REVISTA MEA DIN 4 NOIEMBRIE / 1. B.

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 4 NOIEMBRIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE

B. Decese; Sărbători

Decese

·         1465: Maria Oltea, mama lui Ștefan cel Mare (n. c 1405-1407). Conform istoricilor, doamna Maria Oltea provenea dintr-o familie modestă. Documentele despre originile ei au ars într-un incendiu din 1472. Se speculează că provine din satul Olteni, atestat în sudul Moldovei, sau din Oltea (Oltenia). Este posibil ca moldoveanul de viță nobilă Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare, să fi fost refugiat o perioada în Țara Românească, înainte de urcarea pe tron. Aici a întâlnit-o pe frumoasa Maria Oltea. Căsătoria lor nu a fost oficializată sau cel puțin nu a fost recunoscută. Maria Oltea mai fusese căsătorită anterior și a avut alți cinci copii, înainte de Ștefan. A rămas văduvă de tânără. După ce Bogdan al II-lea, soțul ei, a fost omorât pe neașteptate la Reuseni (15 octombrie 1451). Maria Oltea a salvat viața lui Ștefan și a celorlați copii și s-a refugiat în Transilvania. Probabil, fără ajutorul și sfaturile mamei sale, Ștefan cel Mare s-ar fi pierdut în istorie. N-ar fi revenit după șase ani în Moldova, să ocupe tronul cuvenit. A  fost considerată de Spiru Haret „femeia care a dat neamului românesc pe cel mai mare fiu al său”. Ion Neculce, în O samă de cuvinte și Dimitrie Cantemir, în Istoria Imperiului Otoman, au creionat pentru prima dată aportul ei la îmbărbătarea lui Ștefan după greaua înfrângere de la Valea Albă- Războieni (1476). Gheorghe Asachi în poezia Ștefan cel Mare înaintea cetății Neamțu și litografia Muma lui Ștefan cel Mare descrie cum Maria Oltea împiedică intrarea fiului său în Cetatea Neamț la 1484. Același eveniment este descris și de Dimitrie Bolintineanu în celebra poezie Muma lui Ștefan cel Mare, pusă pe note de către Alexandru Flechtenmacher. În lucrarea Princeps Omni Laude Maior – O istorie a lui Ștefan cel Mare istoricul Ștefan Gorovei scrie că „este foarte probabil că Oltea nu a fost soție legiuită a lui Bogdan al II-lea și, prin urmare, nici doamnă a Moldovei”. Doamna Maria Oltea fost înmormântată la Mănăstirea Probota, ridicată de Ștefan cel Mare lângă Reuseni, locul unde părintele său a fost decapitat. Pe piatra tombală stă scris: „Acesta este mormântul roabei lui Dumnezeu Oltea, mama domnului Io Ştefan Voievod, care a murit la anul 6973 [1465], noiembrie 4”. Din cauza originilor modeste sau a căsătoriei anterioare, pe piatra de mormânt nu a fost onorată cu titlu voievodal.

* 1601: Andronic Cantacuzino, (n. 1553 - d. 4 noiembrie 1601, Anchilalis) a fost un membru al familiei Cantacuzino.

S-a căsătorit în iunie 1576 la Anchialis cu Irina, fiica lui Iacob Ralli^[1] din Adrianopol, fiind cununați de patriarhul Iosif Arghiropoulos din Thesalonic. A avut 7 copii: Tudosia, Bălașa, Mihai, Dimitrie, Toma, Iordache și Constantin.

În vârstă de 25 ani la moartea tatălui său, Mihail Cantacuzino poreclit Șaitanoglu, Andronic fuge din Constantinopol cerând ajutor și protecție marelui vizir Mahomed Sököllü Pașa, prietenul tatălui său. Pentru câteva săptămâni ajunge vâslaș pe o galeră, după care este eliberat și i se permite să plece la sora sa, în Creta.^[2]

E foarte probabil ca după un timp să se întoarcă la Constantinopol unde, ajutat de socrul său, face negoț și-și îmbunătățește situația materială. Intervine în numirea lui Ștefan Surdul ca domn în Țara Românească și a lui Aron Tiranul în Moldova cu care-și căsătorește cele două fiice.

Ajunge vistiernic al lui Ștefan Surdul (septembrie 1591-aprilie 1592), apoi îl ajută pe Mihai Viteazul să devină domn. Devine ban, apoi mare vistiernic (23 noiembrie 1593-30 iunie 1595). Revine în această dregătorie în timpul lui Nicolae Pătrașcu (14 decembrie 1599- 6 iunie 1600).

Semnează, alături de alți boieri, pe 9 iunie 1598 tratatul de alianță al Țării Rumânești cu împăratul Rudolf al II-lea, iar pe 26 iunie 1599 semnează tratatul cu Transilvania.

Este unul din cei 4 boieri numiți de Mihai Viteazul în vara anului 1600 să apere Țara Moldovei, iar în septembrie tratează în numele Domnului cu turcii.

Pe 4 noiembrie 1601 este adus la Poartă capul unui anume Andronic Grecul.

·         1847: A încetat din viaţă compozitorul Felix Mendelssohn Bartholdy; (n.3 februarie 1809).

·         1854: Anton Pann, poet, compozitor de muzică religioasă și profesor de muzică român

* 1856: Nicholas Marcellus Hentz (n. 25 iulie 1797, Versailles, Franța – d. 4 noiembrie 1856, Marianna, statul Florida) a fost un american de origine franceză, educator și arahnolog.

Hentz s-a născut în Versailles, a studiat medicina și arta portretisticii miniaturale la Paris. Imigrat în Statele Unite în 1816 a început prin a preda franceza și pictura miniaturală în Boston, Philadelphia, dar și în alte orașe. În anii 1824 - 1825 a fost asociat al educatorului american George Bancroft, la școala Round Hill School din Northampton, statul Massachusetts. Între anii 1826 și 1830, a fost profesor de limbi moderne și belles lettres la Universitatea statului Carolina de Nord.

S-a căsătorit cu Caroline Lee Whiting în 1824, iar în 1831 s-au mutat în Covington, Kentucky. În anul următor, cei doi soți au preluat în management un colegiu de tip seminar pentru femei în apropiere de Cincinnati, Ohio. Ulterior, cuplul a condus alte școli din statele Alabama și Georgia. În 1851, din motive de sănătate ale lui Hentz, cei doi s-au mutat în localitatea Marianna, Florida, unde entomologul a și murit în 1856.

Hentz a devenit nu doar un pionier american, dar și unul mondial în domeniul zoologiei referitor la arahnide. A descris 124 de specii corect, în bună tradiție binomială, fiecare specie având fișe de descriere completă, incluzând desene și explicații, numele persoanei care le-a semnalat prima dată, precum și anul cladificării. Printre păianjenii pe care Hentz le-a descris primul, se numără și întreg genul Cheiracanthium, respectiv specia Kukulcania hibernalis, cunoscut popular ca păianjenul de casă din sud[ul Statelor Unite], (în original Southern house spider).

·         1880: Étienne Mulsant, entomolog și ornitolog francez (n. 1797)

·         1893: Pierre Tirard, politician francez, al 54-lea prim-ministru al Franței (n. 1827)

·         1921: Primul ministru japonez Hara Takashi este asasinat la Tokyo.

·         1924: Gabriel Fauré, compozitor francez (n. 1845)
* 1944: Endre Kabos (n. 5 noiembrie 1906, Oradea – d. 4 noiembrie 1944, Budapesta) a fost un scrimer ungur specializat pe sabie, laureat cu patru medalii olimpice, inclusiv trei medalii de aur. A cucerit și șapte medalii la Campionatul European (acum Campionatul Mondial), inclusiv șase de aur.

* 1952: Sándor Pósta (n. 25 septembrie 1888, Pánd – d. 4 noiembrie 1952, Budapesta) a fost un scrimer maghiar care a practicat floreta și sabia. A câștigat trei medalii olimpice la Jocurile Olimpice de vară din 1924, inclusiv aurul la sabie individual.

·         1956: Maria Filotti, actriță română (n. 1883)

·         1966 - A murit Traian Chelariu, poet si dramaturg (proza: “Necunoscuta ”,“ In cautarea Atlantidei”) (n.21.07.1906).

·         1970 - A încetat din viaţă Tudor Muşatescu, poet, prozator, dramaturg şi umorist: "Titanic Vals", "...Escu" (n. 22 februarie 1903)

* 1979: Moni Ghelerter (numele la naștere, Solomon Ghelerter ^[1], n. 3 august 1905, Iași, România – d. 4 noiembrie 1979, București, RS România) a fost un om de teatru român-evreu, regizor la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București și profesor de actorie la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București.

Moni Ghelerter s-a născut într-o familie de intelectuali. Tatăl său, Milo Ghelerter, de meserie farmacist, era ziarist la Evenimentul. Prieten cu scriitorul Șalom Aleihem, Milo Ghelerter l-a găzduit la Iași în cursul vizitei acestuia în România în anul 1906. Milo Ghelerter era fratele cunoscutului Dr. Leon (Litman) Ghelerter, conducător al mișcării socialiste din România și medic, ctitor de spitale la Iași și București.

A urmat în orașul natal Conservatorul de Artă Dramatică, fiind elevul poetului și profesorului Mihai Codreanu, și Facultatea de Drept.^[2] Și-a luat doctoratul în drept la Paris.^[3] Apoi, timp de un deceniu, a practicat avocatura și ziaristica. A fost secretar de redacție la ziarul Le Moment din București și secretar al avocatului și scriitorului Demostene Botez.^[2]

Primul contact cu lumea teatrului îl are la vârsta de opt ani, în anul 1913. Nepotul lui, arhitectul Lou Gelehrter, își amintește de povestea unchiului său, Moni:

"Aveam vreo 8 ani și am intrat în salonul de mode, (pălării) al mamei mele, salonul Hélène din Iași. Mama pleca în fiecare an la Paris și aducea cele mai elegante pălării pentru elegantele Iașiului din acele vremuri. În prăvălie se afla o frumoasă care discuta râzând cu mama. „Eu, dragă, nu port nimic pe dedesubt.” Domnișoara își ridică rochia lungă și se arătă goală în fața noastră. Era Elvira Popescu!"

Moni Ghelerter și-a început ucenicia pe lângă regizorul Alexandru Finți, montând piesa Gema de Margaret Kennedy la Teatrul Barașeum din București, locul unde în timpul prigoanei fasciste antonesciene se adunaseră actorii și oamenii de teatru evrei, între care M.H. Maxy, Alexandru Finți și Beate Fredanov. Aici, întâi ca ajutor și apoi ca regizor, a pus în scenă mai multe de piese de teatru, care au avut succes.^[3]

Debutul propriu-zis, ca regizor, a avut loc la 23 ianuarie 1946, cu premiera absolută a piesei Ultima oră de Mihail Sebastian, pe scena Teatrului Național din capitală,^[2] unde a activat până la sfârșitul vieții sale, la 4 noiembrie 1979.

Moni Ghelerter a pus în scenă spectacole memorabile la multe teatre din București și din țară. Alături de actorul Radu Beligan și dramaturgul Alexandru Mirodan deschide în 1964, cu spectacolul „Celebrul 702”, porțile Teatrului de Comedie din București.

A primit titlul de maestru emerit al artei.^[2]

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.^[4]

Este înmormântat, alături de fratele său, Felix Ghelerter, la Cimitirul Filantropia din București. Monumentul funerar, realizat din travertin, a fost conceput de sculptorul Nicolae Roșu.

Moni Ghelerter fost căsătorit pentru câțiva ani cu actrița Marcela Rusu, căsătorită ulterior cu liderul comunist Alexandru Bârlădeanu și mai târziu cu scriitorul Aurel Baranga.

Fratele lui Moni Ghelerter a fost Felix Ghelerter, care și-a continuat activitatea în domeniul cărții și după naționalizarea și desființarea în 1952 a editurii Forum, pe care a fondat-o. Cei doi frați, Moni și Felix, au fost legați strâns în viață, ca și în lumea de dincolo, mormintele celor doi se află unul lângă celălalt la Cimitirul Filantropia din București

SPECTACOLELE REALIZATE DE MONI GHELERTER ÎN ORDINE CRONOLOGICĂ

• Frații Sanger, de Margaret Kennedy, premieră la 15.06.1941, la Teatrul Barașeum
• Ultima oră, de Mihail Sebastian, premieră absolută la 23.01.1946, la T.N.B.
• Unchiul Vanea, de Anton Cehov, premieră la 30.04.1946, la T.N.B.
• Frenezie, de Peyret Chappuis, premieră la 30.10.1946, la T.N.B.
• Nepotul din Giurgiu, de Alexandru Șahighian, premieră la 23.12.1946, la T.N.B.
• Nopțile mâniei, de Armand Salacrou, premieră la 20.09.1947, la T.N.B.
• Domnișoara, de Jacques Deval, premieră la 05.12.1947, la T.N.B.
• Romeo și Julieta, de William Shakespeare, premieră la 09.10.1948, la T.N.B.
• Confruntarea, de Seinin și Lev Tur, premieră la 13.02.1949, la T.N.B.
• Trei surori, de Anton Cehov, premieră la 27.01.1950, la T.N.B.
• Ziua cea mare, de Maria Banuș, premieră la 10.04.1950, la T.N.B.
• Egor Buliciov și alții, de Maxim Gorki, premieră la 12.02.1951, la T.N.B.
• Dealul vrăbilor, de Al. Simukov, premieră la 02.07.1951, la A.T.F.B.
• Trei surori, de Anton Cehov, premieră la 03.07.1951, la A.T.F.B.
• O noapte furtunoasă, de I. L. Caragiale, premieră la 06.07.1951, la A.T.F.B.
• Dușmanii, de Maxim Gorki, premieră la 06.07.1951, la A.T.F.B.
• Lupii, de Radu Boureanu, premieră la 14.04.1952, la T.N.B.
• Vadul nou, de Lucia Demetrius, premieră în anul 1952 la T.L.S.B.
• Oameni de azi, de Lucia Demetrius, premieră la 23.09.1952, la T.L.S.B.
• Ultima oră, de Mihail Sebastian, premieră la 17.12.1953, la T.N.B.
• Ultima oră, de Mihail Sebastian, premieră la 03.03.1954, la Teatrul Național Arad
• Cei din Dangaard, de Martin A. Nixo, premieră la 27.10.1954, la T.N.B.
• Citadela sfărâmată, de Horia Lovinescu, premieră la 23.05.1955, la T.N.B
• Căsuța de la marginea orașului, de Aleksei Arbuzov, premieră la 10.01 1956, la A.T.F.B.
• Ziariștii, de Alexandru Mirodan, premieră la 06.10.1956, la T.N.B.
• Caleașca de aur, de Leonid Leonov, premieră la 03.11.1957, la T.N.B.
• Arborele genealogic, de Lucia Demetrius, premieră la 29.12.1957, la T.N.B.
• Furtuna, de William Shakespeare, premieră la 28.03.1958, la T.N.B.
• Lapzarta Elott, de Mihail Sebastian premieră la 29.06.1958, la Teatrul Național Târgu Mureș
• Surorile Boga, de Horia Lovinescu, premieră la 20.09.1959, la T.N.B.
• A Treia Patetica, de Nikolai Pogodin, premieră la 20.11.1959, la T.N.B.
• Maria, de Vasile Iosif, premiera la 22.06.1960 la T.N.B.
• Celebrul 702, de Alexandru Mirodan, premieră la 05.01.1961, inaugurarea Teatrului de Comedie
• Secunda 58, de Dorel Dorian, premieră la 15.02.1961, la A.T.F.B.
• Steaua fără nume, de Mihail Sebastian, premieră la 15.02.1961, la A.T.F.B.
• Orfeu in infern, de Tennessee Williams, premieră la 04.05.1962, la T.N.B.
• Vizita bătrânei doamne, de Friedrich Dürrenmatt, premieră la 26.02.1963, la T.N.B.
• Șeful sectorului suflete, de Alexandru Mirodan, premieră la 21.09.1963, la T.C.
• Să nu te joci cu dragostea, de Alfred de Musset, premieră la 19.12.1964 la T.N.B.
• Dragă mincinosule, de George Bernard Shaw, premieră la 27.09.1964, la T.L.S.B.
• Don Juan, de J. B. Molière, premieră la 27.01.1965, la A.T.F.B.
• Idiotul, de Feodor Dostoievski, premieră la 27.01.1965, la A.T.F.B.
• Regele moare, de Eugen Ionescu, premieră la 10.10.1965, la T.N.B.
• Domnii Glembay, de Miroslav Krleža, premieră la 11.02.1967, la T.N.B.
• Seringa, de Tudor Arghezi, premieră la 23.09.1967, la T.N.B.
• Nicnic, de A. Bursan, Gh. Panco, premieră la 29.03.1968, la T.C.
• Triptic, de George Astaloș, premieră la 10.12.1968, la A.T.F.B.
• Don Quijote, de Miguel de Cervantes, premieră la 14.12.1968, la A.T.F.B.
• Camuflaj, de Alexandru Mirodan, premieră la 21.08.1969, la T.E.S.
• Transplantarea Inimii Necunoscute, de Alexandru Mirodan, premieră la 13.11.1969, la T.L.S.B.
• O Noapte Furtunoasă, de I. L. Caragiale, premieră la 10.10.1972, la A.T.F.B.
• Kir Zuliaridi, de Vasile Alecsandri, premieră la 10.10.1972, la A.T.F.B.
• Cymbeline, de William Shakespeare, premieră la 15.11.1972, la A.T.F.B.
• Buna noapte nechemată, de Alexandru Popescu premieră in anul 1972, la T.T.P.N.
• Viligiaturiștii, de Maxim Gorki, premieră la 10.01.1973, la A.T.F.B.
• Dragostea noastră, de Silvia Andreescu, premieră la 15.09.1973, la T.T.P.N.
• Pygmalion, de George Bernard Shaw, premieră în 1974, la T.L.S.B.
• Tovarășul Feudal și fratele său , de Alexandru Mirodan, premieră la 23.01.1975, la T.C.
• Valiza cu fluturi, de Iosif Naghiu, premieră la 25.05.1975, la T.T.P.N.  

  Moni Ghelerter
  Date personale
  Nume la naștere	Solomon Ghelerter
  Născut	3 august 1905  Iași, România
  Decedat	4 noiembrie 1979 (74 de ani)  București, RS România
  Părinți	Milo Ghelerter (fratele lui Leon Ghelerter)
  Frați și surori	Felix Ghelerter
  Căsătorit cu	Marcela Rusu
  Etnie	evreii din România[*]
  Ocupație	actor jurnalist avocat regizor de teatru
  Activitate
  Alma mater	Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
  Ani de activitate	1941 - 1975
  Lucrări remarcabile	„Celebrul 702”
  Premii	1. Maestru emerit al artei 2. Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a
  Profesor pentru	Cezara Dafinescu

* 1983: Mihail Magiari (n. 14 mai 1901, Salonic - d. 4 noiembrie 1983, București) a fost un avocat macedo-român, licențiat în drept și științe economice, proprietar de terenuri, antreprenor, cunoscut mai ales ca traducător din limba bulgară, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România.

Mihail Magiari se trage dintr-o familie înstărită de iscusiți antreprenori macedo-români. S-a născut în Salonic, Grecia, la 14 mai 1901, ca fiu al lui Ion Magiari, antreprenor de poduri și șosele și Natalia Mara. Bunicul lui după tată, Mihai Magiari, a fost bancher la Salonic și s-a ocupat cu import de produse de sticlă; a murit la o vârstă tânără. Ion și Natalia au avut cinci copii: pe Grigore Magiari, bariton, cântăreț de operă, co-fondator in anul cca 1946 împreună cu George Niculescu Basu, Jean Atanasiu și Vasile Rabega, a companiei de operă din Iași, implicat totodată în educatia muzicală liceală prin alcătuirea și editarea împreună cu Nicolae Lungu a manualelor școlare de muzică; Pandora (n. 1983, Perlepe - d. 1970, București, măritată cu Nushi Tulliu, doctor în filologie, colecționar de picturi și cărți valoroase); Marica (n. 1896, Perlepe - d. 1982, București, soția academicianului, filolog, folclorist și numismat Pericle Papahagi); Mihail Magiari (n. 1901, Salonic - d. 1983, București) și Constantin (Cociu) Magiari (n. 1907, Salonic - d. 1927, București).

În anul 1913, ca urmare a celui de al doilea război balcanic și a anexiunii de către România a județelor Durostor și Caliacra, familia Magiari urmează soarta multor mii de familii aromâne și migrează către nord cu intenția de a se stabili în România, dar fluctuația frontului din primul război mondial o împinge până în Ecaterinograd, în Rusia.

Sfârșitul războiului găsește familia Magiari în Silistra, unde Mihail, care absolvise cursurile de drept și știinte economice, deschide un birou de avocatură. Curând urmează recunoașterea unui bun renume profesional, o activitate politică ce-i aduce funcția de prefect al Județului Durostor în timpul guvernării lui Octavian Goga și o însemnată activitate latifundiară. Achiziționează sute de hectare pe care cultivă cereale și mai ales bumbac, dar în 1940 tratatul de la Craiova îl obligă să părăsească totul fără recompensă și să se refugieze împreună cu familia la București.

În anul 1942, preia administrarea morii statului din Piatra Neamț, care aproviziona întregul județ și la scurtă vreme după aceea deschide o întreprindere de prelucrare a lemnului adus cu plutele din munții Bicazului și un depozit de desfacerea lemnului și a materialelor de construcție în București. Se implică total în viața orașului Piatra Neamț și în același an, 1942, înființează ziarul local Ceahlăul care își continuă activitatea și în prezent.

În vara anului 1944, datorită avansării frontului sovietic, părăsește în ultima clipă orașul Piatra Neamț și împreună cu un mic grup de intelectuali locali străbate pe jos Carpații Orientali înfruntând de nenumărate ori vrăjmășia armatei cotropitoare. După 10 zile și peste 300 de kilometri parcurși cu piciorul ajunge la Ploiești unde este ajutat de un mecanic de locomotivă să ajungă în București.

Urmează ani grei, în care clocotitoarea lui activitate de până atunci este considerată incompatibilă cu noile viziuni sociale ale prezentului și rând pe rând i se interzice orice participare efectivă la activitatea politică sau economică a țării. Găsește totuși energia necesară ca în anul 1947 să susțină teza de doctor în drept și știinte economice cu un subiect legat de lucrarea lui Karl Marx, Capitalul.

De aici încolo viața lui continuă în privațiune financiară până în ziua când pluralitatea lui intelectuală îl orientează către o activitate literară. Calitatea traducerilor din limba bulgară îi conferă de la început locul de membru al Fondului Literar și nu după multă vreme pe acela de membru al Uniunii Scriitorilor în cadrul căreia activează până în ultima zi a vieții. Se stinge datorită unui accident și lasă în urmă o credincioasă soție, Elena născută Ghiuzeli, care i-a fost alături cu devotament și cu întregul ei sprijin peste 50 de ani de viață și pe cei doi copii, George, absolvent al Institutului de Zootehnie și Medicină Veterinară și Mariana, eminent medic cardiolog, ambii rezidenți în California.

Mihail Magiari a fost omul care s-a bucurat de o largă deschidere intelectuală, de o educație multi-direcțională, o cultură plurivalentă, o inepuizabilă energie, un temperament flamboiant și o viziune curajoasă. Extrem de generos, cu un suflet larg, a fost iubit și apreciat de colegii de breaslă, de rude și prieteni, și a fost un adevarat stâlp pentru familia lui.

La Silistra, Cadrilater, unde a locuit până la cedarea Cadrilaterului în anul 1940, Mihail Magiari, pe lângă profesarea avocaturii, a deținut și funcția de prefect al Județului Durostor în timpul guvernării lui Octavian Goga.^[1]

La 28 noiembrie 1930 are loc la Bazargic, Cadrilater, Congresul Partidului Național Liberal sub președinția lui Gheorghe (George) I. Brătianu, la care au participat în masă macedo-românii stabiliți în acea regiune a Regatului României. Cu această ocazie, Mihail Magiari, alături de Gheorge Celea și Vasile Zeană, ca reprezentanți ai elitei locale, sunt numiți în biroul de conducere al Organizației Caliacra sub directoratul profesorului Victor Papacostea.

·         1994: Sam Francis, pictor american (n. 1923)

·         1995 - Este asasinat Yitzhak Rabin, fost prim-ministru al Israelului (din iulie 1992), laureat al Premiului Nobel pentru Pace in anul 1994. A fost negociator direct cu Organizatia pentru Eliberarea Palestinei, in urma tratativelor purtate cu acesta, semnindu-se la Washington, la 13.09.1993, acordul de recunoastere reciproca a OEP si a statului Israel, iar la 04.05.1994, la Cairo, semnindu-se acordul privind recunoasterea autonomiei palestiniene din tinuturile Gaza si Ierihon (n.01.03.1922).

·         1995: Gilles Deleuze, filosof francez (suicid) (n. 1925)
* 1999: Cornel Popa (n. 19 martie 1935 – d. 4 noiembrie 1999) a fost un fotbalist român care a jucat pe postul de fundaș. A jucat pentru echipa națională de fotbal a României în preliminariile Campionatului European de Fotbal 1960.^[1] A petrecut cea mai mare parte a carierei sale la Dinamo București.
* 2005: Hiro Takahashi (高橋 ひろ Takahashi Hiro^?, 10 august 1964 – 4 noiembrie 2005), născut Hiroyuki Takahashi (高橋 裕幸 Takahashi Hiroyuki^?) a fost un cântăreț, compozitor și textier japonez, fost instrumentist al trupei TULIP.

Hiroyuki Takahashi s-a născut în Tokio, Japonia, pe 10 august 1964, având grupa de sânge B.^[1] El a menționat în emisiunea Hey! Hey! Hey! Music Champ, că la vârsta de 11 ani, a scris două melodii: Inima unei femei și Orașul din nord.

În 1984, Hiro și-a început cariera, intrând în trupa Popsicle. Trei ani mai târziu, după ce Kazuo Zaitsu i-a recunoscut talentul, l-a cooptat în trupa Tulip, unde și-a început cariera muzicală profesionistă, scriind mai multe hituri. Până în 1989, când trupa s-a destrămat, a cântat în trei albume, printre care PRIMARY COLOR și Well. El cânta la clape, percuții, saxofon și era solist vocal.

După ce TULIP s-a destrămat, el a reînființat Popsicle, cu care a scos un album indie, pe lângă asta, lucrând la melodii pentru reclame. În 1992, a desființat trupa, și începuse să compună melodii pentru alți artiști. Deoarece scotea cântece pe bandă rulantă, a fost supranumit Mr. Melody Factory.

În anul următor, el a debutat ca un artist solo. După aceea, a început să devină mai cunoscut cu melodiile Unbalance na Kiss wo Shite și Taiyō ga Mata Kagayaku Toki, ce au ajuns melodii de încheiere pentru seriei anime Yu Yu Hakusho. După dizolvarea casei de discuri Media Remoras, el și-a redus activitatea solo, axându-se mai mult pe compunerea de melodii pentru serii anime (Bottle Fairy, Digimon), concerte, televiziune și radio. Jingle-urile compuse de el pentru emisiunea Nippon Hoso Show Up Nighta au fost folosite din 2005 până în 2008.

Suferind aproape jumătate din viață, moare la 4 noiembrie 2005, din cauza unei tumori retroperitoneale.^[2] După moartea sa, voluntarii din orașul japonez Shizunai au făcut un CD în cinstea sa.

·         2008: John Michael Crichton, M.D. (pronunție, ˈkraɪtən) , (n. 23 octombrie 1942, Chicago, SUA – d. 4 noiembrie 2008, Los Angeles, SUA) a fost un autor, medic, producător de film, regizor de film și televiziune, romancier și scriitor de literatură science fiction și horror american. Cărțile sale s-au vândut în peste 150 milioane de exemplare în lumea întreagă. În lucrările sale, bazate în general pe acțiune, se fac referiri masive la tehnologie, medicină și știință. Multe din romanele sale alunecă din prezent spre un viitor apropiat având numeroase conotații medicale și științifice, imaginând situații foarte probabile, generate de posibilitățile reale tehnologice și științifice ale momentului, respectiv avertizând de posibilele consecințe ale alunecării necontrolate într-o direcție sau alta.

Michael Crichton este autorul următoarelor romane, toate devenite best-seller-uri, The Andromeda Strain, Congo, Disclosure, Rising Sun, Timeline, State of Fear, Prey, and Next. În calitate de realizator de televiziune, Crichton a fost creatorul seriilor dedicate medicinei, devenite foarte populare în Statele Unite, ER, dar faima și-a dobândit-o ca autor al romanelor Jurassic Park și al continuării acestuia The Lost World, ambele ecranizate în filme, care au creat venituri substanțiale, respectiv au dus la realizarea unei intreprinderi de tip franchise. Ultima sa carte publicată a fost romanul Next (Următorul). Următorul proiect, pregătit pentru 2009, a rămas neterminat - Michael Crichton a fost învins de cancer în noiembrie 2008, la vârsta de 66 de ani.

Crichton s-a născut în Chicago ^[16] Illinois, fiul lui John Henderson Crichton și al Zula Miller Crichton, fiind crescut în Long Island și în Roslyn, ambele localități din statul New York.^[17] Michael Crichton era unul din cei patru copii, ceilalți fiind două surori, Kimberly și Catherine, respectiv un frate mai tânăr, Douglas.

Michael Crichton

* 2011: Thomas Nägler (n. 30 ianuarie 1939, Slimnic, Sibiu - d. 4 noiembrie 2011, Neuhausen auf den Fildern, Germania) a fost un arheolog și istoric sas din România, specializat în istoria Transilvaniei.

S-a născut într-o familie de agricultori, ca cel mai în vârstă dintre cei trei copii ai familiei Thomas și Anna Nägler. Un strămoș al familiei Nägler, originar zona orașului Strassburg din Alsacia, s-a stabilit în Transilvania în 1756, cu ocazia colonizărilor inițiate de Imperiul Austriac.

A terminat studiile primare în Slimnic, după care a urmat cursurile Liceului „Brukenthal” din Sibiu, pe care le-a absolvit în 1957. În perioada 1957–1962 a urmat cursurile facultății de istorie-filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, absolvind cu titlul de licențiat în istorie pe baza lucrării de stat intitulate Relațiile franco-germane între anii 1871–1990.

Din 1962 a fost numit custode și cercetător la Muzeul Brukenthal din Sibiu. Aici a continuat documentarea în istoria medievală și modernă, cu accent pe istoria Transilvaniei. În acest scop, din anul 1963 a efectuat o serie de cercetări arheologice în așezări, fortificații, biserici și cimitire medievale din sudul Transilvaniei. În anul 1969 a câștigat un concurs și s-a transferat la Centrul de științe sociale Sibiu al Academiei Române. Profesorul Nägler a activat fructuos la redacțiile revistelor de specialitate Studii și comunicări. Muzeul Brukenthal, Forschungen-zur Volks und Landeskunde și Anuarul Institutului de Cercetări Socio-Umane din Sibiu. A fost membru al Comisiei Monumentelor Istorice din anul 1972, iar din anul 1979 al Comisiei Arheologice din România, în cadrul cărora a prezentat o serie de referate și comunicări.^[1] Ca rezultat al muncii de cercetare științifică desfășurată în Centru, a publicat numeroase studii de specialitate din România și Europa centrală. A urmat apoi doctoratul în științe istorice, obținut în 1974 la facultatea de istorie din Cluj, cu lucrarea Așezarea sașilor în Transilvania. Teza de doctorat a fost publicată în limba germană și română, în două ediții.

Thomas Nägler a devenit, după 1989, primul director al Institutului de Cercetări Socio–Umane Sibiu, funcție pe care a ocupat-o până la pensionare, în 1994^[2] și redactor șef al revistei Forschungen zur Volks-und Landeskunde (anii 1990-1994)^[1].

Între 1990–1992 a fost președinte al asociației minorității germane, Forumul Democrat al Germanilor din România.

În 1993 a ocupat postul de profesor universitar titular pentru Istoria universală a evului mediu și pentru Istoria Imperiului bizantin, predând și alte cursuri speciale. Începând din 1994, profesorul Thomas Nägler a coordonat doctorate în istorie universală.

Thomas Nägler

* 2011: Norman Foster Ramsey (n. 27 august 1915, Washington, SUA – d. 4 noiembrie 2011, Middlesex, SUA) a fost un fizician american, unul din oamenii importanți ai Proiectului Manhattan și ulterior laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1989 pentru inventarea metodei câmpurilor oscilatoare separate și utilizarea acesteia în maserii cu hidrogen și în alte ceasuri atomice

Ramsey a împărțit premiul Nobel, cu care a fost recompensat, cu alți doi savanți, germanii Wolfgang Paul și Hans Dehmelt.

Norman Foster Ramsey

* 2016: Santi Duangsawang (în thailandeză สันติ ดวงสว่าง, n. 10 ianuarie 1968, Provincia Phichit, Thailanda – d. 4 noiembrie 2016, Provincia Samut Songkhram, Thailanda) a fost un actor și cântăreț thailandez

Sărbători

Calendar religios 4 noiembrie 
- Calendar crestin ortodox: Sf Cuv Ioanichie cel Mare, Sf Cuv Gheorghe Mărturisitorul din Drama

– In Rusia,  Ziua Unitatii Nationale sau Ziua Unitatii Poporului, celebrata  din vremea Imperiului Rus si pana in 1917 . A redevenit sarbatoare nationala in Federatia Rusa in anul 2005.

In ziua de 4 noiembrie (22 octombrie SV) rusii comemoreaza revolta populara din noiembrie 1612 in urma careia au fost alungate din Moscova fortele de ocupatie polono-lituaniene,punandu-se capat interventiei straine in Rusia  din timpul razboiului polono-rus  (1605 -1618).

Din 1613, tarul Mihail I al Rusiei a instituit sarbatoarea numita „Ziua eliberarii Moscovei de invadatorii polonezi”.

– In Italia,  Ziua Unitatii Nationale si  Ziua Fortelor Armate  (Giorno dell’Unità Nazionale e Festa delle Forze Armate). Se serbeaza ziua infrangerii Austro – Ungariei in 1918.