REVISTA MEA DIN 5 DECEMBRIE / 1. A.

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU SÂMBĂTĂ 5 DECEMBRIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE

A. Evenimente; Nașteri

Evenimente

·         63 î.Hr.: Cicero ține ultimul său discurs îndreptat împotriva lui Lucius Sergius Catilina. Marcus Tullius Cicero (n. 106 î.Hr., d. 43 î.Hr.) a jucat un rol important în perioada de sfârșit a Republicii romane. Activitatea sa literară și politico-socială s-a concretizat în domenii atât de numeroase, încât Cicero poate fi calificat drept un om universal, homo universalis. El a fost autorul roman care a exercitat cea mai profundă influență asupra literaturii latine și s-a manifestat ca unul dintre cei mai prolifici scriitori, mai prolific chiar decât Seneca și Augustin. Cicero s-a născut la Arpinum în Latium în data de 3 ianuarie 106 î.Hr., într-o familie de cavaleri și notabili municipali. După ce a urmat cursurile școlare obișnuite la Arpinum, Cicero este dus la Roma de către tatăl său, pe când avea 17 ani, iar în 88 î.Hr. ascultă expunerile lui Philon din Larissa, exponent al Noii Academii și elev al lui Carneade. A debutat ca orator și avocat în 81 î.Hr. Pentru a-și desăvârși formația intelectuală, audiază la Atena prelegerile filosofilor, iar în insula Rhodos devine elevul oratorului Molon. Începe o carieră senatorială și se angajează în viața politică. În 76 î.Hr., Cicero devine quaestor, iar apoi senator. În iulie 64 î.Hr. este ales consul pentru anul 63 î.Hr. În timpul consulatului său, Cicero descoperă așa numita conjurație a lui Catilina. El va ordona arestarea și executarea complicilor lui Catilina – fapt ce atrage nemulțumirea partidei popularilor în frunte cu Caesar, care-l va urmări cu înverșunare. După 60 î.Hr., orientarea politică și existența lui Cicero intră într-o adâncă criză. Începând din martie 58 î.Hr., petrece mai mult de un an de exil în Grecia; este o perioadă foarte dificilă pentru el. După ce, în 51-50 î.Hr., fusese proconsul în Cilicia, Cicero a încercat în van să-i reconcilieze între ei pe Caesar și Pompeius, aflați acum în conflict. În cele din urmă trece de partea lui Pompeius și a optimaților republicani, însă după înfrângerea acestora, se află printre primii care se întorc în Italia și obțin iertarea din partea lui Caesar. După asasinarea lui Caesar, în care se prea poate să fi fost implicat, Cicero devine destul de rapid șeful republicanilor, sperând într-o instaurare a republicii, lucru care atunci era imposibil. A încercat să-l manipuleze pe tânărul Octavianus (viitorul împărat Augustus, 27 î.Hr.-14 d.Hr.) împotriva lui Marcus Antonius, pe care îl considera cel mai primejdios dușman al republicii, însă fără succes. În 7 decembrie 43 î.Hr. a fost ucis chiar de către oamenii lui Marcus Antonius. 

·         633: Incepe cel de-al patrulea Conciliu de la Toledo, in regatul vizigot al Spaniei. Conciliul a decretat uniformitatea liturghiei pe intreg teritoriul regatului vizigot si ia masuri severe de convertire la crestinism a evreilor,  si pedepsirea lor severa in cazurile de intoarcere la vechea lor religie. A mai fost decretata obligativitatea infiintarii de seminarii teologice incadrul episcopiilor in care era incurajat studiul limbilor greaca si ebraica, al dreptului, medicinei si artelor.

·         1408: Hanul Edigu al Hoardei de Aur ataca Moscova. In anul 1408, Rusia a fost atacata de mongoli, pentru ca nu mai platise tribut de zeci de ani. Au fost incendiate orasele Novgorod, Rostov si numeroase alte localitati importante, dar Moscova nu a putut fi cucerita, cu toate ca a fost incendia

·         1484: Papa Inocențiu al VIII-lea emite bula papală Summis desiderantes affectibus împotriva magiei și vrăjitoriei. Papa Inocențiu al VIII-lea a fost un papă al Romei și a rămas în istorie ca întemeietorul Inchiziției. A avut mai mulți fii nelegitimi, din care a recunoscut opt. Pe patul de moarte a cerut să i se aducă o doică, să-l hrănească cu lapte proaspǎt direct de la sân. Inchiziția (din latină inquirere, a cerceta; inquisitio, cercetare) este o formă a procesului penal din epoca Evului Mediu târziu, formă diferită de cea a dreptului roman, în vigoare în Europa Occidentală până în sec. al XIII-lea. Într-un proces intentat de inchiziție („ex officio“) erau prezentate metodele (procedurile) ca servind interesele obștești și salvării sufletului acuzatului. Metodele de investigație a inchiziției urmăreau descoperirea așa numitului „adevăr”; pentru obținerea acestei dovezi, se foloseau până și schingiuirea acuzatului în fața unor martori, recunoașterea vinii acuzatului fiind scopul principal al investigațiilor, dovezile obiective fiind neglijate. Acest proces lua în considerare numai declarațiile unor martori, care se bazau pe declarațiile altor martori, astfel procesul putând dura timp îndelungat, sfârșitul procesului se termina cu o sentință în care acuzatul putea fi numai nevinovat sau vinovat cu recunoașterea vinei.

·         1492: Cristofor Columb a devenit primul european care a ajuns în insula Hispaniola (astăzi Haiti și Republica Dominicană).  Hispaniola (în spaniolă La Española), în traducere românească, Spaniola, cu o suprafață de cca 74.700 km², este – după Cuba – cea de-a doua insulă ca mărime a arhipelagului Antilelor. Se află situată la est de insula Cuba și la vest de Porto Rico. Este una din rarele cazuri în care o insulă din regiunea Caraibelor este împărțită între două țări independente, Republica Dominicană, la est (două treimi din suprafața insulei) și Haiti, la vest (o treime din suprafața insulei). Cristofor Columb a sosit pe insula Hispaniola la 5 decembrie 1492, iar în cursul celei de-a doua călătorii a sa, în 1493, a fondat aici prima colonie spaniolă din Lumea Nouă. La sosirea pe insulă, Cristofor Columb a fost mirat de asemănarea unor peisaje cu cele din Spania. De aceea, el a denumit insula La Española (Spaniola), denumire pe care a indicat-o pe prima hartă pe care a desenat-o. Această denumire a fost apoi latinizată în Hispaniola. Insula a avut de-a lungul timpului diferite denumiri, pornind de la denumirile date de populațiile precolumbiene, pe care le-a aflat și Cristofor Columb: Bohio, Quisqueya sau Kiskeya, (de unde numele imnului național al Republicii Dominicane: Quisqueyanos valientes), sau Ayiti, nume devenit denumirea țării din partea de vest a insulei: Haiti. Fiind în mâinile spaniolilor și ale francezilor, în mod alternativ, a fost denumită de asemenea Santo Domingo sau Saint Domingue, prin extinderea numelui capitalei fondate în 1502, în sudul insulei, actuala capitală a statului Republica Dominicană. La sosirea lui Cristofor Columb, în 1492, insula era populată de amerindieni, din familia Arawaks, care i-au primit pe străini fără ostilitate, ajutându-i să construiască fortul Navidad. Columb a plecat în ianuarie 1493, lăsând în insulă vreo treizeci de oameni de-ai săi. Colonizarea insulei nu a început decât câteva luni mai târziu, odată cu sosirea unei expediții de vreo 1 300 de oameni și numirea în postul de guvernator a lui Bartolomeo Columb, fratele lui Cristofor, care a fondat în 1496 orașul Nueva Isabela. Distrus de un ciclon, orașul a fost reconstruit de cealaltă parte a fluviului Ozama, sub numele de Santo Domingo, în 1781. Aici au fost construite prima catedrală, primul spital și prima universitate din America. În mai puțin de douăzeci și cinci de ani, populațiile de amerindieni au fost decimate de brutalitatea sclavajului, precum și de bolile aduse de europenii cuceritori. Astfel, populația indigenă a fost rapid exterminată și supusă. De la circa 1,3 milioane, cât era în 1492, a ajuns la abia câteva zeci de mii, în 1510. Noul guvernator al insulei, Nicolás de Ovando, începând cu 1503, a adus sclavi negri din Africa, care erau mai rezistenți decât băștinașii amerindieni, pentru a-i înlocui pe aceștia din urmă. Comerțul cu slavi a fost autorizat, în anul 1517 de către Carol Quintul. Orașul din sudul insulei, Santo Domingo a devenit port de plecare a colonizării Lumii Noi. Coloniștii spanioli au adus un mare număr de cai, bovine și porcine, pe care i-au lăsat în libertate, neinteresându-se decât de aur. Dar pe la 1530, insula era deja aproape secătuită. Spaniolii și-au concentrat eforturile în partea orientală a insulei, unde mai găseau ceva aur și au abandonat partea de apus a Hispaniolei. Francezii au început să se intereseze de partea occidentală a insulei. Hispaniola a fost foarte curând poftită de către bandiții francezi, care se stabiliseră, de la începutul secolului al XVII-lea, în mica insulă vecină din nord, a Broaștei Țestoase, de unde porneau atacurile de pradă asupra galioanelor spaniole, care se întorceau spre Spania, iar jumătatea occidentală a insulei devenea, puțin câte puțin, începând cu sfârșitul secolului al XVI-lea, a corsarilor care îi aprovizionau cu carne și piei pe bandiții din insula Broaștei Țestoase. Primele culturi erau de tutun și de indigo. Acestea cereau mână de lucru pe suprafețe destul de mici. Mulți francezi, dorind să scape de mizeria de acasă, se angajau pe 3 ani, lucrând fără salariu, iar apoi se instalau pe noile pământuri. Comerțul cu sclavi negri s-a dezvoltat și s-a instituționalizat. În 1685, a regele Ludovic al XIV-lea a recunoscut oficial colonizarea insulei și a emis un edict cunoscut sub numele de Codul Negru, destinat reglementării regimului sclaviei, în care se specificau datoriile stăpânilor și datoriile sclavilor. Dispozițiile severe ale acestui cod, deși foarte severe față de sclavi, erau de multe ori amplificate. Obligațiile de evanghelizare erau neglijate de către coloni, cât și repausul duminical obligatoriu. Pedepselor capitale prevăzute în anumite cazuri, li se adăugau actele de violență și mutilările. Africanul era marcat cu fierul înroșit în foc, i se schimba numele și era nevoit să-și schimbe obiceiurile vestimentare și limba. Bertrand d’Ogeron a fost numit guvernator al acestei colonii, care purta denumirea de Saint Domingue. În anul 1697, Tratatul de la Ryswick a pus capăt războiului franco-spaniol și a recunoscut Franței dreptul de a se menține în partea occidentală a insulei, Spania păstrându-și partea orientală a ei. Colonia Saint-Domingue a devenit cea mai bogată din Antile. La sârșitul scolului al XVIII-lea, valoarea exporturilor sale depășea chiar pe cea a exporturilor Statelor Unite ale Americii. Această prosperitate se baza îndeosebi pe producția de zahăr și de cafea. În 1789, în ajunul Revoluției Franceze, în colonie lucrau 500.000 de sclavi negri, pentru 32.000 de albi și 28.000 de oameni de culoare liberi (mulatri și eliberați). În 1804, Jean-Jacques Dessalines a proclamat independența coloniei franceze, care a luat denumirea de Haiti. Era prima republică a negrilor din lume. În anul 1844, după peste 40 de ani de ocupație haitiană, partea orientală a insulei și-a proclamat independența, sub numele de Republica Dominicană, cu capitala la Santo Domingo.

·         1496: Regele Manuel I al Portugaliei emite un decret de expulzare a “ereticilor” din ţară.  Numele lui este asociat cu o perioadă de realizări semnificative atât în  arta  cat si in politica. În ciuda dimensiunilor  sale mici și a populației reduse în comparație cu puterileterestre mari ale Europei, Portugalia  a fost în măsură să dobândească un imperiu de peste mări de proporții vaste, devenind pentru prima data  în istorie, în timpul domniei lui Manuel, o mare putere.

·         1560: În Franța regele Francisc al II-lea moare și este succedat de Carol al IX-lea.  Carol al IX-lea (27 iunie 1550 – 30 mai 1574) născut Charles-Maximilien, a fost rege al Franței, din 1560 până la moartea sa. Ca rege, este cel mai bine cunoscut pentru masacrul din “Noaptea Sfântului Bartolomeu”. După moartea fratelui său mai mare, Francisc al II-lea, în 1560, el a moștenit tronul și a fost încoronat rege al Franței în 1560 la catedrala de la Reims. Politica acelei vremi era influențată de mama sa, Caterina de Medici, care a fost regentă pentru tânărul rege Carol (în vârstă de zece ani când s-a urcat pe tron) și de puterea liderilor unor facțiuni religioase; ultra catolica Casă de Guise și protestanta Casă de Bourbon. Pe 26 noiembrie 1570 Carol s-a căsătorit cu Elisabeta de Austria și au avut o fiică, Maria-Elisabeta (27 octombrie 1572 – 9 aprilie 1578). Carol a mai avut un fiu nelegitim, Carol, duce d’Angoulême, cu amanta sa, Marie Touchet. În 1572, Carol al IX-lea a fost martor la masacrul a mii de huguenoți (protestanți) în jurul Parisului – “Noaptea  Sfântului Bartolomeu”. Noaptea Sfântului Bartolomeu a fost un masacru al protestanților din Franța din noaptea dintre 23 și 24 august 1572. Au fost atacați și masacrați aproape 30.000 de “hughenoți”, punct culminant al conflictelor purtate între catolici și protestanți. Masacrul este cunoscut în istoriografie sub numele de Noaptea Sfântului Bartolomeu.  Pentru întreaga Europa Occidentala, ziua de 23 august (când este celebrat Sfântul Apostol Bartolomeu, rit romano-catolic si nu numai) reprezintă un simbol nefericit al intoleranței religioase din secolul XVI. În acea zi a anului 1572, după o serie de asasinate direcționate de către forțele catolice din Paris împotriva mai multor fruntași ai hughenoților – protestanți calvinisti francezi – au urmat valuri de crime comise de mulțimea furioasă, soldate cu mai multe mii de victime din rândurile protestanților. Incredibilele manifestări de violență criminală s-au produs pe fondul a ceea ce istoria europeana numește Războaiele religioase din Franța, din perioada 1562-1598. Creșterea influenței calvinismului (învățăturile religioase ale teologului Jean Calvin care, ca și Martin Luther, se opunea catolicismului și papalității, pe care o considera coruptă) a dus la valuri de persecuții ale noii religii care începea să câștige teren în Europa. Trebuie spus, foarte pe scurt, și că „iconoclasmul furios” al protestanților din unele țări (adică distrugerea icoanelor și statuetelor) a contribuit la acutizarea crizei religioase. Masacrul din ziua de 23 august 1572 a fost urmarea imediată a unui eveniment care a învrăjbit și mai mult cele două tabere. Caterina de Medici, regenta a regelui Charles al IX-lea (care avea atunci 22 de ani), dorind să calmeze lucrurile, a aranjat nunta fiicei sale Margareta (catolică) cu Henri al III-lea de Navarra (hughenot). Papa s-a opus acestui mariaj, care s-a consumat la 18 august. La 22 august, un grup de ofițeri a eșuat în tentativa de asasinare a liderului militar hughenot Gaspard de Coligny. Dar la 23 august, gruparea catolică a reușit să-l omoare pe Coligny și să-i arunce corpul în stradă… Au urmat valuri de răbufniri ucigașe împotriva celor găsiți în casele hughenoților, sub pretextul că regele însuși ar fi ordonat desfășurarea uriașă de forțe populare după închiderea porților orașului… Deși la Paris lucrurile au început să se calmeze la 26 august, în provincie valurile de lupte au continuat. Trebuie spus că și forțe nobiliare de prima mâna ale Franței au participat la lupte, hughenoții fiind permanent în minoritate. În istorie, Caterina de Medici este văzută drept principala vinovată de exacerbarea violențelor. Războaiele religioase ale Franței s-au finalizat în 1598, prin Edictul de la Nantes.

·         1590: Niccolò Sfondrati urca pe tronul pontifical sub numele de Papa Grigore al XIlea.

·         1757: Prusacii conduși de Frederick cel Mare au învins o armată austriacă în bătălia de la Leuthen, în cadrul Războiului de Șapte Ani. În Bătălia de la Leuthen sau Lissa, dată la 5 decembrie 1757, armata prusacă a lui Frederick cel Mare a profitat de trăsăturile terenului și a manevrat în așa fel încât a obținut o victorie împotriva unei armate austriece mult mai mari condusă de Carol al Lorenei, asigurând astfel controlul prusac asupra Sileziei în timpul Războiului de Șapte Ani.

·         1848: Președintele american James Knox Polk a declanșat celebra "goană dupa aur", după ce a anunțat descoperirea de mari zăcăminte cu acest metal prețios în California. Goana după aur din California (în engleză California Gold Rush; 1848 – 1855) a început în ianuarie 1848, când s-a descoperit aur la Ferma lui Sutter din localitatea Coloma. După ce s-a răspândit vestea, aproximativ 300.000 de oameni au venit în California din restul Statelor Unite și de peste hotare. Acești primi căutători de aur, numiți „Forty-Niners”, au călătorit până în California cu vaporul și în căruțe cu coviltir peste continent, adesea înfruntând greutăți mari pe parcursul călătoriei. În timp ce majoritatea primilor sosiți erau americani, goana după aur a atras și zeci de mii de oameni din America Latină, Europa, Australia și Asia. La început, prospectorii au extras aurul din albia râurilor și pâraielor prin metode simple, cum ar fi strecurarea, dar mai târziu au fost dezvoltate metode mai sofisticate de extracție, care ulterior au fost adoptate în întreaga lume. A fost extras aur în valoare de miliarde de dolari americani, aducându-le unora averi considerabile; totuși, mulți s-au întors acasă nu cu mult mai bogați decât veniseră. Efectele goanei după aur au fost substanțiale. Orașul San Francisco s-a transformat rapid dintr-un cătun de corturi într-o metropolă și s-au construit drumuri, biserici, școli și alte orașe. A fost constituit un sistem de legi și un guvern, ducând în 1850 la admiterea Californiei ca stat al SUA. S-au dezvoltat noi metode de transport. Vaporul cu aburi a început să fie folosit pe scară largă și s-au construit căi ferate. Agricultura, a doua ramură economică în creștere a Californiei a avut o creștere mare. Însă au fost și efecte negative: triburile de amerindieni au fost atacate și izgonite de pe pământurile lor, iar mineritul a distrus mediul înconjurător.

·         1857: Apare săptămînal la Bucureşti in Muntenia, ziarul politic-comercial “Naţionalul” sub conducerea lui Vasile Boerescu. Ziarul va apărea pînă pe 7 mai 1861.

·         1864:  Alexandru Ioan Cuza promulgă legea instrucțiunii, prima lege prin care învățământul era organizat în mod unitar și erau stabiliți anii de studiu: învățământul primar, de patru ani, gratuit și obligatoriu, cel secundar, de șapte ani și universitar, de trei ani.

·         1872: Brigatina "Mary Celeste", aflată sub pavilion american, a fost găsită acostată pe costele Portugaliei, toți membrii echipajului fiind dați dispăruți.

·         1905: A aparut revista literară “Ramuri“. Revista a fost înființată din inițiativa a doi adolescenți entuziaști, Constantin Șaban Făgețel și Dumitru Tomescu, la acea data încă elevi ai liceului “Traian” din Turnu Severin , primul număr apărând la 5 decembrie 1905, în Craiova, ca “revistă literară lunară”. Din 1908 apariția a devenit bilunară, iar din 1910 săptămânală. Revista va apărea pînă la 10 decembrie 1914, data la care s-a unit cu revista “Drum drept“.

·         1917: Cargobotului SS Mont-Blanc incarcat cu materiale explozibile, s-a ciocnit de vasul norvegian Im, in portul canadian Halifax si a sarit in aer. Explozia a facut victime peste 1900 de persoane , 9.000 de oameni au fost răniți si o mare parte a orasului a fost distrusa.

·         1919: S-a format guvernul român de coaliţie prezidat de Alexandru Vaida-Voevod, din a cărui componenţă au făcut parte şi trei basarabeni: Ion Pelivan – ministru al justiţiei, Ion Inculeţ şi Pantelimon Halippa – miniştri secretari de stat. Guvernul Alexandru Vaida-Voevod a demisionat la 13 martie 1920.

·         1920: A avut loc adunarea membrilor Partidului Naţional-Liberal din Chişinău, România, care a ales un Comitet al cărui preşedinte devine D.Ciugureanu.

·         1931: Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova a fost distrusă în urma unui ordin dat de Iosif Vissarionovici Stalin.

·         1933: În SUA se încheie prohibiţia. Decretată la 16 ian. 1920, prin aplicarea celui de–al 18–lea Amendament al Constituţiei SUA, care condamnă producerea, transportul sau comercializarea alcoolului, prohibiţia nu a determinat, aşa cum se dorise, o îmbunătăţire a vieţii sociale şi economice, fiind marcată de corupţie, crime şi ilegalităţi. Utah a devenit cel de-al 36-lea stat care a ratificat amendamentul 21 din Constitutia SUA prin care a putut fi atacata decizia care a permis impunerea prohibitiei la alcool. Interzicerea producerii, transportului si comercializarii alcoolului a fost luata in 16 ianuarie 1920, prin adoptarea amendamentului 18 din Constitutia americana. Perioada de prohibitie, instaurata cu scopul imbunatatirii climatului social in SUA, a avut efecte total negative pentru ca a permis aparitia unor puternice bande de mafioti care s-au imbogatit din specula cu alcool. Una dintre figurile marcante ale acelei perioade a fost gangaster-ul Al Capone, lider al crimei organizate in Chicago. Dupa anularea amendamentului 18, in cateva dintre statele americane a continuat sa fie interzisa comercializarea alcoolului. De exemplu, in Mississippi prohibitia a luat sfarsit abia in 1966.

·         1936: Uniunea Sovietică adoptă o nouă constituție.

·         1940: Într–o scrisoare adresată lui Ion Antonescu, C.I.C.Brătianu îi cerea generalului să pună capăt dezordinii create de legionari, dezordine ce ar putea amenința chiar independența țării

·         1941: Al Doilea Război Mondial: Marea Britanie declară război Finlandei, Ungariei și României.

·         1944: Al Doilea Război Mondial: trupele aliate ocupă Ravenna.

·         1945: Zborul 19 dispare in Triunghiul Bermudelor. Toti cei 14 piloţi s-au pierdut, declaratiile oficiale facand presupunerea ca acest avion a explodat în aer în timpul zborului. Anchetatorii nu au putut determina cauza pierderii avionului care efectua Zborul 19, dar au declarat că ar fi existat posibilitatea ca pilotii aeronavei sa se fi dezorientat si ca avionul s-ar fi putut prabusi in mare,dupa consumarea rezervelor de carburanti.

·         1990: A apărut primul număr din cotidianul “Curierul Naţional”.

·         1994: A intrat oficial în vigoare Tratatul START I privind reducerea arsenalelor strategice, semnat la 31.07.1991, la Moscova, de URSS şi SUA. Tratatul a fost ratificat de cele patru state nucleare formate după dezmembrarea URSS (Rusia, Ucraina, Belarus, Kazahstan).

·         2001: A avut loc ceremonia de inaugurare a noului edificiu al Bibliotecii Academiei Române, cu o suprafață de aproximativ 16.000 mp.

·         2001: Facţiunile afgane reunite în cadrul conferinţei de la Bonn (vestul Germaniei) au semnat, un acord istoric referitor la tranziţie politică la Kabul.

·         2013: Curtea Constituțională a Republicii Moldova a decis că textul Declarației de Independență, în care „limba română” este calificată drept limbă oficială a Republicii Moldova, prevalează asupra textului Constituției, care folosește denumirea de „limbă moldovenească”, deschizând calea pentru uzul oficial al denumirii de ”limbă română” în actele oficiale și în administrația de stat.

Nașteri

·         852: S-a nascut imparatul  Taizu (nascut  Zhu Wen). A  fost guvernator militar  la sfârșitul dinastiei Tang si  anterior a servit ca general. El a fondat dinastia a mai târziu Liang și astfel a inaugurat o perioadă de cinci dinastii și zece regate.
Zhu a reușit să cucerească  mai multe teritorii din centrul Chinei, dar provinciile Shanxi, Shaanxi și Hebei rămân în afara controlului său. Cele mai multe dintre campaniile sale au urmarit să unifice nordul tarii,  sudul fiind  controlat de o duzină de state diferite. Cu toate acestea, conducătorii din  sud au fost în mare măsură supuse lui Taizu.
Domnia  împăratului Taizu a durat până la  18 iulie 912, când a fost ucis de fiul său Zhu Yougui, care a fost apoi răsturnat de fratele său Zhu Youzhen în anul următor. Dinastia  Liang a durat până în anul 923.

·         1443: S-a nascut Papa Iulius al II-lea (d. 1513)  Papa Iulius al II-lea, pe numlele civil Giuliano della Rovere, a fost un papă al Romei. A fost unul din precursorii Renașterii. I-a încredințat lui Michelangelo pictarea plafonului Capelei Sixtine. A întemeiat Garda Elvețiană. Pe 22 ianuarie 1506 s-a așezat la Roma prima formațiune a gărzii, alcătuită din 150 de soldați veniți din cantonul Uri. A fost primul papă care a contractat „boala franceză” (adică sifilisul), de la un prostituat din Roma. La slujba din Vinerea Mare, în anul 1508, nu a putut șă-și arate picioarele pentru a fi sărutate de credincioși, deoarece erau pline de leziuni sifilitice. A fost înmormântat în Biserica San Pietro in Vincoli

·         1782:  Martin Van Buren, politician american, al 8-lea președinte al SUA (d. 1862 )

·         1859: Nicolae Petrașcu (născut Nicolae Petrovici; n. 5/17 decembrie 1859, Tecuci, România – d. 24 mai 1944, București, România) a fost un diplomat, scriitor, memorialist, publicist, istoric de artă și critic de artă și literar român.

Urmează școala primară la Tecuci și Liceul „Gheorghe Roșca Codreanu" din Bârlad (1873-1880). A adoptat de timpuriu, ca și fratele său pictorul Gheorghe Petrașcu, numele de familie Petrașcu. Frecventează, începând din 1880, Facultatea de Litere și Drept a Universității din București. Termină facultatea în 1884.

În 1885 este numit atașat în Ministerul de Externe iar în 1888 devine șef de cabinet al lui Petre P. Carp. Este numit secretar de legație la Paris în 1889 și apoi la Istanbul în 1890. În 1892 se retrage din activitatea diplomatică.

Ca elev, a trimis câteva poezii la Convorbiri literare, fără a-i fi publicate. Student fiind, frecventează seratele de la „Intim club”. Aici cunoaște pe unii dintre scriitorii importanți ai țării, printre care pe Duiliu Zamfirescu, cu care leagă o strânsă prietenie. În anul 1879, are loc debutul său literar, prin versuri publicate în revista ieșeană Jurnalu pentru toți. În 1883, este introdus la ședințele din București ale Junimii.

La recomandarea lui Titu Maiorescu, ține, începând din 1892, un curs facultativ de istoria literaturii române la Universitatea din București. Colaborează cu articole la ziarul Constituționalul, în care sprijină activitatea politică a Junimii. Treptat se desprinde de principiile literare și politice ale Junimii. Publică articole pe teme diverse și de critică literară în Convorbiri literare, Revista pentru istorie, arheologie și filologie, Ateneul român, Vieața nouă, Viața socială. Pentru scurt timp, a fost redactor al revistei Convorbiri literare.

Împreună cu D. C. Ollănescu, întemeiază societatea „Amicii literaturii și artei române”. Începând din noiembrie 1896, editează și este director al revistei Literatură și artă română, care apare până în anul 1910. L-a înlocuit pe Ion Luca Caragiale la Direcția Teatrelor, pe timpul lipsei acestuia din țară. Conferențiar la Societatea de Radio (o conferință în 1931; 3 conferințe în 1932; 4 conferințe în 1933; 16 conferințe în 1934; 9 conferințe în 1935).

S-a remarcat prin campania dusă pentru reorganizarea teatrelor naționale și a conservatoarelor de muzică și artă dramatică. A susținut necesitatea ca scriitorii și artiștii să fie sprijiniți de către stat. A fost un prețuitor al artelor plastice și a publicat câteva monografii ale unor artiști pe care i-a cunoscut și pe care i-a susținut în revista sa. În romanul, cu referiri autobiografice, Marin Gelea, în care personajul principal îl prezintă pe arhitectul Ion Mincu, Petrașcu face o descriere a societății românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Scrieri publicate:

• Mihail Eminescu, București, 1892
• Noi în 1892, București, 1892
• Figuri literare contimpurane, București, 1893
• Vasile Alecsandri, București, 1894
• Scriitori români contimporani, București, 1898
• Carmen Sylva, București, 1899
• Marin Gelea, București, 1905
• Zvârcoliri, în colaborare cu I. Gr. Periețeanu, București, 1907
• Dimitrie C. Ollănescu (Ascanio), București, 1926
• Ion Mincu, București, 1928
• Duiliu Zamfirescu, București, 1929
• Nicolae Grigorescu, București, 1930
• Anghel Demetriescu, București, 1931
• Ioan Georgescu, București, 1931
• Dimitrie Bolintineanu, București, 1932
• G. Demetrescu Mirea, București, f.a.
• Artiști români contemporani, București, f.a.
• Icoane de lumină, volumele I-IV, București, 1935-1941
• Icoane de lumină, ediție îngrijită și prefațată de Dumitru Petrescu, București, 1972

Nicolae Petrașcu

Nicolae Petrașcu

·         1867: S-a născut Józef Klemens Pilsudski, om politic, şef al statului în perioada 1918-1922, considerat întemeietorul statului polonez independent; (m. 12 mai 1935).

·         1868: Arnold Sommerfeld, fizician și matematician german (d. 1951)
* 1870: Stan Poetaș (n. 5 decembrie 1870, Ulmu, județul Brăila, România - d. 8 ianuarie 1919, Călărașeuca, Basarabia, acum Republica Moldova) a fost un general de armată român în timpul Primului Război Mondial, fiind deseori creditat pentru multe victorii ale României din timpul războiului.

A urmat școala primară, gimnaziul, mai apoi școala militară, pe care a absolvit-o în 1889. La vârsta de 19 ani a devenit ofițer. Din acel an a început ascensiunea sa în cariera militară de la gradul de sublocotenent, comandant de pluton, până la gradul de colonel și comandant al Regimentului 40 Infanterie Călugăreni, în 1916, când România a intrat în Războiul pentru Reîntregire.

Monumentul generalului Stan Poetaș de la Soroca

Între anii 1916-1918 Stan Poetaș a luptat în Dobrogea și a participat la luptele pentru București din noiembrie 1916. Colonelul Stan Poetaș a condus eroic bătălia de la Neajlov–Argeș supranumită și Bătălia Bucureștilor. El a declanșat un atac furibund la Bălăria și a luat 200 de prizonieri, capturând trei tunuri grele și numeros material de război. Statul Major al diviziei germane 217 se refugiază la Ghimpați.^[1]

Vara anului 1917 l-a găsit la Mărășești, fiind în fruntea Brigăzii 17 Infanterie; a luptat eroic și a realizat în practică deviza: „Nici pe aici nu se trece!” a generalului Eremia Grigorescu. La bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz armatele austro-germane au fost oprite.^[3]

Din cauza atacurilor mai multor bande de soldați proveniți din Armata Rusă aflată în descompunere, precum și a incursiunilor grupărilor comuniste ale Rusiei Sovietice care activau în Ucraina, conducerea României a fost nevoită să folosească armata pentru a apăra populația Basarabiei.^[3]

În anul 1918, sosind la Drochia și mai apoi la Hotin, generalul Stan Poetaș a organizat unitățile militare în așa fel încât să nu fie atacate prin surprindere de bandele bolșevice. Situația era foarte complicată. Râul Nistru era înghețat și unitățile teroriste treceau liber în Basarabia. În nordul Basarabiei, după cum scrie istoricul român Costin Scurtu, au existat trei sectoare de trecere din Ucraina în Basarabia: 1) Żwaniec-Hotin, 2) Berezówka-Lomacineți și 3) Moghilău-Otaci. În zona Hotinului era concentrată banda lui G.I. Bărbuță. La 5/18 ianuarie 1919 au fost primite anumite informații despre pregătirea bandelor bolșevice și petliuriste de a trece Nistrul. S-au luat măsuri de întărire a frontierei. La orele 9 dimineața generalul Stan Poetaș a primit informații că bolșevicii au trecut Nistrul și în alte sate de frontieră. Trupele române au fost atacate din spate, mai exact din unele sate unde populația ruso-ucraineană s-a răsculat.

Văzând că situația este complicată, generalul Stan Poetaș a decis să inspecteze sectorul din dreapta Batalionului 2 din Regimentul 34 Infanterie. S-a îndreptat pe șoseaua Otaci-Călărașeuca. În timpul inspectării trupelor sale din zona satului Călărașeuca a fost împușcat din spate de către oamenii din banda lui G.I. Bărbuță. A fost omorât, iar cadavrul batjocorit. Cercetările ulterioare au stabilit că generalul Stan Poetaș a fost ochit de către un bandit rusificat din banda lui G.I. Bărbuță – un oarecare S. Fosu. Acest S. Fosu a fost prins, judecat și condamnat la moarte în anul 1929, iar G.I. Bărbuță și bandiții lui au fost prinși și executați de către forțele hatmanului Simon Petliura dincolo de Nistru.

Istoricul Constantin Kirițescu a scris astfel despre moartea generalului Stan Poetaș: „I-a fost dat să moară, lovit de un glonț mișel, tras din spate, acestui erou legendar al armatei române, care la Topraisar, Neajlov și la Mărășești, înfruntase de atâtea ori moartea în față, în cele mai dramatice momente ale războiului nostru”.

General Stan Poetaș

100 de ani de la moarte

Stan Poetaș

·         1885: S-a nascut Ernest Cormier, inginer și arhitect canadian (d. 1980)

·         1890: S-a născut regizorul de film Fritz Lang, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai cinematografului expresionist din anii ’20 (“Strada Roşie”, “Testamentul doctorului Mabuse”); (m. 2 august 1976). Friedrich Christian Anton Lang, a fost un regizor, scenarist și producător de cinema xtrem de influent în artă în perioada cunoscută ca expresionismul german. Si-a continuat cariera cinematografica in America. A fost proclamat de către British Film Institute ,” Maestru al întunericului ” (în original, “Master of Darkness”). Cele mai faimoase filme ale sale au fost Metropolis (cel mai scump film al erei mute din cinematografie) și M, ambele realizate în Germania , înaintea emigrării sale în Statele Unite.

·         1901: S-a nascut Werner Heisenberg, fizician, laureat al Premiului Nobel în 1932 (d. 1976) A fost unul dintre fondatorii fizicii cuantice si s-a aflat în fruntea programului pentru energie nucleară a Germaniei Naziste.

·         1901: S-a nascut Walt Disney, desenator, regizor și producător de film animat american (d. 1966). Co-fondator (alături de fratele său, Roy O. Disney) al studioului Walt Disney Productions, Walt a devenit unul din cei mai cunoscuți producători de film din lume. Compania sa, cunoscută acum sub numele de The Walt Disney Company, are venituri anuale de peste 30 de miliarde de dolari. Walt Disney este cunoscut mai ales ca și producător de film, precum și ca un inovator al animației și al parcurilor tematice. A fost nominalizat la 61 de premii Oscar și la sapte premii Emmy, deținând recordul pentru cele mai multe nominalizări la Oscar. Disney și echipa sa a creat unele din cele mai celebre filme din lume și unele din cele mai cunoscute personaje, inclusiv cel pe care majoritatea îl consideră alter-ego-ul său, Mickey Mouse.

·         1903: Cecil Frank Powell, fizician englez, laureat Nobel (d. 1969). Cecil Frank Powell a fost un fizician britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1950 pentru dezvoltarea metodei fotografice de studiere a proceselor nucleare și pentru descoperirea pionului (mezon pi), o particulă subatomică de masă mare. Colaboratorii lui Powell în studiul său, publicat în 1947, au fost Giuseppe Occhialini, H. Muirhead și tânărul fizician brazilian César Lattes. Pionul s-a dovedit a fi particula ipotetică propusă în 1935 de japonezul Yukawa Hideki în teoria sa privind fizica nucleară. Powell a primit și Medalia de Aur Lomonosov în 1967, și a fost cosemnatar al Manifestului Russell-Einstein în 1955.

·         1903: S-a născut N.I.Herescu, latinist, poet, prozator, eseist, traducător, fondator şi director al Institutului Român de Studii Latine din Bucureşti (1937-1945), preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, director al Fundaţiilor Culturale Regale Carol I din 1940; din anul 1944 s-a aflat în exil, în Portugalia, apoi în Franţa, unde a fost animatorul mişcării literare din exilul românesc şi a funcţionat ca profesor universitar de latină, primind recunoaşterea unor latinişti de valoare internaţională (a coordonat vol. ”Ovidiana” – Paris, 1958 – editat cu ocazia aniversării a 2000 de ani de la naşterea poetului latin Ovidiu; (m. 19 august 1961).

·         1906: Otto Preminger, regizor de film de origine austriacă (d. 1986)
* 1918: Alexandru Bidirel (n. 5 decembrie 1918,^[1] Ciprian Porumbescu, Suceava^[2] - d. 12 iulie 1985, Suceava)^[3] a fost un rapsod popular instrumentist din Bucovina, virtuoz al viorii^[4] (după o altă sursă, s-ar fi născut la Capu Codrului)^[3]

A fost apreciat de către muzicienii și cercetătorii fenomenului muzical din arealul românesc, drept etalon al conduitei stilistice și artistice în ce privește interpretarea la vioară, a muzicii tradiționale bucovinene. A provenit dintr-o familie de lăutari^[3] din sudul Bucovinei cu vechi tradiții muzicale, printre membrii acesteia numărându-se Ionică Bidirel-Nagâț și Vasile Bidirel (și ei mari nume ale artei muzicale interpretative),^[6] fiind conform declarațiilor sale, nepot al lăutarului Grigore Vindereu din Suceava.^[7]

A locuit la Suceava. Fiul său, Dragoș Bidirel, a devenit un reputat pianist.

Lăutar profesionist, și-a lăsat amprenta asupra tezaurului folcloric bucovinean prin modalitățile sale de exprimare, perfect pliate pe zona sa folclorică în baza unei tehnici violonistice, susținute de o viziune individuală de mare valoare.^[8] Bidirel, zis și „ultimul lăutar al Bucovinei”,^[1] s-a impus astfel în domeniul tradițiilor violonistice populare,^[9] dezvoltând o manieră de interpretare inedită, apropiată de interpretarea cultă, fără însă a denatura creația populară.^[10] Performanțele sale individuale s-au dovedit importante pentru întreaga cultură autohtonă, Bidirel alăturându-se celor care au contribuit atât la exportarea tezaurului folcloric autohton, peste granițe, cât și celor carea prin repertoriile lor, au mediat relația dintre muzica tradițională și cea clasică.^[11]

S-a remarcat și prin introducerea unor elemente noi de interpretare împrumutate din practica altor stiluri muzicale, precum cele de café-concert sau de muzică clasică.^[8] Anul 1974, când a întegistrat la Electrecord alături de orchestra Ansamblului de Cântece și Dansuri „Ciprian Porumbescu” din Suceava un LP cu 20 de melodii,^[5] poate fi considerat punctul culminant al carierei sale.^[12]

Deși i s-a propus să se mute în București, ca primă vioară la Orchestra Națională Radio, violonistul a refuzat, pentru că nu ar fi fost posibil să-și aducă și familia în Capitală.

Alexandru Bidirel

Alexandru Bidirel în 1969

·         1922 - S-a născut Don Robertson, pianist şi compozitor american.

·         1927: S-a născut Bhumibol Adulyadej, actualul rege al Thailandei

·         1930 - S–a născut părintele Andrei Scrima, unul dintre cei care au alcătuit “Grupul de la Antim” – “şcoală” literară ortodoxă – grup care a făcut obiectul unui proces politic cunoscut sub numele de “Rugul Aprins” (în anul 1996 a publicat cartea “Timpul Rugului Aprins. Maestrul spiritual în tradiţia răsăriteană”) (m.2000).

·         1932: Sheldon Lee Glashow, fizician american, laureat Nobel

·         1932 - S-a născut Little Richard (Richard Wayne Penniman) legendă a muzicii rock, vocalist, pianist şi compozitor american.

·         1938 - S-a născut J.J. (Jean Jacques) Cale, chitarist, vocalist şi compozitor american.

·         1938 - S–a născut muzicologul Grigore Constantinescu.

* 1940: Nicolae Viorel Oproiu (n. 5 decembrie 1940, București) a fost primarul municipiului București în perioada 18 noiembrie 1990 - 2 septembrie 1991 din partea FSN, numit de guvernul Petre Roman.

A absolvit cursurile Facultății de instalații termice din cadrul Institutului Politehnic din București în 1965, după care a activat în proiectare, dezvoltare economică și consulting. A participat la numeroase proiecte în țară și în străinătate. A fost director al Organizației de Control al mărfurilor din cadrul Romcontrol.^[1]

În timpul mandatului său a luat măsuri de asigurare cu alimente, energie electrică și termică a populației pe perioada de iarnă. a organizat prima licitație pentru atribuirea de spații comerciale, 10 la număr și a facilitat apariția publicației „București” cu scopul de a prezenta problemele prioritare de pe agenda de lucru a primăriei și deciziile acesteia. A constituit primul colectiv de control menit să constate și să sancționeze contravențiile privind regimul de autorizare a construcțiilor.^[2]

La 29 martie 1991, Asociația Revoluționară 16-21 decembrie a organizat un miting de protest în care a cerut demiterea primarului general din cauza pretinselor sale legături cu foste structuri din conducerea PCR.

Nicolae Văcăroiu
Nicolae Văcăroiu
Date personale
Născut	5 decembrie 1943 (76 de ani)[1]  Cetatea Albă, Regatul României
Cetățenie	România
Ocupație	politician economist
Președinte în Curtea de Conturi a României
În funcție 14 octombrie 2008 – 2017
Precedat de	Dan Drosu Șaguna
Senator al României
În funcție 2004 – 14 octombrie 2008
Circumscripția	Argeș
Președinte al Senatului României
În funcție 20 decembrie 2000 – 14 octombrie 2008
Precedat de	Mircea Ionescu-Quintus
Succedat de	Ilie Sârbu
Senator al României
În funcție 2000 – 2004
Circumscripția	Argeș
În funcție 20 decembrie 1996 – 2000
Circumscripția	Argeș
Prim-ministru al României
În funcție 19 noiembrie 1992 – 11 decembrie 1996
Precedat de	Theodor Stolojan
Succedat de	Victor Ciorbea
În funcție 4 noiembrie 1992 – 12 decembrie 1996
Precedat de	Theodor Stolojan
Succedat de	Victor Ciorbea
Președinte al României
Precedat de	Traian Băsescu
Succedat de	Traian Băsescu
Premii	Ordinul Național de Merit[*]
Partid politic	PSD
Alma mater	Academia de Studii Economice
Semnătură
Modifică date / text

* 1943: Nicolae Văcăroiu (n. 5 decembrie 1943,^[1] Cetatea Albă, Regatul României) este un politician român, prim-ministru al României între 1992 și 1996 din partea PDSR. Între 2000 și 2008 a fost președinte al Senatului României din partea PSD.

Cuprins

• 1Studii
• 2Activitate profesionala
• 3Cariera politică
  • 3.1Prim-ministru al României
  • 3.2Președintele Senatului, activitate parlamentară
• 4Note
• 5Bibliografie suplimentară
• 6Vezi și
• 7Legături externe

Studii[modificare | modificare sursă]

In 1969, a absolvit Academia de Studii Economice Bucuresti - Facultatea de Finante, specialitatea "Finante-Credit”.

Activitate profesionala[modificare | modificare sursă]

In perioada 1996-1997 a fost vicepresedinte al Bancii Comerciale Romane.

In perioada 1990-1992 a fost secretar de stat in Ministerul Finantelor, sef al Departamentului Impozite si Taxe din Ministerul Economiei si Finantelor (1991), Presedinte al Comitetului interministerial de Garantii si Credite de Comert Exterior (1992).

In 1990, a fost adjunct al ministrului Economiei Nationale.

Intre 1975 si 1985 a fost professor asociat la Facultatea de economie tehnologica din cadrul Academiei de Studii Economice.

In perioada 1969-1990 a lucrat in Comitetul de Stat al Planificarii, ajungand director general in 1987.

Cariera politică[modificare | modificare sursă]

Prim-ministru al României[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Guvernul Nicolae Văcăroiu.

În urma victoriei FDSN în alegerile din 1992, Văcăroiu a fost desemnat prim-ministru. La 20 noiembrie 1992 a fost învestit în funcție. Pe plan intern, mandatul său de premier a început cu unele reforme economice limitate în domeniile prețurilor, fiscal-bugetar, monetar și industrial, care au făcut posibilă reluarea, începând cu 1993, a creșterii economice a României. În perioada 1993–1996, PIB-ul a crescut cu 17,5%, după o contractare de 24,5% în perioada 1990–1992 imediat după căderea regimului comunist. După o scădere a producției industriale, în perioada 1990-1992, cu 49% s-a realizat în perioada 1993-1996 o creștere în acest sector de 22%. Această creștere nu era însă sustenabilă, multe întreprinderi rămânând sub managementul defectuos al statului, și au produs mult pe stoc doar pentru a raporta cifre în creștere ale producției; în același timp, investițiile străine erau aproape inexistente,^[2] întrucât Guvernul se opunea oricărei privatizări semnificative în industrie, deși la acea dată multe întreprinderi încă mai puteau fi vândute la prețuri rezonabile. Amânările acestea au făcut ca România să intre în recesiune la sfârșitul guvernării lui Văcăroiu, ca și Bulgaria.^[3] În schimb, Văcăroiu a optat pentru o metodă ineficientă de privatizare — distribuirea unor titluri de acționar populației generale, cu opțiunea de a subscrie la unele companii de stat, fără însă a oferi nicio informație reală și pertinentă privind situația economică a acelor întreprinderi. La sfârșitul mandatului său, situația majorității întreprinderilor de stat era dezastruoasă, chiar și a Bancorex (o bancă ce se ocupa de comerțul exterior și avea perspective de succes), ceea ce a făcut ca România să fie aproape de incapacitatea de plată.^[4]

Pe plan internațional, în ce privește perspectiva aderării la Uniunea Europeană, la 1 februarie 1993 a fost semnat Acordul European de Asociere la Comunitatea Europeană, care a intrat în vigoare la 1 februarie 1995,^[5] iar în iunie 1995 a obținut acordul tuturor forțelor politice privind obiectivul aderării țării la Uniunea Europeană. De asemenea, s-a făcut prima cerere de aderare la NATO.^[4] În ce privește relațiile cu vecinii, convenirea de tratate bilaterale a întârziat. Cum Iugoslavia era sub embargo internațional din cauza acțiunilor sale în Croația și Bosnia, relațiile cu aceasta au fost înghețate. Republica Moldova și Ucraina acuzau România de iredentism, printre altele și pentru că coaliția ce sprijinea guvernul lui Văcăroiu cuprindea forțe naționaliste și conservator-comuniste (Partidul Unității Naționale Române, Partidul România Mare și Partidul Socialist al Muncii) și deoarece insista ca tratatele bilaterale să facă referire la pactul Ribbentrop-Molotov din 1939, care dusese la pierderi teritoriale pentru România în favoarea Uniunii Sovietice, de la care Ucraina și Moldova își moșteniseră frontierele (tensiunile s-au redus după vizite ale lui Văcăroiu și Oliviu Gherman la Chișinău și Kiev în prima jumătate a lui 1995). Ungaria, la rândul ei, negocia un tratat de bază, dar România refuza să accepte introducerea în acest tratat a unui angajament de a respecta recomandarea 1201 a Consiliului Europei privind minoritățile.^[6] Tratatul cu Ungaria s-a semnat în septembrie 1996,^[7] și în mai 1996 s-a putut semna și tratatul cu Iugoslavia, după acordul de la Dayton și ridicarea embargoului asupra acelei țări.^[8]

Președintele Senatului, activitate parlamentară[modificare | modificare sursă]

În legislaturile 1996-2000, 2000-2004 și 2004-2008 a fost senator PDSR, și apoi PSD, de Argeș, ocupând în această calitate funcția de Președinte al Biroului Permanent al Senatului (1999–2000) și președinte al Senatului României (2000–2008) pe parcursul a două mandate consecutive (2000–2004 și 2004–2008). În legislatura 1996-2000, Nicolae Văcăroiu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Marele Ducat de Luxemburg și Republica Federativă a Braziliei. În legislatura 2000-2004, Nicolae Văcăroiu a inițiat 4 propuneri legislative care au fost promulgate lege. În această legislatură, Nicolae Văcăroiu a avut 1753 de luări de cuvânt. În legislatura 2004-2008, Nicolae Văcăroiu a inițiat 8 propuneri legislative din care 4 au fost promulgate lege și a avut 3686 de luări de cuvânt. Nicolae Văcăroiu a demisionat din Senat pe data de 20 octombrie 2008 și a fost înlocuit de senatoarea Luminița Gheorghiu.

·         1944 - S-a născut Lucas Sideras, baterist grec (Aphrodite's Child).

·         1946: Jose Carreras, tenor spaniol

·         1946 - S-a născut Andy Kim (Andrew Joachim), cântăreţ şi compozitor canadian.

·         1947 - S-a născut Jim Messina, chitarist, vocalist şi compozitor american (Buffalo Springfield, Poco, Loggins & Messina).
* 1954: Ionel Iuga (n. 5 decembrie 1954, Brăila, România) este un fost fotbalist, actualmente consilier tehnic în cadrul echipei CF Brăila. Ca fotbalist, și-a petrecut mare parte din carieră la echipa Progresul Brăila, de asemenea a evoluat în Cupa UEFA cu echipa FC Politehnica Timișoara.
* 1955: Dumitru Găleșanu (n. 5 decembrie 1955, comuna Tia Mare, sat Potlogeni, județul Olt) este un poet român postmodern.

Este fiul lui Aurica (n. Crăciunescu) și al lui Ion At. Găleșanu din comuna Tia Mare, sat Potlogeni, județul Olt – ambii agricultori și fiecare având la origini o ascendență românească – oltenească.

Studii universitare: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Drept, profilul „Științe juridice”, specializarea „Drept” (1981-1986).

Studii postuniversitare: -Cursuri postuniversitare de perfecționare cu durata de 1 an, Specializarea Drept civil - comercial, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Drept (2003-2004); -Masterat, specializarea Instituții de Drept Privat Român, la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Facultatea de Drept Simion Bărnuțiu (2004-2006).

În perioada cuprinsă între 01.XI.1989 ÷ 03.IX.2014, a urmat cariera profesională în magistratură, îndeplinind funcția de magistrat-judecător, mai întâi la Secția mixtă (penal, civil) a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea – până la data de 31.X.1997, și continuând apoi la Secția I civilă din cadrul Tribunalului Vâlcea, județul Vâlcea.

Studii și articole în aria ocupațională juridică, incluse în vol. „1st International Congress on Foundational Research in Law and Philosophy of Law : Bucharest, 28-29 May 2005”, coord. acad. Alexandru Boboc ș.a. (Ed. Cartea Universitară, București, 2006) și în „Revista critică de drept și de filosofia dreptului”, vol.2, nr.1-2/martie-iunie 2005, București.

A debutat editorial cu volumul lirico-filosofic „Emoții în multivers/Emotions into multiverse”, ediție bilingvă româno-engleză, Ed. Tracus Arte, București, 2010.

Din anul 2012, a publicat creații literare în reviste naționale și internaționale de artă și cultură, precum: „New York Magazin”, „Gracious Light/Lumină Lină” (New York), „Armonii Culturale” (Adjud), „Nova ProVincia Corvina” (Hunedoara), „Destine Literare” (Montréal), „Il Convivio” și „Cultura e Prospettive” (Castiglione di Sicilia), „Banchetul” (Petroșani), „Vatra Veche” (Târgu Mureș), „Romanian Global News” (București) ș.a.

CĂRȚI PUBLICATE

• Emoții în multivers/Emotions into multiverse, ediție româno-engleză, Ed. Tracus Arte, București, 2010;
• Pe corzile luminii/Sulle stringhe di luce, ediție româno-italiană, Ed. Tracus Arte, București, 2011;
• Fugă spre roșu/Fuggire verso il rosso, ediție româno-italiană, Ed. Tracus Arte, București, 2012;
• Însemnele materiei/Insegne della materia, ediție româno-italiană, Ed. Tracus Arte, București, 2013;
• Addéndum, ediție româno-italiană-engleză, Ed. Tracus Arte, București, 2014;
• Ante*metafizica : antologie lirică de autor, ediție bibliofilă, Ed. Eikon Cluj-Napoca, 2015;
• Tratat pentru nemurire/Trattato per l’immortalità, ediție româno-italiană, Ed. Tracus Arte, București, 2016;
• Axiomele infinității/Assiomi dell’infinità, ediție româno-italiană, Ed. Tracus Arte, București, 2017;
• Ante*metafizica : antologie lirică, ediția a II-a revizuită și adăugită, Ed. Eikon București, 2018;
• Poetică metafizică/Poetica metafisica, ediție româno-italiană, Ed. Tracus Arte, București, 2019;

Dumitru Găleșanu

·         1957 - S–a născut Gheorghe (Ghighi) Bejan, membru al grupului “Divertis”.

·         1959: Gheorghe Adrian Miuțescu (n. 5 decembrie 1959, Craiova, județul Dolj) este un politician român, fost membru al Parlamentului României. Gheorghe Adrian Miuțescu a fost ales deputat pe listele PNL și a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Cehă și Republica Slovenia.

·         1960 - S-a născut Jack Russell, vocalist şi compozitor american (Dante Fox, Graet White).

·         1961 - S–a născut Bogdan Dumitrescu, artist plastic, membru al UAP.

·         1965: Vasile Baghiu (n. 5 decembrie 1965, în Borlești, Neamț) este un poet, prozator și eseist român. Aparține așa-numitei generații nouăzeciste și este cunoscut în mediile literare ca inventator al himerismului, concept și manifest care propune o direcție nouă în poezie și despărțirea de paradigma postmodernistă.  Vasile Baghiu și-a petrecut copilăria în satul natal Mastacăn din Comuna Borlești, Neamț, unde a absolvit și școala generală.

Mama, Ecaterina (născută Drăgușanu, 1931-2018), a muncit în agricultura cooperatistă în perioada regimului comunist. Tatăl, Vasile Gh. Baghiu (1922-1974), a lucrat ca muncitor pe șantiere și în exploatări forestiere, după ce toată tinerețea a fost prizonier de război în Uniunea Sovietică, experiență pe care a descris-o (imediat după întoarcerea acasă și întemeierea familiei, în 1951) într-o carte de memorii care a apărut sub titlul Prizonier în U.R.S.S. (Editura Axa, 1998, prima ediție; Editura Fundația Academia Civică, 2012, ediția a doua). ^[9][10][11]

A debutat în presă cu poeme, în 1983, simultan în revista Ateneu și în revista Liceului Sanitar din Bacău, pe care l-a absolvit în 1984. Aici i-a fost îndrumător profesorul și eseistul Ioan Neacșu, care l-a introdus în mediile literare ale orașului lui Bacovia și la cenaclul cu numele poetului simbolist, unde a cunoscut poeți precum Ovidiu Genaru sau Sergiu Adam.

Până în 1989 a publicat câteva poeme în revista Amfiteatru, susținut de poeta Constanța Buzea ^[12], în revista Familia, unde în 1988 a fost prezentat de poeta Ana Blandiana (sub numele „Corespondent”, poetei fiindu-i interzisă semnătura în acea perioadă) ^[13], și a citit poezie la cenaclul Universitas condus de criticul Mircea Martin ^[14], precum și la întâlnirile literare organizate prin țară de criticul Laurențiu Ulici. Tot în această perioadă, în timp ce lucra ca asistent medical și trăia izolat la Sanatoriul de tuberculoză Bisericani din Munții Neamțului, după debutul în reviste, coboară din când în când la Piatra Neamț și îi cunoaște pe membrii așa-numitei Școli de poezie de la Neamț. ^[15]

După 1989 - imediat după căsătoria cu Iuliana, cu care va avea doi copii, Ioana și Ștefan - părăsește sanatoriul, se mută la Piatra-Neamț și începe să apară mai frecvent în presa literară. Publică poeme și articole și susține periodic rubrici de critică literară și eseu ("Plasa de fluturi", în Poesis, "Culisele poeziei", în Cronica și Mozaicul, "Sfârșit de mileniu" și "Irealitatea imediată", în Monitorul). ^[16][17]

Publică, de asemenea, manifestele himerismului, în România literară^[18], Familia^[19], Poesis^[20] și Vatra ^[21].

Debutul editorial se întâmplă în 1994, cu volumul de poezie Gustul înstrăinării, la Editura Timpul din Iași, după câștigarea primei ediții a Concursului Aurel Dumitrașcu. A fost al doilea volum în ordinea scrierii, pentru că primul volum încă era amânat, dinainte de 1989, la editurile Cartea Românească și Eminescu. Au urmat, în deceniile următoare, mai multe volume de poezie, o culegere de proză scurtă și trei romane.

Este inclus în mai multe antologii, între care O panoramă critică a poeziei românești din secolul al XX-lea de Marin Mincu^[22][23], oZone friendly. Iași. Reconfigurări literare de O. Nimigean, Deliruri și delire. O antologie a poeziei onirice românești de Ruxandra Cesereanu^[24], Noua poezie nouă de Dumitru Chioaru, Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală de Igor Ursenco, precum și în dicționarele Scriitori români din anii 80 – 90 de Ion Bogdan Lefter și Dicționarul general al literaturii române (ediția a doua, revizuită, adăugită și adusă la zi).

A obținut, prin concurs, mai multe burse literare "writers-in-residence" în Europa ^{[25][26][27][28]}, iar textele sale au apărut în traduceri în reviste și antologii din diferite spații culturale, în italiană ^[29], maghiară ^[30], slovacă ^[31], cehă, armeană, rusă. Este inclus în antologiile germane Um etwas Zeit zu Retten (Berlin, 2003)^[32] și Abgenutzter Engel - Zehn rumänische Dichter (Dionysos Verlag, Kastellaun, 2003)^[33]. Revista spaniolă Serta include într-unul din numerele anului 2000 unul din eseurile sale despre poezie ^[34]. Anuarul pentru 2004 al orașului Düren (Germania) a publicat un eseu despre poezia sa (“Rumänische Impressionen. Vasile Baghiu und seine Gedichte aus Langenbroich”) semnat de Achim Jaeger, iar revista Dichtungsring îi publică, de asemenea, două poeme ^[35]. Revista vieneză Buchkultur îi publică în 2006 un articol despre himerism ^[36], iar în 2010 antologia internațională Grenzverkehr II. Unterwegs, apărută sub auspiciile Kulturkontakt Austria, include o povestire a sa. Revista australiană Cordite Poetry Review îi publică patru poeme ^[37] însoțite de o prezentare a traducătoarei ^[38]. Revista australiană The Aalitra Review include în paginile ei un amplu studiu despre himerismul poetic și poezia sa (ilustrat cu 12 poeme în versiune originală și în traducere).^[39]

Scrie și în limba engleză. A publicat poeme în revistele și antologiile americane The Blue House^[40], Poetic Diversity, Subtle Tea, Chorus Of Voices (TJMF Publishing, 2004), L.A. Melange (Sybaritic Press, 2005), The Orange Room Review, Art With Words, Flutter Poetry Journal, în revistele britanice Magma Poetry ^[41], Banipal (fragment din romanul Planuri de viață) ^[42][43] și Poetry Can, în revista neo-zeelandeză Southern Ocean Review și în revista canadiană Stellar Showcase Journal. Între 2005 și 2009 a fost redactor al website-ului american de poezie Poetry Circle. Este co-autor, împreună cu poeții americani D.M. Timney și Michael Cotner, al volumului de poezie Transatlantic Crossings. The Constant Language of Poetry (TJMF Publishing, USA, 2006)^[44]

A lucrat ca asistent medical în mai multe locuri de muncă, între care sanatoriul deja menționat aici, un laborator de toxicologie, un cabinet privat de cardiologie și un serviciu de promovarea sănătății, experiențe care i-au influențat scrisul. ^[45][46]

În 2008 obține licența în psihologie în cadrul Facultății de Sociologie-Psihologie a Universității „Spiru Haret” din București, iar în 2010 master-ul în consiliere psihologică în cadrul Facultății de Psihologie și Pedagogie a Universității „Spiru Haret” din Brașov. A urmat mai multe cursuri de formare și specializare în terapia narativă la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a Universității "Al. I. Cuza" din Iași, este membru al Colegiului Psihologilor din România în specialitatea psihologie clinică și lucrează începând din 2008 în calitate de psiholog în același serviciu de promovarea sănătății al Direcției de Sănătate Publică Neamț în care fusese angajat până atunci, timp de mai mulți ani, ca asistent medical.

Aici a fondat în 1997 prima revistă de educație pentru sănătate din România, Modus Vivendi (din care au apărut, până în 2002, optsprezece numere) și a inițiat proiectul de cultivare a lecturii în școală Sănătatea lecturii, în cadrul căruia a susținut, în școli din județul Neamț, numeroase workshop-uri și prelegeri despre beneficiile cititului cărților, precum și emisiuni TV la posturi locale pe această temă. ^[47] Este, de asemenea, profesor titular la Școala Postliceală Sanitară din Piatra-Neamț, autor de manuale de specialitate, între care Teoria și practica nursing (trei volume, Editura Cartea Medicală, 2017, 2018, 2019).

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1996 până în 2017, an în care și-a dat public demisia din organizație în semn de protest față de ceea ce a numit "lipsa de transparență și autoritarismul conducerii". Este membru al PEN-Club din 1998. A fost vicepreședinte al Alianței Civice (2000), președinte al Filialei Neamț a Fundației Memoria (1994-2000), redactor-șef al revistei Antiteze (2010). Cărți publicate: 

• Gustul înstrăinării (poeme, Ed. Timpul, Iași, 1994; Premiul Aurel Dumitrașcu)
• Rătăcirile doamnei Bovary (poeme, Ed. Eminescu, București, 1996)
• Febra (poeme, Ed. Panteon, Piatra Neamț, 1996)
• Maniera (poeme, Ed. Pontica, București, 1998)
• Fantoma sanatoriului (antologie de poeme, Ed. Vinea, București, 2001)
• Himerus Alter în Rheinland (poeme, Ed. Vinea, București, 2003)
• Punctul de plecare (proză scurtă, șaisprezece transcrieri, Ed. Compania, București, 2004)
• Ospiciul (roman, Ed. Vinea, București, 2006; Premiul Uniunii Scriitorilor - filiala Iași, 2007)
• Cat de departe am mers (poeme, Ed. Limes, Cluj Napoca, 2008)
• Magia elementară (poeme alese, Ed. Dacia XXI, Cluj Napoca, 2011)
• Gustul înstrăinării (antologie de poeme, Ed. Tipo Moldova, Iași, 2011)
• Depresie (poeme, Ed. Limes, Cluj Napoca, 2012; Premiul Uniunii Scriitorilor - filiala Iași, 2013)
• Planuri de viață (roman, Ed. Polirom, Iași, 2012; Premiul Liviu Rebreanu, în cadrul „Colocviilor Liviu Rebreanu”, Bistrița, 2012; nominalizat la premiile Uniunii Scriitorilor - filiala Iași, 2013)
• Fericire sub limite (roman, Ed. Charmides, Bistrița, 2014)
• Metode simple de încetinire a timpului (poeme, Ed. Eikon, București, 2019)
• În 1998 publicã, la Editura Axa, volumul Prizonier în U.R.S.S., scris de tatãl sãu, Vasile Gh. Baghiu (1922-1974), în anii cincizeci, imediat dupã întoarcerea din prizonieratul sovietic. În 2012 apare a doua ediție a acestei cărți, la Editura Fundația Academia Civică.

Vasile Baghiu

·         1966: Patricia Kaas (n. 7 decembrie 1966,^[1][2][3] Forbach, Franța) este o cântăreață, cantautoare și compozitoare franceză. Patricia Kaas a crescut în Stiring Wendel, un oraș între Forbach și Saarbrücken,^[4] iar primul său mare succes l-a avut în cadrul unui concurs de căutare a tinerelor talente.^[5] Fiind remarcată de compozitorul-arhitect Bernard Schwartz,^[6][7] interpreta a debutat în 1985, fără să se bucure de succes.^[8]

Ulterior, Patricia Kaas devine cunoscută și apreciată grație materialelor sale discografice, care au fost comercializate în peste șaisprezece milioane de exemplare la nivel internațional.^[5][9] Discografia sa cuprinde opt albume de studio, cele mai proeminente discuri fiind Mademoiselle chante... (1998), Scène de vie (1990) și Je te dis vous (1993).

Interpreta este recunoscută pentru vocea sa gravă, caracteristică altistelor.^[10] Având un timbru ușor gutural,^[7][11] Kaas a fost adesea comparată cu Marlene Dietrich sau cu Édith Piaf.^[12][13] Cântăreață câștigătoare a multiple distincții și merite (vezi aici), Kaas debutează ca actriță în pelicula And now... Ladies And Gentlemen (2002).

La data de 12 ianuarie 1990 are loc inaugurarea primului turneu mondial al Patriciei Kaas, compus dintr-o serie de aproximativ două sute de concerte.^[51] Recitalurile au durat șaisprezece luni în total, fiind comercializate peste 600.000 de bilete.^[51] Pe parcursul turneului, Kaas a cântat pe scena unuia dintre cele mai cunoscute teatre muzicale din Paris, Olimpia, dar și în câteva orașe din S.U.A. precum New York sau Washington, D.C..^[15] Concomitent, popularitatea primului său album, Mademoiselle chante..., creștea simțitor în Germania. La scurt timp, Patricia Kaas a primit premiul Golden Europa, fiind numită „Cântăreața anului”.^[52] Nemulțumită de campania de promovare a casei de discuri PolyGram, ea încheie colaborarea cu aceasta, preferând un parteneriat cu Sony Musique/CBS Records.^[53] De asemenea, Kaas refuză să mai lucreze cu producătorul Bernard Schwartz, care este înlocuit la scurt timp de Cyril Prieur și Richard Walter, pe care îi numește în prezent „familia sa”.^[52]

Cel de-al doilea album, Scène de vie, este lansat în aprilie 1990 și devine primul său disc care ajunge pe prima poziție în clasamentele de specialitate din Franța.^[45][54] Albumul a rămas timp de zece săptămâni consecutive pe primul loc,^[45] primind ulterior un certificat de diamant pentru vânzări de peste un milion de exemplare.^[7] Deși are o abordare stilistică diferită, comparativ cu primul său disc, axându-se mai mult pe ritmuri de muzică jazz și blues, Scène de vie primește recenzii favorabile.^[55][56][57]

Patricia Kaas la Cannes.

În primăvara anului 1990, piesa „Les hommes qui passent” este lansată pe disc single în Europa Centrală, fiind însoțită de un videoclip alb-negru. Deși se bucură de succes în Franța, cântecul nu primește niciun certificat, dar rămâne cel mai cunoscut single al materialului Scène de vie.^[58] Un an mai târziu, Patricia Kaas câștigă din nou două premii Victoires de la musique, la categoriile „Interpreta anului” și „Cântăreața cu cele mai mari vânzări în străinătate”.^[48]

În decembrie 1990, Patricia Kaas primește un premiu Bambi la categoria „Interpreta anului”.^[52] De asemenea, pe parcursul „erei Scène de vie”, cântăreața a fost nominalizată la premiile ECHO, alături de Cher, Madonna, Tina Turner și Whitney Houston, la categoria „Cea mai bună interpretă pe plan internațional”.^[52]

În timp ce albumul Scène de vie obține discul de platină în Canada, Kaas lansează o nouă piesă, „Les Mannequins d'osier”, care devine la scurt timp un hit în regiunile francofone.^[59] Al treilea disc single de pe album, „Kennedy Rose”, este un șansonet produs de Élisabeth Depardieu și François Bernheim, ce a fost dedicat lui Rose Kennedy.^[60][61] Pe parcursul anului 1991, Patricia mai lansează un cântec, „Regarde les riches”, care promovează notabil în clasamentele de specialitate.^[62]

În ianuarie 1991 începe prima parte a turneului Scène de vie, format dintr-o serie de treizeci de recitaluri susținute în Rusia, Germania, Canada și Japonia.^[6] Răsplata prestației muzicale de calitate a Patriciei Kaas a fost reprezentată de premiul World Music, obținut la categoria „Cea mai bună cântăreață din Franța”.^[63] În iulie 1991, albumul Scène de vie este lansat în S.U.A., iar Patricia participă la câteva emisiuni televizate de renume precum Good Morning America sau Entertainment Tonight.^[52] Concomitent, interpreta acordă interviuri publicațiilor de înalt tiraj Times și Vanity Fair, iar albumul său primește discuri de platină în Franța, Belgia și Elveția.^[52]

Cea de-a doua secțiune a turneului Scène de vie debutează în septembrie 1991, iar succesul acesteia este confirmat de numărul mare de bilete vândute, peste 750,000.^[6] Tot în 1991, este lansat primul album în concert al interpretei, Carnets de scène, înregistrat pe parcursul turneului Scène de vie, pe care Patricia îl dedică fanilor săi.^[7][48]

În ianuarie 1992, cântărețul și compozitorul francez Jean-Jacques Goldman produce un duet împreună cu Patricia, „Je te promets”, pe care îl interpretează pe scena concertului anual Les Enfoirés.^[64] Ulterior, Kaas a participat la înregistrarea unui album de compilație comercializat în scopuri caritabile, alături de alți douăzeci și șapte de cântăreți francezi. Piesa interpretată de aceasta este o preluare a șlagărului „La vie en rose” de Edith Piaf.^[65] Fondurile obținute în urma comercializării acestui disc sunt donate unor fondații care sprijină bolnavii de SIDA.^[15]

Videoclipul „Les hommes qui passent” o surprinde pe Patricia Kaas în rolul unei prostituate; filmarea a stârnit controverse din cauza scenelor de nuditate.

Pe parcursul anului 1992, Patricia Kaas se retrage din lumina reflectoarelor, preferând să petreacă o perioadă de timp alături de familia sa.^[52] Ea revine în studioul de înregistrări în același an, în luna octombrie, dorindu-și să imprime un album mult mai profund.^[52] Beneficiind de ajutorul producătorilor săi, Cyril Prieur și Richard Walter,^[66][67] Kaas înregistrează sute de cântece, dintre care doar șaisprezece vor fii incluse pe viitorul său disc.^[52]

În 1993 se lansează albumul Je te dis vous, care va deveni cel mai bine vândut album al Patriciei din toate timpurile — 3 milioane de exemplare vândute.^[52] Acesta este considerat ca fiind unul dintre cele mai bune albume de șansonete din muzica modernă, recenziile pozitive neîntârziind să apară.^[30][68] Je te dis vous conține prima piesă înregistrată de Patricia Kaas în limba germană, „Ganz und gar”, produsă de Marius Müller-Westernhagen.^[19] De asemenea, albumul include trei cântece în engleză, printre acestea numărându-se o preluare a șlagărului „It's a Man's Man's Man's World” de James Brown.^[46]

Primul single promovat de pe albumul Je te dis vous, intitulat „Entrer dans la lumière”, a fost lansat în Europa Centrală în primăvara anului 1993.^[69] În comparație cu piesele comercializate anterior, acesta promovează modest în clasamentele de specialitate. Din această cauză este lansat cânecul „Il me dit que je suis belle”, single ce câștigă notorietate în Franța, unde primește discul de argint.^[70][71] Ulterior, în vara lui 1993, piesa „Reste sur moi” este remixată și promovată în unele regiuni, neobținând succes notabil.^[72]

În 1994 Kaas pleacă într-un nou turneu mondial, iar succesul acesteia este confirmat de numărul mare de bilete vândute, peste 750,000.^[52] Cântăreața susține peste 150 de recitaluri în diferite regiuni ale Asiei, precum Vietnam, Coreea sau Cambodgia.^[52] Tot în 1994, este lansat cel de-al doilea album în concert al interpretei, Tour de charme, înregistrat pe parcursul turneului Je te dis vous.

În copilărie Patricia Kaas interpreta muzica multor cântărețe de renume internațional, însă Sylvie Vartan, Dalida, Claude Francoi și Mireille Mathieu au fost principalele sale surse de inspirație.^[5][22] Discul Kabaret, lansat la finele anului 2008 este un tribut adus marilor cântărețe de șansonete din anii 1930, Greta Garbo, Suzy Solidor și Martha Graham, personaje care au influențat-o pe Kaas în cariera sa recentă.^[68][116]

Interpreta este recunoscută pentru vocea sa gravă, caracteristică altistelor.^[10] Având un timbru ușor gutural,^[7][11] Kaas a fost adesea comparată cu Marlene Dietrich sau cu Edith Piaf.^[12][13] Recent, tânăra interpretă franceză Karine a fost comparată cu Patricia Kaas, o publicație din Hexagon scriind: „Asemănarea sa, atât fizică cât și vocală, cu magnifica cântăreață cu voce suavă este tulburătoare.„^[135]

Site-ul allmusic comenta lansarea discului Piano Bar astfel: „[Noul disc al interpretei] este o colecție romantică de cântece seducătoare, care îmbină armonios șansonete tradiționale și ritmuri contemporane. De asemenea, vocea Patriciei nu este niciodată ostentativă, dar devine ademenitoare.”^[102] Ulterior, cântăreața a fost complimentată pentru modul în care își conturează glasul pentru a fi în concordanță cu liniile melodice ale pieselor sale.^[102] Aceași sursă, allmusic, compara vocea lui Kaas cu „o forță a naturii”.^[106] Site-ul face o legătură între Kaas și o mare personalitate a muzicii pop-rock, Pat Benatar.^[106]

Din punct de vedere al stilurilor muzicale adoptate, discurile Patriciei Kaas variază de la șansonete clasice până la pop-rock contemporan.^[136] Vocea „fumurie” îi permite interpretei să cânte în registre grave,^[53] Kaas fiind cunoscută și pentru faptul că folosește coruri și orchestre, dar și alte tehnici muzicale precum recitări

Patricia Kaas în turneul Kabaret.

Patricia Kaas a vizitat pentru prima oară România în iunie 1992, când a susținut un recital în cadrul festivalului internațional Cerbul de Aur.^[11][138] Având o ținută lejeră, Kaas a interpretat șlagărele care au consacrat-o, una dintre cele mai aclamate piese fiind „Mon mec à moi”.^[139][140] Printre personalitățile prezente s-au numărat Johnny Logan, Angela Similea și Gabriel Cotabiță.^[141][142]

În anul 1998 Kaas revine în România,^[143] aducând la București turneul Dans ma chair. Recitalul interpretei nu a fost intens mediatizat de presa română. Ulterior, pe 21 iunie 2004, Patricia Kaas susține un concert în Piața Revoluției din București.^[144] Fiind sponsorizat de Orange și Institutul Francez, evenimentul comemorează „Sărbătoarea muzicii”, printre ceilalți participanți numărându-se Ștefan Bănică Jr. și formația Spitalul de Urgență.^[145] Referitor la onorariul lui Kaas, presa a speculat că interpreta ar fi cerut o sumă mai mult simbolică, comparativ cu banii încasați în urma unui concert obișnuit.^[144]

Interpreta a revenit în România în vara anului 2009, când a susținut un concert la București. Recitalul, parte componentă a turneului Kabaret, a avut loc la data de 14 iunie la Sala Palatului.^[68] Kaas a interpretat șlagărele care au consacrat-o în fața unui public de peste 4.000 de persoane.^[146] În ziua care a succedat concertul, Mediafax scria: „Rafinat, feminin și senzual, spectacolul pe care Kaas l-a prezentat la București, alături de o trupă de instrumentiști și de o dansatoare, a încântat publicul din Capitală, care a fredonat alături de ea refrenele cunoscute, aplaudând cu putere evoluția cântăreței.”^[147]

Patricia Kaas va reveni în România pe 23 iunie 2013 pentru a susține un concert ce face parte din turneul Kaas chante Piaf.

Patricia Kaas

Patricia Kaas în concert (Vilnius, 2009)

* 1967: Cristian Sava (n.5 decembrie 1967,București) este un fost jucător român de fotbal a activat pe postul de fundaș.

·         1967: Bogdan Gheorghe Stelea (n. 5 decembrie 1967, București) este un fost fotbalist român, care a jucat pentru Echipa națională de fotbal a României la Campionatele Mondiale de Fotbal din 1990, 1994 și 1998. În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate.
* 1967: Florin-Cristian Tătaru este un politician român, deputat în Parlamentul României în mandatul 2012-2016 din partea PSD Maramureș.

* 1972: Ovidiu Stîngă (n. 5 decembrie 1972) este un fost fotbalist român, care a jucat pentru Echipa națională de fotbal a României la Campionatele Mondiale de Fotbal din 1994 și 1998 și antrenor la UTA Arad 

·         1973: Ciprian Vălcan (n. 5 decembrie 1973, Arad^[1][2]) este un eseist și filozof român.

Absolvă studiile universitare de filosofie la Timișoara, fiind bursier al École Normale Supérieure din Paris în perioada 1995-1997 și bursier al guvernului francez în perioada 2001-2004. Obține licența și masteratul în filosofie la Sorbona^[2]. Îndeplinește consecutiv funcțiile de conferențiar în cadrul Facultății de Drept a Universității Tibiscus din Timișoara în perioada 2006-2009 , profesor invitat al Universității de Vest din Timișoara în perioada 2004-2005 și profesor universitar în cadrul Facultății de Drept a Universității Tibiscus din Timișoara din 2009.^[1][2]

Devine doctor în filosofie al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (2002), doctor în filologie al Universității de Vest din Timișoara (2005) și doctor în istorie culturală al École pratique des hautes études din Paris (2006).^[1][2]

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Pen Club,^[1][2] membru al Asociației Române a Cercetătorilor Francofoni în Științe Umane (ARCHES), membru al Institutului de studii comparate central și est-europene A Treia Europă, membru al filialiei din România a Societății Internaționale Toma de Aquino, membru al laboratorului de cercetare L’Europe centrale et orientale depuis le Moyen-Âge: histoire et interculturalité din cadrul École pratique des hautes études din Paris.

Totodată, este președinte al Societatea Tinerilor Universitari din România (STUR), redactor al revistei Orizont, redactor al revistei A Treia Europă, redactor al revistei Alkemie, membru al comitetului științific internațional al Revista Colombiana de Filosofia de la Ciencia, membru al comitetului științific internațional al revistei Recerca, membru al comitetului științific internațional al revistei CBN din Castellon, membru de onoare al comitetului de redacție al revistei Vox philosophiae , membru al comitetului consultativ al revistei Europa din Novi Sad, coordonator al colecției Eidos a Editurii Augusta din Timișoara și coordonator al colecției Magister a Editurii Universității de Vest din Timișoara.

OPERĂ

Volume de autor

• Recherches autour d’une philosophie de l’image, Augusta, Timișoara, 1998
• Studii de patristică și filosofie medievală, Augusta, Timișoara, 1999 (Premiul Filialei din Timișoara a Uniunii Scriitorilor)
• Eseuri barbare, Augusta, Timișoara, 2001
• La concurrence des influences culturelles francaises et allemandes dans l'oeuvre de Cioran, Editura Institutului Cultural Român, București, 2008 – traducere în limba spaniolă de Maria Liliana Herrera cu titlul Influencias culturales francesas y alemanas en la obra de Cioran, Editorial Universidad Tecnologica de Pereira, Pereira, 2016
• Filosofia pe înțelesul centaurilor, Napoca Star, Cluj-Napoca, 2008
• Teologia albinoșilor, Napoca Star, Cluj-Napoca, 2010 (cu Dana Percec)
• Elogiul bîlbîielii, All, București, 2011
• Logica elefanților, All, București, 2013 (cu Dana Percec)
• French and German Cultural Influences in Cioran's Work, Lambert Academic Publishing, Saarbrűcken, 2013
• Amiel și canibalul, Cartea Românească, București, 2013
• Metafizica bicicliștilor, All, București, 2013 (cu Dana Percec) - traducere în limba cehă de Hana Herrmannova cu titlul Metafyzika cyklistu, Herrmann&Synove, Praga, 2015
• Retratos con azar, Desde Abajo, Bogota, 2014 (cu Saul Yurkievich și Ilinca Ilian)
• Cioran, un aventurier nemișcat, All, București, 2015 - traducere în limba spaniolă de Miguel Angel Mendoza cu titlul Cioran, un aventurero inmóvil, Editorial Universidad Tecnologica de Pereira, Pereira, 2018
• Le vecchie e il diavolo – traducere în limba italiană de Giovanni Rotiroti și Iulian Francisco Ciubotaru, Joker, Novi Ligure, 2017
• Socrate și portăreasa, Eikon, București, 2019

Volume electronice

O suicida ou a era do niilismo – traducere în limba portugheză braziliană de Fernando Klabin, Zazie (www.zazie.com.br), Rio de Janeiro, 2016

Volume coordonate

• Jacques Le Rider, Europa Centrală sau paradoxul fragilității, Polirom, Iași, 2001
• Labirintul subiectivității, Augusta, Timișoara, 2001
• Dinamica dreptului în societatea contemporană, Augusta, Timișoara, 2001
• Portret de grup cu idei, Editura Viața Creștină, Cluj-Napoca, 2002
• Travers. O antologie a literaturii maghiare din Transilvania, Polirom, Iași, 2002
• O anatomie a discursului filosofic, Augusta, Timișoara, 2002
• Michel Serres – Modelul lui Hermes, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2003
• Jacques Le Rider, Otto Weininger sau voluptatea excesului, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2003
• Paradigma ereticului, Augusta, Timișoara, 2004
• Tentația ideii, Galaxia Gutenberg, Cluj-Napoca, 2004
• Eseuri de fenomenologie a culpabilității, Augusta, Timișoara, 2004
• Cultura memoriei în Europa Centrală, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2005
• Fragilitatea spiritului, Galaxia Gutenberg, Cluj-Napoca, 2005
• Inerția imaginației, Galaxia Gutenberg, Cluj-Napoca, 2005
• Fascinația formei, Galaxia Gutenberg, Cluj-Napoca, 2006
• Reprezentări culturale ale nebuniei, Napoca Star, Cluj-Napoca, 2006
• Despre lux, Napoca Star, Cluj-Napoca, 2007
• Noblețea efemerului, Napoca Star, Cluj-Napoca, 2007
• Splendoarea decadenței. Viena 1848-1938,Bastion, Timișoara, 2008
• Ispita alexandrinismului, Bastion, Timișoara, 2008
• Obsesii, capricii, himere, Napoca Star, Cluj-Napoca, 2008
• Cadența ideilor, Napoca Star, Cluj-Napoca, 2009
• Anamorfozele iubirii, Napoca Star, Cluj-Napoca, 2010
• Simțul nuanței, Napoca Star, Cluj-Napoca, 2011
• Sensul lucrurilor, Napoca Star, Cluj-Napoca, 2012
• Excentris. Marginali, excentrici, rebeli, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2012
• Fantasma trupului, Napoca Star, Cluj-Napoca, 2013
• Ecoul inefabilului, Napoca Star, Cluj-Napoca, 2014

Volume colective

• Fides et ratio în dezbatere, Editura Viața Creștină, Cluj-Napoca, 2002
• In honorem magistri G. I. Tohăneanu, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2005
• Studii de filosofie contemporană, Galaxia Gutenberg, Cluj-Napoca, 2005
• Romanian Philosophical Culture, Globalization, and Education, Council for Research in Values and Philosophy, Washington D.C., 2008
• Fronteras de la ciencia y complejidad, Universidad Rosario, Bogota, 2010

Traduceri

• Luc Ferry, Omul-Dumnezeu sau sensul vieții, Augusta, Timișoara, 1999
• Luc Ferry, Noua ordine ecologică, Augusta, Timișoara, 1999 (în colaborare)
• Pierre Bonté, Michel Izard, Dicționar de antropologie și etnologie, Polirom, Iași, 1999, 2007 (în colaborare)

Articole

• 400 de studii, eseuri și interviuri publicate în limbile română, maghiară, sîrbă, cehă, polonă, germană, franceză, engleză, italiană, spaniolă, portugheză și portugheză braziliană în reviste sau volume din țară și din străinătate (Ungaria, Serbia, Cehia, Polonia, Germania, Italia, Franța, Belgia, Olanda, Spania, Portugalia, Tunisia, SUA, Mexic, Columbia, Argentina, Brazilia, Japonia)^[

* 1973: Sorin Mihai Grindeanu (n. 5 decembrie 1973,^[1][2][3] Caransebeș, România) este un politician român, de profesie informatician, care a ocupat funcția de prim-ministru al României din 4 ianuarie 2017 pana la 29 iunie 2017, fiind al 104-lea prim ministru al țării din 1862, de la unirea guvernelor Principatelor Unite.

Guvernul condus de el a adoptat în ianuarie 2017 măsura controversată de a amnistia anumite fapte penale, măsură care a declanșat proteste publice. Pe fondul unui conflict cu Liviu Dragnea în privința remanierii guvernului, lui Grindeanu i s-a cerut în iunie 2017 demisia, iar în urma refuzului său guvernul a fost dizolvat prin moțiune de cenzură.^[4] În prezent fostul premier al României este președinte la (ANCOM) Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicații.

Amândoi părinții săi au fost profesori la Liceul Pedagogic din Caransebeș (în prezent Colegiul Național „C. D. Loga”). Nicolae Grindeanu, tatăl lui Sorin Grindeanu, a fost director al Colegiul Național „C. D. Loga” și inspector școlar general al județului Caraș-Severin, funcție din care a fost destituit de Sorin Frunzăverde.^[5] Nicolae Grindeanu a fost președintele PSD Caransebeș și este în prezent consilier județean din partea PSD la CJ Caraș-Severin.^[6]

Sorin Grindeanu este absolvent al Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Matematică, Secția Informatică (1992–1997), apoi, timp de un an, a urmat studii aprofundate, specializarea Baze de Date.^[7] În 1999 a avut o bursă Tempus pe o perioadă de trei luni la Universitatea din Bologna, în domeniul statistică socială, iar în 2001 a făcut specializări în domeniul Educația adulților la Institutul für Erwachsenenbildung din Frankfurt, Universitatea din Aveiro și Universitatea Beckett din Leeds.^[7] Sorin Grindeanu a absolvit în anul 2013 un program postuniversitar de formare și dezvoltare profesională în domeniul Științe Militare, Informații și Ordine Publică – Academia Națională de Informații.

În CV-ul lui Sorin Grindeanu se face referire la trei cărți cărora le este autor sau coautor. El susține că acestea au apărut în perioada 2000–2002, când era preparator și apoi asistent universitar la Facultatea de Sociologie și Psihologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Potrivit CV-ului, primele două cărți, „Introducere în informatica socială” și „Tehnoredactarea computerizată”, ar fi apărut la editura Universitatea de Vest în 2000, respectiv în 2002.^[17] A treia carte, intitulată „Integrala Lebesgue-Radon în raport cu o măsură complexă”, ar fi fost publicată în 2002 la editura Ionescu din Caransebeș.^[17] Referințele bibliografice din CV-ul lui Sorin Grindeanu sunt însă inexacte și fac aproape imposibilă identificarea acestor lucrări.

Sorin Grindeanu

·         1975: Ronnie O'Sullivan, jucător englez de snooker
* 1976: Tiberiu Agoston (n. 5 decembrie, 1976, Onești) este un atlet român, specializat la proba de săritură cu prăjina.

Moștenind talentul sportiv de la părinții săi - Mihai și Nicoleta, tatăl gimnast, mama handbalistă -, Tiberiu Agoston deține peste 20 titluri naționale la diferite categorii dar și recordul național la săritură cu prăjina, sărind 5,61m în sală (5.03.2001, Toulouse, Franța) și 5,50m în aer liber (13.06.2003 Pierre Benite, Franța și 28.08.2003 Daegu, Coreea de Sud), detrodându-l astfel pe Răzvan Enescu. A cucerit medalia de bronz la Campionatele Mondiale Universitare din 2003 Daegu, Coreea de Sud . Până în prezent, niciun alt atlet român nu a reușit să-i doboare recordul. S-a retras din activitate în 2009, actualmente fiind antrenor la CSM București și profesor la Liceul Francez "Anna de Noailles" din București. Din 2007 este inițiatorul unor demonstrații de săritură cu prăjina în spațiu neconvențional, organizând astfel de evenimente pentru a promova sportul în rândul tinerilor, în diferite locații din țară (peluza Teatrului Național din piața Universității, Bulevadul Kiseleff, parcarea Carrefour Băneasa, plaja din Eforie, Parcul Mogoșoaia). La prima ediție în 2007, organizată în fața Teatrului Național din București, francezul Jean Galfione, fost campion olimpic la Atlanta în 1996, a onorat invitația făcută de Tiberiu, și a încântat întreaga asistență prin evoluția sa, deși era proaspăt retras din activitatea competițională.

* 1979: Cristina Georgiana Vărzaru (n. 5 decembrie 1979, Corabia, jud. Olt) este o fostă jucătoare de handbal și fost căpitan al echipei naționale de handbal feminin a României. Ultima echipă la care a jucat a fost CSM București.

Anterior, handbalista a jucat la campioana Danemarcei Viborg HK, cu care avea contract inclusiv în sezonul 2012-2013. Totuși, Vărzaru a semnat, în decembrie 2011, un precontract cu echipa românească din Divizia A Terom-Z Iași.^[2] Condiția transferului ei la clubul ieșean ar fi fost promovarea în Liga Națională, însă, în februarie 2012, Cristina Vărzaru a declarat că această precondiție nu mai există,^[3] anunțându-și clubul danez că renunță la ultimul an de contract.^[4][5]

Președintele Terom Z Iași, Florin Zamfir, a declarat că: „Începând cu 1 august 2012, Cristina Vărzaru va fi jucătoarea noastră. Avem deja precontract cu căpitanul echipei naționale a României, iar contractul va fi semnat pe o perioadă de un an, cu opțiune de prelungire pe încă unul”.^[2] La echipa ieșeană Cristina ar fi fost coechipieră cu prietena și fosta ei colegă Carmen Amariei.

În cele din urmă, în vara lui 2012, Vărzaru a ajuns la CSM București, cu care a câștigat două titluri de campioană a României, în 2015 și 2016, și Liga Campionilor EHF în 2016.

* 1982: Cosmin Perța (n. 5 decembrie 1982, Vișeu de Sus, județul Maramureș) este un poet, prozator, eseist și editor român.

Absolvent al Facultății de Litere din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, își continuă studiile la Universitatea din București, unde obține o diplomă de masterat în literatură și titlul de doctor în litere cu o teză despre fantastic în literatura est-europeană. Debutează în 2002 cu placheta Zorovavel publicată la Editura Grinta, din Cluj, debut girat de o prefață a lui Victor Cubleșan și de un cuvânt al lui Ion Mureșan^[1].

Urmează volumele de versuri Santinela de lut (Editura Vinea, 2005), Cântec pentru Maria (Editura Vinea, 2007), Bătrânul, o divină comedie (Editura Charmides, 2009), Fără titlu (Editura Paralela 45, 2011)^[2].

Format ca poet, se afirmă ca prozator odată cu romanul Întâmplări la marginea lumii (Editura Cartea Românească, 2007), continuând cu volumul de proză Două povestiri (Editura Tracus Arte, 2010), Teofil și Câinele de lemn (Editura Herg Benet, 2012), Vizita (Editura Herg Benet, 2013)^[3], În urmă nu mai e nimic (Editura Polirom, 2015).

În 2011 publică la Editura Tracus Arte, eseul Introducere în fantasticul de interpretare, iar în 2012 monografia Radu G. Țeposu, rafinament și intuiție, la Editura MNLR.

Pentru romanul Teofil și Câinele de lemn este desemnat Tânărul prozator al anului 2012.

Opera:

• Zorovavel ( Editura Grinta, 2002)
• Santinela de lut (Editura Vinea, 2005)
• Cântec pentru Maria (Editura Vinea, 2007)
• Întâmplări la marginea lumii (Editura Cartea Românească, 2007)
• Bătrânul, o divină comedie (Editura Charmides, 2009)
• Două povestiri (Editura Tracus Arte, 2010)
• Fără titlu (Editura Paralela 45, 2011)
• Introducere în fantasticul de interpretare (Editura Tracus Arte, 2011)
• Teofil și Câinele de lemn (Editura Herg Benet, 2012, ISBN 978-606-8335-43-8) [1]
• Radu G. Țeposu, rafinament și intuiție (Editura MNLR, 2012)
• Vizita (Editura Herg Benet, 2013, ISBN 978-606-8530-02-4) [2]
• În urmă nu mai e nimic (Editura Polirom, 2015, ISBN 978-973-46-5573-1) [3]

Cosmin Perța

* 1986: Adriana Bețișor (n. 1986, Cuhnești, Glodeni, RSS Moldovenească, URSS, Republica Moldova) este un jurist, care a deținut funcția de procuror în Republica Moldova, din iunie 2011 până în august 2019. La data de 6 august 2019 a depus cerere de demisie din funcția de Șef adjunct al procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție, invocând motive personale. 

Sari la navigareSari la căutare

Nicoleta Janina Ghinea
Nicole Cherry
Date personale
Nume la naștere	Nicoleta Janina Ghinea[1]
Născută	5 decembrie 1998 (21 de ani)[1]  București, România București, România
Cetățenie	Română
Ocupație	Cântăreață
Activitate
Origine	româncă
Gen muzical	Reggae, Pop
Ani de activitate	2013-prezent
Case de discuri	MediaPro Music[2]
Colaborare cu	Doddy,Dorian Popa, Mohombi Angelo
Prezență online
facebook Internet Movie Database
Modifică date / text

* 1998: Nicole Cherry, pe numele său real Nicoleta Janina Ghinea (n. 5 decembrie 1998 București), este o cântăreață română de muzică reggae și pop, de etnie româno-romă.^[4][5] A devenit cunoscută în anul 2013 cu single-ul Memories, lansat la vârsta de 14 ani, cu care a intrat în rotație pe posturile de radio din România.^[1][3][6][7]

În 2014 ea a câștigat premiul Zu Music Award la categoria „Best Breakthrough Artist”.^[8]

Cuprins

• 1Biografie
• 2Discografie
  • 2.1Single-uri
    • 2.1.1Ca artist principal
    • 2.1.2Ca artist secundar
  • 2.2Melodii promoționale
  • 2.3Alte apariții
  • 2.4Clipuri video
    • 2.4.1Ca artist secundar
• 3Referințe

Biografie[modificare | modificare sursă]

• Nicole Cherry s-a născut pe 5 decembrie 1998 în România, București.
• Aceasta visase încă de mică la cariera ei muzicală, dar părinții ei nu au luat niciodată acest aspect în serios, până la vârsta de 9 ani când și-au dat seama de talentul fetei.
• Tânăra admite că ea a muncit foarte mult pentru a ajunge la performanțele ei în muzică, spunând într-un interviu : "Eu mai mult prin muncă mi-am format vocea, nu m-am născut cu ea așa. Două ore de studiu în fiecare zi, minim două ore!" .
• Ea a mai spus într-un interviu că înainte de a se lansa, a fost refuzată de multe case de discuri pe pretextul că este prea mică. "Eu mi-am dorit de mult timp, înainte am mai încercat, toată lumea îmi spunea că sunt mică, sunt mică, voiam să depășesc chestia asta. În America se putea și la noi nu. Și am reușit până la urmă. După părerea mea nu conta, eu voiam să cânt și atâta tot și oamenii să-mi asculte muzica. Chiar înainte de 'Memories', nu se mai întâmpla nimic, mă chinuiam să mă vadă cineva, eram cu moralul la pământ." - declară artista.
• Piesa ei de debut, "Memories" a atins sufletele multor români, bifând titlul de cea mai difuzată piesă la radio. Despre Nicole Cherry toată lumea a crezut când a apărut videoclipul Memories, că e mulatră, englezoaică sau americană.
• Pe parcursul carierei, Nicole a lansat multe hituri precum "Asta e vara mea", "Se poartă vara" featuring Connect-r, și în prezent rupe internetul cu noul ei single, "Dansează Amândoi" în care artista exprimă povestea din spatele relației ei cu Teo.

Discografie[modificare | modificare sursă]

Single-uri[modificare | modificare sursă]

Ca artist principal[modificare | modificare sursă]

An	Titlu	Poziții în topuri		Album
		ROU [9]	MAR [10]
2013	Memories	1[11]	—	N/A
	Yes I Can	—	—	N/A
	Never Say Never	—	—	N/A
2014	Phenomeno	88	—	N/A
	The World Is Ours (cu David Correy feat. Monoblanco)	—	—	N/A
	Vara Mea	11	—	N/A
	Fata Naivă	92	—	N/A
2015	Până vine vineri	—	—	N/A
	Vive la vida (Nicole Cherry feat. Mohombi)	—	—	N/A
2016	Cine iubește	—	—	N/A
	Se poartă vara (Nicole Cherry feat. Connect-R)	—	—	N/A
	Cuvintele tale	34	—	N/A
2017	Uneori	—	—	N/A
	Soy como soy (Nicole Cherry feat. Joey Montana)	—	87	N/A
2018	Ceasul	79	—	N/A
	Dansează Amândoi	40	—	N/A
2019	Pop That	—	—	N/A
	Doctore	—	—	N/A

Ca artist secundar[modificare | modificare sursă]

An	Titlu	Poziții în topuri	Album
		ROU
2014	Ne facem auziți [12] (Vunk si Ai Nostri)	—	Hituri și mituri
2015	Rezervat (Doddy feat. Nicole Cherr)	—	N/A
	Pot eu să te urăsc (Angelo feat. Nicole Cherry)	—	N/A
2018	Grenada (JUNO feat. Nicole Cherry)	—	N/A
	S'agapao (Alama feat. Nicole Cherry x Pacha Man)	—	N/A
	Esentele (Stefania feat. Nicole Cherry)	—	N/A
	Vinovat (Dorian Popa feat. Nicole Cherry)	—	N/A
2019	Mani Mani (Lino Golden feat. Nicole Cherry)	—	N/A
	Si Me Quieres (Akcent feat. Nicole Cherry)	—	N/A
	Aloe Vera Shift feat. Nicole Cherry)	—	N/A

Melodii promoționale[modificare | modificare sursă]

An	Titlu	Album
2014	„Imnul Media Music Awards” (Nicole Cherry feat Blazon)	N/A
2015	„Mama noastră”	N/A
2016	„Buburuza și Motan Noir”	N/A

Alte apariții[modificare | modificare sursă]

An	Titlu	Album
2018	„Noi în anul 2000” [13]	N/A

Clipuri video[modificare | modificare sursă]

Titlu	An	Alți artiști	Album	Regizor	Ref.
„Memories”	2013	N/A	N/A	Alex Ceaușu	[14]
„Yes I Can”		N/A	N/A	Alex Ceaușu	[15]
„Phenomeno”	2014	N/A	N/A	Alex Ceaușu	[16]
„Vara mea”		N/A	N/A	Alex Ceaușu	[17]
„Fata naivă”		N/A	N/A	Iulian Moga	[18]
„Până vine vineri”	2015	N/A	N/A	Michael Adrian Mircea	[19]
„Vive la vida”		Mohombi	N/A	Alex Ceaușu	[20]
„Cine iubește”	2016	N/A	N/A	Alex Ceaușu	[21]
„Se poartă vara”		Connect-R	N/A	Alex Ceaușu	[22]
„Cuvintele tale”		N/A	N/A	Iura Luncașu	[23]
„Uneori”	2017	N/A	N/A	Iura Luncașu	[24]
„Soy Como Soy”		Joey Montana	N/A	Claudiu Stan	[25]
„Ceasul”	2018	N/A	N/A	Alex Ceaușu	[26]
„Dansează amândoi”		N/A	N/A	Iura Luncașu	[27]
„Pop That”	2019	N/A	N/A	Alex Ceaușu	[28]
„Doctore”		N/A	N/A	Iura Luncașu	[29]

Ca artist secundar[modificare | modificare sursă]

Titlu	An	Album	Regizor	Ref.
„Rezervat” (Doddy feat. Nicole Cherry)	2015	N/A	Richard Stan și Claudiu Stan	[30]
„S'agapao” (Alama feat. Nicole Cherry x Pacha Man)	2018	N/A		[31]
„Grenada” (JUNO feat. Nicole Cherry)		N/A		[32]
„Esențele” (STEFANIA feat. Nicole Cherry)		N/A		[33]
„Vinovat” (Dorian Popa feat. Nicole Cherry)		N/A	Dan Petcan	[34]
„Mani Mani” (Lino Golden feat. Nicole Cherry)	2019	N/A	Ciolpan	[35]

Clasamente anuale

An	Cântec	Clasament	Poziție
2013	Memories	Romanian Top 100	4[36]
2014	Vara Mea	Romanian Top 100	32[37]
	Memories	Romanian Top 100	60[37]
2015	Memories	Romanian Top 100	94 [38]
		Romanian Top 100 Summer	59[39]
	Rezervat	Romanian Top 100 Summer	50[39]
2016	Cine iubeste"	Romanian Top 100 Summer	49 [40]
		Romanian Top 100	81 [41]
	Cuvintele tale	Romanian Top 100	96 [41]
	Se poartă vara	Romanian Top 100 Summer	58[40]