REVISTA MEA DIN 30 OCTOMBRIE / 1. A.

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU VINERI 30 OCTOMBRIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE

A. Evenimente; Nașteri

Evenimente

·         130: Împăratul roman Hadrian întemeiază in Egipt orașul Antinopolis, in memoria tanarului sau favorit  Antinous, care se inecase in acel an in apropiere, in apele Nilului. Nu se știe dacă moartea acestuia a fost  accident, sinucidere, crimă sau sacrificiu religios. Antinous a fost zeificat după moartea sa. Numele sau a fost dat unei constelatii formate din cinci stele din actuala constelatie a Vulturului, mentionata de Ptolemeu in Almagesta. Cultul lui Antinous a fost ultimul mare cult introdus in Imperiul Roman, inainte de raspandirea crestinismului. Publius Aelius Traianus Hadrianus (24 ianuarie 76 – 10 iulie 138), cunoscut ca Hadrian, a fost Împărat Roman (117-138). Hadrian a fost al treilea dintre așa-zișii „cei cinci împărați buni ai Imperiului Roman. Nu se știe dacă moartea acestuia a fost accident, sinucidere, crimă sau sacrificiu religios. Antinous a fost zeificat după moartea sa. Antinous sau Antinou (29 noiembrie ? 111 – 30 octombrie 130), membru al anturajului împăratului roman Hadrian, care era iubitul său. Antinous a fost zeificat după moartea sa. Numele sau a fost dat unei constelatii formate din cinci stele din actuala constelatie a Vulturului, mentionata de Ptolemeu in Almagesta. Cultul lui Antinous a fost ultimul mare cult introdus in Imperiul Roman inainte de raspandirea crestinismului.

·         637:  Antiohia se predă forțelor musulmane sub Califatul Rashidun după bătălia de la Podul de Fier, de pe raul Orontes. A fost una dintre ultimele bătălii purtate între bizantini și Califatul Rashidun în provincia Siria, aceasta marcand anexarea aproape completă a acestui teritoriu la Califatul Rashidun.

·         758: Pirați arabi si persi devasteaza orașul chinez Guangzhou, în timp ce autoritățile Tang au închis portul pentru următoarele cinci decenii.

·         1137: Bătălia de la Rignano între Rainulf de Apulia și Roger al II-lea al Siciliei.  Bătălia de la Rignano a constituit cea de a doua mare înfrângere suferită în cariera sa de regele Roger al II-lea al Siciliei și, ca și prima, bătălia de la Nocera, ea s-a datorat aceluiași oponent: Rainulf al II-lea de Alife. Prima diferență față de confruntarea de la Nocera constă în poziția avută de adversarul regelui Roger al II-lea. La Nocera, în 24 iulie 1132, Rainulf, aliat cu principele Robert al II-lea de Capua și cu ducele Sergiu al VII-lea de Neapole, era nu mai mult decât un simplu rebel, care se opunea regelui Siciliei. În 30 octombrie 1137, Rainulf tocmai fusese numit duce de Apulia, și beneficia de sprijinul unui contingent de 800 de trupe germane împrumutate de la împăratul Lothar al III-lea, iar adversar al său era, alături de regele Roger, fostul său aliat Sergiu de Neapole.

·         1270: Cruciada a opta a luat sfârșit, după ce Carol I al Neapolelui și Muhammad I al-Mustansir au ajuns la un acord comercial.

·         1340: Armatele castiliene și portugheze înving musulmanii în bătălia de pe Río Salado, una dintre cele mai importante batalii din timpul Reconquistei, in urma careia invadatorii musulmani au fost alungati  din Peninsula Iberica.

·         1485: Henry Tudor a fost încoronat ca Henric al VII-lea al Angliei. S-a nascut pe 28 ianuarie 1457  si a decedat la 21 aprilie 15o9.  A fost primul monarh  rege al Angliei si Irlandei din  Casa Tudor si a suit pe  tron, dupa ce l-a  învins pe Richard al  III-lea  in batalia de la Boeworth Field. A  fost ultimul rege al Angliei care si-a  câștigat  tronul pe câmpul de luptă. El a fondat o dinastie de lungă durată și, după o domnie de aproape 24 de ani, a fost pașnic urmat de fiul său, Henric al VIII-lea.

·         1497: are loc lupta de la Cernăuţi. Ştefan cel Mare al Moldovei înfînge resturile armatei polone, alugîndu-i din ţară. Victoria deplină a lui Ştefan cel Mare asupra invadatorilor.

·         1595:  ariergarda otomană este surprinsă la Giurgiu de Mihai Viteazul şi zdrobită, iar robii luaţi de turci sunt eliberaţi.

·         1724:  Arhimandritul Ioanichie Stratonikeas a inceput construcţia Bisericii Stavropoleos din Bucureşti, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat (domnitor al Munteniei, 1719-1730).  Este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură din perioada fanariotă. Ioanichie a zidit biserica și o mănăstire in curtea hanului sau. În 1726 starețul Ioanichie a fost ales mitropolit al Stavropolei și exarh al Cariei. Mănăstirea pe care a construit-o poartă de atunci numele Stavropoleos, după numele vechiului scaun. La 7 februarie 1742 Ioanichie, în vârstă de 61 de ani, moare și este îngropat în biserica sa. Hanul și anexele mănăstirii au fost demolate la sfârșitul secolului al XIX-lea. De-a lungul timpului biserica a fost afectată de cutremure, care au șubrezit turla până la cădere. Picturile turlei au fost restaurate însă la începutul secolului al XX-lea. În prezent din vechea mănăstire nu a mai rămas decât biserica, alături de care există o construcție de la începutul secolului al XX-lea, care adăpostește o bibliotecă, o sală de conferințe și o colecție de icoane vechi (începutul sec. al XVIII-lea) și obiecte de cult, precum și fragmente de frescă recuperate de la bisericile demolate în timpul regimului comunist. Clădirea cea nouă a fost construită după planurile arhitectului Ion Mincu.

·         1768:  Poarta Otomană declară război Rusiei Ţariste.

·         1831:  Sclavul fugar Nat Turner a fost prins si arestat in Virginia, fiind acuzat de organizarea celei mai sangeroase revolte a sclavilor din istoria Statelor Unite. 

·         1837: A apărut Jurnalul lui Alexandru Ghica, domnul Țării Românești (1834-1842), prin care era acordat sătenilor dreptul (condiționat) de a se strămuta în orașe; "Jurnalul" a fost anulat în 1843 de noul domn, Gheorghe Bibescu (1842-1848). Gheorghe Bibescu (n. 26 aprilie 1804, Craiova – d. 1 iunie 1873, Paris), domn în Țara Românească în perioada 1 ianuarie 1843 – 13/25 iunie 1848.

·         1863: Prin decret domnesc se înfiinţează la Bucureşti "Şcoala de litere", instituţie de învăţămînt superior, premergătoare universităţii.

·         1863: După ce a fost ales rege al Greciei, la vârsta de 17 ani, prințul olandez Wilhelm a sosit la Atena pentru a fi încoronat sub numele de George I. George I (24 decembrie 1845 – 18 martie 1913), rege al Greciei din 1863 până în 1913. Născut prinț al Danemarcei, George avea numai 17 ani când a fost ales rege de Adunarea Națională a Greciei, care l-a detronat pe regele Otto. Numirea lui a fost sugerată și susținută de Marile Puteri (Marea Britanie, Franța și Rusia). Domnia lui de 50 de ani (cea mai lungă din istoria modernă a Greciei), a fost caracterizată de câștiguri teritoriale pentru Grecia în urma Primului Război Mondial. Cu două săptămâni înainte de aniversarea a 50 de ani de domnie și în timpul primul razboi balcanic, a fost asasinat. În contrast cu domnia lui, domniile următoare s-au dovedit scurte și nesigure.

·         1888: Tăbăcarul american John Loud, a inventat un instrument de scris pentru produsele sale din piele si a patentat pixul (tocul cu bilă), deși niciodată nu a dezvoltat invenția lui in plan comercial. El a descris în cererea de brevet inventia sa, numindu-o utila “pentru marcare pe suprafete dure – cum ar fi lemnul, hârtia de împachetat aspru, și alte articole, în cazul în care stilourile obisnuite nu pot fi folosite “. Cel care a produs si a comercializat pentru prima data pixurile destinate publicului larg, au fost fratii maghiari Lazslo si Gyorgy Biro, care au patentat și comercializat stiloul – pix. Lazslo Bíró, cu ajutorul fratelui său György, un chimist, a început să lucreze la proiectarea unor noi tipuri de stilouri. Bíró echipat acest stilou cu o mica bila în vârf. Laszlo Bíró a depus un brevet in Anglia, la 15 iunie 1938 , dupa care s-a mutat in Argentina in 1941, unde la data de 10 iunie 1943 , au depus un alt brevet .

·         1905: Împăratul Nicolae al II-lea al Rusiei face publică Proclamația din Octombrie, care marchează începutul monarhiei constituționale în Rusia. Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei sau Nikolai Alexandrovici Romanov (n. 6 mai 1868 (S.N. 18 mai) – d. 17 iulie 1918), ultimul împărat al Rusiei. A domnit din 1894 până la abdicarea sa din 15 martie 1917 la sfârșitul revoluției din februarie. A fost asasinat împreună cu întreaga sa familie de către bolșevici la ordinul lui Lenin. Canonizat drept sfânt al bisericii ortodoxe rusei.

·         1918: Imperiul Otoman a incheiat un armistitiu care a pus punct Primului Razboi Mondial in Orientul Mijlociu.

·         1920: Se infiinteaza la Sydney  Partidul Comunist din Australia.

·         1922: Are loc o greva generală a muncitorilor din Arad (participanţi 30 000 de muncitori), împotriva măririi duratei timpului de lucru la 10 ore.

·         1922: Benito Mussolini devine prim-ministru al Italiei. Benito Amilcare Andrea Mussolini (n. 29 iulie, 1883, Predappio lângă Forlì – d. 28 aprilie, 1945, Giulino di Mezzegra lângă Como) a fost conducătorul fascist al Italiei între anii 1922 și 1943. A creat un stat fascist utilizând propaganda și teroarea de stat. Folosindu-și carisma, controlul total al mediei și intimidarea rivalilor politici, a ruinat sistemul democratic de guvernare existent. Intrarea sa în cel de-al Doilea Război Mondial alături de Germania lui Hitler a făcut din Italia o țintă pentru atacurile Aliaților, ceea ce a dus în final la căderea dictaturii fasciste mussoliniene și moartea lui.

·         1930: Are loc premiera filmului “Ciuleandra“, prima ecranizare după Liviu Rebreanu. “Ciuleandra” este primul film sonor vorbit în româneşte.

·         1938: S-a difuzat radiofonic în New Jersey Războiul lumilor, o prelucrare a romanului lui H.G. Wells de către Orson Welles, care a stârnit panică în rândurile a mii de oameni care chiar au crezut că S.U.A. au fost invadate de marțieni. Welles, care avea 23 de ani, a decis sa prezinte pe calea undelor invazia martiana din cartea tizului sau. Spectacol de teatru radiofonic a inceput sambata dimineata, cand o voce a anuntat: “Columbia Broadcasting System (CBS) si statiile afiliate prezinta, impreuna cu Mercury Theater si Orson Welles, “Razboiul lumilor” de H.G. Wells.” La acea ora insa cei mai multi americani ascultau un program concurent, astfel incat nu au auzit anuntul. In momentul in care au comutat pe CBS, “invazia” incepuse. Welles a inceput piesa cu o scurta introducere, urmata de un buletin meteo si apoi de muzica. La putina vreme, un prezentator a intervenit spunand ca un obiect neidentificat a cazut langa New Jersey. Spectacolul era in plina desfasurare, erau descrisi martienii, modul in care acestia au anihilat cu un gaz toxic 7.000 de membri ai Garzii Nationale. Apoi s-a auzit ca alte navete ale martienilor au fost vazute in Chicago si St. Louis. Piesa radiofonica a fost extrem de realista, efectele audio utilizate, precum si interpretarea foarte buna a actorilor au reusit sa starneasca panica printre ascultatori care nu s-au indoit ca e vorba de un atac al extraterestrilor. In New Jersey, populatia terifiata de ce auzea s-a urcat in masini in incercarea de a scapa din calea martienilor, a cerut autoritatilor masti de gaze si intreruperea electricitatii. O femeie a navalit intr-o biserica din Indianapolis si a inceput sa strige ca orasul New York a fost distrus si ca a venit sfarsitul lumii. Vazand ca situatia a scapat de sub control, Orson Welles a intrerupt programul si le-a reamintit oamenilor ca e vorba doar de o piesa de teatru. La acea vreme s-a spus ca mai multe persoane s-ar fi sinucis din cauza acestui spectacol.  O comisie federala a facut investigatii, dar a ajuns la concluzia ca nici o lege nu a fost incalcata, astfel incat realizatorii nu pot fi trasi la raspundere. Orson Welles s-a temut ca scandalul provocat de “Razboiul lumilor” ii va ruina cariera, insa publicitatea enorma l-a ajutat sa semneze un contract la Hollywood si sa regizeze cativa ani mai tarziu celebrul film “Cetateanul Kane”.

·         1947: 23 de state au semnat, la Geneva, „Acordul General pentru Tarife şi Comerţ” (GATT). Acordul a intrat în vigoare 11.01.1948.

·         1956 –  peste 3000 de tineri din centrul universitar Timişoara s-au reunit, la iniţiativa unor studenţi de la Facultarea de Mecanică, într-una din sălile Institutului Politehnic. Studenţii au prezentat autorităţilor un memoriu în 12 puncte care le sintetiza doleanţele: scoaterea limbii ruse ca materie obligatorie din programa învăţământului superior, reducerea orelor de marxism, burse pentru toţi studenţii, autonomie universitară. retragerea trupelor sovietice din România, relaţii economice cu toate ţările, chiar şi cu cele capitaliste, lichidarea în fapt a cultului personalităţii lui Stalin, desfiinţarea cotelor obligatorii plătite de ţărani, mărirea salariilor muncitorilor, desfiinţarea impozitelor pe salarii) Printre reprezentanţii autorităţilor centrale şi locale prezenţi în sală s-au aflat: ministrul adjunct al Învăţământului, prof. Coriolan Drăgulescu, rectorul Institutului Politehnic şi decani ai facultăţilor timişorene, şi doi membri ai C.C. al P.M.R., Petre Lupu şi Ilie Verdeţ. În acelaşi timp cu adunarea studenţească de la Timişoara, la Bucureşti avea loc o şedinţă de urgenţă a Biroului Politic al CC al PMR care a decis înfiinţarea unui organism de criză, Comandamentul General, în alcătuirea căruia intrau Nicolae Ceauşescu, secretar al C.C. al P.M.R., Alexandru Drăghici, ministrul Afacerilor Interne şi membru al B.P., Leontin Sălăjan, ministrul Forţelor Armate, membru al C.C. al P.M.R., sub conducerea lui Emil Bodnăraş, membru al B.P., eminenţa cenuşie a serviciilor secrete româneşti. Comandamentul a primit atribuţii foarte largi, de la coordonarea activităţilor serviciilor de informare ale statului, cu scopul de a cunoaşte toate acţiunile subversive, starea de spirit din Armată, Miliţie, Securitate, până la reprimarea oricăror acţiuni care ar ameninţa ordinea de stat, având chiar dreptul de a ordona deschiderea focului. M.F.A., M.A.I., Procuratura Militară şi instanţele militare de judecată îi erau subordonate. Comandamentul putea declara stare excepţională în anumite regiuni ale ţării, putea lua măsuri pentru suspendarea cursurilor în institutele de învăţământ. Trupele M.F.A. şi ale Securităţii erau pregătite pentru a interveni în orice moment la ordinul comandamentului Forţele militare au înconjurat clădirea unde avea loc adunarea studenţească. Studenţii prezenţi la întrunire au fost îmbarcaţi în camioane şi transportaţi în cazarma de la Becicherecul Mic (peste 2.000 de studenţi au fost internaţi pentru câteva zile în lagăr, mulţi dintre ei fiind efectiv luaţi de pe stradă), cei care se evidenţiaseră în timpul discuţiilor fiind duşi direct la Securitate. În 3l octombrie toate cursurile facultăţilor timişorene au fost suspendate, acţiune motivată de atmosfera extrem de încordată existentă în centrul universitar Timişoara. Studenţii de la Facultatea de Medicină au declanşat greva de protest, solidarizându-se cu colegii lor arestaţi cu o zi înainte. Autorităţile au trebuit să recurgă la forţa armată pentru a izola focarele protestatare (mediciniştilor nu le-a mai fost permisă părăsirea căminelor) şi au operat noi arestări. Studenţii au organizat şi o demonstraţie, la care au participat cca 1.000 de persoane, care au străbătut Timişoara, cerând eliberarea colegilor arestaţi. S-au produs alte altercaţii între forţele de ordine şi participanţii la miting. Numărul finalal celor arestaţi şi deferiţi justiţiei a fost de 30. Pedepsele au variat între 3 luni şi 8 ani închisoare pentru delictul de "instigare publică", cele mai mari condamnări revenindu-le organizatorilor adunării - Caius Muţiu, Teodor Stanca şi Aurel Baghiu (8 ani închisoare corecţională). Restul au fost condamnaţi la închisoare între 3 luni şi 7 ani: Valentin Rusu, 7 ani închisoare, Friederich Barth, Heinrich Drobny, 6 ani, Gheorghe Pop, 5 ani, Ladislau Nagy, 4 ani, Nicolae Balaci, Aurelian Păuna, Octavian Vulpe, Iulian Stanciu, 3 ani, Gheorghe Păcuraru şi Victor Daiciuc, 2 ani, Ioan Petca, Axente Treba, Ioan Ilca, Alexandru Daraban, Mircea Moraru, Matei Cristian, Lazăr Dezideriu, Romulus Taşcă, 1 an, Cornel Cormoş şi Radu Valentin, 6 luni, Nicolae Boldea şi Gheorghe Tamaş, 3 luni, doar trei studenţi fiind achitaţi: Paul Marius, Teodor Ciomocoş şi Ioan Mihalca.

·         1961:  URSS lansează în arhipelagul Novaia Zemlia bomba cu hidrogen denumită Bomba țarului, cea mai puternică bombă de până atunci.  Bomba țarului  este numele dat de Occident celei mai puternice arme nucleare construită și detonată vreodată. A fost o bombă cu hidrogen în 3 stadii, fabricată de Uniunea Sovietică sub numele oficial de RDS-220, numele de cod fiind Ivan (Иван). Proiectul inițial prevedea o putere echivalentă de 100 megatone TNT, redusă mai apoi la 50 megatone, pentru limitarea contaminării radioactive. A fost detonată la 30 octombrie 1961, în arhipelagul Novaia Zemlia. Scopul ei a fost doar demonstrarea capacității tehnologiilor militare ale URSS; s-a construit un singur exemplar, cea detonată, iar o machetă se află în prezent la Muzeul armelor nucleare rusești din Sarov. Bomba a avut masa de 27 tone, și era de forma unui cilindru lung de 8 m având diametrul de 2,1 m. Este una din cele mai „curate” bombe atomice create vreodată, 97% din energia ei fiind dată de reacția de fuziune nucleară (care nu produce reziduuri radioactive).
 Bomba a fost lansată dintr-un bombardier Tu-95V special modificat pentru a o putea transporta și acoperit pentru protecție cu o vopsea specială reflectorizantă. A fost lansată de la altitudinea de 10500 m și a detonat la 4000 m deasupra solului la 188 secunde de la lansare. Pentru a-i încetini căderea s-a folosit o parașută de 800 kg, dând astfel timp avionului să se îndepărteze suficient (45 km). Comandantul misiunii și totodată pilotul bombardierului strategic a fost maiorul Andrei Durnovțev, ulterior ridicat la gradul de locotenent colonel și făcut erou al URSS. Un al doilea avion de tip Tu-16 a observat și înregistrat testul. Explozia a avut loc la 11:32 AM ora Moscovei (30 octombrie 1961), deasupra poligonului militar (coordonate aproximative 73.85 N, 54.50 E) din Golful Mitiușciha la 55 km nord de localitatea Severnâi și la 250 km nord de Belușia. Mingea de foc a avut un diametru de 5–7 km. Lumina exploziei a fost atât de puternică încât a fost zărită de la 1000 km distanță. Ciuperca atomică s-a ridicat la 64 km înălțime și a avut un diametru de 30–40 km. Toate clădirile din Severnâi au fost distruse. La sute de kilometri distanță casele din lemn au fost distruse și cele din cărămidă și-au pierdut acoperișurile, ferestrele și ușile. Comunicațiile radio au fost întrerupte timp de aproape o oră. Explozia a putut fi văzută și simțită până în Finlanda, spărgând și geamuri. Undele de șoc atmosferice au făcut inconjurul planetei de 3 ori. Oamenii care s-ar fi aflat la mai puțin de 100 km ar fi suferit arsuri de gradul 3. Căldura s-a simțit până la 270 km. Șocul seismic a măsurat 5-5,25 grade pe scara Richter. Puterea degajată în cele 39 nanosecunde ale exploziei a fost de 5,4×1024 watt (5,4 yottawatt), aproximativ 1,4% din puterea Soarelui. SUA au estimat inițial puterea bombei la 57 megatone, cifră preluată și de Hrușciov în memoriile sale. După 1991 această cifră a fost revizuită la 50 megatone conform documentelor sovietice.

·         1961: Din ordinul lui Hrusciov, pentru “incalcarea preceptelor leniniste”, corpul lui Iosif Stalin a fost scos din Mausoleul  din Piata Rosie din Moscova, unde  fusese asezat alaturi de cel al  lui Lenin. Fostul lider sovietic  fusese  imbalsamat dupa moarte (1953) si depus intr-un sicriu din sticla pentru a putea fi vazut, insa in perioada “destalinizarii”,  a fost inmormantat langa zidul Kremlinului. Scoaterea  corpului  lui Stalin din mausoleul din Piata Rosie s-a făcut în secret. Stalin a fost un dictator și un tiran. Cu toate acestea, el  era  prezentat ca Tatăl Popoarelor, un înțelept conducător, și continuatorul cauzei lui Lenin. După moartea sa, oficialitatile URSS au început să recunoască faptul că el a fost responsabil pentru moartea a milioane de oameni. Nikita Hrușciov, prim-secretar al Partidului Comunist (1953-1964) și prim-ministru al Uniunii Sovietice (1958-1964), a condus mișcarea împotriva falsei memorii a  lui Stalin . Politica lui Hrușciov a devenit cunoscut sub numele de “destalinizare.”  La  25 februarie 1956, la trei ani după moartea lui Stalin, Hrușciov a ținut un discurs la al XX-lea Congres al Partidului, prin care care  desfiintat  aura de măreție care l-a înconjurat Stalin.  Discursul secret  al lui  Hrușciov a relevat multe dintre atrocitățile oribile comise de Stalin. Cinci ani mai târziu, Stalin a fost  eliminat  fizic din  locul  de onoare reprezentat de mausoleul din Piata Rosie din Moscova, unde era depus  si trupul lui Lenin. La al  douăzeci și doilea  Congres al Partidului, în octombrie 1961, o femeie în vârstă,  bolșevică fanatica, Dora Abramovna Lazurkina s-a ridicat și a spus: “Inima mea este întotdeauna plina de Lenin. Tovarăși, aș putea supraviețui cele mai dificile momente doar pentru că am realizat Lenin în inima mea, și întotdeauna l-au consultat pe ce să fac. Ieri l-am consultat. El stătea acolo în fața mea ca și cum el ar fi fost în viață, și el a spus: “.Este neplăcut să fie alături de Stalin, care a făcut atât de mult rău a partidului”. Hrușciov, a dat  citire  unui decret prin care se dispune îndepărtarea rămășițelor lui Stalin, declarand în continuare  ca detinerea în mausoleu a  sarcofagului  cu sicriul de I.V. Stalin este  nepotrivita, deoarece Stalin s-a dedat la încălcări grave  ale preceptelor  lui Lenin, abuz de putere, represiuni în masă împotriva oamenilor cinstiti i sovietici, și alte activități, în perioada cultului personalitatii sale, ceea ce  face imposibilă  ramanerea catafalcului  cu trupul său în mausoleul lui VI Lenin. Câteva zile mai târziu, trupul lui Stalin a fost scos din mausoleu. Nu au existat ceremonii și nici fanfara. La aproximativ 300 de metri de mausoleu, trupul lui Stalin a fost îngropat lângă alți lideri minori  ai revoluției bolsevice,  în apropierea zidul Kremlinului, pe jumătate ascuns de copaci. Câteva săptămâni mai târziu, o piatră de granit simplu i-a  marcat mormântul  cu o foarte  simpla inscriptie : ” I.V.  Stalin 1879-1953.” În 1970, un mic  bust  a fost adaugat la mormantul acestuia.

·         1971: Accidentul ecologic de la Certej, soldat cu 89 de morți și peste 70 de răniți. Dezastrul de la Certej a avut loc la data de sâmbătă 30 octombrie 1971, la ora 4:55 dimineața, fiind provocat de ruperea digului și alunecarea muntelui de steril din iazul de decantare al exploatării miniere Certej, Hunedoara. În perioada de exploatare a iazului, între 1936 și 1971, au fost depozitate în el elemente de depunere complet diferite ca granulație, tasare și umiditate care au creat o falie de alunecare. Digul s-a rupt pe o lățime de 80 de metri și din iaz au fost expulzați în câteva minute 300.000 de metri cubi de steril. Valul acid de steril a înghițit într-un sfert de oră și a ras de pe fața pământului șase blocuri de locuințe cu 25 de apartamente fiecare, un cămin cu 30 de camere, șapte locuințe individuale și 24 de gospodării au fost distruse sau avariate. Dezastrul a provocat 89 de morți și 76 de răniți. Cianura folosită în procesul de extracție, care se găsea în nămolul scurs, a ars hainele de pe victime. Toate cadavrele care au fost scoase din mâl erau goale. Deși la Primărie s-au înregistrat 82 de acte de deces, autoritățile au anunțat oficial la radio și televiziune un număr de 48 de morți, pentru a nu fi nevoite să declare doliu național. Statul comunist i-a despăgubit pe cei care au avut de suferit în urma tragediei de la Certej. Supraviețuitorii de la blocurile distruse au primit câte un apartament, iar cei cărora li s-au dărâmat casele au putut să-și ridice altele cu materiale de construcții primite de la autorități. Cu numai o săptămână înainte de dezastrul de la Certej, ministrul minelor Bujor Almășan, împreună cu o comisie guvernamentală, au fost la Certej, unde au verificat iazul de decantare și au decis că acesta este încă funcțional, după care au aniversat cu mare pompă 225 de ani de minerit. După un an de cercetări și audieri, ancheta a decis că tragedia este urmarea unor împrejurări ce nu puteau fi prevăzute. Nimeni nu a fost găsit vinovat pentru moartea celor 89 de victime ale accidentului.

·         1973: La  Istanbul in Turcia  este finalizat Podul peste Bosfor, care leaga continentele Europa şi Asia pentru prima dată in istorie. Podul Bosfor, de asemenea denumit Primul Pod peste Bosfor este unul dintre cele două poduri din Istanbul, Turcia, se întinde peste strâmtoarea Bosfor și, astfel, conectează Europa și Asia.

·         1974: Boxerul Muhammad Ali l-a facut knock out pe George Foreman intr-un meci care i-a adus titlul de campion mondial la categoria supergrea.

·         1975: Printul Juan Carlos a devenit rege al Spaniei dupa ce dictatorul Francisco Franco a renuntat la putere, fiind mult prea batran si slabit. La trei saptamini dupa acest moment Franco, carea avea 83 de ani, a murit in urma unui atac de cord.

·         1990: Canalul Mânecii, ce leagă Marea Britanie de Europa, a fost deschis traficului.

·         1992: Presedintele Romaniei, Ion Iliescu a depus juramantul in fata Camerelor reunite ale Parlamentului. Vasile Gionea, presedintele Curtii Constitutionale, a prezentat actul de validare a rezultatelor alegerilor prezidentiale din 11 octombrie 1992.

·         1992: Reabilitarea astronomului si matematicianului italian Galileo Galilei. Papa Ioan Paul al II-lea a declarat ca a fost o greseala  datorata unei “tragice neintelegeri reciproce”, condamnarea lui Galilei. Printre realizările sale se numără îmbunătățirea telescoapelor și observațiile astronomice realizate astfel, precum și suportul pentru copernicanism. Galileo a fost numit „părintele astronomiei observaționale moderne”, „părintele fizicii moderne”, „părintele științei”, și „părintele științei moderne”. Stephen Hawking a spus că „Galileo, poate mai mult decât orice altă persoană, a fost responsabil pentru nașterea științei moderne.” Mișcarea obiectelor uniform accelerate, predată în aproape toate cursurile de fizică la nivel de liceu și început de facultate, a fost studiată de Galileo ca subiect al cinematicii. Contribuțiile sale la astronomia observațională includ confirmarea prin telescop a fazelor planetei Venus, descoperirea celor mai mari patru sateliți ai lui Jupiter (denumite în cinstea sa lunile galileene), și observarea și analiza petelor solare. Galileo a lucrat și în știința aplicată și în tehnologie, îmbunătățind tehnica de construcție a busolelor. Susținerea de către Galileo a copernicanismului a dus la controverse în epocă, o mare majoritate a filosofilor și astronomilor încă susținând (cel puțin declarativ) viziunea geocentrică cum ca Pământul ar fi centrul universului. După 1610, când a început să susțină public heliocentrismul, a întâmpinat o puternică opoziție din partea a numeroși filosofi și clerici, doi dintre aceștia din urmă denunțându-l inchiziției romane la începutul lui 1615. Deși la acea vreme a fost achitat de orice acuzație, Biserica catolică a condamnat heliocentrismul ca fiind „fals și contrar Scripturii” în februarie 1616, iar Galileo a fost avertizat să abandoneze susținerea sa—ceea ce a promis să facă. După ce, mai târziu, și-a apărat din nou părerile în celebra sa lucrare, Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii, publicată în 1632, a fost judecat de Inchiziție, găsit „vehement suspect de erezie”, forțat să retracteze și și-a petrecut restul vieții în arest la domiciliu.

·         1993: Martin Fettman, primul veterinar care a ieşit în spaţiu, a efectuat prima disecţie în spaţiul extraatmosferic, la bordul navetei Columbia

·         1994:  A fost organizat, la Bucureşti, primul târg specializat pe carte educaţională din România: Târgul de carte formativă şi educativă „Gaudeamus – Carte de învăţătură” (30 oct – 6 nov); din 1999 a devenit internaţional.

·         1995:  La referendumul din  Quebec, 50,6% dintre cei consultati  se pronunta impotriva independentei provinciei fata  Canada si  49,4% pentru independenta.

·         1998: Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a inaugurat primul obiectiv public purtând numele prințesei Diana, la un an dupa moartea tragică a fostei sale nurori – “Spitalul Diana”, destinat copiilor bolnavi din Birmingham.

·         2000: A fost inaugurată Academia Română de Aviație, de către ministrul transporturilor la acea dată, Anca Boagiu, și primarul general al Capitalei, Traian Băsescu.

·         2011:  La Alba Iulia au loc manifestări religioase prilejuite de proclamarea oficială a canonizării Mitropolitului Transilvaniei, Simion Ştefan. Sfantul Ierarh  Simion Ştefan (sau Simeon Ştefan) a fost mitropolit  al Transilvaniei între anii 1643-1656. De asemenea, a fost un vestit cărturar al acelor vremuri, printre altele fiind traducător şi editor al „Noului Testament de la Bălgrad” (1648). A fost unul dintre cei mai mari părinţi duhovniceşti români ai veacului al XVII-lea. La slujba oficiată cu acest prilej au fost  prezenti  Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel, alături de un sobor de ierarhi. Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei a evidenţiat că „aici ne vom reface spiritual pentru că Sfântul Andrei va fi prezent cu un dar sau cu o minune. Evocarea sa ne va conferi iluminare şi întărire pe calea îngustă şi spinoasă a vieţii pământeşti. Festivităţile solemne vor fi conduse de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel”. Simion Ştefan a fost mitropolit al românilor transilvăneni şi a trecut la Domnul în anul 1656, la Alba Iulia. În timpul păstoririi sale, în anul 1648, a fost tipărit Noul Testament zis „de la Bălgrad”, prima traducere românească integrală. Canonizarea Mitropolitului Simion Ştefan, cu zi de pomenire la 24 aprilie, a fost aprobată în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 21 iulie 2011.

·         2015: 64 de persoane au murit și alte peste 160 au fost rănite în urma unui incendiu care a avut loc în clubul Colectiv din București. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, de la artificiile folosite la un concert care avea loc în acel moment.

Nașteri

·         1668: Sophia Charlotte de Hanovra (30 octombrie 1668 – 1 februarie 1705) a fost regină a Prusiei, fiica lui Ernest Augustus, Elector de Hanovra și a Sofiei de Hanovra. Fratele ei mai mare, Georg Ludwig a devenit rege al Marii Britanii sub numele de regele George I. Au existat zvonuri că se va căsători cu regele văduv Ludovic al XIV-lea al Franței.

Portret al Sophiei Charlotte

În adolescență, ea a vizitat Franța cu mama ei, cu perspectiva de a se căsători cu Marele Delfin al Franței (mai târziu el s-a căsătorit cu Marie Anne Victoire de Bavaria și Sophia Charlotte a fost propusă ca mireasă pentru Ludovic al XIV-lea însuși, care își pierduse soția în 1683) însă acest lucru nu s-a întâmplat și a fost aranjată căsătoria cu regentul de Brandenburg-Prussia Frederick III (I).

Prin căsătoria cu Frederick, ea a devenit electresă de Brandenburg în 1688 și, prima regină a Prusiei în 1701. Singurul lor copil a devenit Frederick William I al Prusiei. Soțul ei a fost atât de îndrăgostit de ea încât deși avea o metresă oficială -imitație de la Ludovic al XIV-lea- el nu a mai făcut uz de serviciile sale.

În principal, Sophia Charlotte este cunoscută pentru prietenia și corespondența cu tutorele și bunul prieten al mamei sale, Gottfried Leibniz, căruia i-a devenit discipolă. În plus față de germana vorbea franceza, italiana și engleza. În 1696 din inițiativa ei s-a construit la Lützow Palatul Charlottenburg (inițial numit Palatul Lützenburg, mai târziu numit după Sophia Charlotte) după planurile arhitectului Arnold Nehring. Aici a trăit independentă de soțul ei și avea propria ei curte. Soțul ei avea acces doar pe bază de invitație, cum a fost în 1699 când Sophia Charlotte și-a serbat ziua de naștere.

Din anul 1700, ea a locuit acolo în mod regulat în timpul verii. S-a înconjurat de filozofi și oameni de știință și a inspirat înființarea academiei prusace de știință. A fost interesată de muzică; avea o operă italiană la care a angajat muzicieni ca Attilio Ariosti și Giovanni Battista Bononcini.

Sophia Charlotte a murit de pneumonie la 1 februarie 1705 (stil nou), la vârsta de 36 de ani.

Sophia Charlotte de Hanovra

Regină a Prusiei

Părinți Ernest Augustus, Elector de Braunschweig-Lüneburg Sofia de Hanovra  Frați și surori Sophia von Kielmansegg, Countess of Darlington[*] George I al Marii Britanii Maximilian William of Brunswick-Lüneburg[*] Ernest Augustus, Duke of York and Albany[*] Ernst August von Platen-Hallermund[*]  Căsătorită cu Frederic I al Prusiei Copii Frederick William I

·         1735: John Adams (n. 19/30 octombrie 1735,^[2] Braintree[*], Provincia Massachusetts Bay, Teritoriile britanice de peste mări – d. 4 iulie 1826,^{[2][3][4][5][6][7][8][9]} Quincy, Massachusetts, Massachusetts, SUA^[4]) a fost primul vicepreședinte (între 1789 - 1797) și al doilea președinte al Statelor Unite ale Americii (între 1797 - 1801).

John Adams a fost unul dintre cei mai importanți susținători ai Războiului de Independență al Statelor Unite din Massachusetts și unul din diplomații majori ai anilor 1770. Considerat pe bună dreptate ca unul dintre Părinții Fondatori ai Statelor Unite ale Americii, John Adams a devenit fondatorul unei importante familii de politicieni, diplomați și istorici. Reputația sa ca unul dintre cele mai importante personalități din istoria Statelor Unite a crescut constant în ultimii ani. Astfel, istoricul Robert Rutland conclude despre Părinții Fondatori: "Madison a fost un mare intelectual ... Jefferson irevocabilul idealist and Franklin cel mai încântător și versatil geniu ... dar Adams a fost cel mai captivant părinte fondator din majoritatea punctelor de vedere." [Ellis p 230].

John Adams s-a născut în satul Braintree^⁠(d) (Quincy), statul Massachussetts la 30 octombrie (conform stilului vechi 19 octombrie) 1735. Părinții și strămoșii săi au fost cetățeni onorabili ai comunității încă de la întemeierea ei. Tatăl său, John Adams, era o persoană influentă în lumea afacerilor, fiind și ofițer în miliția locală; mama sa, Suzanna Boylston Adams, era cunoscută pentru devotamentul său pentru familie și biserică. Familia Adams a venit din Anglia pe la 1640 și s-au stabilit pe pământul pe care urmașii lor încă îl mai cultivau în vremea copilăriei lui John Adams.

Pe lângă instruirea informală căpătată în satul său natal, Adams a frecventat și școala latină. În ciuda dorinței sale de a deveni fermier, anii de școală l-au pregătit pentru universitate și pentru o carieră de profesor de religie. Cu puțina pregătire în latină deprinsă de la Joseph Marsh, un om de știință local, John a luat examenul de admitere la Harvard College^⁠(d) în 1751 și și-a început cei patru ani de studii universitare care îi incitau imaginația. La absolvire, în 1755, a acceptat postul de profesor la Worcester, în statul natal Massachusetts.

Cariera de profesor nu era exact ceea l-ar fi făcut pe Adams satisfăcut din punct de vedere intelectual; elevii de abia știau ABC-ul și observaseră că profesorul lor era preocupat de alte probleme. Poziția lui, totuși, i-a dat posibilitatea să-i cunoască pe intelectualii din Worcester, inclusiv pe James Putnam^⁠(d), un distins jurist. În final, Adams decide să facă o carieră în drept, făcându-și ucenicia cu Putnam. Juristul Adams și-a început cariera în Braintree scriind testamente și acte de interes local. Pe 25 octombrie 1764 se căsătorește cu Abigail Adams, fiica reverendului William Smith, cu care a avut o lungă conviețuire.

Adams și-a exprimat concepțiile politice când a formulat protestul locuitorilor din Braintree^⁠(d) împotriva Legii Timbrului (Stamp Act) care a devenit un model pentru demonstrații similare în toată Noua Anglie. El considera taxa de timbru ca o povară inutilă pe spinarea poporului și un act neconstituțional. Prin aceste idei a devenit bine cunoscut în statul Massachusetts. Localitatea Braintree^⁠(d) l-a recunoscut ca pe un fruntaș al comunității și l-a ales în comitetul director al acesteia, dar activitatea sa de jurist îl obliga să stea mai mult la Boston, drept care a renunțat la această funcție și s-a mutat în capitala Provinciei Massachusetts în 1768.

Fiind întotdeauna pregătit pentru a afirma aspirația sa la libertate, Adams și-a menținut independența politică și și-a oferit serviciile oricui avea probleme. Cazul cel mai dramatic a apărut în 1770 când John Adams și Josiah Quincy i-au apărat pe soldații britanici acuzați de crimă în masacrul de la Boston^⁠(d). Deoarece a preluat acest caz, Adams a fost atacat de ziarele patriotice dar în particular a fost felicitat pentru că a câștigat acest caz în favoarea libertății.

Din mai 1770 Adams a devenit reprezentantul orașului Boston în adunarea legislativă (General Court). În 1771, se decide însă să părăsească viața politică, dar numai după 16 luni de semi-retragere revine la Boston.

În mai 1773 radicalii l-au ales în Consiliul Guvernatorului (Governor’s Council) fiind implicat în unele manevre patriotice. John Adams s-a bucurat când bostonienii au aruncat ceaiul în mare în celebra “Partidă de ceai de la Boston” din 1773. În acest fel a revenit la parteneriatul cu radicalii și a devenit delegat al primului Congres Continental în 1774. În următorii trei ani la Philadelphia, Adams a forțat congresul să ia măsuri concrete care urmau să ducă la separarea coloniilor de Anglia. El a impus cu succes numirea lui George Washington în calitate de comandant al forțelor Coloniale și crearea unei forțe navale care să concureze supremația Angliei pe mare. În comitet și Congres el a pus bazele principiilor de politică externă și a ajutat la scrierea rezoluțiilor din 10 mai 1776 care declarau America independentă; de asemenea, a apărat Declarația de Independență în timpul dezbaterilor din Congres. În calitate de președinte al Comitetului pentru Război și Armament timp de un an (1776-1777), Adams a încercat să echipeze armata. Important pentru cauza revoluționară a fost și corespondența extinsă precum și scrierile publicate. Lucrările sale Novanglus (1774-1775) și Gândul despre Guvern (1776) subliniau principiile libertății și ordinii pentru Americani.

În 1778, Adams a fost trimis să-l înlocuiască pe Silas Deane^⁠(d), unul din agenții diplomatici la Paris, pentru negocieri în vederea unei alianțe comerciale și militare cu Franța. Înainte ca el să ajungă acolo, negociatorii americani terminaseră tratativele cu succes. Adams s-a întors la Boston unde a fost ales membru al convenției constituționale din Massachusetts; a formulat cele mai multe articole ale Constituției acceptată de Convenția din 1780. Activitatea lui Adams de reprezentant al statului a fost completă când a fost numit ministru plenipotențial în vederea negocierilor de pace cu Marea Britanie. La Paris în timp ce aștepta începerea negocierilor era de așteptat să fie calm și insipid, rol nepotrivit cu temperamentul lui nervos și pasional. Deși sfătuit fără ocolișuri de toată lumea, Adams i-a enervat pe oficialii francezi amestecându-se în probleme de politică și l-a mâniat și pe Benjamin Franklin prin comentarii la adresa comportamentului sau. În final, dând frâu liber ostilităților el s-a retras în Olanda unde s-a asigurat de recunoașterea independenței Americii și a negociat un împrumut și tratatul de amiciție și comerț. Întorcându-se la Paris în octombrie 1782, Adams s-a alăturat lui John Jay și lui Benjamin Franklin în discuțiile pentru pace. La aceste întruniri Adams a insistat pentru extinderea teritoriului american cât mai mult posibil. Tratatul de la Paris care a pus capăt Războiului de Independență s-a semnat pe 3 septembrie 1783. În vreme ce tratatul de pace era ratificat de Congres, Adams și fiul său, John Quincy Adams făceau turul Angliei. În 1784-1784 Adams a negociat împrumuturi pentru SUA în Olanda și tratatele comerciale în Franța. În 1785 a fost numit primul ambasador al Statelor Unite în Marea Britanie. Cei trei ani petrecuți la Londra n-au dat roade semnificative în ceea ce privește obținerea unor concesii comerciale sau în punerea relațiilor Anglo-americane pe o bază amicală. Adams a folosit timpul bine, totuși, cunoscându-l mai de aproape pe Thomas Jefferson și scriind “Apărarea Constituției Guvernului Statelor Unite” (3 vol., 1787). Ulterior a renunțat la postul neproductiv de la Londra și s-a întors la Braintree să studieze, să scrie și să grădinărească. În cursul anului, la primele alegeri ținute sub noua constituție, a fost ales vice-președinte al SUA, confirmându-i-se poziția națională de al doilea om după președintele Washington.

În 1792 a fost reales și iar a acceptat responsabilitățile de vice-președinte cu energie și seriozitate. Adams a prezidat Senatul SUA și adeseori a avut votul decisiv pentru măsuri care să sporească puterile guvernului național, în general, sau acelea ale președinției în particular. Adams a conferențiat în senat despre îndatoririle acestuia. A publicat o serie de eseuri Discursuri despre Davila (1791) care comentau în mare dezordinea civilă cu referință specială la revoluția franceză. Spre deosebire de Washington, Adams avea rivali la președinție și ar fi trebuit să fie mai flexibil. În schimb, el i-a permis lui Alexander Hamilton să-și asume conducerea partidului federalist în vreme ce încerca să se retragă din politica partizană asociindu-se chiar cu critici ai partidului. În timpul campaniei prezidențiale din 1796 Hamilton a încercat în secret să-l substituie pe Thomas Pinckney^⁠(d) lui Adams și astfel a divizat partidul. Ca rezultat alegerea era extrem de aproape: Adams a câștigat președinția cu trei voturi electorale (71 la 68) asupra republicanului Jefferson care în cadrul sistemului electoral pe atunci în uz, a devenit vice-președinte.

Adams și-a început mandatul pe 4 martie 1797. Foarte conștient de victoria lui fragilă, el a căutat să instaureze armonia politică. În cuvântul inaugural, urmărind evoluția națiunii, a afirmat credința lui în republicanism și a chemat oamenii să pună capăt politicii partizane. El a încercat să ajungă la un acord cu Jefferson, să-i concilieze pe adepții lui Hamilton și să dea un curs pașnic controverselor cu Franța asupra tratatului lui John Jay . Dar a întâmpinat mari greutăți. În calitatea sa de prim președinte care a urmat unui altuia, Adams nu avea experiență în organizarea cabinetului așa că a decis să păstreze cabinetul mediocru al lui George Washington, parțial pentru că dorea să-i reconcilieze pe federaliști și pentru că știa cât de greu este să găsești oameni buni care să facă servicii. Cabinetul era federalist și chiar mai mult Hamiltonian în ceea ce privește loialitatea. Adams nu și-a dat seama pe deplin de pericolele inerente ale acestei situații până în 1799 când cabinetul și-a violat încrederea lucrând împotriva politicilor lui Adams. Cum relațiile cu Franța se înrăutățeau a trebuit sa recomande pregătiri pentru apărare în timp ce negocierile pentru pace continuau. Deși i-a iritat pe republicani el și-a menținut politica de pace și de pregătire chiar după ce Directoratul Francez i-a insultat pe trimișii Americani și a început să rețină vasele americane. În ianuarie 1798 el a propus crearea unui departament naval și a cerut fonduri pentru a pune armata pe picior de război. Reprimarea de către Adams a capturării de către francezi a navelor Americane a fost populară o perioadă și federaliștii au câștigat alegerile pentru Congres în 1798. Deși Congresul nu a declarat război Adams și-a continuat pregătirile militare, alegându-i pe George Washington, Henry Knox^⁠(d), Charles Cotesworth Pinckney^⁠(d) și Alexander Hamilton să fie generalii armatei. Dar în timp ce Adams vizita Quincy cabinetul a decis să-l facă pe Alexander Hamilton al doilea la comandă după George Washington. Adams și-a dat seama de semnificația acestei manevre, el a realizat că controlul armatei trecea în subordinea lui Alexander Hamilton (mai ales pentru ca Washington nu era așteptat sa mai participe la vreo bătălie) și, mai mult decât acum, a văzut spectrul militarismului. În timp ce Adams și dădea seama complet de ceea ce se întâmpla, a primit vesti din Europa că Franța intenționează să reia negocierile. În februarie 1799 la nominalizat brusc pe William Vans Maurray ca trimis special spre stupefacția adepților lui Hamilton. Dezbaterea asupra acestei acțiuni a fost dură și Adams a făcut un compromis acceptând să numească o comisie în loc de un singur delegat dar a rezistat presiunilor lui Alexander Hamilton, ambasadorului britanic și ai unor membri din cabinet. În cele din urmă comisia a încheiat un tratat cu Franța pe 30 septembrie 1800. Adams reușise să preîntâmpine un război cu Franța și să păstreze neutralitate țării. Negocierile tratatului au divizat partidul și federaliștii au considerat efectul acestor divizări în alegerile din 1800. Când doi membri ai cabinetului și-au arătat neloialitatea față de Adams el le-a forțat demisia fără nici o delicatețe politică. Acțiunea sa dură i-a înfuriat pe Hamiltonieni care și-au clamat sentimentele în public alăturându-se comportamentului nediplomatic al președintelui. Republicanii conduși de Jefferson și Aaron Burr s-au bucurat de acestă situație dificilă a federaliștilor. Adams a fost incapabil să-și asume responsabilitățile de șef de partid. Rezultatele alegerilor au reflectat această slăbiciune. Federaliștii au pierdut președinția în favoarea lui Jefferson și a republicanilor cu opt voturi electorale (73 la 65) și de asemenea au pierdut Congresul.

Adams a pierdut președinția în favoarea vieții private în Quincy; și-a regăsit simțul umorului și și-a servit țara într-un alt mod. A devenit președinte al societății de arte și științe din Massachusetts, al societății pentru promovarea agriculturii. Corespondența sa cu Jefferson și Benjamin Rush^⁠(d) sunt monumente de erudiție care relevă o personalitate încântătoare care putea să fie și militantă și drăgăstoasă în câteva zeci de rănduri vioaie. John Adams a murit la Quincy pe 4 iulie 1826 la a 50-a aniversarea a Declarației de Independență. Jefferson a murit în aceeași zi. John Adams a fost toată viața lui un tiran, cu un temperament exploziv, niciodată mulțumit, niciodată satisfăcut cu ce i se oferea deși nici el nu știa exact ce vrea. Scrierile lui (scrisori, cărți, jurnale) au oferit importante date despre viața politică din acea vreme, dar în special arată o minte bine organizată, logică , în același timp un visător, un dornic de joacă dar foarte inteligent om. Se spune de el că nu a rămas în istorie ca un mare președinte pentru că nici un eveniment important nu s-a petrecut în vremea sa, dar cariera lui de politician a fost strălucită, chiar dacă mai enerva uneori pe oficialii străini. De fapt ce putea să facă un al doilea președinte, abia pus la conducerea unei națiuni noi, fără să aibă pe mai mulți în față de unde să tragă învățăminte.

John Adams

Părinți John Adams, Sr.[*] Susanna Boylston[*]  Frați și surori Elihu Adams[*]  Căsătorit cu Abigail Adams Număr de copii 6  Copii Abigail Adams Smith[*] John Quincy Adams[1] Charles Adams[*] Thomas Boylston Adams[*]

·         1751: S-a nascut Richard Sheridan, scriitor irlandez şi director de teatru, cel mai de seamă reprezentant al comediei engleze în secolul XVIII. Comedia sa de debut, „Rivalii”, l-a plasat în doar câteva zile de la reprezentare, printre autorii cei mai celebri din Anglia. Anul următor a preluat conducerea faimosului Drury Lane, pe care l–a reconstruit în 1794 şi de care s–a despărţit doar după incendiul devastator din 1809. Capodopera sa poate fi socotită „Şcoala calomniei” („Critica sau repetiţia unei tragedii”, „Pissarro”); (m. 7 iulie 1816).
* 1789: Prințesa Louise Charlotte a Danemarcei (30 octombrie 1789 – 28 martie 1864) a fost prințesă a Danemarcei.

S-a născut la Palatul Christiansborg ca fiică a Prințului Frederic al Danemarcei și Norvegiei și a Sofiei Frederica de Mecklenburg-Schwerin.

Prințesa Louise Charlotte, 1789

La 10 noiembrie 1810, Louise Charlotte s-a căsătorit la Palatul Amalienborg cu Landgraful Wilhelm de Hesse-Cassel (1787-1867), fiul Landgrafului Frederick de Hesse-Cassel și a Prințesei Caroline de Nassau-Usingen.

Împreună au avut șase copii:

• Karoline Friederike Marie de Hesse-Kassel (15 august 1811 - 10 mai 1829).
• Marie Louise Charlotte de Hesse-Kassel (9 mai 1814 - 28 iulie 1895). S-a căsătorit cu Prințul Frederic Augustus de Anhalt-Dessau.
• Louise de Hesse (7 septembrie 1817- 29 septembrie 1898). S-a căsătorit cu regele Christian al IX-lea al Danemarcei.
• Frederic Wilhelm de Hesse (26 noiembrie 1820 - 14 octombrie 1884). Șeful Casei de Hesse-Kassel. S-a căsătorit prima dată cu Marea Ducesă Alexandra Nicolaevna a Rusiei, o fiică a Țarului Nicolae I al Rusiei și a Țarinei Charlotte a Prusiei și a doua oară cu Prințesa Ana a Prusiei.
• Auguste Sophie Friederike de Hesse-Kassel (30 octombrie 1823 - 17 iulie 1899. S-a căsătorit cu baronul Carl Frederik von Blixen-Finecke, Lord de Näsbyholm.
• Sophie Wilhelmine de Hesse-Kassel (18 ianuary - 20 decembrie 1827).

Prințesa Louise Charlotte

Părinți Prințul Frederic al Danemarcei și Norvegiei Sophia Frederica de Mecklenburg-Schwerin  Frați și surori Princess Juliane Sophie of Denmark[*] Ferdinand Christian al VIII-lea al Danemarcei  Căsătorită cu Landgraful Wilhelm de Hesse-Cassel Copii Karoline Friederike Marie de Hesse-Kassel Marie Louise Charlotte de Hesse-Kassel Louise, regină a Danemarcei Friedrich Wilhelm Auguste Sophie Friederike de Hesse-Kassel Sophie Wilhelmine de Hesse-Kassel

·         1821: S-a nascut Feodor Mihailovici Dostoevski, scriitor rus. 

·         1858: S-a născut Duiliu Zamfirescu, unul dintre fondatorii romanului românesc. A scris versuri, proză scurtă, piese de teatru, dar cea mai importantă contribuţie a sa la literatura română o reprezintă romanele sale din Ciclul Comăneştenilor: "Viaţa la ţară", "Tănase Scatiu", "În război", "Îndreptări", "Anna, ceea ce nu se poate" (m. 3 iunie 1922).

·         1869: S-a nascut Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei, numit, in 1990, membru post-mortem al Academiei Romane. Fiziologul roman a facut cercetari importante in domeniul medicinei. In 1921, el a publicat in premiera, in revista "Archives Internationales de Physiologie", mai multe studii care se refereau la izolarea unui hormon pancreatic cu efect hiperglicemiat pe care l-a denumit pancreina. Era vorba de insulina, hormon folosit impotriva diabetului, extras din pancreas. Cu toate acestea, senzationala sa descoperire a trecut neobservata. In 1922, medicul Fr. Grant Banting si biochimistul Ch. Herbert Best din Canada au anuntat din nou descoperirea insulinei, fiind recompensati, un an mai tarziu, cu premiul Nobel pentru fiziologie si medicina. Prioritatea fiziologului roman a fost recunoscuta abia dupa 50 de ani de la brevetarea primului procedeu de fabricare a insulinei.

·         1871: S-a nascut poetul francez Paul Valery, considerat unul dintre principalii reprezentanţi ai curentului simbolist (“Farmece”, “Cimitirul marin”, “Sufletul şi dansul”); (d.20.07.1945). Paul Ambroise Valéry (*30 octombrie 1871, Sète – †20 iulie 1945 Paris), scriitor francez, autor de poeme și eseuri, reprezentant al simbolismului tardiv în literatura franceză.

După absolvirea liceului, Valéry se înscrie în 1889 la facultatea de drept din Montpellier. În acest an publică primele sale versuri în stil simbolist în revista "Revue maritime de Marseille". În 1892 se stabilește la Paris, unde frecventează cercul de poeți grupați în jurul lui Stéphane Mallarmé, cunoaște pe scriitorul André Gide și se împrietenește cu pictorul Edgar Degas. Versurile simboliste scrise între 1889 și 1898, pe linia creațiilor lui Mallarmé și Verlaine, vor fi publicate mai târziu sub titlul "Album de vers anciens" ("Album de versuri vechi", 1921). Începând din anul 1892, face în fiecare dimineață însemnări în caietele sale, care vor fi publicate după moartea sa în 29 de volume ("Cahiers", 1957-1961), cuprinzând reflecții, eseuri, anecdote, aforisme și desene, cu tematică foarte variată, de la modele fizico-matematice la comentarii asupra vieții interioare, emoțiilor resimțite, proceselor de conștiință sau stărilor de vis.

În anii 1894-1900 lucrează ca redactor cultural în ministerul de război, apoi - până în 1922 - este secretar particular al lui Édouard Lebey, directorul agenției de informații "Havas". După Primul război mondial, Paul Valéry devine un fel de "poet oficial" al Franței, din 1924 este președinte al "Pen Clubului" francez, în 1925 este ales membru al "Academiei Franceze", în 1936 este numit președinte al comisiei de cooperare culturală pentru expoziția universală din Paris, din 1937 deține catedra de poezie la Collège de France. În cursul celui de al doilea război mondial refuză să colaboreze cu autoritățile de ocupație germane și este îndepărtat din funcția de administrator al centrului universitar din Nisa. Paul Valéry moare la 20 iulie 1945 în Paris.

În scrierile sale teoretice, Valéry pornește de la ideea unei realități autonome a limbajului literar, se confruntă cu problema conștiinței artistice și își mărturisește îngrijorarea cu privire la perenitatea civilizației, viitorul libertății spirituale și retroacțiunea progresului asupra omului. Renumele său literar provine totuși, în cea mai mare măsură, din opera sa poetică, în care - sub influența lui Stéphane Mallarmé - predomină măiestria formală și mai puțin sensul inspirației artistice, folosind alegoria în exprimarea conflictului permanent dintre intelect și simțământ. Valéry dezvoltă teoria semnificației multiple a poeziei: "Versurile mele au sensul care li se dă în momentul lecturii. Ar fi o mare greșeală - care ar contrazice esența poeziei - să se afirme că fiecare poezie corespunde unei anumite intenții reale și unice a autorului"

Opera poetică

• "La jeune parque", 1917
• "Album des vers anciens", 1920
• "Le cimetière marin", 1920
• "Charmes", 1922

Eseuri și proză literară

• "Introduction à la méthode de Léonard de Vinci", 1895
• "La soirée avec monsieur Teste", 1896
• "Eupalinos ou l'architecte", 1923
• "L'âme et la dance", 1923
• "Variétés", 1924-1944
• "Regards sur le monde actuel", 1931
• "L'idée fixe", 1932
• "Mauvaises pensées et autres", [[194
• "Tel quel", 1941-1943
• "Cahiers", postum 1957-1961

Paul Valéry

Căsătorit cu Jeannie Valéry[*]  Copii Agathe Rouart-Valéry[*]

* 1882: William Frederick "Bull" Halsey, Jr. (n. 30 octombrie 1882 – d. 16 august 1959) a fost un amiral american, unul dintre principalii comandanți ai Marinei Militare Americane din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. El a comandat Zona Pacificului de Sud în prima perioadă a Războiului din Pacific împotriva japonezilor. Mai târziu a fost numit la comanda Flotei a 3-a.

William Frederick Halsey, Jr.

Amiralul William "Bull" Halsey

·         1885: S-a nascut  la Hailey, Idaho, SUA  poetul Ezra Weston Loomis Pound (d. 1 noiembrie 1972 in  Veneția, Italia), reprezentant de marcă al modernismului literar al secolului XX.
* 1893: Dumitru Dron (n. 30 octombrie 1893, Cucioaia, Telenești - d. 22 februarie 1977, Simeria, Județul Hunedoara, România) a fost un deputat în Sfatul Țării. Mandat între 7 februarie 1918 și 27 noiembrie 1918. Membru al comisiei bugetare.
Dumitru Dron a obținut studii elementare în satul de baștină Cucioaia. A studiat ulterior la gimnaziul din Bălți împreună cu Anton Crihan și Dimitrie Cărăuș, unicii români băștinași, care au studiat la această instituție. În anul 1911 a fost admis la facultatea de matematică a Universității Novorossisk din Odesa. În anul 1914 este îndreptat pe frontul românesc, unde a luptat ca soldat al armatei țariste. În anul 1916, folosindu-se de întreruperile dintre lupte, absolvă Institutul Politehnic din București, facultatea de construcții. În anul 1917 participă la organizarea Comitetului moldovenesc al soldaților frontului. În luna octombrie al anului 1917 participă la lucrările congresului soldaților moldoveni. Uniunea Social- democrată îl înaintezează deputat în Parlamentul basarabean "Sfatul Țării". La 28 iunie 1940 se evacuează la Iași, lucrează în transportul feroviar. După 22 iunie 1941 este mobilizat la restaurarea căii ferate Iași-Ungheni-Chișinău. Din anul 1944 locuiește la Sibiu, unde este devansat în serviciu din funcția de inspector în cea de stagiar. Lucrează până la pensionare (1953) în Simeria. Dumitru Dron a fost căsătorit cu Elena Gonța (Dron)- prima femeie inginer din România, originară din Puțintei, Orhei. A avut 3 copii: Andrei, Tatiana și Eugenia. Este înmormântat în cavoul familial la Simeria.
* 1895: Maria Kuncewiczowa (n. 30 octombrie 1895, Samara, Imperiul Rus - d. 15 iulie 1989, Kazimierz Dolny) a fost o scriitoare și nuvelistă poloneză.

Kuncewiczowa a studiat filologia franceză la Nancy, iar pe cea polonă la Cracovia și Varșovia. Anii celui de-al Doilea Război Mondial i-a petrecut în Franța și Anglia. În 1956, s-a strămutat în SUA, unde în anii 1963-1971 a predat literatura polonă la Universitatea din Chicago. În anul 1982, Universitatea Marie Curie-Skłodowska din Lublin i-a acordat titlul de doctor honoris causa.

Romane

• Twarz mężczyzny, (1928)
• Cudzoziemka, (1936)
• Dni powszednie państwa Kowalskich (primul roman radiofonic), (1938)
• Kowalscy się odnaleźli, (1938)
• Zmowa nieobecnych, (1946)
• Leśnik, (1952)
• Gaj oliwny, (1961)
• Tristan 1946, (1967)

Volume de povestiri

• Przymierze z dzieckiem, (1999)
• Dwa księżyce, (1933)
• Przyjaciele ludzkości, (1939)
• Serce kraju, (1939)
• Zagranica, (1939)
• W domu i w Polsce, (1939)
• Serce kraju, (1939)
• Nowele i Bruliony prozatorskie, (1985)

Eseistică

• Dyliżans warszawski, (1935)
• Miasto Heroda. Notatki Palestyńskie, (1939)
• Odkrycie Patusanu, (1958)
• Don Kichot i niańki, (1965)
• Fantasia alla Pollacca, (1979)
• Rozmowy z Marią Kuncewiczową, (1983)
• Przeźrocza. Notatki włoskie, (1985)

* 1900: Goldie Steinberg (n. 30 octombrie 1900, Chișinău - d. 16 august 2015, Manhattan) a fost a șasea cea mai longevivă persoană în viață din lume (având o vârstă de 114 ani și 290 zile) și a doua cea mai longevivă persoană în viață din Statele Unite, după Susannah Mushatt Jones. Ea este cea mai longevivă persoană născută vreodată în Moldova și cea mai longevivă persoană de etnie evreiască din lume

Goldie Steinberg s-a născut în Chișinău, Basarabia, Imperiul Rus (astăzi în Republica Moldova), fiind unul din cei opt copii ai lui Chazkel și Devorah Gurfinkel.^[2] În 1923, împreună cu familia sa a emigrat în Statele Unite. În 1932 s-a căsătorit cu Philip Steinberg. Soțul său, care a lucrat ca bijutier pe Fulton Street, a murit în 1967.

Către cea de a 113-a aniversare a sa, Goldie Steinberg, avea doi copii: un fiu (n. 1935) și o fiică (n. 1942),^[3][4] patru nepoți și șapte strănepoți. În ultima perioadă a trăit în Long Beach, New York, Statele Unite.

Părinți	Chazkel și Devorah Gurfinkel
Căsătorită cu	Phillip Steinberg (1932-1967)
Copii	2

* 1904: Sergio Amidei (n. 30 octombrie 1904 – d. 14 aprilie 1981) a fost un scenarist italian și o figură importantă în neorealismul cinematografic italian.

Amidei s-a născut în Trieste. El a lucrat cu regizori italieni renumiți precum Roberto Rossellini și Vittorio De Sica. A fost nominalizat la patru premii Oscar: în 1946 pentru Roma, oraș deschis, în 1947 pentru Sciuscià, în 1949 pentru Paisà și în 1961 pentru Il generale della Rovere. În 1963 a fost membru al juriului la Festivalul Internațional de Film de la Moscova,^[1] făcând parte din jurul aceluiași festival și în 1975.^[2]

A murit la Roma.

Filmografie:

• Don Bosco (1935)
• Pietro Micca (1938)
• Jealousy (1942)
• Don Cesare di Bazan (1942)
• The Queen of Navarre (1942)
• Sad Loves (1943)
• Pact with the Devil (1950)

Sergio Amidei

·         1906: S-a nascut Giuseppe Farina, pilot italian in Formula 1. 
* 1906: Andrei Nicolaevici Tihonov (n. 17/30 octombrie 1906,^[1][2] Gagarin[*], Imperiul Rus – d. 7 noiembrie 1993,^[1] Moscova, Rusia^[3]) a fost un academician sovietic, matematician și geofizician, specialist în matematica numerică și de calcul, profesor, șef de catedră și decan la Universitatea Lomonosov din Moscova, de două ori erou al Muncii socialiste (1953, 1986).

Andrei Tihonov

·         1911: S-a nascut Ruth Hussey, actrita americanca. 

·         1921 - S–a născut juristul Paul Mircea Cosmovici, membru al Academiei Române, director onorific al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române.

·         1930 - S–a născut actorul Vasile Ichim (Teatrul Odeon) (filme: “Cerul n–are gratii”, “Probă de microfon”).

·         1932: S-a nascut Louis Malle, regizor francez, reprezentant al Noului Val in cinematograful francez din anii 60 („Amanţii”, „Zazie în metrou”); (d.24.11.1995).
* 1932: Georgs Andrejevs (n. 30 octombrie 1932) este un om politic leton, membru al Parlamentului European în perioada 2004-2009 din partea Letoniei.

Georgs Andrejevs

·         1936: S-a nascut Polina Astakhova, gimnasta sovietica, de cinci ori medaliata cu aur la Olimpiada. 

·         1937: S-a nascut regizorul francez de film Claude Lelouch. Claude Lelouch (n. 30 octombrie 1937, Paris), regizor francez, scenarist, actor și producător. S-a născut la Paris dintr-o familie de evrei de origine algeriană.
Primul contact cu camera l-a avut la vârsta adolescenței, cand a primit de la tatăl său o cameră de filmat. Și-a început cariera cu reportaje, începând cu o zi obișnuită în fostul URSS, material pe care l-a filmat având camera ascunsă sub haină. A filmat și evenimente sportive, dintre care Tourul Franței. La debutul său regizoral, criticile nu au fost deloc favorabile, unele voci susținând chiar ca "puteți uita acest nume, oricum este ultima oară când îl auziți".

Însă musicalul "Uns et les Autres" a fost considerat o adevărată capodoperă, iar Lelouch a devenit foarte bine cunoscut pentru dialogurile sale foarte bine construite. A fost arestat chiar pentru ca în una dintre scenele de acțiune din pelicula "C'était un rendez-vous", autoturismul implicat în urmărire a depășit viteza legală de circulație pe străzile Parisului.

Prima parte din recenta sa trilogie, "Le Genre Humain" a avut critici foarte bune. A colaborat pentru muzica filmelor sale cu Francis Lai, iar pentru una dintre coloanele sonore există chiar 300 de variante editate. Are șapte copii și recent s-a despărțit de soția sa.

Filmografie:

• Le Propre de l'homme (1960)
• L'Amour avec des si (1962)
• La Femme spectacle (1963)
• Une fille et des fusils (1964)
• Les Grands Moments (1965)
• Pour Un Maillot Jaune (1965)
• Un bărbat și o femeie - Un homme et une femme (1966)
• Vivre pour vivre (1967)
• La Vie, l'amour, la mort (1968)
• 13 jours en France (1968)
• Un Homme qui me plaît (1969)
• Le Voyou (1970)
• Smic, Smac, Smoc (1971)
• L'aventure c'est l'aventure (1972)
• La bonne année (1973)
• Visions of Eight (1973)
• Mariage (1974)
• Toute une vie (1974)
• Le Bon et les méchants (1975)
• Le Chat et la souris (1975)
• C'était un rendez-vous (1976)
• Si c'était à refaire (1976)
• Alt bărbat, altă femeie - Un autre homme, une autre chance (1977)
• Robert et Robert (1978)
• À nous deux (1979)
• Les Uns et les Autres (1981)
• Édith et Marcel (1982)
• Viva la vie (1983)
• Partir, revenir (1984)
• Attention bandits! (1986)
• Un homme et une femme : vingt ans déjà (1986)
• Itinéraire d'un enfant gâté (1988)
• Il y a des jours... et des lunes (1989)
• La Belle Histoire (1992)
• Tout ça... pour ça ! (1992)
• Les Misérables (1995)
• Lumière et compagnie (1995)
• Hommes, femmes, mode d'emploi (1996)
• Hasards ou coïncidences (1997)
• Une pour toutes (1999)
• And now... Ladies and Gentlemen (2001)
• 11'9''01 September 11 (2002; segmentul "France")
• Les Parisiens (2004)
• Le Courage d'aimer (2005)
• Roman de Gare (2007; ca "Hervé Picard", un pseudonim)
• Ces amours là (2010)
• D'un film à l'autre (2011)
• Salaud, on t'aime ! (2014)
• Un plus une (2015)

Claude Lelouch

Căsătorit cu Christine Lelouch[*] (din 1967) Alessandra Martines[*] (1993–2009) Marie-Sophie L.[*] Q71314286[*]  Număr de copii 5  Copii Sarah Lelouch[*] Salomé Lelouch[*]

·         1939: S-a nascut Grace Slick, solist in Jefferson Airplane. 

·         1939 - S-a născut Eddie Holland, compozitor şi cântăreţ american.

·         1941: Theodor Wolfgang Hänsch, fizician german

·         1941 - S-a născut Otis Williams (Miles), cântăreţ american.

·         1943: Horia Scutaru-Ungureanu, fizician român

·         1944 - S–a născut compozitorul de muzică uşoară Marcel Dragomir.

·         1946 - S-a născut Chris Slade, baterist britanic (Manfred Mann's Earthband, Uriah Heep).
* 1946: Gerhard „Gerry“ Neef (n. 30 octombrie 1946 - d. 23 februarie 2010, Nürnberg) a fost un fotbalist german.

·         1947 - S-a născut Timothy B. Schmit, basist şi vocalist american (Poco, Eagles).

·         1951: S-a nascut Harry Hamlin, actor american.

·         1954: Mihai Măniuțiu, regizor de teatru, prozator și eseist român

* 1954: Mario Testino OBE (n. 30 octombrie 1954) este un fotograf peruvian de modă și portrete. Munca sa a apărut, la nivel internațional, în reviste precum Vogue, V Magazine, Vanity Fair si GQ. El a creat, de asemenea, imagini pentru branduri, cum ar fi Gucci, Burberry, Versace, Michael Kors, Chanel, Estee Lauder și Lancôme. Alături de practica sa ca fotograf, Testino a lucrat ca director de creație, editor invitat, fondator de muzeu, colecționar de artă/colaborator și antreprenor.

În 2007, el a înființat MARIOTESTINO+, care privește direcția creativă, direcția de artă, strategie de brand, design grafic, producția de film și fotografii, mass-media digitale și sociale, dezvoltarea de produse, cărți, expoziții, licențiere și parteneriate.

Aaron Hicklin de la publicația The Observer l-a descris ca fiind „Cel mai prolific fotograf comercial de revistă și modă din lume”.

Este puțin cunoscut, cu toate acestea, Testino este foarte caritabil; Testino are o fundație în Peru pentru tinerii artiști.

Testino s-a născut și a crescut în Lima, într-o familie catolică tradițională din clasa de mijloc. El a fost cel mai mare dintre cei șase copii și este de origine irlandeză, spaniolă și italiană. A urmat școala catolică „Santa Maria Marianistas”. În copilărie și-a dorit să fie preot. Testino a studiat economia la „Universidad del Pacifico”, dreptul la „Pontificia Universidad Catolica del Peru” și afaceri internaționale la „University of San Diego”.

În 1976 a plecat la Londra pentru a studia fotografia după abandonarea studiilor sale de economie, drept și afaceri internaționale.^[6] A fost în timpul uceniciei sale la studiourile lui John Vickers și Paul Nugent când a făcut primele sale încercări ca fotograf. Locuia într-un etaj neconvertit al unui spital, pentru a face rost de bani a lucrat ca ospătar.^[7] Pentru a atrage atenția fotografilor, a avut părul vopsit în culoarea roz.^[8] A găsit inspirația în munca fotografului britanic de celebrități, Cecil Beaton.^[9] Londra a fost un oraș care i-a permis să se dezvolte în mod expres, fără să simtă restricțiile care îi erau impuse în Peru.^[10] La începutul anilor 1990, Testino a găsit inspirația în copilăria lui petrecută în Peru și la verile de adolescent din Brazilia.^[11] Acestea l-au ajutat să-și modeleze limbajul fotografic.

Lucrările lui au apărut pentru prima dată în revista Vogue, în 1983.

Testino a devenit unul dintre cei mai recunoscuți și celebrați fotografi din industria modei. A documentat subiecte ce au implicat celebrități, muzicieni, supermodele și artiști precum și subiecte întâlnite de-a lungul călătoriilor acestuia. Munca sa a devenit vizibilă în publicațiile de renume precum Vogue, V Magazine, Vanity Fair, GQ, LOVE, Allure și VMan. Au fost publicate 18 expoziții și cărți bazate pe munca sa. Unele dintre cele mai recunoscute opere ale lui Testino derivă din portretele sale regale, cea mai cunoscută fiind seria de poze cu Prințesa Diana, în 1997.^[13] Testino a fost de asemenea fotograful principal în realizarea portretelor Ducelui și Ducesei de Cambridge, cu ocazia logodnei acestora din decembrie 2010. ^[14] Pe 25 iulie, 2015, a realizat fotografiile Familiei Regale Britanice, după botezul Prințesei Charlotte. Colaborarea fotografului cu Tom Ford și stilistul de modă, Carine Roitfeld pentru campaniile provocative din anii 1990, este creditată ca fiind cea care a condus la renașterea casei de modă, Gucci. Editorul șef de la The Observer a declarat că Testino este ”cel mai prolific fotograf de modă din lume.” ^[15] Este considerat ca fiind cel care le-a propulsat cariera topmodelelor Kate Moss și Gisele Bündchen.

În ianuarie, 2018, Testino a fost acuzat de hărțuire sexuală de către 13 asistenți bărbați. Modelele Roman Barrett, Jason Fedele and Ryan Locke au făcut plângeri cu privire la comportamentul fotografului în timpul campaniilor din anii 1990. ^[28] Mai multe acuzații împotriva acestuia au ieșit la suprafață pe 3 martie 2018. 4 din 5 acuzații au descris incidente ce au avut loc în timpul și după anul 2010. Testino a negat acuzațiile. Numărul persoanelor care l-au acuzat public de hărțuire sexuală s-a ridicat la 18.

Mario Testino

·         1958 - S–a născut actorul, producătorul şi scenaristul american Kevin Pollak.
* 1959: Ana Barbu (n. 30 octombrie 1959, Temeleuți, Florești – d. 18 mai 2015, Chișinău) a fost o cântăreață de muzică populară, romanțe și de estradă din Republica Moldova. A fost cunoscută mai ales pentru piesa „Flori de liliac”, care era ca o carte de vizită a sa. Artist al Poporului Republica Moldova (10.10.2011)^[1]

Ana Barbu este mama cântăreței Natalia Barbu, care în 2007 a reprezentat Republica Moldova la Eurovision.

Prima oară Ana Barbu a evoluat pe scenă în clasa a treia la școala medie. La sărbătorirea zilei de 8 martie, ea a interpretat cîntecul Sofiei Rotaru „Orașul meu”. După aceasta a început să interpreteze cîntece populare din repertoriul Mariei Drăgan și al lui Nicolae Sulac.

La Bălți a absolvit Colegiul de Muzică, specialitatea canto academic. După absolvire, a venit la audiție la Veronica Garștea și a fost angajată în Capela Corală Academică „Doina”. Cîntăreața a început să-și caute calea sa în creație: inițial ea a visat să devină cîntăreață de operă, însă mai tîrziu s-a implicat în muzica populară și de estradă.

În 1993 se mută cu traiul la Chișinău, unde a apărut pentru prima dată pe scena profesionistă. În 1993 a fost angajată în orchestra de muzica populara „Fluieraș”, sub conducerea lui Serghei Lunchevici, iar mai tîrziu a trecut în ansamblul „Mugurel”, ca apoi să fie solistă a Orchestrei de Muzică Populară a Ministerului Afacerilor Interne, primind și gradul de căpitan în poliție.

A concertat activ în Republica Moldova, Canada și alte țări. A primit titlul de Artistă Emerită a Republicii Moldova.^[2]

S-a stins din viață în dimineața zilei de 18 mai 2015, la vârsta de 55 de ani, în urma unei scleroze amiotrofice.^[3] La moartea sa, corpul neînsuflețit al său a fost depus la biserica Sfânta Teodora de la Sihla, apoi la la Palatul Național „Nicolae Sulac”, după care interpreta a fost înmormântată la cimitirul din Stăuceni, așa cum și-a dorit, la înmormântare cealaltă fiică a ei din SUA nu a fost prezentă

Ana Barbu

* 1959: Marius Bațu (n. 30 octombrie 1959, Constanța) este un interpret român de muzică folk care s-a remarcat în lumea muzicii românești în 1977, anul în care a înființat, alături de Eugen Baboi, grupul Poesis. În perioada 1982-1985 activitatea sa s-a învârtit în jurul „Cenaclului Flacăra”, iar în 1994, după o perioadă de 8 ani petrecută în Germania, a revenit în România și a reluat activitatea grupului Poesis, lansând în 1996 albumul Cântec Șoptit.^[2]

A urmat o colaborare cu formația Holograf la spectacole și albume precum: 69% Unpluged, Supersonic, Undeva departe și Holografica, susținând partitura de chitară acustică și backing vocal. În aceeași perioadă, îl regăsim alături de nume mari ale muzicii românești precum Ducu Bertzi pe albumele „Dor de ducă”, „Sufletul meu” și „Poveste de iarnă”; Mircea Vintilă - albumul „Madama de pică”, Ovidiu Lipan Țăndărică - „Renașterea”, Dinu Olărașu - „Vis-a-vis”, Stepan Project - „Sensul vieții”, Compact - „5.Compact”.

În luna iunie a anului 2001 Marius Bațu este cooptat în grupul Pasărea Colibri, formație alături de care lansează albumul „Încă 2000 de ani” și se remarcă prin melodii ca „Elegie”, „2000 de ani” și „Cântec șoptit”. După perioada Pasărea Colibri a participat la diverse spectacole alături de Ducu Bertzi, Florian Pitiș și alți artiști.^[3]

La sfârșitul anului 2007, după o pauză de mai bine de 10 ani și la 30 de ani de la înființarea grupului, Marius Bațu și Eugen Baboi s-au reunit în fața publicului românesc și au lansat un nou produs marca Poesis, albumul „Babilon”

* 1959: Glenn Ingvar Hysén (n. 30 octombrie 1959) este un fost fotbalist suedez. A jucat la cluburi din Olanda, Italia și Anglia, având și 68 de convocări la echipa națională de fotbal a Suediei.

·         1960: S-a nascut Diego Armando Maradona, fotbalist argentinian. A jucat pentru cluburile argentiniene Cebollitas, Argentinos Juniors, Boca Juniors, dar si pentru Barcelona si Sevilla din Spania si Napoli din Italia, in cele 840 de meciuri disputate inscriind 345 de goluri. A fost prezent in 91 de partide ale echipei nationale pentru care a marcat 34 de goluri. Maradona si-a facut debutul la 15 ani, iar pina in 1981 a jucat pentru echipa Argentinos. S-a transferat apoi la Boca Juniors cu care a castigat primul sau titlu de campion. In echipa nationala a fost selectionat la 16 ani, doi ani mai tarziu disputand finala si castingand Cupa Mondiala la Tineret, dupa un meci impotriva URSS. In 1982 s-a transferat la FC Barcelona, dar a devenit cu adevarat un star cat timp a jucat la Napoli, unde a castigat cam toate titlurile care se puteau. Pentru Maradona a urmat apoi declinul, sportivul fiind implicat in diverse scandaluri, indeosebi cele legate de consumul de droguri.  In 1992 a plecat de la Napoli si a mai activat pentru perioade scurte la Sevilla si cateva cluburi argentiniene, pentru ca in data de 30 octombrie 1997 sa se retraga din activitate.

·         1961: Dan Horațiu Buzatu, politician roman

·         1962 - S-a născut Geoff Beauchamp, chitarist britanic (Eight Wonder).
* 1964: Alexandru Vegh (n. 30 octombrie 1964) este un senator român, ales în 2012.
* 1970: Salvatore "Tory" Belleci (n. 30 octombrie 1970 în Monterey, California) este un creator de filme și modele. Este cel mai bine cunoscut pentru rolul său în emisiunea MythBusters. De asemenea el a lucrat cu Industrial Light and Magic pentru filme ca Războiul Stelelor - Amenințarea Fantomei și Războiul Stelelor - Atacul Clonelor. Navele de război ale Federației sunt produse de Tory. El a terminat San Francisco State University. Tory a mai lucrat la trilogia Matrix, Van Helsing, Peter Pan, Starship Troopers, Galaxy Quest și Bicentennial Man ^[1].

Unul dintre filmele create de el a apărut pe Sci-Fi Channel și la festivalul de film Slamdance.

De obicei este considerat de colegii lui Kari Byron și Grant Imahara că este mai diabolic și, de aceea, el este cel care testează părțile mai periculoase ale unor mituri. Acestea includ testarea mitului Steagul roșu unui Taur, testarea mitului cum că limba omului se lipește instant de un stâlp înghețat în Episodul Special: Zăpada și mitul "poți să stai sub apă pentru o oră respirând printr-un tub" (în Ninja Movie Myths 2). Una din cascadoriile mai populare, arătată de mai multe ori, a fost încercarea de a sări cu bicileta peste un vagon de jucărie, aterizând în față. Ca rezultat, el este des implicat în accidente minore dar, până în prezent, nu a suferit nici o rană serioasă

Tory Belleci

* 1971: Anca Puiu (n. 30 octombrie 1971) este o producătoare de film din România.

Este căsătorită cu Cristi Puiu din 1998. Împreună cu Cristi are 3 copii - Smaranda, Ileana și Zoe.

În anul 2004 a fondat cu Cristi Puiu și Alex Munteanu casa de producție cinematografică Mandragora.

Începînd din 2004 a lucrat la producția multor filme care au consacrat succesul noului val al cinematografiei românești. Printre acestea se numără și:

• 2005 - Moartea domnului Lăzărescu, regia Cristi Puiu ^[1]
• 2008 - Francesca, regia Marian Crișan^[2])
• 2009 - (r. Bobby Păunescu, 2009),
• 2010 - Morgen, regia Marian Crișan,^[3]
• 2010 - Metrobranding, regia Ana Vlad si Adi Voicu,^[4]
• 2010 - Victoria, regia Ana Vlad si Adi Voicu, ^[5]
• 2010 - Adulter, regia Peter Kerek^[6]
• 2010 - Aurora, regia Cristi Puiu
• 2010 - Rocker, regia Marian Crișan^[7]
• 2012 - Wonderland, regia Peter Kerek^[8]
• 2012 - Fotografii de familie, regia Andrei Cohn^[9]
• 2013 - Songs for a museum, regia Eliza Zdru^[10]
• 2014 - Viktoria, regia Maya Vitkova^[11]

* 1973: Adam Joseph Copeland (n. 30 octombrie 1973) este un actor canadian si un fost wrestler profesionist cunoscut în ring sub numele de Edge. În prezent activează în WWE sub un contract de Legende.

Copeland s-a remarcat în wrestling făcând echipă cu bunul său prieten din realitate Christian. Este un wrestler cu un palmares impresionant, reușind să câștige în WWE 12 titluri de campion pe echipe.

* 1978: Rodica Lazăr (n. 30 octombrie 1978, Onești) este o actriță română.

Prima piesă de teatru în care a jucat este Nota zero la purtare de Octavian Sava și Virgil Stoenescu (la Casa de cultură din Onești).^[1] A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București la clasa profesorului Gelu Colceag.

Filmografie:

• Binecuvântată fii, închisoare (2002)
• Amen. (2002) - Rachel
• Accords et à cris (2002) - Standardiste
• Une place parmi les vivants (2003)
• Sex Traffic (2004) - Ofițerul
• Moartea domnului Lăzărescu (2005) - Rezident
• Mafalda de Savoia - Curajul unei prințese (2006)
• Tinerețe fără tinerețe (2007)
• Îngerașii (2008) - Tereza
• Copilăria lui Icar (2009)
• Aniela (2009) - Josephine Tannerie
• Principii de viață (2010)
• Puzzle pentru orbi (2013) - Ana
• My Baby (2013)
• Carmen (2013) - Mariana
• Kowalski (2014) - Natalia
• Ramona (scurtmetraj, film mut, 2015) - Ema^[2]
• Orizont (2015) - Andra^[3]
• Live (2015) - Ema
• Doar cu buletinul la Paris (2015)
• Valea Mută (miniserial TV, 2016) - Elena (4 episoade, 2016)^[4]
• Ultima zi (2016) - Mica
• Hawaii (2017)
• La Gomera (2019)

La Teatrul Bulandra a interpretat:

• Carusel - ca Doamna Muskat, Comisarul. Adaptare de Andrei Șerban și Daniela Dima după piesa Liliom de Ferenc Molnar și filmul cu același titlu de Fritz Lang^[6][7]
• Regele Lear Piesă de teatru de William Shakespeare; - ca Edmund^[8]
• Cealaltă moarte a Ioanei d'Arc de Stefan Tsanev - ca Ioana
• Îmblânzirea scorpiei de William Shakespeare - Catarina
• Noaptea asasinilor de J.Triana - ca Beba
• Oferta de serviciu de Lia Bugnar - ca Maria
• Roberto Zucco de Bernard-Marie Koltès - ca Puștoaica
• Crimă și pedeapsă, după Feodor Dostoievski - ca Sonia și Aliona
• Anatomy Titus Fall of Rome A Shakespeare Commentary de Heiner Müller - ca Quintus

* 1979: Bogdan Constantin Buhuș (n. 30 octombrie 1979, Bârlad, Județul Vaslui) este un fost jucător de fotbal român cunoscut pentru activitatea de la clubul FC Vaslui, fiind pentru o perioadă de timp căpitan al echipei, și singurul jucător care a jucat în fiecare sezon la FC Vaslui, de la promovarea acesteia în primul eșalon românesc, cu excepția sezonului în care s-a transferat la U Cluj.
* 1981: Lavinia-Corina Abu-Amra (n. 30 octombrie 1981) este un deputat român, ales în 2016 pe listele USR. Lavinia-Corina Abu-Amra este membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Statele Unite Mexicane, Regatul Hașemit al Iordaniei și Republica Senegal.
* 1981: Gianna Jun (n.30 octombrie 1981) este o actriță sud-coreeană, cunoscută pentru rolurile din filmele: My Sassy Girl, Windstruck sau Il Mare.

Gianna Jun născută sub numele de Wang Jun s-a născut la Seul, Coreea de Sud pe 30 octombrie 1981.

La vârsta de 16 ani a jucat în filmul White Valentine (1999). În anul 2000 a urmat rolul din filmul Il Mare care s-a dovedit un succes. Însă celebritatea avea s-o dobândească în filmul My Sassy Girl (2001).

În 2004 colaborează cu același regizor, Kwak Jae-Yong, la filmul Windstruck care a devenit cel mai popular film coreean în Japonia.

În 2006 a apărut în filmul "Daisy", iar în 2008 în filmul "A Man Who Was Superman". Ji Hyun a lucrat îndeaproape cu CJ Entertainment, la Windstruck, The Uninvited, și la A Man Who Was Superman. În 2009, și-a făcut debutul în film în limba engleză, când ea a jucat rolul lui Saya în Blood: The Last Vampire, care a fost filmat în China și Argentina în martie 2007.

Cel mai recent film în care a evoluat este thrilerul In Berlin în regia lui Ryu Seung-wan.

Gianna Jun

* 1981: Ivana Marie Trump (/iˈvɑːŋkə/ ; n. 30 octombrie 1981) este o femeie de afaceri și fost fotomodel american, care este în acest moment asistentă a Președintelui Donald Trump. Ea este fiica președintelui și a primei sale soții, fostul model Ivana Trump.

Trump a fost vicepreședinte executiv al companiei tatălui său - The Trump Organization - și a servit drept consilier în consiliul emisiunii tatălui său The Apprentice.^[1] S-a mutat la Washington, D.C. în ianuarie 2017, după ce soțul ei, Jared Kushner, a fost numit în funcția de consilier principal al președintelui Statelor Unite de către tatăl ei.

Începând cu sfârșitul lunii martie 2017, Trump a început să lucreze în administrația tatălui ei ca asistentă a președintelui.

Ivanka Trump

Părinți Donald Trump Ivana Trump Frați și surori Tiffany Trump Eric Trump Donald Trump Jr. Barron William Trump[*]  Căsătorită cu Jared Kushner (c. 2009) Număr de copii 3

* 1982: Alin Coțan (născut 30 octombrie 1982 în Timișoara) este un fotbalist român care joacă pentru CS Chimia Brazi.
* 1984:  Gabriel Petrea (n. 30 octombrie 1984) este un deputat român, ales în 2016.
* 1986: Thomas Morgenstern (n. 30 octombrie 1986 în Spittal an der Drau) este un săritor cu schiurile austriac. Este dublu campion olimpic la Jocurile Olimpice de iarnă din 2006 de la Torino, în competiția individuală pe trambulina mare și cu echipa, câștigător al Marelui Glob de Cristal al Cupei Mondiale în sezonul 2007-2008 și câștigător al Turneului celor Patru Trambuline în 2011.
* 1993: Rareș Cucui (n. 30 octombrie 1993, Târnăveni, România) este un fotbalist român aflat sub contract cu U Cluj.
* 2000: Ovidiu Horșia (n. 30 octombrie 2000,^[1] Târgu Mureș, România) este un fotbalist din România care joacă la CSM Politehnica Iași