MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 29 OCTOMBRIE 2020
PARTEA A TREIA - ARTE
ARTE 29 Octombrie
INVITAŢIE LA OPERĂ 29 Octombrie
Don Gionanni de W A Mozart
Descriere:
Descriere:
Actul I
În faţa reşedinţei Comandorului, Leporello (servitorul lui Don Giovanni) se plânge de îndatoririle sale zilnice faţă de stăpânul său, un nobil libertin. Curând, apare Don Giovanni, cu faţa ascunsă de o mască, urmărit de Donna Anna, pe care a încercat să o seducă. Atunci când Comandorul (tatăl Annei), auzind strigătele ei, intervine, este ucis de Don Giovanni, care fuge. Donna Anna revine cu logodnicul ei, Don Ottavio. Găsindu-şi tatăl mort, ea îi cere lui Ottavio să o răzbune.
Don Giovanni flirtează cu o doamnă din Burgos, ce se dovedeşte a fi Donna Elvira, chiar soţia sa. Părăsită după doar trei zile de la căsătorie, aceasta călătorise prin toată Spania pentru a-l găsi şi a-i cere socoteală. Plictisit de reproşurile ei, Don Giovanni reuşeşte să fugă. Leporello îi dezvăluie Donnei Elvira aventurile amoroase ale stăpânului său, prezentându-i o lungă listă de nume ale iubitelor.
În piaţă apare un grup de ţărani care sărbătoresc nunta prietenilor lor, Zerlina şi Masetto. Atras de frumuseţea miresei, Don Giovanni se alătură grupului de petrecăreţi. Atracţia lui Don Giovanni faţă de Zerlina îl face atent pe Masetto, proaspătul mire, care este înlăturat de către Leporello. Rămas singur cu Zerlina, Don Giovanni încearcă să o convingă pe aceasta să-i accepte dragostea, promiţându-i că o va lua chiar el în căsătorie. Sunt întrerupţi însă de Donna Elvira, care încearcă să o protejeze pe Zerlina de avansurile cuceritorului. Donna Anna şi Don Ottavio se întâlnesc cu Don Giovanni, dar încă nu recunosc în acesta pe ucigaşul Comandorului. Apariţia bruscă a Donnei Elvira îl determină pe Don Giovanni să le spună că este o femeie nebună şi pleacă împreună cu ea. Din tonul vocii şi gesturile cavalerului, Donna Anna îşi dă seama că Don Giovanni este cel care a pătruns în casă, a sedus-o şi l-a ucis pe Comandor. Îngrozită, îi mărturiseşte bănuiala logodnicului său. Ottavio îi declară iubirea şi îi promite tot sprijinul său, jurând că-i va răzbuna tatăl.
Don Giovanni îi ordonă lui Leporello să organizeze în palatul său o petrecere pentru ţărani cu scopul de a o seduce pe Zerlina şi de a cuceri şi alte femei.
În faţa reşedinţei lui Don Giovanni, Zerlina îl roagă pe Masetto s-o ierte pentru aparenta ei infidelitate. În momentul în care intră Don Giovanni, Masetto se ascunde şi încearcă să-i surprindă pe cei doi îndrăgostiţi, dar tensiunea se aplanează şi toţi trei pleacă la petrecere. Elvira, Anna şi Ottavio, dornici de răzbunare, sosesc mascaţi la petrecerea lui Don Giovanni. Leporello îi invită să intre.
În faţa reşedinţei lui Don Giovanni, Zerlina îl roagă pe Masetto s-o ierte pentru aparenta ei infidelitate. În momentul în care intră Don Giovanni, Masetto se ascunde şi încearcă să-i surprindă pe cei doi îndrăgostiţi, dar tensiunea se aplanează şi toţi trei pleacă la petrecere. Elvira, Anna şi Ottavio, dornici de răzbunare, sosesc mascaţi la petrecerea lui Don Giovanni. Leporello îi invită să intre.
În timpul petrecerii, Leporello îi distrage atenţia lui Masetto, în timp ce Don Giovanni o atrage pe Zerlina spre o altă încăpere. Când fata strigă după ajutor, Don Giovanni îl acuză pe Leporello că ar fi atacat-o pe Zerlina, dar nimeni nu crede această minciună. Elvira, Anna şi Ottavio îşi dezvăluie identitatea, avertizându-l pe seducător că răzbunarea e aproape.
Actul al II-lea
În plină noapte. Elvira suferă din cauza infidelităţii soţului său, dar, în acelaşi timp, recunoaşte că îl iubeşte extrem de mult. Don Giovanni, dorind să-i joace o farsă soţiei sale, îl obligă pe Leporello să-şi schimbe hainele cu ale sale şi să îi facă declaraţii de dragoste înflăcărate Donnei Elvira. Don Giovanni încearcă să o seducă pe camerista soției lui. Declaraţia sa plină de poezie este întreruptă de apariţia lui Masetto care, împreună cu un grup de ţărani înarmaţi cu bâte, îl caută pe seducător pentru a-l pedepsi. Acesta, îmbrăcat în hainele lui Leporello, îi îndrumă spre direcţii greşite. Îl bate pe Masetto, care rămăsese singur. Soseşte şi Zerlina care îşi consolează logodnicul.
Donna Elvira şi presupusul Don Giovanni, care nu este altul decât Leporello în hainele stăpânului, sunt surprinşi de Anna, Ottavio, Zerlina şi Masetto, care îl ameninţă cumplit pe servitorul deghizat. Speriat, acesta le dezvăluie adevărata sa identitate. Don Ottavio, îngrijorat de suferinţa Donnei Anna, care îşi plânge fără încetare tatăl ucis, îşi exprimă din nou dragostea pentru ea. Elvira, supărată că a fost înşelată din nou de către Don Giovanni, îşi exprimă cu vehemenţă indignarea, dar în acelaşi timp recunoaşte că încă îl iubeşte.
În cimitir, Leporello îşi reîntâlneşte stăpânul. O voce sinistră anunţă sfârşitul lui Don Giovanni. Este spectrul Comandorului ucis, pe care Don Giovanni îl sfidează şi îl invită, în glumă, la cină. Leporello îi transmite Comandorului invitaţia, iar spectrul o acceptă. Donna Anna, însoţită de Don Ottavio, vine la mormântul tatălui său. Profund îndurerată, ea îi reaminteşte nobilului său logodnic de răzbunarea promisă, sperând să îşi găsească astfel liniştea.
Leporello serveşte cina stăpânului său. Intră Donna Elvira care, încă îndrăgostită de Giovanni, îl imploră să se căiască şi să devină un alt om. El însă o alungă. Spectrul lui Comandorului soseşte la cină. Don Giovanni refuză să îşi schimbe modul de viaţă, chiar şi sub ameninţarea morţii. Răzbunarea se îndeplineşte: Don Giovanni este târât de spectru în lumea umbrelor.
Mozart - Don Giovanni - complete
Franco Corelli
Biografie
El a împărțit scena cu multe cântărețe ale generației sale, printre care Maria Callas, Renata Tebaldi, Montserrat Caballé și Joan Sutherland.
Căsătorit cu cântăreața Loretta Di Lelio, Corelli a început să cânte la îndemnul unor prieteni pasionați de muzică de operă. Corelli a devenit unul dintre marii interpreți ai compozitorilor italieni, evoluând pe principalele scene ale lumii, îndeosebi la Scala din Milano și Metropolitandin New York. Cariera sa a fost dedicată aproape exclusiv operei, interpretând o varietate foarte largă de roluri din repertoriul italian și francez. Debutul său a avut loc alături de Maria Callas în 1953. Debutul la "Scala" l-a făcut în 1954, în Norma. La Covent Garden a debutat în 1957, iar la "Metropolitan", seara debutului a fost legendară, alături de Leontyne Price în Il Trovatore: ovațiile la sfârșitul spectacolului au durat mai bine de o oră. Herbert von Karajan l-a descris pe Correli cel mai bine când a spus că: „este mai presus de orice o voce plină de foc și pasiune, o voce ce poate să fulgere, dar și să fie plină de emoții”
MUZICĂ 29 Octombrie
Happy Classical Baroque Music - Classical Music for Brain Power - Baroque
MUSICA CLASICA - GRANDES OBRAS. Video y sellection de Cecil Gonzales
MUSICA ITALIANA INSTRUMENTAL DEL RECUERDO. Video y selección de Cecil Gonzalez
POEZIE 29 Octombrie
Ştefan Baciu
Biografie
Ştefan Baciu (n. 29 octombrie 1918, Braşov - d. 6/7 ianuarie 1993 Honolulu) a fost un poet român din diasporă, eseist, memorialist, ziarist, critic de artă, traducător, diplomat şi profesor universitar.
A fost fiul lui Ioan Baciu, profesor şi al Elisabetei Baciu, casnică. Cursurile liceale le urmează la liceul "Andrei Şaguna" din Braşov, avându-i ca profesori pe Emil Cioran (logică şi filosofie), Octav Şuluţiu (limba franceză), Ioan Baciu - tatăl poetului (limba germană). Apoi a fost student la Drept, în Bucureşti, ataşat de presă la Berna, de acolo a plecat la Rio de Janeiro, apoi la Seattle, ca profesor, după care s-a stabilit în insulele Hawaii, la Honolulu.
Debutează în anul 1933 în revista "Răboj" cu poezia "Eu", care îi apare tradusă în limba germană în revista Klingsor, în acelaşi an.
Pentru volumul său de debut "Poemele poetului tânar" primeşte în anul 1935, la vârsta de 17 ani, "Premiul scriitorilor tineri" al "Fundaţiilor regale".
Activitatea literară din ţară
din ţară
Între anii 1937-1941 urmează cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, luându-şi licenţa în drept în anul 1941. În perioada 1938-1946 este redactor la reviste din Bucureşti, ca „Universul literar” - redactor al rubricii „Cântece noui”, unde debutează, printre altii, Ştefan Augustin Doinaş şi Ion Caraion, „Gândirea”, „Rampa”, „Bis”, „Arta nouă” etc. În aprilie 1945 se căsătoreşte cu Mira Simian. În octombrie 1946 pleacă, împreună cu soţia sa, în Elveţia, ca ataşat de presă al Legaţiei României de la Berna. Colaborează la reviste literare din Elveţia.
Activitatea literară din America Latină
din America Latină
În anul 1949 pleacă în America Latină, la Rio de Janeiro - Brazilia, unde devine redactor la un important ziar, Tribuna de Imprensa. Despre această perioadă din viaţa sa, Ştefan Baciu scrie o carte intitulată Lavradio 98 (1982), care a constituit un adevărat best-seller.
Călătoreşte într-un mare număr de ţări ale continentului sud-american, din America Centrală şi zona Caraibelor: Argentina, Nicaragua, Peru, Guatemala, Venezuela, Costa-Rica, Santo Domingo, San Salvador, Honduras, Mexic, Cuba, Haiti etc.
Profund cunoscător al literaturii latino-americane, Ştefan Baciu este autorul a două importante antologii: Antologia poeziei latino-americane (2 volume, 1974) şi Antologia poeziei surrealiste latino-americane (1981).
A adus cu el în America Latină ideile mişcării suprarealiste şi a devenit animatorul cel mai important şi un lider al neoavangardei, a participat la foarte multe congrese şi conferinţe pe aceasta temă.
În anul 1962 este invitat în SUA, ca profesor de literatură hispano-americană la Universitatea din Seattle, iar în anul 1964 este invitat şi se stabileşte în Hawaii, ca profesor de literatura hispano-americană la Universitatea din Honolulu-Hawaii.
Se stinge din viaţă la Honolulu, la 6/7 ianuarie 1993, în timp ce vorbea la telefon cu sora lui din Bucureşti. Este autorul a peste 100 volume de poezie, memorialistică, eseistică, traduceri şi a peste 5000 de articole şi studii, apărute în presa română, germană, franceză, latino-americană, nord-americană, elveţiană.
Poezie
Poemele poetului tânăr, 1935 – Bucureşti (Premiul Fundaţiilor Regale şi al Societăţii Scriitorilor Români)
Poeme de dragoste, 1936 – Oradea
Micul dor, 1937 – Braşov
Drumeţ în anotimpuri, 1939 – Iaşi
Cautătorul de comori, 1939 – Bucureşti
Cetatea lui Bucur, 1940 – Bucureşti
Lanterna magică (în colaborare cu Traian Lalescu), 1941 – Bucureşti
Analiza cuvântului dor, 1951 – Sierras de Cordoba
Poemele poetului pribeag, 1963 – Mexico, Ukulele
Îngerul malagambist în insula Oahu, 1967 – Madrid
Poemele poetului singur, 1979 – Honolulu
Peste o mie de catrene..., 1980 – Honolulu şi 1991 – Bucureşti, 1994 – Braşov
Memorialistică
Franctiror cu termen redus, 1968 – Honolulu
Sub Tâmpa în Honolulu, 1973 – Honolulu
Mira, 1979 – Honolulu
Praful de pe tobă. Memorii 1918-1946, 1980 – Honolulu
Distincţii şi premii
A fost "Cetăţean de onoare" al oraşului Rio de Janeiro, "Consul de Bolivia" în Honolulu-Hawaii, "Profesor Emeritus" al Universităţii din Honolulu-Hawaii. În anul 1991 i s-a decernat Decoraţia de Onoare a Meritului Cultural cu grad de Comandor de către Ministerul Educaţiei şi Culturii din Bolivia. Din 1996 este declarat "Cetăţean de onoare" post-mortem al Nadeşului.
A fost fiul lui Ioan Baciu, profesor şi al Elisabetei Baciu, casnică. Cursurile liceale le urmează la liceul "Andrei Şaguna" din Braşov, avându-i ca profesori pe Emil Cioran (logică şi filosofie), Octav Şuluţiu (limba franceză), Ioan Baciu - tatăl poetului (limba germană). Apoi a fost student la Drept, în Bucureşti, ataşat de presă la Berna, de acolo a plecat la Rio de Janeiro, apoi la Seattle, ca profesor, după care s-a stabilit în insulele Hawaii, la Honolulu.
Debutează în anul 1933 în revista "Răboj" cu poezia "Eu", care îi apare tradusă în limba germană în revista Klingsor, în acelaşi an.
Pentru volumul său de debut "Poemele poetului tânar" primeşte în anul 1935, la vârsta de 17 ani, "Premiul scriitorilor tineri" al "Fundaţiilor regale".
Activitatea literară din ţară
din ţară
Între anii 1937-1941 urmează cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, luându-şi licenţa în drept în anul 1941. În perioada 1938-1946 este redactor la reviste din Bucureşti, ca „Universul literar” - redactor al rubricii „Cântece noui”, unde debutează, printre altii, Ştefan Augustin Doinaş şi Ion Caraion, „Gândirea”, „Rampa”, „Bis”, „Arta nouă” etc. În aprilie 1945 se căsătoreşte cu Mira Simian. În octombrie 1946 pleacă, împreună cu soţia sa, în Elveţia, ca ataşat de presă al Legaţiei României de la Berna. Colaborează la reviste literare din Elveţia.
Activitatea literară din America Latină
din America Latină
În anul 1949 pleacă în America Latină, la Rio de Janeiro - Brazilia, unde devine redactor la un important ziar, Tribuna de Imprensa. Despre această perioadă din viaţa sa, Ştefan Baciu scrie o carte intitulată Lavradio 98 (1982), care a constituit un adevărat best-seller.
Călătoreşte într-un mare număr de ţări ale continentului sud-american, din America Centrală şi zona Caraibelor: Argentina, Nicaragua, Peru, Guatemala, Venezuela, Costa-Rica, Santo Domingo, San Salvador, Honduras, Mexic, Cuba, Haiti etc.
Profund cunoscător al literaturii latino-americane, Ştefan Baciu este autorul a două importante antologii: Antologia poeziei latino-americane (2 volume, 1974) şi Antologia poeziei surrealiste latino-americane (1981).
A adus cu el în America Latină ideile mişcării suprarealiste şi a devenit animatorul cel mai important şi un lider al neoavangardei, a participat la foarte multe congrese şi conferinţe pe aceasta temă.
În anul 1962 este invitat în SUA, ca profesor de literatură hispano-americană la Universitatea din Seattle, iar în anul 1964 este invitat şi se stabileşte în Hawaii, ca profesor de literatura hispano-americană la Universitatea din Honolulu-Hawaii.
Se stinge din viaţă la Honolulu, la 6/7 ianuarie 1993, în timp ce vorbea la telefon cu sora lui din Bucureşti. Este autorul a peste 100 volume de poezie, memorialistică, eseistică, traduceri şi a peste 5000 de articole şi studii, apărute în presa română, germană, franceză, latino-americană, nord-americană, elveţiană.
Poezie
Poemele poetului tânăr, 1935 – Bucureşti (Premiul Fundaţiilor Regale şi al Societăţii Scriitorilor Români)
Poeme de dragoste, 1936 – Oradea
Micul dor, 1937 – Braşov
Drumeţ în anotimpuri, 1939 – Iaşi
Cautătorul de comori, 1939 – Bucureşti
Cetatea lui Bucur, 1940 – Bucureşti
Lanterna magică (în colaborare cu Traian Lalescu), 1941 – Bucureşti
Analiza cuvântului dor, 1951 – Sierras de Cordoba
Poemele poetului pribeag, 1963 – Mexico, Ukulele
Îngerul malagambist în insula Oahu, 1967 – Madrid
Poemele poetului singur, 1979 – Honolulu
Peste o mie de catrene..., 1980 – Honolulu şi 1991 – Bucureşti, 1994 – Braşov
Memorialistică
Franctiror cu termen redus, 1968 – Honolulu
Sub Tâmpa în Honolulu, 1973 – Honolulu
Mira, 1979 – Honolulu
Praful de pe tobă. Memorii 1918-1946, 1980 – Honolulu
Distincţii şi premii
A fost "Cetăţean de onoare" al oraşului Rio de Janeiro, "Consul de Bolivia" în Honolulu-Hawaii, "Profesor Emeritus" al Universităţii din Honolulu-Hawaii. În anul 1991 i s-a decernat Decoraţia de Onoare a Meritului Cultural cu grad de Comandor de către Ministerul Educaţiei şi Culturii din Bolivia. Din 1996 este declarat "Cetăţean de onoare" post-mortem al Nadeşului.
Patria
Patria e un mar
Intr'o vitrina de bacanie japoneza
pe strada Liliha
în Honolulu, arhipelagul Sandwich
sau o placa de patefon
ascultata în tacere în Mexico
--Maria Tanase langa vulcanul Popocatepetl--
patria e atelierul lui Brancusi la Paris
patria e peisajul lui Grigorescu
intr'o dupa-amiaza de toamna la Barbizon
sau Rapsodia Romana auzita intr'o dimineata
în Port au Prince în Haiti
si patria e mormantul lui Aron Cotrus
în California
patria e o ciocarlie care se inalta
oriunde
fără frontiere si fără intentii
patria e un concert de Dinu Lipatti
la Lucerna, Elvetia, intr-o seara ploioasa
patria e aceasta adunare de fete
de intamplari si de sunete
imprastiate peste tot globul
dar patria e
mai ales
o clipa de tacere.
Asta e patria.
II.
Cu patria poti vorbi la telefon
s'o porti, ca firmituri, în buzunare
poti s'o asculti în al distantei svon
si s'o gasesti decapitata'n ziare
nu-i numai cer sau piatra sau pământ
ci e un svon ce vine de oriunde
un miros, un obraz, un dans în vant
un glas ce besna noptii o patrunde
căci patria nu-i un imn prescris
impodobit cu ilustatii în chenare
ea-i panza care-o tesi adânc în vis
si se destrama'n zori c-o incantare
nu-i patria facuta din urale
ci din taceri, din doruri si distante;
o strang din praf, la tropic în sandale
si-o'mprastii'n lume în sperante.
III.
Turla bisericii Sfantului Nicolae din Schei
ecoul trenului lovindu-se, noaptea, de Tampa
"Kefir Lukianoff" în Cismigiu
"Tempo, Facla si Credinta"
"fierbinte porumbielu', fierbinte!"
domnu' Misu dela "Cartea Romaneasca"
fularul ca un curcubeu al lui Emil Botta
Maria Tanase cantand la "Neptun"
în Piata Buzesti
Tata comentand "Razboi si Pace"
sau o pagina de poezie din Nietzsche
(rasfoia cartea cu degetul aratator)
un caputiner la "Coroana"
si bancnota aceasta de 500 Lei
aflata intr'un fund de plic ingalbenit
adus nici eu nu stiu cum
din Brasov în Brazilia
si apoi în Honolulu-Hawaii
Insula Oahu
Arhipelagul Sandwich.
Intr'o vitrina de bacanie japoneza
pe strada Liliha
în Honolulu, arhipelagul Sandwich
sau o placa de patefon
ascultata în tacere în Mexico
--Maria Tanase langa vulcanul Popocatepetl--
patria e atelierul lui Brancusi la Paris
patria e peisajul lui Grigorescu
intr'o dupa-amiaza de toamna la Barbizon
sau Rapsodia Romana auzita intr'o dimineata
în Port au Prince în Haiti
si patria e mormantul lui Aron Cotrus
în California
patria e o ciocarlie care se inalta
oriunde
fără frontiere si fără intentii
patria e un concert de Dinu Lipatti
la Lucerna, Elvetia, intr-o seara ploioasa
patria e aceasta adunare de fete
de intamplari si de sunete
imprastiate peste tot globul
dar patria e
mai ales
o clipa de tacere.
Asta e patria.
II.
Cu patria poti vorbi la telefon
s'o porti, ca firmituri, în buzunare
poti s'o asculti în al distantei svon
si s'o gasesti decapitata'n ziare
nu-i numai cer sau piatra sau pământ
ci e un svon ce vine de oriunde
un miros, un obraz, un dans în vant
un glas ce besna noptii o patrunde
căci patria nu-i un imn prescris
impodobit cu ilustatii în chenare
ea-i panza care-o tesi adânc în vis
si se destrama'n zori c-o incantare
nu-i patria facuta din urale
ci din taceri, din doruri si distante;
o strang din praf, la tropic în sandale
si-o'mprastii'n lume în sperante.
III.
Turla bisericii Sfantului Nicolae din Schei
ecoul trenului lovindu-se, noaptea, de Tampa
"Kefir Lukianoff" în Cismigiu
"Tempo, Facla si Credinta"
"fierbinte porumbielu', fierbinte!"
domnu' Misu dela "Cartea Romaneasca"
fularul ca un curcubeu al lui Emil Botta
Maria Tanase cantand la "Neptun"
în Piata Buzesti
Tata comentand "Razboi si Pace"
sau o pagina de poezie din Nietzsche
(rasfoia cartea cu degetul aratator)
un caputiner la "Coroana"
si bancnota aceasta de 500 Lei
aflata intr'un fund de plic ingalbenit
adus nici eu nu stiu cum
din Brasov în Brazilia
si apoi în Honolulu-Hawaii
Insula Oahu
Arhipelagul Sandwich.
Toamna
A ruginit frunza din vii
inspre Sovata, Ghimes si Zizin
dar la babord în Waikiki
ce soare bland, de aur plin.
Pustii sunt lanuri si campii
departe'n Turnu Magurele
în golf la orele tarzii
cade-o cascada grea de stele
când randunelele-au plecat
se'ntorc la cuiburi papagalii
pustii sunt horele din sat
dar plini de floare portocalii
inspre Sovata, Ghimes si Zizin
dar la babord în Waikiki
ce soare bland, de aur plin.
Pustii sunt lanuri si campii
departe'n Turnu Magurele
în golf la orele tarzii
cade-o cascada grea de stele
când randunelele-au plecat
se'ntorc la cuiburi papagalii
pustii sunt horele din sat
dar plini de floare portocalii
Constantin Noica
O seama de cuvinte 'ncrucisate
c'un talc ce suie tainic din strafund
si ganduri în balanta rasturnate
ca aur de nisip pe-un val la prund
din Kant si din batranul Anton Pann
adancul vorbelor l-ai despicat în taina
--un matematic Baltasar Gracian--
tu gandul il desbraci de-a vorbei haina
insingurat pe-a veacului alee
la ceas secret de bruma si clestar
c'un toc muiat în truda si-n idee
cladesti al sufletului dictionar.
c'un talc ce suie tainic din strafund
si ganduri în balanta rasturnate
ca aur de nisip pe-un val la prund
din Kant si din batranul Anton Pann
adancul vorbelor l-ai despicat în taina
--un matematic Baltasar Gracian--
tu gandul il desbraci de-a vorbei haina
insingurat pe-a veacului alee
la ceas secret de bruma si clestar
c'un toc muiat în truda si-n idee
cladesti al sufletului dictionar.
Miron Kiropol
Biografie
S-a născut la 29 octombrie 1936 - Bucureşti
"Cuminte cititor îti promit ca aventurile acestea te vor lega nu numai de lumea terestra, ci nazdravan de lumea cealalta, daca vei avea rabdare sa le urmezi. Cred ca descrierea lor te va apropia de asemenea de scriitorul acestor rînduri ce te binecuvînteaza pe tine, dar mai ales pe acela care l-a împins în prapastia oraculara a scriiturii (Miron Kiropol)"
Miron Kiropol e un capitol aparte al literaturii romane. Plecat demult din tara ("transfug" al comunistilor), dupa peregrinari prin Europa, stabilit in Franta si devenit poet de expresie franceza, nu-si tradeaza in nici una din limbile operei sale filonul orfic, viziunea esentiala despre om ca fiinta implicata in Dumnezeire, chiar daca balanta mantuire-decadere este rareori echilibrata.
Evident, poezia lui Miron Kiropol e una a insistentelor raportări la lumea fizică, tensionată de reflectarea subiectului în oglinda oarbă a lucrurilor, care-i redă candoarea specifică, adică una lirică: "Mă aplec peste orbirea obiectelor/ Şi visez zăpada" (Poem şvariantăţ). Drept consecinţă, poetul capătă înfăţişarea răsfrîntă de obiect ("Cînd am înfăţişarea oferită de o femeie" - ibidem), rezervîndu-şi dreptul de a se autocontempla prin mijlocirea acestuia, adică prin gestul poetic de-o sterilă fertilitate paradoxală: "Părul tău rostogolindu-se din unica armonie./ Să ajung la freamăt, ultim fetus/ Al spiţei adevărate, fecunditate angelică" (ibidem). O anume elasticitate intervine în sfera relaţiilor eului cu sensibilul, care uneori e părăsit în zona transverbală ("Aceste zile au rămas singure/ Fără dorinţa unui cuvînt" - Toamnă), alteori seacă, afectînd subiectul în emoţia şi corporalitatea sa ("Copacii, mîinile care au mîngîiat/ În urmă secînd" - ibidem), alteori potenţează o solitudine glorioasă a subiectului, prin-tr-o cosmică celebrare: "Şi vreau să rămîn singur, albastru,/ Înconjurat de munţi, de mări, de guri/ Care iarăşi mă cîntă" - Despărţire). În fine, are loc şi o separaţie a materiei telurice obiective de "sufletul" materiei subiective, a cărnii, notată cu o aproape indiferentă frăgezime: "Ce poate să fie/ În gîndul ce l-am primit/ Acum, atîta mîhnire în somn dată mie./ Să văd primăvara, mugur destăinuit/ Oricui peste lucruri?/ Ce poate să fie? De nu mai pot fi/ Asemeni copacului, din nou să dau cuiburi/ Smeritelor păsări întoarse într-o zi./ Uscat e lemnul în care dorm./ Sevele pămîntului urcă fără să atingă/ Sufletul cărnii mele" (Sufletul cărnii mele). Lumile se despart aparent, înfiorate de o nostalgie în care nu putem citi decît inexorabila lor comuniune.
"Cuminte cititor îti promit ca aventurile acestea te vor lega nu numai de lumea terestra, ci nazdravan de lumea cealalta, daca vei avea rabdare sa le urmezi. Cred ca descrierea lor te va apropia de asemenea de scriitorul acestor rînduri ce te binecuvînteaza pe tine, dar mai ales pe acela care l-a împins în prapastia oraculara a scriiturii (Miron Kiropol)"
Miron Kiropol e un capitol aparte al literaturii romane. Plecat demult din tara ("transfug" al comunistilor), dupa peregrinari prin Europa, stabilit in Franta si devenit poet de expresie franceza, nu-si tradeaza in nici una din limbile operei sale filonul orfic, viziunea esentiala despre om ca fiinta implicata in Dumnezeire, chiar daca balanta mantuire-decadere este rareori echilibrata.
Evident, poezia lui Miron Kiropol e una a insistentelor raportări la lumea fizică, tensionată de reflectarea subiectului în oglinda oarbă a lucrurilor, care-i redă candoarea specifică, adică una lirică: "Mă aplec peste orbirea obiectelor/ Şi visez zăpada" (Poem şvariantăţ). Drept consecinţă, poetul capătă înfăţişarea răsfrîntă de obiect ("Cînd am înfăţişarea oferită de o femeie" - ibidem), rezervîndu-şi dreptul de a se autocontempla prin mijlocirea acestuia, adică prin gestul poetic de-o sterilă fertilitate paradoxală: "Părul tău rostogolindu-se din unica armonie./ Să ajung la freamăt, ultim fetus/ Al spiţei adevărate, fecunditate angelică" (ibidem). O anume elasticitate intervine în sfera relaţiilor eului cu sensibilul, care uneori e părăsit în zona transverbală ("Aceste zile au rămas singure/ Fără dorinţa unui cuvînt" - Toamnă), alteori seacă, afectînd subiectul în emoţia şi corporalitatea sa ("Copacii, mîinile care au mîngîiat/ În urmă secînd" - ibidem), alteori potenţează o solitudine glorioasă a subiectului, prin-tr-o cosmică celebrare: "Şi vreau să rămîn singur, albastru,/ Înconjurat de munţi, de mări, de guri/ Care iarăşi mă cîntă" - Despărţire). În fine, are loc şi o separaţie a materiei telurice obiective de "sufletul" materiei subiective, a cărnii, notată cu o aproape indiferentă frăgezime: "Ce poate să fie/ În gîndul ce l-am primit/ Acum, atîta mîhnire în somn dată mie./ Să văd primăvara, mugur destăinuit/ Oricui peste lucruri?/ Ce poate să fie? De nu mai pot fi/ Asemeni copacului, din nou să dau cuiburi/ Smeritelor păsări întoarse într-o zi./ Uscat e lemnul în care dorm./ Sevele pămîntului urcă fără să atingă/ Sufletul cărnii mele" (Sufletul cărnii mele). Lumile se despart aparent, înfiorate de o nostalgie în care nu putem citi decît inexorabila lor comuniune.
Poetul
Ce separat eram ca-n somn
De fructul tînar si de ea,
Zeita, chiar fiindu-i domn...
Doar spinul vesnic o rapea.
Eram ca spirit revelat,
Ma consuma un verde har
Cu primavara-n lung si-n lat
Ce-o strabateam ei sa-i apar.Si, deodata, ce mi-a spus?
Ca are sot si-i artizan
Al vietii ratacite sus
În secolul prediafan.
De fructul tînar si de ea,
Zeita, chiar fiindu-i domn...
Doar spinul vesnic o rapea.
Eram ca spirit revelat,
Ma consuma un verde har
Cu primavara-n lung si-n lat
Ce-o strabateam ei sa-i apar.Si, deodata, ce mi-a spus?
Ca are sot si-i artizan
Al vietii ratacite sus
În secolul prediafan.
Acum
Acum ajuns la bătrâneţe caut
Să aflu duhul viu, moartea să-mi laud.Aproape-i toamna, iarna de pe urmă
Şi primăvara se întoarce lacom.
Mă simt un roi, săgeată sunt în arcul
Ce l-a-ncordat zeiţa către turmă,
Să cadă mielul sub calda-i lovire.
Zeiţa mea cu sân care mă curmă,
Aşa nebună e săgeata-n el,
Că tremură pe mine carnea toată,
îmbătrânită dar ca nestemată.
Umerii-mi gem, al cerurilor Sire
Ce m-ai gonit pe veci din sfântul ţel,
Să nu mă odihnesc pe sân de fată,
Mi-ai lăsat, Doamne, viaţa blestemată,
Nu ştiu să fac din ea decât potire,
Oale de lut şi chipul tău de aur.
M-aş fi dorit un înger într-un taur
Şi Frumuseţii i-aş fi fost bărbat,
Dar n-a venit la mine nici o veste
Din cerul tău atât de întrebat.
Şi am trăit tăiat în bucăţele
Şi tinereţea chiar mormânt îmi este
Şi eu în el ca schilodit de iele.
Iubite Doamne şi frumoasă Doamnă,
Celestule şi îngerinţa mea,
Veniţi spre mine azi cu burta grea,
în versul meu ca frunzele de toamnă.
în ochii mei cresc lungi catapetesme,
Acolo e plutirea de icoane,
Te văd în ele Dragoste cu glezne
Păgâne, cu brăţări greco-romane.
M-ai părăsit adeseori prin veacuri,
Tot ai murit şi tot ai înviat
Şi mi-ai adus otrăvuri cât şi leacuri,
Ademenire ca într-un palat
Ce se năzare-n ochi înfometat
Cu valuri peste biata lui pupilă,
Parcă strigat din vremuri de Sibilă.
Cântă prin capul meu o cucuvaie
Şi o privighetoare împreună.
Luceşte Verbul şi mă încovoaie
Şi cu mătanii viaţa mă cunună.
Ce oare-n Spirit s-a mai hotărât
Asupra mea, cine cu mine luptă?
Eu cel intrat în capişte atât
Şi creştinat prin chiar ce se înfruptă
Din starea păgânească. Eu, păgânul,
Îmbrăţişez Hristosul ce mi-e foame,
Şi iar mă-ntorc zeiţa mea la sânul
Tău ce e arcul plin de străvechi trame.
Iar lumea o urzeşti ca întristare
Sau bucuria geme grăitor
Şi văd că plângi menită împăcare.
Foc, aer, apă şi pământ mă-nsor
Cu numai carnea ta dintru mireasmă,
Podoabă orişicui, rămasă rod.
Plăcere ce roteşti în juru-mi caznă
Eşti învierii mele-n tine, plod.
Zeiţa mea de ai rămâne suflet
în corpul meu, cu el să te înghit -
Vino să-ţi fiu stingere şi răsuflet,
Jertfă de idoli şi văzduh de schit.
Cad în genunchi numai dacă te văd
în umbra unei fete care zboară,
O rândunică eşti peste prăpăd
Din ochii celui dat din trup afară.
Acum când moartea va-mpleti cununi
Pe fruntea mea, vino mai înainte,
Pe când şi-ascute coasa pe cuvinte
Ce-aş vrea să-ţi fie haruri şi minuni.
Să aflu duhul viu, moartea să-mi laud.Aproape-i toamna, iarna de pe urmă
Şi primăvara se întoarce lacom.
Mă simt un roi, săgeată sunt în arcul
Ce l-a-ncordat zeiţa către turmă,
Să cadă mielul sub calda-i lovire.
Zeiţa mea cu sân care mă curmă,
Aşa nebună e săgeata-n el,
Că tremură pe mine carnea toată,
îmbătrânită dar ca nestemată.
Umerii-mi gem, al cerurilor Sire
Ce m-ai gonit pe veci din sfântul ţel,
Să nu mă odihnesc pe sân de fată,
Mi-ai lăsat, Doamne, viaţa blestemată,
Nu ştiu să fac din ea decât potire,
Oale de lut şi chipul tău de aur.
M-aş fi dorit un înger într-un taur
Şi Frumuseţii i-aş fi fost bărbat,
Dar n-a venit la mine nici o veste
Din cerul tău atât de întrebat.
Şi am trăit tăiat în bucăţele
Şi tinereţea chiar mormânt îmi este
Şi eu în el ca schilodit de iele.
Iubite Doamne şi frumoasă Doamnă,
Celestule şi îngerinţa mea,
Veniţi spre mine azi cu burta grea,
în versul meu ca frunzele de toamnă.
în ochii mei cresc lungi catapetesme,
Acolo e plutirea de icoane,
Te văd în ele Dragoste cu glezne
Păgâne, cu brăţări greco-romane.
M-ai părăsit adeseori prin veacuri,
Tot ai murit şi tot ai înviat
Şi mi-ai adus otrăvuri cât şi leacuri,
Ademenire ca într-un palat
Ce se năzare-n ochi înfometat
Cu valuri peste biata lui pupilă,
Parcă strigat din vremuri de Sibilă.
Cântă prin capul meu o cucuvaie
Şi o privighetoare împreună.
Luceşte Verbul şi mă încovoaie
Şi cu mătanii viaţa mă cunună.
Ce oare-n Spirit s-a mai hotărât
Asupra mea, cine cu mine luptă?
Eu cel intrat în capişte atât
Şi creştinat prin chiar ce se înfruptă
Din starea păgânească. Eu, păgânul,
Îmbrăţişez Hristosul ce mi-e foame,
Şi iar mă-ntorc zeiţa mea la sânul
Tău ce e arcul plin de străvechi trame.
Iar lumea o urzeşti ca întristare
Sau bucuria geme grăitor
Şi văd că plângi menită împăcare.
Foc, aer, apă şi pământ mă-nsor
Cu numai carnea ta dintru mireasmă,
Podoabă orişicui, rămasă rod.
Plăcere ce roteşti în juru-mi caznă
Eşti învierii mele-n tine, plod.
Zeiţa mea de ai rămâne suflet
în corpul meu, cu el să te înghit -
Vino să-ţi fiu stingere şi răsuflet,
Jertfă de idoli şi văzduh de schit.
Cad în genunchi numai dacă te văd
în umbra unei fete care zboară,
O rândunică eşti peste prăpăd
Din ochii celui dat din trup afară.
Acum când moartea va-mpleti cununi
Pe fruntea mea, vino mai înainte,
Pe când şi-ascute coasa pe cuvinte
Ce-aş vrea să-ţi fie haruri şi minuni.
Străvezime
Urma se închide urmărită de ceaţă
în piatra scuipată de zori.
Noi suntem ultimii călători
la nord în ceea ce mai pare viaţă.
Obolul e dureros pe ochi.
Noaptea e lungă şi spaima mă învaţă.
Slujesc în lacrimi de deochi
unui vis demult părăginit.
Şi cât am vrut am iubit.
Nu pot să spun că nu am avut
mângâierea în sângele pierdut;
măduva în sămânţa prospeţimii.
Atunci pentru ce îmi e frică
deodată în casa din pod?
Un cutremur de rod
mi-atinge faţa cu scumpa lui cruzime.
Şi simt că vine
nu ştiu ce livadă,
o furie de rugăciune pe mâna-mi
care începe să vadă.
în piatra scuipată de zori.
Noi suntem ultimii călători
la nord în ceea ce mai pare viaţă.
Obolul e dureros pe ochi.
Noaptea e lungă şi spaima mă învaţă.
Slujesc în lacrimi de deochi
unui vis demult părăginit.
Şi cât am vrut am iubit.
Nu pot să spun că nu am avut
mângâierea în sângele pierdut;
măduva în sămânţa prospeţimii.
Atunci pentru ce îmi e frică
deodată în casa din pod?
Un cutremur de rod
mi-atinge faţa cu scumpa lui cruzime.
Şi simt că vine
nu ştiu ce livadă,
o furie de rugăciune pe mâna-mi
care începe să vadă.
TEATRU/FILM 29 Octombrie
Cu Silvia Dumitrescu Timică
Biografie
Actriţa Silvia Dumitrescu-Timică s-a născut la 29 octombrie 1902, in Craiova.
Cariera:
A absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti in 1923, la clasa profesorului Ion Livescu. A debutat la Teatrul Popular din capitala cu piesa Liniştea casei, apoi s-a mutat la Teatrul Maria Ventura. Acolo l-a întâlnit pe viitorul sau sot, actorul Gheorghe Timică. A jucat si la Teatrul Elvira Popescu-Ion Iancovescu, la Teatrul Vesel, Teatrul Regina Maria, Teatrul Victoria, Teatrul Maria Filotti, Teatrul Comedia, in spectacole ca O noapte furtunoasa, 30 de secunde de dragoste, Nu divortam, Paianjenul, Am visat paradisul, Prima zi de primavara, Medicul in dilema, Soacra lui Adam, Bobită, a cântat operetă.
Din 1948 a jucat pe scena Teatrului Naţional din capitala, in spectacole ca Fata fără zestre, Iarbă rea, O zi de odihnă, Căsătoria, Silvete, Seringa.
A debutat in cinematografie cu filmul Odessa în flăcări (1942), a jucat apoi in Bădăranii (1960), Furtuna (1960), Scorpia (1973), O încurcătura (1973), in filmele pentru televiziune Tren de placere (1978), Micul infern (1979).
La Teatrul Radiofonic a jucat in spectacole ca Anton Pann, regia Constantin Moruzan, Curtea cu juri, regia Dan Puican, Doctor in filozofie, regia Paul Stratilat, Steaua fara nume, Mihai Sebastian, a interpretat rolul Marinei din Badaranii de Carlo Goldoni.
S-a retras din activitate după decesul soţului său, in 1954 si a revenit in 1977, in distribuţia piesei Micul infern de Mircea Ştefănescu, regizata de Mihai Berechet, la 75 de ani. S-a retras definitiv in 1992, la 90 de ani si a decedat la 01 august 1999.
Pe scurt despre Silvia Dumitrescu-Timică:
Nume: Silvia Dumitrescu-Timică
Ocupatia: actriţa
Data nasterii: 19 noiembrie 1957
Zodia: Scorpionn
Locul nasterii: Craiova, judeţul Dolj
Nationalitate: romana
Culoarea părului: saten
Culoarea ochilor: caprui
Starea civila: casatorita
Soţ: George Timică- actor
Copii: nu are
Data si locul decesului: 01 august 1999, Bucureşti
De ce este faimoasa Silvia Dumitrescu-Timică?
A jucat pe scena Teatrului Naţional din capitală pâna la 90 de ani, a aparut in filme ca Bădăranii, Tren de plăcere.
De ce ne place Silvia Dumitrescu-Timică?
La 75 de ani a început să joace rolul Coanei Eleonora Arbore din piesa Micul infern de Mircea Ştefănescu.
Cariera:
A absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti in 1923, la clasa profesorului Ion Livescu. A debutat la Teatrul Popular din capitala cu piesa Liniştea casei, apoi s-a mutat la Teatrul Maria Ventura. Acolo l-a întâlnit pe viitorul sau sot, actorul Gheorghe Timică. A jucat si la Teatrul Elvira Popescu-Ion Iancovescu, la Teatrul Vesel, Teatrul Regina Maria, Teatrul Victoria, Teatrul Maria Filotti, Teatrul Comedia, in spectacole ca O noapte furtunoasa, 30 de secunde de dragoste, Nu divortam, Paianjenul, Am visat paradisul, Prima zi de primavara, Medicul in dilema, Soacra lui Adam, Bobită, a cântat operetă.
Din 1948 a jucat pe scena Teatrului Naţional din capitala, in spectacole ca Fata fără zestre, Iarbă rea, O zi de odihnă, Căsătoria, Silvete, Seringa.
A debutat in cinematografie cu filmul Odessa în flăcări (1942), a jucat apoi in Bădăranii (1960), Furtuna (1960), Scorpia (1973), O încurcătura (1973), in filmele pentru televiziune Tren de placere (1978), Micul infern (1979).
La Teatrul Radiofonic a jucat in spectacole ca Anton Pann, regia Constantin Moruzan, Curtea cu juri, regia Dan Puican, Doctor in filozofie, regia Paul Stratilat, Steaua fara nume, Mihai Sebastian, a interpretat rolul Marinei din Badaranii de Carlo Goldoni.
S-a retras din activitate după decesul soţului său, in 1954 si a revenit in 1977, in distribuţia piesei Micul infern de Mircea Ştefănescu, regizata de Mihai Berechet, la 75 de ani. S-a retras definitiv in 1992, la 90 de ani si a decedat la 01 august 1999.
Pe scurt despre Silvia Dumitrescu-Timică:
Nume: Silvia Dumitrescu-Timică
Ocupatia: actriţa
Data nasterii: 19 noiembrie 1957
Zodia: Scorpionn
Locul nasterii: Craiova, judeţul Dolj
Nationalitate: romana
Culoarea părului: saten
Culoarea ochilor: caprui
Starea civila: casatorita
Soţ: George Timică- actor
Copii: nu are
Data si locul decesului: 01 august 1999, Bucureşti
De ce este faimoasa Silvia Dumitrescu-Timică?
A jucat pe scena Teatrului Naţional din capitală pâna la 90 de ani, a aparut in filme ca Bădăranii, Tren de plăcere.
De ce ne place Silvia Dumitrescu-Timică?
La 75 de ani a început să joace rolul Coanei Eleonora Arbore din piesa Micul infern de Mircea Ştefănescu.
Micul infern: Micul infern Teatru radiofonic de Mircea Ştefănescu:
Badaranii HQ
A Spot of Lunch | Funny Clips | Mr Bean Official
GÂNDURI PESTE TIMP 29 Octombrie
În timpul Primului Război Mondial, ambasadorul Franţei la Bucureşti, Charles de Saint–Aulaire, a făcut o afirmaţie care avea să rămână în memoria contemporanilor şi să se transmită posterităţii: “Există un singur bărbat la Palat şi acela este regina”. A fost o modalitate de a-şi arăta respectul deosebit faţă de Regina Maria a României. A fost extrem de iubită de popor, mereu implicată în treburile ţării, iar biografii au concluzionat ulterior că majoritatea deciziilor politice luate de soţul ei, Regele Ferdinand I al României, erau influenţate de către Regina Maria. A fost infirmieră pe front în timpul marii conflagraţii mondiale, iar curajul arătat în faţa obuzelor i-a impresionat pe contemporani. Se spune că România s-a reîntregit în 1918 doar datorită influenţei Reginei Maria în cercurile diplomatice de la Paris, acolo unde s-a reîmpărţit lumea la sfârşitul conflictului. Originile ei nobiliare au făcut din Casa Regală a României, pe vremea Mariei, una dintre cele mai influente din Europa. Născută Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg şi Gotha, a fost mare prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Familiile au decis căsătoria cu prinţul moştenitor al tronului României, Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen, iar pe 29 decembrie 1892 avea să înceapă o căsătorie de 30 de ani care n-a fost fericită nicio clipă. Tânăra aristocrată engleză, alintată de apropiaţi Missy, a ajuns în România la vârsta de 17 ani şi l-a găsit pe timidul şi bolnăviciosul Ferdinand, cu zece ani mai în vârstă, incapabil s-o înţeleagă şi s-o iubească. Principalul motiv a fost că Ferdinand a iubit-o până la moarte pe poeta Elena Văcărescu, exilată la Paris pentru a nu sta în calea traseului către tron al prinţului. Mult prea înflăcărată pentru ce găsise în România, Missy s-a reinventat. Era una dintre cele mai frumoase femei din Europa, de o frumuseţe răpitoare, cu o inimă uriaşă. Dacă, iniţial, Regele Carol I şi Regina Elisabeta au încercat s-o ţină departe de high-life-ul bucureştean, acest lucru s-a dovedit, în cele din urmă, imposibil. La 15 octombrie 1893, se năştea primul ei fiu, Carol Caraiman, viitorul rege al Romaniei, sub titulatura Carol al II-lea. Au urmat Elisabeta, Maria, Nicolae, Ileana şi Mircea. Din cei şase copii, se ştie sigur că ultimii doi au fost concepuţi împreună cu prinţul Barbu Ştirbey, despre care se spune că a fost marea iubire a reginei. Dar până la Ştirbei, Regina a avut un şir de iubiri extraconjugale. Prima a fost vărul ei primar, marele duce Boris Vladimirovici, pe care l-a cunoscut la Moscova la începutul secolului al XX-lea şi împreună cu care se spune că a avut o relaţie de cinci ani. Maria i-a spus, de altfel, regelui Carol I că îl iubeşte pe Boris şi că doreşte un divorţ de Ferdinand fiindcă era însărcinată, iar copilul era al aristocratului rus. Principesa Maria a născut la Londra. „E un noroc că Missy a născut o fată. Un fiu născut în asemenea împrejurări ar fi fost o mare povară”, îi scria la vremea respectivă Carol fratelului său Leopold, tatăl lui Ferdinand. Cel de-al treilea copil se naşte la Gotha, în casa mamei Mariei, va primi numele de Mărioara şi va fi alintată Mignon. Ferdinand acceptă fetiţa ca pe un copil al său, scrie Eugeniu Buchman, în „Jurnal”. Cu toate acestea, s-a speculat în epocă că tatăl micuţei Mărioara a fost de fapt ofiţerul Zizi Cantacuzino. La inceputul anului 1897, tânărul ofiţer din regimentul de roşiori Gheorghe (Zizi) Cantacuzino – un bărbat “nu prea înalt, subţire, brunet, amuzant şi elegant”, în vârstă de 27 de ani - incepe sa aibă întâlniri din ce in ce mai dese cu Principesa Maria. Povestea continuă şi în primăvara anului 1898 când tânărul Zizi Cantacuzino este adus la palat ca profesor de gimnastică pentru prinţul Carol. Idila continua ulterior în Germania, unde Maria pleacă la tratament, apoi la Constanţa, la bordul unui vas ancorat in larg (drept paravan era verisoara lui Zizi Cantacuzino, o adolescentă). „Apariţiile Mariei la Constanţa, însoţită în permanenţă de Zizi şi de verişoara acestuia, provocau scandal. Se spunea că Principesa Moştenitoare bătea oraşul cu locotenentul român, însoţită doar de tînăra de treisprezece ani. Instruiţi de Rege să fie informat în legătură cu ceea ce făcea Principesa Moştenitoare, membrii din suita Mariei au relatat că erau împreună de dimineaţa pînă seara şi că el stătea ore întregi în cabina ei. Au mai spus că Principesa Moştenitoare ofensase oficialităţile locale şi pe membrii corpului consular, luîndu-şi oficial rămas - bun de la oraş cu tînărul locotenent lîngă ea. Regina Elisabeta şi Mm. Winter au acuzat-o pe Maria de a fi invitat o fată orfană de mamă să petreacă vara cu ea ca să-i servească drept paravan pentru idila ei cu Zizi.” (Hannah Pakula, "Ultima romantica – Viaţa Reginei Maria a României"). Pe 3 martie 1918, cu puţin timp înainte că cei din Casa Regală să se întoarcă la Bucureşti, regina Maria avea să facă cunoştinţă la Iaşi cu Joseph Boyle, colonel, aventurier, om de afaceri, care a făcut senzaţie în epocă reuşind să salveze câţiva zeci de prizonieri români din Rusia. Iată cum notează regina Maria apariţia lui Boyle la Coţofeneşti, în refugiul izolat de lîngă Bicaz, aproape de munţii Carpati : “Eram pe punctul de a mă aşeza la masă, cînd auzii un uruit de maşină, o voce gravă, bărbătească acompaniată de o călcătură apăsată pe scările de lemn. Era Boyle! Ce bucurie ! Am sperat in secret că el va veni, dar nu convenisem nimic". Vara anului 1918 a fost epoca de aur a iubirii dintre cei doi pe care au trăit-o în vecinătatea lacului Bicaz şi a Iaşiului. Pe 23 octombrie, Principesa Maria avea să facă altă menţiune în "Jurnal" referitoare la relaţia dintre Ferdinand şi Joseph Boyle: ”Sînt îngrijorată cînd îi las singuri. Boyle este atit de sigur pe el în tot ce intreprinde. Cînd crede că are dreptate în ceea ce face e gata să se bată pentru ideile sale zece ore în şir, până are cîştig de cauză. Aceasta insistenţă îl scoate din sărite pe Nando. Nu poate să suporte să fie constrîns către o decizie, chiar dacă ea ar coincide cu ce a decis înainte. Are oroare să acţioneze şi îi respinge pe cei care îl obligă să-şi facă datoria. Boyle pe de altă parte nu suportă convenţiile sociale…Confruntările lui cu Nando mă îngrozesc şi mă amuză în acelaşi timp şi mă tem să nu ajungă să se bată într-o bună zi, ceea ce ar fi foarte regretabil…Avem nevoie de un om ca Boyle, dar cred că se înşală în privinţa lui Nando…”. S-au mai văzut sporadic până în octombrie 1921, atunci când relaţia lor avea să se încheie definitiv, când Boyle îi scrie: ”Ţi-a fost imposibil să păstrezi lîngă tine vechiul prieten. Am plecat. Nu mă lăsa să devin o fantomă în viaţa ta. Nu-mi datorezi nimic. Ai fost generoasă şi îţi sunt recunoscător. Te iubesc. Gîndeşte-te la asta.” La 15 octombrie 1922, Maria şi Ferdinand au fost încoronaţi la Alba Iulia. După dispariţia canadianului Boyle, regina s-a reîntors către prinţul Barbu Ştirbey, pe care îl cunoscuse încă din 1909. Prinţesa Callimachi povesteşte în memoriile sale despre marea iubire care s-a născut între Regina Maria şi Prinţul Ştirbei, care a durat toată viaţa. „Îi scria scrisori pline de farmec, omagii adresate frumuseţii ei şi bucuria i se citea printre rândurile opace în fraze curtenitoare”. „Era tot timpul în preajma ei şi se comporta ca un membru al familiei. La Cotroceni sau la Peleş prinţul avea propria lui cameră. Devenind regină, Maria n-a mai ţinut secretă relaţia, aşa că intrările şi ieşirile ei dese, în camera lui Ştirbey se petreceau în faţa personalului palatului, fără cea mai mică reţinere şi fără protocolul la care trebuia să se supună de obicei prinţul. Până în 1922, se născuseră deja toţi cei şase copii, iar Ferdinand acceptase că ultimii doi nu sunt ai lui. Întorcându-ne puţin în timp, în vara anului 1902, Maria şi Ferdinand au plecat la Londra pentru a asista la încoronarea lui Edward al Vll-lea. Prinicepesa Maria va rămâne în Anglia pe perioada verii şi l-a cunoscut pe tânărul Waldorf Astor, un tânăr de 20 de ani care avea atunci puţin peste 20 de ani, cu care a avut o idilă pătimaşă. Viitoarea Regină a României avea să mărturisească referindu-se la aceasta: “Săptămînile acelea în frumosul Cliveden sînt printre amintirile cele mai frumoase din viaţa mea. Au fost fericire pură. Lipsită de lucrurile pentru care fusesem născută, am găsit la Cliveden o viaţă sănătoasă şi plină de libertate în nişte împrejurimi superbe, cu tovarăşi tineri, apropiaţi ca spirit ". După încoronarea Regelui Edward, Maria şi Ferdinand s-au reîntors în România, iar Missy l-a invitat pe noul său prieten, însoţit de sora acestuia Pauline, să petreacă luna octombrie la Sinaia. Relaţia dintre Missy si Waldorf a continuat până în anul 1906, an în care tânărul englez se căsătoreşte cu Nancy Shaw. Cei doi soţi – Waldorf si Nancy - refuză invitaţia de a-şi petrece luna de miere in Romania. “Îl iubeam sincer şi natural, cu tot ce firea mea avea mai bun de dăruit…”, îi scria Principesa Maria Paulinei Waldorf. “El era suflarea, aerul şi spiritul vieţii mele şi el o ştia. Şi totuşi, în momentul în care s-a căsătorit, a renunţat total la mine, de fapt fără milă… Şi el ştia ce înseamnă să trăiesc dintr-o dată fără el”. Regina Maria a murit la Castelul Pelişor, pe 18 iulie 1938, la vârsta de 63 de ani. În ultima parte a vieţii, fiul ei Carol al II-lea, un aventurier notoriu, îi făcuse viaţa un calvar, reproşându-i idila cu prinţul Barbu Ştirbey, care a încercat să rămână alături de ea până la sfârşitul vieţii. Cei doi au fost despărţiţi, însă, cu forţa, de către Carol al II-lea.
Maria, regina adulterului. Şirul iubirilor păcătoase şi al copiilor din flori ai celei mai frumoase şi mai influente regine din istoria României de Cezar Pădurariu
SFATURI UTILE 29 Octombrie
DESPRE BRÂNZA TELEMEA
Branza telemea este un aliment omniprezent in bucataria romaneasca, mai putin in zilele de post. Merge la orice ora a zilei. Ca gustare intre mese, la mesele principale, cu pepene rosu, cu mar, dupa voia si imaginatia culinara a fiecaruia.
Scurt istoric
In trecut telemeaua se facea din lapte de oaie si se vindea sub denumirea de “branza de Braila”. Numele de telemea provine din limba turca, teleme – insemnand “felie”.
Informatii nutritionale
Telemeaua este o branza maturata, sarata, cu continut destul de mare de apa (poate ajunge si la 50%) si aproximativ 25 % grasime. Are o gramada de nutrienti, proteine (18-22%) de buna calitate, glucide (1-2%), grasimi (10-25%), vitamine si minerale.
In cantitati mari se intalnesc mineralele calciu si fosfor. In cantitati mici, dar apreciabile sunt magneziul, zincul si iodul. Bineinteles sodiu si clor, provenite din sare.
Vitamina A, liposolubila se gaseste din belsug in branza telemea. O portie de branza (30g) furnizeaza cam 15-20% din necesarul zilnic al unui adult de vitamina A.
Vitaminele din complexul B (B12, B2, acid folic) fiind solubile in apa raman in zer. Dar daca telemeaua este mai moale va avea un continut mai ridicat de vitamine B.
Datorita continutului foarte scazut in glucide (1-2%), branza telemea are un indice glicemic foarte mic, 5.
Telemeaua si branzeturile in general contin triptofan (aminoacid esential). Triptofanul este un precursor al serotoninei, care da o stare generala “de bine”.
Branza telemea se obtine de obicei din lapte de vaca, de oaie si de caprasau amestec. Exista si telemea de bivolita, care este insa mai grasa.
O branza telemea de calitate trebuie sa nu aibe mult zer, sa fie scursa si tare. In cazul in care are consistenta prea moale inseamna ca nu a fost suficient de mult fermentata (maturata). Daca are prea multe gauri, atunci laptele a fost prea degresat. Telemeaua foarte proaspata este semi-moale cu un continut mai ridicat de zer.
Telemeaua de vaca este de culoare usor galbuie, cea de oaie este alba, iar cea de capra este cea mai alba.
O branza telemea de calitate trebuie sa nu aibe mult zer, sa fie scursa si tare. In cazul in care are consistenta prea moale inseamna ca nu a fost suficient de mult fermentata (maturata). Daca are prea multe gauri, atunci laptele a fost prea degresat. Telemeaua foarte proaspata este semi-moale cu un continut mai ridicat de zer.
Telemeaua de vaca este de culoare usor galbuie, cea de oaie este alba, iar cea de capra este cea mai alba.
Pastrare si desarare
Telemeaua proaspata se tine in frigider la 4-50C, cateva zile. Asadar este recomandat sa fie consumata cat mai repede.
Pentru pastrarea pe perioade mai lungi, telemeaua se tine in saramura. Se desareaza inainte de consum. O modalitate de desarare este de a tine in apa rece branza pentru cateva ore, timp in care se mai schimba apa de cateva ori. O alta, mult mai rapida si mai eficienta, este de a pune branza in apa clocotita (bineinteles dupa ce ai luat vasul cu apa de pe foc) pentru jumatate de ora. Astfel branza va deveni moale si desarata. Se va mai pierde si un pic de grasime care va ramane in apa calda.
O alta modalitate de a o conserva este sa pui telemeaua intr-un borcan care se inchide ermetic, cu ulei de masline extravirgin aromatizat cu piper, marar, usturoi, cimbru, busuioc, salvie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu