MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 22 SEPTEMBRIE 2020
PARTEA A TREIA - ARTE
ARTE
INVITAȚIE LA OPERĂ 22 Septembrie
Das Rheingold de Richard Wagner (Aurul Rinului)
Wagner: "Das Rheingold"
MUZICĂ 22 Septembrie
EXITOS RADIALES DEL AYER. Para pasar la cuarentena. Cecil González
POEZIE 22 Septembrie
Iuliu Cezar Săvescu
Biografie Iuliu Cezar Săvescu
Nastere: 22 iulie 1876, Braila
Deces: 9 martie 1903, Bucuresti
Iuliu Cezar Savescu a fost un poet roman simbolist.
S-a nascut la 28 septembrie 1866 in Braila.
Originar din Braila, fiu de avocat, Iuliu C. Savescu se naste la 28 septembrie 1866. Urmeaza studiile liceale in Bucuresti, la „Sf. Sava", unde are ca profesor de franceza pe Bonifaciu Florescu. Acesta il prezinta lui Macedonski, introducindu-l in cenaclul „maestrului", cu sediul public la cafeneaua „Fialkovski". Eveniment plin de urmari literare, dar si nefericite, poetul alur.ec'ind in boema, agravata si mai mult prin saracirea totala a familiei. Un post de corector la Monitorul oficial, obtinut prin staruinta lui Macedonski, nu usureaza viata acestui proletar intelectual, evocata si in poezia sa, dusa prin cafenele, redactii fi camere sordide, igrasioase, despre care contemporanii pastreaza amintiri sumbre. Din aceasta cauza nici nu este sigur ca poetul (ce semna in 1898 „student in litere si drept") a terminat vreodata studiile universitare.
Face studii liceale la Bucuresti, la colegiul „Sfi Sava. Urmeaza studii universitare de litere si drept, a caror finalizare insa nu este confirmata. Se ataseaza de cenaclul lui Al. Macedonski, „Literatorul, duce o viata boema, dezorganizata, de proletar al scrisului.
Evaziunea se produce in poezie si publicistica, mai intii in revistele macedonskiene dar si in intreprinderi proprii: Duminica (1890—1891), Nuvelistul (1895). O culegere a poeziilor sale (inclusiv traduceri, intre altii din Edgar Poc, Corbul, si Shelley, Regina visurilor Mab), intreprinsa in 1901, nu poate fi dusa la bun sfirsit din cauza lipsurilor materiale. De altfel, in curind poetul se fi imbolnavette grav de ftizie. Internat la Spitalul Brincovenesc, moare la 9 martie 1903. Macedonski obtine un mic ajutor de inmormintare, tinind panglicile carului mortuar, impreuna cu Al. Obedenaru, C. Cantilli, M. Demetriade fi N. Tine. Acelasi Macedonski intemeiaza un comitet pentru ridicarea unui bust al tinarului poet disparut.
Se manifesta in poezie, publicistica, traduceri. Se imbolnaveste prematur de ftizie si moare in Bucuresti, la 9 martie 1903.
Poezia lui Iuliu Cezar Savescu este mai mult si mai clar ancorata in estetica simbolista, in comparatie cu creatiile contemporanilor sai. Poetul, inclus de criticul literar Vladimir Streinu in interesanta categorie a „nevroticilor, este realizator, dupa parerea criticului amintit, de „strofe de o stranie putere de incantatie. Cu oarecare reminiscente romantice, dar si cu solide patrunderi in poezia de esente simboliste a timpului sau, poetul, ca sa citam aceeasi voce autorizata, „era in adevar un vizionar, sub ochii caruia imaginile se dilatau pana la reintegrarea formei lor absolute.
Volumul sau, Poezii, va aparea postum, in 1926, in colectia „Biblioteca pentru toti, cu o prefata de Nicolae Davidescu.
Poezia La Polul Nord a aparut in revista „Literatorul, an XIII, nr. 2, cu titlul La Polul Nord, la Polul Sud.
OPERE:
Poezii, Buc, B.p.t., nr. 1121—1122, cu o prefata de N. Davidescu si cu portretul autorului de St. Dumitrescu, 1926 ; Antigona, „subiectul de pe Sofocle" (traducere).
Nastere: 22 iulie 1876, Braila
Deces: 9 martie 1903, Bucuresti
Iuliu Cezar Savescu a fost un poet roman simbolist.
S-a nascut la 28 septembrie 1866 in Braila.
Originar din Braila, fiu de avocat, Iuliu C. Savescu se naste la 28 septembrie 1866. Urmeaza studiile liceale in Bucuresti, la „Sf. Sava", unde are ca profesor de franceza pe Bonifaciu Florescu. Acesta il prezinta lui Macedonski, introducindu-l in cenaclul „maestrului", cu sediul public la cafeneaua „Fialkovski". Eveniment plin de urmari literare, dar si nefericite, poetul alur.ec'ind in boema, agravata si mai mult prin saracirea totala a familiei. Un post de corector la Monitorul oficial, obtinut prin staruinta lui Macedonski, nu usureaza viata acestui proletar intelectual, evocata si in poezia sa, dusa prin cafenele, redactii fi camere sordide, igrasioase, despre care contemporanii pastreaza amintiri sumbre. Din aceasta cauza nici nu este sigur ca poetul (ce semna in 1898 „student in litere si drept") a terminat vreodata studiile universitare.
Face studii liceale la Bucuresti, la colegiul „Sfi Sava. Urmeaza studii universitare de litere si drept, a caror finalizare insa nu este confirmata. Se ataseaza de cenaclul lui Al. Macedonski, „Literatorul, duce o viata boema, dezorganizata, de proletar al scrisului.
Evaziunea se produce in poezie si publicistica, mai intii in revistele macedonskiene dar si in intreprinderi proprii: Duminica (1890—1891), Nuvelistul (1895). O culegere a poeziilor sale (inclusiv traduceri, intre altii din Edgar Poc, Corbul, si Shelley, Regina visurilor Mab), intreprinsa in 1901, nu poate fi dusa la bun sfirsit din cauza lipsurilor materiale. De altfel, in curind poetul se fi imbolnavette grav de ftizie. Internat la Spitalul Brincovenesc, moare la 9 martie 1903. Macedonski obtine un mic ajutor de inmormintare, tinind panglicile carului mortuar, impreuna cu Al. Obedenaru, C. Cantilli, M. Demetriade fi N. Tine. Acelasi Macedonski intemeiaza un comitet pentru ridicarea unui bust al tinarului poet disparut.
Se manifesta in poezie, publicistica, traduceri. Se imbolnaveste prematur de ftizie si moare in Bucuresti, la 9 martie 1903.
Poezia lui Iuliu Cezar Savescu este mai mult si mai clar ancorata in estetica simbolista, in comparatie cu creatiile contemporanilor sai. Poetul, inclus de criticul literar Vladimir Streinu in interesanta categorie a „nevroticilor, este realizator, dupa parerea criticului amintit, de „strofe de o stranie putere de incantatie. Cu oarecare reminiscente romantice, dar si cu solide patrunderi in poezia de esente simboliste a timpului sau, poetul, ca sa citam aceeasi voce autorizata, „era in adevar un vizionar, sub ochii caruia imaginile se dilatau pana la reintegrarea formei lor absolute.
Volumul sau, Poezii, va aparea postum, in 1926, in colectia „Biblioteca pentru toti, cu o prefata de Nicolae Davidescu.
Poezia La Polul Nord a aparut in revista „Literatorul, an XIII, nr. 2, cu titlul La Polul Nord, la Polul Sud.
OPERE:
Poezii, Buc, B.p.t., nr. 1121—1122, cu o prefata de N. Davidescu si cu portretul autorului de St. Dumitrescu, 1926 ; Antigona, „subiectul de pe Sofocle" (traducere).
Cântarea lui Walmiki
I
În ţara visurilor mele, cu-adânci păduri de portocali,
Acolo unde palmierii înalţă frunţi cutezătoare,
Sub cerul tropicelor roşii, sub foc de raze orbitoare,
Acolo unde dorm păunii sub lungi alee de migdali,
Demult, demult mi s-arătase, un vis, un lac cu panta lină;
Creşteau şi florile de lotus, şi albe flori de iacint,
Şi lin de tot plutea o barcă, mai mult în umbră ca-n lumină,
Şi-n barcă, trist, cânta poetul, pişcând din strune de argint.
Cântarea lui, înduioşată, era o sfântă rugăciune,
Regret adânc ce se ridică în toată seara către cer;
Din glasul lui puteai cunoaşte că toate sunt deşertăciune,
Că tot ce-n om e mai puternic e dorul vecinic de mister.
II
“Brahma, Indra, o Kamadeva, Krişna, Agin, o zei puternici,
“Puternici zei ce ne conduceţi în lupta noastră pe pământ,
“Deschideţi porţile eterne; sunt drept, sunt sfânt printre cucernici,
“Dar arde sufletul în mine de pacea sfântului mormânt.
“Mi-aţi dat destul, în taina nopţii. Sub cortul meu de frunze late,
“Să-mpace sufletu-mi, trimiteţi fâşii de raze argintii;
“Curmalii-n duo cu zefirii, prin ritmuri sfinte, cadenţate,
“M-adorm, şi-n somn revăd splendoarea divinei voastre-mpărăţii.
“În zori de zi, când aurora, roşind ca pudica fecioară
“Ridică vălul trist al nopţii, în glas de păsări mă trezesc;
“Mă cheamă blândele izvoare şi pomii mândri mă-nconjoară,
“Şi-asupra mea, cu dărnicie şi flori şi frunze risipesc.
“Din rodul spornic al naturii un dar bogat cu prisosinţă
“Aţi dat poetului Walmiki, nemuritor şi sfânt buchet,
“Dar pentru dar, o zei puternici, în mine nu-i recunoştinţă,
“Căci este un dar de nemurire ascuns în cântec de poet.
“Cântarea mea i-amărăciune; m-apasă-a voastră dărnicie;
“Zadarnic daţi atâtea daruri, mă simt pe-atâta de sărac;
“Deschideţi porţile eterne; deschideţi sfânta împărăţie,
“Mormântul e supremul bine, acolo numai mă împac”.
III
Atunci ieşi din mări şi luna, era un corn frumos de taur;
Gâlveava frunzelor se stinse, din joc zefirii s-au oprit,
Şi peste lac se-ntinse o pânză ţesută-n fir de-argint şi aur,
Şi lacul leneş se întinse, a suspinat şi-a adormit.
Crăpă-n zigzag nemărginirea şi zeul Krişna-atot puternic,
Pe-un car de roze se coboară din tronu-i mândru de palmier;
Poetul lira îşi aruncă, îşi pleacă fruntea de cucernic
Şi-n clarul lacului se vede şi jos şi sus acelaşi cer.
Krişna răspunde: “Pentru tine am fost mai bun ca un părinte;
“Ar zice lumea că din raze în astă lume te-am adus,
“Vărsai în sufletul tău roze ce-am smuls din harurile sfinte,
“Şi-am zis gândirii tale: zboară mai sus de nori, de cer mai sus.
“Spre ciuda mea, în clarul serii mă cheamă trista-ţi rugăciune;
“Ar zice toţi c-am fost cu tine un crunt duşman neiertător;
“De unde-atâta deznădejde? – De-unde atâta amărăciune?
“Atât desgust de omenire? De rai de unde-atâta dor?”
IV
Atunci Walmiki, grav şi rece, întinse braţele-n lumină;
“Krişna, el zice, către tine, nu-s demn privirea să ridic;
“Mi-ai fost de zece ori părinte, şi tu din gloria-ţi divină
“Te-apropii, plin de îndurare, de mine, viermele cel mic.
“Dar cadă ura ta asupră-mi, că-n mine nu-i recunoştinţă;
“Eu văd cu pismă înşişi şerpii din fala ta părtaşi că sânt;
“Din cer tu caţi cu bunătate l-aşa de josnică fiinţă,
“Le dai şi lor tovărăşie, când singur, vai! sânt pe pământ.”
Krişna zâmbi dumnezeeşte, simţise el întreaga taină,
Văzu că-n opera-i sublimă nici el n-a fost desăvârşit,
Şi zise: “Facă-se-a ta voie!” întinse-apoi rozalba-i haină:
Uşor, ca fulgu-n legănare, pe ţărmul apei s-a oprit.
Apoi din lotus smulse-o floare, curată floare şi plăpândă,
Suflă în ea şi-i dete drumul, iar lacu-n cercuri tremură,
Şi iată, unde se despică: din ea fecioara cea mai blândă,
Roşind ca frageda-aurora, de apă păru-şi scutură.
V
Krişna mai zise: “Floare-Albă, căci floare este al tău nume,
“Îndreaptă-ţi faţa spre Walmiki, de-acum cu el ai să trăieşti”.
Mai zise iarăşi lui Walmiki: “Îţi dau eu azi un dar pe lume
Ce seamăn n-are, a ta cântare c-un nou avânt să-nsufleţeşti”.
Dar Floarea-Albă: “Doamne mare! nu voi să stau aşa cu dânsul!
“Priveşte-n inima-i spurcată cum negri şerpi îi mişuiesc!
“Privind tu însuţi n-ai fi-n stare de jale mare să-şi ţii plânsul!
“Din lut m-ai scos, în lut prefă-mă; de câte văd mă îngrozesc”.
“Văd mări cu vecinică furtună, ce urlă-ntinse către maluri,
“Cu fiare-n lanţuri ferecate răgind în sus c-au flămânzit,
“Nu vezi scânteie de lumină pe spuma turburilor valuri!
“Şi-ntr-însul văd prăpăstii sute, şi dânsul rabdă umilit!”
“Vezi mări ce urlă spumegoase, Krişna îi zise, vezi caverne,
“Vezi şerpi şi-n totul întuneric? Tu, Floare, fii lumina lui;
“Zâmbeşte-i tu, şi-n zmbet pune căldura dragostei eterne,
“Atingă braţul tău grumazu-i, de vrei durerea să-i răpui”.
Deci Floarea-Albă se supuse: poetul mâna îi atinse,
Şi-ndată inima-i zdrobită de foc divin s-a luminat;
Din jocul florilor cu vântul o dulce muzică se-ncinse,
Şi zeul însuşi, prins de farmec, cu dor nespus a suspinat.
Iar barca, lebădă uşoară, din os de scoici meşteşugită,
Purcede lin, legănătoare, spre ţărmul lacului opus,
Pe când Walmiki, în picioare, strângând tovarăşea-i iubită,
Îngână cântecul vieţii, cu mâna dreaptă-ntinsă-n sus!
Mai 1806
Prieteni
Şi miezul nopţii negre era de caraulă,
Şi dealurile sure în zare fumegau,
Şi greu dormea pământul, ira luna, somnambulă,
Da umbrelor viaţă şi umbrele mişcau,
Iar dealurile sure în zare fumegau.
Grădina, sub ferestre, dormea în nemişcare;
Cu fruntea în lumină, cu buzele deschise,
Părând că cere-n somnu-i o dulce sărutare,
Iubita, ostenită, pe braţe-mi adormise,
Cu fruntea în lumină, cu buzele deschise.
Mă îmbătau miresme, suflarea-mi tremura;
Strângând la sân comoara de scumpă fericire,
Cu ochii-nchişi spre ceruri, simţeam cum mă fura
Un vis frumos. În zare zburam la nemurire,
Strângând la sân comoara de scumpă fericire!
Dar fericirea-i scurtă şi visul schimbător!
Din raze, din lumină, din viaţă fericită,
Zăceam întins pe-o masă de-un negru-ngrozitor,
Cu buzele-ngheţate, cu mâna-nţepenită,
Din raze, din lumină, din viaţă fericită!
La creştetu-mi iubita plângea îngenunchiată,
Şi blestemându-şi soarta, cosiţele-şi smulgea,
Se repezea nebună la fruntea-mi îngheţată,
Sub mutele icoane plângând îngenunchia,
Şi blestemându-şi soarta, cosiţele-şi smulgea.
Venind spre mine-atuncea o ceată rea de umbre,
Cu feţele ascunse sub măşti îngrozitoare,
Îmi înconjoară masa, de sub mantale sumbre
Trăgeau cu nepăsare cuţite şi topoare,
Cu feţele ascunse sub măşti îngrozitoare.
Şi toţi se repeziră ca fiarele turbate,
Şi braţele-n cadenţă pe trupul meu cădeau,
Mă străpungeau cuţite din piept şi până-n spate,
Iar unii din picioare şi oase-mi ciopleau,
Şi braţele-n cadenţă pe trupul meu cădeau.
Dar când mă ciopârţiră în mii de bucăţele,
Cu mâni de sânge ude când măştile şi-au scos,
Erau ai mei prieteni, la vestea morţii mele
Ne mai putând din mine să tragă vr’un folos,
Cu mâni de sânge ude ei măştile şi-au scos.
1890
Regina visurilor mab
Regina visurilor Mab
Mai mare nu e ca rubinul
De la turbanul de Nabab,
Şi e uşoară ca suspinul.
Căruţa ei, cum unii zic,
E jumătate de alună,
Şi caii praful cel mai mic,
Şi hăţuri razele de lună.
Un arţăgos şi gros muscoi,
Într-o livrea catifelată,
Conduce mândrul ei convoi.
Regina şade răsturnată.
Şi fie ploaie, fie vânt,
Picior peste picior se duce,
Ca fulgul cade la pământ,
Şi vise-n foi de nuc aduce.
Iar când s-aude-un bâzâit
Ca de lăcustă sau albină,
Atunci se ştie c-a sosit
La poartă-a viselor regină.
Ea colţul fustii-şi pune-n brâu,
Să nu o calce în picioare,
În mână ia un spic de grâu
Şi cu un gest de vrăjitoare:
Fecioarei se arată în vis
Ca un flăcău frumos şi dulce
Şi-n inimă îi lasă scris
La el cu gândul să se culce.
Flăcăului îi zice: “vezi,
Cutare după tine plânge”,
Şi-n somnu-i pătimaş îl vezi
Cum perina în braţe strânge.
Şi soacrelor le zice iar,
Că sunt bătute de-ai lor gineri,
Şi babelor le face chiar
Ponos cu neînsuraţii tineri.
Şi pe săraci şi pe avari
De o potrivă îi munceşte,
Pe unii-i face oameni mari,
Pe alţii hoţu-i jefuieşte.
Bătrâni aproape seculari,
Ce anii îşi târăsc în beţe,
În visul lor cu fete mari,
Fac pocinog ca-n tinereţe.
Iar popa vede necăjit
Cum preoteasa în chilie,
Cu dascălul afurisit,
S-a pus pe chef şi veselie.
Toţi muritorii ziua fac
În contra ei duşmane plângeri
Copiii singuri dorm şi tac,
Căci numai ei visează îngeri.
1893
TEATRU/FILM 22 Septembrie
Dinu Cocea, regizor şi scenarist
Biografie Dinu Cocea
Dinu Cocea s-a născut pe 22 septembrie 1929, în comuna Periș din județul Ilfov.
După succesul mare la public făcut cu seria de filme istorice precum: “Haiducii” (1966), “Răpirea Fecioarelor” (1968), “Haiducii lui Șaptecai” (1970), “Zestrea domniței Ralu” (1970), “Stejar, extremă urgență” (1973), “Ecaterina Teodoroiu” (1979), “Iancu Jianu, zapciul” (1980), “Iancu Jianu, haiducul” (1981), el a cazut in dizgratie fata de regimul comunist din cauza unui proiect der film „Pe apa Sâmbetei”, in care relata istoria unui baraj prost construit pe Argeș. Ca urmare, regizorul a fost interzis, iar numele său a fost scos de pe genericele filmelor ce apăreau în cinematografe sau la postul național de televiziune. În urma acestui conflict cu autoritățile comuniste, Dinu Cocea a plecat din țară în 1985, stabilindu-se la Paris.
La ediția din 2010 a „Festivalului Internațional de Film” de la Iași, i s-a decernat „Premiul de Excelență” pentru întreaga activitate, ca o recunoaștere a contribuției aduse cinematografiei românești.
După succesul mare la public făcut cu seria de filme istorice precum: “Haiducii” (1966), “Răpirea Fecioarelor” (1968), “Haiducii lui Șaptecai” (1970), “Zestrea domniței Ralu” (1970), “Stejar, extremă urgență” (1973), “Ecaterina Teodoroiu” (1979), “Iancu Jianu, zapciul” (1980), “Iancu Jianu, haiducul” (1981), el a cazut in dizgratie fata de regimul comunist din cauza unui proiect der film „Pe apa Sâmbetei”, in care relata istoria unui baraj prost construit pe Argeș. Ca urmare, regizorul a fost interzis, iar numele său a fost scos de pe genericele filmelor ce apăreau în cinematografe sau la postul național de televiziune. În urma acestui conflict cu autoritățile comuniste, Dinu Cocea a plecat din țară în 1985, stabilindu-se la Paris.
La ediția din 2010 a „Festivalului Internațional de Film” de la Iași, i s-a decernat „Premiul de Excelență” pentru întreaga activitate, ca o recunoaștere a contribuției aduse cinematografiei românești.
A decedat la 26.12.2013 în Franța.
· Iancu Jianu, haiducul (1981)
· Ecaterina Teodoroiu (1978)
· Instanța amână pronunțarea (1976)
· Lantul neglijentelor (1976)
· Nu opriti ventilatorul (1976)
· Stejar, extrema urgenta (1973)
· Parașutiștii (1972)
· Zestrea domniței Ralu (1972)
· Haiducii lui Șaptecai (1971)
· Săptămâna nebunilor (1971)
· Răpirea fecioarelor (1968)
· Răzbunarea haiducilor (1968)
· Haiducii (1966)
Filmografie - scenarist
· Iancu Jianu, haiducul (1981)
· Instanța amână pronunțarea (1976)
· Săptămâna nebunilor (1971)
· Răpirea fecioarelor (1968)
· Răzbunarea haiducilor (1968)
Filmografie - asistent regie
· Ciulinii Bărăganului (1958) - asistent regie
Filmografie - prim asistent regie
Casa de la miezul noptii (1991) - Fanus Neagu
GÂNDURI PESTE TIMP 22 Septembrie
Augustin Buzura - Citate:
SFATURI UTILE 22 Septembrie
Despre puterea gandului si cateva tehnici eficiente de control
La ce te gandesti acum? Poti sa alegi un singur gand? Ti s-a parut vreodata ceva imposibil si totusi ti-ai depasit limitele? Cei care studiaza fenomenul sustin faptul ca gandul este energie si este creator. Departe de mine gandul sa ma lansez in ezoterisme. Ma intereseaza insa ce se intampla cand stii ca nu poti, insa descoperi ca poti.
Am propriile mele experiente de felul acesta, cum ar fi saltul cu parasuta de la 4200 de metri, desi nu sunt un fan al inaltimilor si puteam sa jur ca nu as face niciodata asta. Imi amintesc cum am plecat cu o gasca de prieteni care vroiau sa sara cu parasuta, eu neavand niciun gand de genul acesta si cum am trecut in cateva minute de la starea de “nu, niciodata, Doamne fereste!” la “vreau si eu, acum!”. Nu imi explic nici acum ce mi-a produs declicul, ce mi-a dat curaj, ce s-a intamplat…
Un alt exemplu, terestru de data aceasta, ar fi faptul ca desi faceam sport constant, nu imi placea sa alerg, iar cursa saptamanala din Herastrau impreuna cu gasca era un stress pentru mine, de fiecare data. Incet-incet, am indragit alergarea si am ajuns sa fac antrenamente sustinute de atletism, care depasesc (uneori cu mult) gradul de moderat si chiar am participat la mai multe competitii de amatori.
Mi se parea imposibil, insa, sa alerg intr-un ritm sustinut un semimaraton , adica 21 de km si 97 de m. Cel mai mult alergasem 11 km, la Wings for Life, asa ca atunci cand Carmen Bruma, buna mea prietena m-a anuntat ca ne inscriem la semimaraton si nici nu concepe sa nu alerg, nu pricep nici acum cum de am zis da. Si ca am zis da e una, dar in 2-3 saptamani m-am prezentat la start si am reusit sa termin cursa, fara sa ma opresc deloc pe traseu si inainte sa se stranga finish-ul! Glumesc! Am alergat in 2 ore si ceva si inca nu stiu ce m-a tinut in cursa, lasand la o parte detaliile tehnice…
Filozofii si oamenii de stiinta sunt de parere ca poti ajunge sa faci orice prin intermediul gandurilor, de la a vindeca boli la a transforma mentalităţi, comportamente si emotii.
Tot prin intermediul gândurilor, la fel de bine ne putem îmbolnăvi, întrucât orice impuls al minţii, orice gând, este transmis celulelor. Astfel, ele sunt influenţate de diferitele stări mentale. Dacă mintea este deprimată, confuză, sau conţine emoţii şi gânduri negative, acestea sunt transmise fiecărei celule a corpului. Cu toii am auzit de somatizare, convertirea unei emotii in ceva patologic.
În această situație, celulele care alcatuiesc sistemul imunitar si care ar trebui să apere organismul devin mai putin eficiente și nu îşi mai pot îndeplini corect funcţiile, moment in care riscăm să ne îmbolnăvim.
Una dintre cele mai bune metode de control a gandurilor este să practicăm în mod constant exerciții de concentrare. În general, mintea noastră este dezorganizată, de multe ori haotica. Extrem de multe ganduri rulează cu repeziciune, puține dintre acestea rămânând în minte pentru mai mult timp și asta din cauza capacității noastre reduse de concentrare, drept urmare gândurile inconstiente care formeaza subconstientul nostru, ne conduc în mare măsură viața.
Pe mine m-au ajutat si ma ajuta in continuare cateva tehnici de control ale gandurilor, asa ca ti le impartasesc si tie, poate cine stie…
Tehnica de concentrare a mintii urmăreşte să menţină mintea ancorata asupra unei forme sau a unui obiect o perioadă cât mai lungă de timp. Alege o imagine care iti place, si priveste-o fara sa clipesti si fara sa iti muti privirea, timp de cateva minute.
După ce mintea si-a redus considerabil din turatii, fixeaza privirea asupra unui singur punct din imagine, apoi închide ochii şi vizualizeaza mental întreaga imagine, minim 5 minute.
O alta metoda de control a gandului este aceea in care nu raspundem la cererile formulate din dorinta si supunem mintea vointei noastre, ajungand, cu practica, in timp, sa stapanim propria minte si sa ne debarasam de obiceiurile inconstiente (cum ar fi rontaitul la televizor) si sa identificam daca ceea ce dorim este real sau doar un automatism venit din subconstient. Asa ca data viitoare cand mintea ta iti cere ciocolata, refuz-o si obisnuieste-te sa o subjugi!
Exista si autosugetionarea pozitiva, care se bazeaza in principiu pe eliminarea expresiilor de genul ”nu pot, imi este greu, dificil, imposibil”, inlocuindu-le cu formule pozitive și benefice, cum ar fi: ”Pot face asta, sunt in stare, sunt frumoasa, desteapta si devreme acasa!”
Tu ti-ai cucerit propria minte? Daca da, spune-mi prin ce metoda!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu