MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU DUMINICĂ 14 IUNIE 2020

PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR; SFATURI UTILE

ARTE 14 Iunie

INVITAȚIE LA OPERĂ 14 Iunie

MOSES UND ARON Schönberg – Komische Oper Berlin

MUZICĂ 14 Iunie

Baroque Music for Studying & Brain Power - Vivaldi - 6 Violin Concertos

Красивая Прекрасивая Музыка и Видео

Western Party (1977) - James Last

Top 50 Sax Love Songs | Smooth Jazz Saxophone Music | Jazz Instrumental for Relaxation, Study, Work

POEZIE 14 Iunie

Vasile Alecsandri

Biografie Vasile Alecsandri

Nastere: 21 iulie 1821, Bacau
Deces: 22 august 1890, Mircesti

Vasile Alecsandri a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician roman, membru fondator al Academiei Romane, creator al teatrului romanesc și a literaturii dramatice in Romania, personalitate marcanta a Moldovei și apoi a Romaniei de-a lungul intregului secol al XIX-lea.

Vasile Alecsandri a fost fiul medelnicerului Vasile Alecsandri și al Elenei Cozoni. Parintii sunt oameni cu stare, si-i vor asigura o crestere aleasa, poetul invatand mai intai cu dascalul maramuresan Gherman Vida, apoi in pensionul francezului Cuenim. Dupa unii cercetatori, anul nașterii ar putea fi 1821, 1819 sau chiar 1818. Locul nașterii sale este incert, deoarece nașterea s-a petrecut in timpul refugiului familiei Alecsandri in munți din calea armatei lui Alexandru Ipsilanti. Se considera ca s-a nascut undeva pe raza județului Bacau. Și-a petrecut copilaria la Iași și la Mircești, unde tatal sau avea o moșie și unde a revenit pe intreaga durata a vieții sale sa-și gaseasca liniștea. A inceput invațatura cu un dascal grec, apoi cu dascalul maramureșean Gherman Vida.

A studiat in casa parinteasca cu calugarul maramureșean Gherman Vida și la pensionul francez al lui Cușnim, apoi, intre 1834 și 1839, la Paris, unde se consacra mai ales literaturii, dupa citeva incercari nereușite in domeniul medicinei, in cel juridic și cel ingineresc. Dupa inapoierea in Moldova, participa la toate inițiativele tovarașilor sai de generație: director al Teatrului din Iași impreuna cu C. Negruzzi si M. Kogalniceanu. A luat parte la mișcarea revoluționara de la 1848 din Moldova, redactind unul din documentele ei programatice și a petrecut un an de exil in Franța. Inapoiat in țara, ia parte la luptele pentru Unirea Principatelor Moldova si Muntenia, se numara printre devotații lui Al. I. Cuza și e trimis de acesta in Franța, Italia și Anglia, pentru a determina marile puteri sa recunoasca faptul dublei sale alegeri.

Debutul literar se realizeaza cu nuvela Buchetiera de la Florenta, care apare in revista „Dacia literara " din mai-iunie 1840. Dupa intoarcerea in tara ocupa functii insemnate in sfera culturii si a politicii (conduce un timp Teatrul National din Iasi, organizeaza si conduce reviste, dupa Unire este ministru de externe si diplomat itinerant), de numele lui fiind legate toate evenimentele importante ale mijlocului de secol XIX: Revolutia romana de la 1848, Unirea Principatelor s.a. Are incercari in limba franceza; in limba romana se ilustreaza prin creatii rezistente in toate genurile literare, chiar si in domeniul filologic.

Vasile Alecsandri a fost unul dintre fruntașii Revoluției de la 1848. Mișcarea revoluționara din Moldova a avut un caracter pașnic (fiind denumita in epoca „revolta poeților”). La 27 martie 1848, la o intrunire a tinerilor revoluționari moldoveni care a avut loc la hotelul Petersburg din Iași, a fost adoptata o petiție in 16 puncte adresata domnitorului Mihail Sturdza, petiție redactata de catre Vasile Alecsandri.

La 18 ianuarie 1844 are loc premiera piesei Iorgu de la Sadagura, primita de public cu deosebita caldura. impreuna cu Mihail Kogalniceanu si Ion Ghica, scriitorul se afla in fruntea revistei Propasirea. Aici sunt publicate o parte a doinelor sale, nuvelele O primblare la munti si Istoria unui galben.
Aflat pentru cura la Borsec, Vasile Alecsandri scrie nuvela Borsec. Da la iveala fiziologia Iasii in 1844.

A murit in 22 august 1890 la Mircesti, unde este inmormantat si se afla si cavoul familial.

22 August 1890 Vasile Alecsandri se stinge din viata la Mircesti. Este inmormantat la 26 august in gradina casei, daruita in 1914 Academiei, de catre sotia poetului. Deasupra mormantului a fost ridicat un mausoleu din initiativa Academiei, in 1928. intreg ansamblul a devenit muzeu memorial.

Prin activitatea sa foarte vasta, acoperind intregul spatiu de exprimare literar, Alecsandri este „capul de pod" al literelor romanesti de la mijlocul secolului al XlX-lea, cel mai de seama creator depana la Eminescu. El il continua pe Asachi in calitate de intemeietor, fixeaza in literatura noastra noi specii literare, se apropie de literatura populara pe care o impune, consfintind curentul epocii, atentiei creatorilor si cultivatorilor de limba. In poezie se manifesta bipolar, manuind cu aceeasi usurinta diapazonul clasic cat si cel romantic. Vastitatea operei sale, realizata intr-o jumatate de secol, sugereaza in acelasi timp si varietatea ariei tematice incorporate in ea: lirica erotica, patriotica, de inspiratie folclorica sau peisagista, epica in versuri de varii dimensiuni, de la cantec la poem epic, de la legenda versificata la balada haiduceasca. Toate aceste manifestari poetice nu mai fac necesara, aproape, incercarea de apropiere a poetului de estetica clasica sau cea romantica; criticul literar Pompiliu Constantinescu afirma dealtfel ca „Alecsandri nu apartine nici tipului romantic, nici tipului clasic; el este mai curand un tip autohton, de simtire idilica si gratioasa, de lirism senin si usor, de o anume contemplativitate etnica, incadrata si in limitele temperamentale ale scriitorului si intre conditiile fizice si sufletesti ale unui peisagiu". Criticul literar George Calinescu ii considera proza ca partea cea mai durabila a operei sale, si totusi si o parte din poezia sa a rezistat timpului; mai ales aceea pornita nu din chietismul clasic-autohton ci din ,Jiori", din „groaza", dintr-o sensibilitate acutizata.

Opera:

Comedii

Chirița in Iași sau doua fete ș-o neneaca (1850)
Chirița in provinție (1855)
Chirița in voiagiu (1865)
Chirița in balon (1875)

Proze

Istoria unui galben
Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența
Iașii in 1844
Un salon din Iași
Romanii și poezia lor
O primblare la munți
Borsec
Balta-alba
Calatorie in Africa.
Un episod din anul 1848

Poezie

Pasteluri, 1868
Poezii populare. Balade (Cantice batranești), 1852
Poezii populare. Balade adunate și indreptate de V. Alecsandri, partea a II-a, 1853
Doine și lacramioare, 1853

Drame

Cetatea Nemțului
Lipitorile satelor
Sgarcitul risipitor
Despot Voda, drama istorica
Fantana Blanduziei
Ovidiu

Hora Unirei a fost publicata in revista „Steaua Dunarii", 9 iunie 1856. Miezul iernei a fost publicata in „Convorbiri literare", 1 februarie 1869-Malul Siretului a fost publicata in revista „Convorbiri literare", 1 mai 1869. Pohod na Sybir 2. fost publicata in revista „Convorbiri literare", 1 decembrie 1871.

Hora Ardealului

Hai să dăm mână cu mână

Cei cu inima română,

Sa-nvârtim hora frăţiei

Pe pământul României!

Ardelean, copii de munte!

Ian rădică-acum cea frunte

Şi te-nsuflă de mândrie

Ca-mi eşti fiu de Românie!

Au sosit ziua dreptăţii!

Ziua sfânt-a libertăţii!

Bradu-n munte înverzeşte,

Romania-ntinereşte.

Ardeleni! lumea ne vede!

Muma dragă-n noi se-ncrede

Ca de-acum românu-n lume

A fi vrednic de-al sau nume.

Ura, fraţi, în fericire!

Ura, fraţi, într-o unire

Sa-nvârtim hora frăţiei

Pe pământul României!

Deșteptarea României

1848

Voi ce staţi în adormire, voi ce staţi în nemişcare,
N-auziţi prin somnul vostru acel glas triumfător,
Ce se-nalţă pân' la ceruri din a lumii deşteptare,
Ca o lungă salutare
Cătr-un falnic viitor?

Nu simţiţi inima voastră că tresare şi se bate?
Nu simţiţi în pieptul vostru un dor sfânt şi românesc
La cel glas de înviere, la cel glas de libertate
Ce pătrunde şi răzbate
Orice suflet omenesc?

Iată! lumea se deşteaptă din adânca-i letargie!
Ea păşeşte cu pas mare cătr-un ţel de mult dorit.
Ah! treziţi-vă ca dânsa, fraţii mei de Românie!
Sculaţi toţi cu bărbăţie,
Ziua vieţii a sosit!

Libertatea-n faţa lumii a aprins un mândru soare,
Ş-acum neamurile toate către dânsul aţintesc
Ca un cârd de vulturi ageri ce cu-aripi mântuitoare
Se cerc vesel ca să zboare
Către soarele ceresc!

Numai tu, popor române, să zaci vecinic în orbire?
Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator?
Numai tu să nu iei parte la obşteasca înfrăţire,
La obşteasca fericire,
La obştescul viitor?

Până când să creadă lumea, o! copii de Românie!
C-orice dor de libertate a pierit, s-a stins din voi?
Până când să ne tot plece cruda, oarba tiranie
Şi la caru-i de trufie
Să ne-njuge ea pe noi?

Până când în ţara noastră tot străinul să domnească?
Nu sunteţi sătui de rele, n-aţi avut destui stăpâni?
La arme, viteji, la arme! faceţi lumea să privească
Pe câmpia românească
Cete mândre de români!

Sculaţi, fraţi de-acelaşi nume, iată timpul de frăţie!
Peste Molna, peste Milcov, peste Prut, peste Carpaţi
Aruncaţi braţele voastre cu-o puternică mândrie
Şi de-acum pe vecinicie
Cu toţi mâinile vă daţi!

Hai, copii de-acelaşi sânge! hai cu toţi într-o unire
Libertate-acum sau moarte să cătăm, să dobândim.
Pas, români! lumea ne vede... Pentru-a Patriei iubire,
Pentru-a mamei dezrobire
Viata noastră să jertfim!

Fericit acel ce calcă tirania sub picioare!
Care vede-n a lui ţară libertatea re-nviind,
Fericit, măreţ acela care sub un falnic soare
Pentru Patria sa moare,
Nemurire moştenind.

Dan căpitan de plai

Frunza verde de malai;
Cine merge sus la rai?
Merge Dan, soiman de plai,
C-a ucis el multi dusmani,
Un vizir si patru hani.
Frunza verde lemn de brad,
Cine merge jos în iad?
Merg tatarii lui Murad,
C-au ucis în zi de mai
Pe Dan, capitan de plai!
(Fragm. de cântec poporal)

I

Batrânul Dan traieste ca soimul singuratic
În pestera de stânca, pe-un munte paduratic,
Privind cu veselie cum soarele rasare,
Dând viata luminoasa cu-o calda sarutare,
Privind cu jale lunga cum soarele apune...
Asa si el apus-a din zile mari si bune!
Vechi pustnic, ramas singur din timpul sau afara,
Ca pe un gol de munte o stânca solitara,
Dincolo din morminte el trist acum priveste
O tainica fantasma ce-n zare s-adânceste,
Fantasma dragalasa a verdei tinereti
Ce fuge de rasuflul geroasei batrâneti,
Si zice: "Timpul rece apasa-umarul meu
Si cât m-afund în zile, tot simt ca e mai greu!
O! lege-a nimicirii, o! lege nemiloasa!
Când, când s-a toci oare a vremii lunga coasa!"
Apoi el pleaca fruntea si cade în visare,
Iar muntii, albi ca dânsul, se-nclina-n departare.
Ai timpilor eroici imagine augusta,
Pe când era el tânar, lumea-i parea îngusta
Pentru bine, si larga, prea larga pentru rau!
El ar fi vrut-o buna ca bunul Dumnezeu.
Deci îi placea sa-nfrunte cu dalba-i vitejie
Pe cei care prin lume purtau bici de urgie,
Si mult iubea când tara stiga: "La lupta, Dane!"
Sa vânture ca pleava ostirile dusmane.
Atunci a lui mânie ca trasnetul era,
În patru mari hotare tuna si fulgera,
Iar tara dormea-n pace pe timpii cei mai rai
Cât Dan veghea-n picioare la capatâiul ei.
Ades el pleca singur prin codri fiorosi,
În care luceau noaptea oteluri si ochi rosi,
Si daca murgu-i sprinten da-n laturi sforaind,
Viteazul cu blândete îl dezmierda graind:
"N-aibi grija, mai soimane! eu am si duc cu mine
O vraja rea de dusmani si buna pentru tine".
Si murgu-si lua calea în liniste deplina
Prin codri fara drumuri si fara de lumina.
Iar vulturii carpatici cu zborul îndraznet
Faceau un cortegi falnic eroului drumet.

Încrederea-nfloreste în inimile mari!

II

Batrânul Dan asculta graind doi vechi stejari
Crescuti dintr-o tulpina pe culmea cea de munte
S-având ca o coroana un secol pe-a lor frunte.
"O! frate, zice unul, un vânt în miez de noapte
Adusu-mi-a din vale lung vaiet, triste soapte!...
E sabie în tara! au navalit tatarii!
S-acum în balti de sânge îsi joaca armasarii!"
"Asa! raspunde altul, colo în departare
Zarit-am asta-noapte pe cer lumina mare!
Ard satele române! ard holdele-n câmpii!
Ard codrii!... Sub robie cad fete si copii.
Si-n fumul ce se nalta cu larme zgomotoase
Zbor suflete gonite din trupuri sângeroase!"
Batrânul Dan aude, suspina si nu crede!
Dar iata ca pe ceruri din patru parti el vede
Trecând un stol de vulturi urmati de uli gramada,
Atrasi în orizonturi de-a mortii rece prada.

Un fulger se aprinde în ochii lui pe loc.
"La lupta, Dane! tara-i în jar, tara-i în foc!"
Batrânul Dan desprinde un palos vechi din cui,
Si palosul luceste voios în mâna lui.
Batrânul Dan pe sânu-i apasa a lui mâna
Si simte ca tot bate o inima româna.
El zice cu mândrie, naltând privirea-n sus:
'Pe inima si palos rugina nu s-a pus.
O! Doamne, Doamne sfinte, mai da-mi zile de trai
Pân' ce-oi strivi toti lupii, toti serpii de pe plai!
Fa tu sa-mi para numai atunci palosul greu,
Când inima-nceta-va sa bata-n pieptul meu,
S-atunci inima numai de-a bate sa încete
Când voi culca sub tarna a dusmanilor cete!"
Apoi el strânge chinga pe zdravenele-i sale,
Îsi face-o cruce, pleaca si se coboara-n vale.

III

În scurtele rastimpuri când soarele declina
Si noaptea-si pune stema feerica, stelina,
E un moment de pace în care, neoprit,
Se pierde doru-n umbra amurgului mâhnit.
Atunci zareste ochiul minunile din basme,
Acele legioane de tainice fantasme
Care-ntre zi si noapte apar în loc oprite
Cu mantii lungi si albe de-a lungul învelite.
Asa apare-n sesuri maretul om de munte,
Calcând cu pasi gigantici pe urme mai marunte!
Nu stiu de el copacii tineri, crescuti pe maluri,
Dar râul îl cunoaste si scade-a sale valuri,
Sa treaca înainte viteazul Dan la lupta.
Si astfel tot el pasa pe cale ne-ntrerupta
Pân' ce soseste-n seara la casa lui Ursan.

Om aspru care doarme culcat pe-un buzdugan,
Ursan, pletos ca zimbrul, cu pieptul gros si lat,
Cu bratul de barbat, cu pumnul apasat,
E scurt la grai, naprasnic, la chip întunecos.
El e de peste Milcov pribeag misterios.
Toti care stiu de dânsul spun multe, dar soptind,
Si cale de o zare îl ocolesc grabind,
Desi-i place sa creasca sirepe herghelii,
Razlete pe întinsul câmpiilor pustii.
Pe vremea lui, sub ochii lui Stefan, domn cel mare,
Intrând în dusmani singur ca vieru-n stuhul tare,
A prins pe hanul Mârza din fuga cu arcanul;
Iar Stefan, de la dânsul în schimb luând pe hanul,
I-a zis: "Ursane frate! sa-ti faci ochirea roata,
Si cât îi vedea zare, a ta sa fie toata!"*
De-atunci el sta de paza în mijlocul câmpiei
Si nime nu s-atinge de zmeii hergheliei.

Drumetul intra, zice: "Bine-am gasit, Ursane!..."
Un aspru glas raspunde: "Bine-ai venit, mos Dane!
Ce vânt te-aduse-aice?"
"Vânt rau si de jelire!
Ne calc' pagânii, frate, si tara-i la pieire!"
Ursan tresare, geme, s-aprinde-n gândul sau.
Dan zice: "De pe munte venit-am sa te ieu,
Sa mergem".
"Dar! sa mergem!" adauga Ursan
Si mult cu drag priveste grozavu-i buzdugan.
Apoi un corn apuca si buciuma în vânt.

IV

Deodata se aude un tropot pe pamânt,
Un tropot de copite, potop rotopitor!

Ursan cu al sau oaspe în fund, spre soare, cata,
Si vad sub cerul luciu, în zarea-nflacarata,
Zburând o herghelie de armasari zmeiosi,
Cu coamele în vânturi, cu ochii scânteiosi,
Si-nfiorând câmpia de-o aspra nechezare.
Un voinicel în floare, pe-un alb fugar calare,
Îi mâna c-un harapnic ce-n urma lor pocneste
Si ca un sarpe negru prin aer se-nvârteste.
Ursan le-atine calea si caii stau în loc.
Apoi catre voinicul ce poarta busuioc
El zice: "Fulgo! prinde-mi pe murgul cel tintat,
Mos Dan si eu la Nistru ne ducem pe luptat!"
"Dar eu, întreaba Fulga, eu sa nu-mi cerc puterea?"
"Tu sa ramâi aice ca sa-mi pazesti averea."

Frumos odor e Fulga! si nalta-i e faptura!
Sub genele-i umbroase doi ochi lucesc ca mura,
Si parul sau de aur în creti lungi se lasa
Ca pe strujanul verde un caier de matase.
El are glas puternic în gura rumeoara
Si mers cu leganare de gingasa fecioara.
Oricine-1 vede-n soare cu pelita lui alba,
Purtând la brâu un palos si pe grumaji o salba,
Se-ntreaba: ce sa fie, fecior de zmeu, ori fata?
Iar când pe sub altita camasii înfirata
Zareste la lumina doi crini iesiti în unda,
Doi pui în neastâmpar de lebada rotunda,
Rapit de dor, el cade pe gânduri câte-un an!...

Voinicul e viteaza copila-a lui Ursan.
Ea intra-n herghelie cu pasul îndraznet
Si merge drept la murgul salbatic si razlet,
Zicând lui Dan ce-n treacat îi da povatuiele:
"Mos Dane! tu cu-a tale si eu cu ale mele!"
Sirepul o zareste, ridica narea-n vânt,
Încrunta ochiul, bate copita de pamânt,
Zburleste coama, salta, în laturi se izbeste;
Dar Fulga zvârle latul, de gât îl arcaneste
Si repede ca gândul, s-arunca usurel,
Îi pune mâna-n coama si-ncaleca pe el.
Gemând, el sare-n aer pe patru-a lui picioare,
Azvârle, se framânta, se spumega-n sudoare
Si-n zbor plecând deodata, nebun de groaza, murgul
S-afunda-n largul spatiu si spinteca amurgul...
Dar când steluta lunii apare viu la lume,
Copila se întoarce cu murgul alb de spume
Si zice: "Iata calul! El stie-acum de frâu
Ca palosul de mijloc si mijlocul de brâu."
Ursan cu drag raspunde: "Aibi parte de noroc!"
Apoi cu Dan batrânul, arzând de mare foc,
Încaleca si-n umbra dispar ca într-un nor...
Iar Fulga-i urmareste cu sufletul în dor.

V

E noaptea înstelata, e calda, linistita!
Se pare ca din ceruri pe lumea adormita
Pluteste-o lina, dulce, divina îndurare,
Dar ea nu poate stinge avântul de turbare
Ce duce calaretii pe-ntinderea pustie,
Precum doi spectri gemeni mânati de-o vijelie.
Ei zbor tacuti sub ochii stelutelor trezite
În orizontul negru ce-i soarbe si-i înghite.
S-afund mereu în taina noptii; dar gândul lor
De mult e cu tatarii în lupta de omor.
Otinta de lumina prin umbra viu înoata.
Ea creste, se înalta pe zare ca o roata
Si umple de vapaie cerestile abisuri.
Paduri, movile, râuri apar cazute-n visuri,
Dar leul de la munte si vierul de pe vale
Nu vad prin vis de sânge decât Moldova-n jale.
"E rosie luna!" zice din doi cel mai batrân.
"E luna însetata de sânge de pagân!"
Raspunde cel mai aspru... Si puii lor de zmei
Se duc tragând doi spectri de umbra dupa ei.
Se duc vârtej ca gândul plecat în pribegie,
Se duc pân' ce-a lor umbra întinsa pe câmpie
Le trece înainte si pân' ce se lovesc
În ochi cu faptul zilei... Atunce se opresc.

Si iata-i pe o culme nocturnii calatori,
Lucind sub cerul palid în mantie de zori!
Ei lasa jos pe coasta sa pasca armasarii
Si stau privind în vale cum fac pârjol tatarii.
Cinci sate ard în flacari pe câmp, si fumul lor
Se-ntinde ca o apa, pluteste ca un nor
De-a lung pe sesul umed, si zboara sus în aer,
Ducând cu el un vuiet de larma si de vaier.
Prin fum se zaresc umbre fuginde, ratacite,
Copii marunti, si mame, si fete despletite,
Si cai scapati în fuga, si câini, si boi în turme,
Goniti de tatarimea ce calca pe-a lor urme.
Ici, colo, se vad cete în lupta înclestate,
Miscari de brate goale în aer ridicate,
Luciri de arme crunte patate ros cu sânge
Pe care-o raza vie din soare se rasfrânge.
Apoi din vreme-n vreme o ceata luptatoare
Se-mprastie cu graba, lasând cadavre-n soare!
Iar lânga Nistru, multa urdie tatareasca
Naprasnic se ucide cu gloata româneasca.

Dan zice: "Mai Ursane! acolo e de noi!
Acolo râde moartea în crâncenul razboi.
Acolo sa dam proasca, sub ochiul cel de sus,
Tu dinspre faptul zilei, si eu dinspre apus,
Si cale sa deschidem prin aprigul dusman...
La lucru-acum, fârtate! la lucru, mai Ursan!"
"Amin si Doamne-ajuta!" Ursan voios raspunde,
Si-n gloata fiecare ca viforul patrunde.

VI

Ursan naval' s-arunca în neagra tatarime,
Croind o pârte larga prin deasa ei multime.
Sub mâna-i buzduganul, unealta de pieire,
Ca un balaur face în juru-i o rotire,
Un cerc de moarte-n care amar de cine-i prins
Sarmanu-nchide ochii si soarele-i s-a stins!

În laturi, înainte, în urma-i totul moare!
Zbor creierii din tidve sub ghioaga zdrobitoare,
Si-n urma, si-mprejuru-i, si-n laturi semanate
Zac sute de cadavre cu capete sfarmate.
Si astfel ne-mpacatul Ursan mereu lucreaza,
Si spre apus prin sânge mereu înainteaza.
Ca dânsul, Dan batrânul, erou întinerit,
Tot vine dupa palos spre mândrul rasarit.
El intra si se-ndeasa în gloata tremurânda
Ca junghiul cel de moarte în inima plapânda,
Si palosu-i ce luce ca fulger de urgie
Tot cade-n dreapta, -n stânga si taie-n carne vie...
Fug toti si pier din cale-i!... El striga: "Steie fata
Cui place vitejia, cui s-a urât de viata!"
Dar nime nu-ndrazneste la glasu-i sa apara,
Caci el se-nainteaza precum un stâlp de para,
Si cine-1 vede falnic, aprins, cu fruntea sus,
Îi pare ca alt soare se-nalta din apus.
Si astfel ambii oaspeti ai mortii ne-mpacate
Cosesc la vieti în floare pe straturi sângerate
S-ajung ei fata-n fata prin apriga furtuna,
Si armele lor ude crucis le împreuna.
"Noroc pe, Ursane!"
"Si pe, tot noroc!"
Dar n-a sfârsit cuvântul Ursan si cade-n loc,
Strapuns de o sageata ce-i intra-n piept adânc.
El scapa buzduganul, se pleaca pe oblânc
Si greu se prabuseste c-un geamat de pe cal.

Tatarii ca zavozii pe dânsul dau naval'!
"În laturi, litfe!" striga la ei viteazul Dan,
Punându-se de paza la capul lui Ursan.
Cu calu-n mâna stânga, cu pala-n mâna dreapta,
Amenintând cu ochii tatarii, mi-i asteapta
Precum asteapta zimbrul de lupi înconjurat
Sa-i zvârle cu-a lui coarne pe câmpul spaimântat.
Dar nici gândesc pagânii sa deie piept cu el,
Caci palosu-i naprasnic e vultur de otel.
Retrasi în jur deoparte, nemernici, sperieti,
Ei scot din a lor arcuri un vifor de sageti,
Si Dan, lovit în coaste, sopteste cu oftare:
"Ursane, pentru tine de-acum nu e scapare!"
Zicând, el cade-aproape, se sprijina-ntr-o mâna
Si palosul lui tine în loc ceata pagâna.

O! Dane capitane! puterile-ti slabesc
Si norii pe deasupra-ti trecând se învârtesc.
Tu mori! si tatarimea s-apropie de tine!

Dar iata din pustiuri un alb vârtej ca vine
Si trece prin urdie ca printr-un lan de grâu.
E un voinic calare pe-un cal ce n-are frâu,
Voinic, în brâu cu palos si pe grumaz cu salba.
E Fulga, ce apare ca o fantasma alba
Si grabnic pe-al ei tata rapeste din gramada,
Apoi cu el dispare ca soimul cu-a sa prada.

"Alah!" racnesc tatarii catând cu groaza-n urma...
Dar ce vad ei deodata, caci glasul lor se curma?
Ei vad curgând pe dealuri arcasii din Orhei
Ce vin cu-o falca-n ceruri, aprinsi ca niste zmei!
Un lung fior de spaima patrunde într-o clipa
Prin deasa tatarime ce-i gata de risipa,
Si toti pe loc la fuga plec iute, se duc orbi,
Cum pleaca din câmpie un nor întins de corbi.
Amar e de razletul ce-n urma lor ramâne!
Si cade, mic sau mare, pe mâinile române!
În fata cu românul nu-i mila, nu-i iertare,
Nici chiar în sân de mama nu poate-avea scapare.
O stiu de mult tatarii, o stiu de la batrâni
Si fug, nevrând s-asculte de sefi, de-ai lor stapâni
Tot omul vede moartea s-alearga-nspaimântat.
Cel viu uita si lasa pe mortul ne-ngropat
Si far-a-ntoarce capul se duce-orice pagân,
Ca-n umbra fiecarui s-avânta un român!

Iar hanu-si smulge barba, îsi rupe salul verde
Privind urdia-ntreaga în clipa cum se pierde.
Sub ochii lui în lacrimi, pe câmpul cel de lupte
Apar gramezi de lesuri, gramezi de arme rupte,
De cai ucisi, de care, de corturi risipite,
Si tuiurile oastei de oaste parasite!

O! pas cumplit al soartei! Tot ce-i era de fala,
Cai, steaguri, cete mândre, stralucitoare arme,
Cladiri de visuri nalte, magie triumfala,
A fost de-ajuns o clipa ca totul sa se darme!

VII

Ghirai a trecut Nistrul înot pe calul sau,
Luând pe Dan ranitul ca prada si trofeu.
El merge de se-nchide în cortu-i, umilit,
Precum un lup din codri ce-a fost de câini gonit.
Trei zile, trei nopti hanul nu gusta-n suflet pace.
Întins ca un cadavru jos pe covor el zace,
Dar când revine, palid, din lunga-i desperare,
În ochii lui trec fulgeri de cruda razbunare.
El striga sa-i aduca sub cort pe Dan batrânul.

Desi cuprins de lanturi, maret intra românul!
"Ghiaur! zice tatarul cu inima haina,
Ce simte firul ierbii când coasa e vecina?"
"Ea pleaca fruntea-n pace, raspunde capitanul,
Caci are sa renasca mai frageda la anul!"

Ghirai cade pe gânduri, lasându-si capu-n piept,
Si, îmblânzindu-si glasul: "O! Dan, om întelept!
Te stiu de mult pe tine, cunosc al tau renume
Din graiul plin de lacrimi orfanilor din lume.
Pe multi tatari cuprins-ai de-ai mortii reci fiori!
Acum îti veni rândul si tie ca sa mori.
Priveste! lânga usa calaul te pândeste
Cu streangul si cu pala ce-n mâna-i zânganeste.
Un semn, si capu-ti zboara la câini si la vulturi,
Si suiletu-ti se pierde în lumea de ghiauri.
Dar însa îmi fac mila de ani si de-a ta minte,
Gândind la batrânetea ce-apasa-al meu parinte,
Si vreau, cu daruri multe, pe tine-a te ierta
De vrei tu sa te lepezi acum de legea ta!"

Crestinul Dan, batrânul cu suflet luminos,
Înalta-a lui statura si zice maiestos:
"Ceahlaul sub furtuna nu scade musuroi!
Eu, Dan, sub vântul soartei sa scad pagân nu voi.
Deci, nu-mi convine viata miselnic câstigata,
Nici pata fardelegii în fruntea mea sapata.
Rusinea-i o rugina pe-o arma de viteaz,
Un vierme ce manânca albeata din obraz.
Cui place sa roseasca, roseasca... eu nu vreu
Nici pata pe-a mea arma, nici pe obrazul meu.
Alb am trait un secol pe plaiul stramosesc
Si vreau cu fata alba senin sa ma sfârsesc,
Ca dupa-o viata lunga, ferita de rusine,
Mormântul meu sa fie curat si alb ca mine!
Asa m-a deprins Stefan, usoara tarna-i fie!
La trai fara mustrare si fara prihanie.
Nu-mi trebuie-a ta mila, nu vreau a tale daruri.
Tu îmi întinzi o cupa mult plina de amaruri,
Departe ea de mine!... mai drept e ca sa mor!...
Iar daca ai tu cuget si-ti pasa de-al meu dor,
Ghirai, ma lasa, lasa în ora mortii grele
Sa mai sarut o data pamântul tarii mele!"

Uimit, Ghirai se scoala, cu mâna lui desface
Unealta de robie sub care leul zace,
Cumplitul lant ce-l leaga cu strânse noduri sute,
Si zice grabnic: "Tata, ia calul meu si du-te!"

Batrânul Dan ferice se duce, Nistrul trece,
Si-n aerul Moldovei se umila pieptu-i rece,
Si inima lui creste, si ochii-i plini de jale
Cu drag privesc prin lacrimi podoaba tarii sale.
Sarmanu-ngenuncheaza pe iarba ce straluce,
Îsi pleaca fruntea alba, smerit îsi face cruce
Si pentru totdeauna saruta ca pe-o moaste
Pamântul ce tresare si care-1 recunoaste...
Apoi el se întoarce la hanul, intra-n cort,
Suspina, sovaieste si, palid, cade mort!

Iar hanul, lung privindu-1, rosteste cu durere:
"O! Dan viteaz, ferice ca tine care piere,
Având o viata verde în timpul tineretii
Si alba ca zapada în iarna batrânetii!...

Radu Florescu

Scurtă biografie

Istoricul american de origine română Radu Florescu s-a născut la 22 octombrie 1925, în București.

A plecat în Marea Britanie, înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, unde tatăl său era ambasador. Aici a studiat la Universitatea Oxford.

S-a stabilit în jurul anilor '50 în Statele Unite ale Americii, unde și-a continuat studiile la Indiana University. Și-a urmat vocația, devenind doctor în istorie cu teza ''The Struggle against Russia in the Romania Principalities'' (''Lupta împotriva Rusiei în Principatele Române''), extrem de bine primită în mediile academice.

Personalitate a lumii științifice internaționale, a fost profesor emerit de istorie la Boston College și fondator și director al Centrului de Studii Est Europene (East European Research Center) (1986-2008) de la Boston College. În ultimii ani, el a oferit burse studenților români talentați pentru a studia în zona Boston.

A fost numit Consul onorific la Boston de către Ministerul român al Afacerilor Externe (1996).

A publicat numeroase studii istorice fundamentale pentru domeniile abordate. A predat la Boston College un curs intitulat ''Istoria legendelor'', fiind preocupat de modul în care se poate folosi legenda pentru a face loc adevărului istoric.
A scris despre Vlad Țepeș, în colaborare cu Raymond T. McNally, colegul său, utilizând, cu această ocazie, ''mitul lui Dracula'' pentru a introduce adevăruri istorice despre domnitorul român.

Primul roman, bestseller-ul ''În căutarea lui Dracula — O istorie adevărată a lui Dracula și legendele cu vampiri''/ ''In Search of Dracula: A True History of Dracula and Vampire Legends'' a fost publicat în 1972. Publicată de NYGraphic Society și, ulterior, de Little-Brown, cartea a fost tradusă în 15 limbi și a constituit sursă de inspirație pentru șase documentare realizate în diverse țări. Și cel de-al doilea volum ''Dracula, Prințul cu multe fețe; viața și timpurile sale'' / ''Dracula — Prince of Many Faces; His Life and His Times'' (1989) s-a bucurat de un mare succes editorial. În următorii ani, cei doi istorici au mai scris și alte volume legate de personalitatea domnitorului român.

Pe lângă numeroase articole academice și lucrări istorice, Radu Florescu a publicat în 2004, la Editura Militară, o monografie despre unul dintre strămoșii săi, generalul Ioan Emanoil Florescu (1819-1893) — ''Generalul Ioan Emanoil Florescu: organizator al armatei române moderne''. Recent, Radu Florescu a încheiat, împreună cu profesorul Matei Cazacu, o carte despre istoria familiei sale, ''Legăturile de sânge ale lui Dracula: O saga a familiei Florescu'' (Hamilton Books, 2013).

A fost căsătorit cu Nicole, și au avut împreună patru copii — Nicholas (Houston, Texas), John (New York City și București, fondatorul Studioului Chainsaw Europe, companie de post-producție audio-video din România, parte a grupului de comunicare Centrade Saatchi&Saatchi), Radu (București, CEO la Saatchi&Saatchi, una dintre primele persoane care au pus bazele industriei publicității românești la începutul anilor '90) și Alexandra (Lobkowicz, Praga), precum și 13 nepoți.

A murit la 18 mai 2014, la Mougins, în Franța, în urma unor complicații pulmonare.

Poveste de dragoste

vine lupul cel tînăr şi mă caută
ştiu că pot să-l ţintesc în frunte
zile în şir stau la pîndă
îl aştept în vizuina lui pînă ce trupul
îmi miroase a lup.
îl aştept aici
el sigur mă caută acasă între cei patru pereţi
doarme în patul meu
se gîndeşte la mine
îmi iubeşte femeia. seară de seară
mă aşteaptă la masă
uneori se plictiseşte atît de rău
încît începe să urle.

Între mine și cer

port larma sîngelui pe străzile albite
de soare - singur la capătul nopţii mărşăluind
după steaua mea mincinoasă
nu există soare acolo unde fragii negri
adîncesc pămîntul în oase.
între mine şi cer o fereastră
ca un animal viu îmi copie chipul.
copacii negri atîrnă de cer aidoma unor
nervi uriaşi răsfrînţi peste patrie.
singur la capătul nopţii larma sîngelui
sfîrşeşte într-o blană de vulpe
între mine şi cer fragii negri.

Despre casa mea

despre casa mea tot mai mulţi spun că e o nălucire
atunci din tată în fiu cei care au vorbit au
văzut cum regatul se surpă. neputincioşilor a strigat
regele
neputincioşilor pe voi nu am să vă iert.
despre casa mea tot mai mulţi spun că e o nălucire
şi au pornit s-o cotrobăie.

Adrian Păunescu - Scrisoare Către Guvernul României

Adrian Păunescu - Adio, Mamă Patrie, Adio!

Adrian Paunescu - Pacient

TEATRU/FILM 14 Iunie

Cu Cornel Coman (din filmografie: “Dragostea incepe vineri”, “Padurea nebuna” "Buzduganul cu trei peceţi", "Ecaterina Teodoroiu", "Cireşarii")

Biografie Cornel Coman

Actorul Cornel Coman s-a născut la 14 iunie 1936, in comuna Vizantea-Livezi, judetul Vrancea. A studiat la Liceul Unirea din Focșani si in 1963 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București.

A fost actor al Teatrului Bulandra din capitală si a jucat in piese ca Anchetă asupra unui tînăr care nu a facut nimic, Pescărușul de Cehov, Antoniu și Cleopatra, Iulius Cezar de W. Shakespeare, Centrul înaintaș a murit în zori etc.

Debutul in cinematografie a avut loc in 1966, cu filmul Diminetile unui baiat cuminte.

A fost casatorit cu Letitia Maria Coman si a avut un fiu. A murit la 5 mai 1980 in București, la varsta de 44 de ani.

În anul 1981 i s-a decernat post mortem premiul ACIN pentru întreaga activitate.

Filme cu Cornel Coman

Vezi filme

· Anul 1848 (1982)

· Totul pentru fotbal (1982) - Foarta

· Iancu Jianu, haiducul (1981)

· Al treilea salt mortal (1980)

· Ancheta (1980)

· Detasamentul Concordia (1980)

· Iancu Jianu, zapciul / Iancu Jianul, zapciul (1980)

· Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1980) - spătarul Petrea a Catincii

· La rascrucea marilor furtuni (1980)

· Avaria (1978)

· Das verschollene Inka-Gold (1978)

· Ecaterina Teodoroiu (1978) - Col. Jipa

· Pentru patrie (1978) - Marele Duce Nicolae al Rusiei

· Buzduganul cu trei peceți (1977) - Stoichita

· Fata buna din cer (1977) - sef de proiect

· Razboiul Independentei (Serial TV) / Razboiul Independentei (1977) - Marele Duce Nicolae

· Valentin si Valentina / (1977)

· Casa de la miezul noptii (1976)

· Douasprezece ore inainte de amurg / (1976) - maistrul constructor Sandu Iftodie

· Prin cenușa imperiului (1976) - Spelbul

· Speranta nu moare in zori / (1976)

· Ultimele zile ale verii (1976)

· Alarmă în deltă (1975) - Vlad

· Comedie fantastica / Comedie fantastică (1975) - Profesorul

· Pe aici nu se trece (1975) - Ionescu

· Pescărușul (1974) - Doctorul Evgheni

· Trecătoarele iubiri (1974)

· Trei scrisori secrete (1974)

· Felix și Otilia (Serial TV) / Felix și Otilia (1973) - dublaj voce Leonida Pascalopol

· Hotul invizibil / (1973) - comisarul

Regizorul Serban Creanga (din filmografie: “Proprietarii”, “Labirintul”, “Clipa de ragaz”).:

Biografie Șerban Creangă

Serban Creanga s-a nascut pe 14 iunie 1944. A absolvit regia de film la "Institutul de Arta Dramatica si Cinematografica Ion Luca Caragiale" din Bucuresti in 1968.

In 2004 a facut un film documentar-artistic despre faptele eroice savarsite de piloti romani sanitari femei, in Al Doilen Razboi Mondial, de "Escadrila alba", in care mai multe tinere au salvat viata a peste 1500 de soldati romani de pe ambele fronturi, de Est si de Vest, eroina fiind Marina Dragescu, care a fost onorata si decorata abia 60 de ani dupa acel eveniment.

Filme regizate de Șerban Creangă

· Distinctii militare românesti (2000)

· Clipa de răgaz (1986)

· Labirintul (1980)

· Speranta (1979)

· Proprietarii (1973)

· Asteptarea (1970)

· Căldura (1969)

Maxim Gorki (Alexei Peskov), prozator şi dramaturg rus (piese de teatru: “Azilul de noapte”, trilogia autobiografică “Copilăria mea”, “La stăpîni”, “Universităţile mele”)

Biografie Maxim Gorki

Alexei Maximovici Peșkov (în limba rusă Алексей Максимович Пешков, n. 16 martie 1868 (S.N. 28 martie)– d. 18 iunie 1936), mai bine cunoscut ca Maxim Gorki (Максим Горький), a fost un scriitor rus/sovietic, fondator al realismului socialist în literatură și activist politic. S-a născut în orașul Nijni Novgorod și a murit la Moscova. Din 1906 până în 1913 și din 1921 până în 1929 a trăit în străinătate, în special pe Insula Capri. După reîntoarcerea în Uniunea Sovietică, a acceptat politica culturală a vremii, dar nu i s-a mai permis să părăsească țara.

Alexei Maximovici Peșkov s-a născut la Nijni Novgorod, la 28 martie stil nou 16 martie stil vechi1868. A rămas orfan la vârsta de nouă ani și a fost crescut de bunica sa, o excelentă povestitoare. La moartea ei, tânărul Alexei Maximovici a încercat să se sinucidă, în decembrie 1887. Apoi, a rătăcit pe jos prin tot Imperiul Rus, timp de cinci ani, lucrând în diferite locuri și acumulând o mulțime de impresii pe care le va folosi mai târziu în operele sale.

Maxim Gorki^[2] a fost pseudonimul său literar. Gorki s-a împrietenit cu Lenin după ce s-au întâlnit în 1902. Câtă vreme a fost închis, pentru scurt timp, în fortăreața Petru și Pavel^[3] în timpul revoluției eșuate din 1905, Gorki a scris piesa de teatru Copiii soarelui, care avea acțiunea plasată în timpul epidemiei de holeră din 1862, dar care trata de fapt evenimentele contemporane.

În timpul primului război mondial, apartamentul lui din Petrograd s-a transformat în centrul de comandă al bolșevicilor, dar, în cele din urmă, relațiile lui cu comuniștii s-au deteriorat. La numai două săptămâni de la victoria Revoluției din Octombrie el scria: „Lenin și Troțki n-au nici cea mai vagă idee despre drepturile omului. Ei sunt deja corupți de otrava murdară a puterii, asta se vede după lipsa de respect nerușinată față de libertatea cuvântului și față de alte libertăți civice pentru care a luptat democrația”. Scrisorile lui Lenin către Gorki din 1919conțin amenințări: „Te sfătuiesc să-ți schimbi anturajul, vederile, acțiunile, altfel viața și-ar putea întoarce fața de la tine”.

În august 1921, prietenul său Nicolai Gumiliov, coleg-scriitor și soțul Annei Ahmatova, a fost arestat de CEKA din Petrograd pentru vederile monarhiste. Gorki s-a deplasat personal la Moscova, a obținut chiar de la Lenin personal ordinul de eliberare al lui Gumilov, dar, la întoarcerea la Petrograd, a aflat că prietenul său fusese deja împușcat. În octombrie, Gorki a emigrat în Italia, având ca motiv oficial deteriorarea stării de sănătate: suferea de tuberculoză.

Potrivit lui Alexandr Soljenițîn, reîntoarcerea în Uniunea Sovietică a lui Gorki a fost motivată de interese materiale. În Sorrento, lui Gorki i-au lipsit banii și gloria. El a vizitat URSS de câteva ori după 1929, iar, în 1932, Stalin personal l-a invitat să se repatrieze, oferta fiindu-i acceptată. În iunie 1929, Gorki a vizitat Solovki, (curățată pentru această ocazie) și a scris un articol pozitiv despre Gulagurile care aveau deja o proastă reputație în occident.

Reîntoarcerea lui Gorki din Italia fascistă a fost o victorie propagandistică majoră a regimului sovietic. El a fost decorat cu Ordinul Lenin și i s-a dat o reședință de lux în Moscova (fosta proprietate a milionarului Riabușinski, în zilele noastre devenită Muzeul Gorki), și o casă de odihnă în suburbii. Una dintre străzile centrale ale Moscovei, Trevskaia, a primit numele lui, la fel ca și orașul lui natal.

Cel mai mare avion din lume de la mijlocul deceniului patru al secolului trecut, Tupolev ANT-20 (fotografie), a fost numit de asemenea Maxim Gorki. Avionul a fost folosit pentru scopuri propagandistice în dese zboruri demonstrative pe deasupra capitalei.

În 1933, Gorki a publicat o carte dezonorantă despre Belomorkanal, canal realizat exclusiv cu munca forțată a deținuților din Gulag, prezentat ca un exemplu de „reabilitare de succes a foștilor dușmani ai proletariatului”.

Odată cu creșterea represiunii staliniste și îndeosebi după moartea lui Serghei Kirov, Gorki a fost plasat în mod neașteptat sub arest la domiciliu în casa sa din Moscova. I se aduceau în fiecare zi o ediție specială a ziarului Pravda în care nu se găsea nicio știre despre arestări sau epurări.

Maxim Gorki a murit în iunie 1936, la scurt timp după moartea subită a fiului său, Maxim Peșkov, survenită în mai 1935. Ambele decese au fost privite cu suspiciune în epocă, dar zvonurile de otrăvire nu au putut fi niciodată demonstrate. Stalin și Viaceslav Molotovs-au numărat printre cei care au purtat pe umeri coșciugul lui Gorki în timpul funerariilor.

În timpul procesului lui Buharin din 1938, una dintre învinuirile aduse a fost și aceea că Gorki a fost ucis de un agent NKVD din subordinea lui Nikolai Ejov.

Orașul natal al lui Gorki a reprimit, în 1990, vechiul nume de Nijni Novgorod.

Cele mai importante lucrări

Scrieri autobiografice

· 1913 – 1914: Copilăria (Детство)

· 1915 - 1916: În lume (В людях)

· 1923: Universitățile mele (Мои университеты).

Romane

· 1899: Foma Gordeev (Фома Гордеев), unde sunt descrise figuri tipic burgheze

· 1900 - 1901: Cei trei (Трое)

· 1907: Mama (Мать), unde este descrisă participarea la lupta revoluționară a unei femei ai cărei fii fuseseră arestați

· 1908: O confesiune (Исповедь)

· 1909: Vara (Лето)

· 1909: Orășelul Okurov (Городок Окуров)

· 1910: Viața lui Matvei Cojemeakin (Жизнь Матвея Кожемякина)

· 1925: Întreprinderile Artamonovilor (Дело Артамоновых)

· 1925 - 1936: Viața lui Klim Samgin (Жизнь Клима Самгина).

Schițe și povestiri

· 1892: Makar Ciudra (Макар Чудра)

· 1894: Celkaș (Челкаш)

· 1895: Cântecul șoimului (Песня о Соколе)

· 1897: Malva (Мальва)

· 1898: Schițe și povestiri (Очерки и рассказы), prima scriere a lui Gorki, care cunoaște un succes extraordinar și care descrie evidențiază brutalitățile la care sunt supuși cei defavorizați ai soartei

· 1899: Douăzeci și șase de bărbați și o fată (Двадцать шесть и одна)

· 1901: Cântecul păsării furtunii (Песня о Буревестнике).

Teatru

· 1902: Azilul de noapte (На дне) , alte titluri: Din adâncuri, Fundătura, dramă ce înfățișează tabloul sumbru al lumii declasaților

· 1905: Copiii soarelui (Дети солнца).

Memorialistică

· Amintiri despre Tolstoi, Cehov și Andreev

GÂNDURI PESTE TIMP 14 Iunie

Vasile Alecsandri - Citate: