MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 14 IULIE 2020

PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR; SFATURI UTILE

ARTE 14 Iulie

INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 14 Iulie

WITHIN THE GOLDEN HOUR - MEDUSA - FLIGHT PATTERN - BALLET - ROYAL OPERA HOUSE

I PURITANI Bellini – Oper Stuttgart

MUZICĂ 14 Iulie

Tchaikovsky & Rachmaninoff - The Best of Baroque Music

La mejor música para chill out - Guitarra Boleros Romanticos - Instrumentales de oro

Saxofon Romantico Sensual Instrumental - Las Mejores Canciones Romanticas en Saxofon

Mega Disco Music - Golden Hits of Disco 70-80-90 - Best Disco Songs Of All Time

POEZIE 14 Iulie

Gavrila Derjavin

Scurtă biografie

Gavrila Romanovici Derjavin (rusă: Гаврила Романович Державин, n. 14 iulie, 1743 - d. 20 iulie, 1816) a fost un poet rus. Gavrila Romanovich Derzhavin, născut la 3 iulie [14 iulie, stil nou], 1743 , provincia Kazan , Rusia - 8 iulie [18 iulie , Zvanka, provincia Novgorod, Rusia), cel mai mare și mai original poet al secolului al XVIII-lea din Rusia , Ale căror realizări minunate se află în versurile și oedele sale.

Născut din nobilime sărmană, Derzhavin sa alăturat armatei ca soldat comun în 1762 și a devenit ofițer în 1772. În 1777 a intrat în serviciul public din Sankt Petersburg , iar în următorii 26 de ani posturile sale erau incluse în posturile guvernatorului provinciei Olonets Și Tambov , senator și ministru al justiției . Oda k Felitse (1782; "Ode to Felicia"), adresată lui Ecaterina cel Mare a câștigat favoarea ei și a fost pentru scurt timp secretara ei privată.Înclinațiile sale politice liberale au pus capăt carierei sale în 1803, moment în care sa retras la proprietatea sa la Zvanka.

Derzhavin a păstrat măreția și solemnitatea odei clasice practicate în Rusia, dar a făcut-o mai puțin restrictivă și mai lirică și personală în tonul și subiectul său. Odele lui sunt notabile pentru pasaje de imagini magnifice.Derzhavin a lucrat în multe alte genuri poetice, iar poemele sale exprima atât moralismul înalt cât și idealismul și aprecierea sa puternică asupra vieții. Lucrarea sa a ajutat la descompunerea stricturilor genurilor poetice clasice.Versurile și operele sale includ "Na smert knyazya Meshcherskogo" (1779; "Cu privire la moartea prințului Meshchersky"), Bog (1784; Ode la divinitate ) și Vodopad (1794, "Cascada").

Vara
Cununi de roze roşii primăvara
A prins în părul arzătoarei veri.
În crânguri, teii scapără ca para
Clintiţi de adieri.
Ciorchinii galbeni, cu mireasmă-aleasă
Îmbie-n vii pe mândrele din sat.
Foşneşte lanul retezat de coasă,
Ca valul zbuciumat.
Par apele, în razele amiezii,
Fluide lunecări de aur rar.
Iar oile şi vitele cirezii
Alerargă sub umbrar.
Vulturii iuţi şi negrii corbi îşi lasă
Aripa-n jos: coboară din tării.
Belşugul soarbe seva răcoroasă -
Izvor de bucurii.

Dumnezeu

de

Gavrila Derjavin

tradus în română de

Alexei Mateevici

O Tu, ce eşti Nemărginire

În vieţuirea vie a firii,

În veacuri fără despărţire

Treime a dumnezeirii!

Duh unu-n toate aflător,

Duh nezidit, dar ziditor,

Ce nu-L pătrunde duhul meu,

Ce toate-n Sine împlineşte,

Zideşte, cuprinzând păzeşte,

Al Cărui nume-i Dumnezeu!

A măsura adânca mare,

A număra a Ta făptură,

Chiar de-ar putea o minte tare,

Tu n-ai nici număr, nici măsură.

Nici duhurile luminate

De Tine-n ceruri aşezate,

Nu cercetează a Ta fire.

Gândirea doar spre Tine zboară,

Ca în măria Ta să piară,

Cum piere-n veacuri o clipire.

,,Naintea vremilor chemat-ai

Din bezne-a lumii plămădeală,

Iar vecinicia-ntemeiat-ai

În Sine, spre a noastră fală.

În Sine toate împlinind,

Din Sine vecinic strălucind,

Tu toate-ntreci, ce ai zidit;

Căci le-ai zidit cu un cuvânt

Şi tot zidind şi mai zidind,

Ai fost şi-i fi în veci mărit.

Un rând de firi în mâine ţii

Şi cu puterea Ta le-nvii,

Uneşti începere, sfârşit,

Dai moarte celui ce-a trăit.

Scântei, ce risipite cad,

Sunt stele ce le-ai semănat.

Ca-n dimineţi, de soare pline,

Omătul lucitor se cerne

Prin aerul curat al iernii,

Aşa-s luminile sub Tine.

Lumini aprinse — milioane

În nesfârşite ceruri curg,

A Tale împlinesc zacoane,

Luciri învietoare scurg

Aceste candeli luminoase,

Munţi de cristaluri sângeroase*,

Mări nesfârşite în lărgime,

Văzduhuri, ceruri arzătoare

Şi focuri larg luminătoare

În faţa Ta-s întunecime,

O picătură-n mări căzută

Îi cerul pus în rând cu Tine,

Dar ce-i chiar lumea cea văzută

Şi ce-i fiinţa mea în sine?

Căci toate-ntinderile lumii

* Roşii — întunecate, de floarea sângelui.

De-un milion de ori mărite

Şi spre îndeplinirea lumii

Fără sfârşit adăugite, –

Sunt numai un grăunte mic,

Iar eu în faţa Ta — nimic.

Nimic! Dar cânt a Ta mărie

Şi vecinice desăvârşiri,

Căci zugrăvirea Ta cea vie

O port în gânduri şi simţiri.

Nimic! Dar Tu mi-ai dat viaţă

Şi gând — cu dânsul ca să zbor

Prin înălţimea Ta măreaţă

Şi să te cat cu mare dor.

În tine sufletul meu crede,

Pre Tine, cugetând, Te vede,

În fire, în fapte omeneşti;

Şi mintea mi se-nseninează,

Gândirea mi se luminează.

Eu sunt — deci dar şi Tu eşti.

Tu eşti — îmi dă de veste firea,

Îmi spune gândul meu cel mic,

Mi-arată voia şi simţirea:

Tu eşti — deci nu-s eu un nimic.

Sunt părticică din zidire,

Ce-ai pus-o-n mijloc spre unire,

Între fiinţele trupeşti

Şi duhurile îngereşti.

În mijloc Tu m-ai aşezat,

Cu mine toate ai legat.

Cel mai întâi şi de pe urmă

Sunt eu în scara făptuirii,

Cel care-ncepe, care curmă

Hotarul pământesc al firii.

Cu trupu-n colb mă tăvălesc,

Cu mintea — fulgeri cârmuiesc,

Stăpân şi rob, sunt crai şi vierme…

Fiind aşa de minunat,

De unde oare m-am luat?

Din Sine — nu-ntr-aceeaşi vreme

A Ta zidire sunt, Preasfinte,

Sunt dintr-a Ta înţelepciune,

Izvor al vieţii şi Părinte,

Dăruitorul celor bune!

Dreptatea Ta hotărâtoare

Binevoit-a să-mi coboare

Spre moarte firea vecinic vie,

Ca ea din haina pământească

Prin moarte să se slobozească

Şi iar în slava Ta să vie!

O, Duh Preasfânt şi negrăit!

Eu ştiu că-a mele închipuiri

Sărace sunt de zugrăvit,

Chiar umbra vecinicei măriri;

Dar dac-a Te mări se cade,

Apoi cel muritor nu poate

Altmintrelea să Te mărească

Decât cu gându-n înălţime

Mărturisind a sa micime,

Cu lacrimi să Te mulţumească.

Noiembrie 1911

Mihail Cosma

Biografie

Mihail Cosma (pseudonimul literar al lui Cosma Moise) (14 aprilie 1922, Ploieşti - 28 ianuarie 1978, Bucureşti) - poet, prozator şi traducător. Este fiul Dariei şi al lui Ioan Moise.

Urmează studii de filosofie şi drept la Universitatea din Bucureşti, absolvite în 1945. Debutează cu versuri în 1937, în „Porunca vremii”, colaborând apoi şi la „Universul literar”. Lansat sub semnătura M.I. Cosma, publică în „Vremea” (1943) şi „Dacia rediviva” (1942-1944). Debutează editorial în 1944, cu volumul Geode, semnat tot M.I. Cosma; semnând ulterior Mihail Cosma, a dat naştere la confuzii între el şi scriitorul devenit poetul de limbă franceză Claude Sernet (1902-1968), care folosise acelaşi pseudonim.

Alături de Ioan Cutova, Ion Frunzetti, Victor Toroynopol şi Margareta Dorian, este laureat al Premiului Editurii Forum, cu volumul Pâinea pădurii, tipărit în 1945. Colaborează, în primii ani de după război, la „Scânteia tineretului”, „Tinereţea”, „Lumea”, „Naţiunea”, „Vrerea”, mai târziu la „Flacăra”, „România literară” etc. Lucrează ca redactor la „Scânteia” (1945), „Tinereţea” (1946-1947), „Vestea nouă” (1946-1948), „România literară” (1947-1951), la Studioul Cinematografic „Alexandru Sahia” (1951-1953) şi este angajat pentru scurtă vreme la Editura Cartea Rusă. Duce o existenţă discretă, boemă şi vă­deşte inapetenţă pentru ocupaţiile profesionale constrângă­toare, incapacitatea sau lipsa de interes pentru o carieră ordonată, preferând expedientele, provizoratul.

Geode se situează în descendenţa unui anumit simbolism elegiac, nu lipsit de muzicalitate, dar văduvit de vigoare, vă­dind un lirism reticent faţă de evoluţiile moderniste şi desuet faţă de tonul poetic al momentului. Sunt sesizabile răzleţe accente argheziene, ecouri ale sonorităţilor din poemele „parnasiene” ale lui Ion Barbu. Preponderentă e peisagistica menită să preia discret rezonanţele emoţiei. Recuzita urban-modernă, care va fi masiv manipulată în următorul volum (ziare, fumuri, furnale, sirene, blocuri), se iveşte şi în Geode. Pâinea pădurii pare rezultatul unui efort mimetic - izbutit - de raliere la viziunea dinamitardă şi maniera generaţiei de poeţi pe cale de afirmare la mijlocul deceniului al cincilea (Constantin Tonegaru, Geo Dumitrescu, Ion Caraion etc.).

În unele poeme e prezent tonul baladesc, de­clamator (Balada minerilor), aiurea - peisagistica rural-autumnal-vesperală, de sugestie intimistă, cvasibacoviană (Cuvinte simple). După mai bine de două decenii în care a publicat numai traduceri din limba rusă, Cosma revine ca poet cu mai multe plachete de interes estetic minor, conforme temperamentului său liric autentic, agreabile pe alocuri, dar comune, vădind meşteşugul, nu însă şi inspiraţia.

Întrucâtva remarcabile sunt Baladele vânătorului de balene (1972), poeme cu referire burlesca la Moby Dick de Herman Melville şi la alte naraţiuni mari­năreşti sau de aventuri în spaţiu exotic, maritim ori circum­polar, care se articulează într-un scenariu alegoric, cu „înţelesuri” moral-existenţiale. Se percep rezonanţe şi o imagistică amintind de Leonid Dimov, dar răzleţ, fără coerenţa de ansamblu şi fără geniul poetic al acestuia. E invocată „lapona Enigel”, dar tonul şi maniera poemelor amintesc mai degrabă de Alexandru A. Philippide, uneori de verva ludică a lui Gellu Naum din Cartea cu Apolodor (volumul cuprinde de altfel şi o Odă pinguinilor papuani). O voie bună irepresibilă perturbă tratarea adecvată a subiectelor voite grave. Volumul este în mare parte un „con­glomerat livresc” (Leon Baconsky), nu lipsit de o anumită savoare.

Joc de fluturi (1969), Circul feeric (1973) şi Panerul cu licurici (1976) cuprind „versuri pentru cei mici”. Cantonierul galactic (1971) e o carte de proză ştiinţifico-fantastică.

Opera literară

·         Geode, Bucureşti, 1944;

·         Pâinea pădurii, Bucureşti, 1945;

·         Inefabila Arcadie, Bucureşti, 1969;

·         Joc de fluturi, Bucureşti, 1969;

·         Cantonierul galactic, Bucureşti, 1971;

·         Baladele vânătorului de balene, Bucureşti, 1972;

·         Circul feeric, Bucureşti, 1973;

·         Iubire perenă, Bucureşti, 1974;

·         Panerul cu licurici, Bucureşti, 1976;

·         Trandafirul şi infinitul, Bucureşti, 1976.

Traduceri

·         I.S. Turgheniev, Prima iubire, Bucureşti, 1945; Opere, VII, Bucureşti, 1957 (în colaborare cu Ştefana Velisar-Teodoreanu şi Izabella Dumbravă), VIII, Bucureşti, 1957 (în colaborare cu Rose Hefter şi B. Dumitru); Apele primăverii, Bucureşti, 1963 (în colaborare); Prima iubire. Turn, Bucureşti, 1971 (în colaborare cu Ştefana Velisar-Teodoreanu şi Mihail Sevastos);

·         Z. Alexandrova, Ursuleţul meu, Bucureşti, 1955;

·         A. Şişkina, Despre analiza psihologică în proza postbelică, Bucureşti, 1956 (în colaborare cu G. Corenco).

Privelişti pentru o domniţă medievală. Blazon 

Pădure smaraldină, pe care fremătase

Amurgul unui soare temut de hiacint,

Şi crini de-nsingurare sau limpede mătase

În glastre chinuite de-un glorios argint.

Castel cu ziduri moarte şi trudnice arcade,

Şi zare biruită de-un lăturalnic drum:

(- Priveşte-adânca noapte cum, fără margini, cade

Pe liniştea cu stele cucernice de scrum).

O stranie şi verde cunună de ferigă

Umbrind, pe culmi de aur, regatul fără nor,

Şi punte mohorâtă, în searbăda verigă;

Pe-un neted turn de stâncă; amarul Koh-I-noor.

- Acolo, înserarea e cea din urmă ţară

Cu lebede cărunte şi lacuri de safir;

Căci vremuri de-ntuneric, spre tine, se-nălţară

Mărindu-ţi amintirea cu-n negru trandafir.

Poveşti nelămurite, prin gândul tău, gemură,

Înfiorând, albastru, un zbor necunoscut;

Resfrângeri potolite undi-vor sub armură,

Şi neguri vor descinde pe gârbovul meu scut

Încât, prin întomnarea cărărilor înguste

Când luna va descreşte pe-un vânăt orizon,

Spre calda cruciadă a zorilor înguste

Voi rătăci, fugarnic, eternul tău blazon.

Prefata pentru un baedecker 

Atlas geografic cea mai frumoasa poezie

zambet acid peste oceane si trenuri

viata sau succesiune de gari si debarcadere

duc gandul mai departe dupa cum un hamal o valiza.

?

urmãresc viaþa pe hartã

zilele compun tratate de geografie

caut la tabla de materii

unde voi fi mâine

Tudor Arghezi

Date biografice Tudor Arghezi

Tudor Arghezi s-a nascut la Bucuresti, la 23 mai 1880, numele sau adevarat fiind IonN.Theodorescu. Pseudonimul Arghezi provine, dupa cum marturiseste insusi poetul, de la numele vechi al Argesului, Argesis.

Clasele primare le face la Scoala "Petrache Poenaru" din Piata Amzei, gimnaziul la "Dimitrie Cantemir", iar liceul la "Sf.Sava", unde locuieste la internat si se intretine singur. Se imprieteneste cu Gala Galaction (Grigore PisculescU) intr-o perioada grea a vietii sale.

Debuteaza la o revista obscura, "Linia dreapta" cu articolul "Vers si poezie", iar ca poet publica la varsta de 16 ani in revista lui Al.Macedonski, "Liga ortodoxa", poezia "Tatalui meu", sub pseudonimul Ion Theo. Macedonski il recomanda intr-un articol ca pe un poet care "rupe cu o cutezanta fara margini [] cu toata tehnica veche a versificarii, toate banalitatile de imagini si de idei". in 1896 ii apar in aceeasi revista 15 poezii si il cunoaste pe Caragiale si pe pictorul Stefan Luchian. intre anii 1897-1898 colaboreaza la "Revista moderna" si "Viata noua" a lui Garabet Ibraileanu si semneaza pentru prima oara cu pseudonimul care va deveni celebru, Tudor Arghezi. in 1899 se retrage la Manastirea Cernica, langa Bucuresti, cu numele de losif, fiind hirotonisit diacon la Mitropolie un an mai tarziu, unde va colabora la traducerea unor carti religioase. in 1905 pleaca in Elvetia, apoi, renuntand definitiv la viata monahala, urmeaza aici o scoala de meserii si munceste pentru a se intretine. in 1911 se intoarce in tara, scrie si publica poezii in revistele vremii. in 1916 se casatoreste cu Paraschiva Burda, cu care are doi copii: Dorrinica-Mitzura si losif-Barutu. intre anii 1918-1919 este arestat si intemnitat la Vacaresti, impreuna cu Ioan Slavici fiind acuzati de colaborationism, pentru eliberarea lor intervenind Nicolae Iorga.

Primul volum de poezii apare foarte tarziu, in 1927, la varsta de 47 de ani, avand un titlu sugestiv - "Cuvinte potrivite"-, care-1 impune definitiv in literatura romana, dupa care publica si alte volume de versuri, romane, numeroase articole.

Tudor Arghezi impune in literatura romana o specie literara noua, "tableta" si editeaza mai multe reviste si ziare, cum ar fi:. "Cronica", "Cuget romanesc", "Natiunea", "Bilete de papagal". in 1955 este ales membru al Academiei Romane, fiind distins cu numeroase premii pentru literatura, intre care Premiul International Herder(1965).

Moare la 14 iulie 1967 si este inmormantat in gradina casei sale de la Martisor, iar in epitaful alcatuit de poet este mentionat: "Tudor Arghezi / nascut la 21 (?) mai 1880 in Bucuresti / cu origine pamanteasca din Gorj / Stins si inhumat aici la Martisor".

Opera

Volume de poezii: "Cuvinte potrivite" - 1927, "Flori de mucigai"- 1931, "Versuri de seara" - 1935, "Hore"- 1939, "Una suta una poeme" - 1947, "1907 - Peizaje" - 1955, "Cantare omului" - 1956, "Stihuri pestrite" - 1957, "Frunze"- 1961, "Poeme noi" -1963, "Cadente" - 1964, "Silabe" -. 1965, "Ritmuri" - 1966, "Noaptea"-967,

Volume de proza: "Icoane de lemn" - 1929, "Poarta neagra" -1930, "Bilete de papagal"- 1946, "Cu bastonul prin Bucuresti"- 1962,

Romane: "Ochii Maicii Domnului" - L934, "Cimitirul Bunavestire" -1936, "Lina" - 1942.

Restituiri

N-au mai rămas prea multe de-nvins şi de ştiut.

Şoseaua se strâmtează, cărările se-mbină.

Le simţi apropiate din ce în ce mai mult,

Ca spiţele din roată, crăpate de lumină.

Ne-apropiem. Văzduhul miroase-a vechi prin noapte,

Flori vechi răsar de-a pururi cu vechile lumini.

Un abur slab se cerne, un cer spoit cu lapte,

Departe,-n orizonturi, se naşte prin tulpini.

E-o insulă? un munte? o apă? un deşert?

De ce-ar sfârşi-n pustie călătoria noastră?

Ne-a mai rămas s-ajungem, acolo, poate-un sfert

Din calea străbătută, jos verde, sus albastră.

Să ne oprim? Un cântec ne vine de la han.

E vinul bun şi patul adânc şi tu eşti dulce.

Şi-ai vrea, învăluită în părul tău bălan,

Pe jaruri carnea noastră, de vie, să se culce.

Nu. Mână crâncen, timpul tu sparge-l cu potcoava,

S-apropiem vecia mai repede de noi.

Păstrează-ţi sărutarea, ca florile otrava,

Ca să o dăm ţărânii întreagă înapoi.

De când mă ştii

De când mă ştii, am luat asupra mea

Povara-ntodeauna, Doamne, cea mai grea.

Şi tot urcând în coastă, vream s-arăt

Că nu mă dau poverile-ndărăt.

O suferinţă între alte două

N-am socotit-o suferinţă nouă.

Haide şi tu, aşează-te-n spinare.

Mă simt voinic. Pe cine ce-l mai doare?

Cine-i străin şi singur, cine?

Să urce-n cârcă, pe şamar, la mine.

Hai, ticăloşii, blânzii, toţi de-a valma,

Câţi aţi întors obrazul, câţi l-aţi bătut cu palma,

Însărcinare, poate, am de la Satan

Să vă ridic la cer prin uragan.

Sunt robul vostru, hotărât de sus,

Să fiu caricatura lui Isus.

De câţi în seamă mi v-a dat

Vreau să răspund pe faţă şi curat.

Nu-l uit pe cel ce pâine dă şi nici

Pe cel ce dă cătuşe, pravilă şi bici.

Sunteţi ai mei, şi răi şi buni. Veniţi.

Dator sunt să vă fac şi fericiţi.

Dar ostenit în drumul meu îngust,

Că sunt ales la milă cu dezgust,

Scârbit de om, jignit de omenire,

Să-mi duc poverile la mântuire,

Aş căuta zadarnic a-nţelege

De ce mi-ai pus porunci de-atare lege.

Eu, Doamne, le-am primit şi mă supun,

Stăpâne drag, gingaş ca un lăstun.

Vreau să te-ntreb: când m-ai ales, ai fost nebun?

Prietenul sufletesc

Dacă-l întrebi de sănătate,

El stă cu buzele umflate.

Dacă-l opreşti cumva la masă,

Zice că supa e prea grasă

Şi, încă de la început,

Bucatele nu i-au plăcut.

Îi dai ţigare şi-l surprinzi

C-aşteaptă să i-o şi aprinzi.

Te-ntreabă cît cîştigi din meserie

Şi cît plăteşti semestrul de chirie.

Se pare că ar fi avut

Şi gîndul la un împrumut.

La urma urmei, dacă n-ai peşin,

S-ar mulţumi cu mai puţin.

Zici “dumneata”, el zice „tu”,

Zici „ba”,

El zice „da”.

Nevastă-ta îi pare pricepută,

Dar, după faţă, cam trecută.

Nu ştie ce-ai că ai albit

Şi te găseşte mai slăbit.

Cum te-nţelegi cu socrii şi cu fata?

De unde-ai cumpărat cravata?

De mult nu se mai poartă cu dungi şi picăţele:

-“De-i trece pe la mine, ţi-arăt pe ale mele.”

-„Mai scrii la vre o carte?”

-„Ce te-ai mutat aşa departe?”

De-ai sta-n oraş, ai fi-nţeles

Că ar veni la masa ta mai des.

Ce te gîndeşti să faci la vară,

Vă el şi-o va petrece tot la ţară.

Te uiţi la ceas, că s-a făcut tîrziu.

Ce să-i mai dai să scapi? Vre un rachiu?

Dar vizita se prea lungeşte.

Să-i spui ceva răstit, mai româneşte?

S-a-ntunecat, se face unsprezece,

Şi prietenul tău tot nu vrea să plece.

Nu prea se simte bine:

La noapte poate c-ar dormi la tine.

Te scoli, te strîmbi, el stă, puţin îi pasă.

N-are măcar cei şapte ani de-acasă.

Maria Banuş

Biografie Maria Banuș

Nastere: 10 aprilie 1914, București
Deces: 14 iulie 1999

Maria Banuș a fost o poeta, traducatoare și eseista din Romania, de origine evreiasca.

S-a nascut la 10 aprilie 1914 in Bucuresti. Face liceul la Institutul „Pompilian" din Calea Rahovei, apoi urmeaza, intre 1931 si 1934, cursurile Facultatii de Drept si ale Facultatii de Litere a Universitatii din Bucuresti.

Debuteaza inca din 1928 cu poezie in cunoscuta revista argheziana „Bilete de papagal", apoi publica frecvent poezii originale, traduceri, eseuri, indeosebi in revista „Azi", condusa de Zaharia Stancu. in 1937 debuteaza editorial cu volumul Tara fetelor, volum despre care criticul literar George Calinescu va scrie ca exprima „cu ingenuitati carnale aproape teribile uneori" vitalitatea tinerei poete. Dupa al doilea razboi mondial prezenta poetei va fi tot mai activa, atat in coloanele revistelor („ Viata Romaneasca", unde un timp este redactor, „Gazeta literara", „Romania literara"), cat si in librarii.

Publica volume de poezie, teatru, proza, literatura de calatorie, memorialistica, literatura pentru copii, traduce foarte mult (poetei ii datoram printre altele o excelenta antologie Din poezia de dragoste a lumii); opera sa este de asemenea tradusa in limbile de circulatie si in alte, diferite, limbi straine, facandu-se cunoscuta ca o reprezentanta de seama a poeziei romanesti a momentului. Meritele cuvenite s-au concretizat in diferite premii, dintre care mentionam doar Premiul Special al Uniunii Scriitorilor pe 1986 si Premiul International „Gottfried von Herder", in 1989.

Poet a a reusit sa fie - si aceasta dovedeste forta creatiei sale - mereu in pas cu epoca literara strabatuta. Daca inceputurile poeziei, evidente mai ales in primul volum al Mariei Banus, inclina catre acea voluptate a „ingenuitatii carnale", exprimata simplu, fara artificii compozitionale, perioada de dupa al doilea razboi mondial inseamna in lirica poetei o racordare la spiritul epocii, platind deopotriva tribut- cu mai mult talent decat alti contemporani - comenzii sociale. Poezia de rezistenta a Mariei Banus se va gasi insa in volumele de deplina maturitate artistica, in care textul, ajuns uneori deliberat denotativ, capata valori artistice superioare prin sensurile adanci, de tip parabolic aproape, pe care le si subsumeaza. Ultimele volume de poezii, indeosebi cel publicat in 1990, vin parca sa sintetizeze o voce lirica in elementele ei caracterizante si diferentiatoare totodata.

Criticul literar Nicolae Manolescu prezinta particularitatile acestei poezii, astfel: „Unde mi se pare a reusi Maria Banus, din ce in ce mai bine, este in acest sarbatoresc al fiabilitatii, al inconsistentei si, in definitiv, al mortii, care devine spectacol inalt - luminat de tristete, dar un spectacol, joaca amara, dar o joaca. Instinctul ludic n-a lipsit niciodata din versurile poetei () dar el este valorificat acum intr-o materie contrastanta. Poezia Mariei Banus a devenit, in sensul arghezian, un joc de-a v-ati ascuns, emotionant si tulburator".

Volume de versuri:

Tara fetelor, Bucuresti, Editura Cultura poporului, 1937;
Bucurie, Bucuresti, E.P.L.A., 1949;
Fiilormei, Bucuresti, E.S., 1949;
Despre pamant, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1954;
Tie-ti vorbesc, America!, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1955;
Se arata lumea, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1956,
Torentul, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1957;
Magnet, Bucuresti, E.P.L., 1962;
Metamorfoze, Bucuresti, E.P.L., 1963;
Diamantul, Bucuresti, E.P.L., 1965;
Tocmai ieseam din arena, Bucuresti, E.P.L., 1967;
Portretul din Fayum, Bucuresti, Editura Eminescu, 1970;
Oricine si Ceva, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1972;
Noiembrie Inocentul, Bucuresti, Editura Eminescu, 1981;
Orologiu cu figuri, selectie de autor, Bucuresti, Editura Eminescu, 1984;
Carusel, volum antologic in colectia „Biblioteca pentru toti", Bucuresti, Editura Minerva, 1989;
Fiesta, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1990.

Cantec de leganat genunchii, aparut in volumul Tara/etelor, Bucuresti, Editura Cultura poporului, 1937.
Rasnita a aparut in volumul Portretul din Fayum, Bucuresti, Editura Eminescu, 1970.
Neasteptatul a aparut in volumul Fiesta, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1990.
Caine de credinta a aparut in volumul Fiesta, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1990.

Veghe

Mă-mpac cu frunza care cade,

Mă-mpac cu anii ce se duc,

Mă-nchin spre tinerele mlade

Şi mă alin cu fraged suc.

Mă-mpac cu gândul c-o să vină

Un ceas când lunca va cânta –

Şi-mbujorată de lumină

Eu n-am să fiu în preajma ta.

Mă-mpac cu tot ce nu se-ntoarce,

Alung acel străvechi fior

Ce-ntreabă: cum să se îmbarce

Spre veşnicii, atâta dor?

Mă-mpac cu unda trecătoare,

Mă-mpac cu datina ţărânii,

Ce ne va duce de sub soare

Aşa cum ni se duc bătrânii.

Dar cât va arde-n mine focul

Slăvitei vieţi – ca-n alte dăţi

Eu nu m-aplec, nu-mi frâng mijlocul

În faţa vechii nedreptăţi.

Eu nu mă-mpac cu cel ce minte,

Striveşte semenul şi-l fură,

Pe duşman nu-l cat la cuvinte,

Ci după fapt îi iau măsură.

Eu nu mă-mpac cu cel ce schimbă

Surâs şi lacrimă-ntr-o marfă,

Nu-l cred pe diavol când îşi plimbă

Un deget îngeresc pe harfă.

Cu cel ce revărsarea vieţii

O vrea întoarsă în pământuri

Şi smulsă floarea tinereţii

Ca frunza veştedă în vânturi,

Cu cel ce unda-nvolburată

O vrea ucisă la izvoare,

M-oi război neîmpăcată

Atât cât voi avea suflare.

Atât cât îmi e dat norocul

Să simt ţărâna sub călcâie,

Slăvitei vieţi păzi-voi focul,

Înalt şi slobod să rămâie.

Primăvara-n crâng

Cu frunze negre, cu flori de soc,

Mă ţine primăvara-n loc,

În crângul mic pe care-l ştii

Cu dragostile fumurii.

De iarbă crudă şi de lut

Mi s-a făcut dor neştiut,

Obrazul la pământ l-am pus

Să-mi amintesc de-un dor apus.

Dar altcum inima-i zvâcnea,

Pământului, sub faţa mea,

Îndepărtate ţări şi ape

Veneau din toate, mai aproape.

Am pus urechea la pământ,

Să prind o pulbere de cânt,

Dar firul mic, ca de vioară,

Un cântec larg mi-l împresoară.

De sub culcate ierburi, iată,

Dă zvon ţărâna zbuciumată,

Tovarăşi mulţi, în marşuri grele,

Din ţări cu scrâşnet de zăbrele.

...............................................

Cu faţa-n iarbă, la pământ,

Mă ţine crângul fremătând,

Nu crângul mic, pe care-l ştii

Unde-aşteptam demult să-mi vii,

Ci crângul tot unde ne-ncape

Şi dor, şi pasăre, şi ape,

Nu primăvara ta şi-a mea,

Mai firavă ca lacrima,

Ci cântul larg ce ne-nfăşoară

Plapânda strună de vioară,

Ci hora soarelui şi-a lunii

Cu toată primăvara lumii.

Gelozie

Ai ochi fascinatori de şarpe.

Ai ochii verzi ca lacul blestemat

În care-atraşi de mişcătoare ape

Atâţia trecători s-au înecat.

Ai ochii verzi şi-atât de mincinoşi...

Când mă opresc şi-i cercetez de-aproape

Eu văd în ei un chip ciudat

Pe care tu-l păstrezi în taina-ntunecatelor lor ape.

Un chip ciudat, un chip ce nu-i al meu

Şi mă căznesc să aflu-al cui e oare.

Cine-i străina care-mi fură gândul tău

Şi ochii tăi cu ape mişcătoare?

Când văd privirea ta nepăsătoare

Ţigara stinsă-n colţul gurii, mută,

Cum o urăsc pe-acea necunoscută

Din ochii tăi cu ape mişcătoare!

Adrian Paunescu - Focul vinat de Serghei Esenin

Serghei Esenin - Poezii

TEATRU/FILM 14 Iulie

Robert Thomas - Opt femei | Teatru radiofonic

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 14 Iulie

Driving On The ROOF! | Funny Clips | Mr Bean Official

GÂNDURI PESTE TIMP 14 Iulie

Madame de Stael - Citate:

Tudor Arghezi - Citate:

SFATURI UTILE 14 Iulie

5 remedii sigure si naturale contra parazitilor intestinali | Eu stiu TV