miercuri, 18 noiembrie 2020

REVISTA MEA DIN 20 NOIEMBRIE / 1. A.

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU VINERI 20 NOIEMBRIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE

A. Evenimente; Nașteri


Evenimente 20 Noiembrie

  • 284: Dioclețian este ales împărat roman. El va pune capăt crizei imperiale din secolul al III-lea.
  • 1224: Prima mențiune a bisericii "Sf. Mihail" din Cisnădioara, germ. "Michelsberg", (județul Sibiu), monument în stil romanic.
  • 1272: Prințul Edward devine rege al Angliei, după moartea tatălui său Henric al III-lea.
  • 1407: Un armistițiu între Ioan fără Drică, Duce de Burgundia și Ludovic de Valois, Duce de Orléans este convenit sub auspiciile lui John, Duce de Berry, fratele regelui. Orléans va fi asasinat trei zile mai târziu de Burgundia.
  • 1805: Singura operă a lui Beethoven, Fidelio, are premiera la Viena.
  • 1820: Scufundarea vasului-balenieră Essex, în apele Americii Latine, după ce a fost lovit în mod repetat de un cașalot. Se presupune că acest eveniment ar fi inspirat capodopera lui Herman Melville, Moby Dick.

  • 1852: Începe construcția clădirii Școlii Centrale din București, care se va numi "Pensionatul Domnesc de fete". Din 1890, școala funcționează în localul construit de arhitectul Ion Mincu, lângă Grădina Icoanei; după 1948 și până în 1993 instituția se va numi "Liceul Zoia Kosmodemianskaia".
  • 1861: Poarta Otomană emite "Firmanul de organizare administrativă a Moldovei și Valahiei" care admitea unirea administrativă și politică a Principatelor de la 24 ianuarie 1859, însă prevedea că unirea va înceta la sfârșitul domniei lui Al. I. Cuza.
  • 1872: 
    Gheorghe Dabija
    1916 - General Gheorghe Dabija (aici colonel) - sepia.png
    Date personale
    Născut20 septembrie 1872
    Iași, România Modificați la Wikidata
    Decedat1957, 85 de ani
    București, Republica Populară Română Modificați la Wikidata
    Naționalitate România
    CetățenieFlag of Romania (1952-1965).svg România Modificați la Wikidata
    Ocupațieofițer Modificați la Wikidata
    comandant al Diviziei 2 Vânători
    În funcție
    1918 - 1919
    MonarhFerdinand I
    Prim-ministruIon I. C. Brătianu
    StudiiȘcoala Militară de Infanterie și Cavalerie, din București (1891 - 1893)
    Școala Superioară de Război
    Activitate
    GradulSublocotenent (1893)
    Locotenent (1896)
    Căpitan (1902)
    Maior (1910)
    Locotenent-colonel (1914)
    Colonel (1916)
    General de brigadă (1918)[1]
    A comandat1918 - comandant al Diviziei 6 Infanterie
    comandant al Diviziei 2 Vânători
    Bătălii / RăzboaieAl Doilea Război Balcanic (1913)
    Primul război mondial (1916-1916)
    Operațiile militare postbelice (1918-1920)
    Decorații și distincții
    DecorațiiMedalia „Avântul Țării” ()
    Ordinul Coroana României ()
    Crucea „Meritul Sanitar” ()
    Ordinul național „Steaua României” ()  Modificați la Wikidata
    Modifică date / text Consultați documentația formatului

    Gheorghe Dabija (n. 20 septembrie 1872[2], Iași - d. 1957[3], București) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial.

    A îndeplinit funcția de comandant de divizie în campania anului 1918.[4]

    Date biografice

    Gheorghe Dabija s-a născut la 20 septembrie 1872, la Iași, la un an de la căsătoria părinților săi, Alexandru și Natalia.

    Prima soție a fost Eugenia Moga. Din căsătoria cu aceasta a avut două fete, Margareta și Graziela. În martie 1916 a început divorțul, care a fost întrerupt în august 1916, din cauza izbucnirii războiului. Procedurile au fost reluate în 1919. În același an, fiicele au plecat la Paris devenind artiste și desfășurându-și activitatea sub numele de "Grety" și "Gazelle" în trupa poetului Jacques Prévert.[5]

    La 26 octombrie 1919 s-a recăsătorit cu Minerva, fostă Domșa, fiica protopopului din Orăștie.

    G.A. Dabija a devenit cunoscut ca un scriitor militar, care mai târziu a condus la detenția în închisorile comuniste de la Jilava și Văcărești (8 august 1952-18 ianuarie 1955). Soția lui, Minerva Dabija, a avut de înfruntat, după moartea soțului, interogatoriile și detenția comunistă (1959-1960) la Penitenciarele Jilava și Văcărești, apoi urmăririle – confiscarea casei.

    Cariera militară

    După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, Gheorghe Dabija a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de infanterie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de șef de stat major al Corpului 3 Armată sau comandant al Regimentului 6 Infanterie „Mihai Viteazul”.[6][7][8][9]

    În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 6 Infanterie, în perioada 4/17 februarie - 1/13 mai 1918 și comandant al Diviziei 2 Vânători în perioada 26 octombrie/9 noiembrie 1918 - 3/16 august 1919, distingându-se în bătăliile de la Mărăști și Oituz, în campania de eliberare a Transilvaniei și în lupta împotriva agresiunii Republicii Ungare a Sfaturilor (1919).[4]

    Lucrări

    • Metoda instrucției patrulelor mici de infanterie, de Sublocotenentul Gh. Dabija din Batalionul IV Vânători, Stabilimentul Grafic Miron Costin, Iași, 1895
    • Instrucția practică a companiei de infanterie, de Căpitanul G. A. Dabija din Batalionul 9 Vânători, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, București, 1905
    • Practica tragerii infanteriei, [de] Căpitanul G. A. Dabija, Stabilimentul grafic Albert Baer, București, 1907
    • Cîmpuri de tragere, de Căpitanul G. A. Dabija, Stabilimentul grafic Albert Baer, București, 1908
    • Eserciții pregătitoare de tragere, de Căpitanul G. A. Dabija, Institutul de Arte Grafice Eminescu, București, 1908
    • Instrucția practică de luptă a trăgătorului, șirului, grupei și plotonului, [de] Căpitanul G. A. Dabijă. Cu o prefață de Domnul General M. Aslan. Tipărită cu aprobarea Statului major al armatei No. 3907 din 1908, Institutul de Arte Grafice Eminescu, București, 1909
    • Dresaj sau educațiune?, de căpitanul G. A. Dabija, Tipografia Universală, Iancu Ionescu, București, 1910
    • Program general pentru instrucția infanteriei. Tipărit cu aprobarea Statului Major al Armatei No. 4227/ 909, de căpitanul G. A. Dabija, Tipografia Universală, Iancu Ionescu, București, 1910
    • Program pentru instrucția recruților. Tipărit cu aprobarea Statului Major al Armatei No. 4227/909, de Căpitanul G.A. Dabija, Tipografia Universală, Iancu Ionescu, București, 1910
    • Cadrilaterul Bulgar, de Un Român [= Maiorul G. A. Dabija], Atelierele grafice Socec & Co., București, 1913
    • Răsboiul Bulgaro-Turc din anul 1912-1913, [de] Lt. Colonel G. A. Dabija. (Cu 12 crochiuri și 13 oleate), Tipografia Universală, Iancu Ionescu, București, 1914
    • Ofițerul de infanterie în campanie, [de] Colonel G. A. Dabija, Institutul de Arte Grafice Universala, București, 1916
    • Amintirile unui atașat militar român în Bulgaria 1910-1913, Editura Universul, București, 1936
    • Armata română în războiul mondial (1916 – 1918), vol. I-IV, Editura I. Hertz, București, 1936
    • Războiul germano-polon, General G.A. Dabija, Editura Cartea Românească, București, 1940

    În colaborare

    • Note asupra esercițiilor de manevră, de general Grigore Crăiniceanu și maior Gheorghe Dabija, București, 1909[10]
    • Tracțiunea canină și adaptarea ei la mitralierele infanteriei, [de] Lt.-Colonel Gh. Dabija și Locot. Al. Orășanu din Batalionul II Vânători "Regina Elisabeta", Tipografia Universală, Iancu Ionescu, București, 1916

    Decorații

  • 1916: Primul Război Mondial: Guvernul României se retrage din Muntenia ocupată, la Iași, noua capitală a țării.
  • 1917: Are loc prima mare bătălie de tancuri, la Cambrai în Franța, unde aproape 400 de tancuri, atacând pe un front de 16 km, au străpuns apărarea trupelor germane.
  • 1917: Ucraina este declarată republică.
  • 1922: Conferința internațională de la Lausanne, în problema strâmtorilor Bosfor și Dardanele. Se discută și semnează tratatul de pace cu Turcia, care recunoștea drepturile României asupra insulei Ada-Kaleh. Insula nu mai există, fiind inundată la construirea barajului Porțile de Fier.
  • 1932: Premiera românească, la Opera Română din București, a baletului "Iris" de Constantin C. Nottara, după premiera absolută a spectacolului la Opera din Moravska-Ostrava din Cehoslovacia, din 12 noiembrie 1931.
  • 1940: Al doilea război mondial: România, Ungaria și Slovacia se alătură Axei.
  • 1942: Alaska Highway se deschide oficial. Construcția drumului a fost accelerată după atacul japonez de la Pearl Harbor. Drumul face legătura între Dawson Creek, situat în provincia canadiană Columbia Britanică și Delta Junction în statul american Alaska.

  • 1945: Procesele de la Nürnberg: Încep la Palatul de Justiție de la Nuremberg procesele împotriva a 24 de foști lideri germani, pentru crime de război.

  • 1947: Prințesa Elisabeta (viitoarea regina Elisabeta a II) s-a căsătorit cu ducele de Ediburgh, Philip Mountbatten.
  • 1952: Rudolf Slánský, Secretarul General al Partidului Cehoslovac și alți 13 lideri comuniști sau funcționari de rang înalt au fost acuzați și condamnați că ar fi participat la o conspirație troțkisto-titoisto-sionistă. Procesul a fost orchestrat la ordinul Moscovei prin intermediul consilierilor sovietici aflați în țară. Slánský va fi spânzurat la 3 decembrie 1952.
  • 1962: Președintele american John F. Kennedy a acceptat să ridice blocada din Cuba.
  • 1989: Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului a fost adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite. Până în prezent (2017), Convenția a fost adoptată de 196 de țări, membre ale Națiunilor Unite (cu excepția SUA si a Somaliei). Orice stat care semnează Convenția îi recunoaște conținutul, se obligă să îl respecte și să îl aplice în mod corespunzător.
  • 2003: Michael Jackson este arestat sub acuzația de molestare a unui copil.
  • 2006: Lui Mihail Sebastian i s-a conferit postum la München importantul premiu de carte "Geschwister Scholl" pe anul 2006, premiu ce este conferit în fiecare an începând din 1985 de către "Börsenverein des Deutschen Buchhandels".
  • 2019: Prințul Andrew, Duce de York, al doilea fiu al reginei Elisabeta a II-a, se retrage din toate atribuțiile publice în lumina acuzațiilor de viol, afirmând că asocierea sa cu miliardarul american Jeffrey Epstein care s-a sinucis în contextul în care era inculpat pentru agresiuni sexuale, a cauzat perturbări majore în activitatea familiei regale




Nașteri 20 Noiembrie

  • 1602: Otto von Guericke, politician german (d. 1686)
  • 1625: Paulus Potter, pictor olandez (d. 1654)
  • 1629: Ernest Augustus, Elector de Braunschweig-Lüneburg, tatăl regelui George I al Marii Britanii (d. 1698)
  • 1752: Thomas Chatterton, poet britanic (d. 1770)
  • 1820: Alexandru Văsescu (n. 20 noiembrie 1820, Fălticeni; d. ?) a fost un politician român din secolul al XIX-lea, ministru de finanțe al României în anul 1867.


    Predecesor:
    Petre Mavrogheni    		Ministrul de finanțe
    1 martie — 4 august 1867
    Succesor:
    Ludovic Steege


  • 1858: Selma Lagerlöf, scriitoare suedeză, laureată a Premiului Nobel în 1909 (d. 1940)
  • 1761: Papa Pius al VIII-lea (d. 1830)
  • 1820: Alexandru Văsescu (n. 20 noiembrie 1820, Fălticeni; d. ?) a fost un politician român din secolul al XIX-lea, ministru de finanțe al României în anul 1867.
  • 1851: Margareta de Savoia, regină a Italiei (d. 1926)
  • 1866: Prințesa Maria Letizia Bonaparte (n. 20 noiembrie 1866, Paris, Franța – d. 25 octombrie 1926, Moncalieri, Italia) a fost unul din cei trei copii ai lui Napoléon Joseph Charles Paul Bonaparte și ai Prințesei Maria Clotilde de Savoia. În 1888 s-a căsătorit cu Amadeo, fost rege al Spaniei.[1] Maria Letizia a devenit Ducesă de Aosta, titlu pe care Amadeo l-a deținut înainte și după regalitate.
    Căsătoria lor a fost un rol esențial în revigorarea speranței franceze de a repune dinsatia Bonaparte într-o poziție de putere. 
    Maria Letizia Bonaparte
    Ducesă de Aosta
    Maria Letizia Bonaparte.jpg

    Modificați la Wikidata
    PărințiNapoléon Joseph Charles Paul Bonaparte
    Prințesa Maria Clotilde a Savoiei Modificați la Wikidata
    Frați și suroriNapoléon Victor Bonaparte Modificați la Wikidata
    Căsătorită cuAmadeo al Spaniei
    CopiiUmberto, Conte de Salemi
  • 1869: Zinaida Gippius, poet rus (d. 1945)
  • 1872: George Tutoveanu, poet român (d. 1957)
  • 1872: Gheorghe Dabija (n. 20 septembrie 1872[2], Iași - d. 1957[3], București) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial.
    A îndeplinit funcția de comandant de divizie în campania anului 1918. Gheorghe Dabija s-a născut la 20 septembrie 1872, la Iași, la un an de la căsătoria părinților săi, Alexandru și Natalia.
    Prima soție a fost Eugenia Moga. Din căsătoria cu aceasta a avut două fete, Margareta și Graziela. În martie 1916 a început divorțul, care a fost întrerupt în august 1916, din cauza izbucnirii războiului. Procedurile au fost reluate în 1919. În același an, fiicele au plecat la Paris devenind artiste și desfășurându-și activitatea sub numele de "Grety" și "Gazelle" în trupa poetului Jacques Prévert.[5]
    La 26 octombrie 1919 s-a recăsătorit cu Minerva, fostă Domșa, fiica protopopului din Orăștie.
    G.A. Dabija a devenit cunoscut ca un scriitor militar, care mai târziu a condus la detenția în închisorile comuniste de la Jilava și Văcărești (8 august 1952-18 ianuarie 1955). Soția lui, Minerva Dabija, a avut de înfruntat, după moartea soțului, interogatoriile și detenția comunistă (1959-1960) la Penitenciarele Jilava și Văcărești, apoi urmăririle – confiscarea casei. După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, Gheorghe Dabija a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de infanterie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de șef de stat major al Corpului 3 Armată sau comandant al Regimentului 6 Infanterie „Mihai Viteazul”.[6][7][8][9]
    În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 6 Infanterie, în perioada 4/17 februarie - 1/13 mai 1918 și comandant al Diviziei 2 Vânători în perioada 26 octombrie/9 noiembrie 1918 - 3/16 august 1919, distingându-se în bătăliile de la Mărăști și Oituz, în campania de eliberare a Transilvaniei și în lupta împotriva agresiunii Republicii Ungare a Sfaturilor (1919). 
    Gheorghe Dabija
    1916 - General Gheorghe Dabija (aici colonel) - sepia.png
  • 1873: Daniel Gregory Mason, compozitor american (d. 1953)
  • 1886: Karl von Frisch, zoolog austriac (d. 1982)
  • 1889: Edwin Hubble, astronom american (d. 1953)
  • 1902: Erik Eriksen, politician danez (d. 1972)
  • 1907: Mihai Beniuc (n. 20 noiembrie 1907, Sebiș, Arad - d. 24 iunie 1988) a fost un poet, prozator și psiholog român. Mihai Beniuc este cunoscut în general ca poet proletcultist, al regimurilor comuniste din România[4], alături de autori ca Alexandru Toma, Dan Deșliu, Eugen Frunză, A.E. Baconsky sau Maria Banuș, între alții, urmărind cu interes direcțiunile Partidului Comunist Român. A activat, de asemenea, ca psiholog (specialist în psihologia animalelor), profesor la Universitatea din Cluj. Mihai Beniuc a fost fiul lui Athanasie Beniuc și al Veselinei. Urmează Liceul Moise Nicoară din Arad între 1921-1927, unde Alexandru T. Stamatiad îi este profesor de literaturǎ. Debutează în revista liceului, „Laboremus”. Participă la cenaclul lui Victor Papilian. Licențiat în psihologie, filozofie și sociologie al Universității din Cluj, în 1931. După o specializare la Hamburg cu J. von Uexkull în psihologia animalelor, a parcurs ierarhia universitară de la asistent la profesor universitar. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, este conferențiar la Facultatea de Psihologie din Cluj (ca specialist în psihologia animalelor) și autorul unor volume de versuri (Cântece de pierzanie, 1938, Cântece noi, 1940, Orașul pierdut, 1943), privite de public și de critica literară cu înțelegerea și simpatia cu care este privită arta naivă. 

    Volume de versuri (selectiv)

    • Cântece de pierzanie, 1938
    • Cântece noi, 1940
    • Orașul pierdut, 1943
    • Un om așteaptă răsăritul, 1946
    • Mărul de lângă drum, 1954
    • Steaguri, 1951
    • Cântec pentru tovarășul Gheorghiu Dej,1951
    • Partidul m-a învățat, 1954
    • Trăinicie, 1956
    • Azimă, 1956
    • Inima bătrînului Vezuv, 1957
    • Cu un ceas mai devreme, 1959

    Romane

    • Pe muche de cuțit, 1959
    • Dispariția unui om de rând, 1963
    • Explozie înăbușită, 1971 
      Mihai Beniuc
      Mihai Beniuc1.jpg

      Mormântul lui Mihai Beniuc în Cimitirul Evanghelic Luteran din Bucureşti
  • 1907: Henri-Georges Clouzot, regizor de film francez (d. 1977)
  • 1911: Radu Grigorovici (n. 20 noiembrie 1911, Cernăuți; d. 1 august 2008, București) a fost un fizician român de origine evreiască după mamă [3], membru titular al Academiei Române și vicepreședinte al acesteia (1990–1994). A adus contribuții fundamentale la fizica semiconductorilor amorfi; este considerat fondatorul școlii românești de cercetare în acest domeniu. A publicat studii și documente despre Bucovina natală. Radu Grigorovici s-a născut la 20 noiembrie 1911 în Cernăuți, ca unicul fiu al social-democraților bucovineni Gheorghe și Tatiana Grigorovici. După absolvirea liceului Aron Pumnul (1928) a studiat la Universitatea din Cernăuți, obținând în 1931 licența în științe chimice iar în 1934 licența în științe fizice. La aceeași universitate, a fost apoi preparator la Laboratorul de fizică experimentală al profesorului Eugen Bădărău.
    În 1936 s-a transferat la Facultatea de Științe a Universității din București, unde Bădărău fusese chemat ca șef al Laboratorului de fizică moleculară, acustică și optică. În 1938 a obținut titlul de doctor în științe fizice cu o disertație despre Potențialul disruptiv în vapori de mercur. A urcat treptele ierarhiei universitare, devenind conferențiar în 1949. Între anii 1947-1957 a lucrat în paralel în industria izvoarelor de lumină (fabrica Lumen, apoi Electrofar), ca inginer consultant. Este constrâns, din motive politice, să renunțe la cariera universitară. Se retrage în activitatea de cercetare, devenind șef de secție (1960) și director adjunct științific (1963) la Institutul de Fizică București al Academiei RPR; în 1970 institutul va trece în subordinea Comitetului de Stat pentru Energia Nucleară. În 1973 solicită pensionarea, continuându-și activitatea ca cercetător științific principal I cu jumătate de normă; în 1977, în urma unei reorganizări, este transferat la Institutul de Fizica și Tehnologia Materialelor, iar după un an i se desface contractul de muncă.
    Radu Grigorovici a adus contribuții originale la fizica descărcărilor electrice în gaze, analiza spectrală în flacără, izvoarele de lumină, optica fiziologică și instrumentală, sistemele de mărimi și unități fizico-fiziologice. La Institutul de Fizică București a organizat și condus un grup de cercetători care a studiat fenomenele de transport în straturi metalice subțiri dezordonate, explicate prin structura de benzi a metalelor respective (1959-1966). Dar rezultatele cele mai importante au fost obținute în studiul semiconductorilor amorfi (1964-1977).
    Grigorovici și colaboratorii au studiat structura, transportul electric, proprietățile optice și fotoconductivitatea în straturile amorfe de germaniu, siliciu și carbon obținute prin evaporare în vid. Pe baza acestor rezultate, Grigorovici a fost primul care a reliefat deosebirile structurale dintre straturile de germaniu și siliciu amorfe și microcristaline; a urmat elaborarea unui model structural, completat cu considerente energetice. Acest „amorphonic model”, rafinat ulterior în diverse laboratoare ca „random network model”, este astăzi practic unanim acceptat drept model structural pentru semiconductorii amorfi și a deschis drumuri noi în cercetare și aplicații.
    Aceste lucrări au adus grupului Grigorovici notorietate internațională, iar inițiatorului său recunoașterea ca mentor fondator al unei școli românești de cercetare în acest domeniu. Rezultatele au fost propagate la congrese internaționale și școli de vară, în articole de sinteză și monografii, au fost citate extensiv și au avut aprecierea unor fizicieni de statura lui Sir Nevill Mott. Radu Grigorovici a fost cooptat în comitetele de organizare a numeroase congrese internaționale, în comitetele de redacție ale revistelor de specialitate (Journal of Non-Crystalline Solids, Thin Solid Films, physica status solidi) și în Comisia de Semiconductori a Uniunii Internaționale de Fizică Pură și Aplicată (1969-1975).
    A fost ales membru titular al Academiei Române în 1990 (era membru corespondent din 1963) și vicepreședinte al acesteia (1990–1994). Preocupat de „adevărul vieții și adevărul științei” [4], s-a angajat activ pentru regenerarea Academiei în anii următori dictaturii comuniste. A fost membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei și doctor honoris causa al Universității din București.
    Cunoscut pentru nonconformismul și spiritul său critic, Radu Grigorovici și-a atras, de-a lungul vieții, admirația sau antipatia multora [4]. Un coleg american l-a numit „un om de știință de renume mondial, un umanist și un muzician” [5]. Avea un interes permanent și intens pentru literatură, istorie și arte. După dezmembrarea imperiului sovietic, a inițiat un dialog susținut cu românii bucovineni [6]; a publicat, în ediție bilingvă română/germană, un volum de studii și documente despre Bucovina [7]. Era un fin muzician care, după timpul dedicat fizicii, se relaxa interpretând la pian piesele preferate din marele repertoriu. A încetat din viață la 1 august 2008, în București. 
    Radu Grigorovici
    Radu Grigorovici 600x800.jpg

    PărințiGheorghe Grigorovici și Tatiana Grigorovici.
    Căsătorit cuElena (n. Răzvan)
    CopiiRodica Marchidan, fizician
  • 1912: Otto Habsburg-Lothringen, politician și scriitor austriac (d. 2011)
  • 1912: Victor Preda, biolog român, membru al Academiei Române (d. 1982)
  •  1914: Ionel Banu (n. 20 noiembrie 1914, Călărași[1] — d. ?), pe numele real Ion Banu-Stancu, a fost un violonist și dirijor român de orchestre populare. A învățat vioara cu subșeful de fanfară Marinică și cu Mihalache Bolovan din Constanța.
    A fost violonist în orchestre de café-concert și muzică populară în Silistra, Călărași, București (1932-1945), violonist (1949-1960) și concert-maestru în Orchestra de muzică populară Radio (1960-1974).
    A întreprins turnee artistice în URSS, Bulgaria, Iugoslavia, Austria, Franța, Israel etc.
    A compus piese în stil popular, romanțe și piese de muzică ușoară.
    Numele violonistului este strâns legat de cel al Mariei Tănase, cu care a colaborat și cântat frecvent, începând cu anul 1954, când artista a imprimat cu orchestra sa la Radio România cântecele „Dodă, dodă”, „Mă dusei să trec la Olt”, „Moțule cu țundră neagră” și „Pe vale, țațo, pe vale”. 
    Ionel Banu
    Ionel Banu si Maria Tanase.jpg
    Violonistul Ionel Banu acompaniind-o pe Maria Tănase (1958)
  • 1921: Dinu Pillat, prozator și istoric literar român (d. 1975)
  • 1922: Valentin Stănescu (zis și Tinel Stănescu[1]) (n. 20 noiembrie 1922 - d. 1994) a fost un jucător și antrenor de fotbal român, care a jucat la Echipa națională de fotbal a României. A fost poreclit Zimbrul. Stadionul echipei FC Rapid București îi poartă azi numele
  • 1923: Nadine Gordimer, romancier sud-african laureat al Premiului Nobel (1992)
  • 1924: Benoît Mandelbrot, matematician francez (d. 2010)
  • 1925: Robert F. Kennedy, politician american (d. 1968)
  • 1925: Maia Mihailovna Plisețkaia (în rusă Ма́йя Миха́йловна Плисе́цкая; n. 20 noiembrie 1925, Moscova – d. 2 mai 2015, München) a fost o balerină, regizoare de balet, coreografă și actriță rusă, de origine evreiască, considerată cea mai bună balerină rusă și una din cele mai bune balerine ale secolului al XX-lea.[1] Ea a dansat în aceeași perioadă cu renumita balerină rusă Galina Ulanova și în anul 1960 a preluat titlul de prima ballerina assoluta a Teatrulul Bolșoi în detrimentul Galinei Ulanova.
    Maia Plisețkaia în Romeo și Julieta, 1961
    Plisețkaia a fost Artistă a Poporului URSS (1959),[2] laureată a Premiului Lenin (1964), Erou al Muncii Socialiste (1985), cavaler al ordinului «Pentru merite în fața Patriei»; doctor onorific al Universității Sorbona, profesor onorific al Universității de Stat din Moscova, cetățean de onoare al Spaniei și deținătoare a multe alte premii, ordine și medalii din diferite țări.
    Maia Plisețkaia a provenit, pe linie maternă, dintr-o familie cu tradiție în domeniul baletului. Unchiul ei, Asaf Messerer, a fost un renumit balerin și profesor de balet, care, prin elevii săi, și-a pus amprenta asupra începuturilor baletului în Rusia sovietică. Matușa ei, Șulamit Messerer, a fost și ea prima balerină a baletului Teatrului Bolșoi și la vârsta de 81 ani încă s-a bucurat de un prestigiu internațional ca profesoară de balet. Mama Maiei Plisețkaia, Rahil Messerer (1902-1993), originară din Vilnius a fost actriță în filme mute și sonore. Tatăl, Mihail Emanuilovici Plisețki (1889-1938), originar din Gomel, a lucrat la Comisariatul pentru comerț exterior din cadrul Comitetului Executiv Central al Rusiei Sovietice, și în anul 1932 a fost trimis, însoțit de familie, ca director al Societății de mine de cărbuni „Arktikugol” la Barentsburg în insula Spitsbergen din arhipelagul Svalbard, unde a îndeplinit și funcția de consul general.În 1936 familia a revenit la Moscova, unde în anii 1937-1938 ai Marii Terori staliniste, a căzut victimă represiunilor. Mihail Plisețki a fost arestat la 30 aprilie 1937 și a fost executat la începutul anului 1938. Amănunte asupra soartei sale au ajuns în mâinile familiei abia în anul 1989. Și mama Maiei, Rahil, a fost arestată și deportată în lagărul de femei Alșir din regiunea Akmola, unde era deportate soțiile „dușmanilor poporului”. Până în 1940 Maia Plisețkaia a fost în grija mătușii ei, Șulamit.
    Pe lângă cariera din balet, a jucat în filme și a scris memorii. A fost căsătorită cu compozitorul rus Rodion Șcedrin.
    Maia Plisețkaia a murit la 2 mai 2015, la vârsta de 89 de ani, la München, Germania, în urma unui atac de cord.[3][4] Conform testamentului, corpul neînsuflețit al Maiei Plisețkaia trebuie să fie incinerat, iar cenușa ei să fie împreunată cu cea a lui Rodion Șcedrin, după moartea lui, și să fie împrăștiată deasupra Rusiei. Filmografie: 
  • 1957 Lacul lebedelor (Lebedinoe ozero), regia Zoe Tulubyeva
  • 1967 Anna Karenina, regia Alexandr Zarhi
  • 1974 Anna Karenina (Анна Каренина (фильм-балет, 1974)), regia Margarita Pilihina 
    Maia Plisețkaia
    Maya Plisetskaya 2011.png
    Maia Plisețkaia în 2011

    PărințiMikhail Plisetski[*]
    Rachel Messerer[*] Modificați la Wikidata
    Frați și suroriAzari Plisetski[*]
    Alexander Plisetski[*] Modificați la Wikidata
    Căsătorită cuRodion Șcedrin (–)
    Māris Liepa[*] () Modificați la Wikidata
  •  1932: Valeriu Momanu (n. 20 noiembrie 1932) este un fost senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Neamț pe listele partidului FSN și în legislatura 1992-1996 ales în județul Neamț pe listele partidului FDSN.
    Valeriu Momanu, inginer chimist, a debutat ca inginer stagiar la Uzina de fire sintetice Săvinești, prima unitate de profil din România. A avansat rapid ca șef de secție, director tehnic, director general și director general al Centralei de Fire și Fibre Sintetice Săvinești care încorpora peste 10 mari întreprinderi din acest domeniu.
    În 1989, Valeriu Momanu a ocupat și demnitatea de ministru adjunct în Ministerul Industriei Chimice în anii de vârf ai acestei industrii în România.[1] Valeriu Momanu a fost a fost un conducător cu aplecare către oameni și problemele lor, încercând să-i ajute în măsura în care putea. Nu a fost atras de politică și acest lucru i-a atras unele probleme fiind adesea subapreciat de organele de partid de atunci, în speță de secretarul cu probleme economice al județului Neamț, Mihai Roman.
    Revoluția din 1989 l-a prins în funcția de ministru adjunct la Ministerul Industriei Chimice. În 1990, Valeriu Momanu a fost ales senator din partea FSN.[2] În legislatura 1990-1992, Valeriu Momanu a fost membru al grupurilor parlamentare de prietenie cu Republica Populară Chineză, Republica Turcia, Regatul Thailanda și Republica Italiană. În legislatura 1992-1996, Valeriu Momanu a fost membru FDSN până în iulie 1993 iar din iulie 1993 a fost membru PDSR.
    Valeriu Momanu este căsătorit și are un fiu. În prezent el este pensionar.
  • 1937: René Kollo, tenor german
  • 1937: Christoph Klein, episcop al Bisericii Evanghelice C.A. din România
  • 1939: Stelian Tăbăraș (ortografiat și Stelian Tăbărași) (20 noiembrie 1939, Secăria, Județul Prahova- 24 septembrie 2009, București) a fost un prozator român. Absolvent al Facultății de Filologie București.
    Din 1966 până în 2000 a fost redactor la Radiodifuziune, unde a realizat emisiunea Studioul de Poezie Radio și la Televiziune.
    Între anii 1993 si 2000 a predat limba română la Viena și Copenhaga.
    Între 2000-2009, redactor asociat la revista "Luceafărul".
    Din 2003 a susținut rubrica de cultură a săptămânalului "Curierul Atenei".[1]
    A fost căsătorit cu scriitoarea Grete Tartler [2] cu care are o fiică, Ana-Stanca Tabarasi-Hoffmann. 

    Romane

    • Zilele cele scurte, Editura Cartea Românească, 1981
    • Cumpenele , Editura Eminescu, 1985;
    • Filmare la două aparate, Editura Eminescu, 1988
    • Loc deschis, Fundația Luceafărul, 2004

    Nuvele

    • Atelierul de tatuaje, Editura Cartea Românească, 2002;
    • O să ne mai vedem, Editura Cărții de Stiință, 2006;
    • Week-end pe continent, Editura Cartea Românească, 2008, ISBN 973-23-1949-9;

    Memorii

    • Zile de retrăit, Editura Paralela 45, colecția Odiseu, 2009

    Literatură pentru copii

    • Motanul invizibil, împreună cu Grete Tartler, Editura Paralela 45, 2009
  • 1940: Valentin Popa (n. 20 noiembrie 1940, București - d. 21 septembrie 2010, Paris) a fost un renumit artist plastic român[1], pictor, grafician și gravor. Valentin Popa este recunoscut la nivel internațional ca fiind unul dintre cei mai proeminenți gravori ai lumii. El a lucrat pe lângă mari maeștri ai artei plastice cum a fost Joan Miró și Salvador Dali pe care l-a cunoscut cu ocazia unei expoziții la Viena. A fost un obișnuit al cercurilor artistice din Paris, acolo unde i-a cunoscut pe Emil Cioran și Mircea Eliade. Un ajutor important l-a avut din partea lui Ion Rațiu[2] care l-a introdus și susținut în lumea mare a artelor plastice. Valentin Popa a participat la expoziții personale și de grup, desfășurând o intensă activitate artistică la New York, Florența, Paris, Barcelona, Cracovia, Hamburg, Milano, Tokio, etc. n perioada 1965 - 1973 a participat la expoziții organizate în România și străinătate (Geneva, Tokio, Barcelona, Trieste, Bonn, etc.) de către Uniunea Artiștilor Plastici. Începând din anul 1974, se stabilește în Paris și, în perioada 1976 - 1986, a lucrat pentru Salvador Dali peste o sută de plăci de gravură. În continuare și-a desfășurat activitatea prin prelucrarea de gravuri având ca model operele lui Marie Laurencin, gravuri comandate de către o galerie de artă japoneză. 
    Valentin Popa
    Valentin Popa (grafician, gravor).jpg
    Valentin Popa
  • 1942: Norman Greenbaum, cântăreț american
  • 1943: Grigore Ilisei, publicist, prozator român
  • 1944: Dragoș Ujeniuc, politician român
  • 1946: Duane Allman, muzician american
  • 1947: Joe Walsh, muzician american
  • 1948: Constantin Dragomir, poet, prozator român (d. 2007)
  • 1948: Radu Liviu (n. 20 noiembrie 1948, București - d. 17 octombrie 2015, București[1]) a fost un scriitor, publicist și traducător român contemporan de science fiction și fantasy. În 1971 a absolvit Facultatea de Automatică, secția Calculatoare, din cadrul Institutului Politehnic București. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Societății Române de Science Fiction și Fantasy. A debutat în 1993 în revista Quasar cu povestirea Fața nevăzută a planetei Marte. Debutul editorial (în volum) s-a petrecut în 1999 prin romanul Trip-Tic publicat la editura Dacia. În decursul timpului a colaborat cu numeroase publicații și periodice de gen: Jurnalul SF, Anticipația CPSF, ArtPanorama, Tritonic.ro, Lumi virtuale, ProScris, Nautilus, almanahul Anticipația. De asemenea, a colaborat și la volumele colective (antologii de proză science fiction și fantasy): Nemira '96 (1996), Plaja nudiștilor (1999), Don Quijote, Prostituata și alte personaje (2000), Timpul eroilor (2001), România SF 2001, Alte lumi, alte legende (2002), Călătorii în timp (2003, cu povestirea „Între cer și pământ”), AtelierKult: povestiri fantastice (2005), Millennium 1 ( 2009), Millennium 2: șase ani de ficțiuni (2009), Dansând pe Marte și alte povestiri fantastice (2009), Alte țărmuri (2009). 

    Romane:

    • Trip-Tic (1999)
    • Opțiunea (2004)
    • Spaime (2004, republicat 2014)
    • Waldemar (2007)
    • Blocul câș (2008);
    • O după-amiază cu bere și zâne (2009)[2]
    • Modificatorii (2010)
    • Lumea lui Waldemar (2010)
    • Chestionar pentru doamne care au fost secretarele unor bărbați foarte cumsecade (2011; republicat 2018)
    • Vânzoleli nocturne (2012)
    • Seria Taravik

    Proză scurtă:

    • Spre Ierusalim (2000)
    • Constanța 1919 (2000)
    • Babel (2004)
    • Cifrele sunt reci, numerele-s calde (2006)
    • Povestiri fantastice (2008)
    • Ghicit de seară (2010)
    • Singur pe Ormuza (2011)
    • Golem, golem (2014)
    • Între cer și pământ (2015)

    Non-fictiune:

    • Manipularea maselor - cazuri celebre din ultimul mileniu (2005)

    Traduceri

    • Editura Nemira: Abraham Merritt - Corabia zeiței Ishtar, Fața din abis, Pierduți în miraj.
    • Editura Teora: Isaac Asimov - Călătorie fantastică, George R R Martin - Peregrinările lui Tuf.
    • Editura Tritonic: Neil Gaiman - Zei americani, Nicăieri, Băieții lui Anansi, Pulbere de stele, Coraline.
    • Editura Rao: Dean Koontz - În puterea nopții, Trăiește noaptea, Odd Thomas, Odd pentru vecie.
    • Editura Paladin: Neil Gaiman - Zei americani
    • Editura Paladin: China MIeville - Orașul Ambasadei 
      Liviu Radu
      Liviu Radu.jpg
  • 1948: Barbara Hendricks, cântăreță americană
  • 1950: Gary Green, muzician britanic
  • 1951: León Gieco, muzician argentinian
  • 1954: Kaspar Heidelbach, regizor german
  • 1956: Bo Derek, actriță americană
  • 1957: Stefan Bellof, pilot german de Formula 1
  • 1967: Constantin-Ninel Potîrcă (n. 20 noiembrie 1967, Târgu-Jiu) este un om politic român, de origine romă, care a candidat la alegerile prezidențiale din România, în anul 2009. Implicat în afaceri cu fier vechi, era conform ziarului Gorj Exclusiv unul dintre cei mai bogați romi din țară.
  • 1969: Cătălin-Daniel Fenechiu (n. ) este un politician român, deputat în Parlamentul României în mandatul 2012-2016 din partea PPDD București.
    S-a născut pe 20 noiembrie 1969, în București. Este căsătorit cu Fănuța-Tatiana Fenechiu.
    A deținut funcția de lider al deputaților PP-DD din mai 2013 până în septembrie 2014.[1] Avocat de meserie, el a fost și vicepreședinte al comisiei pentru revizuirea Constituției.[1]
    În calitate de avocat este partener asociat în cadrul SCA Fenechiu, Savu & Asociații[2]. Ocupă funcția de consilier al Baroului București din anul 2015. A participat în calitate de delegat al Baroului bucurești la Adunarea generală și de alegeri a uniunii naționale a Avocaților din România în anul 2015. Este și membru al Baroului din Budapesta, Ungaria.
    Fenechiu este din anul 2011 și președintele Asociației pentru Dialog și Solidaritate a Avocaților (ADSA[3]).
    În iunie 2015 Daniel Fenechiu a înființat Partidul Național Democrat (PND)[4] pe care îl conduce în calitate de președinte. 
    Cătălin-Daniel Fenechiu
    Fenechiu.jpg
    * 1973: Marilen-Gabriel Pirtea (n. 28 noiembrie 1973, Ștei) este un deputat român, de profesie economist și rector al Universității de Vest din Timișoara.
    Marilen Pirtea
    Marilen-Gabriel Pirtea portret 2017.jpg
    * 1973: Mihai Donțu (n. 20 noiembrie 1973, Mateuți, Rezina, Moldova – d. 10 martie 2020, Iași) a fost un actor român. Activitatea sa artistică cuprinde numeroase roluri interpretate în teatru, în principal la Teatrul "Mihai Eminescu" Botoșani. Activitatea de scenă a fost dublată și de cariera de regizor.
  • Date biografice

    La 20 noiembrie 1973 se naște la Mateuți, raionul Rezina, Republica Moldova, Mihail Donțu, viitorul actor cu numele de scenă și cunoscut de public, Mihai Donțu, cel mai mic dintre cei patru copii ai familiei, fiul lui Toader Anton Donțu (n. 1 mai 1940) și al lui Olga Efim Donțu (n. 28 octombrie 1943).

    Urmează studiile primare și medii din localitatea natală, apoi, în perioada 1990-1994 urmează cursurile de regie la Colegiul Republican de Creație Populară Soroca [1], actualul Colegiul de Arte „Nicolae Botgros” din Soroca, Republica Moldova, Secția Regizor al colectivelor teatrale, la clasa domnului profesor Mihai Bucătaru.

    Se hotărăște să devină actor și în perioada 1995-1999 urmează cursurile superioare la secția Teatru, specializarea Actor, Păpuși și Marionete la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, clasa profesorului Constantin Popa, Adi Cărăuleanu.

    Imediat după absolvirea facultății, începând cu anul 1999, devine actor la Teatrul "Mihai Eminescu" Botoșani, un teatru cu un colectiv de oameni iubitori de teatru, oameni care pun trup și suflet în realizarea spectacolelor în care sunt implicați.

    A făcut parte din distribuția a patruzeci și nouă de spectacole de teatru. A regizat mai multe piese de teatru având în distribuție colegi de scenă ai teatrului. Maniera regizorală de lucru preferată a spectacolelor este de factură clasică.

    În această perioadă, a regizat și piese de teatru jucate pe scenă de actorii de la Teatrul pentru Copii și Tineret "Vasilache" Botoșani.

    În anul 2006 a colaborat cu trupa de teatru „Drama Club” al Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani și a regizat piesa de teatru „Oameni ai nimănui”, dramatizare după „Oameni din Chișinău” de Dumitru Crudu. Cu acest spectacol au participat la: Festivalului de Teatru Lyceum din Botosani, Festivalul de teatru Yorick din Piatra Neamț și Festivalului-Concurs National de interpretare a piesei de teatru intr-un act Mihail Sorbul din Botosani unde au obținut premii.

    Debut

    În anul 1999 susține examenul de diplomă de licență cu rolul Luca din spectacolul Ursul de Anton Pavlovici Cehov, regia Nicolov Perveli Viii.

    Pe 10 octombrie 1999 debutează pe scena Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani, cu rolul Chelul în Mafia oamenilor energici, un text adaptat după nuvela „Oameni energici” de Vasili Șukșin, publicat în cartea de nuvele și povestiri Călina roșie, regia Ion Sapdaru. [2]

    Carieră teatrală

    Carieră regizorală

    • Cerere în căsătorie (piesă de teatru) de Anton Pavlovici Cehov, Lyceum Botoșani, Romania, regia Mihai Dontu, 2002.
    • Oameni ai nimănui, după textul „Oameni din Chișinău” de Dumitru Crudu, Trupa de teatru „Dramaclub” a Colegiului Național A.T. Laurian din Botoșani. Premiera a avut loc în anul 2005.[57]
    • Cerere în căsătorie (piesă de teatru) de Anton Pavlovici Cehov, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani. Premiera a avut loc pe 11 noiembrie 2006. Au avut loc peste 150 de reprezentații [58].
    • Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan, Trupa de teatru „Dramaclub” a Colegiului Național A.T. Laurian din Botoșani 2006
    • Ursul de Anton Pavlovici Cehov, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani. Premiera a avut loc pe 18 noiembrie 2009. [59]
    • Oameni ai nimănui, după textul „Oameni din Chișinău” de Dumitru Crudu, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani. Premiera a avut loc pe 27 martie 2013. [60] Au participat și la campania „Artiști pentru artiști” a UNITER în anul 2014[61].
    • Semaforul, text Mihai Donțu, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani. Premiera a avut loc pe 06 octombrie 2013. [62] [63]
    • Conu Leonida față cu reacțiunea, de Ion Luca Caragiale, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani. Premiera a avut loc pe 05 aprilie 2014. [64]
    • Capra cu trei iezi adaptare după Ion Creangă, dramatizare și regie de Mihai Donțu, Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” Botoșani. Premiera a avut loc în 2015. [65]
    • Balerinul turbat, text Denis Panfilov, traducere și adaptare Lucian Băleanu, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani. Premiera a avut loc pe 20 februarie 2016. [66] [67]. A participat la Gala spectacolelor AMTAP, ediția a X-a, Chișinău, Republica Moldova, 28 mai 2016.
    • Soacra cu trei nurori adaptare după Ion Creangă, Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” Botoșani. Premiera a avut loc pe 15 mai 2016. [68] A participat la Festivalul International de Teatru pentru Copii „Arlechino - Caravana Povestilor” Brașov, 2017.
    • Scufița roșie adaptare după Charles Perrault, Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” Botoșani. Premiera a avut loc pe 19 noiembrie 2017. [69]


    Filme


    Premii și participări la festivaluri

    • 1999 Premiul pentru cel mai bun rol masculin la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, cu rolul Luca din spectacolul „Ursul” de Cehov, regia Nicolov Perveli Viii
    • 1999 Premiul pentru cel mai bun rol masculin la Gala tinerilor actori Gala HOP, Costinești, cu rolul Luca din spectacolul „Ursul” de Cehov, regia Nicolov Perveli Viii
    • 1999 Festivalul Altfest, Bistrița, participare în distribuția spectacolului „Însemnări din subterană”, Trupa de Teatru „Mihai Eminescu” Botoșani, regia Vitalie Bichir
    • 1999 Festivalul Întâlniri Internaționale ale Teatrului Universitar Francofon RITUF '99, participare în distribuția spectacolului „Însemnări din subterană”, Trupa de Teatru „Mihai Eminescu” Botoșani
    • 2000 Festivalul Internațional ATELIER de la Sfântu Gheorghe, participare în distribuția spectacolului „Însemnări din subterană”, Trupa de Teatru „Mihai Eminescu” Botoșani
    • 2001 Premiul festivalului, Premiul special al Juriului din cadrul Festivalului (Internațional) de Teatru la Piatra Neamț, participare cu rolul Bekkanko în spectacolul „Bekkanko”, Trupa de Teatru „Mihai Eminescu” Botoșani [70]
    • 2001 Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea, participare cu rolul Bekkanko în spectacolul „Bekkanko”, Trupa de Teatru „Mihai Eminescu” Botoșani
    • 2001 Festivalul Internațional de teatru BITEI, Chișinău, Republica Moldova, participare cu rolul Bekkanko în spectacolul „Bekkanko”, Trupa de Teatru „Mihai Eminescu” Botoșani
    • 2002 Festivalul Lyceum ediția a VI-a, Botosani, România, spectacolul „Cerere in căsătorie”, de Anton Pavlovici Cehov în regia lui Mihai Doțu, trupa de teatru Dramaclub a Colegiului Național A.T. Laurian din Botoșani. Dan Lupu [71] a obținut premiul pentru interpretare masculină cu rolul Ivan Vasilevici [72]
    • 2003 Festivalul Internațional de teatru din Brest, Belorusia, participare în distribuția spectacolului „Livada de vișini”, de A.P. Cehov, Trupa de Teatru „Mihai Eminescu” Botoșani
    • 2006 Festivalul Național de Teatru Galați, participare în distribuția spectacolului „Ivan Turbincă”, Trupa de Teatru „Mihai Eminescu” Botoșani
    • 2006 Festivalul Internațional de Teatru din Chișinău, Republica Moldova, participare în distribuția spectacolului „Ivan Turbincă”, Trupa de Teatru „Mihai Eminescu” Botoșani
    • 2006 Trofeul festivalului: Premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul de Teatru Lyceum, Botosani, Ediția a X-a, pentru „Oameni ai nimănui”, de Dumitru Crudu, regia Mihai Donțu, trupa de teatru Dramaclub a Colegiului Național A.T. Laurian din Botoșani [73]
    • 2006 Premiul I la Festivalul de teatru Yorick, Piatra Neamț, spectacolul „Oameni ai nimănui”, de Dumitru Crudu, regia Mihai Donțu, trupa de teatru Dramaclub a Colegiului Național A.T. Laurian din Botoșani
    • 2006 Premiul mare al celei de-a XVI-a ediții a Festivalului-Concurs Național de interpretare a piesei de teatru într-un act Mihail Sorbul, Botosani - spectacolul „Oameni ai nimănui”, de Dumitru Crudu, regia Mihai Donțu, trupa Dramaclub a Colegiului Național A.T.Laurian Botoșani
    • 2006 Festivalul Național de Teatru, București, Ediția XVI-a, 4 - 15 noiembrie, participare în distribuția spectacolului „A douăsprezecea noapte”, Trupa de teatru „Mihai Eminescu” Botoșani [74]
    • 2007 Festivalul Internațional de Teatru Trazbon, Turcia, participare în distribuția spectacolului „Ivan Turbincă”, Trupa de Teatru „Mihai Eminescu” Botoșani [75]
    • 2007 Festivalul de Teatru Experimental de la Cairo, Ediția XIX, participare în distribuția spectacolului „Călătoria”, Trupa de Teatru „Mihai Eminescu” Botoșani
    • 2007 Premiu special pentru coregrafia foarte expresivă la Festivalul de Teatru de la Piatra Neamț - Yorick, participare cu spectacolul „Trandafirii roșii”, de Zaharia Bîrsan, regia Mihai Donțu, Trupa de teatru DramaClub al Colegiului Laurian Botoșani
    • 2008 Festivalul Karadeniz, Trasbon, Turcia, participare în distribuția spectacolului „Ultimul Suțțo”, Trupa de Teatru „Mihai Eminescu” Botoșani, regia Alexandru Vasilache
    • 2008 Festivalul Bitei, Chișinău, Republica Moldova, participare în distribuția spectacolului „O poveste foarte simplă”, Trupa de Teatru „Mihai Eminescu” Botoșani, regia Andro Enukidze
    • 2010 Festivalul „Melpomena Tavrii”, Kerson, Ucraina, participare în distribuția spectacolului „Ivan Turbincă”, Trupa de Teatru „Mihai Eminescu” Botoșani, regia Ion Sapdaru
    • 2010 Festivalul „Melpomena Tavrii”, Cerkasy, Ucraina, participare în distribuția spectacolului „Ivan Turbincă”, Trupa de Teatru „Mihai Eminescu” Botoșani, regia Ion Sapdaru
    • 2012 Festivalul de Teatru EUROART Iași, 22 mai, participare în distribuția spectacolului „O noapte furtunoasă”, Trupa de Teatru „Mihai Eminescu” Botoșani, regia Alexandru Vasilache
    • 2013 Festivalul de teatru pentru copii Guliver de la Galați Ediția a XXI-A, 11-15 noiembrie 2013, participare cu spectacolul „Semaforul”, Trupa de Teatru „Mihai Eminescu” Botoșani
    • 2014 Campania „Artiști pentru artiști”, 30 martie 2014, participare cu spectacolul „Oameni ai nimănui”, Trupa de Teatru „Mihai Eminescu” Botoșani, după un text de Dumitru Crudu, regia Mihai Donțu
    • 2016 Festivalul Internațional al Recitalurilor Dramatice „Valentin Silvestru” Ediția XXII-A, Bacău, 8-16 aprilie 2016, participare în distribuția spectacolului „Balerinul turbat”, one-man show, Trupa de Teatru „Mihai Eminescu” Botoșani, regia Mihai Donțu, coregrafia Victoria Bucun
    • 2016 Gala spectacolelor Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, ediția a X-a, Chișinău, Republica Moldova, participare în distribuția spectacolului „Balerinul turbat”, Trupa de Teatru „Mihai Eminescu” Botoșani, one-man show, regia Mihai Donțu, coregrafia Victoria Bucun, 28 mai 2016
    • 2016 Membru în Comisia de jurizare la Concursul Național de Teatru „Tinere Speranțe” Ediția XXIII, 4-14 iunie 2016, Botoșani
    • 2017 Aniversarea a 30 ani de activitate a Teatrului Republican Muzical-Dramatic B.P. Hașdeu, Cahul, Republica Moldova, participare cu spectacolul „Conu’ Leonida față cu reacțiunea”, Trupa de Teatru „Mihai Eminescu” Botoșani, 18 octombrie 2017
    • 2017 Festivalului Internațional de Teatru „Aplauzele de Aur ale Bucovinei” Cernăuți – Ucraina, ediția a XII-a, 27 octombrie 2017, participare în distribuția spectacolului „Bocitoarele vesele” după William Shakespeare, Trupa de Teatru „Mihai Eminescu” Botoșani. Premii obținute: Cel mai bun spectacol, Cea mai bună regie - Alexandru Vasilache, Cea mai bună scenografie - Mihai Pastramagiu, Cea mai bună coregrafie - Victoria Bucun [76] [77]
    • 2017 Zilele Teatrului „Veniamin Apostol”, Soroca, 8 dec. 2017, participare cu spectacolul „Cerere în căsătorie” de A.P.Cehov, regia Mihai Donțu
  • 1978: Alin Chibulcutean (n. 20 noiembrie 1978, Sărmașu, Mureș, România) este un fotbalist român care evoluează la echipa A.C.S Dumitra pe postul de fundaș.
  • 1988: Marian Stoleru (n. 20 noiembrie 1988, Chișinău, RSS Moldovenească) este un fotbalist moldovean care evoluează la clubul Dacia Chișinău, în Divizia Națională, pe postul de mijlocaș.
  • 1994: Raluca Oana Haidu (n. , Petroșani, România) este o fostă gimnastă română.
  • 1995: Michael Clifford, chitarist australian, membru al trupei 5 Seconds of Summer
la

Un comentariu:

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...

  • (niciun titlu)
      7. /14 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT MARIA TRIPON Maria Tripon Date personale Născută 14 iulie 1962  (58 de ani)  orașul  Negreș...
  • (niciun titlu)
    INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie Dorin Teodorescu Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu! Câteva cuvinte de...
  • (niciun titlu)
    MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 15 IULIE 2020   PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR...