MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU DUMINICĂ 13 SEPTEMBRIE 2020
PARTEA A DOUA - RELIGIE ORTODOXĂ
Înainte-prăznuirea Înălțării Sfintei Cruci; + Târnosirea bisericii Învierii din Ierusalim; Sf Sfințiți Mc Corneliu Sutașul și Ciprian, episcopul Cartaginei; + Sf Cuv Ioan de la Prislop; Sf Mc din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian și Valerian; Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci - Convorbirea lui Iisus cu Nicodim
Înainte-prăznuirea Înălțării Sfintei Cruci
Înainteprăznuirea Înălțării Sfintei Cruci – Sărbătorile mari din timpul unui an bisericesc sunt precedate de o zi de preserbare pentru pregătirea sufletească a credincioșilor. Între aceste sărbători se înscrie și cea închinată Sfintei Cruci.
Ziua de astăzi a Înainteserbării Înălțării Sfntei Cruci înseamnă începutul acestei sărbători. La slujbele din această zi se adaugă cântări, rugăciuni și lecturi biblice în legătură cu sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. Este un moment de pregustare a bucuriei sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci.
+ Târnosirea bisericii Învierii din Ierusalim
În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfinţirii bisericii Sfintei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru, de la Sfântul Mormânt de la Ierusalim.
Ca să dea slavă lui Dumnezeu pentru fericitul sfârşit al Sinodului de la Niceea (întâiul sinod ecumenic), Constantin cel Mare a vrut sa zidească o biserică pe Golgota, locul Învierii lumii. Atunci episcopul Macarie i-a arătat împăratului locul Mormântului, acolo unde l-a păstrat memoria Tradiţiei, căci locul fusese acoperit cu pământ în timpul domniei lui Adrian (135) cu scopul de a lărgi orasul. După ce au săpat şi au descoperit Mormântul şi instrumentele Patimii, au zidit peste ele o mare biserică, a cărei sfinţire s-a făcut în ziua de 13 septembrie 335 pentru a înlocui sărbătoarea păgână a lui Jupiter Capitolin. Această sfântă biserică era atât de frumoasă şi de grandioasă, încat ea a devenit un simbol al victoriei creştinismului şi chiar un model pentru multe biserici.
Sf Sfințiți Mc Corneliu Sutașul și Ciprian, episcopul Cartaginei;
Viața Sf Sfințit Mc Corneliu Sutașul
După patima cea de bună voie a Domnului nostru Iisus Hristos, după Învierea şi după Înălţarea Lui la ceruri, era în Cezareea Palestinei un sutaş, anume Corneliu, de neam din Tracia. Acesta fiind în întunericul necredinţei, avea lucrările luminii şi, deşi era păgân, a vieţuit ca un creştin, şi pe Hristos, pe care nu-l ştia, prin milostenii îl cinstea. Vieţuind în mijlocul lumii celei rele, s-a făcut bun, precum mărturiseşte de dânsul Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, în faptele Apostolilor, zicând: "Un bărbat oarecare era în Cezareea, anume Corneliu, sutaş, din cetatea care se cheamă Italia; fiind cucernic şi temător de Dumnezeu, cu toată casa sa, făcea milostenii multe la săraci, şi se ruga lui Dumnezeu totdeauna" (Fapte 10,1-2). Deci, n-a trecut cu vederea Dumnezeu aceste fapte bune ale lui, ci a binevoit a-l lumina pe el cu lumina credinţei şi a-l aduce în cunoştinţa adevărului, că lucrările lui cele bune să nu se acopere de întunericul necredinţei. Acest bărbat temător de Dumnezeu, rugându-se lui Dumnezeu în casa sa, într-una din zile, a văzut că i s-a arătat lui îngerul lui Dumnezeu, spunându-i că rugăciunile şi milosteniile lui au ajuns înaintea lui Dumnezeu şi poruncindu-i să trimită în Ioppi după Simon, care se chiamă Petru, şi de la dânsul ceea ce va auzi, aceea să facă. Iar el, îndată a trimis cu rugăminte să cheme pe Petru. Deci, mergând trimişii la Ioppi, s-a suit Petru în casa de sus, ca să se roage în ceasul al şaselea din zi şi fiind foarte flămând, a avut o vedenie care îl îndemna să nu se îngreţoşeze a merge la acel bărbat de alt neam din cei netăiaţi împrejur, pentru că nu se amestecau evreii cu alte neamuri, ci se îngreţoşau de dânşii. Vedenia lui Petru a fost astfel: Un vas oare-care ca o masă de pânză, legată în patru colţuri, se pogora de trei ori din cer, şi un glas îi poruncea lui Petru că cele ce se află în vas, cele cu patru picioare de pe pământ şi fiarele şi târâtoarele, precum şi păsările să le junghie şi să le mănânce. Lepădându-se Petru, a zis că niciodată n-a mâncat ce este necurat. Atunci, glasul din cer i-a zis: "Cele ce Dumnezeu le-a curăţit, tu nu le spurca" (Fapte 10,15). Această vedenie era semnul întoarcerii la Creştinism al lui Corneliu şi al celorlalte neamuri. Foamea lui Petru a însemnat foamea cea scrisă de Proorocul Amos: "Nu foame de pâine, nici sete de apă, ci foame de auzirea cuvântului Domnului" (Amos 8,11). Şi o foame că aceea era în casa lui Corneliu şi a tuturor limbilor. Că precum do-rea Petru acea pâine trupească, aşa doreau aceia pe cea sufletească. Vasul cel de patru colţuri legat închipuia biserica Lui care prin patru Evanghelişti s-a întărit în credinţă. În vas erau felurite vieţuitoare din cele necurate: fiarele, târâtoarele, păsările care înseamnă limbile cele ce, prin înţelegerea lor cea pământească, erau vieţu-itoare cu patru picioare, privind cu mintea în pământ şi neînţelegând cele de sus şi neştiind a cerceta cele din înălţime. Deci, fiare erau cu iuţimea şi jigănii otrăvitoare cu necurăţia cea vătămătoare de suflet, iar păsări zburătoare pe sus erau cu înălţarea minţii spre mândrie. Dar i s-a poruncit a le junghia pe acelea şi a le mânca, adică: cu sabia cea ascuţită a cuvântului lui Dumnezeu să ucidă patimile cele vechi păgâneşti, necuvântătoare şi deprinderile cele de fiare, şi să facă sufletele şi trupurile lor, curăţite prin botez, jertfă vie, bine primită lui Dumnezeu. Pogorârea cea de trei ori a vasului din cer a însemnat cea de trei ori afundare la sfântul botez. Glasul cel ceresc i-a spus că erau curăţite acelea de Dumnezeu, adeverindu-l că nu numai pentru israiliteni, ci şi pentru alte neamuri şi-a vărsat Hristos sângele cel ce spală spurcăciunile păcatelor.
Drept aceea, cugetând Petru la acea vedenie şi nedumerindu-se, iată ajunseseră trimişii de la Corneliu şi întrebând de dânsul. Iar Duhul i-a poruncit să meargă cu dânşii neîndoindu-se de nimic, ca pe cel dintâi om dintre pagâni să-l împreune cu trupul bisericii lui Hristos; iar după dânsul şi celelalte neamuri să vină la Hristos. Deci, intrând Petru în casa lui Corneliu, l-a întâmpinat pe el Corneliu cu cinste, cu toate rudeniile sale şi cu prietenii cei iubiţi şi, căzând la picioarele lui, i s-au închinat. Iar Petru l-a ridicat pe el, zicând: "Voi ştiţi că nu se cade omului evreu a intra la cei de altă seminţie şi a avea împărtăşire cu dânşii; însă, mi-a descoperit mie Dumnezeu că nu se cuvine a numi spurcat sau necurat, pe nici un om. Deci, am venit la voi fără îndoire, şi vă întreb: cu ce gând m-aţi chemat pe mine la voi ?" (Fapte 10, 28-29).
Iar Corneliu i-a răspuns lui cu de-amănuntul, cum a văzut pe înger şi ce a auzit de la dânsul şi l-a rugat pe Petru că să-i spună lui cuvântul cel de mântuire, iar Petru, deschizându-şi gura, a început a-i propovădui lui pe Iisus, că Dumnezeu era în trup, cu oamenii, pe pământ petrecând, învăţând şi povăţuind pe oameni la calea ce duce la cereasca Împărăţie, şi a făcut multe semne şi minuni, tămăduind toate bolile şi învăţând cu cuvântul. "Acela de voie a pătimit, a murit, şi a înviat, ca pe om să-l izbăvească din patimi şi să-l învieze din moarte, dăruindu-i lui viaţă veşnică; şi acela va judeca viii şi morţii, pentru care toţi proorocii mărturisesc, şi tot cel ce crede în numele Lui, iertare de păcate va lua" (Fapte 10,43). Acestea grăindu-le Petru şi Duhul Sfânt sălăşluind cuvintele lui în inimile celor ce ascultau, i-a adus pe ei la credinţă şi s-a botezat Corneliu cu toată casa sa.
Corneliu este cel dintâi din pagâni care a crezut în Domnul nostru Iisus Hristos; iar după botezul său a părăsit toate cele păgâneşti şi a mers în urma lui Petru şi a fost pus episcop de dânsul.
Deci, înconjurând cu dânsul şi cu mulţi alţii diferite ţări, se ostenea cu propovăduirea lui Hristos. Şi fiind Petru cu Timotei şi cu Corneliu în Efes, li s-a făcut lor ştire de cetatea Scipseos, cum că locuitorii ei se închină la idoli cu sârguinţa. Şi se sfătuiau care dintre dânşii să meargă acolo la propovăduire. Şi aruncând sorţii, a căzut soarta pe Corneliu care, chemând pe Dumnezeu în ajutor, a mers la cetatea aceea degrabă.
Era acolo oarecare dregător, anume Dimitrie, filosof iscusit în înţelepciunea elinească, care ura foarte mult bună cinstire creştinească şi jertfea zeilor păgâni, mai ales lui Apolo şi Zeus. Fiind înştiinţat despre Corneliu, că intrase în cetate, îndată l-a chemat pe el înaintea sa şi l-a întrebat de unde şi pentru ce a venit. Iar Corneliu a răspuns: "Rob sunt al Dumnezeului celui viu şi, trimis fiind, am venit aici ca să te chem pe tine din întunericul cel adânc al neştiinţei şi să te scot la lumina adevărului şi raza cea curată a cunoştinţei să lumineze sufletul tău". Iar el, neînţelegând nimic din cele grăite, s-a mâniat şi cu iuţime i-a zis: "Eu altele te-am întrebat şi tu altele-mi răspunzi mie. Aşa, mă jur pe zei, că dacă nu-mi vei răspunde la fiecare întrebare, apoi nu voi cruţa bătrâneţele tale, nici mă voi ruşina de cărunteţele tale. Deci, spune-mi mie: la cine eşti ostaş şi pentru ce pricină ai venit aici ?" Iar Corneliu a zis: "De voieşti ca să ştii gradul meu, apoi să ştii că sunt sutaş cu dregătoria şi când am auzit de tine, că tu şi femeia ta şi toţi cei ce sunt sub stăpânirea ta aţi căzut în mare rătăcire, am venit ca să vă scap pe voi de idoleasca înşelăciune şi să vă povăţuiesc la calea cea adevărată şi să vă împac cu unul Dumnezeu cel viu, care a făcut cerul şi pământul şi toate cele ce sunt în dânsele". La acestea Dimitrie a zis: "Te văd pe tine ajuns la bătrâneţe şi mi-e milă pentru anii tăi cei mulţi; deci, încetează a-ţi lungi prin cuvinte minciuna ta, apropie-te la zeii noştri şi te închină lor, iar de nu vei voi că să faci această, apoi să ştii că la grele chinuri te voi da pe tine şi nici un Dumnezeu, afară de zeii mei, nu te va scoate pe tine din mâinile mele". Iar Corneliu a zis: "Puternic este Dumnezeul meu, nu numai să mă păzească pe mine de toate răutăţile tale întreg şi nevătămat şi să mă izbăvească din mâinile omeneşti, dar încă şi pe zeii tăi să-i zdrobească şi să-i sfarme ca praful pe idolii lor şi pe tine, cel ce în deşert nădăjduieşti spre dânşii să te aducă la a lor cunoştinţă. Iar eu, zeilor tăi, ca şi idolilor lor celor fără de suflet, niciodată nu mă voi închina. Pentru că scris este: zeii cei ce n-au făcut cerul şi pământul să piară; şi iarăşi: "Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui unuia să-I slujeşti". Am venit aici pentru ca să vă povăţuiesc pe voi la pocăinţă, ca să ieşiţi din cursele diavolului, fiind de vii vânaţi de dânsul după voia lui".
Iar dregătorul a zis: "M-am jurat pe zeii mei că nu te voi cruţa pe tine ci la grele munci te voi da, de nu vei jertfi zeilor". Apoi, Corneliu l-a întrebat: "La care zei porunceşti să jertfesc ?" Şi i-a zis dregătorul: "Jertfeşte lui Apolin şi lui Die". Iar Corneliu a zis: "Deci, arată-mi mie pe acei zei ai tăi". Şi s-a bucurat dregătorul, socotind că vrea să se închine lor şi l-a dus pe el la capiştea lui Die. Şi le urmă lor lume multă, vrând să vadă pe Corneliu închinându-se la idoli. Şi sosind la capişte, au intrat într-însa dregătorul cu Corneliu şi cu toţi cei ce veniseră cu dânşii, între care era şi femeia boierului, anume Evantia, şi Dimitrie, fiul lui, că aşa se cheamă după numele tatălui său.
Deci, Sfântul Corneliu, fiind în capiştea idolească, s-a întors spre răsărit şi, plecându-şi genunchele sale la pământ, se ruga zicând: "Dumnezeule, Cel ce ai cutremurat pământul şi prin el ai mutat munţii în inimile mărilor, Cel ce prin mâna lui Daniil ai sfărâmat pe Vil şi ai omorât pe balaur şi gurile leilor astupându-le ai păzit întreg pe robul tău, Tu şi acuma răstoarnă idolii aceştia şi dă cunoştinţă poporului tău, ca să ştie că braţul tău este puternic!". Aşa rugându-se sfântul, a ieşit din capişte împreună cu Dimitrie dregătorul şi cu toată mulţimea poporului ce venise; iar Evantia cu Dimitrie, fiul său, rămăseseră încă înăuntrul capiştei şi deodată s-a făcut cutremur şi a căzut capiştea cu idolii, sfărâmându-se ca praful idolii lor spre care nădăjduiau; şi a fost apucată acolo femeia dregătorului cu fiul lor, sub zidurile cele căzute. Şi toată mulţimea văzând căderea capiştei, s-a spăimântat. Iar boierul nu ştia că femeia şi fiul lui s-au astupat de ziduri. Corneliu însă, veselindu-se de puterea Dumnezeului Celui viu, a zis către boier: "Unde sunt acum, boierule, idolii tăi cei mari?" Iar el, umplându-se de mânie, a zis: "Spune nouă, fermecătorule, cu ce vrăji ai făcut să cadă capiştea cu idolii noştri?" Şi se sfătuia boierul cu ai săi cu ce fel de chinuri să-l piardă pe Corneliu. Dar, iată că aproape trecuse ziua şi soarele apunea; pentru aceea, nu era vreme ca să chinuiască pe Corneliu. Deci, a poruncit dregătorul ca să-l lege cu mâinile şi picioarele şi aşa să-l spânzure pe el în temniţă, ca toată noaptea, spânzurat, să pătimească până dimineaţa, iar a doua zi voia să-l chinuie pe el cumplit şi apoi să-l ucidă. Fiind dus sfântul în temniţă cu mâinile şi picioarele legate şi spânzurându-l, precum a poruncit prigonitorul, îndată a alergat la dregătorul unul din slujitorii lui, anume Teleton, zicându-i: "Stăpâne, doamna ta şi unul născut, fiul tău, au pierit în capişte, sfărâmaţi fiind între ziduri de cutremur !" Auzind aceasta Dimitrie şi-a rupt hainele sale şi se văita cu amar, încă se tânguiau cu dânsul împreună şi mai marii cetăţii, în timp ce alţii îl mângâiau. Dar cine putea să mângâie o jale mare ca aceea care venise pe nesimţite, aducând moartea cea neaşteptată a femeii şi a fiului său? Apoi, a zis către cei ce stăteau de faţă: "Mergeţi, aruncaţi pietrele capiştei celei căzute, până ce veţi afla oasele iubitei mele soţii şi ale dulcelui meu fiu şi, aflându-le, să mi le aduceţi aicea". Grăind acestea a ridicat glasul şi a plâns cu jale mare. Tânguindu-se el, a venit degrabă mai marele jertfitorilor, anume Varvat, zicând: "Am auzit glasul femeii tale şi fiului tău, din mijlocul zidurilor celor căzute, strigând aşa: "Mare este Dumnezeul creştinesc care ne-a scăpat pe noi vii de această cumplită moarte, prin robul său Corneliu. Deci, rugaţi pe acel sfânt bărbat ca să ne scoată pe noi de aici, ca să nu pierim desăvârşit, pentru că vedem minunile cele de mirare ale Dumnezeului lui şi auzim glasul îngerilor celor ce cântă: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, întru oameni bună-voire".
Acestea auzindu-le boierul de la Varvat, îndată a alergat de grabă cu toţi ai săi la robul lui Dumnezeu în temniţă şi l-au aflat pe el umblând, pentru că Îngerul Domnului îl dezlegase pe el din legături. Şi a căzut boierul la picioarele lui Corneliu, zicând: "Mare este Dumnezeul tău, Corneliu, care păzeşte pe soţia mea şi pe fiul meu, încă vii, în capiştea cea căzută. Deci, ne rugăm ţie, robule al Dumnezeului celui preaînalt, vino şi îi scoate pe dânşii de acolo şi, iată, eu şi toţi cei cu mine credem în cel propovăduit de tine, Hristos cel răstignit".
Deci, mergând Sfântul Corneliu cu dânşii la capiştea idolească cea căzută şi ridicându-şi spre cer ochii săi, a zis: "Doamne, Dumnezeul puterilor! Cel ce cauţi pe pământ şi îl faci pe el de se cutre-mură, de a cărui faţă se topesc munţii şi seacă adâncurile, Însuţi fiind Domn; ascultă suspinele celor legaţi şi scoate din pământ pre Evantia, şi nu-Ţi întoarce faţa ta de la fiul ei şi ia aminte spre sufle-tele lor pentru numele Tău". Aşa rugându-se el, deodată s-a deschis locul unde era ţinută Evantia cu fiul său, între zidurile cele căzute şi au ieşit de acolo amândoi sănătoşi, lăudând pe Dumnezeu. Deci, toţi cei ce erau acolo, şi au văzut acea preaslăvită minune, strigau: "Mare este Dumnezeul creştinilor". Şi s-a botezat Dimitrie cu femeia, cu fiul său şi cu toată casa sa şi s-au botezat cu dânsul şi ceilalţi oameni, la număr două sute şaptezeci şi şapte.
A petrecut Sfântul Corneliu în acea cetate vreme îndelungată, dezrădăcinând spinii necredinţei din inimile omeneşti şi semănând sămânţa bunei credinţe. Şi, în scurtă vreme a adus la Hristos toată cetatea şi pe oarecare bărbat cinstit, anume Evnomie, pe care l-a făcut preot. Apoi, plin fiind de zile, a sosit la fericitul său sfârşit, de care fiind înştiinţat mai înainte de vreme, se nevoia la rugăciune cu osârdie, gătindu-se mai înainte spre calea pe care avea să meargă la Dumnezeul său.
Deci, adunând pe toţi creştinii pe care îi întorsese de la nedumnezeire, îi învăţa pe dânşii ca să petreacă în credinţă, în dra-goste şi în toate faptele bune, să se ocârmuiască pe sine, sporind în poruncile Domnului. Apoi, învăţându-i pe ei din destul, a auzit un glas din cer, zicând către dânsul: "Corneliu, vino la mine, că iată s-a gătit ţie cununa dreptăţii!" Aceasta auzind-o Corneliu, îndată s-a întors la rugăciune şi plecându-şi genunchele a zis: "Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce m-ai învrednicit pe mine a păzi credinţa, a săvîrşi nevoinţa şi a birui pe cel potrivnic, mulţumesc Ţie de toate. Încă mă rog ţie Doamne, caută spre robii tăi din înălţimea cea sfântă a Ta şi milostiv să fii lor. Întăreşte-i pe dânşii în credinţă, îm-puterniceşte-i în nevoinţă, sporeşte-le lor în păzirea sfintelor Tale porunci, ca neîncetat să slăvească Prea Sfânt Numele Tău, acum şi în vecii vecilor". Şi toţi zicând: "Amin!" şi-a dat cu bucurie duhul său în mâinile Dumnezeului Celui ce la cer l-a chemat pe el. Iar dregătorul Dimitrie cu Evantia soţia sa, cu fiul Dimitrie, cu Evnomie preotul şi cu toţi credincioşii, plângând mult deasupra părintelui şi învăţătorului lor şi aprinzând lumânări şi cântând cântări deasupra mormântului, l-au îngropat pe el cu cinste aproape de capiştea cea căzută a lui Die. Şi în toate zilele credincioşii mergeau la mormântul lui, cădelniţau cu tămâie şi se rugau şi multe tămăduiri se da bolnavilor de la mormântul lui.
Trecând mulţi ani şi ducându-se toţi la Domnul, a rămas neştiut urmaşilor lor locul acela unde au fost îngropate moaştele Sfântului Corneliu, că crescuseră împrejurul lui rugi şi tufe multe şi nimeni nu ştia de comoară aceea de mult preţ.
S-a întâmplat oarecând de a mers acolo episcopul Silvan de la cetatea care se numea Troia, căruia sfântul Corneliu i-a zis: "De multă vreme petrec aici şi nimeni nu m-a cercetat". Iar episcopul, sculându-se din somn, se miră de acea vedenie, şi nu se pricepea cine i se arătase lui. Iar în noaptea viitoare iarăşi i s-a arătat sfântul, zicându-i: "Eu sunt Corneliu sutaşul. Moaştele mele zac în rugii cei ce sunt aproape de locul acela unde era oarecând capiştea lui Die. Drept aceea, tu să-mi zideşti mie biserică aproape de locul lui Dimitrie, iar locul acela se numeşte Pandohium şi multe trupuri ale credincioşilor şi sfinţilor fraţi sunt îngropate acolo." Dimineaţa, episcopul a spus vedenia aceea clerului său şi au mers cu toţii la rugii aceia pe care în vedenie îi arătase lui sfântul şi, rugându-se cu dina-dinsul, începu a săpa; şi aflară racla care avea în ea moaştele sfântului Corneliu, din care ieşeau negrăite, bune, miresme întregi şi nestricate. Şi s-au veselit foarte mult pentru aflarea unei astfel de mari vistierii.
Episcopul era în dificultate pentru biserica pe care sfântul i-a poruncit să o zidească, pentru că n-avea atâta avere cât ar fi fost de trebuinţă spre zidirea bisericii. Însă şi în aceasta Sfântul Corneliu nu a zăbovit a ajuta episcopului; pentru că, în viitoarea noapte, s-a arătat oarecăruia om, anume Evghenie, care era dreptcredincios şi foarte bogat. Aceluia i-a poruncit ca să dea averi episcopului Siluan cât va fi de-ajuns spre zidirea bisericii. Iar Evghenie a spus vedenia aceea episcopului şi i-a dat lui toate cele de trebuinţă. Şi începând a zidi sfânta biserică, degrabă a săvârşit-o pe ea şi a înfrumuseţat-o cu toată buna podoabă. Apoi, sosind vremea în care cinstitele moaşte ale sfântului să fie aduse din rugi în acea biserică zidită din nou, s-a adunat mulţime de credincioşi, cu episcopul Siluan şi cu Evghenie, având în mâinile lor lumânări aprinse. Şi când a început episcopul cu clerul a cânta cântarea cea întreit sfânta, îndată singură de sine s-a mişcat racla şi se ducea cu nevăzute mâini la biserică şi nu îndrăznea nimeni din oameni a se atinge de dânsa.
Deci, văzând toţi acea minune, cum merge racla singură de sine, se mirau cu frică şi ca printr-o gură strigau cu toţii: "Sfânt! Sfânt! Sfânt! Domnul Savaot, Cel ce ne-a arătat nouă puterile şi minunile sale, prin Corneliu, robul Său". Încă s-a întâmplat de erau acolo şi mulţi necredincioşi care, văzând acea minune, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos. Iar când au ajuns la biserică şi au intrat într-însa, mulţi stau şi de-o parte şi de alta, privind unde va merge racla cu moaştele şi unde va sta. Deci, mergând ea drept a stat aproape de altar, de partea dreaptă. Apoi, voia episcopul ca să-l pună pe el înlăuntrul altarului şi nimeni nu putea să mişte ra-cla din locul acela, în care singură a stat. Şi s-au făcut multe minuni atunci şi după aceea de la sfintele şi făcătoarele de minuni moaşte ale plăcutului lui Dumnezeu.
Murind episcopul Siluan, s-a pus după dânsul episcop Filostorghie. Acela a îndemnat pe oarecare zugrav, anume Evcratie, ca toată biserica să o înfrumuseţeze dar mai cu seamă icoana Sfântului Corneliu să o împodobească frumos. Deci, zugravul, când începu să zugrăvească icoana Sfântului Corneliu, nu putea ca să-i închipuiască bine faţa lui şi o ştergea şi iarăşi o zugrăvea şi iarăşi o ştergea, de multe ori, neputând deodată să o zugrăvească cu bună podoabă.
S-a mâhnit Evcratie şi zicând asupra sfântului oarecare cuvinte de hulă i-a lăsat chipul lui aşa. Şi vrând ca să zugrăvească altceva pe zidul bisericii, s-a suit pe o scară şi, alunecând cu picioarele, a căzut de pe scară la pământ şi atât de rău s-a lovit încât a rămas aproape mort. Apoi, luându-l pe el ceilalţi, care se întâmplaseră acolo, l-au dus la casa lui şi l-au pus pe pat abia viu, neputând nici a grăi. Şi vedeau toţi că erau viermi împrejurul buzelor lui şi unii intrau, iar alţii ieşeau din gură. Aceasta era pedeapsa pentru că a îndrăznit, cu buzele lui, a zice cuvinte de hulă asupra sfântului. Dar, precum singur Domnul, aşa şi sfinţii, robii lui, nu se mânie până la sfârşit, nici nu ţin vrăjmăşie în veac, aşa a doua zi acela care pe femeia şi pe fiul lui Dimitrie din mijlocul zidurilor celor risipite i-au scos vii, acela şi lui Evcratie i s-a arătat şi, luându-l pe el de mână, ca din somn l-a ridicat de pe pat şi apoi nevăzut a fost. Iar Evcratie, simţindu-se pe sine sănătos, a alergat la biserica sfântului şi căzând la cinstita raclă, în care zăceau tămăduitoarele moaşte ale lui Corneliu, cu lacrimi cerea iertăciune pentru greşeala să şi mulţumea sfântului că l-a miluit şi l-a tămăduit de durere pe el, cel ce era aproape de moarte. Deci, două folosuri a câştigat zugravul acela, din arătarea sfântului: tămăduire şi cunoştinţa feţei lui, adică ce fel fusese la chip. După însănătoşire, a zugrăvit pe Sfântul Corneliu pe icoană, aşa precum l-a văzut pe el arătându-se lui. Şi preamărea pe Hristos Dumnezeu, Cel împreună cu Tatăl şi cu sfântul Duh slăvit în veci. Amin.
Viața Sf Sfințit Mc Ciprian, episcopul Cartaginei
Sfântul Ciprian s-a născut pe la anul 210 în Cartagina, într-o familie păgână nobiliară, foarte bogată, primind numele de Caecilius Ciprianus, poreclit şi Thascius. Nu avem informaţii despre anii tinereţii sale, nici despre şcolile urmate, dar luând în considerare reputaţia sa de la vârsta de 35 de ani, când s-a convertit la creştinism, deducem că şi-a însuşit o cultură profană vastă şi profundă.
Convertirea la creştinism în anul 245 a fost pregătită timp îndelungat de preotul Caecilianus, pe care Sfântul Ciprian îl repspecta şi îl iubea ca pe un părinte. Convertirea a produs o schimbare radicală a concepţiei Sfântului Ciprian despre viaţă, schimbare de care este uimit el însuşi. A fost înzestrat cu două mari virtuţi: castitatea şi dragostea.
În anul 247 este hirotonit preot, iar după moartea Episcopului Donatus este ales în anul 249 Episcop al Cartaginei. Ca episcop, s-a preocupat de disciplina în Biserică punând mare accent pe ascultare.
În anul 250 în timpul persecuţiei împăratului Deciu a crescut numărul creştinilor din Africa care au apostaziat. Pentru a curma tulburarea în Biserică, Sfântul Cirpian s-a retras într-un loc ascuns. După aproximativ 15 luni de absenţă, Sfântul Ciprian a a avut mult de luptat cu cei care au apostaziat de la creştinism şi a introdus ca regulă generală, pentru reintegrarea acestora, penitenţa. Sfântul Ciprian, cu Biserica Romei şi cu Episcopii africani, a reprimit pe apostaţi, însă treptat, după un timp de penitenţă, excepţie făcând cei bolnavi, pe moarte. O contribuţie deosebită a avut Sfântul Ciprian pe tărâm social, o dată cu izbucnirea ciumei, între anii 252-254 şi a unui nou val de persecuţii, implincâdu-se în numeroase acte de milostenie şi întrajutorare creştină.
În anul 256, izbucnind persecuţia lui Valerian, Sfântul Ciprian a fost exilat la Curubis în luna august. În anul 257 este chemat din exil de Galeriu Maximus şi după unele încercări de atragere a sa la păgânism, nereuşite, este condamnat la moarte şi executat la data de 14 septembrie 258. Executarea sa s-a făcut prin sabie în localitatea Ager Sexti, lângă Cartagina.
Sfântul Ciprian al Cartaginei este părintele eclesiologiei creştine.
Sf Cuv Ioan de la Prislop
De tânăr, Ioan, originar din satul Silvaşul de Sus, părăsind casa părintească s-a călugărit la Mănăstirea Prislop. După un număr de ani petrecuţi aici, dorind să ducă o viaţă şi mai liniştită, a găsit un loc, cam la 500 de metri de mănăstire, pe malul prăpăstios al râului Silvuţ (Slivuţ), unde şi-a săpat singur o chilie în piatră, cunoscută până azi sub numele de „chilia” sau „casa sfântului”. Aici, el şi-a petrecut restul zilelor în neîncetate rugăciuni şi post. Tradiţia populară spune că a fost împuşcat de doi vânători, în timp ce îşi făcea o fereastră la chilie. Nu se ştie cu precizie când a trăit Cuviosul Ioan de la Prislop, dar se presupune că a vieţuit în veacul al XV-lea sau în prima jumătate a celui următor. La 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop.
Sfinții Mucenici din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian și Valerian
Aici a avut loc judecarea şi execuţia Sfinţilor Zotic, Lucian şi Helie, care în final au şi fost decapitaţi pentru faptul că au refuzat să se lepede de credinţa creştina. La aceasta au fost nevoiţi să asiste şi cei doi sfinţi exilaţi de Liciniu.
Sfântul Sfinţit Mucenic Gordian şi Sfinţii Mucenici Macrovie (Macrobiu), Helie, Valerian, Zotic, Seleuc şi Lucian, au pătimit prin anii 323-324, în timpul persecuţiei lui Liciniu.
Sfinţii Macrobiu şi Gordian erau doi tineri de prin părţile Asiei Mici, unul era din Paflagonia, iar celalalt din Capadocia. Amândoi slujeau la curtea împaratului Liciniu. Dar, într-o zi aflându-se că sunt creştini, au fost exilaţi în Scythia Minor, la Tomis.
Aici a avut loc judecarea şi execuţia Sfinţilor Zotic, Lucian şi Helie, care în final au şi fost decapitaţi pentru faptul că au refuzat să se lepede de credinţa creştina. La aceasta au fost nevoiţi să asiste şi cei doi sfinţi exilaţi de Liciniu.
Ulterior, Macrobiu şi Gordian au primit şi ei mucenicia, fiind condamnaţi la moarte prin ardere în foc. Ultimul dintre cei prăznuiţi în această zi, Sfântul Mucenic Valerian, a murit plângând pe mormintele fraţilor săi de credinţă.
Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci
Ev Ioan 3; 13 - 17
Zis-a Domnul: Nimeni nu s-a suit la Cer decât Cel ce S-a coborât din Cer, Fiul Omului, Care este în Cer. Şi, după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să Se înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Pentru că Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Fiindcă n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea.
Ap Galateni 6; 11 - 18
Fraţilor, vedeţi cu ce fel de litere v-am scris eu, cu mâna mea. Câţi vor să placă în trup, aceia vă silesc să vă tăiaţi împrejur, numai ca să nu fie prigoniţi pentru crucea lui Hristos, căci nici ei singuri, cei ce se taie împrejur, nu păzesc Legea, ci voiesc să vă tăiaţi voi împrejur, ca să se laude ei în trupul vostru. Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume! Că, în Hristos Iisus, nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă. Şi, câţi vor umbla după dreptarul acesta, pace şi milă asupra lor şi asupra Israelului lui Dumnezeu! De acum înainte, nimeni să nu-mi mai facă supărare, că eu port, în trupul meu, semnele Domnului Iisus. Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu duhul vostru, fraţilor! Amin.
Atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului (Matei 24, 30)
Iubiti credinciosi,
Unul din marile semne care vor vesti a doua venire a Domnului si Mintuitorului nostru Iisus Hristos pentru judecata va fi si aratarea Sfintei si de viata facatoarei Cruci. Ea se va arata pe norii cerului, adusa de ingerii lui Dumnezeu cu mare si negraita slava, a carei stralucire va intrece de mii de ori lumina soarelui. Aceasta aratare a semnului Fiului Omului, adica a Sfintei Cruci, va aduce mare si nespusa bucurie tuturor binecredinciosilor crestini care au cinstit-o si s-au inchinat ei, altarul cel sfintit cu singele lui Hristos. Insa mare spaima si cutremur va aduce peste cei rai si necredinciosi care n-au cinstit semnul Fiului Omului, adica Sfinta Cruce.
Cu o mie de ani inainte de intrupare, Duhul Sfint a aratat ca Sfinta Cruce este semnul de biruinta al lui Hristos Dumnezeu, pe care il va da crestinilor ca pe o puternica arma prin care crestinii vor birui pe nevazutii vrajmasi. Iata ce zice psalmistul: Dat-ai celor ce se tem de Tine, Doamne, semn ca sa fuga din fata arcului (Psalm 59, 4). Preasfintul Duh a aratat, in acea vreme, ca prin insemnarea Sfintei Cruci crestinii vor atrage asupra lor lumina fetei lui Dumnezeu, dupa cum scrie: Insemnatu-s-a peste noi lumina fetei Tale, Doamne (Psalm 4, 6).
Sfinta Evanghelie ne spune ca la plinirea vremii, inainte de infricosata Judecata de apoi, se va arata Sfinta Cruce venind pe norii cerului, cum citim: Atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului si vor plinge toate neamurile pamintului si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere si cu slava multa (Matei 24, 30). Da, fratii mei, toate popoarele pamintului vor plinge la aratarea Crucii lui Hristos pe cer si la vederea venirii Lui sa judece lumea. Ce vor zice atunci popoarele pagine cind vor vedea venirea Domnului nostru Iisus Hristos, inconjurat de toate ostile ingeresti si de aratarea Sfintei Cruci pe cer? Ce vor zice atunci cei ce L-au rastignit pe Hristos? Ce va zice Pilat care dupa ce L-a biciuit, a dat voie iudeilor si ostasilor lui ca sa-L rastigneasca? (Marcu 15, 15). Ce vor face arhiereii Ana si Caiafa? Ce vor zice atunci batrinii si fariseii si toata adunarea iudeilor, la vederea Dreptului Judecator si a Sfintei Cruci venind pe norii cerului?
Ce vor zice atunci sectantii care defaima Sfinta Cruce, cind vor vedea semnul Fiului Omului venind pe norii cerului? Ce vor zice toti cei ce se numesc crestini, dar injura si hulesc Crucea lui Hristos? Vai si amar celor orbi, rai si necredinciosi ca atunci fiecare va vedea ce a facut in viata, dar va fi prea tirziu si nu va fi vreme de pocainta.
Dumnezeiestii Parinti ai Bisericii zic ca impreuna cu Crucea Domnului se vor arata pe cer si celelalte unelte si semne ale patimirii lui Hristos precum: sulita, piroanele, cununa de spini, buretele, trestia, bicele si fringhiile. Iar unii din Sfintii Parinti zic ca odata cu aratarea Sfintei Cruci pe cer se va insemna Crucea pe fetele tuturor dreptilor, cum citim in Apocalipsa: Ingerii se sfatuiesc intre ei unii cu altii si zic: "Sa insemnam pe robii lui Dumnezeu pe fruntile lor" (Apocalipsa 7, 3).
Dupa semnul Sfintei Cruci care va fi pe fruntile celor drepti, vor cunoaste ingerii pe cei alesi ca sa-i adune, dupa marturia Apostolului, "intru intimpinarea Domnului in vazduh". Dupa acest semn va cunoaste Pastorul oile Sale cuvintatoare. Voievodul va cunoaste pe ostasii Sai, Judecatorul pe dreptii Sai, Parintele pe fiii Sai.
Unii din Sfintii Parinti zic, ca odata cu aratarea Sfintei Cruci pe cer, in vazduh, se va arata si sicriul Legii Vechi, ca unul ce a fost inchipuire a Crucii, cum zice la Apocalipsa: "Si s-a deschis Biserica lui Dumnezeu in ceruri si s-a aratat sicriul Legii in Biserica Lui" (Apocalipsa 11, 19). Aceasta va dovedi ca Legea noua a Harului este unita cu cea Veche si ca pe amindoua Legile acelasi Dumnezeu le-a dat si le-a asezat.
Despre plinsul popoarelor pagine si al sectelor la aratarea Crucii pe cer scrie si fericitul Augustin, zicind: "Atunci se vor tingui si vor plinge toate semintiile pamintului, vazind pe pirisul lor Crucea. Caci Crucea ii va mustra pe ei si cu aratarea sa se va cunoaste pacatul lor si vor marturisi nebunia lor si robirea lor, dar fara de folos. Vor plinge pentru ca acolo nu va mai fi cu putinta sa se pocaiasca, nici sa scape de dreptatea lui Dumnezeu, nici de hotarirea blestemului. De aceea se vor tingui pentru pacatele lor din trecut, pentru infricosarile ce le vor sta in fata la infatisarea Preadreptului Judecator si pentru muncile si pedepsele cele vesnice care urmeaza sa-i cuprinda. Asa vor plinge soarta lor cea ticaloasa si jalnica. Crucea care mai inainte era semn al dragostei si al pacii, nadejdea celor pacatosi, mingiierea celor scirbiti, scaparea celor deznadajduiti, atunci cind se va arata pe cer, va fi semn al tuturor pedepselor si ingrozirea tuturor paginilor si necredinciosilor, spaima infricosata a celor pacatosi spre pierzarea celor care au fost hulitori ai Crucii.
Nu vor gasi atunci acei hulitori si necredinciosi nici un loc de scapare sau sprijin ca sa se ascunda de vederea si stralucirea cea preainfricosata a Crucii lui Hristos, care pe cer va straluci de mii de ori mai mult decit soarele. Atunci Crucea, copacul eliberarii si lumina vietii, va straluci asupra lor, nu ca pina acum, ca semn al eliberarii si al mintuirii prin Iisus Hristos care S-a jertfit pe ea pentru a noastra mintuire, ci va straluci ca un fulger si ca un tunet spre pedeapsa si razbunare asupra si razbunare asupra celor necredinciosi si hulitori. Si daca Crucea Domnului, biruinta lui Hristos asupra iadului si a mortii, va ingrozi lumea necredincioasa, cine altul o va mingiia si mintui? Si daca semnul milostivirii va fi semn de pieire, cine altul ii va mai invia? Si daca Singele lui Hristos varsat pe altarul Crucii va striga asupra lor, cine va mai apara atunci pe cei necredinciosi si hulitori?
Crucea atunci se va arata spre mai mare bucurie si veselie pentru cei credinciosi, care pentru dragostea Celui ce a sfintit-o cu preascump Singele Sau, au purtat-o in viata impotriva necazurilor si a scirbelor. Acestia au sarutat semnul Sfintei Cruci cu mare evlavie, cu dragoste si cu lacrimi spre slava lui Dumnezeu si spre mintuirea lumii".
Sfintul Apostol Pavel, zice: Cuvintul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mintuim, este puterea lui Dumnezeu (I Corinteni 1, 18). Acest adevar il vor cunoaste toti paginii si necredinciosii cind vor vedea Sfinta Cruce, semnul Fiului Omului, venind pe norii Cerului cu slava si stralucire negraita. Atunci vor cunoaste necredinciosii si sectantii ca Sfinta Cruce este arma prin care Iisus Hristos, Mintuitorul nostru a zdrobit portile iadului, a desertat camarile cele dedesubt ale lui si a deschis portile cele ceresti; a surpat prin ea puterea vrajmasului si boldul mortii si a pierdut inchinarea la idolii cei fara simtire.
Acesta este semnul Fiului Omului, semnul purtator de biruinta cu care Atottiitorul Dumnezeu al crestinilor a supus si tras la adevarata inchinare a cinstitului si slavitului Sau nume toata lumea crestina. Prin semnul Crucii se pleaca inaintea Lui tot genunchiul, al celor ceresti, al celor pamintesti si al celor de dedesubt (Filipeni 2, 10).
Crucea este numita "Semnul Fiului Omului". Ea este pomul mintuirii si al vietii, fiindca pe el, Hristos viata noastra a adus mintuirea lumii: a intins miinile Sale spre noi sa ne imbratiseze prin acest pom; a plecat capul Sau sa ne sarute si sa Se plece intotdeauna la rugaciunile noastre. Din acest pom a izvorit balsamul Preasfintului Sau Singe, ca sa vindece ranile noastre sufletesti nevindecate.
Sus pe lemn, Domnul cel Preasfint Si-a deschis pieptul Sau, sa ne dobindeasca pe noi in inima Sa si sa ne izbaveasca de minia cea viitoare. Pe aceste daruri ale Crucii le primim acum. Insa in ziua cea mare a judecatii de apoi nici unele din aceste daruri nu se vor afla la cruce. Unde este atunci deschiderea miinilor lui Hristos? Unde este plecarea capului Sau? Unde este coasta cea impunsa si deschisa? Unde este Singele Lui? Unde este Hristos cel inviat? Auzi pe proorocul Osea, care zice: Merge-vor ca sa caute pe Domnul si nu-L vor afla, ca s-a departat de la ei (Osea 5, 6). O cuvint amar, o, vorba otravitoare! Noi insa, ca sa ne aratam veseli la aratarea slavita si purtatoare de biruinta a Crucii sa zicem fiecare cu Sfintul Apostol Pavel: Iar mie sa nu-mi fie a ma lauda, fara numai in Crucea Domnului nostru Iisus Hristos (Galateni 6, 14).
Deci de mare folos ne este sa avem mare evlavie si sa cinstim Crucea lui Hristos, pina cind inca rasuflam aerul acesta. Sa ne intoarcem cu toata inima catre semnul Fiului Omului, pe care L-a sfintit cu Preasfint Singele Lui si sa zicem din toata inima noastra: "Tu, Doamne, care Te-ai ostenit sa ma cauti si sa ma afli, si Te-ai rastignit ca sa ma izbavesti de robia diavolului, ma rog si ma cuceresc Tie, pentru Crucea aceasta pe care ai fost intins si pironit si ai suferit cu atita iubire de oameni pentru a noastra mintuire, pe care stropind-o cu sudorile Tale, cu lacrimi si Singele Tau, deasupra careia ai rugat pe Tatal pentru iertarea vrajmasilor Tai, ai fagaduit tilharului raiul si Ti-ai dat duhul Tau Tatalui Tau, ma rog Tie si cer de la Tine sa se faca noua, in ziua judecatii, Crucea Ta, unealta a vietii si nu a mortii si pierzarii; sa ni se faca cheia raiului in ceruri, ca sa imparatim cu Fiul in veci".
Iubiti credinciosi,
Daca citim cu atentie Sfinta Scriptura, invataturile Sfintilor Apostoli, Vietile Sfintilor si cuvintele Sfintilor Parinti putem gasi mii de minuni care s-au facut cu semnul Fiul Omului, adica cu Sfinta Cruce.
Dintre acestea multe, la sfirsitul acestei predici vom aminti macar una care s-a intimplat in partile Indiei.
Intr-un oras de acolo unul din crestini s-a mutat din alt oras si a uitat in casa unde statuse, o Cruce pe care era zugravit chipul Domnului nostru Iisus Hristos. Aceasta Cruce, gasind-o un inchinator de idoli, a aratat-o multor oameni din partea locului de o credinta cu el, zicind: "Acesta este Dumnezeul crestinilor". Raspindindu-se vorba aceea printre locuitori, a ajuns vestea pina la mai marele lor, care a chemat pe acela ce gasise Crucea si i-a poruncit sa i-o arate. Si erau de fata ca la trei sute de barbati in jurul dregatorului. Deci, luind-o el in miinile sale si uitindu-se la ea cu luare aminte a intrebat pe ai sai, daca cu adevarat este Dumnezeul crestinilor. Iar unul a raspuns: "Da, Acesta este cu adevarat!" Atunci a zis eparhul: "Acesta este Dumnezeul care ajuta crestinilor, un osindit si un spinzurat?" Si au scuipat toti Crucea si au inapoiat-o in miinile aceluia care o adusese.
Dar, o preaslavita minune! Indata ce omul acela a luat Crucea in miinile sale de la eparh, capul Mintuitorului care era plecat spre dreapta pe Cruce a inceput a se intoarce spre stinga si a privit cu ochii vii si deschisi la toti cei care erau de fata. Deci cuprinzindu-se toti de mare frica, au cazut la pamint afara de acela care tinea Crucea in miinile sale.
Dupa un timp, venindu-si toti in simtire, sculindu-se ca dintr-un somn adinc, a strigat eparhul cu glas mare: "Cu adevarat, mare este Domnul crestinilor!"
Apoi a zidit o mica biserica in locul acela si a impodobit-o, a pus in ea Crucea cea facatoare de minuni a lui Hristos si au inceput sa cinsteasca si sa i se inchine cu toata evlavia. Iar dregatorul acela impreuna cu fiul sau au primit Sfintul Botez de la un preot crestin si, traind cu mare evlavie in credinta cea dreptmaritoare a lui Hristos, la adinci batrinete s-a odihnit in Domnul.
Deci, fratii mei crestini, daca paginii aceia, numai de la inchipuirea Mintuitorului pe Cruce au patimit acest fel de spaima, incit au ramas fara glas ca niste morti, ce vor patimi la infricosata Judecata de apoi, paginii, sectantii si necredinciosii care hulesc semnul Crucii lui Hristos, cind o vor vedea venind pe norii cerului cu negraita slava si varsare de lumina si prea mare stralucire? Oare nu vor zice: "Acesta este lemnul care era iudeilor sminteala si elinilor nebunie. Acesta este lemnul prin care Hristos a zdrobit portile iadului si a descuiat camarile cele dedesubt si a deschis portile ceresti si a surpat toate puterile iadului si ale mortii?"
Iubiti credinciosi,
In incheierea acestei predici, va rog sa cinstiti Sfinta Cruce cu mare evlavie si sa nu va luati dupa oamenii cei rataciti de la adevarata si dreapta credinta, care nu se inchina Sfintei si de viata facatoarei Cruci a Domnului. Acestia sint oameni bolnavi la gindire si la intelegere si fii ai pierzarii, prin care diavolul departeaza de la Biserica lui Hristos pe cei slabi in credinta si necunoscatori ai Sfintei Scripturi si pe toti cei nelamuriti in dreapta credinta. Fugiti de acesti oameni si de invataturile lor, tineti minte ca Biserica cea dreptamaritoare este mama noastra duhovniceasca, care v-a nascut la viata noua prin apa si prin Duh si sa nu va rupeti de ea, caci Biserica este Trupul lui Hristos (Efeseni 4, 5), ale carui madulare sinteti. Amin.
Convorbirea lui Iisus cu Nicodim
Convorbirea lui Iisus cu Nicodim. Ioan marturiseste despre Hristos.
Asculta acum biblia audio
1.Si era un om dintre farisei, cu numele Nicodim, care era fruntas al Iudeilor.
In 7:50, In 19:302.Acesta a venit noaptea la Iisus si I-a zis: "Rabbi, stim ca de la Dumnezeu ai venit invatator; fiindca aceste minuni pe care le faci Tu, nimeni nu le poate face daca Dumnezeu nu este cu el".
Mt 22:16, Lc 7:22, Lc 24:19, In 7:50, In 9:16, In 9:33, In 19:30, FA 2:22, FA 10:383.Raspunsu-i-a Iisus si i-a zis: "Adevar, adevar iti spun: De nu se va naste cineva de sus, nu va putea sa vada imparatia lui Dumnezeu".
In 1:13, 1Ptr 1:234.Iar Nicodim a zis catre El: "Cum poate omul sa se nasca fiind batran? Oare poate el sa intre a doua oara in pantecele mamei sale si sa se nasca?...".
5.Iisus i-a raspuns: "Adevar, adevar iti spun, de nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in imparatia lui Dumnezeu 1.
Mc 16:16, FA 2:38, Tit 3:56.Ce este nascut din trup, trup este; si ce este nascut din Duh, duh este.
Rm 8:5, 1Co 15:487.Nu te mira ca ti-am zis: Trebuie sa va nasteti de sus.
8.Vantul sufla unde vrea si tu ii auzi glasul, dar nu stii de unde vine si nici unde se duce. Asa este cu tot cel ce e nascut din Duhul" 2.
Ecc 11:59.A raspuns Nicodim si I-a zis: "Cum pot sa fie acestea?"
10.Raspuns-a Iisus si i-a zis: "Tu esti invatatorul lui Israel, si pe acestea nu le cunosti?
11.Adevar, adevar iti spun, ca noi vorbim ceea ce stim si marturisim ceea ce am vazut, dar voi nu ne primiti marturia.
In 3:32, In 8:2612.Daca pe cele pamantesti vi le-am spus si nu credeti, cum veti crede de vi le vom spune pe cele ceresti?
Sol 9:16, Lc 22:6713.Nimeni nu s'a suit la cer, decat Cel Care S'a pogorat din cer, Fiul Omului, Cel ce este in cer.
Pr 30:4, Dn 7:13, In 6:38, In 6:51, In 6:62, In 16:28, Rm 10:6, Ef 4:9-1014.Si dupa cum Moise a inaltat sarpele in pustie, tot asa trebuie sa Se inalte Fiul Omului,
Nm 21:8-9, 4Rg 18:4, Sol 16:6-7, In 8:28, In 12:2415.pentru ca tot cel ce crede intr'Insul sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.
Mc 16:16, In 3:16, In 3:36, In 6:47, In 20:3116.Ca intr'atat a iubit Dumnezeu lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede intr'Insul sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.
Is 9:6, Is 53:6, Mc 16:16, In 3:36, In 6:40, In 10:28, Rm 8:32, 1In 4:9-10, 1In 5:1317.Ca Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Sau in lume ca sa judece lumea, ci pentru ca lumea sa se mantuiasca printr'Insul.
Mt 18:11, Lc 9:55, In 5:22, In 5:30, In 8:15-16, In 12:47, FA 17:31, 1In 4:1418.Cel ce crede intr'Insul nu este judecat, dar cel ce nu crede a si fost judecat, fiindca nu a crezut in numele 3 Celui Unul-Nascut, Fiul lui Dumnezeu.
In 5:2419.Iar judecata, aceasta este: ca Lumina a venit in lume si oamenii au iubit intunericul mai mult decat Lumina, fiindca faptele lor erau rele.
Pr 2:13, In 1:5, In 1:9, In 8:12, In 9:5, In 12:46, 1In 2:820.Ca tot cel ce face rele uraste Lumina si nu vine la lumina, pentru ca sa nu i se vadeasca faptele;
Ef 5:11-1321.dar cel ce face adevarul vine la Lumina, pentru ca faptele lui sa se arate ca intru Dumnezeu sunt savarsite".
Tob 4:622.Dupa acestea a venit Iisus cu ucenicii Sai in tinutul Iudeii si statea acolo cu ei si boteza.
In 3:26, In 4:1-223.Si boteza si Ioan in Enon 4, aproape de Salim, ca erau acolo ape multe; si veneau si se botezau.
24.Caci Ioan inca nu fusese aruncat in temnita.
Mt 4:12, Mt 14:3, Mc 1:14, Mc 6:17, Lc 3:2025.Si intre ucenicii lui Ioan si un iudeu s'a iscat o neintelegere asupra curatirii 5;
26.si au venit la Ioan si i-au zis: "Rabbi, Acela Care era cu tine dincolo de Iordan si despre Care tu ai marturisit, iata ca boteaza si toti se duc la El...".
In 1:27, In 3:22, In 4:1-227.Ioan a raspuns, zicand: "Un om nu poate sa ia nimic daca nu i s'a dat din cer.
In 6:65, In 9:11, 1Co 4:7, Evr 5:428.Voi insiva imi sunteti martori ca am zis: Nu eu sunt Hristosul, ci sunt trimis inaintea Lui.
Mal 3:1, Mt 11:10, Mc 1:2, Lc 1:17, In 1:20, FA 13:2529.Cel ce are mireasa este mire; iar prietenul mirelui, care sta si-l asculta, cu bucurie se bucura de glasul mirelui. Asadar, bucuria aceasta a mea s'a implinit.
Is 62:5, Mt 9:15, Mc 2:1930.Acela trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez.
31.Cel ce vine de sus este deasupra tuturor; cel ce este de pe pamant, pamantesc este si ca un pamantean graieste. Cel ce vine din cer este deasupra tuturor.
In 8:23, 1Co 15:47, 1In 4:532.Si ce a vazut si a auzit, aceea marturiseste, dar marturia Lui nu o primeste nimeni.
In 3:11, In 8:2633.Cel ce I-a primit marturia a intarit ca adevarat este Dumnezeu.
Rm 3:4, 1In 5:1034.Fiindca Cel pe Care L-a trimis Dumnezeu graieste cuvintele lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu nu da Duhul cu masura.
35.Tatal Il iubeste pe Fiul si pe toate le-a dat in mana Lui.
Dn 7:14, Mt 11:27, Mt 28:18, Lc 10:22, In 5:20, In 10:17, In 13:3, In 15:9, In 17:2, Evr 2:836.Cel ce crede in Fiul are viata vesnica; iar cel ce nu asculta de Fiul nu va vedea Viata, ci mania lui Dumnezeu ramane peste el".
Is 25:9, Avc 2:4, Mc 16:16, In 3:15-16, In 3:18, In 6:47, Rm 1:17, Ef 5:6, 1In 5:10, 1In 5:13
Felicitari
RăspundețiȘtergereUn blog foarte interesant, pagini de colecție!