MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 28 IULIE 2020
PARTEA A DOUA - RELIGIE ORTODOXĂ
RELIGIE ORTODOXĂ 28 Iulie
Sf Ap și Diaconi Prohor, Nicanor, Timon și Parmena; Sf Cuv Pavel de la Xiropotamu
În aceasta luna în ziua a douazeci si opta, pomenirea Sfintilor Apostoli si diaconi: Prohor, Nicanor, Timon si Parmena.
Sfintii Apostoli din cei 70 Prohor, Nicanor, Timon si Parmena au fost printre primii diaconi ai Bisericii lui Hristos.
In Faptele sfintilor Apostoli (6, 1-6) se spune ca sfintii doisprazece Apostoli au ales sapte barbati plini de Duhul Sfânt si de intelepciune – Stefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena si Nicolae – si i-au hotarât in slujba de diaconi.
Sfanta Biserica face pomenirea lor împreuna in aceasta zi de 28 iulie, chiar daca ei au propovaduit cuvântul credintei si marturiseau pe Domnul Iisus Hristos Fiu al lui Dumnezeu si om desavârsit in locuri si timpuri diferite.
În zilele Sfinţilor Apostoli, după Înălţarea Domnului şi după primirea Sfântului Duh, pe când încă nu se răspândiseră ei prin toată lumea la propovăduirea lui Hristos şi bisericile credincioşilor din Ierusalim se înmulţiseră, s-au ales spre slujba diaconiei aceşti şapte bărbaţi plini de Sfântul Duh şi de înţelepciune: Ştefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena şi Nicolae Antiohianul. Şi rugându-se Sfinţii Apostoli, şi-au pus mâinile peste dânşii şi i-au făcut diaconi. Dintre aceştia, pomenirea Sfântului Intâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan se cinsteşte la 27 decembrie, a Sfântului Filip la 11 octombrie, iar pomenirea celorlalţi – afară de Nicolae, care nu este scris în numărul sfinţilor –, Sfânta Biserică s-a obişnuit a o prăznui în ziua de astăzi, deşi ei s-au săvârşit prin pătimire în vremi osebite, propovăduind apostoleşte pe Hristos în felurite locuri.
Sfântul Prohor a urmat mai întâi Sfântului Mai Marelui Apostol Petru, împreună cu ceilalţi ucenici, mai înainte de Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi a fost pus de el episcop al cetăţii Nicomidiei, în ţara Bitiniei, precum adevereşte despre aceasta fericitul Simeon Metafrast, în viaţa Sfântului Apostol Petru, de la 29 iunie. Apoi, după Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Prohor a fost multă vreme împreună călător şi părtaş al ostenelilor Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, cercetând multe ţări împreună cu dânsul şi suferind dureri şi chinuri de la cei necredincioşi, pentru buna vestire a lui Hristos. El a fost surghiunit cu dânsul şi în insula Patmos şi cele ce-i spunea Cuvântătorul de Dumnezeu, Ioan, din descoperirea lui Dumnezeu, pe acelea le scria din gura lui. După aceea, iarăşi s-a ostenit în cetatea Nicomidiei, în care a fost întâi episcop, întorcând pe oamenii cei rătăciţi la Hristos Dumnezeu şi înmulţind biserica cea nou adunată. Şi mergând în Antiohia, s-a sfârşit muceniceşte, fiind ucis de cei necredincioşi pentru propovaduirea lui Hristos.
În aceeaşi zi în care a fost ucis cu pietre Intâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, după cum este scris în Faptele Apostolilor, a fost prigoană mare asupra Bisericii Ierusalimului şi a fost ucis şi Sfântul Nicanor împreună cu două mii de oameni, care crezuseră în Hristos. Iar felul uciderii se pomeneşte în canon, căci fiind înjunghiat de iudei ca o oaie, s-a jertfit lui Hristos.
După slujba diaconiei, Sfântul Timon a fost pus de Sfinţii Apostoli episcop al cetăţii Vostrichia din Arabia şi, propovăduind numele lui Hristos, a pătimit multe de la iudei şi de la elini. Fiind aruncat într-un cuptor încins, a ieşit din foc nevătămat. Iar în Prologul roman cel mucenicesc se spune despre dânsul, că, după nevătămarea focului, fiind răstignit pe cruce, s-a sfârşit.
Sfântul Parmena, săvârşind slujirea cea încredinţată lui de Apostoli, întru propovaduirea cea plină de credinţă, a murit înaintea ochilor apostolilor, fiind îngropat de dânşii şi plâns cu smerenie. însă sunt unii care spun despre dânsul că a avut sfârşit mucenicesc şi s-a încununat cu cununa mucenicească.
Sfantul Prohor l-a însotit mai intâi pe sfantul Apostol Petru si a fost facut de acesta episcop in cetatea Nicomidia. Dupa Adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, Prohor a devenit insotitor si impreuna-lucrator al sfantului Apostol Ioan Teologul, si impreuna cu acesta a fost sunghiunit in insula Patmos. Aici sfantul Prohor a scris cartea Apocalipsei dupa dictarea inspirata a sfantului Ioan, Apostolul cel Iubit. La intoarcere in Nicomidia sfantul Prohor a converitit multime multa de pagâni la Cristos, si din aceasta pricina a primit cununa muceniciei. (Alte imagini cu sfantul Prohor impreuna cu sfântul Ioan Teologul.)
Sfantul Nicanor a primit mucenicia in aceeasi zi in care sfantul întaiul-mucenic si arhidiacon Stefan (praznuit la 27 decembrie) si multi alti crestini au fost ucisi cu pietre.
Sfântul Timon a fost asezat de Apostoli episcop al cetatii Bastoria in Arabia, si acolo a patimit multe de la evrei si pagâni pentru predica Evangheliei. A fost aruncat intr-un cuptor aprins, dar puterea lui Dumnezeu a facut sa iasa nevatamat. O traditie occidentala spune ca sfântul Timon a murit rastignit.
Sfantul Parmena a predica cu inflacarare pe Hristos in Macedonia. A murit de o boala care l-a lovit. Dar exista si o traditie conform careia sfântul Parmena a primit cununa muceniciei cândva pe la sfârsitul domniei împaratului Traian (98-117).
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Evstatie, cel din Ancira.
Acest sfânt era ostas si, fiind adus înaintea lui Cornelie guvernatorul Ancirei, a marturisit slobod si cu îndrazneala pe Hristos. Pentru aceasta a fost batut fara mila, si patrunzându-i gleznele l-au târât de la cetatea Ancirei pâna la râul Sangarul, urmat si privit de guvernator. Si acolo, bagându-l într-o racla, l-au aruncat în râu. Iar din voia lui Dumnezeu un înger a scos la uscat racla în care se afla sfântul sanatos, cântând psalmul acesta: „Cel ce locuieste în ajutorul Celui Preaînalt…” Dupa aceea aflând aceasta guvernatorul si rusinându-se, scoase sabia si se omorî singur. Iar sfântul mucenic rugându-se si împartasindu-se cu dumnezeiestile Taine printr-un porumbel trimis din cer si multumind lui Dumnezeu, si-a dat sufletul în mâna îngerului cel care îl scapase din râu. Si au fost îngropate cinstitele lui moaste în cetatea Ancirei.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Pavel, întemeietorul Manastirii Xiropotamu din Sfântul Munte Athos.
A opta în ierarhia athonită, mănăstirea Xiropotamu este închinată Sfinţilor 40 de mucenici din Sevastia. Denumirea de Xiropotamu – „pârâul sec” – a luat-o de la locul unde s-a nevoit Sfântul Pavel, după tradiţie, ctitorul aşezământului.
Pe drumul care duce din portul Dafni spre Kareia, pe un platou ce domină partea de apus a Athosului, orice pelerin athonit va întâlni în calea sa Mănăstirea Xiropotamu („pârâul sec”).
Istoricul Ptolemeu (sec. II d.Hr.) afirmă că pe locul mănăstirii de astăzi se afla vechea cetate Stratonikia. Se pare că cetatea a continuat să existe şi în timpul stăpânirii împăratului Iustinian (527-565), dar a fost distrusă de năvălirile arabilor.
După tradiţie, mănăstirea a fost întemeiată de împărăteasa Pulheria, care ar fi zidit aici cu banii ei, în anul 424, un mic schit, donând părţi din moaştele celor 40 de Mucenici din Sevastia.
Drept ctitori mai sunt cinstiţi împăraţii Constantin al VII-lea Porfirogenetul (912-959) şi Roman I Lecapenul (919-944). Cei doi au rezidit mănăstirea, grav avariată la acea dată. Împăratul Roman a dăruit atunci mănăstirii o bucată din Lemnul Sfintei Cruci. Este cel mai mare fragment din lume (31 cm înălţime, 16 cm lăţime şi 2,5 cm grosime) care se păstrează din Lemnul Sfintei Cruci, cu urmele unui piron cu care a fost răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Sfântul Pavel Xiropotamitul
Către sfârşitul secolului al X-lea, în istoria Sfântului Munte apare pomenit numele cuviosului Pavel, descendent al unei familii imperiale bizantine, fiul împăratului Mihail Rangabe al Bizanţului. Se crede că acesta este întemeietorul mănăstirii, fiind pomenit de trei ori în cel dintâi tipicon al Athosului de-abia în anul 970.
Se spune în viața Sfântului Pavel că, atunci când a venit în mănăstire și a cerut să fie făcut călugăr, starețul i-a spus: „Când îți va sta pieptenul în barbă, atunci te voi face călugăr”, căci Sfântul Pavel era spân (în Sfântul Munte este interzisă închinovierea tinerilor fără barbă). Atunci sfântul, luând un pieptene, l-a înfipt în pielea obrazului, zicând starețului: „Iată că îmi stă pieptenul în barbă!”. Văzând starețul dragostea lui pentru Dumnezeu și cunoscând cu duhul că va fi mare, l-a primit și l-a călugărit.
Sfântul Pavel a rezidit din temelie biserica cea mare şi chiliile, cu zidul de apărare. După aceasta, Sfântul Pavel s-a retras în pustie, așezându-se într-o vale, la poalele Athonului, unde a pus început mănăstirii care îi poartă astăzi numele.
Din secolul al XI-lea până în secolul al XIII-lea, Xiropotamu a fost unul dintre cele mai bogate aşezăminte monahale din Sfântul Munte.
Pe vremea ocupaţiei catolice a Bizanţului, mănăstirea a trecut prin crize economice şi incursiuni ale piraţilor. Din pricina unui incendiu devastator care a avut loc în anul 1280, mănăstirea a fost rezidită în 1282 de către împăratul Andronic al II-lea Paleologul. În secolele al XIV-lea şi al XV-lea, atât cârmuitorii bizantini, cât şi cei sârbi au susţinut mănăstirea prin tot felul de donaţii.
Transformată pe la 1407 în mănăstire idioritmică, aceasta decade, cu toate că primise câteva metocuri în peninsula Kasandra, în Halkidiki şi în Macedonia.
Contribuţii româneşti
După căderea Imperiului Bizantin, în timpul ocupaţiei turceşti, mănăstirea a avut de suferit din pricina atacurilor puternice venite din partea otomanilor, din pricina a două incendii din anii 1507 şi 1609 şi a unor neînţelegeri cu privire la stabilirea hotarelor cu mănăstirile învecinate.
Din pricina incendiilor devastatoare şi a prădării mănăstirii, evenimente petrecute în anul 1609, monahii au început să fie trimişi în afara Sfântului Munte spre a aduna sume de bani din Ţările române, purtând cu ei fragmente din Sfânta Cruce a Mântuitorului. În plus, cârmuitorii acestor ţări au fost de acord să doneze sume anuale mănăstirii Xiropotamu.
La Xiropotamu, primul ctitor român a fost voievodul Alexandru Aldea (1431-1436), care a dăruit mănăstirii în 1433 un ajutor anual de 3.000 de aspri. Neagoe Basarab (1512-1521) a zidit acolo o trapeză şi o pivniţă. Alexandru Lăpuşneanu (1552–1561 și 1564–1568) şi soţia sa Ruxandra au refăcut biserica.
Un ctitor de frunte este considerat a fi şi Mihnea Turcitul (1564–1601), care a închinat mănăstirea Plumbuita din Bucureşti, cu toate proprietăţile ei.
Chiar sultanul Selim I (1514-1519) a oferit ajutoare băneşti şi a acordat anumite privilegii tuturor mănăstirilor athonite, dar în chip aparte mănăstirii Xiropotamu. În anul 1611, patriarhul Timotei al II-lea a binecuvântat continuarea vieţii de obşte şi a conferit stareţului dreptul de a purta mantie purpurie. În anul 1671, Methodie al III-lea (1668-1671) a adăugat mănăstirii titlul de „stavropighie”.
Refacerea mănăstirii
Pentru restaurarea mănăstirii, monahul Chesarie Daponte a străbătut între anii 1757-1764 multe din oraşele şi satele româneşti, purtând cu sine fragmentul din lemnul Sfintei Cruci şi părticele din moaştele sfinţilor 40 de mucenici. El a primit danii în valoare de peste 7.500.000 piaştri.
Din banii pe care el i-a depus la Xiropotamu s-a reconstruit katholiconul, între 1761-1763. Tot pe atunci s-a făcut baptisteriul. În anul 1779 s-a ridicat clopotniţa şi mai apoi s-a construit din temelie aripa estică a zidului înconjurător al mănăstirii, s-au cumpărat clopote, iar în 1782 s-a realizat pictura bisericii centrale. La pictura katholikonului au contribuit financiar şi comercianţii greci din Braşov şi, deasemenea, românii şi bulgarii de acolo.
Epoca binefacerilor nu s-a încheiat însă cu Chesarie Daponte, ci ele au urmat în tot acest secol şi după aceea. În general, domnii fanarioţi au ajutat pe cât posibil nu numai mănăstirile greceşti, dar şi metoacele lor de aici, înzestrându-le permanent cu averi, şi având grijă să reînnoiască hrisoavele de danie. Aşa este cazul lui Alexandru Ioan Ipsilanti şi Alexandru Constantin Moruzi, doi domni care au ajutat mult Locurile Sfinte şi în hrisoavele cărora găsim numele domnitorilor de dinaintea lor care au făcut danii la Athos, danii pe care acum ei le-au înnoit. Daniile acestea se continuau din voievod în voievod, asigurând un venit constant pentru Mănăstirea Xiropotamu.
Mănăstirea astăzi
În anul 1952, Serviciul de arheologie elen a restaurat mai multe părţi ale mănăstirii afectate de incendiu. În anul 1974, un alt incendiu puternic a distrus complet paraclisul decorat cu fresce de către renumitul iconograf Panselinos.
Până în anul 1981, în mănăstire se ducea un mod de viaţă de sine. În acel an a fost instalat ca stareţ părintele Efrem Xiropotamitul, ucenic al părintelui Efrem Filotheitul (†1983). Astăzi, stareţ al mănăstirii este arhimandritul Iosif, conducând obştea de aproximativ 25 de călugări.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
VA URMA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu