REVISTA MEA DIN 17 DECEMBRIE / 1. A.

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 17 DECEMBRIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE

A. Evenimente; Nașteri

Evenimente

·         546: Ostrogotii condusi de regele Totila cuceresc Roma, nimicesc garnizoana bizantina si jefuiesc orasul. Totila (numele sau original era  Baduila), a fost penultimul rege al ostrogoților si a domnit  din 541 pana la moartea sa (d.la 1 iulie 552), reusind sa  recupereze in  aproape toate teritoriile din Italia pe care Imperiului Roman de Răsărit  le recucerise în 540. El a fost ales rege de nobilimea  ostrogotă în toamna anului 541, după ce regele Witigis  ajunsese  prizonier la Constantinopol si a  câștigat sprijinul claselor de jos dupa  eliberarea sclavilor și distribuirea de pamant  țăranilor. După ce generalul bizantin Belisarius s-a retras la Constantinopol, Totila a recucerit Roma.  Italia a fost atât de devastata de război, incat  întoarcerea rapida  la o viață normală s-a dovedit a fi imposibila, și la numai trei ani de la moartea sa, cea mai mare parte a țării a fost cucerit de lombarzii condusi de Alboin, care au absorbit populația ostrogotă rămasă. Cele mai multe dintre datele  istorice referitoare la  Totila   au ramas in cronicile istoricului bizantin Procopius, care l-a însoțit pe generalul bizantin Belizarie în timpul campaniei in asa numitul Război  gotic.

·         1398: Armata sultanului indian Nasir-u Din Mehmud este infranta, iar sultanatul de  Delhi (India) este cotropit  de oastea turco-mongola a  lui Timur Lenk (Tamerlan).

·         1538: Papa Paul al III-lea îl excomunică pe regele Henric al VIII-lea al Angliei.

·         1577:  Corsarul englez Francis Drake paraseste  portul Plymouth (Anglia), într-o misiune secretă de explorare a Coastei americane a Pacificului, trimis de regina Eliabeta a I-a a Angliei.

·         1586: Go-Yōzei devine împărat al Japoniei.

·         1600: Căsătoria dintre Henric al IV-lea al Franței și Maria de Medici. Henri de Bourbon (denumit și Henric cel Mare (Henri le Grand) iar în regiunea lui de baștină, Gasconia, unde era iubit, era numit și „regele nostru Henric” (13 decembrie 1553 – 14 mai 1610), rege al Navarei (1572-1610) și rege al Franței (1589-1610), primul rege din familia de Bourbon. Maria de Medici (n. 26 aprilie 1575 – d. 3 iulie 1642), regină a Franței sub numele de Marie de Médicis, a doua soție a regelui Henric al IV-lea al Franței. După asasinarea soțului său în 1610, a fost regentă pentru fiul său, Ludovic al XIII-lea.

·         1777: Franta recunoaste  Statele Unite.

·         1790: Este descoperita  Piatra Soarelui, de multe ori impropriu numita  si Calendarul Aztec, una dintre cele mai faimoase și emblematice opere de arta aztece. A fost gasita  accidental,  in ziua de 17 decembrie de 1790, in Mexico City, in timpul lucrarilor de pavare din piața principală a capitalei coloniei Noua Spanie (Mexic). Este în prezent păstrata la Muzeul Național de Antropologie din Ciudad de Mexico. Acest disc a făcut dintr-un bloc monolit de lava olivina bazalt, cu o greutate de 24 de tone, 3,6 m în diametru și 1,22 m lungime. A fost, probabil, un altar de sacrificiu, care  a fost sculptat în timpul domniei lui Axayácatl. 

·         1851: Înființarea Conservatorului de muzică din București (reînființat în 1864), din inițiativa lui Andrei Wachmann și a lui Ludovic Wiest.

·         1863: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulgă "Legea secularizării averilor mânăstirești"; în urma aplicarii ei, 25% din teritoriul țării devenea patrimoniul statului. La 17 / 29 decembrie 1863, în Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei a fost votată „Legea secularizării averilor mănăstireşti” care prevedea că: „Toate averile mănăstireşti închinate şi neînchinate precum şi alte legate publice sau daruri făcute de diferiţi testatori şi donatori din Principatele Unite la Sfîntul Mormînt, Muntele Athos, Sinai precum şi la mitropolii, episcopii şi la metoacele (n.r. mănăstiri mici, subordonate unor mănăstiri mai mari, termen din limba greacă) lor de aici din ţară şi la alte mănăstiri şi biserici din oraşe sau la aşezăminte de binefacere şi de utilitate publică, se proclamă domeniuri ale Statului Român, iar veniturile acestor aşezăminte vor fi cuprinse în bugetul general al statului ”. Măsura adoptată în 1863, la 4 ani de la Unirea Principatelor era fundamentală pentru formarea noului stat român, întrucît 1/4 din suprafaţa arabilă a ţării aparţinea mănăstirilor româneşti aflate sub influenţă preponderent greacă. Aceste proprietăţi generau anual venituri de circa 7 milioane de franci, bani care luau calea străinilor. Istoricul secularizării  În total au fost trecute în proprietatea statului 75 de mănăstiri închinate bisericii greceşti, dintre care 44 din Valahia şi 31 din Moldova, care deţineau la rîndul lor mai multe metocuri şi moşii. Numărul moşiilor închinate era de 560 (366 în Valahia şi 194 din Moldova). Ele totalizau circa un sfert din teritoriul arabil al ţării, plus numeroase păduri. Legea secularizării prevedea o compensaţie de 82 milioane lei (din care aveau să se scadă 31 milioane datoare statului de aşezămintele religioase), o sumă mare pentru bugetul ţării, bani pe care călugării greci i-au refuzat nemulţumiţi. Conducerea Bisericii Ortodoxe a hotărît să refuze oferta făcută de statul român, în speranţa că Puterile garante vor interveni. În final călugărilor nu li s-a mai plătit nimic. Pentru a nu avea aparenţa unei legi xenofobe, au fost secularizate deopotrivă şi averile mănăstirilor româneşti care nu ţineau de greci. Măsura a suscitat protestele vehemente ale Turciei, dar în ciuda acestora Cuza a mers înainte cu aplicarea ei. Moşiile recuperate au format Domeniile Statului. O bună parte dintre ele au fost divizate în loturi şi atribuite ţăranilor împroprietăriţi în reforma agrară care a urmat în 1864. Peste cîţiva ani, în timpul domniei lui Carol I, Parlamentul a declarat definitiv închisă problema mănăstirilor închinate.

·         1890: Este înființată, la București, "Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor", care va duce o bogată activitate culturală și politică pentru întărirea unității românilor din România și Transilvania. La începutul secolului al XX–lea activau în Liga: Take Ionescu, Octavian Goga, V.A.Urechia. În 1914 își schimbă titulatura în "Liga pentru unitatea politică a tuturor românilor". Take Ionescu (n. 13 octombrie 1858, Ploiești – d. 22 iunie1922, Roma) om politic, avocat și ziarist român, care a deținut funcția de prim-ministru al României în perioada 1921-1922. Octavian Goga (n. 1 aprilie 1881, Rășinari — d. 7 mai 1938, Ciucea) poet român, ardelean, politician de extremă dreaptă pro-nazist, antisemit și mason, prim-ministrul României de la 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938 și Membru al Academiei Române din anul 1920.

·         1903: A avut loc în Kitty Hawk, statul american Carolina de Nord, primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, realizat după planurile fraților Orville și Wilbur Wright. Durata zborului a fost de 12 secunde, timp în care a parcurs 37 de metri, la o înălțime de circa 10 metri. 

·         1909: Este adoptată de către Camera Deputaților "Legea privind sindicatele funcționarilor statului", care interzicea dreptul de asociere și de grevă tuturor salariaților statului, ai județelor și comunelor.

·         1917: La Tiraspol se desfășoară Primul Congres al Moldovenilor din stînga Nistrului. La 17-18 decembrie 1917 la Tiraspol se desfășoară Primul Congres al Moldovenilor din stînga Nistrului,o  consecință directă a Congresului Ostașilor Moldoveni din 20-27 octombrie 1917 de la Chișinău, la care a fost proclamată autonomia fostei Basarabii țariste. La Congesul de la Tiraspol au participat delegați reprezentanți a circa 20 de localități din județele Tiraspol și Balta, 47 ostași din garnizoana locală și alte orașe din regiune și o delegație oficială a Sfatului Țării din care făceau parte și Pantelimon Halippa, Anton Crihan, Gheorghe Mare și Vasile Gafencu. De asemenea prezent la reuniune, în calitate de ziarist, a fost și Onisifor Ghibu, pe atunci redactor al gazetei Ardealul. Congresul Moldovenilor din stînga Nistrului a pus în discuție mai multe probleme de larg interes pentru populație, la fiecare capitol fiind adoptată cîte o rezoluție. Privind chestiunea școlară (Voprosul despre școli) se stipula introducerea generalizată a limbii moldovenești și a alfabetului latin; În chestiunea bisericească (Voprosul despre biserici) s-a decis ca slujbele din satele moldovenești să se facă în limba moldovenească; În chestiunea militară (Voprosul militar) s-a hotărît înființarea de polcuri moldovenești comandate de ofițeri moldoveni; în chestiunea spitalelor și judecătorilor s-a stabilit ca în toate activitățile să fie utilizată limba norodului moldovenesc, iar actele și legile să fie traduse în limba moldovenească. Dezbaterea principală s-a axat în jurul deciziei privind viitorul moldovenilor din stînga Nistrului și anume rămînerea în componența Ucrainei sau unirea cu Moldova. Decizia a fost amînată, convenindu-se la convocarea unei Adunări Naționale la care să participe toți împuterniciții satelor moldovenești din stînga Nistrului din guberniile Hersonului și Podoliei.

·         1921: în România, se formează un guvern condus de Take Ionescu.

·         1938: Premiera piesei "Jocul de–a vacanța" de Mihail Sebastian, la Teatrul de Comedie din București, în regia lui Sică Alexandrescu; din distribuție au făcut parte V. Maximilian și George Vraca.

·         1942: Al Doilea Război Mondial: Guvernele britanic, american și sovietic au somat Germania să pună capăt măsurilor de exterminare a evreilor, sub amenințarea cu represalii; în acel moment, în urma aplicării „soluției finale” (adoptată la Conferința de la Wannsee din 20 ian. 1942), fuseseră ucise deja aproape două milioane de persoane .

·         1957: Statele Unite ale Americii a lansat cu succes de la Cape Canveral, Florida, prima racheta balistica intercontinentala Atlas.

·         1963:  Guvernele român şi francez au decis să ridice legaţiile lor, de la Paris şi Bucureşti, la rangul de ambasadă. Relaţiile diplomatice la nivel de legaţie fuseseră stabilite între cele două ţări în 8/20 februarie 1880, când  Aubert Ducros a fost primul trimis extraordinar şi plenipotenţiar al Franţei la Bucureşti, iar Mihail Kogălniceanu a fost acreditat la Paris, în aceeaşi calitate. La 29 noiembrie 1938 relaţiile au fost ridicate la nivel de ambasadă, dar după începerea celui de-Al Doilea Război Mondial, la 12 septembrie 1940 ambasadele au fost transformate în legaţii şi din 9 august 1940 relaţiile diplomatice au fost întrerupte. În septembrie 1944, Guvernul român a recunoscut Guvernul provizoriu al generalului Charles de Gaulle şi la 1 martie 1945, relaţiile la nivel de reprezentanţă politică au fost restabilite. Ulterior, la 13 aprilie 1946 reprezentanţele politice au fost transformate în legaţii, iar de la 17 decembrie 1963, s-au stabilit relaţii la nivel de ambasadă.

·         1970: In Polonia comunista, in portul Gdynia, trupele deschid focul impotriva muncitorilor grevisti, ucigand zeci de persoane.

·         1971: Marea Adunare Națională adoptă Legea nr. 24, a cetățeniei române, care prevedea pierderea cetățeniei române de către cei care pleacă din țară în mod clandestin sau fraudulos și de către cei care, aflându–se în străinătate, se fac vinovați de "fapte ostile".

·         1981: Teroristii din organizatia de extrema stanga italiana Brigazile Rosii il rapesc la Verona pe  generalul de brigadă american James L.Dozier. A fost eliberat pe 28 ianuarie 1982, de un comando al trupelor speciale italiene. Sechestrarea lui Dozier este considerata episodul care indica inceputul declinului Brigazilor Rosii, dupa cativa ani de actiuni teroriste care au inspaimantat Italia.

·         1989: În Timișoara, la ordinele lui Ceaușescu, se trage în manifestanți, din Piața Libertății până la Operă, în zona Podului Decebal, pe Calea Lipovei. Tab–urile blochează intrările în oraș, elicopterele efectuează zboruri de supraveghere. In noaptea de 16 spre 17 decembrie a fost executat ordinul de evacuare din Timisoara al pastorului Tokes. Pe parcursul intregii zile au avut loc ciocniri intre fortele de ordine si manifestanti. Militarii au fost huiduiti si loviti cu pietre, protestatarii atacand sediul PCR. La Bucuresti, Ceausescu a hotarat, in cadrul unei sedinte a CPEx, folosirea fortei armate la Timisoara. Ion Coman, secretar CC al PCR, a fost numit comandant unic pentru Timisoara, membri din conducerea partidului, armatei si securitatii fiind trimisi in acest oras. In urma unei teleconferinte organizata de Ceausescu cu activul de partid si de stat din toate judetele tarii, factorii de raspundere au ordonat fortelor de ordine sa traga in manifestantii de la Timisoara. Au inceput lupte de strada soldate cu morti si raniti, peste 60 de oameni pierzandu-si viata. Timisoara a fost izolata, caile de acces in oras fiind blocate.

·         1989: Dizolvarea oficială a poliției secrete est–germane (STASI).

·         1997: A început să emită postul privat de televiziune „Prima TV”. Începând cu 17 decembrie 1997, Canal 38 (care îşi începuse activitatea în primăvara anului 1994, ca post local, cu acoperire în Bucureşti,) s-a transformat luând numele de  Prima TV, post cu acoperire naţională care a încercat încă de la înfiinţare, să aducă un suflu nou în audiovizualul românesc, cu programe de divertisment, concepute după modelul reţetelor de succes occidentale.

·         1998  - Fondul Proprietăţii de Stat şi compania franceză Renault au semnat un memorandum privind condiţiile de negociere a pachetului de 51% din acţiunile societăţii Automobile Dacia Piteşti.

·         2000: A avut loc reinaugurarea "Coloanei fără sfârșit", operă a sculptorului Constantin Brâncuși aflată din 16 septembrie 1996 în lucrări de restaurare.

·         2001 - Preşedintele Ion Iliescu a fost primit, într-o audienţă privată, la Papa Ioan Paul al ll-lea

·         2007: A început demolarea fostului Stadion Național. Noul stadion numit Arena Națională a fost inaugurat la 6 septembrie 2011. Stadionul Național „Lia Manoliu” a fost un stadion multi-funcțional din București, România. Stadionul a fost construit în 1953 și a purtat denumirea de Stadionul 23 August până în 1990, când a fost redenumit în Stadionul Național „Lia Manoliu”, în cinstea sportivei de performanță Lia Manoliu. Înaintea demolării sale în anul 2007, capacitatea stadionului era de 60.120 de locuri, fiind folosit pentru a găzdui meciuri de fotbal sau rugby, concursuri de atletism sau concerte de muzică pop sau rock. Acesta a fost situat în ”complexul sportiv Lia Manoliu”. Arena Națională, cunoscută printre localnici și ca Stadionul Național, este un stadion de fotbal din București, România, pe care se dispută meciurile echipei naționale de fotbal,meciurile echipei Steaua,finala Cupei României și meciul din Supercupa României. Cu o capacitate de 55.600 de spectatori, este cel mai mare stadion din țară[8] și primul stadion de elită UEFA din România, succedat de Cluj Arena. Construcția arenei al cărei proprietar este Primăria Municipiului București a fost finalizată în 2011, având un cost total de aproximativ 234 mil. €.

Nașteri

·         1619: Rupert, Conte Palatin al Rinului, Duce de Bavaria (germană Ruprecht Pfalzgraf bei Rhein, Herzog von Bayern), numit Prințul Rupert al Rinului, (17 decembrie 1619 – 29 noiembrie 1682), soldat, inventator și artist amator, a fost fiul ce mic al lui Frederick al V-lea, Elector Palatin și al Elisabeta Stuart, și nepotul regelui Carol I al Angliei, care l-a numit Duce de Cumberland și Conte de Holderness.

Charles I Louis, Elector Palatin (stânga) și Prințul Rupert al Rinului (dreapta), pictură de Anthony van Dyck, 1637.

Rupert s-a născut la Praga în 1619 în timpul Războiului de Treizeci de Ani. Curând după venirea lui pe lume, familia lui Frederick se vede obligată să se refugieze în Olanda, unde Rupert și-a petrecut copilăria. Mama lui, Elisabeta Stuart, numită „regina de-o iarnă”, fiindcă doar atât a domnit în Bohemia, era fiica regelui Iacob I al Angliei și sora lui Carol I al Angliei. În mod consecvent, Rupert și fratele lui Maurice și-au susținut unchiul Carol când a început războiul civil englez în 1642.

Când era copil, era poreclit "Rupert Drăcușorul" din cauza comportamentului său. Copilăria lui n-a fost una ușoară; familia lui rămăsese fără bani după plecarea din Praga și era adolescent când tatăl lui și fratele mai mare au murit. Cu toate acestea, Rupert a fost un student de excepție, vorbea fluent mai multe limbi europene și excela în artă și matematică. Era un tânăr înalt, frumos și timid.

Prințul Rupert
Contele Palatin al Rinului
Date personale
Născut	17 decembrie 1619 Praga
Decedat	29 noiembrie 1682 (62 de ani) Westminster, Middlesex, Anglia
Înmormântat	1682 Westminster Abbey
Părinți	Frederic al V-lea, Elector Palatin Elisabeta de Bohemia
Frați și surori	Louise Hollandine of the Palatinate[*] Henriette Marie of the Palatinate[*] Sofia de Hanovra Elisabeta de Boemia, prințesă palatină Carol I Ludovic al Palatinatului Eduard, Conte Palatin de Simmern Gustavus Adolphus of the Palatinate[*] Frederic, Prinț Ereditar al Palatinatului Prințul Maurice von Simmern Philip Frederick of the Palatinate[*] Charlotte of the Palatinate[*]
Căsătorit cu	Margaret Hughes[*]
Copii	Dudley Bard (1666–86) Ruperta (1671)
Cetățenie	Germania
Ocupație	gravor[*] om politic inventator
Activitate
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	House of Palatinate-Simmern[*]
Membru al Consiliului de Coroană al Regatului Unit[*]

·         1706: Émilie du Châtelet, matematiciană și fiziciană franceză (d. 1749)

Sari la navigareSari la căutare

Ernest Frederic al II-lea
Duce de Saxa-Hildburghausen
Date personale
Născut	17 decembrie 1707 Hildburghausen
Decedat	13 august 1745 (37 de ani) Hildburghausen
Părinți	Ernest Frederick I Sofia Albertine de Erbach-Erbach
Frați și surori	Louis Frederick of Saxe-Hildburghausen[*] Prințesa Elizabeth Albertine de Saxa-Hildburghausen
Căsătorit cu	Caroline de Erbach-Fürstenau
Copii	Ernest Frederick III Prințul Frederic August Albrecht Prințul Frederic Wilhelm Eugen Prințesa Sofia Amalia Caroline
Cetățenie	Germania
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Hildburghausen
Duce de Saxa-Hildburghausen
Domnie	1724–1745
Predecesor	Ernest Frederick I
Succesor	Ernest Frederic al III-lea
Modifică date / text

* 1707: Ernst Frederic al II-lea, Duce de Saxa-Hildburghausen (17 decembrie 1707 – 13 august 1745), a fost Duce de Saxa-Hildburghausen.

Biografie

A fost al treilea fiu, însă doar primul fiu care a atins vârsta adultă, al lui Ernest Frederick I, Duce de Saxa-Hildburghausen și a Contesei Sofia Albertine de Erbach-Erbach. În 1724, la vârsta de 17 ani, i-a succedat tatălui său ca Duce de Saxa-Hildburghausen. Din cauza vârstei, mama sa a acționat ca regentă până când el a devenit major, patru ani mai târziu.

La Fürstenau, la 19 iunie 1726, Ernst Frederic s-a căsătorit cu Caroline de Erbach-Fürstenau (d. iulie 1745). Ei au avut patru copii:

1. Ernst Frederic al III-lea Karl, Duce de Saxa-Hildburghausen (n. 10 iunie 1727, Königsberg – d. 23 septembrie 1780, Seidingstadt).
2. Frederic August Albrecht (n. 8 august 1728, Hildburghausen – d. 14 iunie 1735, Hildburghausen).
3. Frederic Wilhelm Eugen (n. 8 octombrie 1730, Hildburghausen – d. 4 decembrie 1795, Öhringen); s-a căsătorit la 13 martie 1778 cu nepoata sa Caroline de Saxa-Hildburghausen (fiica lui Ernst Frederic al III-lea). Nu au avut copii.
4. Sofia Amalia Caroline (n. 21 iulie 1732, Hildburghausen – d. 19 iunie 1799, Öhringen); s-a căsătorit în 1749 cu Ludwig de Hohenlohe-Neuenstein-Öhringen.

·         1734: Maria I (17 decembrie 1734 – 20 martie 1816) a fost regină a Portugaliei și de Algarve din 1777 până la moartea sa. Cunoscută ca Maria I cea Pioasă (în Portugalia) sau Maria Nebuna (în Brazilia), a fost prima regină nedisputată a Portugaliei. A fost cea mai mare din cele patru fiice ale regelui Iosif I al Portugaliei și a Marianei Victoria a Spaniei.

Maria s-a născut la Palatul Ribeira din Lisabona. A fost botezată Maria Francisca Isabel Josefa Antónia Gertrudes Rita Joana. La o zi după nașterea ei, bunicul ei, regele João al V-lea al Portugaliei, a numit-o Prințesă de Beira. A fost cea mai mare dintre surorile ei.

Când tatăl ei a urcat pe tron în 1750 ca José I, Maria a devenit moștenitoare prezumptivă și a primit titlul tradițional de Prințesă a Braziliei și Ducesă de Bragança.

Maria s-a căsătorit cu unchiul ei, Pedro, Infante al Portugaliei, la 6 iunie 1760. La momentul căsătoriei, Maria avea 25 de ani iar Pedro 42. În ciuda diferenței de vârstă, cei doi au avut o căsnicie fericită. Pedro a devenit în mod automat co-monarh (ca Pedro al III-lea al Portugaliei), atunci când Maria a urcat pe tron​​, deoarece deja se născuse un copil din căsătoria lor. Cuplul a avut șase copii:

Name	Birth	Death	Notes
José, Prinț de Beira	20 august 1761	11 septembrie 1788	José Francisco Xavier de Paula Domingos António Agostinho Anastácio căsătorit cu Infanta Benedita a Portugaliei, fără copii. Moartea lui la vârsta de 27 de ani l-a făcut moștenitor aparent pe fratele lui mai mic care mai târziu a ajuns rege.
João de Bragança	20 octombrie 1762	20 octombrie 1762	João s-a născut mort la Palatul Ajuda National.
João Francisco de Bragança	16 septembrie 1763	10 octombrie 1763	João Francisco de Paula Domingos António Carlos Cipriano s-a născut la Palatul Ajuda National.
João al VI-lea	13 mai 1767	10 martie 1826	João Maria José Francisco Xavier de Paula Luís António Domingos Rafael căsătorit cu Carlota Joaquina a Spaniei și a avut copii. A fost rege al Portugaliei și împărat al Braziliei.
Mariana Victoria de Bragança	15 decembrie 1768	2 noiembrie 1788	Maria Ana Vitória Josefa Francisca Xavier de Paula Antonieta Joana Domingas Gabriela căsătorită cu Infantele Gabriel al Spaniei fără copii.
Maria Clementina de Bragança	9 iunie 1774	27 iunie 1776	Maria Clementina Francisca Xavier de Paula Ana Josefa Antónia Domingas Feliciana Joana Michaela Julia de Bragança s-a născut la Palatul Queluz National.
Maria Isabel de Bragança	12 decembrie 1776	14 ianuarie 1777	Maria Isabel s-a născut la Palatul Queluz National..

Maria I
Date personale
Nume la naștere	Maria Francisca Isabel Josefa Antónia Gertrudes Rita Joana de Bragança
Născută	17 decembrie 1734 Palatul Ribeira, Lisabona, Portugalia
Decedată	20 martie 1816 (81 de ani) Rio de Janeiro, Brazilia
Înmormântată	Monastery of São Vicente de Fora[*]
Părinți	Iosif I al Portugaliei Infanta Mariana Victoria a Spaniei
Frați și surori	Infanta Benedita of Portugal[*] Infanta Maria Doroteia of Portugal[*] Infanta Mariana Francisca of Portugal[*]
Căsătorită cu	Pedro al III-lea al Portugaliei
Copii	José, Prinț de Beira Ioan al VI-lea al Portugaliei Infanta Mariana Vitória
Cetățenie	Regatul Portugaliei
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	conducător[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce Queen of Portugal[*]
Familie nobiliară	Casa de Bragança
Regină a Portugaliei, Brazilei și Algarves
Domnie	24 februarie 1777 – 20 martie 1816
Predecesor	Iosif I
Succesor	Ioan al VI-la

·       

  

* 1749 - S-a născut compozitorul italian Domenico Cimarosa (m.11.01.1801).

·         1757: Maria Anna de Savoia (Maria Anna Carlota Gabriela; 17 decembrie 1757 – 11 octombrie 1824) a fost prințesă de Savoia prin naștere și Ducesă de Chablais prin căsătorie.

Născută la Palatul regal din Torino, a fost al șaselea copil și a patra fiică a Ducelui și a Ducesei de Savoia. Printre surorile ei s-au inclus și: Marie Josephine de Savoia, care s-a căsătorit cu viitorul Ludovic al XVIII-lea al Franței în 1771, și Marie-Thérèse de Savoia, soția viitorului Carol al X-lea al Franței cu care s-a căsătorit în 1773. O altă soră, Maria Carolina, s-a căsătorit cu viitorul rege Anton al Saxoniei.

Frații ei au fost ultimii trei regi ai Sardiniei: Charles Emmanuel al IV-lea, Victor Emmanuel I și Carol Felix.

După căsătoriile surorilor ei mai mari cu prinți francezi, Maria Anna a fost căsătorită cu unchiul ei, Prințul Benedetto de Savoia, Duce de Chablais, fiu al regelui Carol Emanuel al III-lea al Sardiniei și a celei de-a treia soții, Elisabeta Tereza de Lorena.

A avut relații bune cu cumnatele ei, prințesa franceză Clothilde a Franței și prințesa austriacă Maria Theresa de Austria-Este.

Mariajul a fost unul fericit însă n-au avut copii. Deși cuplul era apropiat, ea l-a respectat însă l-a privit întotdeauna ca pe unchiul ei.^[1] Bun militar^[2] Chablais a primit controlul armatei Italiei care conținea trupe franceze și a intenționat să reinstaureze monarhia în Franța după execuția regelui Ludovic al XVI-lea în 1793.^[3]

Soțul ei a murit în 1808. Ca văduvă, ea a trăit la Palazzo Chiablese pe care ea i l-a lăsat fratelui ei Carol Felix de Savoia. În 1820 Maria Ana a cumpărat Villa Rufinella din Frascati de la Lucien Bonaparte.

A murit la Torino în 1824 la vârsta de 66 de ani în timpul domniei fratelui ei Carol Felix.

Maria Ana de Savoia
Ducesă de Chablais
Maria Anna de Savoia, Ducesă de Chablais.
Date personale
Nume la naștere	Maria Anna Carlota Gabriela di Savoia
Născută	17 decembrie 1757 Palatul regal din Torino
Decedată	11 octombrie 1824 (66 de ani) Torino
Înmormântată	Basilica Superga, Torino
Părinți	Victor Amadeus al III-lea al Sardiniei Maria Antonia a Spaniei
Frați și surori	Marie Josephine de Savoia Marie-Thérèse de Savoia Prințesa Maria Carolina de Savoia Victor Emmanuel I al Sardiniei Charles Emmanuel al IV-lea al Sardiniei Carol Felix al Sardiniei Giuseppe Benedetto, Count of Asti[*] Prince Maurizio, Duke of Montferrat[*] Amedeus Alexander of Savoy[*] Maria Elisabetta Carlotta of Savoy[*]
Căsătorită cu	Benedetto, Duce de Chablais
Religie	catolicism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă duchess[*]
Familie nobiliară	Casa de Savoia

·         1778: S-a născut in Anglia chimistul Humphry Davy; (d. la Geneva la  29 mai 1829).  A fost un inventator și chimist englez. Cea mai importantă contribuție a sa a fost  descoperirea metalelor calciu, natriu, bariu și bor. De asemena, a folosit și a studiat electroliza, iar în 1815 a inventat o lampă pentru mineri. A ajutat și la descoperirea clorului și a iodului. Savantul Berzelius a numit lucrarea lui Davy din 1806  „On Some Chemical Agencies of Electricity”, drept una din cele mai bune lucrari  apărute vreodată în teoria chimică. I-a influențat pe Michael Faraday și pe William Thomson.

·         1800: Bernhard al II-lea Erich Freund, Duce de Saxa-Meiningen (17 decembrie 1800 – 3 decembrie 1882), a fost Duce de Saxa-Meiningen.

A fost singurul fiu al lui Georg I, Duce de Saxa-Meiningen și a Luisei Eleonore de Hohenlohe-Langenburg. Bernhard a fost fratele mai mic al reginei Adelaide a regatului Unit și a Idei, Prințesă Bernhard de Saxa-Weimar-Eisenach.

Bernhard a succedat tatălui său când avea trei ani (1803), sub regența mamei sale până în 1821.

La Kassel la 23 martie 1825, Bernhard al II-lea s-a căsătorit cu Prințesa Marie Frederica de Hesse-Kassel. Cuplul a avut doi copii:

Nume	Naștere	Deces	Note
Georg al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen	2 aprilie 1826	25 iunie 1914	căsătorit (1) Prințesa Charlotte Frederica a Prusiei; au avut copii; (2) Prințesa Feodora de Hohenlohe-Langenburg; au avut copii (3) Ellen Franz; fără copii
Augusta Luise Adelaide Karoline Ida	6 august 1843	11 noiembrie 1919	căsătorită cu Prințul Moritz de Saxa-Altenburg

La 12 noiembrie 1826, după redistribuția tuturor teritoriilor familiei în urma decesului ultimului Duce de Saxa-Gotha-Altenburg, Bernhard a primit Hildburghausen și Saalfeld.

La 20 septembrie 1866, Bernhard a fost obligat să abdice în favoarea fiului său Georg. Și-a petrecut restul vieții ca cetățean privat.

Bernhard al II-lea
Duce de Saxa-Meiningen
Date personale
Nume la naștere	Bernhard Erich Freund
Născut	17 decembrie 1800 Meiningen
Decedat	3 decembrie 1882 (81 de ani) Meiningen
Înmormântat	Q2052704[*]
Părinți	Georg I, Duce de Saxa-Meiningen Luise Eleonore de Hohenlohe-Langenburg
Frați și surori	Adelaide de Saxa-Meiningen Ida de Saxa-Meiningen
Căsătorit cu	Marie Fredericka de Hesse-Kassel
Copii	Georg II Augusta, Prințesă Moritz de Saxa-Altenburg
Cetățenie	Germania
Religie	luteranism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Meiningen
Duce de Saxa-Meiningen
Domnie	1803–1866
Predecesor	Georg I
Succesor	Georg II

·         1802: Arhiducele Francisc Carol (n. 17 decembrie 1802, Viena — d. 8 martie 1878, Viena) a fost tatăl a doi împărați - Francisc Iosif I al Austriei și Maximilian I al Mexicului - precum și bunicul arhiducelui Francisc Ferdinand al Austriei, a cărui asasinare la Sarajevo a fost cauza începutului Primului Război Mondial.

Francisc Carol s-a născut la Viena, fiind al doilea fiu al împăratului Francisc I al Austriei si al soție sale Maria Theresia de Napoli și Sicilia.

Pe 29 octombrie 1816, tatăl său se căsătorește pentru a patra oară cu Prințesa Karolina Augusta de Bavaria, fiica regelui Maximilian I al Bavariei și a Mariei de Hesse-Darmstadt. Ajuns la vârsta de însurătoare, noua soție a împăratului Francisc I îi face cunoștință tânărului arhiduce cu sora ei vitregă, Prințesa Sofia de Bavaria.

Sofia era o femeie educată, isteață și mai ales ambițioasă, toate acestea contrastând puternic cu firea liniștită și nepăsătoare a viitorului soț. Prima întâlnire dintre cei doi a însemnat un șoc pentru tânăra prințesă care s-a arătat extrem de dezamăgită de personalitatea ștearsă a lui Francisc Carol. Cu toate acestea, Sofia nu a refuzat cererea în căsătorie formulată de către arhiduce, deoarece spera că într-o zi va ajunge împărăteasa Austriei, fratele mai mare al soțului său și moștenitorul tronului fiind debil mintal. ^[1]

Căsătoria dintre cei doi a avut loc la Viena pe 4 noiembrie 1824. Împreună au avut cinci copii, dintre care patru au ajuns la vârsta maturității:

• Francisc Iosif Carol (1830 – 1916) - mai târziu împărat al Austriei și rege al Ungariei
• Ferdinand Maximilian (1832 – 1867) - mai târziu împărat al Mexicului,
• Carol Ludovic (1833 – 1896) - tatăl arhiducelui Francisc Ferdinand,
• Ludovic Victor (1842 – 1919),
• Maria Anna (1835 – 1839), ce moare la vârsta de patru ani.

Pe 2 martie 1835, tatăl său împăratul Francisc I moare, tronul Austriei fiind ocupat de fratele său mai mare Ferdinand, care era debil mintal și steril. Pentru că nu a fost declarat inapt pentru conducere, treburile imperiului erau în mâna unui consiliu de regenți din care făcea parte și Francisc Carol.

Deși nu era bolnav precum fratele său, arhiducele nu a avut niciodată ambiția de a urca pe tron. Pe 2 decembrie 1848, ca urmare a revoluției ce cuprinsese întreg imperiul, Ferdinand I este sfătuit să abdice. Următorul pe linia succesiunii la tron era Francisc Carol, dar acesta renunță la cererea soției la drepturile sale în favoarea fiului său mai mare Franz Josef în vârstă de 18 ani.

După înscăunarea lui Franz Josef ca împărat, arhiducele Francisc Carol preferă să nu se mai amestece în treburile imperiului, dedicându-se exclusiv pasiunilor sale. În anul 1867, fiul său Maximilian este omorât de către revoluționari în Mexic, acest lucru afectându-i enorm pe cei doi părinți. Arhiducele Francisc Carol moare în Viena în anul 1878 la vârsta de 75 de ani și la șase ani după moartea soției sale.

Întreaga familie imperială pe terasa castelului Schönbrunn in 1859. Jos (s-d):împărăteasa Elisabeta cu prințul moștenitor Rudolf în brațe și cu fiica sa Gisela, arhiducesa Sofia și soțul său Francisc Carol. Sus (s-d):împăratul Franz Josef, Maximilian cu soția sa Charlotte, Ludovic Victor și Carol Ludovic

Franz Karl la 76 de ani, 1878

Francisc Carol
Arhiduce de Austria
Arhiducele Francisc Carol la vârsta de 37 de ani, 1839
Date personale
Nume la naștere	Franz Karl Joseph von Österreich
Născut	17 decembrie 1802 Viena, Austria
Decedat	8 martie 1878 (75 de ani) Viena, Austria
Înmormântat	Cripta Capucinilor din Viena
Părinți	Francisc I al Austriei Maria Teresa a celor Două Sicilii
Frați și surori	Maria Carolina de Austria Arhiducesa Maria Leopoldina a Austriei Arhiducesa Clementina, Prințesă de Salerno Marie Louise, ducesă de Parma Arhiducele Johann Nepomuk de Austria Ferdinand I al Austriei Archduke Joseph Franz of Austria[*] Archduchess Maria Anna of Austria[*] Archduchess Caroline Ludovika of Austria[*] Archduchess Amalie Theresa of Austria[*] Archduchess Marie Caroline of Austria[*] Archduchess Ludovika Elisabeth of Austria[*]
Căsătorit cu	Prințesa Sofia de Bavaria
Copii	Franz Joseph I Maximilian I al Mexicului Arhiducele Karl Ludwig Arhiducele Ludwig Viktor
Cetățenie	Austria
Religie	catolicism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Habsburg-Lorena

·         1827: Baronul Alexandru Wassilko de Serecki (germană Freiherr Alexander Wassilko von Serecki) (n. 17 decembrie 1827, Berhomet pe Siret - d. 20 august 1893, Lăpușna), din Familia Wassilko de Serecki, a fost pe timpul Imperiului Austro-Ungar un politician și patriot român, membru al Camerei Superioare al Imperiului Austriac cu titlul „excelență”, adevărat consilier secret imperial și căpitan (mareșal) al Ducatului Bucovinei și pe mulți ani deputat în Dieta Bucovinei, care s-a angajat pentru drepturile românilor din Imperiul Habsburgic.  

Biografie

Fiul baronului Iordachi Wassilko de Serecki (1795–1861) și al Anei de Kalmucki (Calmuțchi) (1811–1896), a crescut la moșia tatălui său din Berhomet. A urmat cursurile liceului din Cernăuți, unde a luat bacalaureatul în 1846 cu distincțiune. După aceea a studiat Filosofia și Dreptul la Cernăuți și Lemberg (Liov). Din 1850 a lucrat ca avocat în Cernăuți și din 1859 a administrat moșiile tatălui său bolnav.^[2]

Castelul la Berhomet pe la 1900

Stema baronilor Wassilko de Serecki

Baronul Alexandru Wassilko de Serecki pe la 1865

Ecaterina de Flondor

Alexandru, proprietar mare și membru al Partidului Conservator Autonomist Român din Bucovina, a început cariera politică în 1862 ca deputat pentru moșierimea mare, de la 1870 pentru județul Vijnița în Dieta Bucovinei, unde a fost reales periodic de populația locală de români, huțuli și ruteni până la moartea sa. 1863 a fost cofondator, ulterior membru de onoare și susținător al societății românești Junimea.

La data de 24 februarie 1867 a preluat, ca și tatăl său înainte, mandatul în Camera Superioară (Herrenhaus), la care familia a avut dreptul, ca numai alte opt neamuri de baron. El a fost timp de 13 ani singurul reprezentant al Bucovinei acolo. Apoi a devenit și arhiepiscopul Silvestru Morariu Andrievici membru în acest organ.^[3]

În 1870 el a fost ales pentru prima dată în calitate de căpitan (mareșal) al Ducatului Bucovinei. În cuvântarea sa de inaugurare a sesiunii dietale declara, că va avea dea pururea în vedere, ca țării sale, Bucovina, și populației ei autohtone românești, să se asigure în Austria acea reputație, care i se cuvine după drept și istorie.^[4]

În dieta Bucovinei, deputații români au fost grupați în „Clubul național”, având ca președinte pe baronul Alexandru Wassilko, iar după moartea sa, în 1893, pe baronul Victor Stârcea. Ei acționau pe baza programului P.N.R.B. (Partidul Național Român din Bucovina), forțând folosirea limbii române în administrație, pe căile ferate, precum crearea unei Curți de Apel, unei Direcții feroviare și apărarea școlii românești.^[5] Prin legăturile sale cu curtea vieneză a izbutit, că din 1876, limba română a fost aprobată ca limbă de predare, la Liceul din Suceava. Câțiva ani mai târziu urma învățământul în limba română în clase speciale de la liceul din Cernăuți.^[6]

Prim-ministrul Austro-Ungariei, în calitate de șef al Ministerului de Interne, a acordat, la 15 octombrie 1883, în înțelegere cu ministerele de resort, printre alții, lui Alexandru baron Wassilko, Victor și fratelui său Eugen, baroni de Stârcea, Nicolae baron de Hurmuzaki, dr. Nicolae cavaler de Grigorcea, dr. Ioan cavaler de Zotta precum direcțiunii fondurilor de religie ortodoxă bucovinene, permiterea înființării unei societăți pe acțiuni (S. A.) sub numele de "Asociația de Petrol Bucovina" cu sediul în Cernăuți și a aprobat statutele acesteia.^[7]

A fost destinat din nou cu funcția căpitanului țării după victoria asupra lui Anton Kochanowski von Stawczan în 1884 și decorat cu înaltul Ordin Împărătesc al Coroanei de Fier de clasa a 2-a. În discursul său inaugural a cerut recunoașterea juridică a limbii române și rutene ca limbi oficiale. El a și apelat la parlamentari a acționa în unanimitate în susținerea autonomiei și independenței provinciale în cadrul ideii statului austriac.^[8][9]

Președintele țării, Anton Graf Pace von Friedenberg, a demisionat din cauza conflictului cu privire la utilizarea limbii române în primăvara anului 1892. În consecință, Alexander declarase, că în viitor el nu va mai fi disponibil ca mareșal al Bucovinei, dar a rămas până la alegerile din toamna anului 1892 în slujbă. A pledat în favoarea candidaturii prietenului său politic Ioan Lupul ca următor.^[10]

Alexandru a susținut extinderea rețelei de căi ferate, construcția de 57 km lungime între Hliboka și Berhometh, care a fost inaugurată pe 30 noiembrie 1886. El a folosit traseul în primul rînd pentru a transporta lemn din pădurile sale.^[11] În plus Wassilko a instituit companii pentru transportul lemnului și alte instalații industriale.^[12]

De asemenea baronul a finalizat construirea castelului familiei Wassilko la Berhomet și a cumpărat în 1886 imobilia în Herrengasse 38 din Cernăuți (azi Strada Olga Kobyleanska 34), care a fost numit "Wassilko-Palais". Alexandru a fost cu posesia de 28 000 de hectare cel mai mare moșier din Bucovina, dar și în tot imperiul austriac.^[13]

Baronul a deținut timp de decenii funcția de președinte al curții de jurați din Cernăuți. Până la moartea sa a fost și șeful curatorului de 20 de persoane al „Societății Antropologice” („Anthropologische Gesellschaft”) la Viena^[14] precum membru al „Academiei de Știință al Austriei” („Österreichische Akademie der Wissenschaften”) tot acolo.^[15]

Moartea sa neașteptată în anul 1893 a dus la o consternare profundă și adânc doliu în rândul locuitorilor cât și în toate fracțiunile politice, la prietenii dar și la adversarii lui. După numele său a fost redenumită "Wassilkogasse" (azi Strada Saksahanski), unde a crescut Paul Celan la nr. 5, în "Strada Alexandru Vasilco" pe timpul Cernăuțiului interbelic.^[16] [17]

Familia

Alexandru s-a căsătorit pe 16 iunie 1859 la Castelul Hlinița cu Ecaterina (1843-1920), fiica cavalerului Iordache de Flondor (1798-1868) și a Ecaterinei de Gaffenko (Gafencu) (1804-1849). Soții au avut patru fii, ulteriorii conți Wassilko de Serecki:^[18][19]

• Gheorghe conte Wassilko de Serecki, 1864-1940), politician, mareșal al Ducatului Bucovinei, apoi senator român,
• Ștefan conte Wassilko de Serecki (1869-1933), căpitan imperial austriac, apoi consilier ministerial în Ministeriul de Interne la Viena, scriitor de cărți de bridge,
• Alexandru conte Wassilko de Serecki (1871-1920), locotenent-colonel de cavalerie în armata imperială austriacă și viceprim în Biroul de Evidență de la Viena, apoi colonel al regimentului Roșiori la Bârlad,
• Victor conte Wassilko de Serecki (1872-1934), locotenent imperial de rezervă, exarh și arhidiacon al bisericii ortodoxe la Viena, apoi (1932-1934) duhovnic a tuturor spitalelor din Cernăuți.

Galerie de imagini

• 

  În parcul castelului

 
• 

  Strada Alexandru Vasilco No. 5 astăzi

 
• 

  Palatul Wassilko în Cernăuți

·         1830 - S-a născut Jules Huot de Goncourt, scriitor şi istoric; împreună cu fratele lui, Edmond de Goncourt, a redat atmosfera vieţii culturale a vremii în "Jurnalul" publicat în 1896; tot el a împlinit dorinţa testamentară a fratelui lui de a întemeia Academia Goncourt care acordă în fiecare an Premiul Goncourt pentru cel mai bun roman apărut în Franţa (m. 20 iunie 1870)

·         1843 - S-a născut Elisabeta (Paula-Ottilia-Elisa), prinţesă de Wied, regină a României. S-a afirmat şi ca scriitoare, publicând, sub pseudonimul Carmen Sylva, povestiri, legende, piese de teatru: "Poveştile Peleşului", "Prinţul codrului". Membră de onoare a Academiei Române (n. 17/29.12) (m. 1 februarie 1916). A fost membră de onoare a Academiei Române din 1881. NOTĂ: Volumul „Versuri alese” (Editura Eminescu,1998), semnat Carmen Sylva, menţionează ca dată a naşterii 29 decembrie 1843 (stilul nou).

·         1852: Karl Petri, entomolog din Transilvania (d. 1932)

Sari la navigareSari la căutare

Teodor de Gabriel
Generalul Teodor de Gabriel
Date personale
Născut	17 decembrie 1861 Brünn
Decedat	21 noiembrie 1944 (82 de ani) Innsbruck
Naționalitate	română [?]
Cetățenie	Imperiul Austriac
Studii	Academia Militară Tereziană din Wiener Neustadt
Activitate
A luptat pentru	Imperiul Austro-Ungar
Ani de serviciu	35
Gradul	Feldmarschall-Leutnant
A comandat	Brigada de Munte nr. 2 la Trebing Comandant al Corpului XIV Armată la Innsbruck
Bătălii / Războaie	Campania din Serbia (Primul Război Mondial) (1914) Bătăliile de la Isonzo (1915-1917)
Decorații și distincții
Decorații	Ordinul Coroana de Fier de clasa a 2-a cu decorație de război Comandor al Ordinului Leopold cu decorație de război și săbii Cavaler al Ordinului Leopold cu decorație de război Crucea de Merit Militar de clasa a 2-a cu decorație de război (KD.) și săbii Crucea de Ofițer al Ordinului Franz Joseph Medalia de merit militar „Signum Laudis” Ordinul al Crucii de Fier de clasa 1
Modifică date / text

* 1861: Teodor de Gabriel, în germană Theodor Josef August von Gabriel (n. 17 decembrie 1861, Brünn – d. 21 noiembrie 1944, Innsbruck) a fost un Feldmarschall-Leutnant în Armata Imperială Austro-Ungară. C. Sigmirean pretinde într-un interviu cu A. Grama în cadrul unei dezbateri la Școală de vară de la Universitatea Petru Maior din Târgu Mureș despre Primul Război Mondial, că generalul ar fi fost de origine română din Transilvania, ca de exemplu și Traian Băcilă, Ioan Boeriu sau Dănilă Papp.^[1]

Biografie

Perioada premergătoare Marelui Război

Deja în 1878, în timpul Campaniei austro-ungare în Bosnia și Herțegovina, a luptat pe front ca sub-cadet în regimentul 12 vânători, fiind rănit ușor la umăr.^[2] După ce Gabriel a fost primit și a urmat cursurile Academiei Militare Tereziene de la Wiener Neustadt, pe care le-a terminat cu mult succes la 18 august 1883, a căpătat gradul de locotenent, fiind transferat la batalionul de vânători (Feldjäger) nr. 22 în Eger. La 1 noiembrie 1888 a devenit locotenent-major și alocat în 1891 Statului Major General.^[3]

Gabriel, deja căpitan de clasa 1 (de la 1 noiembrie 1893) în Statul Major al regimentului infanterie nr. 1 din Viena și profesor la școala de cadeți al Landwehr, a fost decorat cu ordinul Crucea de Ofițer al Ordinului împărătesc austriac Franz Joseph la 15 martie 1900,^[4] numit maior cu rang de la 1 mai al anului și transferat la corpul XV Armată.^[5]

Avansat la gradul de locotenent-colonel la 1 mai 1904,^[6] Gabriel a fost transferat de la comanda Statului Major General al k. k. Landwehr la cel al corpului I Armată pe 1 mai 1906.^[7]. El a fost avansat la gradul de colonel la 1 mai 1907.^[8]

La 1 mai 1912 (rang de la 13 iunie al anului) a fost numit general-maior (Generalmajor, GM)^[9] și în iulie 1914 a fost șef al Brigăzii de Munte nr. 2 la Trebing în sudul Bosniei ca parte al Diviziei 18 Infanterie sub comanda Feldmarschalleutnantului Ignaz Trollmann staționat în Mostar.^[10]

În și după Primul Război Mondial

La 1 octombrie 1914, ofițerul a fost decorat de către împăratul Franz Joseph al Austriei cu Cavaler al Ordinului Leopold cu decorație de război pentru operațiunile sale militare efective în timpul Campaniei din Serbia.^[11]

La 1 mai 1915 (rang de la 17 mai al anului), Teodor de Gabriel a fost avansat la gradul de Feldmarschall-Leutnant (FML)^[9] și la 1 octombrie al anului împăratul Franz Joseph al Austriei l-a decorat cu Crucea de Merit Militar de clasa a 2-a cu decorație de război ca semn de recunoaștere preaînaltă a serviciilor sale excelente ca șef al diviziei 48 la bătălia de la Isonzo.^[12]

La 1 octombrie 1916, Teodor de Gabriel a fost decorat cu Ordinul Coroana de Fier de clasa a 2-a cu decorație de război pentru conducerea trupelor sale cu mult succes împotriva forțelor inamice.^[13]

Generalul a fost înnobilat prin cea mai înaltă rezoluție a împăratului Carol I al Austriei cu titlul „von Gabriel” la Viena, în ziua de 19 iunie 1917.^[14] și onorat în plus, la 15 noiembrie 1917, cu Ordinul Leopold de Comandor cu decorație de război și săbii pentru conducerea eficientă unei divizii în fața inamicului.^[15]

În ultimele luni ale războiului (din mai) a fost comandantul militar de Innsbruck (Corpul XIV Armată).^[16] După ce a demisionat din această funcție la 21 noiembrie 1918 și 35 de ani de serviciu militar, generalul a fost pensionat în ziua de 1 ianuarie 1919^[9] și s-a retras în permanență din armată, rămânând la Innsbruck. Totuși a fost onorat de către Adolf Hitler printr-o scrisoare, datată 18 august 1943, pentru „60 de ani soldat”.^[3]

Onoruri (selecție)

• 1893: Medalia de merit militar „Signum Laudis” la banda roșie
• 1900: Crucea de Ofițer al Ordinului împărătesc austriac Franz Joseph
• 1914: Cavaler al Ordinului Leopold cu decorație de război
• 1915: Crucea de Merit Militar de clasa a 2-a cu decorație de război (KD.) și săbii
• 1915: Ordinul al Crucii de Fier de clasa 1
• 1916: Ordinul Coroana de Fier de clasa a 2-a cu decorație de război
• 1917: Înnobilarea generalului
• 1917: Ordinul Leopold de Comandor cu decorație de război și săbii

·         1863 - S-a născut Ion Vidu, compozitor, dirijor şi folclorist, autor de piese corale ("Ana Lugojana"), muzică vocal-simfonică religioasă şi culegeri folclorice (m. 7 februarie 1931).

·         1870: S-a născut prozatorul român Ioan A. Bassarabescu (volume: “Vulturii”, “Un om în toata firea”); (d.29 martie 1952). A  făcut parte din primul comitet al Societăţii Scriitorilor Români şi a fost  membru corespondent al Academiei Române din 1909; (m. 1952).

·         1873: S-a născut la Făgăraș, Ovid Densusianu, filolog, lingvist, folclorist şi istoric literar, profesor la Universitatea Bucureşti. Este întemeietorul şcolii lingvistice de la Bucureşti, creator de şcoală şi în alte domenii (filologie, folcloristică). La Paris, în 1896, obţine diploma şcolii de „Hautes études” cu teza: „La prise de Cordoue et de Seville, Chanson de geste du XII-e siècle”. Devine, totodată, membru al Societăţii de texte vechi franceze. Întors în ţară, în 1897, este numit profesor suplinitor la catedra de română a Universităţii din Bucureşti. Din 1901 este titularul catedrei de filologie romanică, fondată din iniţiativa sa. Întemeiază Societatea filologică şi Institutul de filologie şi folclor, cu pulicaţiile respective: „Grai şi suflet” şi „Buletinul societăţii de filologie”. Adevărata sa glorie ştiinţifică este asigurată de monumentala „Histoire de la langue roumaine” (Paris, Leroux, 1901-1938, tr. rom., 1961). Importante sunt şi studiile sale de folclor, printre care binecunoscuta „Viaţa păstorească în poezia noastră populară”, Buc., 1922-1923, şi, mai ales, prima noastră sinteză de istorie literară bazată pe principii estetice, „Literatura română modernă” (3 vol., 1920, 1921, 1933). Întemeiează şi conduce revista Viaţa nouă (1905-1925), unde publică poezii simboliste sub pseudonimul Ervin, numeroase articole teoretice, polemici, portrete şi studii de scriiori simbolişti contemporani. A fost fondatorul Institutului de Filologie şi Folclor din Bucureşti, cunoscut pentru studiile sale de la istoria limbii române, dar şi pentru poeziile simboliste. Provenea dintr‑o familie de intelectuali, tatăl şi unchiul său fiind membri ai Academiei Române. A fost la rândul său membru titular al Academiei Române din 1918. Ovid Densusianu moare la 9 iunie 1938, în Bucureşti, lăsând un nume plin de prestigiu. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou (29 decembrie 1873).

·         1887: Hermine Reuss, a doua soție a împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei (d. 1947)

·         1890: Prințul Joachim Franz Humbert al Prusiei (17 decembrie 1890 – 18 iulie 1920) a fost cel mai mic fiu al kaiserului Wilhelm al II-lea al Germaniei și al primei lui soții, Ducesa Augusta Viktoria de Schleswig-Holstein.

În timpul Insurecției de Paști de la Dublin, Irlanda din 1916 unii lideri republicani au vrut să-i acorde tronul Prințului Joachim.

Împăratul Wilhelm al II-lea, soția sa și cei șapte copii ai lor.

După declarația de independență a Georgiei în urma revoluției ruse din 1917, Joachim fost pentru scurt timp considerat de către reprezentantul german Friedrich Werner von der Schulenburg și regaliști georgieni ca un candidat la tronul georgian

Prințul Joachim s-a căsătorit cu Prințesa Marie-Auguste de Anhalt (1898–1983), fiica lui Eduard, Duce de Anhalt și a soției lui, Prințesa Luise de Saxa-Altenburg, la 11 martie 1916.^[4] Cuplul a avut un fiu, Prințul Karl Franz al Prusiei (1916-1975).

După abdicarea tatălui său, Joachim n-a putut să-și accepte noul statut de om obișnuit și a căzut în depresie. În cele din urmă s-a sinucis prin împușcare la 18 iulie 1920 la Potsdam. Cu puțin înainte să se sinucidă, el și soția sa divorțaseră. E posibil ca evenimentul să-i fi adâncit depresia.

Prințul Joachim
Prințul Joachim al Prusiei
Prințul Joachim al Prusiei, 1911.
Date personale
Nume la naștere	Joachim Franz Humbert
Născut	17 decembrie 1890 Potsdam, Prusia
Decedat	18 iulie 1920 (29 de ani) Potsdam, Brandenburg
Înmormântat	Antique Temple[*]
Cauza decesului	sinucidere (plagă împușcată[*])
Părinți	Wilhelm al II-lea al Germaniei Augusta Viktoria de Schleswig-Holstein
Frați și surori	Prințesa Victoria Luise a Prusiei Prințul Adalbert al Prusiei Wilhelm, Prinț Moștenitor al Germaniei Prințul August Wilhelm al Prusiei Prințul Oskar al Prusiei Prințul Eitel Friedrich al Prusiei
Căsătorit cu	Prințesa Marie-Auguste de Anhalt
Copii	Prințul Karl Franz al Prusiei
Cetățenie	Germania
Religie	protestantism
Ocupație	ofițer
Apartenență nobiliară
Titluri	prinț
Familie nobiliară	Casa de Hohenzollern

·         1892 - S-a născut George Magheru, poet şi dramaturg (volum de poezie postum "Cântece la marginea nopţii") (n. 17/30 decembrie 1892) (m. 17 august 1952). Nepot al generalului paşoptist Gheorghe Magheru, a fost  fiul Anei, fiica lui Ion Ghica, şi al lui Romulus Magheru, colonel. Rămas orfan, si-a  petrecut copilăria la moşia părintească de la Ghergani, unde a primit de la rudele sale materne o educaţie artistică – muzicală, literară, plastică – de excepţie.

·         1893:  S-a născut medicul Dimitrie Bagdasar, medic neurochirurg român, profesor la Facultatea de Medicină din București, a pus bazele școlii românești de Neurochirurgie din România, membru post–mortem al Academiei Române; (d. 15.07.1946).

·         1893 - S-a născut Erwin Piscator, regizor de teatru. Odată cu venirea nazismului emigrează în SUA, unde înfiinţează "The Dramatic Workshop", una dintre cele mai bune şcoli de teatru; i-a avut ca elevi pe Marlon Brando şi Tennessee Williams (m. 30 martie 1966)

·         1893: S-a născut matematicianul român Petre Sergescu, stabilit, din 1946, în Franţa, autorul unor importante  lucrări de algebră şi teoria numerelor. O atenţie aparte a acordat istoriografiei matematicii, fiind primul din România care a iniţiat cercetări de istoria şi filosofia matematicii; membru corespondent al Academiei Române din 1937; (m. 1954).

·         1897 - S-a născut prozatorul Vasile Lişman (m.23.03.1996).

·         1905 - S–a născut Dionisie M. Pippidi, epigrafist, arheolog, istoric, membru al Academiei Române; a realizat prima sinteză a istoriei oraşelor greceşti din  Dobrogea, Histria, Callatis şi Tomis şi a raporturilor acestora cu geţii (17/30 decembrie 1905) (m. 19 iulie 1993)

·         1905: S-a născut la Fălticeni, eseistul, criticul literar, dramaturgul şi filosoful esoteric Vasile Lovinescu, autorul unor  lucrări de hermeneutică a gândirii simbolice şi analogice de referinţă, considerat cel mai de seamă reprezentant al ezoterismului românesc,  frate cu Horia Lovinescu şi nepotul lui Eugen Lovinescu; (m.14 august 1984). Cele mai cunoscute două studii ale sale, ”Al patrulea hagialâc”, despre universul romanului lui Mateiu Caragiale, ‘”Craii de Curtea-Veche”, şi ”Creangă şi Creanga de Aur”, o interpretare ezoterică a basmelor lui Ion Creangă. Cărţile sunt unice în felul lor, ele decriptând istorisirile, legate de ştiinţa simbolurilor. Lucrările îi rămân multă vreme în manuscris. ”Al patrulea hagialâc”, cu subtitlul: ”Exegeză nocturnă a Crailor de Curtea-Veche”, va apare abia în 1981, urmat, după moartea sa, de ”Creangă şi Creanga de aur ”(1989), ”Monarhul ascuns” (1992), ”Incantaţia sângelui”(1993), ”Mitul sfâşiat” (1993) etc. După jumătatea anilor ‘70, începe, în existenţa lui Vasile Lovinescu, nu numai o detaşare de lume, care va culmina cu retragerea sa definitivă la Fălticeni, împreună cu soţia, din 1980 până la moarte (1984), în casa părintească de pe Strada Sucevei, (devenită, în 1972, Galeria Oamenilor de Seamă, prin grija şi donaţia doamnei Stella), ci şi o renunţare tot mai evidentă la scris, cu excepţia câtorva eseuri şi a unor ”amintiri” publicate în ultimii ani în ”Convorbiri literare”. Opera postumă a lui Vasile Lovinescu s-a dovedit covârşitoare, şi a făcut senzaţie.

·         1908 - S-a născut chimistul Willard Frank Libby, laureat al premiului Nobel pentru Chimie în anul 1960

·         1925: S-a născut regizorul de teatru şi film Horea Popescu, director artistic al Teatrului Naţional Bucureşti timp de peste două decenii; (m. 2010).

* 1926: Victor Roșca (n. 17 decembrie 1926, Râușor, județul Făgăraș, azi în județul Brașov) este un inginer, memorialist, fost luptător anticomunist și deținut politic român. Victor Roșca a fost deținut politic între anii 1948 - 1951 și 1959 - 1963.

Prima oară a fost arestat în timpul examenului de bacalaureat, la 28 iunie 1948, fiind condamnat la 2 ani de închisoare corecțională. A executat pedeapsa la Penitenciarul Târgșor. La 28 iunie 1950, i s-a prelungit detenția, fiind eliberat în 1951, din Penitenciarul din Ploiești.

După eliberarea din penitenciar, a avut domiciliu obligatoriu, în satul natal, Râușor, în perioada 1951 - 1952.

În anul 1958, Victor Roșca, fiind student în anul al V-lea, a fost exmatriculat din facultate pe motiv că fusese deținut politic.

În anul 1959, a fost arestat, pentru a doua oară, întrucât participase la mișcările de sprijinire a Revoluției anticomuniste din Ungaria. A fost condamnat la 4 ani de închisoare corecțională. A executat pedeapsa în lagărele de muncă din Balta Brăilei. A fost eliberat în anul 1963, de la Formațiunea Ostrov, ca urmare a unui decret de grațiere.

Șicanele din partea autorităților comuniste române ale vremii au continuat și după eliberare. În anul 1988, Victor Roșca, împreună cu soția sa, a reușit să plece în Canada, în vizită la una din fiicele lor. Acolo ei decid să ceară azil politic, pe care l-au primit. S-au stabilit definitiv la Montreal.

·         1931 - S–a născut pictorul Silviu Băiaş.

·         1934 - S-a născut Karl Denver, cântăreţ britanic.

·         1936: S-a născut Papa Francisc. Papa Francisc, născut Jorge Mario Bergoglio, (n. 17 decembrie 1936, Buenos Aires) Este al 266-lea episcop al Romei și papă al Bisericii Catolice, ales la 13 martie 2013 de către conclavul cardinalilor. Din 1998 a fost arhiepiscop de Buenos Aires. Este primul papă neeuropean după papa Grigore al III-lea (731-741). De asemenea, este primul papă originar de pe continentul american și primul papă iezuit.

Jorge Mario Bergoglio s-a născut în Buenos Aires într-o familie de emigranți italieni, fiind unul dintre cei cinci copii ai unui muncitor de cale ferată italian. A studiat chimia la Buenos Aires, apoi a urmat cursurile seminarului din cartierul Villa Devoto (Buenos Aires). La 11 martie 1958 a devenit novice în ordinul iezuit. A revenit în Argentina, unde a obținut licența în filosofie la Colegio Máximo San José din San Miguel (Buenos Aires), apoi a predat literatură și psihologie la Colegio de la Inmaculada din Santa Fe și la Colegio del Salvador din Buenos Aires.

Unul din formatorii spirituali ai lui Bergoglio a fost preotul greco-catolic Ștefan Czmil, refugiat din Ucraina, care l-a inițiat în spiritualitatea creștină răsăriteană.^[8]

La conclavul din 2005 Bergoglio a obținut în conformitate cu informațiile din presă - care se bazează pe declarațiile anonime ale unui cardinal - zece voturi în primul tur de scrutin, 35 în al doilea și 40 în al treilea.^[9] Papa Francisc a fost ales la conclavul din 2013 cu cel puțin 77 de voturi din 115.^[10] Conform unor surse ar fi întrunit consensul mai multor fracțiuni din conclav, ceea ce a dus la alegerea sa cu peste 90 de voturi din totalul de 115

La 13 martie 2013, la ieșirea din conclavul însărcinat să-l aleagă pe succesorul papei demisionar Benedict al XVI-lea, cardinalul protodiacon Jean-Louis Tauran a pronunțat celebra formulă latină Habemus papam^[21], anunțând lumii alegerea cardinalului Jorge Mario Bergoglio sub numele de Francisc. În data de 14 martie 2013, prima zi de după alegerea sa în funcția de episcop al Romei și papă al Bisericii Catolice, a vizitat Bazilica Santa Maria Maggiore și s-a închinat icoanei Salus Populi Romani. La întâlnirea cu jurnaliștii din data de 16 martie 2013 a arătat că și-a ales numele de papă în amintirea lui Francisc de Assisi.^[22] Cu aceeași ocazie a spus că i s-a sugerat să-și ia numele de Adrian, în semn de continuitate cu papa Adrian al VI-lea.

Slujba de inaugurare a pontificatului său a avut loc la 19 martie 2013.^[23][24] La această slujbă a participat și patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului. Prezența patriarhului de Constantinopol a constituit o premieră pentru epoca modernă.^[25]

În data de 25 mai 2014, la 50 de ani de la întâlnirea istorică dintre patriarhul Athenagoras și papa Paul al VI-lea la Ierusalim, papa Francisc s-a întâlnit, tot la Ierusalim, cu patriarhul Bartolomeu.^[26][27]

În ziua de 12 februarie 2016 papa Francisc a avut o întâlnire cu patriarhul Chiril I al Moscovei, în Havana, capitala Cubei,^[28] în urma căreia au semnat o declarație comună, cu 30 de paragrafe, în care, printre altele, cei doi își exprimă speranța că această întâlnire va deschide calea reducerii tensiunilor între greco-catolici și ortodocși, intensificate de conflictul din Ucraina.

Papa Francisc vorbește cursiv următoarele limbi: spaniolă, limba oficială a Argentinei, italiana - limba maternă a părinților -, engleza, franceza, latina, germana, limbă în care și-a redactat teza de filosofie.^[30][31] Posedă noțiuni de limbă portugheză. În domeniul literar Jorge Bergoglio apreciază cel mai mult scriitorii Friedrich Hölderlin, Jorge Luis Borges și Feodor Mihailovici Dostoievski. Îi plac de asemenea filmele neorealismului italian. Iubește fotbalul și este susținătorul echipei argentiniene San Lorenzo de Almagro din Primera División de Argentina.^[32]

La 24 noiembrie 2017 papa Francisc a fost ales membru de onoare al Academiei Române.^[33]

În perioada 31 mai - 2 iunie 2019, Papa Francisc a efectuat o călătorie apostolică în România, sub genericul „Să mergem împreună!

Papa Francisc
Papa Francisc
Date personale
Nume la naștere	Jorge Mario Bergoglio
Născut	17 decembrie 1936 (82 de ani)[1][2][3][4]  Flores[*], Argentina[5]
Părinți	Mario José Bergoglio[*] Regina María Sívori[*]
Cetățenie	Argentina
Etnie	Italian Argentines[*]
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	teolog[*] chimist preot catolic[*] scriitor Jesuit[*]

·         1936 - S-a născut Tommy Steele (Thomas Hicks), cântăreţ şi compozitor britanic.

·         1937 - S-a născut Art (Arthur Lanon) Neville, vovalist, pianist şi compozitor american (Neville Brothers).

·         1939 - S-a născut Eddie Kendricks, vocalist american (The Temptations).

* 1940: Nicolae Lupescu (n. 17 decembrie 1940,^[1][2] București, România – d. 6 septembrie 2017,^[3] București, România) a fost un fotbalist și antrenor român de fotbal, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970, performanță pentru care în martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a.^[4][5] Este tatăl fotbalistului, Ionuț Lupescu.

·         1942 - S-a născut Paul Butterfield, vocalist, muzicuţist şi compozitor american (Paul Butterfield Blues Band).

·         1942: S-a născut Toni Iordache, virtuoz instrumentist, interpret român (d.1987). Toni Iordache (n. 17 decembrie 1942, Bâldana, județul Ilfov – d. februarie 1987 București) a fost un virtuoz instrumentist, interpret român, etnic rom de muzică populară și lăutărească. I s-a spus regele țambalului și zeul țambalului. S-a născut la data de 17 decembrie 1942 în satul Bâldana, județul Ilfov, urmând tradiția muzicală a familiei sale (tatăl său cânta la țambal și ambii unchi cântau la vioara). Începe să învețe țambalul de la vârsta de 4 an, ulterior devenind ucenicul lui Mitică Ciuciu, un cunosc țambalist al vremii. În 1958 câștigă medalia de aur la „Welt Jugend Feier” în Viena, iar în 1960 este solicitat și ulterior angajat de Orchestra ansamblului de muzică populară „Ciocârlia”. Între anii 1960-1969, împreuna cu Ansamblul „Ciocârlia” are concerte în toată țara, dar și un turneu în Londra și unul la Moscova. În 1968 câștigă medalia de aur la „Festivalul Tinerilor Muzicieni” la Sofia.  În 1969 participă la un turneu la Paris împreună cu Gheorghe Zamfir și formația sa, renunță la contractul său cu Ansamblul „Ciocârlia”. Din 1970 colaborează numai cu taraful condus de naistul Gheorghe Zamfir, cu care ajunge în Berlin și în Budapesta, până la sfârșitul vieții. În 1973 colaborează cu Orchestra de muzica simfonica NHK Orchestra din Tokyo și interpretează, ca invitat, suita „Hary Janos” pentru țambal a lui Zoltan Kodaly. Din 1975 se alătură orchestrei lui Ion Onoriu cântând cu instrumentiști importanți precum Costel Vasilescu sau Mieluță Bibescu. După 1970 cântă împreună cu fiul său, Leonard Iordache. În 1985 se îmbolnăvește de diabet zaharat și, ulterior, îi este amputat un picior. Moare în februarie 1987 la București.

·         1943 - S-a născut Dee Dave (David Harman), vocalist britanic (Dave Dee, Dozy, Beaky, Mick & Tich).

·         1947 - S–a născut Crişan Muşeţeanu, arheolog, director al Muzeului Naţional de Istorie a României, din 1997.

Vasile Romanciuc
Date personale
Născut	17 decembrie 1947 (72 de ani)[1]
Ocupație	scriitor
Modifică date / text

* 1947: Vasile Romanciuc (n. 17 decembrie 1947, Bădragii Noi, Edineț, fostul județ Hotin) este un poet^[2][3] român din Republica Moldova.

Biografie

Vasile Romanciuc s-a născut la 17 decembrie 1947 în satul Bădragii Noi, Edineț (fostul județ Hotin), Basarabia, părinții săi fiind Alexei Romanciuc și Olga Romanciuc (n. Pirijoc).

Este absolvent al Facultății de Filologie, secția ziaristică a Universității de Stat din Moldova (1972).^[4]

A fost redactor la Radio Moldova, consilier la Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, redactor la editurile „Museum”, „Gh, Asachi”, „Literatura artistică”, „Prut Internațional”.Debut editorial cu placheta Genealogie(1974). Urmează volumele de versuri: Citirea proverbelor,Note de provincial, Un timp fără nume, Îndoiala de sine, Marele pustiu invizibil, Recitirea proverbelor, Olimpul de plastic, Lasă un semn, Cuvântul ne adaugă vedere ș.a. A publicat mai multe cărți de versuri pentru copii.

Vasile Romanciuc este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1976), membru al Uniunii Scriitorilor din România (1994), membru al PEN-Centrului Internațional (1996).

Multe dintre versurile poetului sunt cântate – colaborează cu artistul Mihai Ciobanu (a se vedea CD-ul Rugă pentru noi – cântece pe versurile lui Vasile Romanciuc).

Întâlniri de suflet cu conaționalii noștri din diaspora – Atena, Lisabona, Faro, Padova.

Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1996), Premiul Național al Republicii Moldova (2000), Premiul Nichita Stănescu (2001), Diploma de Onoare a Consiliului Internațional al Cărții pentru Copii și Tineret – IBBY (Basel, Elveția, 2002), Premiul Otilia Cazimir al Salonului de Carte Românească(Iași, 2007), Marele Premiu Ion Creangă al Salonului Internațional de Carte pentru Copii(Chișinău, 2010). Distincții: Medalia "Mihai Eminescu", Ordinul de Onoare al Republicii Moldova, Ordinul „Meritul Cultural” – în grad de Ofițer, categoria A „Literatură” (România).

Lucrări publicate

Volume de versuri :

• Genealogie (Chișinău, 1974)
• Citirea proverbelor (Chișinău, 1979)
• Din tată-n fiu (Chișinău, 1984)
• Ce am pe suflet (Chișinău,1988),
• Note de provincial (Chișinău,1991)
• Un timp fără nume (Chișinău, 1996)
• Îndoiala de sine (Chișinău, 1997)
• Un ochi/Un oeil, ediție bilingvă româno-franceză, antologie și prefață de Valeriu Rusu (Ploiești, 2000)
• Marele pustiu invizibil (Timișoara, 2001)
• Olimpul de plastic (Chișinău, 2007)
• Recitirea proverbelor (Chișinău, 2007)
• Purtătorul de cuvânt al tăcerii (Chișinău, 2011)
• Veșminte de gală pentru marii pitici (Iași, 2011)
• Lasă un semn (Târgoviște, 2012)
• Cuvântul ne adaugă vedere (sonete, Chișinău, 2012)
• Lumina glasului lăuntric (Chișinău, 2016)
• Pâinea noastră cea din toate filele (Chișinău, 2020)

Cărți pentru copii :

• Dacă ai un prieten (Chișinău,1983)
• Mama coase-o floricea (Chișinău, 1987)
• Pământul părinților, pământul copiilor (Chișinău, 1989)
• Doi iezi (Chișinău, 1990)
• Uriașul cu trei ochi (Chișinău, 1991)
• Ursul dirijor (Chișinău, 1992)
• Floarea zburătoare (Chișinău, 1998)
• Toate întâmplările se prefac în cuvinte (Chișinău,2000)
• Copilul cu aripi de carte (Chișinău, 2006)
• O furnică în bibliotecă (Chișinău, 2007)
• De ce plânge clovnul? (Chișinău, 2009)
• Am un nume frumos (Chișinău, 2013)
• Puiul mamei, dragul tatei (Chișinău, 2016)
• Poezii mici de crescut mare (Chișinău, 2018)
• Abecedar. Primii pași printre cuvinte și cifre (Chișinău, 2018)
• Un bostan lăudăros (Chișinău, 2019)

Versurile sale au fost incluse în antologiile:

• Ecouri poetice din Basarabia/Echos poetiques de Bessarabie Editura Știința, Chișinău,1998
• Dal pensiero ai segni (Foggia,Italia,1999)
• Singular destinies (Contemporary Poets of Bessarabia),Editura Cartier, Chișinău,2003.
• Arhipelag, Editura Cartier, Chișinău, 2010
• Adrian Dinu Rachieru, Poeți din Basarabia(un veac de poezie românească), Editura Academiei Române/Editura Știința, București-Chișinău, 2010
• Antologie de poezie românească din Moldova, în versiune spaniolă. Editura Lumina, Chișinău, 2012
• Ars poetica (Colecția „Câmpul de lectură”). Prefață, selecție a textelor, note biobibliografice și repere bibliografice de Adrian Ciubotaru. Editura Știința 2016
• Lucia Țurcanu,Caligrafii. O antologie a poeziei șaptezeciste din Basarabia. Editura Cartier, 2017

Aprecieri

Vasile Romanciuc cultivă cu aceeași dezinvoltură toate tipurile de vers – clasic, liber, alb; orice formă ar avea, versul său este sincer, muzical, încărcat de profunzimi etice și sentimentale... Pe o linie care îl apropie de Grigore Vieru, el pledează pentru simplitatea și profunzimea limbajului afectiv, pentru rafinamentul expresiei și grația imagistică. Poetul nu s-a orientat niciodată spre mode contrafăcute, pe el nu-l interesează în nici un fel spectacolul limbajului în formele lui exclusiviste, bătăliile moderniste. El este mereu egal cu sine, înțelegând poezia ca pe un mod de existență și de acțiune socială, ca pe un apel și ca pe un enunț. Tradiționalismul poeziei sale se manifestă mai mult în spirit decât în literă, fiind unul de substanță, al „beatitudinilor esențiale”; viziunea lirică și modalitățile de expresie sunt, însă, ale unui spirit eminamente modern. ...Acesta este (sau ar putea fi) Vasile Romanciuc, omul și poetul delicat și discret, sensibil ca o mimoză și tare ca oțelul de Damasc, care, în funcție de stări și situații, știe să preschimbe mierea în trotil, să poarte când flori și când fulgere la butonieră.Arcadie SUCEVEANU (Mimoza și oțelul de Damasc, în vol. Emisferele de Magdeburg, Chișinău, 2005)

Ca un veritabil „purtător de cuvânt al tăcerii” poetul Vasile Romanciuc ne oferă subtile variante și nuanțate trimiteri la marea diversitate semantică a cuvântului. La el, tăcerea rostită prin cuvânt ia adesea înfățișarea sentimentelor care „pentru a se face auzite / nasc liniștea mai întâi”... Acuitățile poetului se întrepătrund cu firele filosofiei vieții, de la simplele ei manifestări la cele mai complicate reacții și simptome... Talent viguros, Vasile Romanciuc știe că literatura, și prin excelență poezia, este o stare de grație, o experiență interioară a ființei, unică și irepetabilă...Nicolae BUSUIOC (Recitirea proverbelor, rev. Dacia literară, Iași, 2009, nr.1)

Poet cu mari disponibilități lirice, Vasile Romanciuc își etalează discursul poetic de la jocul de cuvinte (haiku-ul de mare virtuozitate metatetică: „Prut - / trup / rupt”) până la incantațiile grave inoculate gnomic (...): „Busuioc la naștere, / Busuioc la moarte, / Floare de tristețe, / Floare de noroc.../ Viața noastră, toată, / Doamne, cum încape / Între două fire / Mici de busuioc” (Busuioc).Printre poeții de azi și din totdeauna ai Basarabiei, Vasile Romanciuc face figură reperială.Ion ROȘIORU(Marele pustiu invizibil, rev. Luceafărul, 2001, nr.44)

Adevărata măsură a talentului acestui poet este dată de dexteritatea cu care folosește materia lexicală în combinații dintre cele mai neașteptate, care surprind cititorul nu numai prin insolitul lor, ci și prin sensul ascuns al sintagmelor rezultate... Valoarea poeziilor sale trebuie descoperită dincolo de învelișul anodin al cuvântului, acolo unde inexprimatul pulsează de sensuri adânci. Anca VOICU

(...)Vasile Romanciuc s-a apropiat relativ târziu de sonet, dar a făcut-o cu desăvârșirea lejeră a meșterului. În acest meșteșug de veche orfevrărie, din poeții noștri, doar Arcadie Suceveanu știe să fie la fel de convingător. În plină post-postmodernitate, sonetul este o formă vetustă – e ca și cum cineva ar încerca să cânte la liră în epoca sintetizatoarelor. Reînviindu-i virtuțile letargice, Vasile Romanciuc injectează vechii forme nevrozele și anxietățile noastre arhi-noi: „Știi cine ești? Ce ești? Îți aparții?/ Un vânt cu destinație secretă/ Te folosește ca pe-o giruetă.../ Ce trist e să trăiești fără să știi...// Gândul steril, crescut în eprubetă,/ Domnește-n țara vorbelor pustii/ Și te învață ce și cum să fii/ Prostia care veșnic se repetă.// Ce ai visat cândva nu mai contează? Unde e drumul tău? Vederea trează?// Ce timp de viclenie și confuzii!/ S-a încâlcit al Ariadnei fir.../ Pe lume, cel mai mare cimitir/ E cimitirul marilor iluzii...” (Ce ai visat cândva).Eugen LUNGU(din prefața la vol. Purtătorul de cuvânt al tăcerii, Chișinău, 2011)

·         1948 - S-a născut Jim Bonfanti, baterist american (Raspberries).

·         1948 - S-a născut Darryl Way, violonist, pianist şi compozitor britanic (Curved Air, Wolf).

·         1949 - S-a născut Paul Rodgers, vocalist şi compozitor britanic (Free, Bad Company, The Firm).

Rozina Cambos
Date personale
Născută	17 decembrie 1951[1]  Bacău, România
Decedată	4 decembrie 2012 (60 de ani)[1]  Beit Dagan[*], Israel
Înmormântată	Cimitirul Yarkon din Petah Tikva[*]
Cauza decesului	cauze naturale (leucemie)
Cetățenie	România  Israel
Ocupație	actriță de film actriță de teatru[*] actriță de televiziune[*]
Alte premii
Premiul Academiei israeliene de teatru[*] Ophir Award for Best Supporting Actress[*]
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

* 1951: Rozina (Rosina) Cambos (în ebraică: רוזינה קמבוס, n. 17 decembrie 1951, Bacău - d. 4 decembrie 2012 Beit Dagan) a fost o actriță română și din 1983, actriță israeliană, de teatru, de cinematograf și televiziune. A jucat în limbile ebraică si română. S-a distins ca „actriță de caractere”, atât în roluri comice cât și dramatice.^[2]

Copilăria, studiile și debutul

Rozina Cambos s-a născut la Bacău ca fiică a lui Vasile C.Cambos, care a fost director al Casei de cultură și regizor tehnic la Teatrul municipal Bacovia din Bacău, și al lui Lori Cambos (1926-1972), actriță la Teatrul Bacovia, de origine evreiască. Fratele ei mai mare, Eugen Genu Cambos este cântăreț și instrumentist de muzică pop și rock (cunoscut pentru performanțele în cadrul formațiilor „Roșu și alb” și „Eolic”). În copilărie Rozina Cambos a apărut în câteva spectacole teatrale pe scena teatrului Bacovia, ca de pildă piesele lui Aleksei Arbuzov Căsuța de la marginea orașului (1957) și Poveste din Irkutsk (1962). După ce a fost o elevă eminentă a Liceului „Lucrețiu Pătrășcanu” din orașul natal, conform dorinței părinților ei ea a început studii de medicină, dar după un an le-a întrerupt pentru a studia la Institutul de Artă teatrală și cinematografică „Ion Luca Caragiale” după ce în prealabil a luat lecții de actorie cu Ion Ghelu Destelnica. A terminat cu succes aceste studii în anul 1975.

Activitatea artistică în România

A apărut în continuare vreme de opt ani pe scenele unor teatre din România ca de pildă Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, Teatrul Giulești (cunoscut din 1990 ca Teatrul Odeon, la Sala Majestic), luând parte la numeroase spectacole, între care Macbeth (în rolul lui Lady Macbeth), Troienele de Euripide (Hecuba), Slugă la doi stăpâni de Goldoni (1976), Dragoste periculoasă de Th. Mănescu (1978, Teatrul Giulești)

Activitatea artistică în Israel

În teatru

Rozina Cambos, în dreapta, alături de Rami Barukh și de Ezra Dagan în Școala femeilor de Molière, Teatrul Kameri din Tel Aviv, 2012

După ce primul ei soț, de profesie arhitect, a părăsit România, aflată atunci sub regimul ceaușist, stabilindu-se în Elveția, în 1983 Rozina Cambos a emigrat în Israel împreună cu fiul ei în vârstă de 4 ani. La patru luni după venire și-a început cariera ca actriță în limba ebraică. A interpretat pe scena ebraică circa 200 de roluri.^[2] În anii 1984-1987 a jucat la Teatrul din Beer Sheva, în Visul unei nopți de vară (Hipolita și Titania), Bărbierul din Sevilla de Beaumarchais (Rosina), Don Juan se întoarce din război de Ödön von Horváth, Satana la Moscova, după Mihail Bulgakov (în regia Cătălinei Buzoianu, asistată de Adrian Giurgea), Îmblânzirea scorpiei (Caterina).

În anul 1987 Cambos a trecut la Teatrul național Habima din Tel Aviv, unde a jucat, între altele, în Cercul de cretă caucazian de Brecht, Nunta însângerată de F. Garcia Lorca, musicalul Cabaret de John Kander și Fred Ebb, Yehu de Ghilad Evron, Afacere de familie de Alan Ayckbourn, Anna Weiss de Mike Cullen (în rolul Annei), Livada cu vișini de Cehov.

Din 1999 Rozina Cambos a făcut parte din ansamblul Teatrului Kameri din Tel Aviv. Pe scena acestuia a jucat, între altele, în piesele Krum de Hanoch Levin (în rolul lui Dupa) de Ray Cooney, în rolul lui Lady Chatterton, Pălăria de paie florentină de Eugène Labiche (în rolul baronesei de Champigny), Caviar și linte de Giulio Scarnicci și Renzo Tarabusi (Matilde), Netanya de Shmuel Hasfari (în rolul lui Rita Von Weisel), în rolul principal din Love Child de Joanna Murray- Smith, în Orașul petrolului de Hillel Mittelpunkt (în rolul prostituatei chioare de un ochi Madeleine), în Dona Rosita de Lorca (mătușa), în piesele „Shmo holeckh lefanav” ( I s-a dus vestea) și Ketuba de Ephraim Kishon (vecina), în Întoarcere la Haifa de Boaz Gaon, după Ghassan Kanafani (Myriam). De asemenea a jucat la Teatrul „Hasifriya” din Ramat Gan alături de Dov Reiser în Enrico IV de Luigi Pirandello(1997).

În filme de cinema și televiziune

Rozina Cambos a participat la numeroase seriale și programe israeliene de televiziune, între care Inyan shel zman (Chestiune de timp), Bnot Braun (Fetele Braun), programul satiric „Zehu ze”, „Itshe”, serialele Florentin, Johnny, Pilpelim tzehubim (Ardei galbeni, în rolul unei profesoare severe de pian dintr-un kibuț din Arava). Ea a jucat și în multe filme artistice israeliene, ca de exemplu Sipurey Tel Aviv (Povestiri din Tel Aviv în rolul lui Madam Bonner), Spasibo King George, Shirat Hasirena (Cântecul sirenei), Hadvarim shemeahorey Hashemesh (Lucrurile din spatele Soarelui, în rolul unei surori medicale oncologice), co-productia franco-germano-israelo-română „Shlihuto shel hamemune al mashabez enosh” (Misiunea directorului de resurse umane în rolul doamnei consul) după romanul lui A. B. Yehoshua, filmul de televiziune Mivtza Savta (Operația Bunică. in rolul lui Drora, secretara kibuțului) cea nimfomană, în telenovela Sapir, și în filme studențești.

În anul 2012 a început, în ciuda bolii, să ia parte activă la serialul comic Mishpaha lo bohrim (Familia nu se alege) pe canalul israelian 2, alături de actorul Shlomo Bar Abba, de asemenea la serialul Ima veabaz de pe canalul Hot3. Ele au fost difuzate pe micul ecran la scurt timp înainte de decesul actriței. De asemenea s-a numărat între actorii care au asigurat dublajul la filmul de desene animate Trolul din parcul fermecat

Boala și decesul

În familia ei maternă plana pericolul cancerului de sân, căruia i-au căzut victime precoce bunica și mama ei, actrița Lory Cambos (la vârsta de 46 ani). În anul 1993 Rozina Cambos s-a îmbolnăvit prima dată de cancer uterin, a fost operată și apoi și-a reluat activitatea. În 2005 artista s-a îmbolnavit de cancer de sân, a urmat o intervenție chirurgicală și tratamente după care și-a revenit. Boala însă a reapărut, sub o formă invazivă, începând din anul 2010. Rozina Cambos a urmat în mai multe rânduri tratamente oncologice, și, în ciuda suferinței și impedimentelor ridicate de terapii, și-a continuat activitatea artistică cu energie și succes până în august 2012 când boala s-a agravat foarte mult. Ea a decedat la aproape 61 de ani, in locuința ei din Beit Dagan,^[3] la sud de Tel Aviv, la 4 decembrie 2012. A doua zi sicriul ei a fost expus pentru un ultim omagiu în localul Teatrului Kameri din Tel Aviv, apoi a fost înhumată la Cimitirul Yarkon.

Rozina Cambos a lăsat în urma ei pe soțul ei, Doron Oz-Ami și doi fii: Tommy și Adam.

Premii și distincții

• 1986 - Premiul Radiodifuziunii israeliene pentru rolul Rozei din piesa Tzarikh Fiat bahaim („În viață trebuie să ai Fiat” - Clacson, trombette e pernacchi) de Dario Fo la Teatrul municipal Beer Sheva
• 1997 - Premiul Rafael Klaczkin pentru rolul din piesa Anna Weiss ^[3]
• 1997 - Premiul Festivalului Teatrului monolog Teatronetto pentru cea mai bună actriță, datorat interpretării spectacolului Leorekh Hakirot (În lungul zidurilor), în adaptarea și regia lui Noya Lantzet, după romanul lui Jacob Buczan Copil străveziu despre viața autorului în timpul Holocaustului
• 1998 - Premiul pentru teatru pentru jocul ei în spectacolul Holkhim bahoshekh (Cei mergând pe întuneric) de Hanoch Levin la Teatrul Habima
• septembrie 2010 - Premiul Ophir al industriei cinematografice israeliene pentru cea mai bună actriță în rol secundar, pentru rolul de consul al Israelului în filmul Misiunea directorului de resurse umane^[3]
• 2012 - nominalizare în Statele Unite pentru premiul Helen Hayes la categoria cea mai bună actriță de teatru, pentru interpretarea ei în piesa Întoarcerea la Haifa, premiul fiind în cele din urmă câștigat de actrița australiană Cate Blanchett

In memoriam

• Filmul documentar românesc Destinul unei actrițe (2011) produs de Irina Ifrimache, prezentat încă în timpul vieții ei, la Festivalul filmului evreiesc de la București

·         1952 - S-a născut Micky Johns, basist şi vocalist american (Angel).

·         1953 - S-a născut Mark Gaine, chitarist, clăpar şi compozitor canadian (Martha & The Muffins).
* 1956: Constantin Galan (n. 17 decembrie 1956) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Național Liberal.

În timpului mandatului a trecut la grupul parlamentar Liberal Conservator (PC-PLR).

·         1961 - S-a născut Sarah Dallin, cântăreaţă britanică (Bananarama).

Sari la navigareSari la căutare

Gigi D'Agostino
Date personale
Nume la naștere	Luigino Celestino di Agostino
Născut	17 decembrie 1967 (52 de ani) Torino, Italia[1]
Cetățenie	Italia
Ocupație	disc jockey producător muzical compozitor cântăreț prezentator de radio[*] recording artist[*]
Activitate
Alte nume	Dottor Dag, Il Folklorista, Lento Violento Man
Origine	Turin, Italia
Gen muzical	Italo Dance Eurodance Lento Violento House
Ani de activitate	1994–prezent
Case de discuri	Arista Records, ZYX Music
Interpretare cu	Luca Noise, DJ Pandolfi
Premii	Amadeus Austrian Music Awards[*]
Semnătură
Prezență online
Site web facebook Twitter username Internet Movie Database Instagram canal YouTube
Modifică date / text

* 1967: Luigino Celestino Di Agostino, cunoscut mai bine sub numele de Gigi D'Agostino, (născut la 17 decembrie, 1967) este un DJ italian, re-mixer și producător de muzică. În 1986 și-a început cariera de DJ cu muzică Italo Disco, și a lansat primul său mixaj "Psychedelic".

Biografie

Născut în Turin, Gigi D'Agostino a trăit copilărie plină de evenimente între orașul său natal și Brescia. Ca și copil, Gigi D'Agostino întotdeauna avea un mare vis: să fie cineva în lumea muzicii disco.

Prima piesă muzicală lansată de D'Agostino a fost "Noise Makers Theme", producție condusă de compozitorul de house italian Gianfranco Bortolotti. D'Agostino a lucrat în anii care au urmat cu Daniele Gas, dar și cu echipa de producție a lui Mauro Picotto.

Single-lul lui din 1999 "Bla bla bla" a devenit un mare hit european. A descris acest single ca fiind "o piesa pe care am compus-o gândindu-mă la oamenii care vorbesc fără să spună nimic". Alte single hit-uri ale lui sunt: "L'Amour Toujours", "Another Way", "La Passion", "The Riddle", "Carillon", "Goodnight", și mai recent "Silence".

Ca și DJ, D'Agostino este cunoscut ca și unul dintre pionerii "Mediterranean Progressive Dance (Dance Progresiv Mediteranean)", gen muzical care constă în sunete minimalizate, melodii latine, în special melodii mediteraneene. Ca și producător, punctul forte a lui Gigi D’Agostino - sau "Gigi Dag", pseudonim pe care îl folosește in cluburi - constă în transformarea unei piese, originar destinată doar cluburilor disco, într-un succes pentru publicul larg.

După succese precum "Sweetly", s-a alăturat echipei lui Gianfranco Bortolotti, directorul general al casei de discuri Media Records și a urcat brusc în topul hit-urilor. Single-lul său "Fly", lansat în 1996, a ajuns în topul vânzărilor în Italia. Acesta a fost urmat de single-lul "Gigi's Violin".

În perioada următoare Gigi D'Agostino a lansat piesa "Angel's Symphony", împreună cu Mauro Picotto, un prieten de la Media Records. Cel mai mare proiect al său a fost albumul care îi poartă numele "Gigi D'Agostino", care conține 19 piesa, și a fost vândut în peste 60.000 de exemplare.

În 1997 a lansat single-lul "Gin Lemon", urmat de "Elisir (Your Love)" (1998), "Cuba Libre" (1999) și "Bla Bla Bla" (1999). Mai încolo a lansat albumul "Eurodance Compilation" care a conținut 5 piese nepublicate. Cu această compilație a câștigat Discul de Platină și a fost premiat cu premiul pentru "Cel mai bun producător al anului 1999" la Premiile Italian Dance. În octombrie, Gigi D’Agostino a lansat un nou hit: "Another Way".

În 1999 albumul său, L'Amour Toujours (lansat în Statele Unite în 2001) și care include 23 de piese pe două CD-uri, i-a adus poziția 10 în topul vanzărilor în Italia și ca urmare a câștigat un alt Disc de Platină.

După atingerea succesului, stilul muzical a lui Gigi D'Agostino s-a schimbat, sunetele au devenit mai melodioase, la jumătatea drumului dintre stilul house și cel progresiv, cu sonorizări mai melodioase, mai energice și cu ritmuri mai puțin obsesive, stil cunoscut sub denumirea de Italodance.

Anii 2000

În 2000, varianta lui a piesei lui Nik Kershaw "The Riddle" s-a vândut în Germania în peste 1.000.000 de exemplare, și 200.000 de exemplare în Franța. De asemenea, a lansat albumul "Tecno Fes" (august 2000) și Tecno Fes E.P. Vol. 2 (decembrie 2000).

În 2001 a lansat "L'Amour Toujours E.P.", care conține 3 piese: doua noi versiuni a piesei "L'amour Toujours" și "Un giorno credi", un single creat în colaborare cu Edoardo Bennato. "Un giorno credi" a atins topul hit-urilor în Italia și a devenit unul dintre cele mai ascultate piese din rețelele de muzică naționale și internaționale. A fost de asemenea premiat cu premiul pentru "Cel mai bun DJ-producător al anului" la "Premiile Red Bull" din Italia.

În 2001 a lansat hit-ul "Super", ca rezultat al unei colaborări cu Albertino (un artist Italian), care i-a adus premiul pentru "Cel mai bun producător dance" la PIM (Premiile italiene muzicale); și "Premiul publicului" la premiile daneze în Copenhaga. În decembrie a lansat "Il Grande Viaggio", o compilație a pieselor sale favorite, incluzând vechi piese electronice și noi ritmuri și melodii. Ca rezultat, a fost premiat cu premiul pentru "Cel mai bun producător dance" la "Premiile dance Italia".

În 2003 a lansat single-lul "Ripassa", un hit foarte important pentru producțiile sale următoare. Această piesă este cu un tempo mai redus și cu niște influențe techno.

În iulie 2004, compilația sa "Euro Dance" i-a adus certificare de platină cu 120.000 de copii vândute în câteva săptămâni.

Gigi D'Agostino a mixat în cluburi renumite din Europa incluzând Italia, Spania, Franța, Olanda, Republica Cehă, Germania, Elveția și Anglia (în 1996 a mixat împreună cu Mauro Picotto la Ministerul Sunetului din Londra).

În 2006 și-a creat propria marcă, numită "Noisemaker Hard", pentru a diferenția noul de vechiul său stil de muzică lansat sub marca "Noisemaker".

În 2007 Gigi a creat un nou stil de muzică: "Lento Violento". Acest nou stil se caracterizează printr-un tempo lent și o puternică influență techno. Ca rezultat, lento violento este un stil "lent" și "violent". A lansat albumul "Lento Violento e Altre Storie", o compilație pe două CD-uri care conțin 35 din noile sale piese lento violento. Cel mai important hit este "Ginnastica Mentale". După câteva luni, a lansat compilația "La musica che pesta" sub pseudonimul "Lento Violento Man" pe două CD-uri cu un total de 38 de piese neremixate.

Discografie

Albume de studio Gigi D'Agostino (1996) A Journey Into Space (1996) The Greatest Hits (1996) Gin Lemon EP (1997) L'Amour Toujours (1999) Tecno Fes EP (2000) Tecno Fes vol. 2 (2000) Underconstruction 1: Silence E.P. (2003) L'Amour Toujours II (2005)

Compilații Il programmino di Gigi D'agostino (2003) Laboratorio 1 (2004) Laboratorio 2 (2005) Laboratorio 3 (2005) Disco Tanz (2005) Some Experiments (2006) Lento Violento e Altre Storie (2007) La Musica Che Pesta (2007)

Mixaje DJ Dreamhouse 1: Le Voyage 96 (1996) Le Voyage Estate (1996) Progressiva Dream Music (1996) Hard Beat vol. 1: Journey Into Darker Dreams (1997) Progressive Hyperspace (1997) Eurodance '99 (2000) Il Grande Viaggio Vol. 1 (2001) Yorin FM Dance Experience 2002 (cd 3 only) (2002) Live At Altromondo (Exclusive Edition) (2003) Live At Altromondo Part II (Exclusive Edition) (2004) Benessere 1 (2004)

Single-uri 1995: "Sweetly" "New Years Day" "Gigi's Violin / Elektro Message" "Fly" "Angel's Simphony" 1997 "Music (An echo deep inside)" "Gin Lemon" 1998 "Elisir (Your Love)" 1999 "The Riddle Remix" "La Passion Remix" "The Riddle feat. Bla Bla Bla" "Cuba Libre" "Bla Bla Bla" "Another Way"

Single-uri continuare 2000 "The Riddle" "La Passion" "Reanimator feat. Vanilla Ice - Ice ice baby 2001" (Remix) "L'Amour Toujours" 2001 "Super" (cu Albertino) "Magic Box - Carillon" (remix) 2002 "Put on your red shoes" (remix) "Te Aviso,Te Anuncio" (remix) 2004 "Silence" "Gigi & Molly - Con il nastro rosa" "Gigi's Goodnight"' (Gigi D'agostino & Pandolfi) "Summer of Energy"

Igor Corman
Date personale
Născut	17 decembrie 1969 (50 de ani) Ciulucani, Telenești, RSS Moldovenească, URSS
Copii	2
Naționalitate	Republica Moldova
Cetățenie	Moldova
Ocupație	Politician, diplomat
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova
În funcție 29 iulie 2009 – 15 octombrie 2015
Al 10-lea Președinte al Parlamentului Republicii Moldova
În funcție 30 mai 2013 – 28 decembrie 2014
Președinte	Nicolae Timofti
Prim-ministru	Iurie Leancă
Precedat de	Marian Lupu Liliana Palihovici (interimar)
Succedat de	Andrian Candu
Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Germania și Danemarca
În funcție 12 decembrie 2003 – 29 iulie 2009
Președinte	Vladimir Voronin
Precedat de	Nicolae Tăbăcaru
Succedat de	Aureliu Ciocoi
Premii	Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de mare cruce[*] Ordinul Republicii (24 iulie 2014)
Partid politic	Partidul Democrat din Moldova
Alma mater	Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași Universitatea de Stat din Moldova
Modifică date / text

* 1969: Igor Corman (n. 17 decembrie 1969, Ciulucani, Telenești, RSS Moldovenească) este un politician și diplomat din Republica Moldova, deputat al Parlamentului Republicii Moldova din partea PDM din 2009 până în 2015 și președinte al Parlamentului Republicii Moldova din 30 mai 2013^[1] până în 29 decembrie 2014.

Biografie

Igor Corman s-a născut la data de 17 decembrie 1969, în satul Ciulucani din raionul Telenești în Republica Moldova. Fost membru ULCT.

Igor Corman a absolvit Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Chișinău, Moldova (1990) și apoi Facultatea de Istorie a Universității „Al.I.Cuza” din Iași, România (1992). În anii 1992-1994 a efectuat studii de doctorat la Universitatea „Al.I.Cuza” din Iași, România, iar ulterior, în anii 1994-1995, studii de post-doctorat la Universitatea „Ludwig Maximilian” din München, Germania.

În anul 1996 Igor Corman a obținut titlul științific de Doctor în istorie.

În anul 1997 Igor Corman și-a continuat perfecționarea profesională la Colegiul „George Marshall” din Garmisch-Partenkirchen, Germania, iar în anul 2002 a audiat Cursurile privind operațiuni de menținere a păcii la New Port din SUA.^[2]

După absolvirea instituțiilor de învățământ, din anul 1995 Igor Corman a activat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe a Moldovei. Astfel, între anii 1995-1997 lucrează în funcții de secretar III, secretar II și secretar I în Direcția Analiză Politică și Planificare a Ministerului.

În perioada anilor 1997-2001 a exercitat funcții de secretar III, secretar II, secretar I – responsabil de relațiile politice și Însărcinat cu afaceri a.i. în cadrul Ambasadei Republicii Moldova în Germania. În perioada 2001-2003 a activat în funcția de Director al Direcției Generale Europa și America de Nord la Ministerul Afacerilor Externe.^[2]

În perioada 2004-2009 Igor Corman își continue cariera diplomatică în calitate de Ambasador al Republicii Moldova în Germania, prin cumul în Regatul Danemarcei.

Din 29 iulie 2009 Igor Corman este deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Democrat din Moldova și exercită funcția de Președinte al Comisiei politică externă și integrare europeană. Din 30 mai 2013^[1] până în 29 decembrie 2014 a fost președinte al Parlamentului Republicii Moldova. Pe 15 octombrie 2015 a anunțat la ședința parlamentului că renunță la mandatul de deputat și se retrage din politică pentru a se putea implica într-un proiect cu investiții străine.^[3]

Pe lângă limbile română și rusă, Igor Corman vorbește fluent germana și engleza. El este căsătorit și are doi copii.^[2]

Distincții și decorații

În anul 2006 Igor Corman a fost decorat cu Medalia „Meritul Civic” de către Președintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, iar în anul 2009 - cu Ordinul „Marea Cruce de Merit” de către Președintele Republicii Federale Germania.

Pe 24 iulie 2014 Igor Corman a fost decorat cu „Ordinul Republicii” de către Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, „pentru contribuții decisive la desăvârșirea obiectivului major de politică externă al Republicii Moldova – asocierea politică și integrarea economică cu Uniunea Europeană”

* 1970: Igor Ivanovici Strelkov^[1][2] (în rusă: Игорь Иванович Стрелков, numele real Igor Vsevolodovici Ghirkin; în rusă: Игорь Всеволодович Гиркин,^[3] n. 17 decembrie 1970, Moscova) și al milițiilor din Republica Populară Donețk. Este o figură-cheie în cadrul tulburărilor civile pro-ruse din Ucraina din 2014.

Potrivit autorităților europene și ucrainiene, Ghirkin este un colonel rus în cadrul serviciului rus de informații militare GRU.^[4] Apare pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene pentru rolul său în insurgența pro-rusă din estul Ucrainei.

Igor Ghirkin a mai participat la Războiul din Transnistria, Războiul din Bosnia, Primul Război Cecen, Al Doilea Război Cecen sau la evenimentele care au dus la anexarea Crimeei de către Rusia.^[5] Porecla sa Strelkov se datorează faptului că poate trage cu diferite tipuri de arme.

Rusia a negat implicarea trupelor sale în Ucraina, în afara peninsulei Crimeea; cu toate acestea interceptări telefonice dezvăluie legăturile acestuia cu conducerea de la Moscova.

* 1971: Mihail Tcaciuk (în ucraineană Михайло Анатолійович Ткачук, Mîhailo Anatoliovici Tkaciuk; n. 17 decembrie 1971) este un fost fotbalist ucraineano-moldovean, care a jucat pe postul de atacant. A evoluat în Divizia Națională și Prima Ligă Rusă.

* 1972: Anamaria Prodan-Reghecampf (n. 17 decembrie 1972) este un agent FIFA, realizator TV și fotomodel român. A activat ca președinte de club la CS Buftea în liga a 2-a, președinte de club la FC Snagov în liga a 2-a, președinte executiv la FC Universitatea Cluj, manager general în Liga 1la FC Gloria Bistrița și Concordia Chiajna. Anamaria Prodan este fiica Ionelei Prodan și a lui Traian Tănase. Are o soră pe nume Anca.^[9][10][11] Tatăl său a murit pe când Anamaria avea 19 ani.^[12] Între 1998 și 2007, Anamaria Prodan a fost căsătorită cu baschetbalistul român Tiberiu Dumitrescu,^[13] cu care are două fete Rebecca (n. 1999) și Sarah (n. 2000), pe care le-a născut în New Jersey, Statele Unite. Pe data de 14 iunie 2008 s-a căsătorit în Las Vegas cu fotbalistul Laurențiu Reghecampf, care în prezent este antrenor de fotbal. Pe 31 august 2008 s-a născut băiatul lor, Laurențiu Junior (în Germania).^[14][15] Împreună cu Laurențiu mai crește un copil, Luca, băiatul din prima căsătorie a lui Laurențiu, născut în 2001.

Sari la navigareSari la căutare

Rian Johnson
Rian Johnson
Date personale
Nume la naștere	Rian Craig Johnson
Născut	17 decembrie 1973 (46 de ani)[1][2]  Silver Spring[*], Comitatul Montgomery, Maryland, SUA
Frați și surori	Aaron Johnson[*]
Căsătorit cu	Karina Longworth[*]
Cetățenie	SUA
Ocupație	regizor de film scenarist scriitor monteur[*] producător de film
Activitate
Alma mater	San Clemente High School[*] Universitatea Californiei de Sud[*] USC School of Cinematic Arts[*]
Premii	Premiul Sindicatului American al Regizorilor[*]
Prezență online
site web oficial Twitter username Internet Movie Database Instagram
Modifică date / text

* 1973: Rian Craig Johnson (n. 17 decembrie 1973) este un regizor de film, scenarist, scriitor, monteur din Statele Unite ale Americii. A primit Premiul Directors Guild of America 2012. A primit Premiul Juriului pentru Originalitatea la Festivalul de Film din 2005 Sundance pentru filmul său de debut regizoral, Brick.

Filmografie

Film

An	Titlu	Rol	Note
1996	Evil Demon Golfball from Hell!!!	Scenarist, regizor	Scurtmetraj
2005	Brick	Scenarist, regizor, monteur	Central Ohio Film Critics Association Award for Best Original Screenplay Central Ohio Film Critics Association Award for Best Overlooked Film Chicago Film Critics Association Award for Most Promising Director Citizen Kane Award for Best Directorial Revelation Deauville Film Festival Grand Special Prize Sundance Film Festival Special Jury Prize for Originality of Vision Nominalizare–BIFA Award for Best Foreign Independent Film Nominalizare–Empire Award for Best Male Newcomer Nominalizare–Online Film Critics Society Award for Best Breakthrough Filmmaker Nominalizare–San Francisco Film Critics Circle Award for Best Original Screenplay Nominalizare–Sundance Film Festival Grand Jury Prize
2008	The Brothers Bloom	Scenarist, director
2012	Looper	Scenarist, regizor	Austin Film Critics Association Award for Best Original Screenplay Florida Film Critics Circle Award for Best Original Screenplay Las Vegas Film Critics Society Award for Best Screenplay National Board of Review Award for Best Original Screenplay Washington D.C. Area Film Critics Association Award for Best Original Screenplay Nominalizare–Broadcast Film Critics Association Award for Best Screenplay Nominalizare–Chicago Film Critics Association Award for Best Original Screenplay Nominalizare–Houston Film Critics Society Award for Best Original Screenplay Nominalizare–Hugo Award for Best Dramatic Presentation, Long Form Nominalizare–Online Film Critics Society Award for Best Original Screenplay Nominalizare–Saturn Award for Best Director Nominalizare–Utah Film Critics Association Award for Best Original Screenplay Nominalizare–Writers Guild of America Award for Best Original Screenplay
2017	Războiul stelelor - Episodul VIII	Scenarist, regizor	În filmări. Premieră programată la 26 mai 2017.

Televiziune

An	Titlu	Rol	Note
2009	Terriers	Regizor	Episodul: "Manifest Destiny"
2010–2013	Breaking Bad	Regizor	Episoadele: "Fly", "Fifty-One", "Ozymandias" Directors Guild of America Award for Outstanding Directing – Drama Series
2015	BoJack Horseman	Bryan	Doar voce Episoadele: "Yes, And" și "Out to Sea"

·         1975: S-a născut in Ucraina, top-modelul şi actriţa americana Milla Jovovitch (filmul “Al cincilea element”, “Ioana din Orleans”).

Sari la navigareSari la căutare

Nicoleta Esinencu
Date personale
Născută	17 decembrie 1978 (41 de ani)  Chișinău, URSS
Părinți	Nicolae Esinencu
Ocupație	dramaturg[*]
Modifică date / text

* 1978: Nicoleta Esinencu (n. 17 decembrie 1978, Chișinău) este un dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este parte a familiei de intelectuali români basarabeni Esinencu.

Scurtă biografie

Nicoleta Esinencu s-a născut pe 17 decembrie 1978, la Chișinău, în Republica Moldova. A studiat la Universitatea de Stat a Artelor din Moldova, specialitatea Dramaturgie și scenaristică. Este secretar literar la Teatrul „Eugene Ionesco“ din Chișinău.

A studiat teatrul și scenaristica la Universitatea de Stat din Moldova din Chișinău.

Lucrări

Autoarea pieselor: Cum să scrii o piesă, Fuck you, eu.ro.Pa!, A șaptea kafana (coautoare, împreuna cu Dumitru Crudu și Mihai Fusu). Potrivit regizorului Valeriu Pahomi, care a pus în scenă, la Chișinău, textul Nicoletei Esinencu, monologul Fuck you, eu.ro.PA! ilustrează criza de identitate a unei tinere născute în regimul comunist, care nu se regasește nici în noua Republica Moldova, nici în Europa.^[1]

Controverse

Una din operele sale, „Fuck you, Eu.Ro.Pa!“, scrisă în anul 2005, a câștigat în România premiul special „dramAcum“. Această piesă de teatru, care este o critică a Parlamentului European, a stârnit controverse politice intense în România și Republica Moldova.^[2]

Audiență

Scrierile ei de teatru au fost prezentate în România, Republica Moldova, Suedia, Germania, Rusia, Japonia, Franța și Austria.^[3]

În anul 2003 Nicoletei Esinencu i s-a acordat o bursă la Academia Solitude din Stuttgart, Germania. În anul 2006, o altă bursă la Récollets International Accomodation and Exchange Center din Paris, iar în anul 2007 i se acordă, de asemenea, o bursă la Teatrul din Bourges, Franța.

În limba germană, operele au fost traduse de Eva Ruth Wemme.

Listă de lucrări publicate (incompletă)

• Cum să scrii o piesă
• Footage
• Fuck you, eu.ro.Pa!
• A șaptea kafana
• Antidot
• Odessa Transfer
• Radical md
• RH II Pozitiv
• Zuckerfrei ^[4]

* 1983: Sebastien Ogier, pilot francez de raliuri

* 1979: Epaminonda Nicu (n. 17 decembrie, 1979 în București) este un fotbalistromân care în prezent evoluează la echipa ACS Berceni. A fost cel mai vechi jucător al echipei Unirea Urziceni, promovând din Divizia C în Divizia B^[2] și până în Liga I^[3], cu care a și luat titlul în sezonul 2008-09 și pentru care a jucat în Champions League și Europa League. A apărut în peste 200 de meciuri pentru ialomițeni.^[4] Deține un Seat Leon Cupra.^[5]

* 1980 Ryan Hunter - Reay, pilot american

* 1992: Sanda Belgyan (n. 17 decembrie 1992, Cluj-Napoca) este o alergătoare română specializată pe proba de 400 metri și 400 metri garduri.

Roman Burlaca
Date personale
Născut	17 decembrie 1992 (27 de ani) Chișinău
Frați și surori	Daniela Burlaca, actriță și regizor de teatru
Naționalitate	Republica Moldova
Cetățenie	Moldova
Ocupație	Regizor, Producator, Owner & CEO la Casa de producție BR Films
Activitate
Educație	Absolvent Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, Specialitatea: Regie și Montaj Film & TV
Alma mater	Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice
Ani de activitate	2013-prezent
Cunoscut pentru	colaborările cu proiectul Carla's Dreams
Premii	Best Music Video 2016 România, "Carla's Dreams - Te rog" conform Media Music Awards
Prezență online
Site web
Modifică date / text

* 1992: Roman Burlacă (n. 17 decembrie 1992, Chișinău) este un regizor basarabean. În doar doi ani a devenit unul dintre cei mai cotați regizori de videoclipuri din România și cel mai cotat din Republica Moldova, având în portofoliu peste 40 de videoclipuri, dar și spoturi publicitare pentru câteva agenții de publicitate de la Chișinău.

Biografie

Educație

Născut în 1992 la Chișinău, în familie de artiști din Rep. Moldova, mama regizor de teatru, tatăl saxofonist. A absolvit Liceul Teoretic "Ștefan cel Mare" din Chișinău, după care și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din același oraș, specialitatea Regie și montaj Film & TV, clasa prof. Vlad Druck și Mircea Chistruga. Până să ajungă în domeniul cinematografiei, s-a pregătit pentru o carieră în domeniul judiciar, dar a renunțat pe ultima sută de metri și de acolo a început ascensiunea și succesul.

Debutul și cariera

S-a trezit în vârtejul regiei la vârsta de doar 20 de ani, pentru ca acum, când are 27, să devină unul dintre cei mai râvniți regizori din România. În mai puțin de trei ani a reușit să regizeze aproximativ 40 de videoclipuri, colaborarea cu trupa Carla’s Dreams fiind biletul de intrare pe piața autohtonă. În 2014 face clipul piesei Cristinei Scarlat-Wild soul, care ulterior devine cistigătoarea preselecției naționale Eurovision în Rep. Moldova și reprezintă țara la Eurovision Song Contest 2014 în Danemarca. Tot în același an colaborează cu Casa de producție Antler din Canada la clipul "Experience" by Angele Dubeaux, care este soundtrackul filmului "Mommy" de Xavier Dolan, film nominalizat la Cannes.

Un an mai tîrziu lanseaza primul videoclip pentru proiectul Carla's Dreams la piesa Farewell, care devine rapid viral și se bucură de succes. La începutul anului 2016, lansează alaturi de același proiect videoclipul la piesa Te rog, care devine hit radio și TV în România, iar mai apoi Best Music Video România 2016.

În toamna anului 2016 este nominalizat la videoclipului anului în România cu "Carla's Dreams-Te rog" la Media Music Award 2016, reușind să își adjudece premiul. În aceeași perioadă reușește să bată recordul all-time de vizualizări pe Youtube România, acumulând cu videoclipul celor de la Carla's Dreams-Imperfect, un milion de vizualizări în doar 23 de ore de la lansare.

Regizorul este nominalizat mai nou pentru cel mai bun regizor, debut și best music video la alte câteva competiții din România, și are toate șansele să devină "regizorul anului 2016" în România.

Are propria casă de producție "BR Films" cu sediul la Chișinău, mai nou și o filială în București. În cei trei ani a făcut clipuri pentru artiști precum: Carla's Dreams, Inna, Alexandra Stan, Mohombi, Antonia, Uzzi, Ruby, Nicoleta Nucă, Irina Rimes, Lori, Yanka, Vali Boghean, Angele Dubeaux etc. Regizorul se remarcă din mulțime printr-un stil cinematografic și abstract/mistic. Se declară fan Roy Andersen și Lars von Trier. În prezent își negociază accesul în lumea cinematografiei.

Colaborarea cu proiectul Carla's Dreams

Roman Burlacă este producătorul video al proiectului Carla's Dreams, făcând parte din proiect încă de la începuturile acestuia. Tot el se află în spatele tuturor videoclipurilor marca Carla's. Se poate spune că 2016 a fost anul celor de la Carla’s Dreams. Cel mai vizionat video de pe YouTube în România este „Sub pielea mea” (50 de milioane de vizualizări), piesa care a fost locul 1 incontestabil pe radio și TV în România, în regia lui Roman. În plus, tot ei au compus piesa „Da, mamă”, interpretată de Delia care are 30 de milioane de vizualizări. De asemenea, single al lor „Te rog” a fost viral pe internet, imediat ce s-a lansat și a fost locul 1 pe radio și TV în România. Nonconformiștii artiști susțin concerte sold out atât în România, cât și în Republica Moldova și au lansat cel de-al doilea album în acest an. În septembrie 2016 Carla's Dreams câștigă Premiile Media Music la șapte categorii, printre care „Best Group” și „Best Music Video” („Te rog”), regie Roman Burlacă.

Tabloidele românești au scris că Roman Burlacă ar fi omul cu mască de la Carla’s Dreams. În imaginile care însoțesc știrea apare Roman Burlacă care este prezentat drept Andrei Țăruș. Cum cei doi apar împreună la filmări sau în locuri publice, teoria este mai greu să se fi dovedit și a fost infirmată de ambii artiști. Totuși, în interviul acordat în exclusivitate pentru Europa FM, Roman Burlacă vorbește despre misterul și controversele care alimentează succesul, dar și despre modul în care au reacționat cei din jur când s-a vorbit despre el ca solistul Carla’s Dreams.

* 1996: Hermina Elena Stoicănescu (n. 17 decembrie 1996, Râmnicu Vâlcea) este o handbalistă română, care activează pentru echipa de club HCM Râmnicu Vâlcea, dar și pentru echipa națională de handbal a României de junioare. Ea evoluează pe postul de extremă stânga și este originară din Râmnicu Vâlcea.