MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 11 AUGUST 2020
PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; SFATURI UTILE
ARTE 11 August
MUZICĂ 11 August
Romantic Spanish Guitar Mix - Instrumental Music Romantic latino best hits (Background Music)
Best Dance Music - SALSA - MAMBO - LATIN CHA CHA CHA Nonstop - Boogie Dance Remix 80s 90s Legends
ЛУЧШИХ ПЕСЕН 2020 ГОДА - Самая известная русская песня 2020 - Лучшая русская музыка 2020 года
Soft Relaxing Romantic Guitar Music🎸Top 50 Guitar Love Songs Instrumental
POEZIE 11 August
Ion Barbu
Biografie
Ion Barbu pe numele sau adevarat Dan Barbilian (n. 18 martie 1895, Câmpulung-Muşcel, d. 11 august 1961, Bucureşti) a fost un poet şi matematician român. A fost unul dintre cei mai importanţi poeţi români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc.
Unicul fiu al magistratului Constantin Barbilian şi al Smarandei (n. Soiculescu), fiica de procuror. Pseudonimul care l-a facut celebru în poezie este, de fapt, numele originar al familiei, transformat printr-o latinizare curentă.
Studiile elementare şi gimnaziale le face la Câmpulung, Damineşti, Stâlpeni, Piteşti. Urmează liceul la Bucureşti. Demonstrează de pe acum deosebite aptitudini de mathematician. După ce-şi i-a licenţa (1921) obţine o bursă pentru doctorat în Germania. Talentul său matematic se manifestă încă din timpul liceului, elevul Barbilian publică remarcabile contribuţii în revistaGazeta matematică. Tot în acest timp, Barbilian îşi dezvoltă şi pasiunea pentru poezie. Între anii 1914-1921 studiază matematica la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, studiile fiindu-i întrerupte de perioada în care îşi satisface serviciul militar în timpul Primului Război Mondial. Cariera matematică continuă cu susţinerea tezei de doctorat în 1929. Mai târziu participă la diferite conferinţe internaţionale de matematică. În 1942 este numit profesor titular de algebră la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti. Publică diferite articole în reviste matematice.
În anul 1919, Dan Barbillian începe colaborarea la revista literară Sburătorul, adoptând la sugestia lui Eugen Lovinescu, criticul cenaclului ca pseudonim numele bunicului său, Ion Barbu. În timpul liceului îl cunoaşte pe viitorul critic literar Tudor Vianu, de care va fi legat prin una din cele mai lungi şi mai frumoase prietenii literare.
Debutul său artistic a fost declanşat de un pariu cu Tudor Vianu. Plecaţi într-o excursie la Giurgiu în timpul liceului, Dan Barbilian îi promite lui Tudor Vianu că va scrie un caiet de poezii, argumentând că spiritul artistic se află în fiecare. Din acest "pariu", Dan Barbilian îşi descoperă talentul şi iubirea faţă de poezie. Dan Barbilian spunea că poezia şi geometria sunt complementare în viaţa sa: acolo unde geometria devine rigidă, poezia îi oferă orizont spre cunoaştere şi imaginaţie.
Criticul şi prietenul său Tudor Vianu îi consacră o monografie, considerată a fi cea mai completă până în ziua de azi. Una din cele mai cunoscute poezii a autorului, După melci, apare în 1921 în revista Viaţa Românească. Tot în acest an pleacă la Göttingen (Germania) pentru a-şi continua studiile. După trei ani, în care a făcut multe călătorii prin Germania, ducând o viaţă boemă, se întoarce în ţară.
Ion Barbu, care nu s-a rezumat niciodată să fie un simplu poet descriptiv, nu se dezminte nici cu După melci, deşi aici îl surprindem că se pierde mai mult decît oriunde în amănunta exterioare.
Din poemele fabulative cu elemente de figuraţie din natură, capodopera rămîne însă Riga Crypto şi lapona Enigel, balada închipuită de Ion Barbu ca zisă de un menestrel, “la spartul nunţii, în cămară". Asistăm de astă dată la o dramă lirică, a cărei desfăşurare are loc în lumea vegetală a climatului boreal, implicînd erosul în forma unei conjuncturi extraordinar plasticizate. Povestea nefericitului Crypto, “regele-ciupearcă", este cîntată cu o gingăşie plină de gravitate. Pradă dragostei pentru mica laponă Enigel, oprită într-un popas de noapte în poiana sa de muşchi, în drumul cu renii spre păşunile de mai la sud, Crypto o îmbie să rămînă acolo, “în somn fraged şi răcoare", departe de soarele de care el se simte despărţit, prin “visuri sute, de măcel". Semnificativele versuri ale răspunsului, cu care Enigel îi respinge rugămintea, pentru că aspiră cu întreaga ei natură la solavitate, ne dau o imagine a nordului, hibernând cu cultul soarelui în suflet, de o putere expresivă adânc memorabilă.
Principiul, pe care se structurează arta poetică a lui Ion Barbu, în ultima etapă de manifestare a evoluţiei sale apare enunţat, aproape programatic, în versurile din bucata Joc secund într-un stil care ajunge să-fie caracteristic întregului ciclu, greu de descifrat prin natura excesiv sintetică a formulării, prin subiectivismul cu,totul arbitrar al analogiilor create, prin discontinuitatea imaginilor, prin opţiunea pentru cuvântul rar sau de specialitate matematică şi uneori chiar prin tendinţa de a se da cuvintele în context un alt sens decît acel pe care îl au în uzul comun.
La 11 august 1961, moare la spitalul “Vasile Roaită" din Bucureşti, bolnav de cancer la ficat.
“Ermetismul său i-a ucis orice spontaneitate şi i-a secat vâna. De vocaţie matematician, Ion Barbu s-a folosit pentru ermetizarea primelor redactări de procesul matematic al substituirii. Se ştie că în algebră, cifra cantitativă e înlocuită cu un simbol calitativ. Cuvântul obscur la Ion Barbu este necunoascuta algebrică, prin care se substituie sensul clar, misterul.”
Şerban Cioculescu
Dioptrie
Înalt în orga prismei cântăresc
Un saturat de semn, poros infoliu.
Ca fruntea vinului cotoarele roşesc,
Dar soarele pe muchii curs - de doliu.
Un saturat de semn, poros infoliu.
Ca fruntea vinului cotoarele roşesc,
Dar soarele pe muchii curs - de doliu.
Aproape. Ochii împietresc cruciş
Din fila vibrătoare ca o tobă,
Coroana literei, mărăciniş,
Jos în lumină tunsă, grea, de sobă.
Din fila vibrătoare ca o tobă,
Coroana literei, mărăciniş,
Jos în lumină tunsă, grea, de sobă.
Odaie, îndoire-n slabul vis!
- Deretecată trece, de-o mătuşe -
Gunoiul tras în conuri, lagăr scris,
Adeverire zilei - prin cenuşe.
- Deretecată trece, de-o mătuşe -
Gunoiul tras în conuri, lagăr scris,
Adeverire zilei - prin cenuşe.
Falduri
Somn mult, din pluşuri. Vid în stal.
Vegherea sticlei, drept cortină.
Îndepărtat, ca-ntr-o odihnă
Din membre limpezi, o cristal!
Vegherea sticlei, drept cortină.
Îndepărtat, ca-ntr-o odihnă
Din membre limpezi, o cristal!
Sub mături, fluturi şi urâturi
Mort - chipul meu, pe crengi de gâturi,
Un glas din ceruri cere: - Dacă
Ai face-oglinzile să tacă?
Mort - chipul meu, pe crengi de gâturi,
Un glas din ceruri cere: - Dacă
Ai face-oglinzile să tacă?
Din somn, din stofă sar deştept,
Smulg fierul scurt, îl duc la piept.
La ţărmul apelor de gală
Strig hidra mea, chilocefală:
Smulg fierul scurt, îl duc la piept.
La ţărmul apelor de gală
Strig hidra mea, chilocefală:
- Întemniţate William,
Cast hidrofil, te aşteptam
Să treci, maree, din oglindă
În luna frunţii, să te-aprindă;
Cast hidrofil, te aşteptam
Să treci, maree, din oglindă
În luna frunţii, să te-aprindă;
Student stufos, Bostonian,
Ceţoase Wilson William,
Îţi jur, ar face-o bună mină
Spini şase-n pielea ta marină!
Ceţoase Wilson William,
Îţi jur, ar face-o bună mină
Spini şase-n pielea ta marină!
(De şase ori, în ape grele
Sting fier aprins, până-n prăsele;
Fulger cedat, just unghi normal,
Cad reflectat, croiesc cristal.)
Sting fier aprins, până-n prăsele;
Fulger cedat, just unghi normal,
Cad reflectat, croiesc cristal.)
Piei, chip! Rămâi, cortină spartă,
Pătrată Spanie pe-o hartă,
Răpus, în mâini, pumnalul tras,
În fund ursuz, de zahăr ars:
Pătrată Spanie pe-o hartă,
Răpus, în mâini, pumnalul tras,
În fund ursuz, de zahăr ars:
Valuri frânte, gemene,
Ruptură de cremene,
Ruptură de cremene,
Ce gând târziu mă suflă-acu?
Să vântur nopţii "Bu-hu-hu"
Ca la un cântec, altădată?
Să vântur nopţii "Bu-hu-hu"
Ca la un cântec, altădată?
Se toarce vorba, închegată,
Cutia-încet se-ncuie-n piept,
În scrisul apei caut drept.
Cutia-încet se-ncuie-n piept,
În scrisul apei caut drept.
Oul dogmatic
E dat acestui trist norod
Şi oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare!
Şi oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare!
Cum lumea veche, în cleştar,
Înoată, în subţire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă şi cavou.
Înoată, în subţire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă şi cavou.
Din trei atlazuri e culcuşul
În care doarme nins albuşul
Atât de galeş, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.
În care doarme nins albuşul
Atât de galeş, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.
Dar plodul?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns
Acordă lin
Şi masculin
Albuşului în hialin:
Sărutul plin.
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns
Acordă lin
Şi masculin
Albuşului în hialin:
Sărutul plin.
*
Om uitător, ireversibil,
Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
Precum atunci, şi azi - întocma:
Mărunte lumi păstrează dogma.
Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
Precum atunci, şi azi - întocma:
Mărunte lumi păstrează dogma.
Să vezi la bolţi pe Sfântul Duh
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou - simbol ţi-l aduc,
Om şters, uituc.
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou - simbol ţi-l aduc,
Om şters, uituc.
Nu oul roşu.
Om fără sat şi om nerod,
Un ou cu plod
Îţi vreau plocon, acum de Paşte:
Îl urcă - în soare şi cunoaşte!
Om fără sat şi om nerod,
Un ou cu plod
Îţi vreau plocon, acum de Paşte:
Îl urcă - în soare şi cunoaşte!
*
Şi mai ales te înfioară
De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar
Ce singur scrie când să moară
Şi ou şi lume. Te-înfioară
De ceasul, galben necesar...
A morţii frunte - acolo-i toată.
În gălbenuş,
Să roadă spornicul albuş,
Durata-înscrie-în noi o roată.
Întocma - dogma.
De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar
Ce singur scrie când să moară
Şi ou şi lume. Te-înfioară
De ceasul, galben necesar...
A morţii frunte - acolo-i toată.
În gălbenuş,
Să roadă spornicul albuş,
Durata-înscrie-în noi o roată.
Întocma - dogma.
*
Încă o dată:
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-în el.
Şi nici la closcă să nu-l pui!
Îl lasă - în pacea - întâie-a lui,
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-în el.
Şi nici la closcă să nu-l pui!
Îl lasă - în pacea - întâie-a lui,
Că vinovat e tot făcutul,
Şi sfânt, doar nunta, începutul.
Şi sfânt, doar nunta, începutul.
Virgil Mazilescu
Biografie
Poet, eseist si traducator roman, Virgil Mazilescu s-a nascut pe 11 aprilie 1942 in comuna Corabia, judetul Olt. A urmat cursurile mai multor scoli primare si liceale din mai multe orase deoarece parintii isi schimbau des serviciul. A studiat la Cusmir, Turnu-Severin, Targu-Jiu, Dragasani si Bucuresti, unde a absolvit Liceul “Spiru Haret” in 1959.
In acelasi an se inscrie la Facultatea de Filologie, sectia limba si literatura romana, a Universitatii bucurestene. Obtine diploma de licenta in 1964 si se angajeaza ca profesor in judetul Giurgiu. Din 1966 activeaza ca bibliotecar la Biblioteca Municipala din Ploiesti, din 1968 ca secretar al cenaclului literar al Uniunii Scriitorilor condus de Miron Radu Paraschivescu, iar dupa 1970 este redactor al revistei “Romania literara”.
Virgil Mazilescu publica primele versuri in 1966, in suplimentul „Povestea vorbii” al revistei „Ramuri” din Craiova. Editorial a debutat doi ani mai tarziu cu volumul de poezii “Versuri”, volum ce a fost distins cu Premiul revistei „Luceafarul” pentru debut in anul 1968. A urmat culegerea “Fragmente din regiunea de odinioara” in 1970, in 1979 publica in noua serie "Hyperion” cel mai cuprinzator volum antum al sau, "Va fi liniste, va fi seara", iar in 1983 iese de sub tipar “Guillaume poetul si administratorul”.
Virgil Mazilescu a colaborat cu versuri la mai multe publicatii, la „Amfiteatru", „Gazeta literara", „Luceafarul", „Tribuna" si la „Romania literara". A realizat traduceri din opera unor autori ca Jean Amila, Jack Schaefer, Fernand Fournier-Aubry si Willa Cather. Virgil Mazilescu se stinge din viata pe 10 august 1984 la Bucuresti, si este inmormantat in cimitirul de la Manastirea Cernica.
In acelasi an se inscrie la Facultatea de Filologie, sectia limba si literatura romana, a Universitatii bucurestene. Obtine diploma de licenta in 1964 si se angajeaza ca profesor in judetul Giurgiu. Din 1966 activeaza ca bibliotecar la Biblioteca Municipala din Ploiesti, din 1968 ca secretar al cenaclului literar al Uniunii Scriitorilor condus de Miron Radu Paraschivescu, iar dupa 1970 este redactor al revistei “Romania literara”.
Virgil Mazilescu publica primele versuri in 1966, in suplimentul „Povestea vorbii” al revistei „Ramuri” din Craiova. Editorial a debutat doi ani mai tarziu cu volumul de poezii “Versuri”, volum ce a fost distins cu Premiul revistei „Luceafarul” pentru debut in anul 1968. A urmat culegerea “Fragmente din regiunea de odinioara” in 1970, in 1979 publica in noua serie "Hyperion” cel mai cuprinzator volum antum al sau, "Va fi liniste, va fi seara", iar in 1983 iese de sub tipar “Guillaume poetul si administratorul”.
Virgil Mazilescu a colaborat cu versuri la mai multe publicatii, la „Amfiteatru", „Gazeta literara", „Luceafarul", „Tribuna" si la „Romania literara". A realizat traduceri din opera unor autori ca Jean Amila, Jack Schaefer, Fernand Fournier-Aubry si Willa Cather. Virgil Mazilescu se stinge din viata pe 10 august 1984 la Bucuresti, si este inmormantat in cimitirul de la Manastirea Cernica.
Dormi, dragostea mea
Plânsul în oraş: mâini fricoase îşi schimbă într-ascuns culoarea –
şi încă o noapte Izabela va fi a dreptăţii, a nisipurilor
(respiraţia cavalerului printre cavaleri e cea mai galbenă).
şi încă o noapte Izabela va fi a dreptăţii, a nisipurilor
(respiraţia cavalerului printre cavaleri e cea mai galbenă).
Şi spre dimineaţă la castel – dacă s-ar auzi cântece: o cheie pe buze, oho,
şi pe trădare. Dulce strigăt. Sarea depusă la porţi. Spera să se
joace mai frumos (cavalerul, în depozite mari e sânge).
şi pe trădare. Dulce strigăt. Sarea depusă la porţi. Spera să se
joace mai frumos (cavalerul, în depozite mari e sânge).
Tu dormi, dragostea mea. Sunt singur, am inventat poezia şi nu mai am inimă.
Mâncau la o masă lungă şi bogată
mâncau la o masă lungă şi bogată
aşa după cum este
obiceiul prin părţile noastre răsăritene şi
pot să spun că m-au
întâmpinat cu un tulbure salut
cum să nu mă întâmpine cu un tulbure salut
mâncau
ce să facă
dar mai târziu m-au pierdut pe mare
ce să facă şi ei
visaseră trei zile şi patru nopţi
insule cu neveste frumoase
şi nevestele se ştie sunt ca sufletul
dar mai târziu m-au găsit în burta peştelui
despicau burţile peştilor pe rând căutându-mă
ce să facă şi ei
prietenii
aşa după cum este
obiceiul prin părţile noastre răsăritene şi
pot să spun că m-au
întâmpinat cu un tulbure salut
cum să nu mă întâmpine cu un tulbure salut
mâncau
ce să facă
dar mai târziu m-au pierdut pe mare
ce să facă şi ei
visaseră trei zile şi patru nopţi
insule cu neveste frumoase
şi nevestele se ştie sunt ca sufletul
dar mai târziu m-au găsit în burta peştelui
despicau burţile peştilor pe rând căutându-mă
ce să facă şi ei
prietenii
Vei auzi din nou: fii inima mea
vei auzi din nou: fii inima mea
simplu: deschizi doar nişte canale
care din obişnuinţă nu mai duceau nicăieri
apoi îţi arzi hainele
simplu: deschizi doar nişte canale
care din obişnuinţă nu mai duceau nicăieri
apoi îţi arzi hainele
o piele febril descheiată
încă om
mâine poimâine doar mărturia lui poate amintirea
cu haosul ei frăţesc: şi mai mic uriaş inima şi
aşadar aşadar devii a doua mea inimă
apropie-te
încă om
mâine poimâine doar mărturia lui poate amintirea
cu haosul ei frăţesc: şi mai mic uriaş inima şi
aşadar aşadar devii a doua mea inimă
apropie-te
la toate acestea ce vei răspunde? fără un cuvânt
vei părăsi la noapte oraşul
şi absenţa ta: o cicatrice pe un perete de aer
micşorându-se din ce în ce
vei părăsi la noapte oraşul
şi absenţa ta: o cicatrice pe un perete de aer
micşorându-se din ce în ce
TEATRU/FILM 11 August
Cu Nicolae Gărdescu
Biografie
Actor cu o voce distincta, graseind, care era usor de recunoscut mai ales in piesele de teatru radiofonic ptr. copii sau in comedii, precum erau si vocile altor mari actori: Coca Andronescu, Ludovic Antal, Radu Beligan, Emil Botta, Nicolae Brancomir, George Calboreanu, Silvia Chicos (roluri de copii), Octavian Cottescu, Fory Etterle, Alexandru Giugaru, Ninetta Gusti, Silvia Dumitrescu-Timica, Grigore Vasiliu-Birlic, George Vraca etc. A fost actor la "Teatrul Armatei" azi "Nottara". Tatal actritei de film Irina Gardescu.
Teodor Mazilu, dramaturg și prozator român
Biografie
Teodor Mazilu, dramaturg, prozator si poet roman, s-a nascut pe 11 august 1930 la Bucuresti ca fiu al Mariei si al lui Teodor Mazilu. Inca din timpul liceului Mazilu desfasoara o activitatea publicistica, activand ca redactor la revistele literare ale vremii. Lucreaza in redactia ziarului Scanteia tineretului, iar mai tarziu, pentru scurt timp, in cea a Gazetei literare.
In 1950 absolva Liceul comercial "N. Balcescu", la fara frecventa, si se inscrie la Facultatea Muncitoreasca, unde opteaza pentru aceeasi forma de invatamant. Mai tarziu se numara printre cursantii Scolii de Literatura "M. Eminescu".
Teodor Mazilu debuteaza cu poezie in paginile revistei Flacara, in 1949. Realizeaza o colaborare cu aceasta revista, semnand o rubrica de foiletoane satirice. Colaboreaza si cu alte periodice precum Contemporanul, unde detine cronica sportiva, Luceafarul, Romania literara.
Debuteaza editorial in 1956 cu o culegere de foiletoane si schite satirice, intitulata "Insectar de buzunar". Teodor Mazilu a abordat mai multe genuri literare, dar se face remarcat prin piesele sale de teatru.
A publicat schite: Galeria palavragiilor (1957), Vara pe veranda (1966), Doamna Voltaire (1979), nuvele:Inmormantare pe teren accidentat (1973), romane: Bariera (1959), Aceste zile si aceste nopti (1962), lntr-o casa straina (1975), O singura noapte eterna (1975), teatru: Acordeonistul (1974), Frumos e in septembrie la Venetia (1973), Mobila si durere (1981), poezii: Cantece de alchimist (1972), eseuri: Ipocrizia disperarii (1972).
Pentru opera sa a obtinut Premiul Uniunii Scriitorilor in 1969 si 1978, Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti in 1975 si Premiul "Ion Creanga" al Academiei in 1959. Teodor Mazilu s-a stins din viata pe 18 octombrie 1980 la Bucuresti si este inmormantat in Cimitirul Straulesti.
In 1950 absolva Liceul comercial "N. Balcescu", la fara frecventa, si se inscrie la Facultatea Muncitoreasca, unde opteaza pentru aceeasi forma de invatamant. Mai tarziu se numara printre cursantii Scolii de Literatura "M. Eminescu".
Teodor Mazilu debuteaza cu poezie in paginile revistei Flacara, in 1949. Realizeaza o colaborare cu aceasta revista, semnand o rubrica de foiletoane satirice. Colaboreaza si cu alte periodice precum Contemporanul, unde detine cronica sportiva, Luceafarul, Romania literara.
Debuteaza editorial in 1956 cu o culegere de foiletoane si schite satirice, intitulata "Insectar de buzunar". Teodor Mazilu a abordat mai multe genuri literare, dar se face remarcat prin piesele sale de teatru.
A publicat schite: Galeria palavragiilor (1957), Vara pe veranda (1966), Doamna Voltaire (1979), nuvele:Inmormantare pe teren accidentat (1973), romane: Bariera (1959), Aceste zile si aceste nopti (1962), lntr-o casa straina (1975), O singura noapte eterna (1975), teatru: Acordeonistul (1974), Frumos e in septembrie la Venetia (1973), Mobila si durere (1981), poezii: Cantece de alchimist (1972), eseuri: Ipocrizia disperarii (1972).
Pentru opera sa a obtinut Premiul Uniunii Scriitorilor in 1969 si 1978, Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti in 1975 si Premiul "Ion Creanga" al Academiei in 1959. Teodor Mazilu s-a stins din viata pe 18 octombrie 1980 la Bucuresti si este inmormantat in Cimitirul Straulesti.
John Galsworthy - Tabachera de argint | Teatru
Raymond Chandler - Fereastra de sus | Teatru radiofonic
Arthur W. Pinero - Secretul familiei Posket
GÂNDURI PESTE TIMP 11 August
Teodor Mazilu - Citate:
SFATURI UTILE 11 August
EFECTUL LENTILELOR ASUPRA STĂRII DE (NE)FERICIRE
Când îmi pun ochelarii, brusc mi se schimbă (în rău) starea de spirit. În cele din urmă am înţeles şi de ce: pentru că văd...prea bine! Pentru huzurul personal, puţină miopie este de-a dreptul miraculoasă. Fericiţi cei care văd realitatea uşor aburită de iluzia perfecţiunii!
De fapt, totul pare foarte bine gândit strategic, de...sus. Între dioptrii şi vârstă este un raport minunat de compensare. Scade acuitatea vizuală, dar...cresc şansele de a fi fericit. Pentru că nu mai vezi chestiile acelea mărunte, detalii sâcâitoare care subminează mulţumirea şi care se numesc...noduri în papură. Iei viaţa la pachet, ofertă generoasă cu...de toate. S-ar părea că fericirea ţine de opţiunea „en gros”, iar sabotarea ei de „en detail”. Chestie de dioptrii.
Te priveşti în oglindă şi ţi se pare că totul e perfect. Felicitări. Aşa şi trebuie. Nu-ţi pune, sub nicio formă ochelarii! Te vei vedea cu zeci de ochi şi îţi vei găsi tot atâtea cusururi. Vei îmbătrâni instantaneu, te vei grizona peste limitele admise de modă şi vei adăuga siluetei tale exact acele kilograme care fac diferenţa între personajele filiforme ale lui Dali şi variantele dolofane ale lui Rubens.
Dacă te uiţi la ştirile tv, între noi fie vorba, mai bine renunţi. Dacă totuşi mai ai acest obicei nesănătos, nu-ţi pune ochelarii! Aşa o să crezi că tot ce este rău se petrece într-o ţară de la marginea lumii, cu care n-ai nicio legătură, sau că te uiţi de fapt la un film de mâna a doua, cumpărat la pachet cu thrillere sângeroase, comedii romanţios-lacrimogene, SF-uri nesărate şi seriale insipide al căror happy-end îl vor apuca, probabil, strănepoţii.
E o dimineaţă de primăvară plină de promisiuni, pentru o viaţă, parcă. Nu-ţi pune ochelarii! Pentru ce să vezi pete în soare sau, în nori, cojoacele Babelor doldora de lapoviţă? La echinocţiu, mugurii îşi pregătesc parfumurile şi culorile. Poţi să trăieşti în fiecare zi ca şi cum ar fi Ziua Internaţională a Fericirii.
Ai primit fluturaşul de salariu. Minunat. Dar nu face imprudenţa să-ţi pui ochelarii! Iluzia că eşti bine (sau măcar corect) plătit, te va trezi ca un ceas deşteptător zglobiu, şi în ziua următoare. Altfel, ar cam bate vântul în câmpul muncii. Dacă este vorba despre tzalonul de pensie, instrucţiunile sunt aceleaşi, fără partea cu câmpul muncii.
Du-te la serviciu. Bine că ai. Spor la treabă. Dacă eşti şef, nu-ţi pune ochelarii. Este mai sănătos să trăieşti cu impresia că toată lumea îşi face datoria din conştiinţă pură, că eşti complimentat, felicitat şi iubit sincer. Dacă eşti subaltern, nici tu nu-ţi pune ochelarii! Impresia că eşti cu adevărat, apreciat şi respectat, de neînlocuit, te va motiva să mai vii şi mâine la lucru.
Du-te la şcoală. Fără şcoală, nu se poate. Dacă eşti profesor, nu-ţi pune ochelarii! Vei intra într-o clasă de elevi, numai ochi şi urechi, pregătiţi să-ţi soarbă vorbele de pe buze, educaţi şi politicoşi, entuziaşti fani ai lui Shakespeare, Hegel, Pitagora, Mendeleev şi Hawking, viitori descoperitori ai secretelor nemuririi. Dacă eşti învăţăcel, de asemenea, nu-ţi pune ochelarii! Profesorul tău va fi un model de prestanţă şi entuziasm, un ins care n-a visat, de când se ştie, decât să se dedice ca un Sisif unei munci care nu-i aduce nici prestigiu, nici satisfacţii.
Dacă eşti politician, nu-ţi pune ochelarii! Dragostea sinceră, unanimă, fierbinte şi necondiţionată din ochii votanţilor îţi va umfla pânzele pentru câte mandate îţi pot asigura paradisul pe viaţă. La steaua ta norocoasă şi la piedestalul cu literele aurite ale binecuvântatului tău nume se vor uita cu recunoştinţă cei mulţi şi anonimi. Dacă eşti printre aceştia din urmă, nici tu nu-ţi pune ochelarii! Lasă-te, spre binele tău, minţit frumos. De ce să nu alegi zăhărelul, în loc de lovitura brutală a adevărului că nu contezi, primită drept în creştet?
Eşti prietenos, deschis şi sincer. Ghinionul tău. Nu-ţi pune ochelarii! De ce să citeşti pe fruntea amicilor tăi discursuri care sunt abia în ciornele gândului şi care s-ar putea să nu fie deloc o lectură plăcută? Limitează-te la clasici. Şi relaxează-te cu o plimbare la şosea. Dar, desigur, nu-ţi pune ochelarii! Vei avea impresia reconfortantă că ne-am spălat clădirile şi trotuarele, că Dâmboviţa este Sena, Piaţa Romană – Times Square, Monumentul Aviatorilor – Statuia Libertăţii, că ne-am cizelat considerabil comportamentul, am jurat credinţă binelui, adevărului şi dreptăţii, că suntem demni de tot respectul.
Ei da, ştiu, ştiu foarte bine ce vei spune dumneata, care...nu porţi ochelari. Nu toţi avem, din păcate, şanse egale. Sincere compătimiri! Cu unii dintre noi, viaţa este într-adevăr nedreaptă, chiar crudă. Ştiu ce înseamnă asta. Vorba unui personaj celebru: Câtă luciditate, atâta...dramă. Să nu ne pierdem, totuşi, speranţa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu