MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU VINERI 20 NOIEMBRIE 2020
PARTEA A TREIA - ARTE: INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET; MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT; POEZIE; TEATRU/FILM; GÂNDURI PESTE TIMP
| Roxana Briban | |
 Roxana Briban la o ședință foto. | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Roxana Janina Briban |
| Născută | 28 octombrie 1971 București, România București, RS România  |
| Decedată | (39 de ani) București, România |
| Cauza decesului | sinucidere |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | Cântăreață |
| Activitate | |
| Studii | Universitatea Națională de Muzică București |
| Gen muzical | Operă |
| Tipul de voce | Soprană lirico-spinto |
| Ani de activitate | 2000–2010 |
| Interpretare cu | Opera Națională Opera de Stat din Viena |
| Prezență online | |
| Site web | |
Modifică date / text  | |
Roxana Janina Briban (n. 28 octombrie 1971, București - d. 20 noiembrie 2010, București) a fost o soprană română, solistă a Operei Naționale București (2000-2009) și colaboratoare a Operei de Stat din Viena (2003-2010).
Biografie
Roxana Briban se dedică vieții muzicale încă de la vârsta de 6 ani, prin studiul viorii și cel al cântului, devenind în scurt timp solistă a Corului de Copii al Radiodifuziunii Române, cu care susține peste 300 de concerte în țară și în străinătate. Absolvă Universitatea de Muzică din București la clasa prof. univ. Maria Slătinaru-Nistor în anul 2000. Imediat după absolvire, debutează ca solistă a Operei Naționale din București, cu rolul Contesei din opera Nunta lui Figaro de W.A.Mozart.
Începutul carierei internaționale este marcat de debutul la Wiener Staatsoper, în anul 2003, cu rolul Micaela, din opera Carmen de Georges Bizet. De atunci, soprana româncă devine invitat permanent al scenei vieneze, încheind contracte până în stagiunea 2009-2010, cu rolurile Donna Elvira (Don Giovanni), Mimi (Boema), Cio-Cio San (Madama Butterfly), Amelia Grimaldi (Simone Boccanegra), Contesa (Nunta lui Figaro) și Tatiana (Evgheni Oneghin). Rămâne fidelă scenei bucureștene în timp ce este invitată în teatre precum Volksoper Wien, Deutsche Oper Berlin, Theatre Capitole du Toulouse, Teatro Municipal Santiago de Chile și Het Muziektheater din Amsterdam, la Zurich, la Roma, Dresda, Madrid, Atena, Bangkok, Singapore sau Seul și unde are prilejul de a fi alături de dirijori renumiți precum Marco Armiliato, Adam Fischer, Rafael Fruhbeck de Burgos, Michail Jurowski , Zubin Mehta, Seiji Ozawa, Marc Piollet, Peter Schneider, Vjekoslav Sutej, regizori ca Michael Hampe, Robert Wilson și artiști celebri precum Agnes Baltsa, Giuseppe Filianoti, Ferruccio Furlanetto, Franz Grundheber, Ildiko Raimondi, Michael Schade, Stephania Toczyska.
Timbrul vocal lirico-spinto îi permite sopranei Roxana Briban abordarea unei palete variate de roluri, de la Leila (Pescuitorii de perle), Micaela (Carmen), Nedda (Paiațe) la Marguerite, Elena (Mefistofele) sau roluri mozartiene precum Contesa (Nunta lui Figaro), Donna Elvira, Donna Anna (Don Giovanni), cât și roluri verdiene ca Violetta Valery (Traviata), Alice Ford (Falstaff), Amelia Grimaldi (Simon Boccanegra), Aida din opera cu acelasi nume, Leonora (Trubadurul), Elisabetta de Valois (Don Carlo), din repertoriul puccinian interpretând rolurile Mimi (Boema) și Cio-Cio San (Madama Butterfly). În repertoriul său se regăsesc lucrări vocal-simfonice, de la Bach, Haendel, Beethoven, Brahms, Felix Mendelssohn Bartholdy, Verdi, Mahler, pâna la Dmitri Șostakovici și Paul Hindemith.
Ultimii ani
După turneul asiatic, cu opera Nunta lui Figaro de W.A.Mozart, în rolul Contesei, colaborarea cu Wiener Staatsoper a continuat în stagiunea 2007-2008 cu alte două turnee, în Europa (Luxemburg) cu opera Don Giovanni, în rolul Donna Elvira.
În octombrie 2009, soprana Roxana Briban cântă pentru ultima oară la Opera de Stat din Viena, interpretând rolul Contesei Almaviva din opera Nunta lui Figaro. Ultima apariție în fața publicului are loc la Varșovia, în Polonia, pe data de 1 decembrie 2009, cu ocazia Zilei Naționale a României. Concertul de arii și duete, alături de tenorul Piotr Rafalko, este susținut în fața oficialităților române și poloneze, în sala de concerte a Palatului Regal.
Pe data de 20 noiembrie 2010, soprana Roxana Briban încetează din viață, la vârsta de 39 ani. După aproape un an de inactivitate profesională, motivată de întreruperea angajamentului fix pe care îl avusese cu Opera Națională București, încă din anul 2000, pe fondul cererilor de reziliere a contractelor internaționale primite în decurs de un an, artista decide să-și pună capăt zilelor.
Premii
A fost laureată a concursurilor de canto:
- “Magda Ianculescu”
- “Jeunnesse Musicales”
- “George Enescu”
- “Hariclea Darclee”
A obținut premiile:
- “Ludovic Spiess” (din partea Forumului Muzical Român)
- “Vocea de aur” (oferit de Societatea Radiodifuziunii Române).
MAESTRO - Soprana Roxana Briban - TVR Cultural (IN MEMORIAM)
Verdi's Requiem 2005 - Roxana Briban (full recording)
Carmen Suite Ballet Maya Plisetskaya
Maya Plisetskaya in Swan Lake (1957)
Beautiful Romantic Saxofone
Mihai Beniuc - Nu Ma Vei Uita
Te mariti, si stiu, vei naste prunci,Veti avea camin si alte cele
Dar asa frumoasa ca atunci
Cand erai stapana vietii mele
Nu vei fi tu niciodata
Niciodata
Anii vor veni mereu siraguri
Ca soldatii la cazan flamanzi
Din viata ta de miez si faguri
N-o sa aiba Moartea nici de pranz
Poate doar o simpla, trista, cina
Trista cina.
Ce batrana, palida si goala
Vei ramane peste trei decenii
Sangele tau, astazi in rascoala
Va fi rece, rece. Doar vedenii
Despre tot ce-a fost vei mai avea
Mai avea
Ca strigoii vor veni la tine
Din iubirea noastra ne-ntamplata
Gandurile, visele haine.
Nu ma vei uita tu niciodata
Sufletul cu altul ti-i zadarnic
Darnic.
Mihai Beniuc - Prea tarziu
Noi ne iubim de mult, si fara ura,Chiar de scaparam vreo vorba rea din gura;
Nu ne-am facut mult bine, nici mult rau,
Si totusi parca ne desparte-un rau.
Ce ne desparte nici nu stim prea bine,
Dar stim de undeva ca raul vine,
Ca de sub sol un gaz otravicios -
Se ofileste tot ce-a fost frumos.
Io-s vinovat ori tu esti vinovata?
Viata toata-i pata lînga pata.
E prea tîrziu sa ne mai despartim.
Nu mai e tare mult, mai stai. Murim.
Mihai Beniuc - Suspinele de alta data canta...
Ne-a-nmugurit iubirea-n noi iubiriPrecum samanta-n parc de trandafiri-
Ni-i dragostea mai multa, mai bogata,
Mai plina de lumini ca alta data.
Pe unde-a fost de mult o suparare
Au inflorit zambilele-n carare
Si-n locul unei sterse cicatrice
Isi are cuibul cald o pitulice.
Suspinele de alta data canta,
Zdrobirea sufleteasca se avanta
Schimbata-n ciocarlie si scantee
Si lacrimile vechi sunt curcubee.
Ne doare neizbanda ca o rana
Si nu ne oboseste nici o goana
De-a cauta un leac, o mangaiere,
De-a astepta cuminte si-n tacere.
Nu ne lasara anii tristi si goi,
Ca toamna rece pomii fara foi,
Ci timpul sarutandu-ne pe frunte
Ne-a dat lumina culmilor carunte.
Mihai Beniuc - Ultima Scrisoare
Sfarsitul a venit fara de veste.Esti fericita? Vad ca porti inel.
Am inteles. Voi trage dunga peste
Nadejdea inutila. Fa la fel.
Nici un cuvant. Nu-mi spune ca-i o forma,
Cunosc insemnatatea ei deplin.
Stiu, voi aveti in viata alta norma,
Eu insa-n fata normei nu ma-nchin.
Nu te mai cant in versuri niciodata,
In drumul tau mai mult nu am sa ies,
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.
A fost desigur numai o greseala,
Putea sa fie mult, nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Tot nu-mi inchipui ca puneai un rost.
Si totusi, totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli,
Vadeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n seara mea de indoieli.
Cand degete de Midas am pus magic
Pe frageda fiinta ta de lut,
Suna in mine murmurul pelagic
Al sfintelor creatii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se inalta
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta
Si-ngenuncheate randuri submisiv
La soclul tau dumnezeisc asteapta
Sa le intinzi un zambet linistit
Spre sarutare adorata dreapta,
‘Nainte de-a se sterge-n infinit.
O, de-am fi stat alaturi doar o ora,
Ai fi ramas in auriul vis
Ca o eterna, roza, aurora
De ne-nteles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care-as vrea sa fii ce nu mai esti.
N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun : « Esti ca oricare” ...
Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglindeste beat de pofte taul,
Ce-l tine candid amintirea mea.
Vei fi acolo vesnic ne-ntinata,
Te voi iubi mereu fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot mai mult femei sa cant.
Acolo, sub lumina de mister,
Scaldata-n apa visurilor lina,
Vei sta iubita ca-ntr-un colt de cer
O stea de seara blanda si senina.
Si cand viata va fi rea cu tine,
Cand au sa te improaste cu noroi,
Tu fugi in lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amandoi.
Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemai scrise te magai.
In dulcea lor cadenta leganata,
Te vei simti ca-n visul cel dintai.
Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Sa plec de-aicea de la voi curand,
Cand glasul tau vreodat-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormant.
Si dac-ar fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,
Plangand in noaptea mare, tot mai mare.
Mihai Beniuc - Versuri De Toamna Tarzie
Mahnirile se lasa pe sufletul meu iarCa negura de toamna pe campul solitar.
Grabit s-aduna stoluri si pleaca undeva.
Ma doare vara stinsa si amintirea ta.
Fara folos taria innourata plange,
Incheaga asfintitul baltoaca lui de sange
Si ca o zdreanta uda pe lume cade seara
Prin ceata muntii garbovi abia-si mai duc povara ...
La ce bordei cu geamuri aprinse-n bezna rosii
Voi bate cand a ploaie se vor porni cocosii?
Mi-i dor sa stau la masa sub lampa cu petrol,
S-ascult cum plange ploaia cu glasul ei domol,
Sa rasfoiesc alene o carte si sa-mi para
Odaia taraneasca prin fumul de tigara
Visatul cuib de calde si blande fericiri –
Porneste lin vioara tristetii-n amintiri.
Scolarule, tii minte? Caietul de latina
Era-nsemnat pe margini cu versuri ce suspina
Si inflorea departe un dulce pui de om.
Dar altii scuturara copt rodul scump din pom.
Pe urma alte unde s-au scurs pe matca vremii.
Am poposit odata la marginea poemii
Si am intrat in casa si n-am vrut sa mai plec.
Din vinul poeziei beam pana la inec.
Dar nu stiu cum azi vinul a devenit salciu.
Satul de mine insumi un altul vreau sa fiu.
De-aceea poate astazi cand negura se lasa
Ma podideste dorul sa am si eu o casa –
Un pic de bucurie cu altii in comun,
Cui lucruri ne’nsemnate si gingasii sa-i spun –
Ci fara margini ceata pe campul ud se-ntinde
Si nici un geamin bezna lumina nu-si aprinde.
George Tutoveanu - Amurg
Pe zare, tot apusulE-un crâng de liliac;
Amurgu-n plopi suspinã
ªi paserile tac.
Din ºes, încet, ca-n ºoaptã,
S-aude pân-în sat
O doinã dureroasã
Cum nu s-a mai cântat.
Spre cerul fãrã patã
Vibreazã trist ºi clar
Ca ruga unui preot
Într-un imens altar.
Prin suflet mi se cerne
Tot farmecul ei sfânt...
De sãlcii e cântatã,
Ori singur eu o cânt?
George Tutoveanu - Din Alte Vremi
La fereastra donei LolaDraperiile-s lasate...
De trei ori în turn s-aude
Straja timpului cum bate.
Vântul zorilor stârneste
Soapta codrului de-aproape
Care-ngâna melancolic
Povestirile de ape.
Cânta paserile-n crânguri,
Zorii culmile-ncununa,
Dupa deal se stâng cu-ncetul
Licaririle de luna.
Iata-i. Dânsul se coboara;
Dona Lola-n capul scarii
Blând sopteste: "Mâine-Alfonso,
Pe la stânsul lumânarii".
George Tutoveanu - Iubire
Coboara-te-asupra-mi, iubire,Din slavile boltii senine,
A gândului chinuri mi-adoarme
De-a pururi, si du-ma cu tine.
Prin lumea-ti de stele ma poarta,
Si basme de visuri mi-nsira;
Da codrilor glas de fanfare
Si marii acorduri de lira.
Asterne-mi în cale seninul
Din ceruri scaldate de soare,
Si-adânca enigm-a vietii
Dezleaga-mi-o-n ochi de fecioare.
Sa-mi para ca totu-i lumina
Si farmec în magica fire...
A gândului chinuri mi-adoarme
Si du-ma cu tine, iubire.
Oraș fără taina măiastr-a iubirii,
În toată splendoarea fantastic-a firii
Trăiești doar atâta, cât nu poți să mori.
Zadarnic și Prier topește nămeții,
Zadarnic pătrunde pe ceru-n văpăi,
Zadarnic arată copiilor tăi
Comorile sfinte și-adânci ale vieții:
Au ochi mari și limpezi... dar triști și pustii,
Au graiuri... dar vorbele-s pururea mute,
Au guri mici și roșii... nu știu să sărute
Și dorul se stânge pe lumi de stihii.
Fantome fugare spre volbura Lethei,
Cu inimi uscate și sufletul gol,
În nopți de orgie dau vieții ocol,
Și veșnic i-mbată doar versul monetei...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu