MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 9 DECEMBRIE 2020
PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE
B. Decese; Sărbători
Decese
· 638: A murit Patriarhul Sergios I (Serghie) al Constantinopolului. Serghie I a fost Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului din 18 aprilie 610 până la decesul sau. A fost un susținător al împăratului Heraclie, încoronat în 610 si de asemenea, a jucat un rol important în apărarea Constantinopolului, împotriva atacurilor barbare combinate ale avarilorl si slave combinate în timpul invaziei lor în 626. A promovat monotelismul, întâlnind multă opoziție, în special din partea ierarhilor calcedonieni, Maxim Mărturisitorul și Sofronie.
· 730: In Batalia de la Marj Ardabil, khazarii condusi de Barjik distrug o armata araba ucigandu-l pe comandantul acesteia, Jarahibn Abdallah al Hakami.
* 1437: Sigismund de Luxemburg (în maghiară Luxemburgi Zsigmond, în cehă Zikmund Lucemburský) (n. 14 februarie 1368, Nürnberg - d. 9 decembrie 1437, Znaim, Moravia, azi Republica Cehă) a fost principe elector de Brandenburg din 1378 până în 1388 și din 1411 până în 1415, rege al Ungariei și Croației din 1387, rege al Boemiei din 1419, rege al Germaniei din 1411 și împărat romano-german din 1433 până la moartea sa în 1437. A fost ultimul împărat din Casa de Luxemburg și unul dintre cei mai longevivi regi ai Ungariei, domnind peste 50 de ani. A fost înmormântat în catedrala catolică din Cetatea Oradea, distrusă în timpul ocupației otomane.
A fost fiul împăratului Carol al IV-lea și al Elisabetei de Pomerania. În 1385 s-a căsătorit cu Maria de Anjou, fiica cea mai mare a regelui Ludovic I al Ungariei și Poloniei, care devenise regină la moartea tatălui ei, în 1382. A avut ca urmași o singură fată, Elisabeta, care s-a căsătorit cu Albert V, Duce de Austria, viitorul rege german Albert al II-lea. Neavând moștenitori masculini, dinastia de Luxemburg s-a stins odată cu el.
S-a născut la Nürnberg, ca fiu al împăratului Carol al IV-lea și al Elisabetei de Pomerania. În 1374 i-a fost promisă de soție Maria de Anjou, fiica cea mai vârstnică a regelui Ludovic I al Ungariei și Poloniei. Maria a devenit regină la moartea tatălui ei, în 1382. S-a căsătorit cu Sigismund în 1385, la Zvolen. În anul următor a fost răpită de un clan rival, împreună cu mama ei, care va muri strangulată, se presupune că de oamenii lui Sigismund. În 1387 regina Maria a fost recuperată de la răpitori. A condus Ungaria împreună cu soțul său, până la moartea ei, în împrejurări suspecte, în 1395.
Sigismund renunță la titlul de Elector de Brandenburg în 1387, folosind fondurile astfel obținute pentru a se consacra în întregime funcției de rege al Ungariei. În primii ani ai domniei sale a fost implicat într-o luptă acerbă pentru păstrarea tronului. În 1396 Sigismund inițiază o cruciadă, care se dovedește a fi foarte populară, dar care se sfârșește prin înfrângerea din Bătălia de la Nicopole.
La întoarcere, deoarece poziția sa în Ungaria era periclitată, Sigismund revine în Germania, încercând să obțină succesiunea pe tronul (regal) roman și al Boemiei. La detronarea de pe tronul german a lui Wenceslaus, nu reușește să îl susțină, acesta pierzând tronul în defavoarea lui Rupert de Palatinat. Revenit în Ungaria, este făcut o dată prizonier și destituit de două ori. Organizează o serie de războaie, împotriva lui Ladislau de Napoli, al Republicii Venețiene și împotriva rebelilor ce l-au detronat pe Wenceslaus de pe tronul Boemiei. În 1408 reușește să obțină o victorie importantă împotriva croaților și bosniacilor, înființând cu această ocazie Ordinul Dragonului.
În 1410, la moartea lui Rupert de Palatinat, este ales Rege al Germaniei, ignorând astfel cererea lui Wenceslaus. Alegerea a fost contestată de Jobst de Moravia, dar moartea acestuia un an mai târziu a terminat conflictul, Sigismund fiind reales rege pe data de 21 iulie 1411. Între 1414 și 1418 participă la Conciliul de la Konstanz, care a dus la încheierea Schismei Vestice, dar care, prin arderea pe rug a lui Jan Hus, a dus la izbucnirea Războaielor Husite. La moartea lui Wenceslaus, în 1419, aceste conflicte îl vor împiedica pe Sigismund să fie recunoscut rege al Boemiei de către supușii săi, el fiind considerat de aceștia principalul responsabil de moartea lui Jan Hus.
Reîntors în Ungaria, încearcă să lupte contra turcilor și contra protestanților. Nu reușește să obțină ajutorul Reichstagului în formarea unei armate mercenare, inițial din cauza opoziției orașelor imperiale, iar mai târziu a principalilor principi electori, printre care fostul său aliat Frederic de Hohenzollern, pe care în 1415 îl numise elector de Brandenburg.
În anul 1424 a desființat Prepozitura Sibiului și a transferat proprietățile acesteia orașului Sibiu, fapt care a însemnat creșterea puterii economice a orașului.
În 1428 a condus o nouă campanie împotriva turcilor, fără succes, după care, în 1431, ajunge la Milano, unde este încoronat rege al Italiei. În 1433 este încoronat de către papa Eugen al IV-lea împărat al Sfântului Imperiu Roman, după care revine în Boemia, unde a fost recunoscut în 1436.
| Sigismund | |
 Sigismund, la aproximativ 50 de ani, portret atribuit lui Pisanello. |
· 1641: A încetat din viaţă Anthonius Van Dyck, pictor flamand, remarcabil portretist al secolului al XVII-lea. Elev al lui Rubens şi stabilit, pentru o vreme, în Anglia, Van Dyck a devenit pictorul aristrocraţiei de la Curtea lui Carol I, influenţând arta engleză a vremii. Printre cele mai cunoscute lucrări ale pictorului se numără: "Încoronarea cu spini", "Portretul lui Carol I, regele Angliei", "Snyders şi soţia sa" (n. 22 martie 1599).
· 1669: A murit Papa Clement al IX-lea (n. 1600). Ales pe 26 iunie 1667, a fost un mediator în războaiele de succesiune dintre Franța, Spania, Anglia și Olanda si in pacea de la Aachen numita si Pacea „Clementina „.
* 1706: Pedro al II-lea (26 aprilie 1648 – 9 decembrie 1706), a fost regent (1668–1683) și al 23-lea (sau 24-lea potrivit unor istoricii) rege al Portugaliei (1683–1706).
* 1806: Franz Frederick Anton, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld (15 iulie 1750 - 9 decembrie 1806), a fost Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld. Este strămoș al Elisabetei a II-a a Regatului Unit, Albert al II-lea al Belgiei și Simeon B. Sakskoburggotski, fostul țar Simeon al II-lea și prim ministru al Bulgariei.
A fost fiul cel mare al lui Ernst Frederick, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld și a soției acestuia, Sophia Antonia de Brunswick-Wolfenbüttel. Franz Frederic și-a succedat tatăl la conducerea ducatului de Saxa-Coburg-Saalfeld după ce acesta a murit în 1800.
Franz Frederic a primit o educație particulară, completă și atentă. Ca rezultat al acestei pregătiri, el a devenit un vast connoisseur. Este considerat cel mai mare colecționar de cărți și ilustrații printre ducii de Saxa-Coburg-Saalfeld (mai târziu Gotha). A pus bazele unei colecții de 300.000 de gravuri în 1775, care poate fi vizitată și astăzi la "Veste Coburg" și a echipat biblioteca de reședință cu o vastă colecție de carte. În 1805 el a cumpărat înapoi Schloss Rosenau ca reședință de vară pentru familia lui; din cauza unei administrări a datoriilor de la tatăl său, Ernst Frederick, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld, proprietatea a trecut în afara familiei.
În Hildburghausen la 6 martie 1776, Franz Frederic s-a căsătorit cu Prințesa Sophie de Saxa-Hildburghausen, fiica lui Ernst Frederick III Karl, Duce de Saxa-Hildburghausen. Ea a murit la 28 octombrie 1776 la numai șapte luni după nuntă. Nu au avut copii.
La Ebersdorf la 13 iunie 1777, Franz Frederic s-a căsătorit cu contesa Augusta de Reuss-Ebersdorf. Cuplul a avut nouă copii dintre care șapte au atins vârsta adultă:
- Sofia de Saxa-Cobourg-Saalfeld (1778-1835); s-a căsătorit morganatic în 1804 cu contele Emmanuel de Mensdorff-Pouilly (1777-1852)
- Antoinette de Saxa-Cobourg-Saalfeld (1779-1824); s-a căsătorit în 1798 cu Alexandru de Württemberg. Fiica lor Maria de Württemberg s-a căstorit cu fratele mamei ei, Ernest I.
- Julienne de Saxa-Cobourg-Saalfeld (1781-1860); s-a căsătorit în 1796 cu Marele Duce Constantin Pavlovici al Rusiei (1779-1831). A avut doi copii nelegitimi.
- Ernest I, Duce de Saxa-Coburg și Gotha (1784-1844), duce de Saxa-Cobourg-Saalfeld, apoi de Saxa-Cobourg-Gotha. A fost tatăl Prințului Albert, soțul reginei Victoria.
- Ferdinand de Saxa-Cobourg-Saalfeld (1785-1851); s-a căsătorit în 1816 cu Maria Antonia Koháry (1797-1862). Au fost părinții regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei.
- Marie-Louise-Victoria de Saxa Cobourg-Saalfeld (1786-1861); s-a căsătorit în 1803 cu Emich Carl, al 2-lea Prinț de Leiningen (1763-1814), apoi în 1818 cu Prințul Edward Augustus, duce de Kent și Strathearn (1767-1820), al patrulea fiu al Regelui George al III-lea. Ei au fost părinții reginei Victoria a Regatului Unit
- Marianne de Saxa-Cobourg-Saalfeld (1788-1794)
- Leopold I (1790-1865), primul rege al belgienilor. S-a căsătorit în 1816 cu Prințesa Charlotte Augusta de Wales, fiica regelui George al IV-lea al Regatului Unit. În 1832 s-a recăsătorit cu Prințesa Louise-Marie d’Orléans, fiica regelui Franței Ludovic-Filip. Ei au fost părinții regelui Leopold al II-lea al Belgiei
- Franz Maximilian de Saxa-Cobourg-Saalfeld (1792-1793)
Descendenții lui au condus casele regale din Belgia, Regatul Unit, Portugalia și Bulgaria.
| Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld | |||||||||
| |||||||||
· 1946 - A murit fizicianul francez Paul Langevin; a elaborat metoda de obtinere a ultrasunetelor cu ajutorul cuartului piezoelectric (n.23.01.1872).
· 1971: Tit Simedrea (n. 4 septembrie 1886, Naipu, jud. Giurgiu — d. 9 decembrie 1971, la mănăstirea Cernica) a fost un cleric ortodox român. Născut Teodor Simedrea, la 4 septembrie 1886, în localitatea Naipu, din actuala comună Ghimpați, a studiat la Seminarul Nifon, apoi la Facultatea de Teologie din București, la Facultatea de Drept din Iași și a continuat studii de specializare în teologie la Montpellier și la Paris, în perioada 1922 - 1923.
După ce a devenit văduv, a fost călugărit în 1924, la Mănăstirea Cernica sub numele de Tit, și hirotesit arhimandrit. Între 1926 și 1935 a fost arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu numele „Târgovișteanul”. Pe data de 11 decembrie1935, a fost înscăunat Episcop al Hotinului, fiind ulterior ales mitropolit al Bucovinei (data alegerii a fost 13 iunie 1940, înscăunarea având loc numai la 25 martie 1941, la Suceava).
Născut Teodor Simedrea, la 4 septembrie 1886, în localitatea Naipu, din actuala comună Ghimpați, a studiat la Seminarul Nifon, apoi la Facultatea de Teologie din București, la Facultatea de Drept din Iași și a continuat studii de specializare în teologie la Montpellier și la Paris, în perioada 1922 - 1923.
După ce a devenit văduv, a fost călugărit în 1924, la Mănăstirea Cernica sub numele de Tit, și hirotesit arhimandrit. Între 1926 și 1935 a fost arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu numele „Târgovișteanul”. Pe data de 11 decembrie 1935, a fost înscăunat Episcop al Hotinului, fiind ulterior ales mitropolit al Bucovinei (data alegerii a fost 13 iunie 1940, înscăunarea având loc numai la 25 martie 1941, la Suceava).
Retras la 30 iunie? 1945 și stabilit la schitul Darvari din București și mănăstirea Cernica, a decedat la 9 decembrie 1971, la mănăstirea Cernica.
El a fost fiul cel mare al lui Ernest Augustus, Duce de Brunswick și a Prințesei Victoria Luise a Prusiei, copilul cel mic și singura fiică a împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei.
La naștere a primit titlul de Prinț Ereditar de Brunswick și la scurt timp pe cel de Prinț al Marii Britanii și a Irlandei, titlu acordat de regele George al V-lea al Regatului Unit,[1] și moștenitor al titlurilor de Duce de Cumberland și Teviotdale și Conte de Armagh. Titlurile sale au fost suspendate în conformitate cu Actul Privării Titlurilor din 1917.
Botezul lui Ernst August din vara anului 1914 a fost ultima mare întâlnire a monarhilor europeni înainte se izbucnirea Primului Război Mondial. Printre nașii săi se includ: împăratul Wilhelm al II-lea și împărăteasa Augusta Viktoria, bunicii materni; Ducele și Ducesa de Cumberland, bunicii paterni; George al V-lea al Regatului Unit, Franz Joseph I al Austriei, Nicolae al II-lea al Rusiei, Ludwig al III-lea al Bavariei, Frederic Francisc al IV-lea, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin, Prințul Adalbert al Prusiei, Prințul Oskar al Prusiei, Prințul Maximilian de Baden și regimentul 1 regal de cavalerie grea.
El și-a pierdut titlurile la vârsta de patru ani, când tatăl său a abdicat în 1918. După decesul tatălui său în 1953, el a devenit șeful Casei de Hanovra.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial el a luptat pe frontul rus ca Oberleutnant sub comanda generalului Erich Hoepner. A fost rănit grav în apropiere de Charkov în primăvara anului 1943. După complotul din 20 iulie din 1944 a fost arestat timp de câteva săptămâni la Berlin de Gestapo.
La 5 septembrie 1951, Ernest Augustus s-a căsătorit cu Prințesa Ortrud de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (1925–80).[2] La nuntă au participat multe figuri importante ale timpurilor, inclusiv sora lui, regina Frederica, și soțul ei, regele Paul I al Greciei, șefii caselor de Saxonia, Hesse, Mecklenburg, Oldenburg și Baden.[2] Ceremonia căsătoriei a fost urmată de o recepție la Herrenhausen, doar o parte a fostului palat Hanovra încă intact (restul a fost incendiat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial).[2]
Prințesa Ortrud a murit în 1980. Ernest Augustus s-a căsătorit din nou în 1981, la vârsta de 67 de ani, cu contesa Monika de Solms-Laubach (n. 1929).
Copii lui cu prima soție sunt:
- Prințesa Marie de Hanovra (n. 1952), căsătorită cu contele Michael de Hochberg; au copii.
- Prințul Ernst August de Hanovra (n. 1954), căsătorit prima dată cu Chantal Hochuli cu care a avut copii; a doua oară s-a căsătorit cu Prințesa Caroline de Monaco cu care are o fiică.
- Prințul Ludwig Rudolph de Hanovra (1955–1988), căsătorit cu contesa Isabelle de Thurn și Valsassina-Como-Vercelli (1962–1988) cu care a avut un singur fiu. Ludwig s-a sinucis la scurt timp după ce a descoperit corpul soției sale, care a murit din cauza unei supradoze de droguri.
- Prințesa Olga Sophie Charlotte Anna de Hanovra (n. 1958)
- Prințesa Alexandra Irene de Hanovra (n. 1959), căsătorită cu Andreas, al 8-lea Prinț de Leiningen; au copii.
- Prințul Heinrich Julius de Hanovra (n. 1961), căsătorit cu Thyra von Westernhagen cu care are copii (inclusiv un fiu, Albert, născut de cea de-a 138-a comemorare a decesului strămoșului său, Prințul Albert de Saxa-Coburg-Gotha.
| Ernest Augustus al IV-lea | |||||||||
| Prinț de Hanovra Prinț Ereditar de Brunswick | |||||||||
| |||||||||
· 1996: A decedat Mary Leakey (n. 6 februarie 1913) născută Mary Douglas Nicol, antropolog și paleontolog britanic care a făcut câteva descoperiri importante în acest domeniu pe continentul african, alături de soțul său, Louis Leakey.
· 2007: A decedat Cristian Iordănescu, avocat, decan al Baroului Bucuresti.
· 2010: A încetat din viaţă saxofonistul american de jazz James Moody, un maestru al improvizaţiei, celebru pentru compoziţia “Moody’s Mood for Love”. În 2007 a fost recompensat de Kennedy Center din Washington cu distincţia Living Jazz Legend Award; (n. 26 martie 1925).
| Ion Butmalai | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 9 octombrie 1964 Tigheci, Leova, RSSM, URSS |
| Decedat | (50 de ani) Cahul, Republica Moldova |
| Cauza decesului | sinucidere  |
| Naționalitate |  Republica Moldova |
| Cetățenie |  Moldova |
| Religie | Creștin Ortodox |
| Ocupație | politician |
| Deputat în Parlamentul Republicii Moldova | |
| În funcție 2009 – 2014 | |
| Secretar Comisia Parlamentară Securitate Națională Apărare și Ordine Publică | |
| În funcție 2009 – 2014 | |
| Vicepreședinte al raionului Cahul | |
| În funcție 2007 – 2008 | |
| Partid politic | Partidul Liberal Democrat din Moldova |
| Alte afilieri | Coaliția Pro-Europeană (2013–2014) Alianța pentru Integrare Europeană (2009–2013) |
| Rezidență | Cahul |
| Profesie | Jurist |
Modifică date / text  | |
Ion Butmalai (n. 9 octombrie 1964, Tigheci, Leova - d. 9 decembrie 2014, Cahul[1]) a fost un politician din Republica Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova din 2009 până în 2014, membru al fracțiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat din Moldova.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Ion Butmalai s-a născut pe 9 octombrie 1964, în satul Tigheci, raionul Leova, RSS Moldovenească, Uniunea Sovietică. În 1982–1984 a satisfăcut serviciul militar în termen în cadrul trupelor de grăniceri. În 1984–1985 a fost polițist-șofer la Comisariatul de Poliție din Leova. Între 1985–1987 a studiat la Școala medie specială a MAI al URSS din orașul Oriol, RSFS Rusă, URSS, la specialitatea – JURIST, specializarea – Practica Administrativă a Poliției Auto de Stat. Din 1991 până în 1996 a studiat la Academia de Poliție „Ștefan cel Mare” a MAI, din orașul Chișinău, Republica Moldova, specialitatea – JURIST, specializarea – Practica și Serviciul de Administrare în OAI, Masterat – drept penal.[2]
Între anii 1987-2007, Ion Butmalai a activat la OAI, MAI în calitate de Inspector, apoi Inspector superior a Inspectoratului Auto de Stat, Inspector superior și Șef al Secției examinare și evidență transport Cahul a Ministerului Dezvoltării informaționale, Inspector superior în cadrul Direcției Generale înmatriculare transport și examinarea conducătorilor auto, Șeful poliției municipale a Comisariatului raional de poliție Cahul MAI.[2]
În 1992, prin decretul președintelui de atunci Mircea Snegur, a a fost decorat cu „Medalia Meritul Militar”.[3]
Între 2007 și 2008 a fost vicepreședinte al raionului Cahul. Din 2008 până în 2014 a fost membru al Consiliului Politic Național al Partidului Liberal Democrat din Moldova. Din 2009 până în 2014 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XVIII-a și a XIX-a, Secretar Comisia Parlamentară Securitate Națională Apărare și Ordine Publică.[2]
După ce a fost deputat în fracțiunea PLDM între 2009 și 2014, membru constant al coalițiilor de guvernare pro-europene din Republica Moldova, pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 din Republica Moldova Ion Butmalai nu a fost inclus pe lista electorală a candidaților în deputați a PLDM. Atunci, pe 9 octombrie 2014, Ion Butmalai a declarat că a fost exclus de pe lista PLDM la comanda lui Vlad Plahotniuc.[4]
Pe 9 decembrie 2014, în jurul orei 12:00, Ion Butmalai a fost găsit de către soția sa împușcat mortal, în piept, din propria armă deținută legal, în garajul domiciliului său din Cahul.[5][6] Se cunoaște că ar fi lăsat în urmă un bilet de adio datat din 9 decembrie 2014, ora 8:50, în care îi învinuiește în moartea sa pe Vlad Filat (președintele PLDM), Vlad Plahotniuc (prim-vicepreședintele PDM), Valeriu Streleț (prim-vicepreședinte PLDM), Liliana Palihovici (vicepreședinte PLDM), Vadim Pistrinciuc (vicepreședinte PLDM), Victor Roșca (secretar general al PLDM).[7] A fost înmormântat cu onoruri militare pe 11 decembrie.
Ion Butmalai era căsătorit și avea doi băieți de 24 și 16 ani
* 2015: Gheorghe Gruia Marinescu (n. 2 octombrie 1940, București - d. 9 decembrie 2015, Mexico City) a fost un handbalist român, care a făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României. Gruia a fost campion mondial în 1964, în Cehoslovacia, și în 1970, în Franța, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la München, din 1972, și campion european cu Steaua, în 1968. A fost de opt ori campion al României cu Steaua, în anii 1963, 1967, 1968, 1969, 1970, 1971, 1972 și 1973.
Gruia a fost unul dintre handbaliștii care nu au trecut prin filiera clasică de selecție, juniori – tineret – seniori. A fost selecționat după ce a fost văzut întâmplător jucând volei la echipa Steaua București. După trei luni de instruire intensivă a debutat în Divizia A și, după un tur de campionat, a fost cooptat direct în lotul național de seniori. În 1978, el a plecat în Mexic, contribuind semnificativ la dezvoltarea handbalului din această țară. În anul 1992, a fost numit de către IHF drept „cel mai bun handbalist al tuturor timpurilor”.[1]
A decedat la 9 decembrie 2015, în Ciudad de México, în urma unui atac de cord.[2] Federația Română de Handbal a decis ca, printr-o ceremonie specială din ianuarie 2016, să retragă definitiv din naționala României tricoul cu numărul 10 purtat de handbalist
| Gheorghe Gruia | |||
|---|---|---|---|
 |
| Marie Fredriksson | |
 Marie Fredriksson | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Gun-Marie Fredriksson |
| Născută | [1][2] Össjö[*], Suedia[3] |
| Decedată | (61 de ani)[4][5] Djursholm, Suedia |
| Cauza decesului | cauze naturale (cancer al creierului[*][6][7][8][9]) |
| Căsătorită cu | Mikael Bolyos[*] (–)[10] |
| Număr de copii | 2[11] |
| Cetățenie |  Suedia |
| Ocupație | cântăreață textier[*] pianistă chitaristă recording artist[*] |
| Activitate | |
| Gen muzical | pop |
| Tipul de voce | soprană |
| Instrument(e) | pian voce[*] chitară |
| Ani de activitate | 1975–2019 |
| Case de discuri | EMI[*] |
| Colaborare cu | Roxette |
| Premii | H. M. The King's Medal[*] |
| Prezență online | |
| site web oficial Internet Movie Database | |
| Modifică date / text | |
* 2019: Marie Fredriksson (
audio (ajutor·info); n. Gun-Marie Fredriksson; n. ,[1][2] Össjö[*], Suedia[3] – d. ,[4][5] Djursholm, Suedia) a fost o cântăreață, cantautoare și pianistă suedeză de muzică pop, cunoscută mai ales datorită evoluției sale în formația pop rock Roxette, pe care a fondat-o împreună cu Per Gessle în anul 1986. Formația Roxette a câștigat faima internațională la sfârșitul anilor 1980 - începutul anilor 1990 cu un total de șase hituri în top 10 din Statele Unite, cum ar fi „It Must Have Been Love”, „Listen to Your Heart”, „The Look”, „Joyride” și „Dangerous”.
.jpg)
Discografie
- Aceasta e lista lansărilor Mariei Fredriksson.
Pentru discografia ei ca membră a formației Roxette, vedeți Discografia formației Roxette.
Albume
| An | Album | Poziții în topuri | Certificări | |
|---|---|---|---|---|
| SWE [12] | NOR [13] | |||
| 1984 | Het vind | 20 | – | |
| 1985 | Den sjunde vågen | 6 | – | |
| 1987 | Efter stormen | 1 | – | |
| 1992 | Den ständiga resan | 1 | 17 | |
| 1996 | I en tid som vår | 2 | – | |
| 2004 | The Change | 1 | – | |
| 2006 | Min bäste vän (cover songs) | 3 | – | |
| 2013 | Nu! | 6 | – | |
- Albume compilație
| An | Album | Poziții în topuri | Certificări | |
|---|---|---|---|---|
| SWE [12] | NOR [13] | |||
| 2000 | Äntligen – Marie Fredrikssons bästa 1984–2000 | 1 | 6 | |
| 2002 | Kärlekens guld (6-CD Box) | – | – | |
| 2007 | Tid för tystnad – Marie Fredrikssons ballader | 32 | – | |
- Joint albums
| An | Album | Poziții în topuri | Certificări | |
|---|---|---|---|---|
| SWE [12] | NOR [13] | |||
| 2007 | A Family Affair (Mikael Bolyos featuring Marie Fredriksson & Mats Ronander | – | – | |
Single-uri
| An | Single | Poziții | Album |
|---|---|---|---|
| SWE [12] | |||
| 1984 | "Ännu doftar kärlek" | 18 | |
| 1984 | "Het vind" | – | |
| 1985 | "Den bästa dagen" | – | |
| 1986 | "Silver i din hand" | – | |
| 1987 | "Efter stormen" | 7 | |
| 1989 | "Sparvöga" | 6 | |
| 1992 | "Så länge det lyser mittemot" | – | |
| "Mellan sommar och höst" | – | ||
| 1996 | "Tro" | 8 | |
| "I en tid som vår" | – | ||
| 1997 | "Alla mina bästa år" (Frida & Marie Fredriksson) | 54 | |
| "Ber bara en gång" | – | ||
| 2000 | "Äntligen" | 34 | |
| "Det som var nu" (with Patrik Isaksson) | 59 | ||
| 2004 | "2nd Chance" | 8 | |
| "All About You" | – | ||
| 2005 | "A Table in the Sun" | – | |
| 2006 | "Sommaräng" | 21 | |
| "Ingen kommer undan politiken" | – | ||
| 2007 | "Ordet är farväl" | 21 | |
| 2008 | "Där du andas" | 1 | |
| 2009 | "Where Your Love Lives" (English version for "Där du andas") | – | |
| 2013 | "Kom vila hos mig" | – | Nu! |
Sărbători
· Zamislirea Sfintei Fecioare de câtre Sf. Ana; Sf Prorocita Ana, mama Prorocului Samuel (calendar creștin-ortodox)
Ziua Internațională Anticorupție. Ziua Internațională Anticorupție, a fost inițiată la 31 octombrie 2003 prin „Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva Corupției”.
Data de 9 decembrie a fost stabilită ca Ziua Internațională Anticorupție începând cu anul 2006, prin rezoluția 58/4 a Adunării Generale a ONU, prin care Adunarea a adoptat Convenția Națiunilor Unite împotriva Corupției.
Ziua Internațională Anticorupție are ca obiectiv promovarea principiilor etice, integritatea, transparența și responsabilitatea asupra propriilor acțiuni în afacerile publice, cât și în cele private.
România a semnat Convenția la data de 9 decembrie 2003 la Merida și ratificat-o prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004, iar Republica Moldova a semnat Convenția la data de 28 septembrie 2004 și a ratificat-o prin Legea nr.158-XVI din 6 iulie 2007.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu