REVISTA MEA DIN 31 DECEMBRIE / 1. B.

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 31 DECEMBRIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE

B. Decese; Sărbători

Decese

·         192: Commodus, împărat roman. Marcus Aurelius Commodus Antoninus (n. 31 august 161 – d. 31 decembrie 192), a fost împărat roman din 180 până în 192. A fost fiul lui Marcus Aurelius și al Faustinei, născut la Roma (“primul moștenitor al tronului născut în purpură”), Commodus este ridicat la rang de caesar în 166 si la cel de Augustus (și coregent) în 177. La moartea tatălui său, Commodus este proclamat imparat si instituie un regim absolutist. Puterea este exercitată de favoriții săi, Tigidius Perennius și M. Aurelius Cleander, apoi de Q. Aemilius Laetus, prefecți ai pretoriului. Cultele orientale cunosc in timpul domniei sale o largă răspândire. La 31 decembrie 192, cade victimă unei conspirații inițiată de Q. Aemilius Laetus, Eclectus și de Marcia (amanta împăratului). Pe tron a urcat la 1 ianuarie 193 Publius Helvius Pertinax. Odata cu Commodus s-a stins dinastia Antoninilor (96-192). Publius Helvius Pertinax (1 august 126 – 28 martie 193) proclamat împărat roman la 1 ianuarie 193 și a domnit până în 28 martie 193.

·         335: A murit la Roma Papa Silvestru I, al carui pontificat a inceput in anul 314. Conform legendei, papa Silvestru l-a vindecat pe împăratul Constantin cel Mare de lepra. În spațiul central-european de limba germana, ceha, polona, maghiara etc. petrecerea de rebelion este  numită Silvester, după numele sfântului zilei de 31 decembrie. Despre sfântul papă Silvestru I se cunosc foarte puține date, afară de faptul că a condus Biserica Romei de la anul 314, ca urmaș al sfântului Miltidate si ca a avut un pontificat de lungă durată, care a mers paralel cu domnia împăratului Constantin cel Mare (306-377), într-o perioadă de mare importanță pentru Biserică. Prin Edictul de la Milano (312), persecuțiile au luat sfârșit și s-a început organizarea vieții bisericești, operă la care Constantin a avut o contributie importanta. Pentru a-și putea arăta simpatia față de Papa Silvestru, Constantin i-a dăruit  Palatul Lteran, care de atunci a fost timp de multe secole locuința Papilor. Cartea «Deposito episcoporum», scrisă în 354, notează că Papa Silvestru a fost înmormântat la 31 decembrie, în cimitirul   Priscilla de pe Via Salaria din Roma.

* 406: Godigisel a fost regele vandalilor hasdingi până la moartea sa în 406. El a fost ucis în luptă în ultima zi a anului 406 (31 decembrie), la scurt timp înainte ca oamenii să traverseze râul Rin pe teritoriul Imperiului Roman.

Godigisel a fost succedat de fiul cel mare al lui care a supraviețuit luptei, și anume Gunderic, care a condus vandalii în Galia și mai târziu în Hispania. Dar el a fost cel mai bine cunoscut ca tatăl lui Genseric, care l-a succedat pe Gunderic la domnie în 428 și a domnit timp de 49 ani, instituind un regat puternic în Africa de Nord.

·         1384: John Wycliff, teolog englez (n. ca. 1320)

·         1510: Bianca Maria Sforza, împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman (n. 1472)

·         1659: A murit János Apáczai Csere, cărturar umanist ardelean, cu preocupări în domenii ca filosofie, matematică şi fizică, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai filosofiei carteziene în Ardeal, adept al raționalismului cartezian și al sistemului lui Nicolaus Copernic;(n. 1625).

·         1679: A murit la Roma, Giovanni Alfonso Borelli; (n. 28 ianuarie 1608 la Castelnuovo),  fizician, matematician și astronom renascentist italian. Este considerat întemeietorul biomecanicii.

·         1705: Caterina de Braganza, soția regelui Carol al II-lea al Angliei (n. 1638). Caterina a introdus obiceiul de a bea ceai în Anglia, un obicei care era deja foarte popular printre nobilimea portugheză la momentul respectiv. De-a lungul domniei sale, Carol a respins ferm ideea de a divorța de Catherine , care era catolica, chiar și atunci când Parlamentul a exercitat o presiune pentru a da naștere sau de a declara un succesor protestant. La moartea lui Carol al II-lea la 16 februarie 1685, Caterina a rămas în Anglia în timpul domniei lui Iacob al II-lea al Angliei și s-a întors în Portugalia în timpul domniei lui William al III-lea și Maria a II-a, după Revoluția glorioasă. Caterina s-a îmbarcat la 29 martie 1692 spre Spania. S-a stabilit la Lisabona în 1693, la palatul Bemposta. Și-a asumat regența de două ori: în 1704 când Petru al II-lea al Portugaliei s-a dus la război pentru succesiunea la tronul Spaniei și în 1705 când regele a fost bolnav. A murit la Lisabona în 31 decembrie 1705 și a fost înmormântată la Mănăstirea Jerónimos, în Belém, Lisabona. S-a căsătorit prin proxy la Lisabona la 23 aprilie 1662. După ce a ajuns la Portsmouth la 14 mai 1662, cuplul s-a căsătorit în încă două ceremonii – una catolică oficiată în secret urmată de una publică, anglicană - la 21 mai. Caterina la vârsta de 23 de ani s-a căsătorit târziu pentru femeile din timpul său. Zestrea ei a adus orașele porturi Tanger și Bombay sub control englez.

Catherine a rămas însărcinată și a pierdut sarcina de cel puțin de două ori și, în timpul unei boli grave, în 1663, ea a crezut pentru un timp că a născut. Poziția sa era una dificilă, Carol a continuat să aibă copii cu numeroasele sale metrese însă el a insistat ca regina să fie tratată cu respect.

De-a lungul domniei sale, Carol a respins ferm ideea de a divorța de Catherine, chiar și atunci când Parlamentul a exercitat o presiune pentru a da naștere sau de a declara un succesor protestant.

Caterina a introdus obiceiul de a bea ceai în Anglia, un obicei care era deja foarte popular printre nobilimea portugheză la momentul respectiv. Ceaiul era importat în Portugalia de la posesiunile portugheze din Asia precum și prin intermediul negustorilor portughezi care făceau comerț în China și Japonia.

La moartea lui Carol al II-lea la 16 februarie 1685, Caterina a rămas în Anglia în timpul domniei lui Iacob al II-lea al Anglieiși s-a întors în Portugalia în timpul domniei lui William al III-lea și Maria a II-a, după Revoluția glorioasă.

Caterina s-a îmbarcat la 29 martie 1692 spre Spania. S-a stabilit la Lisabona în 1693, la palatul Bemposta. Și-a asumat regența de două ori: în 1704 când Petru al II-lea al Portugaliei s-a dus la război pentru succesiunea la tronul Spaniei și în 1705 când regele a fost bolnav.

A murit la Lisabona în 31 decembrie 1705 și a fost înmormântată la Mănăstirea Jerónimos, în Belém, Lisabona.

Ecaterina de Braganza
Regină a Angliei, Scoției și Irlandei
Date personale
Nume la naștere	Catarina Henriqueta de Bragança
Născută	25 noiembrie 1638 Casa Viçosa, Portugalia
Decedată	31 decembrie 1705 (67 de ani) Palatul Bemposta, Lisbona, Portugalia
Înmormântată	Mănăstirea Jerónimos, Lisabona
Părinți	Ioan al IV-lea al Portugaliei Luisa de Guzman
Frați și surori	Pedro al II-lea al Portugaliei Teodósio, Prince of Brazil[*] Afonso al VI-lea al Portugaliei Joana, Princess of Beira[*]
Căsătorită cu	Carol al II-lea al Angliei
Copii	unnamed child1 Stuart[*][1] stillborn child2 Stuart[*][1] stillborn child3 Stuart[*][1]
Cetățenie	Regatul Portugaliei  Regatul Angliei
Etnie	Portuguese in the United Kingdom[*]
Religie	Biserica Catolică catolicism
Ocupație	Regent
Apartenență nobiliară
Titluri	regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa Stuart (prin căsătorie) Casa Braganza (prin naștere)
Regină a Angliei
Domnie	23 aprilie 1662 – 6 februarie 1685

·         1719: A murit John Flamsteed, primul astronom regal englez, cel care a organizat Observatorul din Greenwich şi a alcătuit primul mare catalog modern al stelelor, în care erau notate peste 3 000 de poziţii ale astrelor; (n.19.08.1646).

* 1775: Richard Montgomery (n. 2 decembrie 1738 – d. 31 decembrie 1775) a fost un ofițer de origine irlandeză, care a luptat mai întâi în Armata Britanică. Ulterior a devenit general-maior în Armata Continentală în timpul Războiului American de Independență și a rămas celebru pentru conducerea Invazia Canadei^⁠(en) din 1775.

Montgomery s-a născut și a crescut în Irlanda. În 1754, s-a înscris la Trinity College, Dublin^⁠(en), și după doi ani s-a înrolat în armata britanică pentru a lupta în Războiul Francez și Indian. A înaintat constant în grad, luptând în America de Nord și apoi în Caraibe. După război, a fost încartiruit la Fort Detroit în timpul Războiului lui Pontiac^⁠(en), după care a revenit în Marea Britanie din motive de sănătate. În 1773, Montgomery a revenit în cele treisprezece colonii, s-a căsătorit cu Janet Livingston, și s-a apucat de agricultură.

Când a izbucnit Războiul American de Independență, Montgomery a luptat de partea coloniștilor, și a fost ales în Congresul Provincial New York în mai 1775. În iunie 1775, el a fost numit general de brigadă în Armata Continentală. După ce Phillip Schuyler^⁠(en) a devenit prea bolnav pentru a conduce invazia Canadei, Montgomery a preluat comanda. El a cucerit Fort St. Johns și apoi Montrealul în noiembrie 1775, după care a înaintat spre Quebec City unde s-a alăturat altei forțe aflate sub comanda lui Benedict Arnold. La 31 decembrie, el a condus atacul asupra orașului, dar a fost ucis în luptă. Britanicii i-au găsit trupul și l-au înmormântat cu respect, rămășițele fiind însă transferate la New York City în 1818.

·         1877: Gustave Courbet, pictor, desenator și litograf francez (n. 1819)

* 1877: Franz Hübner(n. 18 noiembrie 1846 Drossen, lângă Frankfurt an der Oder - d. 31 decembrie 1877) a fost un entomolog german.

Între anii 1875 și 1877, el a colecționat insecte pentru Muzeul Godeffroy în Samoa, Tonga și Insula Noua Britanie.

·         1882: Leon Gambetta, unul dintre fondatorii celei de a treia Republici Franceze (1875) (n. 1830)

·         1889: Ion Creangă, scriitor român (n. 1839) se stinge din viață la Iași.  Ion Creangă  s-a nascut la 1 martie 1837 la Humuleşti, jud.Neamţ, in  Moldova,  in  ziua de 10 iunie 1839 (1 martie 1837, conform altor surse) si a fost primul copil al lui Stefan a Petrei Ciubotariu si al Smarandei Creanga. Dupa ce a absolvit scoala primara, in 1854 s-a inscris la Seminarul teologic de la Socola – Iasi, iar cinci ani mai tarziu a devenit diacon, insa, in paralel, a fost si invatator. In 1871, a fost raspopit din cauza unui conflict cu autoritatea bisericeasca si, tot atunci, a inceput sa scrie la insistentele prietenul sau Mihai Eminescu, care l-a si introdus in societatea „Junimea”. Experienta de la catedra l-a determinat sa scrie o serie de manuale scolare si povestiri didactice, pentru ca incepand din 1876 sa isi publice lucrarile care l-au consacrat. Starea sanatatii sale s-a deteriorat brusc in 1885, iar scriitorul s-a retras la Ticau, in Iasi, unde s-a si stins din viata. A fost  foarte popular  datorită măiestriei cu care a scris basmele și povestirile sale si mai ales opera  sa autobiografica  Amintiri din copilărie. Este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române.

Opera

Povești Capra cu trei iezi (1875) Dănilă Prepeleac (1876) Fata babei și fata moșneagului (1877) Făt Frumos, fiul iepei (1877) Povestea lui Harap-Alb (1877) Ivan Turbincă (1878) Povestea lui Ionică cel prost (1877) Povestea lui Stan-Pățitul (1877) Povestea porcului (1876) Povestea poveștilor (1877-1878) Povestea unui om leneș (1878) Punguța cu doi bani (1875) Soacra cu trei nurori (1875) Povestiri Acul și barosul (1874) Cinci pâini (1883) Inul și cămeșa (1874) Ion Roată și Cuza-Vodă (1882) Moș Ion Roată și Unirea (1880) Păcală (1880) Prostia omenească (1874) Ursul păcălit de vulpe (1880)

Nuvele Moș Nichifor Coțcariul (1877) Popa Duhul (1879) Romane autobiografice Amintiri din copilărie (1879) Fragment de autobiografie Scrisori Scrisori de familie Către Gheorghe Creangă Către Zaheiul Creangă Către Ecaterina Vartic Către Elena Creangă-Chiței Scrisori către prieteni Către Mihai Eminescu Către Vasile Conta Către Alexandru C. Cuza Către Nicolae Gane Către Mihail Kogălniceanu Către Titu Maiorescu Către Iacob Negruzzi Către Ioan Slavici Către Victor Zaharovschi

Aprecieri critice

Bustul lui Ion Creangă din Suceava

Basmul ține de ciclul încercărilor grele, în care eroul trebuie să îndeplinească isprăvi extraordinare a căror realizare devine posibilă cu ajutorul unor însoțitori năzdrăvani sau al unor animale recunoscătoare. ^[9]

Urmași

Ion Creangă a avut un băiat, Constantin. Acesta (fost ofițer de carieră) avea să se căsătorească (1886) cu Olga Pătru, fiica unui comerciant din Brăila. Cei doi au avut patru copii, Laetitia, Horia, Silvia si Ion (Ionel). Cei doi nepoți ai lui Creangă, Horia Creangă și Ion Creangă, aveau sa devină arhitecți renumiți ai perioadei interbelice.^[10]

Traduceri în limbi străine

Traduceri în limba franceză

• Ion Creangă, Oeuvres choisies: Souvenirs d'enfance, Contes, Récits, traduction des Contes et des Récits par Elena Vianu, illustrations par A. Demian, Editions „Le Livre”, Bucarest, 1955
• Ion Creangă, Opere - Œuvres, Editura Meridiane, București, 1963, Editions «Meridiane», Bucarest, 1963, Ediție, prefață și glosar de George Călinescu, traduceri de Yves Augé (Souvenirs d'enfance) și Elena Vianu (Contes); traducerile au fost îngrijite de Simone Roland.
• reeditare: Ion Creangă, Opere. Œuvres. Traducere de Yves Augé și Elena Vianu, București, Meridiane, 1965.

Ion Creangă Nică al lui Ștefan a Petrei Ioan Ștefănescu
Ion Creangă
Date personale
Născut	1/13 martie 1837[3]  Humulești, Moldova
Decedat	31 decembrie 1889 (52 de ani)[4][3]  Iași, Regatul României
Înmormântat	Cimitirul „Eternitatea” din Iași
Părinți	Ștefan a Petrei Ciubotariul și Smaranda
Căsătorit cu	Ileana Grigoriu (divorțați )
Copii	Constantin Creangă
Cetățenie	România
Religie	creștinism ortodox[*]
Ocupație	povestitor, prozator, teolog, autor de manuale școlare, politician, poet
Pseudonim	Popa Smantana, Ioan Vântură-Țară
Partid politic	deputat neafiliat[*]
Limbi	limba română[1]
Studii	Școala catihetică din Fălticeni
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1864-1881
Mișcare/curent literar	Realism literar, Junimea
Specie literară	Anecdotă, literatură pentru copii, Literatură erotică, Fabulă, basm, genul liric, memorii, nuvelă, satiră, povestire, Schiță, literatură fantastică
Opere semnificative	Ursul păcălit de vulpe[*]
Influențe[ascunde] Mihai Eminescu
A influențat pe[ascunde] Nicolae Constantin Batzaria, Leo Butnaru, Ion Călugăru, Ion Dragoslav, Victor Eftimiu, Elena Farago, Șerban Foarță, Horia Gârbea, Ion Iovescu, Vlad Ioviță, I. I. Mironescu, Mircea Nedelciu, Constantin S. Nicolaescu-Plopșor, Constantin Sandu-Aldea, Stelian Țurlea, Grigore Vieru
Membru post-mortem al Academiei Române
Semnătură
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Bojdeuca lui Ion Creangă din Iaşi

* 1891: Victor Ferdinand Franz Eugen Gustaf Adolf Constantin Friedrich de Hohenlohe-Langenburg (11 decembrie 1833 – 31 decembrie 1891), cunoscut drept Contele Gleichen, a fost ofițer în Royal Navy și sculptor. S-a născut la Langenburg în Württemberg, ca al patrulea copil și al treilea fiu al lui Ernst I, Prinț de Hohenlohe-Langenburg (1794–1860) și al Prințesei Feodora de Leiningen (1807–1872). Mama lui a fost sora vitregă a reginei Victoria, și familia lui a fost apropiată de familia regală britanică.

Victor a devenit ofițer în Royal Navy în 1848 și a fost promovat locotenent în 1854. În 1859 a devenit căpitan; a preluat comanda corvetei Racoon de la punerea ei în funcțiune în anul 1863 până în 1866, timp în care al doilea fiu al reginei Victoria, Alfred, Duce de Edinburgh(1844-1900) a servit la bord ca locotenent. S-a retras din serviciul activ în 1866 și a fost numit KCB în acel an (avansat la GCB în 1887).

S-a căsătorit cu Laura Williamina Seymour, fiica cea mică a amiralului Sir George Francis Seymour la 24 ianuarie 1861 la Londra.^[1] La scurt timp după acestă căsătorie morganatică soția sa a fost numită contesă Gleichen. Cuplul a avut patru copii.

Prințul Victor
Prințul Victor de Hohenlohe-Langenburg. Caricatură datată 1884.
Date personale
Nume la naștere	Victor Ferdinand Franz Eugen Gustaf Adolf Constantin Friedrich
Născut	11 decembrie 1833 Langenburg, Germania
Decedat	31 decembrie 1891 (58 de ani) Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei
Părinți	Ernst I Feodora de Leiningen
Frați și surori	Carl Ludwig II, Prince of Hohenlohe-Langenburg[*] Hermann, Prinț de Hohenlohe-Langenburg Prințesa Feodora de Hohenlohe-Langenburg Prințesa Adelheid de Hohenlohe-Langenburg
Căsătorit cu	Contesa Laura von Gleichen
Copii	Lord Edward Gleichen Lady Feodora Gleichen Lady Valda Gleichen Lady Helena Gleichen
Cetățenie	Germania
Ocupație	sculptor[*] pictor

·         1905: Aleksandr Popov, fizician și inventator rus (n. 1859)

·         1931: Iacov Antonovici, episcop ortodox român (n. 1856)

·         1936: Miguel de Unamuno, scriitor și filosof spaniol (n. 1864)

·         1940: Arsène d'Arsonval, medic, fizician și inventator francez (n. 1851)

* 1942: Ivan Pavlovici Ciuvelev (în rusă Иван Павлович Чувелев, n. 1897, Moscova, Imperiul Rus – d. 31 decembrie 1942) a fost un actor sovietic, ce a primit titlul de Artist emerit al RSFSR (1935).

·         1950: Charles Koechlin, compozitor francez (n. 1867)

·         1956: Eugen Herovanu, scriitor și om politic român (n. 1874)

·         1963: A murit cântăreţul Rudolf Steiner; a contribuit, în 1919, la înfiinţarea Societăţii lirice „Opera” şi la transformarea ei în „Opera Română”, printre ai cărei membri fondatori se numără; (n. 1887).

* 1964: Henry Maitland Wilson (n. 5 septembrie 1881,^[1][2][3] Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei – d. 31 decembrie 1964,^[1][2][3][4]Chilton[*], Regatul Unit), cunoscut de asemenea ca "Jumbo" Wilson, a fost un general britanic în cel de-al Doilea Război Mondial, activând în luptele din Orientul Mijlociu și din zona mediteraneană. Descris drept „competent, dar nu spectaculos”, el s-a bucurat de încrederea lui Winston Churchill. La 21 august 1944, în cursul unei întâlniri secrete avute la Palatul Regal din București, grupul reprezentanților politici care pregăteau lovitura pentru ieșirea României din război, grup condus de M.S. Regele Mihai, a aprobat textul unei telegrame ce urma a fi trimisă șefului Înaltului Comandament Aliat de la Cairo, generalul britanic Maitland Wilson. Prin telegramă se cerea sprijinirea schimbării de regim prin bombardarea simultană a unităților germane din nordul Capitalei (la nord de Aeroportul Băneasa) și a centrelor feroviare aflate la granița cu Ungaria și Iugoslavia. Ioan Mocsony-Stârcea, care era funcționar la Ministerul Afacerilor Străine, s-a deplasat în aceeași seară la Snagov, la sediul ministerului, unde a petrecut noaptea criptând cele două telegrame ale complotiștilor pentru Ankara (pentru siguranță, transmiterea telegramelor către Aliați se făcea pe două căi, atât prin Ankara, cât și printr-un aparat de emisie-recepție deținut de Iuliu Maniu).

Sabin Drăgoi
Compozitorul Sabin Drăgoi în 1955
Date personale
Născut	6 iunie 1894 Seliște, Petriș, Arad, România
Decedat	31 decembrie 1968, (74 de ani) București, RS România
Cetățenie	România
Ocupație	compozitor, muzicolog, folclorist, profesor, membru corespondent al Academiei Române
Activitate
Studii	Prague Conservatory[*]
Gen muzical	operă, folclor, clasică
Membru corespondent al Academiei Române
Modifică date / text

* 1968: Sabin V. Drăgoi (n. 6 iunie 1894, Seliște, județul Arad - d. 31 decembrie 1968) a fost un compozitor, profesor, muzicolog și folclorist român.

Biografie

S-a născut la data de 6 iunie 1894 la Seliște, județul Arad. Și-a petrecut copilăria în satul natal, crescând în apropierea mamei, de la care a deprins dragostea pentru folclor și cântece populare. Începe școala în sat, dar este nevoit să urmeze școala maghiară de la Petriș.

În 1906, odată cu absolvirea clasei a V-a, este trimis la școala civilă din Arad, unde va studia muzica.

În 1908 absolvă cu bine clasele gimnaziale și se hotărăște să urmeze Școala normală de stat din Arad, pentru a ajunge învățător.

Între 1909-1912 începe cursurile unde va studia cu profesorul de muzică, Matyas Zoltai. Termină școala primind și un certificat oficial de muzică.

În 1914 primește numirea ca învățător într-un sat, lângă Budapesta. Este înrolat în armată pentru satisfacerea stagiului militar. Este luat prizonier și transferat în lagărul de la Tașkent timp de doi ani.

În 1920 este mobilizat la Cluj, are ocazia să susțină examen la Conservatorul de muzică și artă dramatică, unde studiază cu profesorii A. Bena (teorie-solfegiu), Herman Klee (contrapunct). Pleacă la București pentru a obține o bursă, iar aici îi cunoaște pe Victor Eftimiu și pe Octavian Goga (pe atunci ministru al artelor). Obține o sumă care îi facilitează plecarea la Praga pentru a-și continua studiile.

În 1922 obține Premiul II la concursul de creație Enescu și termină studiile la Conservatorul de Stat din Praga, unde studiase cu Vítězslav Novák (compoziție, orchestrație), Otakar Ostrčil (dirijat), Vaclav Stephan (istoria muzicii). Se căsătorește pe 6 august 1922 cu Livia Munteanu. Primește, la Deva un post de maestru suplinitor de muzică la Școala normală de învățători. Începe să culeagă folclor, mai întâi din zona Devei, apoi din Lipova.

În 1923 obține Premiul II „Enescu” cu „Suită de dansuri populare românești pentru pian”. Se naște fiica sa, Florica, care se stinge din viață un an mai târziu.

În 1924 se mută la Timișoara, fiind numit profesor la Conservator municipal din oraș și dirijor al corurilor bărbătești „Doina” și „Banatul” (până în 1932). În acest timp continuă să culeagă folclor din zona Hunedoarei.

În 1926 i se naște un fiu, Virgil Mihai, și câțiva ani mai târziu cel de-al treilea copil, Sabina.

În 1928 are loc premierea operei „Năpasta”, după piesa lui I. L. Caragiale, fapt care îl consacră definitiv pe compozitor. Primește Premiul pentru cea mai bună operă scrisă de un român, acordat de Consiliul de administrație al Operei Române din București și Premiul I „George Enescu” pentru „Divertisment rustic.”

Între 1936-1940 este dirijor al corului mixt „Crai nou” din Timișoara.

Între 1940-1944 este director al Operei din Cluj-Timișoara.

În 1942 apare Monografia muzicală a comunei Belinț. 90 melodii cu texte culese, notate și explicate, iar un an mai târziu se stinge din viață soția compozitorului.

În 1944 se recăsătorește cu solista Ana Sidonia Varna, iar un an mai târziu i se naște cel de-al patrulea copil. Demisionează din funcțiile ocupate, se mută la Timișoara și se angajează la „Corala Banatului.”

În 1946 se înființează Conservatorul de muzică și artă dramatică din Timișoara, unde este transferat ca profesor de armonie și contrapunct (până în 1949), după care va fi numit rector și profesor de compoziție (1949-1950), odată cu transformarea Conservatorului în Institut de artă. Este ales membru în comitetul Uniunii compozitorilor.

În 1950 este numit profesor la catedra de folclor a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București (până în 1952). Tot acum devine director al Institutului de Folclor, după arestarea lui Harry Brauner (până în 1964).

În 2 iulie 1955 devine membru corespondent al Academiei Române.

În 1957 devine membru, iar mai apoi membru executiv (din 1961), la The International Folk Music Council din Londra.

Între 1965-1968 este membru în colegiul redacțional al Revistei de folclor.

Decesul

Moare la data de 31 decembrie 1968 la București, la vârsta de 74 de ani, în urma unei complicații după o intervenție chirurgicală, lăsând neterminată antologia muzicală la care lucra.

Realizări

A fost colaborator la publicațiile periodice „Armonia” (Botoșani), „Contemporanul”, „Curierul muzical”, „Flacăra”, „Informația Bucureștiului”, „Izvorașul”, „Munca”, „Muzica”, „Muzică și poezie”, „Revista corurilor și fanfarelor române din Banat”, „Scânteia”, „Sovetskaia Muzîka” (Moscova), „Steagul roșu” ș.a.

A ocupat următoarele funcții în activitatea pedagogică și dirijorală:

• Profesor de armonie, contrapunct și compoziție (1924-1942) la Conservatorul Municipal din Timișoara
  • director al aceleiași instituții (1925-1943)
• Director al corurilor bărbătești Doina și Banatul din Timișoara (1924-1932)
• Dirijor al corului mixt Crai Nou din Timișoara (1936-1940)
• Director al Operei Române din Cluj-Timișoara (1940-1944)
• Director (1942-1944) la Conservatorul și Institutul de Artă din Cluj-Timișoara
  • profesor de armonie, contrapunct și compoziție la aceleași instituții (1943-1944)
• Profesor de armonie, contrapunct (1946-1949) și compoziție (1949-1950) la Conservatorul din Timișoara.

Creație

Opere

• Năpasta
• Horia
• Păcală
• Kir Ianulea
• Constantin Brâncovean

Lucrări simfonice

• Petrecere populară
• Divertisment rustic
• Divertisment sacru (1929/1933)
• Rapsodia bănățeană
• Concert pentru pian și orchestră
• Dansuri simfonice: Ce aude Murășul

Miniaturi pentru pian

• Moderato; Allegreto; Andantino; Allegro; Andantino; Andantino; Andante; Allegro

Muzică de film

• Mitrea Cocor

Teohari Georgescu
Date personale
Născut	31 ianuarie 1908 București, Regatul României
Decedat	31 decembrie 1976 (68 de ani) București, Republica Socialistă România
Cetățenie	România
Ocupație	ministru politician sindicalist[*]
Ministru de Interne
În funcție 6 martie 1945 – 28 mai 1952
Precedat de	Nicolae Rădescu
Succedat de	Alexandru Drăghici
Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri
În funcție 16 martie 1948 – 28 mai 1952
Deputat în Parlamentul României
În funcție 1946 – 1948
Partid politic	PCdR PMR PCR
Alma mater	patru clase
Profesie	tipograf, politician comunist
Modifică date / text

Teohari Georgescu - fotografie din dosarul de la închisoare.

* 1976: Teohari Georgescu (n. 31 ianuarie 1908, București - d. 31 decembrie 1976, București)^[1] a fost un lider comunist român, care a îndeplinit funcția de ministru de interne al României între anii 1945-1952.

Viața

S-a născut în anul 1908 la București. A urmat primele două clase la Liceul „Sfântul Sava” din București și la Școala Profesională de Arte Grafice. După serviciul militar (școala de subofițeri din Oradea) a lucrat la atelierele tipografice "Cartea Românească".

În anul 1940 a fost instruit la Moscova, sub coordonarea lui Gheorghi Dimitrov, ca activist al Internaționalei Comuniste. După unele surse, după ocuparea României de către armata sovietică, primea instrucțiuni direct de la generalul Fedicikin, șeful agenturii sovietice din România după 1944, având ca obiectiv să se infiltreze și să "comunizeze" Siguranța, Jandarmeria și Serviciul Special de Informații. Deoarece s-a considerat că și-a dus la îndeplinire misiunea, la 6 martie 1945 a fost răsplătit, devenind ministru de interne în guvernul Groza.

A fost membru al Partidului Comunist din 1929.

Siguranța îl arestează în 1933 pentru activitățile sale, dar reușește să scape doar cu două luni de închisoare.^[2] După aceea a lucrat ca tipograf la Adevărul și la Imprimeriile Naționale.^[2]

În 1940 a ajuns la Moscova, unde a fost instruit de agenții NKVD sub coordonarea lui Gheorghi Dimitrov, secretarul general al Internaționalei Comuniste, în tactici de codificare și a transmiterii mesajelor secrete.^[2] Se întoarce în țară și în aprilie 1941 este arestat din nou.^[2] De data aceasta este condamnat la zece ani de închisoare.^[2]

După 23 august 1944 devine subsecretar de stat la Ministerul de Interne, iar de la 6 martie 1945 titularul acestui departament, până în 1952.

În ziua de 27 octombrie 1948 a condus ședința de la Ministerul de Interne în care a fost luată decizia arestării episcopilor catolici din România și desființarea Bisericii Române Unite cu Roma.^[3] Conform stenogramei ședinței respective ministrul Georgescu i-a numit pe episcopii catolici „bandiți” care ar fi trebuit „lichidați” încă mai devreme.^[4][5]

"Pe linie de partid" - a fost membru al Secretariatului, al Biroului Politic și al Comitetului Central al PCR. Încă din 1952, trei din cei patru membri ai Secretariatului Biroului Politic al PCR au fost criticați în cadrul Plenarei CC al PCR din 19 februarie - 1 martie, fiind „demascați” ca „deviatori de dreapta”.

La 18 februarie 1952 a fost arestat pentru „deviere de dreapta” (acuzații aduse în principal Anei Pauker și lui Vasile Luca), însă nu a fost condamnat. În schimb nu a mai ocupat de atunci nici o funcție de conducere în partid și a devenit director la "Cartea Românească", numită "Întreprinderea poligrafică 13 decembrie 1918", după venirea la putere a comuniștilor. A fost director al întreprinderii între 1953-1972.

A decedat la 31 decembrie 1976, la București.

Controverse

Există însemnări potrivit cărora Teohari Georgescu, în perioada în care era ministru, a fost implicat indirect în cel mai mare jaf al României.^[6] În 1945, acesta și-a adus doi prieteni, Voinescu și Cairo, pe care i-a înscris în Partidul Comunist.^[6] Cei doi au dat cea mai mare spargere din istoria țării.^[6] Au jefuit, ca în filme, sediul BNR Brașov și au furat un milion de dolari și 300 de cocoșei de aur.^[6] Tâlharii au fost opriți de brigada „Fulger”, o trupă de elită condusă de comisarul Eugen Alimănescu, după luni întregi de căutări.^[6]

Decorații

• titlul de Erou al Muncii Socialiste (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră”^[7]
• medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră”

·         1980: Raoul Walsh, regizor de filme

·         1981: A murit  Constantin Rădulescu, fotbalist și antrenor de fotbal român, care a antrenat Echipa națională de fotbal a României la Campionatele Mondiale de Fotbal din 1930, 1934 și 1938. A avut un rol important în cadrul Federației Române de Fotbal între anii 1923 și 1938; (n. 05.10.1896).

·         1985: Nicolae Kirculescu, compozitor român (n. 1903)

·         1988: Arnold Hauser, scriitor german din România (n. 1929)

·         1997: A murit intr-un  accident de ski, Michael Le Moyne Kennedy, fiul lui Robert F. Kennedy; (n.27.02.1958).

·         1998: Gheorghe Șerban (n. 25 iunie 1954, Buzău, România – n. 31 decembrie1998^[2]) a fost un ziarist, scriitor și om politic român. A fost ales deputatîn legislatura 1996-2000, în județul Timiș, pe listele PNȚCD iar după deces a fost înlocuit de deputatul Vasile Dănilă. Gheorghe Șerban a fost membru în grupul parlamentar de prietenie cu India.

Este cunoscut mai ales datorită faptului că a fost unul din principalii alcătuitori ai Proclamației de la Timișoara din martie 1990.^[3] După revoluție, a devenit redactor la ziarul Timișoara, care pe vremea aceea era foarte răspîndit. S-a situat pe poziții critice față de Frontul Salvării Naționale, iar Societatea Timișoara, din conducerea căreia făcea parte, a organizat în 1990 mai multe mitinguri populare împotriva politicii FSN. La aceste mitinguri Gheorghe Șerban era unul din vorbitorii obișnuiți.

În 16 decembrie 1994 s-a înscris în PNȚCD.

Gheorghe Șerban
Date personale
Născut	25 iunie 1954 Buzău, România
Decedat	31 decembrie 1998 (44 de ani) . Timișoara, România[1]
Cetățenie	România
Ocupație	jurnalist politician autor scriitor
Deputat de Timiș
În funcție 1996 – 31 decembrie 1998
Partid politic	PNȚCD
Alma mater	Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași

·         2001: A murit istoricul de teatru Ion Zamfirescu, personalitate de frunte a culturii române, („Istoria universală a teatrului”, „Teatrul european în secolului european în secolul luminilor”);(n.07.08.1907).

·         2006: Dorimedont Cecan, episcop ortodox din Republica Moldova (n. 1961)

* 2010: Per Oscarsson (n. 28 ianuarie 1927 — d. 31 decembre 2010) a fost un actor suedez. 

* 2015: William Wayne McMillan Rogers III. cunoscut mai ales ca Wayne Rogers ^[5] (n. 7 aprilie 1933 - d. 31 decembrie 2015) a fost un actor american de film și televiziune, cel mai bine cunoscut pentru că a jucat rolul lui, Trapper John' McIntyre, în serialul american, M*A*S*H.

Devenit ulterior un investitor și manager american de fonduri de mare succes, Wayne Rogers a apărut frecvent la emisiunea "Your World w/ Neil Cavuto" a canalului Fox Business Network și respectiv la Cashin' Ina canalului Fox News Channel.

* 2016: Dimitri Romanovici Romanov (rusă Дмитрий Романович Романов; n. 17 mai 1926^[1], d. 31 decembrie 2016) a fost un prinț rus, bancher, filantrop și autor. A fost, de asemenea, pretendent la șefia Casei Imperiale Ruse. Dimitri Romanovici Romanov s-a născut la 17 mai 1926 la Cap d'Antibes, Franța, ca al doilea fiu al Prințului Roman Petrovici și a soției acestuia, prințesa Praskovia Dmitrievna Sheremeteva (născută contesă Sheremeteva). Fratele său mai mare a fost Prințul Nicolae Romanov. Pe linie paternă el este stră-strănepot al împăratului Nicolae I al Rusiei(1796–1855).

Dimitri și-a petrecut primii zece ani la Antibes, Franța unde a primit o educație tradițională rusă.^[2] În 1936 familia sa s-a mutat în Italia unde și-a continuat educația și unde, pentru un timp, a locuit la palatul regal din Roma. În 1946 familia s-a mutat în Egipt unde a trăit un număr de ani înainte de a se întoarce în Italia. În 1960 el s-a mutat în Danemarcaunde a lucrat pentru un număr de bănci până la pensionarea sa în 1993.^[2] Vorbește fluent rusa, franceza, engleza, daneza și italiana.^[2]

Dimitri s-a căsătorit de două ori. Prima lui soție a fost Johanna von Kauffmann (1936–1989), cu care s-a căsătorit la Copenhaga la 21 ianuarie 1959. După ce a devenit văduv în 1989 el s-a căsătorit cu Dorrit Reventlow (n. 1942) la Kostroma la 28 iulie 1993. A doua căsătorie a fost prima căsătorie a unui Romanov pe teritoriul rus după căderea dinastiei.

Prințul Dimitri Romanov
Prințul Dimitri (centru) și soția sa Dorrit cu Vladimir Putin la o recepție de stat
Date personale
Nume la naștere	Dimitri Romanovici Romanov
Născut	17 mai 1926 (93 de ani) Cap d'Antibes, Franța
Decedat	31 decembrie 2016 (90 de ani) Saratov, Rusia
Părinți	Prințul Roman Petrovici al Rusiei
Frați și surori	Nicolae Romanov
Căsătorit cu	Johanna von Kauffmann Dorrit Reventlow
Ocupație	scriitor bancher[*] autor istoric
Apartenență nobiliară
Titluri	prinț
Familie nobiliară	Casa de Holstein-Gottorp-Romanov
Șeful Casei Romanov (în dispută)
Domnie	15 septembrie 2014 – prezent
Predecesor	Prințul Nicolae Romanov
Succesor	Prințul Andrei Romanov

Sărbători

·         În calendarul Creștin Ortodox: Odovania praznicului Nașterii Domnului; Df Cuv Melania Romana; Sf Mc Hermes; (Slujba în noaptea trecerii dintre ani)