REVISTA MEA DIN 13 AUGUST/ 2

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 13 AUGUST 2020

PARTEA A DOUA - RELIGIE ORTODOXĂ; ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI

RELIGIE ORTODOXĂ 13 August

Odovania Praznicului Schimbării la Față a Domnului; Mutarea moaștelor Sf Cuv Maxim Mărturisitorul; Sf Cuv Dorotei și Dositei

Odovania Praznicului Schimbarii la Fata

Astazi este odovania sarbatorii Schimbarii la Fata a Domnului nostru Iisus Hristos, slujba prin care se incheie serbarea liturgica a acestui praznic imparatesc.

In traditia Bisericii noastre fiecare mare praznic imparatesc este precedat de o perioada de pregatire, numita inainte-praznuire si este urmat apoi de o alta perioada numita dupa-praznuire. In cazul praznicului Schimbarii la Fata a Domnului a fost o zi de inainte-praznuire si inca 8 zile dupa praznuire. In tot acest interval de timp, in cadrul slujbelor din biserica s-au cantat stihiri ale praznicului, iar astazi in ziua odovaniei, slujba este aproape identica cu cea din ziua de 6 august.

Urmatorul praznic care are inainte-praznuire si dupa-praznuire este Adormirea Maicii Domnului, sarbatorit la 15 august.

Mutarea moaștelor Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul

  Sfântul Maxim Mărturisitorul a trăit pe vremea răucredinciosului împărat Constans, nepotul lui Iraclie, şi era filosof desăvârşit. Împodobindu-se cu înţelepciunea, şi lăsând toate avuţiile sale fratelui său, s-a făcut monah. Iar văzând cum creştea eresul monoteliţilor -adică al celor ce mărturisesc o singură voie în Domnul nostru Iisus Hristos -, s-a aprins de dumnezeiască râvnă şi s-a dus la Roma, unde a înduplecat pe Sfântul Martin papa, ca să adune un Sinod local şi să-i anatematizeze pe cei ce cugetau acel eres, împreună cu începătorul lui. Şi a alcătuit Sfântul Maxim şi cărţi împotriva acelui eres.

    Împăratul, fiind înştiinţat de aceasta, a trimis ca să-l aducă în cetatea Constantinopolului şi l-a pus înaintea judecăţii sale. Iar sfântul a ruşinat pe ereticii care se adunaseră acolo, biruindu-i pe toţi cu cuvântul adevărului. După aceasta a fost izgonit în Tracia, tăindu-i-se mâna dreaptă şi limba. De acolo, împreună cu doi ucenici ai săi, a fost trimis în părţile Laziei, însă şi acolo, cu Duhul lui Dumnezeu, mărturisea şi scria; fiindcă se spune că după tăierea limbii i s-a făcut, cu minune dumnezeiască, limba la loc, şi a vorbit curat cât a trăit.

    După acea chinuire fără omenie, l-au trimis în surghiun, fără purtare de grijă. Apoi multe nevoi şi necazuri răbdând pe cale Cuviosul Maxim, a fost dus într-o ţară a sciţilor, unde a mai petrecut trei luni încuiat într-o temniţă. Şi venindu-i vremea şi ceasul cel dorit, cu veselie şi-a dat sufletul său în mâinile lui Hristos Dumnezeu (Viaţa Cuviosului Maxim Mărturisitorul se găseşte la 21 ianuarie, în care zi se cinsteşte moartea lui. Iar în această zi, 13 august, săvârşim pomenirea aducerii moaştelor lui, după cum este arătat în Mineiul cel mare, din stihurile cele puse la dânsul; însă în ce vreme, în zilele cărui împărat şi cum s-au adus, n-am aflat).

În aceasta luna, în ziua a treisprezecea, pomenirea mutarii moastelor Preacuviosului Parintelui nostru Maxim Marturisitorul.

Sfântul Maxim a trait pe vremea raucredinciosului împarat Constans al II-lea Pogonatul (641 - 668), nepotul lui Iraclie, si era filozof desavârsit. Împodobindu-se cu întelepciunea, toate avutiile sale lasându-le fratelui sau, s-a facut monah. Iar vazând cum crestea eresul monotelitilor (adica al celor ce marturisesc o singura voie în Domnul nostru Iisus Hristos), s-a aprins de dumnezeiasca râvna, si s-a dus la Roma, unde a înduplecat pe Sfântul Martin, papa Romei, ca sa adune un Sinod local, si sa-i anatematizeze pe cei care cugetau acel eres, împreuna si pe începatorul lui. Si a alcatuit Sfântul Martin si carti împotriva acelui eres. Iar împaratul fiind înstiintat de aceasta, a trimis ca sa-l aduca în cetatea Constantinopolului, si l-a înfatisat înaintea judecatii sale. Iar sfântul pe ereticii ce se adunasera acolo i-a rusinat cu cuvântul adevarului pe toti biruindu-i. Dupa aceasta a fost izgonit în Tracia, taindu-i-se mâna dreapta si limba. De acolo, împreuna cu doi ucenici ai sai a fost trimis în partile Laziei, însa si acolo cu Duhul lui Dumnezeu marturisea si scria; fiindca se spune ca dupa taierea limbii i s-a facut cu minune dumnezeiasca limba la loc si a vorbit curat cât a trait. Apoi, la adânca batrâneti, s-a dus catre Domnul. Iar pomenirea lui se face în ziua de 21 ianuarie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului si purtatorului de Dumnezeu Parintele nostru Dorotei de Gaza.

Acesta mai înainte a sihastrit în chinovia Avei Serida, aproape de Gaza; iar mai în urma si-a întemeiat manastirea sa, dupa savârsirea lui Ava Ioan, caruia îi ziceau "proorocul", si a ispravit tacerea cea desavârsita a marelui Varsanufie, si care cu pace s-a savârsit.

Viata sfântului Dorotei pe larg, dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Simonos-Petras (Muntele Atos), în limba franceză.

Cuviosul și purtătorul de Dumnezeu Părintele nostru Dorotei de Gaza mai înainte a sihăstrit în chinovia Avei Serida, aproape de Gaza; iar mai în urmă și-a întemeiat mănăstirea sa, după săvârșirea lui Ava Ioan, căruia îi ziceau ”proorocul”, și a isprăvit tăcerea cea desăvârșită a marelui Varsanufie, și care cu pace s-a săvârșit. Aici ucenicii săi au adunat Învățăturile Duhovnicești care au devenit în timp una din lucrările fundamentale pentru viața monastică ortodoxă. Scrierile sale fac parte din Filocalie, și ele sunt singura mărturie concretă rămasă peste veacuri de la Sfântul Dorotei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Dositei ascultatorul.

Acesta a sihastrit în chinovia Avei Serida, ce era sub povatuirea Sfântului Dorotei, si care cu pace s-a savârsit.

Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Dositei, ucenicul Cuviosului DoroteiFericitul şi slăvitul părinte Dorotei, alegîndu-şi monahiceasca viaţă de obşte a lui Serida, unde a aflat pe mulţi pustnici odihnindu-se, între care erau mai aleşi doi stareţi, sfinţitul Varsanufie, ucenicul aceluia, şi pustnicul Ioan, care s-a numit prooroc pentru darul cel mai înainte văzător pe care îl avea de la Dumnezeu. Dorotei s-a dat pe sine cu toată osîrdia pustnicilor acelora, întru supunere. Drept aceea, mergînd la marele stareţ Varsanufie, care era cu Sfîntul Serida, vorbea cu el, iar părintele Ioan, proorocul, s-a învrednicit a-i sluji.

Petrecînd fericitul Dorotei în viaţa de obşte a lui Serida şi în nevoinţa sfintei ascultări silindu-se, au socotit sfinţii bătrîni, de care s-a vorbit mai înainte, ca Dorotei să zidească bolniţă şi singur să aibă grijă de dînsa. Pentru că foarte mult se mîhneau fraţii cînd cădeau în boale şi nu aveau pe nimeni care să-i îngrijească. Deci, au zidit bolniţe cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu al fratelui lor, după trup; pentru că acela îi da lui cele trebuincioase spre zidire, fiindcă bărbatul acela era foarte iubitor de Hristos şi de monahi. Deci Dorotei slujea bolnavilor, împreună cu alţi fraţi cucernici, ca unul ce avea acea slujbă poruncită lui.

Într-una din zile, l-a chemat egumenul Serida şi, mergînd el, a găsit un tînăr foarte frumos la chip, cu port ostăşesc, care venise atunci în mănăstire cu oameni din palaturile împărăteşti. Mergînd Dorotei, l-a luat de-o parte Serida şi i-a zis: "Aceşti oameni l-au adus pe tînărul acesta, zicînd că voieşte să rămînă în mănăstire, dar mă tem ca nu cumva să fie fiu al vreunui boier, care, sau a furat ceva, sau altceva rău a făcut şi voieşte să scape, iar noi să ne aflăm în supărare; pentru că nici chipul şi nici căutarea lui nu este ca a unuia care vrea să se facă monah.

Tînărul acela era rudă cu un oarecare voievod, crescut în moliciune şi în desfătări şi care niciodată nu auzise cuvîntul lui Dumnezeu. Dar nişte oameni ai voievodului spuneau cîndva, fiind el de faţă, cele despre Sfînta Cetate a Ierusalimului. De aceea a dorit tînărul să vadă cele ce erau acolo, apoi a cerut la voievodul, ca să-l trimită să privească sfintele locuri. Voievodul, nevrînd să-l mîhnească, a găsit pe un prieten al său de aproape, mergînd acolo, şi i-a zis: "Să ai dragoste şi să iei pe tînărul acesta cu tine, ca să vadă locurile sfinte. El, luînd de la voievod pe tînăr, îl avea în toată cinstea şi odihna, mîncînd cu dînsul şi cu femeia lui. Ajungînd în Sfînta Cetate şi închinîndu-se la sfintele locuri, au mers la Ghetsimani şi au văzut acolo închipuirea Înfricoşatei judecăţi a lui Dumnezeu şi diferitele feluri de munci ale iadului, pe care, văzîndu-le, tînărul stătea acolo, minunîndu-se. Apoi a văzut o femeie cinstită, îmbrăcată în porfiră, stînd aproape de el şi arătîndu-i fiecare muncă a celor osîndiţi şi altele îi spunea, învăţîndu-l.

Tînărul, ascultînd-o pe dînsa, tăcea şi se minuna, pentru că niciodată, precum s-a zis, nu a auzit cuvîntul lui Dumnezeu şi nici nu ştia ceva de Înfricoşata judecată. Deci, întorcîndu-se către dînsa, i-a zis: "Stăpînă, ce să facă cineva ca să se izbăvească de muncile acestea?" Iar ea i-a răspuns: "Să posteşti şi să nu mănînci carne; să te rogi adeseori şi te vei izbăvi de ele". Aceste trei porunci dîndu-i femeia purtătoare de porfiră, s-a făcut nevăzută. El a înconjurat tot locul, căutînd-o zadarnic, căci era Preacurata şi Preasfînta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu. De atunci a rămas tînărul acela umilit şi păzea acele trei porunci, pe care i le dăduse Stăpîna cea văzută în Ghetsimani. Prietenul voievodului, după plecarea de la sfintele locuri, văzîndu-l pe dînsul postind şi nemîncînd carne, se mîhnea pentru voievod, pentru că-l vedea pe tînăr foarte cinstit. Iar ostaşii care erau cu dînsul, văzînd pe tînăr într-o nevoinţă ca aceasta, îi ziceau lui: "Fiule, acestea care le faci tu nu sînt ale cuiva din cei ce voiesc să fie în lume, ci de vei voi ca astfel să petreci, apoi mergi la mănăstire şi-ţi vei mîntui sufletul tău". El, neştiind despre Dumnezeu nimic şi nici ce este mănăstire, păzea numai acele trei porunci pe care le auzise în Ghetsimani şi le zicea lor: "Unde ştiţi, duceţi-mă, că eu nu ştiu unde să mă duc". Atunci unii din tineri, fiind iubiţi lui Serida, mergînd în mănăstire, au dus pe acest tînăr cu dînşii. De aceea, egumenul a trimis pe fericitul Dorotei, ca să grăiască cu tînărul şi să afle cele despre dînsul.

Întrebîndu-l Sfîntul Dorotei multe cuvinte, tînărul nu ştia să zică nimic altceva decît numai: "Voiesc a mă mîntui". De aceea a mers Dorotei la Serida şi i-a zis: "De vei voi să-l primeşti pe el, primeşte-l fără să te temi, că nimic rău nu are". Şi i-a zis lui ava: "Să ai dragoste, părinte, şi să-l primeşti pe el, ca să se mîntuiască". Iar el, fiind smerit cu mintea, se lepăda, zicînd: "Este mai presus de puterea mea ca să primesc greutatea cuiva şi aceasta nu este a măsurii mele". Şi i-a zis lui ava: "Eu port greutatea ta şi a aceluia, iar tu de ce te mîhneşti?". Atunci i-a răspuns fericitul Dorotei: "De vreme ce cu adevărat ai judecat, spune dar de aceasta marelui stareţ Varsanufie". Şi i-a făgăduit egumenul: "Bine, eu îi voi spune lui".

Deci a mers şi a spus marelui stareţ. Iar Sfîntul Varsanufie a zis lui ava Dorotei: "Să primeşti pe tînărul acesta, că prin tine Dumnezeu are să-l mîntuiască pe el". Atunci ava Dorotei l-a primit cu bucurie şi-l avea cu sine în bolniţă, iar numele lui era Dositei. Cînd a fost vremea mîncării, i-a zis ava Dorotei: "Mănîncă să te saturi, numai să îmi spui cît mănînci". Şi a venit, spunîndu-i: "Am mîncat o pîine şi jumătate". Pîinea era de patru litri şi i-a grăit ava: "Îţi ajunge, Dositei?" El răspunse: "Atîta îmi ajunge, stăpînul meu". Ava zise: "Oare eşti flămînd?" El a răspuns: "Nu, stăpîne, nu sînt flămînd". Atunci i-a grăit: "Altă dată să mănînci o pîine şi a patra parte din alta; apoi să desparţi acea a patra parte în două şi să mănînci jumătate". Dositei, făcînd aşa, i-a zis ava: "Ţi-e foame Dositei?" El răspunse: "Mi-e foame puţin, stăpînul meu".

Nu după multe zile i-a zis ava: "Cum te afli, Dositei? Ţi-e foame?" Dositei răspunse: "Nu, stăpîne, cu rugăciunile tale sînt bine". Grăit-a lui ava: "Să scoţi, dar, cealaltă jumătate din a patra parte şi să mănînci o pîine şi a patra parte". Dositei a făcut aşa şi după puţine zile iarăşi i-a grăit ava: "Cum te afli acum, fiule? Ţi-e foame?" El răspunse: "Sînt bine, stăpîne". Grăit-a lui sfîntul: "Desparte şi cealaltă parte a patra în două şi mănîncă o jumătate şi jumătate să o laşi". Dositei a făcut aşa şi Dumnezeu, ajutîndu-i puţin cîte puţin, din şapte litre a venit la opt unghii, (24 grame), căci şi în mîncare se face obişnuinţă şi cît se obişnuieşte cineva a mînca, atît şi mănîncă.

Tînărul Dositei era liniştit şi blînd în tot lucrul. Apoi slujea bolnavilor în bolniţă şi fiecare avea mulţumire de slujba lui, că toate le făcea curat. Iar dacă i se întîmpla ca din neputinţă să zică cu mînie vreun cuvînt către vreunul din bolnavi, apoi lăsa toate şi intra în chiliuţă plîngînd şi, cînd intrau ceilalţi slujitori ai bolniţei să-l mîngîie, rămînea nemîngîiat. Deci se duceau şi ziceau lui ava Dorotei: "Fă bine, părinte, şi vezi ce are acest frate de plînge că nu ştim pentru ce". Cînd a intrat ava, l-a găsit şezînd la pămînt şi plîngea şi i-a zis: "Ce-ţi este, Dositei, de ce plîngi?" Dositei îi răspunse: "Iartă-mă, părinte, că m-am mîniat şi am grăit cu răutate fratelui meu". Ava îi zise: "Aşa, Dositei, te superi şi nu te ruşinezi să grăieşti rele fratelui tău? Oare nu ştii că acela este Hristos, pe Care Îl mîhneşti?" Iar Dositei se pleca cu faţa în jos, negrăind nimic.

Văzînd ava Dorotei că Dositei a plîns destul, a zis către dînsul încetişor: "Dumnezeu să te ierte, scoală-te de acum să punem început de îndreptare şi să ne sîrguim mai înainte spre bine şi Dumnezeu ne va ajuta". Dositei, auzind aceasta, s-a sculat îndată şi a alergat cu bucurie la slujba sa, primind iertare ca de la Dumnezeu. Aflîndu-i obiceiul, cei ce slujeau în bolniţă, cînd îl vedeau plîngînd, ziceau: "Dositei, oare a greşit iarăşi ceva?" Apoi ziceau fericitului Dorotei: "Intră, avo, în cămăruţă, că ai de lucru acolo!". Şi, intrînd, găsea pe Dositei şezînd la pămînt şi plîngînd. Deci, se cunoştea că a grăit iarăşi vreun cuvînt rău şi-i zicea: "Ce este, Dositei? Iarăşi ai mîhnit pe Hristos şi iarăşi te-ai mîniat? Nu te ruşinezi şi nu te mai îndreptezi deloc?" El însă, stătea plîngînd. Apoi, cînd vedea ava că Dositei se sătura iarăşi de plîns, îi zicea: "Scoală-te, Dumnezeu să te ierte, să pui iarăşi început bun şi să te îndreptezi de acum înainte".

Dositei, scuturînd cu credinţă mîhnirea aceea, se ducea la lucru şi aşternea bolnavilor pe paturi foarte bine. Şi atît era de ales şi sîrguitor în mărturisirea gîndurilor sale, încît de multe ori, cînd aşternea bine paturile şi vedea pe fericitul Dorotei mergînd alături, zicea către dînsul: "Ava, aştern bine?" Sfîntul Dorotei îi răspundea: "O bună slugă s-a făcut şi ales aşternător, dar nu s-a făcut bun monah". Niciodată nu-l lăsa Cuviosul Dorotei să aibă împătimire spre un lucru. Dar şi fericitul Dositei primea toate cu credinţă şi cu dragoste de la părintele său şi îl asculta în toate cu osîrdie. Iar, cînd îi trebuiau haine, ava Dorotei îi dădea să-şi coasă singur; iar el, ducîndu-se, le cosea cu luare aminte şi după ce le săvîrşea, ava Dorotei îl chema şi-i zicea: "Dositei, ai cusut haina aceea?" El răspundea: "Da, stăpîne, am cusut-o şi-am săvîrşit-o bine". Ava îi grăia: "Du-te şi dă-o cutărui frate - spunîndu-i numele -, sau acelui bolnav". Şi se ducea şi o dădea cu bucurie. Apoi ava îi dădea alta să o coase şi, asemenea cusînd-o, îi zicea: "Dă-o acelui frate". Şi îndată o dădea şi niciodată nu s-a mîhnit nici a cîrtit, ci zicea: "Ia de la mine şi dă altuia". Deci tot binele pe care îl auzea, îl făcea cu osîrdie.

Odată economul mănăstirii a adus de la un fierar un cuţit bun şi frumos. Iar el, luîndu-l, l-a dus la ava Dorotei, zicînd: "Fratele iconom a adus un cuţit bun şi eu l-am luat, să-l avem în bolniţă, căci este foarte bun". Dar fericitul Dorotei niciodată nu avea ceva frumos în bolniţă, decît numai vreun lucru vechi. Deci, i-a zis Dorotei: "Adu-l, să-l văd de este bun". El l-a dat, zicînd: "Da, părinte, este bun". Vedea şi ava cu adevărat că este bun, dar de vreme ce nu voia ca ucenicul lui să aibă patimă pentru vreun lucru, nu i-a poruncit să poarte acel cuţit şi a zis către dînsul: "Dositei, asta îţi este cu plăcere: să fii rob cuţitului acestuia, iar nu rob al lui Dumnezeu? Oare voieşti să te legi cu patimă de cuţitul acesta şi nu te ruşinezi să pofteşti ca cuţitul acesta să te stăpînească, iar nu Dumnezeu?" El, auzind acestea, tăcea, neridicîndu-şi faţa, ci o pleca în jos şi, ocărîndu-l destul cu cuvintele, i-a zis: "Să te duci să-l pui la loc, dar să nu te atingi de el". Atît de mult s-a păzit fericitul Dositei să nu se atingă de cuţitul acela, încît nici n-a mai îndrăznit vreodată să-l dea cuiva. Deşi alţi slujitori îl luau; iar el nu s-a atins de dînsul niciodată şi nu zicea în sine: "Pentru ce numai mie unul mi se porunceşte aceasta şi mă deosebeşte de alţii? Oare eu nu sînt ca ceilalţi?" N-a gîndit aceasta niciodată, ci toate cîte le auzea de la ava, le făcea cu bucurie.

Aşa a săvîrşit toată vremea vieţii sale în mănăstire. Dar nu a trăit multă vreme; pentru că după vreo cinci ani s-a săvîrşit în ascultare, nefăcîndu-şi nici o voie a sa, în orice lucru, dar nici cu patimă n-a făcut nimic. Iar cînd a căzut în boală şi scuipa sînge, pentru că a murit de plămîni, a auzit de la cineva că ouăle nerăscoapte sînt de folos celor ce scuipă sînge. Aceasta o ştia şi fericitul Dorotei, avînd grijă de tămăduirea lui, dar din neîndeletnicire nu i-a venit acea idee în minte. Deci i-a zis Dositei: "Părinte, voiesc să-ţi spun că am auzit de un lucru care mi-ar folosi, dar nu voiesc să-mi dai acela de vreme ce mă supără gîndul". Ava Dorotei i-a zis: "Să-mi spui, fiule, care este acel lucru?". Iar Cuviosul Dositei a răspuns: "Dă-mi cuvîntul că nu-mi vei da lucrul acela ca să nu mă tulbur cu gîndul". Sfîntul Dorotei i-a zis: "Bine, voi face cum voieşti".

Atunci bolnavul i-a zis: "Am auzit de la unii că ouăle nerăscoapte sînt de folos celor ce scuipă sînge; ci, pentru Domnul, de vreme ce singur n-ai apucat mai înainte ca de la tine să-mi dai, apoi acum să nu-mi mai dai, pentru gîndul meu". Părintele i-a zis: "Bine, fiule, de vreme ce nu voieşti, nu-ţi voi da, numai să nu te mîhneşti". Apoi se sîrguia să-i dea alte lucruri ce-i foloseau în loc de ouă. Într-o boală ca aceea fiind, se nevoia să-şi taie voia sa. Căci întotdeauna avea pomenirea lui Dumnezeu, pentru că ava îi poruncise ca neîncetat să zică: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă". Şi iarăşi: "Fiul lui Dumnezeu, ajută-mă!" Aceste rugăciuni erau de-a pururea în gura lui.

Cînd s-a îngreuiat de boală foarte mult, îi zicea părintele Dorotei: "Dositee, îngrijeşte-te de rugăciune; vezi să nu o pierzi!" Iar el răspundea: "Bine, părinte, roagă-te pentru mine!". Iar după ce s-a îngreuiat mai mult, i-a zis: "Ce este, Dositee? Cum este rugăciunea, este oare tot aşa?" El i-a răspuns: "Da, părinte, cu rugăciunile tale". Apoi, venind boala şi mai grea, încît era în aşternut, ava i-a zis: "Cum este cu rugăciunea, Dositee?" Atunci el i-a zis: "Iartă-mă, părinte, căci de acum nu mai pot s-o ţin". Ava i-a zis: "Lasă rugăciunea şi pomeneşte numai pe Dumnezeu şi socoteşte-te că eşti înaintea Lui".

Chinuindu-se foarte greu cu boala, a vestit pe marele stareţ Varsanufie, zicînd: "Slobozeşte-mă, părinte, căci de acum nu mai pot să vieţuiesc". Dar marele stareţ i-a răspuns: "Rabdă, fiule, că mila lui Dumnezeu este aproape". Fericitul Dorotei, văzîndu-l bolnav, tare îi era grijă să nu-şi iasă din minte. Apoi, după cîteva zile, bolnavul Dositei a spus stareţului: "Stăpîne al meu, nu mai pot să mai fiu între cei vii deloc". Atunci marele stareţ i-a răspuns: "Mergi cu pace şi stai înaintea Sfîntei Treimi şi te roagă pentru noi!"

Auzind fraţii un răspuns ca acesta, al marelui stareţ, au început a tînji şi a zice: "Ce lucru mare a făcut Dositei, sau care este fapta lui, că a luat un răspuns ca acesta de la sfîntul stareţ?" Căci cu adevărat nu vedeau pe Dositei nevoindu-se mult sau mîncînd a doua zi, precum făceau unii din cei ce erau acolo, sau priveghind mai înainte de obişnuita priveghere şi nici la priveghere nu se scula, ci numai la a doua slujbă. Nici nu-l vedeau avînd vreo înfrînare, ci îl vedeau mai ales mîncînd puţin, de se întîmpla zeamă din rămăşiţele bolnavilor sau de rămîneau puţine capete de peşti sau altceva de acestea. Erau acolo unii care se înfrînau multă vreme, mîncînd a doua zi şi făcînd îndoită priveghere şi auzind ei de răspunsul ce s-a zis mai sus, dat de sfîntul şi marele stareţ Varsanufie tînărului bolnav, care abia avea cinci ani în mănăstire, se tulburau, neştiind lucrarea şi ascultarea lui cea fără de cîrtire şi fără de îndoire. Căci niciodată n-a făcut voia sa; iar de s-ar fi întîmplat cîndva ca fericitul Dorotei să zică către dînsul ceva, un cuvînt, ca în batjocură, poruncindu-i ava, îndată se ducea şi făcea aceea fără îndoire.

La începutul venirii sale în mănăstire avea obiceiul de grăia puţin cam răstit. Fericitul Dorotei, vrînd să-l supere, i-a zis odată: "Dositee, voieşti "vuc acraton"?" Du-te de ia". Iar el, cum a auzit, a alergat şi a adus un pahar plin cu vin şi pîine, căci aceasta însemna "vuc acraton" şi cerea de la el binecuvîntare. Iar ava Dorotei, fiindcă uitase, stătea şi privea la el mirîndu-se şi i-a zis: "Ce voieşti, Dositee?" El a răspuns: "Fiindcă ai poruncit să aduc aceasta, binecuvîntează-mă". Atunci ava i-a zis: "Nepriceputule, de vreme ce vorbeşti cu mare glas ca şi tătarii - căci ei cînd se îmbată strigă cu glas mare - pentru aceasta ţi-am zis să iei "vuc acraton", fiindcă şi tu strigi ca un tătar beat". El auzind aceea, a făcut metanie şi, ducîndu-se, a pus la loc cele ce adusese şi de atunci vorbea încetişor.

Altădată, iarăşi a venit la Cuviosul Dorotei, ca să-l întrebe un cuvînt din Sfînta Scriptură, pentru că începuse, pentru curăţia minţii sale, a înţelege oarecari dumnezeieşti Scripturi. Iar ava Dorotei nu voia ca el să se îndeletnicească în Scripturi, ci mai ales să se păzească prin smerenie. Cînd Dositei l-a întrebat, i-a răspuns: "Nu ştiu". Apoi el iarăşi a venit şi îl întreba de o altă nedumerire a Scripturii şi ava iarăşi i-a răspuns: "Nu ştiu, dar mergi de-l întreabă pe părintele egumen". El s-a dus, neîndoindu-se de loc. Ava Dorotei spusese mai înainte egumenului: "De va veni Dositei la tine să te întrebe ceva din Scriptură, ceartă-l puţin". Apoi, Dositei, mergînd la egumen şi întrebîndu-l, egumenul a început a-l ocărî: "De ce nu taci, fiindcă nu ştii nimic. Oare tu îndrăzneşti să întrebi de aceasta? Tu nu te îngrijeşti de necurăţia ta?" Şi altele ca acestea zicîndu-le, l-a liberat, dîndu-i şi două palme pe obraz. Apoi s-a întors la ava Dorotei arătîndu-i obrazul său înroşit de palme şi zicînd: "Iată, am aflat ceea ce am căutat". Dar n-a zis fericitul Dositei părintelui său: "Pentru ce nu m-ai îndreptat tu, ci m-ai trimis la egumen?" Nimic de acestea n-a zis, ci pe toate cele de la dînsul le primea cu credinţă şi le făcea neîndoindu-se.

Cînd întreba pe ava despre multe gînduri, după mărturisirea acelora, primea învăţătură de îndreptare. Atît sfătuirea şi învăţătura părintelui le păzea cu dinadinsul, încît nu-l mai întreba a doua oară ceva, despre acelaşi gînd. Această minunată lucrare a lui Dositei, neînţelegînd-o ceilalţi fraţi, cîrteau de acel răspuns al Sfîntului Varsanufie.

Cînd a voit Dumnezeu ca să arate slava cea pregătită lui Dositei, pentru sfînta lui ascultare, precum şi darul care era în Cuviosul Dorotei, nu cu multe zile după moartea lui Dositei a venit în mănăstire un stareţ mare şi sfînt şi a fost ospătat ca un străin. Dorind să vadă pe părinţii cei mai înainte răposaţi într-acea viaţă de obşte, s-a rugat lui Dumnezeu să-i descopere pentru dînşii. Şi a văzut pe toţi părinţii, împreună, la un loc luminos, stînd ca într-o ceată, iar în mijlocul lor era un tînăr, veselindu-se. După vedenia aceea, întreba cine este tînărul acela pe care l-a văzut în ceata Sfinţilor Părinţi? După ce a spus asemănarea feţe lui, au înţeles toţi că era Dositei. Atunci au preamărit pe Dumnezeu, minunîndu-se în ce măsură s-a învrednicit a ajunge în puţină vreme, deoarece a ţinut ascultarea şi şi-a lăsat şi tăiat voia sa, supunînd-o stareţului său ca lui Dumnezeu. El a stat cu Sfinţii Părinţi înaintea Celui ce locuieşte în cer şi Care priveşte spre cei smeriţi şi ascultători, adică Tatăl, Fiul şi Sfîntului Duh, Unul Dumnezeu, Căruia se cuvine slavă, în veci. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Rugăciune de pocăinţă către Maica Domnului

  Stăpână prea milostivă şi bună, primeşte rugăciunea mea cea ticăloasă ce se aduce ţie din gură netrebnică, deşi toate le ştii, şi mai ales neputinţa mea. Că eu prin tine scap la bunătatea Fiului tău şi prin tine, Doamna mea, m-am abătut din calea ce ducea spre moarte. Şi ştiind faptele şi toate mişcările mele, cele din zi şi din noapte, cele cu lucrul şi cuvântul, cele întru ştiinţă şi întru neştiinţă, îndreptează-mă, că eu pe tine te am mijlocitoare către Hristos, Dumnezeul nostru.

Miluieşte-mă şi mă ajută, îndemnându-mă la tot lucrul bun, după voia Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Tu ştii, Stăpână preabună, că din braţele maicii mele spre tine am alergat, ţie am fost dăruit, deşi rău m-am ocârmuit, dar nu am ştiut altă scăpare, părtinitoare, sprijinire şi mijlocitoare către Dumnezeu fără numai pe tine. Şi acum, Stăpâna mea, mărturisindu-mi toate faptele mele cele necuvioase, te rog să mi le ştergi şi să mă miluieşti. Ştii, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, că sunt ca o oaie rătăcită şi ca un străin smerit, care nu are unde să îşi plece capul, fără numai la tine, Maica lui Hristos, Dumnezeul meu. Tu eşti, Stăpână, ajutorarea mea, tu curăţia mea, tu acoperământul meu, tu chezăşuitoarea mea către Dumnezeu, tu tatăl meu, tu maica mea, tu povăţuitoarea mea şi întru tine îmi pun toată nădejdea mea. Tu cunoşti sărăcia mea şi ştii că nu am pe nimeni, fără numai pe tine şi pe Hristos, Cel ce s-a născut din tine. Să nu te îngreţoşezi de mine, nici să mă lepezi de la faţa ta, Preacurată, ca să nu biruiască mulţimea răutăţilor mele bunătatea ta, că al tău este noianul milostivirii, ca ceea ce eşti Maica lui Dumnezeu cel milostiv. Numai de voieşti şi eu m-am mântuit. Nimeni nu se împotriveşte ţie, că eşti Maică a lui Iisus Hristos, Dumnezeul meu, Cel ce a făcut toate.

Ştiu că multe sunt păcatele mele şi nu sunt vrednic a privi la înălţimea cerului din pricina fărădelegilor mele, dar dacă tu vei binevoi cine se va împotrivi? Ajută-mi, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, mie, celui fără de îndrăzneală şi să nu mi se socotească îndrăzneala întru păcat, ci iartă-mă degrabă şi dă-mi umilinţă. Dă-mi izvor de lacrimi, suspinare şi zdrobire de inimă, ca să plâng păcatele mele, că eu sunt cel ce am nelegiuit înaintea Fiului Tău şi Dumnezeu mai mult decât toată firea. Şi ştiu, Stăpâna mea, că sunt fără de răspuns, nevrednic de toată iubirea ta de oameni, ci vrednic de toată osânda. De aceasta, prin tine, scap la mila Fiului tău, a Stăpânului şi Făcătorului meu cel bun. Deci ocârmuieşte-mă şi mă învaţă, Născătoare de Dumnezeu. Şi cerând în dar mila ta cea bogată, miluieşte-mă precum voieşti şi nu mă lepăda de la faţa ta, nici nu mă depărta de acoperământul tău, nu mă înstrăina de milostivirea ta. Miluieşte-mă pe mine, cel ce spre tine am toată nădejdea şi arată-ţi întru mine puterea ta, Născătoare de Dumnezeu. Că de mă vei mântui pe mine, păcătosul, mare va fi mila ta, mare milostivirea ta, mare nepomenirea ta de rău, mare îndelungă răbdarea ta. Iar de vei milui pe cel vrednic, nu va fi lucru minunat.

De aceea ajută-mi, milostiveşte-te spre mine şi-mi întinde mâna ta mie, leneşului, trândavului, nemulţumitorului, împietritului, neumilitului, judecătorului strâmb, gânditorului de rău, desfrânatului, hulitorului, ocărâtorului, clevetitorului, celui plin de toată fapta rea, de cuvinte viclene şi gânduri urâte, celui străin şi gol de toată fapta cea bună şi vrednic de toată osânda şi pedeapsa. Cu adevărat, Stăpâna mea Preasfântă, Născătoare de Dumnezeu, milostiveşte-te spre mine, lipsitul şi ticălosul, şi fă cu mine milele tale bogate. Ca, fiind mântuit, să laud pe Cel ce S-a întrupat din tine, Hristos Dumnezeul nostru, şi pe tine te măresc, mântuirea mea, sprijinirea mea, mângâierea mea şi păzitoarea mea din toate zilele vieţii mele. Ajută-mi mie, Stăpâna mea cea sfântă, ajută-mi şi iarăşi strig, ajută-mi. Şi mă învredniceşte ca să fac voia Fiului tău şi Dumnezeului meu în toate zilele vieţii mele, să mă tem de El şi să-I slujesc cum se cuvine. Şi aşa, săvârşindu-mă, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, să fiu povăţuit de sfinţii îngeri la locaşurile cele dumnezeieşti şi luminoase prin mijlocirea ta cea bineprimită, unde să-I slăvesc în veci pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, treimea cea preasfântă. Amin.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 13 August

A.  PLĂCINTE

Plăcinţele prăjite cu marmeladă

·       5 linguri ulei

·       ¾ pahar apă

·       Făină cât cuprinde

·       Sare

·       Marmeladă

Se prepară un aluat dintr-o lingură de ulei, apă, sare şi făină, care se frământă mai mult moale decât tare.

        Se acoperă cu un şervet şi se lasă în repaus 10 – 15 minute.

        Se întinde apoi o foaie ceva mai subţire ca un creion, se unge cu o pensulă înmuiată în ulei încălzit şi se împătureşte în trei pe latul foii; din nou se unge cu ulei şi se împătureşte în trei, de data aceasta pe lungul foii.

        Se lasă 10 minute la rece, apoi se întinde din nou foaia şi se repetă operaţia de ungere şi împăturire, de data aceasta împăturind în trei pe lungul foii şi apoi pe latul ei.

        După ce a stat iar 10 minute la rece se întinde o foaie ceva mai subţire decât grosimea unui creion şi se taie pătrate cu latura de 7 – 8 cm.

        Se pune la mijlocul fiecărui pătrat o linguriţă de umplutură şi se dă, potrivind cu degetele, o formă cât mai rotundă.

        Se prăjesc în ulei înfierbântat bine şi se servesc reci.

B.  SALATE

Salată de varză albă, brânză Tofu şi ciuperci

• 200 g brânză Tofu,
• 1 varză mică (cam de 1 kg),
• 1 conservă de ciuperci,
• 1 ceapă,
• zeamă de lămâie,
• ulei, sare, condimente, verdeaţă.

Se taie brânza Tofu cubuleţe, ciupercile - mărunt, varza - fin.

Ceapa tocată se căleşte în ulei cu apă şi condimente.

 
Se pun ciupercile şi se lasă pe foc câteva minute.

La sfârşit, amestecă-le cu varza, tofu şi sarea, verdeaţa şi zeama de lămâie.

C.  SOSURI

Nu e necesar să se prepare vreun sos separat pentru acest meniu.

D.  BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Ciorbă specialitatea casei

·       1 – 2 morcovi

·       1 rădăcină pătrunjel

·       1 păstârnac

·       1 rădăcină ţelină

·       3 cartofi

·       1 ceapă

·       2 – 3 roşii

·       Sare

·       Ulei

·       1 l borş de putină

·       1 legătură leuştean

Se taie în fileuri fine morcovii şi albiturile şi se înăbuşe cu ulei până se înmoaie.

        Se adaugă cartofii tăiaţi cuburi şi ceapa tocată, apoi apă clocotită şi se lasă la foc potrivit.

        Când legumele sunt aproape fierte se adaugă roşiile curăţate de pieliţă şi tocate mărunt, sau suc de roşii, apoi se potriveşte gustul de sare.

        Se adaugă borşul fiert separat şi se mai dă un clocot.

        Se adaugă verdeaţa tocată mărunt.

E.  MÂNCĂRURI

Vinete cu măsline

·       3 – 4 vinete

·       150 g măsline

·       ¾ pahar ulei

·       4 cepe

·       2 linguri făină

·       ½ linguriţă de zahăr

·       Mărar

·       Pătrunjel

·       Sare

·       1 kg roşii

Vinetele spălate şi cu cotorul tăiat, se taie felii de grosimea unui deget, se sărează şi se lasă să stea o jumătate de oră.

        Se storc de zeama pe care au lăsat-o, se dă prin făină şi se prăjesc  în ulei bine înfierbântat.

        Ceapa se taie peştişori şi se prăjeşte înăbuşită în ulei până se înmoaie puţin, iar roşiile se opăresc, se curăţă de pieliţe şi se taie felii.

        Se acoperă fundul unei cratiţe cu roşii tăiate, se aşază deasupra un rând de vinete, se presară puţină verdeaţă, ceapa, câteva măsline curăţate de sâmburi şi puţin zahăr.

        Se repetă astfel până se aşază totul, ultimul rând trebuind să fie de roşii.

        Se dă la cuptor lăsând să scadă bine.

        Se servesc calde sau reci

F.  DULCIURI

Grepfruit umplut cu pere

·       2 grepfruituri

·       4 pere

·       4 linguri zahăr

Se scoate miezul grepfruiturilor tăiate în două.

    Se curăţă miezul de pieliţe şi sâmburi, se taie bucăţele, se amestecă cu perele tăiate cubuleţe, cu zeama scursă la tăiatul grepfruiturilor în bucăţi mici şi cu zahărul.

    Se umplu jumătăţile golite ale grepfruiturilor cu acest amestec.