MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 19 AUGUST 2020
PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR; SFATURI UTILE
ARTE 19 August
INVITAȚIE LA BALET 19 August
Serghei Diaghilev
Diaghilev and the Ballets Russes
MUZICĂ 19 August
The Very Best of Soul - Top Hits Soul Songs 2020 | New Soul Music #5
Los Mejores 30 Temas De La Musica Romantica Instrumental - Melodias Con Piano y Guitarras
Romantic JAZZ at Night - Romantic Smooth Jazz Saxophone, Sensual Mindset, Background Music
POEZIE 19 August
Federico Garcia Lorca
Biografie Federico Garcia-Lorca
Federico García Lorca (n. 5 iunie 1898, Fuente Vaqueros, Granada - d. 18 august 1936, între Víznar și Alfacar, ibidem) a fost un, poet, prozator și dramaturg spaniol, cunoscut și pentru talentul său în alte domenii ale artei. Încadrat în generația lui 27 a literaturii spaniole, este cel mai popular și influent scriitor spaniol din secolul XX. Ca dramaturg este considerat una dintre figurile de referință ale teatrului spaniol din secolul XX, alături de Valle-Inclán și Buero Vallejo. A murit executat în timpul Războiului Civil din Spania (1936-1939), datorită simpatiei sale pentru Frontul Național și condiției sale de homosexual declarat.
S-a născut în municipiul Fuente Vaqueros dn Granada (Spania), în sânul unei familii înstărite, pe 5 iunie 1898 și a fost botezat Federico del Sagrado Corazón de Jesús García Lorca. Tatăl său a fost Don Federico García Rodríguez, un moșier, iar mama sa, Dońa Vicenta Lorca, profesoară, a fost cea care i-a stimulat lui Federico gustul pentru literatură.
Încă de la vârsta de doi ani, conform biografului Edwin Honig, Federico García Lorca și-a demonstrat abilitatea de a învăța cântece populare și tot la o vârstă a început să organizeze mici reprezentații de slujbe religioase. Sănătatea lui era șubredă și a început să meargă de-abia la patru ani. Mai târziu avea să citească, obligat fiind să rămână în casă, operele lui Victor Hugo și Miguel de Cervantes.
În perioada studenției, evoluția sa a oscilat, dar, după ce abandonase Facultatea de Drept din Granada pentru a se instala în Rezidența Studenților din Madrid, s-a întors la Universitatea din Granada și a obținut diploma de avocat.
Localizarea meridională a Granadei, care încă păstra vie moștenirea maură, folclorul și caracterul rural, au lăsat urme vizibile în creația lui Lorca, în care se îmbină proza cu romanțele. Don Fernando de los Ríos a fost cel care l-a îndrumat pe atunci pianistul Lorca către poezie; astfel, în 1917, Lorca avea să scrie primul său articol despre José Zorrilla, cu ocazia aniversării sale.
Spania din timpul lui Lorca era moștenitoarea generației lui 98, cu o viață intelectuală în care nume precum Francisco Giner de los Ríos, Benito Pérez Galdós, sau Miguel de Unamuno, și ceva mai târziu José Ortega y Gasset își puseseră amprenta, luptând împotriva problemelor cu care se confrunta Spania în acea perioadă. Au influențat de asemenea sensibilitatea în formare a poetului Lope de Vega, Juan Ramón Jiménez, Antonio Machado, Manuel Machado, Ramón del Valle-Inclán, Azorín și chiar și antologiile de poezie populară.
În 1918 și-a publicat prima carte, „Impresii și peisaje”, cu banii primiți de la tatăl său. În 1920 a avut loc premiera operei dramatice „El maleficio de la mariposa” („Fluturele vrăjit”) iar în 1921 și-a publicat prima carte de poezii. În 1923 s-au pus în scenă comediile de teatru de păpuși „La nińa que riega la Albahaca y el príncipe preguntón” („Fetița care udă Busuiocul și principele curios”). În 1927, la Barcelona, și-a expus pentru prima oară picturile.
În această perioadă comunică intens cu poeți din generația lui rămași în Spania : Jorge Guillén, Pedro Salinas, Gerardo Diego, Dámaso Alonso, sau Rafael Alberti, dar în primul rând cu regizorul Luis Buńuel și cu pictorul Salvador Dalí, de care se pare că a fost îndrăgostit și căruia i-a dedicat o odă. Dalí a fost cel care a pictat decorațiunile pentru prima dramă a lui Lorca, „Mariana Pineda”. În 1928 Lorca a publicat revista literară „Gallo” („Cocoș”), dar a trebuit să abandoneze proiectul după doar două numere.
În 1929 Lorca s-a decis să plece la New York. Deja i se publicaseră, pe lângă operele menționate, „Canciones” (1927) și „Primer romancero gitano” (1928), considerată opera sa poetică cea mai accesibilă, deci cea mai populară. Lorca se simțea deranjat de cei care îl considerau țigan. De asemenea se spune că în această perioadă l-a cunoscut pe Picasso.
Federico García Lorca (n. 5 iunie 1898, Fuente Vaqueros, Granada - d. 18 august 1936, între Víznar și Alfacar, ibidem) a fost un, poet, prozator și dramaturg spaniol, cunoscut și pentru talentul său în alte domenii ale artei. Încadrat în generația lui 27 a literaturii spaniole, este cel mai popular și influent scriitor spaniol din secolul XX. Ca dramaturg este considerat una dintre figurile de referință ale teatrului spaniol din secolul XX, alături de Valle-Inclán și Buero Vallejo. A murit executat în timpul Războiului Civil din Spania (1936-1939), datorită simpatiei sale pentru Frontul Național și condiției sale de homosexual declarat.
S-a născut în municipiul Fuente Vaqueros dn Granada (Spania), în sânul unei familii înstărite, pe 5 iunie 1898 și a fost botezat Federico del Sagrado Corazón de Jesús García Lorca. Tatăl său a fost Don Federico García Rodríguez, un moșier, iar mama sa, Dońa Vicenta Lorca, profesoară, a fost cea care i-a stimulat lui Federico gustul pentru literatură.
Încă de la vârsta de doi ani, conform biografului Edwin Honig, Federico García Lorca și-a demonstrat abilitatea de a învăța cântece populare și tot la o vârstă a început să organizeze mici reprezentații de slujbe religioase. Sănătatea lui era șubredă și a început să meargă de-abia la patru ani. Mai târziu avea să citească, obligat fiind să rămână în casă, operele lui Victor Hugo și Miguel de Cervantes.
În perioada studenției, evoluția sa a oscilat, dar, după ce abandonase Facultatea de Drept din Granada pentru a se instala în Rezidența Studenților din Madrid, s-a întors la Universitatea din Granada și a obținut diploma de avocat.
Localizarea meridională a Granadei, care încă păstra vie moștenirea maură, folclorul și caracterul rural, au lăsat urme vizibile în creația lui Lorca, în care se îmbină proza cu romanțele. Don Fernando de los Ríos a fost cel care l-a îndrumat pe atunci pianistul Lorca către poezie; astfel, în 1917, Lorca avea să scrie primul său articol despre José Zorrilla, cu ocazia aniversării sale.
Spania din timpul lui Lorca era moștenitoarea generației lui 98, cu o viață intelectuală în care nume precum Francisco Giner de los Ríos, Benito Pérez Galdós, sau Miguel de Unamuno, și ceva mai târziu José Ortega y Gasset își puseseră amprenta, luptând împotriva problemelor cu care se confrunta Spania în acea perioadă. Au influențat de asemenea sensibilitatea în formare a poetului Lope de Vega, Juan Ramón Jiménez, Antonio Machado, Manuel Machado, Ramón del Valle-Inclán, Azorín și chiar și antologiile de poezie populară.
În 1918 și-a publicat prima carte, „Impresii și peisaje”, cu banii primiți de la tatăl său. În 1920 a avut loc premiera operei dramatice „El maleficio de la mariposa” („Fluturele vrăjit”) iar în 1921 și-a publicat prima carte de poezii. În 1923 s-au pus în scenă comediile de teatru de păpuși „La nińa que riega la Albahaca y el príncipe preguntón” („Fetița care udă Busuiocul și principele curios”). În 1927, la Barcelona, și-a expus pentru prima oară picturile.
În această perioadă comunică intens cu poeți din generația lui rămași în Spania : Jorge Guillén, Pedro Salinas, Gerardo Diego, Dámaso Alonso, sau Rafael Alberti, dar în primul rând cu regizorul Luis Buńuel și cu pictorul Salvador Dalí, de care se pare că a fost îndrăgostit și căruia i-a dedicat o odă. Dalí a fost cel care a pictat decorațiunile pentru prima dramă a lui Lorca, „Mariana Pineda”. În 1928 Lorca a publicat revista literară „Gallo” („Cocoș”), dar a trebuit să abandoneze proiectul după doar două numere.
În 1929 Lorca s-a decis să plece la New York. Deja i se publicaseră, pe lângă operele menționate, „Canciones” (1927) și „Primer romancero gitano” (1928), considerată opera sa poetică cea mai accesibilă, deci cea mai populară. Lorca se simțea deranjat de cei care îl considerau țigan. De asemenea se spune că în această perioadă l-a cunoscut pe Picasso.
Adam (Adan) (Lui Pablo Neruda, înconjurat de fantasme)
Cu crengi însângerate, dureroase,
e Pomul azi. Lăuză, Eva geme.
Pe rana ei cristale-diademe
se-ntrezăresc, iar pe fereastră oase.
e Pomul azi. Lăuză, Eva geme.
Pe rana ei cristale-diademe
se-ntrezăresc, iar pe fereastră oase.
Şi raza ce de-acum o să se cheme
cu nume legendare, fabuloase,
tumultul vinelor deja uitase,
cu dor de măr. Adam, în astă vreme,
cu nume legendare, fabuloase,
tumultul vinelor deja uitase,
cu dor de măr. Adam, în astă vreme,
visează, pe-a argilei fierbinţeală,
un prunc ce galopează peste tină,
cu fălci zvâcnind pe faţa-i triumfală.
un prunc ce galopează peste tină,
cu fălci zvâcnind pe faţa-i triumfală.
Dar alt Adam visează c-o să vină
o lună împietrită, stearpă, goală,
să ardă pruncuşorul de lumină.
o lună împietrită, stearpă, goală,
să ardă pruncuşorul de lumină.
Diamantul
Diamantul unei stele
înaltul în cer a brăzdat,
pasăre de lumină ce vrea
din univers să dispară
şi fuge din cuibul uriaş
unde zăcea prizioneră
neştiutoare că are
un lanţ legat de grumaz.
înaltul în cer a brăzdat,
pasăre de lumină ce vrea
din univers să dispară
şi fuge din cuibul uriaş
unde zăcea prizioneră
neştiutoare că are
un lanţ legat de grumaz.
Vânători dintr-o lume străină
ies să vâneze luceferi,
lebede de-argint nepătat
pe oceanul de linişti.
ies să vâneze luceferi,
lebede de-argint nepătat
pe oceanul de linişti.
Puieţii de plop descifrează
abecedarul; li-i dascăl
un plop bătrân care-şi mişcă
în linişte braţele moarte.
În muntele îndepărtat
toţi morţii juca-vor acuma
cărţi. Nespus de tristă
în cimitire viaţa!
abecedarul; li-i dascăl
un plop bătrân care-şi mişcă
în linişte braţele moarte.
În muntele îndepărtat
toţi morţii juca-vor acuma
cărţi. Nespus de tristă
în cimitire viaţa!
Începe-ţi cântul, broscuţo!
Ieşi din cotlon, greieraş!
Faceţi pădurea să sune
de flautele voastre. Eu zbor
neliniştit către casă.
Ieşi din cotlon, greieraş!
Faceţi pădurea să sune
de flautele voastre. Eu zbor
neliniştit către casă.
Sub fruntea mea se zbat
sălbatici, doi porumbei,
şi-n orizont, mai departe,
apeductul zilei se surpă.
Cumplită roată a timpului!
sălbatici, doi porumbei,
şi-n orizont, mai departe,
apeductul zilei se surpă.
Cumplită roată a timpului!
Greiere!
Greiere!
Ferice de tine
care-n pat de pământ
mori beat de lumină!
Ferice de tine
care-n pat de pământ
mori beat de lumină!
Tu, de la câmpii ai aflat
tainele vieţii,
şi basmul zânei bătrâne
care simţea născându-se iarba,
a rămas în tine închis.
tainele vieţii,
şi basmul zânei bătrâne
care simţea născându-se iarba,
a rămas în tine închis.
Greiere!
Ferice de tine,
că mori sub sângele
unei inimi albastre.
Lumina-i Dumnezeu ce coboară
iar soarele
ochiul care-l filtrează.
Ferice de tine,
că mori sub sângele
unei inimi albastre.
Lumina-i Dumnezeu ce coboară
iar soarele
ochiul care-l filtrează.
Greiere!
Ferice de tine,
că-n agonia ta simţi
toată povara azurului.
Ferice de tine,
că-n agonia ta simţi
toată povara azurului.
Tot viul ce trece
prin porţile morţii,
mergând cu capul plecat,
c-un aer alb, somnolent.
Cu glas de gând.
Fără sunete...
Întristat,
acoperit cu tăcerea
vălului morţii.
prin porţile morţii,
mergând cu capul plecat,
c-un aer alb, somnolent.
Cu glas de gând.
Fără sunete...
Întristat,
acoperit cu tăcerea
vălului morţii.
Mai mult, tu, greier vrăjit,
te stingi ţârâind
transfigurându-se
în sunet şi lumină cerească.
te stingi ţârâind
transfigurându-se
în sunet şi lumină cerească.
Greiere!
Ferice de tine,
că te-nfăşură-n vălu-i
însuşi Spiritul sfânt
al luminii.
Ferice de tine,
că te-nfăşură-n vălu-i
însuşi Spiritul sfânt
al luminii.
Greiere!
Stea sonoră
pe câmpii adormite,
al broaştelor prieten bătrân
şi-al cosaşilor negri,
morminte de aur îţi dăruie
razele sfredelitoare
de soare, ce te rănesc
dulce, în arşiţa verii,
iar soarele inima-ţi fură
s-o facă lumină.
Stea sonoră
pe câmpii adormite,
al broaştelor prieten bătrân
şi-al cosaşilor negri,
morminte de aur îţi dăruie
razele sfredelitoare
de soare, ce te rănesc
dulce, în arşiţa verii,
iar soarele inima-ţi fură
s-o facă lumină.
Greiere, fii inima mea
în cereştile câmpuri.
Să moară cântând tot mai stins
sub cerul albastru, rănit,
şi-apoi, când ea n-o mai fi,
o femeie pe care-o ghicesc
s-o-mprăştie cu mâinile ei
în ţărână.
în cereştile câmpuri.
Să moară cântând tot mai stins
sub cerul albastru, rănit,
şi-apoi, când ea n-o mai fi,
o femeie pe care-o ghicesc
s-o-mprăştie cu mâinile ei
în ţărână.
Iar sângele meu peste câmp
fie roua şi dulcele mâl
în care ţăranii-osteniţi
să-nfigă sapele lor.
fie roua şi dulcele mâl
în care ţăranii-osteniţi
să-nfigă sapele lor.
Greiere!
Ferice de tine,
că te rănesc nevăzutele spade
ale azurului.
Ferice de tine,
că te rănesc nevăzutele spade
ale azurului.
N.I. Herescu, latinist, poet, prozator, eseist, traducator
Biografie Nicolae I. Herescu
Nicolae. I. Herescu, s-a născut la 6 decembrie 1906, în oraşul Turnu Severin, şi a murit la 16 august 1961, în Zürich (Elveţia). Provenea dintr-o familie boierească, între membrii căreia s-ar fi numărat şi Udrişte Năsturel.
A absolvit Liceul „Carol I” din Craiova şi Facultatea de Litere şi Filosofie, secţia de limbi clasice, din Bucureşti. Şi-a continuat studiile de specialitate la Paris (1927-1929), obţinînd în 1929 doctoratul în litere. Numit la catedra de limbi clasice a Universităţii din Bucureşti, a urcat rapid treptele didactice, devenind profesor universitar. A fost destinatarul a numeroase scrisori provenind de la nume ilustre ale literaturii române: Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Ion Pillat, Agatha Grigorescu-Bacovia.
Latinist, poet, prozator, eseist, traducător, fondator şi director al Institutului Român de Studii Latine din Bucureşti (1937–1945), a fost preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, director al Fundaţiilor Culturale Regale Carol I din 1940. Din anul 1944 s–a aflat în exil, în Portugalia, apoi în Franţa, unde a fost animatorul mişcării literare din exilul românesc şi a funcţionat ca profesor universitar de latină, primind recunoaşterea unor latinişti de valoare internaţională (a coordonat vol. "Ovidiana" – Paris, 1958 – editat cu ocazia aniversării a 2000 de ani de la naşterea poetului latin Ovidiu).
Nicolae I. Herescu era, asadar, fiul generalului Ioan Herescu si al sotiei sale Ecaterina, nascuta Viisoreanu. Numele de Viisoreanu apare uneori si sub forma Vicsoreanu si il intalnim in istorie cu diferite prilejuri, de pilda in contextul rascoalei lui Tudor Vladimirescu. Viisorenii erau boieri pamanteni aliati cu numeroase alte familii boieresti din Oltenia.
Ecaterina Herescu era fiica lui Dimitrie Viisoreanu (1829-1904) si a sotiei sale Elena nascuta Rosianu, iar Dimitrie Viisoreanu era fiul slugerului Constantin Viisoreanu (1794-1840) si al sotiei sale, din neamul Isvoranilor din judetul Olt. Constantin Viisoreanu a fost consilier de Curte (magistrat) la Craiova (1837) si deputat (1839-1840). Socrii sai erau slugerul Mihai (Mihalache) Isvoranu
(+ 1837) si sotia sa Smaranda Isvoranu nascuta Plopeanu. Pe langa sotia lui Constantin Viisoreanu, acestia doi au mai avut si alti copii, intre care o fiica Elena, casatorita cu Sandu Deparateanu, parintii poetului Alexandru Deparateanu, var primar cu bunicul matern al lui N.I. Herescu.
Volume de versuri:
Cartea cu lumină (Craiova, 1927)
şi o carte de tălmăciri din Horaţiu şi Francis Jammes, în colaborare cu Ion Pillat (1927).
Nicolae. I. Herescu, s-a născut la 6 decembrie 1906, în oraşul Turnu Severin, şi a murit la 16 august 1961, în Zürich (Elveţia). Provenea dintr-o familie boierească, între membrii căreia s-ar fi numărat şi Udrişte Năsturel.
A absolvit Liceul „Carol I” din Craiova şi Facultatea de Litere şi Filosofie, secţia de limbi clasice, din Bucureşti. Şi-a continuat studiile de specialitate la Paris (1927-1929), obţinînd în 1929 doctoratul în litere. Numit la catedra de limbi clasice a Universităţii din Bucureşti, a urcat rapid treptele didactice, devenind profesor universitar. A fost destinatarul a numeroase scrisori provenind de la nume ilustre ale literaturii române: Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Ion Pillat, Agatha Grigorescu-Bacovia.
Latinist, poet, prozator, eseist, traducător, fondator şi director al Institutului Român de Studii Latine din Bucureşti (1937–1945), a fost preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, director al Fundaţiilor Culturale Regale Carol I din 1940. Din anul 1944 s–a aflat în exil, în Portugalia, apoi în Franţa, unde a fost animatorul mişcării literare din exilul românesc şi a funcţionat ca profesor universitar de latină, primind recunoaşterea unor latinişti de valoare internaţională (a coordonat vol. "Ovidiana" – Paris, 1958 – editat cu ocazia aniversării a 2000 de ani de la naşterea poetului latin Ovidiu).
Nicolae I. Herescu era, asadar, fiul generalului Ioan Herescu si al sotiei sale Ecaterina, nascuta Viisoreanu. Numele de Viisoreanu apare uneori si sub forma Vicsoreanu si il intalnim in istorie cu diferite prilejuri, de pilda in contextul rascoalei lui Tudor Vladimirescu. Viisorenii erau boieri pamanteni aliati cu numeroase alte familii boieresti din Oltenia.
Ecaterina Herescu era fiica lui Dimitrie Viisoreanu (1829-1904) si a sotiei sale Elena nascuta Rosianu, iar Dimitrie Viisoreanu era fiul slugerului Constantin Viisoreanu (1794-1840) si al sotiei sale, din neamul Isvoranilor din judetul Olt. Constantin Viisoreanu a fost consilier de Curte (magistrat) la Craiova (1837) si deputat (1839-1840). Socrii sai erau slugerul Mihai (Mihalache) Isvoranu
(+ 1837) si sotia sa Smaranda Isvoranu nascuta Plopeanu. Pe langa sotia lui Constantin Viisoreanu, acestia doi au mai avut si alti copii, intre care o fiica Elena, casatorita cu Sandu Deparateanu, parintii poetului Alexandru Deparateanu, var primar cu bunicul matern al lui N.I. Herescu.
Volume de versuri:
Cartea cu lumină (Craiova, 1927)
şi o carte de tălmăciri din Horaţiu şi Francis Jammes, în colaborare cu Ion Pillat (1927).
Narcis
În trup de lapte şi de flori
Veghiază inima ispită
Şi gândul, plantă otrăvită,
Sub frunţi cu îngereşti candori.
Albastra brumă a iubirii,
Etern Narcis încrezător,
În ochi de râmă care dor
Ţi-a pus minunea oglindirii...
Dar rodul raiului e-amar,
Cu miez de lut în coji de vis.
Pe-azur dacă te-apleci, Narcis,
Se sparge somnul de cleştar.
Şi nimfa limpede te strânge
Cu rece braţ nepăsător.
Dispar şi drag şi 'ndrăgitor,
Uniţi în moartea fără sânge.
În ape, cer şi mâl se 'mparte
Zăpada trupului furat...
Pe ceruri fulger sfâşiat, -
Sămânţă de-aur şi de moarte.
Veghiază inima ispită
Şi gândul, plantă otrăvită,
Sub frunţi cu îngereşti candori.
Albastra brumă a iubirii,
Etern Narcis încrezător,
În ochi de râmă care dor
Ţi-a pus minunea oglindirii...
Dar rodul raiului e-amar,
Cu miez de lut în coji de vis.
Pe-azur dacă te-apleci, Narcis,
Se sparge somnul de cleştar.
Şi nimfa limpede te strânge
Cu rece braţ nepăsător.
Dispar şi drag şi 'ndrăgitor,
Uniţi în moartea fără sânge.
În ape, cer şi mâl se 'mparte
Zăpada trupului furat...
Pe ceruri fulger sfâşiat, -
Sămânţă de-aur şi de moarte.
TEATRU/ FILM 19 August
Dumitru Radu Popescu (Pasărea Shakespeare, Acești îngeri triști și Piticul din grădina de vară).
Biografie Dumitru Radu Popescu
Prozator, dramaturg si scenarist roman, Dumitru Radu Popescu s-a nascut pe 19 august 1935, in satul Pausa din judetul Bihor.
Ca dramaturg s-a remarcat cu piese precum Pasarea Shakespeare, Acesti ingeri tristi si Piticul din gradina de vara. S-a impus si ca romancier cu un lung ciclu, datorita caruia va fi considerat unul dintre cei mai importanti prozatori ai epocii contemporane.
Primul din acest ciclu a fost romanul F (1969), care a fost urmat de Vanatoarea regala in 1973, apoi de Cei doi din dreptul Tebei (1973), O bere pentru calul meu (1974), Ploile de dincolo de vreme (1976), si Imparatul norilor (1976).
Dumitru Radu Popescu a urmat cursurile liceale la Oradea, iar in 1953 devine student la Medicina, la Cluj. Abandoneaza facultatea in anul III pentru a ocupa un post de corector la revista Steaua din Cluj. In aceeasi perioada se inscrie la Facultatea de Filologie din cadrul Universitatii din Cluj-Napoca, pe care o absolva in 1961.
Debuteaza publicistic cu versuri, in 1953, in ziarul Crisana din Oradea. Un an mai taziu ii apare in revista Steaua primul text in proza, schita O partida de sah, revista cu care colaboreaza multi ani la rand. In revista Steaua debuteaza si ca dramaturg, cu piesa de teatru Mama. Colaboreaza intens si cu alte reviste, precum Gazeta literara, Luceafarul.
Debutul editorial a avut loc in 1958, cu volumul de schite si povestiri intitulat Fuga. In continuare a publicat numeroase romane, volume de nuvele si piese de teatru. A mai publicat eseuri, schite, scenarii de film, reportaje, insemnari.
Dupa o activitate literara prolifica, de peste un deceniu, este ales presedinte al Uniunii Scriitorilor in 1981, pozitie pe care o ocupa pana in 1990. Din 2006, Dumitru Radu Popescu este director general al Editurii Academiei Romane si vicepresedinte al Consiliului stiintific editorial. A fost distins in 1970 cu Premiul Academiei Romane, si cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania in 1964, 1969, 1974, 1977 si in 1980.
Ca dramaturg s-a remarcat cu piese precum Pasarea Shakespeare, Acesti ingeri tristi si Piticul din gradina de vara. S-a impus si ca romancier cu un lung ciclu, datorita caruia va fi considerat unul dintre cei mai importanti prozatori ai epocii contemporane.
Primul din acest ciclu a fost romanul F (1969), care a fost urmat de Vanatoarea regala in 1973, apoi de Cei doi din dreptul Tebei (1973), O bere pentru calul meu (1974), Ploile de dincolo de vreme (1976), si Imparatul norilor (1976).
Dumitru Radu Popescu a urmat cursurile liceale la Oradea, iar in 1953 devine student la Medicina, la Cluj. Abandoneaza facultatea in anul III pentru a ocupa un post de corector la revista Steaua din Cluj. In aceeasi perioada se inscrie la Facultatea de Filologie din cadrul Universitatii din Cluj-Napoca, pe care o absolva in 1961.
Debuteaza publicistic cu versuri, in 1953, in ziarul Crisana din Oradea. Un an mai taziu ii apare in revista Steaua primul text in proza, schita O partida de sah, revista cu care colaboreaza multi ani la rand. In revista Steaua debuteaza si ca dramaturg, cu piesa de teatru Mama. Colaboreaza intens si cu alte reviste, precum Gazeta literara, Luceafarul.
Debutul editorial a avut loc in 1958, cu volumul de schite si povestiri intitulat Fuga. In continuare a publicat numeroase romane, volume de nuvele si piese de teatru. A mai publicat eseuri, schite, scenarii de film, reportaje, insemnari.
Dupa o activitate literara prolifica, de peste un deceniu, este ales presedinte al Uniunii Scriitorilor in 1981, pozitie pe care o ocupa pana in 1990. Din 2006, Dumitru Radu Popescu este director general al Editurii Academiei Romane si vicepresedinte al Consiliului stiintific editorial. A fost distins in 1970 cu Premiul Academiei Romane, si cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania in 1964, 1969, 1974, 1977 si in 1980.
Suzana (2012) - Ilinca Stihi
GÂNDURI PESTE TIMP 19 August
Blaise Pascal - Citate:
GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 19 August
- La Biroul de Resurse Umane:
- Ne pare rau, dar nu va putem angaja, pentru ca nu avem ce
sa va dam de lucru.
- Pai, asta n-ar fi asa de grav... - Se intalnesc un domn si o doamna la nudisti.
Domnul : - Ma bucur ca v-am intalnit!
Doamna : - Vad! - Demonstraţie matematică: Ecuatia 1
Omul = mancat + dormit + munca + distractie
Magar = mancat + dormit
Atunci:
Omul = magar + munca + distractie
Deci:
Omul - distractie = magar + munca
Cu alte cuvinte:
Omul care nu stie sa se distreze = Magar la munca
Ecuatia 2
Barbat = mancat + dormit + castig bani
Magar = mancat + dormit
Atunci
Barbat = Magar + castig bani
Deci
Barbat - castig bani = Magar
Cu alte cuvinte:
Barbatul care nu castiga bani = Magar
Ecuatia 3
Femeia = mancat + dormit + cheltuiala
Magarul = mancat + dormit
Atunci
Femeia = Magar + cheltuiala
Deci
Femeia - cheltuiala = Magar
Cu alte cuvinte
Femeia care nu cheltuie = Magar
Daca includem:
ecuatia 2 in ecuatia 3
Barbatul care nu castiga bani = Femeia care nu cheltuie
Concluzia: Barbatul castiga femeia pentru a nu lasa Femeia sa devina Magar (Postulatul 1)
Si, Femeia cheltuie pentru a nu lasa Barbatul sa devina Magar (Pstulatul 2)
Deci avem,
Barbat + Femeie = Magar + castig bani + Magar + cheltuiala
Atunci din postulatele 1 si 2 putem trage concluzia:
Barbatul + Femeia = 2 Magari, care traiesc fericiti impreuna, eventual pâna la adânci batrâneţi - de, ca-n poveşti ! - O unguroaica sta "la ocazie" in Aiud. Opreste un TIR, se deschide usa , iar femeia intreaba, intr-o romana stricata:
-Sui pe mine pan' la Turda?
Soferul :
- Sui pe tine si pan' la Cluj, da' cine tine de volan? - Veverita lipseste o noapte intreaga de acasa. A doua zi vine toata smotocita, cu blana jumulita, vai de ea.
- Ce s-a intamplat? o intreaba sotul.
- Pai m-a prins bursucul, m-a dus la el acasa si 3 zile m-a bursucit intruna.
- Dar tu lipsesti doar de o zi!
- Pai am venit numai sa ma schimb si ma intorc. - Azi am reusit sa nu întîrzii, m-a trezit ceasul desteptator.
- Dar de unde ai vînataia aceea pe frunte?
- De la ceas. Nu m-am ferit la timp cind l-a aruncat nevasta-mea... - Doi nebuni după stingere stau în pat gata să adoarmă. La un moment dat unul dintre ei aprinde o lanternă şi luminează pe tavan.
Celalalt:
- Ce faci măi…?
- Ei, ce fac? Mă uit să văd dacă nu a mai rămas vreun bec aprins. - Un tip si-o tipa in pat...actiune din greu.Dintr-o data se aude o frana de masina in fata casei,tipul sare din pat,isi ia hainele in brate,tipa ii deschide geamul,tipul sare.Dupa un timp se aude un ciocanit la usa. Tipa deschide, in usa ... tipul cu hainele in brate, la care Tipul: \\\"Ma nevasta, da\\\' stresati mai suntem\\\"
- Batrana statea amarata pe un balansoar, tinand in brate pe motanul ei, Gicuta. Deodata apare o zana care-i spune:
− Fiindca ai dus o viata cinstita si ai un suflet bun, iti voi indeplini 3 dorinte! Sta batrana, se gandeste si ii spune prima:
− Vreau sa fiu foarte bogata!
Zana da cu bata magica, transforma casa in palat si o umple pe baba de bani.
− Acum vreau sa fiu tanara si frumoasa!
O face zana printesa.
− Si ultima dorinta: vreau sa-l transformi pe motanu' Gicuta in cel mai frumos barbat din lume!
Zana ii indeplineste si ultima dorinta si dispare. Cateva minute printesa si Gicuta se privesc in ochi. Printesa e tulburata de cat de frumos poate fi Gicuta. Gicuta se ridica, se apropie de ea, se inclina si ii sopteste la ureche:
− Nu cumva iti pare rau acum ca m-ai castrat? - Institutia casniciei este foarte asemanatoare cu mersul la restaurant in grup. Comanzi ce vrei, pe urma vezi ce au luat altii si brusc nu iti mai place ce ai tu!!!!!!!!!
- Un individ e nevoit sa opreasca masina datorita unei congestii de trafic. Deodata, cineva ii bate in geam. - Domnule, teroristii i-au rapit pe parlamentarii Romaniei si cer 100 de milioane de dolari rascumparare. Altfel, ameninta ca ii vor stropi cu benzina si le vor da foc. Acum mergem din masina in masina si facem si noi o cheta. - Bine, bine, si cât da fiecare? intreaba omul din masina. - Cam 5 litri..!
sa ajunga la toti....
· O femeie nu voia sa-si marite fata cu Abdul. Incercand sa-l faca sa se razgandeasca, ii spune: - Daca vrei sa te mariti cu fiica mea, adu-i un Mertzan. - Abdul iubeste, Abdul doreste, Abdul aduce Mertzan! Aduce Abdul Mertzanul, mama, disperata, incearca din nou : - Fata mea nu se marita cu tine decat daca o sa aiba vile la munte si la mare. - Abdul iubeste, Abdul doreste, Abdul cumpara vile! Cumpara Abdul vile, mamei ii vine o ultima idee : - Fata mea nu poate sa se marite decat cu cineva care o are de 30 de centimetri! - Abdul iubeste, Abdul doreste, Abdul mai taie!
· La usa suna un tigan si intreaba:
- Nu aveti cumva vreo vechitura de care v-ati putea lipsi?
- Stai putin s-o chem pe soacra-mea!
- Nu aveti cumva vreo vechitura de care v-ati putea lipsi?
- Stai putin s-o chem pe soacra-mea!
- I. De ce este bine sa mearga soacra la vot?
R. Ca sa se obisnuiasca cu urna. - I. Va veni un alt razboi Mondial?
R. Nu! Dar va fi o lupta pentru pace, de nu va mai ramane piatra pe piatra. - I. Cum au spart chinezii site-ul Pentagonului ?
R. Fiecare dintre ei a incercat cate o parola. - I. Care sunt cele 3 mari crize din viata unui barbat ?
R. Pierderea nevestei, a locului de munca si prima zgarietura pe masina. - I. De ce s-a mutat Bula la etajul 10 intr-un bloc fara lift?
R. Pentru ca are soacra cardiaca. - I. De ce au uraganele nume de femei?
R. Pentru ca vin umede si salbatice si pleaca cu casa si masina.
Changing Into TRUNKS | Mr Bean Full Episodes | Mr Bean Official
SFATURI UTILE 19 August
PIERSICILE BUNE PENTRU FICAT
Gustoase şi foarte hrănitoare, piersicile au şi o mulţime de calităţi terapeutice. Specialiştii în nutriţie recomandă să le introducem în dieta zilnică, mai ales acum, în plin sezon.
Piersicile au calităţi laxative. Dacă le consumăm regulat, acestea ajută în procesul de digestie şi apără organismul de diferite tipuri de cancer şi boli de inimă. Patru piersici mâncate în fiecare dimineaţă în loc de micul dejun reglează funcţiile intestinale şi hepatice şi întreţin alcalinitatea sângelui.
Sunt foarte indicate şi pacienţilor cu litiază renală. Pentru a profita de efectul tuturor componentelor sale, trebuie ca fructul să fie consumat cu coajă, după ce în prealabil a fost foarte bine spălat sub jet de apă.
Dacă nu vreţi să mâncaţi fructul, puteţi opta pentru varianta sucului. Acesta păstrează toate calităţile fructului, inclusiv pe cele laxative şi, în plus, este şi foarte răcoritor şi gustos. Puţini ştiu că sucul de piersici este foarte bun şi pentru ten. Aplicat pur şi simplu pe faţă, acesta dă tenului un aspect strălucitor.
Sunteţi alergic? Înlocuiţi-le cu nectarine!
Persoanele care nu pot mânca piersici din cauza faptului că sunt alergice la puful de pe coaja acestora le pot înlocui cu nectarinele. Şi aceste fructe sunt extrem de sănătoase. Este foarte indicat să aşteptaţi să fie bine coapte, pentru a fi dulci şi zemoase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu