MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 10 IUNIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE (A. Evenimente, Nașteri); PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

ISTORIE PE ZILE 10 Iunie

Evenimente

· 1415: Prima mențiune documentară a funcției de „spătar" în Țara Românească (atribuțiile acestuia erau comanda armatei și prezentarea însemnelor autorității domnești la ceremonii).

· 1574: Are loc batalia dintre moldoveni si turci de la Iezerul Cahului, in care Ioan Voda cel Viteaz este infrant. Ioan Vodă Viteazul, numit şi Armeanul (mama sa fusese armeancă) sau, mai tîrziu, Ioan Vodă cel Cumplit, era strănepot al lui Ştefan cel Mare, Bătălia dintre moldoveni şi turci de la Iezerul Cahulului. Ioan Voda cel Viteaz s-a predat şi a fost ucis pe 14 iunie. Unele cronici vechi îl prezintă ca pe un tiran, dar istoricii moderni îi fac un portret mai măgulitor, recunoscandu-i marele merit de a se fi împotrivit turcilor şi afirmînd că era foarte îndrăzneţ şi viteaz, fiind, de aceea, foarte iubit de soldaţi şi de popor dar, din păcate, nu şi de boierime şi cler. Pentru numeroşii boieri intriganţi, un domn cu o fire aprigă nu era un conducător comod, după cum nici pentru acesta veşnicele sforării şi comploturi ale dregătorilor nu erau uşor de suportat. Ioan Vodă a ales să fie aspru cu boierii şi mai îndurător şi grijuliu cu cei din păturile de jos, care aveau mult mai multă nevoie de ocrotire. El obţinuse tronul Moldovei în 1572 - unde se obţinea la acea vreme, adică de la turci, cu ajutorul averii strînse în tinereţe, cînd făcuse negoţ cu pietre scumpe. În 1574, însă, turcii i-au cerut să dubleze suma plătită drept tribut. Ioan Vodă a convocat Divanul şi i-a convins pe boieri să se împotrivească cererii sultanului. Situaţia politică era de aşa natură, încît voievodul n-a putut găsi alţi aliaţi decît cazacii zaporojeni - o populaţie din zona Nistrului - care i-au trimis în ajutor o ceată de 1.200 de oameni. Cu ei şi cu armata sa de moldoveni, Ioan Vodă a pornit războiul împotriva turcilor. După un şir de victorii răsunătoare ale domnitorului moldovean, care l-au înspăimîntat pe sultanul Selim, acesta a trimis împotriva lui o armată zdravănă, alcătuită din turci cărora li se adăugaseră tătari şi valahi. Aceştia din urmă doreau să-l înlăture pe Ioan Vodă pentru a-i da tronul unui pretendent, Petru, frate cu domnitorul valah Alexandru. Ioan Vodă se instalase la Huşi, de unde putea veghea mai bine asupra graniţelor. Aflînd de venirea turcilor, domnitorul trimise pe pîrcălabul Sucevei, Ieremia, în fruntea unei avangarzi, să-i împiedice pe turci să treacă Dunărea şi să-l ţină la curent cu evoluţia situaţiei. Trimisul, însă, despre care se spune că ar fi fost plătit de duşmani cu 30.000 de galbeni, l-a înşelat pe domnitor: i-a spus că ajunsese prea tîrziu pentru a-i opri pe turci şi că aceştia ar avea o armată destul de mică. A fost prima trădare. Pe baza acestor informaţii false, în lipsa altora mai exacte, Ioan Vodă a pornit împotriva otomanilor. Bătălia s-a dat la Obluciţa, “lângă iezerul Cahulului” la 10 iunie 1574. Poate ar fi avut, totuşi, şanse să învingă, dacă n-ar fi survenit o a doua şi apoi o a treia trădare. În ajunul bătăliei, o parte dintre boieri, avîndu-i în frunte pe marii vornici Murgul şi Bilai, au trecut de partea turcilor, iar a doua zi, cînd se dădu semnalul atacului, “Boierimea moldoveană, în frunte cu Ieremia Pîrcălabul, plecă steagurile şi, punînd cuşmele în vîrful suliţelor şi săbiilor, trecu şi ea de partea duşmanului” . Poate ar fi avut, totuşi, şanse să învingă, dacă n-ar fi survenit o a doua şi apoi o a treia trădare. În ajunul bătăliei, o parte dintre boieri, avîndu-i în frunte pe marii vornici Murgul şi Bilai, au trecut de partea turcilor, iar a doua zi, cînd se dădu semnalul atacului,“Boierimea moldoveană, în frunte cu Ieremia Pîrcălabul, plecă steagurile şi, punînd cuşmele în vîrful suliţelor şi săbiilor, trecu şi ea de partea duşmanului” . Lupta a fost cumplită; dupa trei ciocniri soldate cu numeroşi morţi în ambele tabere, Ioan Vodă s-a retras pe un deal, în satul Roşcani, unde a fost înconjurat de turci. Nemaiputînd rezista asediului, din pricina lipsei de apa, Ioan a hotărît să se predea. Atît Ahmed Paşa, comadantul oştii turceşti, cît şi Petru, pretendentul la tronul Moldovei, au jurat solemn că vor cruţa viaţa tuturor cazacilor şi moldovenilor. Dar, odată ajuns în cortul căpeteniei turcilor, Ioan Vodă a fost înjunghiat, apoi i s-a tăiat capul, iar trupul lui, legat de două cămile, a fost rupt în bucăţi. Ostaşii care rămăseseră alături de el au fost măcelăriţi. Lupta a fost cumplită; dupa trei ciocniri soldate cu numeroşi morţi în ambele tabere, Ioan Vodă s-a retras pe un deal, în satul Roşcani, unde a fost înconjurat de turci. Nemaiputînd rezista asediului, din pricina lipsei de apa, Ioan a hotărît să se predea. Atît Ahmed Paşa, comadantul oştii turceşti, cît şi Petru, pretendentul la tronul Moldovei, au jurat solemn că vor cruţa viaţa tuturor cazacilor şi moldovenilor. Dar, odată ajuns în cortul căpeteniei turcilor, Ioan Vodă a fost înjunghiat, apoi i s-a tăiat capul, iar trupul lui, legat de două cămile, a fost rupt în bucăţi. Ostaşii care rămăseseră alături de el au fost măcelăriţi.

· 1793: Se deschide in Paris, Muzeul Jardin des Plantes. Un an mai târziu, acestadevine prima gradina zoologica publica.

· 1794: În timpul revoluției franceze, iacobinii ii aresteaza pe liderii girondini si preiau puterea, instaurand dictatura revoluționară. Incepand cu punerea in aplicare a legii din 22 prairial (10 iunie 1794), se instituie perioada revolutiei cunoscuta sub numele de „Marea Teroare”. Legea din 10 iunie 1794 a simplificat foarte mult proc edurile de punere sub acuzare a asazisilor dusmani ai revolutiei, a suprimat apararea invinuitilor si a declansat un val masiv de executii.

· 1805: Ia sfarsit Primul Război Tripolitanian, sau Războiul Coastei Barbare (1801- 1805), cel dintai dintre cele două războaie purtate între Statele Unite șicele patru state nord-africane, cunoscute sub numele generic de „StateleBarbare”. Trei dintre acestea au fost provincii nominale ale Imperiului Otoman, practic autonome: Tripoli, Alger și Tunis, iar al patrulea era Sultanatul independent al Marocului. Războiul a fost provocat de piratii din aceste state nord-africane, care confiscau navele comerciale americane și sechestrau echipajele, cerand răscumpărari uriase. Președintele american Thomas Jefferson a refuzat să plătească rascumparari, ordonand prima acțiune militară în țări străine, dupa ce aceasta a fost autorizata de Congres. Sub presiunea blocadei și a raidurilor americane si a pericolului ocuparii orasului Tripoli Pasa de Tripoli, Yusuf Karamanli, a semnat un tratat prin care se încheiau ostilitățile, partile consimtind eliberarea tuturor prizonierilor, respectiv 300 de americani si circa o mie de supusi tripolitani. Pasa de Tripoli a primit de la Statele Unite ale Americii, suma șaizeci de mii de dolari.

· 1847: In S.U.A. incepe publicarea ziarului Chicago Tribune.

· 1848: In Tara Romaneasca s-a constituit “Comitetul revolutionar”, compus din Ion Ghica, Nicolae Balcescu, Constatin Balcescu, Al.G. Golescu (Negru), C.A. Rosetti,
Dumitru si I. C. Bratianu, Cezar Bolliac, Stefan Golescu, Nicolae Golescu, Ion Heliade Radulescu si Ion Campineanu.

· 1878: Se constituie Liga de la Prizren pentru apararea drepturil;or albanezilor, dupa ce, in urma Razboiului ruso-romano-turc din 1877, marile puteri au recunoscut autonomia nationalitatilor din Imperiul Otoman,cu exceptia albanezilor( protocoalele de la Londra. Dupa Tratatul de la San Stefano incheiat in 1878 intre Rusia si Turcia, jumatate din pamanturile locuite de albanezi au trecut in posesia tarilor balcanice vecine (in sud grecilor in nord sarbilor si in est,bulgarilor). Liga albanaeza de la Prizren si-a propus reunificarea intr-un singur stat a tuturor teritoriilor albaneze, dar a fost destramata de marile puteri europene si Imperiul Otoman.

· 1907: Printul italian Borghese şi alţi patru concurenţi au plecat din Beijing, au traversat desertul Gobi, Mongolia, stepele ruseşti să ajungă la Moscova şi pină în Europa la Paris. Toate acestea evident fără un GPS, dar si fără o hartă, pe drumuri foarte proaste ghidandu-se doar cu busola.

· 1912: In marile orase ale Transilvaniei au avut loc greve generale in semn de protest fata de politica antipopulara a guvernului maghiar.

· 1912: Mitingul aviatic de la Aspern (Austria) la care Aurel Vlaicu a obținut un mare succes; aflat în competiție cu piloți celebri ai timpului, a obținut premiul I pentru aruncarea unui proiectil la țintă, de la o înalțime de 300 metri și premiul al II-lea, pentru aterizarea la punct fix

· 1916: Orasul sfant al Islamului, Mecca, a intrat sub controlul rasculatilor arabi condusi de emirul Sharif Hussein, care alunga trupele turcesti.

· 1922: În Sala Filarmonicii din Petrograd începe procesul public intentat de bolșevici unor preoți care s-au opus confiscării bunurilor bisericești. Principalul acuzat este mitropolitul Veniamin al Petrogradului, și, alături de el, alte 86 de persoane.

· 1924: Liderul socialist italian Giacomo Matteotti a fost răpit şi asasinat de fasciştii din Roma., dupa ce acesta a denuntat acapararea puterii de catre Mussolini si a cerut anularea ultimelor alegeri. Corpul Matteotti a fost găsit în luna august, aceasta crima provocand o mare indignare în opinia publică italiana. Mussolini va duce tara spre dictatura si isi va lua titlul de “Duce”.

· 1928: Dispare in Marea Barentz hidroavionul Lathman 47 in care se afla exploratorul norvegian Amundsen. A fost primul om care a ajuns la Polul Sud (în 1911). De asemenea, a fost primul navigator care a reușit să traverseze Pasajul de nord-vest. A dispărut în iunie 1928, în timp ce lua parte la o misiune de salvare.

· 1940: Al Doilea Război Mondial: Italia s-a alaturat Germaniei, in cel de al doilea razboi mondial, declarand război Franţei şi Marii Britanii. Canada declară război Italiei. Norvegia se predă forțelor germane.

· 1941: In Romania ia fiinta Scoala de parasutisti de pe langa Centrul de instructie al aeronauticii.

· 1942, Gestapo-ul german a masacrat 173 locuitori barbati din satul Lidice, Cehoslovacia, ca represalii pentru uciderea Generalului nazist SS Reinhard Heydrich. In total s-au estimat ca nazistii au omorat cca. 1300 de cehi pentru a razbuna moartea lui Heydrich . Acest număr include rude ale partizanilor, susţinătorii lor, elite cehe suspectate de lipsă de loialitate şi victime precum cele din satul Lidice unde a fost gazduiti comandoul care l-a omorat pe Heydrich.

· 1943: Jurnalistul maghiar Laszlo Biro, care traia in Argentina, a patentat stiloul cu bila, inventat de el in 1938.

· 1944: Al Doilea Război Mondial: Trupele naziste au ucis aproape 650 de civili, locuitori ai satului Oradour-sur-Glane, Franța. Oradour-sur-Glane este o comună în departamentul Haute-Vienne din centrul Franței. În 2009 avea o populație de 2.224 de locuitori. În 1944 aici a avut loc un masacru, acesta fiind una dintre cele mai grave atrocități petrecute pe teritoriul Franței în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Au fost uciși 642 de locuitori, ca represalii pentru răpirea unui soldat german de către Rezistența franceză.

· 1946: Ministrul de Interne anunta descoperirea unor “organizatii teroriste dirijate de un comandament central” acestea fiind in fapt grupari de rezistenta anticomuniste: Haiducii lui Avram Iancu, Divizia Sumanelor Negre, Glasul Sangelui, Grupul Elena Basarabeanu. Multi din membrii acestor grupari erau fosti legionari.

· 1947: In Romania este promulgata Legea pentru organizarea si functionarea Ministerului Apararii Nationale. Conducerea armatei este reorganizata dupa modelul sovietic.

· 1947: Presedintele SUA, Harry Truman, i-a conferit sefului statului roman, la acea data
Regele Mihai I, cel mai inalt ordin american ca o recunoastere a contributiei pe care Romania a adus–o la cauza Natiunilor Unite.

· 1948: Regele Mihai I și Principesa Ana de Bourbon-Parma s-au căsătorit în exil, în Grecia, la Tatoi, iar luna de miere şi-au petrecut-o la reşedința de vară a regelui Paul al Greciei, la 90 de kilometri de Atena. Mihai I şi principesa Ana se logodiseră cu un an mai devreme, la Londra.

· 1963: Presedintele american John Kennedy a semnat o lege care prevedea un salariu egal pentru munca egala atat pentru barbati cat si pentru femei.

· 1967: A încetat Războiul de Șase Zile dintre Israel, Siria, Egipt și Iordania. Războiul de Șase Zile a fost un conflict armat între Israel și alianța formată din statele arabe Egipt, Iordania și Siria. Acest război a durat între 5 și 10 iunie 1967. În urma victoriei militare asupra coaliției arabe, Israelul a ocupat Fâșia Gaza, Peninsula Sinai, Platoul Golan și Cisiordania. Războiul de Șase Zile a fost cel de-al treilea conflict armat arabo-israelian.

· 1985: Armata israeliană s-a retras din Liban, după 1099 zile de ocupatie.

· 1990: In urma alegerilor prezidentiale care au avut loc in Peru, candidatul Alberto Fujimori, de origne japoneza, a fost ales presedinte , obtinand o marjă îngustă de voturi in plus fata de contracandidatul sau, romancierul de renume mondial Mario Vargos Llosa. A avut un rol important in distrugerea miscarii teroriste Cendero Luminoso, dar i se reproseaza ca a incalcat in repetate randuri drepturile omului in tara sa. In iulie 2009 Fujimori a primit o pedeapsa de 6 ani de inchisoare dupa ce s-a recunoscut vinovat de a fi primit 15 milioane dolari din trezoreria peruviana de la seful serviciilor secrete Vladimiro Montesinos.

· 1997: Miniştrii de Externe participanţi la reuniunea de la Salonic au adoptat Declaraţia de bună vecinătate, stabilitate, securitate şi cooperare în Balcani.

· 1998: Guvernul Romaniei a elaborat Programul national de integrare a Romaniei in Uniunea Europeana, care cuprindea capitole referitoare la domeniile economic, financiar, legislativ, politic, social, justitie si afaceri interne.

· 1999 - Deputaţii au adoptat Legea accesului la dosarele fostei Securităţi - Legea "Ticu Dumitrescu"

· 1999, NATO a suspendat bombardarea Kosovo, după ce trupele iugoslave au început retragerea, dupa semnarea unui acord intre guvernul iugoslav cu fortele NATO, în urma unui război aerian care a durat 78 de zile. Presedintele iugoslav Milosevic a apărut la televiziunea nationala şi a spus că 462 de soldaţi şi 114 ofiţeri de poliţie au fost ucişi în bombardamentele NATO.
Reconstrucţia Kosovo a fost estimata la 5 miliarde dolari, iar costurile reconstructiei Iugoslaviei ar costa dupa unele calcule cca. 100 miliarde $.

· 2002: PSD a semnat un protocol de fuziune cu Partidul Moldovenilor, condus de primarul oraşului Iaşi, Constantin Simirad.

· 2003 - Cuplul regal spaniol, regele Juan Carlos şi regina Sofia, a sosit în Bucureşti într-o vizită de stat de două zile, la invitaţia preşedintelui Ion Iliescu.

· 2007: Fostul preşedinte polonez şi laureat al Premiului Nobel Lech Walesa a publicat pe internet aproximativ 500 de pagini din dosarele poliţiei secrete din perioada comunistă în scopul de a demonstra falsitatea acuzaţiilor privind colaborarea sa cu comunistii în anii 1980.

· 2012: În România au avut loc alegeri locale.

· 2014: Pe 10 iunie 2014 se împlinesc 75 de ani de la inaugurarea Muzeului Căilor Ferate Române. Cu ocazia aniversării celor peste șapte decenii de existență, muzeul organizează o serie de manifestări care vor promova importanța căilor ferate de-a lungul istoriei și, implicit, transportul feroviar – mijlocul de transport cel mai ecologic și prietenos cu mediul înconjurător. Pasionații de istorie feroviară vor putea admira în Gara de Nord o expoziție de material rulant de epocă și trenul cu locomotiva cu abur "Călugăreni", care va gara la linia 14. Trenul, fabricat în anul 1869, va face zilnic, pe toată perioada evenimentului, două trasee dus-întors între Gara de Nord și Gara Regală Băneasa, care anul acesta împlinește 75 de ani de la deschidere.

Nașteri

· 1213: S-a nascut poetul și scriitorul Fakr al-Din Ibrahim; (m.1289). Este adesea menționat ca „Araqi si s-a născut în satul Kamjan, in apropierea orașului Hamadan din Persia. În timpul vieții sale a petrecut multi ani in Multan, ( Pakistanul de azi), precum și Konya și Toqat în Turcia contemporana. Este un cunoscut comentator al învățăturilor Sufi si unul dintre marii poeți persani.
* 1688: James Francis Edward, Prinț de Wales ("Bătrânul Pretendent"; 10 iunie1688 – 1 ianuarie 1766) a fost fiul regelui detronat Iacob al II-lea al Angliei(Iacob al VII-lea al Scoției). A pretins tronurile Angliei, Scoției și Irlandei ca Iacob al III-lea al Angliei și Irlandei și Iacob al VIII-lea al Scoției după decesul tatălui său în 1701, când a fost recunoscut ca rege al Angliei, Scoției și Irlandei de vărul său Ludovic al XIV-lea al Franței. După decesul său în 1766 a fost succedat de fiul său cel mare, Charles Edward Stuart, în succesiunea iacobită.

James Francis Edward
Prinț de Wales
James Francis Edward Stu

* 1711: Prințesa Amelia^[2] (Amelia Sophia Eleanor; 10 iunie 1711 – 31 octombrie1786) a fost membră a familiei regale britanice, a doua fiică a regelui George al II-lea.

Prințesa Amelia
Prințesa Amelia, portret de Jean-Baptiste van Loo, ca. 1738.

* 1713: Prințesa Caroline a Marii Britanii (Caroline Elizabeth; 10 iunie 1713 – 28 decembrie 1757) a fost membră a familiei regale britanice, al patrulea copil și a treia fiică a regelui George al II-lea.

Prințesa Caroline^[1] s-a născut la Palatul Herrenhausen în Hanovra, Germania, la 10 iunie 1713 (stil nou). Tatăl ei era Prințul Ereditar de Hanovra, fiul cel mare al Electorului de Hanovra. Mama ei era Caroline de Ansbach, fiica lui Johann Friedrich, Margraf de Brandenburg-Ansbach. A fost botezată a doua zi după naștere la Palatul Herrenhausen.^[2]

În urma "Act of Settlement" (1701), ea a devenit a șaptea în linia de succesiune la tronul britanic.

În 1714, regina Anne a murit și bunicul Carolinei a devenit regele George I în timp ce tatăl ei a devenit Prinț de Wales. La vârsta de un an, Caroline și-a însoțit mama și surorile mai mari (Prințesa Anne și Prințesa Amelia) în Marea Britanie iar familia s-a stabilit la Palatul St James din Londra.

În 1722, la indicația mamei sale s-a imunizat de variolă prin variolizare, un tip de imunizare timpuriu popularizat de Lady Mary Wortley Montagu și Charles Maitland.^[3]

Prințesa Caroline a fost favorita mamei ei,^[4] și i se spunea "adevărul spus de Caroline Elizabeth" (sau "iubitoarea de adevăr").^[5] Când avea loc un dezacord printre copiii regali, părinții ei o chemau pe Caroline pentru a afla adevărul.^[6]

Potrivit credinței contemporanilor, Prințesa era nefericită din cauza iubirii ei pentru un curtean căsătorit, Lordul Hervey. Când Hervey a murit în 1743, Caroline s-a retras la Palatul St. James cu mulți ani înaintea morții și se vedea doar cu familia și câțiva prieteni apropiați.^[7]

Era atât de nefericită încât își dorea să moară. Prinșesa Caroline a murit necăsătorită și fără copii la 28 decembrie 1757 la vârsta de 44 de ani la Palatul St James. A fost înmormântată la Westminster Abbey.

Prințesa Caroline

* 1727: Ernst Frederic al III-lea Karl, Duce de Saxa-Hildburghausen (10 iunie 1727 – 23 septembrie 1780) a fost Duce de Saxa-Hildburghausen.

El a fost fiul cel mare al lui Ernest Frederic al II-lea, Duce de Saxa-Hildburghausen și a Caroline de Erbach-Fürstenau. I-a succedat tatălui său ca Duce de Saxa-Hildburghausen când avea numai 18 ani, în 1745; mama lui Ducesa Caroline a acționat ca regentă în numele său până când el a ajuns adult, în 1748.

Ernst Frederic a fost considerat inteligent, talentat, și unul dintre cei mai frumoși prinți ai vremii sale. El și-a donat biblioteca orașului. Cheltuielile sale exagerate au atras atenția asupra situației financiare a țării sale. Împăratul Iosif al II-lea a creat o comisie sub conducerea ducesei Charlotte Amalie de Saxa-Meiningen și a prințului Joseph de Saxa-Hildburghausen, unchiul ducelui, pentru a investiga cererile creditorilor și a ajusta veniturile și cheltuielile pentru anul 1769. Situația financiară a țării a fost atât de dezastruoasă încât durata de 35 ani a acestei comisii nu a putut repara situația complet.

La Palatul Hirschholm, la nord de Copenhaga, la 1 octombrie 1749, Ernst Frederick s-a căsătorit prima dată cu Prințesa Louise a Danemarcei, fiica regelui Christian al VI-lea. Ei au avut o fiică:

Fredericka Sophie Juliane Caroline (n. 5 decembrie 1755, Hildburghausen – d. 10 ianuarie 1756, Hildburghausen).

La Palatul Christiansborg, la Copenhaga, la 20 ianuarie 1757, la cinci luni după decesul primei soții, Ernst Frederick s-a căsătorit a doua oară cu Christiane Sophie Charlotte de Brandenburg-Bayreuth. Ei au avut o fiică:

Fredericka Sophie Marie Caroline (n. 4 octombrie 1757, Seidingstadt – d. 17 octombrie 1757, Seidingstadt ).

La Bayreuth la 1 iulie 1758, la nouă luni după decesul celei de-a doua soții, Ernst Frederick s-a căsătorit pentru a treia oară cu Ernestine, o fiică a Ducelui Ernst August I de Saxa-Weimar. Ei au avut trei copii:

Ernestine Frederike Sophie (n. 22 februarie 1760, Hildburghausen – d. 28 octombrie 1776, Coburg), căsătorită la 6 martie 1776 cu Franz Frederick Anton, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld.
Christine Sophie Caroline (n. 4 decembrie 1761, Hildburghausen – d. 10 ianuarie 1790, Öhringen), căsătorită la 13 martie 1778 cu unchiul ei Eugen de Saxa-Hildeburghausen.
Frederic, Duce de Saxa-Hildburghausen (n. 29 aprilie 1763, Hildburghausen – d. 29 septembrie 1834, Altenburg).

Ernest Frederic al III-lea

· 1746 - S-a născut matematicianul francez Gaspard Monge, creatorul geometriei descriptive (m.28.07.1818).

· 1819: S-a născut Gustave Courbet, pictor francez (d. 1877)
* 1825: Prințesa Hildegard a Bavariei (Hildegard Luise Charlotte Theresia Friederike) (n. 10 iunie 1825; d. 2 aprilie 1864) a fost al șaptelea copil și a patra fiică a regelui Ludovic I al Bavariei și a Therese de Saxa-Hildburghausen.

Prințesa Hildegard a Bavariei

La 1 mai 1844 la Munchen, Hildegard s-a căsătorit cu Arhiducele Albert de Austria, fiul cel mare al Arhiducelui Karl, Duce de Teschen și al Prințesei Henrietta de Nassau-Weilburg. Ea și soțul ei au avut trei copii:

Arhiducesa Maria Theresa de Austria(15 iulie 1845 – 8 octombrie 1927); s-a căsătorit cu Ducele Filip de Württemberg, au avut copii.
Arhiducele Karl de Austria (3 ianuarie 1847 - 19 iulie 1848); a murit de variolă la o vârstă fragedă.
Arhiducesa Matilda de Austria (25 ianuarie 1849 - 6 iunie 1867); a murit într-un accident la vârsta de 18 ani.

Hildegard a Bavariei
Ducesă de Teschen

· 1832 - S–a născut Nikolaus August Otto, tehnician german, inventator al primului motor cu ardere internă în patru timpi (m.26.01.1891). A fost un inventator german, născut în Ducatul Nassau. A locuit în Franța unde s-a interesat de mașinile cu gaz ale inginerului francez Etienne Lenoir. Otto a fost inventatorul primului motor cu combustie internă care ardea în mod eficient combustibilul direct într-o cameră cilindrică cu piston mobil, mișcarea efectuându-se de-a lungul generatoarei cilindrului. Deși fuseseră inventate și alte motoare cu combustie internă (de exemplu, de către Etienne Lenoir), acestea nu s-au bazat pe patru timpi separați. Conceptul de patru timpi este posibil să fi fost deja discutat la data invenției lui Otto, dar el a fost primul care l-a pus în practică.
* 1835: Henryk Wieniawski (n. 10 iulie 1835 Lublin, Polonia Congresului – d. 31 martie 1880, Moscova, Imperiul Rus) a fost un compozitor și violonist polonez.

Bunicul lui Wieniawski, Herszek Mejer, a fost bărbier-chirurg în cartierul evreiesc Wieniawa din Lublin. Tatăl, Wolf Helman (Tobias Rufe Pietruszka) și-a schimbat numele în Tadeusz Wieniawski, după numele cartierului în care locuia, pentru a se integra în mediul polonez. Înainte de a primi diploma de doctor, s-a convertit la creștinism. Din relația doctorului Wieniawski cu Regina, fiica doctorului evreu Józef Wolff din Varșovia (sora pianistului și compozitorului Edward Wolff), a venit pe lume un virtuoz violonist.

Casa Wieniawski era un veritabil salon în Lublin, fiind frecventat de artiști remarcabili care se întruneau aici pentru a lua parte la concerte, întâlniri literare și discuții. Acest lucru nu a influențat doar viitorul lui Henryk Wieniawski, ci și al celor doi frați ai săi. Cel mare, Julian, a devenit scriitor și publicist, iar mezinul, Józef, s-a dedicat carierei de pianist.

Primul profesor al lui Henryk a fost mama sa. Mai târziu a studiat cu Jan Hornziel, violonist la Marele Teatru din Varșovia și Stanisław Serwaczyńskiego, solist și șef de orchestra la Opera din Budapesta. În anul 1843, la vârsta de 8 ani, a plecat la Paris, unde a studiat sub îndrumarea lui Lambert-Joseph Massart la Conservatorul din Paris. A absolvit conservatorul în anul 1846, la 11 ani, cu premiul I și medalie de aur. După terminarea studiilor, l-a avut în continuare pe Massart ca profesor, încă 2 ani. La scurt timp, a concertat timp de 2 luni în Sankt Petersburg, țările baltice și Varșovia. În 1849, a fost acceptat din nou la Conservatorul din Paris, unde a început studii de compoziție, pe care le-a absolvit Magna Cum Laude un an mai târziu.

În 1850, a început să concerteze împreună cu fratele său Józef, mai întâi în toate orașele mari ale Imperiului Rus, apoi în multe țări europene, stârnind pretutindeni un entuziasm de nedescris. Colaborarea cu fratele său s-a încheiat in 1855. După multe alte succese, preia în 1860 locul de vioară întâi la curtea țarilor și, totodată, pe cel de solist la Societatea Muzicală Rusă. în același timp predă vioară la așa numitele „cursuri de muzică ale Societății”, transformate în 1862 în conservator. Aici, activitatea sa pedagogică fructuoasa, care a durat câțiva ani, a pus bazele școlii de vioara din Petersburg. Aceasta a fost dezvoltată de Leopold Auer într-o excelentă școală de vioară rusească. În fiecare an, timp de 3-4 luni, Wieniawski a concertat în diferite țări europene, în special în stațiuni faimoase.

Doisprezece ani mai târziu, în 1872, părăsește Rusia și pleacă împreună cu Anton Rubinstein într-un mare turneu de concerte în Statele Unite. Într-un interval de 8 luni, artiștii au susținut 215 concerte. Wieniawski a rămas în America până în 1874, concertând cu faimoasa soprană Paulina Lucca. În 1874, după ce s-a întors în Europa, a reluat munca pedagogică la Conservatorul din Burxelles, ca succesor al suferindului Henri Vieuxetemps, și a continuat-o până în septembrie 1877 (printre studenții lui s-a numărat și Eugène Ysaÿe). Ca urmare a agravării afecțiunii sale cardiace și a obezității exagerate, în ultimii ani de viață a concertat stând jos. A murit în Moscova și a fost îngropat în Varșovia. La ceremonia funerară au participat patruzeci de mii de persoane.

Din 1935, o dată la 5 ani (exceptând perioada ocupației), se desfășoară „Concursul Internațional de Vioară Henry Wieniawski”, destinat violoniștilor cu o vârstă mai mică de 30 de ani. Primul concurs a avut loc în Varșovia la inițiativa faimosului violonist Adam Wieniawski, nepotul compozitorului. Al doilea concurs a avut loc abia în 1952 la Poznań, unde încă se mai desfășoară ediții ale acestuia.

Wieniawski nu a fost apreciat doar ca violonist ce dispunea de o tehnică fenomenală, ci și ca mare interpret, fiind deseori descris ca „poet al viorii”. A fost ultimul violonist virtuoz care a intrat în istoria muzicii și în calitate de compozitor. Lucrările sale sunt scrise atât în caracter tehnic, cât și liric. A început să compună de la o vârstă fragedă, fiind un „copil minune”.

Mulțumită lui Wieniawski, poloneza a pătruns în repertoriul european pentru vioară. Dintre polonezele pe care le-a compus, două au un loc constant în repertoriile universale: „Poloneza în Re major op.4” și „Poloneza în La major op.21.” Wieniawski a prelucrat de asemenea mazurci, dintre care două au devenit populare. Au fost publicate în op. 19 sub denumirea de „mazurci caracteristice”: „Oberte spontane” și „Dudziarz” (ro. Cimpoierul), în care sunt redate fidel cuvintele caracteristice cimpoiului. Multe miniaturi, compuse în special la începutul anilor cincizeci, au fost însă doar lucrări tipice, cu un caracter sentimental sau spectaculos, deseori folosind ritmuri de dans popular.

De cea mai mare popularitate a beneficiat „Concertul de vioară în re minor op. 22”. Exceptând concertele lui Paganini, acesta este cel mai des înregistrat și interpretat concert de vioara compus de un violonist virtuoz până în prezent. A găsit inspirația pentru a compune „Concertul în re minor” în iarna anului 1855, însă a pus-o în practică abia după 7 ani. „Concertul de vioară în fa diez minor”, pe care l-a compus la vârsta de 18 de ani, este mai puțin popular. Concertul în fa diez minor stârnea entuziasmul ascultătorului pe moment, pe când Concertul în re minor necesita un timp mai îndelungat pentru a fi recunoscut.

Printre lucrările de o virtuozitate tipică, cele mai des interpretate în prezent sunt „Scherzo-Tarantela” precum și variațiunile și fanteziile pe teme străine, universal cunoscute. Din această serie de compoziții, de cea mai mare popularitate a beneficiat „[Fantezia Faust]”, compusă cu șase ani după premiera operei „[Charles Gounoda]”. Mulți violoniști s-au inspirat din melodiile operei Faust (cum ar fi Vieuxtemps, Alard, Saraste), însă acestea se găsesc în primul rând în lucrările lui Wieniawski. Lirismul creației lui Wieniawski este bine redat în „Legenda”, lucrare interpretată mai des în versiunea pentru pian decât în versiunea originală pentru vioară și orchestră, compusă ca dovadă a dragostei pentru Izabela Hampton, care ulterior îi va deveni soție.

Opere:

Grand caprice fantastique sur un theme original op. 1 (1847)
Variațiuni pe tema unei proprii mazurci (cca. 1847)
Aria cu variațiuni în Mi Major (înainte de 1848)
Fantezie și variațiuni în Mi Major (1848)
Nocturne pour violon seul (1848)
Romance (cca. 1848)
Rondo alla polacca în mi minor (1848)
Allegro de sonate, presto pour violon et piano concertant op. 2 (1848?) (compus împreuna cu fratele său, Józef Wieniawski)
Duo concertant pe tema operei Lucia di Lammermoor de Gaetano Donizetti(cca. 1850)
Duo concertant pe tema imnului rusesc "A Lwowa" (cca. 1850)
Duo concertant pe tema unei melodii populare rusești (cca. 1850)
Fantezie pe o tema din Prorok de Giacomo Meyerbeer (cca. 1850)
Mazur wiejski(ok. 1850)
Fantezie pe o tema din opera "Ryszard Lwie Serce" de Gretry (cca. 1851)
Duet na tematy finlandzkich pieśni (ok. 1851)
Două mazurci (1851)
Marsz (1851)
Variațiuni pe tema imnului rusesc (cca. 1851)
Variațiuni pe tema Jechał Kozak zza Dunaju (cca. 1851)
Prémière Polonaise de concert D-dur op. 4 (cca. 1852)
Adagio elegiaque A-dur op. 5 (cca. 1852)
Souvenir de Moscou, deux romances russes op. 6 (cca. 1852)
Caprice-valse E-dur op. 7 (1852)
Grand duo polonais pour violon et piano concetrant op. 8 (ok. 1852) (compus împreună cu fratele său Józef Wieniawski
Romance sans paroles et rondeau élégant op. 9 (cca. 1852)
Prémier grand concerto fis-moll op. 14 (1852)
Le carnaval Russe, improvisations et variations humoresques op. 11 (ok. 1853)
Deux mazourkas de salon: La champêtre (Sielanka, 1850?) et Chanson polonaise (Pieśń polska) op. 12 (1853)
Fantaisie pastorale op. 13 (cca. 1853)
Kujawiak a-moll(1853)
Variațiuni pe tema imnului austriac (1853)
Souvenir de Posen, mazurek d-moll op. 3 (1854)
L'école moderne. Études-caprices pour le violon seul op. 10 (1854)
Thème original varièe (variațiuni în La Major) op.15 (1854)
Rozumiem, lucrare pentru pian și voce (1854)
Souvenir de Lublin, polka concertantă (cca. 1855)
Fantezie pe o tema din opera La Sonnambula Giovanni Bellini (cca. 1855)
Scherzo-tarantelle în sol minor op. 16 (1855)
Legenda op. 17 (ok. 1860)
Deux mazourkas characteristiques:Obertass(Obertas G-dur) et Le menetrier (Dudziarz) op. 19 (1860?)
Études-caprices pentru două viori op. 18 (1862)
Fantaisie orientalle a-moll op. 24 (1862?)
Fantaisie brillante sur Faust opera de Charles Gounod op.20 (cca. 1865)
Polonaise brillante A-dur op. 21 (cca. 1870)
Amintire din San Francisco (cca. 1874)
Deuxième grand concerto d-moll op. 22
Gigue e-moll op. 23
Kujawiak în Do Major
Polonaise triomphale
Rêverie fis-moll na altówkę i fortepian
Dudziarz (mazurek charakterystyczny)

Henryk Wieniawski

· 1839 - S–a născut prozatorul Ion Creangă, membru de onoare post–mortem al Academiei Române, prieten al lui Mihai Eminescu, autor al “Amintirilor din copilărie” (m.31.12.1889).

· 1844: Carl Hagerbeck, zoolog german (d. 1913)

· 1853: S-a născut Ion Pop-Reteganul, folclorist și traducător român (d. 3 aprilie 1905). Ion Pop-Reteganul (n. 10 iunie 1853, Reteag, districtul Năsăud – d. 3 aprilie 1905, Reteag) a fost un pedagog, prozator, publicist și folclorist, reprezentativ pentru epoca sa, apreciat de Ion Mușlea drept „cel mai mare folclorist al Ardealului.” După terminarea studiilor, a lucrat ca învăţător în localitatea Orlat, judeţul Sibiu, în anul 1873. Pe lângă activitatea de învăţător, a desfăşurat o amplă activitate pe plan cultural, fiind mai ales culegător de folclor. A colaborat cu foarte multe publicaţii, unde i-au apărut operele: „Amicul Familiei” (Gherla), „Calicul” (Sibiu), „Cărţile Săteanului Român” (Gherla), „Deşteptarea” (Cernăuţi), „Dreptatea” (Timişoara), „Familia” (Oradea), „Foaia Diecesană” (Caransebeş), „Foaia Poporului” (Sibiu), „Foaia Scolastică” (Blaj), „Gazeta de Duminică” (Şimleu Silvaniei), „Gazeta de Transilvania” (Braşov), „Noua Revistă Română” (Bucureşti), „Răvaşul” (Cluj), „Revista Ilustrată” (Reteag), „Şcoala Română” (Sibiu), „Transilvania” (Sibiu) şi „Tribuna” (Sibiu). A efectuat traduceri din autori de limbă maghiară şi germană. Dintre lucrările proprii, douăsprezece i-au apărut sub formă de volume, dintre care două în timpul vieţii, iar restul postum. Volumele care au apărut în timpul vieţii sale sunt Ţiganii. Schiţă istorică lucrată pentru petrecerea după mai mulţi autori (1886) şi Povestiri din popor (1895).

· 1860: Hariclea Darclée (născută Hariclea Haricli; n. 10 iunie 1860,^[1]^[2] Brăila, Principatele Unite – d. 12 ianuarie 1939,^[1]^[2] București, România) a fost o cântăreață română de operă cu voce de soprană. Este prima interpretă a rolului Floria Tosca care a avut loc la data de 14 ianuarie 1900 la teatrul Costanzi din Roma, la premiera operei lui Giacomo Puccini.
Hariclea Darclée, personalitate marcantă a muzicii românești, s-a născut la Brăila, pe 10 iunie 1860, într-o familie cu rădăcini elene. Mama Haricleei Darclée, Maria Haricli, născută Aslan, nepoată directă a domniței Mavrocordat,^[3]^{:p. 243} păstra în totalitate amprenta originilor ei nobile, iar tatăl, Ion Haricli, era mare proprietar în Teleorman, la Turnu Măgurele, unde, de fapt, Haricleea locuiește până la vârsta de aproape 16 ani, când este dusă de familie cu vaporul la Pensionul Lobkovitz de pe Augustinerstrasse din Viena.^[4] Așa cum scria N. Carandino în cartea "Darclée. Viața de glorie și de pasiune a unei mari artiste", la nașterea ei, s-a prezis că “duduia va călători mult și va fi mereu în sărbătoare”. În copilărie, Hariclea a fost la un pas de a muri de febră tifoidă. În februarie 1881, ea s-a căsătorit cu tânărul locotenent de artilerie Iorgu Hartulary. În 1886 pleacă la Paris, unde se luptă din greu cu neajunsurile, deși primea de-acasă câte 500 de franci pe lună. Nici măcar nașterea fiului ei, Ion, nu o abate din drum, continuând să ia lecții de canto. “Am făcut progrese și sper să ajung departe. Mi se prezice un viitor strălucit" scria Darclée familiei

Debutează într-un recital de canto în 1881 pe scena teatrului din Brăila, orașul său natal. Pleacă la Paris unde este remarcată de Charles Gounod, care îi încredințează rolul Margaretei din opera sa Faust, rol cu care își face debutul pe scena Operei, în anul 1888. Se pare că tot Gounod a fost acela care i-a sugerat luarea numelui Darclée. În scurt timp, Hariclea Darclée cucerește publicul și devine preferata multor compozitori. Astfel, Giacomo Puccini compune, pentru vocea ei, Tosca, Pietro Mascagni, Iris, iar Alfredo Catalani, La Wally. Hariclea Darclée s-a impus ca primadonna în marile teatre de operă de la Paris, Berlin, Florența, Milano, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Barcelona, Madrid, Monte Carlo, Moscova și Sankt Petersburg.

La Scala din Milano, scena consacrării sale mondiale, Hariclea Darclée a debutat pe 26 decembrie 1890, cu rolul Chimène din Cidul de Massenet, aplaudată fiind chiar de Giuseppe Verdi, succesul aducându-i imediat contracte la cele mai mari teatre din Italia. Între 1893 și 1910 a cunoscut gloria pe marile scene ale lumii, revenind adeseori la Scala din Milano. A cântat până în 1918 încă în deplinătatea mijloacelor sale vocale. Dorința ei de a cânta în România era mare. Românii o iubeau, spectacolele ei erau adevărate sărbători. “Trăiască privighetoarea Carpaților”, îi striga publicul. Regele Carol I i-a oferit ordinul “Bene Merente clasa I”, iar poeții îi compuneau versuri. Unul din cele mai importante momente pentru Hariclea a fost în 1900, când Puccini a văzut în ea soprana care putea să redea cel mai bine rolul Floriei Tosca. Premiera a avut loc la Roma, unde Darclée a cântat alături de tenorul Emilio de Marchi și baritonul Eugenio Giraldoni (marea ei iubire). Toată faima pe care și-o câștigase nu i-a alterat caracterul deosebit și, înainte să urce pe scenă obișnuia să aprindă o lumânare la icoana Maicii Domnului. Regele Carlos al Portugaliei, care-i trimetea adesea scrisori de dragoste, îi scria: “Dacă aș putea, te-aș păstra pentru mine și ți-aș cere mereu, mereu să cânți” sau “Admir artista, iubesc însă femeia”.^{[necesită citare]}

Hariclea Darclée a susținut crearea Operei Române din București în 1921. Tradiția muzicală a rămas în familie, fiul său, Ion Hartulary-Darclée, devenind dirijor și compozitor. Din păcate nu s-au păstrat înregistrări pe discuri cu vocea Haricleei Darclée, ci doar două cântece românești: Cântecul fluierașului de George Stephanescu și Vai mândruță dragi ne-avem de Tiberiu Brediceanu înregistrate cu acompaniament de pian la o vârstă foarte înaintată, dar la care păstra intacte calitățile naturale și tehnice ale minunatei sale voci. Artista a înregistrat pentru Casa de Discuri Fonotipia arii și scene din Don Pasquale de Gaetano Donizetti, La Traviata de Giuseppe Verdi, Iris de Pietro Mascagni și Tosca de Giacomo Puccini; matrițele acestor înregistrări au fost distruse de bombardamentele celui de al doilea război mondial la Milano; până în prezent, nu s-au identificat încă discurile primelor tiraje efectuate în anul 1903.

La finele vieții, artista care fusese atât de apreciată de Verdi, Leoncavallo, Mascagni, Catalani, Puccini, care cântase cu Enrico Caruso, Titta Ruffo, Francesco Tamagno și care apăruse de nenumărate ori sub bagheta lui Toscanini, a trăit în țară într-un trist anonimat. “Măiastra pasăre de basm”, “privighetoarea adorată” a murit în sărăcie la București datorită faptului că viile sale de la Cotnari (sursa existenței sale după încheierea carierei) au fost distruse de o teribilă grindină, iar boala care i-a marcat sfârșitul (sarcom hepatic) nu i-a mai permis restaurarea lor; în 1939, funeraliile au fost finanțate de Ambasada Italiei;^[5]a fost înmormântată în Cimitirul Bellu.

La aniversarea a 135 de ani de la nașterea Haricleei Darclée, în 1995, orașul său natal, Brăila, i-a adus un deosebit omagiu, organizând Concursul Național de Canto ce-i poartă numele, prezidat de soprana Mariana Nicolesco și așezat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Prima ediție a Concursului Internațional a avut loc în 1997 și de atunci se repetă la fiecare doi ani, în anul dintre o ediție și alta având loc Cursuri de Măiestrie Artistică, Master Classes

Hariclea Darclee, fotografie cabinet, hartie albuminata, colectia Bibliotecii Academiei Romane, Cabinetul de Stampe.

Hariclea Darclee în rolul Elisabeth Tannhäuser la Teatro alla Scala din Milano

Hariclea Darclee, carte postala autografa, colectia Bibliotecii Acadmiei Romane, Cabinetul de Stampe.

REPERTORIU

Vocea sa excepțional cultivată i-a permis abordarea unui foarte vast repertoriu în cadrul căruia a interpretat roluri de soprană lirică lejeră, soprană lirică, soprană lirică spinto, soprană dramatică, soprană Falcon, mezzosoprană și contraltă.

A avut în repertoriu 58 de roluri din 56 opere compuse de 31 compozitori dintre care 12 compozitori de tradiție și 19 tineri compozitori cărora le-a interpretat operele în premiere absolute și premiere locale de foarte mare improtanță; din cele 56 opere intepretate, 32 sunt de tradiție, 12 au fost interpretate în premieră absolută și 16 în premiere locale de mare importanță; faptul că 45 %, adică aproape jumătate, din repertoriul său reprezintă opee originale, atestă poziția singulară pe care o ocupă Hariclea Darclée în istoria tearului liric universal pe care a influențat-o într-un mod determinant.

Urmează lista integrală a operelor și autorilor cu mențiunile de rigoare referitoare la operele compuse pentru vocea sa și la interpretările în premieră absolută sau în premieră locală de mare importanță.

Daniel Auber La Muette de Portici (Luisa);
Georges Bizet Carmen (Carmen);
Arrigo Boito Mefistofele (Margherita);
Alfredo Catalani La Wally (Wally) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro alla Scala din Milano la 20 ianuarie 1892;
Alexis Catargi Enoch Arden (Ammie Lee) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premnieră absolută la Teatrul Național din București în 1904;
Isidore De Lara Amy Robsard (Amy Robsard) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Opera din Montecarlo în aprilie 1897;
Gaetano Donizetti Don Pasquale (Norina);
Gaetano Donizetti L’elisir d’amore (Adina);
Gaetano Donizetti Linda di Chamounix (Linda);
Gaetano Donizetti Lucrezia Borgia (Lucrezia);
Gaetano Donizetti Maria di Rohan (Maria);
Alberto Franchetti Cristoforo Colombo (Isabella di Aragona, Ikuamota) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Genova, la 6 octombrie 1892;
Michail Glinka Ivan Susanin (Vania) – operă interpretată în premieră pentru Franța, la Nisa, în 1890;
Carlos Gomes Condor (Odalea) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro alla Scala din Milano la 21 februarie 1891;
Carlos Gomes I Guarany (Cecilia);
Charles Gounod Faust (Marguérite);
Charles Gounod Romeo și Julieta (Julieta);
Jacques Halévy La Juive (Rachèle);
Ruggero Leoncavallo I Pagliacci (Nedda) – operă interpretată în premieră pentru România, la București în 1903;
Ruggero Leoncavallo Zaza (Zaza);
Luigi Mancinelli Hero e Lenadro (Hero) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Madrid, în 1897;
Pietro Mascagni Cavalleria rusticana (Santuzza) – operă interpretată în premieră pentru România, la București în 1891;
Pietro Mascagni L’amico Fritz (Suzel) – operă interpretată în premieră pentru Teatro Della Pergola din Florența în 1891 și în premieră la București în 1910;
Pietro Mascagni Iris (Iris) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro dell’Opera din Roma, la 22 ianuarie 1898, în premieră pentru Teatro alla Scala din Milano la 19 ianuarie 1899 și în premieră la București în 1908;
Pietro Mascagni I Rantzau (Luisa) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro della Pergola din Florența la 10 noiembrie 1892 și în premieră la Teatro dell’Opera din Roma la 26 noiembrie 1892;
Jules Massenet Le Cide (Chimène) – debutul în Italia și premieră pentru Teatro alla Scala din Milano la 26 decembrie 1890;
Jules Massenet Manon (Manon);
Jules Massenet Thaïs (Thaïs);
Giacomo Meyerbeer L’Africaine (Selika);
Giacomo Meyerbeer Les Huguénots (Regina, Valentine) – în premieră pentru România, la București, în 1897;
Wolfgang Amadeus Mozart Don Giovanni (Zerlina);
Giovanni Pacini Saffo (Saffo) – premieră pentru Teatro dell’Opera din Roma la 28 octombrie 1911;
Ubaldo Pacchierotti Eidelberga mia (Catina) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro Colon din Buenos Aires, în 1909;
Ettore Panizza Aurora (Aurora) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro Colon din Buenos Aires, în 1909;
Giacomo Puccini Manon Lescaut (Manon Lescaut) – intepretată în premieră pentru Teatro Regio, Torino 1 Februarie 1893, Manon Lescaut- Cesira Ferrani ;
Giacomo Puccini La Bohème (Mimì) – operă interpretată la premieră pentru America la Teatro Colon din Buenos Aires, în 1896 și în premieră pentru România la București, la 15 ianuarie 1903;
Giacomo Puccini Tosca (Floria Tosca) – operă compusă pentru vocea sa și în cadrul căreia, aria sopranei, Vissi d’arte, a fost scrisă la sugestia artistei pe baza indicațiilor sale muzicale; a fost interpretată la premiera absolută de la Teatro dell’Opera (Constanzi) din Roma, la 14 ianuarie 1900 și la premiera de la Teatro Regio din Torino la 20 februarie 1900, Teatro alla Scala din Milano la 17 martie 1900, Lisabona la 19 ianuarie 1901, București la 18 ianuarie 1902 și Montecarlola 28 martie 1903;
Luigi & Federico Ricci Crispino e la Comare (La Comare);
Gioacchino Rossini Guglielmo Tell (Matilde d’Absburgo);
Gioacchino Rossini Stabat Mater (Soprano);
Anton Rubinstein Demonul (Tamara);
Camille Saint-Saëns Proserpina (Proserpina);
Richard Strauss Der Rosenkavalier (Marschalin) – premieră pentru Italia la Teatro dell’Opera di Roma, la 14 noiembrie 1911;
Ambroise Thomas Hamlet (Ofélie);
Ambroise Thomas Mignon (Mignon);
Pietro Vallini Il Voto (Maria) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro dell’Opera di Roma, la 27 noiembrie 1894;
Giuseppe Verdi Aida (Aida);
Giuseppe Verdi Un ballo in maschera (Amelia);
Giuseppe Verdi Otello (Desdemona);
Giuseppe Verdi Rigoletto (Gilda);
Giuseppe Verdi Simon Boccanegra (Amelia-Maria) – premieră pentru Teatro dell’Opera din Roma, la 17 mai 1892;
Giuseppe Verdi La Traviata (Violetta Valery);
Giuseppe Verdi Il Trovatore (Leonora);
Richard Wagner Die Meistersänger (Eva);
Richard Wagner Lohengrin (Elsa);
Richard Wagner Tannhäuser (Elisabeth) – premieră pentru Teatro alla Scala din Milano la 29 decembrie 1891 și pentru Teatro Colon din Buenos Aires în 1897;

Hariclea Darclée

Date personale
Născută	10 iunie 1860^[1]^[2]^[3] Brăila, Principatele Unite
Decedată	12 ianuarie 1939 (78 de ani)^[1]^[2]^[3] București, România
Înmormântată	Cimitirul Bellu
Cetățenie	România
Ocupație	cântăreață cântăreață de operă
Activitate
Gen muzical	operă
Tipul de voce	soprană
Instrument(e)	voce[*

· 1869 - S-a născut Constantin Angelescu, medic şi om politic român. În calitate de ministru al Educaţiei a avut o reală contribuţie la reorganizarea învăţământului pe baze moderne: a pus bazele instituţiei comitetelor şcolare, iar prin strădaniile lui, în 1925, s-a introdus bacalaureatul şi s-a legiferat învăţământul particular, confesional şi minoritar (m.14.09.1948).

* 1876: Wilhelm Ernst Karl Alexander Friedrich Heinrich Bernhard Albert Georg Hermann (10 iunie 1876 – 24 aprilie 1923) a fost ultimul Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach.

S-a născut la Weimar, ca fiul cel mare al lui Karl August de Saxa-Weimar-Eisenach, moștenitor al Marelui Ducat, și a soției acestuia, Prințesa Pauline de Saxa-Weimar-Eisenach.

I-a succedat bunicului său, Karl Alexander, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach, ca Mare Duce la 5 ianuarie 1901.

Moștenitorul său era un văr îndepărtat, Prințul Hermann de Saxa-Weimar-Eisenach, până la dezmoștenire sa în 1909. Ulterior, fratele mai mic al lui Hermann a servit ca moștenitor prezumtiv al ducatul de Saxa-Weimar-Eisenach, până la nașterea fiului său, Karl Augustus.

Wilhelm Ernst a creat noul centru al orașului Weimar, sub conducerea lui Hans Olde, Henry van de Velde și Adolf Brütt. De asemenea, Universitatea din Jena a fost reconstruită de către Theodor Fischer; s-a reconstruit și celebrul teatru de la Weimar. Îmbunătățirile orașului au inclus o statuie de marmură a predecesorul său, Karl Alexander, care a fost finalizată în 1911. Acesta a fost plasată într-un decor conceput de Brütt special creat pentru a distinge "vechiul oraș" de zona nouă construită.

Fotografie a lui Wilhelm Ernest

Potrivit Constituției olandeze, Wilhelm Ernst era în linia de succesiune pentru tronul Țărilor de Jos (ca nepot al Prințesei Sofia a Olandei), după regina Wilhelmina. La începutul secolului XX, olandezii se temeau de posibilitatea influenței germane sau chiar anexarea Țărilor de Jos. Pentru a preveni acest lucru, unii avocați au încercat să schimbe Constituția pentru a-l exclude pe Wilhelm Ernst de la succesiune.

Totuși, o altă cale, a fost aceasta: el sau descendenții lui - dacă regina Wilhelmina ar fi murit fără copii - ar fi trebuit să aleagă între tronul olandez și tronul de la Weimar. Nașterea fiicei Wilhelminei, Iuliana, în anul 1909 a diminuat șansa pentru orice membru al casei de Wettin (ramura Saxa-Weimar-Eisenach), de a moșteni tronul olandez. Odată cu modificarea Constituției din 1922, care a limitat dreptul de succesiune la descendenții Wilhelminei, posibilitatea a dispărut în întregime.

La 9 noiembrie 1918, Wilhelm Ernst a fost forțat să abdice în urma înfrângerii Germaniei în Primul Război Mondial. Și-a lăsat tronul și toate ținuturile pe care le deținea și a plecat cu soția și copiii pe moșia familiei din Silezia, unde a și murit patru ani mai târziu.

În ciuda tuturor lucrărilor sale pentru Weimar în timpul guvernării sale, Wilhelm Ernst a fost un conducător detestat. În ziua abdicării sale a fost numit cel mai "nepopular prinț din toată Germania".^[1]

A murit la Heinrichau în Silezia la vârsta de 46 de ani.

La Bückeburg, la 30 aprilie 1903, Wilhelm Ernst s-a căsătorit cu Prințesa Caroline Reuss de Greiz, fiica Prințului Heinrich XXII Reuss de Greiz. Mariajul a rămas fără copii și s-a sfârșit în anul 1905 cu moartea Carolinei în circumstanțe misterioase. Cauza oficială a decesului a fost pneumonia; alte surse au sugerat suicidul.

La Meiningen, la 21 ianuarie 1910, Wilhelm Ernst s-a recăsătorit cu Prințesa Feodora de Saxa-Meiningen, fiica Prințului Friedrich Johann de Saxa-Meiningen. Cuplul a avut patru copii:

Prințesa Sophie Luise Adelheid Marie Olga Carola (20 martie 1911 – 21 noiembrie 1988); căsătorită cu Friedrich Günther, Prinț de Schwarzburg; mariajul s-a terminat prin divorț în mai puțin de un an. Nu a avut copii.
Karl Augustus, Mare Duce Ereditar de Saxa-Weimar-Eisenach (28 iulie 1912 - 14 octombrie 1988); căsătorit cu baroneasa Elisabeta de Wangenheim-Winterstein; au avut copii
Prințul Bernhard Friedrich Viktor (3 martie 1917 - 23 martie 1986)
Prințul Georg Wilhelm Albert Bernhard (24 noiembrie 1921 - 11 martie 2011); și-a schimbat numele în Jörg Brena în 1953 și a renunțat la drepturile sale de succesiune.

Wilhelm Ernest

· 1880: André Louis Derain n. 10 iunie 1880, Chatou, Franța^[8] – d. 8 septembrie 1954, Garches, Franța^[8] a fost un pictor, graficianși sculptor francez, unul din reprezentanții principali - alături de Henri Matisse, Maurice de Vlaminck și Raoul Dufy - ai fauvismului, mișcare artistică din anii 1904 - 1908, care punea accentul pe intensitatea și puritatea culorilor, mișcare de care s-a distanțat ulterior. Prețuit încă din timpul vieții, a fost mai târziu criticat pentru a faptul de a fi revenit la formele considerate "tradiționale".
André Derain s-a născut la 10 iunie 1889 în localitatea Chatou din Île-de-France, în apropierea Parisului. Părinții viitorului pictor plănuiseră pentru fiul lor o carieră de inginer sau ofițer, dar rezultatele mediocre la învățătură ale tânărului André le spulberă orice speranță de înfăptuire a acestor aspirații. Singurul obiect la care obține note bune este desenul. Începe să consacre tot mai mult timp picturii și, în anii 1898-1899, frecventează Academia Camillo în clasa de pictură a lui Eugène Carrière, un prieten al lui Puvis de Chavannes. Aici se va întâlni cu Henri Matisse, Jean Puy și Albert Marquet. Autodidact, frecventează împreună cu Matisse muzeele de artă și copiază tablouri ale marilor maeștrii. Citește mult, mai ales literatură și filosofie, autorii săi preferați fiind Émile Zola și Friedrich Nietzsche.

André Derain

* 1881: Magdolna Purgly de Jószáshely (n. 10 iunie 1881, Șofronea, Arad - d. 8 ianuarie 1959, Estoril, Portugalia) a fost soția amiralului Miklós Horthy. S-au căsătorit în 22 iulie 1901 la Arad. Cei doi și-au petrecut luna de miere la Semmering, Austria. Doamna Horthy și-a însoțit soțul la unele întâlniri oficiale.

Magdolna Purgly

* 1894: Prințul Igor Constantinovici al Rusiei (rusă Игорь Константинович) (10 iunie 1894 – 18 iulie 1918), a fost al șaselea copil al Marelui Duce Constantin Constantinovici al Rusiei și a soției lui Prințesa Elisabeta de Saxa-Altenburg.

Prințul Igor Constantinovici

* 1897: Marea Ducesă Tatiana Nikolaevna a Rusiei (Tatiana Nikolaevna Romanova) (rusă Великая Княжна Татьяна Николаевна), (10 iunie (S.N.) 1897 - 17 iulie 1918), a fost a doua fiică a ultimului autocrat al Rusiei, împăratul Nicolae al II-lea al Rusiei și a soției lui Alexandra Feodorovna (Alix de Hesse). S-a născut la Peterhof, Sankt Petersburg.

Marea Ducesă Tatiana în 1904.

Marea Ducesă Tatiana în 1914.

Marea Ducesă Tatiana Nicolaevna în 1910 în timpul unei croaziere cu familia la bordul navei Standart.

Tatiana a fost descrisă ca fiind înaltă și subțire, cu păr castaniu și ochi de un albastru-gri închis, rafinată, elegantă. era considerată de mulși curteni cea mai frumoasă dintre cele patru Mari Ducese.^[3]^[4]^[5] Dintre toate surorile, Tatiana seamănă cel mai mult cu mama sa. Titlul rus al Mariei (Velikaya Knyazna Великая Княжна) se traduce prin "Mare Prințesă" și însemna că, Tatiana ca "Alteță Imperială" era mai înaltă în rang față de prințesele din Europa care erau "Altețe regale". Totuși, familia, prietenii și servitorii în general îi spuneau pe numele mic, folosind patronimul Tatiana Nicolaevna,^[6] sau diminutivele rusești "Tania," "Tatia," "Tatianoșca", "Tanușca."^[7]^[8]

Ca și ceilalți copii Romanov, Tatiana a fost crescută cu austeritate. Ea și surorile ei dormeau în paturi de campanie, fără perne, făceau baie cu apă rece dimineața^[9] și în cazul în care aveau momente libere trebuiau să se ocupe cu brodatul și cu tricotatul. Munca lor artizanală a fost dăruită soldaților sau vândută la bazaruri de caritate.^[10]

Tatiana și sora sa mai mare, Olga, erau cunoscute în casă sub numele de "Marea pereche"^[6] în timp ce surorilor mai mici, Maria și Anastasia li se spunea "Mica pereche". Potrivit unei însemnări într-un jurnal din 29 mai 1897 a unui văr îndepărtat al tatălui ei, Marele Duce Constantin Constantinovici al Rusiei, Marea Ducesă a primit numele "Tatiana" ca omagiu al eroinei lui Pușkin din romanul în versuri Eugene Onegin. Tatălui ei i-a plăcut ideea de a avea fiice cu numele Olga sau Tatiana, ca surorile din faimosul poem.^[11]

La fel ca cele două surori mai mici, cele două surori mari împărțeau același dormitor și erau foarte apropiate una de cealaltă încă din fragedă copilărie. În primăvara anului 1901 Olga a avut febră tifoidă și a fost izolată de surorile ei mai mici. Când a început să se însănătoșească, Tatianei i s-a permis s-o vadă pentru cinci minute însă n-a recunoscut-o. Când guvernanta ei, Margaretta Eagar, i-a spus după vizită că acel copil bolnav cu care ea a conversat era Olga, Tatiana în vârstă de patru ani a început să plângă și a protestat că acel copil ar putea fi sora ei adorată. Eagar a avut dificultăți în a o convinge pe Tatiana că Olga își va reveni.^[12]

Dintre toate surorile, Tatiana era cea mai apropiată de mama sa și era considerată de mulți ca fiind fiica favorită a Țarinei.^[5]La 13 martie 1916 Alexandra i-a scris soțului ei că Tatiana a fost singura dintre cele patru fiice care "s-a prins" atunci când ea le-a explicat cum vede ea lucrurile.^[13]

Profesorul lor francez Pierre Gilliard scria că Tatiana era rezervată și "mai echilibrată" însă mai puțin deschisă și spontană în comparație cu Olga. De asemenea, era mai puțin talentată decât Olga însă mai muncitoare și mai dedicată de a vedea proiectul finalizat față de sora ei mai mare.^[14] Colonelul Kobilinski, gardă personală la Țarskoe Selo și Tobolsk spunea că Tatiana "nu avea gust pentru artă. Poate era mai bine pentru ea dacă ar fi fost bărbat."^[15] Alții spuneau că talentul artistic al Tatianei era exprimat prin lucrurile de mână pe care le făcea, prin talentul ei de a-și alege veșminte la modă și de a-și împleti părul. La fel ca mama sa, Tatiana era profund religioasă și citea Biblia frecvent.

După ce a devenit adolescentă, Tatiana a fost atribuită unui regiment de soldați Vosnesensky cu rangul onorific de colonel.^[16]Ea și Olga, care de asemenea avea propriul ei regiment, inspectau soldații în mod regulat.^[17]

Într-un articol din decembrie 2004 a revistei Royalty Digest: A Journal of Record Peter de Malama scria că vărul său Dmitri Iakovlevici Malama, un ofițer al cavaleriei imperiale ruse, a întâlnit-o pe Tatiana când a fost rănit în 1914 și între ei a avut loc o poveste de dragoste.

De la stânga la dreapta: Marea Ducesă Olga, Țarul Nicolae al II-lea, Marea Ducesă Anastasia și Marea Ducesă Tatiana la Tobolsk în iarna 1917-1918.

În timpul Revoluției ruse din 1917 familia este arestată inițial la reședința de la Țarskoe Selo, apoi la reședințele private din Tobolsk și Ekaterinburg din Siberia.

În aprilie 1918 bolșevicii i-au mutat pe Nicolae, Alexandra și Maria la Ekaterinburg. Restul copiilor au rămas la Tobolsk din cauza lui Alexei, care a suferit o altă criză de hemofilie și nu a putut fi mutat. Tatiana a fost cea care și-a convins mama "să înceteze să se mai chinuiască" și să ia decizia de a-și urma soțul. Alexandra a decis să o lase pe Tatina să aibă grijă de Alexei.^[19]

În timpul celor patru săptămâni cât au fost despărțiți de părinții lor, Tatiana, Olga, Anastasia, Alexei și doamnele de onoare s-au delectat cu cusutul pietrelor prețiose și bijuteriilor în îmbrăcăminte în speranța de a le ascunde de răpitorii lor, devreme ce Alexandra le scrisese că ea, Nicolae și Maria fuseseră percheziționați când au ajuns la Ekaterinburg iar lucrurile le-au fost confiscate. O scrisoare de la Demidova către Tegleva dădea instrucțiuni cum să se ocupe de "medicamente", un cod prestabilit pentru bijuterii.^[20] Bolșevicii nu au știut de bijuterii până după execuție.^[21]

La Ekaterinburg, Tatiana ocazional se alătura surorilor sale mai mici și vorbea cu gardienii Casei Ipatiev, întrebându-i despre familii și spunându-le despre speranțele ei în legătură cu viața nouă din Anglia atunci când vor fi eliberați. Mai târziu, când a venit un nou comandant la Casa Ipatiev, familiei i s-a interzis să fraternizeze cu ofițerii iar condițiile de detenție au devenit și mai stricte. Tatiana și surorile sale își spălau singure rufele și făceau pâine.

În noaptea de 16 iulie, familia a fost trezită și li s-a spus membrilor ei să coboare la demisolul casei deoarece existau tulburări în orașul de la mare și trebuie să fie mutați pentru siguranța lor. Familia a ieșit din camerele lor cărând perne, saci și alte lucruri pentru confortul Alexandrei și a lui Alexei. Iakov Iurovski, șeful detașamenului, care era fotograf profesionist, a regizat familia pentru câteva poziții foto. Alexandra, care a solicitat scaune pentru ea și Alexei s-a așezat la stânga fiului ei. Țarul stătea în spatele lui Alexei, dr. Botkin stătea la dreapta țarului, Tatiana și surorile sale stăteau în spatele Alexandrei împreună cu servitorii. La un moment dat Alexandra a șoptit fetelor ceva în engleză încălcând regula de a vorbi numai în rusă. Iurovski le-a citit sentința de execuție. Tatiana și familia ei au avut timp doar pentru câteva sunete incoerente înainte ca echipa morții sub comanda lui Iurovski să tragă. Erau primele ore ale zilei de 17 iulie 1918.^[22]

În anul 2000, Biserica Ortodoxă Rusă a decis canonizarea lui Nicolae al II-lea, a țarinei Alexandra și a celor cinci copii ai acestora.

Marea Ducesă Tatiana a Rusiei
Marea Ducesă Tatiana în 1910.

* 1898: Prințesa Marie Auguste de Anhalt (10 iunie 1898 – 22 mai 1983) a fost fiica lui Eduard, Duce de Anhalt și a soției lui, Prințesa Luise de Saxa-Altenburg

La 10 iunie 1898, Marie-Auguste s-a născut la Ballenstedt, fiica Prințului Eduard de Anhalt și a soției lui, Prințesa Louise de Saxa-Altenburg.^[1] Tatăl ei îi va succeda fratelui său, Frederic al II-lea în 1918; în același an va deceda.

Marie-Auguste a crescut la Dessau, capitala ducatului de Anhalt.^[3] A avut cinci frați, însă sora ei mai mare Friederike și fratele Leopold au murit în copilărie. Marie-Auguste a fost sora mai mare a lui Joachim Ernst, Duce de Anhalt.

Bunicii paterni au fost Frederic I, Duce de Anhalt și Prințesa Antoinette de Saxa-Altenburg. Bunicii materni au fost Prințul Moritz de Saxa-Altenburg și Prințesa Augusta de Saxa-Meiningen.

La 11 martie 1916 la Berlin, Marie-Auguste s-a căsătorit cu Prințul Joachim al Prusiei, fiul cel mic al împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei.^[1]^[2] Ea și Joachim erau logodiți oficial din 14 octombrie al anului trecut.^[4] Nunta a fost celebrată la Castelul Bellevue; au participat tatăl lui Joachim și mama, împărăteasa Augusta Viktoria, Ducele și Ducesa de Anhalt, și alte rude.^[4]Au avut o ceremonie luterană simplă.^[5]

Cuplul a avut un singur copil, Prințul Karl Franz al Prusiei (15 decembrie 1916 – 22 ianuarie 1975).^[1]^[6] Nepotul lor, Prințul Franz Wilhelm, s-a căsătorit cu Maria Vladimirovna a Rusiei, pretendentă la tronul Rusiei.

După ce socrul ei, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei, a abdicat, soțul ei, Joachim, n-a putut să-și accepte noul statut de om obișnuit și a căzut în depresie. În cele din urmă s-a sinucis prin împușcare la 18 iulie 1920 la Potsdam. Propriul lui frate, Prințul Eitel Friedrich al Prusiei, a spus că Joachim a suferit de "un acces de demență excesivă".^[7] Cu puțin înainte să se sinucidă, cuplul divorțase.

După decesul lui Joachim, Karl Franz a fost luat în custodia unchiului patern, Prințul Eitel Friedrich.^[8] În 1921, Marie-Auguste a obținut custodia fiului ei.^[9]

În 1922, Marie-Auguste a dat în judecată pe fostul împărat Wilhelm pentru lipsa de suport financiar pe care l-a promis în contractul de căsătorie a ei și a lui Joachim.^[10] Avocatul lui Wilhelm a susținut că legile Casei de Hohenzollern nu mai sunt valabile, și, prin urmare, nu exista nici o obligație să-i sprijine.^[10]

La 27 septembrie 1926, s-a recăsătorit cu Johannes-Michael Freiherr von Loën, un prieten din copilărie.^[1]^[11]^[12] Au divorțat în 1935^[11]

În ultimii ani ai vieții ei, Marie Auguste a avut dificultăți financiare.^[11] Ca rezultat, a adoptat mai mulți adulți, pentru titlul ei regal în schimbul unor bani.^[11] În 1980, Prințesa Marie Auguste l-a adoptat pe Hans Robert Lichtenberg,^[11] și el a luat numele de Frédéric Prinț von Anhalt. Familia Prințesei Marie Auguste nu l-a recunoscut niciodată ca făcând parte din neamul lor, și nu i-au recunoscut titlul regal oficial. Femeile nu puteau transmite titluri copiilor lor, naturali sau adoptați, decât dacă acest lucru era permis sub garanția unui suveran. În 1986, "Prințul von Anhalt" s-a căsătorit cu actrița Zsa Zsa Gabor.

Prințesa Marie Auguste a murit la 22 mai 1983 la Essen, Germania

Prințesa Marie-Auguste de Anhalt
Prințesă Joachim a Prusiei

· 1903: Poul Høybye, lingvist danez (d. 1986)
* 1907: Silvia Stela Aurelia Sava (n. 10 iunie 1907, Ploiești — d. 5 mai 1985, Scheßlitz, Germania) a fost un muzicolog, specializată în muzica bisericească veche rusă lipovenească.

Silvia Stela Aurelia Sava s-a născut la Ploiești, unde tatăl său Vasile Sava era dirigintele Oficiului Poștal, iar mama sa Ioana Sava telegrafistă. A avut doi frați, pe dr. med. Valentin Sava și dr. jur. Aurel Sava

S-a căsătorit pe 20 septembrie 1939 cu inginerul Eduard Lindner. Din căsătorie au rezultat doi copii, dr. ing Alexandru Lindner și Christina Lindner, artist instrumentist. În 1967, după participarea la Congresul de Muzicologie din Iugoslavia și Italia, se stabiliște în Germania la Köln, obținând cetățenia germană în 1970. A decedat la Scheßlitz-Bamberg, Germania.

Între 1934 și 1948 activează ca expert grafolog în Justiție, la București. Între 1 septembrie 1949 și 31 octombrie 1950 este asistentă la Institutul de Teatru, București. De la 1 noembrie 1950 până pe 31 mai 1960 se angajează ca corepetitoare la Școala de Coreografie din București.

Între 1 iunie 1960 și 1 februarie 1962 lucrează ca Cercetător științific (Bibliograf principal) la Biblioteca Academiei Române de Știință, secția de Muzicologie.

Între 2 februarie 1962 și 01 decembrie 1962 este profesoară de pian la Școala de Muzică nr. 2 din București. De la 19 noembrie 1962 până pe 8 noembrie 1965 activează ca Cercetător științific (asistent) la catedra Istoria Muzicii Profesor Zeno Vancea și ca corepetitoare la Conservatorul de Muzică Ciprian Porumbescu din București. Începând cu 9 noembrie 1965 până pe 01 noembrie 1967 este angajată ca cercetător științific la Institutul pentru Istoria Artei al Academiei pentru științe sociale și politice din București.

În 1967 participă cu contribuții proprii la congresele de muzicologie din Liubliana (Iugoslavia) și Roma (Italia). In 1968 studiază manuscrisele muzicale rusești cu notație muzicală pe bază de neume din biblioteca Vaticanului.

Între 1 octombrie 1970 și 30 iunie 1972 este angajată ca cercetător științific la Universitatea Köln (Director: Prof. Dr. Kuckerz)

Între 1971 și 1973 obține o bursă de studiu finanțată de DFG (Deutsche Forschungsgemeinschaft/ Uniunea germană pentru cercetare) la Universitatea Köln pentru lucrări de cercetare în domeniul manuscriselor muzicale cu neume rusești (notatia muzicala Kriuki).

La recomandarea Prof. Dr. Kuckerz de la Institutul de Știința Muzicii (Universitatea Köln), RFG, i se aprobă pe 15 august 1980 finanțarea editării lucrării sale „Die Gesänge des altrussischen Okteochos samt den Evangelien-Stichiren -- Eine Neumenhandschrift des Altgläubigen-Klosters “ (Cântările Octoichului lipovenesc împreună cu Stichirile evanghelice – un manuscris pe bază de neume (Kriuki) a mănăstirii lipovenești Belaja Krinica. In probleme de slavistică a colaborat cu Prof. Dr. Schütz de la Universitatea Erlangen.

Lucrarea conține în primul volum atât facsimile cât și transcrierea întregului manuscris din notația muzicală veche cu neume (Kriuki) în notația muzicală actuală. In volumul al doilea sunt studiate din punct de vedere muzicologic toate cântările religioase din Oktoih.

Lucrarea poate fi cercetată la :

Bayerische Staatsbibliothek (Biblioteca de Stat), München
Östereichische Nationalbibliothek (Biblioteca națională austriacă, Wien
Deutsche Bibliothek (Biblioteca germană), Frankfurt/Main
Deutsche Bücherei (Biblioteca germană), Leipzig
Library of Congress (Biblioteca Congresului), Washington, D. C. (Copyright Office)
Biblioteca Academiei Române, București,
Biserica (Mitropolia) Orthodoxă lipovenească din Brăila,

Lucrarea a fost recenzată în 1989 de către Prof. Dr. Christian Hannick (Catedra de Filologie-slavistica a Universității Trier), in reviste de specialitate din Germania.

* 1909: Hideo Sakai (10 iunie 1909 - ?) a fost un fotbalist japonez.
* 1910: Ramón Zabalo Zubiaurre (n. 10 iunie 1910 - d. 2 ianuarie 1967)^[1] a fost un fotbalist spaniol care a jucat pentru echipa FC Barcelona și echipa națională de fotbal a Spaniei.

· 1915: Saul Bellow, scriitor american, laureat al Premiului Nobel (d. 2005).
* 1919: Zenaida Pally (n. 10 iunie 1919 Soroca, acum în Republica Moldova - d. 26 iunie 1997, Germania) a fost o mezzosoprană română de faimă internațională.
A urmat în paralel trei facultăți între anii 1940 și 1945: Facultatea Comercială, Academia Belle Arte și Conservatorul de Muzică. La conservator i-a avut ca profesori pe Elena Saghin (canto), Ioan D. Chirescu (teorie, solfegiu), Mihail Vulpescu (clasa de operă). După 3 ani a făcut un curs de perfecționare cu Maria Nevi și Constantin Stroescu

A început activitatea ca funcționară la Banca de Stat și membră a Corului Radio, unde l-a avut coleg pe David Ohanesian.^[2]

A debutat ca solistă a Teatrului de Operă și Balet din București în mai 1945, la 26 de ani, în rolul Amneris din Aida de Giuseppe Verdi. La scurt timp, a plecat într-un turneu la Budapesta, unde a avut ca parteneri pe: Emil Marinescu, Lucia Bercescu și Petre Ștefănescu-Goangă.^[2]

A interpretat un număr mare de roluri, printre care cel al Sfinxului din opera Oedip de George Enescu, la premiera românească a operei. A efectuat turnee în străinătate și a realizat înregistrări pentru Radiodifuziunea Română. Pentru meritele sale i s-a acordat titlul de Artist al poporului.

În 1974 a emigrat în Germania, unde și-a continuat activitatea în cor și ca solistă la Saarbrücken, până în anul 1988

Date personale
Zenaida Pally

Născută	10 iunie 1919^[1] Soroca, Regatul României
Decedată	26 iunie 1997 (78 de ani) Saarbrücken, Germania
Cetățenie	România
Ocupație	muziciană
Activitate
Tipul de voce	mezzosoprană
Premii	Artist al Poporului (1962) Premiul de Stat (1954)

· 1921: Prințul Filip, Duce de Edinburgh (n. 10 iunie 1921) este soțul reginei Elisabeta a II-a. La naștere a fost prinț al Greciei și al Danemarcei însă a renunțat la acest titlu la scurt timp după căsătorie și l-a adoptat pe cel al bunicilor materni devenind cunoscut ca Locotenentul Filip Mountbatten. A doua zi după căsătorie a fost numit Duce de Edinbugh, Conte de Merioneth și Baron Greenwich. Regina Elisabeta l-a numit Prinț al Regatului Unit în 1957.

În 2011, soția sa, regina, i-a acordat titlul de Înalt Amiral al Marinei Regale britanice cu ocazia împlinirii a 90 de ani

Prințul Filip al Greciei și Danemarcei s-a născut la vila Mon Repos din insula grecească Corfu la 10 iunie 1921 ca singurul fiu, al cincilea și cel mai mic copil al Prințului Andrei al Greciei și Danemarcei și a soției acestuia,Prințesa Alice de Battenberg.^[2]

Cele patru surori mai mari ale lui Filip sunt: Margarita, Theodora, Cecilie și Sofia.
A fost botezat la biserica Sf. Gheorghe de la Palaio Frourio (Cetatea Veche) din Haddokkos la câteva zile după naștere.

Mon Repos, casa unde s-a născut Filip

La scurtă vreme după nașterea lui Filip, bunicul matern, Prințul Louis de Battenberg, a murit la Londra. Louis a fost cetățean naturalizat britanic și, după un lung serviciu în Marina Regală, a renunțat la titlurile sale germane și a adoptat numele de familie Mountbatten.

Nașterea lui Filip s-a produs în timpul Războiului greco-turc (1919-1922) care a mers prost pentru Grecia. La 22 septembrie 1922, unchiul lui Filip, regele Constantin I al Greciei a fost forțat să abdice iar Prințul Andrei împreună cu alții a fost arestat de guvernul militar. Comandantul armatei, generalul Georgios Hatzianestis, și cinci politicieni au fost executați.

În decembrie, un tribunal revoluționar l-a expulzat pe Prințul Andrei din Grecia pe viață.^[3] Nava britanică Calypso a evacuat familia Prințului Andrei, Filip fiind transportat în siguranță într-un coș de fructe. Familia lui Filip a plecat în Franța și s-au stabilit într-o suburbie a Parisului, într-o casă împrumutată de la mătușa sa, Prințesa Marie Bonaparte.^[4]

Deși atât Filip cât și tatăl său s-au născut în Grecia, el "nu are sânge grecesc și nu vorbește greaca".^[5] În 1992, Filip a afirmat că el "poate înțelege o parte" din această limbă.^[6] A declarat că se consideră scandinav, în particular danez.^[6] Vorbește fluent engleza, germana și franceza.

Filip a studiat la școala Gordonstoun, Scoția.

Filip a fost educat la o școală americană din Paris condusă de Donald MacJannet, care l-a descris pe Filip ca "robust, gălăgios ... dar întotdeauna deosebit de politicos".^[7] În 1928 a fost trimis în Marea Britanie unde a urmat școala Cheam și a locuit cu bunica maternă la Palatul Kensington și cu unchiul său George Mountbatten, marchiz de Milford Haven la Lynden Manor în Bray, Berkshire.^[8]

În următorii trei ani, cele patru surori ale sale s-au căsătorit cu nobili germani și s-au mutat în Germania; mama sa a fost internată într-un azil după ce a fost diagnosticată cu schizofrenie,^[9] iar tatăl său s-a mutat într-un apartament mic din Monte Carlo.

În 1933 Filip a fost trimis la Schule Schloss Salem din Germania, care avea avantajul "că economisește taxele școlare" deoarece aparținea cumnatului său, Berthold, Margraf de Baden.^[10] Odată cu creșterea nazismului în Germania, fondatorul școlii evreiești Salem, Kurt Hahn, a fugit și a fondat școala Gordonstoun în Scoția. După două semestre la Salem, Filip s-a mutat la Gordonstoun.^[11]

În 1937, sora sa Cecilie, soțul ei, doi dintre copiii lor și soacra ei au murit într-un accident de avion la Ostend; Filip avea numai 16 ani când a participat la funeraliile din Darmstadt. Anul următor, unchiul său Lordul Milford Haven a murit de cancer osos.

După ce a părăsit Gordonstoun în 1939, Prințul Filip a intrat în Marina Regală absolvind anul următor Colegiul Marinei Regale Dartmouth.^[12] Filip a petrecut patru luni pe cuirasatul Ramillies protejând convoaiele forței expediționare australiene în Oceanul Indian, urmat de staționări mai scurte pe navele Kent și Shropshire. După invazia Greciei de către Italia din octombrie 1940, el a fost transferat din Oceanul Indian pe vasul Valiant din flota din Marea Mediteraneană.^[13] Printre alte angajamente, el a fost implicat în Bătălia Cretei și a fost menționat pentru serviciile sale în timpul Bătăliei de la Cape Matapan.

A fost promovat sublocotenent după o serie de cursuri la Portsmouth. În iunie 1942 a fost numit pe distrugătorul Wallace care a fost implicat în sarcini de escortare a convoiului pe coasta de est a Marii Britanii. La 16 iulie 1942 a devenit locotenent. În octombrie același an, la doar 21 de ani, a devenit primul locotenent al distrugătorului Wallace și unul dintre cei mai tineri primi locotenenți ai Marinei Regale.

În timpul invaziei Siciliei în iulie 1943, în funcția de comandant secund al HMS Wallace el a salvat nava de un atac de noapte al unui bombardier. În 1944 a fost mutat pe un alt distrugător, HMS Whelp. A fost prezent în Golful Tokyo când a fost semnată capitularea Japoniei. În ianuarie 1946, Filip s-a întors în Marea Britanie pe Whelp și a devenit instructor pe HMS Royal Arthur

Prințul Filip în 1951 în vizită în Canada.

În 1939, regele George al VI-lea și regina Elisabeta au vizitat colegiul naval din Dartmouth. În timpul vizitei, regina și contele Mountbatten au cerut lui Filip să escorteze cele două fete ale regelui, Elisabeta și Margareta, cu care Filip era verișor de gradul trei prin regina Victoria și verișor de gradul doi prin regele Christian al IX-lea al Danemarcei.^[15] Elisabeta s-a îndrăgostit de Filip și au început să-și scrie scrisori când ea avea 13 ani.^[16]

În cele din urmă, în vara anului 1946, Filip a cerut regelui mâna Elisabetei. Regele a admis cererea lui însă orice angajament oficial a fost amânat până când Elisabeta urma să împlinească 21 de ani, în aprile următor.^[17] Între timp Filip a renunțat la titlurile sale grecești și daneze, s-a convertit de la ortodoxism la anglicanism, a adoptat numele Mountbatten din familia maternă și a devenit supus britanic naturalizat.^[18]

Logodna a fost anunțată public la 10 iulie 1947.^[19] Cu o zi înainte de nuntă, regele George al VI-lea i-a acordat lui Filip titlul de Alteța Sa iar în dimineața nunții titlurile: Duce de Edinburgh, Conte de Merioneth și Baron Greenwich.^[20]

Filip și Elisabeta s-au căsătorit printr-o ceremonie la Westminster Abbey, înregistrată și difuzată de radio BBC și urmărită de 200 milioane de oameni din întreaga lume.^[21] Cum Regatul Unit al Marii Britanii tocmai ieșise din războiul cu Germania, nu era de acceptat ca la nuntă să participe rudele germane ale Ducelui de Edinburgh, inclusiv cele trei surori în viață ale lui Filip care erau căsătorite cu prinți germani, dintre care unii cu conexiuni naziste.

După căsătorie, Ducele și Ducesa de Edinburgh și-au stabilit reședința la Casa Clarence. Acolo s-au născut primii lor doi copii: Prințul Charles în 1948 și Prințesa Ana în 1950.

Filip a fost dornic să-și continue cariera navală deși era conștient că rolul viitor al soției sale ca regină va eclipsa ambițiile sale. După luna de miere, Filip s-a întors în marină, la început la un birou al Amiralității și mai târziu ca membru al unei echipe de cursuri la colegiul Naval Staff din Greenwich.^[12] Din 1949 a staționat în Malta după ce a devenit prim locotenent pe distrugătorul HMS Chequers. În iulie 1950 a fost promovat locotenent comandant și a primit comanda fregatei HMS Magpie.^[22] În 1952 a fost promovat comandant însă activitatea lui navală a luat sfârșit în iulie 1951.^[23]^[24]

Regele fiind bolnav, Prințesa Elisabeta și Ducele de Edinburgh au fost numiți în Consiliul Privat la 4 noiembrie 1951. La sfârșitul lunii ianuarie anul următor, Filip și soția sa au făcut un tur al Commonwealth-ului. La 6 februarie 1952, când se aflau în Kenya, tatăl Elisabetei a murit iar ea i-a urmat la tron. Filip a fost cel care i-a dat vestea Elisabetei și cuplul s-a întors imediat în Marea Britanie

Filip în 1962.
Fotografie de Tony French.

Ascensiunea la tron a Elisabetei a adus în discuție problema numelui casei regale. Unchiul ducelui, Louis Mountbatten, a susținut numele de Casa de Mountbatten. Când regina Mary, bunica paternă a Elisabetei, a auzit sugestia, ea l-a informat pe primul ministru Winston Churchillcare mai târziu a sfătuit-o pe regină să emită o proclamație prin care să declare că denumirea casei regale avea să rămână cunoscută sub numele de Casa de Windsor. În particular Ducele s-a plâns: "Nu sunt nimic altceva decât o amoebă. Sunt singurul bărbat din țară care nu are voie să dea numele său propriilor copii."^[26]

În 1960, la câțiva ani după decesul reginei Mary și după demisia lui Churchill, regina a declarat că numele de familie a descendenților pe linie masculină ai Ducelui și reginei care nu dețin titlul de Alteță Regală sau pe cel de Prinț sau Prințesă va fi Mountbatten-Windsor. În practică, copiii Ducelui folosesc toți numele de familie Mountbatten-Windsor când nu folosesc un nume care derivă din titlurile regale (i.e., Wales, York sau Wessex). Prinții William și Harry de Wales au adoptat Wales ca numele lor de familie de facto în timpul vieții lor de elevi și au continat să-l folosească și când au intrat în armată. Prințesele Beatrice și Eugenie de York au adoptat York ca numele lor de familie de facto în timpul vieții lor de eleve.

Prințul Filip alături de regină în vizită în America, 20 mai 1991.

Ca soț al reginei, Filip și-a susținut soția în noile sale îndatori de suveran, însoțind-o la ceremonii cum ar fi deschiderea parlamentului în diferite țări, cine de stat și tururi în străinătate. În calitatea sa de președinte al Comisiei Încoronării, el a fost primul membru al familiei regale care a zburat cu un elicopter vizitând trupele care urmau să ia parte la ceremonie.^[27]

La începutul anilor 1950, cumnata sa, Prințesa Margaret, a vrut să se căsătorească cu un bărbat divorțat, Peter Townsend. Presa l-a acuzat pe Filip că a fost ostil căsătoriei. "Nu am făcut nimic" s-a pâns el. Filip nu a intervenit, preferând să stea deoparte.^[28] În cele din urmă, Margaret și Townsend s-au despărțit. Timp de șase luni în perioada 1953–54 Filip și Elisabeta au făcut un tur al Commonwealth; copii lor au rămas în Marea Britanie.^[29]

În 1956, ducele, împreună cu Kurt Hahn, a fondat Premiul internațional pentru tineret Ducele de Edinburgh cu scopul de a încuraja și a motiva tinerii pentru a deveni implicați într-un program echilibrat cu activități voluntare pentru dezvoltarea personală. Din 1956 până în 1957, Filip a călătorit în jurul lumii la bordul HMY Britannia, timp în care a deschis Jocurile Olimpice de la Melbourne din 1956 și a vizitat Antarctica. Regina și copiii au rămas în UK. La întoarcere, secretarul particular al lui Filip, Mike Parker, a fost dat în judecată pentru divorț de soța sa. În urma scandalului, Parker a trebuit să-și dea demisia. La 22 februarie 1957 regina a acordat soțului ei titlul de Prinț al Regatului Unit.

La începutul anului 1981, Filip a scris fiului său cel mare, Charles, sfătuindu-l să se hotărască, să se căsătorească cu Lady Diana Spencer sau să termine relația.^[30] Charles s-a simțit presat de tatăl său să ia o decizie și a cerut-o de soție pe Diana în februarie.^[31] Cei doi s-au căsătorit șase luni mai târziu.

În 1992, mariajul Prințului și Prințesei de Wales era în dificultate. Regina și Prințul Filip au găzduit o întâlnire între Charles și Diana încercând să-i împace însă fără succes.^[32] Filip i-a scris Dianei exprimându-și dezaprobarea pentru aventurile extraconjugale atât ale lui Charles cât și ale ei și cerându-i să se gândească atât la comportamentul ei cât și al lui Charles din punctul ceilulalt de vedere.^[33] Diana a apreciat că el a acționat cu bune intenții.^[34] Charles și Diana s-au separat și mai târziu au divorțat.

Prințul Filip în 1992.

La un an după divorț, Diana a murit într-un accident de mașină la Paris la 31 august 1997. În acel moment, Ducele era în vacanță la Balmoral împreună cu familia regală extinsă. Îndurerați, cei doi fii ai Dianei, William și Harry, au vrut să asiste la biserică așă că bunicii i-au dus dimineață.^[35] Timp de cinci zile, regina și Ducele și-au protejat nepoții de interesul presei și i-au ținut la Balmoral unde puteau suferi în intimitate.^[35] Izolarea familiei regale a provocat consternare publică,^[35] însă starea de spirit publică s-a transformat de la ostilitate la respect după emisiunea făcută în direct de regină la 5 septembrie.^[36]

De-a lungul următorilor ani, Mohammed Al-Fayed al cărui fiu Dodi Fayed a murit împreună cu Diana în accident, a susținut că Prințul Filip a ordonat moartea Dianei și că accidentul a fost făcut parte din scenariu. Ancheta asupra morții Dianei încheiată în 2008 a concluzionat că nu există nici o dovadă a conspirației.^[37]

Ducele a avut peste 300 de apariții publice, mai mult decât oricare membru al familiei regale cu excepția fiicei lui, Prințesa Ana.^[38]

Prințul consort patronează circa 800 de organizații, axate în special pe mediu, industrie, sport și educație. Printre acestea se află Fondul Mondial pentru Natură(WWF), la activitățile căruia participă din 1961 și unde deține încă funcția de președinte de onoare. A fost președintele "National Playing Fields Association" timp de 64 de ani, din 1947, până când nepotul său, prințul William, i-a preluat rolul în 2013.^[39] A fost președintele Federației Ecvestră Internațională din 1964 până în 1986,^[40] și a fost cancelar al universităților din Cambridge, Edinburgh, Salford și Țara Galilor.^[41]

Prințul Filip primește o anuitate parlamentară (de 359.000 £ din 1990) care serveste la acoperirea cheltuielilor oficiale în îndeplinirea îndatoririlor publice. Anuitatea nu este afectată de reforma finanțelor regale în temeiul Legii suverane din 2011.^[42]^[43] Orice sumă din indemnizație care nu este utilizată pentru acoperirea cheltuielilor publice este supusă impozitului. În practică, întreaga indemnizație este utilizată pentru a-și finanța îndatoririle oficiale

În timpul Jubileului de Aur al soției sale, în 2002, ducele a fost lăudat de către președintele Camerei Comunelor pentru rolul său în sprijinirea reginei în timpul domniei ei. Perioada de timp în care ducele de Edinburgh a servit drept consort regal depășește pe cea a oricărui alt consort din istoria britanică^[45]; totuși, regina-mamă Elisabeta, mama reginei, care a murit la vârsta de 101 ani, a avut cea mai lungă viață până în prezent.

În octombrie 2007 s-a dezvăluit că Prințul Filip suferă de afecțiune cardiacă din 1992; garda de corp a Ducelui a fost instruită să-i acorde ajuor medical de urgență pentru simptome simple ca amețeli și probleme de respirație chiar împotriva voinței Prințului Filip. Deși el a început să ia medicamente pentru starea sa, Ducele a refuzat să-și reducă îndatoririle regale.

În august 2008, ziarul Evening Standard a declarat că Filip suferă de cancer la prostată.^[46] Palatul Buckingham care de obicei refuză să comenteze zvonurile legate de sănătate, a susținut că articolul a fost o invadare a intimității. În mod neobișnuit, Filip a autorizat o declarație pentru a nega povestea.^[47] Ziarul a retractat articolul și a admis că nu este adevărat.^[48]

Regina Elisabeta și Prințul Filip în 2014

În timp ce se afla la reședința regală de la Sandringham, Norfolk, la 23 decembrie 2011, Ducele a suferit de dureri în piept și a fost dus la spitalul Papworth unde a fost operat din cauza blocajului unei artere coronare.^[49] A fost externat la 27 decembrie.^[50]

La 4 iunie 2012, în timpul sărbătorilor în onoarea Jubileului de Diamant al soției sale, Filip a fost dus la Spitalul Regele Eduard VII din Londra, suferind de o infecție a vezicii urinare.^[51]^[52] A fost externat după cinci zile.^[53] În iunie 2013, Filip a fost internat la Clinica din Londra pentru o operațiune de explorare pe abdomen, petrecând 11 zile în spital.^[54]

Prințul Filip s-a retras din viața publică participând la ultimul sau angajament public, oficiind parada Marinei Regale de la Palatul Buckingam. Din 1952, el a încheiat 22.219 angajamente de unul singur. Primul ministru Theresa May i-a mulțumit pe Twitter pentru anii în serviciu și i-a prezentat ”recunoștința și urările de bine din partea țării”.^[55]^[56] La 20 noiembrie 2017, prințul Filip a sărbătorit cea de-a 70-a aniversare a căsătoriei împreună cu regina, aceasta devenind primul monarh britanic care a sărbătorit o nuntă de platină.

Copii:

Nume	Naștere	Căsătorie		Copiii lor	Nepoții lor
Nume	Naștere	Dată	Soț/Soție	Copiii lor	Nepoții lor
Prințul Charles, Prinț de Wales	14 noiembrie 1948	29 iulie 1981 Divorț 28 august 1996	Lady Diana Spencer	Prințul William, Duce de Cambridge	Prințul George de Cambridge Prințesa Charlotte de Cambridge Prințul Louis de Cambridge
		29 iulie 1981 Divorț 28 august 1996	Lady Diana Spencer	Prințul Henry de Wales	Archie Harrison Mountbatten-Windsor
		9 aprilie 2005	Camilla Parker Bowles	N/A
Prințesa Anne, Prințesă Regală	15 august 1950	14 noiembrie 1973 Divorț 28 aprilie 1992	Mark Phillips	Peter Phillips	Savannah Phillips Isla Phillips
		14 noiembrie 1973 Divorț 28 aprilie 1992	Mark Phillips	Zara Tindall	Mia Tindall Lena Tindall
		12 decembrie 1992	Timothy Laurence	N/A
Prințul Andrew, Duce de York	19 februarie 1960	23 iulie 1986 Divorț 30 mai 1996	Sarah Ferguson	Prințesa Beatrice de York	N/A
Prințul Andrew, Duce de York	19 februarie 1960	23 iulie 1986 Divorț 30 mai 1996	Sarah Ferguson	Prințesa Eugenie de York	N/A
Prințul Edward, Conte de Wessex	10 martie 1964	19 iunie 1999	Sophie Rhys-Jones	Lady Louise Windsor	N/A
Prințul Edward, Conte de Wessex	10 martie 1964	19 iunie 1999	Sophie Rhys-Jones	James, Viconte Severn	N/A

Prințul Filip
Prințul Filip, martie 2015

· 1921 - S-a născut scriitoarea Virginia Şerbănescu.

* 1927: Ladislao Kubala (n. 10 iunie 1927, Budapesta, Ungaria – d. 17 mai 2002, Barcelona, Spania) a fost un fotbalist și antrenor de fotbal maghiar. A jucat la cinci echipe naționale.

* 1929: Ștefania Stere (n. 10.06.1929 Brăila - m. 5.11.2011 București) a fost o interpretă de muzică populară românească din zona Dobrogei.

Simbol al cântecului dobrogean, Ștefania Stere s-a născut la Brăila. Viitoarea interpretă a fost o vajnică culegătoare de folclor, preocupată de "a scotoci" prin zestrea de cânt autentic, păstrat de generațiile de rapsozi populari. Dornică de perfectionare, după absolvirea Liceului Comercial din Brăila, a urmat timp de trei ani, un curs de canto și solfegiu unde a avut-o ca profesor pe Maria Tănase. Și-a conturat in timp un stil de muzică original, susținându-1 ca solistă a ansamblului „Perinița", a orchestrei "Doina Ilfovului" din București, unde a fost remarcată și apreciată pentru "valoarea interpretativă" de cunoscutul etnomuzicolog Tiberiu Alexandru. A cântat în zeci de spectacole alături de mari nume ale cântecului popular Angela Moldovan, Maria Ciobanu, Lucretia Ciobanu etc. și a realizat de-a lungul anilor numeroase imprimări Radio, Electrecord fiind prezentă în spectacole de televiziune. A participat alături de cunoscuti interpreți la nenumărate turnee în țară și peste hotare (Belgia, Italia, Franta, URSS, Elveția), obținând premii și distincții: Premiul I la Festivalurile internaționale din Austria, Bulgaria și Spaffla, Medalia de aur" (Franta). Pentru activitatea de păstrare și promovare a folclorului autentic, în anul 1968 interpreta a fost decorată cu Ordinul Meritul Cultural". In anul 2002 primește Diplomă de Excelența oferită de Ministerul Culturii și Cultelor, iar în anul 2003 Medalia Națională oferită de Președintele României din acel an Ion Iliescu. În plan editorial, Ștefania Stere semnează o reușită culegere de folclor sub genericul: „Zboară, zboară pescăruș". Melodiile ei sunt difuzate uneori la postul Radio Antena Satelor. Au mai apărut interviuri și emisiuni cu Ștefania Stere la OTV și la TVRM.

Are un repertoriu alcătuit din bijuterii ale folclorului românesc, cum sunt:

Băiețașul meu drag
Bine mi-e cu neamuri multe
Cântă Dunărea
Ce-ai crezut bade, că-mi pasă
Ce cați bade pe la noi
Cu frumosul m-am luat
De-aș fi pasăre să zbor
Leană, Leană, dunăreană
M-a făcut mama să joc
Măi ciobane de la oi
Măi Ionele, flăcăiaș
Mult mi-e dragă țara mea
La fântânița din vale
Pandelașul
Zi-i badiță cântecul

· 1930 - S-a născut scriitorul Ioan Chelsoi.

· 1931 - S-a născut compozitorul Dan Constantinescu (m.06.02.1993).

· 1933 - S-a născut scriitorul Iordan Datcu.

* 1935: Octavian Simu ( n. 10 iunie 1935, Ilișești, județul interbelic Suceava) este un autor de dicționare, eseist, poet, prozator și scriitor român, specialist în cultura și civilizația Extremului Orient.

Octavian Simu s-a născut la 10 iunie 1935, in comuna Ilișești, județul Suceava. A făcut studiile liceale la liceele “Gheorghe Lazăr” (Sibiu), “Independența” (Calafat) și “Ștefan cel Mare” (Suceava) în perioada 1945 - 1952.

Absolvent al Facultății de Medicină din Iași (1952-1958);
Studii de limba și cultura japoneza la Universitatea Populară București (1966-1972);
Medic specialist interne la Spitalul Sfântul Luca din București;
Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1971).
Membru fondator și președinte al Societății Române de Niponologie (1990).
Membru fondator al Societății Medicilor Scriitori și Publiciști (1990).

Din operele publicate:

Poezie

2001 - Crângul semnelor, poeme, Editura Anno Domini;
2006 - Adagio de toamnă, poezie, Editura Sanctuar;
2012 - Cetatea de hârtie, poeme, Editura Herald.

Proză

1971 - Balanța cu umbre, proză scurtă, Editura Cartea Românească;
1972 - Spațiile altora, roman, Editura Cartea Românească;
1974 - Lumină târzie, roman, Editura Eminescu;
1975 - Popasul, roman, Editura Cartea Românească;
1977 - Drumețul fără toiag, roman, Editura Eminescu;
1978 - Rădăcinile casei, roman, Editura Cartea Românească;
1985 - Prizonierul deșertului, roman, Editura Cartea Românească;
2008 - Herghelia verde, roman, Editura Herald;

Date personale
Octavian Simu
Octavian Simu
Născut	10 iunie 1935 (84 de ani) comuna Ilișești, județul interbelic Suceava
Cetățenie	România
Ocupație	orientalist[*] poet scriitor

* 1938: Violetta Villas (în pl. nume real: Czesława Maria Gospodarek; n. 10 iunie1938, Heusy, Belgia - d. 5 decembrie 2011, Lewin Kłodzki, Polonia) a fost o cântăreață, actriță poloneză de film și teatru, compozitoare. A cântat în: poloneză, engleză, franceză, germană, italiană, rusă, spaniolă și portugheză. Vorbea fluent franceza și rusa.

Violetta Villas

Violetta Villas în Las Vegas (1967)

* 1940: Jacques Rancière (n. 10 iunie 1940, Alger, Algeria franceză) este un filosof marxist francez, devenit cunoscut pentru lucrările sale de filosofie politică și estetică. Între 1968 și 2000 a predat la Universitatea din Paris – VIII (St. Denis).

Jacques Rancière s-a născut la Alger în 1940 și și-a făcut studiile la Paris, la Școala Normală Superioară, unde, alături de Louis Althusser și E. Balibar, a fost coautor al cărții Lire le Capital [Citind Capitalul]. Angajamentul althusserian de la 25 de ani nu l-a împiedicat, după 1968, s-o ia pe căile care duc la propria operă, la interferența și distribuția intereselor sale între filosofia politică, chestiunile de estetică, teoria literaturii sau a filmului, pedagogia emancipării, o operă a cărei importanță e azi tot mai recunoscută. Între 1968 și 2000 a predat la Universitatea din Paris – VIII (St. Denis) estetică și filosofie politică. A fost de asemenea profesor invitat la mai multe universități americane și a colaborat cu diverse instituții artistice din Franța și din lume. A publicat, între altele: La Mésentente[Neînțelegerea] (1995), Aux bords du politique [La țărmurile politicului] (1998), La haine de la démocratie [Ura împotriva democrației] (2005), dar și La nuit des prolétaires [Noaptea proletarilor] (1981, 1997), Le philosophe et ses pauvres [Filosoful și săracii săi] (1983), Le Maître ignorant [Învățătorul neștiutor] (1987), Les noms de l’histoire [Numele istoriei] (1992) (teorie politică, democrație și epistemologia emancipării); Le partage du sensible[Împărtășirea sensibilului] (2000), L’inconscient esthétique [Inconștientul estetic] (2001), Le destin des images [Destinul imaginilor] (2003), Malaise dans l’esthétique [Nepriință în estetică] (2004) (teorie estetică); La parole muette [Cuvîntul mut] (1998), Politique de la littérature [Politica literaturii] (2007) (chestiuni ale literaturii). Între 1975 și 1983 a animat revista Les Révoltes logiques, activitate cuprinsă mai apoi în Les scenes du peuple [Scene ale poporului] (2003).^[1]

În anul 2011 a realizat filmul documentar Marx Reloaded, pentru postul franco-german Arte.

Jacques Rancière

· 1941 - S-a născut Shirley Alston (Owens), vocalistă şi compozitoare americană (The Shirelles).
* 1941: Jürgen Piepenburg (n. 10 iunie 1941) este un fost fotbalist și antrenor german care a jucat pe postul de atacant și și-a petrecut întreaga carieră de fotbalist la echipa Armatei Germaniei de Vest, Vorwärts Berlin, între anii 1963 și 1975, chiar și atunci când s-a mutat și a fost redenumit în Frankfurt (Oder).
* 1942: Kosei Nishihira (10 iunie 1942 - 14 mai 2007) a fost un karateka și un maestru de karate. A fost maestru de Shorin-Ryu Matsumura Seito Karate și Kobudo.

· 1944 - S-a născut Rick Price, basist britanic (Move, Wizzard, Roy Wood, Brains).

· 1949 - S-a născut Perry Kibble, pianist, vocalist şi compozitor american (A Taste Of Honey).
* 1952: Kage Baker (n. 10 iunie 1952^[1], Hollywood, California – d. 21 ianuarie 2010^[2], Pismo Beach, California) a fost o scriitoare americană de science fiction & fantasy.

Kage Baker în 2009

* 1952: Ioan Becali (n. 10 iunie 1952, Galați, regiunea Galați)^[1] este un om de afaceri și impresar român de fotbal, cunoscut si sub numele de Giovanni Becali.

A lucrat într-un atelier de reparații auto în zona Floreasca și s-a specializat în schimburi valutare la negru devenind un om plin de bani înainte de 1989.

Ioan Becali și fratele său, Victor Becali, au fost primii doi agenți oficiali de fotbaliști din România de după 1989

· 1953: Mihail Lupoi, om politic român (d. 2012)
* 1954: Constantin Avram (n. 10 iunie 1954) este un deputat român, membru al Partidului Alianța Liberalilor și Democraților, ales în parlament în 2012.

· 1955: Gheorghe Firczak, politician român de etnie ruteană
* 1959: Carlo Ancelotti (n. 10 iunie 1959, la Reggiolo) este un fost jucător și antrenor de fotbal italian. A antrenat echipe precum Real Madrid și FC Bayern München. În prezent antrenează echipa italiană SSC Napoli.
* 1960: Mircea Anca (n. 10 iunie 1960, Fărcașa, Maramureș - d. 28 noiembrie 2015^[2], București) a fost un actor și regizor român.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale, București, specializarea Actorie, promoția 1989, clasa profesor Sanda Manu, Adriana Popovici, continuată cu specializarea Regie de Teatru, promoția 2003, clasa profesor Cătălina Buzoianu.^[3] A fost actor al Teatrului Național București și profesor de actorie la Facultatea de Arte din cadrul Universității Hyperion din București.

Filmografie:

Dragoste pierdută (2008)
Băieți buni (serial) (2005)
Poveste neterminată (2003)
Patul lui Procust (2001)
Căpitanul Conan (1996)
Passion Mortelle (1996)
Polul Sud (1993)
Hotel de lux (1992)
Balanța (1992)
Kilometrul 36 (1989)
Maria și marea (1988)
Moromeții (1988)
Rezerva la start (1988)

Roluri la Teatrul Național

Contele de Salisbury – „Eduard al III-lea” de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, 2008
Grigore Ruscanu - „Jocul ielelor” de Camil Petrescu, regia Claudiu Goga, 2007
Moș Neagu - „Apus de Soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, regia Dan Pița, 2004
Sangoro - „Amanții însângerați” de Chikamatsu Monzaemon, regia Alexandru Tocilescu, 2001
Doctorul - „Țăranul Baron” de Ludwig Holberg, regia Lucian Giurchescu, 2000
Ulise - „Filoctet” de Sofocle, regia Andreea Vulpe, 2000
Funcționarul - „Machinal” de Sophie Treadwell, regia Alexander Hausvater, 2000
Regele Poloniei - „Regele și cadavrul” de Vlad Zografi, regia Andreea Vulpe, 1999
Inspectorul - „Roberto Zucco” de Bernard Marie Koltes, regia Felix Alexa, 1995
Montague - „Romeo și Julieta” de William Shakespeare, regia Beatrice Bleonț, 1994
Ion Amaru - „Morișca” de Ion Luca, regia George Motoi, 1991 - 1992
XX - „Emigranții” de Slawomir Mrozek, regia Vlad Stănescu, 1992 - 1993
Michel - „Părinții teribili” de Jean Cocteau, regia Andreea Vulpe, 1992 - 1993
Harap-Alb - „Harap-Alb” de Radu Ițcus după Ion Creangă, regia Grigore Gonța, 1991 - 1992
Locotenent Gratze - „Avram Iancu” de Lucian Blaga, regia Horea Popescu, 1991
Toffolo - „Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni, regia Dana Dima
Chirița, Un străin - „Patrihoții” după Vasile Alecsandri, regia Mihai Manolescu, 1991
Bărbat șezând lângă femeia în picioare - „Mașinăria Hamlet” de Heiner Müller, regia Robert Wilson, Ann-Christin Rommen, 1991
Harry Brewer - „Cine are nevoie de teatru?” de Timberlake Wertenbaker, regia Andrei Șerban, 1991
Oreste - „O Trilogia Antică” după Euripide și Seneca, regia Andrei Șerban, 1990
Toni - „Un anotimp fără nume” de Sorana Coroamă Stanca, regia Sanda Manu, 1987

Piese regizate:

Cu ușile închise (Teatrul Național București)
Adunarea femeilor (Teatrul Tineretului)
Emigranții (Teatrul Tineretului)
Regele Lear (Teatrul Tineretului)

Visul unei nopți de vară (Teatrul Valah Giurgiu)

Date personale
Mircea Anca
Născut	10 iunie 1960^[1] Fărcașa, Maramureș, România
Decedat	28 noiembrie 2015 (55 de ani)^[1] București, România
Cetățenie	România
Ocupație	actor regizor de teatru regizor de film regizor de televiziune[*]

· 1961 - S-a născut Mark Shaw, vocalist şi compozitor britanic (Then Jericho).
* 1962: Marcel Bouroș (n. 10 iunie 1962) este un om de afaceri, activist civic și ortodox, candidat independent la funcția de Primar al Municipiului Constanța. Inginer electromecanic îmbarcat la bordul navelor companiei Navrom, din 1990 s-a lansat in afaceri, dobândind o poziție respectată între oamenii de afaceri constănțeni prin seriozitate si corectitudine in toate situațiile, precum si prin nenumărate acțiuni caritabile si de sprijinire ale celor aflați in nevoie – multe din acestea rămânând necunoscute. Este căsătorit cu Irina din 1992, cu care are trei copii. Marcel Bouroș își bazează campania pentru Primaria Constanța pe cinste si revenirea la valorile tradițional creștine ale românilor.
Marcel Bouroș s-a născut pe data de 10 iunie 1962^[1] în Vrancea la Gura Reghiului, a terminat școala generală în localitatea natală, ulterior absolvind liceul “Unirea Focșani”. În perioada adolescenței are pasiuni specifice vârstei: box și parașutism. La 19 ani se înscrie la Institutul de Marină “Mircea cel Bătrân din Constanța. După absolvirea studiilor se îmbarcă ca ofițer electromecanic navigând prin toată lumea la bordul navelor Navrom^[2] . Dupa Revoluția din 1989, își întemeiează o familie împreuna cu Irina, care i-a dăruit trei copii. Renunță la navigație și începe afaceri pe cont propriu, mai întai în domeniul alimentar, înființând firma "Liliput”^[2] cu obiect de activitate import-export, comerț en-gros și en-detail, agrozootehnie și producție.
* 1964: Andrew M. Niccol (n. 10 iunie 1964,^[1] Paraparaumu, Noua Zeelandă) este un scenarist, producător și regizor neo-zeelandez. Este căsătorit cu Rachel Roberts.

Andrew Niccol
Andrew Niccol în 2012

* 1965: Elizabeth Jane "Liz" Hurley (n. 10 iunie 1965) este o actriță și fotomodelenglez.

Liz Hurley și Valentino Garavani la Festivalul de Film de la Cannes în 2007

Elizabeth Hurley
Elizabeth Hurley în 2015

* 1967: Pavel Badea (n. 10 iunie 1967,^[1] Craiova, România) este un fotbalistromân retras din activitate, care și-a petrecut o mare parte din cariera sa de fotbalist la echipa FC Universitatea Craiova, echipă al cărei antrenor a fost în sezonul 2003-2004 al Diviziei A pentru 7 etape

· 1969: Aurelian Cosmin Olăroiu (n. 10 iunie 1969, București) este un antrenor român de fotbal, care antrenează în prezent echipa Jiangsu Suning și un fost jucător. Ca jucător, Olăroiu nu a avut performanțe notabile (cu excepția unei duble marcate din lovituri libere împotriva Gloriei Bistrița pe vremea cînd juca la FC Național), dar ca antrenor a câștigat campionatulși Supercupa României cu Steaua București, ambele în 2006, și a calificat echipa în semifinalele Cupei UEFA.

· 1970: Loredana Groza Boncea (n. 10 iunie 1970, Onești, județul Bacău) este o cântăreață de muzică ușoară din România, actriță, compozitoare, prezentatoare TV, autor, dansator, antrenoare în show-ul muzical Vocea României,^[1] precum și imaginea unor produse cosmetice.

Și-a început cariera la Onești. Albumul său de debut Bună seara, iubito, a fost lansat în 1988, piesa cu același nume fiind una din cele mai cunoscute piese ale ei.

În 2002, inspirată de succesul albumului Agurida, Loredana decide să reinterpreteze melodii din perioada interbelică, care fac parte din albumul live Zaraza–vânzătoarea de plăceri lansat în decembrie 2002.

Este căsătorită cu Andrei Boncea și are o fiică.

Loredana Groza la Linz Europa Hafenfest în iulie 2009

Filmografie:

Cuibul de Viespi (1987)
A doua cădere a Constantinopolului (1994)
Paradisul în direct (1995)
Asphalt tango (1997)
Vacuums (2001)
Modigliani (2003)
Lori, Dan și Tanti Mili (2003) - serial TV
Daria, iubirea mea (2006) - Telenovela
Inimă de țigan - Rodia (2007-2008) - Telenovela
Supraviețuitorul (2008) - Miss Lorry
Fire and Ice: Cronica Dragonilor (2008) - Lia
Regina - Rodia (2008-2009) - Telenovela
Aniela (2009-2010)- Telenovela
Moștenirea - Rodia (2010-2011)- Telenovela
Happy Feet 2: Mumble dansează din nou - Gloria (voce, vers.română)
Minte-mă frumos (2012)
Alisia, care știe totul (2016) - Kira Selezneva (voce, vers.română)
#Selfie 69 (2016) - domnișoară de onoare

Loredana

Loredana, la Gala Chapeau, 29 octombrie 2015

Date personale
Nume la naștere	Loredana Groza
Născută	10 iunie 1970 (49 de ani) Gheorghe Gheorghiu-Dej, România
Căsătorită cu	Andrei Boncea (din 1998)
Cetățenie	România
Ocupație	cântăreață, compozitoare, femeie de afaceri, actriță, dansatoare, autoare
Activitate
Origine	Onești, Bacău, România
Gen muzical	Pop, Dance, Soul Pop-rock
Instrument(e)	Voce Vioară
Ani de activitate	1986-prezent
Case de discuri	MediaPro Music
Interpretare cu	Direcția 5, Ștefan Bănică (junior), Connect-R, Simplu, B.U.G. Mafia, Dragoș Chircu, Chimie, Smiley, Cabron , Alex Velea, Carla's Dreams , Cornel Ilie, Nadir Tamuz, Caddillac Alama, Deepcentral, Damian Drăghici, Brothers, Zdob și Zdub, Skizzo Skills, Ligalize, Satra b.e.n.z,

* 1970: Christopher Patrick Coleman, OBE (n. 10 iunie 1970,^[3] Swansea, Regatul Unit) este un manager de fotbal și fost fotbalist profesionist galez care este actualul manager al naționalei Țării Galilor.

* 1971: Tadashi Nakamura (n. 10 iunie 1971) este un fost fotbalist japonez.

* 1972: Dirk Hillbrecht (n. 10 iunie 1972, Hanovra ^[1]) este un dezvoltator de software și fost lider al partidului PIRATEN.^[2]^[3]

Este unul din avocații contra patentării programelor de computere și unul din cei ce poate fi contactat local în landul Niedersachsen pentru organizația PatentFrei DE].

Dirk Hillbrecht

* 1973: Faith Renée Evans, (născută pe 10 iunie 1973) este o cântăreață, producătoare, actriță și scriitoare americană. Născută în Lakeland, Florida și crescută în Newark, New Jersey, Evans se mută în Los Angeles în 1993 pentru a-și începe cariera muzicală. După ce lucrează alături de Al B. Sure și Christopher Williams ca și vocalistă de fundal, este contactată de Diddy, Faith devenind astfel prima artistă ce semnează un contract cu Bad Boy Entertainment.

Pe lângă cariera sa muzicală, Faith Evans este cunoscută și ca fiind văduva rapper-ului Cristopher „The Notorious B.I.G.” Wallace, cu care s-a măritat pe 4 august, 1994, la doar câteva zile după ce s-au întalnit la o ședință foto. În 1997, melodia „I'll be missing you”, în colaborare cu Puff Daddy și trupa 112, devine cea mai bine vândută melodie a lui Evans, aducându-i astfel și un premiu Grammy în 1998.

Evans este de asemenea și actriță și scriitoare, debutul său pe marile ecrane fiind reprezentat de filmul Turn It Up. În 2008 își lansează autobiografia, denumită Keep The Faith: A Memoir. În 2009, dartea câștigă African American Literary Award la categoria Best Biography/Memoir (cea mai bună biografie/memoriu).

Evans s-a născut în Lakeland, Florida, având o mamă de origine african-americană, Helene Evans, cântăreață profesionistă. Tatăl său, Richard Swain, a fost un cântăreț italian, el părăsind familia înaintea nașterii lui Faith. Jumătate de an mai târziu, Helen se întoarce în Newark, New Jersey, lasând-o astfel pe Faith cu Johnnie Mae și soțul acesteia, Orvelt Kennedy, părinți adoptivi ce au crescut mai mult de 100 de copii în perioada în care a stat Faith la aceștia.

Crescută într-o familie creștină, Evans începe să cânte în biserică la vârsta de 2 ani. La vârsta de 4 ani, aceasta atrage atenția congregației bisericii Emmanuel Baptist (din Newark). Pe perioada liceului cântă în diferite trupe de jazz, iar incurajată de mama sa, începe să participe și la alte concursuri și festivaluri, unde vocea sa ar fi putu fi recunoscută mai ușor. După terminarea liceului, în 1991, Evans se înscrie la Universitatea Fordham din New York City dar în anul următor i se naște fetița, Chyna, tatăl fiind Kiyamma Griffin. Câteva luni mai târziu, Faith se mută în Los Angeles, unde lucrează cu Al B. Sure, fiind remarcată de Sean „Puff Daddy” Combs. Impresionat, Combs îi oferă acesteia un contract, devenind astfel prima artistă ce semnează cu Bad Boy Entertainment, în 1994.

Faith Evans
Evans pe scenă în aprilie 2005

* 1976: Georg Friedrich Ferdinand, Prinț al Prusiei (Georg Friedrich Ferdinand Prinz von Preußen; n. 10 iunie 1976) este actualul Șef al Casei de Hohenzollern, fosta dinastie conducătoare a Imperiului German și a Regatului Prusiei. Este stră-strănepotul lui Wilhelm al II-lea, ultimul împărat al Germaniei și rege al Prusiei, care a fost detronat după înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial în 1918.

La 25 august 2011, la Potsdam, s-a căsătorit civil cu Prințesa Sophie de Isenburg.^[1] Ceremonia religioasă a avut loc la 27 august 2011 la Potsdam odată cu aniversarea a 950 de ani de la fondarea Casei de Hohenzollern.^[2]^[3]

La 20 ianuarie 2013, soția lui Georg Friedrich a născut doi fii gemeni, Carl Friedrich și Louis Ferdinand. Carl Friedrich, cel mai mare dintre gemeni, este moștenitorul aparent. Cel de-al treilea copil al lor, prințesa Emma Marie, s-a născut la 2 aprilie 2015, iar cel de-al patrulea, Prințul Heinrich, la 17 noiembrie 2016.

Georg Friedrich
Prinț al Prusiei

* 1981: Dragan Gošić (n. 10 iunie 1981, Iugoslavia) este un fotbalist sârb care în prezent este liber de contract. De-a lungul carierei a evoluat la BSK Borča, FK Laktaši, FC Kairat Almatî, Szolnoki MÁV FC dar și la Farul Constanța.

· 1982: Prințesa Madeleine, Ducesă de Hälsingland și Gästrikland (Madeleine Thérèse Amelie Josephine; n. 10 iunie 1982) este cel mai mic copil al regelui Carl XVI Gustaf al Suediei și al Reginei Silvia a Suediei.

Prințesa Madeleine

Madeleine este a patra în ordinea succesiunii la tronul suedez (după sora ei, Prințesa Victoria a Suediei, nepoata ei, Prințesa Estelle, și fratele ei, Prințul Carl Philip al Suediei). Prin tatăl ei este stră-stră-strănepoată a reginei Victoria a Regatului Unit. Al patrulea nume al său, Josephine, este dat în onoarea străbunicei sale, Josephine de Leuchtenberg, regină a Suediei și a Norvegiei, fiica lui Eugène de Beauharnais, fiul împărătesei Joséphine de Beauharnais cu primul ei soț. Prințesa Madeleine s-a născut la Palatul Drottningholm și a fost botezată la 31 august 1982.

În 2008 a fost inclusă pe poziția a 12-a pe lista "20 Hottest Young Royals", conform Forbes Magazine.^[1]

La 8 iunie 2013, la Stockholm, s-a căsătorit cu Christopher O'Neill, un om de afaceri american de origine britanică.

Prințesa Madeleine și Christopher O'Neill au trei copii:

Prințesa Leonore (n. 20 februarie 2014)
Prințul Nicolas (n. 15 iunie 2015)
Prințesa Adrienne (n. 9 martie 2018)

Prințesa Madeleine
Ducesă de Hälsingland și Gästrikland
Prințesa Madeleine în ziua nunții ei, 8 iunie 2013

* 1983: Marina Sergheevna Abrosimova (în rusă Марина Серге́евна Абросимова; n. 10 iunie 1983, Kazan),^[1]^[2]^[3]^[4] cunoscută mai mult după numele de scenă MakSim (în rusă: МакSим; anterior - Maxi-M) este o cântăreață, compozitoare și producător muzical din Rusia, laureată a premiului MTV Russian Music Awards și a premiului Muz-TV, câștigătoare a 13 statuete „Gramofonul de aur”.^[5]

Ea este unica cântăreață care a avut 7 single-uri consecutive pe primul loc în topul general al clasamentelor radio din țările CSI.^[6]

Albumul său de debut Трудный возраст (Vârstă dificilă), lansat în martie 2006, a fost vândut în peste 1,5 milioane de copii, făcând-o pe MakSim – artista cu cel mai mare succes comercial în decursul anului.^[7]^[8] Cel de-al doilea său album, Мой рай (Paradisul meu), a acumulat vânzări de peste 1,3 milioane de exemplare.^[9] Cifra totală a vânzărilor albumelor sale este de peste șase milioane de exemplare.^[10]

În 2011 a fost inclusă în topul „100 cele mai influente femei din Rusia”, elaborat de postul de radio Ecoul Moscovei, agențiile de presă RIA Novosti, Interfax și revista «Ogoniok»

MakSim

* 1985: Vasilios "Vasilis" Torosidis (în greacă Βασίλης Τοροσίδης; n. 10 iunie 1985, Xanthi, Grecia) este un fotbalist grec, care evoluează la clubul Bologna FC 1909 și la echipa națională de fotbal a Greciei.

* 1985: Adrian Voiculeț (n. 10 iunie 1985, Sibiu) este un fotbalist român, care evoluează pe postul de atacant în Austria, la Union Neuhofen.

* 1986: Hajime Hosogai (n. 10 iunie 1986) este un fotbalist japonez care evoluează pentru echipa japoneză Kashiwa Reysol.
* 1986: Jan Pahor (n. 10 iunie 1986, Koper, Iugoslavia) este un fotbalist sloven care evoluează în prezent la Ankaran Hrvatini. De-a lungul carierei a mai evoluat la FC Koper, Nea Salamina Famagusta dar și la Farul Constanța.
* 1987: Martin Harnik (n. 10 iunie 1987, Hamburg, Germania de Vest) este un fotbalist austriac, care joacă pe postul de mijlocaș lateral
* 1987: Polina Viktorovna Kuznețova (în rusă Полина Викторовна Кузнецова) (născută Polina Viktorovna Viahireva, pe 10 iunie 1987, în Șopokov, RSS Kirghiză)^[3] este o handbalistă din Rusia care joacă pentru GK Astrahanocika și echipa națională a Rusiei. Kuznețova este sora Annei Viahireva,^[4] componentă și ea a naționalei ruse.

În august 2016, Polina Kuznețova a făcut parte din selecționata Rusiei care a cucerit medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro

* 1988: Jagoš Vuković (sârbă Jaгoш Bукoвић) (n. 10 iunie 1988, Titov Vrbas, Yugoslavia) este un fotbalist sârb aflat sub contract cu Torku Konyaspor.

* 1989: Alexandra Stan (n. 10 iunie 1989,^[4]^[5]^[6] Constanța, România^[2]) este o solistă vocală și compozitoare din România. A lansat single-ul „Lollipop (Param Pam Pam)” spre finalul anului 2009. Melodia a avut un impact în România la începutul anului 2010, urcând în topurile radiourilor și ajungând până pe locul 18 în Romanian Top 100.

Al doilea single, „Mr. Saxobeat”, s-a bucurat de un succes internațional enorm, devenind un hit. S-a vândut în aproape 1.000.000 de exemplare în mai puțin de un an, ajungând în top 5 în peste 20 de țări, cum ar fi Noua Zeelandă, Marea Britanie și în top 30 în Australia, Canada și Statele Unite. Solista a lansat albumul de debut în august 2011, numit Saxobeats. Acesta a fost un succes comercial, clasându-se în Top 40 al albumelor în țări precum Germania, Finlanda sau Elveția, în Japonia ajungând în Top 20. Următoarele single-uri sunt „Get Back (ASAP)” și „1.000.000”.

Pe 4 iunie 2012 este lansată piesa „Lemonade”, înregistrând aproape 47.000.000 vizualizări pe Youtube în mai puțin de 10 luni. Single–ul ajunge numărul 1 în Bulgaria și întră în Top 50 în peste 8 țări fiind primul single de pe relansarea albumului de debut, Saxobeats. Următorul single, „Cliche (Hush Hush)” nu se bucură de același succes. Colaborarea cu Manilla Maniacs pentru All My People este cel de-al treilea single de pe relansare, însă nici acesta nu are un succes răsunător.

După câteva luni petrecute în Statele Unite ale Americii, Alexandra Stan revine în aprilie 2014 cu piesa Thanks For Leaving, care povestește despre relația ei cu Marcel Prodan. Piesele care urmează, Cherry Pop, Dance și Give Me Your everything de pe al doilea album de studio „Unlocked” s-au bucurat de mult succes în Japonia.

În anul 2015, artista este ofertată de Walt Disney Pictures să interpreteze rolul lui Inger, în cea de-a doua parte a peliculei de succes Atlantida: Întoarcerea lui Milo.

Alexandra Stan s-a născut în Constanța la 10 iunie 1989.^[1] Încă de mică, a arătat un interes deosebit asupra muzicii. A urmat studiile la Liceul Teoretic „Traian”, în prezent fiind studentă la Facultatea de Management „Andrei Șaguna”. În trecut, a participat la diferite concursuri pe teme muzicale, cu o apariție impresionantă la Festivalul național de muzică ușoară de la Mamaia - secțiunea interpretare, în anul 2009. Timp de un an a luat lecții de canto, iar publicul a cunoscut-o cu ajutorul celor de la Maan Studio.

Alexandra Stan în Austria

În iunie 2013, Alexandra Stan a fost spitalizată și concertele au fost amânate, fanii fiind anunțați cu ajutorul conturilor artistei de pe rețelele de socialziare că a fost implicată într-un accident de mașină. La doar câteva zile, Alexandra oferă un interviu pubilc cu ajutorul presei, acuzându-l pe Marcel Prodan că ar fi bătut-o și că toată povestea cu accidentul este o invenție. Artista a fost pentru câteva zile internată la spitalul din municipiul Medgidia pentru îngrijiri medicale. Imediat avocatul artistei a depus plângere penală împotriva lui Marcel Prodan pentru șantaj urmată de alte două pentru vătămare corporală și tâlhărie. ^[12] Lucrările pentru următorul album de studio s-au întrerupt, single-urile „Lemonade”, „Cliche (Hush Hush)” și „All My People”, care ar fi trebuit să facă parte din album, au fost salvate pe o relansare a albumului ei de debut Saxobeats, iar Cliche Hush Hush a fost lansată doar în Japonia. După ce Alexandra Stan a renunțat la proces, ea a fost dată în judecată de Marcel Prodan și Andrei Nemirschi, pentru încălcarea dreptului de autor. Alexandra a câștigat procesul, având din 15 mai dreptul de a-și interpreta cântecele în colaborare cu Prodan. Așa că Prodan nu mai poate lua bani de la Alexandra, pentru drepturile de autor.

Date personale
Alexandra Stan
Alexandra Stan (2012)
Nume la naștere	Alexandra Ioana Stan
Născută	10 iunie 1989 (30 de ani)^[2] Constanța, România^[3]
Cetățenie	România
Ocupație	Cântăreață, textier, model
Activitate
Origine	Constanța, România
Gen muzical	House, pop, dance, electronic, reggae fusion
Instrument(e)	Voce
Ani de activitate	2009—2013^[1] 2014—prezent
Case de discuri	Media Pro Music, Universal Music, Global Records, Ultra, Roton Music, Fonogram, Ego Italy , AATW, Victor Entertainment, Blanco y Negro Music, Kontor Records
Colaborare cu	Carlprit, Manilla Maniacs, Follow Your Instinct, Trupa Zero, DJ Andi, Grano, Connect-R, Inna, Daddy Yankee, Mohombi, Monoir, Manuel Riva, Havana (formație muzicală)
Premii	MTV Europe Music Award for Best Romanian Act[*]

* 1989: Irene Vecchi (n. 10 iunie 1989, Livorno) este o scrimeră italiană specializată pe sabie, laureată cu bronz la individual la Campionatul Mondial de Scrimă din 2013 și campioana europeană pe echipe la Sheffield 2011.
* 1992: Katherine Elizabeth "Kate" Upton^[2]^[3] (n. 10 iunie 1992)^[4]^[5] este o actriță și fotomodel american, cunoscută pentru aparițiile sale în Sports Illustrated Swimsuit Issue.^[6] Ea a fost modelul de pe coperta revistrei în anii 2012 și 2013.^[7] De asemenea apărut pe coperta aniversară centenară a revistei Vanity Fair.

Kate Upton
Upton at the New York Jets VIP draft party in 2011

* 1999: Ellie Delvaux (n. 10 iunie 1999),^[2] mult mai cunoscută după numele de scenă Blanche, este o cântăreață și compozitoare belgiană. Ea a reprezentat Belgia la Concursul Muzical Eurovision 2017 cu piesa „City Lights”,^[3] unde s-a clasat pe locul 4 cu un punctaj cumulat de 363 de puncte. Blanche a participat anterior în sezonul 5 al The Voice Belgia, ca membră a duo-ului Cats on Trees

Blanche

VA URMA

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

marți, 9 iunie 2020

REPERTORIU

Poezie

Proză

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Raportați un abuz