A2
* 1941: George Anania (n. 14 iulie 1941, Măgurele, d. 5 aprilie 2013) a fost un scriitor de literatură științifico-fantastică, dramaturg, realizator de scenarii radiofonice, traducător și realizator de antologii româneșticontemporane. Este cunoscut și pentru colaborarea sa literară îndelungată cu Romulus Bărbulescu.
George Anania s-a născut la 14 iulie 1941 în Măgurele. În 1964 a absolvit Facultatea de limba și literatura română din cadrul Universității București și a lucrat în mai multe insistuții culturale, ocupând pentru o perioadă funcția de director-adjunct al studioului Animafilm[3]. Pe plan personal, a fost căsătorit și a avut o fată, care o vreme a cochetat și ea cu literatura de anticipație[4].
George Anania a decedat în noaptea de 5 spre 6 aprilie 2013
A început să scrie în jurul vârstei de 16 ani și, la puțină vreme după aceea, Adrian Rogoz i-a făcut cunoștință cu Romulus Bărbulescu[6]. Astfel a luat naștere cel mai de succes cuplu de autori SF români[7], care avea să fie recompensat cu Marele premiu pentru întreaga activitate literară la Eurocon-ul desfășurat la Fayence, Franța, în anul 1990.
Între 1958 și 1962, cei doi autori au scris 15-20 de scenarii difuzate la radio, înainte de a finaliza primul lor roman SF, Constelația din ape (1962), care avea să fie serializat în numerele 174-179 ale Colecției de povestiri științifico-fantastice, având un efect memorabil asupra cititorilor din epocă[7] și asupra criticii științifice[6].
În 1965 apare Doando, romanul care i-a consacrat[6] și care s-a bucurat de o primire călduroasă din partea cititorilor[8], fiind elogiat și în presa sovietică a vremii[7]. Acesta avea să fie primul roman SF românesc publicat după 1989 de editura Nemira în nou apăruta Colecția Nautilus[9][10], într-o ediție revizuită.
Au urmat alte colaborări de succes ale celor doi autori, dintre care se disting romanele Ferma Oamenilor de Piatră (1969) și continuarea sa, Paralela-enigmă (1973)[7], ambele reeditate după 1989. În perioada 1965-1975, au fost radiodifuzate peste 15 scenarii SF ale celor doi autori.
În anii '80, regimul condus de Nicolae Ceaușescu a preluat controlul asupra cluburilor de fani Anania și Bărbulescu[6]. George Anania a continuat colaborarea cu Romulus Bărbulescu în dramaturgie, realizând împreună cu acesta piesele SF Despărțire la marele zbor și Fântânile, precum și scenariul filmului Mireasma ploilor târzii (1984). Din punct de vedere literar s-a concentrat asupra unor proiecte personale, publicând romanele Test de fiabilitate, Acțiunea Lebăda și O experiență neobișnuită. Cu toate că au apărut sub semnătură proprie, Anania a recunoscut că el și Bărbulescu s-au ajutat reciproc în proiectele personale[6], declarând că "și atunci când apărea pe copertă numai RB sau numai GA, în interiorul cărții erau, de fapt aceiași RBGA"[4].
După înlăturarea comunismului, pus în fața concurenței avalanșei de traduceri din autorii SF occidentali[6], Anania a mai publicat doar câteva povestiri și nuvele, singur sau în colaborare cu Bărbulescu. Împreună cu acesta din urmă a editat singurul număr al revistei SF Clipa astrală (1994) și a participat la editarea antologiilor bilingve Nemira 1994 și 1995. El a rămas să finalizeze cartea Lupta cu îngerul, începută în anii '90 împreună cu Bărbulescu (decedat între timp), care se dorea a forma o trilogie împreună cu Ferma Oamenilor de Piatră și Paralela-enigmă[4], dar decesul său a lăsat neterminat acest proiect.
În anul 2011 a devenit primul laureat al ”Premiului Galileo pentru întreaga activitate literară
Romane
- 1966 - Corsarul de fier
- 1969 - Ploaia de stele
- 1981 - Test de fiabilitate - reeditat în 2014
- 1984 - Acțiunea Lebăda - reeditat în 1991
- 1987 - O experiență neobișnuită - reeditat în 1989
Împreună cu Romulus Bărbulescu
- 1962 - Constelația din ape
- 1965 - Doando - reeditat în 1992 și 2002
- 1967 - Statuia șarpelui
- 1969 - Planeta Umbrelelor Albastre - reeditat în 1993 cu titlul Planeta Fantomelor Albastre
- 1970 - Ferma Oamenilor de Piatră - reditat în 1990
- 1973 - Paralela-enigmă - reeditat în 1991
- 1977 - Șarpele blând al infinitului
- 1992 - Cât de mic poate fi infernul?
Povestiri și nuvele
Articol principal: Lista povestirilor lui Romulus Bărbulescu și George Anania.
- "Limanul dragostei" (1963)
- "Cel din urmă mesaj" (1963)
- "Prisăcarul" (1989)
- "A zecea planetă" (1989)
- "Dintr-un creier de inox" (1992)
Împreună cu Romulus Bărbulescu
- "Captiv în inima galaxiei" (1964)
- "Astronava lui OLM" (1965)
- "Fântânile" (1966)
- "Ochii ei albaștri" (1967)
- "Aventură pe fluviul de hidrogen" (1971)
- "Requiem după singurătate" (1983)
- "Război contra Sfinxului" (1990)
- "Uneori, marea" (1990)
- "Feedback Pampero" (1994)
Editor (cu Romulus Bărbulescu)
- 1994 - Clipa astrală, revistă SF
- 1994 - Antologia science-fiction Nemira '94 (ediție bilingvă română/engleză)
- 1995 - Antologia science-fiction Nemira '95 (ediție bilingvă română/engleză)
Critică literară
- 1973-1976 - "Pulsul nostru actual", articole critice asupra unor lucrări SF, scrise împreună cu Romulus Bărbulescu sub pseudonimul Ana Barbara Rebegea și publicate în Colecția de povestiri științifico-fantastice, Viața românească și Contemporanul
Scenarii de film
- Mireasma ploilor târzii (1984), împreună cu Romulus Bărbulescu, Casa de filme 1, Regia: Mircea Moldovan
Scenarii radiofonice
- 1965 - 1975 - peste 15 scenarii cu profil science fiction, împreună cu Romulus Bărbulescu
Dramaturgie
- 1982 - Despărțire la marele zbor - piesă SF în 3 acte montată pe scena Teatrului Ion Vasilescu din București, în regia lui Cornel Popa
- 1988 - Fântânile - piesă într-un act și patru tablouri, regia Cristian Munteanu
George Anania | |||||||||||||||||||
|
Manfred Oppermann | |
Date personale | |
---|---|
Născut | (78 de ani)[1] Halberstadt, Germania |
Cetățenie | Germania |
Ocupație | istoric de artă arheolog profesor universitar[*] |
Activitate | |
Organizație | Universitatea din Halle-Wittenberg |
După ce a deținut pe rând funcțiile de ministru al culturii, ministru al educației și ministru al afacerilor externe al Spaniei (în perioada 1992–1995) a fost Secretar General al NATO (1995–1999). Din octobrie 1999 până în decembrie 2009 Javier Solana a exercitat funcțiile de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politică Externă și de Securitate Comună, Secretar General al Consiliului Uniunii Europene și Secretar General al Uniunii Vest-Europene.
Javier Solana | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Miruna Boruzescu lucra de obicei cu Radu Boruzescu, soțul său. Cei doi soți s-au stabilit în anul 1975 în Franța.
A colaborat cu mai multe instituții culturale și la unele festivaluri. În Franța a lucrat cu Théâtre National de Chaillot, Comédie-Française, Opéra National de Paris și la Festivalurile de vară de la Aix-en-Provence și Avignon, în America de Nord cu Metropolitan Opera (New York), Arena Stage Theater (Washington, DC), Lyric Opera (Chicago) și Vancouver Opera, în Europa Occidentală la Festivalul Maggio Musicale (Florența), Festivalul Spoleto, De Nederlandse Opera (Amsterdam), Théâtre Royal de la Monnaie (Bruxelles), Vlaamse Opera (Antwerpen), Grand Théatre de Genève, Opera din Bonn și Münchner Kammerspiele. [2]
Începând din 1995 colaborează des cu regizorul Robert Carsen la spectacole precum „Café Apocalypse” (Cabaret à Paris), „Cabaret 5 Ute Lemper” (Théâtre du Châtelet Paris), Fidelio (Maggio Musicale Florența), Salomé (Teatro Reggio din Torino, Teatro Real din Madrid), Mutter Courage und ihre Kinder (Piccolo Teatro di Milano), Il Trittico (Vlaamse Opera Antwerpen), „Nomade – Richard III” (Stadsschouwburg Amsterdam, Deutsche Oper am Rhein, Düsseldorf), Mitridate, Re di Ponto (Théâtre Royal de la Monnaie Bruxelles și Theater an der Wien), Faust (Grand Théâtre de Genève) și Il trovatore(Festivalul Bregenz).[2][3], Vec Makropoulos/L’Affare Makropoulos (Strasburg, Opéra National du Rhin / La Fenice, Venezia).
Creatoare de costume
- Felix și Otilia (1972)
- Cu mîinile curate (1972)
- August în flăcări (film TV, 1973)
- Duhul aurului (1974)
- Fürchte dich nicht, Jakob! (1982)
- O vară de neuitat (1994)
- Il Trovatore (film TV, 2006)
Creatoarea de costume Miruna Boruzescu a obținut unele distincții în activitatea sa:
- Nominalizare pentru Premiul Helen Hayes (la secția „Outstanding Costume Design, Resident Production” cu piesa „Tartuffe”, 1986)[4]
- Premiul pentru scenografie al Uniunii Cineaștilor din România (ACIN) (1994-1995) pentru costumele la filmul O vară de neuitat [5]
- Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2006)
* 1946: Vladimir Molojen (în rusă Владимир Моложен; n. 14 iulie 1946, Bălți) este un om politic din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de ministru al dezvoltării informaționale în cabinetul Tarlev 2 (2005-2008). Vladimir Molojen s-a născut la data de 14 iulie 1946, în municipiul Bălți (astăzi în Republica Moldova). A absolvit Institutul de Mineri din Dnepropetrovsk (1970) și Academia Ministerului Afacerilor Interne din Federația Rusă (1994). A obținut titlul academic de Doctor în științe tehnice și de Doctor habilitat în filozofie.
După absolvirea Institutul de Mineri din Dnepropetrovsk, în perioada 1970-1977, lucrează ca inginer superior la Uzina “V. I. Lenin” din orașul Bălți. În perioada 1977-1978 activează ca instructor al Comitetului Orășenesc de Partid Bălți, apoi între anii 1978-1982 este vicepreședinte al Comitetului executiv orășenesc Bălți. În anul 1982 devine secretarul doi al Comitetului Orășenesc de Partid Bălți, iar din anul 1985 este președintele comitetului executiv al orașului Bălți.
În perioada 1987-1996, Vladimir Molojen a activat în funcția de viceministru al afacerilor interne al RSS Moldovenească. Din anul 1996, exercită funcția de viceministru al afacerilor interne, șef al Departamentului informații și documentare a populației. Între anii 1998-2001 îndeplinește funcția de viceministru al afacerilor interne, șef al Departamentului evidență și documentare a populației. Molojen are gradul de general-maior de poliție.
Din aprilie 2001, dr. ing. Vladimir Molojen este numit în funcția de director general al Departamentului Tehnologii Informaționale (în cadrul guvernului). A fost acuzat de către presa din Republica Moldova de corupție și de fraudă în contractele pentru producerea de pașapoarte (a comandat 5 milioane de pașapoarte pentru o țară cu 3,5 milioane de locuitori).
La 19 aprilie 2005, Vladimir Molojen este numit în funcția de ministru al dezvoltării informaționale prin Decretul Președintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, în baza votului de încredere acordat de Parlament. A depus jurământul în limba rusă, necunoscând limba română [1]. A fost eliberat din funcția de ministru la data de 31 martie 2008, odată cu formarea unui nou guvern condus de Zinaida Greceanîi.
În paralel, Molojen a deținut și funcția de președinte al Federației de Șah a Moldovei.
La data de 30 mai 2008, Vladimir Molojen a fost numit în funcția de director general al Întreprinderii de Stat Centrul Resurselor Informaționale de Stat „Registru”, întreprindere care concentrează principalele baze de date de stat și coordonează eliberarea tuturor celor mai importante documente în RM, inclusiv a actelor de identitate [2].
A fost decorat cu Ordinul “Ștefan cel Mare” (1992). La 14 iulie 2006, președintele Voronin i-a conferit lui Vladimir Molojen "Ordinul Republicii", "pentru muncă îndelungată și prodigioasă în organele administrației publice, contribuție la edificarea societății informaționale în Republica Moldova și la crearea de sisteme informaționale de importanță statală". La 9 martie 2011, Vladimir Molojen a depus cerere de demisie din funcție de Director General al Î.S. CRIS „Registru”, după ce a fost acuzat că a administrat întreprinderea ineficient [3][4].
Vladimir Molojen are ca limbă maternă limba rusă și nu cunoaște limba română, în schimb declară că vorbește limba engleză. El este căsătorit și are doi copii.
Vladimir Molojen | |
Date personale | |
---|---|
Născut | (73 de ani) Bălți, RSS Moldovenească, URSS |
Cetățenie | Moldova |
Ocupație | politician |
Președinte al comitetului executiv al orașului Bălți | |
În funcție 1985 – 1987 | |
Precedat de | Gheorghe Gusac |
Succedat de | Victor Morev |
Ministru al Informației și Comunicațiilor al Republicii Moldova | |
În funcție 19 aprilie 2005 – 31 martie 2008 | |
Succedat de | Pavel Buceațchi |
Premii | Ordinul Republicii () |
Partid politic | Partidul Comuniștilor din Republica Moldova |
* 1947: Ulla-Lena Lundberg (n. , Kökar, Finlanda, Åland) este un autor finlandez-suedez care locuiește în Porvoo, Finlanda. Cărțile sale în limba suedeză au fost traduse în mai multe limbi, printre care finlandeză, daneză, germană, rusă și olandeză.
Lundberg a debutat la vârsta de 15 ani cu antologia poeziei Utgångspunkt (Punctul de plecare) în 1962. În 1964, a petrecut câtva timp în Statele Unite cu o bursă. Apoi a scris despre experiențele ei în SUA. Lundberg a scris și o carte despre Japonia, după ce a locuit acolo în 1968.
Descoperirea ei este în general considerată a fi cartea Kökar (numele insulei în care s-a născut scriitoarea) din 1976, o relatare factuală a trecutului și prezentului insulei sale de naștere, relatată prin poveștile unor insurgenți. Mai târziu, ea va scrie două romane despre Anna Kungens Anna și Ingens Anna . Ea va scrie extensiv despre Africa: fictivul Tre afrikanska berättelser (Trei povestiri africane), Sand (Nisip) și Regn (Ploaie)și factualul Öar i Afrikas inre (Insule din interiorul Africii), după ce a trăit timp de doi ani în printre populații africane din Botswana, Zambia, Kenya și Tanzania.
După ce a obținut diploma de masterat în 1985 de la Universitatea Åbo Akademi, Lundberg a petrecut anul universitar 1986-1987 în calitate de lector și scriitor rezident la Universitatea din Minnesota. Exceptând acest an la Universitatea din Minnesota, Lundberg a lucrat întreaga sa viață profesională ca autor și continuă să o facă.
În 1993, Lundberg a publicat Sibirien (Siberia), care, pe lângă faptul că este o autobiografie, este o relatare a celor patru luni petrecute în Siberia. Aceasta a fost cea mai reușită dintre cărțile ei la nivel internațional.
Printre celelalte opere ale sale, cele mai notabile sunt trilogia marină formată din: Leo, Stora världen (Lumea mare) și Allt Man kan önska sig (Tot ce ți-ai putea dori), romane fictive care detaliază istoria și evoluția transportului maritim în Åland, Finlanda .
A primit numeroase premii pentru scrisul ei, inclusiv Runebergspriset (Premiul Runeberg) și premiul pentru autori finlandezi, acordat de Academia Suedeză. În 1993, Lundberg a primit un doctorat onorific al artelor de la Universitatea Åbo Akademi. Între 1994 și 1999, Lundberg a deținut titlul de profesor de arte. Ea a fost nominalizată de trei ori pentru premiul literar de top al Finlandei, Premiul Finlandia , iar în anul 2012 a câștigat premiul cu romanul în limba suedeză Is (Gheață). [1]
Ulla-Lena Lundberg figurează pe un timbru emis la 21 martie 2009 de către Åland Post, autoritatea poștală a Insulelor Åland. Timbrul, realizat de către artistul Juha Pykäläinen, este un portret al lui Lundberg, alături de o descriere a navei Leo, din prima carte a trilogiei sale despre transportul în Åland. Timbrul face parte dintr-o colecție numită Autori din Ålandși include, de asemenea, un timbru cu Anni Blomqvist și un timbru cu Valdemar Nyman.
În 2012, romanul Is (Gheață) a fost premiat cu Premiul Finlandia, cel mai prestigios premiu literar din Finlanda. Cu vânzări interne de aproape 150 000 de exemplare, a devenit unul dintre cele mai îndrăgite romane finlandeze ale deceniului. Parțial bazat pe viața familiei Lundberg pe insula izolată Kökar, Is (Gheață) a stârnit un mare interes din partea teatrelor, însă doar Opera Națională a Finlandei a fost cea care a primit permisiunea de a-l adapta pentru scenă sub forma operei muzicale Is (Gheață) de Jaakko Kuusisto. Libretul (Juhani Koivisto) urmărește evenimentele și personajele cheie ale romanului, muzica redă schimbarea anotimpurilor și amenințarea permanentă a gheții.
Ulla-Lena Lundberg | |||||||||||
|
• 1948 - S-a născut scriitorul Nicolae Dabija.
* 1948: Viorel Petru Baltag (n. 22 martie 1948, Pucioasa) este actor român de film, radio, teatru, televiziune și voce. A jucat dramă, comedie, tragedie.
Teatru
- personajul Iona din Iona de Marin Sorescu, regia Dumitru Lazăr Fulga
- personajul Regele Berenger din Regele moare de Eugen Ionescu, regia Gheorghe Balint
- personajul Nae Girimea din D'ale carnavalului de Ion Luca Caragiale, regia Mircea Cornișteanu
- personajul Tartuffe din Tartuffe de Moliere
- personajul Castris din Patima roșie de Mihail Sorbul
Filmografie
- Nu filmăm să ne-amuzăm (1975)
- Mânia (1978)
Viorel Baltag Date personale Născut 22 martie 1948
Pucioasa, județul DâmbovițaCetățenie România Ocupație Actor
Constantin Sava | |
Date personale | |
---|---|
Născut | (70 de ani) |
Cetățenie | România |
Ocupație | politician |
• 1958: Mircea Dan Geoană (n. 14 iulie 1958, București) este un politician român, președinte al Partidului Social Românesc, formațiune pe care a fondat-o în aprilie 2015. De asemenea, Mircea Geoană este președintele Institutului Aspen România, o asociație non-profit, apolitică. Institutul are ca misiune promovarea unui dialog informat și critic pe diverse teme de interes pentru societatea românească. Mircea Geoană a fost președintele Partidului Social Democrat din aprilie 2005până în februarie 2010, președinte al Senatului României din decembrie2008 până în noiembrie 2011, senator, fost Ambasador al României în SUA și Ministru de Externe în Guvernul Năstase. Mircea Geoană s-a născut în București, pe 14 iulie 1958. Tatăl său, Ioan Geoană, a fost general în armata RSR și șef al Comandamentului Apărării Civile[5], învinuit în dosarul Revoluția română din 1989.[6] Mama sa, Elena Iuliana Geoană, a fost inginer la ITB. Mircea Geoană a crescut în cartierele Cișmigiu și Domenii din București. A absolvit Liceul Sf. Sava din București în 1976, unde a urmat profilul uman. Apoi a urmat cursurile Facultății de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic București precum și ale Facultății de Drept din București.
A urmat cursurile "Ecole Nationale d’Administration de Paris" în 1992 precum și cursul despre Instituții Democratice al NATO. Este de asemenea doctor în economia mondială la Academia de Studii Economice din București. În perioada în care a fost ambasador al României la Washington, a urmat Programul de dezvoltare managerială al Grupului Băncii Mondiale, în cadrul Harvard Business School. Mircea Geoană este Președinte al Institutului Aspen România, „o organizație apolitică care are ca scop promovarea dialogului între elitele politice, intelectuale și de afaceri”, este membru în Consiliul de Conducere al Institutelor Aspen Italia și SUA, este membru fondator al Clubului Harvard România-Moldova, înființat în 2004 și parte a Consorțiului Român pentru Educația Copiilor și Tinerilor Supradotați și Talentați. Este, de asemenea și membru fondator al Asociației Foștilor Studenți Români la "Ecole Nationale d’Administration" și Președinte de onoare al Asociației George Marshall România. Are un rol activ în Black Sea Trust Fund și este membru al Global Progressive Forum. În 2006, Mircea Geoană și-a lansat primul volum „Drumul spre Europa și Lumea transatlantică” a cărții „Politica externă a României la începutul secolului XXI”. În 2006 a mai publicat lucrarea „America, Europa și Modernizarea României - Fundamente pentru un proiect românesc de societate”, în 2008 a publicat cartea „Modelul Social Românesc - Calea către o altă Românie”, iar pe 13 noiembrie 2009 a publicat volumul „Încredere”. În 1990, pentru că știa și limba franceză, Mircea Geoană a devenit referent în Ministerul de Externe, repartizat pe relația cu Franța. A fost remarcat rapid de ministrul Adrian Năstase, care a vrut să-l avanseze în funcția de șef al protocolului din minister,[7] dar, pentru că a refuzat funcția, în 1991 l-a numit directorul Direcției Afaceri Europene (N.A.T.O., Uniunea Europeană, O.S.C.E., U.E.O., Consiliul Europei).
În 1991 a condus delegația română cu ocazia Comitetului Înalților Funcționari ai C.S.C.E. Proaspătul director a plecat la perfecționare în Franța, la prestigioasa școală de administrație franceză „L’Ecole Nationale d’Administration de Paris”, pe care a absolvit-o un an mai târziu. A fost numit, în 1993, după absolvirea Dreptului, purtător de cuvânt al MAE, funcție pe care a deținut-o până în 1995. Între timp, a mai preluat și funcția de director general al Direcției Generale Asia, America Latină, Orientul Mijlociu și Africa (1994), respectiv al Direcției Generale Europa, America de Nord, Asia, America Latină, Orientul Mijlociu și Africa (1995) din cadrul MAE.
În 1996, Mircea Geoană este numit ambasadorul României în Statele Unite, devenind astfel, la 37 de ani, cel mai tânăr ambasador din corpul diplomatic român.
În martie 2000 i-a fost acordat rangul diplomatic de ambasador, iar între 2000-2004 a ocupat funcția de ministru de externe în Guvernul Adrian Năstase, fiind considerat unul dintre cei mai buni miniștri ai acestui Guvern. În cadrul activității sale parlamentare, Mircea Geoană a fost membru în următoarele grupuri parlamentare de prietenie:
- în legislatura 2004-2008: Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Federația Rusă și Regatul Hașemit al Iordaniei;
- în legislatura 2012-2016: Republica Islamică Pakistan, Republica Coreea și Regatul Belgiei.
În legislatura 2004-2008, Mircea Geoană a înregistrat 56 de luări cuvânt și a inițiat 16 propuneri legislative din care 2 au fost promulgate legi. În legislatura 2012-2016, Mircea Geoană a înregistrat 686 de luări cuvânt și a inițiat 33 propuneri legislative din care 4 au fost promulgate legi. În 2001 devine membru al Partidului Social Democrat.
După pierderea alegerilor pentru Primăria Capitalei în 2004, a fost nominalizat candidat al PSD pentru funcția de premier, în tandem cu Adrian Năstase. După pierderea alegerilor prezidențiale de către Adrian Năstase a devenit candidat la conducerea partidului, pe care a și câștigat-o în martie 2005, într-o confruntare cu aripa conservatoare a lui Ion Iliescu. În cursa pentru președinția PSD, Mircea Geoană a întrunit 964 de voturi pentru și 541 de voturi împotrivă, iar contra-candidatul său, Ion Iliescu, a obținut 530 de voturi pentru și 975 împotrivă. Este președintele Senatului și a fost membru al CSAT (Consiliul Suprem de Apărare al Țării) până în iunie 2009, când a demisionat din această funcție.
A fost înlocuit în funcția de președinte al partidului în februarie 2010, de Victor Ponta.
La data de 14 decembrie 2010, Geoană a fost sancționat de conducerea PSD cu suspendare de șase luni pentru afirmații considerate dăunătoare partidului[8][9][10]
La data de 2 noiembrie 2011, grupul PSD de la Senat a cerut revocarea lui Geoană din funcția de președintele Senatului[11].
La data de 13 noiembrie 2011, Comisia de Integritate a PSD a decis să propună excluderea lui Mircea Geoană din partid[12]. Conflictul lui Geoană cu partidul a fost cauzat de declarațiile critice ale acestuia în cadrul Consiliul Național al PSD din octombrie 2011, de declarația că ar putea candida la președinție și de vizita în Statele Unite ale Americii la sfârșitul lui octombrie, vizită în care ar fi pozat în lider al opoziției[13].
La data de 22 noiembrie 2011, Mircea Geoană a fost exclus din PSD[14].
Pe 16 martie 2012, Mircea Geoană a lansat o platformă apolitică, numită „România noastră”, cu scopul declarat de „a aduna energiile pozitive din societate pentru o Românie dezvoltată”.[15] Din data de 3 aprilie 2012, mișcarea „România noastră” are și un „braț” politic.[16] Acesta se numește PRODEMO și este înființat și condus de Marius Lazăr, fost membru PSD, exclus pentru că l-a criticat pe Victor Ponta.[16][17]
În octombrie 2012, Mircea Geoană a revenit în PSD, iar la alegerile parlamentare din 2012 candidează pentru un nou mandat de senator, pe listele USL.[18]
În aprilie 2015, Mircea Geoană a lansat Partidul Social Românesc, care crede într-o nouă regulă a jocului în politică, economie și societate. PSRO propune Noul Proiect de Țară, venind în întâmpinarea celor care împărtășesc alt crez ideologic.
Din 17 iulie 2019 a fost numit adjunct al secretarului general al NATO de către Jens Stoltenberg În 2009, Mircea Geoană a participat la alegerile prezidențiale, ajungând în turul 2 de scrutin în care a fost învins de Traian Băsescu. Mircea Geoană este căsătorit cu Mihaela Geoană (fostă Costea), de profesie arhitect, cu care are o fiică (Ana Maria) și un băiat (Alexandru). Fratele Mihaelei Geoană, Ionuț Costea, este președintele Eximbank[32].
Mihaela Geoană este Președinte a „Societății Naționale de Cruce Roșie din România” din aprilie 2007, a Fundației „Renașterea pentru Educație, Sănătate și Cultură”, precum și a ONG-ului „Millenium for Human Rights”.
Mircea Geoană | |
Mircea Geoană | |
Date personale | |
---|---|
Născut | (61 de ani)[1][2] București, Republica Populară Română[3] |
Căsătorit cu | Mihaela Geoană |
Cetățenie | România |
Religie | Biserica Ortodoxă Română |
Ocupație | diplomat politician |
Secretar General Adjunct al NATO | |
Deținător actual | |
Funcție asumată | |
Precedat de | Rose Gottemoeller[*] |
Senator al României | |
În funcție – | |
Circumscripția | Dolj |
Președinte al Senatului României | |
În funcție – | |
Precedat de | Ilie Sârbu |
Succedat de | Vasile Blaga |
Senator al României | |
În funcție – | |
Circumscripția | Dolj |
În funcție – | |
Circumscripția | Dolj |
Ministru al Afacerilor Externe | |
În funcție decembrie 2000 – decembrie 2004 | |
Ambasador al României în Statele Unite ale Americii | |
În funcție – | |
Partid politic | IND (din februarie 2015) PSD (până în februarie 2015) |
Alma mater | Universitatea Politehnica din București Școala Națională de Administrație din Franța Academia de Studii Economice |
* 1960: Mircea Dumitru (n. , București, Republica Populară Română) este un filozof român, profesor de logică la Facultatea de Filozofie și rector (din 2011) la Universitatea din București. Este membru corespondent al Academiei Române (din 2014). În perioada iulie 2016–ianuarie 2017, a ocupat și fotoliul de ministru al educației în guvernul condus de Dacian Cioloș.
Cronologie:
- 1979 absolvent al Liceului de muzică nr. 1, București
- 1981 - 1985 Facultatea de Filosofie, Universitatea București
- 1994 - 1998 Ph.D. student, Tulane University, New Orleans, SUA
- 1998 Doctor în Filosofie, Universitatea București; lucrarea Lois crede că. Neo-fregeanism și neo-russellianism în semantica atribuirii de atitudini propoziționale și a referinței directe. (conducător științific Ștefan Georgescu)
- 1998 Ph.D. Tulane University, New Orleans; lucrarea On Incompleteness in Modal Logic. An Account Through Second-Order Logic (conducător științific Graeme Forbes)
- 2000 - 2008: Decan al Facultății de Filozofie, Universitatea din București
- 2004 - prezent: Profesor universitar, Facultatea de Filozofie, Catedra de Filosofie Teoretică și Logică din Universitatea din București, șef al catedrei de Filosofie Teoretică și Logică
- 2011 - Rector, Universitatea din București
Cărți:
- On Incompleteness in Modal Logic. An Account through Second-Order Logic, UMI, A Bell & Howell Information Company, 300 North Zeeb Road, Ann Arbor, MI 48106-1346, USA, 1998
- Logică și argumentare, manual pentru licee (co-autor P. Bieltz), Editura ALL, București, 1999
- Modalitate și incompletitudine. Logica modală ca logică de ordin superior (cuvânt înainte de Graeme Forbes, și postfață de Melvin Fitting), Editura Paideia, Bucuresti, 2001
- Explorări logico-filosofice (postfață de Sorin Vieru), Editura Humanitas, București, 2004.
Mircea Dumitru Date personale Născut (59 de ani)
București, Republica Populară RomânăCetățenie România Ocupație filozof
profesor universitar[*]Rector în Universitatea din București Deținător actual Funcție asumată
ianuarie 2017Ministru al educației În funcție
–Precedat de Adrian Curaj Succedat de Pavel Năstase[*] Rector în Universitatea din București În funcție
–
Alma mater Universitatea din București
Universitatea Tulane[*]Membru corespondent al Academiei Române
* 1960: Heorhii Vadîmovîci Pohosov (în ucraineană Георгій Вадимович Погосов, cunoscut ca George Pogosov în Statele Unite; n. 14 iulie1960, Kiev) este un fost scrimer ucrainean specializat pe sabie, care a reprezentat Uniunea Sovietică.
* 1962: Maria Tripon (n. 14 iulie 1962, orașul Negrești-Oaș, Țara Oașului, jud.Satu Mare, România) este o interpretă și „ambasadoare” a muzicii populare din Țara Oașului, profesor, culegător de folclor și Președinte al Asociației Culturale Maria Tripon - Țara Oașului[
Începe să cânte încă din copilăriei: „am cântat mereu unde am avut ocazia. Până să merg la școală le-am cântat părinților, vecinilor, bunicilor, cântecele pe care le-am auzit la difuzorul bunicilor, doar că scena mea era pe atunci un scaun sau lada de zestre a bunicii. După ce am mers la școală încă din clasa I, învățătoarea mea, doamna Oiegaș Maria, dându-și seama că știu să cânt, m-a îndemnat să cânt la fiecare serbare școlară. La un moment dat am activat și ca dansatoare în echipa de dansuri a Școlii generale nr. 1 din Negrești. În cei opt ani petrecuți în școala generală am fost prezentă la toate serbările școlare ca solistă, dansatoare, coristă. Următoarea perioadă am petrecut-o în cadrul Liceului teoretic tot din Negrești unde, de asemenea, am activat în corul liceului, solistă vocală a liceului la toate manifestările artistice din cadrul liceului, absolvindu-l în anul 1980.” Tot în perioada liceului între anii 1978-1981 urmează cursurile școlii populare de Artă din Satu Mare (secția canto popular), obținînd diploma de interpret muzică populară.
* 1966: Matthew Chandler Fox (n. 14 iulie 1966)[1] este un actor american. E cunoscut pentru rolurile sale Charlie Salinger în Party of Five și Jack Shephard în serialul dramă supranaturală Lost.
Matthew Fox | |||||||||||||||||||||
|
Mădălina Manole a decedat în 14 iulie 2010, chiar în ziua în care a împlinit 43 de ani. Cântăreața a fost găsită decedată în locuința ei de pe strada Griviței din Otopeni. I.N.M.L a stabilit că Mădălina s-a sinucis înghițind un pesticid foarte toxicnumit Carbofuran (cunoscut sub numele de Furadan) iar decesul a survenit în câteva minute. Totul s-a petrecut la numai câteva ore după ce artista a părăsit un studiou unde a efectuat o repetiție muzicală.[54]
Fanii și publicul și-au putut lua un ultim rămas bun de la artistă perindând pe lângă sicriul cu corpul neînsuflețit al acesteia care a fost expus la Casa Radio din București și apoi la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești.
"Fata cu părul de foc", Mădălina Manole, nu a fost înmormântată sub binecuvântarea slujbei obișnuite de înmormântare, având în vedere moartea prin sinucidere, însă a avut parte de o slujbǎ specială pentru astfel de situații, în fața bisericii Sfinții împărați Constantin și Elena din Ploiești și apoi a fost înhumată în cimitirul Bolovani din Ploiești.
Mădălina Manole | |
Mădălina Manole | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Magdalena - Anca Manole |
Născută | 14 iulie 1967 Vălenii de Munte, județul Prahova Vălenii de Munte, România |
Decedată | (43 de ani) Otopeni, județul Ilfov Otopeni, România |
Cauza decesului | sinucidere (Intoxicație) |
Căsătorită cu | Șerban Georgescu Petru Mircea |
Copii | Petru Mircea junior (n. 8 iunie 2009) |
Cetățenie | România |
Ocupație | solistă vocală, compozitoare și instrumentistă |
Activitate | |
Alte nume | „Fata cu părul de foc” |
Gen muzical | folk, folclor, ușoară, disco, pop |
Instrument(e) | chitară |
Ani de activitate | 1982-2010 |
Case de discuri | Electrecord |
Interpretare cu | Ștefania Ghiță în duetul „Alfa și Beta” |
* 1969: Jean-Luc Couchard (n. 14 iulie 1969, la Dolhain, Limbourg) este un actor și comedian belgian.
Scurtmetraje
- 1994 : Paul, un portrait de Marc Urlus et Joël Warnant
- 1998 : Abattages de Joël Warnant
- 1999 : Quand on est amoureux c'est merveilleux de Fabrice Du Welz : Adam
- 2001 : Pâques au tison de Martine Doyen
- 2001 : Le Fruit défendu de Joël Warnant
- 2002 : Maintenant d'Inés Rabadán : Hans
- 2002 : The Twice a Month Gang de Hugues Hausman
- 2005 : Douce nuit de Nicolas Bertrand
- 2005 : Croit de Fabrice Couchard
- 2007 : Missing de Matthieu Donck : L'inspecteur
- 2005 : Mini Trip de Jean-Michel Vovk : Koço
- 2010 : Ladyboys de Joël Warnant : Henry de Sart
- 2010 : La Fin du monde de Michael Havenith : Serge
- 2013 : Sacré Charlemagne d'Adrien-François
Lung-metraje
- 2000 : Deuxième quinzaine de juillet de Christophe Reichert : Jeune campeur
- 2001 : Lisa de Pierre Grimblat : Le deuxième soldat
- 2001 : Grégoire Moulin contre l'humanité d'Artus de Penguern : Un supporter dans le bar
- 2004 : Pour le plaisir de Dominique Deruddere
- 2004 : Calvaire de Fabrice Du Welz : Boris
- 2006 : Komma de Martine Doyen : Infirmier de la morgue
- 2006 : Congorama de Philippe Falardeau : Le journaliste
- 2005 : Comme tout le monde de Pierre-Paul Renders : Le premier journaliste
- 2005 : Dikkenek d'Olivier Van Hoofstadt : Jean-Claude
- 2007 : Taxi 4 de Gérard Krawczyk : Albert Vandenbossche, dit « Le Belge »
- 2007 : Voleurs de chevaux de Micha Wald : Le douanier
- 2008 : Les Dents de la nuit de Vincent Lobelle et Stephen Cafiero : M. Francis et le Maître de Cérémonie
- 2009 : Les Barons de Nabil Ben Yadir : Ozgür
- 2010 : Protéger et Servir d'Éric Lavaine : Le Chauffeur de Letellier
- 2010 : Le Baltringue de Cyril Sebas : Le Boss
- 2010 : Rien à déclarer de Dany Boon : Le frère Vanuxem
- 2011 : Titeuf, le film de Zep : Le psy imaginaire
- 2011 : Mon pire cauchemar de Anne Fontaine : Milou
- 2011 : Les Tribulations d'une caissière de Pierre Rambaldi : Mercier
- 2012 : Il était une fois, une fois de Christian Merret-Palmair : Frank Vrut
- 2012 : Couleur de peau : miel de Laurent Boileau et Jung : Le père adoptif de Jung
- 2012 : Dead Man Talking de Patrick Ridremont
- 2013 : Win Win de Claudio Tonetti
- 2014 : Maintenant ou jamais de Serge Frydman
Televiziune
- 1998 : Il n'y a pas d'amour sans histoires de Jérôme Foulon : L'homme au supermarché
- 2001 : La Colère du diable de Chris Vander Stappen : Michel
- 2003 : L'Adorable Femme des neiges de Jean-Marc Vervoet : Gérard
- 2008 : La Maison Tellier d'Élisabeth Rappeneau : Boblec
- 2008 : C'est mieux la vie quand on est grand de Luc Béraud : Le Juge
- 2008-2010 : Hero Corp de Simon Astier : Dan (11 episoade)
- 2009 : Promotion ascenceur de Michael Havenith
- 2010 : Au bonheur des hommes de Vincent Monnet : Picha
- 2010 : Bonne année quand même de Hugues Hausman
- 2011 : Gérald K. Gérald d'Élisabeth Rappeneau : Jean-Claude Freud
- 2014 : Pierre Dac, la guerre des ondes (docu-fiction) de Laurent Jaoui : Maurice Van Moppes
- 2014 : Marie Curie, une femme sur le front d'Alain Brunard
- 2014 : Kontainer Kats de Michelangelo Marchese
Jean-Luc Couchard | |||||||||||
|
Rung Suriya | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Narong Saewee (thailandeză ณรงค์ แซ่วี) |
Născut | (50 de ani) Provincia Phitsanulok Thailanda |
Cetățenie | Thailanda |
Ocupație | cântăreț • actor |
Activitate | |
Cariera muzicală | |
Activitate | |
Gen muzical | |
Instrument(e) | Vocal |
Ani de activitate | 1998-prezent |
Case de discuri | Rose Media Entertainment |
Modifică date / text |
* 1971: Mark LoMonaco (n. 14 iulie 1971) este un wrestler profesionist american care în prezent evoluează în Ring of Honor sub numele Bully Ray. Este cel mai bine cunoscut pentru performanța sa cu WWE, sub numele de ring Bubba Ray Dudley. Este de asemenea cunoscut pentru munca sa în Extreme Championship Wrestling (ECW) din 1995 până în 1999 sub numele de ring Buh Buh Ray Dudley și cu Total Wrestling Action Nonstop (TNA) din 2005 pana în 2015 sub numele Brother Ray și Bully Ray.
* 1971: Howard Melton Webb (n. 14 iulie 1971,[1] Rotherham, comitatul South Yorkshire) este un fost arbitru internațional de fotbal din Marea Britanie. El a arbitrat în principal în Premier League între anii 2003 și 2014, dar a fost și arbitru FIFA din 2005 până în 2014.
Webb este cotat printre cei mai buni arbitri de fotbal din toate timpurile de către International Federation of Football History and Statistics[2] și de-a lungul timpului a arbitrat o serie de meciuri importante. În 2010 el a devenit prima persoană care arbitrează în același an atât finala UEFA Champions League, cât și finala Campionatului Mondial de Fotbal[3] dintre Olanda și Spania meci care s-a încheiat cu scorul de 1 - 0 în favoarea Spaniei.
* 1972: Elvira Deatcu (n. 22 martie 1972, București) este o actriță de teatru și de televiziune română.
Filmografie:
- ...Escu (1990) - Amelie Necșulescu
- Călătorie de neuitat (1994)
- Bloodlust: Subspecies III (1994) - Woman Victim
- Jocul de-a vacanța (1995) - Corina
- Don Carlos (TV) / (1996)
- Retro Puppet Master (1999) - Margarette
- Roberta (2000)
- Hautes fréquences (2001) - Juge d'instruction
- Entre chiens et loups (2002) - Asistenta
- Lacrimi de iubire (2005) - Amalia Mateescu
- The Fall / Legende pentru viață (2006) - Alexandria's Mother Trailer
- Lacrimi de iubire - filmul (2006) - Amalia Mateescu
- Daria, iubirea mea (2006)
- Cu un pas înainte (2007) - Vera Maier
- Iubire și onoare (2010) - Lavinia
- Pariu cu viața (2011) - Tănțica Cercel
- O nouă viață (2014)
- Vlad (2019)
Elvira Deatcu Date personale Născută (48 de ani)
Bucuresti, RomâniaCăsătorită cu Horia Deatcu Copii Luca, Filip Cetățenie România Ocupație Actriță Alte premii Ordinul Meritul Cultural
* 1975: Dorin-Mircea Dobra (n. 14 iulie 1975) este un senator român, ales în 2012.
• 1975: Fabian Anton, jurnalist și editor
* 1976: Daniel Ștefan Costescu (n. 14 iulie 1976, Câmpina) este un fost fotbalist român, care a evoluat pe postul de atacant. Și-a început cariera la Sterom Câmpina, clubul din orașul său natal, mutându-se apoi la un alt club din Câmpina, FCM. A jucat apoi șapte sezoane la Petrolul, mutându-se pentru maxim un sezon la diferite cluburi după plecarea din Ploiești: FC Argeș, Unirea Urziceni, Ceahlăul Piatra Neamț, CS Mioveni, Progresul și Delta Tulcea. În 2010 și-a anunțat retragerea, după plecarea de la Tulcea, însă a revenit pentru un sezon în Elveția, la FC Baulmes.
* 1976: Silvia-Monica Dinică (n. 14 iulie 1976) este un senator român, ales în 2016. Este absolventă a Universității București- Facultatea de matematică și informatică. A obținut o bursă de studii în SUA la Colorado State University petru studii de master/doctorat în perioada 2002-2004, apoi un master în Managementul riscului la Academia de Studii Economice din București (2008-2010).
În cadrul Senatului este Secretar al Biroului Permanent (februarie 2019- prezent) și Secretar al Comisiei economice, industrii și servicii.
În legislatura 2016-2020 Silvia Dinică este membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Armenia, Irak, Costa Rica, Republica Coreea, Lituania, Irlanda, Letonia precum și în grupul Pro-America din Parlamentul României.
Carieră politică
Silvia Dinică s-a implicat din decembrie 2015 în Uniunea Salvați Bucureștiul, în cadrul Filialei sector 6. Până la acel moment ea nu a mai fost niciodată implicată în politică. În septembrie 2019 a fost aleasă la Congresul USR de la Timișoara membru al Biroului Național al Uniunii Salvați România.
Activitate parlamentară
La alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, Silvia Dinică a fost aleasă senator în circumscripția București, pe listele USR. Se află la primul mandat de parlamentar în Parlamentul României.
În legislatura 2016 - prezent - Silvia Dinică a activat în următoarele comisii parlamentare:
- Comisia economică, industrii și servicii (decembrie 2016 - prezent)
- Comisia pentru comunicații și tehnologia informației (septembrie 2018-prezent)
- Comisia specială pentru revizuirea și modificarea legislației privind comercializarea produselor alimentare (decembrie 2016 - prezent)
- Comisia pentru transporturi și energie (decembrie 2016-septembrie 2018)
Ariile principale în care își desfășoară activitatea în cadrul Senatului sunt cele privind dezvoltarea antreprenoriatului, a economiei circulare, guvernanței corporative, reformei energetice și educației pentru angajare. Silvia Dinică a făcut demersuri pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, a luat atitudine față de numirile politice din cadrul companiilor de stat, față de modificările aduse Legii guvernanței corporative, a susținut promovarea dezvoltării învățământului profesional și tehnic, ca factor de creștere a nivelului de calificare pe piața muncii.
În actuala legislatură, Silvia Dinică a inițiat proiecte de legi pentru racordarea la rețeaua de energie electrică a familiilor din România care nu au fost niciodată racordate și care nu-și pot acoperi costurile de conectare, identificarea instituțiilor care să elaboreze un plan de acțiune pentru combaterea sărăciei energetice, încurajarea exporturilor pentru firmele românești mici și medii prin oferirea unui stimulent fiscal care să le permită să pătrundă pe noi piețe, darea în folosință gratuită a clădirilor școlilor în care nu mai sunt elevi pentru organizarea de acțiuni cultural-educative. Senatoarea a inițiat la începutul mandatului și un pachet de proiecte legislative care viza interzicerea accesului societăților care permiteau acțiuni la purtător la contractele publice, interzicerea participării la licitații a societăților care aveau la acel moment acționariat secret neverificabil precum și interzicerea societăților care erau controlate în orice mod de stat de a contracta firme cu acțiuni la purtător.
Ca membru al comisiei pentru comunicații și tehnologia informației a solicitat Guvernului României, Ministerului Culturii și Identității Naționale, Oficiului Român pentru Drepturile de autor și Reprezentanței Comisiei Europene în România retragerea susținerii proiectului de directivă pentru modificarea drepturilor de autor (directiva copyright).
În calitate de senator cu inițiative în domeniul educației a propus ministrului educației, Ecaterina Andronescu, printr-o scrisoare deschisă o soluție pentru îmbunătățirea sistemului de învățământ: construirea unor Centre Pilot în cadrul cărora să fie testate - curricula bazată pe aplicabilitate, pe experiment și pe tehnologie. A coordonat atelierele pentru reducerea abandonului școlar și a elaborat un policy brief cu soluții pentru remedierea situației. A organizat dezbateri cu studenți, masteranzi, doctoranzi și experți pentru a găsi soluții pentru combaterea fenomenului știrilor false și dezinformării digitale.
Activitate parlamentară internațională:
Silvia Dinică a participat în calitate de reprezentant al Parlamentului României la Adunările Uniunii Interparlamentare (UIP). Este reprezentant al Grupului geopolitic 12+ în Biroul Comisiei pentru dezvoltare durabilă, finanțe și comerț (2017-prezent). În cadrul Comisiei pentru dezvoltare durabilă, finanțe și comerț senatoare a avut numeroase intervenții, a avut amendamente admise la rezoluțiile Uniunii Interparlamentare, a coordonat o dată lucrările comisiei și a fost desemnată coraportor, în cadrul comisiei pentru o rezoluția intitulată „Promovarea digitalizării și economiei circulare pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD), în special a consumului și producției responsabile” elaborată în cadrul comisiei. Silvia Dinică a devenit, astfel, primul parlamentar român raportor pe o rezoluție a Uniunii Interparlamentare.
• 1977: Victoria, Prințesă Moștenitoare a Suediei, Ducesă de Västergötland(suedeză Kronprinsessan Victoria, Sveriges kronprinsessa, hertiginna av Västergötland, Victoria Ingrid Alice Désirée; n. 14 iulie 1977) este moștenitoarea tronului Suediei. Dacă va deveni regină, așa cum e de așteptat, va fi a patra regină a Suediei, după regina Margaret, regina Christina și regina Ulrika Eleonora.
Victoria este primul copil al regelui Carl XVI Gustaf al Suediei și al reginei Silvia și aparține casei regale de Bernadotte. Născută Prințesă a Suediei, a fost moștenitoare prezumtivă a tronului până la 13 mai 1979, când s-a născut fratele ei mai mic, prințul Carl Philip, care a devenit atunci prinț moștenitor. La 1 ianuarie 1980 a intrat însă în vigoare o modificare a Legii Succesiunii la tronul Suediei, prin care s-a adoptat sistemul primogeniturii absolute (astfel bărbații și femeile având drepturi egale la succesiune). De atunci, Prințesa Victoria ocupă din nou prima poziție în ordinea succesiunii la tron, primind și titlul de Ducesă de Västergötland.
Victoria se află și în ordinea succesiunii la tronul britanic prin tatăl ei, care este stră-strănepot al reginei Victoria a Regatului Unit.
Poartă numele de Victoria Ingrid Alice Désirée în cinstea mai multor rude. Numele de Victoria vine de la stră-străbunica ei Victoria de Baden, soția regelui Gustaf al V-lea al Suediei, dar și de la stră-stră-străbunica ei, regina Victoria a Regatului Unit. Celelalte nume i-au fost date în cinstea prințesei Ingrid a Suediei, mătușa tatălui ei, a bunicii ei materne, brazilianca Alice Sommerlath, și a străbunei ei Désirée Clary, soția regelui Carol al XIV-lea al Suediei.
A fost botezată la Palatul Regal la 27 septembrie 1977. Nașii ei au fost: regele Harald al V-lea al Norvegiei, unchiul ei matern, Ralf Sommerlath, regina Beatrix a Olandei și mătușa ei, Prințesa Désirée, Baroneasă Silfverschiöld.
Victoria a urmat școala elementară de stat și liceul Enskilda din Stockholm, pe care l-a absolvit în 1996. A studiat timp de un an (1996/97) la Universitatea Catolică de Vest din Angers, Franța. Între anii 1998-2000 Prințesa Moștenitoare a locuit în SUA unde a studiat la Universitatea Yale din Connecticut și a făcut un stagiu de practică la Ambasada Suediei de la Washington.
În 2003 a făcut armata la Centrul Internațional al Forțelor Armate Suedeze.
În 2006-2007 a urmat un program de formare pentru tineri diplomați în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Suediei.
În iunie 2009 Victoria a absolvit Universitatea Uppsala.
Prințesa Victoria vorbește suedeza, engleza, franceza și germana.
La 24 februarie 2009 Palatul Regal a anunțat că Prințesa Victoria se va căsători cu Daniel Westling la 19 iunie 2010.[1][2] De asemenea, s-a anunțat că Daniel Westling va primi după nuntă titlul de Alteța Sa Regală Prințul Daniel, Duce de Västergötland.[3][4]
Cei doi s-au cunoscut în 2002, pe vremea când Daniel era antrenorul personal al Victoriei.
Căsătoria prințesei Victoria cu Daniel Westling a avut loc la Stockholm pe data de 19 iunie 2010 la biserica Storkyrkan.[5]
Victoria a fost îmbrăcată într-o rochie albă de mireasă, cu o trenă lungă de câțiva metri. A purtat aceeași diademă pe care a purtat-o și mama ei la nuntă. A fost condusă la altar de tatăl ei, iar după ce arhiepiscopul Anders Wejryd i-a pronunțat soț și soție, cântăreții suedezi Agnes Carlsson și Björn Skifs au încheiat ceremonia cu piesa "When You Tell The World You're Mine", scrisă special pentru cuplu.[6]
Dineul de gală a avut loc în sala numită Rikssalen din cadrul Palatului regal.[7]
În urma căsătoriei, prințul Daniel Westling, duce de Västergötland, a fost numit cavaler al Ordinului lui Serafim de către regele Carl XVI Gustaf al Suediei.[5] După nuntă, Ducesa și Ducele de Västergötland s-au mutat la Palatul Haga.
* 1977: Cristian Brăneț (n. 14 iulie, 1977 în Galați) este un fotbalist român care a jucat pe postul de portar pentru echipa de fotbal Oțelul Galați
* 1977: Alexandru Mike Gheorghiu (n.14 iulie 1977, București) este un actor român de film, teatru și voce.
Spectacole la Teatrul Nottara
- Fanouš – Joc de toamnă de Markéta Bláhová (spectacol lectură), regia: Adela Bițică (2014);
- Ipingescu – O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, regia: Alexandru Mâzgăreanu (2012);
- Borachio – Mult zgomot pentru nimic de William Shakespeare, regia: Diana Lupescu (2012);
- Mișa Panin, Demian Kuzmici și un tip cu chitară – Roman teatral, adaptare după romanul omonim al lui Mihail Bulgakov, regia: Vlad Massaci (2012);
- Man 2 – 39 de trepte, adaptare după un film de Alfred Hitchcock, regia: Petre Bokor (2010);
- Umor, amor, fior de dor... în București, un spectacol de Diana Lupescu (2010);
- Willie – Clipe de viață de William Saroyan, regia: Cristian Dumitru(2010);
- Robert-Fierăstrău – Opera de trei parale de Bertold Brecht, regia: Diana Lupescu (2009);
- Periuță-de-Dinți și Comis-Voiajorul – Rinocerul îndrăgostit de Liao Yimei, regia: Mihai Lungeanu (2008);
- Fiddleditch – Tăiat de Lyle Victor Albert, regia: Alexandru Jitea (2008);
- Traian – Titanic Vals de Tudor Mușatescu, regia: Dinu Cernescu(2008);
- Kirill Porfirievici Glagoliev – Platonov de A.P. Cehov, regia: Vlad Massaci (2008);
- Ritmuri / De dor și drag, Maria Tănase, un spectacol de Diana Lupescu (2008);
- Fiul – Special sânge de Guy Foissy, regia: Bogdan Hușanu (2007);
- Liftierul – Scandal la Operă! de Ken Ludwig, regia: Petre Bokor (2006);
- Bennett – Travestiuri de Tom Stoppard, regia: Dan Vasile (2006);
- Alpatici – Război și pace, adaptare după romanul omonim al lui Lev Tolstoi, regia: Petre Bokor (2002);
- Cobuz – Prăpăstiile Bucureștilor, adaptare după Matei Milo, regia: Ada Lupu (2002);
- Fred Walter – Sărbători fericite de Jean Poiret, regia: Dinu Cernescu (2002);
- Soldatul – Miresele căpitanului de Stephen Sondheim, regia: Petre Bokor (2002).
- Gelu – Boul și vițeii de Ion Băieșu, regia: Alexandru Jitea, Teatrul George Ciprian din Buzău (2011);
- Vulpoiul – Măria Sa, Măgarul de Ion Lucian, regia: Ion Lucian, Teatrul Excelsior (2010);
- Kabaret, după o idee de Mara Bozoki și Zsolt Khell, regia: Yvette Bozsik, Opera Națională București (2010);
- Ipingescu – O noapte taifunoasă adaptare după I.L. Caragiale, regia: Dan Vasile, Centrul Cultural pentru UNESCO Nicolae Balcescu (2004), Teatrul Luni (2005), La Scena (2010);
- Tăiat de Lyle Victor Albert, regia: Alexandru Jitea, Teatrul Luni (2007);
- Țăranul și Pascu – Steaua fără nume de Mihail Sebastian, regia: Anca Maria Colțeanu, Teatru George Ciprian din Buzău (2005);
- Vulpoiul – Cocoșelul neascultător de Ion Lucian și Constantin Ungureanu, regia: Ion Lucian și Victor Radovici, Teatrul Excelsior (2005);
- Rudi – Viața lui Helge de Sibylle Berg, regia: Theo Herghelegiu, Teatrul Act (2004);
- Voin – Povești de familie de Biljana Srbljanovic, regia: Andreea Vălean, Teatrul Nocturn (2001);
- Seymour – Little Shop of Horrors de Howard Ashman (spectacol în limba engleză), regia: Calvin Andre McClinton, Studioul Cassandra (2000);
- Baltazar și Călăul – Comedia Erorilor de William Shakespeare ,regia: Cristiana Rîpeanu, Teatrul George Ciprian din Buzău (1999), Studioul Cassandra (2000);
- Rodrigo – Othello de William Shakespeare, regia: Dan Vasile, Teatrul Luni (1999);
- Ștefănescu și băiatul cu cafelele – Ultima oră de Mihail Sebastian, regia: Adriana Popovici, Studioul Cassandra (1999);
- Iluzii de hârtie (spectacol de coregrafie), regia: Elena Zamfirescu, Studioul Cassandra (1999);
- Hârciogul – Viața lui Helge de Sibylle Berg, regia: Theo Herghelegiu, Teatrul Act (1999);
- Irozii, regia: Cătălin Naum, Teatrul Podul (1995);
- Om de omenie, regia: Cătălin Naum, Teatrul Podul (1994);
- Benvolio – Romeo și Julieta de William Shakespeare, regia: Cătălin Naum, Teatrul Podul (1993);
- Nu am moarte cu tine nimic, spectacol după versurile lui Grigore Vieru și Leonida Lari, regia: Cătălin Naum, Teatrul Podul (1993).
Filmografie
- Italiencele (2004)
- Filantropica (2002)
- Terminus paradis (1998)
- Carmen (2013)
- Și totul era nimic,;
- Zbor deasupra unui cuib de curci
- Dor Mărunt
Alexandru Mike Gheorghiu Date personale Născut 14 iulie 1977 Ocupație actor
Deși dreptace, Ramona Farcău a fost o handbalistă extrem de eficientă atât în extrema stângă cât și în cea dreaptă.[4] Versatilitatea ei l-a ajutat, spre exemplu, pe selecționerul Gheorghe Tadici să convoace la lot doar trei extreme la Campionatul Mondial din 2005, desfășurat în Rusia, acolo unde naționala României, cu Farcău în componență, a câștigat medalia de argint.[5] În iunie 2017, handbalista a declarat într-un interviu că s-a simțit mai bine în cariera ei în extrema dreaptă.[4]
Ramona Farcău s-a retras oficial din activitate pe 5 august 2017, în cadrul unui meci amical organizat de ea însăși între echipa HCM Râmnicu Vâlcea și o selecționată a Oltchim care, în anul 2010, a jucat finala Ligii Campionilor EHF.
• 1981: Matti Hautamäki, finlandez* 1982: Mbemba Sylla (n. 14 iulie 1982, Conakry, Guineea) este un fotbalist care evoluează în prezent la PSIR Rembang. De-a lungul carierei a mai evoluat la Național București și la SC Vaslui.
* 1983: Igor Andreev (n. 14 iulie 1983) este un jucător profesionist rus de tenis de câmp, născut la Moscova. A câștigat 3 de titluri la simplu și unul la dublu.
• 1984: Samir Handanovič, fotbalist slovac
* 1984: Nilmar Honorato da Silva (n. 14 iulie 1984), cunoscut ca Nilmar, este un fotbalist internațional brazilian, care în prezent evoluează ca atacant pentru clubul Al Rayyan din Qatar.
* 1986: Josip Mišić (născut la 14 iulie 1986, Republica Socialistă Croația) este un fotbalist croat care a fost în lotul echipei FC Universitatea Craiova, dar nu a jucat niciun meci.
* 1986: Otar Turașvili (în georgiană ოთარ ტურაშვილი; n. 14 iulie 1986, Tbilisi, Georgia) este un jucător de rugby în XV profesionist român de origine georgiană. Evoluează ca taloneur.
• 1987: Sara Canning (n. 14 iulie 1987, Newfoundland, Canada) este o actriță din Canada. A devenit populară datorită rolului Jenna Sommers în serialul The Vampire Diaries pe canalul CW.
Sara s-a născut în Gander, Newfoundland, Canada în familia lui Wayne și Daphne Canning. Ea a învățat la Bev Facey Community High School. Din copilărie Sara Canning a manifestat abilități actoricești.
Sara are roluri în filme ca : Paparazzi Princess, Slap Shot 3: The Junior League, Taken in Broad Daylight, Black field,Hannah's Law și în seriale: Kyle XY, Supernatural și The Vampire Diaries.
Sara Canning | |||||||||||||||
|
1987: Dan Coulter Reynolds (n. 14 iulie 1987, Las Vegas, Nevada, Statele Unite ale Americii) este un cântăreț american cunoscut ca și solistul trupei Imagine Dragons. De asemenea a lansat și un E.P. numit „Egyptian” alǎturi de soția lui, Aja Volkman(solista trupei Nico Vega). Hitul trupei Imagine Dragons, Radioactive, a dărâmat recordul de 87 săptămâni în Billboard Hot 100 a melodiei lui Jason Mraz , „I'm yours”.
Imagini cu Dan Reynolds
* 1987: Adriana Veronica Holhoș (n. 14 iulie 1987 la Zalău) este o jucătoare profesionistă de handbal din România. În prezent, ea evoluează la clubul CSM București, pe postul de inter stânga.
Adriana a debutat în Liga Națională în 2003, când avea doar 16 ani. Ea a fost legitimată la clubul sălăjean Silcotub Zalău, ulterior HC Zalău, pentru care a fost principala marcatoare în sezonul 2010-2011. Adriana Holhos a intrat într-un conflict prelungit cu antrenorul Gheorghe Tadici, pe care l-a acuzat ulterior în presă că a supus-o unor experiențe traumatizante, prin diverse metode de denigrare, jigniri și instigarea echipei împotriva ei.[1][2]
Conflictul cu Tadici s-a transformat într-unul cu clubul HC Zalău. Clubul i-a desfăcut contractul de muncă în luna aprilie 2011, cu trei luni mai devreme de expirare.[3] Adriana Holhos a contestat decizia de concediere la Tribunalul Sălaj, în luna mai 2011. În această perioadă, devenită liberă de contract, Stoian a profitat de acest lucru pentru a negocia un contract cu altă echipă. Până la urmă, dintre ofertele numeroase sosite pe adresa sa,[4] Adriana Holhoș a semnat cu vicecampioana “U” Jolidon Cluj-Napoca.[5]
În octombrie 2011, Tribunalul Sălaj i-a dat parțial câștig de cauză jucătoarei în procesul intentat clubului din Zalău, constatând nulitatea deciziei de concediere nr.148/07.04.2011[3] și obligând HC Zalău „să plătească reclamantei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta în perioada 07.04.2011-30.06.2011”.[3] De altfel, Holhos a depus imediat după concediere un memoriu și la Federația Română de Handbal, care i-a dat de asemenea câștig de cauză.
* 1988: James Oliver Vaughan (n. 14 iulie 1988, Birmingham, Anglia) este un fotbalist englez care evoluează la clubul Bury FC.
* 1988: Mădălina Drăghici (n. 14 iulie 1988, Ploiești) este un model internațional și o actriță de origine română. După interpretarea rolului principal în prima telenovelă HD din România, „Iubire și onoare”, pe parcursul a aproximativ 140 de episoade, a devenit celebră în România și în alte 28 de țări în care această telenovelă s-a difuzat. Al doilea rol l-a obținut în producția "Pariu cu viața". Este una dintre vedetele postului "Acasă TV".
Serii TV:
- Pariu cu viața (2011 - 2012) - Alexandra Anastasiu
- Iubire și Onoare (2010 - 2011) - Ilinca Stuttman
- Alisia, care știe totul (2016 - prezent) - Maria Belaya
Mădălina Drăghici Date personale Născută 14 iulie 1988
Ploiești, PrahovaCetățenie România Ocupație actriță
modelActivitate Ani de activitate 2010 - prezent
* 1988: Travis Ganong (n. , Truckee[*], SUA) este un schior american ce participă la Cupa Mondială de Schi Alpin. A concurat pentru Statele Unite la Jocurile Olimpice de iarnă din 2014 de la Soci, Rusia unde a ocupat locul 5 în proba de coborâre. Prima lui victorie în Cupa Mondială a avut loc la 28 decembrie 2014, în proba de coborâre la Santa Caterina, Italia.
* 1990: Federica Brignone (n. , Milano, Italia) este o schioare italiană ce participă la Cupa Mondială de Schi Alpin. Este născută la Milano, Lombardia, mama sa este Maria Rosa Quario, fostă schioare în Cupa Mondială la începutul anilor 1980 care a câștigat 4 etape și de 15 ori s-a aflat pe podium, toate în proba de slalom.[1]
Brignone și-a făcut debutul la Cupa Mondială, în decembrie 2007, la vârsta de 17 ani, iar primul ei sezon complet pe circuitul Cupei Mondiale a fost în 2010. La prima ediție a Campionatelor Mondiale la care a participat, în 2011, Brignone a câștigat medalia de argint la slalom uriaș. În decembrie 2012, Brignon a suferit o operație la glezna dreapta pentru a elimina un chist supărător și a ratat restul sezonului 2013. În noiembrie 2014, s-a clasat pe șapte podiumuri în Cupa Mondială, toate la slalom uriaș.
Federica Brignone | |
Date personale | |
---|---|
Născută | (29 de ani) Milano, Lombardia, Italia |
Părinți | Maria Rosa Quario[*] |
Naționalitate | italiană |
Cetățenie | Italia |
Ocupație | schioare alpină[*] |
Activitate | |
Înălțime | 1.68 m |
Țară | Italia |
Sport | Schi alpin |
Club | CS Carabinieri |
A participat la Jocurile Olimpice de vară din 2012 de la Londra, unde a fost învinsă în sferturile de finală de chinezoaica Sun Yujie. A fost campioană mondială în 2014 la Kazan și în 2015 la Moscova.
* 1995: Serge David Gnabry (n. 14 iulie 1995, Stuttgart, Germania) este un fotbalist german, care în prezent joacă la Bayern München în Bundesliga pe postul de extremă dreapta.
VA URMA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu