27 MARTIE 2021 - POEZIE
Deces:
Nascut in 1891, martie in 27, la Sangeorgiul-Roman, judetul Bistrita-Nasaud. Bibliotecar la Biblioteca Fundatiunei Regele Carol I.
A debutat la Convorbiri literare, unde a fost remarcat de Duiliu Zamfirescu.
Opere:
Aquile, poezii, Campina, 1913; ed. II, «H. Steinberg», 1916. - Domus taciturna, elegii, «H. Steinberg», 1916. -Sapho, comedie antica in doua acte, «L. Alcalav».
Colaborare la reviste:
Convorbiri literare. Vapaia, Flacara, Sburatorul, Spicul.
De consultat: C. Sp. Hasnas: Aquile, «Flacara», IV, 9-10, 1914. -Duiliu Zamfirescu: Raport academic despre Aquile, «Analele Academiei Romane» (Dezbateri), S. II. T. 36, 1913-1914. -G. T. [G. TopirceanuJ: Aquile si Domus taciturna, «Viata romaneasca», XI, 4-5, 1916. -T. A. [Tudor Arghezi]: Domus taciturna, Craiova, II, 6l-62, 1916.
Izvoare: Autumnala, «Flacara», VII, 2, 1921.
se vede paienjenisul de miere
al miresmei de tei ;
cand prin apa stravezie ca vantul
se vede auria pacla de miere
a miresmei de tei
cand nourii alergatori mustesc
jumatate de apa, jumatate de mireasma ;
cand nourii buimaci, de pulbere,
sunt jumatate nisip, jumatate mireasma
de tei —
atunci e floarea varstei
lui
Manimazos.
A floare de tei miroase pamantul
Traciei —
sapat cu sapa de bronz ;
a floare de tei miros vitele
la jugurile zugravite
Styxului spala mama si plange
pe doua pietre, albia de scaldat graul
mocirla de pleava si matura incearca sa tina lotca
ratele se musca una pe alta culegand ce mai e de
neghina, boabele de mazariche si graul
ce nu s-a mai putut lupta cu apa.
Rosu, cu picioarele de lebada
graul e uscat in pielea goala pe rogojina
ca un mort frumos, acoperit cu panza de lacrimi
i se zbarceste mustata de haiduc
il duc taranii in racla de sticla a silozului
sau il lasa pe camp, ca pe un cal la pascut
ceea ce scapa de soareci si pasari
se-ntoarce acasa de zece ori inmultit.
N-are timp sa-si mai traga sufletul pe-o lespede in aceeasi albie spala mama purceii si oile apoi o stropeste cu zeama de piatra vanata si-n fiecare sambata pune caldarea cu apa pe foc fierbe o strachina de cenusa de floarea-soarelui si cand se da clopotul bisericii peste cap
chelalaind cu piciorul rupt ,1 omorat de furcile taranilor
tam pe mal cu ulcioarele frecate cu nisip aceste lucruri imi pare ca nu se mai intampla la izvoarele
Styxului e casa de nasteri a satului
Delphi, la oracul -
Ti-aduci aminte, ori e o parere?
Iar ranele deschise,
Ca macul infloreau prin subligacul.
Ce plin de rani eram si tu si eu!
De-atunci e mult
O, cate clipe
Chronos mai cernu
Si cate-o sa mai cearna!
Dar nu misca in vasul tau nu, nu!
Sa nu tresari cenusa-n urna ta,
Dormi lin, dormi dulce-n vasul tau corynthian!
iti sta de veghe chipul diafan,
Fantasma trista-a spiritului tau -
Ce-n veci de veci, tacand, te-o regreta.
Cand
Pythia din sacru-i trepied
Cobea sfarsitul tau apropiat,
Mai voluptuos ca
Hebe ti-ai turnat
Si ai golit o amphora de mied.
E mult de-atunci!
Viata noastra-ncepe cu sfarsitul,
Cum zilele incep cu rasaritul
Si-atunci doar dam de-al binelui tezaur,
Cand marmora ne-nchide
Si cand taria noptilor, deasupra,
isi scapara scanteile de aur.
E-n miez de noapte; oaste fara steag,
Trec apele
Propontului
Izbite furtunos spre
Arhipelag -Si noi aici, pe tarmul solitar!
Dormi lin, dormi dulce viata e-n zadar!
Fugari se napustesc sub bici chrononic
Ai vietii ani si
Hades nu te-ntreaba
De-ai fost traind un hot, ori om de treaba, in piei de lup, ori chitonul ionic.
Dar dormi cenusa, dormi!
De morti ne-apropiem cu indoiala
Si-ncet ne-apropiem sa nu-i trezim,
Iar lumea iarta relele si vina,
Caci ei s-au dus si-au stins
In urma lor lumina.
Ioan Es. Pop (n. 27 martie 1958, Vărai, Maramureş) este un poet român. Membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Ioan Es. Pop s-a născut la 27 martie 1958, la Vărai, jud. Maramureş. În prezent, este editor-şef la Ziarul de duminică şi editor senior al revistei Descoperă. A fost membru al cenaclului literar Universitas condus de Mircea Martin.
Volume publicate
Ieudul fără ieşire, Ed. Cartea Românească, 1994;
Porcec, Ed. Cartea Românească, 1996;
Pantelimon 113 bis, Ed. Cartea Românească, 1999;
Podul, antologie, Cartea Românească, 2000;
Rugăciunea de antracit / The Anthracite Prayer, antologie bilingvă, Ed. Dacia, 2002
Petrecere de pietoni, Ed. Paralela 45,2003;
Confort 2 îmbunătăţit (împreună cu Lucian Vasilescu), Ed. Publicaţiilor pentru Străinătate, 2004;
Lumile livide / The Livid Worlds, antologie bilingvă, Ed. Institutul Cultural Român, 2004
Şi cei din urmă vor fi cei din urmă, volum bibliofil, 2007;
No Exit, antologie, Ed. Corint, 2007;
o căruţă încărcată cu nimic, (împreună cu Peter Srager, Robert Şerban), ediţie bilingvă, Ed. Brumar, 2008.
n-aş fi vorbit niciodată.
până la şase ani nu mi-au cerut-o
şi a fost bine, pentru că stăteam sub vorbire
ca sub un clopot de fontă perfect ermetic.
ascundeam acolo o ştiinţă
pe care, la şase ani, m-au silit să o pierd.
îl vedeam pe înger nu în somn, ci aievea,
ziua-n amiaza mare,
când realitatea e de netăgăduit.
nu i-am iertat nici pentru faptul
că m-au dat la şcoală,
unde a trebuit să vorbesc,
iar mai târziu să mă străduiesc să le seamăn
celorlalţi, care vorbeau de zor
şi dădeau din mâini şi din picioare,
năucindu-mă cu viaţa lor.
chiar şi astăzi vorbesc doar cu spaimă,
pentru că locuiesc tot acolo, sub clopot,
iar vorbirea îmi face rău.
n-am nimic de spus în vorbire umană,
unde totul este întâmplare şi zarvă.
mă prefac însă cu o anume dibăcie
că vorbesc, iar afară se aud
sunete aproape omeneşti,
dar în gâtlej e un muget analfabet şi inform,
care n-are de a face cu vorbitul.
mai rău e însă că ştiinţa tăcerii mele s-a dus,
s-a dus şi îngerul care mi-a stat
la căpătâi până la şase ani,
s-a dus şi omul care putea fi alt om,
tăcând în aşa fel încât la capătul
multor ani de muţenie, să poată dezvălui
ştiinţa cea mai neiertătoare a ştiinţelor,
singura care ar fi putut face moartea mai suportabilă
şi maşinile mai îngăduitoare.
pentru mine va fi o zi mică.
mă voi trezi mai târziu cu trei ceasuri,
îmi voi pune costumul, cravata, pantofii,
dar numai pentru că aşa se cuvine
într-o asemenea zi mare.
nu, n-am să ies şi nici n-o să mă arăt
pe stradă aşa cum o vor face toţi.
o să stau îmbrăcat două ore în baie,
o să fumez mai multe ţigări pe balcon
şi o să-mi tot repet că nenorocul meu
nu-i altceva decât norocul altora.
pe urmă voi da jos hainele de sărbătoare,
mă voi dezrobi din cămaşa prea strâmtă la gât
şi voi reîncepe să beau pe ascuns,
cum o făceam la paisprezece ani.
fireşte, cum o să fiu foarte singur,
nimeni n-are să mă deranjeze.
voi face sălbatice curse dintr-o cameră-n alta,
tremurând de frică să nu greşesc paşii,
voi afla de ce nefericirea
la mine se-ntăreşte ca cimentul,
apoi, după atâta alergătură, se va face
nouă seara, da, şi voi lua
un pumn de somnifere, să scurtez
ziua asta care oricum a fost cea mai lungă,
deşi m-am trezit atât de târziu,
deşi mă culc atât de devreme.
hoarde de nefericiţi care umblă şi caută
alţi nefericiţi — numai că între nefericiţi şi nefericiţi
sunt mari praguri de nefericire,
unii au bani mulţi, alţii au speranţe
deşarte — nu există doar nefericiţi
de-un singur fel.
iar când, totuşi, se unesc,
nefericiţii fac revoluţii, după care
li se ia totul.
| Tudor Măinescu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Caracal, România |
| Decedat | (85 de ani)[1] București, RS România |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Ocupație | judecător poet scriitor traducător scriitor de literatură pentru copii[*] |
| Activitate | |
| Limbi | limba română |
| Studii | Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași |
Modifică date / text  | |
Tudor Măinescu (n. 23 februarie 1892, Caracal – d. 15 martie 1977, București) a fost un poet, prozator și traducător român.
Biografie
S-a născut în Caracal în familia funcționarului poștal Vasile Măinescu și al soției sale, Theonia (n. Dobritescu), fiind botezat cu numele Constantin. A urmat clasele primare și gimnaziale la Craiova, București și Mizil, apoi liceul la Ploiești și Galați. Nehotărât în privința carierei, urmează un an la Facultatea de Medicină din București, un an la Conservatorul de Artă Dramatică (clasa Constantin I. Nottara) și se înscrie apoi la Facultatea de Drept, pe care o începe la București și o termină la Iași, cu diplomă de licență obținută în 1923. După absolvirea facultății, este încadrat în magistratură (1924), activând ca ajutor de judecător la Celari, judecător la Tribunalul din Slatina, apoi, în cele din urmă, consilier la Curtea de Apel din București.[2]
Tudor Măinescu s-a remarcat ca poet și epigramist, debutând cu versuri satirice în revista Scena (1916).[3] După ce a publicat în mai multe reviste precum Însemnări literare (1919), i-a apărut în 1929 primul volum de versuri intitulat O picătură de parfum... (1929), ce a fost recenzat elogios Al. A. Philippide, Tudor Arghezi, Demostene Botez ș.a. În perioada următoare colaborează la revistele Viața Românească, Gândul nostru, Adevărul literar și artistic, Vremea, Universul literar, Bilete de papagal, Curentul literar, Universul și Veac nou, publicând volume de epigrame (Surâs..., 1931), versuri (O fată mică se închină, 1935), schițe și povestiri (Întâmplări vesele pentru oameni triști, 1943).[4] Epigramele sale au fost elogiate de Șerban Cioculescu, spre nemulțumirea lui Cincinat Pavelescu ce a catalogat laudele criticului ca fiind „ditirambe exagerate”[5] și a scris o epigramă intitulată „Epigramistului Măinescu” ce conținea următorul catren: „Eu sunt la Curtea de Apel, / Tu ești la judecătorie, / Talentul nostru e la fel: / Eu centru, tu periferie.”.
După război și preluarea puterii de către comuniști, Tudor Măinescu lucrează o perioadă ca traducător, tălmăcind, printre altele, scrieri de O. Ceciotchina, G. Boiko, Victor Hugo, Anna Seghers, Pavel Antokolski, Samuil Marșak, Racine, Marțial, La Fontaine, Vl. Ciocov, Marcel Aymé, Stephen Leacock, Juvenal ș.a. Continuă apoi să publice volume proprii de versuri (Flori și ghimpi, 1956; Florile prieteniei, 1959; Versuri clare, 1961; Florile vieții, 1962; Soare cu dinți, 1972), satire, fabule și epigrame (Muzică ușoară, 1961), schițe satirice și povestiri (Schițe oarecum vesele, 1966; Curățitorii de pete, 1974), cărți pentru copii (Bagaje ușoare, 1961; Azi, Neptun și Nicușor vor să facă un vapor, 1965; Pățaniile fraților Chiț-Chiț, 1965; 3 și cu Roșcatu 4, 1968; Dana, Dan și Roboțel, 1976). A prefațat și îngrijit un volum de epigrame ale lui Cincinat Pavelescu (1966). O parte din poeziile sale au fost publicate în revistele Gazeta literară, Steaua, Iașul literar, Orizont, Tribuna, Albina, Tânărul scriitor, Familia, Presa noastră, Cravata roșie, Luminița, Arici Pogonici, Urzica etc.[4]
Criticul Dumitru Micu considera că Tudor Măinescu demonstrează în opera sa poetică o „sensibilitate trubadurească, adecvată începutului de secol”.[6]
Ediții ale operei sale au fost prefațate și îngrijite de criticul literar Fănuș Băileșteanu.[7]
Scrieri
- O picătură de parfum..., versuri, București, 1929;
- Surâs..., versuri, București, 1931;
- O fată mică se închină, versuri, București, 1935;
- Întâmplări vesele pentru oameni triști, schițe și povestiri, București, 1943;
- Flori și ghimpi, versuri, București, 1956 (ed. II, 1967);
- Florile prieteniei, versuri, București, 1959;
- Bagaje ușoare, cronici rimate, ghicitori, epigrame, București, 1961;
- Muzică ușoară, satire, fabule, epigrame, București, 1961;
- Versuri clare, București, 1961;
- Florile vieții, poezii, cuvânt către cititori de Demostene Botez, București, 1962;
- Azi, Neptun și Nicușor vor să facă un vapor, București, 1965;
- Pățaniile fraților Chiț-Chiț (pe muzică de M. Neagu, cu desene de Clelia Otone și Fl. Obreja), București, 1965;
- Schițe oarecum vesele, București, 1966;
- 3 și cu Roșcatu 4, București, 1968;
- Soare cu dinți, versuri, cuvânt înainte de Fănuș Băileșteanu, București, 1972;
- Curățitorii de pete, nuvele, București, 1974;
- Dana, Dan și Roboțel, București, 1976.
Traduceri
- Olga Ceciotchina, China eliberată, în colaborare cu P. Bandrabur, București, 1951;
- Grigori Boiko, Vom fi mineri, București, 1954;
- Victor Hugo, Mizerabilii, roman, în colaborare cu Lucia Demetrius și I. Costin, I-V, București, 1954-1955 (altă ed., I-V, 1993; I-III, 2003);
- Anna Seghers, Nuntă la Haiti, nuvele, București, 1955;
- Pavel Antokolski, Pe-o ulicioară dincolo de Arbat, poem, în colaborare cu A. Antonescu, București, 1956;
- Victor Hugo, Marion Delorme, dramă în cinci acte, București, 1957;
- Racine, Teatru. Fedra, pref. de Elena Vianu, București, 1959;
- Grigori Boiko, Surorile ștrengărițe, București, 1960;
- Samuil Marșak, Despre un hipopotam. Cum să te porți. Poveste despre doi pisoi, București, 1960;
- Marcus Valerius Martialis, Epigrame, note de T. Costa, București, 1961:
- La Fontaine, Fabule, București, 1961;
- Vladimir Ciocov, Versuri, București, 1964;
- Marcel Aymé, Omul care trece prin zid, schițe, cuvânt înainte de Tudor Măinescu, București, 1965;
- Stephen Leacock, Povestiri umoristice, în colaborare cu Micaela Ghițescu, pref. de Tudor Măinescu, București, 1965;
- Juvenal, Epigrame, în colaborare cu Al. Hodoș, pref. de I. Fischer, București, 1967;
- A. P. Flaccus, D. I. Juvenal, (M. V.) Martialis, Satire și epigrame, în colab., București, 1967.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu