REVISTA MEA DIN 16 DECEMBRIE / 1. B.

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 16 DECEMBRIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE

B. Decese; Sărbători

Decese

·         714: A decedat Pepin de Herstal (n.cca. 635) militar franc, care a condus de fapt Francia ca Majordom al Palatului din anul 680 și până la moartea sa. A primit titlul de Duce și prinț al francilor după ce a cucerit toatele domeniile france. S-a angajat în mai multe războaie pentru a-și extinde putereareusind sa uneasca toate regatele france. În conflicte externe, Pepin a crescut puterea francilor prin invingerea  alemanilor si burgunzilor. A început, de asemenea, procesul de creștinare a Germaniei.

·         999: A murit Adelaida de Burgundia  (n. 931 sau 932  la Orbe, astăzi în Elvetia), numită și Sfânta Adelaida de Italia, cea de a doua soție a imparatului romano - german Otto I „cel Mare”. Împărăteasa Adelaida a fost poate cea mai proeminentă femeie din Europa secolului al X-lea. A fost regentă a Imperiului occidental în numele nepotului său, Otto al III-lea între anii 991- 995. După retragerea din viața politică,  s-a stabilit într-o mănăstire pe care tot ea o întemeiase în anul 991 la Selz in Alsacia. Chiar dacă nu a devenit niciodată călugăriță, Adelaida și-a petrecut restul zilelor în rugăciune. A  murit la abația de la Selz, la cîteva zile distanța de venirea noului mileniu, în care ea spera să fie de față la a doua venire a Mântuitorului. Adelaida s-a arătat interesată în opera de convertire a slavilor fiind un principal agent al lucrării  Bisericii Catolice  de construire a unei religii-culturi a Europei occidentale. Ziua ei ca sfântă, 16 Decembrie, este păstrată în multe dioceze din Germania.

·         1263: A decedat Haakon Haakonsson  (n.martie / aprilie 1204), rege al Norvegiei din 1217 pana in 1263. A domnit 46 de ani, mai mult decat oricare rege  norvegian pana atunci.

·         1325: A murit Carol de Valois, fondatorul Casei de Valois (n. 1270). Carol de Valois (franceză Charles de Valois; 12 martie 1270 – 16 decembrie 1325). Carol de Valois a fost al patrulea fiu al regelui Filip al III-lea al Franței și al reginei Isabela de Aragon.[1] A fost membru al Casei de Capet și a fondat Casa de Valois. În 1284, a fost creat Conte de Valois (sub numele de Charles I) de către tatăl său și în 1290 a primit titlul de Conte de Anjou din căsătoria cu Margareta de Anjou.
* 1672: Ioan Cazimir al II-lea (poloneză Jan II Kazimierz Waza; germană Johann II. Kasimir Wasa; lituaniană Jonas Kazimieras Vaza (22 martie 1609 – 16 decembrie 1672) a fost rege al Poloniei, Mare Duce de Lituania^[1] și rege al Suediei 1648–1660. În Polonia el este de obicei cunoscut și menționat ca Jan Kazimierz. Părinții lui au fost Sigismund al III-lea Vasa (1566-1632) și Constance de Austria (1588-1631). Fratele său mai mare și moștenitorul tronului a fost Władysław IV Vasa. A fost al treilea și ultimul monarh pe tronul polonez din Casa de Vasa. A fost ultimul conducător al uniunii polono-lituaniene care a avut o legătură de sânge cu dinastia Jagiellon, prin linia feminină.

Uniunea statală polono-lituaniană în 1648

Tatăl lui Sigismund, nepot al regelui Gustav I al Suediei, i-a succedat în 1592 tatălui său la tronul Suediei însă a fost destituit în 1599 de unchiul său, Carol al IX-lea al Suediei. Acest lucru a dus la un conflict de lungă durată în cadrul căruia regii polonezi ai Casei de Vasa au revendicat tronul suedez; a rezultat războiul polono-suedez din 1600-1629. Polonia și Suedia s-au situat de părți opuse și în Războiul de Treizeci de Ani (1618-1648), deși în acest război Polonia a evitat în cea mai mare parte să participe la acțiuni militare majore.

Cea mai mare parte a vieții sale Ioan Cazimir a rămas în umbra fratelui său Władysław. El a avut doar câțiva prieteni printre nobilimea poloneză (szlachta) deoarece și-a arătat deschis simpatia față de Austria și desconsiderare și dispreț față de cultura poloneză. Neprietenos, secretos, împărțindu-și timpul între petreceri generoase și contemplare religioasă, displăcându-i politica, el nu avea o bază puternică de putere și nici influență la curtea poloneză. A afișat talent ca lider militar arătându-și abilitățile în războiul Smolensk împotriva lui Muscovy (1633).

Între 1632 și 1635, Władysław al IV-lea a căutat să sporească influența fratelui său negociind o căsătorie între Ioan Cazimir și Cristina a Suediei, apoi cu o prințesă italiană, însă fără nici un rezultat. În 1637 Ioan Cazimir a întreprins o misiune diplomatică la Viena, pe care a abandonat-o pentru a se alătura armatei Sfântului Imperiu Roman în lupta împotriva francezilor. După ce regimentul său a fost învins în luptă, el a petrecut un an la curtea vieneză.

În 1636 s-a întors în uniunea polonezo-lituaniană și s-a îndrăgostit de baroneasa Guldentern însă dorința lui de a se căsători cu ea a fost zădărnicită de regele Władysław. În schimb, Władysław a încercat să-l facă suveran al Courland dar acest lucru a fost respins de către Parlamentul Comunității polonezo-lituaniană (Sejm). Ofensat, Ioan Cazimir a plecat în 1638 în Spania pentru a deveni vicerege al Portugaliei însă a fost capturat de agenții francezi și închis din ordinul Cardinalului Richelieu până în anul 1640. A fost eliberat de o misiune diplomatică a voievodului de Smolensk, Krzysztof Gosiewski.

Regele Ioan Cazimir

În 1641 Ioan Cazimir a decis să devină iezuit. În 1642 a părăsit din nou uniunea polono-lituaniană însoțind-o pe sora sa în Germania. În 1643 s-a alăturat iezuiților împotriva opoziției regelui Władysław, provocând o ruptură diplomatică între Uniune și Papă. Ioan Cazimir a fost făcut cardinal, dar în decembrie 1646, găsindu-se nepotrivit pentru viața bisericească, el s-a întors în Polonia. În octombrie 1647 el a demisionat din funcția de cardinal pentru alegerile pentru tronul polonez. A încercat să obțină sprijinul Habsburgilor printr-o căsătorie cu o prințesă austriacă.

În 1648 Ioan Cazimir a fost ales pentru a-i succedat fratelui său vitreg la tronul polonez. Domnia ultimului Vasas în Uniunea polono-lituaniană va fi dominată de războiul ruso-polonez (1654-1667), urmat de războiul cu Suedia ("Potopul"). Cea mai mare parte a Poloniei a fost invadată de armata suedeză în timpul Potopului fără multă luptă din cauza complicității conspiraționale a guvernatorilor polonezi și lituanieni și a nobilimii.

În 1660 Ioan Cazimir a fost obligat să renunțe la pretenția sa asupra tronului Suediei și să recunoască suveranitatea suedeză asupra orașelor Livonia și Riga. Ioan Cazimir s-a căsătorit cu văduva fratelui său, Marie Louise Gonzaga (poloneză Maria Ludwika), care a fost un sprijin major pentru rege. Marie Louise a murit în 1667.

La 16 septembrie 1668, Ioan Cazimir a abdicat și s-a întors în Franța unde s-a alăturat iezuiților și a devenit stareț al mănăstirii Saint-Germain-des-Prés din Paris. Cu câteva săptămâni înainte de a muri s-a căsătorit morganatic cu Claudine Françoise Mignot împreună cu care a avut o fiică, Marie Catherine Vasa. A murit în 1672 la vârsta de 63 de ani.

Ioan Cazimir al II-lea
Date personale
Născut	22 martie 1609 Kraków, Polonia
Decedat	16 decembrie 1672 (63 de ani) Nevers, Franța
Înmormântat	31 ianuarie 1676 Catedrala Wawel
Părinți	Sigismund al III-lea Vasa Constance de Austria
Frați și surori	Anna Katarzyna Konstancja[*] John Albert Vasa[*] Alexander Charles Vasa[*] Karol Ferdynand Vasa[*] Vladislav al IV-lea Vasa
Căsătorit cu	Ludwika Maria Gonzaga Claudine Françoise Mignot
Copii	Maria Anna Teresa Wazówna[*] John Sigismund, Crown Prince of Poland[*]
Cetățenie	Marele Ducat al Lituaniei
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	preot catolic[*] monarh
Apartenență nobiliară
Titluri	mare duce al Lituaniei[*]
Familie nobiliară	Casa de Vasa
Rege al Poloniei
Domnie	noiembrie 1648-16 septembrie 1668
Încoronare	19 ianuarie 1649
Predecesor	Władysław IV Vasa
Succesor	Michael Korybut

* 1744: Arhiducesa Maria Anna Eleanor Wilhelmina Josepha de Austria (18 septembrie 1718 – 16 decembrie 1744) a fost Arhiducesă de Austria prin naștere și Prințesă de Lorena prin căsătorie. A fost sora mai mică a împărătesei Maria Tereza a Austriei.

Prințesa Maria Anna de Austria

Maria Anna s-a născut la Palatul Hofburg din Viena. Nașterea ei nu a fost bine primită de tatăl său. Ea și sora ei Maria Tereza erau singurii copii ai împăratului Carol al VI-lea și ai Elisabeth Christine de Brunswick-Wolfenbüttel care au supraviețuit copilăriei. Cele două surori au fost crescute la Kaiserhof în Viena. În timpul tinereții sale ea și-a întâlnit viitorul cumnat Francis Stephen de Lorena și fratele său mai mic Karl Alexander de Lorena. Cele două prințese au crescut în Austria și au avut o bună educație; mama lor Élisabeth Charlotte d'Orléans stătea în Franța.

În 1725 se făceu negocieri cu regina Spaniei, Elisabeta de Parma, pentru ca Maria Anna să devină viitoare soție a lui Filip, Duce de Parma, care avea doar cinci ani. Uniunea trebuia să netezească relațiile cu Spania. O alianță dintre Spania și Austria a fost semnată la 30 aprilie 1725 și garanta Sancțiunea Pragmatică a Habsburgilor [care a permis Mariei Tereza la dreptul teritoriilor tatălui ei ca fiica cea mare], care a fost declarată pentru prima dată în 1713. Pe baza termenilor tratatului, Imperiul austriac a renunțat la toate pretențiile la tronul Spaniei. De asemenea s-a agreat că Spania ar putea invada Gibraltarul cu ajutorul austriecilor. În ciuda acestui fapt, Războiul anglo-spaniol a stopat ambițiile Elisabetei de Parma și cu semnarea Tratatului de la Sevilla (9 noiembrie 1729) planurile de căsătorie austro-spaniole au fost abandonate.

Maria Anna s-a îndrăgostit de Karl Alexander de Lorena, fratele mai mic al soțului Mariei Tereza, Francis Stephen. A existat o rezistență considerabilă la căsătoria lor, și nu în ultimul rând dorința tatălui ei pentru un ginere mai important din punct de vedere politic. Numai după decesul tatălui ei, Elizabeth Christine de Brunswick-Wolfenbüttel și-a dat acordul pentru căsătorie, care a avut loc la 7 ianuarie 1744 la Augustinerkirche.

La câteva săptămâni după nuntă, cuplul a fost numit guvernatori ai Țărilor de Jos austriece succedând mătușii lor Arhiducesa Maria Elisabeta de Austria, care a murit în 1741. Cuplul a plecat de la Viena la 3 februarie și a sosit la Westwezel, un oraș din Țările de Jos austriece la 24 martie, unde au fost întâmpinați de către Karl Ferdinand von Koenigsegg-Erps. Karl Ferdinand era membru al Consiliului Suprem al Țărilor de Jos. Sosirea lor a fost întâmpinată cu multe sărbători; aceastea au inclus un Te Deum și mai multe baluri și banchete.

După numai două luni în Țările de Jos, soțul ei a trebuit să participe la războiul împotriva Prusiei, în timp ce Maria Anna, însărcinată cu primul copil, a rămas la Bruxelles și a fost ajutată politic de omul de stat contele Wenzel Anton Kaunitz-Rietberg.

În octombrie 1744 Maria Anna a născut un copil care a murit; ea nu și-a mai revenit și a murit la 16 decembrie 1744 din cauza dificultăților la naștere. Ambii au fost înmormântați în cripta imperială de la Viena. Karl Alexander nu s-a recăsătorit niciodată. El va rămâne guvernator până la moartea sa în 1780. A fost un guvernator foarte popular și a murit la Bruxelles.

Arhiducesa Maria Anna
Date personale
Născută	18 septembrie 1718 Palatul Hofburg, Viena, Austria
Decedată	16 decembrie 1744 (26 de ani) Bruxelles, Țările de Jos austriece (acum Belgia)
Înmormântată	Cripta Capucinilor din Viena
Cauza decesului	puerperal disorder[*]
Părinți	Carol al VI-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Elisabeta Cristina de Brunswick-Wolfenbüttel
Frați și surori	Maria Terezia a Austriei Maria Amalia de Austria
Căsătorită cu	Prințul Charles Alexander de Lorena
Cetățenie	Austria
Religie	catolicism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Habsburg Casa de Lorena

* 1751: Leopold al II-lea Maximilian, Prinț de Anhalt-Dessau (25 decembrie 1700 – 16 decembrie 1751), a fost prinț german din Casa de Ascania și conducător al principatului Anhalt-Dessau din 1747 până în 1751. De asemenea, a fost general prusac.

Leopold s-a născut la Dessau și a fost al doilea fiu al Prințului Leopold I de Anhalt-Dessau cu soția sa morganatică, Anna Louise Föhse.

La vârsta de nouă ani el și-a însoțit tatăl la îndatoririle militare pentru armata prusacă. În 1715 el a fost numit locotenent colonel la regimentul de infanterie nr.27 din Stendal. În 1733 a condus forțele prusace staționate în orașul Mühlhausen în Turingia în timpul Primului Război Silezian.

Moartea în 1737 a fratelui său mai mare, Prințul Wilhelm Gustav, l-a făcut pe Leopold noul moștenitor din Dessau. Fratele său era deja căsătorit și avea nouă copii însă soția sa nu era nobilă; din acest motiv copii lui au fost excluși de la succesiune. După decesul tatălui său în 1747, Leopold a moștenit Anhalt-Dessau.

La Bernburg, la 25 mai 1737 Leopold s-a căsătorit cu Gisela Agnes (n. 21 septembrie 1722 – d. 20 aprilie 1751), fiica lui Leopold, Prinț de Anhalt-Köthen. Ei au avut șapte copii:

1. Leopold III Frederick Franz (n. 10 august 1740, Dessau – d. 9 august 1817, Luisium bei Dessau), următorul Prinț de Anhalt-Dessau.
2. Louise Agnes Margarete (n. 15 august 1742, Dessau – d. 11 iulie 1743, Dessau).
3. Henrietta Katharina Agnes (n. 5 iunie 1744, Dessau – d. 15 decembrie 1799, Dessau), căsătorită la 26 octombrie 1779 cu Johann Justus, Freiherr von Loën.
4. Marie Leopoldine (n. 18 noiembrie 1746, Dessau – d. 15 aprilie 1769, Detmold), căsătorită la 4 august 1765 cu Simon August, Conte de Lippe-Detmold.
5. Johann Georg (n. 28 ianuarie 1748, Dessau – d. 1 aprilie 1811, Vienna).
6. Casimire (n. 19 ianuarie 1749, Dessau – d. 8 noiembrie 1778, Detmold), căsătorită la 9 noiembrie 1769 cu Simon August, Conte de Lippe-Detmold, văduvul surorii sale.
7. Albert Frederick (n. 22 aprilie 1750, Dessau – d. 31 octombrie 1811, Dessau), căsătorit la 25 octombrie 1774 cu Henriette de Lippe-Weissenfeld.

Leopold al II-lea
Prinț de Anhalt-Dessau
Leopold al II-lea, Prinț de Anhalt-Dessau
Date personale
Nume la naștere	Leopold Maximilian
Născut	25 decembrie 1700 Dessau
Decedat	16 decembrie 1751 (50 de ani) Dessau
Părinți	Leopold I Anna Louise Föhse[*]
Frați și surori	Georg Heinrich von Berenhorst[*] William Gustav of Anhalt-Dessau[*] Prince Frederick Henry Eugen of Anhalt-Dessau[*] Prince Moritz of Anhalt-Dessau[*] Dietrich of Anhalt-Dessau[*] Leopoldine Marie of Anhalt-Dessau[*] Louise of Anhalt-Dessau[*] Henriette Amalie of Anhalt-Dessau[*] Anna Wilhelmine de Anhalt-Dessau
Căsătorit cu	Gisela Agnes de Anhalt-Köthen
Copii	Leopold al III-lea, Prinț de Anhalt-Dessau Louise Agnes, Freifrau von Loën Marie Leopoldine, Contesă de Lippe-Detmold Johann Georg Casimire, Contesă de Lippe-Detmold Albert
Cetățenie	Germania
Religie	luteranism
Ocupație	personal militar[*]
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Ascania
Prinț de Anhalt-Dessau
Domnie	1747–1751
Predecesor	Leopold I
Succesor	Leopold III

Jump to navigationJump to search

·         1779: Împăratul Go-Momozono al Japoniei (n. 1758)

·         1859: A decedat   filologul  şi folcloristul  german  Wilhelm Grimm. În colaborare cu fratele său, Iacob, a publicat “Legendele eroice germane” şi culegerea de “Poveşti”, inspirată din folclorul german (n.24.02.1786).

·         1871: Willibald Alexis, scriitor german (n. 1798)

·         1894: A murit arhitectul Alexandru Orăscu, participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească,promotor al clasicismului (clădirea veche a Universităţii şi hotelul „Bulevard” din Bucureşti, hotelul „Continental” din Constanţa ş.a.). A fost primul preşedinte al Societăţii Arhitecţilor Români (1891-1894);  preşedinte al Ligii Culturale (1890-1892); (n. 1817).

În anii 1840, atunci când arhitectul catalan - român Xavier Villacrosse a fost numit arhitect șef al orașului, funcție pe care a îndeplinit-o între 1840 și 1848, adjunctul său a fost arhitectul Alexandru Hristea Orăscu. Ulterior, a participat la Revoluția de la 1848, respectiv a avut și o carieră de politician, iar în 1876 a fost ministru al Cultelor și Instrucțiunii publice. Între anii 1891 - 1894 a fost primul președinte al Societății Arhitecților Români.

Ca arhitect, a fost un promotor al clasicismului, după planurile sale fiind ridicate Universitatea din București (sediul vechi), Hotelul Carol din Constanța, Biserica Domnița Bălașa și Mitropolia Nouă din Iași. A realizat "planul Orăscu" al Bucureștilor, un proiect de sistematizare a orașului, în 1893.

O stradă din București, aflată în cartierul Izvor, a purtat numele lui Alexandru Orăscu, până în 1984, când zona a fost demolată abuziv pentru proiectul "Casa Poporului".

·         1897:  A încetat din viaţă scriitorul Alphonse Daudet (proză: “Scrisori din moara mea”; trilogia umoristică având în centru simpaticul personaj “Tartarin”); (n. 13 mai 1840).

·         1898 - A încetat din viaţă Pavel Mihalovici Tretiakov, fondatorul galeriei de artă plastică din Moscova ce îi poartă numele (n. 27 decembrie 1832)
* 1909: Protopopul greco-catolic al Năsăudului si memorandistul Gherasim Domide (n. 19 ianuarie 1856 - d. 16 decembrie1909, Bistrița), fiul țăranilor Grigore Domide și Matroana Gușăembrie, a fost un participant activ la redactarea și susținerea Memorandumului. S-a născut în comuna Rodna, județul Bistrița-Năsăud. În fața Căminului Cultural din Rodna îsi are locul de cinste, lângă bustul lui Florian Porcius, o statuie în memoria celui ce a fost un cetățean de seamă, preotul greco-catolic Gherasim Domide.

S-a născut în comuna Rodna, pe atunci parte a Districtului Grăniceresc Năsăud, ca fiu al țăranilor Grigore Domide și Matroana Gușăembrie.

A urmat cursurile Gimnaziului din Năsăud, fiind bursier al fondurilor grănicerești. După bacalaureatului a fost încorporat în regimentul 63 din Bistrița.

A dorit să studieze dreptul la Universitatea Franz Joseph din Cluj, dar posibilitățile materiale ale părinților nu i-au permis, astfel încât a urmat teologia la Gherla, pe care a absolvit-o în anul 1880. În toamna aceluiași an s-a căsătorit cu fata prim-pretorului din Monor, Paramon Salvan. Elisabeta Salvan era o fată frumoasă și bogată.

În data de 12 februarie 1881 a fost numit preot capelan la Rodna. În 1883, după 3 ani de căsătorie, preoteasa Elisabeta Domide a murit, lăsând în urmă doi copii, pe Leonida și Elena.

La Rodna, ca tânăr preot, s-a îngrijit de repararea Bisericii „Sf. Gheorghe” (monument istoric) și a casei parohiale. A edificat o nouă școală confesională, îndemnând părinții să-și dea copiii la școală. Domide a sprijinit înființarea Asociației Culturale „Casina Română” din Rodna.

Gherasim Domide a participat la redactarea Memorandumului Transilvaniei.

În data de 14 mai 1894 Gherasim Domide a făcut o declarație în fața judecătorilor procesului memorandiștilor, în care a susținut recâștigarea autonomiei Transilvaniei. A fost condamnat la 2 ani și 6 luni temniță de stat. După câteva luni a fost încarcerat la Blaj. În data de 15 septembrie 1895 fost grațiat de împăratul Franz Joseph.

După întoarcerea sa din închisoare, Gherasim Domide a fost primit cu ostilitate de autorități. Devenind vacant postul de vicar la Năsăud, prin moartea vicarului Dr. Ioan Pop, Gherasim Domide a încercat să obțină postul de vicar al Vicariatului Rodnei. Episcopul Ioan Szabo s-a opus inițial numirii lui Gherasim Domide ca vicar la Năsăud, motivând considerente politice, numindu-l ca vicar pe Ciril Deac.

În anul 1901 episcopul Szabo l-a numit pe Gherasim Domide în funcția de administrator al Protopopiatului de Bistrița.

Semnatarii Memorandumului
Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Dionisie Roman, Patriciu Barbu, Dr. D.O.Barcianu, Gherasim Domide, Dr. Teodor Mihali, Dr. Aurel Suciu, Mihaiu Veliciu, Rubin Patița
Rândul de jos (de la stânga la dreapta): Niculae Cristea, Iuliu Coroianu, George Pop de Băsești, Dr. Ioan Rațiu, Dr. Vasile Lucaciu, Dimitrie Comșa, Septimiu Albini

* 1909: Prințesa Adelaide de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg (3 aprilie 1831 – 16 decembrie 1909) a fost soția regelui Miguel I al Portugaliei dar numai după detronarea acestuia.

Adelaide s-a născut la Kleinheubach, în apropiere de Miltenberg, Bavaria. A fost fiica lui Constantin, Prinț Ereditar de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg (1802–1838), care a murit la șapte ani după nașterea ei, și a Prințesei Agnes de Hohenlohe-Langenburg.

Bunicii paterni au fost Karl Thomas, Prinț de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg (1783–1849) și soția lui, Sophie de Windisch-Graetz. Bunicii materni au fost Charles Louis, Prinț de Hohenlohe-Langenburg și Amalia, Contesă de Solms-Baruth.

La 24 septembrie 1851, Adelaide s-a căsătorit cu Miguel I al Portugaliei. Mireasa avea 20 de ani iar mirele aproape 49.

Miguel a servit ca regent al Portugaliei pentru nepoata sa și s-a logodit cu Maria a II-a a Portugaliei, dar a confiscat tronul pentru el la 23 iunie 1828. El a fost un conservator pasionat și admirator al lui Klemens Wenzel von Metternich. A invalidat Carta Constituțională scrisă de fratele său, Pedro I al Braziliei, și a încercat să conducă în conformitate cu conceptul de monarhie absolută. Acest lucru a dus la războaie așa-numitele Liberale (1828-1834), de fapt un război civil prelungit între constituționaliști progresivi și absolutiști autoritari.

Războiul s-a sfârșit în 1834 cu detronarea lui Miguel care a renunțat la toate pretențiile sale asupra tronului Portugaliei în schimbul unui venit anual. A fost obligat să trăiască în exil. În timp ce el a rămas membru senior al liniei portugheze a Casei de Braganza, drepturile sale de succesiune nu au fost restaurate. La 15 ianuarie 1837, sprijinul său pentru Infantele Carlos, Conte de Molina, primul pretendent carlist la tronul spaniol, a dus la eliminarea drepturilor lui asupra tronului.

Soțul Adelaidei, Miguel, a murit la 14 noiembrie 1866 înainte ca cel mai mare copil să ajungă la maturitatea. Adelaide își va petrece următorii ani încercând să asigure căsătorii proeminente pentru copiii ei.

În 1895, la doi ani după căsătoria ultimei ei fiice, Adelhaid, o catolică devotată, s-a retras la mănăstirea Sainte-Cécile de Solesmes în nord-vestul Franței.

Adelaide de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg
Date personale
Nume la naștere	Sophie Amalie Adelheid Luise Johanne Leopoldine von Löwenstein-Wertheim-Rosenberg
Născută	3 aprilie 1831 Kleinheubach
Decedată	16 decembrie 1909 (78 de ani) Ryde, Isle of Wight
Înmormântată	Monastery of São Vicente de Fora[*]
Părinți	Constantin, Prinț Ereditar de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg Agnes de Hohenlohe-Langenburg
Frați și surori	Charles, 6th Prince of Löwenstein-Wertheim-Rosenberg[*]
Căsătorită cu	Miguel I al Portugaliei
Copii	Infanta Maria das Neves Infantele Miguel, Duce de Braganza Infanta Maria Theresa Infanta Maria Josepha Infanta Adelgundes, Ducesă de Guimarães Infanta Maria Anne Infanta Maria Antonia
Cetățenie	Germania
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	maică
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg Casa de Braganza

* 1919: Luigi Illica (n. 9 mai 1857 – d. 16 decembrie 1919) a fost un libretist italian, care a scris librete mai ales pentru operele lui Giacomo Puccini (de obicei cu Giuseppe Giacosa), dar și pentru operele lui Alfredo Catalani, Umberto Giordano, Baron Alberto Franchetti, precum și pentru alți compozitori italieni. Cele mai cunoscute librete ale lui Illica a fost scrise pentru operele La bohème, Tosca, Madama Butterfly și Andrea Chénier.

Illica s-a născut în localitatea Castell'Arquato. Viața sa personală pare a fi imitat libretele sale sau poate, mai degrabă, libretistul italian a prelucrat multe din întâmplările vieții sale în opera sa scrisă pentru teatrul liric.

Într-un un duel personal, declanșat de o întâmplare amoroasă, Illica și-a pierdut urechea dreaptă; motiv pentru care ulterior se va fotografia întotdeauna cu capul ușor întors în partea opusă.

În perioada filmului mut, când se proiectau filme bazate pe operele în care Illica scrisese partea dramatică, numele libretistului apărea cu litere pronunțat mari, ca un avertisment pentru public și orchestrele acompaniatoare ale acelor filme. Distribuitorii acelor filme puteau garanta doar că i se va da creditul cuvenit, dar nu și faptul ca filmele sale să fie acompaniate de muzica compozitorului corespunzător.

Luigi Illica

100 de ani de la moarte

·         1921 - A încetat din viaţă compozitorul Camille Saint-Saëns ("Samson şi Dalila") (n. 9 octombrie 1835)

·         1922: A fost asasinat Gabriel Narutowicz, primul președinte polonez (n. 1865). La doar cinci zile după preluarea mandatului, pe 16 decembrie 1922, Narutowicz a fost asasinat în timp ce participa la o expoziție de artă, în Galeria Națională de Artă „Zachęta”. Asasinul a fost un pictor, Eligiusz Niewiadomski, care a avut legături cu aripa dreaptă a Partidului Național Democrat. Uciderea lui Narutowicz a fost punctul culminant al unei campanii de propagandă agresivă împotriva lui. Asasinul a fost condamnat la moarte și executat în afara Cetății din Varșovia la 31 ianuarie. O parte a taberei de dreapta l-au perceput ca pe un erou. Decembrie 1922 a relevat un mare sentiment de intoleranță și naționalism în societatea poloneză.

·         1943: A încetat din viaţă arhitectul Nicolae Ghica-Budeşti, membru de onoare al Academiei Române, unul dintre promotorii stilului neoromânesc în arhitectură. Din 1930 a fost membru de onoare al Academiei Române. A proiectat noile clădiri ale Universităţii bucureştene, Muzeul Naţional de Artă – azi Muzeul Ţăranului Român; (n. 22 decembrie 1869).

·         1944 - A murit Glenn Miller, compozitor american de jazz (n.01.03.1894).

·         1965: A murit  William Somerset Maugham, prozator şi dramaturg britanic (“Luna şi doi bani jumate”, “Între acte”, “Valurile”); (n.25.01.1874).

·         1975: Eugen Aburel, medic român (n. 1899)

·         1980 -  A încetat din viaţă Ion Maxim, critic literar, poet, prozator (roman "Pe malul Styxului") (n. 1 iulie 1925)

·         1989 - A încetat din viaţă actriţa Silvana Mangano; alături de Sophia Loren şi Gina Lollobrigida, este una dintre cele trei graţii ale cinematografului italian postbelic (din filmografie: "Moarte la Veneţia", "Dune", "Orez amar") (n. 21 aprilie 1930).

·         1993 - A murit prozatorul Ovidiu Constantinescu (n.28.03.1914).

·         2001: Georges Bernier, critic de artă francez, cel care a înființat, la începutul anilor ´50, prestigioasa revistă de artă "Ľ Oeil"
* 2002: Vladimir Stângaciu (n. 21 iunie 1907, Bulăiești, raionul Orhei - d. 16 decembrie 2002, București) a fost un pilot, mecanic inginer de aviație, pionierul hidroaviației românești, primul director al TAROM, cadru universitar la Institutul Politehnic București, General aviator.

Născut la 21 iunie 1907 în comuna Bulăiești, Jud. Orhei, aproape de Nistru, în Basarabia, și-a petrecut copilăria în partea de Nord Vest a Basarabiei, lângă malul Prutului - pe atunci granița de est a României - în comunele Costești și Susleni, în județul Orhei.

Tatăl său a fost învățător, dar cu pregătire teologică, ambii părinți fiind descendenți ai unor familii de preoți. Școala primară a început-o în comuna Costești și a terminat-o în comuna Susleni, unde tatăl său a fost mutat cu serviciul. Părinții au vrut să-l pregătească pentru a deveni preot, dar nu au putut trece de încăpățânarea micului Vladimir, care își dorea altă profesie.

In anul 1918 a dat examen la Liceul „B.P. Hașdeu” din Chișinău, iar la 17 ani se înscrie ca voluntar la Reg. 3 Roșiori din Bârlad. De aici este repartizat la Divizia de Mare, de la Constanța, cu gradul de sergent. În cadrul Diviziei face parte din echipajul canonierei „Lt. Dumitrescu”. Când acest vas este trimis în reparație, sergentul Stângaciu este repartizat la Atelierul de Construcție al lui Nicolau, din Constanța. Nicolau era socrul directorului de bancă și proprietar al Atelierelor Societății de Transport Constanța, George I. Georgescu, cel care a finanțat construcția hidroavionului „RAS Getta”, după planurile ing. Radu A. Stoika, de unde și inițialele „RAS”.^[1]

Sosind ziua zborului pentru omologarea hidroavionului "Getta" - era în 15 august 1925 - de către pilotul Romeo Popescu, din partea Inspectoratului Aeronautic, mecanicul sergent Stângaciu era prezent lângă hidroavion. Cum în acea zi mecanicul de bord care trebuia să-l însoțească în zbor pe pilotul recepționer a lipsit fiind bolnav, s-a creat o problemă. Căpitanul Romeo Popescu l-a întrebat pe serg. Stângaciu Vladimir dacă are curajul să zboare cu el, întrucât sergentul mecanic știa totul despre hidroavion deoarece luase parte la construcția acestuia. Stângaciu a fost de acord și astfel a executat primul zbor din viața sa, cu cel mai renumit pilot al acelui timp, din România; era 15 august 1925 și tânărul Vladimir avea 18 ani iar hidroavionul acesta avea să-l marcheze pe Stângaciu de-a lungul vieții și activității sale. Din păcate, deși zborul a fost considerat un succes în sine, după ce a primit o comandă pentru construirea a altor 3 aparate de zbor din seria GETTA, fabricantul a dat faliment.^[2]

Tot la această vârstă, serg. mecanic Stângaciu Vladimir, la recomandarea Lt. Comandorului mecanic Petrescu Ion, șeful Atelierului Arsenalului Aeronautic de la Cotroceni-București (ce fusese prezent la zborul de omologare al hidroavionului "Getta"), s-a prezentat la Școala Specială pentru Aviație de la Cotroceni (mai târziu purtând numele de Școala Ofițeri de Aviație - S.O.Av.). În urma examenului depus este declarat admis iar peste doi ani, la 1 iulie 1927 este avansat sublocotenent mecanic. (În primul an de la avansarea ca Slt. mecanic denumirea era de "Ofițer Mecanic clasa a III-a).

După avansare a fost repartizat la Grupul de Aviație de la Constanța, unde activează până în anul 1942 - bineînțeles că această perioadă cuprinde și timpul detașărilor de scurtă durată către alte unități.

În anul 1930, Grupul de Aviație se transformă în Flotila de Hidroaviație; în această Flotilă Vladimir Stângaciu este avansat grad după grad, având mari realizări profesionale, încă din 1928 el fiind ofițer mecanic șef, mecanic navigant și șef al serviciului tehnic. Un an mai târziu, in 1929 - luna mai, este prezent la sosirea Escadrilei de hidroavioane italiene, care se întorcea de la Odessa, condusă de către Mareșalul av. Italo Balbo (vezi articolul din "Orizont Aviatic" nr.2/Dec.2002). Escadrila era formată din 35 de hidroavioane S-55, două hidroavioane S-59 Bis și un hidroavion trimotor CANT, de transport; a fost cea mai mare formație de hidroavioane din toate timpurile, care ne-a vizitat țara.

În 1931 face parte din comisia de recepție și omologare, în Italia, la Uzina S.I.A.I.din Sesto Calende, de pe malul lacului Maggiore, unde Statul Român comandase: 14 hidroavioane de recunoaștere S-62 Bis, 7 hidroavioane de bombardament și torpiloare SAVOIA S-55 și 6 hidroavioane pentru școală și antrenament Savoia S-56.

În luna august, anul 1932, cu ocazia transportului hidroavionului S-62 Bis, în calitate de mecanic de bord (pilot Cpt.av. Borcescu Gh.) au amerizat la Porto Roze, pentru alimentare. În timpul încercării de pornire a motorului s-a produs o explozie în urma căreia Stângaciu a fost grav rănit, fiind spitalizat o perioadă de trei luni în Italia.

În anul 1935 participă la un raid cu hidroavionul S-55 în calitate de mecanic bord și pilot secund, pe ruta Constanța - Istambul - Atena - Constanța. În perioada 1936-1938 face parte din comisia de recepție și control pentru hidroaviație (amfibie) de la I.A.R. Brașov, iar în ianuarie 1942 este detașat la Flotila 1 Vânătoare Pipera, ca șef al serviciului tehnic. Tot în acest an este detașat, în calitatea de ajutor tehnic al comandantului, la Centrul de pilotaj (militar) de la Ziliștea-Boboc (Buzău). Aici răspunde de avioanele ieșite din reparațiile făcute de către o secție a Fabricii ICAR-București.

După mersul vremii, războiului și perindărilor, îl regăsim la Turda-Balomir-Luncani, răspunzând de reparațiile avioanelor de luptă, iar în 1946, făcând parte din Divizia Aviație București, în cadrul serviciului tehnic, este trecut în rezervă conform Legii 433, cu gradul de Lt. Colonel. Tot în 1946 este numit șef al Atelierului pentru construcția de avioane Fieseler Storch, în cadrul Fabricii ICAR București.

În 1948 trece la Compania (Societatea!) TARS, în funcția de director al atelierelor de reparații iar la 18 sept. 1954, odată cu înființarea Companiei TAROM, este numit aici Director general. Între 1956-1960, Vladimir Stângaciu a predat, în cadrul Institutului Politehnic București, cursul de "aparate de bord".

·         2003: A murit actorul de revistă Gioni Dimitriu; (n. 1921).

·         2008: A decedat Eugen Cizek, istoric și filolog român (n. 1932).  A  fost un specialist în filologie clasică, profesor universitar la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine  din cadrul Universității din București, autorul unor studii privitoare la  literatura latină, între care cea mai apreciată este „Istoria literaturii latine”. Prin vastitatea operei sale, publicată la cele mai mari edituri din străinătate, Eugen Cizek se înscrie în rândul celor mai importanti  specialisti români in limbi clasice  (latină cu precădere) din perioada postbelică. De altfel, Eugen Cizek a fost si unul dintre puținii clasiciști români de reputație internațională.

* 2016: Ion Toboșaru, critic de film român (n. 1930)
* 2018: Mircea Petescu (n. 15 octombrie 1943, Pecica, România – d. 16 decembrie 2018,^[1] Vosselaar, Belgia) a fost un fotbalist, impresar și antrenor român retras din activitatea sportivă.
* 2018: Anca Pop (n. 22 octombrie 1984, Moldova Nouă – d. 16 decembrie 2018, Svinița) a fost o cântăreață română-canadiană.^[1] Aceasta a lansat albumul său de debut omonim la data de 12 iulie 2017 în Japonia, care include discurile single: „Free Love”, „Super Cool”, „Ring Around”, „Loco Poco” și „Ederlezi”.^[2][3][4]

În 2008, a făcut cunoștință cu muzicianul iugoslav Goran Bregović, compunând două dintre piesele celui de-al treisprezecelea său album de studio, Champagne for Gypsies.^[5] La data de 27 iulie 2015, a lansat o altă versiune pentru videoclipul piesei „Free Love”, exclusiv pentru revista Playboy. De asemenea, a apărut pe coperta revistei respective în numărul lunilor iulie-august.

Anca Pop

Anca Pop în timpul unui serviciu fotografic pentru albumul său de debut.

Sărbători

·         Sf. Proroc Agheu; Sf. Teofana, imparateasa