MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI: REVISTA MEA DIN 18 DECEMBRIE / 1. A.

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU VINERI 18 DECEMBRIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE

A. Evenimente; Nașteri

Evenimente

· 218 î.Hr.: Al Doilea Război Punic: Bătălia de la Trebia – forțele cartagineze conduse de Hannibal au învins armata Republicii Romane. Generalul cartaginez a fost unul dintre cei mai străluciți comandanți militari din istorie și unul dintre cei mai mari dușmani ai Romei. Al doilea război punic a fost conflictul dintre Roma și Cartagina ce a durat între anii 218 i.e.n. și 202 i.e.n., purtat timp de șaisprezece ani în Europa și în Africa. Bătălia de la Trebia (sau Trebbia), a fost una din marile bătălii ale celui de-al doilea război punic, bătălie desfășurată între forțele cartagineze conduse de Hannibal și armata Republicii Romane condusă de consulul Titus Sempronius Longus, în anul 218 î.Hr. Hannibal (247 – 183/182/181 î.Hr.) om de stat și general cartaginez, considerat unul dintre cei mai străluciți comandanți militari din istorie și unul dintre cei mai mari dușmani ai Republicii Romane.

· 1271: Kublai Khan redenumește imperiul său "Yuan" (元 yuán), marcând oficial începutul Dinastiei Yuan în Mongolia și China. Kubilai Han (1215 – 1294), a fost unul din nepoții întemeietorului Imperiului mongol, Genhis Han. A fost împăratul Chinei intre 5 mai 1260 – 18 februarie 1294 si este considerat a fi fost unul dintre cei mai importanți conducători mongoli. În anul 1253, Kubilai s-a convertit la religia budistă. A luat măsuri în sprijinul ei și al mănăstirilor din Tibet, budismul ajungand in timpul domniei sale, religie de stat.

· 1352: Este ales Papa, Innocentiu al VI– lea, născut Stephen Aubert, în Corrèze Beyssac în anul 1328, decedat la 12 septembrie 1362. A fost episcop de Noyon și episcop de Clermont, apoi Papa în Avignon, 1352-1362, ca succesor al Papei Clement al VI-lea (1342 – 1352) si al cincilea Papa de la Avignon.

· 1622: Fortele portugheze inving in batalia de la Mbumbi o armata a regatului Kongo,in actuala Angola.

· 1644: Odată cu împlinirea vârstei de 18 ani regina Cristina a Suediei preia puterea deși încoronarea este amânată din cauza războiului cu Danemarca. Cristina (suedeză Kristina Augusta; 18 decembrie 1626 – 19 aprilie 1689), mai târziu cunoscută drept Cristina Alexandra și uneori Contesa Dohna, regină a Suediei din 1632 până în 1654. A fost singurul copil legitim supraviețuitor al regelui Gustavus Adolphus al Suediei și a soției lui Maria Eleonora de Brandenburg. La vârsta de șase ani i-a succedat tatălui ei la tronul Suediei după moartea acestuia în bătălia de la Lützen (1632) în timpul Războiului de Treizeci de Ani.

· 1777: In Statele Unite este sărbătorita pentru prima data Ziua Recunostintei, marcându-se victoria recentă a revolutionarilor americani contra trupelor britanice în Bătălia de la Saratoga, din luna octombrie.

· 1787: New Jersey a devenit cel de-al treilea stat american care a ratificat Constituția SUA.

· 1835: Impăratul Rusiei aprobă decizia Senatului de a întemeia pe lîngă cele 6 judeţe existente în Basarabia ţaristă (Hotin, Iaşi, Orhei, Bender, Leova şi Akkerman) încă două: Orhei şi Soroca (din părţi ale judeţelor Hotin, Iaşi şi Orhei, celui din urmă schimbîndu-i-se denumirea în Chişinău). Administraţiei speciale a oraşului Ismail (Izmailskoe Gradonacealstvo) i-au fost subordonate cîteva sate situate între lacurile Chitai şi Sasic. Tîrgurile Orhei şi Soroca, devenind centre judeţene, sunt declarate oraşe. Administraţia judeţului Leova este trecută în tîrgul Frumoasa, căruia i se schimbă denumirea în Cahul, la fel şi judeţului modificîndu-i-se denumirea în Cahul.

· 1865: Scalvia a fost abolită o dată cu intrarea în vigoare a celui de-al 13-lea amendament din Constituția SUA, in care se preciza ca pe teritoriul statului nu mai pot sa existe sclavi. Inca dinainte de Razboiul Civil, mai multi lideri politici americani, in frunte cu Abraham Lincoln, au militat pentru eliberarea negrilor, idee care a provocat mania sudistilor. Disputele intre sustinatorii celor doua tabere au fost extrem de aprinse de-a lungul anilor. Lincoln nu a cedat insa, astfel incat, prin reprezentantii Partidului Republican, a pus in dezbaterea Congresului un amendament in care se prevedea abolirea sclaviei. In aprilie 1964, Senatul si-a dat votul favorabil, insa nu acelasi lucru s-a intamplat si in Camera Reprezentantilor. Abia in ianuarie 1865, amendamentul a trecut in Congres, iar pana la sfarsitul anului mai multe state americane au ratificat actul. Pe 2 decembrie, Alabama a fost cel de-al 27-lea stat care a recunoscut actul normativ facand posibila formarea majoritatii pentru adoptarea oficiala a acestuia si desfiintarea sclaviei dupa mai bine de doua secole.

· 1865: Se încheie la Bucureşti in România, Convenţia româno-sîrbă privind reglementarea serviciului telegrafic.

· 1870: În România, începe să guverneze intre 18 decembrie 1870 – 11 martie 1871, cabinetul liberal prezidat de Ion Ghica.

· 1892: Premiera baletului Spărgătorul de nuci de Ceaikovski are loc la "Mariinsky Theatre" în St. Petersburg.

· 1911: Prima expoziție a grupării "Blaue Reiter" (Kandinsky, Jawlensky, Marc, Kubin, Gabriele Munter) se deschide la Galeria Thamnhauser din Munchen, cuprinzând o retrospectivă Douanier Rousseau, lucrări de Delaunay, Kandinsky, Macke, Marc, Munter, Arnold Schonberg.

· 1916: Primul război mondial: Se sfârșește Bătălia de la Verdun, dintre trupele germane și cele franceze. Bătălia de la Verdun, a mai fost numită și „Abatorul” deoarece numărul de morți, răniți și dispăruți se ridică la 700 000 de persoane Dacă la Marna în 1914 a fost o bătălie în stil clasic, care s-a clarificat în câteva zile, la Verdun a fost prima bătălie care a avut toate caracteristicile războiului de tip nou. Bătălia de la Verdun a fost cunoscută după remarca « Ils ne passeront pas » (Ei NU vor trece) atribuită lui Robert Nivelle. Pentru francezi bătălia de la Verdun a fost, după cea de la Marna, al doilea moment culminant al Primului Război Mondial.

· 1917: La Tiraspol s-a desfășurat Primul Congres al Moldovenilor din stînga Nistrului. La 17-18 decembrie 1917 la Tiraspol se desfășoară Primul Congres al Moldovenilor din stînga Nistrului, o consecință directă a Congresului Ostașilor Moldoveni din 20-27 octombrie 1917 de la Chișinău, la care a fost proclamată autonomia fostei Basarabii țariste. La Congesul de la Tiraspol au participat delegați reprezentanți a circa 20 de localități din județele Tiraspol și Balta, 47 ostași din garnizoana locală și alte orașe din regiune și o delegație oficială a Sfatului Țării din care făceau parte și Pantelimon Halippa, Anton Crihan, Gheorghe Mare și Vasile Gafencu. De asemenea prezent la reuniune, în calitate de ziarist, a fost și Onisifor Ghibu, pe atunci redactor al gazetei Ardealul. Congresul Moldovenilor din stînga Nistrului a pus în discuție mai multe probleme de larg interes pentru populație, la fiecare capitol fiind adoptată cîte o rezoluție. Privind chestiunea școlară (Voprosul despre școli) se stipula introducerea generalizată a limbii moldovenești și a alfabetului latin; În chestiunea bisericească (Voprosul despre biserici) s-a decis ca slujbele din satele moldovenești să se facă în limba moldovenească; În chestiunea militară (Voprosul militar) s-a hotărît înființarea de polcuri moldovenești comandate de ofițeri moldoveni; în chestiunea spitalelor și judecătorilor s-a stabilit ca în toate activitățile să fie utilizată limba norodului moldovenesc, iar actele și legile să fie traduse în limba moldovenească. Dezbaterea principală s-a axat în jurul deciziei privind viitorul moldovenilor din stînga Nistrului și anume rămînerea în componența Ucrainei sau unirea cu Moldova. Decizia a fost amînată, convenindu-se la convocarea unei Adunări Naționale la care să participe toți împuterniciții satelor moldovenești din stînga Nistrului din guberniile Hersonului și Podoliei. Congresul din 17-18 decembrie de la Tiraspol a discutatat ideea unirii regiunilor românești din stînga Nistrului cu Basarabia.

· 1918: In România, la Bucureşti, se crează Partidul Ţărănesc sub conducerea învăţătorului Ion Mihalache (din Topoveni, jud.Argeş). În următorii ani, Partidul Ţărănesc fuzionează la 3/16 februarie 1919 cu Partidul Muncitor din Moldova; la 18 iulie 1921 cu Partidul Ţărănesc din Basarabia; la 22 septembrie 1922 cu Partidul Socialist-Ţărănesc, la 3 octombrie 1921 se constituie Partidul Ţărănesc din Transilvania, iar la 11 iunie 1922, Partidul Ţărănesc din Bucovina. Partidul Ţărănesc editează publicaţiile “Ţara nouă” (1919-1921), “Aurora” (1921-192).

· 1923: Secţia militară a Muzeului Naţional al României (creată în aprilie 1914) a fost transformată în instituţie de sine stătătoare, devenind Muzeul Militar Naţional, înfiinţat în 18 decembrie 1923 prin Înaltul Decret nr. 6064, semnat de regele Ferdinand I al României. Primul director al muzeului a fost generalul Constantin Ştefănescu-Amza. În 1919, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor a cedat Ministerului de Război clădirea din Parcul Carol I denumită Palatul Artelor, împreună cu alte două clădiri din apropiere, pentru a adăposti expoziţiile şi patrimoniul viitorului muzeu militar. Clădirea şi exponatele au suferit pagube din cauza unui puternic incendiu din vara anului 1938 şi, din nou ca urmare a seismului din noiembrie 1940. Cele două dezastre şi izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial au dus la întreruperea activităţii muzeului. La 9 mai 1957, muzeul a fost redeschis sub titulatura de Muzeul Militar Central, întâi în imobilul din Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 5-7, apoi a fost mutat în clădirea fostei Şcoli de infanterie şi cavalerie din Strada Izvor nr. 137. În perioada 1975-1987, director al muzeului a fost istoricul militar general-maior Constantin Antip. În timpul directoratului său, în 1985, instituţia s-a mutat în actualul sediu din Strada Mircea Vulcănescu nr. 125-127.Clădirea a fost în trecut cazarma Regimentului de infanterie IV Ilfov nr. 21 şi, ulterior, sediul Comandamentului trupelor de grăniceri. Din 1990 instituţia a revenit la titulatura de Muzeul Militar Naţional.

· 1926: Turcia adoptă calendarul gregorian.

· 1928: A avut loc prima transmisiune a unei emisiuni umoristice la Radiodifuziunea Română (emisia inaugurală a Radioului românesc a avut loc la 1 noiembrie 1928).

· 1940: în România, se desfiinţează breslele de lucrători, funcţionari şi meseriaşi, înfiinţate în timpul dictaturii regale.

· 1944: Al doilea război mondial: Armata a IV–a româna intră pe teritoriul Cehoslovaciei pentru a participa la operațiunile militare desfășurate împotriva armatei germane.

· 1956: Japonia a fost admisă ca membru al ONU.

· 1966: Satelitul Epimetheus al lui Saturn este descoperit de Richard L. Walker.

· 1970: Premiera, la București, a spectacolului cu piesa Acești nebuni fățarnici, de Teodor Mazilu. Teodor Mazilu (sau Theodor Mazilu, n. 11 august 1930, București, d. 18 octombrie 1980), dramaturg român, autor de piese de teatru și scheciuri pentru televiziune.

· 1973: Adunarea Generala a ONU adoptă limba arabă ca limbă oficială a sa. Data de 18 decembrie devine Ziua limbii arabe.

· 1979: Adunarea Generala a ONU adoptă Convenția ce apară femeia împotriva discriminarii în domeniul politic, economic, social și cultural. România va ratifica Convenția la 7 ianuarie 1982.

· 1989: Ca urmare a protestelor izbucnite la Timisoara, Romania a inchis frontierele cu Iugoslavia, Ungaria, URSS si Bulgaria. In orasul Timisoara a fost instituita starea de necesitate, primarul Petre Mot anuntand acest lucru in cadrul unei sedinte cu activul de partid. In oras a fost interzisa circulatia grupurilor mai mari de 2 persoane, trecatorii fiind legitimati, iar cei suspecti retinuti de militieni si securisti. In 17 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a dat ordin să se tragă în protestatarii anticomunişti din Timişoara, fiind înregistraţi primii morţi căzuţi pentru libertate. Dictatorul Ceauşescu a convocat o şedinţa a Comitetului Politic Executiv, unde înalţii demnitari au fost cu toţii de acord să tragă în demonstranţii de la Timişoara cu muniţie de război. După atacarea sediului Partidului Comunist Român, Ministrul Apărării de atunci, generalul Vasile Milea, a anunţat conducerea de Partid de la Bucureşti că judeţul Timiş este în stare de necesitate şi cere intervenţia în forţă a armatei. Conform martorilor, în jurul orei 16 s-a tras primul foc de armă asupra manifestanţilor strânşi în Piaţa Libertăţii. În acest timp, la Bucureşti, cuplul dictatorial Elena şi Nicolae Ceauşescu a acuzat autorităţile locale că n-au reuşit să reprime protestul încă din prima zi. La Timişoara sosesc după-amiază 11 ofiţeri superiori din conducerea Miliţiei, Securităţii şi Armatei, cu sarcina de a actiona in forta pentru inabusirea protestelor. Este declanşată operaţiunea „Radu cel Frumos”, care cuprindea acţiuni specifice stării de război. Fara sa tina seama de interdictii, un grup de aproximativ 30 de tineri s-a adunat in fata Catedralei unde a desfasurat un steag tricolor fara stema si au aprins lumanari. S-a cantat “Desteapta-te, romane”. Fortele de ordine au deschis focul in plin, cativa manifestanti reusind sa fuga, dar cei mai multi au fost ucisi sau raniti. După ora 20, oraşul devine un adevărat infern. De la Piaţa Libertăţii până la Operă, pe Calea lipovei şi Calea Girocului, se trage în plin. Taburile blochează intrările în oraş şi toată noaptea se aud numai împuşcături.59 de timişoreni au murit atunci, câteva sute au fost răniţi. 40 de cadavre au fost transportate şi incinerate în Bucureşti pentru a şterge urmele. Represaliile nu au reuşit însă decât să îi îndârjească pe timişoreni, care au continuat să iasă în stradă şi zilele următoare. Ziua de 17 decembrie a fost declarată zi de doliu printr-o decizie a Consiliului Local Timişoara. Astfel toate instituţiile din oraş au arborat drapelul României în bernă sau alăturat unei panglici negre de doliu. Din statisticile oficiale rezulta ca la Spitalul Judetean din Timisoara se aflau, la 18 decembrie, 58 de cadrave si 240 de raniti.

· 1990: Se semnează, la Strasbourg, actul prin care România aderă la Convenția Culturală Europeană.

· 1991: S-a înfiinţat Partidul Umanist din România (PUR), avându-l ca preşedinte – fondator pe Dan Voiculescu. Ulterior acest partid si-a transformat denumirea in Partidul Conservator.

· 1991: Federatia Rusa a recunoscut independenta Republicii Moldova, Boris Eltin declarand ca Rusia este gata sa stabileasca relatii diplomatice cu aceasta tara.

· 1992: Guvernul Romaniei a recunoscut republicile Ceha si Slovaca in calitate de subiecte distincte de drept international, cu efect juridic, incepand de la 1 ianuarie 1993.

· 1992: Adunarea generala a ONU a adoptat Declaratia cu privire la drepturile persoanelor apartinând minoritatilor nationale, etnice, lingvistice si religioase. Documentul international ofera o garantie a drepturilor minoritatilor în general, astfel încât mai multe state i-au recunoscut importanta prin declararea zilei de 18 decembrie ca “Zi a minoritatilor nationale”.

· 2005: România câștigă titlul de vicecampioană mondială la handbal feminin la Campionatul Mondial de Handbal din Rusia, fiind învinsă în actul final de țara gazdă, scor 28-23.

2006: Prima dintr-o serie de inundații lovește Malaysia. Numărul deceselor cauzate de aceste inundații este de cel puțin 118, cu peste 400.000 de persoane strămutate.
2006: În Emiratele Arabe Unite se desfășoară primele alegeri.
2015: Kellingley Colliery, ultima mină de cărbune în subteran din Marea Britanie, se închide.
2017: Trenul de pasageri Amtrak Cascades 501 deraiază lângă DuPont, Washington, un oraș din Statele Unite, lângă Olympia, Washington, ucigând șase persoane și rănind alte 70.
2019: Camera Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii a decis adoptarea articolelor prin care președintele Donald Trump este acuzat pentru abuz de putere și obstrucție a Congresului. Trump devine al treilea președinte american care care face obiectul unei proceduri de destituire, după Andrew Johnson în 1868 și Bill Clinton în 1998

Nașteri

· 1626: Cristina (suedeză Kristina Augusta; 18 decembrie 1626 – 19 aprilie 1689), mai târziu cunoscută drept Cristina Alexandra^[1] și uneori Contesa Dohna, a fost regină a Suediei din 1632 până în 1654. A fost singurul copil legitim supraviețuitor al regelui Gustavus Adolphus al Suediei și a soției lui Maria Eleonora de Brandenburg. La vârsta de șase ani i-a succedat tatălui ei la tronul Suediei după moartea acestuia în bătălia de la Lützen (1632) în timpul Războiului de Treizeci de Ani.

Copil unic al regelui Gustav II Adolf al Suediei și a reginei Maria Eleonora de Brandenburg, Cristina se naște în 1626 la Stockholm și este crescută ca un băiat. Gustav Adolf este foarte atașat de fiica sa iar ea îl admiră foarte mult. Mama ei a rămas dezamăgită de faptul că noul copil a fost o fată. Anterior, cuplul mai avusese două fiice: o prințesă nebotezată născută în 1920 și o prințesă Cristina născută în 1623 care a murit anul următor.

Ea povestește în cartea de memorii: "Regele poruncise să primesc o educație virilă. Spusese foarte apăsat că nu dorea să mi se insufle nici una din trăsăturile caracteristice sexului meu, în afară de onestitate și de modestie. În rest, voia să fiu un prinț adevărat și să fiu învățată tot ce trebuie să știe un prinț."

Înainte ca Gustav Adolf să plece să apere protestantismul în Războiul de Treizeci de Ani, a asigurat drepturile de succesiune la tron pentru fiica sa în cazul în care el nu se mai întoarce. Gustav Adolf a fost ucis în bătălia de la Lützen la 16 noiembrie 1632.

Portret al Cristinei în jurul anului 1640.

Cristina nu are decât cinci ani, totuși, îi succede tatălui său sub tutela unui Consiliu de Regență. În timp ce regina mamă Maria Eleonora este îndepărtată de la putere, adevăratul stăpân al statului este cancelarul Axel Oxenstierna, numit un "Richelieu suedez".

Înainte să moară, tatăl său decisese ca fiica sa să fie în grija surorii sale, Ecaterina a Suediei care era căsătorită cu Ioan Cazimir, conte palatin de Kleeburg și care se mutaseră în Suedia după izbucnirea Războiului de Treizeci de Ani. Cristina cunoștea cuplul foarte bine. Fiica lor era Maria Eufrosina, care mai târziu s-a căsătorit cu un prieten apropiat al Cristinei și Karl Gustav care va moșteni tronul după Cristina. Regina mamă este exilată la castelul Gripsholm și i se va permite să-și vadă fiica trei ani mai târziu. Sunt trei ani buni pentru Cristina care trăiește în compania mătușii și a familiei ei. În 1639 când Ecaterina moare, Oxenstierna a mutat familia ei din castel.

Cristina crește în continuare după perceptele stabilite de regele defunct, care hotărâse că ea trebuie să exceleze în "arta de a guverna regatele ca un suveran creștin". Preceptorul ei, Johannes Matthiae, îi impune să lucreze 12 ore pe zi. Studiul limbilor și al istoriei alternează cu educația fizică, geografia și politica. Uimește cu profunzimea cunoștințelor de filosofie și teologie; e interesată de astronomie și de chimie, care abia căpătau statutul de științe.

Maria Eleonora i-a scris cu regularitate fiicei ei. Ea și curtea ei germană își doreau să plece din exilul lor de la castelul Gripsholm. Cristina știa că Consiliul nu va permite acest lucru. În cele din urmă, mama ei a cerut să părăsească Suedia. Cristina a invitat-o la Stockholm încercând s-o convingă să rămână în țară.

În 1640 regina mamă pleacă în Danemarca cu un vas danez unde este bine primită de Christian al IV-lea. Maria Elonora își dorește să plece la Brandenburg, caz în care prințul elector de acolo ar fi cerut compensații financiare de la Suedia. În cele din urmă, Cristina obține prin negociere un venit pentru mama ei.

În 1648 regina mamă se întoarce în Suedia. Cristina a cumpărat pentru ea recent construitul castel Makalös, care se află în vecinătatea castelului regal din Stockholm. Castelul era extrem de scump iar Cristina nu l-a plătit niciodată. În schimb, ea l-a dat înapoi în 1652. Mama ei a murit în 1655, la un an după abdicarea Cristinei.

Frații mai mici legitimi ai regelui Gustav Adolf muriseră, singurul frate în viață provenea dintr-o relație extraconjugală a tatălui său.

Consiliul Național a sugerat ca tânăra prințesă să se alăture guvernării, după ce a împlinit vârsta de 16 ani, însă ea a cerut să aștepte până când va împlini 18 ani, așa cum a făcut și tatăl ei. În 1644 ea a preluat tronul deși încoronarea a fost amânată din cauza războiului cu Danemarca. Prima ei misiune majoră a fost să facă pace cu Danemarca, lucru pe care l-a făcut cu succes; Danemarca a predat insulele Gotland și Ösel Suediei, în timp ce Norvegia a pierdut districtele Jämtland și Härjedalen rămase Suediei.

Curând cancelarul Oxenstierna a descoperit că vederile politice ale Cristinei difereau de ale sale. În 1645 el și-a trimis fiul, Johan Oxenstierna, la congresul de pace de la Osnabrück și Münster, prezentând punctul de vedere care ar fi fost în interesul Suediei, dacă Războiul de Treizeci de Ani ar fi continuat. Totuși, Cristina dorea pacea cu orice preț și și-a trimis propriul delegat, Johan Adler Salvius.

Cu puțin înainte de constatarea acordului de pace, ea l-a admis pe Salvius în Consiliul Național împotriva dorinței cancelarului Oxenstierna. Salvius nu era aristocrat însă Cristina voia o opoziție aristocrației de atunci. În 1648 Cristina a obținut un loc în Dieta Imperială a Sfântului Imperiu Roman când Bremen-Verden și Suedia Pomerania au fost alocate Suediei prin Tratatul de la Osnabrück.

În 1649, cu ajutorul unchiului ei, Ioan Cazimir, și a vărului ei, Cristina a încercat să reducă influența lui Oxenstierna, și l-a declarat pe fiului lui Cazimir, vărul ei Carol Gustav, ca moștenitor prezumptiv.

Regina Cristina (la masa din dreapta) într-o discuție cu filosoful francez René Descartes. (pictură romanticizată din secolul XIX)

În 1645 Cristina l-a invitat pe Hugo Grotius să devină bibliotecarul ei, dar el a murit în drum spre Rostock. Semiramis din Nord a corespondat cu Pierre Gassendi; Blaise Pascal i-a oferit o copie a pascalinei. Pentru a-și cataloga noua colecție ea i-a rugat pe Heinsius și Isaac Vossius să vină în Suedia. A studiat neostoicismul, teologii creștini, islamul și a citit De Tribus Impostoribus. Alți învățați pe care i-a invitat au fost: Claude Saumaise, Pierre Daniel Huet, Gabriel Naudé, Christian Ravis și Samuel Bochart.

În 1646 bunul prieten al Cristinei, ambasadorul Pierre Chanut, care coresponda cu filosoful René Descartes, cerându-i o copie după Meditații. Cristina a devenit suficient de interesată încât să înceapă o corespondență cu Descartes despre ură și iubire. Deși era foarte ocupată, ea l-a invitat pe filosof în Suedia, Descartes ajungând la 4 octombrie 1649. El a trebuit să aștepte până la 18 decembrie când a putut începe lecțiile particulare. Din cauza programului strict al reginei, el a fost invitat în biblioteca castelului începând cu ora 5 dimineață pentru a discuta despre filosofie și religie. La 1 februarie Descartes s-a îmbolnăvit de pneumonie și zece zile mai târziu a murit.

Cristina a fost interesată de teatru și balet. Ea însăși era o actriță amatoare.^[2]^[3] O interesau piesele de teatru,în special cele scrise de Pierre Corneille. În 1647 Antonio Brunati a construit un teatru în palatul ei.^[4] Poetul de curte Georg Stiernhielm i-a scris câteva piese în suedeză, cum ar fi Den fångne Cupido eller Laviancu de Diane jucat la curte cu Cristina în rolul principal al zeiței Diana.^[2]^[3] A invitat companii străine de teatru să joace la Bollhuset, cum ar fi trupa Operei italiane în 1652 cu Vincenzo Albrici și trupa olandeză cu Ariana Nozeman și Susanna van Lee in 1653.^[2]^[3] Printre artiștii francezi pe care i-a angajat la curte a fost Anne Chabanceau de La Barre, care a fost cântăreț de curte.

Contesa Ebba Sparre, prietena reginei Cristina.

Cristina a înțeles că toată lumea aștepta ca ea să dea un moștenitor pentru tronul Suediei. Vărul ei primar Carol s-a îndrăgostit nebunește de ea și ei s-au logodit în secret în 1642 înainte ca el să plece să servească în armata Germaniei timp de trei ani. În autobiografia sa, Cristina a relevat faptul că ea simțea "un dezgust de netrecut față de căsătorie" și "un dezgust de netrecut pentru toate lucrurile pe care femeile le făceau si despre care vorbeau".

Ea dormea timp de trei ore pe noapte și în principal se ocupa cu studiile; uita să-și pieptene părul, se îmbrăca în grabă și purta pantofi pentru bărbați, de dragul comodității. Cu toate acestea, s-a spus că avea farmec iar părul ei indisciplinat a devenit marca ei. Cea mai bună prietenă a fost Ebba Sparre, căreia ea îi spunea "Belle". Mare parte din timpul ei liber și-l petrecea cu frumoasa contesă. Regina a prezentat-o ambasadorului englez Whitelocke drept "colega de cameră" asigurându-l că inteligența contesei era la fel de atrăgătoare ca trupul ei.^[5] Cristina a găzduit nunta Ebbei cu Jakob Kasimir De la Gardie în 1653; mariajul a durat numai cinci ani; Ebba și-a vizitat soțul în Elsinore când el a fost omorât și toți cei trei copii ai lor au murit de mici. Când Cristina a părăsit Suedia ea a continuat să-i scrie scrisori pasionale lui Sparre, în care îi spunea că o va iubi mereu. Totuși, Cristina folosea același limbaj emoțional când scria atât femeilor cât și bărbaților pe care nu i-a întâlnit niciodată dar pe care îi admira foarte mult.^[6]

La 26 februarie 1649, Cristina a anunțat că a luat decizia de a nu se căsători și l-a numit moștenitor al tronului pe vărul ei primar Carol Gustav.

În 1651 Cristina a spus Consiliului că are nevoie de odihnă iar țara are nevoie de un lider puternic. Consiliul a refuzat și Cristina a fost de acord să rămână cu condiția să nu i se mai ceară niciodată să se căsătorească. În câteva săptămâni, Cristina a pierdut mult din popularitate după decapitarea lui Arnold Johan Messenius, împreună cu fiul lui de 17 ani, care o acuzase de abateri grave și de a fi o "Jezebel".^[7]^[8]

În loc să guverneze ea petrecea cea mai mare parte a timpului cu prietenii ei din străinătate, în sala de bal și la teatru.

În 1653 ea a fondat ordinul militar Ordinul Amaranten. Antonio Pimentel a fost numit primul cavaler; toți membrii au promis să nu se căsătorească.^[9] În februarie 1654 ea decis să spună Consiliului despre planurile ei de a abdica. Oxenstierna i-a spus că va regreta decizia în câteva luni. În mai, Riksdag a discutat propunerea ei. Regina a cerut 200.000 rikstaleri pe an însă în loc a primit domenii. Datoriile ei au fost preluate de trezorerie.

Cristina a abdicat la 5 iunie 1654 în favoarea vărului ei Carol Gustav.

În vara anului 1654, ea a părăsit Suedia îmbrăcată în haine bărbătești cu ajutorul lui Bernardino de Rebolledo, și a călătorit drept contele Dohna prin Danemarca. Relațiile dintre cele două țări era încă tensionate, fosta regină suedeză neavând o călătorie sigură în Danemarca.

Cristina i-a vizitat pe Johann Friedrich Gronovius și Anna Maria van Schurman în Olanda. În august ea a ajuns în Țările de Jos de Sud și s-a stabilit la Antwerp. Timp de patru luni Cristina a stat la conacul unui negustor evreu. Ea a fost vizitată de Arhiducele Leopold Wilhelm de Austria, de Prințul de Condé, ambasadorul Chanut ca și de fostul guvernator al Norvegiei, Hannibal Sehested. Pentru că situația ei financiară nu s-a îmbunătățit, arhiducele a invitat-o în castelul său din Bruxelles, Coudenberg.

Tronul de argint din 1654, de pe care Cristina a abdicat este și astăzi locul oficial al monarhilor suedezi de la Palatul Stockholm.

La 24 decembrie 1654, ea s-a convertit la catolicism în capela arhiducelui. generalul italian Raimondo Montecuccoli și Pimentel, care i-au devenit prieteni apropiați, au fost prezenți. Nu și-a făcut publică convertirea, pentru că Consiliul ar fi putut să refuze să-i mai plătească venitul. Suedia se pregătea de război cu Pomerania așa că venitul ei s-a redus considerabil.

Papa și regele Filip al IV-lea al Spaniei n-o puteau susține deschis, ea nefiind o catolică publică încă Cristina a reușit să ia un împrumut mare, lăsând cărțile și statuile ei în schimbul datoriilor.

În septembrie ea a plecat în Italia cu anturajul ei de 255 de persoane și 247 de cai. La 3 noiembrie 1655, Cristina le-a scris Papei Alexandru al VII-lea și vărului ei Carol al X-lea despre convertire. Ferdinand Carol, Arhiduce de Austria, deja cu dificultăți financiare, a fost aproape ruinat de vizita ei.

Călătoria spre sud prin Italia a fost planificata în detaliu de către Vatican și a avut un triumf strălucit în Ferrara, Bologna, Faenza și Rimini. În Pesaro, Cristina i-a cunoscut pe frumoșii frați Santinelli, care au impresionat-o cu poezia lor și cu înclinația lor către dans, luându-i în serviciul ei, precum și o oarecare Monadeschi. La 20 decembrie a ajuns la Vatican. I s-a acordat propria aripă în interiorul Vaticanului, și atunci când papa a reperat inscripția Omne malum ab Aquilone("tot răul vine de la nord"), el s-a asigurat că acesta a fost rapid acoperită cu vopsea.

Cristina s-a stabilit apoi la Palazzo Farnese, care aparținea Ducelui de Parma,^[10] Ea a deschis o academie în palat la 24 ianuarie 1656, numită Accademia degli Arcadi, unde participanții se bucurau de muzică, teatru și literatură.

În aprilie 1660 Cristina a fost informată că regele Carol al X-lea al Suediei a murit în februarie. Fiul lui, Carol al XI-lea, avea numai cinci ani. În vară ea a plecat în Suedia, subliniind că ea a abdicat de la tron pentru vărul și urmașul său, așa că, dacă Carol al XI-lea moare, ea va prelua din nou tronul. Catolică fiind, ea nu putea face acest lucru și clerul a refuzat să o lase să țină Liturghii catolice.

În februarie 1689, Cristina în vârstă de 62 de ani s-a îmbolnăvit grav după o vizită la templele din Campania (Italia). Părea că și-a revenit însă la mijlocul lunii aprilie a dezvoltat o infecție numită erizipel, apoi pneumonie și febră mare. Pe patul de moarte ea a trimis Papei un mesaj cerându-i să-i ierte jignirile. Cardinalul Azzolino a stat alături de ea până a murit, la 19 aprilie 1689.

Date personale
Cristina

Nume la naștere	Christina Augusta sau Christina Alexandra
Născută	18 decembrie 1626 Stockholm
Decedată	19 aprilie 1689 (62 de ani) Roma
Înmormântată	22 iunie 1689 Biserica St.Peter, Vatican
Părinți	Gustav Adolf Maria Eleonora de Brandenburg
Frați și surori	Gustav of Vasaborg[*]
Cetățenie	Suedia
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	colecționar de artă[*] monarh pictoriță scriitoare
Apartenență nobiliară
Titluri	regină[*]
Familie nobiliară	Casa de Vasa
Regină a Suediei
Domnie	6 noiembrie 1632 – 6 iunie 1654 (21 ani, 212 zile)
Încoronare	20 octombrie 1650
Predecesor	Gustav II Adolf
Succesor	Carol X Gustav

· 1661: Christopher Polhem, inventator suedez (d. 1751)
* 1714: Philippine Élisabeth d'Orléans cunsocută ca Mademoiselle de Beaujolais (Philippine Élisabeth Charlotte; 18 decembrie 1714 – 21 mai 1734) a fost fiica lui Filip al II-lea, Duce de Orléans regent al Franței din 1715 până în 1723 și a soției lui, Françoise-Marie de Bourbon, fiica cea mică recunoscută a regelui Ludovic al XIV-lea și a metresei sale Madame de Montespan. Ca membră a Casei de Bourbon și a Casei de Orléans, Philippine Élisabeth a fost prințesă de sânge. A murit de variolă la vârsta de 19 ani.

Date personale
Philippine Élisabeth
Mademoiselle de Beaujolais
Philippine Élisabeth de Jean-Marc Nattier
Nume la naștere	Philippine Élisabeth Charlotte d'Orléans
Născută	18 decembrie 1714 Palatul Versailles, Franța
Decedată	21 mai 1734 (19 ani) Castelul Bagnolet, Paris, Franța
Înmormântată	22 mai 1734 Val-de-Grâce, Paris, Franța
Cauza decesului	cauze naturale[*] (variolă)
Părinți	Filip al II-lea, Duce de Orléans Françoise-Marie de Bourbon
Frați și surori	Louis d'Orléans, Duce de Orléans Jean Philippe d'Orléans[] Angélique de Froissy[] Louise Elisabeth de Orléans Louise Diane de Orléans Charlotte Aglaé de Orléans Marie Louise Élisabeth de Orléans Louise Adélaïde de Orléans
Cetățenie	Franța
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Orléans

· 1718: Anna Leopoldovna a Rusiei (rusă А́нна Леопо́льдовна; 18 decembrie 1718 – 19 martie 1746), cunoscută de asemenea drept Anna Karlovna (А́нна Ка́рловна), regentă a Rusiei pentru câteva luni (1740–1741) în timpul minoratului fiului ei Ivan. Ea a fost fiica Ecaterinei Ivanovna a Rusiei, care era sora împărătesei Ana a Rusiei, și a Ducelui Karl Leopold de Mecklenburg-Schwerin, și la botez a primit numele de Elisabeta Katharina Christine de Mecklenburg-Schwerin.

În 1722, Anna a ajuns în Rusia cu mama ei, care s-a separat de soțul ei. Mama ei a fost considerată o candidată la tron în 1730, însă în locul ei a fost aleasă sora Ecaterinei, mătușa Annei. În 1733, Anna s-a convertit la ortodoxism și a primit numele de Anna Leopoldovna, lucru care a transformat-o în moștenitoare a tronului. În 1739 ea s-a căsătorit cu Anton Ulrich (1714–1776), al doilea fiu al lui Ferdinand Albert al II-lea, Duce de Brunswick-Lüneburg, care venise în Rusia din 1733 pentru ca ei să se poată cunoaște.

La 5 octombrie 1740 împărăteasa Ana a adoptat noul ei născut Ivaan și la proclamat ca moștenitor al ei la tronul Rusiei. La câteva zile după această declarație, împărăteasa a murit (28 octombrie 1740), lăsând indicații în legătură cu succesiunea și numindu-l pe favoritul ei Ernest Biron, Duce de Courland, ca regent.

Anna Leopoldovna

Biron era detestat de poporul rus și după ce el a amenințat-o cu exilul în Germania pe Anna și pe soțul ei, Anna Leopoldovna n-a avut multe dificultăți în îndepărtarea lui de la putere (8 noiembrie 1740). Apoi ea și-a asumat regența și a luat titlul de Mare Ducesă, însă știa prea puține despre caracterul oamenilor cu care avea de a face, și știa chiar mai puțin despre convențiile și politica guvernului rus. În scurt timp s-a certat cu principalii ei susținători.

Potrivit Dicționarului de istorie rusă, ea a ordonat efectuarea unei anchete în industria confecțiilor după ce uniformele primite de militarii s-au dovedit a fi de calitate inferioară. Când ancheta a arătat condiții inumane de lucru, ea a emis decrete pentru stabilirea unui salariu minim și a numărului maxim de ore de lucru în industria confecțiilor, precum și crearea de facilități medicale la fiecare fabrică de confecții.

De asemenea, ea a prezidat o victorie strălucită a forțele ruse în bătălia de la Villmanstrand în Finlanda după ce Suedia a declarat război Rusiei. Ea a avut o favorită influentă, Julia von Mengden.

în decembrie 1741, fiica lui Petru cel Mare, care era favorita soldaților, i-a incitat pe gardieni să se revolte, a învins opoziția nesemnificativă și a urcat pe tron ca împărăteasa Elisabeta. Această lovitură de stat a fost sprijinită de ambasadorii Franței și Suediei, care doreau să schimbe politicile pro-britanice și pro-austriece ale guvernului Annei Leopoldovna.

Noul regim a întemnițat în primul rând familia în cetatea de la Dünamünde în apropiere de Riga și apoi i-a exilat la Kholmogory. În cele din urmă Anna a murit la 18 martie 1746 în timpul nașterii.

Fiul ei Ivan al VI-lea a fost asasinat la Shlisselburg la 16 iulie 1764, în timp ce soțul ei Anton Ulrich a murit la Kholmogory la 19 martie 1776. Ceilalți patru copii (Ekaterina, Elizaveta, Petru și Alexei^[1]) au fost eliberați din închisoare de împărăteasa Ecaterina cea Mare și dați în custodie la 30 iunie 1780 mătușii lor, reginei daneze văduve Juliana Maria de Brunswick-Wolfenbüttel. Ei au locuit în Iutlanda unde au trăit în condiții confortabile în arest la domiciliu pentru tot restul vieții lor sub tutela Julianei.

Anna Leopoldovna și Anton Ulrich au avut următorii copii:

Ivan al VI-lea (1740–1764) (a domnit ca Țar 1740-1741)
Ecaterina Antonovna de Brunswick (1741–1807)
Elisabeta Antonovna de Brunswick (1743–1782)
Petru Antonovici de Brunswick (1745–1798)
Alexei Antonovici de Brunswick (1746–1787)

Date personale
Marea Ducesă Anna Leopoldovna

Nume la naștere	Elisabeta Katharina Christine mai târziu Anna Leopoldovna
Născută	18 decembrie 1718 Rostock
Decedată	19 martie 1746 (27 de ani) Kholmogory
Înmormântată	Annunciation Church of the Alexander Nevsky Lavra[*]
Cauza decesului	puerperal disorder[*]
Părinți	Karl Leopold Ecaterina Ivanovna a Rusiei
Căsătorită cu	Anton Ulrich de Brunswick
Copii	Ivan al VI-lea al Rusiei
Cetățenie	Imperiul Rus
Religie	Luteranism, apoi ortodoxism
Ocupație	suveran[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	împărat și autocrat al întregii Rusii[] duchess[]
Familie nobiliară	Casa de Mecklenburg-Schwerin
Regentă a Rusiei
Domnie	1740–1741

* 1736: Sophia Dorothea de Brandenburg-Schwedt (Friederike Sophia Dorothea; 18 decembrie 1736 - 9 martie 1798) a fost Ducesă de Württemberg și ascendenta mai multor membri ai familiilor regale din secolele XIX și XX

Date personale
Sophia Dorothea de Brandenburg-Schwedt

Nume la naștere	Friederike Sophia Dorothea
Născută	18 decembrie 1736 Schwedt/Oder, Germania^[1]
Decedată	9 martie 1798 (61 de ani) Stuttgart, Ducatul de Württemberg[*]^[2]
Înmormântată	Palatul Ludwigsburg
Părinți	Frederic Wilhelm de Brandenburg-Schwedt Sophia Dorothea a Prusiei
Frați și surori	Margravine Elisabeth Louise of Brandenburg-Schwedt[*] Philippine von Brandenburg-Schwedt
Căsătorită cu	Friedrich al II-lea, Duce de Württemberg
Copii	Frederic, rege de Württemberg Ducele Louis Eugen de Württemberg Sophia Dorothea, împărăteasă a Rusiei Friederica, Prințesă de Holstein-Gottorp Elisabeta, Arhiducesă de Austria Ducele Alexandru
Cetățenie	Germania
Religie	protestantism
Ocupație	conducător[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Margraf Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Württemberg Casa de Brandenburg-Schwedt
Ducesă de Württemberg
Domnie	20 mai 1795 – 23 decembrie 1797

· 1778 - S–a născut celebrul clown Joseph Grimaldi (m. 31 mai 1837)
* 1829: Prințul Wilhelm de Baden (germană Ludwig Wilhelm August Prinz von Baden) (18 decembrie 1829 – 27 aprilie 1897) a fost general și politician prusac A fost tatăl Prințului Maximilian de Baden, ultimul prim ministru al Prusiei și ultimul cancelar al Imperiului German. Wilhelm a fost Prinț de Baden și membru al Casei de Zähringen.

Date personale
Prințul Wilhelm
Portret al Prințului Wilhelm de Baden, 1895–1896
Nume la naștere	Ludwig Wilhelm August
Născut	18 decembrie 1829 Karlsruhe
Decedat	27 aprilie 1897 (67 de ani) Karlsruhe
Înmormântat	Q883348[*]
Părinți	Leopold, Mare Duce de Baden Prințesa Sofia Wilhelmina a Suediei
Frați și surori	Maria Ludovic al II-lea Frederic I, Mare Duce de Baden Olga Feodorovna de Baden Prințesa Alexandrine de Baden Karl von of[*]
Căsătorit cu	Prințesa Maria Maximilianovna de Leuchtenberg
Copii	Marie, Ducesă de Anhalt Prințul Maximilian
Cetățenie	Germania
Ocupație	om politic
Activitate
Apartenență nobiliară
Titluri	prinț
Familie nobiliară	Casa de Zähringen
Membru al Reichstag-ului Imperiului German[*]

· 1856: Sir Joseph John Thomson, fizician englez, laureat al Premiului Nobel (d. 1940)
* 1859: Nicolae Amasiiski (născut Nikolai Vasilievici Amasiiski; în rusă Николай Васильевич Амасийский; n. 6/18 decembrie 1859, Buguruslan, Rusia – d. 31 ianuarie 1945, Iași, România) a fost un episcop al Bisericii Ortodoxe Ruse (până în 1943) și apoi al Bisericii Ortodoxe Române.

A îndeplinit funcția de arhiepiscop de Rostov și Taganrog (1933-1936, 1942-1943). A fost o victimă a represiunii staliniste, iar la sfârșitul anului 1943, în timpul retragerii Armatei Germane din URSS, s-a refugiat în Regatul României, unde a murit după aproximativ un an.

În 1878 a absolvit Școala Normală din Samara, după care a lucrat o perioadă ca învățător.^[1]

A slujit apoi drept cititor de psalmi la Biserica „Sf. Arhanghel Mihail” din satul Savelievka, uezdul Nikolaevsk, gubernia Samara (acum în raionul Krasnopartizanski din regiunea Saratov). La 14 martie 1888 a fost hirotonit diacon și numit ca slujitor la aceeași biserică.^[1] În anul 1900 a fost hirotonit preot și numit ca slujitor la Biserica „Sf. Arhanghel Mihail” din satul Davîdovka, uezdul Nikolaevsk, gubernia Samara.^[1] Davîdovka se afla în apropierea orașului Nikolaevsk, redenumit, după Revoluția Rusă, Pugaciov.

Arhiepiscopul Nicolae a fost arestat la 23 mai 1935 în Rostov-pe-Don pentru că nu a acceptat să colaboreze cu autoritățile sovietice.^[3] La 16 noiembrie 1935 a fost condamnat la 3 ani de exil administrativ în Bașchiria pentru faptul că a făcut parte dintr-un grup contrarevoluționar. A fost trimis în exil, locuind în mai multe localități. În anul 1936 a renunțat formal la funcția de episcop de Rostov-pe-Don. A trăit în restul perioadei de exil într-o casă particulară din Ufa. La 18 iunie 1938 arhiepiscopul Nicolae a fost percheziționat și arestat, fiind transportat la închisoarea din Ufa. A fost deținut timp de peste o lună în închisoarea Ufa, deoarece transportul deținuților în Kazahstan avea loc într-un mod lent. După câtva timp a fost transferat la Alma-Ata. În 1938 a fost condamnat la moarte de către conducerea NKVD și a supraviețuit execuției, potrivit propriilor sale memorii, după ce a căzut rănit la pământ și a fost declarat mort. A locuit la Alma-Ata până în 1941. S-a reîntors apoi la Rostov pe Don, unde, potrivit unor surse, a lucrat ca măturător de stradă.^[3]

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după ce germanii au capturat orașul Rostov-pe-Don, arhiepiscopul Nicolae și-a reluat activitatea preoțească și a fost repus în funcție, conducând administrația diecezană sub patronajul autorităților germane.^[3]^[4] Pe la sfârșitul anului 1942 Eparhia de Rostov a intrat sub oblăduirea Bisericii Ortodoxe Autonome a Ucrainei, iar în bisericile din această eparhie nu s-a mai pomenit numele locțiitorului de patriarh Serghie Stragorodski. În urma instrucțiunilor primite de la autoritățile sovietice, mitropolitul Serghie Stragorodski a condamnat public la 20 martie 1943 legăturile cu naziștii ale arhiepiscopului Nicolae. Patriarhul Nicodim Munteanu al Bisericii Ortodoxe Române, care a corespondat cu arhiepiscopul Nicolae, a căutat să-și extindă influența asupra regiunii Rostov.

În noiembrie 1943, în timpul retragerii armatelor germane și române din Uniunea Sovietică, mitropolitul Nicolae s-a refugiat de la Rostov pe Don^[3]^[5] la Odessa, iar în același an a fost evacuat de germani în România, împreună cu un grup de circa 30 de preoți (printre care protoiereul Ioan Nagorski și preotul duhovnic Ioan Kulîghin) și câteva maici (printre care și sora mitropolitului).^[6]^[7]^[8] Mitropolitul Nicolae și grupul său au cerut patriarhului Nicodim Munteanu să intre sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Române.^[8]^[9] Patriarhul Nicodim i-a repartizat pe mitropolit și pe preoții ruși la mănăstirea Cernica și pe maicile ruse la mănăstirea Pasărea.^[8]

Bătrânul mitropolit a murit pe 31 ianuarie 1945 și a fost înmormântat în cimitirul „Sf. Lazăr” al Mănăstirii Cernica, în partea rezervată ierarhilor aflată lângă capelă.^[3]^[4]^[7] Pe crucea sa de piatră se află o inscripție scrisă de o doctoriță rusă, care se refugiase din Crimeea și care nu a mai vrut să se înapoieze în URSS: „Mitropolit al Rostovului etc., Nicolae Amasiiski, născ. 1859, dec.-31 ianuarie 1945.

· 1863: S-a nascut arhiducele austriac Franz Ferdinand. Arhiducele Franz Ferdinand al Austriei (n. 18 decembrie 1863, Graz – d. 28 iunie 1914, Sarajevo), Arhiduce de Austria, din 1896. În 1896 a devenit primul succesor la tronul imperiului Austro-Ungar. A fost asasinat la Sarajevo, in Bosnia in ziua de 28 iunie 1914 ,ora 11 am, de către Gavrilo Princip, un student sârb bosniac de 19 ani. Atentatul de la Sarajevo a constituit motivul începerii Primului război mondial, în august 1914.

Franz Ferdinand s-a născut în Graz, Austria, fiind fiul cel mare al arhiducelui Karl Ludwig (fratele cel tînăr a lui Franz Josef al Austriei) și al Prințesei Maria Annunciata (a doua soție a lui Karl Ludwig). Când avea 12 ani, a murit unchiul său Ducele Francisc al V-lea de Modena, care l-a numit moștenitor, cu condiția ca Franz Ferdinand să își adauge Este la nume. În 1877 Franz Ferdinand a intrat în armata austro-ungară cu gradul de locotenent. A fost un pasionat vânător. În 1883 a vizitat pentru prima dată Italia, în 1885 a vizitat Egiptul, Palestina, Siria, și Turcia. În 1889 a vizitat Germania.

În 1889 viața lui Franz s-a schimbat în mod dramatic după sinuciderea vărului său Prințul Rudolf al Austriei, succesorul la tronul Austriei. Următorul în linie era tatăl său, care a renunțat, Franz devenind astfel primul succesor la tronul imperiului.

Arhiducele împreună cu familia sa.

În 1895 Franz Ferdinand a întâlnit-o pe contesa Sophia Chotek la un bal din Praga, care însă nu îndeplinea criteriile pentru a deveni o membră a casei de Habsburg. Sophia era domnișoară de onoare a arhiducesei Isabella, soția arhiducelui Friedrich, duce de Teschen. Franz Ferdinand a început să-l viziteze pe arhiducele Friedrich la vila sa din Pressburg (azi Bratislava). Relația lui Franz cu Sofia a rămas secretă, devenit cunoscută după doi ani. După multă opoziție, împăratul Franz Josef acceptă căsătoria, cu condiția ca ea să fie morganatică, adică urmașii proveniți din ea să nu aibă drept la tron.

Căsătoria a avut loc la 1 iulie 1900, la Reichstadt (azi Zákupy) în Boemia, din familia regală fiind prezentă numai mama sa vitregă, Maria Tereza.

Franz Ferdinand a avut trei copii cu Sofia:

Prințesa Sophie von Hohenberg (1901-1990)
Maximilian, Duce de Hohenberg (1902-1962)
Prințul Ernst von Hohenberg (1904-1954)

La 28 iunie 1914 la ora 11:00 am, la Sarajevo, Franz Ferdinand și soția lui Sophia au fost asasinați de Gavrilo Princip, un tânăr sârb bosniac în vârsta de 19 ani, membru al organizației Mâna Neagră. Acest atentat a fost motivul care a declanșat Primul Război Mondial. Gavrilo Princip, minor conform legilor de atunci, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare și a murit în spitalul închisorii din Theresienstadt (actualmente Terezin, în Cehia), încă înainte de sfârșitul Primului Război Mondial, la 28 aprilie 1918, bolnav de tuberculoză.

Date personale
Arhiducele Franz Ferdinand

Nume la naștere	Franz Ferdinand Karl Ludwig Josef von Habsburg-Lothringen, Erzherzog
Născut	18 decembrie 1863 Graz, Austria
Decedat	28 iunie 1914 (50 de ani) Sarajevo, Austro-Ungaria
Înmormântat	Artstetten Castle[*]
Cauza decesului	omor (plagă împușcată[*])
Părinți	Arhiducele Carol Ludovic al Austriei Prințesa Maria Annunciata de Bourbon-Două Sicilii
Frați și surori	Archduchess Maria Annunciata of Austria[*] Arhiducesa Margarete Sophie a Austriei Arhiducesa Elisabeta Amalia a Austriei Arhiducele Otto Franz al Austriei Arhiducele Ferdinand Karl de Austria
Căsătorit cu	Sofia, Ducesă de Hohenberg
Copii	Prințesa Sophie von Hohenberg Maximilian, Duce de Hohenberg Prinț Ernst von Hohenberg
Cetățenie	Austro-Ungaria
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	om politic
Apartenență nobiliară
Titluri	Moștenitor prezumtiv
Familie nobiliară	Casa de Habsburg-Lorena
Arhiduce de Austria-Este
Domnie	1889 - 1914
Predecesor	Francisc al II-lea ca arhiduce de Austria-Este de asemenea Francisc al V-lea ca Duce de Modena
Succesor	Carol I

· 1874: S-a nascut Radu D. Rosetti, poet şi epigramist român, fiul publicistului Dimitrie R. Rosetti; (d.1964).

· 1878: Iosif Vissarionovici Stalin, om politic sovietic, revoluționar bolșevic (d. 1953). Iosif Vissarionovici Stalin (n. 18 decembrie 1878 – d. 5 martie 1953) din tată georgian și mamă osetină, om politic sovietic, fost revoluționar bolșevic devenit după Revoluția din Octombrie conducător politic sovietic. Deși sursele se contrazic în privința anului și zilei de naștere ale lui, Iosif Dzhugashvili se găsește în registrele bisericii Uspensky din Gori, Georgia drept născut pe 18 decembrie ( stil vechi: 6 decembrie) 1878. Această data de naștere este documentată de certificatul său de absolvire a școlii, de cuprinzătorul său dosar de la poliția Rusiei țariste, o consemnare de arest din 18 aprilie 1902 în care și-a declarat vârsta de 23 de ani și toate documentele prerevoluționare rămase în existență. Spre sfârșitul lui 1921, Stalin însuși și-a menționat data nașterii ca fiind 18 decembrie 1878, într-un curriculum vitae scris cu mâna proprie. Totuși, după ce a venit la putere în 1922, dictatorul a schimbat sa de nastere in 21 decembrie 1879 (stil vechi 9 decembrie 1879). Aceasta dată a devenit zi de sărbătoare în toată Uniunea Sovietică. Stalin a devenit Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în 1922; ( d. 05.03.1953 ).

· 1879: Paul Klee, pictor, desenator și teoretician al artei de origine elvețiană (d. 1940). Paul Klee (n. 18 decembrie 1879, Münchenbuchsee lângă Berna, Elveția – d. 29 iunie 1940, Muralto, Elveția), pictor, desenator și teoretician al artei elvețian, de naționalitate germană/
* 1888: Arhiducele Karl Albrecht de Austria-Teschen (Karl Albrecht Nikolaus Leo Gratianus von Österreich; 18 decembrie 1888 – 17 martie 1951).

A fost fiul cel mare al Arhiducelui Karl Stephen de Austria și a Arhiducesei Maria Theresia, Prințesă de Toscana.

Arhiducele Karl Albrecht

Arhiducele Karl Albrecht în 1918

Date personale

Nume la naștere

Karl Albrecht Nikolaus Leo Gratianus

Născut

18 decembrie 1888
Pula, Austro-Ungaria

Decedat

17 martie 1951 (62 de ani)
apropiere Stockholm, Suedia

Înmormântat

Catholic cemetery, Northern cemetery[*]^[1]^[2]

Părinți

Arhiducele Karl Stephen de Austria
Arhiducesa Maria Theresia, Prințesă de Toscana

Frați și surori

Archduchess Mechthildis of Austria[*]
Archduchess Eleonora of Austria[*]
Arhiducesa Renata de Austria
Arhiducele Wilhelm de Austria
Arhiducele Leo Karl de Austria

Căsătorit cu

Alice Elisabeth Ankarcrona

Copii

Prințul Karl-Stefan
Prințesa Maria-Christina
Prințul Karl Albrecht
Prințesa Renata

Cetățenie

Polonia

Austria

Ocupație

ofițer

Apartenență nobiliară

Familie nobiliară

Casa de Habsburg-Lorena

Date personale
Nikolai Vladimirovici Nekrasov
Nikolai Vladimirovici Nekrasov
Născut	18 decembrie 1900^[1] Moscova, Imperiul Rus^[2]
Decedat	4 octombrie 1938 (37 de ani)^[1] Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
Cetățenie	Imperiul Rus URSS
Ocupație	autor esperantist poet traducător scriitor jurnalist
Activitate
Limbi	Esperanto
Modifică date / text

* 1900: Nikolai Vladimirovici Nekrasov (în rusă Николай Владимирович Некрасов; n. 18 decembrie 1900,^[1] Moscova, Imperiul Rus^[2] – d. 4 octombrie 1938,^[1] Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste) a fost un esperantist, scriitor, poet, jurnalist, critic literar și traducător rus în limba esperanto.

Biografie

S-a născut la Moscova în 1900. A învățat esperanto la vârsta de 15 ani. În perioada 1918-1919 a fost redactorul ediției autopublicate a revistei Juna Mondo („Lumea tânără”). În anul 1922 a fondat, alături de Grigori Demidiuk, revista literară La Nova Epoko („Epoca nouă”) de la Moscova și a fost redactorul acestei publicații până în 1930. Printre activitățile revistei La Nova Epoko se numără o scrisoare deschisă către ministrul educației din Franța, Léon Bérard, care în iunie 1922 a interzis predarea limbii esperanto în instituțiile franceze pe motiv că ar fi „potențial periculoasă” (într-o scrisoare adresată ministrului i-a mulțumit pentru popularizarea limbii esperanto și l-a sfătuit în continuare să interzică limba franceză, în care au fost publicate chiar mai multe scrieri revoluționare). În 1933 a editat un volum de articole Новые проблемы языкознания („Noi probleme de lingvistică”).^[3]

În anii 1920 a publicat două cărți de poezii originale în limba rusă.

În primul rând, el este cunoscut ca un traducător al scrierilor poeților clasici ruși în limba esperanto. Creațiile poetice ale lui Nekrasov, influențate de reprezentanți ai simbolismului rus precum Blok și Balmont, au fost publicate în diferite periodice.^[3]

La mijlocul anilor 1930, Nekrasov, împreună cu alți membri ai mișcării esperanto din URSS, a căzut victimă terorii staliniste.^[3] A fost arestat la 11 februarie 1938 și împușcat la 4 octombrie 1938.^[3]^[4] Nekrasov a fost reabilitat postum la 26 noiembrie 1957.

Opera

Poezie tradusă

Kupra rajdanto (Călărețul de Aramă) de Pușkin.
Eŭgeno Onegin (Evgheni Oneghin) de Pușkin, SAT, 1931.
Dekdu (Cei doisprezece) și Najtingala ĝardeno (Grădina privighetorilor) de Aleksandr Blok.
Blanka cigno (Lebăda albă) și La mortaj shipoj (Navele moarte) de Konstantin Balmont.
Nubo en pantalono (Norul cu pantaloni) și Suno (Soare) de Vladimir Maiakovski.
Monna Liza de Mihail Gherasimov.
Socialismo și Patrino (Mama) de Bejimenski.

Proză tradusă

Ruĝa Stelo (Steaua roșie) de Aleksandr Bogdanov, SAT, 1929.
La Vojo de formiĝo kaj disvastiĝo de la lingvo internacia (Modul de formare și răspândire a limbii internaționale) de Ernest Drezen, SAT, 1929
Historio de la mondolingvo (Istoria limbii universale) de Ernest Drezen.

Poezie proprie

Fablo pri ĝilotinŝraŭbeto (Fabula unui șurub mic cu filet în stânga), publicat în Sennacieca Revuo.
Testamento de Satano (Testamentul lui Satan).
Verda flamo (Flacără verde)
Krono de sonetoj pri Esperanto (Coroana sonetelor).
Mi moskvano (Eu, moscovitul), publicat în Internacia Literaturo.

Proză proprie

Bibliografio de Esperantaj presaĵoj en USSR dum 12 jaroj de la revolucio 1917—1928 (Bibliografia materialelor tipărite în limba esperanto în URSS în cei 12 ani ai revoluției 1917—1928), Моscova, 1928.
Tra USSR per Esperanto (Prin URSS prin intermediul limbii esperanto).
câteva eseuri despre literatura esperanto, publicate în La Nova Epoko.

· 1903 - S-a născut poetul avangardist Ilarie Voronca (“Ulise”, “Zodiac”, “Act de prezenţă”) (m.05.04.1946).

* 1903: Jan Brzękowski (n. 18 decembrie 1903, Nowy Wiśnicz - d. 3 august1983, Paris) a fost un poet polonez, prozator, teoretician, critic literar și membru al Avangardei Cracoviene. A absolvit filologia poloneză și farmaceutica la Universitatea Jagiellonă din Cracovia. A debutat ca poet în anul 1921, în revista Gazeta Literacka. A publicat primul volum de poezii Tętno în 1925.

Sari la navigare Sari la căutare

Date personale
Pola Illéry

Născută	18 decembrie 1909 Corabia, România
Decedată	19 octombrie 1993 (83 de ani) Palos Verdes Estates[*], Comitatul Los Angeles, California, SUA
Cauza decesului	boală
Cetățenie	Franța România SUA
Ocupație	actriță actriță de film
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

* 1909: Pola Illéry (n. 18 decembrie 1909 – d. 19 octombrie 1993)^[1] a fost o actriță și cântăreață de origine română ce a apărut în filme mute și în primele filme cu sunet, fiind cunoscută în special pentru rolurile de vampă.

S-a născut ca Paula Iliescu în Corabia, România și a fost, de asemenea, cunoscută sub numele de Paula I Gibson. Illéry a apărut în câteva filme franceze realizate în anii 1920 și 1930, mai ales în filmul lui René Clair Sub Acoperisurile din Paris (1930) și în Parada Paramount, versiunea în limba română a Paramount on Parade (1930) realizat în Paris de către Paramount Pictures. Se crede că a apărut pentru ultima dată în filme în 1938.

Illéry s-a căsătorit maiorul american Charles Grenier în timpul celui de-al doilea Război Mondial și s-a mutat în Statele Unite cu el, luându-și cetățenia americană în 1946. Căsătoria a durat doar câteva luni înainte ca el să fie ucis într-un accident. Ea s-a recăsătorit mai târziu cu Jim Gibson și cuplul s-a mutat în Palos Verdes, unde Illéry a trăit pentru tot restul vieții ei.^[2]

Moartea

Illéry a murit la 19 octombrie 1993, în Los Angeles, California, în vârstă de 83 de ani, și a fost una dintre ultimele supraviețuitoare dintre actrițele care au apărut în filme mute ca adult^[3]

Filmografie

Căpitanul Fracasse (1929)
Iluzii (1930)
Sub acoperișurile din Paris (1930)
Omul în haine de seară (1931)
Strada fără nume (1934)

· 1913: Willy Brandt, politician german, al 4-lea Cancelar al Germaniei, laureat Nobel (d. 1992). Willy Brandt, născut Herbert Ernst Karl Frahm, (n. 18 decembrie 1913, Lübeck – d. 8 octombrie 1992, Unkel), om politic german. A fost cancelar al Germaniei în perioada 21 octombrie 1969 – 7 mai 1974, din partea SPD. La 7 decembrie 1970, în timpul unei vizite oficiale în Polonia, și-a surprins asistența în momentul în care în loc să rămână în picioare, a căzut în genunchi în fața fostului Ghetto din Varșovia. În anii 1970 a pus în practică noua Ostpolitik, ca politică de destindere față de RDG și blocul comunist. În anul 1971 a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Pace.

· 1915: S-a nascut Vintilă Horia (Horia Caftangioglu), scriitor din exil, autor al romanului “Dieu est né en exil”, pentru care a primit premiul Goncourt în 1960 („Mai sus de miazănoapte”); (d.04.04.1992).

· 1919 - S-a născut Anita O'Day, cântăreaţă americană de jazz.

· 1924 - S–a născut Camilian Demetrescu, artist plastic, disident, din 1969, în Italia; revine în România, în anul 2000, cu expoziţia “30 de ani de artă în Italia –1969–2000”.

· 1925: S-a nascut Vasile Veselovski, compozitor roman de muzică uşoară; (d. 04.01.1998).

· 1933: Cristian Ioan D. Hera (n. 18 decembrie 1933, Ploiești) este un ingineragronom român, membru titular (2004) al Academiei Române. Din ianuarie 2018, pe un termen de trei luni, a fost președinte interimar al Academiei Române, ca urmare a decesului fostului președinte Ionel Valentin Vlad.^[1]

* 1940: Vasile Pătruț (n. 18 decembrie 1940, Botești, județul Roman, în prezent în județul Neamț - d. 19 mai 2012, Pașcani) a fost un economist, profesor universitar, fondator al învățământului superior economic în Bacău.

Date personale
Ionel Iacob-Bencei

Născut	18 decembrie 1940 Bencecu de Jos, comuna Pișchia, județul Timiș
Decedat	26 ianuarie 2020 (79 de ani) Timișoara, România
Naționalitate	România
Ocupație	scriitor, epigramist, poet dialectal bănățean, publicist, realizator radio
Modifică date / text

* 1940:Ionel Iacob-Bencei (n. Ionel Iacob, 18 decembrie 1940, satul Bencecu de Jos, comuna Pișchia, județul Timiș - d. 26 ianuarie 2020, Timișoara) a fost un epigramist, poet, prozator, pamfletar, publicist, poet dialectal bănățean, realizator de emisiuni radio în grai bănățean, președintele Cenaclului de Satiră și Umor ”Ridendo” Timișoara, membru fondator și Membru de Onoare al Uniunii Epigramiștilor din România, membru în Uniunea Scriitorilor din România (2009), membru în Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova (2008) și Cetățean de Onoare al comunei Pișchia (2008).

Educație

A urmat școala primară în Bencecu de Jos și gimnaziul în comuna Pișchia, apoi a fost elev la Liceul „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, avându-l coleg de clasă pe poetul Damian Ureche. Se lansează pe scena Clubului ”1 Mai” ca prezentator, recitator, actor amator, alături de orchestra condusă de Ioan Odrobot. Pasionat de teatru, în tinerețe frecventează Studioul actorului amator (1961, prof. actor Victor Odillo Cimbru) și Școala populară de artă Timișoara (1963, prof. actrița Geta Angheluță și regizor Dan Radu Ionescu. În paralel a activat în mai multe formații artistice, pregătindu-se pentru I.A.T.C.

Activitate profesională

Primele creații sunt dialectale, pentru ca apoi să se remarce în genul satiric, cu preferință pentru epigramă. La scurt timp după debut adaugă numelui de familie pe cel de ”Bencei” (halta de cale ferată care face accesul către satul natal), semnătură care îl va consacra.

Frecventează cenaclurile „Ion Popovici Bănățeanu”, „Victor Eftimiu”, „Constantin Brâncuși”, Cercul de proză de pe lângă Biblioteca Județeană Timiș, Cenaclul de satiră și umor „Ridendo”. Devine membru al cenaclului în 1977, apoi vicepreședinte (1982-1995), iar din ianuarie 1996 este președintele în exercițiu.

Membru al Clubului „Cincinat Pavelescu” București (1981-1989)
Membru fondator al Societății literar-artistice „Sorin Titel” (1989)
Inițiator și membru fondator al Asociației Umoriștilor din Banat (1990)
Membru fondator al Cenaclului radiofonic „Gura Satului” (1991)
Membru al Societății culturale „Banatul” (1995)
Membru fondator al Uniunii Epigramiștilor din România (1990)
Membru de Onoare al Uniunii Epigramiștilor din România (2000)
Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2008)
Membru al Uniunii Scriitorilor din România (2009)
Cetățean de Onoare al Comunei Pișchia, jud. Timiș (2008)

În timp devine o prezență constantă în cadrul concursurilor și festivalurilor epigramatice, fiind invitat ca membru/președinte în juriile multor manifestări de gen sau ca organizator al secțiunilor. După peste cinci decenii de activitate literar-artistică, are 15 volume de autor și apare în peste 80 de culegeri/antologii de umor.

Un nume proeminent pentru graiul bănățean, Ionel Iacob-Bencei continuă drumul deschis de Victor Vlad Delamarina, Tata Oancea sau Marius Munteanu. Activitatea sa de scriitor dialectal este consolidată de aparițiile radio în Cenaclul Radiofonic ”Gura Satului”, demarat în 1991. Este invitat la festivaluri și concursuri în grai bănățean din Banatul sârbesc, cu care are o colaborare permanentă.

Pe versurile lui Ionel Iacob-Bencei, Mircea Aurel Ciugudean a compus „Valsul Timișoarei”.

Volume de autor

DIN serTARELE cenzURII (pamflete, cronici rimate, fabulă, parodii, epigrame), Editura POPA’S ART’, Timișoara, 1993
Epigrame și epitafuri, Editura Mirton, Timișoara, 1994
De la rondel la duel… epigramatic (rondeluri lirice și satirice, cronici rimate,poezie, proză scurtă, parodii, epigrame), Editura Dacia Europa Nova, Lugoj, 1995
Dă dor, dă jăle, dă drag (poezie și proză dialectală, poeme, parodii, pamflete, rondeluri), Editura Mirton, Timișoara, 1996
Risipite prin sertare (interviuri, memorialistică, poezie dialectală, epigrame, cronici rimate), Editura POPA’S ART’, Timișoara, 2004
Epigrama iacobină de la începuturi până în …2006, Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2007
Robii pământului (evocări, interviuri, poezie dialectală, comentarii), Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2007
Satirice (cronici rimate rondeluri satirice, cuplete, pamflete), Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2008
La învierea de apoi a... cailor (rondeluri, poeme), Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2009
Traista cu amintiri (proză scurtă), Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2009
Parodii, Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2010
Florilegiu - 70 – epigrame, Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2010
Epigrama iacobină 2, Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2012
Din Bencec pîn’la Uzdin, poezie dialectală și pictură naivă din Banat, Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2014
Ce-mi șoptește mie muza, catrene epigramatice, Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2014
Ascultaț cum bace vântu, poezie dialectală, Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2014, volum de laureat la concursul ”Marius Munteanu”
Haidaț să cărăm tuleii (poezii umoristice în dialect bănățean), Editura Eurostampa, Timișoara, 2015
75 de primăveri (epigrame), Editura Mirton, Timișoara, 2015
Rondeluri (versuri lirico-umoristice), Editura Singur, Târgoviște, 2016

Volume colective

Gura satului la Radio Timișoara (7 autori, vol. I, 210 pg., Editura Mirton, Timișoara, 1993)
Gura satului la Radio Timișoara (7 autori, vol. II, 126 pg., Editura Mirton, Timișoara, 1994)
Gura satului la Radio Timișoara (7 autori, vol. III, 116 pg., Editura Mirton, Timișoara, 1996)
Ca-n sat la noi (poezie dialectală, în colaborare cu Ștefan Pătruț și Petru Chira), 120 pag., Editura Dacia Europa Nova, Lugoj, 1999
Poezie în grai bănățean - Vol. I, ediție îngrijită de Aurel Turcuș, Editura Orizonturi universitare, Timișoara, 2009
Gura satului la 20 de ani – Contemporanii, literatură dialectală, ediție îngrijită de Ioan Viorel Boldureanu, Editura Marineasa, 2010
Antologia literaturii dialectale bănățene (poezie, proză, teatru) 1891-2011, Ediție îngrijită de Ioan Viorel Boldureanu, Simion Dănilă, Cornel Ungureanu, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2011
Concursul de literatură dialectală bănățeană ”Marius Munteanu”, Ediția I 2012-2013 – nominalizat, volum îngrijit de Ioan Viorel Boldureanu, Editura Eurostampa, Timișoara, 2012
Interferențe epigramatice. Culegere de epigrame traduse, ediție îngrijită de Petre Cioclu (Israel), Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2016

Culegeri, antologii, scrieri îngrijite de autor

Cățelușul Fulger-Viu, de Dimitrie Jega, apărută postum, Editura POPA’S ART’, Timișoara, 1993
Epigramiști din Banat (în colaborare cu Ion I. Mioc), Editura Excelsior, Timișoara, 2000
Studenți(me)a văzută de epigramiști (în colaborare cu Prof. univ. dr. Ștefan Buzărnescu), Editura 1 Aprilie Timișoara, 2003
Ridendo–35 (volum aniversar, istoricul Cenaclul de Satiră și Umor „Ridendo), Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2004
In memoriam Dimitrie Jega (volum omagial), Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2006
Timișoara, mon amour (culegere de umor cu ocazia aniversării a 38 ani de la înființarea cenaclului RIDENDO), Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2007
Zâmbete la Ridendo (culegere de umor cu ocazia aniversării a 39 ani de la înființarea cenaclului RIDENDO), Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2008
Ridendo la 40 de ani (volum aniversar / antologic), Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2009
Un senior al epigramei – Dimitrie Jega (plachetă memorială: epigrame, epitafuri, dueluri epigramatice, evocări), Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2012
Cățelușul Fulger-Viu de Dimitrie Jega, (ediția a II-a), Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2012
Studenți(me)a văzută de epigramiști, ediția a II-a, Editura de Vest, Timișoara, 2010
Studenți(me)a văzută de epigramiști, ediția a III-a (în colaborare cu Prof. univ. dr. Ștefan Buzărnescu), Editura de Vest, Timișoara, 2013
Psihologia, piesă logico-umoristică (culegere de epigrame în colaborare cu prof. univ. dr. Ștefan Buzărnescu), Editura Nagard, Lugoj, 2014
Ridendiștii de azi, volum aniversar la 45 de ani ai Cenaclului RIDENDO, Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2014

În timp colaborează cu diferite publicații, printre care Orizont, Urzica, Perpetuum comic, Renașterea bănățeană, Tăt Banatu-i fruncea, ”Merci, Pardon, Scuzați”, Redeșteptarea, Epigrama, AG pe rime, Viața Buzăului etc. De-a lungul carierei i-au fost conferite peste 100 de distincții și premii, printre care:

Premii

Premiul pentru creație literară satirică. Etapa republicană, 1987
Premiul I pentru literatură umoristică Băilești, 1988
Diploma de excelență, Festivalul „Constantin Tănase”, Vaslui, 2004
Premiul pentru poezie dialectală, Caransebeș, 1994
Premiul I (Vișeu de Sus), Premiul II (Bistrița), Premiul III (Buzău), toate în 2007, pentru volumul „Epigrama iacobină de la începuturi până în… 2006”
Premiul I pentru interpretare la Festivalul de Umor „Gura Satului” (Macea/Arad), 2007
Premiul pentru cel mai bun management al unui cenaclu umoristic, acordat de Uniunea Epigramiștilor din România în 2009
Diplomă de Gratitudine, acordată de Uniunea Epigramiștilor din România, pentru creație proprie, promovarea epigramei românești contemporane, organizarea de festivaluri naționale și activitate managerială de cenaclu, 2014
Marele Premiu al Culturii Românilor „Podul lui Traian”, Societatea Literar-Artistică „TIBISCUS”, Uzdin/Serbia, 2015

* 1941: Dimitrie Ardelean (sârba: Dimitrije Erdeljan/Димитрије Ердељан, n. 18 decembrie 1941, Alibunar, Banatul de Sud - d. 23 ianuarie 1992, Belgrad) a fost un pictor academic și profesor de arte plastice la Școala Normală din Vârșeț, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Voivodina.

A absolvit Artele Plastice la Belgrad. Este profesor de arte plastice la Școala Normală din Vârșeț (secția în limba română).

A avut mai multe expoziții încă din studenție în 1964 la Belgrad, iar mai apoi la Vârșeț în anii 1973, 1984, 1987, 1992, la Belgrad și Panciova în 1987, la Novi Sad în 1988, la Kuhr (Elveția) în 1990. A participat și la expoziții colective la Belgrad, în 1964, 1965, 1966.

Între anii 1969–1992 expune în mai multe localități din Voivodina și Timoc: Alibunar, Vârșeț, Pancevo, Smederevska Palanka, Svilajnac, Novi Sad.

· 1941 - S-a născut Sam Andrews, chitarist american (Big Brother & The Holding Company).
* 1941: Prințul William de Gloucester (William Henry Andrew Frederick; 18 decembrie 1941–28 august 1972) a fost membru al familiei regale britanice, nepot al regelui George al V-lea al Regatului Unit. Prințul William, Duce de Cambridge a fost numit după el.

Prințul William s-a născut la Hadley Common,^[1] Hertfordshire. Tatăl său a fost Prințul Henry, Duce de Gloucester (1900–1974), al treilea fiu al regelui George al V-lea și al reginei Mary. Mama sa a fost Prințesa Alice, Ducesă de Gloucester (1901–2004), a treia fiică a Ducelui de Buccleuch.

A fost botezat la Castelul Windsor la 22 februarie 1942 de Cosmo Gordon Lang, arhiepiscop de Canterbury. Nașii lui au fost: regele George al VI-lea (unchiul patern), regina Mary (bunica paternă), Prințesa Helena Victoria (verișoara sa), Lady Margaret Hawkins (mătușa maternă), Lordul William Montagu Douglas Scott (unchiul matern) și vicontele Gort. Din cauza războiului, ziarele nu au identificat locația exactă a botezului, și s-a scris că a avut loc "într-o capelă privată din țară".^[2]^[3] În 1947, Prințul William a fost paj la nunta verișoarei sale, Prințesa Elisabeta cu Prințul Filip, Duce de Edinburgh.^[4] Celălalt paj a fost Prințul Michael de Kent.

Prințul William și-a petrecut primii ani ai copilăriei la Barnwell Manor în Northamptonshire și mai târziu în Australia, unde tatăl său a servit în funcția de Guvernator General din 1945 până în 1947. A fost educat la Wellesley House Preparatory School, Broadstairs, Kent, și la colegiul Eton. După ce a părăsit Eton în 1960, a mers la colegiul Magdalene, Cambridge.

În 1953, Prințul William a participat la încoronarea verișoarei sale, Elisabeta a II-a.

După ce a absolvit Cambridge în 1963, a petrecut un an la Universitatea Stanford studiind științe politice, istorie americană și afaceri.

Prințul William a fost al doilea membru al familiei regale britanice care a lucrat în serviciul civil sau în cel diplomatic (primul membru a fost unchiul său, Prințul George, Duce de Kent, în anii 1920). În 1968 a fost transferat la Tokyo ca al doilea secretar (comercial) la ambasada britanică.

În 1970, sănătatea Ducelui de Gloucester a început să se deterioreze iar Prințul William a fost diagnosticat ca suferind de porfirie. Prințul William a demisionat din serviciul diplomatic și s-a întors în Marea Britanie. Următorii doi ani el s-a ocupat de Barnwell Manor și a început să îndeplinească sarcini publice, ca membru al familiei regale.

A fost pilot licențiat, a deținut mai multe avioane și a concurat în mai multe spectacole aviatice. A murit în 1972, atunci când avionul pe care îl pilota s-a prăbușit la Halfpenny Green, lângă Wolverhampton.^[5] A fost îngropat în cimitirul regal Frogmore. Școala de zboruri din Oundle pe care el a deschis-o în 1971, a fost redenumită "Școala Prințul William" în memoria sa.

După moartea sa, fratele lui mai mic, Prințul Richard de Gloucester a devenit moștenitor al titlurilor: Duce de Gloucester, Conte de Ulster și Baron Culloden. Prințul William a fost primul nepot al regelui George al V-lea și al reginei Mary care a murit. Moartea sa la vârsta de 30 de ani a șocat întreaga familie regală însă persoana cea mai afectată a fost Prințul Charles care avea 23 de ani.

Date personale
Prințul William

Nume la naștere	William Henry Andrew Frederick
Născut	18 decembrie 1941 Barnet, Hertfordshire
Decedat	28 august 1972 (30 de ani) Halfpenny Green, Staffordshire
Înmormântat	Royal Burial Ground[*]
Cauza decesului	accident (accident aviatic)
Părinți	Henric, Duce de Gloucester Prințesa Alice, Ducesă de Gloucester
Frați și surori	Prințul Richard, Duce de Gloucester
Cetățenie	Regatul Unit
Ocupație	diplomat aviator
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Windsor

· 1941 - S-a născut Chas (Bryan) Chandler, basist britanic (The Animals), descoperitor şi producător al lui Jimi Hendrix.

· 1943: Keith Richards, cântăreț-compozitor, chitarist, producător, actor englez (The Rolling Stones)

· 1944 - S-a născut Deke (Roger) Leonard, chitarist şi compozitor britanic (Man).

· 1946: S-a nascut Steven Spielberg, regizor american de film. Nascut in Cincinnati, statul american Ohio, Spielberg a fost cel mai tanar regizor de la studiourile Universal. A debutat in televiziune si foarte repede a reusit sa se impuna ca cel mai prolific regizor de film din cinematografia americana. La putina vreme dupa debut, a castigat trei Oscaruri cu productia “Falci”. Au urmat apoi “Intalnire de gradul trei” (“Close Encounters of the Third Kind”), care a luat alte doua Oscaruri, si “ET”, cu 4 premii ale Academiei de Film. Renumele si l-a intarit cu “The Color Purple” (“Culoare purpurie”) din 1985, film care a avut 11 nominalizari la Oscar si 100 milioane de dolari incasari. Si lista poate continua cu “Peter Pan”, “Jurassic Park”, “Lista lui Schindler”, “Salvati soldatul Ryan”. Majoritatea filmelor regizate ori produse de Spielberg au avut nu doar succes la critici, ci si la public dovada fiind banii obtinuti din vanzarea producatiilor. In 2004, i-a fost acordat un premiu de excelenta din partea Academiei Americane de Film, precum si Legiunea de Onoare din partea autoritatilor franceze pentru activitatea sa artistica.. De asemenea, Steven Spielberg a fost inclus in Science Fiction Hall of Fame.

· 1948 - S-a născut Buddy Gask, basist şi vovalist britanic (Showaddywaddy).

· 1950 - S-a născut Martha Johnson, cântăreaţă şi compozitoare canadiană (Martha & The Muffins).

· 1950 - S–a născut Gillian Armstrong, prima femeie regizor din Australia (filmele: “Mr. Soffel”, “Fires Whitin”).
* 1951: Böszörményi Zoltán (n. 18 decembrie 1951, Arad) este un poet, romancier, publicist, redactor șef și director de ziar și editură.^[1]Și-a început și terminat studiile preuniversitare la Arad, la școala primară și Liceul nr. 3 (fost Colegiu Catolic, azi Colegiul „Csiki Gergely”). Câțiva ani a frecventat Liceul de Coregrafie din Cluj.

A lucrat în construcții, pe șantier și, pentru scurt timp, a fost și pedagog la Cluj. Între 1975-1983 a fost corector la ziarul Drapelul Roșu (Vörös Lobogó) din Arad.

După apariția primelor două volume de versuri ale sale a intrat în vizorul Securității. Ca să scape de amenințări și persecuții a fugit prin Iugoslavia în Austria, de unde a emigrat în Canada.

A urmat cursurile superioare de filosofie la Universitatea York din Toronto, obținând licența în filosofie, după care ani de zile a umblat prin lume ca om de afaceri. În luna iulie 1993 la București a fondat firma Luxten Lighting, la care a renunțat în decembrie 2003 ^[2]

* 1952: Victoria Milescu (n. 18 decembrie 1952, Brăila) este poetă și critic literar, publicând peste 50 de volume de poezie, traduceri și literatură pentru copii.

Născută la 18 decembrie 1952, în județul Brăila, Victoria Milescu face studiile liceale la Colegiul Național „Nicolae Bălcescu”, apoi Facultatea de Filologie la Universitatea din București (limbile română și engleză; studii postuniversitare).

Activitatea profesională o începe din 1976, în calitatea de profesor de limba engleză; referent de specialitate la Compania Tarom, apoi la Departamentul Aviației Civile; redactor, publicist-comentator la cotidianul „Realitatea Românească” (secția Cultură); redactor la ziarul „Azi” (suplimentul cultural „Fețele culturii”); redactor-șef adj. la săptămânalul „Ecran Magazin”; redactor de rubrică la revista lunară a Ministerului Culturii și Cultelor, „Universul cărții”; redactor de carte la Editura Scripta și redactor de carte la Editura Nemira.

Debutul literar are loc în anul 1978, cu un grupaj de versuri publicate în revista „Luceafărul”, iar cel editorial în anul 1988, prin concurs, concomitent în vol. „Prier” (Editura Cartea Românească, București, redactor Mircea Ciobanu) și în vol. „Argonauții II” (Editura Facla, Timișoara, redactor Eugen Dorcescu).

Victoria Milescu este inclusă în zeci de antologii de poezie, de critică literară și în dicționare; semnează cronici literare, versuri, interviuri cu tematică exclusiv culturală. Poeta Victoria Milescu a fost invitată la emisiuni de radio (Radio România Cultural; redactori: Titus Vâjeu, Dan Popovici, Dan Verona, Daniela Vasile, Teodora Stanciu, Raluca Rădulescu) și de televiziune (TVRM, redactori Marina Roman, Victorița Duțu, Carmen Fulger; DDTV, red. Mircea Micu, SIGMA, red. criticul Mircea Coloșenco; TRINITAS TV), în cadrul cărora s-a remarcat prin promovarea valorile naționale autentice.

A făcut parte din juriile festivalurilor de poezie : „Romeo și Julieta la Mizil”, „Agatha Grigorescu Bacovia” (Mizil), festivaluri de creație literară pentru copii de la Urziceni. Victoria Milescu a fost organizator și moderator al „Întîlnirilor cu scriitori” de la Biblioteca Metropolitană „Mihail Sadoveanu” din București (2009-2014).

Despre poezia sa, poetul Cezar Ivănescu scria în prefața cărții „Inimă de iepure”:

„Expurgată de sentimentalism și pitoresc, poezia Victoriei Milescu reprezintă sunetul cel mai pur al unui lirism profund, în linia lui Montale, în care biograficul, drama existențială, în general, sunt inserate într-o vertiginoasă dramă cosmică...Nu în ultimul rând, aș vrea să amintesc aici acuratețea scriiturii: poeta pune în fiecare vers ceva definitiv, fiecare vers e pregătit cu infinită precizie, ritmul subtil și precipitat induce o stare de gravă urgență”.

Poezie:

Welcome December/ Bun venit, Decembrie (ed. bilingvă română-engleză, versiunea engleză aparținând autoarei, Editura Fiat Lux, 1994); reeditare, eLiteratura, 2013;
Șlefuitorul de lacrimi (Editura Eminescu, 1995);
Izbânda furată (Editura Albatros, 1995);
Inimă de iepure (prefață de Cezar Ivănescu, Casa Editorială Odeon, 1998);
Arleziana (postfață de Sultana Craia, Editura Eminescu, 2000);
Zâmbet de tigru (Casa Editorială Odeon, 2001);
Ecoul clipei (haiku, postcopertă de Radu Cârneci, Casa Editorială Odeon, 2003);
Tinere, cunoaște-ți înaintașii! (Fundația Națională "Henri Coandă" pentru sprijinirea tinerilor supradotați, 2005);
Roua cuvântului/ Szóharmat (haiku, ed. bilingvă română-maghiară, versiunea maghiară de Horváth Dezideriu, Editura Anamarol, 2008);
Conspirații celeste (Editura DominoR, 2008);
Bucuriile triste/ Gëzimet e trishtme (ed. bilingvă română-albaneză; prefață de Gelcu Maksutovici; traducere de Baki Ymeri, Editura Kriterion, Cluj-Napoca, 2009);
Floarea vieții (ed. bilingvă română-georgiană; prefață de Zaira Samharadze; postcopertă de David Luca Kafiașvili; traducere de Zaira Samharadze, Editura RAWEXCOMS, 2010);
Dreptatea învingătorului (prefață de Gheorghe Istrate, Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2010);
Vrabia albă (CD, poezii în lectura autoarei, Editura Fundației „Paul Polidor“, București, 2010);
Scrijelind pe nisipurile Universului: Documentar biobibliografic la 65 de ani (3 aprilie 1945 - 3 aprilie 2010), Editura RAWEXCOMS, 2010;
Sub steaua câinelui (prefață de Horia Gârbea, Editura Tracus Arte, 2012);
Existențele fastuoase (prefață de Octavian Soviany, Editura Semne, 2013);
Cenușa verii/ Les cendres de l’été (ed. bilingvă română-franceză; traducere în limba franceză de Ion Roșioru, supervizare Paula Romanescu, eLiteratura, 2015);
Feeding Illusions (ed. în limba engleză exclusiv, textul englez aparținând autoarei, eLiteratura, 2015);
Raportul de aur/ La proportion d’or (ediție bilingvă română-franceză; prefață/Préface: Linda Bastide; traducere în limba franceză de Paula Romanescu și Elisabeta Bogățan, Editura Poètes à vos plumes, 2015, Paris);
Deriva sentimentelor (prefață de Nicolae Georgescu, Editura Betta, 2016);
Strada Lăcustei (eLiteratura, 2017);
Porția de existență (eLiteratura, 2018);
Biografie cu păsări (eLiteratura, 2019);

Antologii:

Láthatatlan láng: kétnyelvü lírai antológia = Flacăra nevăzută: antologie lirică bilingvă (ed. bilingvă română-maghiară, versiunea maghiară de Horváth Dezideriu, Casa Editorială Odeon, București, 2007);
101 Poeme (Editura Biodova, 2009, col. „Ideal”);
Fenomenele fără cauză (antologie, Editura TipoMoldova, Iași, 2011, col. „Opera omnia – poezie contemporană”, coordonator serie Valeriu Stancu);
Cununa de flăcări (antologie, eLiteratura, 2014);
Cronicile Sudului (Editura Sud, 2019);

Diverse:

Din Caucaz în Carpați. Zaira Samharadze în dialog cu Victoria Milescu (Editura RAWEXCOMS, 2011);
"Despre cum nu am ratat o literatură grozavă" de Angela Baciu; cu Norman Manea, Constantin Abăluță, Ana Blandiana, Leo Butnaru, Ion Pop, Gellu Dorian, Nora Iuga, Mihail Gălățanu, Adrian Popescu, Adrian Alui Gheorghe, Cristian W. Schenk, Cristina Rhea, Dan Manuca, Theodor Codreanu, Șerban Codrin, Ioana Pârvulescu, Paulina Popa, Lucian Vasiliu, Ștefan Ion Ghilimescu, Vasile Baghiu, Adrian Munteanu, Victoria Milescu, Cassian Maria Spiridon, Mihaela Albu, Liviu Antonesei, Nina Cassian, George Astaloș, Constantin Ciopraga, Dan Alexandru Condeescu, Emil Iordache, Cezar Ivănescu, Emil Manu, Fănuș Neagu, Cornel Regman, Ion Rotaru, Mircea Sântimbreanu, Radu G. Țeposu, Laurențiu Ulici, Mircea Zaciu; Ed. Limes, 2014;

Cărți pentru copii:

Cartea cu surprize (Editura Scripta, 1995);
Cine l-a salvat pe Murdărel? (Editura Scripta, 1995);
Abecedar-ghicitoare (Editura Teora, 1997);
Dicționar-ghicitoare (Editura Teora, 1998);
Găsește rima!: poezii pentru copii (Casa Editorială Odeon, 2000)
Lacrima de cristal: povestire pentru copii (Casa Editorială Odeon, 2000);
Animalele mele dragi (Editura Flamingo GD, 2006);
Animale de la zoo (Editura Flamingo GD, 2007);
Povești și poezii de Crăciun (Editura Flamingo GD, 2008);
Degețica - carte de colorat (Editura Flamingo GD, 2011);

Traduceri:

Cartea junglei; de Joseph Rudyard Kipling, repovestită de G.C. Barret (Editura Flamingo GD, 1994);
Povestiri de Crăciun (Editura Flamingo GD, 2004);
Aventurile lui Azorică (Editura Flamingo GD, 2004);
Iepurele cel lăudăros: povestiri cu animale (Editura Flamingo GD, 2004);
Bandiți, gangsteri și mafie: Rusia, Statele Baltice și CSI, după anul 1992; de Martin McCauley (Editura All, 2006);
Exploratorii;
Corpul uman - atlas (Editura Flamingo GD, 2006);
Vrăjitorul din Oz (Editura Flamingo GD, 2006)
Animalele lumii: Carte - Puzzle: 6 planșe cu câte 48 de piese; de Garry Fleming (Editura Flamingo GD, 2006);
Aventurile lui Robin Hood: Povești clasice; de Walker J. Mcspadden (Editura Flamingo GD, 2006);
Pinocchio; de Carlo Collodi (Editura Flamingo GD, 2006);
Seria de basme scrise de Hans Christian Andersen (Editura Flamingo GD, w007) - Lebedele sălbatice, Mica Sirenă, Hainele noi ale împăratului, Rățoiul cel urât, Soldățelul de plumb;
Seria de basme scrise de Frații Grimm (Editura Flamingo GD, 2007) - Rumpelstiltskin, Rapunzel, Broscoiul fermecat, Croitorașul cel viteaz, Albă ca Zăpada;
Seria de basme scrise și ilustrate de australianca Shirley Barber (Editura Flamingo GD, 2007) - Povești de noapte-bună: șapte povești magice, Zâna dințișorului: o călătorie magică, Povestea unei sirene, Al șaptelea unicorn, Curcubeul Magic. În căutarea aurului fermecat, Înainte de culcare: Povești pentru cei mici, O vizită în Țara Zânelor: Poveste cu zâne, Brățara magică: Poveste de dragoste cu zâne, Pădurea vrăjită: Nuntă în Ținutul fermecat, Bucătăreasa zânelor: povestea iepuroaicei Martha B. Rabbit, Prințesa Sirenă și Regele Caracatiță, Povestea unei sirene;
Povești cu vrăjitori din toată lumea (Editura Flamingo GD, 2007);
Cenușăreasa (Editura Flamingo GD, 2008);
Cartea mea cu povești de noapte bună (Editura Flamingo GD, 2008);
Călătoriile lui Vincas în jurul lumii; de Brigita Jovaišienė (Editura Flamingo GD, 2011),
Efecte secundare : moartea; dezvăluiri din interiorul industriei farmaceutice; de John Virapen (Editura Flamingo GD, 2010);
Călătoriile lui Vincas în jurul lumii; de Brigita Jovaišienė (Editura Flamingo GD, 2011);
Origami pentru copii: Pajiștea; 20 de modele; 58 de foi colorate (Editura Flamingo GD, 2011);
Origami cu dinozauri: 20 de modele; 58 de foi colorate (Editura Flamingo GD, 2011);
Călătoriți cu origami: 20 de modele de origami; 45 de foi colorate (Editura Flamingo GD, 2012);
Animale din România + 210 abțibilduri (Editura Flamingo GD, 2012);
Origami cu animale; de Liliana Fabisinska (Editura Flamingo GD, 2012);
Cuiburi de animale + 206 abțibilduri (Editura Flamingo GD, 2012);

Dicționare, critică:

Prier (volum colectiv de debut, Ed. Cartea Românească, 1988) (17 autori);
Argonauții - II (volum colectiv de debut, Ed. Facla 1988) (Ionel Bota, Valentina Caluser, Victoria Milescu, Ioan Palici, Gh. Pruncut, Emilian Rosculescu);
Poezia pădurii (Radu Cârneci, Editura Orion, 1998);
Icoana mamei (George Chirilă, Editura Amurg Sentimental, 1999);
O antologie a poetelor din România (Editura Muzeul Literaturii Române, 2000);
Personalia, dicționar biobibliografic (Axenia Hogea, Editura Ex Ponto, Constanța, 2000);
Lumini către Eminescu (Editura Amurg Sentimental, 2000);
Poezia română între milenii, dicționar de autori (Geo Vasile, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002);
Carte de citire (Paul Silvestru, Editura Paideia, 2002);
Millenium (Biblioteca județeană ,,V. Voiculescu“, Buzău, 2002);
Banca de metafore. Cronici succinte (Victor Sterom, Biblioteca Sinteze Literare, Ploiești, 2002);
Who’s Who în România (Pegasus Press, 2002);
Cinegetica (Radu Cârneci, Editura Orion, vol. 1, 2003);
Despre starea poeziei (Ștefania Mincu, Editura Pontica, 2003);
Cupolă de veac (Mihail. I. Vlad, Editura Macarie, Târgoviște, 2003);
O istorie a literaturii pentru copii și adolescenți (Iuliu Rațiu, Editura Biblioteca Bucureștilor, 2003);
De la cuvinte la necuvinte, 50 de poeți români contemporani, ed. bilingvă română-maghiară, traducere de Horvath Dezideriu (Editura Contrast, 2005);
Râsu’- plânsu’ lui Nichita Stănescu, vol 2 (Editura Fundației Culturale Ideea Europeană, 2005);
Dicționarul general al literaturii române (Academia Romană, Editura Univers Enciclopedic, 2005);
Atelierele poeziei (Mircea A. Diaconu, Editura Ideea Europeană, 2005);
Murmurul vocilor (antologie plurilingvă, Editura Cogito, Oradea, 2007);
Antologia Festivalului Internațional ,,Nopțile de poezie de la Curtea de Argeș“, Poesys 11 (Editura Academiei Internaționale Orient-Occident, 2007);
Al cincilea patriarh - Prea Fericitul Teoctist în câteva «gânduri», evocări și documente (Editura Intermundus, București, 2007); Au contribuit: Calinic Argatu, Ioan Solomon, Mariana Gurza, Adrian Botez, Corneliu Leu, Constantin Rosu Pucu (Noua Zeelanda), Ion Marin Almajan, Dan Brudascu, Victoria Milescu, Titus Filipas, Viorel Roman (Germania), Ioan Barbu, Dan Ghelase, Ion Coja, Pr. Gheorghe Naghi (SUA), Aurelia Lapusan, Tudor Pacuraru, Maria Cobianu - Bacanu, Gheorghe Seitan s.a.
Voices of Contemporary Romanian Poets (English version by Dan Brudașcu, Editura Sedan, Cluj-Napoca, 2007);
Voices of Contemporary Romanian Poets (Antologie engleză-coreeană, versiunea engleză de Dan Brudașcu, versiunea coreeană de Youngsuk Park, Suwon, Korea, 2008);
Scrisorile Mioriței, vol. 2 (Elisabeth Păunescu, Editura Fundația Culturală ,,Elisabeta“, 2008);
Noul Orfeu, antologie de poezie română de azi, ARP (on line, 2008);
Antologie poetică albano-română, Frumusețea frumuseților/ Bukuria e bukurive (versiunea albaneză de Baki Ymeri, Editura DominoR, București, 2008);
Doamnele poeziei/ The ladies of poetry/ Les dames de la poesie (antologie trilingvă, română/ engleză/ franceză, Editura Anamarol, București, 2008);
Lecturi despre cărțile confraților (critică literară, Miron Tic, Editura Amurg Sentimental, 2008);
Eu v-am citit pe toți, vol. 2 (Florentin Popescu, Ed. Bibliotheca, Târgoviște, 2009);
Memoria punctelor cardinale (Mihai Antonescu, Ed. Rora, 2009);
Timpul poeziei / Time of poetry. Poete contemporane / Contemporary Poetesses (antologie bilingvă / bilingual Anthology, antologie română-engleză, Romanian-English Anthology, traduceri de / translated into English by Victoria Milescu, prefață de / preface by Radu Voinescu, București, Casa Editorială Odeon, 2009);
Antologia sonetului românesc, vol. 3 (Editura Muzeul Național al Literaturii Române, 2009);
Dicționarul personalităților din România, Biografii contemporane, Romanian Who’s Who (ONG Eco- Europa, Redacția Romanian Biographic Institute, Editura Anima, 2009, 2010, 2011, 2012);
Dicționarul scriitorilor brăileni (Editura Proilavia, 2010);
Antologie română de haiku, Când greierii tac (Editura Societății Scriitorilor Români, 2010);
Artă sfâșiată. Antologie de poezie. Poeți contemporani – 73 (Valentina Becart, Editura Arhip Art, Sibiu, 2011, p. 213);
Antologia premiilor literare Naji Naaman, 2012, ed. a X-a, Liban, FCG Naji Naaman’s Foundation for Gratis Culture;
Meridiane lirice. Antologie universală a poeziei românești contemporane, 124 poeți contemporani (Editura Armonii culturale, 2012);
Afinități selective (Ioan Adam, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2012);
Antologiile în limba engleză publicate de Brian Wrixon: War and Peace, The Wind of Change, Tripping on Words, Survivor’s Guide to Bedlam, All God’s Creatures. A Poet’s View of Being (Canada, 2012);
Literatura română. Dicționarul autorilor români contemporani (Alina Kristinka și Carmen Cătunescu, Editura Arial, Ploiești, 2013);
Enciclopedia Academiei Dacoromâne (ed. a II-a, vol. 3, Editura Dacoromania, 2013);
Poeți, după plac: (începând cu Nichita) (Lucian Gruia, ,,Victoria Milescu – Stele duble“, p.91; Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2013);
Aventura lecturii. Poezie română contemporană (Mioara Bahna, Editura Pim, Iași, 2013);
Românul a rămas poet? (Liviu Grăsoiu, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2013);
Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume/ L’Antologia degli scrittori romeni contemporanei del mondo intero (Ligya Diaconescu, ed. bilingvă română-italiană, Starpress, 2014);
Poeți români slăvind dumnezeirea (Elena Armenescu, Editura Mirabilis, 2014);
Simbioze lirice, vol. 4 (Elena Rodica Lupu, Editura Anamarol, 2014);
Simbioze lirice, vol. 8 (Elena Rodica Lupu, Editura Anamarol, 2014);
Mitul lui Narcis. Studii și cronici literare (Lucian Gruia, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2014);
Metafore fără frontiere/ Metafore senza confine (antologie bilingvă română-italiană, Editura Inspirescu, Satu Mare, 2014);
Poemele limbii române (Vasile Capățână, Editura Biodova, Colecția IDEAL, 2014);
Sensuri (Mioara Bahna, ,,O bucureșteancă din Brăila, Victoria Milescu“, Editura Junimea, Iași, 2014);
Constelația tăcerii. Sub semnul trandafirului (Vasile Ghinea, Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2014);
Anthologie de poesie roumaine, Poets, vos papiers! (version francaise Paula Romanescu, TipoMoldova, 2014);
Calendarul scriitorilor români, vol. 3 (Ion Lazu, TipoMoldova, Iași, Opera omnia, dicționar, 2014, p. 597);
Antologie de poezie română contemporană/ Anthologie de poésie roumaine contemporaine/ Contemporary Romanian Poetry Anthology/ Anthologie der heutigen rumänischen dichtung, vol. 2, col. Opera omnia, TipoMoldova, Iași, 2014, p. 1689);
Sonet. Antologie Românească. Partea a patra (Florian Chelu Madeva, Editura Ritmus, Oradea, 2014, p. 535);
Am cunoscut câțiva contemporani (Eliza Roha, Editura Betta, București, 2014);
O sacoșă cu cărți : critică literară (Gheorghe Stroe, eLiteratura, 2014);
Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume/ Antologia de scriptores rumanos contemporaneous de todo el mundo (antologie română-spaniolă, Ligya Diaconescu, Starpress, Râmnicu Vâlcea, 2015);
Lecturile unui insomniac. Cronici literare (Lucian Gruia, ,,Victoria Milescu – Cununa de flăcări“, Editura Betta, București, 2015, p. 87);
Doamne, ce doamne!, vol. 2 (Maruca Pivniceru, Interviuri, Editura SemnE, București, 2015);
Almanah. Sintagme Literare, 2015 (Geo Galetaru, Silvia Bitere, Editura Eurostampa, Timișoara, p. 136; p. 230);
Boema 33 (Antologie de poezie și proză, vol. X, București, 2015);
Ora lecturii (Lucian Gruia, ,,Patru direcții de cercetare ale poeziei Victoriei Milescu“, p. 86, Editura Betta, București, 2015);
Simplitatea risipirii (Antologie de poezii, Editura Ex Ponto, Constanța, 2015, p. 59);
Întâmpinarea cărților. Echilibru și contraste, metamorfoze și metafore în cronici literare (Aureliu Goci, ,,Victoria Milescu, Cununa de flăcări“, p. 106, Editura Betta, 2015);
Lecturi estivale (Eliza Roha, Editura Betta, 2015, București, ,,Victoria Milescu – neîntrecută poetă a contemporaneității și existențele fastuoase“, pp. 66-72);
Conviețuiri. Antologie de poezie contemporană (Editura Betta, București, 2016, Prefață de Aureliu Goci);
Anotimpul iubirii/ Stina e dashurise (antologie poetică română-albaneză, traducere în lb. albaneză de Baki Ymeri, Editura Amanda, Sinaia, 2016);
Biblioteca revistei ,,Convorbiri literare’’. Antologie 2015, ,,Convorbiri literare“, Iași, 2016;
Simfonia poeziei (antologie multilingvă, coord. Rodica Elena Lupu, Editura Anamarol, 2016, p. 152);
Antologie literară brăileană (Editura Pim, Iași, 2016, pag. 157-166, col. Cărțile Chirei);
Un dicționar al scriitorilor români contemporani, vol. III, 2016 (coord. Ioan Holban, TipoMoldova, Iași, col. Opera Omnia, pag. 359-368);
Doamne ale scrisului românesc la început de secol XXI (coord. Ligya Diaconescu, Editura Olimpias, 2016, pp. 83-93);
Tastes of Danube/Gusturile Dunării. International Anthology of Danube Writers/ Antologie Internațională a scriitorilor danubieni (Eurobit Publishing House, Timișoara, 2016);
Siir Evreni - Yasayan Romanyali sairler Seckisi/Universul poeziei - din creația poeților români în viață (49 autori), 2019;
41 arguments avant la lettre Romanian & Australian : anthology of contemporary poetry (antologie româno-australiană de poezie și proză, GREEN BOOK - Green Culture Software SRL, 2019);

· 1953 - S-a născut Bobby Keys, saxofonist american.
* 1954: Călin Cătălin Chiriță (n. 18 decembrie, 1954, Dănceu, județul Mehedinți) este un inginer român, absolvent al Institutului Politehnic din București, Facultatea de Tehnologia Construcției de Mașini, politician, fost primar în sectorul 5, București între 1996-2000 din partea PNȚ-CD și viceprimar în Primăria Municipiului București în perioada 2000-2004.^[1]

· 1956 - S-a născut Greg D'Angelo, baterist american (White Lion).
* 1957: Eugen Victor Cristian Rusu (n. 18 decembrie 1957) este un inginer român, membru corespondent al Academiei Române^[1] în cadrul Secției de Științe Tehnice (28 iunie 2018).^[2]^[3]

· 1963: S-a nascut Brad Pitt, actor american, denumit “sfărâmătorul de inimi de la Hollywood” (“Legendele Toamnei”, “Interviu cu un vampir”).
* 1965: Cristina Nichita este o creatoare de modă și politician român, deputat în Parlamentul României în mandatul 2012-2016 din partea USL Iași.
* 1971: Gheorghe Ifrim (n. 18 decembrie 1971, București) este un actor român de teatru și film. A absolvit Facultatea de Teatru din cadrul Academiei de Teatru și Film București, promoția 1997, la specializarea Actorie, clasa profesorului Gelu Colceag. A fost membru al grupului umoristic Vouă. Este actor al Teatrului Bulandra. A jucat la Teatrul Metropolis și Teatrul Act.

Rolul domnului Mihăeș, din Domestic, în regia lui Adrian Sitaru, i-a adus lui Gheorghe Ifrim o nominalizare la Premiile Gopo 2014 la categoria “cel mai bun actor într-un rol principal”. În 2016 a primit încă o nominalizare la aceeași categorie pentru rolul Achim din București NonStop în regia lui Dan Chișu. A jucat în:

Aerisirea (1997)
Terminus Paradis (1998)
La Bloc (2002) - Fane Oxford
Lotus (2004) - Fals Polițist 1
Challenge Day (2005) - Antrenor de Box
The Detonator/Detonatorul (2006) - Stadium Worker#1
Vine Poliția! (2008) - Marian Marin
Restul e tăcere (2008) - Secretar Leon
Aurora (2010) - Domnul Dragnea
Nașa (2011) - Manea
Las Fierbinți (2011) - Vasile
S-a furat mireasa (2012) - Șofer Taxi 1
Domestic (2012)
După dealuri (2012) - ambulantierul
Funeralii fericite (2013)
București NonStop (2013) - Achim
America, venim! (2014)
Hawaii (2017)

Date personale
Andrei Aradits
Născut	18 decembrie 1973 (46 de ani)^[1] București, RS România^[2]
Cetățenie	România
Ocupație	actor
Activitate
Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Modifică date / text

* 1973: Andrei-Virgil Aradits (n. 18 decembrie 1973,^[1] București, RS România^[2]) este un actor român de film, teatru și televiziune.

Biografie

S-a născut la București, pe 18 decembrie 1973. A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București în 1996, clasa profesor Florin Zamfirescu. De la debutul său pe scena Teatrului Evreiesc de Stat, unde a jucat până în 2002, Andrei Aradits a jucat în destul de multe spectacole de teatru: rolul Mesia în "Golem", regia Cătălina Buzoianu; Jack - "Cabaret", regia Andreea Vulpe; Fedka -"Scripcarul pe acoperiș", regia Harry Eliad.

Filmografie

Vlad (2018) - Ștefan Dragomir
Capace (2017) - Ștefan
The Crucifixion / Cronicile fricii (2017) - dr. Dorojan
Live (2015) - Vasilescu
Savva. Heart of the Warrior / Savva: Inimă de războinic (2015) - regele țânțarilor (dialog versiune română)
The Devil Inside / Diavolul din tine (2012) - Hopper
Tatăl fantomă (2011) - Codrescu Sr.
Bunraku (2010)
Narcisa sălbatică (2010) - Cristian
10 (2009)
Cendres et sang / Cenușă și sânge (2009)
Slaughter / Măcelul (2009) - David
Contra timp (2008) - Miricel Javela zis Pariser
Restul e tăcere (2008) - sergent german
Greșeala din trecut (2007) - Andi
Valuri (2007) - voce radio
Iubire ca în filme (2006) - Daniel Anghelescu
Mafalda di Savoia - Il coraggio di una principessa / Mafalda de Savoia - Curajul unei prințese (2006)
Prizoniera (2006) - George
La voie de Laura (2005) - Olivier
Lacrimi de iubire (2005) - Vladi Jianu
3 păzește (2003) - Roller
Une place parmi les vivants (2003) - Marc
În familie (2002)
Vertiges (1997) - Gilles
Sara - jurnalul lumii libere (1995)

* 1973: Romeo Ștefan Gontineac (n. 18 decembrie 1973, Hlipiceni, Botoșani) este un fost rugbist român, acum antrenor. El a jucat în centru.
* 1973: Ruslan Ivanov (n. 18 decembrie 1973 în Chișinău) este un ciclist moldovean.
* 1975: Adrian-Dragoș Benea (n. 18 decembrie 1975) este un senator român, ales în 2016 pe listele PSD. Adrian-Dragoș Benea este membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Estonia, Republica Lituania și Regatul Țărilor de Jos (Olanda).
* 1975: Daniel Florea (n. 18 decembrie 1975, Vaslui) este un fost fotbalist român retras din activitate. De-a lungul carierei a evoluat la cluburi ca Oțelul Galați, Dinamo București, Șahtior Donețk, FC Metalurg Zaporijia, Metalurg Donețkși APOEL FC. Și-a încheiat cariera la Dunărea Galați.

· 1978: Katie Holmes, actriță americană
* 1980: Marian Drăgulescu (n. 18 decembrie, 1980, București) este un gimnast român.

La Campionatele Europene din 2004 a câștigat patru medalii de aur, devenind astfel unul dintre principalii pretendenți la medaliile olimpice la Jocurile Olimpice de vară din 2004 de la Atena (Grecia).

La Olimpiada de la Atena (Grecia), Drăgulescu și-a ajutat echipa la câștigarea medaliei de bronz. De asemenea, a câștigat medalia de argint la sol și medalia de bronz la sărituri.

Drăgulescu și-a anunțat retragerea din activitatea competițională în 2005, dar a revenit asupra deciziei sale participând la Campionatele Mondiale din 2005 de la Melbourne (Australia) unde a câștigat medalia de aur la sărituri.

În 2012 Federația Română de Gimnastică a decis să nu-l includă pe lista participanților la Jocurile Olimpice de la Londra.

Marian Drăgulescu

· 1980: Christina María Aguilera (n. 18 decembrie 1980, Staten Island, New York) este o cântăreață, actriță și compozitoare de muzică pop americană, câștigătoare a mai multor premii Grammy.^[6] În copilărie Aguilera a participat la diverse emisiuni televizate precum Star Searchsau The Mickey Mouse Club,^[7] iar cariera sa muzicală avea să înceapă în anul 1998, după înregistrarea cântecului „Reflection”, care a fost inclus pe coloana sonoră a peliculei de animație Mulan (1998).^[8]

Albumul de debut al interpretei, numit Christina Aguilera (1999) și lansat sub egida RCA Records,^[9] s-a bucurat de succes comercial și trei dintre piesele incluse pe el —^[10] „Genie in a Bottle”, „What a Girl Wants” și „Come on Over” — au ocupat prima poziție în prestigiosul clasament Billboard Hot 100.^[11] Ulterior Aguilera avea să devină cunoscută pe plan internațional mulțumită lansării unui album latino Mi Reflejo (2000) și a unui disc de Crăciun numit My Kind of Christmas (2000).^[12]^[13] Deși materialele sale discografice aveau succes cântăreața era nemulțumită de imaginea și muzica sa, iar la finele anului 2001 aceasta avea să-și încheie contractul cu impresarul Steve Kurtz;^[14]^[15] la scurt timp Aguilera a lansat cel de-al patrulea album de studio al său, numit Stripped (2002), prin intermediul căruia a promovat o imagine provocatoare.^[16] Cel de-al doilea disc single al materialului, balada „Beautiful”, a fost un succes comercial și a sporit vânzările albumului de proveniență.^[17] În 2006 Aguilera revine cu Back to Basics, un disc de muzică soul, jazz și bluescare primește recenzii favorabile.^[18] Patru ani mai târziu interpreta lansează cel de-al șaselea album de studio din cariera sa;^[19] intitulat Bionic (2010), materialul conține elemente din muzica R&B, electropop și synthpop și nu s-a bucurat de succesul scontat.^[20] În anul 2012 a urmat albumul Lotus, cu linii melodice predominant electropop.^[21] În 2018 a lansat albumul Liberation.^[22]

Interpreta este recunoscută pentru vocea sa puternică și amplă, caracteristică sopranelor spinto (vedeți aici).^[23] Cântăreață câștigătoare a multiple distincții și merite (vedeți aici),^[6] Aguilera debutează ca actriță în pelicula Burlesque: Vis împlinit (2010) și participă în juriul emisiunii The Voice (2011).^[24]^[25] De asemenea, Christina Aguilera este recunoscută pentru acțiunile sale caritabile, ea implicându-se în sponsorizarea și susținerea a diverse organizații caritabile care luptă împotriva SIDA,^[26] cancerului și pentru drepturile femeilor, animalelor, copiilor și homosexualilor.^[27] Mai mult, Aguilera este creatoarea unei colecții de parfumuri de succes,^[28] iar albumele sale au fost comercializate în aproape cincizeci de milioane de exemplare pe plan mondial.^[29] Aceste vânzări, per ansamblu, o plasează pe artistă în ierarhia celor mai de succes muzicieni din toate timpurile

Biografie

Anii copilăriei și începutul carierei (1980 — 1998)

Cristina Maria Aguilera s-a născut la data de 18 decembrie 1980 în Staten Island,^[34]^[35] o suburbie a orașului New York, și este primul copil al cuplului format din Fausto Wagner Xavier Aguilera (un emigrant de origine ecuadoriană angajat al forțelor armate din SUA)^[36]^[37] și Shelly Loraine (o profesoară de limba spaniolă cu ascendenți europeni).^[38]^[39]^[40] Din cauza slujbei tatălui său, familia Aguilera se mută de mai multe ori în timpul copilăriei Christinei — de la New Jersey sau Texas până în Japonia —^[41]^[42] iar aceasta și sora sa mai mică Rachel nu au putut urma cursurile unei școli publice, iar de educația lor s-au ocupat părinții acasă.^[43]^[44] Aguilera a avut o copilărie dificilă din cauza deselor abuzuri fizice și psihologice ale tatălui său,^[45]^[46] încheiate odată cu pronunțarea divorțului părinților săi în 1989.^[47] Ulterior Shelly Loraine avea să-și crească ambele fete în casa părintească din Pittsburgh cu ajutorul mamei sale Delci Fidler.^[48]^[49] Conform propriilor declarații, Christina a început să cânte încă de la o vârstă fragedă, muzica fiind singurul refugiu în fața abuzurilor tatălui său.^[50]^[51] Fiind susținută îndeaproape de mama sa care cânta la vioară și pian,^[52] Christina a fost puternic influențată de muzica soul și blues mulțumită bunicii sale, cântărețele sale preferate fiind Billie Holiday, Ella Fitzgerald, Etta James și Nina Simone.^[53]^[54]

Până la vârsta de zece ani Christina Aguilera se făcuse remarcată în Pittsburgh prin participarea la diverse competiții muzicale,^[55] punctul culminant fiind înscrierea la emisiunea-concurs Star Search în martie 1990, la finele căreia avea să ocupe locul secund.^[56]^[57] În următoarele două stagiuni tânăra interpretă avea să cânte imnul național al SUA în deschiderea principalelor meciurilor de baschet sau hochei ale echipelor locale.^[58]^[59] Aparițiile televizate ale tinerei cântărețe au stârnit interesul presei care o numea „micuța fată cu voce mare”,^[60] însă colegii săi de la școală o batjocoreau adesea.^[61]^[62] După o serie de incidente care au culminat cu tăierea cauciucurilor automobilului familiei Aguilera,^[63] mama sa a fost nevoită să o retragă pe Christina din învățământul public,^[64] iar educația sa liceală avea să fie finalizată prin cursuri acasă.^[65]

Începând cu anul 1993 Christina Aguilera a făcut parte din distribuția emisiunii televizate The Mickey Mouse Club,^[10]^[66] unde i-a avut ca și colegi de platou pe viitoarele staruri ale muzicii pop Britney Spears și Justin Timberlake;^[67] programul a fost încheiat pe parcursul anului 1994.^[68] Ajunsă la vârsta de paisprezece ani Christina înregistrează primul său cântec, intitulat „All I Wanna Do”, un duet realizat împreună cu interpretul japonez Keizo Nakanishi.^[69] După o perioadă de pauză Aguilera este aleasă în anul 1997 să reprezinte Statele Unite în cadrul festivalului internațional „Cerbul de Aur” din România, însă nu câștigă niciun premiu.^[70] Dorindu-și să se afirme în industria muzicală, tânăra interpretă înregistrează o preluare după unul dintre șlagărele semnate de Whitney Houston și îl trimite companiei Disney știind că aceasta caută o cântăreață care să imprime cântecul „Reflection”, inclus pe coloana sonoră a peliculei de animație Mulan (1998).^[11]^[71] De îndată ce discul demonstrativ a ajuns la producătorul Ron Fair, acesta i-a oferit tinerei interprete un contract de management cu casa de discuri RCA Records.^[72]^[73] În același timp Christinei i se permite să înregistreze piesa „Reflection”, iar în 1999 compoziția primește o nominalizare la premiile Globul de Aur la categoria „Cea mai bună melodie originală”.^[74]^[75]

Debutul. Primele materiale discografice (1999 — 2001)

Christina Aguilera interpretând piesa „What a Girl Wants” în timpul turneului Back to Basics (2006).

Aflându-se sub stricta reprezentare a impresarului Steve Kurtz,^[76] cântăreața lansează primul său album de studio numit Christina Aguilera în vara anului 1999.^[12]^[77] Discul a cucerit clasamentele de specialitate din țările anglofone,^[78] a fost comercializat în peste șaisprezece milioane de exemplare pe plan internațional și a fost inclus de către revista Billboard în ierarhia celor mai bune 100 albume ale anilor 2000.^[13]^[79] De asemenea, criticii i-au oferit materialului recenzii favorabile spunând că „Aguilera nu are numai carismă, ea chiar poate cânta și are abilitatea de a da credibilitate pieselor sale”.^[80] Totuși, au existat și reacții negative – editorii Rolling Stone s-au declarat impresionați de abilitățile vocale ale interpretei, însă au criticat dur versurile și stilul muzical abordat.^[81] Piese ritmate precum „Genie in A Bottle”,^[82] „What a Girl Wants” sau „Come on Over” au fost extrase pe disc single și au câștigat prima poziție în celebrul top Billboard Hot 100,^[14] iar balada „I Turn to You” a fost promovată pentru a demonstra diversitatea stilistică a albumului de proveniență.^[83] La începutul anului 2000 Aguilera avea să primească premiul Grammy la categoria „Cel mai bun artist debutant”, printre ceilalți nominalizați numărându-se Britney Spears și Macy Gray.^[84]

Pentru a se impune în industria globală Aguilera colaborează cu producătorul Rudy Pérez în vederea înregistrării unui album în limba spaniolă;^[85]^[86] purtând numele Mi Reflejo, discul conține atât versiuni latino ale celor mai cunoscute piese incluse pe materialul său de debut cât și compoziții noi.^[87] Fiind lansat în septembrie 2000 prin intermediul casei de discuri RCA Latino,^[88] materialul obține poziții înalte în clasamentele hispanice,^[89] primește șase discuri de platină în SUA și este comercializat în peste cinci milioane de exemplare pe plan internațional.^[15]^[90] Deși primește recenzii mixte,^[91] criticii spunând că „este plăcut auzului însă în principiu este aceeași muzică îmbrăcată altfel”,^[92] LP-ul Mi Reflejo câștigă trofeul pentru „Cel mai bun album” în cadrul premiilor Latin Grammy.^[93] La finele stagiunii 2000 Christina Aguilera era numită „Cântăreața anului” de către revista Billboard;^[94] concomitent începea comercializarea unui album de colinde numit My Kind of Christmas —^[95] conform departamentului promoțional al RCA, discul a fost vândut în peste șase milioane de exemplare.^[16]

Primul turneu global al Christinei Aguilera, numit In Concert,^[96] s-a desfășurat pe parcursul stagiunii 2000-2001 și a fost format dintr-o serie de peste șaizeci de concerte susținute atât în America de Nord cât și în Japonia.^[97]^[98] Pe parcursul acestei serii de recitaluri interpreta a înregistrat unul dintre primele sale DVD-uri, numit My Reflection.^[99] Pe parcursul anului 2001 interpreta colaborează cu cântărețul portorican Ricky Martin în vederea înregistrării unui duet numit „Nobody Wants to Be Lonely”;^[100] fiind inclus pe cel de-al șaselea album al acestuia – Sound Loaded – cântecul a obținut poziții înalte în clasamentele internaționale.^[101] Tot în 2001 Christina imprimă alături de P!nk, Lil' Kim și Mýa o preluare o șlagărului „Lady Marmalade” care avea să fie inclusă pe coloana sonoră a filmului Moulin Rouge!.^[102] Piesa a dominat clasamentele din Oceania și Europa,^[103] însă succesul răsunător avea să vină din SUA, unde „Lady Marmalade” obține la scurt timp după lansare prima poziție în ierarhia Billboard Hot 100 bazându-se exclusiv pe difuzările de la posturile radio.^[104]^[105] De asemenea, cooperarea dintre cele patru interprete a fost premiată cu un trofeu Grammy la categoria „Cea mai bună colaborare pop”.^[106]

Pe parcursul anului 2001 casa de înregistrări Warlock Records a început comercializarea unui album numit Just Be Free pe care erau incluse piese demonstrative înregistrate de către Aguilera în adolescență.^[107] Deși cântăreața a încercat să oprească comercializarea materialului,^[108]^[109] acesta a fost vândut în peste 128.000 de exemplare în SUA.^[110] La finele aceluiași an interpreta avea să ceară anularea contractului de management pe care-l avea cu impresarul Steve Kurtz, acuzându-l de fraudă.^[18]^[111] Odată cu încheierea acestei colaborări Aguilera ajungea la o înțelegere cu Irving Azoff în vederea promovării sale.^[112]

Era «Stripped» și perioada de tranziție (2002 — 2005)

Christina Aguilera în concert. (iulie 2003)

Odată cu lansarea celui de-al patrulea album de studio Christina Aguilera își dorea ca muzica sa să aibă mai multă profunzime;^[113] din această cauză ea avea să se implice în mod direct în scrierea și compunerea pieselor, fiind ajutată de Scott Storch, Linda Perry și Alicia Keys.^[114] Purtând numele Stripped, discul conține influențe puternice din muzica RnB, soul, pop-rock și hip-hop,^[115] iar versurile adesea provocatoare abordează teme precum sexualitatea, eșecul amoros sau împuternicirea femeii.^[116] Odată cu începerea comercializării materialului la nivel internațional în octombrie 2002,^[117] Stripped primește recenzii mixte din partea criticilor care au remarcat evoluția vocală a cântăreței,^[118] însă au criticat dur direcția sa stilistică — „discul este dezorganizat: conține hip-hop, conține rock, ba este ghetou, ba este Disney”.^[19] În ciuda reacțiilor negative albumul se dovedește a fi un succes comercial pe plan internațional, fiind vândut în peste treisprezece milioane de exemplare.^[119] De asemenea, pe parcursul „erei Stripped” Aguilera a adoptat o imagine provocatoare, și-a făcut câteva tatuaje și piercing-uri,^[120] s-a promovat folosind numele de scenă Xtina și a pozat nud sau sumar pentru reviste de mare tiraj precum Rolling Stone.^[121] Noua înfățișare promovată de Aguilera a fost respinsă de public, deoarece „începea să-i umbrească muzica”.^[122] Entertainment Weekly a numit-o „cea mai vulgară femeie-reptilă a lumii”,^[123] iar The Village Voice a comparat-o cu un personaj din filmul Alien.^[124] Multe dintre cântărețe nu au fost de acord cu această imagine a Christinei, cum ar fi Shakira și Jessica Simpson, care au considerat că reprezintă „un pas prea înainte”.^[125] De asemenea, lansarea videoclipului filmat pentru piesa „Dirrty” a stârnit controverse în SUA,^[126]^[127] criticii spunând despre interpretă că „arată ca o târfă ce trebuie dusă biserică”.^[128] Compoziția a avut de suferit în urma acestor recenzii negative, ocupând doar poziția cu numărul 48 în Billboard Hot 100;^[129] totuși, Dirrty a devenit hit în Europa și a fost nominalizat la premiile Grammy, categoria „Cea mai bună colaborare pop”.^[130]^[131]

Christina Aguilera interpretând piesa „Dirrty” în cadrul turneului Back to Basics

Compania RCA Records avea să repornească promovarea albumului Stripped prin extragerea pe disc single a baladei „Beautiful”.^[20] Piesa s-a bucurat de reacții pozitive din partea recenzorilor și a publicului,^[132]^[133] iar succesul său i-a adus Aguilerei trofeul Grammy pentru „Cea mai bună cântăreață de muzică pop”.^[134] Ulterior cântece precum „Fighter”,^[135] „Can't Hold Us Down” sau „The Voice Within” erau promovate la nivel global și aveau să sporească vânzările albumului de proveniență.^[136]^[137]^[138] Pe parcursul anului 2003 Aguilera scria o piesă pentru Kelly Clarkson numită „Miss Independent” și susținea concerte în America de Nord împreună cu Justin Timberlake.^[139]^[140] În același an Xtina a găzduit premiile MTV EMA,^[141] a sărutat-o pe Madonna în cadrul MTV VMA și era numită „Cea mai sexy celebritate” de către revista Maxim.^[142]^[143] Interpreta încheia stagiunea 2003 printr-un turneu internațional numit Stripped World Tour, care era format din 48 de concerte susținute în Europa, Australia și America de Nord.^[144]^[145] Unul dintre recitalurile Aguilerei din Regatul Unit a fost înregistrat și lansat în format DVD sub numele Stripped Live in the U.K. în toamna anului 2004.^[146]^[147]

După încheierea campaniei de promovare a albumului Stripped Aguilera și-a schimbat din nou înfățișarea, de această dată abordând o imagine conservatoare.^[148]^[149] Odată cu vopsirea părului în blond cireșiu presa avea să catalogheze transformarea drept „o trecere de la golănie la bun gust”.^[150] Pe parcursul anului 2004 cântăreața și-a asociat numele cu marca germană de automobile Mercedes-Benz pentru care a înregistrat un cântec numit „Hello” și a susținut o campanie de promovare.^[151] Concomitent Xtina își schimba din nou culoarea podoabei capilare, de această dată adoptând un blond auriu —^[152] odată cu pas Aguilera avea să fie inclusă (alături de Gwen Stefani sau Dita Von Teese) în categoria celebrităților care au readus în atenție stilul hollywoodian al anilor 1930.^[153] În stagiunea 2004-2005 Aguilera a înregistrat o serie de duete; primul dintre acesta este imprimat în compania lui Missy Elliott,^[154] poartă numele „Car Wash” și a fost inclus pe coloana sonoră a filmului Povestea unui rechin.^[155] Au urmat „Tilt Ya Head Back” (împreună cu Nelly),^[156] „A Song for You” (colaborare cu pianistul Herbie Hancock nominalizată la premiile Grammy)^[157] și „Somos Novios” (un duet cu Andrea Bocelli).^[158] Christina Aguilera încheie anul 2005 prin căsătoria cu producătorul Jordan Bratman, cu care avea o relație amoroasă încă din 2002.^[159]^[160]

Evoluția muzicală (2006 — 2009)

Christina Aguilera în concert.

(San Remo, 2006)

Christina Aguilera interpretând piesa „Candyman” în 2006

Christina Aguilera a început să scrie cântece pentru un nou album de studio încă din anul 2005,^[161] odată cu încheierea campaniei de promovare a discului Stripped.^[162] Conform declarațiilor cântăreței, ea își dorea ca viitorul său material să reflecte evoluția sa muzicală și totodată o îndepărtare de stilul abordat în trecut.^[163] Fiind puternic influențat de muzica anilor '20–'40, jazz și de cabaret,^[164] albumul Back to Basics a fost lansat la nivel global în august 2006.^[165] Deși CD-ul s-a bucurat de reacții pozitive din partea criticilor, unii dintre aceștia numindu-l „un pas firesc în cariera Aguilerei”,^[21] câțiva recenzori s-au declarat nemulțumiți de lungimea sa (albumul este dublu și conține 22 de piese).^[166] Promovarea materialului s-a făcut prin extragerea pe disc single a cântecelor ritmate „Ain't No Other Man”, „Candyman” și a baladelor „Hurt” și „Oh Mother”, patru compoziții ce au obținut succes în clasamentele de specialitate.^[167]^[168]^[169]^[170] Succesul albumului Back to Basics la nivel mondial a fost notabil, CD-ul primind mai multe discuri de platină în regiunile anglofone^[171]^[172] (aceste distincții semnalau vânzări de peste 4.5 milioane de exemplare).^[173]

La finele anului 2006 Aguilera înregistrează alături de rapper-ul american Sean Combs un duet RnB numit „Tell Me”;^[174] cântecul devine hit în Europa la scurt timp de la lansare, însă în SUA nu se bucura de succesul scontat.^[175]^[176] În aceeași perioadă cântăreața inițiază turneul Back to Basics Tour, format dintr-o serie de optzeci și două de concerte susținute pe patru continente,^[177]^[178] declarat cel mai de succes turneu american în anul 2007.^[179] De asemenea, pe parcursul acestei serii de recitaluri a fost înregistrat și un DVD numit Back to Basics: Live and Down Under care s-a bucurat de succes comercial.^[180]^[181] În februarie 2007 Aguilera câștigă un nou premiu Grammy, la categoria „Cea mai bună interpretare pop” pentru „Ain't No Other Man”;^[182] în cadrul aceleiași ceremonii interpreta îi aduce un omagiu renumitului cantautor James Brown, iar prestația sa este îndelung aplaudată de către critici.^[183]^[184] Un an mai târziu interpreta avea să primească o nominalizare Grammy pentru „Steppin' Out with My Baby”, un duet cu Tony Bennett.^[185] La data de 12 ianuarie 2008 Christina Aguilera dă naștere primului său copil, Max Liron Bratman , în Los Angeles, California.^[186]

Christina Aguilera interpretând piesa „Ain't No Other Man”

La începutul lui 2008 Aguilera a cântat în duet cu formația britanică The Rolling Stones șlagărul „Live With Me”.^[187]^[188] Piesa a fost inclusă pe coloana sonoră a filmului-documentar Shine a Light.^[189]^[190] În luna noiembrie a aceluiași an, pentru a celebra zece ani de parteneriat, casa de discuri a interpretei – RCA Records – a început comercializarea unui album de compilație.^[191]^[192] Acest material discografic, intitulat Keeps Gettin' Better: A Decade of Hits, conține doisprezece dintre hiturile cântăreței, începând cu prima piesă lansată, „Genie in A Bottle”.^[193]^[194] Pentru a promova materialul, casa de înregistrări a lansat un disc single – intitulat „Keeps Gettin' Better” –^[195] care a câștigat popularitate în clasamentele de specialitate,^[196] sporind vânzările albumului de proveniență.^[197] Compilația Keeps Gettin' Better: A Decade of Hits a primit recenzii favorabile din partea criticilor, care au aclamat „metamorfoza interpretei”.^[198]^[199]^[200] Într-un clasament realizat de revista Billboard ce îi ierarhizează pe cei mai prolifici interpreți ai anilor 2000, Aguilera se află pe poziția cu numărul douăzeci,^[201] iar albumul său de debut se află pe treapta cu numărul 23 în topul celor mai de succes albume din ultimul deceniu.^[202]

«Bionic», «Burlesque» și «The Voice» (2010 — 2011)

Steaua Christinei Aguilera de pe „bulevardul celebrităților”, Hollywood Walk of Fame, primită în noiembrie 2010.

Încă din prima parte a anului 2007, în timp ce promova albumul Back to Basics,^[203] Aguilera a declarat că viitorul său material discografic va fi „scurt, dulce și foarte diferit”.^[204] Printre producătorii acestui LP se numără cântăreața britanică M.I.A.,^[205] interpreta Santigold,^[206] formația Goldfrapp și Linda Perry (fostă componentă a grupului de muzică rock 4 Non Blondes).^[207]^[208] Într-un interviu acordat tabloidului New York Post Perry menționa că – prin intermediul noului album – „Aguilera încearcă să iasă din zona sa de confort și adoptă un stil electronic”.^[209] Discul, intitulat Bionic, a fost lansat la data de 4 iunie 2010, conținutul său având un stil „futuristic”.^[22]^[210] Pentru a promova noul album, Christina Aguilera a lansat un disc single în avans, pe parcursul lunii aprilie 2010.^[211]^[212] Cântecul, intitulat „Not Myself Tonight”,^[213] s-a bucurat de succes mediu în clasamentele de specialitate din Europa,^[214] iar videoclipul adiacent i-a adus comparații interpretei cu artistele contemporane Lady Gaga și Madonna.^[215]^[216]^[217] Albumul Bionic avea să fie numit „eșec comercial” de către presa din SUA,^[23]^[218] deși în săptămâna lansării a intrat pe poziția a treia în clasamentul Billboard 200 cu peste 110,000 de exemplare vândute.^[219] Pentru a promova materialul, Aguilera extrage pe single piesa ritmată „Woohoo” (o colaborare cu Nicki Minaj) și balada „You Lost Me”,^[220] însă niciuna dintre compoziții nu se bucură de succesul scontat.^[221] De asemenea, albumul nu a beneficiat de o campanie de promovare solidă, iar un eventual turneu a fost anulat din cauza „unui program de repetiții inadecvat”.^[222]

În octombrie 2010, după un mariaj de cinci ani, Christina Aguilera și Jordan Bratman au depus actele pentru divorț,^[223] motivele invocate fiind „diferențele ireconciliabile”;^[224] divorțul avea să se încheie în aprilie 2011,^[225] în urma acestuia interpreta declarând — „Deși Jordan și cu mine ne-am despărțit, angajamentul față de fiul nostru, Max, este la fel de puternic ca întotdeauna”.^[226] La finele anului 2010 are loc debutul actoricesc al Christinei Aguilera, care o întruchipează pe cântăreața de cabaret Ali Rose în pelicula Burlesque: Vis împlinit.^[27]^[227] De asemenea, Aguilera și Cher, care i-a fost colegă de platou, au înregistrat împreună coloana sonoră a peliculei;^[228] discul a primit recenzii favorabile,^[229] iar interpretarea piesei „Bound to You” i-a adus Xtinei o nominalizare la premiile Globul de Aur, categoria „Cea mai bună melodie originală”.^[230] Deși reacțiile criticilor au fost mixte,^[231]^[232] filmul Burlesque a fost un succes comercial strângând peste 90 milioane $ la box-office.^[233]

La data de 6 februarie 2011 Aguilera a cântat „The Star-Spangled Banner” (imnul oficial al SUA) în deschiderea celei de-a patruzeci și cincea ediție de Super Bowl.^[234] Interpreta a stârnit controverse după ce a uitat unul dintre versuri, pe care l-a înlocuit cu un altul pe care tocmai îl cântase.^[235] Xtina avea să-și ceară scuze în mod public printr-un comunicat de presă — „Tot ce pot să fac acum este doar să sper că toată lumea a simțit dragostea pe care o port țării mele, iar spiritul cu care ne-a însuflețit imnul nostru național să nu fi fost alterat”.^[236] În aceeași lună Aguilera și alte patru cântărețe (printre care se numărau Jennifer Hudson și Florence Welch) i-au adus un tribut îndelung apreciat Arethei Franklin, în cadrul premiilor Grammy.^[237]^[238] Începând cu primăvara anului 2011 interpreta a devenit mentor în cadrul emisiunii-concurs The Voice;^[28]^[239] fiind transmisă de către televiziunea americană NBC, competiția s-a bucurat de succes, iar primul său sezon s-a încheiat iunie.^[240] În finala emisiunii Aguilera interpretează alături de Adam Levine cântecul „Moves Like Jagger”;^[241] fiind un duet cu formația Maroon 5, piesa avea să devină un hit internațional și este totodată cel de-al cincilea single semnat Aguilera care câștigă prima poziție în prestigiosul clasament Billboard Hot 100.^[242]^[243] Compoziția a primit o nominalizare la premiile Grammy la categoria „Cea mai bună colaborare pop”, iar materialul Burlesque a intrat în cursa pentru trofeul „Cea mai bună coloană sonoră”.^[244]

Era «Lotus» (2012 — 2017)

Christina Aguilera primind premiul George McGovern în 2012.

Christina Aguilera și-a continuat colaborarea cu emisiunea-concurs The Voice pe parcursul stagiunii 2011-12,^[245] însă în luna septembrie a declarat că nu își dorește prelungirea contractului odată cu încheierea sezonului trei al competiției.^[246] De asemenea, ea a anunțat lansarea celui de-al șaptelea album de studio al său, numit Lotus, pe 13 noiembrie 2012.^[24] Aguilera a mărturisit că nu a ales un stil muzical care să domine discul, ci a vrut mai degrabă să înregistreze un album de care să fie mulțumită.^[247] Ea i-a dat acest nume pentru că „reprezintă o floare incasabilă, care supraviețuiește în cele mai grele condiții și încă prosperă”, făcând aluzie la insuccesul albumului Bionic.^[248] Printre producătorii ce au lucrat la crearea discului s-au numărat Alex da Kid, Max Martin, Lucas Secon sau Steve Robson, care i-au oferit Aguilerei linii melodice predominant electropop.^[249] Materialul a primit recenzii mixte din partea criticilor de specialitate; editorii The Boston Globe l-au numit „o încercare bună de a readuce în prim plan talentul Aguilerei”, însă au observat că „unele piese sună extrem de repetitiv”,^[250] în timp ce revista Q îl descria folosind cuvântul „generic” și concluziona spunând că „nimic nu iese cu adevărat în evidență”.^[251] Albumul Lotus a debutat pe locul șapte în clasamentele Billboard 200 cu vânzări de numai 73.000 de exemplare, fiind cele mai slab debut de eră din cariera interpretei,^[252] iar pe plan internațional a avut clasări modeste.^[253] Pentru a promova albumul în avans, Aguilera a lansat pe 14 septembrie discul single „Your Body”, produs de Max Martin și Shellback,^[254]^[255] cântec ce a ocupat locul 34 în ierarhia Billboard Hot 100 și a fost un hit moderat pe plan global.^[256] Un al doilea disc single, un duet cu interpretul de muzică country Blake Shelton numit „Just a Fool”, a fost lansat la finele anului 2012, însă nu s-a bucurat de succes comercial;^[257] totuși, piesa a primit discul de aur în SUA pentru vânzări de peste 500.000 de exemplare.^[258]

În cadrul premiilor ALMA Awards 2012, Aguilera a primit un premiu special din partea juriului - „Vocea unei generații” - pentru cariera sa și pentru implicarea sa în activități caritabile.^[259] În 2012 interpreta a înregistrat pentru prima oară în ultima decadă o piesă în limba spaniolă, numită „Casa de Mi Padre”, care a fost inclusă pe coloana sonoră a filmului omonim.^[260] De asemenea, Aguilera a colaborat cu Cee Lo Green pentru o reinterpretare a piesei de Crăciun „Baby, It's Cold Outside”,^[261] dar și cu rapperul Pitbull pe piesa „Feel This Moment”, care a devenit un veritabil hit global în vara anului 2013.^[262]

Christina Aguilera în 2014

Ulterior interpreta a intrat în studiourile de înregistrări alături de cântărețul mexican Alejandro Fernández, alături de care a imprimat melodia „Hoy Tengo Ganas de Ti”, inclusă pe coloana sonoră a telenovelei La tempestad; cântecul s-a bucurat de succes comercial în țările latino.^[263] Pentru a promova albumul Lotus și celelalte proiecte în care a fost implicată, Aguilera a renunțat la postul de jurat din cadrul emisiunii The Voice după sezonul trei, fiind înlocuită de Shakira, însă a revenit odată cu începerea sezonului cinci.^[264] În toamna anului 2013 cântăreața a înregistrat piesa „We Remain”, care a fost inclusă pe coloana sonoră a peliculei Jocurile foamei: Sfidarea.^[265] La începutul lunii noiembrie Aguilera cântă în duet cu formația de muzică indie-pop A Great Big World balada „Say Something” pe platourile emisiunii The Voice.^[266] Ulterior melodia a primit recenzii extrem de favorabile din partea criticilor de specialitate, care lăudau compoziția și interpretarea Christinei,^[267]^[268] iar cântecul a urcat pe prima poziție a clasamentelor iTunes din SUA.^[269] În anul 2013, aceasta a avut o colaborare cu Lady Gaga la The Voice, unde au cântat hitul „Do What U Want”, extras de pe albumul Artpop de Lady Gaga.^[270]

Christina Aguilera s-a logodit cu Matt Rutler în februarie 2014. Cuplul are o fiică, născută în august 2014.^[271] În aprilie 2014, Aguilera a anunțat că lucrează la cel de-al optulea album de studio.^[272] Pentru sezoanele cu numerele șase și șapte ale The Voice, Aguilera a fost înlocuită de Shakira, respectiv Gwen Stefani.^[273]^[274] Ea a revenit ca antrenor pentru sezonul al optulea.^[275] În ianuarie 2015, Aguilera a confirmat pentru canalul de televiziune Extra că lucrează alături de colegul de la The Voice, Pharrell Williams, la noul album, declarând că: „Trebuie să mă asigur că totul este în regulă, că este autentic și însuflețit, eu însumi fiind extrem de nerăbdătoare să pun suflet în întregul proces de înregistrare. Am strâns și am scris toate aceste idei uimitoare care mi-au venit prin minte pentru diferite melodii, inspirate din cum mă simțeam anul trecut, așa că abia aștept să le cânt și să le pun cap la cap.”^[276] La Premiile Grammy 2015 din februarie, Aguilera a câștigat Premiul Grammy pentru cea mai bună interpretare pop a unui duo/grup pentru „Say Something” cu A Great Big World.^[277] În aprilie 2015, Aguilera a jucat rolul cântăreței Jade St. John din cel de-al treilea sezon al dramei muzicale Nashville difuzată de ABC.^[278]^[279] În martie 2016, Aguilera și Rutler au devenit producătorii executivi ai emisiunii muzicale Tracks, care s-a difuzat pe Spike TV.^[280] Aguilera a înregistrat cântecul „Change” în memoria victimelor atentatului din Orlando și a lui Christina Grimmie, care a fost împușcată mortal în Orlando cu o zi înainte de atentat. Veniturile au fost donate Fondului Național al Compasiunii prin care au fost ajutate familiile victimelor.^[281] În august 2016 a înregistrat un cântec disco intitulat „Telepathy” în colaborare cu Nile Rodgers pentru coloana sonoră a serialului The Get Down difuzat de Netflix,^[282] a contribuit ca actriță de dublaj la The Emoji Movie,^[283] și a jucat în filmul Zoe lansat în aprilie 2017.^[284]

«Liberation» (2018 — prezent)

Christina Aguilera și-a lansat cel de-al optulea album de studio, intitulat Liberation pe 15 iunie 2018.^[25] Principalul single extras de pe album, „Accelerate”, a fost lansat pe 3 mai, în timp ce al doilea single, „Fall In Line”, în colaborare cu Demi Lovato, a fost lansat pe 20 mai, la o zi după ce cele două l-au interpretat live la Premiile Muzicale Billboard 2018.^[285] În septembrie 2018 va porni într-un nou turneu, numit tot Liberation, cu primul concert având loc la Hollywood, Florida pe 25 septembrie 2018, acesta fiind primul turneu pe care îl va susține după mai bine de un deceniu.^[286]

Între 31 mai 2019 și 5 octombrie 2019, Aguilera susține turneul The Xperience, compus din 16 reprezentații. Este produs de Live Nation Entertainment.^[287]

Simțul artistic

Calitățile vocale și interpretative

Fragmente audio:

Genie in a Bottle (1999)
MENIU 0:00
„Genie in A Bottle” este discul single de debut al Christinei Aguilera; linia melodică și versurile compoziției sunt caracteristice muzicii teen pop de la finele anilor 1990.

Hurt (2006)
MENIU 0:00
„Hurt” este una dintre cele mai cunoscute și apreciate balade ale interpretei. Piesa a fost inclusă pe albumul Back to Basics, material soul-jazz.

Probleme în ascultarea fișierului? Consultați pagina de ajutor.

Vocea Christinei Aguilera a fost îndelung discutată de către presă și critica de specialitate, încă de la debutul său din anul 1999.^[288]^[289] Interpreta a fost inclusă în categoria sopranelor spinto și este recunoscută pentru ambitusul său ce însumează patru octave (Do₁-Do_#5).^[26]^[290]^[291]^[292] Glasul Aguilerei este adesea aclamat pentru timbrul său pătrunzător,^[293] iar artista deține abilitatea de a atinge note muzicale înalte prin intermediul vocii sale de piept și a unui falset „grațios, pur și luminos”;^[292]^[294] mai mult, interpreta poate cânta în registrul flajeolet,^[292]^[295]^[296] cel mai înalt registru al vocii umane, alte reprezentante ale muzicii contemporane cu această abilitate fiind Mariah Carey și JoJo.^[297]^[298] Calitățile vocale ale Xtinei au fost apreciate și de către presă, revista COVE numind-o „Cea mai bună voce din muzica pop”;^[299] de asemenea, Aguilera a ocupat locul cinci în clasamentul „Celor mai bune voci din industrie” întocmit de MTV/Blender,^[300] surclasând interpreți cu experiență precum Alanis Morissette sau Kurt Cobain.^[301] La începutul anului 2007 Aguilera i-a adus un omagiu cântărețului de muzică soul James Brown în cadrul galei premiilor Grammy,^[183] această apariție fiind intens aplaudată de către critici.^[184] Recitalul său a fost inclus pe locul trei în ierarhia celor mai bune momente din istoria distincțiilor Grammy,^[302] iar Céline Dion avea să spună în urma vizionării momentului că „Aguilera are probabil cea mai bună voce din lume”.^[303] Calitățile vocale ale Christinei Aguilera i-au determinat pe editorii revistei americane Rolling Stone s-o introducă în lista celor mai buni 100 de cântăreți din istorie”,^[304] ea fiind cea mai tânără persoană inclusă în prestigioasa ierarhie.^[305]

Deși Aguilera a fost numită în repetate rânduri „vocea generației sale”,^[306]^[307] tehnica sa interpretativă a fost adesea criticată;^[308] cântăreața are tendința de a exagera în ceea ce privește folosirea ornamentelor muzicale,^[309] cotidianul american The New York Times spunând că Aguilera, alături de Jennifer Hudson și Beyoncé, și-au construit carierele în jurul melismelor.^[310]

Statuia de ceară a lui Christina Aguilera de la muzeul Madame Tussauds din Londra

Mai mult, Xtina a fost acuzată de critici că își forțează vocea pentru a atinge note înalte,^[311] de cele mai multe ori respectivele pasaje nefiind melodioase.^[312] Din cauza tehnicii inadecvate, Aguilera a avut o hemoragie la nivel laringian și a fost nevoită să anuleze un întreg segment din turneul Stripped World Tour.^[313]^[314] De asemenea, la începutul anului 2011 criticii erau de părere că vocea Aguilerei „nu mai este la fel de flexibilă precum era în tinerețe”.^[315] Concluzionând o analiză făcută asupra profilului său vocal, editorii site-ului BarkBite spuneau că Aguilera are abilitatea de a cânta note impresionante, însă își exprimau dezacordul față de agresivitatea cu care aceasta „atacă” compozițiile.^[316]

Stilul muzical și influențe

Christina Aguilera a susținut în repetate rânduri că piesele sale preiau influențe din muzica soul și blues, cântărețele sale preferate fiind Billie Holiday, Ella Fitzgerald, Whitney Houston și Nina Simone.^[53]^[54] În general, compozițiile sale abordează teme precum solitudinea, eșecul amoros sau rolul femeii în societate, iar cele mai întâlnite motive sunt durerea, distracția și senzualitatea.^[317] De asemenea, interpreta a folosit ca sursă de inspirație propria copilărie pentru a scrie cântecele „I'm OK” și „Oh Mother”;^[318] Xtina a declarat că se simte responsabilă să își dezvăluie cele mai vulnerabile sentimente pentru a-i face pe ascultători să se regăsească în versurile pieselor sale.^[319]^[320] Din punct de vedere stilistic Aguilera este cunoscută pentru versatilitatea de care a dat dovadă —^[321] în timp ce debutul său a fost unul predominant teen pop,^[322] următoarele sale albume au variat de la RnB/pop-rock (Stripped)^[323] sau soul-jazz (Back to Basics)^[324] până la muzică dance (Bionic).^[325] Majoritatea pieselor pe care Christina Aguilera le cântă sunt definite de vocea sa puternică, însă există și excepții.^[326] Producătoarea americană Linda Perry a mărturisit, într-un interviu acordat publicației Entertainment Weekly, că a fost nevoită să o convingă pe Aguilera să renunțe la melisme pe parcursul înregistrării baladei „Beautiful” — „Am încercat să fac lucrurile cât mai simplu. I-am spus să renunțe la ornamente și de fiecare dată când începea să exagereze opream banda. A acceptat cu greu ca aceea să fie versiunea finală. Nu este perfectă din punct de vedere vocal - este foarte brută. [Aguilera] își cunoaște foarte bine vocea și aude lucruri pe care nimeni altcineva nu le-ar putea sesiza”.^[327]

Proiecte adiționale

Filantropie și acțiuni de caritate

Christina Aguilera a sponsorizat în repetate rânduri diverse organizații care luptă împotriva HIV/SIDA.

Pe parcursul carierei sale Christina Aguilera s-a implicat intens în sponsorizarea și susținerea a diverse organizații caritabile care luptă împotriva SIDA,^[29] cancerului și pentru drepturile femeilor, animalelor, copiilor și homosexualilor.^[30] La începutul anilor 2000 artista a semnat o scrisoare creată de PETA care avea ca scop oprirea consumului de carne canină în alimentația locuitorilor din Coreea de Sud.^[328] De asemenea, Xtina și-a exprimat în repetate rânduri dezacordul față de hainele făcute din blană naturală și este adepta veșmintelor făcute din materiale sintetice.^[329] În ceea ce privește drepturile femeii, Aguilera este unul dintre principalii sponsori ai unui adăpost din Pittsburgh;^[330] cântăreața vizitează centrul și se implică adesea în acțiuni de voluntariat.^[331] Mai mult, interpreta sponsorizează un centru similar din Regatul Unit,^[332] iar pe parcursul anului 2007 s-a implicat în campania organizată de televiziunea Lifetime numită „Opriți violența împotriva femeii”.^[333]

Christina Aguilera este apreciată de un număr mare de reprezentanți ai comunității LGBT și este considerată a fi o „icoană gay”.^[334] Xtina a atras simpatia homosexualilor odată cu lansarea piesei „Beautiful” și videoclipului filmat pentru aceasta, care înfățișează, printre altele, povestea unui cuplu gay și a unui transexual.^[335] Mai mult, cântecul avea să fie numit „imnul gay al deceniului” în urma unui sondaj realizat de organizația Stonewall.^[336] Compoziția „Beautiful” a fost inclusă în 2005 și pe compilația Love Rocks,^[337] iar profiturile obținute în urma comercializării sale au fost donate organizației Human Rights Campaign, care luptă pentru drepturile persoanelor LGBT.^[338] De asemenea, pe parcursul anului 2008 Aguilera și-a exprimat în mod public dezacordul față de Propoziția 8 prin care se urmărea interzicerea căsătoriilor între persoanele de același sex în statul California.^[339] Ca răsplată pentru susținerea homosexualilor, Christina Aguilera a devenit în 2011 prima personalitate care a primit o stea „Hollywood Gay Walk of Fame”.^[340]

Christina Aguilera s-a implicat adesea în proiecte care au ca scop strângerea de fonduri pentru persoanele infectate cu HIV;^[29] la finele anului 2001 artista a participat, alături de cântărețe precum Britney Spears sau Nelly Furtado, la reînregistrarea piesei „What's Going On”.^[341] Profiturile obținute în urma comercializării sale au fost donate unor organizații care luptă împotriva SIDA.^[342] În 2004 Aguilera a devenit imaginea companiei americane de produse cosmetice M·A·C și totodată purtătorul de cuvânt al fondului „M·A·C AIDS”;^[343] pentru a promova această campanie, interpreta a avut o apariție în revista Vanity Fair.^[344] De asemenea, Xtina a pozat pentru o campanie organizată de YouthAIDS și Aldo Shoes care a avut ca scop informarea publicului cu privire la SIDA.^[345] În anul 2005 interpreta a pozat nud pentru cartea „4 Inches” lansată de Elton John, iar o parte din banii obținuți în urma vânzărilor au fost donați unei organizații care sprijină femeile africane infectate cu HIV.^[346]

În noiembrie 2005 Christina Aguilera și Jordan Bratman au donat toate cadourile primite la nunta lor pentru strângerea de fonduri în vederea ajutorării victimelor făcute de uraganul Katrina.^[347] Pe parcursul aceluiași an interpreta a participat la două concerte caritabile susținute în Africa de Sud, fondurile obținute fiind utilizate în tratarea copiilor cu HIV.^[348] În martie 2007 Xtina a reînregistrat piesa „Mother” a lui John Lennon, iar preluarea sa a fost inclusă pe o compilație prin care se strângeau bani pentru refugiații din regiunea conflictuală Darfur.^[349] Pe parcursul anului 2008 Aguilera a susținut, alături de Seal,^[350]^[351] un concert caritabil la Londra și a participat la versiunea turcească a emisiunii Da sau Nu; banii câștigați, 180.000 de lire turcești, au fost donați unui program dedicat orfanilor.^[352]

Christina Aguilera pe posterul organizației World Hunger Relief.

Începând cu anul 2009 Christina Aguilera a devenit purtătorul internațional de cuvânt al organizației World Hunger Relief care luptă împotriva foametei.^[353] De asemenea, pe parcursul aceluiași an Aguilera și soțul său au vizitat Guatemala pentru a atrage atenția asupra problemei malnutriției din această țară, proiectul fiind demarat de către Programul Alimentar Mondial.^[354] În urma activităților promovate sub egida PAM, Christina Aguilera a reușit să strângă suma de 22.5 milioane de dolari americani, bani suficienți pentru a hrăni 90 de milioane de persoane care suferă de foamete.^[355] Pe parcursul anului 2009 interpreta a primit un premiu din partea revistei americane Variety pentru acțiunile sale caritabile.^[356] În ianuarie 2010, pentru a ajuta victimele cutremurului din Haiti, Xtina a donat un automobil Chrysler 300 și a participat la două teledonuri.^[357]^[358] Ulterior Aguilera a vizitat Haiti ca și ambasador PAM, le-a oferit hrană sinistraților și a evidențiat importanța eforturilor de reconstrucție.^[359]

Activități antreprenoriale

Încă de la începutul anilor 2000 Christina Aguilera și-a asociat imaginea, în urma semnării unor contract de promovare, cu diverse companii multinaționale precum Coca-Cola (2001),^[360] Versace (2003),^[361] Mercedes-Benz (2004),^[362] Sony Ericsson/Orange (2006) sau Pepsi (2006).^[363]^[364] În anul 2004 interpreta a lansat în Europa primul său parfum;^[365] purtând numele Xpose acesta conține musc, vanilie și ulei de patchouli și s-a bucurat de succes comercial în Europa, aceasta fiind singura regiune în care a fost distribuit.^[366]^[367] Artista a creat un nou parfum numit Simply Christina (iasomie, chihlimbar și vanilie) în 2007;^[368] produsul a fost apreciat în Regatul Unit și în Germania,^[369] iar în cadrul premiilor FIFI 2008 a fost numit favoritul publicului.^[370] Datorită reacțiilor pozitive, Aguilera lansează în septembrie 2008 primul său parfum internațional, care este însoțit și de o serie de produse pentru corp;^[371] numit Inspire acesta conține ca note de bază floarea de portocală, santalul și moscul.^[372] Începând cu octombrie 2009 începe comercializarea celui de-al patrulea parfum semnat Aguilera, By Night (chihlimbar și vanilie);^[373]^[374] acesta a fost urmat de Royal Desire (coacăze negre, citrice și trandafiri) în 2010,^[375] produs ce a primit un premiu Glammy acordat de revista germană Glamour.^[376] De asemenea, Simply Christina și By Night au fost nominalizate la premiile FIFI 2011, categoria „Parfumul anului”.^[377]

Discografie

Albume de studio

Christina Aguilera (1999)
Mi Reflejo (2000)
My Kind of Christmas (2000)
Stripped (2002)
Back to Basics (2006)
Bionic (2010)
Lotus (2012)
Liberation (2018)

Albume în concert

Genie Gets Her Wish (2000)
My Reflection (2001)
Stripped Live in the U.K. (2004)
Back to Basics: Live and Down Under (2008)

Alte albume

Just Be Free (2001)
Keeps Gettin' Better: A Decade of Hits (2008)
Burlesque (2010)

Premii Grammy

Premiile Grammy sunt prezentate anual de către „Academia Națională a Artelor și Științelor de Înregistrări” din S.U.A.. Christina Aguilera a câștigat patru premii dintre cele cincisprezece nominalizări primite.

Anul	Titlul înregistrării premiate	Distincția	Rezultatul
2000	—	„Debutul anului”	Câștigat
2000	„Genie in a Bottle”	„Cea mai bună cântăreață pop”	Nominalizare
2001	„What a Girl Wants”	„Cea mai bună cântăreață pop”	Nominalizare
2001	Mi Reflejo	„Cel mai bun album latino”	Nominalizare
2002	„Nobody Wants to Be Lonely” (cu Ricky Martin)	„Cea mai bună colaborare pop”	Nominalizare
2002	„Lady Marmalade” (cu Lil' Kim, P!nk, Mýa)	„Cea mai bună colaborare pop”	Câștigat
2003	„Dirrty” (cu Redman)	„Cea mai bună colaborare pop”	Nominalizare
2004	„Can't Hold Us Down” (cu Lil' Kim)	„Cea mai bună colaborare pop”	Nominalizare
	Stripped	„Cel mai bun album pop”	Nominalizare
	„Beautiful”	„Cel mai bun cântec pop”	Câștigat
2006	„A Song for You” (cu Herbie Hancock)	„Cea mai bună colaborare pop”	Nominalizare
2007	„Ain't No Other Man”	„Cel mai bun cântec pop”	Câștigat
2007	Back to Basics	„Cel mai bun album pop”	Nominalizare
2008	„Candyman”	„Cel mai bun cântec pop”	Nominalizare
2008	„Steppin' Out”	„Cea mai bună colaborare pop” (cu Tony Bennett)	Nominalizare
2012	„Moves Like Jagger” (cu Maroon 5)	„Cea mai bună colaborare pop”	Nominalizare
2012	„Burlesque”	„Cea mai bună coloană sonoră”	Nominalizare
2015	„Say Something”	„Cel mai bun duo pop”	Câștigat

* 1982: Serghei Pașcenco (n. 18 decembrie 1982, Tiraspol) este un fotbalist internațional moldovean care în prezent evoluează la clubul Sheriff Tiraspol.

El a jucat în 8 din cele 12 meciuri ale selecționatei Moldovei la Preliminariile Campionatului European de Fotbal 2008.

* 1984: Igor Bour (n. 18 decembrie 1984) este un halterofil din Republica Moldova. El a câștigat medalia de aur la Campionatele Europene din 2007 de la Strasbourg la categoria – 56 kg, învingându-i pe Vitali Dzerbianiou (locul 2) și Igor Grabucea.

Igor Bour a fost desemnat sportivul anului 2007 în Republica Moldova de către Asociația Presei Sportive din Moldova.^[1]

* 1984: Victor Ciobanu (n. 18 decembrie 1984, satul Pîrlița, raionul Ungheni) este un politician din Republica Moldova, care îndeplinește funcția de președinte al Partidului Popular Creștin Democrat.

* 1984: Marius Ionescu (n. 18 decembrie 1984 în Craiova) este un alergător pe distanțe lungi din România, care s-a specializat la proba de maraton. A reprezentat România la Jocurile Olimpice de vară din 2012.

* 1985: Vlad Corbeanu (n.18 decembrie 1985, Mehedinți) este un actor de teatru și voice-over român. Cunoscut in emisiunile: "iComedy" și "În puii mei!"^{[1] A jucat în}

Țarul Ivan își schimbă meseria - regia Gelu Colceag
Îmblânzirea scorpiei - regia Gelu Colceag
Umor, amor, fior de dor... în București - regia Diana Lupescu
Doctori de femei - regia Emanuel Pârvu
Nebuna din Chaillot - regia Alice Barb
Gunoierul - regia Gina Lazăr
Insula misterioasă - regia Theodor Cristian Popescu
E soare / Plouă - regia Gina Lazăr
O femeie, doi bărbați, trei posibilități - regia Gina Lazăr
Doctori, femei și alte întâmplări - regia Vlad Corbeanu
Monșer, stăm rău! - regia Gelu Colceag
Opera de trei parale - regia Diana Lupescu
Spaima zmeilor - regia Gelu Colceag
Meda (2016)
Terapie pentru crimă (2013)
Love (2016)
Efect 30 (2010)

* 1985: Alexandra Murăruș (n. 18 decembrie 1985, București) este o actriță de teatru, film și traducătoare română. A jucat în:

Ultimul glonț - Nadia
Inocența furată
Moartea unui comis voiajor de Arthur Miller
Mamouret de Jean Sarment
Autobahn de Neil LaBute

Teatru:

Moartea unui comis voiajor de Arthur Miller
Mamouret de Jean Sarment
Autobahn de Neil LaBute
Hamlet de William Shakespeare
Martiri de Marius von Mayenburg
Biedermann și incendiatorii de Max Frisch
Woyzeck de Georg Büchner
Reasons to be pretty de Neil LaBute
Trei surori de A. P. Cehov

Date personale
Alina Plugaru
Alina Plugaru la Eros Show București 2011
Nume la naștere	Alina Plugaru
Născută	18 decembrie 1987 (32 de ani) Vaslui, România
Cetățenie	România
Ocupație	Actriță porno
Alte nume	Alina, Alina Blu, Enryka, Enrika Dolls, Erika, Enrika, Enrika Dols, Alina Blue, Crystal, Ellie, Eve, Nicole, Selena, Magda, Candy
Ani de activitate	2006 - 2009
Alte premii
* Cea mai bună actriță XXX din România Premiile Industriei Erotice din România (PIER 2008) * Cea mai bună actriță XXX din România Premiile Industriei Erotice din România (PIER 2009)
Prezență online
site web oficial Internet Movie Database Myspace
Modifică date / text

* 1987: Alina Plugaru (n. 18 decembrie 1987, Vaslui, România) este o fostă actriță porno din România, supranumită regina porno.^[1] Și-a început cariera de actriță porno în 2006, după ce a lucrat ca dansatoare și model.

Viață și carieră

S-a născut pe 18 decembrie 1987 în Vaslui, România. La vârsta de 15 ani a decis să urmeze o carieră de fotomodel și s-a mutat la București. Din ziua în care a împlinit 16 ani a început să lucreze ca animatoare în show-uri erotice. A dansat doi ani în România, devenind cunoscută, până în momentul în care o vizită pe un platou de filmare i-a trezit interesul pentru industria porno. Și-a început cariera de actriță porno în 2006, imediat după ce a împlinit 18 ani, cu actorul și regizorul Zenza Raggi. Scena a fost inclusă în filmele apărute pe DVD în 2007: The Best Of Hardcore Fucking 4 și Girls Handling Cocks. De atunci, ea a apărut în peste 20 de filme.

Alina Plugaru la Eros Show Bucuresti 2009

Animatoare de la 16 ani, Alina a făcut show-uri erotice, în România și în alte țări. Îi place să danseze și să interacționeze cu fanii. În ultimii ani a fost o invitată permanentă la cele mai importante expoziții erotice europene precum Eros Show București, Festivalul Internațional al Filmului Erotic de la Barcelona (FICEB), Festivalul Erotic Internațional de la Lisabona (SIEL), Eros Porto, Eros & Amore Viena și Eros Show Sofia.

În ultimii ani Alina Plugaru a fost desemnată Cea Mai Bună Actriță Română XXX la Premiile Industriei Erotice din România (PIER 2008 și PIER 2009). Premiile recunosc contribuția ei la dezvoltarea industriei erotice din România.^[2]^[3]

În timpul liber preferă să patineze, să doarmă și să încerce lucruri noi. A călătorit în multe locuri de pe glob și este pasionată să descopere noi și interesante locuri de vizitat. Destinația pentru o vacanță de vis a Alinei este Bora Bora.

În martie 2009 a fost aleasă Femeia Ideală din România și aproape un sfert (24,69) din vizitatorii pe internet au votat pentru ea într-un sondaj online.

Pe 24 septembrie 2009 și-a anunțat retragerea din industria filmelor pentru adulți.^[4]

Alina Plugaru a fondat trupa de dans erotic Erotic Dreams Show by Alina Plugaru în 2011 și a susținut show-uri erotice la o serie de evenimente, petreceri private și publice. În luna mai 2011 a primit premiul pentru Cel mai bun show, acordat trupei ei de dans erotic, la Premiile Industriei Erotice Românești. (PIER 2011).^[5]

După retragerea din industria filmelor pentru adulți ea își administrează afacerea sa personală, unul dintre cele mai bine cotate saloane de masaj erotic din București.^[6]^{[sursă primară]}

În 2015 a apărut în reality show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, de pe PRO TV.^[7]

Pseudonime

Alina și-a început cariera cu numele real iar apoi a folosit foarte multe nume de scenă în filmele sale printre care Alina, Alina Blu, Enryka, Enrika Dolls, Erika, Enrika, Enrika Dols, Alina Blue, Crystal, Ellie, Eve, Nicole, Selena, Magda și Candy.

Filme XXX

Alina Plugaru la Eros Show București 2008

All Young & Up The Bum (2011) Studio: Teen Fantasies
Lesbian Lovers No. 40 (2010) Studio: New Climax / Pleasure Entertainment
Memorable Moments - Lezzin' Out 4 (2010) Studio: Legal Pink
Mad Sex Party: Sex On Trial (2009) Studio: Eromaxx
Memorable Moments: Tasty Twats 2 (2008) Studio: Legal Pink
Young & Tasty 3 PACK (2008) Studio: Legal Pink
It`s A Young Girls Thing 3 PACK (2008) Studio: Legal Pink
Playhouse The Files No. 2 (2008) Studio: Legal Pink
Thassit! 6 (2008) Studio: 21Sextury
Seed Demons (2008) Studio: Diabolic Video
Pornostamps 2 (2008) Studio: Pink'O
Pornostamps 1 (2007) Studio: Pink'O
The Harder They Cum # 6 (2007) Studio: Hustler Video
Girls Handling Cocks (2007) Studio: Nexxxt Generation
The Best Of Hardcore Fucking 4 (2007) Studio: Collateral Damage
Best By Private # 73: Fucking Your Ass Is The Best Sport (2007) Studio: Private
Private Sports 12: SOS - Sex On Snow (2007) Studio: Private
Tamed Teens (2007) Studio: Evil Angel
Anal Teen Tryouts # 14 (2007) Studio: Devil's Film
Sex În Otopeni (2006) Studio: Fox Trading
Vacanță Toridă (2006) Studio: Fox Trading
Studenta De La Drept (2006) Studio: Fox Trading
Ass Wide Open # 9 (2006) Studio: Digital Sin & New Sensations
Filled To The Rim # 3 (2006) Studio: Diabolic Video
It`s A Young Girls Thing 3 (2006) Studio: Legal Pink
Blistering Blowjobs 5 (2006) Studio: Collateral Damage
Taste My Sugar Cane (2006) Studio: Legal Pink
Young & Tasty (2006) Studio: Legal Pink

TV

Nimeni nu-i perfect (2009) Studio: Prima TV
Making Of (2007) Studio: Open Media Productions
Secretul Mariei (2005) Studio: La Dolce Vita Productions & Antena 1 TV
Sunt celebru, scoate-mă de aici! (2015), Pro TV

1992: Bridgit Mendler, cântăreață și actriță americană

* 1993: Ana Porgras (n. 18 decembrie 1993 în Galați) este o fostă gimnastă din România, medaliată cu aur la bârnă la Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică din 2010.

2001: Billie Eilish, cântăreață și compozitoare americană

miercuri, 16 decembrie 2020

REVISTA MEA DIN 18 DECEMBRIE / 1. A.

Biografie

Opera

Poezie tradusă

Proză tradusă

Poezie proprie

Proză proprie

Moartea

Filmografie

Educație

Activitate profesională

Volume de autor

Volume colective

Culegeri, antologii, scrieri îngrijite de autor

Premii

Biografie

Filmografie

Biografie

Anii copilăriei și începutul carierei (1980 — 1998)

Debutul. Primele materiale discografice (1999 — 2001)

Era «Stripped» și perioada de tranziție (2002 — 2005)

Evoluția muzicală (2006 — 2009)

«Bionic», «Burlesque» și «The Voice» (2010 — 2011)

Era «Lotus» (2012 — 2017)

«Liberation» (2018 — prezent)

Simțul artistic

Calitățile vocale și interpretative

Stilul muzical și influențe

Proiecte adiționale

Filantropie și acțiuni de caritate

Activități antreprenoriale

Discografie

Premii Grammy

Viață și carieră

Pseudonime

Filme XXX

TV

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PERIOADA ROMANTICĂ 8. louis spohr