CONTINUARE

A. 2.

·         1945: Tudor Gheorghe (la naștere Gheorghe Tudor, n. 1 august 1945, Podari, Dolj, România) este cântăreț, compozitor și actor român provenit dintr-o familie de țărani. În perioada sa de formare a realizat numeroase albume, dar cariera sa a devenit fulminantă după 1989. Din 1969, anul primului recital și până în 1996, Tudor Gheorghe a realizat nu mai puțin de 22 spectacole de muzică și poezie.

În cinstea Centenarului Marii Uniri, Tudor Gheorghe a lansat pe 17 noiembrie 2018 o nouă creație: Marșul Unirii.  Copilăria, dar mai ales adolescența, i-au fost dificile. Tatăl, cântăreț la biserică, a fost arestat ca legionar și încarcerat ca deținut politic la Aiud.

A urmat Liceul Nicolae Bălcescu (astăzi Colegiul Național Carol I din Craiova) din Craiova și apoi cursurile Institutului de Teatru din București, clasa de actorie, absolvind în 1966.  

Cariera artistică[modificare | modificare sursă]

Înainte de 1989[modificare | modificare sursă]

Actor pe scena Naționalui din Craiova[modificare | modificare sursă]

După rolurile jucate în studenție, a debutat pe scena Teatrului Național din Craiova în rolul Paznicul tânăr din „Cocoșul negru”, de Victor Eftimiu. A fost angajat la acest teatru în 1966, la vârsta de 21 de ani devenind unul dintre cei mai tineri actori din țară.

Până la adevărata afirmare, ce a urmat peste câțiva ani, a continuat să joace roluri de comedie sau dramă alături de mari actori craioveni ai timpului, în piese ca Visul unei nopți de iarnă de Tudor Mușatescu, D-ale carnavalului de I. L. Caragiale sau „Doamna nevăzută” de Pedro Calderón de la Barca.

În perioada 1970-1980 și 1980-1990 a jucat în creații de mare profunzime artistică, cum ar fi Mitică Popescu de Camil Petrescu, „Filfizonul pedepsit” de John Vanbrugh, Unchiul Vania de Anton Cehov sau în „Piticul din grădina de vară”, de Dumitru Radu Popescu.

Recitaluri, cantautor, baladist[modificare | modificare sursă]

În 1969, după trei ani de lucru asiduu, a ieșit la rampă cu primul său recital, „Menestrel la curțile dorului”, cu poezia poeților Lucian Blaga, Tudor Arghezi și Ion Barbu.^[2]

A petrecut 3 ani la Institutul de Folclor din București, unde a urmat studii aprofundate pentru conservarea folclorului. În această perioadă a realizat al doilea recital - „Șapte balade”.

În 1971, Eugen Barbu spunea despre el:

„Tudor Gheorghe are o memorie fenomenală și asta explică cum a putut să îndeplinească raptul fără a trezi bănuieli, pentru că atât cât îi știm, bătrânii lăutari cad la bănuială când sunt fotografiați pe hârtie. Într-o emisiune am putut auzi de la acest menestrel varianta cea mai cutremurătoare a "Mioriței" și niște cântece haiducești cum nu mai aflasem. (...) Scriu cu toată răspunderea că de la Maria Tănase nu am avut o personalitate mai puternică în ce privește comorile noastre folclorice ca acest tânăr și neîntrecut actor din Craiova.”

—Eugen Barbu - 1971

O parte dintre concertele sale au cunoscut cenzura vremii. Spectacolul Pe-un franc poet, pe versuri de Ion Luca Caragiale, susținut în două rânduri (la Bacău și, în 1981, la București pe Platforma Pipera), a fost interzis de a mai fi reluat^[3][4].

Chiar înainte de anul 1989, cunoscutul poet Marin Sorescu se exprima despre cantautor,

„De fiecare dată când îl ascult - și asta se întâmplă des - Tudor Gheorghe îmi confirmă bănuiala că poezia românească - populară și cultă - poate mișca munții. (...) Problema mea, inhalând prin toți porii melodia ființei sale, este cum să-mi stăpânesc o lacrima de dragoste, admirație și mândrie că poate exista acest fenomen pe care, vorba lui Grigore Vieru, îmi e mai ușor să-l pup.”

—Marin Sorescu - 1988

După 1989[modificare | modificare sursă]

În 1992 Tudor Gheorghe a avut primul spectacol după revoluție, numit „Cântece cu gura închisă”. A revenit pe scenă în 1998, și din 1999 a început seria de spectacole Anotimpurile poeziei românești în colaborare cu dirijorul Marius Leonard Hristescu.^[5]

În 2006, între 29 mai și 4 iunie, Tudor Gheorghe a susținut la Sala Palatului o serie maraton de concerte, intitulată Săptămâna risipitorului de frumuseți. Seria a fost compusă din 7 concerte:

• Primăvara simfonic - 29 mai
• Toamna simfonic - 30 mai
• Petrecerea cu taraf - 31 mai
• Diligența cu păpuși - 1 iunie
• În căutarea dorului pierdut - 2 iunie
• Iarna simfonic - 3 iunie
• Vara simfonic - 4 iunie^[6][7]

În noiembrie 2006 artistul a prezentat în premieră spectacolul „Calvarul unei inime pribegi”, început cu cântece din anii 1930, cântate de artiști precum Cristian Vasile și Jean Moscopol. Pe lângă cântecele epocii în spectacol sunt citite și câteva anunțuri din ziarele din acea perioadă, cu scopul de a recrea imaginea completă a acelor ani. În 2007 a fost lansat și albumul cu acest spectacol.

În noiembrie 2007 în spectacolul Parfumul nebunelor dorinți se continuă prezentarea muzicii anilor 1930, începută în Calvarul unei inime pribegi.

La margine de imperii este alt spectacol al lui Tudor Gheorghe, desfășurat în martie-aprilie 2008. Spectacolul este dedicat singurei regiuni din această țară care a fost sub mai multe imperii. Muzica este mai puțin cunoscută, fiind culeasă și prelucrată dintr-o carte apărută doar în limba germană. „Rumanische Volkslieder aus der Bukowina” de Matthias Friedwagner, apărută în 1938 conține 530 de partituri muzicale și versuri culese din Bucovina, între anii 1902-1916, la inițiativa Ministerului Culturii, din Viena.

Anul 2008 îl readuce pe îndrăgitul artist într-o piesă de teatru după aproape zece ani de la ultima apariție.^[8] Tudor Gheorghe apare în musicalul Omul din La Mancha, la numai câteva zile de la premiera altui spectacol - Taina cuvintelor. Omul din La Mancha este un musical după cartea lui Dale Wasserman, care, la rândul său, își inspiră povestea după romanul de secol XVII al lui Miguel de Cervantes - „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha”.

Astăzi, Tudor Gheorghe își continuă cariera începută în 1966, susținând în continuare recitaluri în țară și străinătate, și interpretând roluri pe scena naționalului craiovean. Succesul, cariera și evoluția lui Tudor Gheorghe pot părea „venite de la sine”, dar în spatele uriașului succes se găsesc ani de munca înverșunată, de studiu intens și de multe opreliști și nevoi.  

Spectacole[modificare | modificare sursă]

• În căutarea dorului pierdut
• Mie-mi pasă
• Degeaba

Suita Anotimpurile poeziei românești:^[9][10]

• Toamna
• Iarna
• Primăvara
• Vara
• Al cincilea anotimp - Femeia^[11]

Spectacole cu muzica anilor 1930:

• Calvarul unei inime pribegi
• Parfumul nebunelor dorinți
• Mahalaua... mon amour^[12]
• Cavalerii felinarelor târzii
• Între rapsod și lăutar

Muzică din Bucovina anilor 1900:

• La margine de imperii

Spectacol despre Revoluția Română din 1989:

• Degeaba...?!^[13]

Musical:

• Omul din La Mancha   

Președintele României Ion Iliescu i-a conferit lui Tudor Gheorghe la 29 noiembrie 2002 Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”.^[15]

La 23 noiembrie 2010, președintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, i-a conferit cea mai înaltă distincție de stat - Ordinul Republicii.  

Tudor Gheorghe
Tudor Gheorghe
Date personale
Născut	1 august 1945 (74 de ani)  Podari, Dolj, România
Părinți	Ilie Tudor și Ștefania Tudor
Căsătorit cu	Georgeta Luchian Tudor
Copii	Adrian Tudor
Cetățenie	România
Ocupație	muzician poet actor cântăreț compozitor
Activitate
Studii	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Instrument(e)	voce[*]
Premii	Ordinul Republicii Ordinul național „Steaua României”

* 1946: Miron Mănescu (n. 1 august 1946, Văliug, județul Caraș-Severin) este un fost senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Caraș-Severin pe listele partidului FSN și deputat în legislatura 1992-1996 ales în județul Caraș-Severin pe listele partidului PDSR. În cadrul activității sale parlamentare în legislatura 1990-1992, Miron Mănescu a fost membru în grupul parlamentare de prietenie cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și în grupul parlamentar de prietenie cu Republica Chile.  

Miron Mănescu
Date personale
Născut	1 august 1946 (73 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	politician economist
Membru supleant al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
În funcție 4 noiembrie 1993 – 27 ianuarie 1997
Membru al Camerei Deputaților a României
Senator

·         1946 - S-a născut Boz (Raymond) Burrell, basist şi vocalist britanic (King Crimson, Centipede, Bad Company).

·         1947: Adina Popescu, actriță româncă de teatru și film

·         1947 - S-a născut Rick Coonce, baterist american (Grass Roots).
* 1948: Vasile Ursu (n. 1 august 1948, Ratuș, raionul Criuleni) este un inginer și om politic din Republica Moldova, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova în anii 1990-1994, primar general interimar al municipiului Chișinău între 2005-2007 și ministru al transporturilor și gospodăriei drumurilor între 2007-2008. În perioada 2008–2009 a deținut funcția de viceministru al construcțiilor și dezvoltării teritoriului.

Vasile Ursu este unul din cei 278 de delegați ai primului parlament al fostei RSS Moldovenească (devenită apoi Republica Moldova), care au votat Declarația de Independență a Republicii Moldova, la 27 august 1991.  Vasile Ursu s-a născut la data de 1 august 1948, în satul Ratuș din raionul Criuleni, în familia numeroasă a unui plugar. După absolvirea școlii din satul natal, a urmat cursurile Colegiului de Construcții din Chișinău (1964-1968) și ale Universității Tehnice din Moldova (1969-1976), obținând diploma de inginer constructor.

A activat apoi în calitate de inginer-constructor la Institutul de proiectări din cadrul Ministerului de deservire socială a populației din RSSM (februarie - iulie 1968), după care își satisface serviciul militar în rândurile Armatei Sovietice, în garnizoana din orașul Riga (iulie 1968 - iunie 1969). Revenit în RSS Moldovenească, lucrează ca șef de șantier la Trusturile “Spețstroimehanizația” (1969-1972) și “Chișiniovstroi” (1972-1977), inginer-șef și șef al Direcției Construcții nr.52 al Trustului “Jilstroi” din orașul Chișinău (februarie 1977 - aprilie 1981).

Este încadrat apoi ca activist în cadrul Partidului Comunist al Moldovei, unde îndeplinește funcțiile de șef al secției industrie și transport la Comitetul raional Frunze al Partidului Comunist al Moldovei (aprilie 1981 - octombrie 1983) și apoi pe cea de instructor în secția construcții și gospodăria comunală a Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei (octombrie 1983 - noiembrie 1986). De asemenea, în perioada 1982—1993, este deputat în Consiliul raional și orășenesc Chișinău.

În paralel, urmează cursurile de activist politic de la Școala superioară de partid din Kiev (1984-1986). Reîntors în Republica Moldova, este numit președinte al Comitetului Executiv al Sovietului raional Ciocana (1986-1991).

După proclamarea independenței Republicii Moldova în anul 1991 a fost pretor al sectorului Ciocana din municipiul Chișinău (1991-1993), prim-viceprimar al municipiului Chișinău (1993–1995); ulterior pretor al sectorului Râșcani (1999-2003) din municipiul Chișinău.

În paralel, între anii 1990-1993 a fost și deputat în Parlamentul Republicii Moldova. În calitate de ales al poporului în primul Parlament al Republicii Moldova din anii 1990–1993, Vasile Ursu votează Declarația de Independență.

În perioada 1995-1999 lucrează în domeniul economic în calitate de prim-vicepreședinte al Asociației “ASCOM-GRUP” S.A. (1995) și apoi de președinte al Asociației “COMCON-VM” S.A. (1995–1999).  

Vasile Ursu
Date personale
Născut	1 august 1948 (71 de ani) Ratuș, raionul Criuleni, RSS Moldovenească, URSS
Cetățenie	Moldova
Religie	Creștin Ortodox
Ocupație	politician
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova
În funcție 1990 – 1993
Ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor
În funcție 2007 – 2008
Președinte	Vladimir Voronin
Primar de Chișinău interimar
În funcție 28 aprilie 2005 – 25 ianuarie 2007
Președinte	Vladimir Voronin
Precedat de	Mihai Furtună
Succedat de	Veaceslav Iordan (interimar)
Premii	Medalia „Meritul Civic” (1996) Ordinul de Onoare (2006) Ordinul Republicii (2012)
Partid politic	Partidul Liberal Democrat din Moldova (din 2010)

·         1949: Mugur Constantin Isărescu (n. 1 august 1949, Drăgășani, județul Vâlcea) este un economist român, care îndeplinește în prezent funcția de guvernator al Bancii Naționale a României. De asemenea, a îndeplinit funcția de prim-ministru al României în perioada 22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000. Isărescu este cel mai longeviv șef de bancă centrală din lume, el fiind guvernator al BNR din 1990

Constantin Mugurel Isărescu s-a născut la data de 1 august 1949 în orașul Drăgășani (județul Vâlcea). A absolvit în anul 1971 cursurile Facultății de Comerț Exterior din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

După absolvirea facultății, a lucrat ca cercetător științific la Institutul de Economie Mondială din București pentru următorii 19 ani. A luat contact cu țările cu economie de piață, participând la cursuri în Statele Unite. În anul 1989 a obținut titlul științific de doctor în economie cu teza „Politici ale ratelor de schimb”.

După Revoluția din 1989, a lucrat la Ministerul Afacerilor Externe, apoi ca reprezentant comercial la Ambasada României din Statele Unite ale Americii, iar din septembrie 1990 a fost numit Guvernatorul Băncii Naționale a României. A preluat funcția de guvernator într-un moment în care toată rezerva valutară a BNR se dusese pe importuri.

Între anii 1990-1991, Mugur Isărescu a condus Comisia guvernamentală pentru identificarea și recuperarea fondurilor deturnate din patrimoniul statului de către N. Ceaușescu și colaboratorii săi, comisie înființată prin HG nr. 951 din 1990.

În anul 1993 devine membru al Clubului de la Roma, a fost ales președinte al Asociației Române a Clubului de la Roma, iar în 1999 a fost reales în această funcție.

În anul 1998 este ales vicepreședinte al Clubului Guvernatorilor băncilor centrale din Balcani, Marea Neagră și Asia Centrală, iar în anul 2002, președinte al acestui club.

La data de 16 decembrie 1999 a devenit Prim-ministru al României, dar după numai un an, coaliția aflată atunci la putere a pierdut alegerile (în noiembrie 2000). Guvernul condus de el a elaborat strategia economică de aderare la Uniunea Europeană. În perioada în care a fost prim-ministru, Banca Națională a fost condusă de către prim-viceguvernatorul Emil Iota Ghizari. La alegerile din 26 noiembrie 2000, a fost candidat independent la Președinția României, fiind susținut de CDR 2000. A obținut doar 9,54% în primul tur.

După noiembrie 2000, s-a întors la Banca Națională a României pentru încă un mandat de guvernator.

Este autorul unui plan economic liberal care a condus la redresarea României printr-o politică monetară extrem de inteligentă, pusă în aplicare atât în perioada mandatului său de prim ministru, cât și în perioada mandatelor sale de guvernator al Băncii Naționale. Poziția sa este comparabilă (mutatis mutandis) cu rolul jucat de Leszek Balcerowicz în implementarea reformelor din Polonia.

Este membru al celebrei Comisii Trilaterale,^[2] alături de Mihai Tănăsescu, și al prestigiosului Club de la Roma.

La data de 1 iulie 2005, a introdus leul nou, după liberalizarea contului de capital. A dus o politică activă în privința dobânzilor acordate la credite, a siguranței băncilor.

În anul 2001 a fost ales ca membru corespondent al Academiei Române, devenind în anul 2006 membru titular al acestui prestigios for științific al României. În prezent este și președintele Secției de Economie, Sociologie și Științe Juridice a Academiei Române.

Mugur Isărescu este căsătorit și are doi copii.

Mugur Isărescu

Date personale Născut 1 august 1949 (70 de ani) Drăgășani Căsătorit cu Elena Isărescu Naționalitate  România Cetățenie  România  Ocupație economist profesor universitar[*] bancher[*] politician  Guvernatorul Băncii Naționale a României În funcție 1990–1999 2000 – prezent Succedat de 1999–2000: poziție vacantă, conducerea revine prim-viceguvernatorului Emil Ghizari Prim-ministru al României În funcție 22 decembrie 1999 – 28 decembrie 2000 Președinte Emil Constantinescu Precedat de Alexandru Athanasiu (interimar) Succedat de Adrian Năstase Premii Legiunea de Onoare în grad de Ofițer[*] Ordinul Național „Steaua României” în grad de mare cruce[*] Ordinul Prințul Henric în grad de mare cruce[*] Ordinul de Merit al Republicii Polone în grad de comandor[*] Partid politic Independent Alma mater Academia de Studii Economice Profesie economist  Membru titular al Academiei Române

* 1949: Ilie-Valer Gâlea (n. 1 august 1949) este un fost senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Mureș pe listele partidului FSN. În cadrul activității sale parlamentare, Ilie-Valer Gâlea a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Regatul Belgiei, Republica Italiană și Australia.  

Ilie-Valer Gâlea
Date personale
Născut	1 august 1949 (70 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	politician
Senator

* 1949: Ioan Ilie Nistor (n. 1 august 1949) este un senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Sibiu pe listele partidului FSN.  

Ioan Ilie Nistor
Date personale
Născut	1 august 1949 (70 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	politician
Senator al României
În funcție 10 septembrie 1990 – 1992
Precedat de	Nicolae Nan
Circumscripția	Sibiu

·         1951: Tommy Bolin, cântăreț-compozitor, chitarist american (Deep Purple, Zephyr și James Gang) (d. 1976)

·         1952: Zoran Đinđić, (scris uneori și Zoran Djindjić, sau în alfabet chirilic sârbesc Зоран Ђинђић,  pronunțat (ajutor·info) /ˈzorɑn ˈdʑɪndʑɪtɕ/; n. 1 august 1952, Bosanski Šamac, RS Bosnia și Herțegovina, RSF Iugoslavia, astăzi în Republica Srpska, Bosnia și Herțegovina – d. 12 martie 2003, Belgrad, Serbia și Muntenegru) a fost un om politic sârb, prim ministru al Serbiei, primar al Belgradului, lider al opoziției democratice sârbe și doctor în filosofie.

Đinđić a înființat Partidul Democrat modern^[1] și a devenit președintele acestuia în 1994.^[2] De-a lungul anilor 1990, a fost unul dintre liderii opoziției față de regimul lui Slobodan Milošević, și a devenit prim ministru al Serbiei în 2001^[2] după răsturnarea lui Milošević. Ca prim ministru, a susținut reforme democratice și integrarea europeană a Serbiei.^[3] A fost asasinat în 2003 de membri ai crimei organizate sârbe

Đinđić era hotărât să curețe Serbia de crima organizată, și a înființat „Tribunalul Special” cu un program de protecție a martorilor. Liderii crimei organizate, cu legături în fosta securitate sârbă și încă loiali lui Slobodan Milošević, s-au alarmat. Din ordinul fostului comandant al Unității de Operațiuni Speciale a securității iugoslave, Milorad „Legija” Ulemek, Đinđić a fost asasinat de soldatul lui Ulemek Zvezdan Jovanović la Belgrad la 12 martie 2003. Jovanović l-a împușcat din clădirea de peste drum de sediul guvernului Serbiei la ora 12:23 PM, nimerindu-l o dată în piept. Glonțul de mare putere tras cu arma Heckler & Koch G3 a intrat în inimă și l-a ucis pe loc.^[11] El a fost dus la spital, dar a fost declarat decedat după o oră. Ulemek a fost acuzat de comandarea crimei. El era unul dintre liderii clanului Zemun, o organizație mafiotă din Serbia. A fost arestat, judecat și condamnat pentru implicarea în unele dintre asasinatele și tentativele de asasinat care au marcat Iugoslavia în perioada dinaintea preluării puterii în Serbia de către Đinđić.

Nataša Mićić, pe atunci președinte interimar al Serbiei, a declarat stare de urgență. Zoran Živković a fost ales ca succesor al lui Đinđić de către Partidul Democrat.

La 23 mai 2007, doisprezece persoane au fost condamnate pentru asasinarea lui Zoran Đinđić.^[12] Printre condamnați s-a numărat și Ulemek, care, în cei patru ani dinaintea asasinării lui Zoran Đinđić, călătorise în Elveția, Austria, Macedonia, Grecia, Singapore și Croația cu pașaport fals, realizat pe baza unuia dintre pașapoartele brute furate de la consulatul croat din Mostar, Bosnia și Herțegovina în 1999. Ulemek, împreună cu Zvezdan Jovanović, au fost acuzați de conspirație pentru comiterea asasinatului de la 12 martie 2003. Trei dintre cei doisprezece condamnați, Milan Jurišić, Ninoslav Konstantinović și Vladimir Milisavljević sunt căutați încă de autoritățile sârbe și de INTERPOL

Zoran Đinđić Зоран Ђинђић

·         1952 - S-a născut Bodo Hombach, coordonator special al Pactului de stabilitate pentru Europa de Sud - Est.
* 1953: Dana Dogaru (n. 1 august 1953, București) este o actriță română
În 1976 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București la clasa profesoarei Beate Fredanov.^[2] A fost căsătorită cu actorul Mihai Dogaru,^[3] cu care are un copil, Irina
Filmografie:

• Moromeții 2 (2018) - personajul Catrina Moromete^[5]
• Sieranevada (2016) - personajul Doamna Mirică
• Cealaltă Irina (2009)
• Francesca (2009) - personajul Doamna Elena
• Nunta mută (2008) - nuntaș
• Hârtia va fi albastră (2006) - personajul Doamna Andronescu
• Moartea domnului Lăzărescu (2005) - personajul Vecina Miki
• Adio, Europa! (2003)
• Conferință la nivel înalt (1994)
• Puricele (1993) - Raymonde Chandebise
• Vinovatul (1991)
• Expediția (1988)
• Hanul dintre dealuri (1988)
• Prințul negru (1988)
• Vulcanul stins (1987)
• Acasă (film) (1984)
• Eroii nu au vârsta (Serial TV, 1984)
• Încrederea (1984)
• Hangița (1983) - personajul Mirandolina
• Calculatorul mărturisește (1982)
• Rămân cu tine (1982) - personajul Saveta
• Întoarce-te și mai privește o dată (1981)
• E atât de aproape fericirea (1977)^[6]
• Eu, tu și Ovidiu (1977) - personajul Dana

Teatru:

A debutat în teatru în 1977 cu rolul Evei în piesa Ulciorul sfărâmat de Heinrich von Kleist (Teatrul Nottara). Au urmat alte roluri ca: Stanca în Răceala de Marin Sorescu, Fata din Jocul de Ion Băieșu, Juliette din Mâța în sac de Georges Feydeau, Silvia din Acești îngeri triști de Dumitru Radu Popescu, Paulina din Fecioara și moartea de Ariel Dorfman.  

Dana Dogaru
Date personale
Nume la naștere	Dana Mihale[1]
Născută	1 august 1953 București
Părinți	Aurel Mihale
Cetățenie	România
Ocupație	actriță

·         1953 - S-a născut Robert Cray, bluesman american.
* 1954: Trevor Berbick (n. 1 august 1954, Port Antonio[*], Jamaica – d. 28 octombrie 2006,^[1] Port Antonio[*], Jamaica) a fost un boxer profesionist canadian jamaican care a concurat între 1976 și 2000.
* 1955: Ioan Popa (n. 1 august 1955, Negreni, Argeș, România) este un scriitor și jurnalist român, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A mai semnat sub pseudonimul Emil Țermure. A publicat în limba franceză sub pseudonimul Édouard Hugo Leroy.

Este director fondator al Editurii Universul Românesc (înscrisă în România la 19 iulie 2005) și editor al publicației Universul Românesc, apărută în România.

Ioan Popa s-a născut într-o familie muncitorească. Părinții (Petre și Maria) au fost muncitori la Uzina de Automobile Pitești.

A urmat cursurile Liceului teoretic Nicolae Bălcescu din Pitești, secția umanistă. După absolvirea Școlii militare de ofițeri activi de tancuri Mihai Viteazul din Pitești a fost repartizat ca locotenent de tancuri la un regiment de tancuri din București. Licențiat al Facultății de Litere a Universității de Stat București. Între anii 1996-2000 este doctorand în literatură al Universității de Stat București. În anii 1982-1983 devine un cunoscut autor de literatură fantastică și SF din România. Începând cu anul 1985, intră în conflict cu propagandiștii militari comuniști și cu ierarhia militară de partid din Armată, cu toate că avea convingeri de stânga.

Este mutat disciplinar în diferite unități militare de muncă forțată, acolo unde se trimiteau de obicei ofițerii și subofițerii incomozi regimului comunist. Așa ajunge în colonia militară de muncă de pe Uranus (celebrul șantier ceaușist al Casei Poporului) din București. Aici cunoaște viața din coloniile comuniste de muncă pe care o va descrie mai târziu în volumul Robi pe Uranus ( Editura Humanitas, 1992).

După Revoluția din Decembrie 1989 este numit redactor la gazeta militară La datorie, care aparținea de Direcția Presă a Ministerului Apărării. De aici este îndepărtat doi ani mai târziu, din ordinul conducerii Ministerului Apărării, după ce publică la Editura Humanitas în aprilie 1992 volumul Robi pe Uranus, în care descrie infernul coloniilor de muncă din timpul dictaturii comuniste. Cartea produce un șoc în rândurile foștilor politruci comuniști ceaușiști din Armată. Membrii redacției gazetei La datorie, înaintează către ministrul Apărării cereri scrise individuale ca scriitorul să fie deferit Procuraturii Militare pentru „trădare de țară și divulgare de secret militar”. Scriitorul este anchetat de Corpul de Control al ministrului Apărării și este îndepărtat din Direcția de Presă a Armatei.

Organizațiile românești pentru apărarea drepturilor omului și mass-media se scufundă într-o tăcere profundă izolându-l mediatic pe autor și abandonându-l. Această atitudine va avea ca rezultat transformarea scriitorului într-un eurosceptic.

Singurii care vin în ajutorul scriitorului sunt revista 22 și dr. Gabriel Liiceanu, directorul Editurii Humanitas. Revista 22 publică în numărul 129 din 23 iulie 1992 articolul Represalii asupra unui autor în care arată că apariția romanului Robi pe Uranus

„nu a însemnat pentru Ioan Popa o eliberare ci o reluare de la capăt a chinului, aidoma lui Sisif. Ioan Popa, prozator cu un talent confirmat, a fost înlăturat dintr-o redacție în care spiritul său critic mult prea pronunțat deranja. A fost înlăturat și mutat disciplinar la munca de jos pentru ca să nu mai aibă timp să scrie romane și ca să-i vină mintea la cap. Iată-l deci condamnat să-și poarte povara rostirii, prea sinceră și prea adevărată, reluând urcușul pe povârnișul unei existențe hăituite și fiind împins cu bună știință îndărăt în mijlocul plasei de păianjen a detractorilor și adversarilor săi””

—Revista 22 din 23 iulie 1992

. Cu toate acestea Biroul de Presă al Armatei ( BPA ), insistă și depune eforturi ca scriitorul să fie deferit Procuraturii Militare și dă publicității un comunicat în care spune :

„Lucrarea Robi pe Uranus este o lucrare aparținând genului de ficțiune. Excluderea lui Ioan Popa din redacția „La datorie” a fost consecința unor grave abateri de la disciplina militară, de la normele comportamentului civilizat. Dintre acestea amintim : numeroase absențe nemotivate de la program, atitudine arogantă și jignitoare, fals în acte publice, invective grosolane și declarația că i s-ar fi promis Premiul Herder. Acestea ar fi, credem, argumente suficiente pentru trecerea în rezervă a ofițerului și deferirea sa organelor de Justiție Militară. În ceea ce privește raportul între realitate și ficțiunea cărții ne rezervăm în continuare dreptul de a fi surprinși de amatorismul autorului.”

—Revista 22, 31 iulie 1992

.

Ioan Popa dă o replică la comunicatul respectiv printr-o scrisoare deschisă adresată Gabrielei Adameșteanu, redactor-șef la revista 22 în care spune:

„Biroul de Presă al Armatei dă publicității un comunicat în care arată că subsemnatul am fost îndepărtat din presa militară pentru „abateri grave de la disciplina militară”. Aduc la cunoștința opiniei publice că nu am lipsit niciodată nemotivat de la serviciu, nu am comis fals în acte publice, iar „invectivele grosolane”adresate redacției de mine sunt pure invenții. Nu am fost pedepsit în toată cariera mea militară decât o singură dată și în mod simbolic. În notările de serviciu am fost apreciat numai cu calificative maxime. Textul semnat de BPA reprezintă o jignire a bunului simț și a rațiunii superioare. Semnatarii unui asemenea „comunicat”se descalifică profesional. Consider gestul prin care ei au dat publicității materialul respectiv un gest iresponsabil din toate punctele de vedere.”

—Ioan Popa, revista 22 din 27 august 1992

.

În august 1992 Ioan Popa se transferă la Ministerul de Interne ca redactor la revista Poliția Română.

În anul 1993 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Începând cu sfârșitul anului 1999 starea sănătății i se deteriorează. Suferă mai multe internări succesive prin diferite spitale: Spitalul Colentina, Spitalul Militar Central București, Spitalul Gerota etc., internări totalizând circa un an de zile.

În decembrie 2001, grav bolnav de ulcer, rinichi și coxartroză bilaterală trece în rezervă cu gradul de locotenent-colonel, primind din partea statului o pensie militară.

Astăzi memorialul Robi pe Uranus este considerat una dintre mărturiile documentare privitoare la latura întunecată a dictaturii comuniste ceaușiste din România și este amintit în celebrul Raport al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (pagina 609, nota de subsol 49), document oficial al statului român, redactat sub coordonarea cunoscutului istoric Vladimir Tismăneanu.

Opere:

• Dincolo de timp (povestiri fantastice, Editura Militară, 1989)
• Negustorii de război (colecție de povestiri științifico-fantastice, Editura_Aldomars, 1990)^[1]
• Robi pe Uranus (memorial, Editura Humanitas, 1992)
• Întoarcerea din exil (povestiri fantastice, Editura_Rotary, 1994)
• Scrisoare către Pacepa (versuri, Editura Universul Românesc, 2006)
• A șaptea dictatură (Editura Universul Românesc, 2007)
• Robi pe Uranus, roman, ediția a 2-a revizuită și adăugită (editura Humanitas, 2012, 360 pagini)
• Poetul și Imperiul (versuri, editura eLiteratura, 2014) 
• Esclaves sur Uranus ( Editura Non Lieu, Paris, 2014, roman traduit du roumain par Florica Ciodaru-Courriol, imprimé en France á  l’Imprimerie Moderne de Bayeux. ^[2]
• Regii romanelor de zece sfanți -scriitori români uitați, secolul al XIX-lea (Editura Betta 2014, lucrare de arheologie literară în domeniul literaturii române de mistere din publicațiile periodice ale secolului al XIX-lea, 436 pagini, cartonat) 
• Soldatul din Afganistan (versuri, Editura eLiteratura, 2016) 
• Le poète et l᾽Empire (publicată sub pseudonimul Édouard Hugo Leroy, versuri în limba franceză, editura eLiteratura, 2016) 
• Ediția în limba rusă a romanului ROBI PE URANUS. Иоан Поппа. Рабы на Уранусе Издательство: Лимбус Пресс, Тублина (Limbus Press, Tublina). Год: 2017  Перевод книги: Вячеслав Иванович Самошкин. ^[3]
• Bucarest, promenades littéraires, textes réunis par CécileFolschweiller et Andreia Roman, France, Paris, Les éditions Non Lieu, 2017 (culegere de texte de autori români publicați în limba franceză –Ioan Popa la pag. 157)

Ioan Popa

Ioan Popa în 1983 Date personale Născut 1 august 1955 Negreni, Argeș, Republica Populară Română Căsătorit cu Carmen Popa (născută Iosub) Copii Irina-Luisa Ana-Maria Naționalitate  România Cetățenie  România, Republica Populară Română, Republica Socialistă România, România Ocupație romancier, poet Limbi franceză, română Studii Universitatea de Stat București Activitatea literară Opere semnificative Robi pe Uranus (limba română) Terre du salut (limba franceză)

* 1957: Yoshio Kato (n. 1 august 1957) este un fost fotbalist japonez.

·         1959 - S-a născut Joe Elliot, vocalist şi compozitor britanic (Def Leppard).
* 1959: Yasmina Reza (născută Évelyne, Agnès, Yasmina Reza, 1 mai 1959, Paris)^[2] este actriță, scriitoare, dramaturg-regizor, translatoare și autoare franceză.  

Operă[modificare | modificare sursă]

Romane[modificare | modificare sursă]

• Adam Haberberg, Editura Albin Michel, 2002
• Heureux les heureux, Editura Flammarion, 2013

Piese de teatru[modificare | modificare sursă]

• Conversations après un enterrement, 1987
• La Traversée de l'hiver, 1990
• « Art », 1994
• L'Homme du hasard, 1995
• Trois versions de la vie, 2001
• Une pièce espagnole, 2004
• Le Dieu du carnage , 2006
• Comment vous racontez la partie, 2011
• Bella Figura, 2015

Povestiri și eseuri[modificare | modificare sursă]

• Hammerklavier, 1997
• Une désolation, 1999
• Adam Haberberg, 2003
• Nulle part, 2005
• Dans la luge d'Arthur Schopenhauer, 2005 ISBN: 2253121177
• L'Aube le Soir ou la Nuit, 2007 ISBN: 2081209160

Scenaristă[modificare | modificare sursă]

• À demain de Didier Martiny, 1983
• Le Pique-nique de Lulu Kreutz de Didier Martiny, 2000
• Chicas de Yasmina Reza, 2010
• Carnage de Roman Polanski, 2011

Regizoare[modificare | modificare sursă]

• Chicas, 2010

Opere traduse în limba română[modificare | modificare sursă]

Romane[modificare | modificare sursă]

• Fericiti cei fericiti, Polirom, 2013, ISBN 9789734637874[1]

Piese de teatru[modificare | modificare sursă]

• Artă - regia Sorin Misirianțu (Teatrul Național din Cluj); Cristi Juncu (Teatrul Bulandra)
• Zeul măcelului - regia Cristian-Valeriu Hadji-Culea
• Doamne… ce măcel! - regia Lucian Giurchescu (Teatrul de comedie)  

  Yasmina Reza
  Yasmina Reza
  Date personale
  Nume la naștere	Évelyne Reza
  Născută	1 mai 1959 (61 de ani) Paris,  Franța
  Cetățenie	Franța
  Ocupație	dramaturg, romancier, regizor
  Limbi	limba franceză[1] limba engleză
  Activitatea literară
  Specie literară	dramaturgie, teatru, roman
  Opere semnificative	« Art » (piesă de teatru, 1994) Le Dieu du carnage (piesă de teatru, 2006) Heureux les heureux (roman, 2013)
  Note
  Premii	Molière de l'auteur (1987 ; 1995) Premiul Tony pentru cea mai bună piesă de teatru (1998 ; 2009) Grand prix du théâtre de l’Académie française (2000)

* 1961: Dirk Franciscus "Danny" Blind (n. 1 august 1961) este un fost fotbalistși antrenor internațional olandez.

Danny Blind este tatăl fotbalistului Daley Blind

* 1962: Neagu Murgu (n. 1 august 1962 ) este un deputat român, ales în 2012 din partea grupului parlamentar Democrat și Popular.

În timpului mandatului a trecut la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat. 

Neagu Murgu
Date personale
Născut	1 august 1962 (57 de ani)
Ocupație	politician
deputat
Deținător actual
Funcție asumată 19 decembrie 2012
Circumscripția	41 Vrancea, colegiul uninominal nr.5
Partid politic	Partidul Social Democrat

* 1963: Artis Leon Ivey Jr. (n. 1 august 1963), cunoscut mai mult după numele de scenă Coolio, este un rapper, chef, actor și producător muzical american.

Coolio

Coolio în 2002, cântând pentru soldații U.S. Army în Bosnia

* 1965: Adrian Țuțuianu (n. 1 august 1965) este un politician român, membru al PSD, senator de Dâmbovița în Parlamentul României în mandatele 2008–2012 și 2016–2020 din partea alianței PSD + PC.

Între 2012 și 2016 a fost președinte al Consiliului Județean Dâmbovița. A fost ministru al apărării în perioada 29 iunie 2017 - 6 septembrie 2017.  

Adrian Țuțuianu
Adrian Țuțuianu
Date personale
Născut	1 august 1965 (54 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	politician avocat
Ministru al apărării naționale
În funcție 29 iunie 2017 – 6 septembrie 2017
Senator al României
Deținător actual
Funcție asumată 20 decembrie 2016
Circumscripția	Dâmbovița
Președinte al Consiliului Județean Dâmbovița
În funcție 30 iunie 2012 – 19 decembrie 2016
Precedat de	Florin Aurelian Popescu
Senator al României
În funcție 19 decembrie 2008 – 29 iunie 2012
Circumscripția	Dâmbovița
Partid politic	PPR (din ianuarie 2019) PSD (până în noiembrie 2018)
Alma mater	Universitatea din București

* 1965: Fabio Maniscalco (n. 1 august 1965,^[1] Napoli, Italia – d. 1 februarie 2008,^[1] Napoli, Italia) a fost un scriitor și arheolog italian.
* 1968: Dan Donegan (n. pe 1 august 1968 în Oak Lawn, Illinois) este un muzician american, chitarist al formației heavy metal Disturbed. Donegan a început să cânte la chitară încă din adolescență și a fondat o formație numită Vandal, care era o trupă de stil glam metal din anii '80.^[1] Donegan a fost inclus pe poziția 76 în "Top 100 Most Complete Guitar Players of All Time" publicat de "Chop Shop's".^[2] În prezent Donegan este implicat într-un proiect lateral, Fight or Flight în colaborare cu alt membru Disturbed, Mike Wengren

Dan Donegan

Donegan evoluând live la Starland Ballroom Date personale Nume la naștere Daniel Joseph Donegan Născut 1 august 1968 (51 de ani) Oak Lawn, Illinois, SUA Cetățenie  SUA  Ocupație Muzician Activitate Gen muzical Heavy metal, alternative metal, nu metal, thrash metal, glam metal Instrument(e) Chitară, clape Ani de activitate 1986-prezent Case de discuri Giant, Intoxication, Reprise, Warner Bros. Colaborare cu Disturbed, Fight or Flight, Vandal

* 1968: Daniel Olteanu (n. 1 august 1968) este un deputat român, ales în 2016.

În data de 23 mai 2018, Daniel Olteanu și-a anunțat demisia din PNL, afirmând că va activa ca deputat neafiliat^[1]. Deputatul a motivat demisia prin atacurile la care a fost supus de către organizația locală PNL Vaslui, precum și prin lipsa de implicare a conducerii centrale în soluționarea conflictelor^[2]. În 26 iunie 2018, deputatul Olteanu și-a anunțat pe Facebook înscrierea în ALDE, împreună cu ”primari și președinți de organizație din multe comune vasluiene, vechi colaboratori și sfătuitori” 

Daniel Olteanu
Date personale
Născut	1 august 1968 (51 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	politician
Membru al Camerei Deputaților a României
Deținător actual
Funcție asumată 21 decembrie 2016
Circumscripția	Vaslui
Partid politic	ALDE (din iunie 2018) PNL

* 1970: David Benjamin James MBE (n. 1 august 1970) este un fotbalist englez retras din activitate, care a jucat pe postul de portar.
* 1972: Devon Hughes (n. 1 august 1972) este un fost wrestler american. În prezent este semnat de WWE, unde lucrează în culise ca agent/producător. Hughes a luptat pentru Wrestling Extreme Championship (ECW) din 1995 până în 1999 și pentru WWF/E din 1999 până în 2005, iar între 2015 și 2016 ca D-Von Dudley și Reverend D'Von. A luptat pentru Total Wrestling Action Nonstop (TNA) din 2005 până în 2014 ca Brother Devon și Devon

* 1974: Jose Leonardo Nunes Alves Sousa Jardim (Barcelona, Venezuela, 1 august 1974), este un antrenor portughez de fotbal. In prezent este antrenor la Monaco din Ligue 1 franceză.

·         1976: Liviu-Dieter Nisipeanu (n. 1 august 1976, Brașov, România) este un șahist român, mare maestru la șah. Din 2014 el reprezintă Germania.^[1] Mama sa este săsoaică.

Primul său antrenor, cel care l-a îndrumat de la vârsta de 7 ani, a fost maestrul internațional Radovici Corvin, același antrenor ce l-a descoperit și șlefuit pe Florin Gheorghiu, primul mare maestru român. La vârsta de 17 ani a câștigat campionatul național de seniori.

Consacrarea internațională o obține în anul 1996 când reușește un remarcabil loc 2 la Campionatul European de Juniori.

În anul 1999 a atins semifinalele Campionatului Mondial de Șah disputat în Las Vegas învingându-i în drumul său pe principalii favoriți ai turneului, Alexei Shirov și Vasily Ivanchuk. A fost învins de viitorul campion mondial Alexander Khalifman.

În vara anului 2005 reușește cea mai mare performanță din cariera sa și din istoria șahului românesc, câștigarea medaliei de aur la Campionatul European de Șah (Varșovia). Această performanță l-a propulsat pe locul 15 în ierarhia mondială cu un coeficient elo de 2707. Competiția a avut la start 220 de participanți. Nisipeanu a obținut 7 victorii și 6 remize, cu un rezultat foarte bun, de 10 puncte din 13 posibile.

În aprilie 2006, Nisipeanu a jucat la București un meci de patru partide împotriva campionului mondial FIDE Veselin Topalov. Topalov a câștigat cu scorul de 3:1.

Şahistul român Dieter Nisipeanu

* 1976: Alina Nicoleta Dobrin (fostă Păcuraru, născută 1 august 1976, în București)^[2] este o handbalistă din România care a jucat anterior pentru Rapid USL Metrou București pe postul de extremă stânga. În prezent, ea antrenează echipa, după demisia fostului antrenor principal Vasile Mărgulescu.

În trecut, Dobrin a fost o componentă de bază a echipei naționale a României, pentru care a înscris 418 goluri în 154 de meciuri jucate.^[3] Handbalista a jucat pentru România la 5 campionate mondiale (1995, 1997, 1999, 2001 și 2003), două campionate europene (1998 și 2002) și la Jocurile Olimpice de vară din 2000.^[4]

Pentru echipa națională de tineret a României ea a jucat în 51 de meciuri, în care a înscris 122 de goluri.^[3] Este deținătoarea medaliei de aur la Campionatul Mondial pentru Junioare din 1995.

În sezonul 1999/2000, Dobrin a câștigat City Cup EHF cu echipa Rapid București. Tot alături de Rapid și avându-le colege pe Aurelia Brădeanu și Cristina Vărzaru, ea a obținut titlul în campionatul intern în sezonul 2002/03.

Cu Alina Dobrin în componență, echipa Rapid USL Metrou București a revenit, începând cu sezonul competițional 2017-2018, în Liga Națională.  Dobrin a divorțat de soțul său, Robert Păcuraru, la începutul anului 2013. În timpul divorțului, Păcuraru a depus la dosar un dialog înregistrat cu Alina Dobrin în care aceasta își recunoaște homosexualitatea.^[5] Handbalista a fost victimă a unui uriaș scandal mediatic datorat homofobiei din presa și din societatea românească.

* 1976: Hasan Gökhan Şaş (n. 1 august 1976) a fost un fost fotbalist turc care juca pe poziția de mijlocaș, iar în prezent este antrenor secund la Galatasaray.

* 1979: Cosmin Tilincă (n.1 august 1979, Turda, Cluj, România) este un fotbalist român care este liber de contract. Evoluează pe postul de atacant. Ultimul club la care a jucat a fost Pandurii Târgu Jiu.

* 1982: Aurélien Cotentin (născut pe 1 august 1982 în Alençon), cunoscut după numele de scneă Orelsan, este un rapper francez. S-a făcut cunoscut pe internet datorită cântecului său „Saint-Valentin”, iar mai apoi, în 2008, cu piesa: „Changement”.

Primul său album, „Perdu d’avance”, a fost lansat pe 16 februarie 2009. În martie 2009, se declanșează o controversă asupra titlului unuia dintre cântecele sale „Sale pute” (o piesă ce nu apare pe album și este disponibilă doar pe internet) în momentul in care secretarul de stat, Valérie Létard, a denunțat-o ca fiind instigare la violență împotriva femeilor. În ciuda acestui fapt, albumul a fost nominalizat la „Prix Constantin” din 2009.

Cel de-al doilea album al său,„Le Chant des sirènes”, a fost lansat la data de 26 septembrie 2011 și a fost premiat cu discul de platină. La cea de-a 27-a ediție a premiilor „Victoires de la musique” din 3 martie 2012, el a fost distins cu „Victoire du meilleur album de musiques urbaines de l’année” și cu „Victoire de la révélation au public de l’année”.

Aurélien Cotentin a crescut în Alençon, departamentul Orne, ca fiu al unei învățătoare și al unui director de colegiu. Pe la vârsta de 12 ani, pe când el asculta mai degrabă hard rock (Nirvana, Iron Maiden, Guns N’ Roses, AC/DC etc.), amicii lui, alături de care juca baschet, l-au ajutat să descopere universul rap.

El a promovat examenul de bacalaureat în profil de economie și științe sociale, fiind absolvent al unei clase bilingve de limbă engleză la liceul Victor Hugo din Caen. Mai apoi este admis la facultatea de Management de Normandie din cadrul universității al cărei absolvent devine în 2004. În anul 2000, îl întâlnise pe producătorul muzical Skread (care a mai compus pentru Diam’s, Booba, Rohff sau Nessbeal), iar apoi pe Gringe, împreună formând „Casseurs Flowters”.

Orelsan

* 1983: Michael William Baird (n. 1 august 1983, Brisbane, Australia) este un fotbalist australian care evoluează în prezent la clubul PSM Makassar pe postul de atacant.

* 1984: Linn-Kristin Ullevoldsæter Riegelhuth Koren (n. 1 august 1984)^[1] este o jucătoare de handbal norvegiană. În prezent ea este sub contract cu echipa Larvik HK.

* 1984: Bastian Schweinsteiger (ajutor·info) (n. 1 august 1984, Kolbermoor, Bavaria, Germania de Vest) este un fotbalist german care joacă pe postul de mijlocaș la clubul Chicago Fire în MLS.

* 1985: Andrei Iosif Mureșan (n. 1 august 1985,^[1] Turda, România) este un fotbalist român care joacă la clubul de fotbal FC Universitatea Cluj din ianuarie 2020. Și-a început cariera de fotbalist în orașul Cluj la Universitatea. Apoi acesta a făcut saltul la echipa de seniori a clubului. A evoluat 5 sezoane urmând în ultimul an să fie împrumutat la Gloria Bistrița.^[2] În 2008 a ajuns definitiv la Gloria, echipă de la care în 2009 a fost împrumutat în Rusia, la Kuban Krasnodar. În iunie 2012 a semnat cu echipa Astra Ploiești

* 1986: Elena Sergheevna Vesnina (ru: Еле́на Серге́евна Веснина́; n. 1 august 1986, Lvov, RSS Ucraineană, URSS) este o jucătoare profesionistă de tenis din Rusia

* 1986: Ekaterina Vladimirovna Vetkova (n. 1 august 1986, la Sîzran, Rusia)^[1] este o jucătoare profesionistă de handbal legitimată la clubul Toulon Saint-Cyr și care joacă pentru Echipa națională de handbal feminin a Rusiei.

Alături de naționala Rusiei, Vetkova a câștigat medalia de aur la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 2009 și medalia de bronz la Campionatul European de Handbal Feminin din 2008.^[2]

De asemenea, Vetkova are în palmares două Ligi ale Campionilor EHF: prima câștigată alături de Zvezda Zvenigorod,^[3] iar a doua cu CSM București.

* 1987: Iago Aspas Juncal (Moaña, Pontevedra, 1 August din 1987) este un fotbalist spaniol.^[1] Joacă ca atacant la Celta Vigo.^[2] Este fratele fotbalistului Jonathan Aspas,^[3] și vărul lui Adrian Cruz Junca

* 1987: Alper Balaban (n. 1 august 1987, Karlsruhe – d. 12 aprilie 2010, Bretten) a fost un fotbalist turco-german.

* 1988: Pavel Valeriev Vidanov (n. 1 august 1988, Sofia, Bulgaria) este un fotbalist bulgar aflat sub contract cu FK Atlantas.

* 1992: Nicolae Milinceanu (nascut 1 august 1992, Chișinău, Republica Moldova) este un fotbalist moldovean, care evolează pe postul de atacant la clubul FC Zimbru Chisinau.

Nicolae Milinceanu a inceput cariera de footbalist in clubul A.S. Monaco, unde a integrat Centrul de formatie din 2007 pina in 2011^[2].

Din septembrie^[3][4] până în decembrie 2014 Nicolae Milinceanu a evoluat la clubul Rapid București.^[5]

În 2015 Nicolae Milinceanu a jucat la clubul Petrolul Ploiesti^[6].

La fel, in anul 2015 a debutat la echipa națională de fotbal a Moldovei într-un meci amical cu contra naționalei din Luxemburg.^[7]

* 1993: Eliza-Iulia Buceschi (n. 1 august 1993, în Baia Mare)^[2][3] este o handbalistă română ce joacă pentru clubul Corona Brașov și echipa națională a României. Ea este fata antrenorului Costică Buceschi și a fostei jucătoare a naționalei României Carmen Buceschi. Eliza Buceschi a început să joace handbal în 2005, la vârsta de 12 ani.^[7] A rămas la handbal, dupa ce a mai practicat înotul, tenisul și voleiul.^[7] Primul ei club a fost Extrem Baia Mare iar primul ei antrenor de handbal a fost Camelia Silinc.^[7] A devenit vicecampioană națională la junioare II și a cucerit bronzul la junioare I, în 2010.^[7][8] La turneul final al junioarelor I, in 2011 a primit premiul pentru cea mai bună jucătoare.^[9][10] În 2009, 2010 și 2011, a fost desemnată cel mai bun sportiv a clubului Extrem.^[11][12][13] Eliza Buceschi a fost prima dată convocată la lotul național, în 2005, la echipa de cadete a României. În 2006 este convocată la naționala de junioare, cu care a participat prima oară la o competitie oficială în 2007.^[7] De asemenea, participă cu naționala de junioare la Campionatul European de Junioare ediția 2009 din Serbia.^[14][15] România a ocupat locul zece, iar Buceschi a fost cea mai bună marcatoare a echipei cu 51 de goluri.^[15][14] Începând cu anul 2009, va fi convocată la naționala de tineret a României.^[7] Alături de naționala de tineret, Buceschi a participat la Campionatul European de Tineret ediția 2011 din Olanda, unde România se va clasa pe locul șase, fiind golghetera selecționatei cu 55 de goluri marcate.^[16][8][17] În 2012 face parte din selecționata României la Campionatul Mondial de Tineret Cehia 2012, unde a terminat a cincea marcatoare, cu 58 de goluri.^{[14][8][18][19][20]}

Anul 2009 marchează debutul ei pentru echipa de senioare HCM Baia Mare, în cadrul turneului amical, Trofeul Maramureș ediția a VII-a.^{[21][22][23][24]} Începând cu sezonul 2010-2011 a Ligii Naționale va evolua, cu dublă legitimare, pentru CS Extrem și HCM Baia Mare,^[25] primul meci al Elizei în Liga Națională fiind și meciul de retragere al mamei sale, Carmen Buceschi. ^[26][27] A debutat în echipei naționale de senioare a României, pe 19 octombrie 2011, împotriva Portugaliei, înscriind 4 goluri.^[7][28] Împreună cu naționala participă la Campionatul Mondial din 2011, desfășurat în Brazilia.^[8][29] Și tot în 2011, în superlativele Federației Române de Handbal, Eliza Buceschi a fost aleasă speranța handbalului feminin românesc, iar în clasamentul celor mai bune jucătoare ale HCM Baia Mare a ocupat primul loc..^[28][30][31] A fost cea mai bună marcatoare a Ligii Naționale de handbal feminin în sezonul 2011-2012, cu 114 de goluri înscrise^[32][33], până când a fost obligată să efectueze o operație ca urmare a fracturii unuia din degetele de la mâna dreaptă, lucru care a făcut-o să rateze tot restul sezonului începând cu luna februarie.^[34][35] În vara anului 2012, la terminarea junioratului, Buceschi a semnat un contract pe trei sezoane cu Oltchim Râmnicu Vâlcea.^[36] Va reveni la clubul băimărean sub formă de împrumut.^[37][38] Alături de HCM Baia Mare, în sezonul 2012-2013, Buceschi a câștigat Cupa României, după o finală cu Corona Brașov.^[39][8] și a devenit vicecampioană națională.^[8] În urma disoluției clubului Oltchim Râmnicu Vâlcea, în vara anului 2013, Eliza Buceschi a devenit liberă de contract și s-a transferat la HCM Baia Mare.^[40][41][42] Argintul câștigat în ediția 2012-2013 a Ligii Naționale este urmat de Supercupa României 2013, câștigată în fața lui „U” Jolidon Cluj.^[43][7][44] Locul secund obținut în campionat îi rezervă echipei băimărene o participare, în premieră, la un turneu de calificare și șansa de a se califica în grupele Ligii Campionilor 2013-2014.^[8] La turneul organizat la Baia Mare, formația băimăreană, la care Buceschi contribuie cu 14 goluri, se califică în grupele Ligii Campionilor, după ce învinge două reprezentante ale handbalului danez, Viborg HK și Holstebro.^{[45][46][47][48][49]} Despre jucătoarele întâlnite, în Liga Campionilor, Eliza a declarat:^[7]

„Anita Görbicz m-a impresionat cel mai tare. Eu consider că este cea mai valoroasă și mai spectaculoasă jucătoare din Liga Campionilor.”

La Campionatul Mondial din 2013 din Serbia a făcut parte din selecționata României, care a ocupat locul zece.^[50][8] Câștigă în sezonul 2013-2014 campionatul, cupa și Supercupa României.^[8][51] Medalia de argint din sezonul 2014-2015 și o nouă Cupă a României, sunt urmate de un sfert de finală în Liga Campionilor 2014-2015.^{[8][52][53][54]} În 2015, se transferă la echipa Thüringer HC.^[55][56] Alături de formația germană câștigă titlul și va juca în grupele principale ale Ligii Campionilor ediția 2015-2016, ocazie cu care și-a înfruntat fosta echipă HCM Baia Mare.^{[57][58][59][60]} În decembrie 2015, a făcut parte din echipa României care a câștigat medalia de bronz la Campionatul Mondial desfășurat în Danemarca, învingând în finala mică Polonia cu scorul de 31-22, fiind cu 39 de goluri, a treia marcatoare a echipei.^{[61][62][63][64][65][8][66]} De asemenea, este prezentă în lot la turneul de calificare la Jocurile Olimpice.^[67][68] Pentru prima oară în carieră, a participat cu naționala la Jocurile Olimpice.^[69][8][70] România a ratat calificarea în sferturile de finală, la capătul unui meci dramatic cu Norvegia, după un început de turneu cu două înfrângeri consecutive și în final a ocupat locul nouă.^[8][71]

După un an petrecut la Thüringer HC, în vara lui 2016, Buceschi s-a transferat la clubul danez FC Midtjylland, cu care a jucat, din nou, în Liga Campionilor.^[72][73][74] Pe 1 decembrie 2016, clubul HC Dunărea Brăila, unde antrenor principal era chiar tatăl său, a anunțat transferul handbalistei, după ce aceasta își reziliase contractul cu FC Midtjylland.^{[75][76][77][78][79]} Urmează, în decembrie, EURO 2016 din Suedia, unde împreună cu selecționata României ocupă locul cinci.^[80][81] În sezonul 2016-2017, alături de formația brăileană, câștigă a treia medalie de argint.^[82] În mai 2017, Eliza și Costică Buceschi s-au transferat împreună la Corona Brașov, handbalista fiind și în trecut aproape de un transfer la echipa brasoveană.^[83][84][85] Împreună cu naționala a participat la Campionatul Mondial editia 2017 din Germania, unde România s-a clasat pe locul zece.^[8][86] De asemenea, participă la EURO 2018,^[87] unde România va ocupa locul patru, poziție care ii aduce calificarea directă la Campionatul Mondial din Japonia.^[88][89] Buceschi a fost cea mai bună marcatoare a naționalei cu 45 de goluri și a doua a campionatului.^[90][88] Referitor la rolul său la echipa națională, Eliza a declarat:^[6]

„Nu m-am gândit niciodată la mine ca un lider al echipei. Principalul meu scop este să mă bucur de handbal. Un lider nu înseamnă că trebuie să dai cele mai multe goluri, ci să vorbești permanent cu fetele, să stabilești legătura între ele, să afli cum se simt și ce își doresc. Eu mă simt foarte bine în “pătrățica” mea, sunt convinsă că am un rol important în economia jocului. Eu sper să cresc de la meci la meci.”

În vara anului 2019, Eliza Buceschi și-a prelungit contractul cu Corona Brașov, formație pentru care marcase până în acel moment peste 200 de goluri.

* 1993: Vladut Morar (n. 1 august 1993, Zalău, România) este un fotbalist care joacă la echipa greacă Panetolikos.^[1] A fost anterior sub contract cu U Cluj.

* 1993: Mariano Díaz Mejía (Premià de Mar, 1 august 1993),  cunoscut ca Mariano este un jucător spaniol care evoluează pe post de atacant la clubul de fotbal Real Madrid.

VA URMA