MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 13 OCTOMBRIE 2020
PARTEA A TREIA - ARTE
ARTE 13 Octombrie
MUZICĂ 13 Octombrie
Scarlatti Harpsichord Baroque Music - Classical Music HD
POEZIE 13 Octombrie
De Adrian Păunescu
Încerc, pe parcursul mai multor zile să prezint, în ordine alfabetică, lucrări ale marelui nostru poet național. Alegerea îmi aparține!
O veste
Telefonul plange, parc-ar vrea sa-mi spuna
Ca sarmana Tanti a patit ceva,
C-a venit pe lume ca o veste buna
Si-a plecat din lume ca o veste rea.
Din aceasta clipa, ea nu mai exista,
De pamant e floarea trupului plapand,
A murit femeia singura si trista
Ce ne invatase a trai tacand.
Se apleaca-n berna la feresti lumina,
Toata vestea buna e o veste rea,
A murit sarmana, blanda Tanti Tina,
Noapte buna, Tanti, obosita mea.
Telefonul cade singur de pe masa
De atata sunet fara nici un rost,
Vestea rea sa vina, si din el sa iasa
Depre sora tatii care doar a fost.
Neamul meu incepe, tragic, sa-si plateasca
Fara opozitii, fara de cuvant,
Marea datorie, vama pamanteasca,
Prin batranii nostri ce devin pamant.
Ca sarmana Tanti a patit ceva,
C-a venit pe lume ca o veste buna
Si-a plecat din lume ca o veste rea.
Din aceasta clipa, ea nu mai exista,
De pamant e floarea trupului plapand,
A murit femeia singura si trista
Ce ne invatase a trai tacand.
Se apleaca-n berna la feresti lumina,
Toata vestea buna e o veste rea,
A murit sarmana, blanda Tanti Tina,
Noapte buna, Tanti, obosita mea.
Telefonul cade singur de pe masa
De atata sunet fara nici un rost,
Vestea rea sa vina, si din el sa iasa
Depre sora tatii care doar a fost.
Neamul meu incepe, tragic, sa-si plateasca
Fara opozitii, fara de cuvant,
Marea datorie, vama pamanteasca,
Prin batranii nostri ce devin pamant.
Pastel de toamnă I
Pe muntele negru de frunza de vara
Te chem cu accent brumariu sa te sperii
Când spicul de toamna da-n spicele verii
Si cade lumina si trage sa moara.
Si sunt întrebari prin natura puzderii
Si sfârâie ploaia dintâi ca o ceara
Si vara ne-nchide în toamna afara
Femeie, barbat sub pecetea tacerii.
Aicea la munte mai poate sa spere
Si cel care moare ca moartea-i departe
Si noi sa fugim si sa scriem o carte
În ea cuprinzând ale toamnei mistere.
Ca suntem în lume pe-acolo prin partea
Pe unde întârzie posta si moartea.
Te chem cu accent brumariu sa te sperii
Când spicul de toamna da-n spicele verii
Si cade lumina si trage sa moara.
Si sunt întrebari prin natura puzderii
Si sfârâie ploaia dintâi ca o ceara
Si vara ne-nchide în toamna afara
Femeie, barbat sub pecetea tacerii.
Aicea la munte mai poate sa spere
Si cel care moare ca moartea-i departe
Si noi sa fugim si sa scriem o carte
În ea cuprinzând ale toamnei mistere.
Ca suntem în lume pe-acolo prin partea
Pe unde întârzie posta si moartea.
Recviem pentru poetul poeziei
Am asteptat sa treaca timp destul
Pentru-a putea in liniste inchide,
Ca pe-un zavor de taina, glasul meu,
Plangand pe cel din urma Philippide.
Cei ce i-au luat din drept imbraca azi
Ca pe-un efect ce i-ar purta departe,
Tristetea lui de om insingurat,
Mantaua lui, de veghe si de moarte.
Poporul meu, tu nu stii ce-ai pierdut,
Te-ai invatat cu mortile trucate
Si n-ai mai dat crezare tristei vesti
Ca el, murind, se sting, o clipa, toate.
Uzinele electrice clipesc,
Pisicile din ochi isi pierd din raza,
O-nvalmaseala-n creier toti simtim
Parca nici luna nu mai lumineaza.
In toate cate-au fost era si el,
Cu partea lui de liniste si bine,
Ce n-a putut la altii pedepsii
El a tacut si-a pedepsit in sine.
Si-atat de bun, si-atat de impacat
Nederanjandu-si epoca-ncordata,
Incat el - mort de mult ni se parea
Si-acum murind murea inca o data.
Am asteptat sa taca surzii lui,
Ce-n remuscare nu sfarsesc a-l plange,
Dar boala lui nu-i boala pentru ei,
Ca-n vine au cerneala si nu sange.
A fost boier, dar si mai mult poet,
Atlant de iluzorii Atlantide,
Da, Doamne, vreme buna-n Univers
Pe unde-i sufletul lui Philippide.
Pentru-nceput inalta mila ta
Sa-i dea ceva sa simta si sa scrie,
Si vei vedea ca insuti de cuprinzi
De omeneasca lui melancolie.
Apoi, cand te vei supara pe el,
Ca are dor de carti si dor de duca,
Sa-i interzici sa scrie ca poet,
Dar da-i ceva, in ceruri, sa traduca.
Si pedepsit, ca si pe-acest pamant,
Nestiutor de uneltiri perfide,
Din cand in cand, mai da-ni-l in vreun vis
Si noua pe poetul Philippide.
Psihoza buletinului de stiri
Produce-un fel de rea imunitate,
Nici nu mai stim ce-i grav si ce-i usor,
Ce-i ras, ce-i tragedie dintre toate.
O zi ca multe altele a dat
Furtuni, rapiri, ciocniri, efemeride,
Si intre doua stiri despre petrol,
" A incetat din viata Philippide".
Deloc orgolios si agresiv,
Dispus mereu in taina sa si moara,
Sa nu cumva sa credeti, scribi marunti,
Ca actiunea voastra-i mai usoara.
Un ultim Philippide a murit,
Cazand scarbit in mit si-n transcendenta,
Dar alti poeti au rasarit pe loc
Sa umple dureroasa lui absenta.
El v-a iertat, dar nu va iarta ei,
Ca umiliti si-ati umilit poetii,
Poetul poeziei a cazut,
Dar il vor razbuna poetii vietii.
Pentru-a putea in liniste inchide,
Ca pe-un zavor de taina, glasul meu,
Plangand pe cel din urma Philippide.
Cei ce i-au luat din drept imbraca azi
Ca pe-un efect ce i-ar purta departe,
Tristetea lui de om insingurat,
Mantaua lui, de veghe si de moarte.
Poporul meu, tu nu stii ce-ai pierdut,
Te-ai invatat cu mortile trucate
Si n-ai mai dat crezare tristei vesti
Ca el, murind, se sting, o clipa, toate.
Uzinele electrice clipesc,
Pisicile din ochi isi pierd din raza,
O-nvalmaseala-n creier toti simtim
Parca nici luna nu mai lumineaza.
In toate cate-au fost era si el,
Cu partea lui de liniste si bine,
Ce n-a putut la altii pedepsii
El a tacut si-a pedepsit in sine.
Si-atat de bun, si-atat de impacat
Nederanjandu-si epoca-ncordata,
Incat el - mort de mult ni se parea
Si-acum murind murea inca o data.
Am asteptat sa taca surzii lui,
Ce-n remuscare nu sfarsesc a-l plange,
Dar boala lui nu-i boala pentru ei,
Ca-n vine au cerneala si nu sange.
A fost boier, dar si mai mult poet,
Atlant de iluzorii Atlantide,
Da, Doamne, vreme buna-n Univers
Pe unde-i sufletul lui Philippide.
Pentru-nceput inalta mila ta
Sa-i dea ceva sa simta si sa scrie,
Si vei vedea ca insuti de cuprinzi
De omeneasca lui melancolie.
Apoi, cand te vei supara pe el,
Ca are dor de carti si dor de duca,
Sa-i interzici sa scrie ca poet,
Dar da-i ceva, in ceruri, sa traduca.
Si pedepsit, ca si pe-acest pamant,
Nestiutor de uneltiri perfide,
Din cand in cand, mai da-ni-l in vreun vis
Si noua pe poetul Philippide.
Psihoza buletinului de stiri
Produce-un fel de rea imunitate,
Nici nu mai stim ce-i grav si ce-i usor,
Ce-i ras, ce-i tragedie dintre toate.
O zi ca multe altele a dat
Furtuni, rapiri, ciocniri, efemeride,
Si intre doua stiri despre petrol,
" A incetat din viata Philippide".
Deloc orgolios si agresiv,
Dispus mereu in taina sa si moara,
Sa nu cumva sa credeti, scribi marunti,
Ca actiunea voastra-i mai usoara.
Un ultim Philippide a murit,
Cazand scarbit in mit si-n transcendenta,
Dar alti poeti au rasarit pe loc
Sa umple dureroasa lui absenta.
El v-a iertat, dar nu va iarta ei,
Ca umiliti si-ati umilit poetii,
Poetul poeziei a cazut,
Dar il vor razbuna poetii vietii.
Scrisoare către Guvernul României
Ce sorcova si târguri ai în steag
Si ce posirca îti balteste-n sânge,
Guvern al inanitiei, beteag,
De nu auzi Ardealul care plânge?
Tu nu-ntelegi cosmarul vietii lor
Ca sunt abuzuri cu nemiluita
Si ca n-au cui sa-i ceara ajutor
Românii din Covasna si Harghita?
De propria ta tara te feresti
Si imposibil s-o conduci îti este,
Ca ai ajuns sa fii, la Bucuresti,
Guvernul unei alte Budapeste.
La noi acasa, altii sunt stapâni,
Bati temenele la Înalta Poarta,
... Persecutati, doar fiindca sunt români,
Românii din Ardeal nu te mai iarta.
Guvern de indigo si din mancurti,
Te blestema, descoperindu-ti vina,
Ceilalti români, vânduti la alte Curti,
În Basarabia si Bucovina.
Guvern al României, surdomut,
Esti plin de pacaleli si plin de fumuri,
Dar clopote de moarte au batut
Pentru acest popor ajuns pe drumuri.
Ca-ntr-un cosmar, te caut si te strig,
Sa nu mai tot sucesti cutitu-n rana,
Prin lanturi si prin foame si prin frig,
Însângerând conditia umana.
Tu esti în stare sa ne-ntorci pe toti
La cea dintâi Comuna Primitiva,
Sa fim un neam de criminali si hoti,
Ce-si jefuieste propria coliva.
Guvern fara de tara, pune punct
Acestei fraze care te cuprinde
Si-ngroapa idealul tau defunct
În groapa României suferinde.
Si lasa-ne! Dispari în mod brutal,
Elibereaza, cu grabire mare,
De boala ta, românii din Ardeal,
Guvern murdar de propria tradare!
Si ce posirca îti balteste-n sânge,
Guvern al inanitiei, beteag,
De nu auzi Ardealul care plânge?
Tu nu-ntelegi cosmarul vietii lor
Ca sunt abuzuri cu nemiluita
Si ca n-au cui sa-i ceara ajutor
Românii din Covasna si Harghita?
De propria ta tara te feresti
Si imposibil s-o conduci îti este,
Ca ai ajuns sa fii, la Bucuresti,
Guvernul unei alte Budapeste.
La noi acasa, altii sunt stapâni,
Bati temenele la Înalta Poarta,
... Persecutati, doar fiindca sunt români,
Românii din Ardeal nu te mai iarta.
Guvern de indigo si din mancurti,
Te blestema, descoperindu-ti vina,
Ceilalti români, vânduti la alte Curti,
În Basarabia si Bucovina.
Guvern al României, surdomut,
Esti plin de pacaleli si plin de fumuri,
Dar clopote de moarte au batut
Pentru acest popor ajuns pe drumuri.
Ca-ntr-un cosmar, te caut si te strig,
Sa nu mai tot sucesti cutitu-n rana,
Prin lanturi si prin foame si prin frig,
Însângerând conditia umana.
Tu esti în stare sa ne-ntorci pe toti
La cea dintâi Comuna Primitiva,
Sa fim un neam de criminali si hoti,
Ce-si jefuieste propria coliva.
Guvern fara de tara, pune punct
Acestei fraze care te cuprinde
Si-ngroapa idealul tau defunct
În groapa României suferinde.
Si lasa-ne! Dispari în mod brutal,
Elibereaza, cu grabire mare,
De boala ta, românii din Ardeal,
Guvern murdar de propria tradare!
Dante Alighieri
Biografie
Dante Alighieri (*29 mai 1265, Florenţa - †14 septembrie 1321, Ravenna), poet şi filozof italian, om politic florentin, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al "Divinei Comedii", capodoperă a literaturii universale, Dante este primul mare poet de limbă italiană, Sommo Poeta ("poet în cel mai înalt grad").
"Dante era de statură mijlocie, cu un umblet grav şi liniştit. Avea o faţă lungă, nasul acvilin, ochii mari, pielea brună, părul negru şi des, totdeauna cu o căutătură melancolică şi gânditoare" (Giovanni Boccaccio, Trattatello in laude di Dante).
Viaţa lui Dante este strâns legată de evenimentele politice din Florenţa. În acea perioadă, Florenţa era pe cale să devină oraşul cel mai important şi puternic din Italia centrală. Începând din 1250, un guvern comunal compus din burghezi şi meseriaşi înlătură supremaţia nobilimii şi, doi ani mai târziu, se bat primii "fiorini" de aur, monedă forte a comerţului european. Conflictul dintre "Guelfi", fideli autorităţii temporale a papei, şi "Ghibellini", partizani ai primatului politic al împăraţilor germani ai "Sfântului Imperiu Roman", se transformă într-un război între nobili şi burghezie. La naşterea lui Dante, după îndepărtarea Guelfilor, Florenţa se găsea în puterea Ghibellinilor. În 1266, Guelfii revin la putere şi Ghibellinii sunt expulzaţi din oraş. La rândul lor, Guelfii se divid în două fracţiuni: "bianchi" (albii) - care încercau să limiteze hegemonia papei - şi "neri" (negrii).
Dante se naşte la Florenţa pe 14 mai 1265 într-o familie din mica nobilime, tatăl - Alighiero di Bellincione - se ocupa cu negustoria. Mama - Gabriella degli Abati - i-a murit în copilărie şi tatăl atunci când Dante avea 17 ani. Cel mai semnificativ eveniment al tinereţii, după cum singur spune în opera sa "La Vita Nuova", este întâlnirea în 1274 cu Beatrice (nobila florentină Bice di Folco Portinari), pe care o vede în numai trei ocazii, fără să fi avut oportunitatea de a-i vorbi vreodată. Îndrăgostit de ea până la adoraţie, Beatrice devine simbolul angelic al graţiei divine, pe care o va cânta exaltat în "La Vita Nuova" şi mai târziu în "Divina Commedia".
Se cunoaşte puţin despre educaţia primită, dar creaţiile sale scot în evidenţă o erudiţie deosebită pentru timpurile sale. A fost profund impresionat de filozofia şi retorica lui Brunetto Latini, care apare ca figură importantă în "Divina Comedie". În Florenţa, audiază prelegerile de filozofie şi teologie la şcolile franciscane (pe lîngă biserica Santa Croce) şi dominicane (la biserica Santa Maria Novella), studiind mai ales pe Aristotel şi pe Toma d'Aquino . Se ştie că în 1285 Dante se afla în Bologna şi este foarte probabil să fi studiat la vestita Universitate din acest oraş.
Dante Alighieri - portret de Sandro BotticelliLa vârsta de 20 de ani se căsătoreşte cu cu Gemma Di Manetto Donati, aparţinând unei ramuri secundare a unei mari familii nobiliare, de la care va avea patru copii, Jacopo, Pietro, Giovanni şi Antonia.
În 1292, doi ani după moartea Beatricei în urma unor complicaţii puerperale, Dante începe să scrie "La Vita Nuova". În acelaşi timp se angajează în viaţa politică turbulentă din acel timp, imaginând în persoana împăratului "Sfântului Imperiu Roman" mitul unei posibile unităţi politice. Totuşi, în 1293, în urma unui decret prin care nobilii erau excluşi de la orice activitate politică, Dante este constrâns să se dedice numai creaţiei literare. Doi ani mai târziu, acest decret este abolit, cu condiţia ca persoana interesată să facă parte dintr-o corporaţie artizanală. Dante se înscrie în corporaţia medicilor şi farmaciştilor, şi în cea a bibliotecarilor, cu menţiunea de "poet". Se afiliază fracţiunii "Guelfilor albi", care se opuneau influenţei papei Bonifaciu al VIII-lea Caetani. În 1295 este trimis în San Gimignano cu o misiune diplomatică iar în 1300 este ales ca magistrat, unul din cei şase "Priori" - supraveghetori ai puterii executive care alcătuia "Signoria". La îndemnul lui Dante, liderii grupurilor antagoniste - "albii" şi "negrii" - din rândul Guelfilor, au fost exilaţi pentru a se menţine liniştea în oraş. În timp ce Dante se găsea la Roma, chemat de papa Bonifaciu VIII, fracţiunea "negrilor" preia puterea politică în Florenţa, lui Dante i se interzice prezenţa în oraş şi este condamnat la o amendă drastică. Neavând suma necesară, este condamnat la moarte dacă se va întoarce vreodată în Florenţa. Convins că a fost înşelat, Dante va rezerva un loc special papei Bonifaciu VIII într-unul din cercurile "Infernului" din "Divina Comedie".
Cu anul 1304 începe pentru Dante un lung exil, el nu se va mai întoarce niciodată la Florenţa. Petrece cea mai mare parte a exilului la Verona, în anii 1307-1309 la Paris, iar mai târziu la Ravenna. În 1310, speranţele politice ale lui Dante au fost trezite de sosirea în Italia a împăratului Henric al VII-lea de Luxemburg, în care vedea rezolvarea rivalităţilor dintre oraşele italiene. Dar moartea bruscă a lui Henric în 1313 la Siena întrerupe restaurarea puterii imperiale. În 1316, conducerea oraşului Florenţa îl invită să se întoarcă din exil, dar condiţiile umilitoare erau aceleaşi ca pentru un infractor iertat. Dante resipnge cu demnitate invitaţia, spunând că nu se va întoarce decât dacă i se va restabili în întregime onoarea ("senza onore e dignità di Dante....a Firenze non entrerò mai"). În 1319 Dante este invitat la Ravenna de către Guido Novello da Polenta, conducătorul oraşului. Doi ani mai târziu, este trimis ca ambasador la Veneţia. În timpul călătoriei de întoacere, suferă un atac de malarie şi moare în noaptea de 23/24 septembrie 1321 la Ravenna, unde se găseşte şi astăzi mormîntul său, deşi florentinii i-au păstrat un loc special în biserica Santa Croce.
Opera
Dante este ultimul mare exponent al culturii medievale, care - în generaţia următoare cu Petrarca şi Boccaccio - va face trecerea spre umanismul renaşterii. Împreună cu Guido Cavalcanti, Lapo Gianni, Cino da Pistoia şi Brunetto Latini devine principalul animator al noului stil literar, "Dolce Stil Novo". Spiritualitatea lui Dante este impregnată de misticismul caracteristic epocii istorice, după care providenţa este determinantă pentru evenimentele din viaţa oamenilor, pe calea ce duce la mântuire.
"Dante era de statură mijlocie, cu un umblet grav şi liniştit. Avea o faţă lungă, nasul acvilin, ochii mari, pielea brună, părul negru şi des, totdeauna cu o căutătură melancolică şi gânditoare" (Giovanni Boccaccio, Trattatello in laude di Dante).
Viaţa lui Dante este strâns legată de evenimentele politice din Florenţa. În acea perioadă, Florenţa era pe cale să devină oraşul cel mai important şi puternic din Italia centrală. Începând din 1250, un guvern comunal compus din burghezi şi meseriaşi înlătură supremaţia nobilimii şi, doi ani mai târziu, se bat primii "fiorini" de aur, monedă forte a comerţului european. Conflictul dintre "Guelfi", fideli autorităţii temporale a papei, şi "Ghibellini", partizani ai primatului politic al împăraţilor germani ai "Sfântului Imperiu Roman", se transformă într-un război între nobili şi burghezie. La naşterea lui Dante, după îndepărtarea Guelfilor, Florenţa se găsea în puterea Ghibellinilor. În 1266, Guelfii revin la putere şi Ghibellinii sunt expulzaţi din oraş. La rândul lor, Guelfii se divid în două fracţiuni: "bianchi" (albii) - care încercau să limiteze hegemonia papei - şi "neri" (negrii).
Dante se naşte la Florenţa pe 14 mai 1265 într-o familie din mica nobilime, tatăl - Alighiero di Bellincione - se ocupa cu negustoria. Mama - Gabriella degli Abati - i-a murit în copilărie şi tatăl atunci când Dante avea 17 ani. Cel mai semnificativ eveniment al tinereţii, după cum singur spune în opera sa "La Vita Nuova", este întâlnirea în 1274 cu Beatrice (nobila florentină Bice di Folco Portinari), pe care o vede în numai trei ocazii, fără să fi avut oportunitatea de a-i vorbi vreodată. Îndrăgostit de ea până la adoraţie, Beatrice devine simbolul angelic al graţiei divine, pe care o va cânta exaltat în "La Vita Nuova" şi mai târziu în "Divina Commedia".
Se cunoaşte puţin despre educaţia primită, dar creaţiile sale scot în evidenţă o erudiţie deosebită pentru timpurile sale. A fost profund impresionat de filozofia şi retorica lui Brunetto Latini, care apare ca figură importantă în "Divina Comedie". În Florenţa, audiază prelegerile de filozofie şi teologie la şcolile franciscane (pe lîngă biserica Santa Croce) şi dominicane (la biserica Santa Maria Novella), studiind mai ales pe Aristotel şi pe Toma d'Aquino . Se ştie că în 1285 Dante se afla în Bologna şi este foarte probabil să fi studiat la vestita Universitate din acest oraş.
Dante Alighieri - portret de Sandro BotticelliLa vârsta de 20 de ani se căsătoreşte cu cu Gemma Di Manetto Donati, aparţinând unei ramuri secundare a unei mari familii nobiliare, de la care va avea patru copii, Jacopo, Pietro, Giovanni şi Antonia.
În 1292, doi ani după moartea Beatricei în urma unor complicaţii puerperale, Dante începe să scrie "La Vita Nuova". În acelaşi timp se angajează în viaţa politică turbulentă din acel timp, imaginând în persoana împăratului "Sfântului Imperiu Roman" mitul unei posibile unităţi politice. Totuşi, în 1293, în urma unui decret prin care nobilii erau excluşi de la orice activitate politică, Dante este constrâns să se dedice numai creaţiei literare. Doi ani mai târziu, acest decret este abolit, cu condiţia ca persoana interesată să facă parte dintr-o corporaţie artizanală. Dante se înscrie în corporaţia medicilor şi farmaciştilor, şi în cea a bibliotecarilor, cu menţiunea de "poet". Se afiliază fracţiunii "Guelfilor albi", care se opuneau influenţei papei Bonifaciu al VIII-lea Caetani. În 1295 este trimis în San Gimignano cu o misiune diplomatică iar în 1300 este ales ca magistrat, unul din cei şase "Priori" - supraveghetori ai puterii executive care alcătuia "Signoria". La îndemnul lui Dante, liderii grupurilor antagoniste - "albii" şi "negrii" - din rândul Guelfilor, au fost exilaţi pentru a se menţine liniştea în oraş. În timp ce Dante se găsea la Roma, chemat de papa Bonifaciu VIII, fracţiunea "negrilor" preia puterea politică în Florenţa, lui Dante i se interzice prezenţa în oraş şi este condamnat la o amendă drastică. Neavând suma necesară, este condamnat la moarte dacă se va întoarce vreodată în Florenţa. Convins că a fost înşelat, Dante va rezerva un loc special papei Bonifaciu VIII într-unul din cercurile "Infernului" din "Divina Comedie".
Cu anul 1304 începe pentru Dante un lung exil, el nu se va mai întoarce niciodată la Florenţa. Petrece cea mai mare parte a exilului la Verona, în anii 1307-1309 la Paris, iar mai târziu la Ravenna. În 1310, speranţele politice ale lui Dante au fost trezite de sosirea în Italia a împăratului Henric al VII-lea de Luxemburg, în care vedea rezolvarea rivalităţilor dintre oraşele italiene. Dar moartea bruscă a lui Henric în 1313 la Siena întrerupe restaurarea puterii imperiale. În 1316, conducerea oraşului Florenţa îl invită să se întoarcă din exil, dar condiţiile umilitoare erau aceleaşi ca pentru un infractor iertat. Dante resipnge cu demnitate invitaţia, spunând că nu se va întoarce decât dacă i se va restabili în întregime onoarea ("senza onore e dignità di Dante....a Firenze non entrerò mai"). În 1319 Dante este invitat la Ravenna de către Guido Novello da Polenta, conducătorul oraşului. Doi ani mai târziu, este trimis ca ambasador la Veneţia. În timpul călătoriei de întoacere, suferă un atac de malarie şi moare în noaptea de 23/24 septembrie 1321 la Ravenna, unde se găseşte şi astăzi mormîntul său, deşi florentinii i-au păstrat un loc special în biserica Santa Croce.
Opera
Dante este ultimul mare exponent al culturii medievale, care - în generaţia următoare cu Petrarca şi Boccaccio - va face trecerea spre umanismul renaşterii. Împreună cu Guido Cavalcanti, Lapo Gianni, Cino da Pistoia şi Brunetto Latini devine principalul animator al noului stil literar, "Dolce Stil Novo". Spiritualitatea lui Dante este impregnată de misticismul caracteristic epocii istorice, după care providenţa este determinantă pentru evenimentele din viaţa oamenilor, pe calea ce duce la mântuire.
Cântul XXVI
Florenţo, poţi sălta! Căci mare-n lume
eşti tu, şi baţi aripi pe-uscat şi mare,
şi-ncep şi-n Iad să ştie de-al tău nume!
eşti tu, şi baţi aripi pe-uscat şi mare,
şi-ncep şi-n Iad să ştie de-al tău nume!
Pe-atari de-ai tăi, pe cinci aci-n pierzare,
pe cinci aflai, de-aceea-mi fu ruşine,
dar nu-ţi fac ei nici ţie cinste mare.
pe cinci aflai, de-aceea-mi fu ruşine,
dar nu-ţi fac ei nici ţie cinste mare.
De are-un vis în zori izbânzi depline,
vedea-vei tu-n curând – o, nu te teme! –
ce Prato vrea, nu şi-alţi duşmani cu tine.
vedea-vei tu-n curând – o, nu te teme! –
ce Prato vrea, nu şi-alţi duşmani cu tine.
De-ar fi şi-acum că n-ar fi prea devreme!
De ce nu e, căci tot va fi odată!
Târziu de-o fi, cu-atât mai greu voi geme.
De ce nu e, căci tot va fi odată!
Târziu de-o fi, cu-atât mai greu voi geme.
Plecând de-aici pe coasta dărâmată,
ce scări ne-a dat dintâi în jos pe ea,
urcam târât de mână de-al meu tată,
ce scări ne-a dat dintâi în jos pe ea,
urcam târât de mână de-al meu tată,
şi,-urmând pustiul drum ce mă ducea
pe jgheaburi şi pe stânci, n-aveam putere
decât făcând picior din mâna mea.
pe jgheaburi şi pe stânci, n-aveam putere
decât făcând picior din mâna mea.
Durere-atunci simţii, şi simt durere
şi-acum de ce-am văzut aici, şi-astfel
îmi ţin ingeniu-n frâu mai cu putere
şi-acum de ce-am văzut aici, şi-astfel
îmi ţin ingeniu-n frâu mai cu putere
să n-aibă căi ce n-au virtutea ţel,
căci dac-o zodie-ori mila cea divină
mi-a dat vrun dar, să nu-mi bat joc de el.
căci dac-o zodie-ori mila cea divină
mi-a dat vrun dar, să nu-mi bat joc de el.
Precum ţăranul stând pe vro colină,
pe-un timp când suie spre zenit fugarii
Acel ce lumii-ntregi îi dă lumină,
pe-un timp când suie spre zenit fugarii
Acel ce lumii-ntregi îi dă lumină,
când muştele s-ascund şi ies ţânţarii,
câţi vede licurici prin valea, poate,
pe unde-arase-ori puse viţei parii;
câţi vede licurici prin valea, poate,
pe unde-arase-ori puse viţei parii;
aşa-ntr-a opta bolgie-a tristei gloate
văpăi luceau, precum văzui de-afară,
când fui de unde-n fund s-arată toate.
văpăi luceau, precum văzui de-afară,
când fui de unde-n fund s-arată toate.
Cum cel pe care urşii-l răzbunară
văzu că-i piere-n car conducătorul,
când roibii drept spre cer îl ridicară,
văzu că-i piere-n car conducătorul,
când roibii drept spre cer îl ridicară,
şi nu-i putea urma cu ochii zborul,
când nu văzu decât urcând spre stele
un pumn de foc pierind încet ca norul;
când nu văzu decât urcând spre stele
un pumn de foc pierind încet ca norul;
aşa la gura gropii-umblau şi-acele
văpăi, şi-n toate-ascuns era vrun ins,
dar n-arătau ce furt închid în ele.
văpăi, şi-n toate-ascuns era vrun ins,
dar n-arătau ce furt închid în ele.
Eu stând pe punte ca să văd, m-am prins
de-un colţ al asprei stânci, fără de care
puteam să cad chiar fără de-a fi-mpins.
de-un colţ al asprei stânci, fără de care
puteam să cad chiar fără de-a fi-mpins.
Virgil văzând atenta mea mirare:
– "În orice foc e câte-un duh, al cui
vestmânt e tocmai cazna care-o are".
– "În orice foc e câte-un duh, al cui
vestmânt e tocmai cazna care-o are".
Răspunsei eu: – "Acum, căci tu mi-o spui,
sunt şi mai sigur, dar ştiui de-ndată,
că este-aşa, şi tocma' vream să spui:
sunt şi mai sigur, dar ştiui de-ndată,
că este-aşa, şi tocma' vream să spui:
Ce duh e-n flacăra la vârf crăpată,
cum fu ieşind pe-un rug, ce mistuise
cu frate-său pe Eteocle-odată?".
cum fu ieşind pe-un rug, ce mistuise
cu frate-său pe Eteocle-odată?".
– "În ea e Diomede",-a zis, "şi-Ulise,
uniţi aici de-un foc mistuitor
precum, trăind, o furie-i unise.
uniţi aici de-un foc mistuitor
precum, trăind, o furie-i unise.
Spăşesc în foc scornită cursa lor
a calului ce-ntrând făcut-a poartă
să ias-al Romei ne-ntrecut popor.
a calului ce-ntrând făcut-a poartă
să ias-al Romei ne-ntrecut popor.
Plâng arta lor, din cauza cărei, moartă,
şi-azi plângi pe-Ahile al tău, tu, Didamie;
şi-au şi pentru Paladiu-această soartă."
şi-azi plângi pe-Ahile al tău, tu, Didamie;
şi-au şi pentru Paladiu-această soartă."
– "De au şi-aici în foc vorbire vie,
te rog, maestre,-o, rogu-te să vrei,
şi-o rug-a mea te plece cât o mie,
te rog, maestre,-o, rogu-te să vrei,
şi-o rug-a mea te plece cât o mie,
să stai cu mine s-aşteptăm pe-acei,
ce ard acolea-n para cea cornută,
căci vezi aprinsul dor ce-l am de ei."
ce ard acolea-n para cea cornută,
căci vezi aprinsul dor ce-l am de ei."
Răspunse el: – "Mi-e ruga ta plăcută,
şi demnă e, şi vreau a te-asculta,
dar gura ta de-acum să-ţi fie mută.
şi demnă e, şi vreau a te-asculta,
dar gura ta de-acum să-ţi fie mută.
Vorbi-voi însumi eu, căci vrerea ta
eu bine-o ştiu, dar greci aceştia fură,
şi poate-or fi semeţi cu limba ta".
eu bine-o ştiu, dar greci aceştia fură,
şi poate-or fi semeţi cu limba ta".
Când focul fu şi-n locul unde-avură
cuvintele şi loc şi timp în fine,
atari au fost din dulcea tatei gură:
cuvintele şi loc şi timp în fine,
atari au fost din dulcea tatei gură:
– "Voi doi, pe cari-acelaşi foc vă ţine,
de-s vrednic eu răspuns să mi se deie,
şi-ori mare-ori mic de v-am făcut vrun bine
de-s vrednic eu răspuns să mi se deie,
şi-ori mare-ori mic de v-am făcut vrun bine
c-am scris trăind înalta-mi epopee,
să staţi, iar unul spuie dintre voi
pe unde-a mers prin sineşi ca să pieie!"
să staţi, iar unul spuie dintre voi
pe unde-a mers prin sineşi ca să pieie!"
Şi-al vechii flacări cel mai lung vâlvoi
zbătut porni să scoată murmurarea
cum face-un foc bătut de vânt la noi.
zbătut porni să scoată murmurarea
cum face-un foc bătut de vânt la noi.
Iar vârful ei aşa-şi făcea mişcarea,
părând al unei limbi ce-ar fi vorbit,
şi voce-a scos şi-a zis: – "După scăparea
părând al unei limbi ce-ar fi vorbit,
şi voce-a scos şi-a zis: – "După scăparea
de Circe-acea ce-un an m-a fost robit
aproape de Gaeta, mai nainte
de ce pe-aici troienii-au fost venit,
aproape de Gaeta, mai nainte
de ce pe-aici troienii-au fost venit,
nici dor de fiu, nici mila de-un părinte
bătrân, pe-atunci, nici dragostea datoare
să curme-al Penelopei plâns fierbinte
bătrân, pe-atunci, nici dragostea datoare
să curme-al Penelopei plâns fierbinte
n-au fost în stare-a-nvinge-a mea ardoare
să plec în lume ca să ştiu şi eu
şi-a altor neamuri vicii şi valoare.
să plec în lume ca să ştiu şi eu
şi-a altor neamuri vicii şi valoare.
Şi-aşa plecai cu-un singur vas al meu
pe-al mării sterp întins, numai c-o mână
de soţi ce-apoi cu mine-au fost mereu.
pe-al mării sterp întins, numai c-o mână
de soţi ce-apoi cu mine-au fost mereu.
Văzui şi-un mal şi-alt mal al mării, până
la sarzi şi la ispani, văzui Marocul
şi câte ţări au marea-n jur stăpână.
la sarzi şi la ispani, văzui Marocul
şi câte ţări au marea-n jur stăpână.
Bătrân şi eu şi-ai mei eram, şi focul
topit, când am ajuns la acea strâmtime
în care-a-nchis Heracle-odată locul
topit, când am ajuns la acea strâmtime
în care-a-nchis Heracle-odată locul
ca mai spre-adânc să nu cuteze nime.
Lăsai Sevilla-n dreapta căii mele,
şi-n stânga Ceuta-n neguri de-adâncime.
Lăsai Sevilla-n dreapta căii mele,
şi-n stânga Ceuta-n neguri de-adâncime.
«O, fraţi», am zis, «prin mii de mii de grele
sosiţi şi-n cel din urm-apus acum,
cu slabul rest al vieţii puţintele
sosiţi şi-n cel din urm-apus acum,
cu slabul rest al vieţii puţintele
ce licură de-abia pierdută-n scrum,
ce-ar fi, ca-n lumea cea făr' de fiinţe
noi dincolo de soare-am face-un drum?
ce-ar fi, ca-n lumea cea făr' de fiinţe
noi dincolo de soare-am face-un drum?
Voi fii sunteţi ai nobilei seminţe
şi nu născuţi spre trai de dobitoc,
ci-onoare să cătaţi şi cunoştinţe!»
şi nu născuţi spre trai de dobitoc,
ci-onoare să cătaţi şi cunoştinţe!»
Şi-astfel redeşteptai atâta foc
cu-aceste vorbe câte-avui a spune,
că n-aş mai fi putut să-i ţiu pe loc.
cu-aceste vorbe câte-avui a spune,
că n-aş mai fi putut să-i ţiu pe loc.
Şi-ntoarsem prora iar spre soare-apune,
şi, tot la stânga-n larg pentru-alergare,
făcurăm din lopeţi aripi nebune.
şi, tot la stânga-n larg pentru-alergare,
făcurăm din lopeţi aripi nebune.
Şi toate stelele ce-alt pol le are
luceau prin nopţi, şi-al nostru pol apus,
şi nici nu mai ieşea apoi din mare.
luceau prin nopţi, şi-al nostru pol apus,
şi nici nu mai ieşea apoi din mare.
De cinci ori s-a aprins de jos în sus
şi tot de-atâtea ori se stinse luna
de când urmam ăst drum de care-am spus,
şi tot de-atâtea ori se stinse luna
de când urmam ăst drum de care-am spus,
când negr-un munte şi-a ivit cununa
departe-n fund, prin zare-nnegurată
cum alta-n lume n-am văzut nici una.
departe-n fund, prin zare-nnegurată
cum alta-n lume n-am văzut nici una.
Şi-un chiu ce-am scos se-ntoarse-n vai îndată,
căci noul mal o volbură născu
ce-a prins corabia-n proră să ne-o bată.
căci noul mal o volbură născu
ce-a prins corabia-n proră să ne-o bată.
Trei roţi cu marea-ntreagă el făcu
şi-a patra oară pupa-n sus o-mpinse
şi prora-n jos, cum Altuia-i plăcu.
şi-a patra oară pupa-n sus o-mpinse
şi prora-n jos, cum Altuia-i plăcu.
Şi-adâncul mării peste noi se-ntinse."
Cântul XXIII
Tăcuţi şi singuri, fără soţi, acum
mergeam, urmând din urmă pe părinte
cum merg şi fraţii minoriţi pe drum.
mergeam, urmând din urmă pe părinte
cum merg şi fraţii minoriţi pe drum.
Dar cearta ce-o văzui mi-aduse-aminte
de-un şoarece şi-o broască despre care
Esop ne dă-ntr-o snoavă-nvăţăminte.
de-un şoarece şi-o broască despre care
Esop ne dă-ntr-o snoavă-nvăţăminte.
N-au "nu" cu "ba" mai mult asemănare
decât au astea două, dacă bine
priveşti şi-alături şi-nceput şi fine.
decât au astea două, dacă bine
priveşti şi-alături şi-nceput şi fine.
Şi-aşa cum dintr-un gând alt gând îţi vine,
alt gând din primu-aşa mi se născu
sporindu-mi spaima cea dintâi din mine.
alt gând din primu-aşa mi se născu
sporindu-mi spaima cea dintâi din mine.
Şi-aşa gândeam: motivu-n noi le fu
şi-a poznei cei de râs şi-a suferinţii
şi negreşit că li-e necaz acu.
şi-a poznei cei de râs şi-a suferinţii
şi negreşit că li-e necaz acu.
Mânie dac-adaog rea-voinţii,
goni-ne-vor cum n-a gonit copoi
pe-un iepure ce-l ia de gât cu dinţii.
goni-ne-vor cum n-a gonit copoi
pe-un iepure ce-l ia de gât cu dinţii.
Simţeam de groază păru-n cap vâlvoi,
şi-am zis, atent în urm-având privirea:
– "De nu ne-ascundem repede-amândoi,
şi-am zis, atent în urm-având privirea:
– "De nu ne-ascundem repede-amândoi,
din Gheare-Rele, maistre, mi-e pierirea.
Îi simt cum vin pe urmă-ne-alergând,
aşa de vii îi văd cu-nchipuirea."
Îi simt cum vin pe urmă-ne-alergând,
aşa de vii îi văd cu-nchipuirea."
Iar el: – "De-aş fi şi-oglindă, mai curând
n-aş prinde-a ta icoană, cea de-afară,
precum ţi-am prins pe cea ce-o ai în gând.
n-aş prinde-a ta icoană, cea de-afară,
precum ţi-am prins pe cea ce-o ai în gând.
Spre-a mele-a tale gânduri se-ndreptară,
egal cuprins având şi-acelaşi zbor,
şi-aşa-ntr-un singur sfat mi se-nchegară.
egal cuprins având şi-acelaşi zbor,
şi-aşa-ntr-un singur sfat mi se-nchegară.
De-o fi pieziş la dreapta,-ncât uşor
să facă malul drum într-altă vale,
scăpăm de-nchipuita goan-a lor."
să facă malul drum într-altă vale,
scăpăm de-nchipuita goan-a lor."
Dar n-a-ncheiat şi restul vorbei sale,
când şi văzui pe draci cu-aripi întinse
aproape-a ne-nhăţa sosind pe cale.
când şi văzui pe draci cu-aripi întinse
aproape-a ne-nhăţa sosind pe cale.
Virgil în braţe-atunci grăbit mă prinse,
precum de zgomot deşteptata mamă,
când vede-n casă lucrurile-aprinse,
precum de zgomot deşteptata mamă,
când vede-n casă lucrurile-aprinse,
apucă fiul spre-a fugi, şi-n samă
luând numai la el, ea nici pe sine
nu-şi dă răgaz s-arunce vro năframă;
luând numai la el, ea nici pe sine
nu-şi dă răgaz s-arunce vro năframă;
aşa pe spate s-a lăsat cu mine
din vârf, pe coasta repede ce-astupă
din sus prăpastia văii cei vecine.
din vârf, pe coasta repede ce-astupă
din sus prăpastia văii cei vecine.
Nicicând nu cred pe-al morii scoc s-o rupă
deodată apa-n vale mai cu zorul
când este-aproape să s-azvârle-n cupă,
deodată apa-n vale mai cu zorul
când este-aproape să s-azvârle-n cupă,
precum pe-acel perete-a curs cu zborul
Virgil, şi mă ţinea la pieptul lui
părând că fiu îi sunt, nu-nsoţitorul.
Virgil, şi mă ţinea la pieptul lui
părând că fiu îi sunt, nu-nsoţitorul.
Abia ce-am fost ajunşi în fund, văzui
pe draci din zbor pe culme cum se lasă
drept unde-am fost, dar nu mă mai temui,
pe draci din zbor pe culme cum se lasă
drept unde-am fost, dar nu mă mai temui,
căci Pronia ce voi-ntr-a cincea plasă
să-i facă servi, de ei spre-a fi păzită,
le-a stins orice puteri din ea să iasă.
să-i facă servi, de ei spre-a fi păzită,
le-a stins orice puteri din ea să iasă.
Aflarăm jos o ginte-aici, smolită,
umblând prin cerc cu mers nespus de lin,
plângând pe-o faţă jalnic de trudită.
umblând prin cerc cu mers nespus de lin,
plângând pe-o faţă jalnic de trudită.
Şi cape-aveau cu glugi lăsate plin
şi-adânc pe ochi, şi-n felul cum le taie
la rasa lor monahii de la Rin.
şi-adânc pe ochi, şi-n felul cum le taie
la rasa lor monahii de la Rin.
De aur faţ-aveau, părând văpaie,
dar grele-atât prin plumbul blănii lor,
că Frideric pe-a lui le-avea de paie.
dar grele-atât prin plumbul blănii lor,
că Frideric pe-a lui le-avea de paie.
Ah, trist veşmânt, în veci obositor!
Şi-n rând cu ei, întorşi la stânga iarăşi,
mergeam atenţi cum plânge-acest popor.
Şi-n rând cu ei, întorşi la stânga iarăşi,
mergeam atenţi cum plânge-acest popor.
Dar, strâns de drumul strâmt şi de povară-şi
aşa de-ncet venea, că-n rând cu mine,
aveam tot noi cu orice pas tovarăşi;
aşa de-ncet venea, că-n rând cu mine,
aveam tot noi cu orice pas tovarăşi;
deci zisei: – "Tată, caută pe-oarecine
cu nume",-am zis, "şi fapte cunoscute
şi-aşa mergând, tu vezi pe lângă tine."
cu nume",-am zis, "şi fapte cunoscute
şi-aşa mergând, tu vezi pe lângă tine."
Şi-un duh din dos, fiindu-i cunoscute
cuvintele toscane: – "O, staţi, voi cei
ce-n neagra noapte-aşa fugiţi de iute,
cuvintele toscane: – "O, staţi, voi cei
ce-n neagra noapte-aşa fugiţi de iute,
că poate pot să-ţi dau şi eu ce vrei!"
S-a-ntors atunci Virgil privind prin vale,
şi: – "Aşteapt",–a zis, "şi mergi încet ca ei."
S-a-ntors atunci Virgil privind prin vale,
şi: – "Aşteapt",–a zis, "şi mergi încet ca ei."
Şi stând văzui pe doi zorind pe cale
cu mare dor de-a fi cu noi în rând,
ci-opriţi erau de plumb şi-ngusta cale.
cu mare dor de-a fi cu noi în rând,
ci-opriţi erau de plumb şi-ngusta cale.
Sosind, ei m-au privit mult timp tăcând
şi-n sus ţineau chiorâş căutătura;
se-ntoarseră-ntre ei apoi, zicând:
şi-n sus ţineau chiorâş căutătura;
se-ntoarseră-ntre ei apoi, zicând:
– "Acesta parcă-i viu că-şi mişcă gura.
Iar de nu-s vii, cum n-au aceste blane,
ce drept al lor le iartă-ncărcătura?"
Iar de nu-s vii, cum n-au aceste blane,
ce drept al lor le iartă-ncărcătura?"
Şi-apoi: – "Tu, oaspe-al turmei cei sărmane
de trişti făţarnici, te rugăm să spui,
şi nu ne-ascunde, cine eşti, toscane?"
de trişti făţarnici, te rugăm să spui,
şi nu ne-ascunde, cine eşti, toscane?"
– "Născut am fost", răspunsei, "şi crescui
la mândrul Arno-n marea lui cetate,
şi-am trupu-acel ce-apururi îl avui.
la mândrul Arno-n marea lui cetate,
şi-am trupu-acel ce-apururi îl avui.
Dar cine voi, a căror distilate
dureri prin ochi sunt chin vederii mele?
Ce chin e-n voi ce-atât de-amar v-abate?"
dureri prin ochi sunt chin vederii mele?
Ce chin e-n voi ce-atât de-amar v-abate?"
Răspunse-un ins: – "Aceste haine grele
în cari suntem cu plumb aci-mbrăcaţi,
cântaru-l fac să geam-astfel sub ele.
în cari suntem cu plumb aci-mbrăcaţi,
cântaru-l fac să geam-astfel sub ele.
Noi din Bologn-am fost, doi veseli fraţi,
Lodringo el, eu Catalan, şi-odată
de-a ta cetate ambii-am fost chemaţi,
Lodringo el, eu Catalan, şi-odată
de-a ta cetate ambii-am fost chemaţi,
cum şi-alte dăţi chemă, spre-a fi păstrată
odihna ei, dar noi i-am fost atari
precum Gardingul şi-astăzi mai arată."
odihna ei, dar noi i-am fost atari
precum Gardingul şi-astăzi mai arată."
Eu vrui atunci să zic: – "Voi răii, cari...",
dar n-am mai zis, căci văzul mi se duse
pe unul răstignit şi-nfipt cu pari.
dar n-am mai zis, căci văzul mi se duse
pe unul răstignit şi-nfipt cu pari.
Văzând că-l văd, întreg el se distruse,
suflând în barbă-şi cu-ndelung oftat;
iar popa Catalan, care-l văzuse:
suflând în barbă-şi cu-ndelung oftat;
iar popa Catalan, care-l văzuse:
– "Acest înfipt ce-l vezi", a zis, "da sfat
iudeilor că, spre-a-mpăca poporul,
un om căznirii trebuie-a fi dat.
iudeilor că, spre-a-mpăca poporul,
un om căznirii trebuie-a fi dat.
Stă gol cum vezi şi-nchide-n drum ponorul,
şi trebuie să simtă cât de grei
sunt toţi cari trec şi pun pe el piciorul.
şi trebuie să simtă cât de grei
sunt toţi cari trec şi pun pe el piciorul.
Şi socrul său e-n bolgie-aici, şi-acei
ce-au fost cu el părtaşi în sfatul care
a fost sămânţa rea pentru iudei."
ce-au fost cu el părtaşi în sfatul care
a fost sămânţa rea pentru iudei."
Văzui şi pe Virgil cum sta-n mirare
de-acest întins în cruce-astfel precum
etern va sta-ntr-atât de tristă stare.
de-acest întins în cruce-astfel precum
etern va sta-ntr-atât de tristă stare.
Se-ntoarse-apoi spre Catalan: – "Şi-acum,
să-mi spui, de eşti stăpân al vrerii tale,
nu este-aici la dreapta-ne vrun drum
să-mi spui, de eşti stăpân al vrerii tale,
nu este-aici la dreapta-ne vrun drum
pe care să ieşim dintr-astă vale
spre-a nu constrânge iarăşi îngeri răi
cu noi să vie-a ne-arăta vro cale?"
spre-a nu constrânge iarăşi îngeri răi
cu noi să vie-a ne-arăta vro cale?"
– "Aproape-aici, s-o vezi cu ochii tăi",
răspunse el, "din marea râpă pleacă
un arc ce trece toate-aceste văi,
răspunse el, "din marea râpă pleacă
un arc ce trece toate-aceste văi,
ci-i rupt aici şi nu e drum să treacă,
dar lesne-o să suiţi şi pe ruine,
că zac în fund spre coasta ce se pleacă."
dar lesne-o să suiţi şi pe ruine,
că zac în fund spre coasta ce se pleacă."
Puţin Virgil a stat retras în sine
şi-apoi: – "Acel ce-nţeapă răii-n lacul
de smoal-a lui, ce rău şi-a râs de mine!"
şi-apoi: – "Acel ce-nţeapă răii-n lacul
de smoal-a lui, ce rău şi-a râs de mine!"
– "Eu şi-n Bologn-am auzit că dracul
e sac de vicii şi minţind mereu,
că-i tată al minciunii",-a zis monacul.
e sac de vicii şi minţind mereu,
că-i tată al minciunii",-a zis monacul.
Cu paşii mari porni maestrul meu,
având puţin pe-obraji a furiei floare,
şi-aşa, lăsându-i pe-ncărcaţi, şi eu
având puţin pe-obraji a furiei floare,
şi-aşa, lăsându-i pe-ncărcaţi, şi eu
pornii pe urma dragilor picioare.
Cântul XXVIII
Deplin s-arate, chiar şi-n proza lui
şi-oricât repovestind, cine-ar fi-n stare
de-atâtea răni şi sânge cât văzui?
şi-oricât repovestind, cine-ar fi-n stare
de-atâtea răni şi sânge cât văzui?
Prea slab-ar fi o limbă orişicare,
căci loc în ele-atât de mult a strânge
nici mintea-ne, nici graiul nostru n-are.
căci loc în ele-atât de mult a strânge
nici mintea-ne, nici graiul nostru n-are.
Şi chiar s-aduni pe câţi avur-a plânge
cândva-n Apulia-n ţara cea-ncercată
vărsat de oşti romane-atâta sânge;
cândva-n Apulia-n ţara cea-ncercată
vărsat de oşti romane-atâta sânge;
pe toţi şi-acei ce-n lupta-ndelungată
inele-au dat ca spolii fabuloase,
cum Titu Liviu negreşind ne-arată;
inele-au dat ca spolii fabuloase,
cum Titu Liviu negreşind ne-arată;
pe toţi răpuşii luptei dureroase
ce-n drumul lui Guiscard au stat; pe-acei
ce-arată şi-azi la Ceperano oase
ce-n drumul lui Guiscard au stat; pe-acei
ce-arată şi-azi la Ceperano oase
pe-un câmp pe care-apulii-au fost mişei;
şi-acei ce-au stat la Talliacoz să-nfrunte
pe-Alard cel vechi ce-a-nvins cu puţintei;
şi-acei ce-au stat la Talliacoz să-nfrunte
pe-Alard cel vechi ce-a-nvins cu puţintei;
s-arate toţi străpunse membre-ori ciunte;
mizeria le-ar putea-nmiit să-ncapă
spre-a fi-n tabloul ăstei bolgii crunte.
mizeria le-ar putea-nmiit să-ncapă
spre-a fi-n tabloul ăstei bolgii crunte.
Stricat la fund ori doage-un vas nu crapă,
ca unul ce-l văzui cu răni cumplite
crăpat din gură până p-unde-l scapă,
ca unul ce-l văzui cu răni cumplite
crăpat din gură până p-unde-l scapă,
cu maţele-ntre glezne-mpletecite,
cu coşul spart, şi scos urâtul sac
ce schimbă-n scârnă tot ce gura-nghite.
cu coşul spart, şi scos urâtul sac
ce schimbă-n scârnă tot ce gura-nghite.
Iar el, văzând că fix acu-l atac,
deschise-n piept o largă căscătură
cu mâinile şi: – "Vezi cum mă desfac,
deschise-n piept o largă căscătură
cu mâinile şi: – "Vezi cum mă desfac,
şi vezi ce cazne Mohamet îndură!
Ali e cel ce-mi plânge-aici în faţă
cu cap crăpat din vârf până sub gură.
Ali e cel ce-mi plânge-aici în faţă
cu cap crăpat din vârf până sub gură.
Şi toţi pe câţi îi vezi aici, în viaţă
rupturi urziră şi scandal, şi-atare
scandal acum în trupuri au să-l paţă.
rupturi urziră şi scandal, şi-atare
scandal acum în trupuri au să-l paţă.
Un diavol stă-n adânc acolo, care
ne este-al nostru-atât de crud călău
şi-n spadă ia din nou pe fiecare
ne este-al nostru-atât de crud călău
şi-n spadă ia din nou pe fiecare
când rana-şi umple-ntregul drum al său,
căci nu ne-ntoarcem să ne crape iară,
decât când ni s-a-nchis întâiul rău.
căci nu ne-ntoarcem să ne crape iară,
decât când ni s-a-nchis întâiul rău.
Dar cine eşti, că stai un pierde-vară
pe zid, cătând s-amâi ori să ridici
pedeapsa ta ce-acuzele ţi-o dară?"
pe zid, cătând s-amâi ori să ridici
pedeapsa ta ce-acuzele ţi-o dară?"
– "El nici nu-i mort", a zis Virgil, "şi nici
împins de culpe nu la caznă vine,
ci numai spre-a cunoaşte ce-i pe-aici,
împins de culpe nu la caznă vine,
ci numai spre-a cunoaşte ce-i pe-aici,
iar eu, ce-s mort, îl port prin Iad cu mine,
din cerc în cerc, şi-aievea e ce-ţi spui
pe cât de-aievea-i că vorbesc cu tine!"
din cerc în cerc, şi-aievea e ce-ţi spui
pe cât de-aievea-i că vorbesc cu tine!"
Prin gropi mai mulţi de-o sut-atunci văzui
c-au stat şi mă priveau ca pe-o minune,
uitând de cazna lor, la vorba lui.
c-au stat şi mă priveau ca pe-o minune,
uitând de cazna lor, la vorba lui.
– "Deci, dac-o fi să ieşi din Iad, tu-i spune
lui Fra Dolcin, de nu vrea să-mi urmeze
aci-n curând, provizii să-şi adune,
lui Fra Dolcin, de nu vrea să-mi urmeze
aci-n curând, provizii să-şi adune,
ca nu cumva zăpezi ce-s să s-aşeze
să dea Navarei gloria de-a-l răpune,
căci lesne-altfel el nici n-o să-l vâneze!"
să dea Navarei gloria de-a-l răpune,
căci lesne-altfel el nici n-o să-l vâneze!"
'Nălţase-al său picior, pe când ne-a spus
acestea el, şi-apoi în vânt rămasul
picior l-a-ntins să calce, şi s-a dus.
acestea el, şi-apoi în vânt rămasul
picior l-a-ntins să calce, şi s-a dus.
Şi ras până-n sprâncene-avându-şi nasul
şi gât străpuns, şi-o singură amară
de-ureche-având, un duh, oprindu-şi pasul,
şi gât străpuns, şi-o singură amară
de-ureche-având, un duh, oprindu-şi pasul,
mirat şi el ca mulţi ce s-adunară,
cu mâinile-a căscat gâtlejul său
ce roş de sânge-ntreg era pe-afară,
cu mâinile-a căscat gâtlejul său
ce roş de sânge-ntreg era pe-afară,
şi-a zis: – "Tu cel ne-mpins de nici un rău,
şi-mi pari ştiut din lumea cea rămasă,
de nu mă-nşel prea mult în chipul tău,
şi-mi pari ştiut din lumea cea rămasă,
de nu mă-nşel prea mult în chipul tău,
pe Pier Catani nu-l uita pe-acasă,
de-o fi să vezi iar vesela câmpie,
ce din Vercel spre Marcabò se lasă.
de-o fi să vezi iar vesela câmpie,
ce din Vercel spre Marcabò se lasă.
Şi-n Fano fă-i pe cei doi buni să ştie,
pe Meser Guido şi Angelel, că-n van,
de nu ni-e dat un văz a ce-o să fie,
pe Meser Guido şi Angelel, că-n van,
de nu ni-e dat un văz a ce-o să fie,
zvârliţi vor fi la malul adrian,
de gât cu piatră, de pe propria navă,
trădaţi prin sila unui crud tiran.
de gât cu piatră, de pe propria navă,
trădaţi prin sila unui crud tiran.
Din Cipru până-n Gades o ispravă
nici de corsari şi nici de ginţi eline
Neptun n-a mai văzut aşa grozavă.
nici de corsari şi nici de ginţi eline
Neptun n-a mai văzut aşa grozavă.
Acel infam c-un singur ochi, ce ţine
provincia, care-un soţ aci-ntre noi
să nici n-o fi văzut, ar vrea mai bine,
provincia, care-un soţ aci-ntre noi
să nici n-o fi văzut, ar vrea mai bine,
la sfat chema-i-va şi va face-apoi
că rugi şi vot la stâncile Focarei
să n-aib-a face-n veci aceştia doi."
că rugi şi vot la stâncile Focarei
să n-aib-a face-n veci aceştia doi."
Iar eu: – "Pe-acel cu clipele amarei
vederi, de vrei să-ţi fac ce mi-ai cerut,
declară-mi-l", am zis, "şi-arată-l care-i?"
vederi, de vrei să-ţi fac ce mi-ai cerut,
declară-mi-l", am zis, "şi-arată-l care-i?"
Prinzând pe-un soţ de falcă, l-a făcut
să-şi caşte gura larg nenorocitul,
şi: – "Acesta-i", zise, "dar aici e mut!
să-şi caşte gura larg nenorocitul,
şi: – "Acesta-i", zise, "dar aici e mut!
Un preget stinse-n Cezar, el gonitul,
când spuse-aşa că orice-ntârziere
cu daune-o plăteşte pregătitul."
când spuse-aşa că orice-ntârziere
cu daune-o plăteşte pregătitul."
Oh, ce-ngrozit părea-ntr-a sa tăcere
ăst Curio, cu limba ruptă-n gură,
el, cel ce-n grai fu numai spini şi fiere!
ăst Curio, cu limba ruptă-n gură,
el, cel ce-n grai fu numai spini şi fiere!
Cu mâini tăiate-atunci, prin zarea sură
alt ins 'nălţându-şi astfel ciotul lor
încât de sânge-obrajii i s-umplură:
alt ins 'nălţându-şi astfel ciotul lor
încât de sânge-obrajii i s-umplură:
– "Vorbeşte şi de Mosca-ntre popor,
acel ce-a zis: – «Să-ncepi, şi eşti pe cale,
şi-a multui rău fu-n Tosca ta izvor...»"
acel ce-a zis: – «Să-ncepi, şi eşti pe cale,
şi-a multui rău fu-n Tosca ta izvor...»"
– "Şi moarte",-adausei eu, "familiei tale!"
Şi-amar atunci pe-amar văzui cum pune
şi trist s-a dus topit în el de jale.
Şi-amar atunci pe-amar văzui cum pune
şi trist s-a dus topit în el de jale.
Dar eu mai stetei spre-a privi-n genune,
şi-un fapt văzui pe care n-aş avea
curaj, în lipsă de dovezi, a-l spune,
şi-un fapt văzui pe care n-aş avea
curaj, în lipsă de dovezi, a-l spune,
de n-ar sta martor conştiinţa mea,
ăst sincer soţ ce pe-om îl face tare
cât timp se simte fără pată-n ea.
ăst sincer soţ ce pe-om îl face tare
cât timp se simte fără pată-n ea.
Văzui un trunchi fără de cap, şi-mi pare
că şi-azi îl văd, şi sigur îl văzui
umblând şi el ca şi-alţii orişicare.
că şi-azi îl văd, şi sigur îl văzui
umblând şi el ca şi-alţii orişicare.
Ţinea de păr în mână capul lui,
cum porţi un felinar în mâna vie,
iar capul ne-a văzut şi-a scos un hui!
cum porţi un felinar în mâna vie,
iar capul ne-a văzut şi-a scos un hui!
El singur îşi era a sa făclie:
cum doi într-unul sta, şi unu-n doi,
o ştie-Acel ce-aşa voi să fie!
cum doi într-unul sta, şi unu-n doi,
o ştie-Acel ce-aşa voi să fie!
Când drept sub poala punţii-a fost apoi,
ne-ntinse capu-n mână ridicată
spre-a-i face glasul mai vecin cu noi,
ne-ntinse capu-n mână ridicată
spre-a-i face glasul mai vecin cu noi,
şi-a zis: – "Priveşte groaznica răsplată,
tu, cel venit pe-aici ca ştiri s-adune,
şi vezi de-a fost mai mare chin vrodată.
tu, cel venit pe-aici ca ştiri s-adune,
şi vezi de-a fost mai mare chin vrodată.
De mine deci spre-a şti la vii ce spune,
să ştii c-am fost Bertrand de Born, acel
ce rău imbold fu regelui cel june.
să ştii c-am fost Bertrand de Born, acel
ce rău imbold fu regelui cel june.
Rebel pe fiu, pe tat-a fi rebel
aşa-i făcui ca prin urzeli spurcate
pe David şi-Avsalon Ahitofel.
aşa-i făcui ca prin urzeli spurcate
pe David şi-Avsalon Ahitofel.
Fiindc-am rupt persoane-astfel legate
port capul despărţit, cum vezi tu bine
de viaţa sa ce-n trunchi dincoace bate.
port capul despărţit, cum vezi tu bine
de viaţa sa ce-n trunchi dincoace bate.
Şi-aşa s-observă contrapunctu-n mine."
TEATRU/FILM 13 Octombrie
Biografie Lucian Pintilie
Lucian Pintilie, năcut la 9 noiembrie 1933, la Tarutino, județul interbelic Cetatea Albă, Regatul României, azi în Ucraina - decedat la 16 mai 2018, a fost unul dintre cei mai mari regizori de teatru și film român. Filmele și montările sale au provocat mari controverse astfel încât a fost invitat de regimul comunist să emigreze.
După absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, Lucian Pintilie a montat o serie de spectacole la Teatrul Bulandra din București, printre care se pot enumera: Copiii soarelui (1961), Proștii sub clar de lună (1962), Cezar și Cleopatra (1963), Biedermann și incendiatorii (1964), Inima mea e pe înălțimi (1964), D'ale carnavalului (1966), Livada cu vișini (1967), Revizorul (1974), spectacol interzis de cenzură după cea de-a treia reprezentație), precum și două filme de lung metraj: Duminica la ora 6 și Reconstituirea.
Cel de-al doilea film al său, Reconstituirea narează povestea reconstituirii unui incident banal, o bătaie între doi tineri, întreprinsă de Miliție, care se transformă într-o crimă. Filmul a provocat un imens scandal, iar Nicolae Ceaușescu a dispus interzicerea filmului. Rolurile principale erau interpretate de Vladimir Găitan și George Mihăiță. Criticii de film consideră că acesta din urmă a făcut în Reconstituirea rolul cel mai important al carierei sale.
După scandalul interzicerii piesei Revizorul, Lucian Pintilie a primit un pașaport și a fost lăsat să plece din țară.
Interdicția de a mai lucra în România îl determină să se expatrieze în 1975. A continuat în străinătate seria spectacolelor de teatru montate pe câteva din scenele importante ale lumii: Théâtre National de Chaillot din Paris: Turandot (1974); Théâtre de la Ville din Paris: Pescărușul (1975), Biedermann și incendiatorii (1976), Jacques sau Supunerea și Viitorul e în ouă (1977), Cei din urmă (1978), Trei surori (1979), Rața sălbatică (1981), Azilul de noapte (1983]), Arden din Kent (1984), Astă seară se improvizează (1987), Trebuie să trecem prin nori (1988), Dansul morții (1990); Guthrie Theater din Minneapolis: Pescărușul (1983), Tartuffe (1984), Rața sălbatică (1988); Arena Stage din Washington: Tartuffe (1985), Rața sălbatică (1986), Livada cu vișini (1988).
În paralel cu activitatea de regizor de teatru, a montat și spectacole de operă: Festivalul de la Avignon: Orestia (1979); Festivalul de la Aix-en-Provence: Flautul fermecat (1980, spectacol reluat la Opera din Lyon, Opera din Nisa, Teatro Reggio din Torino); Welsh National Opera din Cardiff: Rigoletto (1985), Carmen (1986, spectacol reluat la Opera din Vancouver).
În 1973 a realizat la Televiziunea iugoslavă filmul Salonul nr. 6 după nuvela omonimă a lui Cehov. În 1979 a filmat în România "De ce trag clopotele, Mitică?" după un scenariu propriu pornind de la piesa D'ale carnavalului, film interzis vreme de peste zece ani, până în 1990.
După 1990 se repatriază și face o serie de filme în România, în prima perioadă a deceniului al nouălea din secolul trecut, proiecte mai vechi, pe care nu le-a dus la bun sfârșit din pricina intervenției cenzurii. Toate sunt coproducții româno-franceze.
În 1992, a realizat filmul "Balanța", cu o distribuție memorabilă: Răzvan Vasilescu, Maia Morgenstern, Victor Rebengiuc, Florin Călinescu, Marcel Iureș, Dan Condurache, Emil Hossu.
În 1998 Lucian Pintilie obține premiul juriului la Festivalul de Film de la Veneția pentru coproducția franco-română "Terminus paradis".
În 1990 a fost numit Director al Studioului de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, poziție din care a sprijinit filme realizate de tineri regizori români, vezi cazul filmului lui Cristi Puiu, Marfa și banii. Lucian Pintilie, deși a avut o prezență mai degrabă discretă pe ecranele televizoarelor, s-a implicat în mod activ în opera de reformare morală a societății civile românești, fiind unul dintre membrii marcanți ai Grupului pentru Dialog Social. Singurul premiu pe care regizorul l-a acceptat în România a fost Premiul Gopo pentru întreaga operă acordat în 2007.
A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice".
· Filmare/Filmage (1992)
· Portret - Lucian Pintilie (1991) - el însuși
· Realitatea ilustrata (1969)
· Valurile Dunării (1960)
· Tertium non datur (2006)
· Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003)
· După-amiaza unui torționar (2001)
· Terminus paradis (1998)
· Prea târziu (1996)
· Balanța (1992)
· De ce trag clopotele, Mitică? (1981)
· Paviljon VI / Salonul nr. 6 (1978)
· Paviljon broj VI / Salonul numărul 6 (1973)
· Reconstituirea (1971)
· Duminică la ora 6 (1966)
· 1 Aprilie (1958)
Filmografie - producător
· Sieranevada (2016) Trailer
· Balanța (1992)
· Piața Universității - România (1991)
Filmografie - coproducator
· Undeva la Palilula (2012) Trailer
Filmografie - scenarist
· Tertium non datur (2006)
· După-amiaza unui torționar (2001)
· Prea târziu (1996)
· Stare de fapt (1996)
· Balanța (1992)
· De ce trag clopotele, Mitică? (1981)
· Reconstituirea (1971) - scenarist
· Duminică la ora 6 (1966)
Filmografie - mise en scene
· Terminus paradis (1998)
Filmografie - Echipa
· Le canard sauvage (1982)
Filmografie - asistent regie
· Comoara din Vadul Vechi (1964)
De George Mihail Zamfirescu
Biografie George Mihail Zamfirescu
Prozatorul si dramaturgul roman George Mihail Zamfirescu, cu numele adevarat Gheorghe Petre Mihai, s-a nascut pe 13 octombrie 1898 la Bucuresti. Dupa ce absolva Liceul D. Cantemir din orasul natal se inscrie in 1917 la Scoala de Ofiteri de Rezerva din Botosani.
Zamfirescu debuteaza ca poet in 1918 cu poezia "Versurile mele", semnata cu pseudonimul Gemi Zamin, in revista Literatorul. Doi ani mai tarziu infiinteaza cu un grup de prieteni "Societatea Tinerilor Scriitori Romani" si gazeta "Eroii patriei".
Din 1922 se stabileste pentru doi ani la Satu-Mare, unde ocupa postul de functionar al Asigurarilor sociale si infiinteaza Societatea pentru teatrul si cultura romaneasca. Din aceasta perioada dateaza si primele sale incercari in proza. Scrie nuvele, ce vor fi grupate in volumul "Gazda cu ochii umezi" (1926), romanul inspirat din atmosfera primului razboi mondial, "Flamura alba" (1924) si piese de teatru.
Zamfirescu desfasoara si o intensa activitate publicistica, semneaza cronica dramatica in revista Vremea, este redactor la Facla, Adevarul si Dimineata si colaboreaza cu articole la Romania noua si la Universul literar.
George Mihail Zamfirescu scrie ciclul epic "Bariera", dedicat periferiei bucurestene, alcatuit din patru romane: "Maidanul cu dragoste" (1933), "Sfanta mare nerusinare" (1935), "Cantecul destinelor" (1939) si "Bariera" (publicat postum).
Un tablou al aceleiasi periferii este redat si in comedia tragica "Domnisoara Nastasia" (1927). Dramaturgia scriiitorului este completata de piesele: "Cuminecatura" (1925), "Idolul si Ion Anapoda" (1935), "Sam, poveste cu mine, cu tine, cu el" (1939), culegerea de articole despre teatru "Marturii in contemporaneitate" (1938).
Ca prozator a mai scris: "Miss" (1942), "Madona cu trandafiri" (1931), "Cantecul destinelor" (1938). George Mihail Zamfirescu a decedat pe 8 octombrie 1939 la Bucuresti.
Zamfirescu debuteaza ca poet in 1918 cu poezia "Versurile mele", semnata cu pseudonimul Gemi Zamin, in revista Literatorul. Doi ani mai tarziu infiinteaza cu un grup de prieteni "Societatea Tinerilor Scriitori Romani" si gazeta "Eroii patriei".
Din 1922 se stabileste pentru doi ani la Satu-Mare, unde ocupa postul de functionar al Asigurarilor sociale si infiinteaza Societatea pentru teatrul si cultura romaneasca. Din aceasta perioada dateaza si primele sale incercari in proza. Scrie nuvele, ce vor fi grupate in volumul "Gazda cu ochii umezi" (1926), romanul inspirat din atmosfera primului razboi mondial, "Flamura alba" (1924) si piese de teatru.
Zamfirescu desfasoara si o intensa activitate publicistica, semneaza cronica dramatica in revista Vremea, este redactor la Facla, Adevarul si Dimineata si colaboreaza cu articole la Romania noua si la Universul literar.
George Mihail Zamfirescu scrie ciclul epic "Bariera", dedicat periferiei bucurestene, alcatuit din patru romane: "Maidanul cu dragoste" (1933), "Sfanta mare nerusinare" (1935), "Cantecul destinelor" (1939) si "Bariera" (publicat postum).
Un tablou al aceleiasi periferii este redat si in comedia tragica "Domnisoara Nastasia" (1927). Dramaturgia scriiitorului este completata de piesele: "Cuminecatura" (1925), "Idolul si Ion Anapoda" (1935), "Sam, poveste cu mine, cu tine, cu el" (1939), culegerea de articole despre teatru "Marturii in contemporaneitate" (1938).
Ca prozator a mai scris: "Miss" (1942), "Madona cu trandafiri" (1931), "Cantecul destinelor" (1938). George Mihail Zamfirescu a decedat pe 8 octombrie 1939 la Bucuresti.
Domnisoara Nastasia - George Mihail Zamfirescu:
Cantecul vietii - George Mihail Zamfirescu:
GÂNDURI PESTE TIMP 13 Octombrie
SFATURI UTILE 13 Octombrie
LEACURI BĂBEŞTI DIN PLANTE - 1
Afectiuni renale
Cele mai bune remedii pentru tulburarile de natura renala sint piperul si siropul de trandafir si paralute. Alte plante la care mai puteti apela sint: angelica, afinele, papadia, paducelul, ienuparul, traista ciobanului si capsunele. O alta solutie este sa fabricati un fel de bere din urzici (frunze de urzica tinara puse la fermentat cu putina drojdie, la care se adauga frunze de trifoi, ghimbir, miere) care ajuta foarte mult la prevenirea blocajelor renale.
Icter
In medicina europeana traditionala ca leac pentru icter se folosea patrunjelul, radacina de papadie si hamei. Adesea se fabrica o lotiune din flori de papadie, frunze de patrunjel tocat si seminte de hamei. Lotiunea, care seamana la gust cu berea, trebuie administrata in fiecare seara si dimineata, pina cind boala regreseaza vizibil.
Laxativ
Cel mai bun produs fabricat pe baza de extras din plante cu efect laxativ este uleiul de masline. Pe linga acesta mai putem vorbi si despre mere, seminte de in, seminte de mustar alb, sparanghel, grasime de pasare. Daca suferiti de constipatie, atunci incercati ceaiul din fruze de soc sau din radacina de papadie.
Buze crapate
Pentru a va vindeca buzele crapate va sugeram doua retete simple si la indemina oricui.
1. amestecati o treime de suc de lamiie cu doua treimi de glicerina.
2. preparati un ulei din petale de trandafir maruntite in combinatie cu glicerina si apa de trandafir
Afectiuni ale ficatului
Sucul de ceapa sau de cartof previn durerile de ficat. In astfel de situatii e preferabil sa consumati cit mai multe fructe, in special mere. Ca plante va recomandam ceaiul de paralute sau rozmarin.
Afectiuni pulmonare
Puteti sa va curatati plaminii urmind o cura de ceai de trifoi. In vechime cel mai bun leac pentru bolnavii de tuberculoza era un amestec de miere cu hrean ce trebuia luat de trei ori pe zi.
Malarie
Cafeau cu zeama de lamiie este cel mai indicat tratament pentru cei care sufera de malarie. Un alt vechi remediu consta in prepararea unui amestec din radacini tocate de patrunjel si frunze de eucalipt.
Pierderi de memorie
Nu numai o data cu inaintarea in virsta memoria ne joaca feste. Oricui i se poate intimpla sa aiba astfel de probleme, datorate in special alimentarii insuficiente a creierului cu singe. Pentru a va pastra memoria intacta pentru cit mai mult timp va sfatuim sa beti ceai de rozmarin. Rozmarinul este apreciat pentru proprietatile sale stimulative, fiind cunoscut faptul ca aceasta planta ajuta la imbunatatirea considerabila a circulatiei sanguine.
Cele mai bune remedii pentru tulburarile de natura renala sint piperul si siropul de trandafir si paralute. Alte plante la care mai puteti apela sint: angelica, afinele, papadia, paducelul, ienuparul, traista ciobanului si capsunele. O alta solutie este sa fabricati un fel de bere din urzici (frunze de urzica tinara puse la fermentat cu putina drojdie, la care se adauga frunze de trifoi, ghimbir, miere) care ajuta foarte mult la prevenirea blocajelor renale.
Icter
In medicina europeana traditionala ca leac pentru icter se folosea patrunjelul, radacina de papadie si hamei. Adesea se fabrica o lotiune din flori de papadie, frunze de patrunjel tocat si seminte de hamei. Lotiunea, care seamana la gust cu berea, trebuie administrata in fiecare seara si dimineata, pina cind boala regreseaza vizibil.
Laxativ
Cel mai bun produs fabricat pe baza de extras din plante cu efect laxativ este uleiul de masline. Pe linga acesta mai putem vorbi si despre mere, seminte de in, seminte de mustar alb, sparanghel, grasime de pasare. Daca suferiti de constipatie, atunci incercati ceaiul din fruze de soc sau din radacina de papadie.
Buze crapate
Pentru a va vindeca buzele crapate va sugeram doua retete simple si la indemina oricui.
1. amestecati o treime de suc de lamiie cu doua treimi de glicerina.
2. preparati un ulei din petale de trandafir maruntite in combinatie cu glicerina si apa de trandafir
Afectiuni ale ficatului
Sucul de ceapa sau de cartof previn durerile de ficat. In astfel de situatii e preferabil sa consumati cit mai multe fructe, in special mere. Ca plante va recomandam ceaiul de paralute sau rozmarin.
Afectiuni pulmonare
Puteti sa va curatati plaminii urmind o cura de ceai de trifoi. In vechime cel mai bun leac pentru bolnavii de tuberculoza era un amestec de miere cu hrean ce trebuia luat de trei ori pe zi.
Malarie
Cafeau cu zeama de lamiie este cel mai indicat tratament pentru cei care sufera de malarie. Un alt vechi remediu consta in prepararea unui amestec din radacini tocate de patrunjel si frunze de eucalipt.
Pierderi de memorie
Nu numai o data cu inaintarea in virsta memoria ne joaca feste. Oricui i se poate intimpla sa aiba astfel de probleme, datorate in special alimentarii insuficiente a creierului cu singe. Pentru a va pastra memoria intacta pentru cit mai mult timp va sfatuim sa beti ceai de rozmarin. Rozmarinul este apreciat pentru proprietatile sale stimulative, fiind cunoscut faptul ca aceasta planta ajuta la imbunatatirea considerabila a circulatiei sanguine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu