27 MARTIE 2021 - GÂNDURI PESTE TIMP
Heinrich Mann
| Heinrich Mann | |
| 150 de ani de la naștere | |
 Heinrich Mann | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [3][4][5][6]  Lübeck, Germania[4] |
| Decedat | (78 de ani)[3][7][8][9] Santa Monica, Comitatul Los Angeles, California, SUA[4] |
| Înmormântat | cimitirul din Dorotheenstadt[*] |
| Părinți | Thomas Johann Heinrich Mann[*][2] Júlia da Silva Bruhns[*][2] |
| Frați și surori | Carla Mann[*][2] Julia Löhr[*][2] Thomas Mann[2] Viktor Mann[*][2] |
| Căsătorit cu | Maria Kanova[*] (–)[2] Nelly Mann[*] (–)[2] |
| Copii | Leonie Mann[*][2] |
| Cetățenie |  Germania |
| Ocupație | scriitor poet romancier[*] eseist scenarist biograf[*] autobiograf[*] |
| Limbi | limba germană[1] |
| Studii | Universitatea Frederic Wilhelm din Berlin[*] |
| Note | |
| Premii | Premiul Național al Republicii Democrate Germane[*] |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| Identificator titlu IMDb | |
Modifică date / text  | |
Ludwig Heinrich Mann (n. 27 martie 1871, Lübeck - d. 11 martie 1950) a fost un romancier german, autorul unor opere cu tematică socială, ale căror nuanțe critice au dus în cele din urmă la exilul lui, în 1933.
Date biografice
S-a născut la Lübeck. Era fiul cel mare al lui Thomas Johann Heinrich Mann, negustor de grâne și al soției acestuia Julia da Silva Bruhns. Este, de asemenea, fratele mai mare al lui Thomas Mann. După moartea tatălui, văduva Mann s-a mutat împreuna cu copii la Munchen.
Eseul semnat asupra lui Zola, cât și romanul Der Undertan i-au câștigat simpatia Weimarului, simpatie pe care și-a pierdut-o apoi prin critica la adresa societății germane, a sistemului care a dus la declanșarea primului război mondial. Romanul său, Professor Unrat, a fost ecranizat cu succes, sub numele Îngerul albastru. În acest film, Marlene Dietrich și-a dat măsura talentului său în rolul actriței Lola-Lola (după numele din roman, Rosa Fröhlich). Împreuna cu Albert Einstein, a semnat scrisoarea de protest către Liga Internațională a Drepturilor Omului, împotriva uciderii cărturarului croat Milan Sufflay, în 18 februarie 1931.
Antipatizat de regimul nazist, a fost obligat să plece în exil. A murit sărac în Santa Monica, California.
Opera
- 1894: In einer Familie;
- 1900: Im Schlaraffenland ("În țara leneșilor");
- 1903: Die Göttinnen oder die drei Romane der Herzogin von Assy, ("Zeița sau cele trei romane ale ducesei d'Assy") trilogie;
- 1903: Die Jagd nach Liebe ("Goana după dragoste");
- 1905: Professor Unrat oder Das Ende eines Tyrannen ("Profesorul Unrat sau sfârșitul unui tiran"), ecranizare în 1930 de Josef von Sternberg sub numele Îngerul albastru cu Emil Jannings și Marlene Dietrich;
- 1907: Zwischen den Rassen;
- 1909: Die kleine Stadt ("Micul oraș");
- 1913: Madame Legros, dramă;
- 1917: Die Armen ("Săracii");
- 1919: Der Untertan ("Supusul"), ecranizat în 1951 de Wolfgang Staudte, cu Werner Peters în rolul titular;
- 1919: Der Weg zur Macht ("Calea spre putere");
- 1923: Diktatur der Vernunft ("Dictatura rațiunii");
- 1925: Der Kopf ("Capul");
- 1929: Sieben Jahre ("Șapte ani");
- 1933: Der Hass ("Ura");
- 1935: Die Jugend des Königs Henri Quatre ("Tinerețea lui Henric al IV-lea");
- 1938: Die Vollendung des Königs Henri Quatre ("Întâlnirea regelui Henric al IV-lea");
- 1931: Geist und Tat ("Spirit și faptă");
- 1945: Ein Zeitalter wird besichtigt ("O epocă trecută în revistă").
Citate:
George Pruteanu
| George Pruteanu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | București, România |
| Decedat | (60 de ani)[1] București, România |
| Înmormântat | Cimitirul Bellu |
| Cauza decesului | cauze naturale (infarct miocardic) |
| Părinți | Paul Pruteanu |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | lingvist politician jurnalist critic literar[*] traducător |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea din București Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași |
| Organizație | Universitatea din București |
| Partid politic | Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, Partidul Social Democrat, Partidul România Mare |
| Modifică date / text | |
George-Mihail Pruteanu (n. , București, România – d. ,[1] București, România) a fost un politician și filolog român.
Date biografice
Tatăl lui, Paul Pruteanu (născut Pincu Solomonovici, 1908–1966), a fost un medic și profesor universitar evreu din Bârlad, cu preocupări în organizarea sistemului sanitar și în istoria medicinei din Moldova.[2] Mama lui, Sofia Pruteanu, a fost funcționară.
George Pruteanu a studiat literatura la universitățile din Iași și București, obținând ulterior titlul de doctor în filosofie. Începând cu anul 1972 el a scris articole și eseuri pentru diverse reviste literare, ca de exemplu Convorbiri literare, Cronica, România literară, Contemporanul.
După Revoluția din anul 1989 a continuat să lucreze ca jurnalist și critic literar[3] pentru reviste și ziare ca Expres, Evenimentul Zilei, Dilema. Între 1995 și 1999 el a fost realizatorul unui program zilnic de televiziune de cinci minute despre folosirea corectă a limbii române, Doar o vorbă „săț-i” mai spun,[4] care a fost prezentat mai întâi la Tele 7 ABC (1995),[5] apoi la Pro TV (1995-1996), iar ulterior, cu denumirea Doar o vorbă săț-i mai spun, la TVR1[6] (1997-1999 și din nou în 2006). Rubrică de cronică literară[7] în Dilema. Rubrica "Veto" (publicistică pe teme cultural-politice)[8] în Curentul[9]
În 1996 a fost ales ca senator[10] de Constanța al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat în Senatul României. A demisionat din PNȚCD în 1998 și devenit senator neafiliat. În legislatura 1996-2000, George Pruteanu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Franceză-Senat și Republica Polonă.
În 2000 a fost ales din nou, de această dată în Bistrița-Năsăud ca membru al Partidului Social Democrat. În 2003 a demisionat din PSD și s-a alăturat Partidului România Mare, candidând pentru Senat din partea Sucevei. În legislatura 2000-2004, George Pruteanu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu UNESCO și Regatul Belgiei. George Pruteanu a înregistrat 64 de luări de cuvânt în 50 de ședințe parlamentare. George Pruteanu a fost membru în comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă și în comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport.
Pruteanu a introdus un proiect de lege în 1997, devenit cunoscut ca "Legea Pruteanu"[11], care cerea ca toate textele publice (inclusiv reclamele) în limbi străine să conțină și traducerea în română. Legea a fost promulgată de președintele Ion Iliescu și adoptată de parlament în 2004 într-o variantă modificată, care nu conține sancțiunile prevăzute în proiectul inițial (Legea 500/2004).[12]
Pruteanu a criticat industria mediatică de divertisment din România, în special referitor la programele de calitate scăzută[13] și la manele, pe care el le-a numit "un gunoi".
George Pruteanu a decedat la 27 martie 2008 la București în urma unui infarct miocardic și a fost înmormântat în cimitirul Bellu.[14]
Lucrări
Este autorul a cinci cărți și traducător:[15]
- Petru Dumitriu: Pactul cu diavolul (1995)
- Partidul și partida – atitudini politice (2000)
- Cronica unei mari dezamăgiri – O istorie mediatică (2000)
- Feldeința călinesciană – studiu monografic (2001);
- Elemente esențiale de tehnică mediatică (2002)
- Traducerea Divinei Comedii a lui Dante în limba română.[16]
Citate:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu