MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU VINERI 19 IUNIE 2020

PARTEA A DOUA - RELIGIE ORTODOXĂ; ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI

RELIGIE ORTODOXĂ 19 Iunie

Sf Ap Iuda, ruda Domnului; Sf Cuv Paisie cel Mare

Sfantul Apostol Iuda, ruda Domnului

Sfantul Apostol Iuda a fost unul din cei doisprezece Sfinti Apostoli ai lui Hristos, tragandu-se din semintia lui David si a lui Solomon. El s-a nascut in Nazaretul Galileii, din tatal sau, Iosif teslarul - care a fost dupa aceea logodnicul Preacuratei Fecioare Maria - si din maica sa Salomeea, nu cea din Betleem, ci alta, care a fost fiica lui Agheu, fiul lui Varahie si fratele lui Zaharia. Pe ea a luat-o Iosif in insotire legiuita si i-a nascut pe acesti fii, care sunt pomeniti in Evanghelia lui Matei: Iacob, Iosie, Simon si Iuda. insa acest Sfant Iuda se numeste Iuda al lui Iacov - adica fratele lui Iacov cel numit fratele Domnului -, caci pentru smerenie, singur se facea nevrednic sa se numeasca fratele Domnului dupa trup, de vreme ce la inceput a gresit din nestiinta fata de El, pe de o parte pentru necredinta, iar pe de alta pentru neiubirea de frate. Cu necredinta a gresit, precum adevereste despre aceasta Sfantul Ioan, zicand: Nici fratii lui nu credeau in El.

Talcuind aceasta, Sfantul Teofilact spune ca feciorii lui Iosif sunt frati ai Lui si zice: "Il ocarasc fratii lui, feciorii lui Iosif, intre care este si acest Iuda. Insa de unde aveau ei aceasta necredinta? Din socoteala cea putreda si din zavistie, pentru ca obiceiul rudeniilor este ca totdeauna sa urasca mai mult pe ai sai, decat pe cei straini". Deci este aratat ca Iuda de la inceput a gresit intru nestiinta catre Hristos, cu necredinta si cu zavistia. El a mai gresit si cu neiubirea de frate, precum se scrie despre aceasta in Viata Sfantului Iacov, fratele Domnului, pentru ca Iosif - dupa intoarcerea din Egipt - impartind pamantul sau fiilor lui cei firesti, pe care i-a avut cu femeia cea dintai, a voit sa faca parte si Domnului nostru Iisus Hristos, Cel nascut fara de stricaciune, mai presus de fire, din Preacurata Fecioara, fiind Acela atunci inca prunc mic, iar ceilalti fii ai lui Iosif - intre care si acest Iuda - nu voiau sa-L primeasca la mostenire impreuna cu ei, ca pe Cel ce nu era nascut din aceeasi maica. Iar Iacov L-a primit pe El impreuna mostenitor la partea sa, si de aceea Iacov s-a numit dupa aceea "fratele Domnului". Deci Sfantul Iuda, stiind greselile sale cele mai dinainte, nu indraznea sa se numeasca fratele Domnului, ci numai al lui Iacov, precum scrie si in scrisoarea sa, zicand: "Iuda, sluga lui Iisus Hristos si fratele lui Iacov.". Acest sfant apostol are inca si alte felurite numiri.

Astfel, Sfantul Matei Evanghelistul il numeste Levi sau Tadeu si aceasta nu fara oarecare taine, pe care le putem cunoaste in parte din talcuiri, pentru ca Levi se numeste "impreunat" sau "din inima" sau "ca un leu". Deci Sfantul Iuda s-a numit Levi, pentru ca dupa greseala lui cea mai dinainte, ce o facuse din nestiinta, dupa ce a cunoscut ca Iisus este adevaratul Mesia, s-a alaturat langa Dansul cu dragoste din inima si ca un leu s-a nevoit cu barbatie pentru El. Drept aceea, cu dreptate si cu cuviinta s-au zis despre dansul aceste cuvinte, care oarecand s-au zis si despre Iuda cel dinainte, fiul lui Iacov si stramosul lui Hristos: ludo, pe tine te lauda fratii tai; culcandu-te, ai dormit ca un leu si ca un pui de leu. Iar Tadeu se talcuieste "laudator" si "marturisitor" sau "sanii laptelui". Deci Sfantul Iuda a fost numit Tadeu, caci, laudand si marturisind pe Hristos Dumnezeu, hranea din invataturile sale apostolesti ca prin niste sani de lapte pe cei ce erau prunci in credinta, adica pe cei dintai credinciosi ai Bisericii.

Mai sunt inca si unii care socotesc cum ca acest Sfant Iuda, iar nu altul, este numit Varsava in Faptele Apostolilor. Acolo se zice: Au voit apostolii si batranii cu toata adunarea sa aleaga pe un barbat dintr-insii si sa-l trimita in Antiohia cu Pavel si cu Varnava, anume pe Iuda, care se numea Varsava. Deci Varsava se talcuieste "fiul intoarcerii" si de aceea se numeste Sfantul Iuda Varsava, fiindca, dupa greselile sale cele de mai inainte catre Hristos, s-a intors la El prin pocainta, cu credinta si cu dragoste. Caci, in cele ce gresise mai mult, in acelea a aratat mare indreptare. El gresise mai intai prin necredinta, dupa aceea a crezut intr-insul fara indoiala si s-a facut Apostolul si propovaduitorul Lui. Gresise catre Hristos si prin neiubire, iar dupa aceea atat L-a iubit, incat si-a pus si sufletul pentru Dansul, pentru ca avea mare ravna pentru Hristos si dorea ca toata lumea sa-L cunoasca pe Hristos, adevaratul Dumnezeu, sa creada intr-insul, sa-L iubeasca si sa-si castige mantuirea. Aceasta ravna a lui este povestita si in Sfanta Evanghelie. Caci, pe cand Domnul graia catre ucenicii Sai: Cel ce ma iubeste pe Mine, va fi iubit de Tatal Meu si Eu il voi iubi pe el si singur Ma voi arata lui. atunci Iuda -nu Iscarioteanul, ci acest frate al Domnului dupa trup - a zis catre dansul: Doamne, ce este ca ai sa Te arati noua, si nu lumii? Ca si cum ar fi zis: "Doamne, nu numai noua sa ne dai cunostinta Ta, ci la toata lumea. Nu numai noua singuri sa ne arati mantuirea Ta, ci si la tot neamul omenesc, ca nu numai noi, robii si ucenicii Tai, ci si toata lumea, cunoscandu-Te pe Tine Facatorul si Mantuitorul sau, sa Te iubeasca cu caldura, sa-Ti slujeasca cu credinta si sa Te proslaveasca in veci".

Iar dupa inaltarea Domnului, Sfantul Apostol Iuda a propovaduit pe Hristos in felurite tari. Despre aceasta ne spune Nichifor, istoricul bisericesc, zicand despre dansul astfel: "Dumnezeiescul Iuda, nu Iscarioteanul, ci altul, care avea doua nume, Tadeu si Levi, fiul lui Iosif si fratele lui Iacov, cel aruncat de pe aripa bisericii, a propovaduit mai intai Evanghelia in Iudeea, Galileea, Samaria, si Idumeea, apoi in cetatile Arabiei, in partile Siriei si ale Mesopo-tamiei; iar mai pe urma, s-a dus in Edesa, in cetatea lui Avgar, unde mai inainte propovaduise pe Hristos alt Tadeu, care era unul din cei saptezeci de apostoli. Acolo, daca lipsea ceva din slujba acelui Tadeu, acest Iuda Tadeu le-a implinit bine".

Inca sa se mai stie ca Sfantul Iuda a binevestit cuvantul mantuirii si in Persia, iar de acolo a scris in limba greceasca Epistola soborniceasca catre toti credinciosii, care, desi este scrisa pe scurt, este insa de mare intelegere si plina de invataturi folositoare. Unele cuvinte din acea scrisoare sunt dogmatice, adica despre taina Prea Sfintei Treimi si a intruparii lui Hristos, despre deosebirea ingerilor buni de cei rai si despre infricosata judecata ce va sa fie; iar altele sunt invatatoare de obiceiuri, care sfatuiesc pe oameni a fugi de necuratiile pacatelor trupesti, de huliri, de mandrie, de neascultare, de zavistie si de uraciune, de mestesugiri si de viclesuguri, ca fiecare sa fie statornic in chemarea sa, in credinta, in rugaciune si in dragoste. Asijderea, ele mai invata a se ingriji de intoarcerea celor rataciti la adevarata credinta si a se pazi de eretici, ale caror obiceiuri vatamatoare de suflet le-a vadit luminos, iar pierzarea lor a aratat-o asemenea cu a sodomitenilor.

In scrisoarea sa arata inca si aceasta, ca nu este destul pentru mantuire, ca sa se lepede cineva de paganatate si sa fie chemat la sfanta credinta, ci se cuvine ca, pe langa credinta, sa faca si fapte bune cuviincioase chemarii si vrednice de mantuire. Pentru aceasta el aduce spre pilda pe ingerii si oamenii pedepsiti de Dumnezeu. Pe ingerii rai Dumnezeu i-a legat in intuneric cu legaturile cele vesnice si spre judecata Sa ii pazeste, deoarece nu si-au pazit randuiala lor. Pe oamenii cei scosi din Egipt i-a pierdut in pustie, deoarece n-au umblat dupa chemarea lui Dumnezeu, ci s-au abatut la indaratnicii. Astfel Sfantul Apostol Iuda a aratat in trimiterea sa prin cuvinte scurte lucruri mari.

El a suferit multe dureri si osteneli, trecand prin multe tari, propovaduind pe Hristos, botezand si incredintand popoarele si pova-tuindu-le la mantuire. Apoi, dupa ce s-a dus in partile Araratului, intorcand multime de popor de la inselaciunea idoleasca la Hristos, a fost prins de inchinatorii la idoli si, dupa ce l-au muncit mult, l-au spanzurat pe un lemn in chip de cruce. Si fiind strapuns cu sageti de cei necredinciosi, si-a sfarsit nevointa si alergarea sa, si a trecut la Hristos Dumnezeu, ca sa-si ia cununa cea vesnica a rasplatirii aposto-lesti la ceruri.

Cuviosul Paisie cel Mare 

Cuviosul Parintele nostru Paisie a fost din Egipt. El s-a nascut din parinti dreptcredinciosi, imbunatatiti si imbogatiti de obiceiuri bune si crestinesti, care aveau sapte copii asemeni lor in obiceiuri si fapte bune. Bogatia lor le era destula, incat puteau sa ajute si pe cei ce aveau trebuinta; caci, cu cat imparteau la saraci averile lor, cu atat mai mult Dumnezeu le inmultea toate.

Murind tatal lor, a ramas toata grija copiilor si a lucrurilor pe seama maicii lor. insa cea mar mare grija ii pricinuia ei Paisie, ca unul ce era mai mic decat toti copiii ei. De aceea, fiindca ea se intrista mult, i s-a aratat ingerul Domnului intr-o noapte si i-a zis: "Dumnezeu, Tatal sarmanilor, m-a trimis sa-ti spun pentru ce te intristezi atat pentru grija copiilor tai, ca si cum ai avea grija de ei numai tu singura si nu si Dumnezeu? Deci nu te intrista, ci inchina lui Dumnezeu pe un fiu al tau, prin care se va slavi numele Sau cel sfant, care de-a pururea se slaveste".

Iar ea, auzind acestea, a zis: "Toti copiii mei sunt ai lui Dumnezeu, sa-si ia pe care voieste". Dar ingerul, apucand de mana pe Paisie, a zis: "Acesta este bineplacut Domnului!" Atunci ea a zis catre inger: "Acesta nu este vrednic pentru slujirea si slujba lui Dumnezeu, ci ia mai bine pe unul din cei mai mari care va fi vrednic". Ingerul a zis: "O, preabuna femeie, tu zici ca Paisie nu este vrednic spre slujirea lui Dumnezeu pentru tineretea lui, insa sa stii ca puterea lui Dumnezeu se arata in cei neputinciosi. Acesta, cel mai mic decat ceilalti, este mai ales de Dumnezeu". Acestea zicand, ingerul s-a dus, iar femeia, desteptandu-se din somn, se minuna de dumnezeiasca porunca si-L slavea pe Dumnezeu, zicand: "Doamne, faca-se mila Ta spre noi si spre robul tau Paisie!" Acestea si altele asemenea a zis, rugandu-se si multumind lui Dumnezeu. Apoi, luand pe copil, l-aafierosit lui Dumnezeu.

Dumnezeiescul Paisie, fiindca era temator de Dumnezeu, odata cu cresterea varstei, a crescut si in dumnezeiescul dar, iar inima lui s-a ranit de dumnezeiasca dragoste si a dorit petrecerea monahiceasca. Deci, ajungand la varsta vrednica sa lucreze poruncile Domnului, a fost povatuit de dumnezeiescul dar si s-a dus in pustia Schitului, ca un miel fara de rautate, la pastorul oilor cuvantatoare, adica la dumnezeiescul Pamvo, care, avand darul de a vedea mai inainte, a cunoscut cele ce erau sa fie pentru Paisie. Deci, primindu-l cu multa bucurie, l-aimbracat in cuviosul chip al monahilor.

Dar, fiindca Paisie era vas ales al dumnezeiescului dar, era povatuit de acesta la toata fapta buna. Si intai a ispravit bine nevointele ascultarii si ale rabdarii, facand cu osardie toate acelea, pe care i le poruncea parintele lui cel duhovnicesc. Apoi s-a apucat de mai multa si mai aspra patimire, dorind a ajunge la sporirea celor desavarsite. Iar dumnezeiescul parintele nostru Pamvo, vazandu-l ca dorea ispravile cele mai inalte, i-a zis: "Fiul meu, Paisie, nu se cuvine celui nou incepator sa caute la fata vreunui om, ci sa-si plece pururea capul in jos si cu mintea sa sa gandeasca necontenit la cele ceresti, privind frumusetile si podoabele negraitei slave a lui Dumnezeu si, dintr-o privire ca aceasta, sa slaveasca atotputernica bunatate a lui Dumnezeu, Facatorul nostru de bine".

Iar Paisie, auzind aceste cuvinte folositoare de suflet, s-a umplut de dor dumnezeiesc si le-a savarsit cu lucrul. De atunci au trecut trei ani, pazind aceasta porunca cu atata tarie, incat n-a vazut deloc fata de om, ci se indeletnicea cu totul in citirea dumnezeiestilor Scripturi si in cercetarea dumnezeiestilor intelesuri si cu acestea, ca si cu niste ape dulci, adapa si roura sufletul sau, precum zice proorocul David: Era ca un sad pururea inverzit si rasadit langa izvoarele apelor, care, adapandu-se, sporeste si infloreste si, la vremea potrivita, face rod copt si prea dulce. Si adeseori obisnuia a zice cu mult dor si acest grai al lui David: Cat sunt de dulci cuvintele Tale gatlejului meu, mai mult decat mierea gurii mele!

Astfel rugandu-se Paisie necontenit, stramtora si muncea trupul sau cu postiri si privegheri, dupa cuvantul apostolului, si il avea supus voilor sufletului. Iar dumnezeiescul Pamvo, vazandu-l ca sporea in duhovniceasca nevointa si in fapte bune, il indemna parinteste si-1 povatuia cu luare aminte la cele placute lui Dumnezeu; si asa, carmuindu-l bine si cu dreapta credinta, l-aaratat iscusit si lamurit, dupa fapta si dupa privire.

Dar batranul, apropiindu-se de sfarsitul sau, se silea de aici sa ajunga la cerestile bunatati, pe care dorea de mult sa le dobandeasca, si binecuvantand pe Paisie cu multe binecuvantari si spunand multe proorocii despre dansul, a trecut de la pamant catre cele ceresti. Deci in acest chip Paisie se indulcea de nadejdile cele bune, pe care le avea, iar eu, smeritul Ioan, care am scris aceasta povestire de fata, am ramas impreuna cu Paisie in una si aceeasi chilie, avand amandoi aceeasi socoteala, petrecand aceeasi petrecere si vietuire, dupa canonul ce il luasem de la duhovnicescul nostru parinte, intarindu-ne unul pe altul la fapta buna si sarguindu-ne amandoi pentru mantuirea sufletelor noastre.

Si trecand putina vreme, iar Paisie incalzindu-se cu caldura Sfantului Duh, se nevoia cu o mai inalta petrecere. El a inceput a posti toata saptamana si numai sambata manca, iar hrana lui era putina paine si sare. In celelalte zile ale saptamanii, in loc sa se hraneasca cu paine simtita, se indulcea si se veselea cu paine gandita, adica cu cuvantul lui Dumnezeu. Adeseori citea si cugeta la proorocia dumnezeiescului Ieremia, care i s-a si aratat de multe ori, precum zic unii, si ii talcuia intelesurile cele ascunse ale proorociei si cu acestea il indemna spre indragirea si dragostea bunatatilor celor fagaduite. Dar el totdeauna se intindea la cele dinainte, dupa dumnezeiescul Pavel, adica totdeauna se silea sa faca si alte fapte bune si nu se multumea cu cele mai dinainte.

Deci, pe langa saptamana care postea mai intai a adaugat si alta, si postea impreuna doua saptamani, iar sambata iarasi manca hrana lui cea obisnuita, adica putina paine si sare. Si cel mai minunat lucru era ca nimeni nu stia petrecerea lui cea intocmai cu a ingerilor, afara de Dumnezeu, care vede cele ascunse si nearatate. De aceea, robin-du-se de dragostea linistii, numai aceasta iubea, ca sa se roage si sa vorbeasca totdeauna cu Dumnezeu si, prin stralucirile ce se trimit afara de la El, sa se apropie de marginea doririlor - care este Dumnezeu.

Deci cunoscand eu ca dumnezeiescul Paisie avea niste ganduri ca acestea, adica sa petreaca singur, macar ca despartirea de el imi era mie lucru nesuferit, cu toate acestea am facut incercare ca sa cunosc chipul acelei linisti, de unde era: din povatuirea lui Dumnezeu, ori din insasi voia lui? Pentru aceea am zis catre el: "Frate Paisie, iata, te vad ca te stapanesti de indragirea linistii. Sa stii bine ca si eu am acelasi dor, insa nu stiu de unde ne-a venit noua un gand ca acesta. Deci vino sa rugam pe milostivul Dumnezeu, ca sa ne arate voia Lui cea sfanta si dupa acea voie sa facem: ori sa locuim impreuna, ori sa ne despartim unul de altul".

Acestea auzindu-le Paisie, a raspuns: "Bine zici, iubitul meu Ioan, asa sa facem, ca osardia noastra cea duhovniceasca sa fie bine-primita la Dumnezeu si fara indoiala". Acestea zicand, am petrecut noaptea aceea priveghind si rugand fierbinte pe Dumnezeu, ca sa ne arate voia Sa cea sfanta. Iar Dumnezeu, ca un bun si milostiv ce este, a ascultat rugaciunea noastra, si in vremea Utreniei, un inger dumnezeiesc ni s-a aratat noua, zicand: "Dumnezeu porunceste sa va despartiti si fiecare sa aiba locuinta deosebita. Iar tu, o, Ioane ramai in acest loc si fa-te multora povatuitor spre mantuire. Iar tu, o, Paisie, sluga lui Hristos, du-te de aici si mergi in partea de apus a pustiei. Acolo se va aduna prin tine popor nenumarat - zice Domnul -, si vei zidi o manastire, si numele Meu se va slavi in acel loc".

Acestea zicand ingerul, s-a facut nevazut. Deci noi, ascultand porunca Lui, ne-am despartit unul de altul. Eu am ramas la locul acela, iar Paisie, mergand in partea pustiei dinspre apus, a taiat o piatra si facand o pestera, a locuit intr-insa. Si atata s-a apropiat de Dumnezeu, prin covarsitoarea lui curatie si prin inalta lui petrecere, incat si Insusi Hristos i se arata lui de multe ori, si-l povatuia la fapte bune, precum va arata cuvantul ce urmeaza.

Intr-una din zile, dumnezeiescul Paisie, sezand in pestera sa si preamarind pe Dumnezeu, i s-a aratat Mantuitorul nostru, zicandu-i: "Pace tie, iubitul meu Paisie!" Iar Paisie, sculandu-se in picioare infricosat, a zis: "Iata robul Tau. Ce poruncesti, Stapane? Si care este pricina pogorarii Tale catre mine?" Iar Hristos a raspuns: "Vezi pustia aceasta, care are atata lungime si latime? Prin mijlocirea ta, aceasta toata am s-o umplu de pustnici, care vor slavi numele Meu!"

Iar alesul lui Dumnezeu, Paisie, cazand la pamant, a zis: "Acestea care le zici, Stapane Doamne, sunt supuse mainii Tale celei puternice si indata, cu vointa Ta, le-ai si savarsit. Ma rog insa bunatatii Tale, de unde vor avea cele de nevoie cei ce se vor aduna in pustia aceasta?" Iar Mantuitorul a raspuns: "Crede mie, ca de ii voi afla pe dansii avand dragoste intre ei - maica tuturor faptelor bune -si, de vor pazi poruncile Mele, eu voi avea toata grija de dansii, incat nu le va lipsi nimic din cele trebuincioase lor!"

Apoi dumnezeiescul Paisie a zis iarasi catre Domnul: "inca odata intreb bunatatea Ta: Cum vor putea ei trece lesne cursele vrajmasului si cum vor scapa de cumplitele lui ispite?" Iar Mantuitorul a zis: "De vor pazi cu blandete, cu dreptate si cu inima smerita, precum ti-am zis, poruncile Mele, nu numai ca ii voi elibera de razboaiele vrajmasului si de cursele lui cele viclene, ci ii voi arata si mostenitori ai imparatiei cerurilor!" Acestea zicand Mantuitorul, S-a inaltat cu slava la cer, iar sfintitul Paisie a luat mai multa frica intru sine, cucernicindu-se de porunca Mantuitorului catre dansul.

Dar ce mestesugeste zavistnicul si uratorul de oameni vrajmas? Vazand pe dumnezeiescul Paisie ca trece cu intemeiere peste cursele lui si ramane nevatamat de bantuielile lui, scrasnea cu dintii sai. Si, neputand a se apropia de dansul, pentru puterea ce luase de la Dumnezeu, a cautat sa-l biruiasca cu viclesug prin alta mijlocire, adica a incercat sa-l lipseasca de binele necastigarii si, prin urmare, de dumnezeiescul dar, si cu acest chip sa se apropie de dansul si sa-l biruiasca. De aceea vrajmasul s-a dus la un om bogat al Egiptului si i s-a aratat lui in chip de inger si a zis: "Du-te in pustie si acolo vei afla un om sarac, cu numele Paisie, insa bogat si impodobit stralucit cu faptele bune si vas ales al dumnezeiescului dar. Deci inchina-te lui, ducandu-i bani multi, ca sa imparta milostenie monahilor, care pustnicesc acolo". Iar bogatul, necunoscand diavoleasca amagire, a luat o sarcina de argint si de galbeni si s-a dus la Cuviosul Paisie. Dar Dumnezeu a descoperit robului Sau bantuirea diavolului si maiestria ce s-a mestesugit sa-i faca prin darnicia boierului. Deci Cuviosul Paisie a iesit intru intampinarea lui, iar boierul acela, vazandu-l, l-aintrebat: "Cine este Paisie si unde se afla?" Iar Paisie i-a zis: "Dar ce voiesti cu el?" Iar boierul i-a raspuns: "Am adus bani ca sa-i imparta milostenie la monahi". Iar cuviosul i-a zis: "Iarta-ne, omule, iubitorule de Hristos! Noi nu avem trebuinta de bani, daca voim sa locuim in pustia aceasta. Ia-i pe ei si du-te in pace si nu te intrista, caci Dumnezeu a primit daruirea ta. Daca banii care i-ai adus ca sa-i dai monahilor, ii vei imparti saracilor - caci in satele Egiptului sunt multi saraci si vaduve -, si daca ii vei chivernisi pe dansii, vei lua plata de la Dumnezeu mult mai multa". Iar boierul, ascultand cuvintele sfantului, s-a intors in Egipt.

Si intorcandu-se Paisie in pestera sa, i s-a aratat diavolul, zicand: "O, sila! Nu pot sa-ti fac nimic, Paisie, caci ai izgonit mestesugirile mele. Deci fug de la tine si ma duc sa ma lupt cu altii si la tine nu mai vin, caci m-ai biruit!" Iar cuviosul, certandu-l pe diavol, i-a zis: "Taci, diavole, ca esti plin de rautate!" Astfel, rusi-nandu-se diavolul, a fugit si nu mai indraznea sa se mai apropie de dansul.

Iar dumnezeiescul Paisie s-a dus in pustia cea mai dinauntru si cu trupul locuia acolo in nevointa aspra, iar cu duhul socotea cele ceresti si vorbea cu Stapanul Hristos. De aceea si dumnezeiescul Duh ce locuia in Paisie a binevoit a-l face privitor al dumnezeiestilor vistierii si al veseliei, de care se indulcesc acolo cei drepti, caci rugandu-se odata, a venit intru uimire si a fost rapit la cer. Iar acolo intai a privit la cele veselitoare si la frumusetile Raiului si din acelea s-a umplut de bucurie si de veselie. Apoi a vazut Biserica celor intai-nascuti, care este in cer, adica pe toti sfintii si, impartasindu-se de desfatarea cea nematerialnica si de indulcirea din vedenia aceea, s-a invrednicit de la Dumnezeu si a luat darul infranarii si al ajunarii.

Deci, cuminecandu-se cu Preacuratele Taine in fiecare Duminica, petrecea fara de alta hrana. Si sa nu fie cineva necredincios, din cei ce se pleaca dumnezeiescului cuvant, nici sa se indoiasca de cele zise, caci toate se supun dumnezeiestii porunci. Pentru aceasta, nu voi ascunde adevarul, caci cu impartasirea dumnezeiestilor Taine a petrecut saptezeci de ani, negustand alta hrana trupeasca. Iar aceasta nu este minunata, pe langa neasemuita putere a lui Dumnezeu, caci hrana cea trupeasca o cere firea pentru alcatuirea si petrecerea trupului, iar la cei mai inalti si mai presus de fire, cum era dumnezeiescul Paisie, puterea ziditoare a lui Dumnezeu, care este fara lipsa si nu se supune cu totul legii firii, da cu adevarat acest dar, care este mai presus de puterea si de firea omeneasca. in acest chip, mai presus de legea firii, a pazit fara hrana pana acum pe Proorocul Ilie si pe Enoh, si ii va pazi pana la vremea cea de pe urma. Acestea sunt destule spre dovada acestui dar mai presus de fire.

Si multime de monahi si de mireni alergau la dumnezeiescul Paisie, dupa buna voire a lui Dumnezeu, poftind sa locuiasca impreuna cu el. Si il inconjurau pe el ca albinele fagurele si se impartaseau fara de sat din mierea cea gandita si din prea dulcea lui invatatura, din care indulcindu-se, lasau lumea si cele din lume si in fiecare zi inmulteau numarul monahilor. Pe unii, care doreau sa se linisteasca deosebi, ii invata sa vorbeasca impreuna cu Dumnezeu prin rugaciune, iar pe cei ce voiau sa fie in supunere si ascultare, intru petrecerea cea cu adevarat fericita, ii punea sa locuiasca in viata de obste, impreuna cu alti frati, randuindu-le sa lucreze si lucrul de maini potrivit lor, pe de o parte ca sa nu sada degeaba, ci sa se iscuseasca si sa aiba trup cu indemanare la ostenelile faptelor bune; iar pe de alta, ca sa-si scoata hrana vietii lor din sudorile si ostenelile lor si sa miluiasca si pe cei saraci. Iar peste toate acestea le-a dat porunca necalcata, sa nu faca nimic, nici cel mai mic lucru din voia lor, fara socoteala si voia duhovnicescului lor parinte. In acest fel invata si purta grija de frati. Iar nevointa ce o facea el in liniste si in departare, cine poate sa o povesteasca cu de-amanuntul? Dumnezeiescul Paisie a intrat odata in pustia cea mai dinauntru si, gasind acolo o pestera, a locuit intr-insa trei ani. Si fiindca perii capului i-au crescut mult si s-au lungit, ce a socotit pururea fericitul? A pus un par in partea cea de sus a pesterii, a legat de el parul sau, si astfel se ruga mai cu sarguinta si mai cu osteneala. Si nu numai aceasta, ci si alte osteneli facea ziua si noaptea, infierbantandu-se de dragostea lui Hristos si socotind odihna acele nevointe aspre. Pentru aceasta si Mantuitorul s-a aratat lui precum s-a fagaduit in Sfanta Evanghelie si in vremea cand Paisie se ruga, iata se arata inaintea lui Mantuitorul nostru, cel mai dorit decat toate. Iar el, nesuferind a vedea dumnezeiescul Lui chip, a cazut la pamant, cutremurat si infricosat, zicand: "O, Hristoase Imparate, nepovestita Ta dragoste care o ai spre slugile Tale!" Iar Mantuitorul, intinzand mana Sa, l-aridicat si i-a zis: "Pace tie, sluga mea! Nu te infricosa, caci bunatatea Mea se veseleste foarte de lucrurile tale si rugaciunea ta este foarte bine primita si placuta Mie. Deci veseleste-te si ia plata preastralucita pentru aceste lucruri ale tale. Iata iti dau un dar ca acesta: Orice cerere vei face in numele Meu, sa ti se dea, si pentru oricare pacatosi vei mijloci la Mine, sa se ierte pacatele lor".

Iar Sfantul Paisie a zis: "Imparate Hristoase, macar de m-as invrednici eu ticalosul sa iau de la bunatatea Ta o iubire de oameni ca aceasta, adica sa mi se dea dar, ca sa cer cele ce se cuvin si cele ce-mi sunt trebuincioase mie, ca sa petrec lesne caile cele mantuitoare ale poruncilor Tale si sa dobandesc sfarsit bun, caci fara de pronia Ta, nu ne este cu putinta sa facem vreun bine. Caci daca Tu Ti-ai varsat pentru mantuirea noastra Sangele Tau cel de mult pret, ai primit sa rabzi moarte si ingropare si prin Invierea Ta ne-ai daruit noua viata vesnica, cate morti oare nu suntem noi datori sa rabdam pentru dragostea Ta?" Iar dupa ce Paisie a zis acestea, Mantuitorul l-abinecuvantat si S-a inaltat la ceruri. Iar ca sfantul a luat cu adevarat un dar ca acesta de la Dumnezeu, se va arata in cele ce urmeaza:

Un ascultator al unui batran a murit. Acela, amagindu-se de zavistnicul diavol, se afla in osanda nesupunerii si a neascultarii si lucrul cel mai rau a facut, ca a cazut si in alt pacat si nu s-a pocait, ticalosul. Deci batranul lui ruga de multe ori pe Dumnezeu sa-i arate unde a ajuns sufletul lenesului lui ascultator. De aceea i s-a aratat ca se muncea in iad cu munci cumplite si aspre. Si ranindu-se groaznic batranul cu inima, nu inceta a ruga pe Dumnezeu pentru el si, adaugand noi postiri pe langa postirea sa cea mai dinainte, a postit patruzeci de zile si atunci a auzit un glas ce-i zicea: "Acest suflet, pentru care te rogi fierbinte, se cade sa fie in iad pana cand voi veni cu ingerii si cu trambitele judecatii si atunci va lua cuviincioasa plata pentru lucrurile sale".

Batranul, auzind aceasta hotarare, s-a intristat foarte mult si, pe langa cele patruzeci de zile de mai inainte, a adaugat alte patruzeci de zile de postire si, umilindu-se pe sine mai mult, ruga pe Dumnezeu. Dar iarasi a auzit de la Dumnezeu: "Ramane in iad, pana voi veni pe norii cerului!" Deci, de vreme ce n-a putut sa plece dumnezeiasca milostivire sa-l ierte - si aceasta poate a facut-o Mantuitorul, ca batranul sa puna mijlocitor pe dumnezeiescul Paisie si astfel, ascul-tandu-l pe acesta, sa se adevereasca deplin fagaduinta ce i-a dat-o -, a alergat batranul la Paisie in pustia cea mai dinauntru, stiind indrazneala ce avea acela catre Dumnezeu si nadajduind ca singur el poate sa milostiveasca pe Dumnezeu. Iar Cuviosul Paisie, cunoscand prin dumnezeiescul dar venirea batranului, a iesit intru intampinarea lui si dupa sarutarea lor a zis catre el: "O, parinte, pentru ce ai venit la mine prostul si pacatosul si te-ai umilit atat de mult?" Iar batranul, povestind intamplarea ucenicului sau si rugile ce le-a adus la Dumnezeu pentru el si hotararea ce a auzit-o ca se va pedepsi in iad pana la venirea Domnului, i-a zis: "Pentru aceasta am venit sa rog pe cuviosia ta, ca impreuna sa te doara inima pentru el si sa rogi pe Dumnezeu pentru ticalosul meu ucenic, caci cred ca daca il vei ruga, te va asculta. Deci nu ma lasa suparat, ci roaga-L, caci altfel nu ma duc de aici".

Acestea zicand acel bun batran, a induplecat pe marele Paisie, mai mult cu lacrimile lui decat cu cuvintele, sa se roage lui Dumnezeu si sa milostiveasca indurarile Lui. Deci a zis Cuviosul Paisie: "O, sfintite parinte, cum este cu putinta sa ma apuc de un lucru ca acesta? Caci acesta este lucrul tau si al marii tale minti, macar ca de asta data nu te asculta Dumnezeu, pentru pricinile pe care El singur le stie, caci judecatile Lui sunt multe si adanci. insa, ca sa ascult porunca ta, iata, rog pe Dumnezeu impreuna cu cuviosia ta si orice se va arata placut Lui, faca-se. Deci, ramanand tu in acest loc, roaga pe Dumnezeu, iar eu ma duc sa-L rog in pustia cea mai dinauntru".

Si ducandu-se acolo, a stat la rugaciune si, inaltandu-si mainile si mintea la cer, a zis: "Ziditorule al tuturor, cauta spre rugile noastre, ale nevrednicilor robilor Tai si ca un bun libereaza din legaturile iadului sufletul ucenicului batranului!" Acestea si cele asemenea acestora rugandu-se lui Dumnezeu, n-a fost chip sa nu fie auzit - dupa nemincinoasa fagaduinta ce a luat. Deci indata, Hristos, Cel ce este de fata pretutindeni, nevazut, i s-a aratat lui si i-a zis: "Robul meu Paisie, ce ceri cu tot sufletul?" El a raspuns: "Doamne, Tu esti Cel ce cunosti toate! Tu stii ca cer sa miluiesti pe neascultatorul si pacatosul ucenic al batranului, care vai! se munceste in iad, ticalosul. Deci ma rog Tie, asculta-ma pe mine, robul Tau, si izbaveste-l ca un iertator si mult milostiv".

Mantuitorul a zis catre dansul: "Dar eu am hotarat ca el sa ramana in iad si sa se munceasca pentru neascultarea si pacatul lui, pana cand voi veni cu ingerii pe norii cerului!" Iar Paisie, alesul Domnului, rugandu-l, a zis: "Stapane al tuturor, dar ce lucru nu se supune poruncii Tale cand voiesti? iti este lesne Tie, Stapanul veacurilor si Facatorul tuturor celor ce sunt, sa faci si acum acelasi chip al venirii Tale".

Mantuitorul, auzind acestea, S-a inaltat la ceruri. Apoi S-a pogorat pe nori cu multa slava, cu ingeri si cu arhangheli, cu trambite, cu cete de drepti si cu toate acelea cate au sa se pogoare in ziua cea de apoi a judecatii, si a asezat scaune si divan infricosat. Pe urma a fost chemat si sufletul ascultatorului ce murise si, iesind din iad, a stat inaintea Judecatorului si a fost dat in mainile lui Paisie, si apoi batranului lui, care se ruga in ceasul acela cu multa nevointa, precum se invoisera mai inainte, ca sa se roage amandoi.

Deci a auzit glas de sus, zicandu-i: "Prin mainile slugii Mele Paisie, ia sufletul ucenicului tau care s-a eliberat din iad, si nu-1 vei mai vedea in munci, ci in odihna!" Atunci indata a venit sufletul ucenicului si a stat inaintea batranului si marturisea ca multe a patimit de la schingiuirile muncii pentru neascultare, fiindca aceasta i s-a facut pricina sa cada in pacat, si pentru pacat a incercat muncile cele cumplite ale iadului. Apoi zicea: "Dar prin rugaciunile tale si ale dumnezeiescului Paisie, S-a milostivit iubitorul de oameni, Dumnezeu, si m-a dezlegat din legaturile iadului; deci, iata, ma duc la locul dreptilor!"

Acestea s-au aratat batranului in vremea rugaciunii lui, iar dupa ce s-a incredintat pe deplin de mantuirea ucenicului sau, s-a dus indata la marele Paisie si l-agasit multumind lui Dumnezeu pentru mantuirea ucenicului care murise. Deci i-a spus vedenia ce o vazuse si Paisie i-a povestit batranului de infricosata venire a Domnului si de toate cele ce vazuse. Si au multumit amandoi lui Dumnezeu, Care a facut niste lucruri minunate ca acestea. Apoi batranul a zis catre marele Paisie: "Dumnezeiescule Paisie, iti multumesc foarte mult ca prin rugaciunile tale ai mantuit nu numai pe deznadajduitul meu ucenic, ci si sufletul meu care se primejduia cumplit de intristare! insa te rog sa-mi spui care este fapta ta minunata si care sunt nevo-intele tale, prin care te-ai invrednicit a lua niste daruri ca acestea?"

Iar marele Paisie i-a raspuns: "Iarta-ma, cinstite parinte, la mine smeritul nu se afla nici un lucru care sa fie vrednic de vreun dar ca acesta. Dar dumnezeiasca pronie, care iconomiseste niste lucruri ca acestea la cei ce cer din tot sufletul ajutorul ei, auzind rugaciunile tale, n-a trecut cu vederea multa ta dragoste ce ai aratat-o catre ucenicul tau. Caci ai urmat cu lucrul pe Dumnezeu iubitorul de oameni, Care, pentru noi oamenii - cei ce am fost izgoniti din Rai pentru neascultarea noastra si ne-am facut vrajmasi ai lui Dumnezeu din amagirea celui viclean -, S-a nascut din pururea Fecioara Maria, a fost crescut ca un copil, a patimit ca un om si, cu patimirea Sa, ne-a eliberat, si aratand catre noi cu fapta atata covarsitoare dragoste, a legiuit si cu cuvantul ca nu este nici un alt bine mai mare decat dragostea cea curata, prin care cineva isi pune si viata sa pentru prietenul sau, precum ti-ai pus si tu, parinte, pentru ucenicul tau. De aceea Domnul a ascultat rugamintea ta si a mantuit pe ucenicul tau. Iar eu sunt un pacatos si nu cunosc in mine nici un bine, pentru aceea sunt nevrednic de darurile lui Dumnezeu. Deci iarta-ma, o, prea sfintite suflete, si vino sa multumim si sa slavim pe Dumnezeu milostivul si iubitorul de oameni". Zicand acestea cu smerita cugetare, a slavit impreuna cu batranul pe Dumnezeu datatorul tuturor darurilor. Apoi, luand binecuvantare unul de la altul si luandu-si ramas bun, s-a intors fiecare la locuinta sa.

Iar parintele nostru Paisie, uitand de cele din urma, dupa dumnezeiescul Pavel, si intinzandu-se spre cele dinainte, s-a dat pe sine la nevointe si mai aspre. Deci inconjura pustia cea fara apa, pe de o parte ca sa se ascunda de oameni sa nu-i vada nevointele, iar pe de alta parte, ca sa se indulceasca de mierea linistii fara nici o suparare. Insa Dumnezeu n-a lasat in pustie pe un luminator atat de luminos, ci voind sa lumineze si pe altii, si cu lumina invataturii aceluia sa-i povatuiasca spre mantuire, i-a poruncit sa iasa in pustia cea din afara, ca sa intareasca pe fratii ce se aflau acolo si sa-i faca, cu invatatura sa, urmatori ai faptei lui celei bune si prieteni ai sfintitei lui petreceri cea intocmai cu a ingerilor.

Iar cuviosul a zis: "O, Doamne al meu, dar ce castig voi lua, daca voi lasa pustia in care ma indulcesc cu bucurie de cercetarea Ta si ma voi duce spre cercetarea altora, pe care nu m-am facut inca indestulat sa-i ocarmuiesc? Ma tem, Stapane, ca nu cumva, indelet-nicindu-ma de ocarmuirea acelora, sa nu pot face poruncile Tale cum se cuvine si sa ma osandesc eu, ticalosul, pentru lenevirea mea". Mantuitorul i-a raspuns la acestea: "Nu are plata intocmai osteneala ce o vei face pentru mantuirea altora, cu osteneala ce o faci aici in pustie, ci pentru aceea vei lua plata indoita si inmultite si stralucite rasplatiri in Ierusalimul cel de sus".

Atunci dumnezeiescul Paisie a iesit in pustia cea dinafara, dupa dumnezeiasca porunca si, afland fratii de venirea lui, alergau la dansul multime multa si ascultau invatatura lui cea preadulce, caci dupa adevar invatatura lui era izvor de-a pururea curgator, care izvora apa de nemurire. De aceea, dorind sa-l vad si eu, zice Cuviosul Ioan, fiindca era cu putinta ca din singura privirea lui sa primesc dar dumnezeiesc, m-am dus la dansul si mai inainte de a bate in chilia lui, l-am auzit^ dinauntru vorbind cu un om si, sfiindu-ma a bate, stateam afara. insa am facut putin zgomot si cinstitul parinte, auzind acel zgomot, a iesit afara si, vazandu-ma pe mine, s-a bucurat si m-a sarutat, asemenea si eu pe el. Apoi, intrand impreuna cu dansul in chilie si nevazand pe nimeni altul, nu ma dumiream si socoteam cine sa fi fost oare acela care cu putin inainte a vorbit cu cuviosul, si cautam intr-o parte si in alta sa vad pe cineva. Atunci el m-a intrebat: "De ce te uiti incoace si in colo si nu te dumiresti, ca si cum ai vedea un lucru preaslavit?" Eu i-am raspuns: "Cu adevarat vad lucru preaslavit si, nedumirindu-ma, nu stiu ce sa zic, fiindca cu putin mai inainte am auzit glasul unui om care vorbea cu tine si acum nu vad pe altcineva; si nu stiu ce este aceasta. Deci te rog sa-mi arati aceasta taina preaslavita!"

Iar dumnezeiescul parinte mi-a spus: "O, Ioane, taina preaslavita ti-a descoperit tie Dumnezeu astazi si mie mi se cuvine sa-ti arat dragostea ce o are spre noi bunatatea Lui. Acela, alesule prieten, pe care l-ai auzit vorbind cu mine, era marele Constantin, intaiul imparat al crestinilor. El s-a pogorat din cer trimis fiind de Dumnezeu si mi-a zis: "Fericiti sunteti voi care v-ati invrednicit a avea petrecerea monahiceasca, caci dupa adevar a voastra este indumnezeita fericire a Mantuitorului". Iar eu i-am zis: "Cine esti tu, domnul meu, care zici acestea si ne fericesti pe noi, monahii?" El mi-a raspuns: "Eu sunt marele Constantin si m-am pogorat din cer ca sa-ti arat slava pe care o dobandesc monahii in ceruri, prietenia si indrazneala care o au catre Hristos. Deci te fericesc pe tine, o, Paisie, pentru ca ii indemni pe dansii la aceasta sfintita petrecere a pustniciei, iar eu ma prihanesc si ma ocarasc pe mine, ca n-am nimerit o randuiala prea mare ca aceasta a monahilor si nu sufar paguba ce am luat".

Atunci eu iarasi i-am zis: "Pentru ce, o, minunatule, te ocarasti pe tine? Oare n-ai dobandit slava cea pururea fiitoare si dumnezeiasca stralucire?" El mi-a raspuns: "Asa este, am dobandit-o! Dar nu am aceeasi indrazneala ca monahii, nici cinstea intocmai cu ei! Caci am vazut sufletele oarecaror monahi, care, despartindu-se de trup, zburau ca niste vulturi si se suiau la cer cu multa indrazneala, iar ceata cea potrivnica a diavolilor nu indraznea sa se apropie deloc de dansele. Apoi am vazut ca li se deschideau usile cerului si intrau inauntru si, aratandu-se cerescului imparat, stateau de fata cu multa indrazneala la scaunul lui Dumnezeu. Deci, pentru aceasta vrednicie, minunandu-ma eu de voi, monahii, va fericesc si ma ocarasc pe mine, ca nu m-am invrednicit a lua o indraznire ca aceasta. O, de as fi lasat vremelnica imparatie, haina si coroana imparateasca si sa ma fi facut sarac; sa fi purtat sac si sa fi primit toate cate le cere petrecerea monahiceasca!"

Atunci eu i-am zis: "Toate le zici bine, o, sfintite imparat, si ne mangai cu acestea. Insa unele ca acestea se cuvin sa fie judecatile Dumnezeului nostru si nu este cu dreptate a zice in alt fel pentru dumnezeiasca dreapta judecata, caci dreptul Judecator le da toate cu dreptate dupa vrednicie, si dupa ostenelile fiecaruia ii da si plata. Caci viata ta nu avea ostenelile cele intocmai cu ale noastre, nici nu era asemenea cu viata monahilor; pentru ca tu aveai pe femeie ajutatoare, aveai copii si slugi si multe alte feluri de indulciri si odihne; iar monahii, defaimand toate cele dulci si veselitoare ale acestei vieti, in loc de toate bunatatile lumii, au luat pe Dumnezeu si pe Dansul il aveau de bucurie si de bogatie, si sa faca cele bineplacute Lui o socoteau desfatare si mare indulcire. Si ei erau, dupa cum zice apostolul, lipsiti, necajiti si rau patimitori. De aceea cu neputinta iti este tie, imparatul meu, sa te faci intocmai cu ei". Deci, in timpul cand noi vorbeam aceasta, atunci ai venit tu, fratele meu Ioan; iar el indata s-a suit la cer. Deci acum, invatandu-te aratat prin aceasta taina cate bunatati pricinuiesc durerile pustniciei, intareste pe frati". Acestea auzindu-le eu, am dat mare multumire lui Dumnezeu. Dupa aceea, vorbind din destul cu dumnezeiescul Paisie, m-am intors la locuinta mea, bucurandu-ma si veselindu-ma. insa cuvantul ne va arata si infocata ravna pe care o avea Cuviosul Paisie pentru credinta.

Un batran oarecare locuia intr-un sat ce se invecina cu partile Egiptului. Acela, ratacindu-se din nestiinta, zicea ca se cuvine crestinilor sa cinsteasca si sa slujeasca numai Tatalui si Fiului, iar Sfantului Duh sa nu-i slujeasca, nici sa-I zica Dumnezeu. Iar aceasta ratacire si rea cugetare au urmat-o o multime de oameni. Insa Domnul, voind sa nu fie in desert si sa se piarda pustnicestile osteneli si sudori ale batranului, i-a descoperit Cuviosului Paisie relele cugetari ale aceluia si satul in care locuia.

Si indata dumnezeiescul Paisie, facand o multime de cosnite cu trei urechi, le-a luat si le-a dus catre acel batran. In acel ceas, se aflau acolo multi dintre cei care erau partasi ai acelei nedumnezeiesti dogme. Deci, vazand cosnitele cu trei urechi si necunoscand pe Paisie, se minunau si se mirau mult de facerea cosnitelor si intrebau ce sunt acelea si ce are de gand sa faca cu ele? Iar el a zis: "Voiesc sa le vand". Atunci iarasi l-au intrebat: "De ce le-ai facut cu trei urechi?" El a zis: "Fiindca sunt prieten si iubitor al Sfintei Treimi si se cade sa arat cu lucrurile cele trei fete ale Sfintei Treimi, sa o laud si sa o slavesc in trei ipostasuri, avand in mainile mele semnele Treimii, pentru ca precum Sfanta Treime este o fire si are trei fete -iar de o intelege cineva altfel, atunci nu o intelege drept -, tot asa se cade sa socotim si aceste cosnite, pentru ca fiecare dintre dansele are o fiinta privindu-se in trei, fiindca in fiecare din cele trei urechi se afla intocmai toata fiinta cosnitei.

Deci asa si nematerialnica fire si dumnezeirea cea mai presus de fiinta se afla intocmai in trei chipuri, adica in trei fete: in Tatal, in Fiul si in Sfantul Duh; si petrece toata in fiecare fata si nici mai mult decat trei fete se zice, nici mai putin, adica nici patrime, nici doime, ci treime, fiindca aceasta, adica o fata a Sfintei Treimi, nu este mai mult decat cealalta, nici cealalta mai putina decat aceasta".

Acestea zicandu-le pe scurt dumnezeiescul Paisie, batranul si toti cati se aflau acolo au cunoscut adevarul si cucernicindu-se de dansul, i-au zis: "Minunatule, spune noua si altele mai curate despre dreapta credinta, aratand si alte dovezi ca acestea descoperite, caci ne-ai inspaimantat de la inceputul cuvintelor tale". Iar dumnezeiescul Paisie, cu glas indraznet a rasturnat toate cuvintele cele hulitoare ale ereticilor si le-a aratat mai neputincioase decat tesatura paianjenului, iar dreapta credinta le-a aratat-o mai pe larg si cu mai multe pilde, si intiparind-o in inimile lor, i-a adus la adevarata cunostinta a Sfintei Treimi, dovedind cu multe marturii din Scripturile cele insuflate de Dumnezeu, ca si Sfantul Duh este Dumnezeu precum este si Tatal si Fiul. Apoi, sfatuindu-i pe toti sa-si marturiseasca nestiinta lor si sa se pocaiasca pentru defaimarea lor, s-a intors iarasi in pustie, slavind si multumind lui Dumnezeu.

Iar ajungand in pustie, a stralucit deodata o lumina inaintea lui si, privind la acea lumina, vedea cete de ingeri umpland pustia. Si pe cand se minuna ce era ceea ce se arata, a auzit pe ingerul sau pazitor zicand: "Paisie, si cand tu esti aici si cand lipsesti, noi pazim pe monahii care locuiesc intr-aceasta pustie, precum Dumnezeul tuturor ti-a fagaduit". Iar el, cu laude multumitoare, slavea pe Dumnezeu, care poarta grija de toti. Iar despre proorocescul dar, pe care s-a invrednicit a-l lua marele Paisie, va arat urmatoarea povestire:

Fiindca vestea despre Cuviosul Paisie s-a auzit in toata lumea si indemna pe multi iubitori de fapte bune sa mearga si sa ia binecuvantarea lui, pentru aceasta si Cuviosul Pimen, cel mare intre parinti, fiind inca tanar intr-acea vreme, si dorind foarte mult a-l vedea, s-a dus la Cuviosul Pavel si l-arugat sa mearga impreuna la marele Paisie; caci Pavel era cunoscut si prieten al lui Paisie si se ducea des la el. Iar parintele nostru Pavel i-a zis: "Fiul meu, ma sfiesc sa te duc la el, caci esti tanar si acela este inalt la fapta buna. Noi nu ne ducem la el asa cum se intampla, ci cu multa chibzuire si cu cucernicie, si nu intotdeauna il intampinam pentru folos, ci la vreme potrivita". Pimen i-a zis: "Dar eu voi ramane afara din chilia lui cand vom merge, si numai de voi auzi dumnezeiescul lui glas vorbind cu tine, voi lua bucurie covarsitoare si voi cunoaste mare dar. Iar de va fi cu anevoie a auzi glasul lui, de voi pipai numai chilia lui, voi dobandi mantuire; iar cand vei iesi din chilia lui, voi saruta picioarele tale, care au calcat pamantul acela, pe care calca frumoasele lui picioare, si cu aceasta voi dobandi binecuvantare indestulata".

Acestea zicand Pimen, Cuviosul Pavel s-a minunat de smerenia lui si de multa credinta ce avea catre Paisie. Deci, luandu-l impreuna cu el, s-a dus la Paisie. Si, ajungand la chilia lui, Pavel a intrat singur inauntru, iar dumnezeiescul Paisie, primindu-l parinteste si prieteneste, l-aintrebat despre Pimen. Atunci Pavel i-a spus ca a ramas afara, caci se sfieste a intra inauntru. Iar sfantul i-a poruncit sa intre inauntru si a zis catre Pavel: "Nu este bine a opri pe unii ca acestia si sa ramana afara cand vin la noi, caci acestia mai lesne merg in cer, zice Mantuitorul nostru".

Zicand acestea, a imbratisat pe tanarul Pimen si, binecuvan-tandu-l, i-a zis: "O, preaiubite Pavel, sa-ti aduci aminte ca acest tanar va mantui sufletele multor oameni si prin dansul se vor invrednici multi a dobandi Raiul, caci mana Domnului, Care il pazeste si il povatuieste la dumnezeiestile porunci, se vede cu el". Apoi a pus mainile sale pe capul lui si, binecuvantandu-l, l-atrimis inapoi cu Pavel. Deci Pimen castigand ceea ce dorise, slavea foarte mult pe Dumnezeu.

Odata avand sfintitul Paisie douazeci si una de zile de postire, i s-a aratat Domnul Hristos si i-a zis: "O, alesul meu, Paisie, mult rau patimesti pentru Mine!" Iar el a zis: "Ce mare lucru este aceasta proasta si rea patimire, o, bunul meu Stapan! Mai ales ca bunatatea Ta imi da putere". Iar Mantuitorul a zis: "Tot lucrul bun este bineprimit de Mine si, celor ce-l fac, le voi da plata intocmai cu ostenelile lor; deci urmeaza-Ma!"

Iar Paisie L-a urmat pana ce au mers la o pestera a pustiei. Atunci Mantuitorul a zis catre el: "Intra inauntru si vezi un barbat cu adevarat nevoitor!" Si intrand Paisie in pestera, a vazut un om care se tavalea pe pamant si care-si freca gura si fata de pamant. Deci, mirandu-se de covarsitoarea nevointa a acelui barbat, a iesit afara, rugandu-se ca sa afle de la Domnul Hristos pricina nevointei celei mari a acelui barbat. Iar Domnul i-a zis: "Ai vazut pe nevoitorul Meu, ce fel de osteneli mari rabda pentru Mine?" Paisie a zis: "L-am vazut, Stapane, si m-am inspaimantat de ostenelile nevointei lui; dar rog bunatatea Ta sa-mi descoperi cum are atata nevointa?" Mantuitorul i-a zis: "Are numai doua zile de postire si, iata, il vezi in ce fel se chinuieste de foame si de sete?"

Paisie, auzind acestea, a zis: "Si cum eu, care am douazeci si doua de zile de post, n-am patimit nimic asemenea?" Mantuitorul i-a zis: "Pentru ca tu te intaresti de darul Meu si postesti fara de osteneala, iar acela ca un patimitor, din insasi voia lui posteste cu multa osteneala si, incalzindu-se de dorul pe care-l are catre Mine, sufera sa patimeasca mai presus de puterea sa". Apoi Paisie a intrebat pe Domnul: "Ce plata are sa ia de la bunatatea Ta, pentru cele doua zile?" Domnul i-a raspuns: "Acesta va lua aceeasi plata pentru cele doua zile, la fel cu plata ce ai s-o iei tu pentru cele douazeci si doua de zile! Si voi zice deopotriva: Intra in bucuria Domnului tau, si tie care ai luat cinci talanti si aceluia care a luat doi, caci intocmai ati facut binele si amandoi v-ati aratat vrednici dupa puterea voastra!" Acestea zicandu-le Mantuitorul, S-a facut nevazut.

Deci parintele nostru Paisie, intorcandu-se la chilia sa, si-a adaugat mai multe nevointe si se ruga lui Dumnezeu sa se faca mai presus de hrana. Astfel, hrana lui acum nu mai era alta, cum am zis mai inainte, decat impartasirea in fiecare Duminica cu preacuratul Trup si cinstitul Sange al Domnului nostru Iisus Hristos, Iar Mantuitorul, cu iubire de oameni, i S-a aratat iarasi robului Sau Paisie si i-a zis: "Ce Ma mai rogi pentru hrana, de vreme ce nu mananci nimic? Cere altceva, daca iti trebuie!" El i-a zis: "Ma rog Domnului meu, cand ies din aceasta pustie si ma duc spre cercetarea fratilor, sa am voie sa vin indata inapoi in pustie, pentru ca nu sufar sa zabovesc in cercetarea altora si sa ma lipsesc de a Ta!" Iar Domnul i-a zis: "Nu te intrista de asta, caci atunci cand iesi din pustie Eu nu ma departez de la tine, ci sunt cu tine".

Pe urma Paisie I-a zis: "Ma rog Tie, Hristoase al meu, slobozeste-ma de manie!" Iar Domnul i-a zis: "De voiesti a birui mania si iutimea, ia aminte sa nu ranesti ori sa ocarasti ori sa defaimi pe cineva; si, de vei pazi acestea, nu te vei mania". Paisie iarasi L-a intrebat, zicand: "Stapane, Iubitorule de oameni si indelung rabdatorule, daca cineva face poruncile Tale si se duce la cei ce Te iubesc pe Tine, ca sa slujeasca la trebuintele lor, oare are castig din aceasta, sau paguba?" Domnul i-a raspuns: "Precum cel ce lucreaza intr-o tarina, ia plata de la stapanul tarinii, asa si cei ce fac binele si ajuta sau invata pe altii, vor lua in ceruri plati stralucite".

Apoi Paisie L-a mai intrebat: "Domnul meu, daca cineva se nevoieste la fapta buna si slujeste si pe altii, iar altul se nevoieste numai pentru sine si pe altii nu-i slujeste, se deosebeste unul de altul?" Domnul i-a raspuns: "Cel ce se nevoieste numai pentru el este ucenicul Meu, iar cel ce se nevoieste pentru el si slujeste si pe altii este fiu si mostenitor al Meu!" Paisie a intrebat iarasi: "Daca cineva se sarguieste spre slujba altora si se nevoieste si pentru sine cat ii este cu putinta, insa, fiind impiedicat de slujirea altora, nu ajunge la nevointele celor ce au niste impiedicari ca acestea, oare unul ca acesta va lua aceeasi plata ca cei care se nevoiesc mai mult?" Mantuitorul i-a raspuns: "Da, aceeasi plata va lua". Zicand aceasta, s-a suit la cer.

In partile Siriei era un nevoitor impodobit cu multe feluri de fapte bune. El, rugandu-se odata, i-a venit un gand ca acesta: "Oare a ajuns a se face asemenea cu cineva din cei ce au bineplacut lui Dumnezeu?" Si, gandind unele ca acestea, a auzit un glas de sus, zicandu-i: "Du-te in Egipt si acolo vei gasi un nevoitor, cu numele Paisie, care se indeletniceste cu smerenia si cu dragostea catre Dumnezeu ca si tine".

Atunci, acel cinstit batran n-a socotit nicidecum osteneala drumului, si a pornit indata spre Egipt. Si ajungand in muntele Nitriei, intreba unde se gaseste Paisie. Si fiindca numele lui era propovaduit de toti, nu s-a ascuns batranului locul unde locuia Paisie, nici de Paisie nu s-a ascuns venirea batranului; caci, cum a intrat batranul in pustie si mergea drept spre Paisie, indata Paisie l-aintampinat in drum si, cunoscandu-se intre dansii prin dumnezeiescul dar, s-au imbratisat cu bucurie si au facut sarutarea cea intru Hristos. Apoi, ducandu-se la chilia lui Paisie si rugandu-se, au sezut. Deci batranul, incepand a grai catre dumnezeiescul Paisie, vorbea in limba siriana, iar Paisie, fiind egiptean, stia numai limba egipteana. De aceea, s-a intristat foarte mult ca nu intelegea cuvintele cele folositoare de suflet ale batranului si, inaltand indata la cer ochii si mintea, a suspinat din adancul inimii si a zis: "Iisuse Hristoase, Fiule si Cuvinte al lui Dumnezeu, da-mi darul Tau mie, robului Tau, ca sa cunosc puterea cuvintelor batranului". Si, o, minune! pentru cercetarea Domnului cea repede, indata, impreuna cu cuvantul, vorbea si intelegea limba siriana.

Deci vorbind intre ei multe, si-au povestit unul altuia vedeniile ce s-au invrednicit a le vedea fiecare, cu care parinti au vorbit si au petrecut impreuna si ce fapte bune aveau acei parinti; si amandoi erau plini de bucurie pentru o impreuna vorbire ca aceea. Iar dupa ce au trecut sase zile si au sfarsit cate aveau de vorbit, batranul voia a se intoarce la locul sau. Atunci Paisie a chemat pe ucenicii sai si le-a zis: "Iata, o, preaiubiti fii, om sfant, din cei desavarsiti in fapta buna, plin de Duh Sfant si de dumnezeiesc dar; deci luati toti binecuvantarile lui cu cucernicie, ca sa le aveti ca pe niste turnuri si straja impotriva vrajmasilor". Atunci, indata au cazut toti la pamant si, inchinandu-se acelui sfant batran, precum se cuvenea, cereau fierbinte rugile si binecuvantarea lui. Iar acela, facand rugaciune pentru dansii, i-a binecuvantat si, luandu-si ramas bun de la toti, s-a dus.

Iar dupa putina vreme, a venit la marele Paisie un pustnic, iar ucenicii cuviosului i-au zis: "O, parinte, mare castig ai fi nimerit, daca ai fi venit putin mai inainte, caci a venit la noi un om dumnezeiesc din Siria, stralucit cu mintea si cu inima, care dupa ce ne-a intarit cu cuvinte mantuitoare, s-a dus putin mai inainte. Dar, daca vrei, poti sa-l ajungi, ca nu este departe". Si alergand pustnicul acela sa-l ajunga, dumnezeiescul Paisie i-a zis: "Stai, pentru ca acela acum a trecut cale de mai mult de 18 mile, fiind dus de un nor la locuinta sa". Auzind aceasta, toti s-au minunat si au slavit pe Dumnezeu.

Un alt frate s-a dus la marele Paisie sa-l vada, dar gasindu-l dormind si avand pazitor un inger preafrumos, s-a minunat si a zis: "Intr-adevar Dumnezeu pazeste pe cei ce nadajduiesc spre Dansul". Deci s-a intors inapoi, slavind pe Dumnezeu, Cel ce iubeste pe cei ce-L slavesc.

Un monah foarte simplu cu socoteala mintii, era ucenic al Sfantului Paisie si asculta bine de toate poruncile lui. Acesta, ducandu-se odata in Egipt sa vanda niste lucruri de mana, s-a gasit in cale cu un evreu si mergea impreuna cu dansul. Iar evreul, cunoscand simplitatea monahului, cu pangarita lui limba a varsat intr-insul veninul sarpelui cel stricator de suflete, care-l avea in inima sa, zicandu-i: "O, monahule, pentru ce credeti voi asa, la intamplare, in Cel Rastignit, fiindca nu este El Mesia cel asteptat, ci altul! Pentru ca altul este acela, iar nu acesta in Care credeti voi, crestinii!" Iar monahul, din nerautate si din prostimea inimii sale, s-a amagit si a raspuns: "Poate asa este, cum zici tu".

Si indata, vai de primejdia ce a patimit ticalosul, caci a cazut din darul Sfantului Botez, precum se va vedea in cele urmatoare, caci intorcandu-se in pustie si vazandu-l dumnezeiescul Paisie, nu voia sa-l primeasca nicidecum, nici chiar sa-l vada, nici a se apropia de dansul sa-i vorbeasca, ci se intorcea de la el. Iar ucenicul, vazand pe batranul sau ca se intoarce de la el, s-a intristat foarte mult si se mira care sa fie pricina. De aceea, cazand la picioarele lui, i-a zis: "Parinte, pentru ce te intorci de la mine, ticalosul, si nu voiesti sa ma vezi, ci te ingretosezi ca de o uraciune? Acest lucru nu mi l-ai facut niciodata!" Batranul i-a zis: "O, omule, cine esti tu ca nu te cunosc?" Ucenicul i-a raspuns: "O, parinte, dar ce lucru neobisnuit ai vazut la mine ca nu ma cunosti? Oare nu sunt eu cutare, ucenicul tau?" Batranul a zis: "Ucenicul meu acela era crestin si avea Botez; dar tu nu esti ca acela! Iar daca esti ucenicul meu acela, a fugit de la tine Botezul si semnele crestinilor! Spune-mi ce ti s-a intamplat si ce ai patimit pe drum?"

El a raspuns: "N-am patit nimic!" Batranul i-a zis: "Fiule, du-te departe de la mine, ca nu sufar a auzi vorbe din gura omului care s-a lepadat de Hristos! Daca ai fi fost tu ucenicul meu, te-ai fi vazut cum erai mai intai". Atunci el a suspinat adanc si, varsand lacrimi care porneau pe batran spre milostivire, a zis: "Eu insumi sunt ucenicul tau, iar nu altul, si nu cunosc nicidecum greseala facuta si nici ca am facut vreun rau". Marele Paisie a zis: "Cu cine ai vorbit cand te-ai dus pe drum?" Acela a raspuns: "Cu un evreu am vorbit impreuna, iar cu altcineva nu". "Ce ti-a zis el si ce i-ai raspuns tu?" "Nu mi-a spus altceva decat aceasta, ca "Hristos nu este acesta la Care va inchinati voi crestinii, ci un altul care are sa vina". Eu i-am raspuns: "Poate asa este cum zici tu"".

Iar batranul a zis catre dansul: "Ticalosule, dar ce este mai rau si mai urat decat aceasta care ai zis? Cu aceasta te-ai lepadat de Hristos si te-ai dezbracat de Sfantul Botez. Deci du-te, plange-te pe tine cum voiesti, caci cu mine nu ai parte, deoarece numele tau s-a scris impreuna cu aceia care s-au lepadat de Hristos si te vei munci impreuna cu dansii!" Acestea auzindu-le ucenicul, a suspinat din adancul inimii si se tanguia si striga, zicand: "Miluieste-ma, parinte, pe mine, rau norocitul, ca nu stiu ce sa ma fac! Din neluarea mea aminte, am lepadat dumnezeiescul Botez si m-am facut bucurie diavolilor; insa alerg catre tine, dupa Dumnezeu, nu ma trece cu vederea pe mine, ticalosul!"

Rugandu-se in acest chip ucenicul, cu lacrimi mai mult decat cu cuvinte, a pornit pe batran spre milostivire. Deci i-a zis: "Fiule, ingaduieste putin sa rog indurarile si mila lui Dumnezeu Iubitorul de oameni, pentru tine". Zicand aceasta, ruga fierbinte pe Dumnezeu si cerea iertare pentru ucenicul sau. Iar Dumnezeu n-a zabovit, ci a iertat indata pacatul ucenicului si l-ainvrednicit iarasi de darul Sfantului Botez, pentru ca dumnezeiescul Paisie a vazut Duhul cel Sfant intrand ca un porumbel in gura ucenicului; iar duhul cel de hula a iesit ca un fum, risipindu-se in vazduh.

Astfel s-a adeverit pe deplin ca si-a primit cererea sa si, intorcandu-se, a zis catre ucenicul lui: "O, fiule, slaveste pe Dumnezeu si multumeste-i impreuna cu mine, ca a iesit din tine duhul cel necurat al hulei si in locul lui a intrat Duhul Sfant si ti s-a dat iarasi darul Botezului. Deci ia aminte bine sa nu cazi si altadata in cursele paganatatii din neluare aminte si din lenevirea ta, nici sa-ti dai sufletul sa arda in focul muncii pentru vreun alt pacat". Astfel a indreptat pe ucenic.

Odata, a venit la sfintitul Paisie un batran cu numele Ioan. Acela umblase multe zile prin pustie si, fiind obosit tare, avea trebuinta de hrana si de odihna. Deci, dupa ce au vorbit multa vreme unul cu altul, Paisie a zis catre ucenicul sau sa gateasca masa si sa puna mancare sa manance impreuna cu Ioan. Iar ucenicul a facut dupa porunca cuviosului. Apoi Paisie a indemnat pe Ioan sa manance, ca era flamand de multa infranare. Iar Ioan i-a zis: "Iarta-ma ca astazi este post si se cade sa postesc pentru pacatele mele cele multe". Dumnezeiescul Paisie, uimindu-se de hotararea lui, s-a sculat indata si, inaltandu-si ochii si mintea la cer, a zis din adancul inimii: "Doamne, cerceteaza pe robul tau Ioan, care se nevoieste cu silinta pentru numele Tau".

Iar sfarsitul rugaciunii sfintitului Paisie a dat lui Ioan bun si preaslavit dar, pentru ca a venit in uimire si i s-a parut ca a vazut un tanar care tinea in maini hrana si bautura si ii dadea lui; apoi Ioan, venindu-si in sine, era plin de bucurie si satul de hrana. Dupa aceea, netrebuindu-i lui hrana trupeasca, fiind satul de cea ingereasca, s-a sculat si, multumind lui Dumnezeu si dumnezeiescului Paisie, s-a dus iar in pustie, adaugand astfel alta postire la cea dintai. Si isi zicea in sine: "Ioane, ai mancat cu saturare, deci se cade sa postesti cu toata osardia". In acest chip se lupta viteazul si biruia cu rugaciunea Sfintitului Paisie.

Alt monah nou incepator locuia in pustie deosebi si, suparan-du-se mult de ganduri, s-a dus la marele Paisie si i-a zis: "Te rog, cuvioase parinte, roaga-te lui Dumnezeu pentru mine, prostul, ca sunt luptat cumplit de draci". Iar cuviosul, cunoscand ca el isi face voia sa si urmeaza cu osardie diavolului desfranarii si al slavei desarte si voind a-l opri de a se purta fara randuiala si dupa voia sa, a zis catre dansul: "O, fiule, nu te lupti cu diavolii, precum socotesti, fiindca aceia inca n-au simtit ca ai venit in pustie; ci te lupti cu gandurile tale. Deci du-te si te nevoieste cu buna randuiala si roaga pe Dumnezeu sa te cerceteze, ca ai sa te ispitesti cumplit de diavoli, si atunci vei cunoaste bine asuprelile lor si ce fel de rele patimesc cei ce se lupta cu dansii".

Zicand acestea, a trimis pe tanar la locuinta lui; apoi a rugat pe Dumnezeu cu tot sufletul sa-l pazeasca nevatamat. Iar mai marele diavolilor, racnind ca un leu, s-a aratat cuviosului, zicandu-i: "O, sila! Ce ai cu mine, Paisie, de ma izgonesti si ma nedreptatesti, eu nesuparandu-te pe tine?" Iar cuviosul i-a zis: "Fugi de la monahul cel tanar si nu-1 supara cu ganduri viclene". Diavolul i-a raspuns cu obraznicie si cu multa mandrie: "Crede-ma, ca inca n-am stiut ca a venit acest tanar in pustie, nici nu l-am suparat vreodata, dar el se lupta cu lenevirea sa; insa de acum inainte sa se gateasca sa incerce ispitele mele cumplite si asuprelile ce am socotit sa i le dau". Cuviosul i-a zis: "Dumnezeu sa te certe, vrajmasule al adevarului si sa te arunce pe tine in focul cel nestins al muncii".

Si asa vicleanul diavol s-a facut nevazut. Insa aflatorul rautatii n-a incetat rautatea sa, ci cele ce a zis, le-a facut si cu fapta. Si pornind razboi impotriva tanarului monah, a aratat tot felul de mestesugiri viclene. Iar tanarul, ispitindu-se de maiestriile vrajmasului si neputand suferi, a nazuit iar la turnul cel neclintit, adica la marele Paisie si, povestindu-i ispitele vrajmasului, ii spunea ca nu poate suferi relele ce-i face.

Iar cuviosul i-a zis: "O, fiule, nu ti-am spus ca vrajmasul inca nu stie ca ai venit in pustie?" Apoi, certandu-l si sfatuindu-l cum sa petreaca, s-a intors la rugaciune, zicand: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule si Cuvantul lui Dumnezeu, sa nu lasi zidirea Ta sa o piarda vrajmasul, ci ajuta-i lui din cer, ca puterea Ta este nebiruita si toate sunt supuse ei!" Si indata i-a stat de fata un inger al Domnului, avand pe diavolul legat cu lanturi si a zis: "Ia-l pe acest pierzator si cearta-l precum vrei. Iata, ti s-a dat legat acela care are multi oameni legati cu mestesugirile lui viclene". Atunci diavolul a zis catre Sfantul Paisie: "Vai mie, pana cand ma muncesti cu rugaciunea ta si pazesti prin ea pe toti cei ce locuiesc in pustia aceasta? Ticalos voi fi si multe voi patimi, daca voi mai sedea aici, ca sa-i pandesc; de aceea ma voi duce departe de aici numaidecat".

Iar dumnezeiescul Paisie i-a zis: "Departatule si vrajmasule al neamului omenesc, spune-mi pentru ce superi si ispitesti pe acest tanar, luptandu-l cumplit? Pentru care pricina lupti de la inceput cu atata nebunie si salbaticie impotriva celor ce se nevoiesc? Diavolul a raspuns: "Eu nu ma apropii de noii incepatori, cand incep nevointele faptei bune; caci darul lui Dumnezeu nu-mi da loc sa ma apropii de dansii, fiindca atunci se nevoiesc cu mare fierbinteala. Iar dupa ce, pentru lenevirea lor, se duce de la dansii dumnezeiescul dar, atunci ma apropii de dansii si ii stapanesc ca pe un vanat gata si astfel ii am jucarie precum voiesc; de aceea nu-i lupt de la inceput, pe de-o parte pentru ca ma ard de fierbinteala si osardia ce o au spre fapta buna, precum si de dumnezeiescul dar; iar pe de alta, pentru ca-i defaim, asteptand sa inceteze osardia aceea, sa cada in lenevire, si atunci sa-i lupt, neavand nici o impiedicare. Deci la inceput nu-i lupt pentru pricinile cele zise; iar cand ii vad mult mai fierbinti si mai osardnici, sporind spre cele dinainte, atunci nu-i mai ispitesc, ca sa nu se uneasca cu darul lui Dumnezeu prin osardia cea de-a pururea a nevointei si a sporirii lucrurilor celor bune, si sa se faca nebiruiti".

Acestea le zicea diavolul fara voia sa, apoi indata a fugit. Iar de atunci monahul a scapat de supararea diavolului si n-a mai putut zavistnicul sa-l ispiteasca. Deci, intarindu-se fratele prin rugaciunile sfintitului Paisie, a savarsit cu placere de Dumnezeu pustniceasca petrecere si s-a odihnit in liniste.

In vremea cand m-am dus eu - zice Cuviosul Ioan, scriitorul acestei vieti -, catre dumnezeiescul Paisie ca sa ma indulcesc de dansul, au venit la el cativa monahi, ca sa se mangaie de cuvintele lui cele folositoare, zicand: "Spune-ne noua, parinte, cuvant mantuitor de suflet". Iar el le-a zis: "Paziti predania sfintilor si mai mult decat cele randuite sa nu cautati sa faceti". Monahii au zis: "Mai spune-ne si altceva de suflet folositor din cele ce se potrivesc monahilor". Iar dumnezeiescul Paisie, vazand cu ochii sai cei prevazatori si cunoscand cugetele si gandurile lor, i-a spus fiecaruia dintre dansii ce gandea si care dintre cele ce gandeau erau bune si care rele si din ce pricina le-au venit lor niste ganduri ca acestea. Iar monahii, minunan-du-se de aceasta, mi-au spus mie aparte: "intr-adevar, parinte Ioane, toate patimile inimilor noastre, pe care numai singur Dumnezeu le cunoaste, ni le-a aratat noua una cate una".

Atunci eu le-am spus din cele ce m-am adeverit de multe ori: "Credeti-ma ca cele ce le-am gandit in mintea mea si cele ce le-am facut eu singur, mi le-a aratat de multe ori cu bucurie, cand ne intalneam, si toate mi le spunea, ca si cand ar fi fost impreuna cu mine". Deci monahii au zis: Minunat este Dumnezeu intru sfintii Lui! si s-au dus.

Un frate, urmand voii sale si facandu-si socoteala sa, a lasat pustia si s-a dus aproape de o cetate si s-a salasluit acolo. Dar, pentru ca adeseori mergea in cetate sa-si vanda lucrul mainilor sale, i s-a intamplat de a intalnit o femeie evreica care ardea de indragirea sataniceasca ce o avea spre el. Iar monahul, amagindu-se de ganduri prin lucrarea diavoleasca, s-a prins in cursele evreicei si a cazut. O, dar cel mai cumplit este ca s-a lepadat de credinta crestineasca si a luat credinta evreiasca; si a locuit impreuna cu femeia si atat de mult a urmat sfatul ei, incat s-a facut asemenea cu ea la paganatate. Iar acea femeie de trei ori blestemata a cazut intr-o asa pierzare fara de fund si a ajuns intru atata nerusinare, incat de multe ori punea capul ticalosului aceluia in bratele sale si, deschizandu-i gura, curata cu un lemn subtirel dintii lui ca sa nu se intample sa fi ramas vreun margaritar din Sfanta Impartasire a Preacuratelor Taine. O, ce nedumnezeire!

Stiu ca v-ati intristat si v-a durut inima, fratilor, auzind unele ca acestea, dar eu ma inspaimant de indelungata si marea rabdare a lui Dumnezeu! Caci va voi spune si lucrul cel preaslavit ce s-a facut cu dansul, ca sa va minunati de nemarginita iubire de oameni a lui Dumnezeu si de dumnezeiasca lui cercetare cu care ne cerceteaza de sus.

Deci omul acela, care cu neascultarea lui s-a despartit de crestini pentru paganatatea sa, mai pe urma - dupa o vreme oarecare -, luminandu-se de lumina dumnezeiestilor iconomii, si-a venit in sine si s-a cait de ceea ce a facut, dintr-o pricina ca aceasta. Cativa monahi care locuiau in pustia aceea, in care pustnicea si el mai inainte, mergand in orasul acela pentru trebuintele lor, au trecut pe langa casa acelei evreice, iar el vazandu-i pe dansii, s-a ranit la inima, aducandu-si aminte de vechea si sfintita viata de obste a monahilor. Deci i-a intrebat pe ei de unde sunt, cum se numesc si pentru care pricina au venit in acel oras. Iar monahii au raspuns ca sunt ucenici ai dumnezeiescului Paisie din Nitria si au venit in oras pentru oarecare trebuinta. Atunci acela i-a rugat sa spuna marelui Paisie sa roage pe Dumnezeu pentru el, ca sa-L imblanzeasca cu rugaciunile lui si sa fie slobozit de maiestriile vrajmasului. Iar monahii i s-au fagaduit ca vor face porunca lui si vor ruga pe marele Paisie sa se roage lui Dumnezeu pentru mantuirea lui.

Deci intorcandu-se monahii in pustie, au aratat dumnezeiescului Paisie cele intamplate acelui ticalos si cele ce i-a rugat. Iar cuviosul, auzind acestea, a suspinat din adancul inimii si a zis: "Vai, fiii mei iubiti, cati oameni mari au cazut din dumnezeiescul dar, din pricina femeilor! Aducerea aminte a acelora o avem in dumnezeiasca Scriptura de la stramosii nostri cei de demult. Pentru ca nu poate vrajmasul a ridica alta unealta mai indemanatica pentru a pierde pe oameni decat femeia; caci, uneltind aceasta arma, adica pe femeie, obisnuieste a birui pe oamenii cei mari, precum stiti ca prin femeie a biruit pe marele David, pe stramosii si nepotii lui. De aceea, se cade sa rugam si noi de-a pururea pe Dumnezeu, ca sa ne izbaveasca de niste ispite ca acestea ale vrajmasului".

Acestea zicand Cuviosul Paisie, a facut rugaciune pentru cel ce a cazut, zicand: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiule si Cuvantul lui Dumnezeu, nu lasa zidirea mainilor Tale sa piara pana in sfarsit, ci cauta cu nerautate spre dansul, din cerestile Tale locasuri si primeste rugaciunile ce-Ti aduc, pentru cel ce s-a lepadat de Tine mai inainte si acum a venit iarasi intru sine si isi cunoaste greseala ce a facut-o. Deci rog bunatatea Ta, sa-l chemi din nou la pocainta!"

In acest chip rugandu-se cuviosul multe zile si induplecand bunatatea lui Dumnezeu ca sa se milostiveasca spre zidirea Sa, rugaciunea sa a fost auzita si Mantuitorul, aratandu-se lui, l-aintrebat - El, Care pe toate le stie - pentru cine Il roaga, zicand: "Nu cumva sluga Mea, Paisie, se roaga pentru acela care s-a lepadat de Mine, care a iesit din randuiala Mea si s-a dus cu potrivnicii Mei, acela care intr-o vreme era monah si acum s-a facut evreu?" Cuviosul a raspuns: "Pentru acela ma rog, Iubitorule de oameni, Doamne, caci, cautand la indurarile Tale Care totdeauna chemi pe toti la pocainta si nu voiesti moartea pacatosului, ci astepti intoarcerea lui, am indraznit sa rog bunatatea Ta pentru el. Deci Te rog, auzi-ma pe mine, robul Tau, si ca un milostiv ce esti, cheama iarasi oaia Ta cea ratacita".

Atunci Mantuitorul a zis catre el: "Daca voiesti sa miluiesc pe acest pacatos si lepadat de credinta si din nou sa-l chem la pocainta, se cuvine sa primesti tu ca sa iau din rasplatirile si platile ce ai sa iei pentru nevointele tale si sa dau in locul acestora iubirea Mea de oameni lui, care este vrednic de nenumarate munci". Paisie i-a raspuns: "Da, Doamne, primesc cu bucurie! insa eu nu stiu de se afla in mine vreun lucru care sa fie bine placut inaintea Ta! Dar din a Ta bunatate mai ales, prin care si mie facandu-mi-se bine in fiecare zi, multumesc Tie; revarsa peste el mila Ta, pentru ca eu de aici ma multumesc sa ma muncesc in locul aceluia si el sa se mantuiasca, decat sa ma indulcesc de ale Tale faceri de bine, iar acela sa se munceasca!"

Si indata a zis Mantuitorul: "Vrednica de mirare este buna socoteala si dragostea ce o ai catre aproapele tau, Paisie, fiindca urmezi dragostei ce o am Eu catre oameni! Deci de vreme ce ai ales sa cazi din vrednicia ta pentru mantuirea pacatosului, iata, nu vei cadea din vrednicia ta si pacatosul se va mantui, dupa rugamintea ta!" Acestea zicandu-le Mantuitorul, S-a suit la cer. Iar dupa putina vreme, acea femeie rea a murit, iar Isaac - acesta era numele monahului cel cazut - s-a dus iarasi in pustie si, fiind catehizat de marele Paisie, a primit credinta sa crestineasca cea de mai inainte si a petrecut cu mare osardie viata cea pustniceasca. Si trecand ramasita vietii sale in ascultare, in nevointa cinstita si in statornicie imbunatatita, s-a odihnit in Domnul. Si asa acela a dobandit mantuire cu rugaciunile sfintitului Paisie, iar noi, auzind preaslavitele lui minuni, se cuvine a slavi si a mari pe Dumnezeu.

In manastirea marelui Paisie era un preot care avea cuget lumesc si cand ceilalti monahi voiau sa mearga la cuviosul ca sa auda cuvintele lui cele folositoare de suflet, se ducea si el si auzea dumnezeiestile cuvinte; dar nu lua nici un folos din ele, pentru ca nu avea scop bun, nici inima curata. Si nu numai ca nu se folosea, dar si batjocorea cuvintele cuviosului si le strica cu alte cuvinte lumesti. Deci, ceilalti monahi scarbindu-se, s-au dus la un batran iubitor de Dumnezeu si carteau impotriva acestui preot; iar batranul acela s-a dus impreuna cu ei la marele Paisie, urmandu-le si preotul acela. Deci batranul, ducandu-se la cuviosul, i-a zis deosebi: "Sa stii, parinte, ca acest preot pricinuieste vatamare si sminteala fratilor; deci se cuvine sa opresti pornirea lui cea fara de randuiala si sa o indreptezi cu certari". Iar marele Paisie i-a zis: "De mult as fi facut ceea ce-mi zici, de as fi cunoscut ca s-ar fi folosit; dar iata, diavolul sta gata sa-l tarasca in pierzare si cand va auzi de la mine vreun cuvant aspru, va fugi dintre frati si se va duce in lume. Atunci ma voi arata eu vinovat si pricinuitor al pierzarii lui, pentru ca n-am putut sa rabd un frate ce este luptat de vrajmasul; insa se cade sa rugam pe Dumnezeu sa-l scape de o patima ca aceasta".

Acestea zicand, au facut rugaciune pentru preot catre Dumnezeu si indata au izgonit dintr-insul pe diavolul obrazniciei si al nerusinarii. Si indata preotul s-a umplut de pocainta si, avand mustrarea constiintei, se intrista mult. Deci, marturisindu-si greselile sale mai mult cu lacrimi decat cu cuvinte, cerea iertare pentru cele facute, fagaduind sa se indrepteze. Si de atunci inainte s-a facut cucernic si bland, si asculta cu evlavie dumnezeiestile cuvinte ale cuviosului si le implinea cu bucurie. De aceea, covarsind pe multi in faptele bune, s-a facut pustnic iscusit, cu lucrarea rugaciunilor sfintitului Paisie si cu ajutorul mult indelungatei rabdari a lui Dumnezeu.

Iar acum noi vom povesti alta minune prea infricosatoare, prea slavita si mai inalta decat toate povestirile. Odata rugandu-se Sfantul Paisie in chilia sa, a mers la el Hristos cu doi ingeri, precum a mers si la patriarhul Avraam, si i-a zis: "Bucura-te, Paisie, astazi trebuie sa ne gazduiesti!" Iar Paisie, urmand patriarhului, i-a primit cu osardie, insa nu se silea sa pregateasca mancari si bauturi ca Avraam, ci a gazduit pe Acela ce este pretutindeni cu socoteala curata. Apoi, punand apa in spalatoare, a spalat - o, minune! pentru pogorarea cea desavarsita a Domnului - preacuratele Lui picioare. Astfel, Paisie se silea cu osardie la primirea de straini, iar Mantuitorul ii arata lui cu iubire de oameni dragostea Sa cea mare. Si fiindca din bunatatile primirii de straini nu este alta mai bineprimita decat a spala cineva picioarele celor ce vin la el, si aceasta a savarsit-o Paisie, de aceea Mantuitorul a zis catre dansul: "Pace tie, slugii Mele", apoi S-a facut nevazut.

Iar dumnezeiescul Paisie, invapaindu-se de dumnezeiasca dragoste a acelei vorbiri cu Mantuitorul, si urmand pe Cleopa, adica avand ca acela inima arzand, a alergat la apa aceea care a spalat picioarele Lui, pe care i-o lasase Hristos ca un lucru mare si vrednic de credinta, si a baut-o cu osardie si mare pofta, lasand putin si ucenicului sau, care era dus in Egipt. Iar acela venind foarte ostenit din calatorie, cuviosul i-a zis: "Du-te fiule, la spalatoare si bea apa ce este intr-insa ca sa stingi setea ce o ai din pricina arsitei soarelui". Iar ucenicul a zis ca va face dupa porunca lui, insa gandea altceva in inima sa, zicand in sine: "Eu am venit cu atata arsita si batranul, in loc sa ma trimita la izvor ca sa beau apa curata si rece, imi porunceste fara socoteala sa beau apa din spalatoare, care este murdara!" Acestea le gandea ucenicul, iar cuviosul a zis iarasi: "Du-te, fiule, la spalatoare si bea!" Iar ucenicul a zis: "Ma duc", insa nu s-a dus. Iar cuviosul i-a zis pentru a treia oara sa bea, dar n-a ascultat. Atunci i-a zis cuviosul: "O, fiule, ai luat plata neascultarii tale, adica te-ai lipsit de dumnezeiestile daruri!"

Acestea auzind ucenicul, s-a intristat foarte mult si alergand la spalatoare, n-a mai gasit nimic si a zis catre batran: "Parinte, nu gasesc apa in spalatoare ca sa beau". Iar dumnezeiescul Paisie a zis catre el: "Cum este cu putinta sa mai afli, facandu-te nevrednic? Pentru ca neascultarea alunga darul de la cel neascultator, precum si ascultarea ii aduce darul celui ascultator".

Iar ucenicul, intristandu-se de cele ce a auzit, a intrebat: "Ce era acel mare dar de care m-am lipsit, si cum s-a sters din spalatoare?" Iar cuviosul i-a povestit dupa aceea toate cele facute, precum am spus mai inainte, zicandu-i lui inca si aceasta: "De vreme ce ai ramas in neascultare si n-ai primit a bea apa aceea, pentru care ti s-a poruncit de trei ori sa bei, pentru aceasta s-a pogorat din cer un inger al Domnului si, luand cu toata cucernicia acea sfanta apa, s-a suit iarasi la cer". Auzind ucenicul aceasta, s-a infricosat si s-a cutremurat de acea povestire, ramanand multa vreme fara glas. Apoi, venindu-si in sine, plangea si se tanguia de acea primejdie, strigand: "Vai mie, ticalosul, ce bunatate mare am pierdut! Acea bunatate, zavistnicul diavol nu m-a lasat s-o dobandesc!"

Iar dupa ce, cu niste cuvinte ca acestea, s-a plans si s-a cait, cerea cu lacrimi ca sa afle mila. Deci batranul, milostivindu-se spre dansul, i-a zis: "Fiule, Adam a cazut din Rai pentru neascultarea sa si in locul vietii vesnice a castigat moartea; deci a fost izgonit ca un nevrednic pentru slava aceea si pentru bunatatile lui. In acelasi fel esti si tu. Fiindca n-ai ascultat porunca mea, ai cazut din darul care aveai sa-l dobandesti! Dar, de vreme ce te intristezi mult si te pocaiesti, ridica-te din caderea neascultarii si fa ascultare, imblanzeste cu fierbinteala pe Dumnezeu si cere de la Dansul iertarea ta; caci Dumnezeu Se milostiveste spre cei ce se pocaiesc si miluieste pe cei ce-L roaga".

Astfel s-a mangaiat ucenicul de cuvintele batranului sau si a rabdat putina vreme. Dar el, aducandu-si aminte iar de raul ce a patimit, se intrista cu totul si nu avea mangaiere. Atunci s-a dus iarasi la batran si i-a zis: "Parinte, nu am odihna nicidecum din pricina gandurilor. Cum imi aduc aminte de darul ce l-am pierdut, plang nefericirea mea si nu stiu ce sa fac; pentru ca, din pricina gandurilor, ma cufund in deznadejde. Deci da-mi voie sa ma duc la vreun batran iscusit, la care vei crede de cuviinta, doar voi gasi odihna de ganduri, si ma voi slobozi de intristare".

Iar dumnezeiescul Paisie, luand putina paine, a dat-o ucenicului lui si i-a zis: "Ia painea aceasta si du-te in cutare cetate si, langa zidul cetatii in partea dreapta, vei afla un om sarac sezand pe niste gunoi, batjocorit si lovit cu pietre de copii. Acelui om da-i painea si vei auzi de la dansul, cu dumnezeiasca cuviinta, cele de folos tie!" Atunci ucenicul, luand painea, indata a plecat si, ducandu-se in cetatea aceea, a gasit pe acel om si astepta sa inceteze jocurile copiilor, ca sa se apropie de dansul. Dar acela, vazandu-l, indata i-a zis: "Vino aproape si-mi da binecuvantarea - adica painea - ce mi-a trimis-o batranul tau!" Si apropiindu-se ucenicul, saracul acela a luat painea in mainile lui si, sarutand-o, il intreba: "Cum se mai afla sfintitul Paisie, ca mult doream sa aflu despre dansul. Iar tu, fiule, de ce te indoiesti de cate iti zice tie si nu te pleci la poruncile lui? Nu stii ca, pentru neascultarea ta, te-ai lipsit de apa aceea dumnezeiasca si de darul ce urma sa-l iei dintr-insa? Si tu inca nu-l asculti si nu te pleci sfatului lui, ci vii catre altul? Eu te aseman cu cel ce tine in mana apa curata si rece si nu bea dintr-insa, ci merge in alte parti si cauta sa afle apa ca sa-si potoleasca setea sa. Deci du-te si supune-te batranului tau, marelui Paisie, ca cine nu se supune lui, acela nu se supune nici poruncilor Mantuitorului nostru Iisus Hristos!" Acestea auzindu-le ucenicul, s-a intors slavind pe Dumnezeu si de aici inainte facea ascultare la toate poruncile Sfintitului Paisie.

Dar n-a trecut multa vreme si iarasi, aducandu-si aminte de darul de care s-a lipsit, isi plangea paguba sa si iarasi ruga pe marele Paisie sa-i dea voie sa mearga la cel ce sedea pe gunoi. Iar Cuviosul Paisie ii zicea sa nu plece, dar fiindca nu se supunea, ci dorea sa mearga iarasi la dansul, pentru ca era suparat de ganduri, i-a zis: "Fiule, omul acela s-a odihnit intru Domnul! Dar, fiindca te vad ca ai nadejde doar catre omul acela si te pleci sfatului lui, iti dau voie. Deci du-te in partea dinspre miazanoapte a cetatii si, gasind acolo un mormant, intra intr-insul si vei afla acolo ingropate trei trupuri de barbati sfinti, care s-au invrednicit de daruri proorocesti. Aceia, cunoscandu-si mai inainte sfarsitul vietii lor, s-au dus si s-au asezat in mormantul acela. Acestea vazandu-le, zi celui ce zace in mijlocul celor doi: "Robul lui Dumnezeu, Paisie, cu puterea lui Iisus Hristos, Care a inviat pe Lazar cel mort de patru zile, iti porunceste sa te scoli ca sa-mi spui cele cuviincioase si de folos pentru mine!""

Atunci ucenicul, alergand cu osardie, s-a dus in partea dinspre miazanoapte a cetatii si, afland mormantul, a intrat inauntru. Si a zis catre cel adormit, dupa porunca batranului. Si, o, minune! indata mortul s-a sculat si a zis: "Pentru ce nu te-ai plecat mie, care ti-am zis sa te supui poruncii batranului tau? Deci du-te si te supune lui fara indoiala. Si asculta cuvintele lui, de voiesti a te mantui; caci cel ce nu se supune cuvintelor lui, cu adevarat se impotriveste poruncilor lui Hristos!" Acestea zicandu-le mortul, iarasi a adormit; iar ucenicul, minunandu-se, s-a intors catre sfintitul Paisie si i-a povestit toate. De aici inainte s-au impacat gandurile lui si avea grija sa castige prin ascultare bunatatile ce le pierduse prin neascultare. Astfel el crestea in sporirea faptei bune si a desavarsirii.

Altadata au venit la marele Paisie doi frati si au locuit impreuna cu fratii aceluia. Si facand destula vreme ascultare, adeseori rugau pe cuviosul sa le dea voie sa locuiasca deosebi in pustie. Iar acela, vazand osardia lor, le-a dat voie. Deci, ducandu-se la dorita liniste, se nevoiau mult in pustnicie, izgonind de la dansii asupririle vrajmasului. Dar diavolul, uratorul binelui, ca un mult iscusit, a pornit razboi impotriva lor prin alti monahi, astfel: Din lucrarea vicleanului, un oarecare hot a furat lucrurile unuia ce locuia in pustie si, cercetand el sa afle cine i le-a furat, a auzit de un batran ce avea darul mai inainte vederii si poate sa-i arate pe hot. Deci s-a dus la dansul, cautand sa afle cine i le-a furat.

Dar batranul acela nu era cu adevarat inaintevazator din dumnezeiescul dar, ci proorocea din lucrarea diavoleasca. De aceea a zis catre cel ce-l intreba: "Acei doi monahi ce au venit acum nu demult si s-au salasluit in aceasta pustie, aceia ti le-au furat; deci sa nu-i lasi, pana ce nu ti le vor da". Acestea auzindu-le el, s-a dus la egumenul lavrei si, luand straja, s-a dus la cei doi frati si, tarandu-i si batandu-i, i-a adus in lavra si i-a pus la inchisoare, si ca pe niste facatori de rele si hoti i-a osandit la moarte.

Iar cuviosul Paisie, cunoscand prin dumnezeiescul dar ispita fratilor, s-a sculat indata si s-a dus la lavra; si aceasta instiintandu-se, s-au dus toti parintii la dansul si impreuna cu dansii era si acel ratacit batran, care se socotea inaintevazator. Iar dupa ce au dat toti cuviincioasa sarutare cuviosului, i-a intrebat: "Ce ati facut, fratilor, cu acei doi tineri ce petreceau in liniste?" Aceia i-au raspuns: "Sunt hoti, parinte, si pentru necuviincioasa lor fapta au fost pusi la inchisoare". Cuviosul i-a intrebat: "Si cine v-a spus voua cum ca sunt ei hoti?" Atunci ei au raspuns: "Acest batran inainte vazator ne-a spus". Iar cuviosul a intrebat pe batran, daca acei tineri sunt cu adevarat hoti! Si acela i-a raspuns ca sunt hoti cu adevarat, caci proorocia lui este dumnezeiasca. Atunci dumnezeiescul Paisie i-a zis: "Daca ar fi fost de la Dumnezeu darul proorocie tale si nu din amagire diavoleasca, atunci nu s-ar fi aratat diavolul in gura ta!"

Acestea auzindu-le parintii, s-au tulburat si s-au infricosat tare, deoarece cuvintele sfintitului Paisie erau adevarate si fara nici o indoiala. De aceea, ocarand pe batranul acela, l-au indemnat sa-si ceara iertare de greseala sa. Iar acela, infricosandu-se, a cazut la picioarele cuviosului, zicand: "Iarta-ma, sfintite parinte, si te roaga pentru mine, ratacitul!" Si rugand cuviosul pe Dumnezeu pentru dansul, indata a iesit din gura lui diavolul slavei desarte si s-a aratat tuturor ca un porc. Deci, iesind cu multa manie si turbare, s-a repezit asupra cuviosului, voind a-l rupe cu dintii; dar dumnezeiescul parintele nostru Paisie, certandu-l, l-aaruncat in prapastie si l-apierdut.

Iar acel batran ratacit, nu numai ca a scapat de diavol, dar a vazut si amagirea iesind dintr-insul si, prihanindu-se pe sine, s-a pocait. Deci, tanguindu-se si plangand mult pentru greseala sa, tavalin-du-se pe pamant, ruga pe cuviosul sa-i ierte greselile cele facute in trecut, fiind amagit. Asemenea si ceilalti monahi care printr-insul se ratacisera, ocarandu-se pe sine, si-au cerut iertare. Apoi au chemat si pe cei doi tineri pe care ii clevetisera, si si-au cerut iertare pentru necinstea si pedeapsa ce le-au facut. Iar parintele nostru Paisie, intristandu-se pentru toti aceia, i-a sfatuit cele cuviincioase si potrivite. Dupa aceea, luand la o parte pe egumen, i-a aratat locul unde se aflau lucrurile cele furate ale pustnicului, nespunand pe hot, si s-a intors in pustie.

Si auzind cate a aratat Dumnezeu oamenilor prin Cuviosul Pavel, s-a dus la dansul. Deci, intalnindu-se unul cu altul, erau nedespartiti si se ajutau unul pe altul. Si erau ca un zid tare, indulcindu-se cu bucurie de bunatatile linistii si in fiecare zi aflau noi nevointe de pustnicie si de mai inalta petrecere. Sfintitul Paisie era batran si de o varsta cu dumnezeiescul Pavel; iar dupa suflet era prea osardnic, si de aceea zicea dumnezeiescului Pavel: "Sa ne nevoim de-a pururea si sa ne ostenim pana avem vreme; pentru ca, atat cat traim, Domnul nostru nu se multumeste sa incetam vreodata de la lucrarea celor bune; si o sa ne fie frica si rusine daca vom fi gasiti lenesi in vremea mortii noastre". Iar sfintitul Pavel, auzind cu bucurie dumnezeiasca lui sfatuire, a zis: "Iata eu, o, preabunule intre parinti, urmez sfatuirii tale; caci, avand indrazneala la rugaciunile tale, cred ca Dumnezeu ne va invrednici sa savarsim aceasta viata dupa socoteala ta, in lucrarea faptelor bune".

Deci amandoi erau facatori de minuni, doctori iscusiti ai sufletelor si ai trupurilor, rugatori catre Dumnezeu pentru toti si tuturor mijlocitori de mantuire. Insa povestirile dumnezeiescului Pavel fiind multe, le lasam altuia sa le povesteasca. Asemenea si ale Sfintitului Paisie, fiind prea multe si necuprinse, am spus putine din cele multe, ca sa indemnam pe ascultatori spre urmarea lor; caci nu ajunge cuvant sa arate cu de-amanuntul preainalta petrecere a Sfantului Paisie si nici el nu voia sa se cunoasca ispravile lui, pentru smerenia lui cea desavarsita. Chiar si celor ce-l intrebau: "Care fapta este mai inalta decat toate faptele bune?", el le raspundea: "Acea fapta este mai buna, care se face in ascuns". Altadata, fiind intrebat cu aceeasi intrebare, a raspuns: "Mai inalta decat toate faptele bune este a urma cineva sfatului altora si nu vointei sale".

El trecea si vremea linistii si vremea vietii impreuna cu bine si cu placere de Dumnezeu. In liniste iubea dumnezeiasca suire si prietenie; iar in petrecerea impreuna cu altii dorea mantuirea celorlalti. Dar cel mai minunat este ca n-a lasat vreodata sa inteleaga cineva revointa lui in viata de obste si cand urma sa fie slavit pentru vreo fapta a sa, o lasa indata si uneltea alta, ca sa se pazeasca nevatamata cea mai dinainte si sa nu se prapadeasca cu laudele; caci, dupa adevar, lauda de la oameni este mare primejdie si putin castig au cei ce se nevoiesc pentru lauda. Pentru aceasta si Domnul ne porunceste, zicand: Sa nu cunoasca stanga, ce face dreapta ta. Dar de aici inainte este vremea ca sa vorbim si despre fericitul sfarsit al Cuviosului Paisie.

Ajungand la adanci batraneti si stralucind cu faptele bune ca o stea luminoasa, acest mare om al lui Dumnezeu a fost chemat de Dumnezeu catre fericirea cea din ceruri. Trupul lui l-au ingropat cu cinste multimea monahilor, iar duhul lui s-a suit la viata vesnica. Dupa aceea, n-a trecut multa vreme si s-a dus si pururea pomenitul Pavel la viata vesnica si la stralucirea sfintilor, acolo unde avea ceata dumnezeiescului Paisie, ca impreuna sa se indulceasca fericitele lor suflete de odihna aceea, precum si in aceasta viata de acum au patimit impreuna in ostenelile pustniciei. Dar nu numai sufletele lor sunt unite in cer, ci si trupurile desi s-au despartit si s-au pus in locuri osebite, insa n-a trecut multa vreme, si s-au unit iarasi, punandu-se in acelasi loc, dupa cum urmeaza. Deci se cuvine ca cititorii sa ia aminte la aceasta povestire, ca li se va arata o minune preaslavita.

Dupa ce s-a savarsit marele Paisie, dumnezeiescul Pavel s-a dus in pustia cea mai dinauntru. Acolo, dupa putina vreme, s-a savarsit si el si a fost ingropat cu evlavie si cu cinste. Apoi, auzind parintele nostru Isidor despre moartea marelui Paisie, a intrat intr-un caic si s-a dus la locul unde zaceau sfintele moaste ale Cuviosului Paisie. Deci, luandu-le cu toata cinstea si sarutandu-le, le-a pus intr-un sicriu ce-l avea gata, ca pe un lucru mare si vrednic de cinste si mai scump decat toata vistieria si s-a intors inapoi, aducandu-le cu el in caic, ca sa imbogateasca cu dansele patria sa, Pisidia.

Iar dupa ce a mers destula cale pe mare, calatorind cu laude si cu prea mare bucurie, a ajuns in dreptul pustiei, unde erau sfintele moaste ale Cuviosului Pavel. Acolo caicul s-a oprit si nu mai mergea inainte; ci, ca si cand ar fi fost viu si insufletit, se abatea in alta parte si se tot pornea spre pustia dumnezeiescului Pavel; deoarece si Sfintitul Paisie cerea obisnuita petrecere impreuna cu Cuviosul Pavel. Iar oamenii caicului, silindu-se a porni mai departe, au incercat doua zile in tot felul, dar n-au putut; de aceea au cunoscut ca erau tinuti acolo de Dumnezeu, iar nu din alta pricina. Si nestiind ce sa faca, s-au linistit si au lasat caicul necarmuit ca sa mearga incotro s-ar porni. Iar caicul, carmuindu-se de mana nevazuta, a mers si a stat nemiscat la uscat, asteptand sa ia povara sa. Vazand aceasta, cei ce erau in caic aveau mare intristare si nedumerire.

Dar, intr-acel ceas, a venit la mal un batran din parintii cei vestiti ai pustiei aceleia, care se numea Ieremia, si a zis catre ei: "O, oameni buni, pentru ce va luptati impotriva dumnezeiestii minuni, pe care o vedeti, caci este peste fire! Pe prietenul si impreuna pustnicul sau, pe dumnezeiescul Pavel il cheama marele Paisie si, vrand a se aduce si a se pune cinstitele moaste ale aceluia impreuna cu ale sale, a adus caicul aici. De aceea, iesind degraba si cautand sfintele lui moaste si gasindu-le, sa le luati, ca sa fie impreuna si sfintele lor trupuri". Iar cinstitul parintele nostru Isidor si cei impreuna cu el, inconjurand pustia aceea, cautau sfintele moaste ale dumnezeiescului Pavel si, gasindu-le, le-au luat si le-au adus la caic, avandu-le ca pe o vistierie mai stralucita decat aurul si decat pietrele cele de mult pret.

Si minune s-a facut atunci, caci cu adevarat erau carme acesti doi mari parinti, Pavel si Paisie. Ei carmuiau caicul in toata calea aceea si-l izbaveau de toata impiedicarea, pana l-au dus nevatamat la Pisidia. Iar marele Isidor a adus cinstitele moaste ale sfintilor cu toata cantarea de lauda si cu cinste la manastirea ce o zidise. Si cati erau suparati de diavoli, ori patimeau de vreo alta neputinta, alergau la sfintele lor moaste si, numai apropiindu-se de ele, se vindecau. De atunci inainte cate preaslavite minuni a lucrat Dumnezeu prin ei, nu este cu putinta a le numara cineva. Iar eu, smeritul Ioan, am povestit numai aceste putine din cele multe, spre slava Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 19 Iunie

A. PLĂCINTE
Plăcintă cu mere
• 1 kg mere de plăcintă
• 200 g zahăr
• 2 linguriţe scorţişoară
• 1 lămâie (coaja rasă)
• 1 plic zahăr vanilat
• ½ plic praf de copt
• 1 lingură oţet
• 4 linguri ulei
• Sare
• 4 linguri apă minerală gazoasă
• 4 pahare făină
• 100 g zahăr pudră
Se spală, se curăţă, se rad şi se călesc merele împreună cu zahărul.
Se adaugă scorţişoara şi zahărul vanilat şi se lasă la răcit.
Se face o foaie astfel: se pune făina într-un castron mare, se face o gaură în făină în care se toarnă praful de copt stins cu oţet; se toarnă uleiul câte puţin, alternativ cu apa minerală şi se amestecă, se pune sarea şi coaja de lămâie rasă, se amestecă până se obţine o cocă bună de întins. Se bate bine între palme cam 10 minute şi apoi se lasă să se odihnească ½ ore la rece. Se împarte foaia în 2 părţi: se întinde şi se pune într-o tavă unsă şi tapetată cu făină. Se pune compoziţia de mere şi apoi foaia a doua.
Se dă la cuptor la foc potrivit până se rumeneşte.
Se scoate din cuptor şi se taie când este rece.
Se presară cu zahăr pudră şi se pune pe platou.

B: SALATE

Salată franţuzească

·       500 g cartofi fierţi;

·       150 g morcov;

·       150 g ţelină;

·       150 g mazăre;

·       2 linguri pătrunjel fin tocat;

·       100 g castraveţi muraţi;

·       2 mere;

·       Oţet;

·       Sare;

·       Piper măcinat;

·       Zahăr;

·       2 linguri muştar;

·       1 ceaşcă maioneză de post;

·       2 linguri kechup

Se curăţă morcovii şi ţelina şi se taie cubuleţe.

Se fierb cu mazărea şi pătrunjelul în apă sărată, se scurg bine şi se pun într-un castron mare.

Se adaugă castraveciorii, cartofii şi merele tăiae cuburi.

Se adaugă muştarul, sarea, oţetul, piperul, maioneza de post şi kechupul şi se amestecă bine.

C: SOSURI
Sos de mărar
• 1 lingură ulei;
• 1 lingură făină;
• 1 ceapă;
• 2 – 3 legături mărar;
• ½ linguriţă zahăr;
• 1 lingură oţet;
• ½ lingură sare;
• 1 ceaşcă apă
Ceapa tăiată mărunt se căleşte puţin în ulei, se adaugă zahărul şi făina, amestecând cu grijă să nu se lipească.
Se stinge cu o ceaşcă de apă şi se lasă să fiarbă 10 minute.
Se adaugă mărarul tocat fin şi se mai fierbe câteva minute.
La sfârşit se adaugă sarea şi piperul.

D: BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Borş de ciuperci

·       ¼ kg ciuperci;

·       1 morcov;

·       1 ţelină mică;

·       1 cartof;

·       1 ceaşcă orez;

·       1 ceapă;

·       1 legătură pătrunjel;

·       1 legătură leuştean

·       Sare;

·       1 linguriţă margarină sau ulei;

·       1 ½ l borş de putină

Se curăţă, se spală şi se taie zarzavaturile şi se pun într-o oală la fiert cu 1 l apă şi cu orezul.

Când sunt pe jumătate fierte se adaugă ciupercile tăiate felii şi fierte în prealabil.

Se adaugă borşul şi sarea.

Se mai lasă să clocotească, se potriveşte la gust şi se adaugă o linguriţă de margarină sau ulei şi verdeaţa fin tocată.

E: MÂNCĂRURI

Varză dulce călită

·       1 varză circa 1 kg;

·       1 ceapă;

·       1 ceaşcă ulei;

·       Piper;

·       Sare,

·       Mărar

După ce s-au scos cotoarele se taie varza fideluţă, se sărează şi se frământă puţin cu mâna.

Se pune peste ceapa călită în ulei, se adaugă puţină apă şi se lasă să scadă la foc mic.

Se sărează, se pune piperul şi mărarul tocat mărunt.

După preferinţă se poate adăuga zeama de la o lămâie.

F.   DULCIURI

Cremă de lămâie

·       2 lămâi

·       100 g zahăr

·       1 ceaşcă frişcă vegetală

Din zahăr şi ½ ceaşcă apă se prepară un sirop puţin legat.

          Se adaugă zeama de la amândouă lămâile şi coaja de la una

După ce s-a răcit, se amestecă uşor cu frişca vegetală.

Se ţine la gheaţă şi se consumă rece.

VA URMA