MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 12 NOIEMBRIE 2020
PARTEA A TREIA - ARTE
ARTE 12 Noiembrie
INVITAȚIE LA OPERĂ 12 Noiembrie
Cneazul Igor de Borodin
Biografie Alexander Borodin
Alexandr Porfirievici Borodin[11] (n. 12 noiembrie 1833 – d. 27 februarie 1887) a fost un compozitor, chimist și medic rus de origine georgiană. Alături de Balakirev, Rimski-Korsakov, Musorgski și Cui, Borodin a făcut parte, din așa-numitul "Grup al celor Cinci", care a stat la bazele școlii muzicale naționale ruse, din cea de-a doua jumătate a secolului XIX.[12][13][14] Este cunoscut în special pentru simfoniile sale, cele două cvartete de coarde, poemul simfonic Stepele din Asia Centralăși opera Cneazul Igor.
A fost un militant pentru drepturile femeilor și a spirijinit drepturile acestora la educație în Rusia, fiind fondatorul Școlii de Medicină pentru Femei din Sankt Petersburg.
Borodin s-a născut în Sankt Petersburg ca fiul nelegitim al unui nobil georgian, Luka Gedevanishvili, și al Evdokia Konstantinovna Antonova, o tânără rusoaică în vârstă de 24 de ani. A fost înregistrat ca fiul unuia dintre iobagii lui Luka, Porfiry Borodin.[15] Când era copil Borodin a primit o educație bună, inclusiv lecții de pian. În 1850 a început să studieze la Academia de Medicină-Chirurgie din Sankt Petersburg, unde mai târziu a lucrat și predat Ivan Pavlov, și a început o carieră în chimie. La absolvire a lucrat timp de un an ca și chirurg într-un spital militar după care a mers la studii avansate timp de trei ani în Europa Occidentală.
În 1862 Borodin a revenit în Sankt Petersburg pentru a obține postul de chimist la Academia de Medicină-Chirurgie și a petrecut restul carierei sale științifice lucrând în cercetare, predând și urmărind educația celorlalți.[16] În cele din urmă a reușit să înființeze cursuri medicale pentru femei (în 1872).
A început să ia lecții de compoziție în 1862 de la Mili Balakirev. În 1863 s-a căsătorit cu Ekaterina Protopopova, o pianistă, și au avut cel puțin un copil, pe nume Gania.[17] Muzica a rămas pentru Borodin o ocupația secundară pe lângă cea de chimist și medic. A avut aproape toată viața probleme de sănătate, învingând holera și câteva atacuri de cord minore. A murit subit în timpul unui bal de la Academie la vârsta de 53 de ani și a fost înmormântat în Cimitirul Tikhvin al Mănăstirii Alexandr Nevsky Lavra din Sankt Petersburg
În activitatea sa de chimist Borodin a devenit foarte respectat, fiind apreciat în special pentru cercetările sale în domeniul aldehidelor.[18] Între 1859 și 1862 Borodin a susținut un postdoctorat în Heidelberg. A lucrat în laboratorul lui Emil Erlenmeyer unde a lucrat cu derivații benzenului. A petrecut o perioadă și la Pisa unde a lucrat cu halogeni organici. Un experiment publicat în 1862 descrie prima substituție nucleofilă a clorului și fluorului din clorura de benzoil.[19] O reacție înrudită cunoscută în Occident sub numele de Reacția Hunsdiecker publicată în 1939 de frații Hunsdiecker a fost promovată în Uniunea Sovietică sub numele de Reacția Borodin. A publicat lucrări de cercetare între 1864 și 1869 care se aflau în concurență cu cele ale chimistului Friedrich August Kekulé von Stradonitz.
Borodin este co-creditat pentru descoperirea Reacției Aldol împreună cu Charles-Adolphe Wurtz. În 1872 a anunțat Societății de Chimie din Rusia descoperirea unui nou produs din reacțiile aldehidelor cu proprietății asemănătoare cu cele ale alcoolului. A publicat ultimul său studiu de cercetare în 1875 despre reacția amidelor iar ultima sa publicație era cu privire la o metodă de indentificare a ureei din urina animalelor.
Opera și lucrările orchestrale
Borodin l-a cunoscut pe Mili Balakirev în 1862. Când se afla sub tutelajul lui Balakirev a început să lucreze la Simfonia nr. 1 în Mi bemol major, care a avut premiera în 1869 sub bagheta lui Balakirev. În același an Borodin a început să lucreze la Simfonia nr. 2 în Si minor care nu a înregistrat un succes deosebit la premiera sa din 1877 sub bagheta lui Eduard Nápravník dar cu câteva re-orchestrări minore a avut parte de o interpretare de succes în 1879 sub bagheta lui Rimski-Korsakov. În 1880 a compus celebrul poem simfonic Stepele din Asia Centrală. Doi ani mai târziu a început să lucreze la a treia simfonie dar care a rămas neterminată la momentul morții sale. Două părți din această lucrare au fost ulterior terminată și orchestrată de Alexandr Glazunov.
În 1868 Borodin a abandonat lucrul la Simfonia nr. 2 pentru a lucra la opera Cneazul Igor care este considerată cea mai semnificativă lucrare a sa și una dintre cele mai importante opere istorice ruse. Conține Dansurile Polovțiene, frecvent interpretate separat în sălile de concert și este poate cea mai cunoscută compoziție a lui Borodin. Opera (ca și alte câteva lucrări) a rămas neterminată la moartea lui Borodin dar a fost ulterior terminată de Rimski-Korsakov și Glazunov.
Muzică de cameră
Niciun alt membru din cercul lui Balakirev nu s-a identificat mai mult în "muzica absolută" decât Borodin în cele două cvartete de coarde ale sale. El însuși un violoncelist, a fost un interpret de cameră entuziast, un interes care s-a adâncit în timpul studiilor sale din chimie de la Heidelberg dintre 1859 și 1861. Din această au rezultat, printre alte lucrări de cameră, un sextet de coarde și un cvintet de pian. În ceea ce privește structura tematică și textura instrumentală, Borodin s-a inspirat după lucrările lui Mendelssohn.[20]
În 1875 Borodin a început să lucreze la primul său cvartet de coarde, spre nemulțumirea lui Mussorgsky și Vladimir Stasov. Faptul că Borodin a lucrat la cvartet cât se afla membru al "Grupului celor cinci", care erau ostili față de muzica de cameră, demonstrează independența sa. După primul cvartet de coarde, Borodin a demonstrat că stăpânește forma. Al doilea cvartet de coarde a urmat în 1881. Primul cvartet de coarde este mai bogat în schimbările de stare. Al doilea cvartet de coarde are o atmosferă și o expresivitate mai uniforma.
Celebritatea lui Borodin în afara Imperiului Rus a fost posibilă în timpul vieții sale datorită lui Franz Liszt care a aranjat o interpretare a Simfoniei nr. 1 în 1880 în Germania și datorită Contesei de Mercy-Argenteau în Belgia și Franța. Muzica sa este cunoscută pentru lirismul puternic și armoniile bogate. Împreună cu unele influențe ale unor compozitori Occidentali, ca memrbru al "Grupului celor cinci" muzica sa denotă un puternic caracter rusesc. Muzica sa pasională și armoniile neobișnuite au avut o influență puternică asupra compozitorilor francezi Claude Debussy și Maurice Ravel(ca un omagiu, Ravel a compus în 1913 o piesă pentru pian întitulată À la manière de Borodine.
Lucrări orchestrale
· Simfonia nr. 1 în Mi bemol major (1862-1867)
· Simfonia nr. 2 în Si minor (1869-1876)
· Stepele din Asia Centrală (poem simfonic) (1880)
· Simfonia nr. 3 în La minor (1886-1887) (doar două părți)
Muzică de cameră
· Trioul de pian în Re major (1860-1861)
· Cvintetul de pian în Do minor (1862)
· Cvartetul de coarde nr. 1 în La major (1874-1879)
· Cvartetul de coarde nr. 2 în Re major (1881)
Alexander Borodin - Prince Igor - by Yury Lyubimov - music edit by Pavel Karmanov: https://youtu.be/CzmIu-VjRCM.
Cneazul Igor de Borodin
MUZICĂ 12 Noiembrie
Top 30 Instrumental Love Collection
Beautiful Relaxin Guitar, Sax, Violin, Piano Instrumental Music
POEZIE 12 Noiembrie
Emil Botta, poet
Biografie Emil Botta
Emil Botta (n. 15 septembrie 1911, Adjud - d. 24 iulie 1977, Bucureşti) a fost un poet, prozator şi actor român.
Este fratele eseistului Dan Botta, precum şi fiul lui Theodor Botta, medic, şi al Aglaiei. Clasele primare le face la Adjud, dar la 15 ani fuge de acasă pentru a deveni actor. Urmează apoi Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, în perioada 1929-1932. Devine actor al Teatrului Naţional din Bucureşti, după mai mulţi ani petrecuţi pe unele scene de provincie. La Nţional joacă în roluri de excepţie, Werther, Iago, Macbeth, Unchiul Vania, Ion din Năpasta etc.
A jucat în numeroase filme, cum ar fi: Se aprind făcliile(1939), Viaţa nu iartă, 1958, Erupţia, 1958, Când primăvara e fierbinte, 1961, S-a furat o bombă (regia Ion Popescu Gopo), 1961, Paşi spre lună( tot în regia lui Gopo), Pădurea spânzuraţilor (regia Liviu Ciulei), 1964, Răscoala, 1965, De-aş fi... Harap alb, 1965, Şah la rege, 1965, Dacii, 1966, Faust XX, 1966, Subteranul, 1967, Columna, 1968, Mastodontul, Reconstituirea (regia Liviu Ciulei),1969, Premiera, 1976.
A fost actor al Teatrului Naţional din Bucureşti, jucând în numeroase piese, printre care Othello în regia lui Nicolae Massim şi filme, inclusiv în Reconstituirea, celebrul film al regizorului Lucian Pintilie, în care a interpretat rolul profesorului Paveliu.
A debutat cu poemul Strofă ultimă în revista lui Tudor Arghezi Bilete de papagal în 1929. Poetul a făcut parte din grupul intitulat „Corabia cu rataţi”, din care s-au desprins şi filozoful Emil Cioran sau dramaturgul Eugen Ionescu. A fost poetul preferat al generaţiei Criterion, pentru versurile sale, Mircea Eliade, Emil Cioran, Nicolae Steinhardt aveau un adevărat cult. Este autorul unei poezii negre, existenţialiste, cu personaje dintr-o mitologie proprie a morţii, în consonanţă cu filozofia Trăirismului interbelic. E un poet al măştilor, eul liric se devoalează prin toate aceste personaje, rezultând o comedie a morţii şi a neputinţei.
Opera (selectiv)
Versuri
Întunecatul April, 1937 (scris în urma unei colaborări la revista Vremea)
Pe-o gură de rai, 1943 (rezultatul unei colaborări cu Universul literar)
Poezii, 1966
Versuri (cu un ciclu inedit, Vineri), 1971
Poeme, 1974
Un dor fără saţiu, 1976
Proză
Trântorul, 1938 (ediţia a II-a, 1967)
Premii
Premiul Fundaţiilor Regale (1937)
Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1967)
Emil Botta (n. 15 septembrie 1911, Adjud - d. 24 iulie 1977, Bucureşti) a fost un poet, prozator şi actor român.
Este fratele eseistului Dan Botta, precum şi fiul lui Theodor Botta, medic, şi al Aglaiei. Clasele primare le face la Adjud, dar la 15 ani fuge de acasă pentru a deveni actor. Urmează apoi Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, în perioada 1929-1932. Devine actor al Teatrului Naţional din Bucureşti, după mai mulţi ani petrecuţi pe unele scene de provincie. La Nţional joacă în roluri de excepţie, Werther, Iago, Macbeth, Unchiul Vania, Ion din Năpasta etc.
A jucat în numeroase filme, cum ar fi: Se aprind făcliile(1939), Viaţa nu iartă, 1958, Erupţia, 1958, Când primăvara e fierbinte, 1961, S-a furat o bombă (regia Ion Popescu Gopo), 1961, Paşi spre lună( tot în regia lui Gopo), Pădurea spânzuraţilor (regia Liviu Ciulei), 1964, Răscoala, 1965, De-aş fi... Harap alb, 1965, Şah la rege, 1965, Dacii, 1966, Faust XX, 1966, Subteranul, 1967, Columna, 1968, Mastodontul, Reconstituirea (regia Liviu Ciulei),1969, Premiera, 1976.
A fost actor al Teatrului Naţional din Bucureşti, jucând în numeroase piese, printre care Othello în regia lui Nicolae Massim şi filme, inclusiv în Reconstituirea, celebrul film al regizorului Lucian Pintilie, în care a interpretat rolul profesorului Paveliu.
A debutat cu poemul Strofă ultimă în revista lui Tudor Arghezi Bilete de papagal în 1929. Poetul a făcut parte din grupul intitulat „Corabia cu rataţi”, din care s-au desprins şi filozoful Emil Cioran sau dramaturgul Eugen Ionescu. A fost poetul preferat al generaţiei Criterion, pentru versurile sale, Mircea Eliade, Emil Cioran, Nicolae Steinhardt aveau un adevărat cult. Este autorul unei poezii negre, existenţialiste, cu personaje dintr-o mitologie proprie a morţii, în consonanţă cu filozofia Trăirismului interbelic. E un poet al măştilor, eul liric se devoalează prin toate aceste personaje, rezultând o comedie a morţii şi a neputinţei.
Opera (selectiv)
Versuri
Întunecatul April, 1937 (scris în urma unei colaborări la revista Vremea)
Pe-o gură de rai, 1943 (rezultatul unei colaborări cu Universul literar)
Poezii, 1966
Versuri (cu un ciclu inedit, Vineri), 1971
Poeme, 1974
Un dor fără saţiu, 1976
Proză
Trântorul, 1938 (ediţia a II-a, 1967)
Premii
Premiul Fundaţiilor Regale (1937)
Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1967)
Gheorghe Asachi
Biografie Gheorghe Asachi
Gheorghe Asachi (n. 1 martie 1788 - d. 12 noiembrie 1869) a fost un poet, prozator și dramaturg român care s-a născut la Herța, în nordul Moldovei (azi în Ucraina). Precursor al generației pașoptiste, Gheorghe Asachi a fost unul din întemeietorii nuvelei istorice la noi, a condus numeroase reviste literare, a recuperat de la Lemberg din Polonia, unde studiase în tinerețe, manuscrisul Țiganiadei, epopeea bufă a lui Ion Budai-Deleanu. A fost îndrumător cultural în domenii diverse: teatru, școală, presă, activitate tipografică. Asachi a fost și unul din întemeietorii Academiei Mihăilene. A publicat prima gazetă româneasca din Moldova, Albina Românească (1829). A organizat primele reprezentații teatrale în limba română (1816) și Conservatorul filarmonic dramatic (1836). Traduce și adaptează piese de teatru străine. În poezie, abordează toate speciile: ode, elegii, sonete, imnuri, fabule, meditații, balade. Versifică legendele istorice Dochia și Traian, Ștefan cel Mare înaintea Cetății Neamț. A scris și nuvele istorice (Dragoș, Petru Rareș, Rucsandra Doamna ș.a.), care au constituit sursa de inspirație pentru nuvelele lui Costache Negruzzi.
În 1830 era Venerabilul unei loji din Iași, iar în 1866 a participat la lucrările Lojii Steaua României, tot din Iași. A fost inițiat în francmasonerie la Milano, în Italia.[2]
A fost o personalitate complexă, îndrumător și animator al vietii artistice și culturale, organizator al școlilor naționale din Moldova, unul din pionierii picturii românești și inițiatorul învățământului artistic în școlile moldovenești.
Fiul său, Dimitrie Asachi, a fost de asemenea om de știință, a cărei activitate a vizat matematica și topografia. Fiica sa, Hermiona Asachi, a fost soția istoricului francez Edgar Quinet.
S-a născut la Herța, ca fiu al preotului Lazăr (Leon) Asachi și al Elenei. Unii îi atribuie o origine armeană sau ruteană, pe linie paternă. George Călinescu i-a stabilit o altă genealogie, cea maternă; Niculai, fiul lui Grigore Olteanu, nemeș din Oltenia a trecut în Moldova și de acolo în Oltenia în 1713. În 1728 coboară în Moldova, se preoțește și se însoară cu fata unui popă. Fiica lui va fi Elena, mama lui Gheorghe Asachi.
La 9 ani, Gheorghe Asachi continuă studiile în polonă, latină, germană la Lemberg, Polonia (azi Liov, Ucraina), unde se mutase familia sa.
În cadrul Universității din Liov, în perioada 1796 - 1804, Asachi studiază, la Facultatea de Filozofie, logica, matematica, istoria naturala, fizica, metafizica și etica. Apoi, în perioada 1802 - 1804, urmează și un curs special de arhitectură.
La Lvov, Asachi si-a pus bazele culturii sale enciclopedice, s-au înfiripat conceptiile sale iluministe sub influenta unora dintre profesorii universitatii si a cunoscut literatura poloneza si literatura clasica româna, care se vor simti în creatiile sale literare.
Apoi studiază astronomia și cadastrul la Viena (1805-1808), arheologia și epigrafia la Roma (1808-1812), unde citește literatură italiană și scrie sonete. Publică primul său sonet în limba italiană în Giornale di Campodoglio în 1811. Primul poem în limba română, "Cătră Italia" a fost scris în același an.
În 1812 revine în Moldova și se consacră activității de propășire a culturii române. Pune bazele Academiei Mihăilene(1835), strămoașa Universității din Iași. Fondează revista Albina românească și o tipărește la tipolitografia Albina.
Aici îi apar primele volume originale, Culegere de poezii și Fabule alese. Adversar declarat al Revoluției de la 1848 în Moldova, cade în uitare și în perioada aceasta își tipărește nuvelele istorice, întîi în franceză, Nouvelles historiques de la Moldo Roumanie, în 1859 apoi și în traducere românească, în 1867.
În anul 1869 la vîrsta de 81 de ani pleacă în călătorie la Lemberg, în Galiția și cumpără manuscrisul Țiganiadei lui Ion Budai-Deleanu.
Dupa obtinerea doctoratului în filozofie si a diplomei de inginer si arhitect, Gheorghe Asachi se întoarce în tara, la Iasi (1805), unde pune în practica cunostintele sale de arhitectura la construirea unor case particulare, în acelasi an pleaca la Viena, unde studiaza, timp de 3 ani, astronomia, matematicile superioare si pictura. In august 1808, Gheorghe Asachi pleaca sa-si completeze studiile la Roma. Aici a scris primele încercari poetice si a fost ales membru extraordinar al Societatii literare din Roma. In august 1812, Gheorghe Asachi se întoarce în Moldova . Stapînind o cultura superioara solida si multilaterala, cunoscator al mai multor limbi straine - polona, rusa, latina, germana, italiana, franceza si engleza - ca nimeni altul in vremea sa, optimist, cu dor de munca si încrezator în puterile sale, calauzit de o ideologie liberala progresista si de o puternica dragoste de patrie si popor, Gheorghe Asachi spera sa joace un rol important de restaurator în tara sa. întoarcerea lui Asachi din Italia coincide cu procesul de prefacere rapida a relatiilor feudale în Moldova, care reclama, într-o masura mereu crescînda, difuzarea stiintelor prin institutii de învatamînt. Functiile pe care Asachi putea sa le îndeplineasca si activitatile ce era în masura sa le desfasoare erau numeroase si necesare tarii, dar aici se loveste de o realitate trista. Situatia taranilor era grea: lipsa scolilor, bibliotecilor, ziarelor, a tuturor institutiilor moderne care asigura progresul unui popor, îl face constient de necesitatea unei activitati sistematice de trezire a constiintei nationale. Carturar de tip renascentist, cu o cultura enciclopedica si iluminista, dotat cu înclinatii pentru multiple domenii artistice - inginer, profesor, diplomat, grafician, ziarist, pictor, tipograf, arhivist, dramaturg - Gheorghe Asachi s-a risipit cu darnicie din dorinta generoasa de a impulsiona dezvoltarea culturii românesti. Desfasurlndu-si cea mai rodnica activitate într-o perioada de hotar între epoca feudala si începuturile orînduirii burgheze, Asachi poate fi revendicat în aproape orice domeniu al culturii. În 1813, Asachi înfiinteaza o clasa de inginerie si hotarnicie în limba româna, unde preda arhitectura, istoria artelor, geodezia, matematica, dezva-luindu-si un neobosit talent pedagogic, în 1818 apare deja prima promotie de ingineri formati in tara. Timp de aproape 40 de ani, Asachi s-a ocupat de organizarea scolilor din Moldova (1813 - 1849). însarcinat de mitropolitul Veniamin Costache, în 1820, Asachi se ocupa de organizarea Seminarului de la Socola. în acest scop el aduce din Transilvania cîtiva profesori initiati. Dupa o perioada petrecuta la Viena ca agent diplomatic al domnitorului lonita Sandu Sturdza, Asachi se reîntoarce în 1827 la Iasi pentru a desfasura, in urmatorii 20 de ani, activitatea sa cea mai rodnica, si care îl va transforma în personalitate proeminenta a Moldovei. Militînd pe linia idealurilor sale de tinerete, el îsi continua stradaniile de organizare a învatamîntului, înfiintînd prima scoala primara de fete Institutul pentru educatia fetelor (1834), punînd bazele învatamîntului artistic si politehnic în 1841 prin inaugurarea scolii de arte si meserii, extinzînd reteaua scolilor primare, scriind manuale, alcatuind programe analitice. Realizarea sa de capetenie ramîne însa Academia Mihaileana, deschisa în 1835, institut care va deveni o adevarata pepiniera de intelectuali instruiti. Un alt tarîm in care contributia lui Gheorghe Asachi poate fi considerata hotarîtoare este cel jurnalistic. El este în Moldova initiatorul presei în limba româna, scotînd primul ziar românesc Albina româneasca. Vazînd în presa un excelent instrument de informare si educare, Asachi va scoate si alte ziare destinate unor categorii diverse de cititori, cum ar fi: Foaia sateasca (1839-1840) si (1846-1850) - destinata taranilor, Icoana lumii (1846) care populariza cuceririle stiintei.
Adio
Parasând aceste clime,
Port amorului obeze,
Îns-a soartei agerime
Pretutindeni a s-urmeze.
Adio, rediule tacute,
Ce cu a tale umbre mute
Ai ascuns în tainuire
A me dulce fericire!
Iho malului raspunde
L-acel chin ce ma patrunde,
Si din groapa întunecata
În duioasa inimioara
Sa rasune înca o data
Numele de cânta Flora.
Dragalase floricele,
Ce tasute în cununele
Frunte încingeti la me zâna,
Dâmburi, vai si tu, fântâna,
Ce ne-ati zarit împreuna,
Adio, ah, pe totdeauna!
Port amorului obeze,
Îns-a soartei agerime
Pretutindeni a s-urmeze.
Adio, rediule tacute,
Ce cu a tale umbre mute
Ai ascuns în tainuire
A me dulce fericire!
Iho malului raspunde
L-acel chin ce ma patrunde,
Si din groapa întunecata
În duioasa inimioara
Sa rasune înca o data
Numele de cânta Flora.
Dragalase floricele,
Ce tasute în cununele
Frunte încingeti la me zâna,
Dâmburi, vai si tu, fântâna,
Ce ne-ati zarit împreuna,
Adio, ah, pe totdeauna!
Credința
La Dionis, tiran aprig, pe ascuns a fost intrat
Meros, congiuratul giune, c-un pumnal între vestminte,
Dar surprins fara de preget viglele l-a ferecat
Si la rege domnitorul l-a condus mai înainte.
Cu urgie ista-ntreaba: “Zi-m, pumnarul pentru cine?î
“De tirani sa scape patria, menit era pentru tine!î
“Daca asa, sumete giune, tu pe cruce vei pieri!î
“Nu cer ca sa-mi ierti viata; din doi unu-avea sa moara;
Ce, de vrei a mele patimi mai mult înca-a prelungi,
Lasa-ma, te rog, trei zile, sa marit p-orfana sora!
Spre credinta dau p-amicul, pana-atuncea pre el închide;
La termin de nu veni-voi, pre el vei putea ucide!î
Atunci regele-n vendeta, surâzând, cu aer lin,
Dupa scurta meditare au raspuns: “Ei bine, fie,
Cele care-mi cei trei zile libere îti las deplin,
Dar trecând semnalul termin, de pe-acuma sa se stie
Ca-n cea zi, fara crutare, cu amicul d-închisoare
Împarti-s-a a voastra soarta, tu-i fi liber, iar el moare!î
La amicul Meros vine: “Tiranul a triumfat!
Noua victima, pre mine, cu moarte pe cruce cearta,
Pentru ca spre-a patriii paos a-l ucide am cercat.
Însa în a lui trufie înca zile trei îmi iarta,
Pan pe sora marita-voi; rog te pune chizes mie;
Giur ca vin sa-mi trag osânda, sa te scap de-a lui urgie!î
Tacând îl îmbratosaza amicul cel credincios,
Tiranului se supune si-ntra-n a lui închisoare;
Cela alt atunci purcede si în timpul pretios
Repede asigureaza soarta giunei surioare.
Prin plinirea îndatorirei a lui cuget se împaca,
Iute îndarat se-ntoarna, ca terminul sa nu treaca.
Deodata varsa ploaie cerul încarcat de nor,
De pe munti, din râpi, din lacuri se reped mii de povoaie,
Râurele se fac râuri, valea s-umple d-unda lor,
Si la punte când agiunge calatorul în nevoie,
Volbura înfurieta temelia ei o sapa,
Surpa bolta cea hâita, ce tunânda cade-n apa.
Cufundat în rea durere pe mal cura-n gios, în sus,
Însí verunde ochi-ntoarna, a lui voce oriunde suna,
Agiutor chemat n-aduce de pe malul cel opus,
Ca la vad nu-i nici o luntre ca sa-l treaca împreuna,
Nici munteanul nu conduce de la codru a sa pluta,
Ca salbatica cea apa e în mare prefacuta.
În genunchi mizerul cade, lânga valul întartat,
Plânge, roaga si suspina, mânele la ceri întinde:
“Te rog, Zeule, -nfrâneaza cursul râului turbat!
Orele sunt fugatoare si trecut-au de merinde,
Soarele va sa apuna; de n-agiung pana în sara,
Pentru mine fara culpa bun amicul va sa piara!î
Înfiorarea a naturei elementele-a sporit.
Fara paos, tot mai tare, val pe val mâna nainte,
Dar mai iute se strecoara clipele necontenit.
Atunci el s-îmbarbateaza, pe amic având aminte,
Se arunca-n sânul apei si luptând peste masura
Cu brat foarte o dispica si un zeu de el se-ndura.
Agiungând la mal se-nchina geniului scutitor,
A lui pas înaripeaza, când de oameni rai o ceata,
Trecând pe la o padure, iese din ascunsul lor,
Îl încungiura, l-ataca si cu furie-nveninata
În potica cea îngusta calea-i cearca a închide,
Ca sa-l prinda cu odoare, spre a-l prada si a-l ucide.
“De la mine ce se cere, a strigat de fior cuprins,
N-am nimica-n asta lume decât viata ticaloasa,
Si-asta înca pana-n sara a da regelul m-am prinsî.
Smulge arma de la hotul, si cu voce furioasa
“De amic nu te îndura!î strigí, apoi cu cea maciuga
La pamânt pe trei i culca, ceialalti se dau la fuga.
Soarele iesind din nouri sageteaza al sau foc,
De caldura, d-osteneala, a pasi el nu mai poate,
Ca genunchii i se-ndoaie, încât cade chiar pe loc.
“Tu, ce dintre hoti, din ape îndurat-ai a ma scoate,
Ori voi-vei ca aice sa fiu prada de vro fiara,
Sa las pe dulce amicul pentru mine ca sa piara?î
Deodata-n propiere un placut lin murmuriu
În tacerea cea adânca la urechea sa patrunde;
Sta, asculta s-apoi vede dintre stânci un izvor viu,
Ce varsa în vas de piatra argintoase a lui unde.
Acolo, cu însatare, soarbe, s-uda, se-nviaza,
A lui membre ostenite cu putere racoreaza.
Acum soarele-ntre arbori lunecând al sau lucor,
Preste iarba înverzita tindea umbre colosale,
Ce prin forme îngaimate zugraveau icoana lor;
Calatori doi din cetate revineau pe acea cale,
Lânga ii cu repegiune pasind, auzi: “Se duce,
Pre amic în loc de Meros îl întind acum pe cruceî.
În a inimei adâncul rasunat-au vorba lor,
Constiinta, grija îl mâna si-a lui pas înaripeaza.
Turnurile Siracuzei soarele apuitor,
Rasfrângându-se prin nouri, aurea cu a lui raze,
Când Filostrat, a lui casnic, pre al sau domn neferice
Îl întâmpina cu spaima si cuvinte aceste-i zice:
“Îndarapt te-ntoarna iute, pre amic nu-i mântui,
Deci macar al tau pericol prin o fuga-ndata curma;
Chiar acum pe neferice îl încep a-l schingiui,
C-asteptatu-te-au statornic pana-n ora de pe urma;
A lui credinta-ntemeiata în virtute si-n onoare
Tiranul prin vorbe amare n-a putut sa i-o oboareî.
“De-i târziu, de n-oi putea-voi ca sa scap p-amicul meu,
Cu el mor, însa credinta nu va ramâne înfrânta.
Si tiranul cel salbatic n-aibe în cugetul seu
Ca amicului amicul a calcat credinta sânta;
Preste ambi sa împlineasca a lui cruda fardelege,
Dar cunoasca ca viaza amicitiii sânta lege!î
Iaca soarele spune, când la poarta a sosit;
Vede crucea a osândei în o piata împlântata.
Curioasa d-oameni gloata împregiur a tabarât,
Pe amic îl trag acuma cu o funie încruntata.
Gloata o strabate, striga: “Iata-ma-s, eu viu de fata,
Eu-s acela pentru care el chizes s-a pus cu viata!î
Tot poporul se cuprinde de mirare si de fior,
Ambi amici se-mbratoseaza, plâng de chin, de bucurie;
Nice-un ochi e fara lacrimi l-acest act patrunzator
Si la tiran se rapoarta asta rara duiosie.
Pre el prinde o simtire, pana-atunci de tot streina,
Pe amicii ambi-i cheama înaintea lui sa vina.
Îndelung pre ii admira, zice: “Vi s-a nimerit;
A mea inima se-nvinge; eu chiar vad din asta fapta
Ca credinta nu-i un fantom, ce înalt simt înzeit,
Care de la oameni cere recunoasterea cea dreapta.
Luati, rogu-va, de-acuma, sa simt zile mai senine.
În a voastra legatura de al treilea pe mine!
Meros, congiuratul giune, c-un pumnal între vestminte,
Dar surprins fara de preget viglele l-a ferecat
Si la rege domnitorul l-a condus mai înainte.
Cu urgie ista-ntreaba: “Zi-m, pumnarul pentru cine?î
“De tirani sa scape patria, menit era pentru tine!î
“Daca asa, sumete giune, tu pe cruce vei pieri!î
“Nu cer ca sa-mi ierti viata; din doi unu-avea sa moara;
Ce, de vrei a mele patimi mai mult înca-a prelungi,
Lasa-ma, te rog, trei zile, sa marit p-orfana sora!
Spre credinta dau p-amicul, pana-atuncea pre el închide;
La termin de nu veni-voi, pre el vei putea ucide!î
Atunci regele-n vendeta, surâzând, cu aer lin,
Dupa scurta meditare au raspuns: “Ei bine, fie,
Cele care-mi cei trei zile libere îti las deplin,
Dar trecând semnalul termin, de pe-acuma sa se stie
Ca-n cea zi, fara crutare, cu amicul d-închisoare
Împarti-s-a a voastra soarta, tu-i fi liber, iar el moare!î
La amicul Meros vine: “Tiranul a triumfat!
Noua victima, pre mine, cu moarte pe cruce cearta,
Pentru ca spre-a patriii paos a-l ucide am cercat.
Însa în a lui trufie înca zile trei îmi iarta,
Pan pe sora marita-voi; rog te pune chizes mie;
Giur ca vin sa-mi trag osânda, sa te scap de-a lui urgie!î
Tacând îl îmbratosaza amicul cel credincios,
Tiranului se supune si-ntra-n a lui închisoare;
Cela alt atunci purcede si în timpul pretios
Repede asigureaza soarta giunei surioare.
Prin plinirea îndatorirei a lui cuget se împaca,
Iute îndarat se-ntoarna, ca terminul sa nu treaca.
Deodata varsa ploaie cerul încarcat de nor,
De pe munti, din râpi, din lacuri se reped mii de povoaie,
Râurele se fac râuri, valea s-umple d-unda lor,
Si la punte când agiunge calatorul în nevoie,
Volbura înfurieta temelia ei o sapa,
Surpa bolta cea hâita, ce tunânda cade-n apa.
Cufundat în rea durere pe mal cura-n gios, în sus,
Însí verunde ochi-ntoarna, a lui voce oriunde suna,
Agiutor chemat n-aduce de pe malul cel opus,
Ca la vad nu-i nici o luntre ca sa-l treaca împreuna,
Nici munteanul nu conduce de la codru a sa pluta,
Ca salbatica cea apa e în mare prefacuta.
În genunchi mizerul cade, lânga valul întartat,
Plânge, roaga si suspina, mânele la ceri întinde:
“Te rog, Zeule, -nfrâneaza cursul râului turbat!
Orele sunt fugatoare si trecut-au de merinde,
Soarele va sa apuna; de n-agiung pana în sara,
Pentru mine fara culpa bun amicul va sa piara!î
Înfiorarea a naturei elementele-a sporit.
Fara paos, tot mai tare, val pe val mâna nainte,
Dar mai iute se strecoara clipele necontenit.
Atunci el s-îmbarbateaza, pe amic având aminte,
Se arunca-n sânul apei si luptând peste masura
Cu brat foarte o dispica si un zeu de el se-ndura.
Agiungând la mal se-nchina geniului scutitor,
A lui pas înaripeaza, când de oameni rai o ceata,
Trecând pe la o padure, iese din ascunsul lor,
Îl încungiura, l-ataca si cu furie-nveninata
În potica cea îngusta calea-i cearca a închide,
Ca sa-l prinda cu odoare, spre a-l prada si a-l ucide.
“De la mine ce se cere, a strigat de fior cuprins,
N-am nimica-n asta lume decât viata ticaloasa,
Si-asta înca pana-n sara a da regelul m-am prinsî.
Smulge arma de la hotul, si cu voce furioasa
“De amic nu te îndura!î strigí, apoi cu cea maciuga
La pamânt pe trei i culca, ceialalti se dau la fuga.
Soarele iesind din nouri sageteaza al sau foc,
De caldura, d-osteneala, a pasi el nu mai poate,
Ca genunchii i se-ndoaie, încât cade chiar pe loc.
“Tu, ce dintre hoti, din ape îndurat-ai a ma scoate,
Ori voi-vei ca aice sa fiu prada de vro fiara,
Sa las pe dulce amicul pentru mine ca sa piara?î
Deodata-n propiere un placut lin murmuriu
În tacerea cea adânca la urechea sa patrunde;
Sta, asculta s-apoi vede dintre stânci un izvor viu,
Ce varsa în vas de piatra argintoase a lui unde.
Acolo, cu însatare, soarbe, s-uda, se-nviaza,
A lui membre ostenite cu putere racoreaza.
Acum soarele-ntre arbori lunecând al sau lucor,
Preste iarba înverzita tindea umbre colosale,
Ce prin forme îngaimate zugraveau icoana lor;
Calatori doi din cetate revineau pe acea cale,
Lânga ii cu repegiune pasind, auzi: “Se duce,
Pre amic în loc de Meros îl întind acum pe cruceî.
În a inimei adâncul rasunat-au vorba lor,
Constiinta, grija îl mâna si-a lui pas înaripeaza.
Turnurile Siracuzei soarele apuitor,
Rasfrângându-se prin nouri, aurea cu a lui raze,
Când Filostrat, a lui casnic, pre al sau domn neferice
Îl întâmpina cu spaima si cuvinte aceste-i zice:
“Îndarapt te-ntoarna iute, pre amic nu-i mântui,
Deci macar al tau pericol prin o fuga-ndata curma;
Chiar acum pe neferice îl încep a-l schingiui,
C-asteptatu-te-au statornic pana-n ora de pe urma;
A lui credinta-ntemeiata în virtute si-n onoare
Tiranul prin vorbe amare n-a putut sa i-o oboareî.
“De-i târziu, de n-oi putea-voi ca sa scap p-amicul meu,
Cu el mor, însa credinta nu va ramâne înfrânta.
Si tiranul cel salbatic n-aibe în cugetul seu
Ca amicului amicul a calcat credinta sânta;
Preste ambi sa împlineasca a lui cruda fardelege,
Dar cunoasca ca viaza amicitiii sânta lege!î
Iaca soarele spune, când la poarta a sosit;
Vede crucea a osândei în o piata împlântata.
Curioasa d-oameni gloata împregiur a tabarât,
Pe amic îl trag acuma cu o funie încruntata.
Gloata o strabate, striga: “Iata-ma-s, eu viu de fata,
Eu-s acela pentru care el chizes s-a pus cu viata!î
Tot poporul se cuprinde de mirare si de fior,
Ambi amici se-mbratoseaza, plâng de chin, de bucurie;
Nice-un ochi e fara lacrimi l-acest act patrunzator
Si la tiran se rapoarta asta rara duiosie.
Pre el prinde o simtire, pana-atunci de tot streina,
Pe amicii ambi-i cheama înaintea lui sa vina.
Îndelung pre ii admira, zice: “Vi s-a nimerit;
A mea inima se-nvinge; eu chiar vad din asta fapta
Ca credinta nu-i un fantom, ce înalt simt înzeit,
Care de la oameni cere recunoasterea cea dreapta.
Luati, rogu-va, de-acuma, sa simt zile mai senine.
În a voastra legatura de al treilea pe mine!
Încrederea în Dumnezeu
De multe oare
Vezi în pieire,
Far-o scânteie
De mântuire,
D-arme dusmane
încinse tarii.
Oastea ce murii
Încungiurasa
Surpa aceea
Si asta plasa,
Fara-ndurare
Ucide mii!
Înuntru-n cetate
Atunci suspina
Lânga altare
Femeile-nchina
Fruntea pe piatra,
Cuget la ceri!
Sunet d-oftare
De dureri grele
Domnul aude
Din tron de stele,
Curagi le-nsufla
Nou adevar!
Dupa serbare
Duca cel june
Prest-a sa arma
Iar dreapta pune,
Scapara spada,
Semnal d-omor!
“Juni, iaca Domnul
Este cu noi!
“Cu noi e Domnul!
Striga eroii.
Prin poarta iesa
Fulger din nor.
Umplut de spaima,
Nemicul parca
Sa se mai lupte
În van sa-ncearca,
Amu se-nfrânge,
Începe-a fugi.
Învins nu este
Cel ce-n Zeu crede!
Ca în credinta
Puterea sede;
Ea patria scapa
Când este-a pieri!
Vezi în pieire,
Far-o scânteie
De mântuire,
D-arme dusmane
încinse tarii.
Oastea ce murii
Încungiurasa
Surpa aceea
Si asta plasa,
Fara-ndurare
Ucide mii!
Înuntru-n cetate
Atunci suspina
Lânga altare
Femeile-nchina
Fruntea pe piatra,
Cuget la ceri!
Sunet d-oftare
De dureri grele
Domnul aude
Din tron de stele,
Curagi le-nsufla
Nou adevar!
Dupa serbare
Duca cel june
Prest-a sa arma
Iar dreapta pune,
Scapara spada,
Semnal d-omor!
“Juni, iaca Domnul
Este cu noi!
“Cu noi e Domnul!
Striga eroii.
Prin poarta iesa
Fulger din nor.
Umplut de spaima,
Nemicul parca
Sa se mai lupte
În van sa-ncearca,
Amu se-nfrânge,
Începe-a fugi.
Învins nu este
Cel ce-n Zeu crede!
Ca în credinta
Puterea sede;
Ea patria scapa
Când este-a pieri!
TEATRU/FILM 12 Noiembrie
O noapte furtunoasă de I L Caragiale
Biografie I L Caragiale
1852 La 1 februarie, in satul Haimanale (astazi I. L.Caragiale), judetul Dambovita, Romania, s-a nascut Ion Luca Caragiale, fiul lui Luca Caragiale si al Ecaterinei. A fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic si ziarist român. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români.
1859-1860 Luca, tatal viitorului dramaturg si prozator, exercita profesiade avocat la Ploiesti, unde s-a stabilit cu intreaga familie. Ion invata primele slove cu dascalul Haralambie de la Biserica Sf. Gheorghe.
1860-1864 Invata la scoala Domneasca din Ploiesti (clasele II—IV). La limba romana are ca dascal pe Basiliu Dragosescu, caruia, peste ani, ii poarta un deosebit respect. „In trei ani m-a invatat, cu litere strabune, limba romaneasca cata o stiu pana in ziua de azi, ca, mai mult, dupa el, nici n-am mai avut unde invata”.
1864-1867 Absolveste prima clasa de gimnaziu in particular si urmatoarele trei la gimnaziul „Sfintii Petru si Pavel” din Ploiesti.
1868-1870 Este inscris la Conservatorul din Bucuresti, clasa de „declamatie si mimica” a unchiului sau, Costache Caragiale. Il cunoaste pe Mihai Eminescu, sufleur in trupa lui Pascaly.
1870 De la 20 iunie pana la 24 octombrie, copist la Tribunalul Prahova.
1871-1872 Al doilea sufleur si copist la Teatrul National din Bucuresti.
1873-1875 Primele incercari literare publicate in revista "Ghimpele", sub pseudonimul "Car" sau "Palicar". Cu numele intreg semneaza, pentru prima oara, in "Revista Contemporana", poemul "Versuri".
1876-1877 Corector la ziarul "Unirea democratica". Scoate "Claponul" si impreuna cu Frederic Damé, "Natiunea romana".
1877-1878 Fara semnatura, publica in "Romania libera" seria de foiletoane "Cercetare critica asupra teatrului romanesc". La propunerea lui Eminescu, incepe colaborarea la "Timpul". Se reprezinta tragedia in versuri "Romainvinsa", de D. Parodi, tradusa de I. L. Caragiale.
1879 La 18 ianuarie, la Teatrul National din Bucuresti, are loc prima reprezentatie a comediei "O noapte furtunoasa". Piesa este publicata in "Convorbiri literare". In acelasi an, in cercul literar al "Junimii", citeste "Conu Leonida in fata cu reactiunea" si un numar de "Aforisme".
1881 Paraseste ziarul "Timpul". Este numit de V. A. Urechia, Ministrul Instructiei Publice, revizor scolar in judetele Suceava si Neamt.
1882 Revizor scolar in Arges-Valcea.
1884 Se joaca in premiera opera-bufa "Hatmanul Baltag", scrisa in colaborare cu Iacob Negruzzi. Functionar la Regie, unde o cunoaste pe Maria Constantinescu. La aniversarea "Junimii" citeste, pe data de 6 octombrie, "O scrisoare pierduta". Prima reprezentatie a comediei are loc la 13 noiembrie la Teatrul National din Bucuresti.
1885 Nasterea lui Mateiu Caragiale. Premiera comediei "D-ale carnavalului" (un juriu prezidat de V. Alecsandri, o distinge cu un premiu). Colaboreaza cu articole la "Vointa nationala".
1888 Director al Teatrului National din Bucuresti.
1889 Se casatoreste cu Alexandrina Burrelly, fiica arhitectului Gaetano Burrelly. La "Editura Socec", apare volumul "Teatru", prefatat de Titu Maiorescu. La moartea lui Eminescu, publica in "Constitutionalul", necrologul "In Nirvana". Face parte din Comitetul de ridicare a unui monument in memoria marelui poet.
1890 Prima reprezentatie a dramei "Napasta".
1891 Academia Romana respinge propunerea de acordare a Premiului Heliade-Radulescu volumelor "Teatru" si "Napasta", dupa discursul dusmanos al lui Dimitrie A. Sturdza, care-l acuza pe Caragiale de imoralitate si de calomnierea valorilor nationale.
1892 Ruperea legaturilor cu cercul "Junimea", ruptura marcata de conferinta tinuta de scriitor la Ateneu, "Gaste si gasti literare", si de articolul "Douanote", in care il acuza pe Maiorescu de falsificarea textelor eminesciene.
1893 Prima serie a revistei umoristice bisaptamanale "Moftul roman", pe care o scoate impreuna cu Anton Bacalbasa. I. L. Caragiale conferentiaza la "Clubul Muncitorilor". Se naste fiul sau, Luca.
1894 Apare revista "Vatra", condusa de Slavici, Cosbuc si Caragiale. I se naste o fiica, Ecaterina.
1895 Conduce pentru cateva luni restaurantul garii Buzau (anterior deschisese, in asociatie, o berarie in Bucuresti).
1896 Colaboreaza la "Ziua" (organ al Partidului radical). Apare volumul "Schite usoare". Conduce suplimentul literar al ziarului "Epoca".
1897 In "Biblioteca pentru toti", publica "Notite si fragmente literare" (nr. 121—122).
1899 Ocupa postul de registrator-sef in Administratia Regiei Monopolurilor Statului. Incepe seria de "Notite critice" din "Universul".
1900 Face parte din Comitetul sarbatoririi semi-mileniului lui Gutenberg, cu acest prilej tinand un cuvant aniversar, in care pune in lumina rolul pe care-l au tipografii in cultura.
1901 Este sarbatorit, intr-un cerc de prieteni, cu prilejul a 25 de ani de activitate literara (eveniment marcat printr-un unic si original numar de revista intitulat: "Caragiale"). Aparitia celei de-a doua serii a "Moftului roman", precum si a volumului "Momente".
1902 Castiga procesul de calomnie pe care I. L. Caragiale l-a intentat lui C. A. Ionescu-Caion, care-l acuzase ca a plagiat "Napasta" dupa autorul maghiar Istvan Kemeny, scriitor inexistent. Pentru a doua oara Academia refuza sa-l premieze (este prezentat volumul "Momente").
1904 Calatoreste in Italia si Franta.
1905 Se stabileste la Berlin. Se imprieteneste cu Paul Zarifopol, ginerele lui Gherea. Proiectul unei noi piese: "Titirca, Sotirescu & C-ia".
1906 Publica in ziarul anti-monarhic "Protestarea", la 28 iunie, satira in versuri "Mare actor! Mari gogomani".
1907 In ziarul "Die Zeit" din Viena apare prima parte din articolul "1907", din primavara pana-n toamna, publicat integral in tara, sub forma unei brosuri. Pe aceeasi tema, fabulele din "Convorbiri".
1908 La "Editura Minerva" apar cele trei volume de "Opere complete".
1910 La "Editura Adevarul", se tipareste ultimul volum al lui I. L. Caragiale, "Schite noua".
1912 Refuza sa participe la sarbatorirea organizata cu prilejul jubileului de 60 de ani. In zorii zilei de 9 iunie moare in urma unui atac de cord, in locuinta sa de la Schoneberg, Berlin. Sicriul cu ramasitele sale pamantesti sunt aduse in tara la 18 noiembrie si depuse la Biserica Sf. Gheorghe. La 22 noiembrie este reinhumat in cimitirul Bellu, alaturi de Eminescu si Cosbuc.
Cu Geo Costiniu
Biografie Geo Costiniu
Locul naşterii: București · Data naşterii: 23.04.1950 · Data decesului: 11.11.2013 · Ocupaţie: Actor
Inca de la 8 ani incepe sa joace in televiziune unde este considerat unul dintre copiii “minune”, iar la 14-15 ani evolua pe langa studentii de la Teatru in roluri de licean, la Casa Studentilor din Bucuresti. Dupa absolvirea facultatii, unde i-a avut ca profesori pe Dem Radulescu si Octavian Cotescu, dupa ce debutase pe scena Teatrului Bulandra, pe cand era student in anul IV, sub indrumarea regizorului Liviu Ciulei este repartizat la Teatrul National Iasi (1973 – 1974 ) unde sub bagheta regizoarei Catalina Buzoianu joaca in “Poveste de iarna“ - W. Shakespeare si in “ Istoria Hieroglifica “ si isi confirma talentul si pasiunea pentru scena.
Din 1974 este actor la Teatrul Giulesti/azi Odeon pe care-l considera teatrul sau de suflet si pe scena caruia a interpretat numeroase roluri in piese celebre ca Felix in "Palaria Florentina"/E Labiche, vagabondul in "Omul care a vazut moartea" de Victor Eftimiu, Rudi din "Patima rosie" de M. Sorbu... si in prezent nebunul din "Marchizul de Sade " de Doug Wright in regia Beatricei Rancea.
In film debuteaza in 1972 cu un rol secundar in filmul "Parasutistii" al regizorului Dinu Cocea. Da lovitura in 1978 cu filmul regizat de Timotei Ursu "Septembrie", o drama si o poveste de dragoste absolut superba, unde o are partenera pe Anda Onesa. Filmul este atat de bine primit de public incat nici un alt rol in film interpretat dupa, de la "Ora zero" / 1979... la drama "Neinvinsa-i dragostea"/1994 nu i-a mai adus aceeasi popularitate.
In film debuteaza in 1972 cu un rol secundar in filmul "Parasutistii" al regizorului Dinu Cocea. Da lovitura in 1978 cu filmul regizat de Timotei Ursu "Septembrie", o drama si o poveste de dragoste absolut superba, unde o are partenera pe Anda Onesa. Filmul este atat de bine primit de public incat nici un alt rol in film interpretat dupa, de la "Ora zero" / 1979... la drama "Neinvinsa-i dragostea"/1994 nu i-a mai adus aceeasi popularitate.
· Aștept provincia (1995) - Mircea Ursu
· Neînvinsă-i dragostea (1994) - Aurica Capatana
· Patul conjugal (1993) - inginerul Eugen, sotul Stelei
· Capul de rățoi (1992)
· Întâmplări cu Alexandra (1989)
· De ce are vulpea coada? (1988) - Eugen, Tatal lui Gabi
· Niste baieti grozavi (1987) - Rexona
· Să-ți vorbesc despre mine (1987)
· Un oaspete la cina (1987) - Traistaru
· Ora zero (1979)
· Ciocolata cu alune (1978)
· Septembrie (1978) - Vali Abrudan
· Nemuritorii (1974) - ofiter
· Parașutiștii (1972)
Cu Emil Botta, poet, prozator, actor (“Întunecatul april”, “Un dor fără spaţiu”)
Biografie Emil Botta
Emil Botta (n. 15 septembrie 1911,[1][2] Adjud, România – d. 24 iulie1977,[2] București, RS România) a fost un poet, prozator și actor român. Este absolvent al Conservatorului de Artă Dramatică din București (1932).
Este fratele eseistului Dan Botta, precum și fiul lui Theodor Botta, medic, și al Aglaiei. Clasele primare le face la Adjud, dar la 15 ani fuge de acasă pentru a deveni actor. Urmează apoi Conservatorul de Artă Dramatică din București, în perioada 1929-1932. Devine actor al Teatrului Național din București, după mai mulți ani petrecuți pe unele scene de provincie. La Național joacă în roluri de excepție, Werther, Iago, Macbeth, Unchiul Vania, Ion din Năpasta etc. Aparent anacronic, el își juca mai cu seamă glasul. Era făcut parcă pentru tragediile antice, decât pentru teatrul contemporan. Avea pe masca actoricească imprimată acea damnațiune caracteristică artiștilor luciferici, blestemați, înrăiți întru geniu cu spirite necontrolabile la prima investigație.
A debutat cu poemul Strofă ultimă în revista lui Tudor Arghezi Bilete de papagal în 1929. Poetul a făcut parte din grupul intitulat „Corabia cu ratați”, din care s-au desprins și filozoful Emil Cioran sau dramaturgul Eugen Ionescu. A fost poetul preferat al generației Criterion, pentru versurile sale, Mircea Eliade, Emil Cioran, Nicolae Steinhardt aveau un adevărat cult. Este autorul unei poezii negre, existențialiste, cu personaje dintr-o mitologie proprie a morții, în consonanță cu filozofia Trăirismului interbelic. E un poet al măștilor, eul liric se devoalează prin toate aceste personaje, rezultând o comedie a morții și a neputinței.. În 1937 îi apare la „Fundațiile regale pentru literatură și artă”, întâiul volum, premiat, intitulat: „Întunecatul april”. Timbrul original al acestei poezii încântă critica. Vladimir Streinu („cloșca cu puii de aur: cum l-a numit Șerban Cioculescu) distinge în această apariție „Semnele noi de lirism”, în contextul în care marii lirici interbelici ajungeau la apogeu. Urmează, apoi, volumul „Pe-o gură de rai” (1943), Ciclul Vineri (1971) – în vol. „Versuri” și „Un dor fără spațiu” (1976). În 1938 sunt editate prozele din „Trântorul”. Asemenea lui Alexandru Philippide, Emil Botta a scris relativ puțină poezie. Spațiul său poetic este, însă, inconfundabil. Botta a lucrat în singurătate desăvârșită ca un ouvrier cvasianonim la o construcție poetică de primă mărime.
A fost distins cu Ordinul Muncii Clasa II (1953) „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”[3] și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.[4] A primit titlul de Artist emerit (ante 1968).
Opera (selectiv)
Versuri
Proză
Filmografie
- Pădurea spânzuraților (1965)
- Faust XX (1966)
- Subteranul (1967)
- Lettre a Carla (1967)
- Dacii (1967)
- Reconstituirea (1968)
- Columna (1968)
- Realitatea ilustrată (serial TV, 1969)
- Dincolo de nisipuri (1974)
- Mastodontul (1975)
- Premiera (1976)
John Galsworthy - Pe Viata Si Pe Moarte
SFATURI UTILE 12 Noiembrie
SFATURI PENTRU MENȚINEREA SĂNĂTĂȚII MENTALE
1. Reflecta la ce se intampla, mediteaza si roaga-te.
2. Mergi la culcare la timp.
3. Trezeste-te devreme ca sa nu iti incepi ziua in graba si sa ramai asa toata ziua.
4. Spune NU proiectelor care nu se potrivesc programului tau sau care iti compromit sanatatea mentala.
5. Deleaga sarcini ca sa ii capacitezi pe altii si sa te degrevezi pe tine.
6. Simplifica-ti viata si elimina din ea tot ce nu iti mai face bine.
7. Invata ca mai putin inseamna mai mult. (Desi unul de regula nu e destul, deseori doua sunt prea multe.)
8. Aloca-ti extra timp sa faci lucruri si sa ajungi in locuri. Indiferent care.
9. Fa pace cu tine. Imprastie marile schimbari si proiectele dificile peste timp; nu le inghesui pe toate in acelasi timp.
10. Ia fiecare zi pe rand, incet, una cate una.
11. Separa ingrijorarile de preocupari. Daca o situatie e o preocupare, reflecta daca o putere mai mare decat tine te poate ajuta apoi da drumul anxietatii. Daca nu este in puterile tale sa faci nimic legat de o situatie, uita de ea.
12. Traieste in limita bugetului tau disponibil; nu folosi imprumuturi bancare pentru cheltuieli obisnuite.
13. Sa ai la indemana dubluri; inca un rand de chei in portofel, orice poti multiplica.
14. Tine-ti gura inchisa. Doar acest sfat in sine te poate salva de o mare cantitate de bucluc care iti poate complica viata.
15. Fa ceva pentru copilul din tine in fiecare zi.
16. Poarta cu tine o carte inspirationala din care sa citesti ori de cate ori astepti intr-un rand.
17. Odihneste-te din cand in cand.
18. Mananca corect.
19. Fii organizat pentru ca totul sa fie la locul sau.
20. Asculta in timp ce conduci un dvd care poate contribui la imbunatatirea calitatii vietii tale.
21. Noteaza-ti ganduri frumoase si inspiratii.
22. Gaseste timp sa fii singur in fiecare zi.
23. Ai probleme? Reflecta la mesajul din spatele lor. Nu astepta sa se faca ora de culcare ca sa reflectezi sau ca sa te rogi.
24. Fii prieten cu oameni spirituali si pasnici.
25. Pastreaza un folder la indemana cu povesti preferate, meditatii, inspiratii, afirmatii.
26. Tine minte ca cel mai scurt pod intre disperare si speranta este de regula recunostinta pentru ceea ce ai, esti.
27. Razi.
28. Razi si mai mult!
29. Ia-ti munca in serios, dar sa nu o lasa sa te ia de tot.
30. Dezvolta o atitudine de iertare (intelege ca majoritatea oamenilor fac maximum din ce pot face, nu fac intentionat rau).
31. Fii bun cu oamenii care nu sunt buni (probabil ei au cea mai mare nevoie de asta).
32. Domina-ti egoul, pune-l sa lucreze in slujba ta, nu invers.
33. Vorbeste mai putin, asculta mai mult.
34. Incetineste ritmul, ia-o mai incet.
35. Aminteste-ti ca nu esti directorul general al universului.
36. In fiecare seara inainte de culcare, gandeste-te la ceva nou pentru care esti recunoscator si pentru care nu ai fost recunoscator pana acum.
37. Niciodata nu te imprumuta la viitor. Daca te ingrijorezi pentru ceva ce s-ar putea intampla maine iar acel ceva nu se intampla, te-ai ingrijorat degeaba. Si chiar daca se intampla, te-ai ingrijorat de doua ori mai mult.
GÂNDURI PESTE TIMP 12 Noiembrie
Emil Botta - Citate:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu