B. 2.

·         1999: Silvia Dumitrescu-Timică (n. 29 octombrie 1902, Craiova - d. 1 august 1999, București) a fost o actriță română de teatru și film.  Silvia Dumitrescu s-a născut la data de 29 octombrie 1902 în orașul Craiova. A jucat ca actriță pe scenele de teatru timp de 75 ani, începându-și cariera la Teatrul Ventura din București. Începând din anul 1947, Silvia Dumitrescu a devenit actriță a Teatrului Național "I.L. Caragiale" din București. A fost căsătorită cu actorul George Timică (1886-1954).

A jucat și într-un număr mic de filme, în special de televiziune. Unul din rolurile sale memorabile a fost cel al Coanei Eleonora Arbore din piesa Micul infern de Mircea Ștefănescu. Piesa a avut premiera la Teatrul Nottara în martie 1977. Ultima reprezentație a avut loc în 1992, când artista împlinise 90 de ani.

Silvia Dumitrescu-Timică a primit anterior anului 1960 titlul de Artist Emerit. A fost distinsă cu Ordinul Muncii clasa III (1952) „pentru munca depusă cu ocazia «Centenarului Caragiale»”^[1] și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.^[2]

S-a retras din activitate în anul 1992, la vârsta de 90 ani. A decedat la data de 1 august 1999 în orașul București, în urma unei hemoragii cerebrale.  

Filmografie

• Odessa în flăcări (1942)
• Bădăranii (1960) - Marina, soția lui jupân Simon
• Furtuna (1960)
• O încurcătură (1973) - film TV
• Scorpia (1973) - film TV
• Sâmburele (1974) - film TV
• Tren de plăcere (1979) - film TV
• Micul infern (1979) - film TV  

  Silvia Dumitrescu-Timică
  Date personale
  Născută	29 octombrie 1902 Craiova, România
  Decedată	1 august 1999 (96 de ani) București, România
  Căsătorită cu	George Timică
  Copii	Stela Dumitrescu
  Ocupație	actriță

·         1999 - A murit scriitorul indian Nirad Chaudhuri, cunoscut, mai ales, pentru lucrarea „The Autobiography of an Unknown Indian” (n.1898).
* 2001: Nicolae Tătaru I (n. 16 decembrie 1931 în Sibiu - d. 1 august 2001) a fost un fotbalist și antrenor român care a jucat pe postul de atacant. A jucat 11 ani pentru Steaua, devenind un simbol al echipei. Nicolae Tătaru a fost fratele mai mare al lui Gheorghe Tătaru. Nicolae Tătaru a semnat cu Steaua București în 1952, după ce a jucat la echipa secundă a Stelei , Armata Craiova. Are 24 de selecții și 3 goluri la naționala României. A debutat pe 9 mai 1954 în meciul României contra Germaniei, disputat în Berlin în fața a 90.000 de suporteri. Primul gol l-a marcat împotriva Greciei în 1957. În 1959, în meciul cu echipa olimpică a Uniunii Sovietice, a fost căpitanul naționalei. De atunci a mai fost căpitan de 8 ori. La Steaua, a jucat 210 meciuri și a înscris 75 de goluri. Este al zecelea marcator al Stelei.

·         2003 - A încetat din viaţă actriţa Marie Trintignant: "Strigătul mătăsii", "Pădurea ucigaşă", "Lunga noapte de dragoste" (n. 21 ianuarie 1962)

·         2005 - A murit geograful francez Robert Ficheux, membru corespondent străin şi membru de onoare din străinătate al Academiei Române (n.12.08.1898).
* 2008: Radu Grigorovici (n. 20 noiembrie 1911, Cernăuți; d. 1 august 2008, București) a fost un fizician român de origine evreiască după mamă ^[3], membru titular al Academiei Române și vicepreședinte al acesteia (1990–1994). A adus contribuții fundamentale la fizica semiconductorilor amorfi; este considerat fondatorul școlii românești de cercetare în acest domeniu. A publicat studii și documente despre Bucovina natală.  Radu Grigorovici s-a născut la 20 noiembrie 1911 în Cernăuți, ca unicul fiu al social-democraților bucovineni Gheorghe și Tatiana Grigorovici. După absolvirea liceului Aron Pumnul (1928) a studiat la Universitatea din Cernăuți, obținând în 1931 licența în științe chimice iar în 1934 licența în științe fizice. La aceeași universitate, a fost apoi preparator la Laboratorul de fizică experimentală al profesorului Eugen Bădărău.

În 1936 s-a transferat la Facultatea de Științe a Universității din București, unde Bădărău fusese chemat ca șef al Laboratorului de fizică moleculară, acustică și optică. În 1938 a obținut titlul de doctor în științe fizice cu o disertație despre Potențialul disruptiv în vapori de mercur. A urcat treptele ierarhiei universitare, devenind conferențiar în 1949. Între anii 1947-1957 a lucrat în paralel în industria izvoarelor de lumină (fabrica Lumen, apoi Electrofar), ca inginer consultant. Este constrâns, din motive politice, să renunțe la cariera universitară. Se retrage în activitatea de cercetare, devenind șef de secție (1960) și director adjunct științific (1963) la Institutul de Fizică București al Academiei RPR; în 1970 institutul va trece în subordinea Comitetului de Stat pentru Energia Nucleară. În 1973 solicită pensionarea, continuându-și activitatea ca cercetător științific principal I cu jumătate de normă; în 1977, în urma unei reorganizări, este transferat la Institutul de Fizica și Tehnologia Materialelor, iar după un an i se desface contractul de muncă.

Radu Grigorovici a adus contribuții originale la fizica descărcărilor electrice în gaze, analiza spectrală în flacără, izvoarele de lumină, optica fiziologică și instrumentală, sistemele de mărimi și unități fizico-fiziologice. La Institutul de Fizică București a organizat și condus un grup de cercetători care a studiat fenomenele de transport în straturi metalice subțiri dezordonate, explicate prin structura de benzi a metalelor respective (1959-1966). Dar rezultatele cele mai importante au fost obținute în studiul semiconductorilor amorfi (1964-1977).

Grigorovici și colaboratorii au studiat structura, transportul electric, proprietățile optice și fotoconductivitatea în straturile amorfe de germaniu, siliciu și carbon obținute prin evaporare în vid. Pe baza acestor rezultate, Grigorovici a fost primul care a reliefat deosebirile structurale dintre straturile de germaniu și siliciu amorfe și microcristaline; a urmat elaborarea unui model structural, completat cu considerente energetice. Acest „amorphonic model”, rafinat ulterior în diverse laboratoare ca „random network model”, este astăzi practic unanim acceptat drept model structural pentru semiconductorii amorfi și a deschis drumuri noi în cercetare și aplicații.

Aceste lucrări au adus grupului Grigorovici notorietate internațională, iar inițiatorului său recunoașterea ca mentor fondator al unei școli românești de cercetare în acest domeniu. Rezultatele au fost propagate la congrese internaționale și școli de vară, în articole de sinteză și monografii, au fost citate extensiv și au avut aprecierea unor fizicieni de statura lui Sir Nevill Mott. Radu Grigorovici a fost cooptat în comitetele de organizare a numeroase congrese internaționale, în comitetele de redacție ale revistelor de specialitate (Journal of Non-Crystalline Solids, Thin Solid Films, physica status solidi) și în Comisia de Semiconductori a Uniunii Internaționale de Fizică Pură și Aplicată (1969-1975).

A fost ales membru titular al Academiei Române în 1990 (era membru corespondent din 1963) și vicepreședinte al acesteia (1990–1994). Preocupat de „adevărul vieții și adevărul științei” ^[4], s-a angajat activ pentru regenerarea Academiei în anii următori dictaturii comuniste. A fost membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei și doctor honoris causa al Universității din București.

Cunoscut pentru nonconformismul și spiritul său critic, Radu Grigorovici și-a atras, de-a lungul vieții, admirația sau antipatia multora ^[4]. Un coleg american l-a numit „un om de știință de renume mondial, un umanist și un muzician” ^[5]. Avea un interes permanent și intens pentru literatură, istorie și arte. După dezmembrarea imperiului sovietic, a inițiat un dialog susținut cu românii bucovineni ^[6]; a publicat, în ediție bilingvă română/germană, un volum de studii și documente despre Bucovina ^[7]. Era un fin muzician care, după timpul dedicat fizicii, se relaxa interpretând la pian piesele preferate din marele repertoriu. A încetat din viață la 1 august 2008, în București.  

Radu Grigorovici
Radu Grigorovici
Date personale
Născut	20 noiembrie 1911  Cernăuți, Austro-Ungaria[1]
Decedat	2 august 2008 (96 de ani)  București, România[2]
Părinți	Gheorghe Grigorovici și Tatiana Grigorovici.
Căsătorit cu	Elena (n. Răzvan)
Copii	Rodica Marchidan, fizician
Cetățenie	România
Ocupație	fizician, profesor
Activitate
Membru titular al Academiei Române

·         2009: Corazon Aquino, politician filipinez (n. 1933).

·         2014: A murit dupa o indelungata suferinta, in urma unui cancer osos, celebrul cascador roman de origine secuiasca  Szabolcs Cseh (SZABI) CSEH; ( (n. 11 decembrie 1942,  Miercurea Ciuc).  De la debutul său, SZABI CSEH, cunoscut si ca Sobi, a colaborat la realizarea a peste 150 de filme artistice de lungmetraj sau TV, dintre care 25 de producții străine și coproducții (Germania, Franța, SUA etc), realizând concepția și regia secvențelor de acțiune-lupte, conceperea și/sau execuția cascadelor, coordonarea cascadorilor, interpretarea unor roluri memorabile de film. În anul 1985, revista vest-germană “Bunte Illustrierte” l-a desemnat cel mai bun cascador din Europa. Din anul 2005, lărgindu-și sfera preocupărilor, Szabi Cseh derulează programul social GLADIATOR pentru copii săraci, destinat prevenirii și combaterii delicventei juvenile , iar din 2008 a   derulat un  program-metodă pentru copii cu handicap psihic și fizic sever. Ambele programe  erau  bazate pe metodologii originale create de el, care au dat  rezultate impresionante.  Szabolcs Cseh s-a născut într-o familie de secui. După absolvirea studiilor secundare la Liceul Andrei Șaguna și la liceul Unirea din Brașov, a urmat cursurile Institutului de Educație Fizică și Sport din București, pe care le-a finalizat în anul 1966.

Încă din timpul facultății a lucrat ca zburător la trapez la Circul de Stat din București în trupa Ganea. Aflat în anul trei de facultate, a colaborat în calitate de cascador în filmul “Dacii”, regizat de Sergiu Nicolaescu, apoi în anul următor în filmele “Împușcături pe portativ” (regizat de Cezar Grigoriu), “Tom Sawyer și Huckleberry Finn” (producție franceză) și “Serbări galante” (în regia lui René Clair).

„La începutul carierei mă antrenam la circul din București ca să-mi îmbunătățesc exercițiile la trapez. Dar tatăl meu, care era directorul singurei bănci din Brașov, nu voia să se știe ca eu sunt un circar, așa că ziua mă duceam la cursuri și noaptea mă antrenam să devin cel mai bun zburător din Europa ^[2].”

—Szabi Cseh

În anii 1967-1980, fiind primul metodist (maistru de lupte) angajat pe un astfel de post în România, în cadrul Studioului Cinematografic "București" și apoi în Centrala RomaniaFilm – Centrul de Producție Cinematografică, a colaborat la toate filmele românești ce conțineau secvențe de acțiune-lupte și a executat multiple cascade dificile și spectaculoase, unele fiind unicate pe plan mondial.

Tot din 1967 Cseh a alcătuit prima echipă de cascadori profesioniști din România, a cărei continuitate a asigurat-o, prin coordonare și instruire, până în 1987. Astfel, Szabi Cseh a contribuit substanțial la crearea unui domeniu practic inexistent în România până atunci și la „perioada de aur” a filmului românesc de acțiune în context mondial.

În 1975 a devenit coordonator al școlii de cascadori din Germania, unde a colaborat cu Peter Fogel, regizor de acțiune și cascador la 11 filme produse de studiourile DEFA din Berlinul de Est și Tele München (până în anul 1986).

De la debutul său Szabi Cseh a colaborat la realizarea a peste 150 de filme artistice de lungmetraj sau TV, dintre care 25 de producții străine și coproducții (Germania, Franța, SUA etc.), realizând concepția și regia secvențelor de acțiune-lupte, conceperea și/sau execuția cascadelor, coordonarea cascadorilor, interpretarea unor roluri memorabile de film.

Din 1974 a colaborat la realizarea a 38 de filme artistice străine ca regizor al secvențelor de acțiune sau cascador. A realizat peste 70 de spectacole cu specific de cascadorie–divertisment în țară și străinătate.

La 8 ianuarie 1990 Szabi Cseh a înființat prima Asociație a Cascadorilor Profesioniști din România, pe care a condus-o mai mulți ani.

După revoluție a avut apariții rare în filme, acuzând corupția și onorariile prea modeste plătite cascadorilor.

„Producătorii au început să angajeze doar cascadori care nu denunțau mita. Tot felul de directorași cereau 500 de euro să plătească unui cascador o zi de muncă și apoi angajau niște copii care făceau două tumbe și cărora le dădeau 100 de euro, restul de bani intrând în buzunarele lor. Am refuzat să accept corupția, așa că nu m-au mai lăsat să lucrez ^[2].”

—Szobi Cseh

În anii 1999–2002 a colaborat la realizarea secvențelor de acțiune în peste zece filme artistice străine realizate în țară, inclusiv Amen. (în regia lui Costa Gavras).

Szabolcs Cseh a elaborat studii științifice și cursuri universitare teoretice și practice, despre mișcarea scenică a actorului și componentele sale psiho-motrice, lupte scenice, realizarea secvențelor de acțiune etc.

Din 1980, inițial în calitate de lector universitar și, ulterior, de conferențiar universitar, predă neîntrerupt astfel de cursuri interdisciplinare la UNATC "I. L. Caragiale" din București, secțiile actorie, imagine de film și TV, regie de film, regie de teatru. A contribuit la formarea a zeci de generații de actori, regizori de teatru, de film și operatori de film și de televiziune. A avut colaborări didactice și la Universitatea de Muzică "Ciprian Porumbescu", secția regie de operă. Din anul 2005, lărgindu-și sfera preocupărilor, Szabi Cseh derulează programul social GLADIATOR pentru copii săraci, destinat prevenirii și combaterii delincvenței juvenile. Din 2008, derulează programul-metodă pentru copii cu handicap psihic și fizic sever. Ambele programe sunt bazate pe metodologii originale create de el, cu rezultate impresionante.^[3]

Szabi Cseh a aflat în vara anului 2012 că suferă de mielom multiplu și o tumoare la coloana vertebrală, o formă de cancer rară care îi măcina sistemul osos și îi provoca dureri cumplite.^[4][5] Din cauza unor complicații suferite pe fondul bolii, Szabi Cseh a fost nevoit în vara anului 2013 să se interneze la Spitalul Fundeni, unde a rămas până la deces.  Szabolcs Cseh este autorul a numeroase invenții care au dus la dezvoltarea tehnicii și metodologiilor din domeniul cascadoriei, nu doar în România, ci la nivel internațional. Exemple:

• trambulina elastică, utilizată prima oară în redarea efectului de zbor al personajului în urma unei explozii (1967)
• trăgătoarea, folosită pentru prima oară în lume, în căderile cu calul, făcându-le mai spectaculoase și mai sigure atât pentru cascador, cât și pentru cal (1970)
• țarcul pentru aglomerarea cailor în filmarea secvențelor de luptă călare, covorul mișcător pentru căderile simultane ale cailor (1970)
• bătuta, dispozitiv de aruncare a oamenilor, cailor etc. din poziții statice (1972)
• utilizarea cablurilor, pentru prima oară în România, în redarea cât mai spectaculoasă a efectelor de împușcături, explozii, lovituri (1974)

Printre casacadoriile executate de Szabi Cseh se numără unele deosebit de spectaculoase, mai ales pentru epoca în care au fost realizate, și nerepetate de altcineva până în prezent. Exemple:

• În anul 1966, în filmul “Dacii”, a promovat pentru prima dată în România căzăturile de la înălțime și căzăturile cu calul.
• În anul 1971, în filmul “Mihai Viteazul”, depășește recordul mondial executând o cădere de la 13 m fără protecție la aterizare.
• În 1976, execută o cădere de la 37 metri cu spatele în jos, la furnalul de la Copșa Mică.
• În 1984, realizează o săritură de 80 metri cu mașina în Marea Nordului.
• În anul 1985, face o săritură cu un microbuz deasupra unui lac, scufundat la 20 m, la Magdeburg. În timpul zborului, a declanșat explozia microbuzului încărcat cu trotil.
• Printre cascadele cele mai cunoscute se numără o serie de cascade-unicat aparținând personajului Buză de Iepure din filmele cu Mărgelatu (1980-1986). Câteva din acestea sunt considerate premiere sau recorduri mondiale: săritură cu calul prin geam, cădere cu calul din cabrare, prin rostogolirea pe spate a calului și călărețului, pe versant muntos pe o înălțime de 70 m.

În anul 1985 revista vest-germană “Bunte Illustrierte” l-a desemnat cel mai bun cascador din Europa.

Szabolcs Cseh
Date personale
Născut	11 decembrie 1942 Miercurea Ciuc
Decedat	1 august 2014 (71 de ani) București
Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer)
Cetățenie	România
Ocupație	actor cascador

·         2016: Principesa Ana de Bourbon-Parma (cunoscută și sub apelativul Regina Ana, prenume complet Anne Antoinette Françoise Charlotte Zita Marguerite; n. 18 septembrie 1923,^[1][2] Paris, Franța – d. 1 august 2016,^[3][1][2] Morges[*], Elveția) a fost soția regelui Mihai I al României și fiica prințului René de Bourbon-Parma și a prințesei Margaret a Danemarcei. A fost strănepoata regilor Christian al IX-lea al Danemarcei (pe linie maternă) și Miguel I al Portugaliei (pe linie paternă) și nepoata de soră a împărătesei Zita de Bourbon-Parma.

Principesa Ana, cetățean francez naturalizat, a participat la cel de-al Doilea Război Mondial. L-a cunoscut pe regele Mihai al României la nunta principesei Elisabeta a Marii Britanii, în noiembrie 1947, cei doi logodindu-se înainte de întoarcerea regelui în România. Guvernul Groza nu și-a dat acordul pentru căsătorie. Mai mult, l-a forțat pe regele Mihai să abdice la 30 decembrie 1947. Cuplul s-a căsătorit în cursul anului următor, în ciuda opreliștilor de natură religioasă. În cercurile monarhiste și în cadrul familiei regale a României, Ana de Bourbon-Parma a fost cunoscută sub titlul Regina Ana (cu calificativul Majestatea Sa).  Regina Ana a României s-a născut la Paris în arondismentul al 16-lea, fiind singura fiică a prințului René de Bourbon-Parma și a prințesei Margareta a Danermarcei, primind astfel titlul de principesă de Bourbon-Parma. Aceasta și-a petrecut copilăria împreună cu familia, respectiv cei trei frați Jacques, Michel și André în Franța. În 1939 și-a însoțit familia, care fugea din calea naziștilor, în Spania, Portugalia, apoi în Statele Unite. La New York a urmat cursurile școlii de artă Parson's School of Design în perioada 1940-1943 și a lucrat în același timp ca vânzătoare într-un magazin. Din 1943 până la sfârșitul războiului a participat, înrolându-se voluntar alături de Forțele Franceze Libere (trupele sub comanda generalului Charles de Gaulle), la campaniile din Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg și Germania unde a fost șofer pe ambulanță și infirmieră, pentru acestea primind „Crucea de Război” a Franței  Principesa Ana de Bourbon-Parma nu a participat în noiembrie 1947 la nunta principesei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, dar în acele zile vărul său primar, Jean de Luxemburg, oferea un dineu la ambasada Luxemburgului de la Londra. Acolo s-a cunoscut cu Regele Mihai I, moment despre care își amintește ca fiind stânjenitor, din cauza unei gafe protocolare: „Am văzut-o pe regina Elena, pe ducesa de Aosta, pe sora ei și pe mama, iar de vorbă cu ele, în picioare, era un tânăr în uniformă, regele Mihai al României... Cum nu ieșisem de multă vreme din armată, în loc să fac o reverență, am luat poziție de drepți și l-am salutat lovind călcâiele, ca un soldat! M-am simțit atât de umilită de mine însămi, încât am ieșit imediat“.^[4] Cu acest prilej s-a petrecut, la Londra, logodna sa cu regele Mihai I, însă la 30 decembrie 1947 a survenit abdicarea forțată a acestuia.

În martie 1948 regele Mihai a declarat la Londra că abdicarea sa este nulă, fiind smulsă prin amenințare cu forța și șantaj. Ca urmare a acestei declarații, guvernul comunist le-a retras atât lui, cât și membrilor Familiei Regale, cetățenia română.  

Monograma Reginei Ana a României

Căsătoria Principesei Ana de Bourbon-Parma cu Regele Mihai a avut loc în exil, în iunie 1948, la Atena. Fiind de religie catolică, Principesa Ana avea nevoie de o dispensă papală pentru a se căsători cu regele României, care era creștin-ortodox. La acel moment o astfel de dispensă era considerată normală numai dacă soțul/soția non-romano-catolic ar fi îngăduit ca eventualii copii rezultați din căsătorie să fie botezați și crescuți în religia romano-catolică. Regele Mihai a refuzat să facă o astfel de promisiune din moment ce ar fi violat statutul constituțional al monarhiei românești. Pentru a rezolva această problemă, însăși regina-mamă Elena însoțită de mama miresei, principesa Margareta, au hotărât să prezinte cazul în fața Sfântului Scaun, respectiv mergând în audiență la papa Pius al XII-lea. În ciuda argumentelor reginei Elena și a faptului că principesa Margaret a izbucnit de nervi trântind cu pumnul în masă, papa nu a fost de acord cu dispensa invocând cazul principesei Giovanna a Italiei, care s-a căsătorit cu regele Boris al III-lea al Bulgariei, de altfel ortodox, nerespectând promisiunea de a-și boteza copii în religia catolică, ci în cea ortodoxă.^[5]

Nereușind să obțină dispensa necesară, cuplul a continuat cu pregătirile pentru nuntă. Astfel, la cererea papei Pius, Xavier ducele de Parma a emis o declarație prin care obiecta împotriva oricărei căsătorii fără acordul papei sau a familiei miresei, interzicându-le părinților miresei să participe la ceremonie. În aceste circumstanțe familia miresei a fost reprezentată de unchiul matern al principesei, Erik al Danemarcei, care a condus mireasa la altar.^[5] La ceremonie au fost prezenți, printre alții, regina-mamă Elena a României, Irina ducesa de Aosta, Katherine principesă a Greciei, Regina Alexandra a Iugoslaviei, Regina Frederika a Greciei alături de regele Paul al Greciei, gazdele evenimentului, Amedeo duce de Aosta, principele Erik al Danemarcei, unchiul reginei Ana, și rude din partea familiilor de Hanovra și Hesse. Tatăl regelui Mihai, Carol, și surorile acestuia, Maria, fostă regină-mamă a Iugoslaviei, Elisabeta, fostă regină a Greciei, și Ileana, arhiducesă de Habsburg-Toscana au fost înștiințați de eveniment însă nu și invitati.^[4] La început, au trăit în Italia și în Marea Britanie, apoi s-au mutat în Elveția.

Au împreună cinci fiice: Margareta, Principesă Moștenitoare a României, Custode al Coroanei României (n. 1949), Elena (n. 1950), Irina (n. 1953), Sofia (n. 1957) și Maria (n. 1964).  S-a stins din viață la ora 13.45 la Spitalul Morges din Elveția la data de 1 august 2016^[6] și a fost înmormântată în noua catedrală arhiepiscopală și regală din Curtea de Argeș^[7] la data de 13 august 2016. În memoria ei, Guvernul României a decretat ziua de sâmbătă, 13 august, zi de doliu național.^[8][9] 13 august 2016 a fost decretată și în Republica Moldova zi de doliu național de către președintele Nicolae Timofti.^[10] La funeraliile Majestății Sale au luat parte reprezentanți ai guvernului României,în frunte cu premierul Dacian Cioloș, reprezentanți ai bisericilor catolice și ortodoxe române, membri ai corpului diplomatic și reprezentanți ai familiilor Imperiale ale Rusiei, Austriei și Germaniei, ai familiilor regale ale Olandei, Belgiei, de Luxemburg, de Baden, de Württemberg și de Bourbon-Parma, precum și ai familiilor Princiare de Ligne, de Hohenberg și de Schaumburg-Lippe  

Ana de Bourbon-Parma
Majestatea Sa Regina României
Paris, 1991
Date personale
Nume la naștere	Anne Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite
Născută	18 septembrie 1923[1][2] Paris, Franța
Decedată	1 august 2016 (92 de ani)[3][1][2] Morges, Elveția
Înmormântată	13 august 2016 Curtea de Argeș
Părinți	Prințul René de Bourbon-Parma Prințesa Margaret a Danemarcei
Frați și surori	Prince Michel of Bourbon-Parma[*]
Căsătorită cu	Mihai al României
Copii	Margareta, Principesă Moștenitoare a României Elena, Principesă a României Irina, Principesă a României Sofia, Principesă a României Maria, Principesă a României
Cetățenie	România
Ocupație	retail clerk[*] ambulance driver[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa de Bourbon Casa de România
Imn regal	Trăiască Regele
Domnie
Domnie	Nu a domnit niciodată
Încoronare	Nu a fost încoronată
Predecesor	Nu are
Succesor	Nu are

VA URMA