REVISTA MEA DIN 16 NOIEMBRIE / 1. A.

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU LUNI 16 NOIEMBRIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE

A. Evenimente; Nașteri

Evenimente

·         534: Este publicata a doua revizuire şi ultima, a faimosului Cod de Legi, Codex Justinianus.  Flavius Petrus Sabbatius Justinianus, zis “cel Mare”,  a fost împărat bizantin în perioada 527- 565. S-a nascut in anul 482, într-o familie de țărani traco-romani, in provincia romana Iliria. Iustinian a incercat să reconstruiască Imperiul Roman (creștinat însă),  prin unirea celor două parti ale sale, cea de apus cu cea de răsărit. A reușit în parte prin generalul său Belisarie, care a cucerit Peninsula Italică și nordul Africii. Una dintre cele mai mari dintre  realizările sale,  a fost  constituirea în anul 529 a unei comisii de eminenti juristi, condusa de  marele avocat si expert in drept, Trebonian, care avea drept scop codificarea dreptului roman si adaptarea de noi legi, adaptate  la realitatile timpului. Codex Justinianus a ramas pentru totdeauna in istorie legat de numele marelui imparat.

·         1364: S-a sfîrşit domnia lui Nicolae Alexandru în Muntenia (domnie începută la 1352). Domnitorul Nicolae Alexandru a fost fiul şi urmaşul lui Basarab I. Nicolae Alexandru a dus o politică de consolidare a statului şi a înfiinţat prima mitropolie a Munteniei (1359), primul mitropolit fiind Iachint.

·         1364: Vladislav I  urca pe tronul Tarii Romanesti. Vlaicu s-a îngrijit de dezvoltarea economică a ţării şi a întreţinut relaţii strînse cu suveranii bulgari şi sarbi. Vladislav I, cunoscut și sub numele de Vlaicu Vodă, a domnit pînă în 1377. A acceptat suzeranitatea maghiară, fapt pentru care a primit ca feude tinuturile Amlasul, Severinul si Fagarasul. Noul voievod va adăuga la titlurile moștenite și pe acelea de Ban de Severin (1368) și Duce de Fagaras (1369), deși s-a aflat, încă de la urcarea pe scaun sub amenințarea permanentă a coroanei angevine. Astfel, în 1365, intr-o proclamație regală maghiara, Vlaicu era considerat uzurpator deoarece nu a prestat omagiul de vasalitate și și-a însușit un titlu ce nu-i aparținea.

·         1485:  Ștefan cel Mare îi învinge in lupta de la Cătlăbuga pe otomanii care apărau cetatea Chilia (azi în Ucraina). Au rămas pe cîmpul de luptă 8.000 de otomani și 3.000 de creștini. Armata moldoveană a fost victorioasă, dar Ștefan nu a mai avut forta necesara  să-și continue acțiunile în vederea recuperării Chiliei. În primăvara anului următor (1486) o numeroasă armată otomana în frunte cu Baly-beg, invadează din nou  Moldova, intenționînd s-o supună si  înainte de toate, să-l detroneze pe Ștefan. În bătălia de la Șcheia (1486) moldovenii conduși de Ștefan   i-au biruit pe turci, și de această dată, omorîndu-l pe Hronoda (Hroiot), pretendentul la tron adus de turci.

·         1532: Conchistadorul spaniol Francisco Pizarro il captureaza pe împăratul incas  Atahualpa în bătălia de la Cajamarca.

·         1643: Se încheie Tratatul de alianţă dintre Tranlisvania, Suedia şi Franţa, încheiat la Alba Iulia, Transilvania. Conform Tratatului, Transilvania primeşte subsidii pentru întreţinerea armatei în vederea luptei împotriva Imperiului habsburgic.

·         1849: Un tribunal rus l-a condamnat pe marele scriitor rus Fiodor Dostoievski la moarte, pentru activităţi anti-guvernamentale; execuţia lui a fost anulată în ultimul moment, pedeapsa fiind comutată în exil în Siberia. Fedor Mihailovici Dostoievski – n. 30.10. 1821 (S.N. 11 noiembrie) – d. 28.01. 1881 (S.N. 9 februarie), St. Petersburg, Rusia). Dostoievski a fost arestat și închis în 1849  pentru activități antistatale împotriva țarului Nicolae I. Pe 16 noiembrie, a fost condamnat la moarte pentru legăturile cu un grup de intelectuali, tineri fourieriști,condusi de Mihail Petrașevski, în  intrunirile  cărora se purtau discuții subversive. Împreună cu ceilalti condamnați, a fost transportat în piața unde aveau loc execuțiile și trecut prin toată procedura de anunțare a condamnării la moarte prin împușcare. După patru ani de  katorga, urmați de alți cinci de serviciu militar obligatoriu, revine la Petersburg și își reia activitatea literară. Katorga a fost un sistem de detenție grea în coloniile  penitenciare ale  Imperiului Rus. Prizonierii erau trimiși în lagăre din zonele îndepărtate, nepopulate ale Siberiei, fiind forțați să presteze munci grele. Sitemul katorga a început să funcționeze din secolul al XVII-lea și a fost preluat de bolșevici, fiind transformat în ceea ce avea să fie numit în epoca sovietică Gulag. Cea mai obișnuită ocupație în katorgi era mineritul și exploatarea lemnului. Unul dintre proiectele realizate cu munca prizonierilor din katorga a fost drumul de căruțe Amur (Амурская колесная дорога), considerat un succes al organizării muncii penale.

·         1855: Exploratorul britanic David Livingstone este primul european care ajunge la cascada Victoria (Mosi-oa-Tunya). Cascada Victoria se găsește pe cursul fluviului african Zambezi, la granița dintre Zimbabwe și Zambia, între orașele Victoria Falls și Livingstone, fiind declarată în 1989 de UNESCO monument al naturii. Este una dintre cele mai înalte cascade din lume (cea mai înalta fiind Cascada Angel – Venezuela). Primul european care ajunge la cascadă, la 16 noiembrie 1855, a fost scoțianul David Livingstone, misionar și cercetător al Africii, numind-o „Victoria” în cinstea reginei Victoria a Angliei. După convingerea sa fluviul Zambezi era „calea Domnului” pentru creștinarea necredincioșilor din Africa de Sud. David Livingstone (n. 19 martie 1813 – d. 1 mai 1873) a fost un medic scoțian, misionar protestant și explorator al Africii Centrale și de Est, a devenit celebru datorită eforturilor deosebite din timpul vieții și a luptei sale împotriva sclaviei.

·         1868: In Romania,este investit guvernul prezidat de Dimitrie Ghica,care isi desfasoara activitatea intre 16 noiembrie 1868 – 2 februarie 1870.Guvernul era unul de coaliţie între conservatori şi liberal-democraţi.

·         1878: S-a constituit la Sibiu, Reuniunea Română de Muzică sub conducerea cărturarului Zaharia Boiu. Zaharia Boiu (n. 1 martie 1834, Sighişoara – d. 24 octombrie/6 noiembrie 1903, Sibiu) a fost un poet şi publicist român, membru corespondent al Academiei Române (1890). A fost primul absolvent român al liceului german din Sighişoara. El este cel care traduce faimosul Memorandum adresat împăratului Franz Josef al Austriei în 1892, iar fiul lui Zaharia Boiu, Olimpiu, este cel care va duce traducerea germană a memorandumului, clandestin, la Viena.

·         1880; In aceasta zi, odată cu înfiinţarea celui de-al doilea batalion de geniu (printr-un Înalt Decret al regelui Carol I) s-a constituit şi câte o companie de căi ferate, primele subunităţi de acest fel din Armata română. Ziua de 16 noiembrie a devenit in Romania, Ziua Transporturilor Militare”. La un moment dat România avea chiar o Brigadă de căi ferate care participa la efectuarea de reparații ale căilor ferate.

·         1881: La București a fost înființată Facultatea de Teologie ortodoxă.

·         1885: George Eastman, fondator al companiei Kodak, a inventat în SUA pelicula de nitroceluloză, pentru imprimarea de imagini. George Eastman (12 iulie 1854 – 14 martie 1932) s-a născut în orăşelul Waterville, statul New York, din confederaţia Statele Unite ale Americii. Este inventatorul suportului fotosensibil flexibil, pelicula de nitroceluloză, în anul 1884. Aceasta a făcut posibilă construcţia de aparate de fotografiat mai mici, uşoare, portabile. Fraţii Lumière folosesc această descoperire pentru invenţia lor, cinematograful, pelicula fiind elementul indinspensabil.

·         1907: După ce cu doi ani în urmă nu au reușit să constituie un stat al SUA, cele cinci triburi civilizate s-au unit cu teritoriul Oklahoma și au format al 46-lea stat al Uniunii. Cele cinci triburi civilizate au fost cinci națiuni amerindiene: cherokee, chickasaw, choctaw, creek și seminole. Aceste triburi au fost considerate civilizate de coloniștii anglo-europeni, în cursul perioadei coloniale federale, deoarece ele au adoptat multe dintre obiceiurile coloniștilor. Triburile au avut, în general, relații bune cu vecinii lor. George Washington și Henry Knox au propus transformarea culturală pentru americanii nativi. Cherokee și Choctaw au avut succes la integrarea în aspectele culturii europene-americane pe care le-au găsit utile. Cele cinci triburi civilizate au trăit în sud-estul Statelor Unite, înainte de relocarea lor, de către guvern, în alte părți ale țării, în special în viitoarea Oklahoma.

·         1916: Începe Bătălia de la Neajlov-Argeş (16/29 noiembrie – 20 noiembrie/3 decembrie 1916). Operaţiune de amploare desfăşurată în timpul Primului Război Mondial, cu scopul apărării capitalei, în faţa ofensivei trupelor Puterilor Centrale, ultima încercare a armatei române comandată de generalul Prezan de a apăra Bucureştii. Cele mai violente lupte din timpul marii operaţiuni militare s-au dat la Călugăreni, 16-17 noiembrie. După un succes iniţial, armata română, copleşită numeric şi tehnic, este nevoită să se retragă, lăsînd Bucureştii în mîna armatelor inamice. Datorită lungimii frontului (120 km) pe care s-au angajat ostilităţile, precum şi al contingentelor implicate este considerată cea mai complexă operaţiune militară iniţiată de forţele române în timpul Primului Război Mondial. Teatrul de luptă este împărţit în trei sectoare principale: Sectorul Argeşului Superior, având ca axă de desfăşurare a acţiunilor Valea Argeşului, şoseaua Goleşti-Titu, Sectorul Argeşului şi al Neajlovului Mijlociu, cu şoseaua Alexandria-Bucureşti ca axă de înaintare, Sectorul Neajlovului şi Argeşului Inferior cu centrul la Călugăreni. Planul elaborat de comandamentul român urmărea o ultimă încercare de stopare a ofensivei inamice şi salvarea capitalei. Miza era enormă, pierderea Bucureştiului având implicaţii strategice; acestea vizau, în primul rând, evacuarea totală a Munteniei, cu impact devastator asupra moralului trupelor române. În acest scop, generalului Constantin Prezan, comandantul operaţiunii, i se pun la dispoziţie toate trupele aflate în rezervă şi retragere din diferite zone de acţiune. În încercarea de a consolida efectivele pe care românii le opuneau forţelor Puterilor Centrale, conducerea politică română face apeluri repetate pentru deplasarea contingentelor ruseşti care acţionează în Moldova, în sprijinul celor române care apărau Bucureştiul. Demersurile rămân fără rezultate consistente. Dificultăţile generate de insuficienţa efectivelor face ca lansarea atacului principal împotriva trupelor inamice venite dinspre Dunăre, programat a se desfăşura la 29 noiembrie 1916, să fie amânat. Cu toate acestea, în cele trei sectoare ostilităţile se deschid, luând aspectul luptelor izolate, dar intense. Practic, zilele de 29 şi 30 noiembrie sunt folosite de ambele părţi pentru a se poziţiona pe aliniamentele de luptă. La 1 decembrie 1916 românii obţin o serie de succese în toate sectoarele de operaţiuni, trupele inamice fiind respinse cu pierderi grele. Un incident nefericit va influenţa mersul întregului curs al evenimentelor. Unul dintre automobilele armatei române este capturat de forţele germane. Aici se găsea întreaga corespondenţă dintre efectivele române angajate în luptă, precum şi toate ordinele de operaţiuni pe care acestea urmau să le îndeplinească. Evenimentul influenţează strategia de acţiune a germanilor care-şi dau acum seama de adevăratele intenţii ale românilor, în special, în ceea ce priveşte mişcările de învăluire şi direcţia principală de atac. Astfel, comandamentul german optează pentru varianta înaintării prin mijlocul dispozitivului român, încercând, prin intermediul superiorităţii numerice, să izoleze cele două grupări de forţe principale pentru a le anihila. Ziua de 2 decembrie 1916 aduce pentru români o serie de progrese în unele sectoare dar care nu sunt exploatate. Acestea sunt facilitate în mare măsură de manevrele de repoziţionare ale forţelor inamice în vederea executării noului plan. Deznodământul se produce în dimineaţa zilei următoare, în toate sectoarele trupele române fiind atacate în mod concentric. Până în dimineaţa zilei de 4 decembrie întreaga linie a Argeşului era în mâna inamicului, înregistrându-se astfel, înfrângerea armatei române şi înlăturarea oricărui obstacol pentru ocuparea Bucureştiului. Impactul înfrângerii a fost unul devastator pentru forţele române, atât prin efectul demoralizator, cât şi prin pierderile semnificative suferite. În acelaşi timp, conducerea politică, în frunte cu regele Ferdinand I, este forţat să se refugieze în nordul Moldovei.

·         1920: S-a încheiat revoluția din Rusia, începută în primăvara anului 1918.

·         1933: Statele Unite si URSS au stabilit relatii diplomatice.

·         1938: Chimistul elvețian Albert Hofmann a sintetizat pentru prima oară drogul halucinogen LSD la laboratoarele Sandoz din Basel, Elveția. Acidul lisergic dietilamid-25 ( din germană Lysergsäure-diethylamid LSD, de asemenea numit LSD-25) este un drog psihedelic semisintetic, ce aparține familiei de triptamine. Probabil cel mai cunoscut și răspândit psihedelic, LSD-ul a fost folosit în principal ca un drog recreațional, un enteogen și o unealtă în ajutorul diverselor practici precum meditația, psihonautică, proiecte artistice și psihoterapie psihedelica. Este sintetizat din acidul lisergic, derivat din cornul de secară, o ciupercă a grânelor, ce de obicei se regăsește pe secară. Chimistul elvețian Albert Hofmann sintetizează pentru prima oară această substanță în anul 1938 în cercetările lui privind „cornul secarei” cu scopul extragerii unei substanțe care să stimuleze circulația sanguină. LSD cunoscut și sub denumirea comercială „Delysid” folosită de concernul farmaceutic Sandoz, era un preparat pentru tratamentul bolilor psihice și pentru scopuri de cercetare. Efectul său halucinogen îl descoperă Hofmann prin întîmplare la data de 16 aprilie 1943 după ce probabil substanța s-a absorbit prin pielea cercetătorului. El repetă acest proces la data de 19 Aprilie 1943 prin administrarea de 250 micrograme LSD corespunzînd azi (ca. 50 µg) LSD stabilind efectul halucinogen puternic. Această dată este sărbătorită de fanii drogului ca „Ziua bicicletei”, deoarece Hofmann în ziua amintită fiind sub acțiunea drogului merge acasă cu bicicleta.

·         1945: Constituirea UNESCO – Organizatia Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură. In timpul Conferintei de la Londra, a fost creata Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura (UNESCO), institutie specializata a ONU, cu sediul la Paris. La data de 16 noiembrie 1945 reprezentanții a 44 de state participante la Conferința de la Londra au semnat Actul constitutiv al UNESCO; a intrat în vigoare pe 4 noiembrie 1946. România a aderat la 27.07.1956. UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, conform denumirii originale din engleză, United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization) a fost fondată la 16 noiembrie 1945. Își are sediul în Paris, Franța, dar are și 73 de suboficii active în diverse țări ale lumii. Constituția adoptată în Conferința de la Londra din noiembrie 1945 și aplicată începând cu 4 noiembrie 1946, a fost adoptată de cele 20 de state fondatoare (Regatul Unit, Noua Zeelandă, Arabia Saudită, Africa de Sud, Australia, India, Mexic, Franța, Republica Dominicană, Turcia, Egipt, Norvegia, Canada, China, Danemarca, Statele Unite ale Americii, Cehoslovacia, Brazilia, Liban și Grecia). UNESCO are 195 de state membre și 9 state asociate. România este membră UNESCO din 27 iulie 1956. Scopul organizației este de a contribui la pacea și securitatea lumii prin colaborarea între națiuni în educație, știință, cultură, și comunicații pentru a se reuși stabilirea unui respect față de justiție universal, pentru corectitudinea justiției și pentru drepturile și fundamentele omului liber, indiferent de rasă, sex, limbă sau religie, după Carta Națiunilor Unite. Una dintre misiunile UNESCO este cea de a menține o listă de locuri din patrimoniul mondial. Aceste locuri sunt importante din punct de vedere natural sau istoric, a căror conservare și salvare sunt importante pentru comunitatea mondială.

·         1957: Începe la Moscova, consfătuirea reprezentanților partidelor comuniste din 64 de țări. Se adoptă o declarație care condamnă "revizionismul" în general, iar în mod special "revizionismul" iugoslav.

·         1965: Sovieticii lansează de la baza Baikonur din Kazakhstan, sonda spațială Venera III.

·         1974: Conferinta Alimentara Mondiala adopta Declaratia universala pentru eliminarea definitiva a foametei si malnutritiei, însusita si de Adunarea Generala a ONU din 17.12.1974.

·         1979: S-a dat în folosință, experimental, primul tronson al magistralei 1 a metroului din București între stațiile Timpuri Noi și Semănătoarea. Lungimea liniei era de 8,63 kilomteri si avea 6 statii, intinzandu-se de-a lungul raului Dambovita. Ideea realizarii unei retele de metrou in Bucuresti data din anii ’30 si ii apartinea inginerului Dimitrie Leonida, insa abia in 1975 aceasta a fost pusa in practica, prin stabilirea proiectantului si a constructorului (“Intreprinderea Metroul Bucuresti”). La numai doi ani de la darea in folosinta a primului tronson, a fost inaugurat si al doilea de 10 kilometri lungime si cu 6 statii intre “Timpuri Noi” si “Republica”. Reteaua a fost realizata in totalitate pe baza studiilor specialistilor romani si cu echipamente autohtone. In prezent, transportul cu metroul este organizat pe patru linii principale (magistrale) cu o lungime operationala de peste 62 de kilometri si cu 45 de statii. Pentru asigurarea transportului zilnic sunt puse in circulatie 50 de trenuri, numarul calatorilor intr-o zi lucratoare fiind de circa 350.000-400.000.

·         1979: Primul-ministru al Marii Britanii Margaret Thatcher, a dezvaluit  ca Sir Anthony Blunt, un fost ofiţer din serviciile de securitate şi consilier personal de arta al Reginei, a fost   ”al patrulea spion ” din grupul spionilor sovietici de la Cambridge”, alaturi de Guy Burgess, Donald Maclean  şi “Kim” Philby. Doamna Thatcher a arătat  ca Blunt a mărturisit înca din  1964 activitatile sale de spionaj, insa în urma  unui acord secret cu autoritatile statului, i-a fost acordata imunitate.

·         1988: A fost adoptată Declarația de suveranitate a Republicii Estonia, prin care se recunoștea supremația legilor estoniene asupra celor unionale.

·         1988: Benazir Bhutto este aleasă în funcția de prim-ministru al Pakistanului, pe care a deținut-o în legislaturile1988-1990 și 1993-1996, fiind prima conducătoare politică a unei țări musulmane. Benazir Bhutto (n. 21 iunie 1953, Karachi, provincia Sindh, Pakistan — d. 27 decembrie 2007, Rawalpindi, provincia Punjab) a fost din 1988 până în 1990 și din 1993 până în 1996 prim-ministru al Pakistanului. După ce s-a reîntors din exil în octombrie 2007, a devenit liderul opoziției politice. Pe 27 decembrie 2007 a devenit victima unui atentat sinucigaș cu bombă în cursul unei manifestații electorale. A fost prima femeie care a deținut funcția de premier într-un stat musulman.

·         1990: Prin fuziunea Partidului Democrat al Muncii cu Partidul Socialist, a aparut in Romania Partidul Socialist al Muncii condus de Ilie Verdet.

·         1994: Delegatia Permanenta a PDSR a hotarit ca Partidul Solidaritatii Sociale condus de Miron Mitrea sa fie asimilat de partidul de guvernamant. Liderul lui a devenit membru PDSR, ulterior fiind numit in functia de vicepresedinte.

·         1994: Helmut Kohl este învestit în funcţia de cancelar al Germaniei reunificate.

·         1997: Fostul secretar general al ONU, Boutros Boutros- Ghali, a fost ales primul preşedinte al organizaţiei ţărilor francofone.

·         1998: Primarul ales al Bucurestiului, Viorel Lis, a depus juramantul, dupa ce a fost validat definitiv si irevocabil in functia de primar general de catre Tribunalul Bucuresti. 

·         1998: Înființarea Ziarului Financiar

·         2000: Bill Clinton devine primul președinte american care vizitează Vietnamul.

·         2000: Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite a adoptat o rezolutie initiata de Romania referitoare la colaborarea dintre ONU si OCEMN (Organizatia pentru Cooperare Economica in regiunea Marii Negre). 

·         2001: Celebrul alpinist roman Constantin Lacatusu a pornit, alaturi de americanul Michael Hodges, într–o expeditie în Antarctica, vizând escaladarea vârfului Mount Vinson (5 140m); expeditia, încheiata cu succes la 10.12.2001, facea parte din proiectul numit „Top 7” ce avea ca scop escaladarea celor mai înalte vârfuri de pe cele sapte continente. Constantin Lăcătușu (n. 21 februarie 1961, Piatra Neamț), alpinist, geolog și cameraman român, primul din România care a cucerit vârful Everest (8.848 m), la 17 mai 1995.

·         2001: Este lansat primul film Harry Potter: "Harry Potter și piatra filozofală".

·         2004: Consilierul prezidenţial american pentru securitate, Condoleezza Rice, a fost numită oficial în funcţia de secretar de Stat, în locul lui Colin Powell. Condoleezza Rice (născută la 14 noiembrie 1954 la Birmingham în Alabama), secretar de stat (ministru de externe SUA) al Statelor Unite ale Americii între ianuarie 2005 – ianuarie 2009.

·         2004: Emite pentru prima oara Radio3Net, actualul post Radio Pittiş, (post al Societăţii Române de Radiodifuziune, continuator la postului Radio România Tineret). Este primul post public de radio din țară și din Europa care emite exclusiv pe Internet. Situl Web al postului Radio 3Net Florian Pitis găzduiește o colecție impresionantă de albume folk și rock, de povești ale teatrului radiofonic și de înregistrări video de la festivalurile muzicale din țară, precum Festivalul de Muzica Folk „Folk You”, Festivalul de muzică tânără „Prometheus” și Festivalul „Delta Fest”. Florian Pittiș (n. 4 octombrie 1943, București – d. 5 august 2007, București), unul dintre cei mai îndrăgiți actori de teatru, dar și regizor, traducător, interpret de muzică folk ori realizator de emisiuni radio. A scris texte pentru cântecele Andei Călugăreanu, pentru Mircea Vintilă, Sorin Chifiriuc și alții. A fost de asemenea, francmason (având gradul 33 și ultim), purtător de cuvânt al Marii Loje Naționale din România.

·         2005: A  fost realizat primul transplant de celule stem pentru o afecţiune hepatică din România, de către o echipă de medici de la Clinica Fundeni din Bucureşti, condusă de dr. Irinel Popescu.

·         2014: Al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România. Klaus Iohannis a obținut 54,43% din voturi la turul doi al alegerilor prezidențiale, iar Victor Ponta a fost votat de 45,56% dintre alegătorii care s-au prezentat la urne.

Nașteri

·         42 î.Hr.: S-a nascut Tiberius, al doilea împarat roman, fiul adoptiv al lui Cezar Augustus. Tiberius Caesar Augustus, născut Tiberius Claudius Nero (16 noiembrie 42 î.Hr. – 16 martie 37) al doilea împărat roman și a domnit de la moartea lui Augustus în anul 14 până la moartea sa în 37.
* 1531: Anna d'Este (16 noiembrie 1531 – 17 mai 1607) a fost o prințesă franceză cu mare influență la curtea Franței și o figură centrală în Războiul religiilor. Prin prima căsătorie a devenit Ducesă de Aumale, apoi de Guise iar prin a doua căsătorie Ducesă de Nemours și Genevois.

Portret al Annei d'Este de Léonard Limosin, ca 1570, British Museum, Waddesdon Bequest, WB.24.

Anna d'Este s-a născut la 16 noiembrie 1531 și a fost fiica cea mare a Ducelui de Ferrara Ercole al II-lea d'Este și a soției lui, Renée a Franței. A crescut la Ferrara, unde a primit o educație excelentă. A studiat muzica, dansul, istoria și pictura. Viitoarea scriitoare și cărturară Olympia Fulvia Morata a fost aleasă ca una dintre tovarășii ei la curte.^[1]

În 1548, după îndelungi negocieri a avut loc căsătoria ei cu un prinț francez, Francisc, Duce de Aumale, fiul Ducelui de Guise. Contractul a fost semnat la Ferrara la 28 septembrie iar căsătoria a avut loc la Saint-Germain-en-Laye în apropiere de Paris la 16 decembrie. Prințesa nu s-a mai întors niciodată în Italia.

Anna d'Este a fost nepoata regelui francez Ludovic al XII-lea și deci înrudită cu Henric al II-lea și fiii lui. Prin căsătorie a devenit membră a puternicei familii Guise și datorită rădăcinilor ei italiene a avut legături strânse în special cu regina și mai târziu regian-mamă Caterina de Medici.

Din aceste motive, poziția ei la curte era influentă. Devenită Ducesă de Guise după moartea socrului ei în 1550, ea a condus domeniile familiei și imensa avere a familiei Guise cu ajutorul soacrei sale, Antoinette de Bourbon. De asemenea, ea a fost activă în numele tatălui ei și a acționat ca mediator între curțile din Franța și din Ferrara.

A născut șapte copii, dintre care patru au ajuns la maturitate.

În februarie 1563 soțul ei a fost asasinat. În timp ce criminalul a fost arestat și condamnat la moarte, Anna d'Este a luat toate măsurile posibile pentru a-l da în judecată pe liderul hughenoților francezi, Gaspard de Coligny, pe care ea l-a considerat responsabil pentru atac.

Jacques de Savoia, al doilea soț al Annei.

În următorii trei ani, văduva l-a presat pe rege cu petiții însă în ianuarie 1566 consiliul regelui l-a declarat pe Coligny nevinovat. Cei mai mulți dintre contemporani au considerat-o pe văduva Ducelui de Guise responsabilă pentru moartea lui Coligny la 22 august 1572 care a devenit semnalul de start pentru masacrul din Ziua Sfântului Bartolomeu.

La 29 aprilie 1566, Anna d'Este s-a căsătorit cu Jacques, Duce de Nemours. De acum înainte, prințesa își va petrece cea mai mare parte a timpului la Annecy sau pe drumul de la ducatul de Genevois la curtea Franței. În situații politice dificile a jucat rolul de mediator între soțul ei și Ducele de Savoia.

După moartea celui de-al doilea soț în 1585, Anna d'Este a trăit la Paris, la Hôtel de Nemours, care era situat pe malul stâng al Senei. Odată cu formarea Ligii Catolice, în care fiii ei au jucat un rol proeminent, importanța ducesei în aparițiile politice în regatul Franței a crescut considerabil.

În decembrie 1588 regele Henric al III-lea a ordonat asasinarea celor doi fii mai mari și arestarea Annei d'Este. Deși sursele nu ne spun nimic despre faptele ducesei după eliberarea sa, unii contemporani o consideră responsabilă pentru asasinarea regelui. În timpul asediului de la Paris de către Henric al IV-lea, Anna d'Este a fost declarată "regină-mama" de către League însă după convertirea bourbonilor înapoi la catolicism ea l-a recunoscut ca rege și a încercat să-și convingă fii rebeli să facă la fel. În 1594 Anna a călătorit la Paris să aducă un omagiu lui Henric al IV-lea.

A murit la 17 mai 1607 la vârsta de 75 de ani.

Anna

Ducesă de Nemours anterior Ducesă de Guise

Portret al Annei d'Este de artist necunoscut, a doua jumătate a secolului al XVI-lea, ulei pe lemn. Versailles, Musée du Château Părinți Ercole II d'Este, Duke of Ferrara[*] Renée a Franței  Frați și surori Eleonora d'Este[*] Lucrezia d'Este[*] Alfonso di Ercole II d'Este Luigi d'Este[*]  Căsătorită cu Francisc, Duce de Guise Jacques, Duce de Nemours Copii Henric I, Duce de Guise Catherine, Ducesă de Montpensier Charles, Duce de Mayenne Louis, Cardinal de Guise Charles Emmanuel, Duce de Nemours Henric al II-lea, Duce de Nemours

* 1540: Cecilia a Suediei (suedeză Cecilia Gustavsdotter Vasa; 16 noiembrie 1540 – 27 ianuarie 1627) a fost prințesă a Suediei ca fiică a regelui Gustav I al Suediei și a celei de-a doua soții, Margaret Leijonhufvud, și contesă de Baden-Rodemachern prin căsătoria cu Christopher al II-lea, Margraf de Baden-Rodemachern. Ea este cea mai cunoscută dintre fiicele lui Gustav Vasa, cunoscută pentru un scandal la curte în legătură cu nunta unei surori și pentru o ședere de lungă durată în Anglia reginei Elisabeta I, unde a născut primul ei copil.

Cecilia a fost descrisă ca fiind cea mai frumoasă fiică a regelui Gustav I, și a fost frecvent menționată datorită frumuseții sale. Din cauza scandalurilor în care a fost implicată a fost oaia neagră a familiei. În prima parte a copilăriei, ea, ca și restul fraților ei, a fost în grija guvernantei Brigitta Lars Anderssons și a verișoarei mamei lor, nobila văduvă Ingrid Amundsdotter..^[2] După decesul mamei, în 1551, copiii au fost plasați în grija Christinei Gyllenstierna și a mătușilor Brita și Martha Leijonhufvud înainte ca tatăl ei să se recăsătorească cu Katarina Stenbock.^[3]

În 1556, ea și surorile ei au primit o zestre de 100.000 daleri, li s-a pictat portretele și calitățile personale au fost descrise în latină de poetul de curte Henricus Mollerus și prezentate pe piața căsătoriilor dinastice. În 1558 Edzard al II-lea, Conte al Frisia de Est a vizitat Suedia pentru a le întâlni pe Cecilia și pe sora ei mai mare Catarina Vasa și pentru a alege pe una dintre ele conform tratatului comercial semnat în 1557; a ales-o pe Catarina.^[3]

Nunta dintre Catarina și Edzard a avut loc la Stockholm, la 1 octombrie 1559. În noiembrie, Catarina și Edzard au plecat la Ostfriesland. În călătoria lor pe teritoriul Suediei au fost însoțiți de Cecilia și de fratele lui Edzard, Johann II de Ostfriesland. În timp ce au locuit la reședința prințului Magnus la Castelul Vadstena, a izbucnit un mare scandal când Johann a fost descoperit fără pantaloni în camera Ceciliei.^[3] Scandalul a devenit faimos sub numele de Vadstenabullret (Trăsnetul de la Vadstena). Johann a fost închis, anchetat, apoi trimis regelui care l-a închis la castelul Örbyhus.^[3] La 17 decembrie, Catarina și Edzard au fost trimiși la castelul Västerås sub arest la domiciliu, în timp ce Cecilia și Eric (fratele Ceciliei) au fost chemați la Stockholm.^[3]

Cecilia și-a acuzat tatăl că a fost bătută și trasă de păr. Se spune că regele a plâns când a povestit totul reginei. Și-a acuzat cei doi copii: Eric și Catarină că nu au strunit-o pe Cecilia cum a trebuit și l-a mustrat pe Eric că a făcut totul public în loc să fie discret.^[3] Catarinei i s-a permis să-și vadă tatăl în iunie 1560. Mama lui Johann și-a trimis ambasadorii în Suedia pentru a trata eliberarea fiului ei. Eric a sugerat o căsătorie între Cecilia și Johann însă regele nu a vrut. În vara anului 1560 Johann a fost eliberat după ce a fost obligat să jure în fața monarhului și a Consililui că nimic sexual nu a avut loc între el și Cecilia.^[3] Frații Ceciliei au scos o monedă cu Cecilia reprezentând pe Susanna în baie, indicând că ea este la fel de inocentă ca legendara Susanna din Biblie.^[3]

În 1563, Eric al XIV-lea a descoperit că Cecilia și sora ei au avut o petrecere în camerele lor la mijlocul nopții. Acest lucru a dus la o ceartă între Eric și Cecilia. Eric a instituit un nou protocol pentru curtea regală, în care surorile lui erau plasate sub observare strictă pentru a preveni stricarea reputației. Cecilia s-a opus deschis împotriva unui astfel de tra tament.

În iunie 1564, la Stockholm, Cecilia s-a căsătorit cu Christopher II, Margraf de Baden-Rodemachern (1537–1575). Nunta a fost mult mai puțin luxoasă față de cea a surorii ei Anna și se pare că n-au avut loc multe negocieri pentru realizarea căsătoriei. În spatele căsătoriei se pare că nu a stat nici un scop politic.

Imediat după nuntă ea a călătorit în Anglia, într-o vizită oficială de stat.^[4] A ajuns în toamna anului 1565 după o călătorie de 400 de mile pe apă și 750 de mile pe gheață și zăpadă.

Cecilia era angajat într-o corespondență cu regina Elisabeta timp de mai mulți ani și pare să fi simțit admirație pentru ea la nivel personal. Ea a cerut și a obținut de la Elisabeta o invitație în Anglia încă din 1562 și a învățat să vorbească limba engleză de la englezii din Suedia. Cecilia a plecat spre Anglia prin Estonia, Prusia, Polonia și Germania (fără a vizita casa soțului ei) la Anvers, în Țările de Jos spaniole. A reușit să se întâlnească cu fratele ei Ioan aflat în închisoare înainte de plecarea ei, iar când a ajuns în Estonia suedeză, regele Eric a cerut guvernatorul său din Reval să o țină sub supraveghere, suspectând că îi este loială celuilat frate al lor decât lui.^[3] În ducatul Prusia, ea a cerut cu succes ducele să lucreze cu monarhul danez pentru a-l elibera pe fratele ei Ioan.^[3] În timpul șederii sale la sora ei, Catarina în Frisia de Est, se crede că a discutat despre detenția lui Ioan deoarece la scurt timp ea a trimis o scrisoare furioasă lui Eric despre detenția lui Ioan.^[3]

În septembrie 1565 Cecilia a plecat spre Anglia de la Calais. A primit Casa Bedford din Londra ca reședință, fiind bine primită de contesa de Sussex și soția lui William Cecil. După câteva zile de odihnă, Cecilia și-a făcut intrarea oficială la Londra, pe 11 septembrie, îmbrăcată în catifea neagră împodobită cu argint și înconjurată de doamnele ei de onoare îmbrăcate în roșu. Potrivit ambasadorului spaniol în Anglia, Cecilia a fost primită foarte frumos de Elisabeta. le au participat la mai multe nunți și cine împreună; la Crăciunul din 1565 Cecilia a primit comuniunea direct după Elisabeta iar soțul ei a primit un venit atâta timp cât îi va permite Ceciliei să rămână în Anglia. În timp ce era în Anglia a născut primul ei copil, Edward, care a fost botezat de Elisabeta.

Vizita Ceciliei în Anglia a fost în parte de a o convinge pe regina Elisabeta I să se căsătorească cu fratele ei vitreg, regele Eric al XIV-lea.^[3] De asemenea, ea voia să recruteze pirați englezi pentru a ataca navele daneze, germane și poloneze ostile în Marea Baltică. În ianuarie 1566 Eric i-a dat sarcina de a negocia o alianță între Suedia și Anglia pentru a asista Suedia în încercarea sa de a face pace în războiul dintre Suedia și Danemarca.^[3] Există rapoarte contradictorii cu privire la modul în care ea a gestionat aceste negocieri. Cecilia a încercat să o facă pe Elisabeta să se amestece în problema fratelui ei Ioan iar în octombrie Elisabeta i-a scris lui Eric și i-a cerut să-l elibereze pe Ioan.^[3] Cecilia a fost în contact strâns cu ambasadorul spaniol la curtea engleză, pentru că pământurile soțului ei erau parțial plasate în Luxemburgul spaniol.

Relația dintre Cecilia și Elisabeta s-a deteriorat din cauza contactului apropiat al Ceciliei cu ambasadorul spaniol, și din cauza scandalurilor provocate de datoriile ei. Cecilia a dobândit datorii enorme din cauza stilului de viață pe care l-a considerat în conformitate cu statutul ei de la curte. În noiembrie 1566 soțul ei a fost obligat să plece în Germania încercând să împrumute bani pentru ea. În martie, Christopher a venit în Anglia, în secret, și a încercat să o răpească Cecilia de creditorii ei, dar a fost descoperit și închis de către creditorii. Elisabeta l-a eliberat, dar acest lucru a încheiat prietenia dintre Cecilia și regină.

În august 1565, Cecilia, la aproape 25 de ani, a ajuns la Baden-Rodemachen, unde a stat cinci ani. Războiul religios din Olanda era în desfășurare și trupele ducelui de Alba s-au mutat în jurul teritoriului ei de reședință și au ocupat moșiile ei provocându-i o primejdie economică. În 1569, a doua jumătate a Baden, Baden-Baden, a fost moștenit de nepotul minor al soțului ei și plasat sub domnia catolică a lui Albert I de Bavaria, care a tratat protestanții cu brutalitate. Cecilia i-a scris fratelui ei Ioan al III-lea al Suediei și a declarat că se teme pentru siguranța lor, cerând permisiunea să se întoarcă în Suedia.^[3]

În toamna anului 1573 s-a pregătit un complot pentru asasinarea regelui Ioan al III-lea. Complotul a fost condus de Charles de Mornay, care era ăn contact cu Cristina a Danemarcei și ambasadorul francez la Copenhaga Charles Dancay. În septembrie 1574 complotul a fost descoperit și Charles de Mornay a fost arestat, interogat și executat.^[3] Se pare ca Ioan al III-lea a banuit-o pe Cecilia că a pregătit o rebeliune împotriva lui: în 1573 el a ordonat ca Ceciliei să nu i se permită accesul la Castelul Stockholm în absența lui, iar în 1574, după descoperirea complotului el a ordonat guvernatorului de Östergötland s-o supravegheze pe Cecilia și să nu-i permită accesul în nici un castel regal.^[3]

La 2 august 1575, soțul Ceciliei a murit și fiu și fiul ei minor Edvard Fortunatus i-a succedat ca Margraf de Baden-Rodemarchern.v Deși contractul de căsătorie stipula ca în situația asta Cecilia să fie regentă, profitând de absența ei, sorcrii au confiscat documentul care îi asigura drepturile la succesiune și au preluat controlul și asupra teritorile sale ca zestre. Cecilia s-a convertit la catolicism ca măsură de a asigura drepturile copiilor ei la teritoriile soțului ei.

În vara anului 1578 ambasadorul spaniol Francisco de Eraso a sosit în Suedia. Ioan al III-lea dorea să facă o alianță cu Spania pentru a preveni Danemarca și Polonia să interfereze în războiul suedez împotriva Rusiei. De asemenea, el dorea asistență spaniolă pentru a securiza teritoriile italiene la care avea dreptul de pe urma soacrei sale, Bona Sforza. Cecilia l-a invitat pe Eraso la Arboga și a început propriile negocieri cu el. Ea i-a sprijinit planurile de a-l face guvernatorul spaniol și i-a oferit propria flotă pirat pentru a-i servi în războiul spaniol, în Țările de Jos. Când negocierile lui Ioan cu Spania au eșuat el a devenit suspicios la relațiile Ceciliei cu Eraso. Ioan l-a plasat pe Eraso în arest la domiciliu și i-a interzis orice contact cu Cecilia. Totuși, în noaptea din 17-18 iunie 1579 Cecilia a ajuns în secret la Stockholm pentru a-l vedea pe Eraso. Ea și alaiul ei au fost capturați de pază și dusă la regele Ioan, provocând o scenă între frați. La scurt timp după aceea, Cecilia a revenit în Germania urmată de Francisco de Eraso.

După întoarcerea la Baden în 1579, Cecilia a căutat să preia controlul asupra teritoriilor ei Dower și Baden-Rodemachen de la rudele soțului ei în numele fiului ei. Francisco de Eraso și Cecilia au trăit împreună la Baden, pentru un timp, înainte ca Eraso să-și continue drumul spre Spania. În acest timp ea a dat naștere unei fetițe, lucru care a provocat un scandal, ea fiind la acel moment văduvă de patru ani. Fiica ei a fost plasat la mănăstirea Liethentahl de către fiul ei Edvard Fortunat împotriva voinței Ceciliei, care nu a fost lăsată să-și vadă fiica până în 1622; fata s-a călugărit și este cunoscută doar după numele ei de călugăriță, Charitas.

În lupta ei împotriva familiei soțului ei a fost susținută de către legatul papal Antonio Possevino, Eraso și de Ioan al III-lea. Celălalt fratele al ei Carol al IX-a a rupt relația cu ea după nașterea fiicei nelegitime. În cele din urmă a pierdur sprijinul lui Ioan, care în 1581 i-a refuzat cererea de întoarcere în Suedia.^[3] Cecilia a trăit cu venitul de pe domeniile suedeze, însă acestea au fost confiscate de Ioan în 1585, după opoziția ei la căsătoria lui cu Gunilla Bielke.

În 1588, fiul ei Edvard Fortunat a preluat controlul asupra Baden-Rodemachen.

Cecilia a Suediei

Părinți Gustav I al Suediei[1] Margareta Leijonhufvud[1]  Frați și surori Princess Anna Maria of Sweden[*] Catarina Vasa Princess Elizabeth of Sweden[*] Princess Sophia of Sweden[*] Carol al IX-lea al Suediei Ioan al III-lea al Suediei Eric al XIV-lea al Suediei Magnus, Duke of Östergötland[*]  Căsătorită cu Christopher al II-lea, Margraf de Baden-Rodemachern Copii Edward Fortunatus[*] Philip III, Margrave of Baden-Rodemachern[*]

* 1566. Anna Juliana Gonzaga (16 noiembrie 1566 – 3 august 1621) a fost o Arhiducesă de Austria care a devenit soră a Ordinului Servitorilor Fecioarei Maria după decesul soțului ei, Ferdinand al II-lea de Austria.

S-a născut la 16 noiembrie 1566 la Mantua, a fost unul din cei trei copii ai Ducelui Guglielmo Gonzaga de Mantua și ai soției acestuia, Arhiducesa Eleanor de Austria. A fost botezată Anna Caterina Gonzaga. Nașul ei a fost regele Filip al II-lea al Spaniei. În jurul vârstei de cinci ani s-a îmbolnăvit grav și a fost aproape să moară. Avea febră mare și extremitățile au început să se umfle. Timp de doi ani ea a fost bolnavă. În cele din urmă părinții ei au apelat la Fecioara Maria cu rugăciun adânci, promițând să o crească pe Anne ca un copil al Mariei în cazul în care ea va supraviețui. Curând Anne și-a revenit. Părinții i-au spus de intervenția Fecioarei Maria și de promisiunea făcută în numele ei. De atunci înainte Eleanor și-a educat fiica în cultul devoțiunii catolice a Fecioarei Maria. De-a lungul copilăriei, Anne Catherine a fost expusă unui sentiment consistent de evlavie.

În 1580, Arhiducele Ferdinand II de Austria și-a pierdut soția, Philippine. Ea aparținea familiei Welser, care nu era nobilă. Deși cuplul a avut doi copii, niciunul nu era eligibil să-l moștenească pe Ferdinand ca arhiduce. Acest lucru l-a determinat pe Ferdinand să-și caute o soție.

Sora lui Ferdinand, Madeleine, a sugerat o căsătorie cu cu nepoata lor Anna Caterina. La 1 ianuarie 1582 Ferdinand a cerut Ducelui Guglielmo mâna fiicei lui iar Guglielmo a acceptat. Deși a realizat că acest lucru va amâna chemarea ei spre ordinul religios, Anna a respectat dorința părinților și nu a obiectat.

Înainte de a părăsi Mantua pentru Innsbruck, Anna Caterina a cerut tatălui ei să-i îndeplinească unele cereri. Prima cerere a fost eliberarea a 15 deținuți pentru a celebra plecarea ei. A doua cerere a fost donarea unor sume de bani pentru 15 cerșetori. A treiacerere a fost oferta de decorațiuni interioare pentru 15 biserici. Guglielmo a fost de acord cu fiecare cerere.

La 14 mai 1582, la 16 ani, Anna Caterina s-a căsătorit cu Ferdinand la Innsbruck și a devenit Arhiducesă de Austria. În primii lor trei ani de căsătorie Anna a născut trei fiice — Eleanor (n. 1583), Maria (n. 1584) și Anna (1585 - 1618). Eleanor a murit în copilărie; fiica lor Anna se va căsători cu împăratul Matia al Sfîntului Imperiu Roman. Anne a fost o soție ascultătoare, care a avut grijă de Ferdinand de-a lungul mai multor boli. Ferdinand a murit în 1595.

Anne Juliana Gonzaga

Părinți Guglielmo Gonzaga, Duce de Mantua Arhiducesa Eleanor de Austria  Frați și surori Vincenzo I Margherita Gonzaga, Duchess of Ferrara[*]  Căsătorită cu Ferdinand al II-lea de Austria Copii Arhiducesa Anna Eleonore de Austria Arhiducesa Maria de Austria Anna de Tyrol

* 1567: Anna de Saxonia (16 noiembrie 1567 - 27 ianuarie 1613), a fost o nobilă germană, membră a Casei de Wettin (ramura Albertină) și prin căsătorie Ducesă de Saxa-Coburg-Eisenach.

Născută la Dresda, ea a fost al 12-lea copil din cei 15 ai Electorului Augustus de Saxonia și ai Prințesei Anna a Danemarcei. Dintre frații ei doar ea și alți trei au atins vârsta adultă.

La 4 mai 1584 și fără consimțământul tatălui ei, Anna s-a logodit cu Johann Casimir, Duce de Saxa-Coburg. Nunta a avut loc la Dresda la 16 ianuarie 1586, iar ea a primit ca zestre 30.000 de taleri și orașul Römhild. Vesela și impetuoasa ducesă a organizat curând festivități magnifice la noua ei curte.

Mariajul ei a eșuat: soțul ei prefera vânătoarea și deci petrecea câteva săptămâni departe de ea. La sfârșitul lunii septembrie 1593 ducesa a fost prinsă de soțul ei în adulter. Imediat Johann Casimir a ordonat arestarea ei și a iubitului ei, Ulrich de Lichtenstein. În ciuda scrisorilor pe care Anna le-a trimis soțului ei și a rudelor care l-au rugat s-o ierte, la 12 decembrie, la Jena, Schöppenstuhl (Înalta Curte) a anulat căsătoria și i-a condamnat pe ambii iubiți la decapitare prin sabie. Johann Casimir în ultimul moment a schimbat pedeapsa la închisoare pe viață. Fratele Annei, Electorul Christian I a confirmat sentința și a refuzat să o ajute, ea împărțind aceeași cu sora ei Elisabeta.

Anna a fost trimis prima dată la Eisenach, apoi la Castelul Kahlenberg, în 1596 la a fosta mănăstire Sonnefeld și în cele din urmă (1603), la Veste Coburg, unde a murit în 1613, la vârstă de 45 de ani. A fost îngropată la Klosterkirche, Sonnefeld. Ulrich de Lichtenstein a murit în închisoare douăzeci de ani mai târziu, la 8 decembrie 1633 la doar trei zile după ce i-a fost anunțată vestea că va fi eliberat.

În 1599 Johann Casimir s-a căsătorit pentru a doua oară verișoara primară a Annei, Margaret de Brunswick-Lüneburg; pentru a o umili pe prima lui soție el a sărbătorit această ocazie cu faimosul Coburg Taler: pe avers a arătat un cuplu care se săruta cu inscripția WIE KVSSEN SICH DIE ZWEY SO FEIN (Un bun sărut între doi), în timp ce reversul o arăta pe Anna îmbrăcată ca o călugăriță cu inscripția: WER KVST MICH - ARMES NVNNELIN (cine te sărută acum, săracă călugăriță?).

Anna de Saxonia

Părinți Augustus, Elector of Saxony[*] Anna a Danemarcei  Frați și surori Dorothea of Saxony[*] Elisabeth of Saxony[*] Christian I, Elector de Saxonia Alexander von Sachsen[*]  Căsătorită cu Johann Casimir, Duce de Saxa-Coburg

* 1643: Jean Chardin (16 noiembrie 1643 - 5 ianuarie 1713), născut Jean-Baptiste Chardin și, de asemenea, cunoscut sub numele de Sir John Chardin, a fost un bijutier francez și călător al cărui volum de carte The Travels of Sir John Chardin este considerată una dintre cele mai bune lucrări ale burselor occidentale devreme pe Persia și Orientul Apropiat în general.

John Chardin

* 1664: Marie-Anne a Franței (n. 16 noiembrie 1664 - d. 26 decembrie 1664) a fost al treilea copil și a doua fiică a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și a reginei Maria Tereza a Austriei.

Ca fiică a unui rege, a fost Fille de France.

Prințesa Marie Anne

Fiică a Franței

Părinți Ludovic al XIV-lea al Franței Maria Tereza a Austriei  Frați și surori Louise Marie Anne de Bourbon[*] Prințesa Marie-Thérèse a Franței Prințesa Anne Élisabeth a Franței Françoise-Marie de Bourbon Louise-Françoise de Bourbon Marie Anne de Bourbon Philippe-Charles al Franței Louis, Conte de Vermandois Louis-Auguste de Bourbon, duce du Maine Louis César, Conte de Vexin Louis François, Duke of Anjou[*] Louis-Alexandre de Bourbon, conte de Toulouse Ludovic, Delfin al Franței

·         1717: S-a nascut Jean le Rond d’Alembert, matematician şi enciclopedist francez; (d. 29.10.1783). Jean le Rond D’Alembert sau Jean Le Rond d’Alembert (n. 16 noiembrie 1717, Paris, d. 29 octombrie 1783, Paris), matematician, fizician, filozof și enciclopedist francez.

·         1720: S-a nascut Carlo Antonio Campioni, compozitor italian. 
* 1725: Louis Jean Marie de Bourbon (16 noiembrie 1725 – 4 martie 1793) a fost fiul lui Louis-Alexandre de Bourbon și a soției lui, Marie Victoire de Noailles. A fost nepot al regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și al metresei acestuia, Madame de Montespan. De la naștere a fost Duce de Penthièvre. De asemenea a deținut și titlurile: Prinț de Lamballe, Prinț de Carignan, Duce de Rambouillet, Duce de Aumale (1775), Duce de Gisors, Duce de Châteauvillain, Duce de Arc-en-Barrois, Duce de Amboise, Conte de Eu, Conte de Guingamp. A fost socrul lui Philippe Égalité.

Louis Jean Marie de Bourbon

Duce de Penthièvre

Părinți Louis-Alexandre de Bourbon, conte de Toulouse Marie Victoire de Noailles  Frați și surori Antoine François de Pardaillan de Gondrin[*] Louis de Pardaillan de Gondrin[*]  Căsătorit cu Maria Teresa Felicitas d'Este Copii Louis Alexandre, Prinț de Lamballe Marie Adélaide, Ducesă de Orléans

* 1725: Christiane Henriette de Palatinate-Zweibrücken-Birkenfeld (16 noiembrie 1725, Ribeauvillé – 11 februarie 1816, Arolsen) a fost contesă palatină de Zweibrücken-Birkenfeld prin naștere și prințesă de Waldeck-Pyrmont prin căsătorie.

Christiane Henriette a fost fiica cea mică a contelui palatin și duce Christian al III-lea de Zweibrücken (1674–1835) și a contesei Caroline de Nassau-Saarbrücken (1704–1874). Christiane Henriette a fost sora lui Christian al IV-lea, Conte Palatin de Zweibrücken, a lui Friedrich Michael de Zweibrücken și a Carolinei de Zweibrücken căsătorită cu Landgraful Ludovic al IX-lea de Hessa-Darmstadt. Christiane Henriette a fost mătușa primului rege bavarez Maximilian I.

S-a căsătorit la 19 august 1741 la Zweibrücken cu Karl August, Prinț de Waldeck și Pyrmont (1704–1763). După decesul soțului ei în 1763, ea a devenit regentă a principatului și tutore pentru fiul ei cel mare din 1764 până în 1766.^[1]

În anii 1764-1778, noul castel de la Arolsen a fost construit pentru ea de Franz Friedrich Rothweil.

Christiane Henriette a fost considerată extrem de educată în arte și științe. Ea a fost un prieten apropiat al antropologul Johann Friedrich Blumenbach.^[2] Christiane a colectat o bibliotecă cuprinzătoare,^[3] care prin 1788 a inclus aproximativ 6.000 de volume^[4] și în castelul ei de la Arolsen, ea a menținut o colecție de artă și istorie naturală. ^[5]

Când a murit a lăsat în urmă datorii considerabile,^[6] motiv pentru care părți ale colecției ei de artă și din bibliotecă au trebuit să fie scoase la licitație în 1820.^[7]

Christiane Henriette a murit în 1816 la vârsta de 90 de ani și a fost înmormântată în parcul castelului de la Arolsen.

Din căsătoria cu Karl August, Christiane Henriette a avut următorii copii:

• Karl (1742–1756)
• Friedrich (1743–1812), Prinț de Waldeck și Pyrmont
• Christian (1744–1798), general portughez
• George I (1747–1813), Prinț de Waldeck și Pyrmont; s-a căsătorit în 1784 cu prințesa Auguste de Schwarzburg-Sondershausen (1768-1849)
• Caroline Louise (1748–1782); s-a căsătorit în 1765 cu Peter von Biron, Duce de Courland (1724-1800); au divorțat în 1772.
• Louise (1751–1816); s-a căsătorit în 1775 cu ducele Frederic Augustus de Nassau-Usingen (1738-1816)
• Louis (1752–1793), general olandez, ucis în bătălie

Christiane Henriette de Zweibrücken

Contesă Palatină de Zweibrücken-Birkenfeld Prințesă de Waldeck și Pyrmont

Părinți Christian al III-lea, Conte Palatin de Zweibrücken Caroline de Nassau-Saarbrücken  Frați și surori Caroline de Zweibrücken Christian al IV-lea Friedrich Michael de Zweibrücken  Căsătorită cu Karl August, Prinț de Waldeck și Pyrmont Copii Prințul Karl Prințul Friedrich Prințul Christian Prințul George Prințesa Caroline Louise Prințesa Louise Prințul Louis

·         1766: S-a nascut Rodolphe Kreutzer, violonist şi compozitor francez, căruia Beethoven i-a dedicat ”Sonata pentru pian şi vioară, Opus 47″, cunoscută ca “Sonata Kreutzer”; (m. 6 ianuarie 1831).
* 1794: Johann Baptist Alexius conte Coronini de Cronberg (n. 16 noiembrie 1794, Görz - d. 26 iulie 1880 în castelul Sf. Petru lângă Görz) a fost descendentul ramurii italiene a unei familii străvechi din Imperiul Franc. Strămoșul său a fost Rudolph von Cronberg (d. 866) cancelarul împăratului Ludovic cel Pios și constructor al castelului Cronberg in apropiere de Frankfurt, de unde provine numele de familie. Johann Baptist a fost un Feldzeugmeister austriac și deținător al regimentului nr. 6 "Carol I al României", guvernator militar și civil al Voivodinei sârbești și Banatului timișean, apoi Ban al Croației.

Johann Baptist Coronini-Cronberg și câțiva soldați și ofițeri austrieci în fața casei Meitani în București

Contele Ioan de Coronini-Cronberg ca Feldzeugmeister în 1861

Coronini sa alăturat în 1813 ca cadet unui corp austriac de pionieri, după acea a servit în 1814 într-un corp liber italian sub comanda colonelului Schneider în timpul războaielor napoleonene. Din 1824 până în 1831 a apărut în serviciul Ducatului Modena, apoi, s-a întors în Austria. Ca căpitan a fost mai mulți ani trimis în Italia, până când a fost desemnat cămăraș al arhiducelui Francisc Carol al Austriei și numit educător al viitorului împărat Franz Joseph I în 1836. Celălalt fiu, Arhiducele Carol Ludovic al Austriei, a fost învățat de către contele Karl de Morzin.^[4] Un an mai târziu Johann Baptist a fost avansat la rangul de maior, în 1843 la acel de colonel.^[5]

Stema conților de Coronini-Cronberg

În timpul revoluției în Imperiul Austriac a deținut la 26 iunie 1848 gradul de Generalmajor imperial imperial. A apărat pasurile din Tirolul de Sud, prevenind o invazie a armatelor revoluționare italiene. La 22 iulie 1849 a fost ridicat la gradul de General-locotenent (Feldmarschalleutnant),^[6] primind comanda militară și civilă asupra Voivodinei sârbești și al Banatul timișean.^[5] La data de 1 februarie 1851 a devenit primul titular al nou-inființatului regiment imperial de Infanterie nr. 6, "Carol I, Regele României",^[7] apoi a mai fost desemnat ca președinte al Comisiei privind reforma școlilor militare în același an. În 1854, în timpul Războiului Crimeii, a ocupat Valahia, pe care a controlat-o până în 1856.

Între 28 iulie 1859 și 19 iunie 1860 a fost ban al Croației. În ziua demisiei sale ca Ban, a fost onorat cu titlul de Feldzeugmeister ad honores (de onoare) și a urmat generalului Ludwig cavaler de Benedek la 20 octombrie a anului pe postul de comandant militar al Ungariei, apoi a primit rangul de Feldzeugmeister adevărat la 1 septembrie 1861. Aceasta funcție a deținut-o până la pensionarea la cererea sa. I-a fost permis să se retragă pe ziua de 18 aprilie 1865.^[6]

Generalul a fost decorat în timpul vieții cu înalte decorări, ca de exemplu cu acele al Ordinului Lânii de Aur (Cavaler), al Ordinului Imperial al Coroanei de Fier de clasa 1-a cu decorație de război, Crucii Mari al Ordinului Imperial Leopold, Ordinului austriac al Crucii de Merit Militar cu decorație de război și Crucii Mari al Ordinului Regal unguresc Sf. Ștefan.^[3]

Comuna Coronini, Caraș-Severin îi poartă numele.

Generalul a fost fiul lui Johann Baptist Clemens conte Coronini von Cronberg (n. 13 septembrie 1761, Görz - d. 18 noiembrie 1847 tot acolo), cămărar imperial, care s-a însurat cu contesa Eleonora Aloysia de Stras(s)oldo (n. 19 noiembrie 1764 - d. 5 decembrie 1842, Görz) pe 28 aprilie 1791. Johann Baptist a fost căsătorit cu contesa Marianna Testa-Carcano-Marsciano (n. 28 iulie 1797, Orvieto – d. 16 august 1855, Görz) și tatăl politicianului Franz conte de Coronini-Cronberg (n. 31. iulie 1830, Viena – 25 august 1901, Görz).

Johann Baptist Coronini-Cronberg

·         1816:  S-a născut Andrei Mureşanu, poet, traducător şi eseist, unul dintre fruntaşii Revoluţiei române de la 1848 şi autor al poeziei “Un rasunet”, cunoscută sub numele “Desteaptă-te române”, care a devenit imnul naţional al României după 1989. S-a născut în Bistriţa, iar studiile generale le-a urmat la scoala săsească, iar cele liceale la instituţia de învăţământ a călugărilor piarişti din localitate. A plecat la Blaj, unde din 1832, a început să studieze filosofia şi teologia, printre profesorii săi fiind Timotei Cipariu şi Simion Bărnuţiu. S-a stabilit apoi în Braşov şi a început să lucreze ca institutor la şcoala română condusă de George Bariţiu şi apoi ca profesor de gimnaziu. În această perioadă a început să colaboreze cu diverse publicaţii. A participat la Revoluţia de la 1848 din Ardeal, după care s-a mutat în Muntenia şi a devenit translator la buletinul oficial al guvernului, scriind însă şi numeroase ode şi imnuri pentru reprezentanţii imperiali din Viena. În 1862 şi-a publicat volumul de poezii, carte premiata de către Astra. După pensionare, s-a retras în Braşov, decedând în 24 octombrie 1863.

·         1835: Eugenio Beltrami, matematician italian (d. 1899)
* 1852: Frederic Augustus al II-lea (16 noiembrie 1852 – 24 februarie 1931) a fost ultimul Mare Duce de Oldenburg. S-a căsătorit cu Prințesa Elisabeta Anna a Prusiei, fiica Prințesei Maria Anna de Anhalt-Dessau și a Prințului Friedrich Karl al Prusiei. După decesul ei, el s-a recăsătorit cu Elisabeta Alexandrine de Mecklenburg-Schwerin.

La 18 februarie 1878, Frederic s-a căsătorit cu Prințesa Elisabeta Anna a Prusiei, fiica Prințului Friedrich Karl al Prusiei.^[1] Au fost două nunți duble: Prințesa Charlotte a Prusiei (fiica Prințului Moștenitor și a Prințesei Moștenitoare) s-a căsătorit cu Bernhard, Prinț Ereditar de Saxa-Meiningen în aceeași zi ca și Frederic cu Elisabeta la Berlin.^[2]

Datorită statutului crescut al Prusiei, la nunți au participat multe personaje importante, inclusiv regele Leopold al II-lea al Belgiei și soția sa, regina Marie Henriette.^[3] De asemenea, a participat Prințul de Wales; una dintre mirese (Charlotte) era nepoata lui.^[4]

Frederic și Elisabeta Anna au avut doi copii:

• Ducesa Sophia Charlotte (2 februarie 1879 - 29 martie 1964); s-a căsătorit cu Prințul Eitel Friedrich al Prusiei, fiul cel mic al împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei.^[5]
• Ducesa Margaret (13 octombrie 1881 - 20 februarie 1882), a murit la vârsta de 1 an

A doua soție a Frederic Augustus, Elisabeta Alexandrine de Mecklenburg-Schwerin.

Elisabeta a murit la 28 august 1895, înainte ca soțul ei să devină Mare Duce.^[6] Înaintea decesului ei, soțul ei a construit un nou palat de reședință; după moartea ei, Frederic a numit palatul Elisabeth-Anna în onoarea ei.

La 24 octombrie 1896, Frederic s-a recăsătorit cu Ducesa Elisabeta Alexandrine de Mecklenburg-Schwerin, fiică a Marelui Duce de Mecklenburg.^[1][5] El i-a succedat tatălui său ca Mare Duce de Oldenburg în 1900, Elisabeta devenind Mare Ducesă consort de Oldenburg.

Elisabeta și Frederic au avut patru copii:

• Nikolaus, Mare Duce Ereditar (10 august 1897 - 3 aprilie 1970); s-a căsătorit cu Prințesa Elena de Waldeck și Pyrmont
• Ducesa Alexandrine (25 martie 1900 - 26 martie 1900)
• Ingeborg Alix, Prințesă Stephan de Schaumburg-Lippe (1901 - 1996); s-a căsătorit cu Prințul Stephan Alexander Victor de Schaumburg-Lippe
• Ducesa Altburg Marie Mathilde Olga (1903 - 2001); s-a căsătorit cu Josias, Prinț Ereditar de Waldeck și Pyrmont.

Frederic a fost forțat să abdice la sfârșitul Primului Război Mondial, când fostul Mare Ducat al Imperiului German a aderat la Republica germană post-război.^[5] El și familia sa au locuit la castelul Rastede.^[6] La un an după abdicare, el a cerut Dietei Oldenburg un venit anual de 150.000 de mărci spunând că starea sa financiară era "extrem de precară".^[6]

În 1931, Frederic a murit la Rastede. Elisabeta a murit la 3 septembrie 1955, după ce a fost văduvă timp de 24 de ani.

Frederic Augustus al II-lea

Mare Duce de Oldenburg

Frederic Augustus al II-lea, Mare Duce de Oldenburg, 1902 Părinți Petru al II-lea, Mare Duce de Oldenburg Elisabeta de Saxa-Altenburg  Căsătorit cu Prințesa Elisabeta Anna a Prusiei Ducesa Elisabeta Alexandrine de Mecklenburg-Schwerin Copii Sophia Charlotte, Prințesă Eitel Friedrich a Prusiei Ducesa Margaret Nikolaus, Mare Duce Ereditar Ducesa Alexandrine Ducesa Alexandrine Ingeborg Alix, Prințesă Stephan de Schaumburg-Lippe Altburg, Prințesă Ereditară de Waldeck și Pyrmont

* 1864: Stéphane Javelle (n. 16 noiembrie 1864, Lyon, Franța – d. 3 august 1917, Nisa, Franța) a fost un astronom francez.^[1] Începând cu anul 1888 a lucrat ajutândul pe Henri Perrotin la Observatorul din Nisa. A observat 1431 de obiecte publicate în Index Catalogue.^[2][3][4] A lucrat inițial ca contabil înainte ca prietenul său, Louis Thollon, să-l recomande lui Perrotin.^[5] A fost distins cu Premiul Valz în anul 1910 de Academia Franceză de Științe

Stéphane Javelle

·         1873: S-a nascut W. C. Handy, compozitor american, cunoscut ca si “parintele blues-ului” 
* 1874: Aleksandr Vasilievici Kolceak (în rusă Александр Васильевич Колчак (n. 16 noiembrie 1874 — d. 7 februarie 1920) a fost un amiral rus, explorator polar și, în timpul Războiului Civil din Rusia, comandant al unei părți a Armatei Albe.

Amiralul Kolceak era un descendent al lui Iliaș Colceag, supranumit Kolceak-Pașa, militar moldovean din secolul al XVIII-lea, care a luptat ca mercenar în armata otomană.

În 1994, autoritățile Federației Ruse au pus o placă comemorativă pe clădirea Corpului de cadeți de marină din Sankt Petersburg în memoria lui Kolceak. Inaugurarea a coincis cu împlinirea a 300 ani de la înființarea flotei Rusiei și cu aniversarea a 125 de ani de la nașterea amiralului.

Amiral Aleksandr Kolceak

Părinți Vassili Ivanovici Kolceak[*]  Căsătorit cu Sofia Fiodorovna Kolceak[*

·         1880: Alexandr Blok, poet rus (d. 1921)

·         1895: S-a nascut Paul Hindemith, compozitor american. 

·         1894: Nutzi Acontz, pictoriță română de etnie armeană (d. 1957)

·         1897 - S-a născut regizorul de teatru şi film Ion Şahighian (m. 11 martie 1965)

·         1903 - S–a născut Dumitru Staniloaie, profesor de teologie, membru al Academiei Române, considerat unul dintre cei mai de seama gânditori crestini din lume; a fost închis de regimul comunist în perioada 1958–1963 (“Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos”, “Teologia dogmatica ortodoxa”); în anul 2003, UNESCO a înscris în calendarul aniversarilor culturale si numele teologului român Dumitru Staniloaie, marcând 100 de ani de la nasterea celui numit „teologul dragostei crestine” (m.04.10.1993).

·         1905: S-a nascut Eddie Condon, muzician american.
* 1907: Oliver Burgess Meredith (n. 16 noiembrie 1907 – d. 9 Septembrie 1997) a fost un actor american de film și televiziune.

Burgess Meredith

Burgess Meredith în 1938 Burgess Meredith, 1974

* 1916: Christopher S. Strachey (/ˈstreɪtʃi/ ; 16 noiembrie 1916 – 18 mai 1975) a fost un cercetător British în domeniul informaticii.^[1][2][3] A fost unul din fondatorii semanticii denotaționale și un pionier al proiectării limbajelor de programare.

·         1922: José Saramago (n. 16 noiembrie 1922, Azinhaga, Portugalia – d. 18 iunie 2010, Lanzarote, Insulele Canare, Spania^[9]) a fost un scriitor portughez. În 1998 a primit Premiul Nobel pentru Literatură.

Saramago reușește să construiască pe teme deseori suprarealiste (de exemplu desprinderea peninsulei iberice de continentul european), romane cu o acțiune și cu protagoniști foarte din realitate. Romanul Ensaio sobre a cegueira („Eseu asupra Orbirii sau Orașul Orbilor”) conține în detaliu aspectele psihologice și sociologice ale comportamentului uman, într-o anumită situație.

O parte din romanele lui descriu diferite epoci istorice ale Portugaliei, însă nu sunt în primul rând romane istorice, ci caracterizări, uneori ironice, alteori triste, de destine umane.

Saramago a fost ateu și comunist.

José Saramago

* 1929: Josette Rey-Debove (n. 16 noiembrie 1929, Calais, Franța - d. 22 februarie 2005, Senegal) a fost o lexicografă și semiologă franceză, soția și colega lui Alain Rey la Casa de editură Dictionnaires Le Robert. Ea a fost prima femeie lexicograf în Franța.

·         1930 - S–a născut Chinua Achebe, scriitor nigerian de expresie engleza, unul dintre primii scriitori africani care au cunoscut succesul international (romanul “Sageata Domnului”).
* 1930: Salvatore „Totò” Riina (n. 16 noiembrie 1930, Corleone, Italia^[2][3] – d. 17 noiembrie 2017,^[4] Parma, Italia^[1]) a fost un membru al mafiei siciliene, care a devenit cel mai puternic membru al organizației criminale la începutul anilor 1980. Partenerii săi l-au poreclit La Belva („Bestia”), datorită naturii sale violente, sau U Curtu („Scurtul”), datorită staturii sale mici.

Se crede că a ucis personal în jur de patruzeci de oameni și-a ordonat moartea a câtorva sute.

Salvatore „Totò” Riina a participat activ la asasinarea magistratului Giovanni Falcone si a sotiei acestuia,magistrata si ea,Francesca Morvillo in Capaci,pe autostrada care leaga Aeroportul International Palermo de orasul Palermo la data de 23 mai 1992. Masina cu care calatoreau a fost aruncata in aer cu ajutorul unei bombe artizanale plasata intr-un sant de la marginea drumului de catre Giovanni Brusca,un asociat de-al lui Riina,care a recunoscut ca a actionat la ordinul acestuia din urma.

Salvatore Riina a dorit prin aceasta asasinare sa razbune arestarea de catre magistratul Falcone a 474 de mafioti dintre care 390 au fost si condamnati pentru multiple crime si distrugeri la data de 16 decembrie 1987. O data cu aceasta condamnare masiva a majoritatii membrilor Mafiei,putem afirma ca balanta luptei contra crimei organizate din Italia s-a inclinat ireversibil in favoarea legii si a ordinii.

În operațiunile anti-mafia ce au urmat morților lui Falcone și Borsellino (un alt magistrat luptator anti-mafia), a fost arestat și acum execută o condamnare la închisoare pe viață.

Salvatore Riina

Căsătorit cu Ninetta Bagarella[*]  Copii Giovanni, Giuseppe

·         1934: S-a născut la Iasi, inginerul și profesorul universitar Dolphi Drimer, fondator al învăţământului privat post-revoluţionar din România, primul rector al Universităţii Ecologice din Bucureşti; (m. 1 iunie 2014, Bucuresti). A fost de asemenea maestru internațional de șah, membru al echipei naționale de șah, membru al echipei olimpice de șah, participant la patru Olimpiade, fiind maestru internațional de șah. A absolvit în 1956 Institutul Politehnic București, iar din 1969, este doctor în științe inginerești,in domeniul metalurgie fizică. Între 1956-1960 a fost cercetător științific la Academia Română (Centrul de Cercetări Metalurgice). Între 1968 -1971 a fost conferențiar, profesor și șef de catedră (Tehnologia materialelor de sudură) la Institutul Politehnic București si din 1990, rector al Universității Ecologice din București. Membru al Societății Inginerilor Mecanici din S.U.A., al Societății pentru Metale și al Academiei pentru materiale din S.U.A., al Societății Inginerilor Sudori din S.U.A., al Institutului Internațional de Marketing etc. Este coautor a 18 volume, autor a peste 300 de articole și comunicări, a 60 de contracte de cercetare științifică, a 8 invenții. Timp de 25 de ani Dolphi Drimer a fost membru al echipei naționale de șah, membru al echipei olimpice de șah, participant la patru Olimpiade, fiind maestru internațional de șah.

·         1935: S-a născut Ion Gheorghe Truică, grafician, scenograf, ilustrator de carte şi regizor de filme de animaţie (considerat unul dintre cei mai prolifici din România).

* 1936: Skip Barber (n. 16 noiembrie 1936) este un fost pilot de curse auto american care a evoluat în Campionatul Mondial de Formula 1 între anii 1971 și 1972.

·         1938 - S-a nascut Troy Seals, chitarist, vocalist, compozitor si producator american.

·         1938 - S-a nascut Toni Brown, vocalist si pianist american (Joy Of Cooking).
* 1940: Ion Marin Almăjan (n. 16 noiembrie 1940, Dalboșeț, județul interbelic Caraș, actualul Caraș-Severin) este un antologator, autor, eseist, director de editură, jurnalist, monograf, om de cultură, pamfletar, poet, prozator, publicist și scriitor român, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Urmează studiile școlilor elementare din Dalboșeț și Bozovici, județul Caraș Severin, Liceul „Constantin Diaconovici Loga”, din Timișoara, Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara, secția româno-germană.

Între anii 1966 și 1979 a lucrat la ziarul Drapelul Roșu unde a ocupat funcția de redactor, șef secție cultură, redactor șef-adjunct.

Între 1979 și 1989 a fost director al Editurii Facla din Timișoara. Între 1990 și 2000 a activat ca publicist-comentator, șef secție culturală la ziarul Renașterea bănățeană din Timișoara. Între 2000 și 2005 a fost director al Direcției de Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național a județului Timiș.

Opera:

• Sunt dator cu o durere, (povestiri) Editura Eminescu, 1970, București
• Spune-mi, unde duce acest drum?, (roman) Editura Eminescu, 1972, București
• Neîmpăcați în mânie, (roman) Editura Eminescu, 1974, București
• Sentimentul puterii, (roman) Editura Eminescu, 1976, București
• Tornada, (roman) Editura Eminescu,1980, București
• Întoarcerea spre asfințituri, ( povestiri), Editura Facla, 1984, Timișoara
• În afara gloriei, (roman) vol.I Editura Renașterea bănățeană, 1994,Timișoara
• Vremea hahalerelor, (pamflete politice) Editura Augusta, 2003, Timișoara
• Mătușa mea Maria Theresia,(povestiri) Editura Augusta, 2003, Timișoara
• În afara gloriei, (roman) vol.I-II, Editura Excelsior Art, 2006, Timișoara
• Ca mierea, ca fierea-cuvântul, (publicistică), Editura Excelsior Art, 2007, Timișoara
• Amintiri despre țărani, (poeme), Editura Hestia/David Press Print, 2011, Timișoara^[1]
• 10 prozatori români contemporani, (antologie) Editura Narodna Kniga, 1975, Sofia, Bulgaria
• Tornada, Editura Makedonska Kniga, 1982, Skoplje, Macedonia
• Requiem per una regina (povestiri), Editura Impegno 80, 1984, Mazara del Vallo,Sicilia
• Poeti romeni contemporanei (antologie în colaborare cu Mihai Ungheanu, Cezar Ivănescu), Editura Impegno 80,1986, Mazara del Valllo, Sicilia
• Țara Almăjului, (studiou monografic -Institutul social Banat-Crișana, 1939) prefață, îngrijire de ediție, Editura Mirton, 2004, Timișoara
• Emil Petrovici „Folclor din Valea Almăjului,( prefață, ediție realizată și îngrijită) Editura Waldpress, Timișoara, 2005.
• Fascinația și magia scenei-actorul Vladimir Jurăscu față-n față cu critica teatrală (prefață, ediție realizată și îngrijită) Editura David Press Print, 2012, Timișoara
• România cu pistolul la tâmplă, eseuri, Editura David Press Print, Timișoara, 2013
• Ochiul neadormit al bufniței, eseuri, Editura David Press Print, 2016, TImișoara
• Orgoliile orașului regal, roman, Editura David Press Print, 2018 Timișoara.

·         1943 - S-a nascut Winfred Lovett, vocalist american (Manhattans).
* 1944: George Guțu (n. 16 noiembrie 1944, Galați) este un filolog român, profesor universitar titular în departamentul de germanistică din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București. De asemenea, este director al Centrului de Cercetare și Excelență „Paul Celan” și al Programului de Masterat „Strategii comunicaționale interculturale – literare și lingvistice”, inițiat de Catedra de Limbi și Literaturi Germanice impreună cu alte catedre din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine. Activitatea sa didactică se bazează pe istoria literaturii germane (iluminism, Sturm und Drang, clasicism, romantism), literatură germană și austriacă contemporană; literaturi de expresie germană din România; inter-referențialitate culturală în Europa Centrală și de Sud-est, îndeosebi în Bucovina, poetică, teoria literaturii,traductologie, istoria germanisticii și conducere de doctorate. Domeniile de cercetare sunt - istoria literaturii germane; literatură comparată; literaturi de expresie germană din România; inter-referențialitate culturală; imagologie; istoria și estetica receptării; teoria și practica traducerii

George Guțu a studiat la liceul "Mihail Kogălniceanu" din Galați, având ca limbi străine rusa și germana. În anul 1963 a susținut examenul de bacalaureat și a devenit licențiat la Facultatea de Limbă și Literatură Română a Universității din București. Începând cu anul 1963, a studiat timp de două semestre la Universitatea din București, iar în anul 1964, a aplicat pentru o bursă a Ministerului Învățământului din România în țări socialiste. A urmat două semestre pentru pregătirea bacalaureatului german și a capacității pentru studii superioare în limba germană la Institutul "Herder" din Leipzig. În perioada 1965-1969 a urmat Studii de Germanistică și Științele Culturii la Universitatea din Leipzig. A realizat prima sa lucrare intermediară de diplomă cu titlul: "Zur Lyrik von Ingeborg Bachmann" ("Poezia lui Ingeborg Bachmann"), iar diploma de absolvire cu titlul: "Das Problem der 'Bographie' bei Max Frisch.(Unter gelegentlicher Bezugnahme auf Ingeborg Bachmanns Erzählungen)" ["Problema 'Biografiei' la Max Frisch (cu trimiteri ocazionale la epica lui Ingeborg Bachmann)"]. Anul 1969 a fost marcat de obținerea titlului de germanist cu diplomă, având calificativul "excelent"; împreună cu Sergio Bertocchi, Italia, cel mai bun student al promoției 1969; ca recunoaștere a acestei performanțe ambilor le este oferit câte un loc pentru studii doctorale la Universitatea din Leipzig. Abia în anul 1973 a început studii doctorale la distanță la Universitatea din Leipzig la prof. univ. dr. Walter Dietze, apoi la prof. univ. dr. Walfried Hartinger. Pe data de 14 octombrie, 1977 a susținut teza de doctorat - "Die rumänische Koordinate der Lyrik Paul Celans" ("Coordonata românească a poeziei lui Paul Celan").

Carieră didactică universitară la Catedra de Limbi și Literaturi Germanice a Facultății de Limbi și Literaturi Străine începând cu anul 1978 când i se recunoaște titlul de doctor în filologie în România și obține prin concurs postul de lector universitar la Universitatea din București. Debutează ca lect. univ. dr. la Catedra de Limbi și Literaturi Germanice a Universității din București, iar în anul 1990 ocupă postul de conferențiar universitar la aceeași Catedră, urmând ca în anul 1993 să ocupe postul de prof. univ. pentru limba și literatura germană. Mai târziu, este ales ca membru al Societății "Goethe" din Weimar, iar în perioada august-septembrie este bursier al Societății "Goethe" din Weimar. În ianuarie 2004, a fost reales în funcția de șef al Catedrei de Limbi și Literaturi Germanice a Universității din București. ^[3]. Perioada 1 octombrie 2004 – 31 iulie 2005 a fost marcată de titularizarea pe postul de profesor și titular al Catedrei "Elias Canetti" pentru Studii Interculturale Sud-est europene a Universității Europene Viadrina din Frankfurt, Oder, Germania.^[4]Din octombrie 2006 - decembrie 2006 a fost profesor asociat la Institutul de Germanistică și la Institutul de Romanistică ale Universității „La Sapienza“ din Roma. În 2007, ca inițiator, întemeietor și director al Centrului de Cercetare și Excelență "Paul Celan" al Catedrei de Limbi și Literaturi Germanice a Universității din București.^[5]. De-a lungul anilor 2010-2011, a debutat ca inițiator și director al Programului interdisciplinar internațional de Masterat "Strategii comunicaționale interculturale - literare și lingvistice", promovat de Catedra de Limbi și Literaturi Germanice în colaborare cu Departamentele de Romanistică, Limbi Clasice, Slavistică și Canadiană din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București. Următorul an, a fost profesor oaspete la Facultatea de Științele Culturii a Universității Europene "Viadrina" din Frankfurt,Oder la un seminar special: "Interculturalitate transfrontalieră în Bucovina". George Guțu este bursier al Ministerului Învățământului din România, al Institutului "Goethe", München, al DAAD, Bonn, al [[Österreich-Kooperation, Viena, al Societății Austriece pentru Literatură, al Societății "Goethe" din Weimar, al Societății "Manès Sperber", Viena, al programelor "Erasmus", "Socrates" și "Leonardo da Vinci".

Selecție din cărțile publicate:

George Guțu s-a remarcat prin numeroase publicații științifice precum cărti, studii, recenzii sau rapoarte.

• 1986 "Abriß der Geschichte der rumäniendeutschen Literatur. Teil I: Von den Anfängen bis 1918 – Spezialvorlesung" Tipografia Universității din București;
• 1990 "Die Lyrik Paul Celans und der geistige Raum Rumäniens";
• 1992 Inițiativa de înființare a revistei de specialitate a S.G.R., " Zeitschrift der Germanisten Rumäniens";
• 1994 Traducere "Dans în lanțuri", Hans Bergel;
• 1994 "Die Lyrik Paul Celans und die rumänische Dichtung der Zwischenkriegszeit";
• 1995 Traducere "Lupul de stepă", Hermann Hesse, ediții 1995 / 2005 / 2006;
• 1996 Traducere "Siddhartha. O poemă indiană", Hermann Hesse, ediții 1996 / 2005 / 2006;
• 1997 Seria de carte "GGR-Beiträge zur Germanistik", volumul 1 "Beiträge zur Geschichte der Germanistik in Rumänien";
• 1997 "Germanistik an Hochschulen in Rumänien. Verzeichnis der Hochschullehrerinnen und Hochschullehrer";
• 1998 Traducere "Când vin vulturii", Hans Bergel;
• 1998 Traducere "Liniștea de după lovitura de secure", Matthias Buth;
• 2001 "Geschichte der deutschen Literatur. Textanthologie. Bd. I: Ältere deutsche Literatur";
• 2002-2010 "transcarpathica germanistisches jahrbuch rumänien";
• 2002 Traducere "Vis cu ochii deschiși. Poeme.", Rose Ausländer;
• 2002 Traducere "Ecouri răzlețe", Hans Dama;
• 2005 Traducere "Episcop în România într-o epocă a conflictelor naționale și religioase", Raymund Netzhammer;
• 2005 Traducere " Antichitățile creștine din Dobrogea", Raymund Netzhammer;
• 2009 "Geschichte der deutschen Literatur. Textanthologie. Bd. II: Humanismus. Reformation. Barock (1400-1700)";
• 2009 Traducere "Scrisori către Wolfgang Kraus 1971-1990", Emil Cioran;
• 2010 Traducere "Din România. Incursiuni prin această țară și istoria ei", Raymund Netzhammer.

Cărți în colaborare:

• 2002 "Stundenwechsel. Neue Perspektiven zu Alfred Margul-Sperber, Rose Ausländer, Paul Celan, Immanuel Weissglas (GGR-Beiträge zur Germanistik)", în colaborare cu Martin Hainz, Andrei Corbea-Hoisie;
• 2003 "Kindheit: Fragment einer Autobiographie (Bukowiner Literaturlandschaft)", în colaborare cu Doris Rosenkranz;
• 2005 " Interkulturelle Grenzgänge. Akten der Wissenschaftlichen Tagung des Bukarester Instituts für Germanistik zum 100. Geburtstag", în colaborare cu Doina Sandu;
• 2007 "Fremde Arme – arme Fremde. „Zigeuner” in Literaturen Mittel- und Osteuropas", în colaborare cu Herbert Uerlings, Iulia-Karin Patrut;
• 2008 "Minderheitenliteraturen – Grentzerfahrung und Reterritorialisierung. Festschrift für Stefan Sienerth", în colaborare cu Ioana Crăciun-Fischer, Iulia-Karin Patrut;
• 2009 ""...dass ich in der Welt zu Hause bin." Hans Bergels Werk in sekundärliterarischem Querschnitt", în colaborare cu Mariana Lăzărescu, Raluca Rădulescu;
• 2009 "Sprachheimat: Zum Werk von Dieter Schlesak in Zeiten von Diktatur und Exil", în colaborare cu Jürgen Egyptien;
• 2011 "Die Buche: Eine Anthologie deutschsprachiger Judendichtung aus der Bukowina", în colaborare cu Alfred Margul-Sperber, Peter Motzan, Stefan Sienerth;
• 2012 "Ost-West-Identitäten und -Perspektiven.: Deutschsprachige Literatur in und aus Rumänien im interkulturellen Dialog (Veröffentlichungen des Instituts ... der Ludwig-Maximilians-Universität München)", în colaborare cu Ioana Crăciun-Fischer, Sissel Laegreid, Peter Motzan;
• 2015 "Kindheit - Hörbuch, 6 Audio-CDs: Fragment einer Autobiographie (Bukowiner Literaturlandschaft", în colaborare cu Moses Rosenkranz;
• 2015 "Briefe an Alfred Margul-Sperber: (1930-1963) mit autobiographischen sowie literaturkritischen Dokumenten (Bukowiner Literaturlandschaft)", în colaborare cu Moses Rosenkranz, Jürgen Kostka;
• 2016 "Jugend - Hörbuch, MP3-CD: Fragment einer Autobiographie (Bukowiner Literaturlandschaft)", în colaborare cu Moses Rosenkranz, Matthias Huff, Jürgen Kostka, Nikolaus Paryla.

·         1944: S-a nascut Radu Nunweiller, zis Nunweiller VI, fotbalist si antrenor român.

·         1945 - S-a nascut Lilian Lopez, vocalista americana (Odyssey)
* 1946: Terence Kemp McKenna (n. 16 noiembrie 1946,^[1][2][3] Paonia[*], SUA – d. 3 aprilie 2000,^[1][2][3] San Rafael[*], SUA) a fost un etnobotanist american, mistic, psihonaut, lector, autor și avocat pentru utilizarea responsabilă a plantelor psihedelice care apar în mod natural. El a vorbit și a scris despre o varietate de subiecte, inclusiv medicamente psihedelice, entogeni pe bază de plante, șamanism, metafizică, alchimie, limbaj, filozofie, cultură, tehnologie, mediu și originile teoretice ale conștiinței umane. El a fost numit „ Timothy Leary al anilor ’90”, ^[4] [5] „una dintre autoritățile de frunte pe fundamentele ontologice ale șamanismului”, ^[6] și „vocea intelectuală a culturii Rave ”. ^[7]

McKenna a formulat un concept despre natura timpului bazat pe tiparele fractale pe care el a afirmat că le-a descoperit în Yi-Jing, pe care el a numit-o teoria noutății, ^[6] [8] propunând acest lucru prevăzut sfârșitul timpului și o tranziție a conștiinței în anul 2012. ^{[9] [10] [11]} Promovarea sa a teoriei noutății și a legăturii sale cu calendarul Maya este considerată ca fiind unul dintre factorii care conduc la convingerile pe scară largă despre escatologia din 2012 . ^[12] Teoria noutății este considerată pseudoștiință .

Terence McKenna

Căsătorit cu Kathleen Harrison (1975–1992; divorțat) Copii Finn McKenna & Klea McKenna

·         1948: Norbert Lammert, politician german, din 2005 președinte al Bundestagului

·         1948 - S-a nascut Chi Coltrane, cantareata, pianista si compozitoare americana

·         1948:  S-a nascut  Ion Cristoiu, ziarist si scriitor (n. comuna Gagesti, jud.Vrancea).

·         1949 - S-a nascut Pattie Santos, vocalista americana (It’s A Beautiful Day).

·         1951 - S-a nascut Wally Lowe, basist britanic (Magnum).
* 1955: Héctor Raúl Cúper (n. 16 noiembrie 1955 în Chabás,^[1] Santa Fe Province) este un fost fotbalist și antrenor argentinian.

·         1957: S-a născut Î.P.S. Irineu Popa (prenumele la naştere, Ioan), mitropolit al Olteniei şi arhiepiscop al Craiovei (din 2008); membru de onoare al Academiei Române din 2010.

* 1958: Anne Holt (n. 16 noiembrie 1958) este o scriitoare și avocat norvegiană. A fost ministrul justiției în Norvegia, iar numărul total de cărți vândute se aproprie de șase milioane,^[3] devenind astfel una dintre cele mai populare scriitoare contemporane

Anne Holt

·         1962: S-a nascut Josh Silver, muzician si producator american, membru in Type O Negative.
* 1964: Diana Jean Krall (n. 16 noiembrie 1964, Nanaimo, Canada) este o pianistă și cântăreață canadiană de jazz, cunoscută pentru vocea ei alto. A vândut peste 6 milioane de albume în SUA și peste 15 milioane de albume din întreaga lume. Pe 11 decembrie 2009, revista Billboard a numit-o al doilea artist jazz al deceniului (2000-09), fiind unul dintre cei mai bine vânduți artiști ai timpului ei.

Krall este singura cântăreață de jazz care a avut opt ​​albume care au debutat în fruntea clasamentului albumelor de jazz Billboard.^[6] Până în prezent, ea a câștigat trei premii Grammy și opt premii Juno. De asemenea, a câștigat nouă albume de aur, trei de platină și șapte albume de multi-platină.

Krall s-a născut la 16 noiembrie 1964, în Nanaimo, British Columbia, Canada, fiica Adellei A. (născută Wende), profesoară de școală primară, și a lui Stephen James "Jim" Krall, un contabil.^[7][8][9] Singura soră a lui Krall, Michelle, este o fostă membră a Royal Canadian Mounted Police (RCMP). Tatăl lui Krall a cântat la pian acasă, iar mama ei a cântat într-un cor al comunității. Kral a început să studieze singură pianul la vârsta de patru ani^[10] și a susținut examene pentru Conservatorul Regal de Muzică.^[11] În liceu a fost membră a unui grup de jazz; la 15 ani, a început să cânte în mod profesionist în restaurante locale.^[12] Krall a câștigat o bursă pentru a participa la Colegiul de Muzică Berklee din Boston, unde a studiat din 1981 până în 1983^[13] înainte de a se muta la Los Angeles pentru a cânta jazz. S-a întors în Canada pentru a lansa primul ei album în 1993.^[14]

Mama lui Krall a murit din cauza mielomului multiplu în 2002, la câteva luni de la moartea mentorilor lui Krall, Ray Brown și Rosemary Clooney.

Krall și muzicianul britanic Elvis Costello s-au căsătorit la 6 decembrie 2003, pe proprietatea lui Elton John în afara Londrei.^[15] Fiii lor gemeni, Dexter Henry Lorcan și Frank Harlan James, s-au născut pe 6 decembrie 2006, în New York.

Krall în 1998

În 1993, Krall a lansat primul său album, Stepping Out, pe care l-a înregistrat cu John Clayton și Jeff Hamilton. A atras atenția producătorului Tommy LiPuma, care a produs cel de-al doilea album, Only Trust Your Heart (1995).

Cel de-al treilea album, All for You: A Dedication to the Nat King Cole Trio (1996), a fost nominalizat pentru un premiu Grammy și s-a aflat în clasamentele de jazz Billboard timp de 70 de săptămâni. Love Scenes (1997) a devenit repede un hit cu trioul Krall, Russell Malone (chitară) și Christian McBride (bas).

În august 2000, Krall s-a alăturat lui Tony Bennett pentru un turneu în 20 de orașe. Au format din nou un duet pentru o melodie în seria TV Spectacle: Elvis Costello with ...

Aranjamentele orchestrale ale lui Johnny Mandel au oferit fundalul pentru albumul When I Look In Your Eyes (1999). Combinarea trupei a fost păstrată, după aranjamentele de la albumul The Look of Love (2001) create de Claus Ogerman; acest album a atins statutul de platină și a ajuns în top 10 al Billboard 200. Piesa care dă titlul albumului, o preluare a Casino Royale popularizată la sfârșitul anilor 1960 de Dusty Springfield și Sérgio Mendes, a ajuns pe locul 22 în topul adult contemporary.

În septembrie 2001, Krall a început un turneu mondial. Concertul ei de la Olympia a fost înregistrat și lansat ca primul ei album live, Diana Krall - Live în Paris. Albumul a inclus preluări ale melodiei „Just the Way You Are” a lui Billy Joel (un hit pentru radioul american de smooth jazz) și ale melodiei „A Case of You” de Joni Mitchell.

Filmul „The Score” din 2001, cu Robert De Niro și Marlon Brando, a inclus o melodie de-a lui Krall, intitulată „I'll Make It Up As I Go”. Această melodie însoțește finalul filmului și a fost compusă de canadianul David Foster. [13]

După ce s-a căsătorit cu Costello, Krall a lucrat împreună cu el ca textier și a început să-și compună propriile cântece, rezultând albumul The Girl in the Other Room. Albumul, lansat în aprilie 2004, a urcat rapid în top cinci în Marea Britanie și a intrat în top 40 al albumelor din Australia.

Ea s-a alăturat lui Ray Charles pe albumul „Genius Loves Company” în 2004 pentru piesa „You Do not Know Me”.

Live la The Paramount Theater în Charlottesville, Virginia

La sfârșitul lunii mai 2007, Krall a fost prezentă într-o campanie publicitară a Lexus [14]. În acel an a cântat, de asemenea, „Dream a Little Dream of Me” cu acompaniamentul la pian al lui Hank Jones.

Quiet Nights a fost lansat pe 31 martie 2009.

Krall a produs albumul Barbrei Streisand, Love Is the Answer, lansat pe 29 septembrie 2009. [15]

În 2011, Krall s-a retras în Sri Lanka. În septembrie 2012, ea l-a însoțit pe Paul McCartney la studiourile Capitol, într-un spectacol live al albumului său Kisses on the Bottom, care a fost prezentat în direct pe internet. Pe 13 septembrie 2012, Krall a interpretat „Fly Me to the Moon” la înmormântarea al astronautului Neil Armstrong din Washington, D.C.

Glad Rag Doll a fost lansat pe 2 octombrie 2012. Wallflower este al doisprezecelea album de studio, lansat pe 3 februarie 2015 de către Verve Records.^[17] Albumul a fost produs de David Foster.^[18] Printre compozitorii Krall și Foster se numără Eagles (două cântece), Elton John și Bernie Taupin („Sorry Seems to Be the Hardest Word”), 10cc („I'm not in Love”), Neil Finn („Don't Dream It's Over”) și Gilbert O'Sullivan („Alone Again (Naturally)”). Piesa care dă titlul albumului este „Bootleg Series” a lui Bob Dylan. Iar Paul McCartney i-a dat binecuvântarea să înregistreze un cântec original care nu a mai fost lansat, pe care la scris pentru propriul album Kisses on the Bottom.^[19]

Pe 5 mai 2017, Krall a lansat al treisprezecelea album, Turn Up the Quiet, prin Verve Records. Albumul a fost produs de Krall și Tommy LiPuma.^[20] Albumul a câștigat un premiu Juno ca albumul de jazz vocal al anului în 2018.^[21]

Pe 14 septembrie 2018, a fost lansat un album comun între Krall și Tony Bennett, Love Is Here to Stay.^[22] Albumul include piesa „Fascinating Rhythm”, înregistrat inițial de Bennett în 1949, care i-a adus un record mondial Guinness pentru „cel mai lung timp între lansarea unei înregistrări originale și reînregistrarea aceluiași single de către același artist” - 68 de ani și 342 de zile

Diana Krall

Diana Krall în septembrie 2007 Căsătorită cu Elvis Costello[*] (6 decembrie 2003)

·         1967: S-a nascut  George Cristian Maior, fost politician român, fost director SRI, care in prezent ocupa functia de ambasador al României în SUA.
* 1971: Laurent Wolf (nume la naștere Laurent Debuire; n. 16 noiembrie 1971, Toulouse, Franța) este un DJ și producător francez de muzică electro-house.

În 2008 Laurent Wolf a câștigat premiul ”World Music Awards” la categoria DJ. Single-ul său "No Stress", înregistrat în colaborare cu vocalistul Éric Carter, a fost #1 în clasamentul muzical francez ”French SNEP Singles Chart”.^[1] Pe 28 octombrie 2009, revista DJ Magazine a anunțat rezultatele clasamentului anual ”Top 100 DJ Poll”, Laurent Wolf clasându-se pe poziția #66

* 1974: Paul Scholes (n. 16 noiembrie 1974, Salford, Greater Manchester) este un fost jucător de fotbal care a jucat întreaga carieră la clubul de Manchester United din Marea Britanie. Unul dintre cei mai decorați jucători ai generației sale
* 1976: Radu Mihai Popa (n. 16 noiembrie 1976) este un deputat român, ales în 2012 din partea grupului parlamentar Democrat și Popular.

În timpului mandatului, a făcut parte din următoarele grupuri parlamentare: grupul parlamentar Democrat și Popular (între 19 decembrie 2012 și 14 mai 2013), deputați neafiliați (între 14 mai 2013 și 18 septembrie 2013), grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (între 18 septembrie 2013 și 2 februarie 2015), deputați neafiliați (între 2 februarie 2015 și 17 iunie 2015) și grupul parlamentar Democrat și Popular (din 17 iunie 2015).

* 1980: Gustavo Paruolo este un jucător argentinean de fotbal, născut pe data de 16 noiembrie 1980 în Buenos Aires. În prezent evoluează la Politehnica Iași.

* 1980: Juliano Spadacio (n. 16 noiembrie 1980, Dracena, Brazilia) este un fotbalist brazilian care evoluează la echipa Hapoel Akko. În România a jucat la Rapid București.

* 1981: Kate Miller-Heidke (n. 16 noiembrie 1981, Brisbane, Australia^[1]) este o cântăreață, compozitoare și actriță australiană. Deși a fost instruită clasic, ea a urmat o carieră în muzica pop alternativă. Ea a semnat contracte cu casele de discuri Sony Australia, Epic în SUA și RCA în Marea Britanie, dar acum este un artist independent. Ea a reprezentat Australia la Concursul Muzical Eurovision 2019 din Tel Aviv, Israel, plasându-se pe locul 9. Este singura persoană care să fi cântat la festivalul Coachella, Metropolitan Opera, și la Eurovision.

Kate s-a născut în Gladstone, Queensland. Mama sa, Jenny Miller, a fost profesoară de dans iar tatăl său, Greg Heidke, a fost directorul unui liceu.^[4] Kate a absolvit St Aidan's Anglican Girls' School, după o încercare eșuată de a trece prin Brigidine College, Indooroopilly.^[5] După terminarea facultății Kate, la momentul respectiv fiind cântăreață de muzică clasică, câștigă numeroase premii, cum ar fii Premiul Elizabeth Muir (2000), Premiul Donald Penman (2001), Premiul Memorial Linda Edith Allen (2002), și Premiul Horace Keats (2002).

Kate a jucat în operetele "Orfeu în infern" (2000), "Venus și Adonis" (2002) și "Procesul lui Pilgrim" (2002).

Kate Miller-Heidke

Kate Miller-Heidke în 2013 Căsătorită cu Keir Nuttall Copii 1

·         1984: Mihai Roman, fotbalist roman
* 1984: Gemma Louise Atkinson (n. 16 noiembrie 1984 în Bury, Greater Manchester) este o actriță, personalitate de televiziune și fotomodel britanic.

Gemma Atkinson

Atkinson în 2006 Atkinson în 2009

* 1985: Kristina Kuusk (n. 16 noiembrie 1985 Haapsalu, Estonia) este o scrimeră estonă specializată pe spadă, laureată cu argint pe echipe la Campionatul Mondial de Scrimă din 2014 și cu aur pe echipe la Campionatul European de Scrimă din 2013. 

• 1985: Sanna Marin, politiciană finlandeză

* 1986: Saeko (紗栄子^? n. 16 noiembrie 1986) este o actriță și fotomodel japonez, care a jucat mai multe roluri în filme și seriale japoneze.

* 1993: Nélson Cabral Semedo (n. 16 noiembrie 1993) este un fotbalist portughez care evoluează ca fundaș dreapta la FC Barcelona din La Liga și este internațional cu Echipa națională de fotbal a Portugaliei.

* 1994: Elena Livrinikj (în macedoneană Елена Ливриниќ, n. 16 noiembrie 1994, în Skopje)^[1][2] este o handbalistă macedoneană ce joacă pentru clubul românesc CS Rapid București^[3] și echipa națională a Macedoniei, pe postul de centru.