru al lui Mihai Viteazul creat de Lapary.^[32] Constantin I. Stăncescu a câștigat bursa pentru Italia și din cauza faptului că Grigorescu nu era încă pictor de șevalet, tocmai acest lucru cerându-i-se viitorului bursier.^[33] Ca urmare protectorii lui Stăncescu, nu numai că i-au acordat bursa, dar au schimbat și destinația. Au schimbat Florența - Italia, cu Paris - Franța.^[33]

• Picturile de la Mănăstirea Agapia (1858 - 1861)
• 
   
• 
   
• 
 
• 
   
• 
   
• 
   
• 
   
• 
 
• 
   
• 
   
• 

Nicolae Grigorescu și-a dat seama cu ocazia concursului de moravurile acelor vremuri și a înțeles că nu va ajunge niciodată la studii în străinătate ca bursier al statului.^[33] Întâmplarea a fost să-l întâlnească pe călugărul Isaia Piersiceanu și stăreția Mănăstirii Agapia i-a făcut propunerea de a zugrăvi biserica.^[33] Pe când Nicolae Grigorescu picta la Agapia, unul dintre vizitatorii mănăstirii a fost Mihail Kogălniceanu, ministrul lui Alexandru Ioan Cuza în acea vreme.^[34] Văzând calitatea picturilor care se realizau sub ochii săi, Kogălniceanu a hotărât ca Grigorescu să primească o bursă pentru studii în străinătate, fără să se mai organizeze vreun concurs sau să pretindă vreo diplomă de studii secundare.^[34] Ca urmare a referatului întocmit de specialistul delegat să examineze realizările de la Agapia din anul 1860, semnat de G. Schiller, prin care se menționa că „... D. Grigorescu a lucrat pentru înalte arte, lăsând în Moldova un monument unic în arta picturii”,^[35] pictorul a primit o adresă publicată în Monitorul Oficial, prin care i se aduceau elogii pentru opera de la Agapia precum și felicitări pentru școala de pictură destinată călugărițelor mănăstirii pe care a înființat-o acolo.^[34]

Începând din data de 20 septembrie 1861, Nicolae Grigorescu putea cere o subvenție anuală pentru a urma cursuri de pictură la Paris.^[34] La intervenția lui Mihail Kogălniceanu, cuantumul bursei era de 260 de galbeni și era prevăzut în bugetul Moldovei pentru anul 1862.^[34]

Informațiile despre studiile pe care Nicolae Grigorescu le-a făcut la Paris sunt lapidare și pline de incertitudini. După unii biografi ai artistului, Grigorescu a lucrat câteva luni de zile în atelierul lui Sébastien Cornu,^{[43][44][45][46]} după a alții și în atelierul lui Charles Gleyre.^[45][47][46] Părerile au fost împărțite și vis-a-vis de studiile pe care pictorul român le-ar fi făcut la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts din Paris. Astfel, biograful Virgil Cioflec a opinat în anul 1925, că Nicolae Grigorescu nu ar fi urmat niciodată cursurile Academiei pariziene, deoarece din cercetările pe care le-a făcut, acesta nu apare înscris în registrele școlii franceze.^[48] Alexandru Vlahuță a pomenit doar de un concurs la care acesta ar fi participat, fără să precizeze și anul în care acesta s-a organizat. Începând din anul 1959, odată cu apariția biografiei scrisă de către Barbu Brezianu în care acesta a adus o serie de informații privind activitatea lui Grigorescu la Paris, s-a propagat în toată literatura de specialitate certitudinea că artistul ar fi urmat cursurile Academiei din Paris pe o perioadă de circa un an și jumătate, adică din toamna anului 1861, sau primăvara lui 1862, până la jumătatea anului 1863.^[49] Brezianu a adus ca surse o bogată bibliografie de autori (vezi Sursele lui Barbu Brezianu).^[50] George Oprescu în anul 1961 a menționat în monografia lui Nicolae Grigorescu aceleași informații care apar în lucrarea lui Barbu Brezianu, fără a specifica vreo sursă de documentare.^[51] (Vezi capitolul Incertitudini și controverse)

Autoportret (1) - (1863)

Autoportret (2) - (1863 - 1864)

Cu certitudine, Grigorescu a ținut însă, la ascedența pe care Academia de Arte de la Paris era capabilă să i-o dea și ca urmare, în catalogul expoziției Salonului Oficial din anul 1868 de la Paris, apărea ca fiind elev al lui Sébastien Cornu.^[52] În luna noiembrie 1862, artistul a frecventat Cabinetul de stampe al Bibliotecii Naționale de la Paris, unde a făcut cercetări cu privire la stampe și reconstituiri istorice, așa cum au făcut tot în acel secol și Nicolae Bălcescu sau Theodor Aman.^[52]

În toată perioada cât a stat la Paris, Grigorescu a executat o serie de copii după vechii maeștrii ai picturii, fapt ce indică numeroasele sale vizite la Muzeul Luvru, atât în timpul școlii cât și după aceea.^[42] Urmându-și vocația de peisagist, el a fost mai atras decât de orice altceva, de Barbizon, satul care era în acele timpuri celebru prin arta înnoitoare a lui Jean-François Millet și a lui Théodore Rousseau, care s-au stabilit chiar aici.^[42] Emblematici pentru această perioadă efervescentă a Barbizonului au mai fost și pictorii Jean-Baptiste Camille Corot și Gustave Courbet ca și mulți alții care au făcut celebră Școala de la Barbizon.^[42]

Pictorii romantici din prima jumătate a secolului al XIX-lea, așa cum a fost Delacroix, s-au inspirat cu precădere din sursele literare a unor contemporani de mare prestigiu.^[53] Artiștii nu au urmat calea clasicilor care au avut ca model antichitatea.^[53]Opera lui Delacroix caracterizată de lucrări de mari proporții, a făcut trimitere la Byron, Shakespeare sau Goethe, fie că este vorba de pictura în ulei, litografie sau gravură. ^[53]

Desigur că erau destul de puțini pictorii care să aibe o cultură generală și o cultură literară atât de vastă ca acest exponent al stilului romantic.^[53] Prin comparație, Grigorescu nu era un om cult iar lecturile sale erau sporadice și alese la întâmplare.^[53]Ca urmare, motivele pe care ar fi trebuit să le aleagă din literatură nu l-au atras.^[53] Ținând cont de genul picturii pe care a abordat-o până la acest moment al vieții lui, nu se poate spune că aceasta a necesitat o documentare prea aprofundată care să-l apropie de literatură.^[53] Nici ritmul necesar unei compoziții istorice nu i se potrivea.^[53] Totuși, în această perioadă a formării ca artist, el s-a apropiat de motivul literar, dar nu din cărți, ci din legende.^[53] Ca orice român a auzit și el de legenda lui Dragoș Vodă, întemeietorul Moldovei, care a urmărit un zimbru trecând munții și astfel s-a instalat ca domnitor într-o țară nouă.^[53] Ca urmare, Nicolae Grigorescu a realizat două lucrări intitulate Dragoș și zimbrul între anii 1863 și 1864, aflate astăzi la Muzeul de Artă al României.

• Lucrări realizate în perioada 1863 - 1864
• 

  Primul atelier de la Paris
   
• 

  Cap de bătrân
   
• 

  Cap de bătrân
   
• 

  Natură moartă cu lămâi
   
• 

  Portret de bărbat
 
• 

  Dimitrie Grecescu

La Paris fiind, Nicolae Grigorescu a fost preocupat nu numai de motivul legendei lui Dragoș Vodă, ci și de reprezentarea sentimentului național.^[54] Ca atare, a rămas posterității o schiță dedicată Unirea Principatelor Române din anul 1859.^[54]Alexandru Vlahuță a fost cel căruia Grigorescu i-a povestit despre impresia pe care a avut-o împreună cu locuitorii de la Agapia, din mănăstire și din sat, cu privire la emoția pe care a simțit-o la auzirea veștii că Alexandru Ioan Cuza a devenit domnitorul ambelor țări. ^[54]

Ca urmare a dragostei de țară, la Paris a simțit imboldul de a duce mai departe pornirea romantică dezvăluită cu destulă măestrie în compozițiile cu Dragoș Vodă.^[54] Astfel, și-a imaginat o compoziție pe care a intitulat-o Unirea Principatelor. Istoricii de artă au consemnat faptul că încă de pe vremea când picta la Mănăstirea Agapia, artistul ar fi realizat schițe ale unor compoziții care să înfățișeze marele eveniment istoric al unirii celor două principate.^[54] Nici una din ele nu a ajuns până în contemporaneitate.^[54] Singurul tablou care a rămas este cel realizat la Paris și care se află astăzi la Muzeul Național de Artă al României.^[54]

Din prima perioadă a șederii artistului la Paris datează o operă inspirată din viața țăranilor din România.^[55] Prin modul de execuție, ea duce la opinia că Grigorescu a plănuit să realizeze o compoziție care să înfățișeze o horă.^[55] Prin acest studiu el a dorit să zugrăvească o imagine vie a vieții din satele de la noi. Datată în anul 1863, ea denotă o stăpânire magistrală a formulei academice ce duce implicit la un simț acut al monumentalității în desen.^[55] O astfel de abordare nu a mai fost întâlnită în arta românească până la studiile pe care Camil Ressu le-a făcut pentru cortina Teatrului Național din București.^[55]

• Lucrări realizate de Nicolae Grigorescu în perioada 1863-1867
• 

  Horă - studiu în ulei
   
• 

  În atelier
   
• 

  Unirea Principatelor
   
• 

  Dragoș și zimbrul

Similar studiului din anul 1863, a rămas posterității un studiu în ulei realizat în aceeași perioadă.^[55] Intitulat Horă, această lucrare a fost considerată de către unii analiști că ar fi fost realizată în perioada 1856 - 1857.^[55] Comparând studiul în ulei cu lucrări datate înainte de anul 1861, respectiv cu picturile de factură religioasă pe care le-a înfăptuit, cu pictura cu tematică istorică Mihai Viteazul la Călugăreni sau cu picturile lui Constantin Lecca, se constată în mod categoric eroarea datării ei.^[I]Prin vigoarea execuției aceste considerații denotă imposibilitatea acestor datări, mai ales ținând cont de cercetările istoricilor care au studiat perioada în care artistul a luat contact cu romantismul francez din anul 1864.^[55] Acest argument coroborat cu călătoria sa din același an în România, coagulează în mod evident eroarea datării făcute de precedenții cercetători.^[55] În plus de toate aceste analize se poate observa cu certitudine faptul că grupul de țărani din lucrarea din 1863 apare în partea stângă a studiului în ulei. Acesta din urmă este o schiță, deoarece nu a fost dusă până la căpăt.^[55] Analizând modul de aplicare a pastei, abundența sa și reprezentarea efectelor de lumină, George Oprescu a opinat că pictura are interpretări ale influențelor pe care Géricault le-a avut asupra lui. Un lucru evident care transpare din această Horă, este faptul că țăranii, prin straiele lor, sunt categoric de origine moldovenească.^[55] Cel din urmă argument certifică urmele puternice din amintirile pictorului pe care răstimpul petrecut la Agapia le-a lăsat în memoria sa.^[55]

Satul Barbizon, era în acel secol o mică localitate care aparținea administrativ de Chailly. El era o mică aglomerare de case denumită Le Chemin des vaches, aliniate de-a lungul unei ulițe.^[56] Comunitatea sătească era una de pădurari, agricultori sau braconieri.^[57] Primul han din Barbizon a fost construit în anul 1822 și era denumit Hanul Ganne.^[57] Acest han a devenit după câțiva ani de la deschidere centrul de interes al pictorilor peisagiști. Félix Pigeory a făcut o descriere a acestuia:^[57]

Nicolae Grigorescu
(1863 - 1864)

Pensiunea Ganne de la Barbizon - (foto.)

„Un singur etaj deasupra parterului, fațada simplă, cu o poartă pentru căruțe, ce lăsa loc privirii spre o curte plină de bălți și de mormane de bălegar, pe care cântă din răsputeri bătrânii cocoși galici[...]. Sala de mese este totodată prăvălie, dormitor, vestibul, bucătărie [...]. O frigare respectabilă încărcată de gâște grase și pui apetisanți se învârtește pe axul său [...]. Lumea pleacă, vine, face provizii, așteaptă, râde și pălăvrăgește în acest atrium unde oricine vine obosit și îi este foame este binevenit.”^[58]
-- Félix Pigeory^[57] în revista Revue des Beaux Arts din data de 1 august 1855

Hangiul oferea găzduire peste noapte și îmbia cu supă, rasol, pâine și vin la discreție.^[57]Dejunul era întotdeauna pus într-un sac numit pochon, pe care Mére Ganne îl făcea pentru fiecare pictor care pleca la ședințele de plein-air.^[59] Hanul Ganne avea câteva camere la primul etaj, care aveau pereții plini de desenele artiștilor.^[60]

Stabilimentul avea și o organizare strictă privind ora de trezire de dimineață, astfel încât toată lumea se trezea în zori, deoarece văcarul satului suna din corn pentru a aduna vacile sătenilor pentru a le duce la pășunat.^[59] Artiștii plecau imediat încărcați cu uneltele lor de peisagiști: scăunelul pliant, șevaletul, umbrela, cutia cu culori și două pânze: una pentru compoziții cu efecte matinale și una pentru efecte de seară.^[59]

„ Pe vremea aceea de curată și profundă adorare a Frumosului, se vedeau închinătorii artei pornind de mânecate, din satul Barbizon, cu sarcina la spinare, răznindu-se, fiecare pe cărăruia lui, pe subt uriașele bolți de umbră, spre locul lui de întâlnire cu natura, în căutarea clipei eterne. Și drumeții aceia simpli, în bluză albastră de lucrător, se numeau: Troyon, Diaz, Rousseau, Corot, Millet, Daubigny, Courbet... Seara numai se întâlneau la o pipă și la un pahar de bere, își aveau colțul lor, masa lor știută, acolo schimbau impresii, discutau arta, aruncând uneori în tunete de glas, cu gesturi largi, gânduri proaspete, repezi, aprinse — adevărate revelații -scăpărări de acelea ce nu se găsesc prin cărți. Tânărul cu ochii scânteietori, necunoscutul ce se așeza cu respect, aproape cu teamă, într-un colțișor, la măsuța cea mai dosită, era Grigorescu. După admirația cu care se uita la înțelepții aceia, după evlavia cu care asculta fiecare vorbă, lesne s-ar fi putut vedea în străinul acela tăcut, pururea dus pe gânduri, cel mai harnic, cel mai însetat de a învăța ucenic al lor. Iată care a fost școala, și iată cine au fost — fără știrea lor — cei mai buni dascăli de la care și-a învățat Grigorescu secretele artei lui. Ziua îi vorbea natura, seara îi vorbeau tălmacii ei. Și în sufletul lui pururea în friguri, noaptea, dospeau vedenii și vorbe, și tot alte înțelesuri, și tot alte puteri izvorau în el, împinse din adâncimile necunoscute ale unei vieți ce parcă nu mai era a lui, ce de bună seamă că nu era numai a lui.”
---- Alexandru Vlahuță: Pictorul Nicolae Grigorescu, capitolul IV, Editura Casa Școalelor, București, 1910

• Lucrări de gen din perioada 1863 - 1868
• 

  Bătrână cârpind
   
• 

  Bătrână cu gâștele
   
• 

  Mocanul
   
• 

  Maternitate
   
• 

  Spălătorese la râu
 
• 

  Paznicul de la Chailly

Cătunul Barbizon mai avea o atracție, La Grande ferme (ferma cea mare) proprietatea lui Pére Bellor.^[61] La aceasta, artiștii puteau face picturi după țarcurile de oi care erau păzite de câini, după grajdurile pentru vaci sau după hambarele unde se depozita grâul.^[61] Astăzi, se poate vedea în Hanul Ganne care a devenit muzeu, semnele întânirilor și al discuțiilor ce au avut loc acolo.^[62] Există desene pe pereții interiori ai camerelor, pe mese sau pe dulapuri. Semnificativ pentru Grigorescu, este faptul că numele lui este olografiat între cele ale fraților Goncourt și Delacroix.^[62]

Primii pictori cunoscuți care s-au pripășit la Barbizon, au fost frații Ledieu și din 1831 pictorul animalier și peisagist Jacques Raymond Brascassat, precum și Jean-François Millet, Jean-Baptiste Camille Corot, Rousseau și Charles Jacque, pictori care s-au și stabilit definitiv în acest cătun.^[61][63] Au mai existat, desigur, și alți pictori care frecventau cu intermitențe pădurea Fontainebleau și satul.^[63] Cei mai importanți sunt Alexandre-Gabriel Decamps, Paul Huet, Narcisse Díaz de la Peña și Charles-François Daubigny.^[63] Sub aspect stilistic toți artiștii care au frecventat Școala de la Barbizon în perioada 1820 - 1860, s-au situat între neoclasicism și realism.^[63] Pentru prima oară, denumirea de Școala de la Barbizon a fost folosită de David Croal Thomson în cartea The Barbizon School of Painters din anul 1890.

Pornind de la ideea că nu ar fi existat cu adevărat o școală de pictură în această așezare rurală, ci un grup eterogen de artiști foarte diferiți, care abordau stiluri felurite și mai ales erau din generații complet distincte, așa zisa școală a fost adeseori contestată.^[64] Cu toate acestea, prin fundamentarea unei concepții unitare în ce o privește, ea a rămas istoriei artelor, ca un capitol fără de care evoluția picturii de la neoclasicim, trecând prin romantism spre realism, având ca punct terminus impresionismul, nu ar fi fost posibilă.^[64] Astfel, contribuția cea mai semnificativă pe care a dus-o Școala de la Barbizon în arta plastică a fost în domeniul peisagisticii.^[64] Prin influențe picturii engleze și flamande, peisajul a ajuns să-și declare autonomia și să devină el, personajul principal al tablourilor.^[64] Peisajul a părăsit statutul de fundal al unui portret sau cel de pretext de efuziuni lirice.^[64] Oamenii înfățișați în peisaj, din acest moment nu mai aparțin basmelor sau baladelor, nu mai sunt personaje istorice sau divinități păgâne.^[64] Omul și-a luat locul în operele de artă ca element principal ce aparține realității cotidiene și nu a unor fantasmagorii.^[64]

Peisaj cu turmă de oi din perioada 1863 -1866 - la Galeria de Artă Românească a Muzeului Național de Artă al României.

Detaliile despre viața lui Grigorescu la Barbizon este plină de necunoscut și nu poate fi dedusă decât prin comparație și în legătură cu a celorlalți membri ai Școlii de la Barbizon.^[56] Viața la Barbizon era una boemă în mijlocul unor artiști care, financiar, puteau fi catalogați ca muritori de foame, ei fiind disprețuiți de public.^[56] În realitate, în perioada in care Nicolae Grigorescu a stat acolo, operele celor mai cunoscuți dintre ei se vindeau destul de bine la Salonul de la Paris și unii chiar aveau comenzi din partea clientelei.^[56]

Satul Barbizon (1864-1867) - la Muzeul Zambaccian din București

Nicolae Grigorescu a făcut trei drumuri spre România, întorcându-se acasă, în anul 1864, 1867 și 1869.^[65] În anul 1864 a trecut prin Galiția.^[65] Pe drumul spre București, prin Moldova, a făcut și o serie de studii și portrete de evrei galițieni, țigani^[66] și studii de țărani.^[65] Situația lui financiară nu se ameliorase cu toate că i se aprobase o suplimentare a bursei.^[65] În 11 august 1966, pictorul nu-și primise cei 550 de franci, așa cum rezultă dintr-o scrisoare pe care acesta o trimisese ministerului.^[67][65] Cum perioada de studii se apropia de final în anul 1866, tot într-o scrisoare adresată ministerului, Grigorescu a menționat dorința sa pentru prelungirea studiilor în Franța. Răspunsul autorităților a fost negativ, ele precizând că „... se va regula trimiterea speselor extraordinare și a banilor de drum, făcându-i-se cunoscut că nu i se mai poate acorda nici o prelungire peste termenul de 1 octombrie.”^[67][68] George Oprescu a precizat că spesele nu au mai fost plătite nici la sfârșitul toamnei și că numele artistului a dispărut din acel moment de pe lista bursierilor statului român.^[68]

Ajuns la București, Grigorescu a făcut noi demersuri pentru prelungirea bursei și ca urmare, ministerul i-a prelungit-o dar nu pentru studii la Paris, ci în Italia. Prelungirea a fost însă condiționată de trimiterea în România de copii după mari maeștri, dar nu ale unor opere pe care el le-ar fi ales, ci unele pe care ministerul le-a comandat ca urmare a organizării Muzeului de Artă care începuse în acea perioadă.^[69]

Nicolae Grigorescu nu a plecat din Franța și ca urmare, s-a mutat de la Barbizon la Paris, așa cum obișnuia să facă la sfârșitul fiecărei toamne. Locuia în rue de Seine nr. 59.^[70] această adresă este cea de a treia locație cunoscută în care a locuit pictorul la Paris înainte de anul 1870, după Hotel Corneille și rue du Cherche-Midi.^[68] În luna septembrie 1867 era încă în România, deoarece nu primise încă banii pentru deplasare în Italia.^[71] În scurt timp, Nicolae Grigorescu a plecat din țară, dar nu în Italia, ci în Franța la Marlotte, nu departe de Barbizon.^[72] În primăvara anului 1969 a expirat perioada de prelungire a bursei de studii și formarea sa profesională, practic, se încheiase.^[72]

• Nicolae Grigorescu - Peisaje realizate la Barbizon
• 

  Interior de curte la Barbizon (1866)
   
• 

  Căruță sub umbrar în pădure - (1863-1866)
   
• 

  Puntea ruptă - (1866-1869)
   
• 

  La adăpat din perioada 1866 -1869 - la Galeria de Artă Românească a Muzeului Național de Artă al României
 
• 

  Ciobăniță la Barbizon - la Muzeul Colecțiilor de Artă din București
   
• 

  Apus de soare la Barbizon din perioada 1866 -1869 - la Galeria de Artă Românească a Muzeului Național de Artă al României.
   
• 

  Peisaj cu stânci la Fontainebleau-1867 - la Galeria de Artă Românească a Muzeului Național de Artă al României.
 
• 

  Toamna la Fontainebleau - 1867-1869 - la Galeria de Artă Românească a Muzeului Național de Artă al României.
   
• 

  Intrarea în pădurea de la Fontainebleau (1867) - Muzeul Zambaccian

Modelele care-l atrăgeau cel mai mult pe Nicolae Grigorescu, erau cele delicate, încă neformate, zvelte și mlădioase, zurlii, în care totul era numai promisiune și nimic ajuns la maturitate, așa cum în mediul rural sunt codanele cu vârsta între treisprezece și cincispreceze ani.^[83] Dar nici cu această viziune asupra femeilor și a tinereții lor, artistul nu era pe deplin mulțumit.^[83]Adesea, membrele inferioare și uneori brațele, deși se preferă a fi lungi și subțiri, pentru pictor erau disproporționat de lungi și subțiri, ele neavând niciun suport în realitate.^[83] În concepția lui Nicolae Grigorescu, trupul copilăresc pe care-l înfățișa cu elemente plăpânde și delicate, chiar feciorelnic uneori, va face ca orice atitudine feminină să fie plină de grație și de gingășie.^[84] El era convins că o astfel de reprezentare neprihănită nu o poate avea o femeie cu forme pline, tumultuoase.^[84]

• 

  Nimfă dormind
   
• 

  Fără grijă
   
• 

  Nimfă în iarbă
 
• 

  Nud

Cel mai reușit dintre toate nudurile pe care le-a pictat, este Bancanta.^[85][84] Este un tablou de dimensiune mijlocie și a fost pictat cu o pasiune și o căldură ce s-au transmis în întregime acestei bucăti remarcabile.^[84] Artistul a reușit să armonizeze plastic toate elementele compoziționale ale imaginii înfățișate, chiar și amănuntele surprinse pe figura surâzătoare, surprinsă într-un extaz sexual exprimat fără nicio reținere.^[86]

* 1842: Arhiducele Ludwig Viktor de Austria (Ludwig Viktor Joseph Anton; 15 mai 1842 – 18 ianuarie 1919) a fost fiul cel mic al Arhiducelui Franz Karl al Austriei și a Prințesei Sofia a Bavariei. A fost fratele mai mic al împăratului Franz Joseph al Austriei, al împăratului Maximilian I al Mexicului și al Arhiducelui Karl Ludovic al Austriei.

S-a născut la Viena la scurtă vreme după ce sora sa, Arhiducesa Maria Ana, a murit la vârsta de patru ani. În timpul Revoluției din 1848, "Luziwuzi" împreună cu familia regală a trebuit să părăsească capitala Austriei la început pentru Innsbruck, mai târziu pentru Olomouc.

Ludwig Viktor a urmat o carieră militară obișnuită și nu a avut intenții să intervină în politică. El avea un palat-oraș ridicat la Viena și proiectat de Heinrich von Ferstel, unde găzduia serate homosexualilor.

În ciuda încercărilor mamei sale de a asigura o căsătorie pentru el cu Ducesa Sophie Charlotte de Bavaria, sora cea mică a împărătesei Elisabeta, el a rămas un burlac toată viața lui. Ca urmare a homosexualității sale foarte publice și a travestismul (vizite la Baie Centrală din Viena), în cele din urmă, fratele său, împăratul Franz Joseph i-a interzis să rămână în Viena.^[1]

Ludwig Viktor s-a retras la Palatul Klessheim în apropiere de Salzburg unde a murit în 1919, la vârsta de 76 de ani.

Arhiducele Ludwig Viktor, în jurul anului 1870

·         1844: S-a născut Matei Drăghiceanu, inginer şi geolog; în 1867 s-a înscris la Şcoala de Mine din Paris, fiind primul inginer român de mine; a realizat prima hartă de soluri din România, la scara 1/500.000 (hartă geologică ce însoţea o monografie a judeţului Mehedinţi); membru de onoare al Academiei Române din 1933; (m. 1939).

·         1845: Ilia Ilici Mecinikov, biolog rus, laureat al Premiului Nobel (d. 1916)
* 1845: Jan Stanisław Franciszek Czerski (n. 15 mai 1845, Swołna, gubernia Vitebsk - d. 7 iulie 1892, Kolîmsk, azi Zîrianka) a fost un geograf, geolog, explorator al Siberiei, paleontolog, participant al Insurecției poloneze din Ianuarie.

A fost deportat și încadrat ca soldat în batalionul din Omsk. A fost eliberat din serviciul militar pe motiv de boală în 1869 și s-a stabilit la Irkutsk (1871— 1886). Sub influența lui G. N. Potanin a realizat vaste explorări geologice și paleontologice. A studiat structura geologică a țărmurilor lacului Baikal(1877— 1880), alcătuind prima lor hartă geologică detaliată și a explorat bazinele rîurilor Selenga și Tunguska inferioară (1881-1882). La invitația Academiei de științe din St. Petersburg (1885), în drum spre capitala Rusieia efectuat expediții pe traseul Irkutsk - Ural (inclusiv valea Angarei).

A murit în timpul explorării cursului inferior al rîurilor Kolîma și Omolon. A fost distins, pentru cercetările sale, cu medalii ale Societății Ruse de Geografie. Un ținut muntos din Iacutia (Magadan) și o culme muntoasă din Transbaikalia, descoperite de el, îi poartă astăzi numele.

Jan Czerski

·         1847: S-a născut Ioniţă Scipione Bădescu, poet şi publicist; prieten cu Mihai Eminescu; membru al Societăţii literare „Junimea”; (m. 1904).

·         1848: Victor Vasnetov, pictor rus

·         1859: (sau 19 mai) S-a născut publicistul Iuliu Moisil, personalitate de seama a culturii, cu importante contribuţii în modernizarea învăţământului românesc. Din 1910, odată cu înfiinţarea Muzeului Pedagogic din Bucureşti, a fost numit director al acestuia, calitate în care a desfăşurat o bogată activitate de organizare şi colecţionare de materiale didactice; membru de onoare al Academiei Române din 1943; (m. 1947).

·         1859: Pierre Curie, fizician francez, laureat al Premiului Nobel (d. 1906). Pierre Curie (n. 15 mai 1859 — d. 19 aprilie 1906) a fost un fizician francez, pionier în studiul radioactivității, laureat (împreună cu Antoine Henri Becquerel și Marie Curie) al Premiului Nobel pentru Fizică în 1903. Printre altele, împreună cu fratele său, Jacques Curie, a descoperit efectul piezoelectric în 1880.
Motivația juriului Nobel
„ca apreciere pentru serviciile extraordinare oferite prin studiile asupra fenomenului radiației descoperit de profesorul Henri Becquerel.” 
Tatăl său, Eugen Curie, era un medic generalist interesat de asemenea de cercetare. Încă din copilărie, Pierre încerca să explice fenomenele cu care se întâlnea zilnic. La 16 ani și-a luat bacalaureatul și la 18 ani licența. De la 19 ani a fost luat ca preparator la Sorbona, astfel încât a putut să se dedice cercetării științifice. Împreună cu profesorul Desains a studiat lungimile de undă ale radiaților calorice, iar împreună cu fratele său mai mare, Jacques, a descoperit efectul piezoelectric. În 1882, Pierre a părăsit Sorbona pentru a deveni șef de lucrări la Școala de fizică și chimie din Paris. Și-a dat teza de doctorat din cercetările asupra magnetismului.

Pierre Curie (1859-1906)
* 1859: Natalia Obrenovici născută Cheșco și Keșco sau Keschko (sârbăНаталија Обреновић, n. 15 mai 1859, Florența - d. 8 mai 1941, Saint-Denis, Franța), soția regelui sârb Milan I al Serbiei, a fost principesă consortă a Principatului Serbia din 1875 până în 1882 și regină consortă a Regatului Serbia din 6 martie 1882 până în 24 octombrie 1888.

Casa din Chişinău în care locuia Natalia Keşcu (str. S. Lazo nr. 24)

Natalia cu fiul ei Alexandru

Sanatoriul Cazin-Perrochaud în Berck-Plage pe la 1900

Natalia s-a născut în familia lui Petre Cheșco, descendent unei ramure al familiei Wassilko, colonel basarabean în armata rusă, și a Pulheriei Sturdza, din familia boierilor Sturzești din Moldova. Bunicul Nataliei pe linie paternă, Ioan Cheșco, a fost membru al Sfatului Suprem al Basarabiei, precum și conducător al nobilimii din ținuturile Chișinău și Orhei (1850-1853), apoi al ținuturilor Soroca și Iași. De cealaltă parte, mama Nataliei era nepoata voievodului Moldovei Ioniță Sandu Sturdza.

„Keșco, veche familie - al carei nume inițial era Cazacul - din Țara de Sus a Moldovei, cu puternice legături de rudenie în boierimea bucovineană. Stolnicul Ioan Keșco de la Zăvoriștea, mort la 12 august 1917 în Basarabia, a fost străbunicul Nataliei P. Keșcu, soția (1875) prințului Milan Obrenovici, mai apoi (1882) rege al Serbiei”

—Gheorghe Bezviconi, Natalia Keșcu, regina Serbiei, în Din trecutul nostru, 17-20/III, 1935, pag. 59-74

Cum Pulheria Sturdza suferea de tuberculoză, viitorii părinți ai Nataliei petreceau mult timp în străinătate, în special la Florența, unde clima blândă era prielnică pentru tratament. În acest oraș se nasc și copiii familiei: Natalia (viitoarea regină), Ion, Marieta și Ecaterina.

Rămasă orfană de mică, Natalia este crescută de unchiul său, Constantin D. Moruzi, care era proprietarul moșiei Dănuțeni, din preajma Ungheniului, Basarabia. Stabilită în acest conac, Natalia făcea dese călătorii la Iași, Chișinău, Odesa și Viena.

Casa din Chișinău în care locuia Natalia s-a păstrat până azi, fiind situată la intersecția străzilor 31 august și Serghei Lazo(str. S. Lazo nr. 24).

La Viena l-a cunoscut pe viitorul soț, principele Milan Obrenovic IV al Serbiei. Logodna lor a avut loc tot la Viena. Iar într-o duminică, pe 17 octombrie 1875, în Catedrala de la Belgrad s-a oficiat cununia.

Împreună cu Milan Obrenovic IV, Natalia a avut doi fii, viitorul rege Alexandru I al Serbiei, născut în 1876, și Sergei, care a murit la câteva zile după naștere în 1878.

La proclamarea de către principele Milan a Regatului Serbiei în 1882, principesa Natalia a devenit regina Serbiei.

În 1888, după conflicte prelungite, regina Natalia și regele Milan divorțează. Totuși, după 5 ani, în 1893, aceștia se împacă și cer bisericii să le anuleze divorțul, lucru care se și întâmplă.

În 1889, ca urmare a abdicării de la tron a regelui Milan, fiul lui Milan și al Nataliei, Alexandru, devine rege al Serbiei, sub numele de Alexandru I.

Regele Alexandru și soția sa Draga Mašin au fost asasinați de organizația panslavistă Mâna Neagră în 1903, sub reproșul unei atitudini provestice. Regina Natalia a rămas singurul membru în viață al dinastiei Obrenovici. Regina și-a împărțit averea la Universitatea din Belgrad, la bisericile și mănăstirile din Serbia, după care s-a convertit la catolicism. A făcut profesiunea de credință catolică la 12 aprilie 1902 în biserica sanatoriului Cazin-Perrochaud de la Berck-Plage, în departementul Pas-de-Calais. S-a călugărit în anul 1903, și a lucrat ca infirmieră pentru mai mulți ani.^[3]

Și-a petrecut restul vieții în Franța. A murit în 1941 la St. Denis (Franța). Memoriile sale se păstrează în Muzeele Vaticane. Regina Natalia a fost înmormântată în cimitirul din Lardy, o localitate la 37 km sud-vest de Paris.

·         1862: Arthur Schnitzler, prozator și dramaturg (d. 1931)

·         1862: Elena Niculiță–Voronca, folcloristă, poetă, prozatoare româncă (d. 1939)

·         1880: Jan Stursa, sculptor ceh

·         1881: Marius Bunescu, pictor român (d. 1971)

·         1881: S-a născut prozatorul şi publicistul Nicolae N. Beldiceanu; fiul poetului junimist Neculai Beldiceanu; (m. 1923).

·         1884: S-a născut Octav Botez, istoric şi critic literar; colaborator constant al revistei ieşene „Viaţa Românească”, din cercul căreia a făcut parte; (m. 1943)

·         1890: S-a nascut scriitoarea americana Katherine Anne Porter; (d. 1980).

·         1891 - S-a născut dramaturgul şi romancierul Mihail Bulgakov: "Maestrul şi Margareta", "Inimă de câine" (d. 10 martie 1940). Mihail Bulgakov a fost un romancier și dramaturg sovietic de origine ucraineană. A cunoscut din plin persecutiile si interdictiile regimului stalinist. În 1933 se dă citire, pentru prima dată, în public, romanului care l-a făcut celebru, Maestrul și Margareta, romanul fiind publicat pentru prima dată în Rusia în 1966-1967. A cerut de multe ori pașaport pentru plecarea temporară în străinătate dar a fost refuzat. Piesa Batum, despre tinerețea revoluționară a lui Stalin, ea fost inclusă în repertoriul Teatrului Academic, pentru ca apoi sa fie respinsă de însuși Stalin. La 10 martie 1940, la capătul unor grele suferințe, Bulgakov moare la locuința sa. Ultimele corecturi la romanul Maestrul și Margareta le face in 1940, pe patul de moarte. Fiind orb, dicteaza modificările până în ultima zi a vieții sotiei sale Maria Sergheevna, care i-a servit de altminteri ca model pentru personajul Margareta. Ramane in istoria literaturii pentru lucrari ca: romanul Maestrul și Margareta ;Inimă de câine, culegere de nuvele; Garda Albă, roman.
A scris:

PROZĂ

• Maestrul și Margareta, roman
• Inimă de câine, roman satiric științifico-fantastic
• Garda Albă, roman
• Roman teatral, roman
• Ștergarul cu cocoș, culegere de nuvele
• Viața domnului de Molière, roman

PIESE DE TEATRU

• Zilele Turbinilor,
• Casa Zoicăi
• Cabala bigoților
• Ivan Vasilievici (comedie de moravuri scrisă în 1934—1936; ecranizată ca Țarul Ivan își schimbă profesia în 1973)

Bulgakov în 1926

·         1898: Arletty, actriță franceză (d. 1992)

·         1900: S-a născut medicul Arthur Kreindler, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai şcolii de neurologie din România; şi-a legat numele de efectuarea primelor encefalografii din ţară. A fost membru titular al Academiei Române din 1948; (m. 1988).

·         1901: Xavier Herbert, scriitor australian (d. 1984)
* 1901: Luis Felipe Monti (n. 15 mai 1901 – d. 9 septembrie 1983) a fost un fotbalistitaliano-argentinian, care a jucat pe postul de fundaș. Monti a jucat două finale ale Campionatului Mondial de Fotbal cu două echipe diferite: Argentina și Italia
* 1902: Anny Ondra, cu numele real Anna Sophie Ondráková, (n. 15 mai 1902, Tarnów, Galiția, Austro-Ungaria - d. 28 februarie, 1987, Germania) a fost o actriță germană de orgine cehă.

·         1909: James Neville Mason (n. 15 mai 1909 – d. 27 iulie 1984) a fost un actor britanic nominalizat de trei ori pentru Academy Award, care a atins statutul de star atât în filme britanice cât și americane.

·         1911: Max Frisch, dramaturg elvețian (d. 1991)

·         1915: Paul A. Samuelson, economist american, laureat al Premiului Nobel (d. 2009)

·         1918 - S-a născut Eddy (Richard Edward) Arnold, cântăreţ şi compozitor country american.

·         1920 - S-a născut scriitorul Marosi Peter.

·         1923 - S-a născut Ellis Larkins, pianist american de jazz (m.30.09.2002).

·         1925: Savin Bratu, publicist, editor, critic și istoric literar român (d. 1977)

·         1926: Aurel Martin, critic și istoric literar român (d. 1993)

·         1926 - S-a născut scriitoarea Venera Antonescu.
* 1930: Jasper Johns, Jr. (n. 15 mai 1930, în Augusta, statul Georgia, Statele Unite ale Americii) este un pictor și sculptor american contemporan de orientare expresionistă abstractă pop.

A studiat la Univeritatea statului Carolina de Sud trei semestre între 1947 - 1948 după care s-a mutat la New York, unde după puțin timp își reîncepe studiile la Parsons School of Design. Cât a stat la New York, Johns i-a cunoscut pe Robert Rauschenberg, Merce Cunningham și John Cage, contribuind împreună la dezvoltarea artei contemporane din Statele Unite. În 1958, cunoscutul proprietar al unei galerii de artă, Leo Castelli, l-a descoperit în timpul unei vizite la atelierul lui Robert Rauschenberg.

Una din celebrele sale lucrari se numeste Flag (Steagul') pe care l-a pictat după ce a avut un vis în care apărea steagul american.

·         1931: S-a născut prozatoarea Sonia Larian (pseudonimul literar al Arianei Lewenstein), stabilita in 1986 la Paris, împreună cu soţul său, criticul literar Lucian Raicu.

·         1933: Andrei Blaer (n. 16 mai 1933, București — d. 1 decembrie 2011, București) a fost un regizor și scenarist român. A absolvit cursurile Institutului Național de Artă Teatrală și Cinematografică în 1956. În paralel cu filmele de ficțiune, a realizat numeroase producții documentare și utilitare în cadrul Studioului Cinematografic București.

Cineast îndeobște conformist, realizează un film surprinzător, original, în 1975 — Ilustrate cu flori de cîmp (pentru care primește premiul ACIN). Alte lungmetraje premiate au fost: Apoi s-a născut legenda, (Phnom Penh, 1968), Prin cenușa imperiului (premiul ACIN, 1976), Lumini și umbre(premiul ACIN, 1982), Bătălia din umbră (premiul ACIN, 1986).

Andrei Blaier a decedat la 1 decembrie 2011. Este înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic

Filmografie:

Ca regizor

Ficțiune

Ora „H”, în colaborare cu Sinișa Ivetici(1956) Prima melodie, în colaborare cu Sinișa Ivetici (1958) Mingea, în colaborare cu Sinișa Ivetici (1958) Furtuna, în colaborare cu Sinișa Ivetici (1960) A fost prietenul meu (1962) Casa neterminată (1964) Diminețile unui băiat cuminte (1967) Apoi s-a născut legenda (1968) Vilegiatura (1971) Pădurea pierdută (1971) Cireșarii, serial TV (1972) Ilustrate cu flori de câmp (1975) Prin cenușa imperiului (1976) Urgia, în colaborare cu Iosif Demian(1977) Documentare: Instruiți, controlați, sancționați (1970) Prietenii (1971) Datoria (1972) Școala (1975) Avertismentul (1975) Despre București (1975) Manevra (1975) Munca politică de masă, film serial, (1976) Scenarist: Ora „H” (1956) Diminețile unui băiat cuminte (1967) - adaptare cinematografică Despre o anume fericire (1973) Ilustrate cu flori de câmp (1975) Prin cenușa imperiului (1976) - adaptare cinematografică Trepte spre cer (1977) Întunericul alb (1982) Rîdeți ca-n viață (1983) Vacanța cea mare (1988) Divorț... din dragoste (1992) - ideea scenariului

Trepte spre cer (1977) Totul pentru fotbal (1978) Lumini și umbre, în colaborare cu Mircea Mureșan și Mihai Constantinescu, film serial, (1979–1982) Întunericul alb (1982) Rîdeți ca-n viață (1983) Fapt divers (1984) Bătălia din umbră (1986) Vacanța cea mare (1988) Dreptatea-Momentul adevărului (1989) Divorț... din dragoste (1992) Crucea de piatră (1993) Terente - regele bălților (1995) Dulcea saună a morții (2003)

·         1933 - S-a născut scriitoarea Domnica Gârneaţă.

·         1936 - S-a născut dramaturgul Paul Zindel, autorul piesei “Efectul razelor Gamma asupra anemonelor”. (d. 27 martie 2003)

·         1937: Madeleine K. Albright, născută Marie Jana Korbelová, (n. 15 mai 1937, Praga) este o diplomată americană de origine evreiască cehă, membră a Partidului Democrat din Statele Unite, prima femeie care a deținut funcția de ministru de externe al SUA.

·         1937 - S-a născut Trini Lopez, cântăreţ, chitarisr, compozitor şi actor american.

·         1938 - S-a născut scriitorul Horia Pătraşcu.
* 1938: Mireille Darc, născută Mireille Aigroz, (n. 15 mai 1938, Toulon, Franța – d. 28 august 2017, Paris, Franța) a fost o actriță franceză de film.

S-a născut pe 15 mai 1938. A fost model și actriță și partenerul de viață pentru o perioadă îndelungată a lui Alain Delon. Este cunoscută publicului pentru apariția în filmul Week End, regizat de Jean-Luc Godard în 1967. A urmat cursurile Academiei de Artă din Toulon și a plecat la Paris în 1959. Debutul și l-a făcut în La Grande Brétèche, a lui Claude Barma. Primul rol principal a venit în 1961, în filmul Hauteclaire al lui Jean Prat. A jucat rolul Christine în Le Grand Blond. A urmat seria producțiilor în care l-a avut ca partener pe Alain Delon, L'Homme pressé, Pouic-Pouic, Les Bons Vivants, Mort d'un pourri, Madly, Jeff, Les Seins de glace, Il était une fois un flic, Borsalino și serialul de televiziune Frank Riva. În 1980 cariera sa a cunoscut o întrerupere bruscă pentru că a fost victima unui accident de mașină în urma căruia a trebuit să fie operată pe cord deschis. Mai mult, în acea perioadă s-a despărțit și de Alain Delon după 15 ani și a renunțat complet la cariera sa. A revenit însă în televiziune în 1990. În 2006, Președintele francez Jacques Chirac a decorat-o cu Medalia de Onoare.

A decedat la 28 august 2017.

* 1940: Isai Cârmu (n. 15 mai 1940, Pîrjota, Rîșcani — d. 5 mai 2015, Chișinău, Republica Moldova) a fost un pictor, grafician și portretist din Republica Moldova, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova.

A mai fost redactor artistic la ziarul „Tinerimea Moldovei”, la editurile „Literatura Artistică” și „Cartea Moldovenească”.

Este absolvent al Școlii Republicane de Arte Plastice din Chișinău (1957-1965) și al Institutului de Poligrafie din Moscova (1965-1970)

·         1942: Ștefan Câlția (n. 15 mai 1942, Brașov) este un pictor, român. Ștefan Câlția se naste la Brasov la 15 mai 1942, al doilea copil din cei sase ai lui Aurel si ai Paraschivei, nascuta Stinghe. Curand, familia se muta la Fagaras. Isi petrece o mare parte a copilariei la Sona, satul bunicilor, situat pe malul Oltului, langa Fagaras, spatiu geografic si afectiv ce va fi prezent in diverse moduri și in arta sa.

Din 1972 este membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania. Începând cu 1993 a fost profesor la Universitatea Națională de Arte - Bucuresti, departamentul Pictură. Făcând parte din noul corp profesoral format după 1990, el a fost coleg cu Gheorghe Anghel, Florin Ciubotaru, Sorin Ilfoveanu și alții.

Între anii 1955-1963, urmează cursurile liceului de Arte Plastice și Muzică din Timișoara, avându-l ca profesor pe graficianul Julius Podlipny. Între anii 1964-1970, este student al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, absolvind ca șef de promoție, la clasa Profesor Corneliu Baba. Este coleg cu nume importante ale artei plastice romanesti: Cornel Antonescu, Zamfir Dumitrescu, Mihai Cizmaru, Sorin Ilfoveanu și Sorin Dumitrescu. Face parte, alaturi de Zamfir Dumitrescu, Sorin Ilfoveanu, Cornel Antonescu, Wanda Mihuleac, Victor Teodorov, Mihai Buculei, Napoleon Tiron, Bata Marianov, Florin Codre, Ovidiu Buba si Tereza Panelli din generatia de aur a Institutului de Arta Plastica "Nicolae Grigorescu" din Bucuresti, Romania, generatie despre care, se poate spune ca a intrat deja in istoria artei.

Ștefan Câlția și-a expus operele în numeroase expoziții în Norvegia, Elveția, Țările de Jos, Danemarca și, bineînțeles, în România. Picturile sale au fost achiziționate de către, printre altele, Muzeul de Artă Contemporană^[3] și Det Norske Teatret din Oslo, Norvegia, Muzeul de artă fantastică de la Gruyère, Elveția, precum și de către Muzeul Național de Artă, Muzeul Național de Artă Contemporană, Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, Muzeul de Artă din Timișoara.

Se incadreaza in genul picturii realismului fantastic(realism magic), fiind probabil cel mai important reprezentan al acestui gen. Teme principale: insula, zborul(mai exact plutirea, facand legatura dintre gand, ce inseamna a merge prin si pe deasupra lucrurilor si materia tangibila).

Se considera pictor al cerului. Acopera tema compozitii cu figuri umane(vezi ciclul teatrului ambulant). Povestea este importanta, se reflecta in compozitii concepute clasic tipic compozitiilor de arta plastica fara elemente decorative. Abordeaza doua moduri: personajul uman mic, intr-un mediu amplu sau personajul uman in relatie armonica cu mediul ducand prin elemente simbolice povara propriei vieti. Cromatica tipica de pictor aduce imaginea unor game ample cuprinzand tot spectrul cercului cromatic. Opteaza clar in toate lucrarile din toata evolutia sa, atat pentru contrastul inchis/deschis cat si pentru contrastul cald/rece simultan in fiecare lucrare. Maestru al subordonarii compozitionale releva centrii de interes cu usurinta si determinare.

Expoziții:

• 2017, Ștefan Câlția, obiecte grăitoare, Muzeul Colecțiilor de Artă, București, 20 mai - 20 septembrie, curator: Alexandra Manole, Liliana Chiriac
• 2014, Ștefan Câlția . Locuri, Muzeul de Artă, Timișoara, 3 octombrie - 7 decembrie, curator: Patricia Bădulescu, Sandra Demetrescu, Ioana Mandeal
• 2014, Lumea ca teatru, Muzeul Florean, Baia Mare; Galeria Arcade, Bistrița; Muzeul de Artă din Cluj-Napoca; Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu; curator: Alexandra Mihali, arh. Dan Marin
• 2013, I II III IV V VI VII povești cu Ștefan Câlția, Banca Națională a României, curator: Alexandra Mihali și Matei Câlția, arh. Dan Marin, deschisă de Guvernatorul BNR Mugur Isărescu și scriitorul Livius Ciocârlie
• 2013, Minute uitate, Galeria AnnArt, București, curator: Simona Vilău
• 2012-2013, Șapte povești cu Ștefan Câlția, Galeria Posibilă și Galeria AnnArt, București
• 2010, Cești cu plante de pe deal, Galeria Posibilă
• 2009, Iarna, Galeria Posibilă, 27 martie - 6 iunie 2009
• 2008, Desene la Herina, Herina, Bistrița-Năsăud, mai - septembrie
• 2007, Cărți cu desene, ICR Budapesta, mai - iunie,
• 2006-2007, Cărți cu desene, Galeria Posibilă,
• 2006, Vînzătorul de aripi, Galeriile de Artă ale UAP Bistrița-Năsăud în parteneriat cu Galeria Posibilă, decembrie - ianuarie
• 2006, Vînzătorul de aripi, Muzeul de Artă Cluj-Napoca în parteneriat cu Galeria Posibilă, noiembrie - decembrie
• 2006, Voyages Transylvaniens, Muzeul Brukenthal, Sibiu, septembrie - noiembrie
• 2005, Noaptea călătorului, Galeria Posibilă, decembrie - februarie
• 2004, XL 2, Librăria Cărturești, București, decembrie - ianuarie
• 2004, Centrul Cultural Român, Viena / Austria
• 2003, Călător în Timișoara, Galeria Mansarda, UVT, Timișoara, noiembrie - ianuarie
• 2003, Galeria de Artă, Dej, mai - iunie
• 2003, Desene, Schloss Honhardt, Germania, martie - aprilie
• 2003, Galeria deINTERESE, București, martie
• 2002, „Arte divina”, Muzeul Național de Artă, București
• 2002, Kunsthaus Boskamp Hohenlokstedt, Germania
• 2002, Phantastischen Bibliotek – Wetzlar, Germania
• 2002, Galeria deINTERESE, București, martie - aprilie
• 2002, Littman and white Galleries, Portland – Oregon, SUA
• 2002, Kunst+, Wetzlar, Germania
• 2000, Centre International de l’Art fantastique, Château de Gruyères, Elveția, iunie - noiembrie
• 1999, Centre International de l’Art fantastique, Château de Gruyères, Elveția, iunie - noiembrie
• 1999, Galerie am Theater, Nürnberg, octombrie - noiembrie
• 1999, Fundația Negru Vodă, Făgăraș
• 1999, Stalke Galleri, Copenhaga, noiembrie - decembrie
• 1998, „Figurative Art”, Cobra Museum for Modern Art, Amstelveen, Olanda, martie - iunie
• 1998, Leipziger Buchmesse, Germania, martie
• 1998, Performing Arts Centre, Tel Aviv, iunie - iulie
• 1998, Arts & Crafts Center, Zion Le Rishon, Israel, octombrie - noiembrie
• 1998, Galerie am Theater, Nürnberg, noiembrie
• 1997, Galeria First, Timișoara, mai
• 1997, „Zwischen den Welten”, Fürth Stadttheater, München, Germania, septembrie - octombrie
• 1996, Muzeul Brukenthal, Sibiu, august - sptembrie
• 1996, „Zwischen den Welten” Galerie im Altstadthof, Nürnberg, Germania, octombrie - noiembrie
• 1995, Tegnerforbundet Galeri, Oslo, ianuarie
• 1995, Iffeldorf, Germania, aprilie
• 1995, Göteborgs Kunstmuseum Konsthallen, Göteborg, Suedia, august - septembrie
• 1995, Darmstadt, Germania, noiembrie - decembrie
• 1994, Târgul Internațional de Artă, Chicago, SUA
• 1994, 23 Gallery, Dachau, Germania, octombrie - noiembrie
• 1993, Object – Book, Amersfoort, Olanda
• 1993, Object – Book, Budapesta
• 1993, Galeria Catacomba, București, iunie – iulie
• 1993, Knöl Gallery, Basel, Elveția
• 1993, Galeria First, Timișoara, România
• 1992, Internațional Art Fair, Budapesta
• 1991, Oslo, Volda, Norvegia

·         1944 - S-a născut Tich (Ian Amey), chitarist britanic (Dave Dee, Dozy, Beaky, Mick & Tich).
* 1945: Duarte Pio de Bragança (n. 15 mai 1945), este pretendent la tronul portughez , ca șef al Casei de Bragança. Duarte Pio este strănepot al regelui Miguel I al Portugaliei. Linia masculină care descinde din regina Maria a II-a s-a stins în 1932; singurii Bragança care au rămas sunt descendenții regelui Miguel (ramura braziliană s-a stins în 1921).

Duarte Nuno de Bragança, tatăl lui Duarte Pio.

Duarte Pio João Miguel Gabriel Rafael s-a născut la 15 mai 1945 la Berna, Elveția, ca primul din cei trei fii ai lui Duarte Nuno de Bragançași a soției acestuia, Maria Francisca de Orléans-Bragança. tatăl său a fost nepot al regelui Miguel I al Portugaliei în timp ce mama sa a fost strănepoata regelui Pedro I al Braziliei, care a fost fratele mai mare al lui Miguel.

Prin tatăl său, el este membru al ramurei migueliste a Casei de Bragança. Nașii lui Duarte Pio sunt: Papa Pius al XII-lea, regina Amélie de Orléans (mama regelui Manuel al II-lea, ultimul rege al Portugaliei), și mătușa sa, Adelgundes de Bragança, Contesă de Bardi.^[1] De la naștere, Duarte Pio a deținut titlul onorific de Dom (Lord) și Alteță Regală și, până la moartea tatălui său, a deținut și titlurile de Prinț de Beira și Duce de Barcelos.^[2]

La momentul nașterii sale, lui Duarte Pio și restului familiei le era interzis să intre în Portugalia de către legea exilului din 19 decembrie 1834.^[3] La 27 mai 1950, Adunarea Națională a Portugaliei a revocat legea.^[4] În 1951, Dom Duarte a vizitat Portugalia pentru prima dată, însoțit de mătușa sa, Filipa de Bragança. În 1952, el s-a mutat permanent în Portugalia cu părinții și frații.

·         1946 - S-a născut Rod Coombes, baterist britanic (Cat Stevens, Juicy Lucy, Stealers Wheel, Strawbs).

·         1947 - S-a născut Graham Goble, chitarist, vocalist şi compozitor australian (Little River Band).
* 1947: John Phillip Lipsky (n. 15 mai 1947) este un economist american. Din maiși până în iulie 2011, el a fost directorul general interimar al Fondului Monetar Internațional. A preluat această funcție după ce Dominique Strauss-Kahn a fost arestat în mai 2011 pentru agresiune sexuală.După desemnarea noului director, Christine Lagarde, Lipsky a revenit la postul său ca primul director general adjunct al FMI.

* 1947: Ljubomir "Ljupko" Petrović (sârbă Љубомир Петровић Љупко; n. 15 mai 1947) este un fost fotbalist bosniac, în prezent antrenor al echipei PFC Litex Loveci din Bulgaria. El a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1991 conducând Steaua Roșie Belgrad.

·         1948 - S-a născut Brian Eno (Brian Peter George St. John Le Baptiste de la Salle Eno), muzician şi producător britanic (Roxy Music, David Bowie, Robert Fripp, Talking Heads).
* 1948: Eugênio Machado Souto, cunoscut ca Geninho (n. 15 mai 1948, Ribeirão Preto), este un antrenor brazilian de fotbal și fost fotbalist care juca pe poziția de portar
* 1950: Constantin Dumitrescu (n. 15 mai 1950, București) este un sculptormedalist român. Constantin Dumitrescu s-a născut la București, la 15 mai 1950. Unchiul său, Ion Dumitrana, care era gravor la Fabrica de Timbre, l-a sfătuit să se angajeze la Monetăria Statului (august 1965). Aici a fost ucenicul gravorului Haralambie Ionescu, cunoscut prin frumoasele monede românești pe care a gravat efigiile ultimilor doi regi ai României.

După ce a absolvit liceul, a studiat la Școala de Arte, sub îndrumarea sculptorului Gheorghe Adoc.

Constantin Dumitrescu este pasionat de realizarea portretelor. A realizat o mulțime de medalii, pe care a portretizat personalități române: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Veronica Micle… De multe ori, a colaborat cu alți artiști români, din domeniul gravurii: Nicolaie Pascu Goia, D. Zamfirescu, Gheorghe Adoc, Kruch și alții.

În 1974, a avut o contribuție deosebit de importantă la realizarea gravurii primei medalii românești, de calitate „proof”, care a fost dedicată lui Ioan Vodă cel Cumplit.

După 1989, a realizat proiectele monedelor românești cu valori nominale de 5, 20, 50, 1.000 de lei.

În 1994, a realizat proiecte, nefinalizate prin emitere, ale unor monede bimetalice cu valori nominale de 250 și 500 de lei.

În anul 2000, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, prin Decret al Președintelui României Emil Constantinescu, sculptorul medalist Constantin Dumitrescu a fost decorat cu medalia comemorativă Mihai Eminescu. Constantin Dumitrescu este membru al Federației Internaționale de Medalistică (FIDEM).

·         1951: Frank Wilczek, fizician american, laureat al Premiului Nobel

·         1951 - S-a născut Dennis Fredericksen, vocalist american (Toto).
* 1952: Calogero Lorenzo „Chazz” Palminteri (n. 15 mai 1952 ^[1]) este un actor și scenarist american. Este cunoscut pentru rolurile din The Usual Suspects, Poveste din Bronx și pentru Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar în filmul Bullets Over Broadway.

Palminteri în New York, aprilie 2011

·         1953 - S-a născut Mike Oldfield, multi-instrumentist şi compozitor britanic.
* 1953: Cleavant Derricks, Jr. (n. 15 mai 1953, Knoxville, Tennessee) este un actor american și cântăreț. Este cel mai cunoscut pentru rolul Rembrandt Brown din Călătorii în lumi paralele (Sliders).
* 1953: Ernő Kolczonay (n. 15 mai 1953, Budapesta – d. 4 octombrie 2009) a fost un scrimer maghiar, care a luat parte de trei ori la Jocurile Olimpice și a câștigat două medalii.
* 1955: Mohamed Brahmi (n. 15 mai 1955, Sidi Bouzid, Tunisia – d. 25 iulie2013, Ariana, Tunisia) a fost un politician tunisian.

·         1956: Gino Iorgulescu (n. 15 mai 1956 în Giurgiu) este un fost fotbalist român și președintele al Ligii Profesioniste de Fotbal din România din 2013. Acesta a jucat pentru echipa națională de fotbal a României, pe postul de fundaș central. Cea mai mare parte a carierei a jucat la Sportul Studențesc. În sezonul 1977-78 a jucat ca atacant, înlocuindu-l pe Mircea Sandu, care suferise o accidentare gravă. După retragerea din fotbal a îndeplinit funcțiile de antrenor secund al echipei naționale, ca secund al lui Mircea Rădulescuși Cornel Dinu, precum și de președinte al clubului FC Național.^[1]

În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru participarea la Campionatul European din 1984 și pentru întreaga activitate

·         1963 - S-a născut Julian Brookhouse, chitarist britanic (Curiosity Killed The Cat).
* 1964: Sulejman Demollari (n. 15 mai 1964 în Tirana) cunoscut și cu numele Sul Demollari este un fotbalist albanez retras din activitate, actualmente antrenorul echipei naționale de tineret sub 15 ani a Albaniei. A evoluat în 45 de meciuri pentru echipa națională de fotbal a Albaniei, fiind al unsprezecelea ca număr de apariții din istoria echipei Are în palmares două eventuri în campionatul Albaniei și un titlu în Divizia A. Din 1991 până în 1995 a jucat la echipa de fotbal Dinamo București, unde a jucat 100 de meciuri și a înscris 36 de goluri.
* 1968: Anna Cecilia Malmström (n. 15 mai 1968) este un o politiciană suedeză, Comisar European pentru Comerț din noiembrie 2014, fost Comisar European pentru Afaceri Interne în perioada 9 februarie 2010 – 1 noiembrie 2014 și fost membru al Parlamentului European în perioada 1999-2004 din partea Suediei.
* 1970: Franciscus "Frank" de Boer (Pronunție în olandeză: /ˈfrɑŋk də.ˈbuːr/; n. 15 mai1970, Hoorn, Țările de Jos) este un fost fotbalist olandez. El și-a petrecut cea mai mare parte a carierei sale de jucător evoluând la Ajax și Barcelona. După încheierea carierei de jucător, el a devenit antrenor al echipei de tineret a Ajaxului iar apoi a devenit antrenorul secund al lui Bert van Marwijk la naționala Olandei. Din 7 august 2016 Frank de Boer este antrenor principal la Inter Milano. În 2013, De Boer a primit Premiul Rinus Michels ca antrenor al anului în Olanda, după ce a condus Ajax spre cel de-al treilea titlu consecutiv în Eredivisie
* 1970: Mioara David (n. 15 mai 1970, Brașov) este o scrimeră română specializată pe floretă, laureată cu argint pe echipe la Campionatul Mondial din 1993 de la Essen și la cel din 1997 de la Cape Town. A fost crescută de Vlad Șerban-Movilă la CS Tractorul Brașov înainte de se transfera la CS BNR București. A fost campioană a României în 1990
* 1970: Ion Pantelimonescu (n. 10 martie 1970) este un scrimer român specializat pe sabie. Alături de Dan Irimiciuc, Cornel Marin, Ioan Pop și Marin Mustață, a fost campion universitar pe echipe la Universiada de vară din 1977 de la Sofia. A luat parte la Jocurile Olimpice de vară din 1980 de la Moscova.^[1] A fost campion național în 1975 și 1979
* 1977: Ion Barbu (n. 15 mai 1977, Scornicești) este un fost fotbalist român, care a evoluat pe postul de fundaș central la cluburile Poli Iași și Farul Constanța. În prezent este antrenor, la al treilea mandat ca secund la Farul, după ce a avut două mandate ca principal
* 1977: Ruslan Bodișteanu (n. 15 mai 1977, în Fundul Galbenei, Hîncești) este un sportiv de performanță din Republica Moldova, practicant de lupte libere, care a participat la competiții Europene și Mondiale în categoria ușoară și semimijlocie. El a câștigat două titluri la Campionatul Mondial de Juniori (în 1994 și 1997), iar mai târziu a reprezentat Republica Moldova la două ediții ale Jocurilor Olimpice (2000 și 2004). De-a lungul carierei sale, Bodișteanu a fost antrenat de mentorul și antrenorul său personal, Nicolae Oreol, de la Clubul Sportiv Olimpia din Chișinău, înainte de a ajunge antrenor-asistent al echipei naționale de lupte.^[2] Ruslan Bodișteanu este fratele geamăn al actualului ministru al Ministerului Tineretului și Sportuluidin Republica Moldova, Octavian Bodișteanu.
* 1977: Octavian Bodișteanu (n. 15 mai 1977, Fundul Galbenei, Hîncești) a fost Ministru al Tineretului și Sportului din Republicii Moldova, din 31 mai2013 până la 10 decembrie 2014, înlocuindu-l pe Octavian Țîcu și fiind succedat de Serghei Afanasenco. Între 2011-2013 Bodișteanu a fost viceministru al Tineretului și Sportului al Republicii Moldova.

Octavian Bodișteanu este un fost sportiv de performanță (multiplu campion național și internațional la lupte libere, maestru în sport), de profesie jurist, primul cetățean de onoare al satului natal.

Este căsătorit cu cântăreața Janet Erhan și au doi copii, Daniela și Alex

·         1981: Zara Anne Elizabeth Tindall (n. 15 mai 1981) este nepoată a reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit și a Prințului Filip, Duce de Edinburgh.

Zara Phillips este al doilea copil și singura fiică a Prințesei Regale Anne și a primului soț al acesteia, căpitanul Mark Phillips. Ea este a 16-a în linia de succesiune la tronul britanic. Este căsătorită cu fostul jucător englez de rugby, Mike Tindall.

Împreună cu fratele ei, Peter Phillips, sunt singurii nepoți ai reginei care nu poartă un titlu de noblețe; părinții lor au refuzat toate titlurile de curtoazie oferite de suverană.

A câștigat medalia de argint la Olimpiada de la Londra care i-a fost acordată de mama ei, Prințesa Regală.

* Patrice Latyr Evra (n. 15 mai 1981 în Dakar, Senegal) este un fotbalistfrancez de origine senegaleză. Inițial fiind atacant, Evra s-a reprofilat și în prezent evoluează pe postul de fundaș stânga
* 1985: Marius Daniel Berbecar (n. 15 mai 1985, Bistrița) este un gimnast român, laureat cu bronz pe echipe la Campionatul european de gimnastică artistică masculină din 2012 și cu argint la paralele la ediția din 2015 A participat la Jocurile Olimpice de vară din 2012. La Baku 2015, prima ediție a Jocurilor Europene, a cucerit o medalie de bronz la paralele

* 1988: Sergiu Cojocari (n. 15 mai 1988, Chișinău) este un fotbalist din Republica Moldova, care în prezent evolează la echipa Dacia Chișinău.
* 1988: Camilla Dalby (n. 15 mai 1988, în Randers) este o handbalistădaneză care joacă pentru clubul ŽRK Budućnost Podgorica și pentru echipa națională a Danemarcei. Dalby este stângace și joacă pe postul de intermediar dreapta.
* 1989: Dragoș Petruț Firțulescu (n. 15 mai 1989, Craiova) este un fotbalistromân, care în prezent evoluează la Pandurii Târgu Jiu.
* 1989: Kenneth Gangnes (n. 15 mai 1989) este un săritor cu schiurile norvegian.
* 1995: Vlad Nicolae Marin (n. 15 mai 1995, Râmnicu Vâlcea) este un fotbalist românlegitimat la clubul Juventus Torino. Acesta evoluează pe postul de fundaș stânga.
* 1996: Jasmine Lucilla Elizabeth Jennifer van den Bogaerde (n. 15 mai1996), cunoscută sub numele de scenă Birdy, este o cântareață și compozitoare engleză. Ea a câștigat concursul Open Mic UK în 2008, când încă avea doar 12 ani. Primul ei single, o versiune a cântecului „Skinny Love” (Bon Iver) a fost un succes în Europa și Australia. Albumul său de debut, numit Birdy a fost lansat în data de 7 noiembrie 2011, iar al doilea album, Fire Within, a fost lansat în data de 23 septembrie 2013, ambele reprezentând alte succese ale ei.
Birdy s-a născut la 15 mai 1996, în Lyminghton, Hampshire, Regatul Unit. Tatăl ei este Rupert Oliver Benjamin van der Bogaerde; mama ei este Sophia Patricia (nascută Roper-Curzon) care este pianistă.Părinții ei s-au căsătorit în 1995 și au alți doi copii: Jake, născut în 1997 și Caitlin în 1999. Birdy a învățat să cânte la pian încă de la vârstă de 7 ani și a început să își scrie propria muzică la vârstă de 8 ani. Birdy a studiat la Brockenhurst College, un colegiu din New Forest, până în anul 2013. Bunicul ei este Căpitanul John Cristopher Ingram Roper-Curzon, al 20-lea Baron Teynham și membru al Aristocrației din Anglia. Unchiul acesteia este actorul Șir Dirk Bogarde, iar stră-stră-stră bunicul ei era belgian, restul strămoșilor ei au fost englezi și scoțieni

Birdy în 2013

* 1997: Ousmane Dembélé (Vernon, Franța, 14 mai 1997), este un fotbalist francez. Joaca ca atacant la FC Barcelona din La Liga din Spania. Este, de asemenea, internațional cu Echipa națională de fotbal a Franței.

VA URMA